- casa ecologic - Între vis îi realitate -...economisirea energiei reprezintø unul dintre cele...
TRANSCRIPT
VOLUMUL LUCRĂRILOR
- CASA ECOLOGICĂ - ÎNTRE VIS ŞI REALITATE -
Coordonator ştiinţific:
Conf. univ. dr. ing. Coman Mirela
Baia Mare, decembrie 2014
Coordonator ediție: conf. dr. ing. Mirela Coman
Tehnoredactare: ing. masterand Bogdan Cioruța
ISBN: 978-1-312-74238-3
Editura Lulu Publishing, Raleigh USA, 2014
CUPRINS
Definiția casei ecologice .....................................................................................................................8
Introducere .......................................................................................................................................9
Adaptări din punct de vedere ecologic ale locuințelor tradiționale ................................................ 10
Casa ecologică - idealul ................................................................................................................. 13
Concluzii ........................................................................................................................................ 14
Bibliografie .................................................................................................................................... 14
Transformarea continuă a unor importante clădiri pariziene datorită cerințelor actuale ale societății
........................................................................................................................................................... 15
Introducere ..................................................................................................................................... 16
Chateau de Versailles ..................................................................................................................... 16
La Grande Arche de la Fraternité, Défence – Marele Arc al Fraternității ...................................... 19
Clădirea care se topește, Paris ........................................................................................................ 20
Centrul Național de Artă și Cultură Georges Pompidou numit și Beaubourg ................................ 22
Musée D'Orsay - Muzeul D'Orsay ................................................................................................. 23
Musée du Louvre - Muzeul Luvru ................................................................................................. 24
Concluzii ........................................................................................................................................ 25
Bibliografie .................................................................................................................................... 26
Estetica locuinței ca fațetă a casei ecologice ..................................................................................... 27
Introducere ..................................................................................................................................... 28
Regulamentul privind identitatea cromatică a clădirilor din municipiul Timișoara ....................... 28
Strategia de dezvoltare durabilă a Comunei Budești – Maramureș 2014-2020 ............................. 31
Concluzii ........................................................................................................................................ 35
Bibliografie .................................................................................................................................... 36
Acțiuni necesare pentru întocmirea documentației tehnice de fundamentare în vederea obținerii
avizului și a autorizației de gospodărire a apelor ............................................................................... 37
Considerații generale ..................................................................................................................... 38
Documentaţie tehnică de fundamentare ......................................................................................... 39
Bibliografie .................................................................................................................................... 45
Preocupări și tendințe în proiectarea și optimizarea spațiului bucătăriei ........................................... 46
Introducere ..................................................................................................................................... 47
Proiectarea și optimizarea spațiului bucătăriei. Tipuri de bucătării ............................................... 48
Ce model (stil / design) de bucătărie alegem ? .............................................................................. 54
Trendul de amenajare a spațiului de bucătărie ............................................................................... 59
Concluzii ........................................................................................................................................ 60
Bibliografie .................................................................................................................................... 61
Energia solară .................................................................................................................................... 62
Introducere ..................................................................................................................................... 63
Energia Solară ................................................................................................................................ 63
Concluzii ........................................................................................................................................ 67
Bibliografie .................................................................................................................................... 67
Colectarea, depozitarea și reciclarea deșeurilor ................................................................................. 68
Introducere ..................................................................................................................................... 69
Colectarea şi transportul deşeurilor şi materialelor reciclabile ...................................................... 69
Reciclarea deșeurilor ..................................................................................................................... 70
Concluzii si recomandări ............................................................................................................... 75
Bibliografie .................................................................................................................................... 76
Arhitectura peisajeră a casei ecologice .............................................................................................. 77
Introducere ..................................................................................................................................... 78
Amenajarea exteriorului ................................................................................................................ 78
Evoluţia arhitecturii peisagistice .................................................................................................... 79
Stiluri de amenajări ale grădinilor .................................................................................................. 79
Stilurile de amenajări grădini şi amenajări curţi şi evoluția lor în contemporan ............................ 87
Florile folosite în amenajarea grădinilor ........................................................................................ 89
Concluzii ........................................................................................................................................ 90
Bibliografie .................................................................................................................................... 90
Casa ecologică din lemn .................................................................................................................... 91
Introducere ..................................................................................................................................... 92
Lemnul și energia........................................................................................................................... 92
Confortul lemnului ......................................................................................................................... 92
Rezistenta la cutremur ................................................................................................................... 93
Performantele logistice ale lemnului ............................................................................................. 93
Trainicia unei constructii din lemn ................................................................................................ 93
Calitatea lemnului folosit în structura caselor de lemn .................................................................. 93
Tipuri de case din lemn .................................................................................................................. 94
Case de lemn – Avantaje, beneficii şi dezavantaje ......................................................................... 98
Concluzii ...................................................................................................................................... 102
Bibliografie .................................................................................................................................. 102
Casa ecologică din lemn (studiu de caz) .......................................................................................... 103
Introducere ................................................................................................................................... 104
Casa ecologică din lemn - principii generale ............................................................................... 105
Lemnul - ca principal material de construcție .............................................................................. 105
Pensiunea Groșan (studiu de caz) ................................................................................................ 107
Cocluzii ........................................................................................................................................ 108
Bibliografie .................................................................................................................................. 108
Locuința: trecut, prezent și viitor ..................................................................................................... 109
Introducere ................................................................................................................................... 110
Locuințele preistorice .................................................................................................................. 110
Locuințele antichității .................................................................................................................. 112
Locuințele Europei Medievale ..................................................................................................... 113
Locuința de la Renaștere la sec. XIX ........................................................................................... 114
Locuințele sec. VIII- XIX ............................................................................................................ 115
Locuința sec. XX ......................................................................................................................... 117
Locuința în prezent ...................................................................................................................... 117
Concluzii ...................................................................................................................................... 118
Bibliografie .................................................................................................................................. 118
Compostul ........................................................................................................................................ 119
Compostul, îngrăşământ ecologic şi natural ................................................................................ 120
Compostul îmbunătăţeşte solul .................................................................................................... 121
Din natură în natură ..................................................................................................................... 121
Material Verde - bogat în azot: ..................................................................................................... 121
Brune - bogate în carbon .............................................................................................................. 121
Fazele procesului de compostare ................................................................................................. 122
Conditiile fizico-chimice ale substraturilor.................................................................................. 123
Raportul C/N ................................................................................................................................ 124
Parametrii compostării ................................................................................................................. 125
Compoziţia deşeurilor .................................................................................................................. 127
Sfaturi .......................................................................................................................................... 128
Maturitatea compostului .............................................................................................................. 128
Utilizarea optimă a compostului .................................................................................................. 128
Caracteristicile unui compost bun pentru agricultură: ................................................................. 128
Condiții de îndeplinit pentru utilizarea în agricultură .................................................................. 128
Concluzii si propuneri .................................................................................................................. 130
Bibliografie .................................................................................................................................. 130
Amenajarea ecologică și atractivă a gospodăriei ............................................................................. 131
Introducere ................................................................................................................................... 132
1. Arbori şi arbuşti ....................................................................................................................... 132
2. Pomi şi arbuşti fructiferi .......................................................................................................... 134
3. Pajiştea ..................................................................................................................................... 134
4. Faţadele înverzite ..................................................................................................................... 135
5. Acoperișurile verzi ................................................................................................................... 135
6. Gardurile şi zidurile de sprijin ................................................................................................. 136
7. Ochiurile de apă ....................................................................................................................... 137
Concluzii ...................................................................................................................................... 138
Bibliografie .................................................................................................................................. 138
Casa ecologică: aspecte generale ..................................................................................................... 139
Introducere ................................................................................................................................... 140
Casa ecologică – Casa viitorului .................................................................................................. 140
Construcția unei case ecologice ................................................................................................... 142
Concluzii ...................................................................................................................................... 143
Bibliografie .................................................................................................................................. 144
ANEXE ............................................................................................................................................ 145
Definiția casei ecologice
Coman Mirela
Introducere
Noțiunea de „ecologie” a fost definită de către Ernst Haeckel în lucrarea „Morfologia Generală a
Organismelor” din anul 1866, drept „știinţa care se ocupă cu studiul relaţiilor complexe, directe sau
indirecte, cuprinse în noţiunea darwiniană a luptei pentru existenţă”. Astfel s-a introdus termenul
nou „ecologie”, termen ce provine din cuvintele greceşti „oikos” (casă, gospodărie) şi logos
(cuvânt)1. Însă noțiunea de „casă ecologică” nu este încă bine fixat datorită noutății locuințelor
„neecologice” și a noutății ideii de adaptare ecologică a mediului de viață uman2.
Fig. nr. 1 Casa ecologică - aspecte
În cadrul acestui articol vom încerca să definim noțiunea de „casă ecologică”. Nevoia de a defini și
determina aria de utilizare s-a născut datorită utilizării laxe a termenului. Astfel, putem fi tentați să
includem orice efort de adaptare ecologică a traiului sub noțiunea-umbrelă de „casă ecologică”.
Însă care sunt totuși condițiile pe care o construcție trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi
considerată „ecologică”? Există o serie de condiții sau o definiție legiferată prin care o construcție
să poată fi încadrată ca fiind ecologică sau trebuie să ne bazăm doar pe intuiție și baza personală de
cunoștințe atunci când realizăm o astfel de încadrare?
Totodată, trebuie să ținem cont de faptul că tehnologia avansează, astfel, ceea ce era definit drept
ecologic în trecut, poate părea ca fiind un aparat cu un consum energetic foarte mare sau o
tehnologie care deși este eficientă, generează foarte multă poluare pentru producere.
1 http://dexonline.ro/definitie/ecologie
2 Trebuie să ne reamintim că bunicii noștrii nu aveau nevoie să își adapteze dn punct de vedere
ecologic locuința sau stilul de viață – ei trăind în armonie cu natura.
În consecință, definirea termenului „casă ecologică” trebuie să fie suficient de exactă pentru a putea
identifica o serie de criterii, dar în același timp să lase suficient loc pentru maturizarea continuă a
termenului. Pentru a putea defini noțiunea vom prezenta succint tipurile de adaptare din punct de
vedere ecologic ale unei construcții, modurile în care poate deveni mai prietenoasă cu mediul și
tipurile de condiții pe care noi le considerăm necesare pentru ca o locuință să poată fi considerată cu
adevărat „casă ecologică”.
În prima parte a articolului vom analiza plaja de utilizare a termenului „casă ecologică”. Varietatea
utilizării a fost determinată prin prisma folosirii noțiunii atât în situații cotidiene, cât și în cadrul
articolelor de specialitate. Astfel, vom expune modurile de adaptare ecologică în funcție de
complexitate și apropiere de idealul ecologic al unei locuințe, începând prin analiza celor mai
simple formule și încheind cu idealul spre care ar trebui să tindă orice casă ecologică.
Adaptări din punct de vedere ecologic ale locuințelor tradiționale
Prima noțiune analizată este cea a traiului ecologic efectiv în cadrul unei locuințe ce nu prezintă
adaptări speciale pentru a putea fi considerată ca fiind de facto ecologică. Considerăm că locuința și
modul de trai din cadrul ei reprezintă două fațete ale aceleiași noțiuni, astfel încât modul de viață
din cadrul locuinței trebuie analizat pentru a putea face o prezentare cât mai completă.
Modurile prin care locuirea unei case o poate transforma într-o casă ecologică sunt, din punctul
nostru de vedere, următoarele:
economisirea energiei reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte, datorită
accesibilității tot mai largi. Prin economisirea de energie ne referim la utilizarea cât mai
eficientă a energiei electrice (atât prin comportamentul ecologic efectiv, cât și prin
utilizarea aparaturii moderne și ecologice în cadrul locuinței), economisirea agentului
termic prin monitorizarea locuirii efective, a spațiului încălzit precum și economisirea apei
potabile prin comportament responsabil.
prevenirea acumulării necontrolate de bunuri (aceasta ducând la risipirea resurselor
naturale necesare fabricării bunurilor).
sortarea deșeurilor este o altă modalitate ușor adaptabilă – poate fi aplicată în orice context,
fie urban, fie rural, în funcție de serviciile de colectare oferite și de disponibilitatea
persoanelor de a realiza sortarea. Sortarea poate duce la depunerea deșeurilor pentru a fi
preluate și reciclate în mod organizat sau chiar la refolosirea în cadrul gospodăriei –
ambele finalități reducând cantitatea de deșeuri produsă și cantitatea de materie primă
folosită. Totodată, această modalitate de adaptare ecologică este promovată în cadrul
Uniunii Europene prin stabilirea de procente țintă de reciclare, însă nu există un sistem
organizat la nivelul Uniunii pentru aplicarea măsurilor sau pentru recompensarea traiului
ecologic în cadrul locuinței.
utilizarea agenților de curățare non-toxici. Prin această metodă beneficiile sunt multiple –
beneficiul care interesează în cadrul acestui articol se manifestă prin reducerea poluării
apei și a aerului cu substanțe chimice greu de neutralizat. Un alt beneficiu major fiind
protejarea sănătății locatarilor.
Astfel, având în vedere faptul că traiul și locuința prezintă conexiuni puternice, existând o relație
indisolubilă între cele două, iar factorul uman fiind pionul principal care determină dacă o casă este
ecologică sau nu, putem considera, in extenso, că o locuință care nu prezintă modernizări specifice
normelor ecologice propriu-zise a construcției, poate fi considerată drept casă ecologică prin prisma
spiritului ecologic adăugat de factorul uman3.
Fig. nr. 2 Forme de reciclare și înfrumusețare4
A doua noțiune analizată este constituită din construcțiile care au suferit adaptări pentru conservarea
energiei. Prin aceste adaptări înțelegem modificări privitoare la construcția efectivă, fără a se
propune pași pentru independența energetică a locuinței. Astfel, locuințe care presupuneau un
consum ridicat de energie pentru a oferi confort se apropie de idealul ecologic. Pașii care se pot face
sunt: izolarea pereților exteriori pentru a limita transferul de energie dintre locuință și mediu,
izolarea acoperișului, utilizarea de rame pentru geamuri și uși cu un bun grad de izolare, utilizarea
de surse de iluminat moderne (preferabil cele care folosesc tehnologie LED) și montarea de
adaptoare pentru robineții de apă, protejând astfel rezervele de apă potabilă.
3 Este important de precizat faptul că deși o locuință prezintă toate atributele de construcție pentru
a fi o casă ecologică, în lipsa unui comportament responsabil din partea locatarilor beneficiile
câștigate prin structura ecologică se pot pierde. Pe baza aceluiași fundament logic – în situația în
care o construcție nu prezintă o structură favorabilă unui trai ecologic, dar beneficiază de locatari
responsabili în legătură cu protecția mediului, poate să își micșoreze semnificativ impactul asupra
mediului, devenind astfel o casă ecologică.
4 http://firmadeproiectare.ro/reciclare-creativa-1
Dar sunt aceste adaptări suficiente pentru ca o locuință să devină casă ecologică? Noi considerăm că
adaptările luate separat (o locuință care a fost doar izolată sau i-au fost schimbate doar ramele
geamurilor și ușilor) nu se poate califica drept casă ecologică, schimbările fiind minore. Însă în
situația în care au fost realizate o suită de modificări (preferabil toate modificările analizate în
paragraful anterior) putem vorbi despre o casă ecologică.
Următorul pas în realizarea unui cămin ecologic îl reprezintă montarea de instalații prin care energia
să poată fi captată în vederea folosirii – utilizând resurse regenerabile în locul celor epuizabile,
tradiționale. În această categorie intră utilizarea panourilor solare și a instalațiilor eoliene, utilizarea
energiei geotermale locale, colectarea apei de ploaie etc. Însă, în opinia noastră, deși independența
energetică este foarte importantă, doar aceste instalații nu transformă o locuință într-o casă
ecologică. E nevoie de crearea unui context ecologic pentru a putea numi o casă drept casă
ecologică.
Ultimul pas spre adaptare ecologică a locuinței îl reprezintă construirea ei din materiale prelucrate
cât mai puțin, cât mai apropiate de starea lor naturală (prin aceasta neînțelegând însă materiale
nefinisate sau impropriu pregătite în vederea construirii și mobilării). Am lăsat la urmă acest pas
întrucât are dezavantajul aplicării – poate fi aplicat doar în cazul unei construcții care se află încă în
fază de proiect. Din punctul nostru de vedere, o construcție realizată pe baza principiilor casei
ecologice poate fi considerată casă ecologică.
Fig. nr. 3 Principii de bază ale casei ecologice5
5 http://blog.habitissimo.es/2013/06/05/la-construccion-del-futuro-casas-ecologicas/
Casa ecologică - idealul
În cadrul primei părți a articolului am prezentat adaptările pe care o locuință existentă, construită
fără a se ține cont de condițiile locuinței ecologice, poate deveni, printr-o serie de adaptări, o
locuință ecologică. În continuare vom prezenta caracteristicile pe care ar trebui să le dețină o casă
ecologică ideală.
Începem prezentarea prin expunerea calităților care trebuie integrate în faza de proiect a costrucției.
Din punctul nostru de vedere în realizarea locuinței trebuie să se țină cont de:
alegerea unor materiale de bună calitate, puțin prelucrate, ușor biodegradabile și durabile.
izolarea corespunzătoare a locuinței.
proiectarea instalațiilor astfel încât pierderile de energie să fie minime.
adaptarea dimensiunilor locuinței la necesarul efectiv al locatarilor (construirea unei
locuințe adaptate ca spațiu numărului de locatari).
finisarea locuinței cu materiale puțin prelucrate și ușor biodegradabile.
Prin realizarea acestor pași se pune o bază solidă pentru viitoarea locuință. Astfel, prin alegerea unor
materiale de bună calitate se evită risipa ulterioară, nefiind necesare reparații dese; prin proiectarea
și executarea corespunzătoare a instalațiilor se previne risipa de energie și consumul ulterior de
materiale care ar fi necesare în cazul în care s-ar dori adaptarea unei instalații preexistente la un
model ecologic.
Fig. nr. 4 Casă ecologică din zona temperată6
6 http://imobiliar.org/tag/casa-ecologica
Totodată, în timpul construcției locuinței ecologice trebuie respectate anumite condiții:
utilizarea materialelor de construcție specifice zonei, pentru a preveni consumul de energie
necesar transportului de materiale și pentru că, din punctul nostru de vedere, natura oferă
de cele mai multe ori soluțiile cele mai bune în vecinătatea problemei.
utilizarea judicioasă a materialului de construcție.
grija față de resturile rămase și reciclarea lor în măsura posibilităților.
O altă condiție a casei ecologice o reprezintă independența sa energetică prin procurarea de energie
din surse regenerabile. Astfel, o casă ecologică presupune existența instalațiilor de captare a energiei
solare sau/și eoliene pentru asigurarea necesarului de energie electrică.
Nu în utlimul rând, o construcție, pentru a fi o casă ecologică, presupune un „suflet ecologic”. Din
punctul nostru de vedere, pe lângă întreaga suită de materiale și instalații, locatarii trebuie să
trăiască ecologic efectiv. Să prețuiască resursele naturale prin prevenirea risipei. Să recicleze și să
utilizeze cu atenție necesarul. Însă trebuie să evităm să ne gândim la traiul ecologic drept o sihăstrie
de la societate, frig, lipsă și izolare. Traiul ecologic presupune confort și noutate, însă în măsura
necesarului.
Concluzii
Prin prezentarea diferiților pași spre idealul casei ecologice, am dorit să evidențiem faptul că deși
sub umbrela casei ecologice se află și casa eficientă din punct de vedere energetic, cei doi termeni
nu sunt sinonimi. Totodată, deși casa ecologică presupune obiceiuri noi, traiul ecologic nu
presupune cheltuieli nejustificate sau sacrificarea stilului de viață modern, ci îmbinarea fericită între
utilizarea cumpătată de resurse și bucuria de a beneficia de abundența naturii prospere.
În concluzie, considerăm că termenul „casă ecologică” poate fi definit drept contextul ecologic în
care o construcție și modul de viață care se desfășoară în cadrul ei sunt optimizate pentru a avea
un impact minim asupra mediului, atât prin metodele de construire și modernizare, cât și prin stilul
de viață al persoanelor care o locuiesc.
Bibliografie
[1]. Coman M., 2009: Management ecologic, Editura Risoprint Cluj-Napoca, Cluj-Napoca
[2]. Coman M., 2010: Ecologie generală și aplicată, Editura Risoprint Cluj-Napoca, Cluj-Napoca
[3]. http://dexonline.ro/definitie/ecologie
[4]. http://blog.habitissimo.es/2013/06/05/la-construccion-del-futuro-casas-ecologicas/
[5]. http://imobiliar.org/tag/casa-ecologica/
[6]. http://firmadeproiectare.ro/reciclare-creativa-1
Transformarea continuă a unor importante clădiri
pariziene datorită cerințelor actuale ale societății
șef lucr. dr. ing. BREZOCZKI Valeria
Introducere
Din totdeauna s-a evidențiat o tendință acerbă a umanității de a evolua, de a constitui societăți
stabile, bine dezvoltate socio-economic și cultural. Un segment al acestei evoluții surprinde
inventivitatea oamenilor, marcată prin modelarea continuă a spațiului din jurul lor, a mediului social
din dorința de a crea condiții favorabile desfășurării activităților zilnice, pentru confortul personal și
familial dar și pentru a conferi posibilități multiple relaționării, cunoașterii și dezvoltării personale.
De câțiva zeci de ani, în evoluția umanității, un loc considerabil îl ocupă preocupările pentru mediul
ecologic, un mediu cât mai natural și mai sănătos pentru trup, minte și suflet. Această
interdependență al progresului socio-economic și cultural de mediul ecologic este recunoscută și
susținută printr-o serie de studii, evenimente și discuții tematice, practic a ajuns unul dintre axele
prioritare ale dezvoltării durabile a societății umane.
Lucrarea surprinde legăturile directe dintre evoluția mediului social și modificările aduse mediului
natural, ilustrate prin adaptarea utilității unor clădiri pariziene, remarcante prin istorie și stilul
arhitectural caracteristic secolelor XIV – XIX, la cerințele actuale ale societății contemporane.
Chateau de Versailles
Palatul Versailles se află în Patrimoniul Universal UNESCO, este simbolul monarhiei absolute
instituite de Ludovic XIV-lea și a fost reședința regală permanentă în timpul regilor Franței:
Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea și Ludovic al XVI-lea, între anii 1682-17897.
Declarat primul muzeu de istorie al Franței, este impresionant prin diversitatea arhitecturală, a
opulenței (din Apartamentele Regale, Sala Oglinzilor, Capela Regală, Opera Regală, etc) și a
extinderii remarcante pe o suprafață de 800 ha (incluzând Grădinile Versailles și Grădina cu
Portocali). Valoarea inestimabilă a colecțiilor de artă clasică franceză pe care le adăpostește și a
evenimentelor grandioase desfășurate în grădinile palatului, păstrează vie prezența acestuia în
acțiunile culturial-artistice contemporane (fig.1-fig.5)8.
Grădinile Versailles sunt de o frumusețe rară, atât prin multitudinea speciilor de plante cât și prin
armonioasa îmbinare a mediului natural cu formele de artă (statui, fântâni arteziene). Grădinile de la
Palatul Versailles cuprind cca. 200.000 de arbori, câteva sute de statui, 1.700 bazine și făntâni și 620
de jeturi de apă, iar anual se platează aproximativ 210.000 de flori.Amenajarea spațiului verde de la
Versailles a fost și rămâne tot atât de importantă ca și arhitectura palatului.
7http://www.chateauversailles.fr
8Album personal Chateau de Versailles, 2013
Figura nr 3-5 Grădinile Versailles, 2013
Evoluția grandioasă și transformările majore ale acestui palat regal, pe parcursul a trei secole este
notabilă. În anul 1630 la cererea Regelui Ludovic al XIII-lea se construiește pe domeniul de la
Versailles (domeniu amplasat la 20 km sud-vest de orașul Paris) o cabană de vănătoare înconjurată
de o grădină care să servească ca loc de socializare pentru participanții la vânătoare. Tocmai această
poziționare a terenului a fost decisivă în alegerea lui de către Ludovic al XIV-lea, ca teren pe care să
Figura nr 1.Palatul Versailles, 2013
Figura nr 2.Grădina cu portocali, 2013
se materializare dorința privind percepția asupra puterii regale. Astfel, sub îndrumarea arhitecților
regali Le Vau și D'Orbay a început construcția Palatului Versailles (1661), iar după doar 20 de ani
sub îndrumarea lui J. Hardouin – Masart, construcția a fost extinsă cu încă două clădiri Grand
Commun și Grand Trianon9.
Sala Oglinzilor a fost și rămâne unul dintre locurile opulente ale palatului. Construită în principal
pentru a face legătura dintre Apartamentele Regale și Capela Regală, a devenit un opulent loc
pentru desfășurarea recepțiilor și a carnavalelor.Perdelele de damasc alb, brodate cu monograma
regală din fir de aur, 41 lustre și candelabre de argint, 17 oglinzi arcuite și două carpete care reflectă
culorile plafonului, readuc imaginea puterii și aristrocrației și vizitatorilor muzeului (fig. 6,7)2.
Figura nr. 6,7. Sala Olinzilor, Palatul Versailles, 2013
Dintre evenimentele de mare anvergură desfășurate în Palatul Versailles (nunți regale, festivități
extraordinare, primirea ambasadorilor, recepții, carnavale etc) doresc să menționez câteva mare
însemnătate, în ordine cronologică:
încoronarea lui Wilhelm din Prusia ca Emperor al Germaniei în anul 1870 când Palatul
Versailles se afla sub ocupație germană10
;
locul unde s-a pronunțat Proclamarea Republicii Franceze în anul 1875;
și nu în ultimul rând,semnarea Tratatului de pace la Versailles din anul 1919, care a
încheiat oficial Primul Război Mondial între forțele Aliaților (Franța, Anglia, SUA, Italia,
Japonia, Polonia, România, Serbia și Cehoslovacia) și cele ale Puterilor Centrale
(Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria).
Notorietatea acestui castel, Chateau de Versaille, a crescut de la un secol la altul și iată că și după
9Simone Hoog, Béatrix Saule, Your visit to Versailles, Editions Art Lys, Versailles 2005
1 10Sonia Gottardo, Giovanna Magi, All Paris. The golden book, Casa Editrice Bonechi,
Florence, New Edition 2012
300 de ani de existență este în atenția publicului larg; mai mult, are un rol deosebit de important în
educarea tinerilor și în perfecționarea cadrelor didactice.
În acest scop, în cadrul palatului sunt propuse o serie de activități publice și colective, dintre care
subliniez activitățile educative, respectiv11
:
ateliere de lucru și animații conduse de un mediator, un artist plastic sau un comediant;
videoconferințe, respectiv vizite la Palatul Versailles și Grădina cu portocali prin
intermediul dispozitivelor interactive la distanță;
vizite alături de ghizi – conduse de conferențiari cu scopul de a descoperi istoria palatului,
marile personaje istorice, colecțiile de artă și marile momente cheie din istorie.
Temele propuse pentru dezbaterile publice și videoconferințe cuprind o arie majoră a cunoașterii,
sunt de actualitate și reușesc să capteze atenția publicului. De exemplu12
:
Arhitectură și construcții – Construcția Castelului Versailles-diferite etape ale construcției;
Artă contemporană la Versailles. Expoziții de artă; dialog între patrimoniu și creația
contemporană;
Muzică și teatru – Muzică la Curte. Fabule pe scena din Versailles;
Mitologie și grădini – Grădinile Regelui Soare; domesticirea naturii, observații asupra
covorului vegetal, înțelegerea gestionării actuale a solului, amenajarea spațiilor verzi,
cultivarea plantelor medicinale, conservarea unor specii de plante pe cale de dispariție, etc.
La Grande Arche de la Fraternité, Défence – Marele Arc al Fraternității
Proiectat într-o manieră futuristă și având o arhitectură inovatoare prin excelență, Grande Arche
face parte dintre proiectele grandioase ale președintelui François Mitterrand, care să sublinieze
recunoașterea progresului uman și necesitatea tratamentului uman în politica internațională13
.
Arhitectul danez Johan Otto von Spreckelsen și arhitectul francez Paul Andreu au proiectat această
clădire monumentală pe axa istorică a Parisului, est-vest, ce cuprinde Marele Arc – Arcul de
Triumf – Concorde - Grădinile Tuilerie – Caruselul – Muzeul Luvru. O axă secundară se formează
și între Marele Arc - Turnul Eiffel și Turnul Montparnasse.
Marele Arc este inaugurat în anul 1989, perioadă care coincide cu celebrarea a 100 de ani de la
11Versailles Education , Programmation pour les scolaires et centres de Loisits, 2013-2014
12L'actualité du Château de Versailles, Versailles Education. Programmation Enseignants, Scolaires
et Centres de Loisirs, Franța, 2014-2015 13
François Chaslin et Virginie Picon-Lefebvre, La Grand Arche de la Défense, Electea-Moniteur,
1989
inaugurarea Turnului Eiffel și cu bicentenarul declarației Drepturilor Omului. Are forma unui
hipercub scobit cu o înălțime de 111 m și 45 etaje.
Fațada este placată cu marmură de Carrara și sticlă, iar în golul cubului este suspendată o pânză fină
de oțel denumită Nuages14
. Cadrul este din beton armat cu o masă de 300.000 tone. Clădirea
surprinde prin crearea unei dimensiuni suplimentare, a patra dimensiune, în universul nostru
tridimensional, tehnică realizată prin inserarea unui cub mai mic în interiorul cubului mai mare15
(fig. 8 și fig. 916
).
Figura nr. 8,9. La Grande Arche de la Fraternité, Défence,2013
Acoperișul clădirii a găzduit o serie de expoziții ale Muzeului de Informatică; tot aici activează
Ministerul Ecologiei, Dezvoltării Durabile și Energiei și Fundația pentru Drepturile Omului. În jurul
bazei sale și sub pânza de oțel se găsesc sculpturi și fântâni ale unor artiști faimoși, sunt susținute
concerte în aer liber iar panaorama oferită este impresionantă.
Clădirea care se topește, Paris
Poziționată pe George V Avenue din Paris, suprinde prin efectul creat. Tehnica utilizată se numește
,,trompe l'œil'' în traducere ,,a înșela ochiul'' și a fost tradițional aplicată în pictură, însă mai nou
această tehnică apare frecvent în diferite forme de artă urbană (fig.10 și fig. 11).
14David A. Hansen, Architecture of France, Greenwood Press, 2006
15www.mathsinthecity.com/sites/4-dimensional-cube-paris
16Album personal Défence, 2013
Figura nr.10 Escaping criticism – Pere Borrell del Caso, 187417
Figura nr.11 Clădirea verde, 201418
Artistul contemporan Peter Delavie a impresionat cu această tehnică prin îmbinarea atracției estetice
cu funcționalitatea unei construcții, astfel a reușit să creeze clădiri îndrăznețe ce utilizează iluzia
optică modificând percepția ochiului uman. Practic, diferite forme pictate pe pânze impermeabile
învelesc laturile unor clădiri aflate în reabilitare sau construcție; este cazul ,,Clădirii care lasă
impresia că se topește'' din Paris (figura nr 12) și ,,Clădirea care dansează'' din Praga.
Această formă de artă tridimensională dă o nouă fațadă orașului, practic face diferența dintre un oraș
activ și unul inactiv și astfel un banal cartier de locuințe poate deveni un punct de atracție turistică
prin aspect și renumele artiștilor implicați.
Figura nr.12 Clădirea care se topește, Paris19
17 http://en.wikipedia.org/wiki/Trompelcritic
18 www.athem.fr/Collection/Entry/Id/Hermes-47.sls
19 http://voxpublica.realitatea.net
Centrul Național de Artă și Cultură Georges Pompidou numit și Beaubourg
A fost creat la inițiativa președintelui francez Georges Pompidou care a vrut să ridice o instituție
culturală originală în inima Parisului, în care să se întâlnească cele mai importante creații
contemporane și moderne. Astfel artele vizuale conviețuiesc cu teatrul, muzica, cinematografia și
literatura. Localizat în centrul Parisului, într-o clădire realizată de arhitecții Renzo Piano și Richard
Rogers, a cărei arhitectură simbolizează spiritul secolului XX (fig.13 și fig.14), Centrul Pompidou
și-a deschis pentru prima oară porțile pentru public în 1977. În timp, a devenit unul dintre cele mai
vizitate locuri din Franța20
.
Figura nr 13,14 Centrul Național de Artă și Cultură Georges Pompidou, Paris, 2013
Beaubourg nu are intenția de a deveni un muzeu unde să se conserve opere de artă, dar există locuri
amenajate pentru întâlnirile zilnice dintre artiști, dar și artiști și public. Au loc schimburi de idei,
impresii, practic fiecare se poate mișca liber și admira exponatele din diferite expoziții.
Acest muzeu deține cea mai mare colecție de artă modernă și contemporană din Europa, o
impresionantă bibliotecă publică ce poate adăposti 2000 de cititori, documente generale asupra artei
secolului XX, zone pentru activități educaționale, librării nenumărate, un restaurant și o cafenea21
.
Din punct de vedere arhitectural Centru Georges Pompidou a fost numit ,,urban machine'', datorită
multitudini de conducte de diferite culori care apar în interiorul și exteriorul clădirii (fig. 15 și 1622
).
20www.francez.ro/centru-georges-pompidou.php
21www.centrpompidou.fr
22Album personal, Centrul Georges Pompidou, 2013
Figura nr 15 Centrul Național de Artă și Cultură Georges Pompidou, Paris
Culorile conductelor sunt în strânsă legătură cu utilitatea acestora: albastru pentru sistemul de tratare
a aerului, galben pentru electricitate, roșu pentru transport și verde pentru apă. Un aspect aparte îl
reprezintă Atelierul sculptorului Constantin Brâncuși, construit lângă Centrul Național de Artă și
Cultură George Pompidou și deschis publicului larg în anul 1996. Azi acesta este un adevărat
muzeu, unde pot fi văzute majoritatea lucrărilor și obiectelor din atelierele lui Brâncuși din
Montparnasse (fig. 17,18).
Figura nr. 17 Atelierul lui Constantin Brâncuși, Paris, 2013
Musée D'Orsay - Muzeul D'Orsay
Situat pe malul stâng al Senei, a fost denumit de mass-media cel mai frumos muzeu din Europa. A
fost proiectat și construit inițial cu o destinație total diferită, respectiv a funcționat ca și gară pentru
trenuri denumită Gara D'Orsay, ridicată pe ruinele Palatului D'Orsay. Gara a fost una dintre cele mai
fabuloase din Franța, cu fațadă în stil arhitectural academic, dar unică prin faptul că oferea și
servicii hoteliere. Utilitatea acesteia s-a schimbat major în anul 1973 când președintele Georges
Pompidou a declarat amplasamentul ca muzeu național și a implementat un amplu proiect de artă,
de la Napoleon al III-lea până la Cubismul timpuriu (fig.19 și fig.2023
).
Figura nr. 19 Muzeul D'Orsay, Paris
Astăzi, aici pot fi văzute lucrări ale celor mai remarcanțipictori: Vincent Van Gogh (The Church at
Auvers, Bedroom in Aries, Sefl-Portrait, etc) Gustave Moreau (Jason and Medea), Edgar Degas
(The Bellelli Family), Claude Monet (Women in garden, Rouen Cathedral, Auguste Renoir (The
Moulin de la Gallette) etc, alături de o multitudine de galerii și expoziții de artă.
Echipa de educație oferă o gamă de activități interesante pentru a explora colecțiile și expozițiile
muzeului. Tinerii vin în contact cu operele de artă prin prezentarea aspectelor formale, istorice și
literare; oferă o gamă largă de opțiuni pentru cadre didactice, elevi, studenți și formatori, precum și
pentru o vizită plină de satisfacții. Sunt propuse o varietate de trasee, fiecare ilustrând o fațetă
diferită prin bogăția de opere de artă de la Muzeul Orsay, de la pictură la artă decorativă, de la
sculptură la fotografie24
.
Musée du Louvre - Muzeul Luvru
Situat în centrul Parisului, cu peste 800 de ani de istorie25
, acest muzeu este unul dintre cele mai
importante muzee de istorie și artă din lume. Muzeul Luvru a fost construit pe ruinele Palatului
Luvru și a fost declarat muzeu în anul 1793. Mereu într-o continuă mișcare și amenajare, muzeul
ocupă azi o suprafață de 21 ha (fig.21 și fig.22).
23Album personal Musée D'Orsay, 2014
24www.musee-orsay.fr/en/espace-professionnels/teachers-and-youth-leaders/welcome.html
25Marie Sellier, Violaine Bouvet-Lanselle, Wonders of the Louvre, Réunion des Musées
Nationaux Juenesse, 2011
Figura nr. 21 Muzeul Luvru, Paris
Muzeul Luvru prezintă opere ale artei occidentale din Evul Mediu până la 1848, ale civilizațiilor
antice care au precedat-o și influențat-o și ale artei islamice26
. Colecțiile sunt repartizate celor opt
departamente ce își au fiecare istoria proprie legată de curatori, colecționari și donatori12
: antichități
egiptene; antichități grecești, etrusce și romane; artă islamică; sculpturi; picturi; arte grafice; icoane
și picturi creștine.
Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo,
Gioconda de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix.
Atelierele permanente desfășurate în cadrul muzeului permit inițierea în tehnicile artistice pe măsură
ce sunt descoperite și colecțiile muzeului. Pentru aprofundare, în cadrul atelierelor se îmbină teoria,
practica și observarea lucrărilor originale alături de un mediator al muzeului aflat în fața lucrărilor
originale. Tot în cadrul muzeului, în zona exterioară, respectiv în Grădinile Tuileries se desfășoară
și diferite evenimente tematice ale muzicii clasice (muzică de cameră, pian solo etc.), unde doritorii
pot asculta și interacționa cu mari artiști ai scenei muzicale internaționale.
Concluzii
Lucrarea de față suprinde în mod plăcut interesul permanent și susținut pentru mediu, istorie, cultură
și artă; practic este o reflexie a vremurilor clasice în vremurile contemporane. Fiecare dintre studiile
de caz exemplificate sunt dovezi clare ale concordanței dintre mediul înconjurător, societate și
cultură. Efectele relaționării corecte dintre aceste componente constituie drumul sigur către progres
și dezvoltarea durabilă a mediului și societății. Obiectivele educaționale ale acestor muzee și
monumente le completează pe cele ale școlilor, colegiilor și universităților, dar urmăresc și crearea
unui context artistic și cultural pentru a stimula interesul tinerilor pentru patrimoniul natural și cel
estetic, dar și de a încuraja o abordare interdisciplinară.
26Simone Hoog, Béatrix Saule, Your visit to Versailles, Editions Art Lys, Versailles 2005
Pe de altă parte, se poate observa o masivă evoluție în tehnicile artistice de exprimare a artei din
diferite domenii: în arhitectura construcțiilor (de la stilul arhitectural clasic la stilul neoclasic și în
cele din urmă la stilul urban non-conformist) dar și în mediul ecologic (grădini cu diferite forme, cu
posibilități de conservare și protejare a regnurilor vegetale rare, cu interes deosebit pentru cultivarea
și amenajarea spațiilor verzi).
Bibliografie
[1]. François Chaslin et Virginie Picon-Lefebvre, La Grand Arche de la Défense,
Electea-Moniteur, 1989
[2]. L'actualité du Château de Versailles, Versailles Education. Programmation Enseignants,
Scolaires et Centres de Loisirs, Franța, 2014-2015
[3]. David A. Hansen, Architecture of France, Greenwood Press, 2006
[4]. Simone Hoog, Béatrix Saule, Your visit to Versailles, Editions Art Lys, Versailles 2005
[5]. Mettais Valérie, Visit the Louvre, Editions Art Lys, Versailles 2005
[6]. Marie Sellier, Violaine Bouvet-Lanselle, Wonders of the Louvre, Réunion des Musées
Nationaux Juenesse, 2011
[7]. Sonia Gottardo, Giovanna Magi, All Paris. The golden book, Casa Editrice Bonechi,
Florence, 2012
[8]. *** www.centrpompidou.fr
[9]. ***www.mathsinthecity.com/sites/4-dimensional-cube-paris
[10]. ***www.chateauversailles.fr
[11]. *** www.musee-orsay.fr/en/espace-professionnels/professionals/teachers-and-youth
[12]. *** www.louvre.fr/llv/oeuvres/liste_departements.jsp?bmLocale=fr_FR
[13]. ***voxpublica.realitatea.net/politica-societate/fumi-da-si-asta-trebuie-vazut-2-52711.html
[14]. ***en.wikipedia.org/wiki/File:Escaping_criticism-by_pere_borrel_del_caso.pnghttp://comm
ons.wikimedia.org/wiki/File:Fresco_with_Trompe_l%27oeuil_-_Andrea_Pozzo_-Jesuit_Chu
rch_Vienna.jpg
[15]. ***www.athem.fr/Collection/Entry/Id/Hermes-47.sls
[16]. Album foto personal, Paris 2013, 2014
Estetica locuinței ca fațetă a casei ecologice
masterand MUNTEAN Larisa
Introducere
În cadrul unei lucrări anterioare am definit „casă ecologică” drept contextul ecologic în care o
construcție și modul de viață care se desfășoară în cadrul ei sunt optimizate pentru a avea un
impact minim asupra mediului, atât prin metodele de construire și modernizare, cât și prin stilul de
viață al persoanelor care o locuiesc. Dar atât construcțiile cât și stilul de viață presupun și un aspect
exterior – accesibil privirii și susceptibil criticii.
Aspectul unei locuințe este însă un prim contact inevitabil, o carte de vizită, prin care transmitem
oricui impresia generală despre modul de viață care se desfășoară în cadrul ei - și, implicit, despre
gradul de disciplină ecologică pe care îl implementăm. Reglementarea aspectului clădirilor a apărut
așadar din cauza nevoii de frumos, uniformitate și calm într-o lume dominată din ce în ce de mai
mult de zgomot.
Totodată prin analiza unui vehicol legislativ ce conține aspecte împovărătoare pecuniar și limitator
al mijloacelor de expresie personală promovat din inițiativa cetățenilor, putem cerceta motivele care
îi determină pe cetățeni să accepte norme noi și să le aplice fără a le considera drept limitări ale
expresiei sau mijloace punitive aplicate pur aleator. Trebuie menționat faptul că acest tip de
legislație a fost introdus la inițiativa liderilor locali, neexistând obligativitatea de a reglementa acest
aspect nici la nivel european, nici la nivel național – acest gen de legislație devenind cu atât mai
important cu cât este inițiat local în mod voluntar.
În cele ce urmează vom analiza reglementări similare implementată în două situații fundamental
diferite – Regulamentul privind identitatea cromatică a clădirilor din Municipiul Timișoara și
Strategia de dezvoltare durabilă 2014-2020 a Comunei Budești, Maramureș. Ambele reglementări
vizează aspectul exterior al clădirilor, implicând uniformitate și consonanță cu stilul construcțiilor
învecinate, cu stilul și spiritul localității și cu normele prin care se urmărește consolidarea și
dezvoltarea unei identități stilistice a localității.
Regulamentul privind identitatea cromatică a clădirilor din municipiul
Timișoara
Documentul debutează cu un preambul în cadrul căruia sunt expuse motivele care au dus la
implementarea unui astfel de sistem de organizare cromatică a municipiului. Astfel, sunt expuse atât
aspecte privitoare la integrarea în cadrul marilor orașe cu tradiție turistică din Europa, cât și
uniformizarea schemelor de colorare din cadrul cartierelor reabilitate termic. Regulamentul
statuează faptul că:
în majoritatea ţărilor europene, cromatica este reglementată atât pentru zonele istorice
protejate, cât şi pentru zonele de construcţii noi, în legislaţia românească nu există precizări
concrete referitoare la game de culori permise şi, mai ales, interzise.
oraşele româneşti au experimentat diverse scheme de colorare, alese în general de
proprietari sau de arhitecti, fără a exista o abordare unitară, fie că vorbim de cazul
reabilitărilor termice ale blocurilor sau de intervenţiile incorecte asupra clădirilor istorice.
culoarea este cel mai vizibil element component al faţadei, fiind primul element remarcat.
Tocmai de aceea, gustul şi culoarea preferată a proprietarului nu ar trebui să fie elementul
predominant în alegerea culorii, ci armonia dintre culorile faţadei şi cele ale clădirilor
învecinate trebuie să fie elementul hotărâtor27
.
Fig. nr. 1. Orașul Timișoara - centru
28
Totodată, în cadrul regulamentului se menționează faptul că datorită succesului programului GTZ
aplicat în cazul clădirilor din zonele istorice protejate din Timișoara și Sibiu s-a apelat la aceeași
echipă de specialiști pentru realizarea unui normativ cu cuprindere mai largă.
În cadrul dispozițiilor generale se stabilește plaja de aplicare a normei – Regulamentul se aplică
toturor clădirilor de pe raza municipiului Timișoara – indiferent dacă sunt considerate monumente
istorice sau nu și indiferent de zona în care se situează. Prin regulament se statuează modul în care
va fi abordată o fațadă – ca tot unitar, indiferent de modalitatea juridică în care este deținută.
Tot în cadrul dispozițiilor generale se observă faptul că deși se vizează uniformizarea și păstrarea
unui cadru general comun din punct de vedere cromatic, prin Regulament nu se urmărește
împiedicarea inovației – astfel, în cadrul Art. 3 se expune modalitatea prin care se pot aproba
propuneri de fațadă care nu respectă normele impuse prin prezenta reglementare.
27 Regulament privind identitatea cromatică a clădirilor din Timișoara – preambul.
28 http://just-translations.ro/wp-content/uploads/2012/07/Timisoara.jpg
În cadrul Capitolului III sunt enumerate principiile generale pe care fațadele trebuie să le respecte
pentru a fi conforme prezentului Regulament. Astfel, se observă că accentul cade pe integrarea
aspectului fațadei în cadrul aspectului general al zonei în care se situează imobilul, folosirea
culorilor deschise, nestridente și corelate cu dimensiunea și orientarea clădirii. Totodată, în cadrul
acestui articol se observă accentul pus pe corelarea fațadei cu mediul înconjurător, prin mediu
înțelegându-se de această dată natura. Art. 6 al. 4 expune clar faptul că mediul natural: spațiile verzi
sunt considerate elemente cromatice și se va ține cont de acestea în alegerea culorilor. Astfel se
poate vedea importanța acordată cadrului natural și protejării aspectului general al împrejurimilor
sale.
Fig. nr. 2. Orașul Timișoara-noaptea29
Regulamentul prezintă sumar normele de reconstituire și construire în cadrul zonelor construite
protejate (a zonelor istorice) – norme care prezintă un interes redus din punct de vedere al
prezentului act datorită reglementării lor atât la nivel național, cât și european.
În cadrul Capitolului V este reglementată situația clădirilor situate în alte cartiere decât cele istorice,
fiind stabilită varietatea cromatică și modurile de utilizare a culorilor accent în funcție de
dimensiunea, expunerea și arhitectura clădirii. Reglementările privind aspectul sunt completate în
cadrul Capitolului VI, în care sunt expuse și tipurile de acoperiș, gard și ornament exterior permise.
Regulamentul prezintă atât o secțiune în care expune modul în care se pot obține autorizațiile de
renovare și cererile tip care trebuie completate, cât și o secțiune în cadrul căreia expune sancțiunile
prin care comportamentul contrar actului normativ va fi abordat. Menționăm faptul că acest
29 www.adrvest.ro/spaw_files/pod%20maria.jpg
Regulament va intra în vigoare din data de 1 ianuarie 2015.
Din punctul nostru de vedere considerăm că prezentul act normativ nu este excesiv din punct de
vedere al cerințelor – impune doar necesarul pentru o dezvoltare armonioasă a orașului, ținând cont
atât de nevoile de modernizare (prin permiterea artei murale, street art și a inovațiilor preaprobate),
cât și de nevoia de uniformitate și calm cromatic – restricționând paleta de culori utilizată. Totodată,
norma prevede și sancțiuni pecuniare, garantându-se astfel eficiența aplicării. În consecință,
considerăm acest tip de măsură ca fiind atât utilă în sine, cât și bine instituită prin prisma unui act
normativ clar, ușor aplicabil și garantat de existența unei sancțiuni. Iar din punct de vedere al
protecției mediului, am evidențiat modul în care aspectul zonelor verzi trebuie protejat prin
utilizarea unei paltete de culori complementare.
Fig. nr. 3. Orașul Timișoara -în trecut30
Strategia de dezvoltare durabilă a Comunei Budești – Maramureș 2014-2020
Comuna Budeşti este situată în partea de nord a Transilvaniei, în centrul judeţului Maramureş,
dezvoltându-se între Piemontul Maramureşului şi Munţii Lăpuşului, la aproximativ 27 de km de
Sighetu Marmaţiei. Judeţul Maramureş, şi implicit comuna Budeşti, face parte din Regiunea de
Dezvoltare Nord Vest din România. Comuna Budeşti este formată din 2 localităţi, dintre care una
este reşedinţa de comună, satul Budeşti, localitate de rang IV conform PATN – secţiunea a IV, iar a
doua localitate, Sârbi, este localitate de rang V.
30 www.timisoara2021.ro/wp-content/uploads/2013/06/timisoara1.jpg
Fig. nr. 4. Localizarea comunei Budești (sursa: http://www.budesti/)
În cadrul Planului de Dezvoltare Strategică al comunei, procesul de planificare strategică vizează în
general definirea reperelor strategice de dezvoltare a comunităţii pe o perioadă de 5 până la 10 ani,
având ca etape metodologice principale: realizarea unei analize preliminare, stabilirea viziunii
asupra dezvoltării strategice a comunităţii, analiza sectorială a domeniilor strategice principale şi
articularea documentului strategic în maniera evidenţierii planului de acţiune şi a proiectelor
prioritare ce se impun a fi derulate.
Pentru a da roade, însă, planificarea strategică trebuie însoţită de promovarea, la nivelul
administraţiei publice, a unui management strategic integrat, performant la toate nivelurile, capabil
să identifice şi să fructifice oportunităţile apărute pentru beneficiul comunităţii.
Analiza realităţilor şi evoluţiilor la nivel zonal, regional, naţional şi european arată fără dubiu că
supravieţuirea şi dezvoltarea colectivităţilor locale, mai ales ale celor mici şi medii cum este şi cazul
comunei Budești, depinde aproape exclusiv şi în egală măsură de capacitatea Primăriei şi a
Consiliului Local:
de a înţelege contextele economic, legislativ şi cel privind fenomenului de globalizare;
de a identifica obiectivele şi priorităţile de acţiune şi dezvoltare;
de a implementa proiecte concrete şi de a angaja reformele necesare;
de a atrage şi a motiva societatea civilă;
de a reabilita şi a dezvolta infrastructurile publice;
de a crea un cadru instituţional şi un mediu de afaceri stimulant pentru întreprinzătorii şi
investitorii privaţi;
de a proteja şi a valoriza mediul şi resursele locale şi zonale;
de a amenaja spaţiul comunitar pentru a-i spori calităţii ambientale, şi
de a se integra în structuri asociative intercomunitare (între consilii locale limitrofe).
Fig. nr. 5. Biserica din Budești31
În prezent, activitatea economică din comună este slab dezvoltată, numărul de companii care
funcţionează aici fiind foarte redus şi nereuşind să satisfacă necesarul de locuri de muncă. În aceste
condiţii, debuşeele găsite au fost:
întoarcerea la agricultura de subzistenţă, care însă nu este capabilă a oferi un grad de
confort familiilor ocupate în această activitate şi nici un viitor copiilor lor în lipsa asocierii
şi a organizării;
revitalizarea timidă a unor meşteşuguri, care de asemenea nu poate oferi venituri
substanţiale meşteşugarilor care nu sunt organizaţi şi au dificultăţi în desfacerea
produselor;
dezvoltarea agroturismului ca o metodă de completare a veniturilor familiale, locuitorii
comunei putând profita de frumuseţea cadrului natural şi de păstrarea tradiţiilor din zonă
pentru a-şi construi sau a-şi reamenaja casele în mici pensiuni agroturistice şi a atrage
turişti din ţară şi din străinătate;
plecarea la muncă în străinătate, sezonier sau cvasi-permanent, cu precădere pentru munci
31 https://c1.staticflickr.com/5/4009/4315180661_d2bbd0e562.jpg
necalificate, în agricultură sau în construcţii, şi mai ales în cazul tinerilor care nu au
alternative de angajare în comună;
plecarea definitivă a unora dintre locuitorii comunei către alte localităţi din Maramureş sau
judeţele învecinate.
Fig. nr. 6. Pensiune din Budești32
Pentru a determina o identitate turistică, în cadrul Planului de Dezvoltare a fost inclus un sistem de
realizare a unei imagini arhitectonice unitare a comunei Budești în conformitate cu specificul
arhitecturii tradiționale maramureșene. Astfel, au fost stabilite câteva categorii prin care se poate
realiza un plan de acțiune unitar, conform cu scopul vizat:
definirea unei strategii urbanistice unitare;
îmbunătățirea aspectului centrului civic al comunei Budești;
valorificarea potențialului tradițional specific al comunei;
valorificarea potențialului turistic al comunei.
Dintre cele patru categorii enumerate mai sus una dintre ele este detaliată, fiind numită obiectiv
strategic. Astfel, definirea unei strategii urbanistice presupune:
Realizarea unui regulament de urbanism care sa protejeze și să pună în evidență arhitectura
locală tradițională;
32 www.trip2ro.com/wp-content/uploads/2014/08/Maramures.jpg
Lansarea unui program de urmărire, control și coordonare a dezvoltării urbane.
În vederea realizării acestui obiectiv strategic, comuna Budești a adoptat o Hotărâre de Consiliu
Local prin care vizează recompensarea locuitorilor care respectă motivele arhitecturale locale,
acordându-le o reducere de 10% a impozitului anual pe proprietate. Prin intermediul aceleiași
hotărâri, locuitorii care nu respectă arhitectura locală fiind sancționați și obligați să își adapteze
construcția specificului local. Astfel, la fel ca și în cazul orașului Timișoara, avem o situație în care
oamenii au conștientizat nevoia de uniformitate, frumos și apropiere față de natură și au instituit
reguli prin care aspectul exterior să poată consolida scopurile pe termen lung, să poată fi o piatră la
temelia unui viitor mai curat, mai prosper și mai luminos.
Fig. nr. 7. Casă tradițională din Budești33
Uniformizarea aspectului și crearea unui mediu coerent din punct de vedere stilistic și cromatic
devine un obiectiv din ce în ce mai important în cadrul localităților. Trebuie menționat faptul că un
anumit grad de coerență cromatică și stilistică formează, în general, identitatea arhitecturală a
localității.
Din punct de vedere legislativ, deși avem aparent o limitare impusă de autoritatea statală, aceste noi
norme au beneficiat de o susținere publică impresionantă, fiind primite cu entuziasm atât în
Timișoara, cât și în Budești – populația considerând ca normele de ordin estetic sunt esențiale atât
dezvoltării economice prin creșterea turismului, cât și confortului cotidian.
Concluzii
33 http://media-cdn.tripadvisor.com/media/photo-s/05/43/fe/9d/getlstd-property-photo.jpg
Din studiile de caz prezentate concluzionăm faptul că fațada și aspectul unei clădiri prezintă una
dintre cele mai importante manifestări sociale, datorită faptului că fațada este primul impact pe care
o clădire îl are asupra unei persoane.
Datorită importanței fațadei, legislația privitoare la crearea unei uniformități cromatice și
arhitecturale a fost ușor înțeleasă și acceptată de populație, implementarea fiind susținută de mediul
social. Totodată, acest tip de legislație a trecut cu succes proba timpului atât în zone cu o istorie
bogată (Austria), cât și în zone cu o istorie mai puțin bogată (suburbiile din SUA).
Prin intermediul acestui nou tip de normă se impun sancțiuni pecuniare, asigurând eficiența
respectării și aplicării normei (aplicarea nu este pur voluntară, ci impune un grad de respect și
implicare din partea locuitorilor). În concluzie, acest tip de legislație poate fi considerat ca fiind de
două ori benefic în ceea ce privește protecția mediului:
reglementarea unui aspect al locuinței prin norme care includ protecția mediului;
crearea unui vehicol legislativ privitor la aspectul locuinței, vehicol ce poate fi în timp
îmbunătățit pentru a transforma construcțiile de astăzi în casele ecologice de mâine.
Bibliografie
[1]. www.primariatm.ro/uploads/ANEXA_1.pdf
[2]. www.comuna-budesti.ro/fisiere/stiri/Strategie_de_Dezvoltare_Budesti.pdf
[3]. www.timisoara2021.ro/wp-content/uploads/2013/06/timisoara1.jpg
[4]. www.adrvest.ro/spaw_files/pod%20maria.jpg
[5]. http://just-translations.ro/wp-content/uploads/2012/07/Timisoara.jpg
[6]. www.mariusztravel.com/zdjecia/rumunia/5_rumunia_maramuresz.JPG
[7]. https://c1.staticflickr.com/5/4009/4315180661_d2bbd0e562.jpg
[8]. www.trip2ro.com/wp-content/uploads/2014/08/Maramures.jpg
[9]. http://media-cdn.tripadvisor.com/media/photo-s/05/43/fe/9d/getlstd-property-photo.jpg
Acțiuni necesare pentru întocmirea documentației tehnice
de fundamentare în vederea obținerii avizului și a
autorizației de gospodărire a apelor
ing. POP Gabriel
Considerații generale
Orice activitate legată sau care are legătură cu protecţia mediului, în general, în România este
legiferată. Activităţile legate de gospodărirea apelor au cunoscut o dezvoltare importantă în ultimii
20 de ani, mai ales ca urmare a asumării tratatelor europene în urma intrării ţării noastre în Uniunea
Europeană. În martie 2012, în Monitorul Oficial nr. 151 (din 7 martie 2012) este publicat Ordinul
nr. 799 din 6 februarie 2012 privind aprobarea Normativului de conţinut al documentaţiilor
tehnice de fundamentare necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de
gospodărire a apelor, emis de către Ministerul Mediului şi Pădurilor. În baza acestui act, emiterea
avizului şi autorizaţiei de gospodărire a apelor se realizează strict în baza unor documentaţii tehnice
al căror conţinut trebuie să respecte prevederile normativului de conţinut al documentaţiilor tehnice
de fundamentare necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire
a apelor enunţate în ordinul amintit.
Aceste documentaţii tehnice pot fi întocmite de unităţi publice sau private, certificate de autoritatea
publică centrală din domeniul apelor, în conformitate cu prevederile legale, şi trebuie prezentate
numai în limba română, în tipãrită, precum şi în format electronic.
Documentaţia tehnică trebuie să conţină în mod obligatoriu şi copia certificatului de atestare a
elaboratorului, în conformitate cu reglementările legale privind organizarea activităţii de
certificare a unităţilor specializate în elaborarea de documentaţii tehnice pentru obţinerea avizelor şi
autorizaţiilor de gospodărire a apelor. Documentaţia tehnică se semnează şi se ştampilează de către
elaborator, care răspunde de corectitudinea datelor înscrise în documentaţie, precum şi de
respectarea prevederilor normativului de conţinut. În conformitate cu cele prezentate documentaţia
tehnică pentru emiterea avizului de gospodărire a apelor pentru alimentarea unei case de vacanţă
conţine elementele prezentate în continuare.
BORDEROU
- Cerere de AVIZ DE GOSPODĂRIRE A APELOR
- Documentaţie tehnică
a) Date generale şi localizarea obiectivului;
b) Caracterizarea zonei de amplasare;
c) Scopul investiţiei şi elemente de coordonare;
d) Precizări privind:
- măsuri tehnico-constructive;
- aparatura şi instalaţiile de măsurare a debitelor;
- aparatura şi instalaţiile de monitorizare a apei uzate;
- controlul poluării industriale;
- sistemul informaţional;
- lucrări de refacere a axului cadastral;
- lucrări de refacere a amplasamentului în urma lucrărilor de execuţie a investiţiei.
e) Consideraţii privind alegerea celor mai bune tehnici disponibile.
f) Anexe:
- breviar de calcul, elemente de fundamentare;
- acceptul administraţiei publice locale privind funcţionarea obiectivului;
g) Planşe: Plan de încadrare în zonă, scara 1:50 000; Plan de situaţie a incintei, scara 1:500; Plan
releveu spaţii de lucru., scara 1:100
- Prevederi specifice pe categorii de lucrări: alimentare cu apă şi canalizare
Documentaţie tehnică de fundamentare
a) Date generale şi localizarea investiţiei
Localizarea obiectivului: se prezintă încadrarea în bazinul hidrografic;
Titularul şi beneficiarul investiţiei: se prezintă numele şi prenumele titularului
obiectivului pentru care se întocmenşte documentaţia; Proiectantul: se prezintă numele şi
prenumele proiectantului şi datele de identificare;
Date de identificare ale beneficiarului: se specifică dacă este persoană fizică sau juridică.
b) Caracterizarea zonei de amplasare – sunt prezentate pe scurt date hidrologice de interes, după
cum urmează:
Date hidrologice de bază
Date hidrogeologice şi hidrochimice
Analiza din punct de vedere a gospodăririi apelor – se face specificarea alimentării cu
apă; din puţ forat, din reţea publică de alimentare şi scopul utilizării. De asemenea, se
specifică date privitoare la evacuarea apelor uzate menajere: în bazin vidanjabil cu o
capacitate de 10 mc sau în reţea publică de canalizare.
c) Scopul investiţiei şi elemente de coordonare
Elemente privind profilul şi capacităţile investiţiei - se specifică că, beneficiarul
intenţionează realizarea pe acest amplasament, a unei case de vacanţă pentru necesarul
propriu. Se prezintă pe scurt date privitoare la realizarea proiectului; suprafaţa pe care
urmează a se construi, structura clădirii, regimul de înălţime, destinaţiile spaţiilor clădirii.
Necesitatea investiţiei şi impactul ei asupra mediului – se prezintă măsurile de
proiectare şi de realizare a construcţiei, cu accent pe estimarea impactului asupra mediului,
în special a calităţii apelor subterane şi de suprafaţă.
Precizări la alte avize şi documente emise anterior – sunt prezentate avizele şi
documentele deţinute anterior derulării proiectului.
Încadrarea în schema directoare de amenajare şi management a bazinului
hidrografic – se face corelarea cu alte obiective şi/sau amenajări hidrotehnice sau
hidroedilitare cu care să fie necesară corelarea investiţiei propuse.
Încadrarea lucrărilor în clasa şi categoria de importanţă conform STAS 4273-83.
Influenţa lucrărilor proiectate asupra obiectivelor existente în zonă.
d) Precizări privind măsuri tehnico-constructive - se prezintă pe scurt date privitoare la
realizarea proiectului; suprafaţa pe care urmează a se construi, structura clădirii, regimul de
înălţime, destinaţiile spaţiilor clădirii, precum şi vecinătăţile construcţiei.
Alimentarea cu apă potabilă - se face specificarea alimentării cu apă; din puţ forat, din
reţea publică de alimentare şi scopul utilizării. Se consideră că, pentru scop menajer,
consumul mediu zilnic este de 1,32 mc/zi/locuinţă.
Reţeaua de canalizare - se specifică date privitoare la evacuarea apelor uzate menajere: în
bazin vidanjabil cu o capacitate de 10 mc sau în reţea publică de canalizare.
Aparatura şi instalaţiile de măsurare a debitelor – nu este cazul dacă se face alimentarea
din puţ forat. Aparatura şi instalaţiile de monitorizare a apei uzate – caracterul menajer al
apelor uzate nu impune program de monitorizare.
Controlul poluării industriale, gestiunea deşeurilor - deşeurile specifice rezultate din
activitate au caracter menajer, gestionarea lor fâcându-se în conformitate cu legislaţia în
vigoare.
Sistemul informaţional şi lucrări de refacere a axului cadastral – pentru acest tip de
construcţie nu este cazul.
Lucrări de refacere a amplasamentului în urma lucrărilor de execuţie a investiţiei –
trebuie precizate tehnicile de finalizare a lucrărilor ( se precizează că, terenul va fi curăţat
şi evacuat de deşeuri şi materiale de construcţie, vor fi refăcute eventualele zone verzi
afectate de lucrările de şantier).
e) Consideraţii privind alegerea celor mai bune tehnici disponibile – se precizează dacă
investiţia intră sau nu sub incidenţa OUG 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al
poluării. Pentru construcţia luată în considerare – casă de vacanţă, nu este cazul.
f) Anexe - Breviar de calcul, elemente de fundamentare pentru apa consumată în scop menajer şi
pentru apele uzate evacuată. Necesarul de apă se stabileşte pe baza STAS 1478 – 90, conform
tabelului “4”, pentru locuinţe. Se calculează debitele totale ale cerinţei de apă ( mediu şi maxim),
se calculează debitul de apă uzată evacuat şi volumul apelor pluviale colectate în reţeaua de
canalizare proprie, şi colectate în bazinul vidanjabil după formule matematice stabilite în standardul
amintit.
Qnecesar zilnic = npers x Upers
unde: npers = număr de persoane, 4 persoane;
Upers = necesar de apă persoană, 280 l / zi;
Qnecesar zilnic = 4 x 280 = 1 120 l / zi.
Qnecesar zilnic = 1,12 mc / zi = 0,013 l / s.
Debitele totale ale cerinţei de apă se calculează astfel:
Q mediu zilnic = Q n x Ks x Kp;
unde Ks = 1,07 pentru sursele de suprafaţă;
Kp = 1,1 pentru pierderile tehnologice
Q maxim zilnic = Kzi x Q mediu zilnic;
unde Kzi = 1,15 coeficient de variaţie a debitului zilnic;
Q maxim orar = Ko x Q maxim zilnic;
unde Ko = 1,20 coeficient de variaţie orară;
Q mediu zilnic = 1,12 mc / zi x 1,07 x 1,10 = 1,32 mc / zi = 0,015 l / s;
Q maxim zilnic = 1,32 mc / zi x 1,15 = 1,52 mc / zi = 0,017 l / s;
Q maxim orar = 1,52 mc / zi x 1,20 = 1,82 mc / zi = 0,021 l / s.
Debitul de apă uzată evacuat în reţeaua de canalizare proprie, şi colectat în bazinul
vidanjabil este:
Q maxim zilnic uzat = 1,22 mc / zi = 0,014 l / s.
Evacuarea apei uzate cu caracter menajer se face într-un bazin vidanjabil cu o capacitate de 10 m3.
Apa pluvială convenţional curată (apa colectată de pe acoperişurile construcţiilor, de pe căile de
acces şi de pe spaţiile verzi).
Debitul de apă colectat de aceste suprafeţe se calculează cu formula:
Qpl = S x c x q x (l / s)
în care: S – suprafaţa colectoare;
c - coeficient de scurgere;
q – debitul de calcul al ploii;
Tabel nr. 1. Valorile de calcul specifice amplasamentului
Suprafeţe
specifice
(S)
Acoperişuri 70 mp
Intensitatea
ploii (q) 100 l / s / ha
Căi de acces şi
suprafeţe
betonate
110 mp
Spaţii verzi 900
Coeficient de scurgere
specific (c)
Suprafeţe construite 0,95
Căi de acces 0,85
Spaţii verzi 0,80
Qpluvial = 0,007 x 0,95 x 100 + 0,011 x 0,85 x 100 + 0,09 x 0,80 x 100 =
= 0,665 + 0,935 + 7,20 = 8,80l / s.
Din datele şi valorile prezentate mai sus rezută Qpluvial = 8,80 l / s.
Canalizarea pluvială va fi realizată din tuburi prefabricate cu diametru de 15
cm, evacuarea apei colectate prin gurile de scurgere se va face în şanţul pluvial
stradal din vecinătatea amplasamentului.
Tabel nr. 2. Buletin de încercare pentru ape de suprafață
Nr.
crt.
Indicatori
determinaţi Standardul de analiză U.M.
Indicatori
calitate
Valoarea
determinată
Indicatori fizico-chimici
1 Materii în suspensie SR EN 872:2009 mg/l - 3,0
2 Turbiditate * SR EN ISO 7027:2001 NTU 0 <3
Condiţii termice
3 Temperatură aer * - oC - 16
4 Temperatură apă * STAS 6324-61 oC 19 17,4
Condiţii de oxigenare
5 Oxigen dizolvat SR EN 25814:1999 mg O2/l 7,2 8,45
6 CBO5 SR EN 1899-1:2003 mg O2/l 1,2 1,40
7 Indice de
permanganat * SR EN ISO 8467:2001 mg O2/l - 1,98
8 CCO Cr ISO 15705:2002 mg O2/l 2,4 8
Salinitate
9 Reziduu filtrabil
uscat la 105oC STAS 9187-84 mg/l 235 62
10 Conductivitate
electrică SR EN 27888:1997 µS/cm 231 77
11 Cloruri SR ISO 9297:2001 mg Cl/l 37 9,94
12 Sulfaţi EPA Method 375.4 mg
SO4/l 50 9
Stare acidifiere
13 pH SR EN ISO 10523:2012 unit
pH 6,5-8,5 6,90
14 Alcalinitate * SR EN ISO 9963-1:2002 mmol/l 0 0,6
Nutrienţi
16 Amoniu SR ISO 7150-1:2001 mg
NH4/l - 0,129
17 Amoniu SR ISO 7150-1:2001 mg N/l 0,051 0,1
18 Azotaţi SR ISO 7890-3:2000 mg
NO3/l - 1,663
19 Azotaţi SR ISO 7890-3:2000 mg N/l 2,082 0,376
Tabel nr. 3. Buletin de încercare pentru ape de suprafață (continuare)
20 Azot - Kjeldahl
(fără NH4) * SR EN 25663:2000 mg N/l 0,51 <0,3
21 Fosfaţi SR EN ISO 6878:2005 mg
P2O5/l 0,013 0,018
Alţi poluanţi
22 Duritate totală * SR ISO 6059:2008 o G 8,4 2,91
23 Cianuri SR ISO 6703-1:1998 μg CN/l - <3
24 Detergenţi SR EN 903:2003 mg/l - <0,015
25 Fenoli (indice de
fenol)
SR ISO
6439:2001/C91:2006 µg/l 0,0086 <1,5
Metale AAS – flacără - Fracţiune dizolvată
26 Calciu SR ISO 7980:1997 mg Ca/l 48 12,01
27 Magneziu SR ISO 7980:1998 mg Mg/l 7 1,18
28 Zinc SR ISO 8288:2001 mg Zn/l - <0,003
29 Fier SR 13315:1996/C91:2008 mg Fe/l 0,031 0,079
30 Mangan SR 8662-2:1997 mg Mn/l 0 <0,008
Tabel nr. 4. Buletin de încercare ape uzate
Nr.
crt.
Indicatori
determinaţi Standardul de analiză U.M.
NTPA
001
Valoarea
determinată
Parametrii generali
1 pH SR ISO 10523: 2009 unit pH 6,5-8,5 6,75
2 Temperatura de
măsurare a pH °C 35 21,2
3 Materii în suspensie SR EN 872:2009 mg/l 35 (60) 39,0
Substanţe organice0
4 CBO5 SR EN 1899-2:2002 mg O2/l 20 (25) 19,6
5 CCO Cr SR ISO 15705:2002 mg O2/l 70 (125) 73
Nutrienţi0
6 Amoniu SR ISO 5664:2001 mg NH4/l 2 (3) 8,80
7 Azot total SR EN ISO 11905-1:2003 mg N/l 10 (15) 12,04
8 Fosfor total SR EN ISO 6878:2005 mg P/l 1 (2) 1,99
Alţi poluanţi0
9 Sulfaţi EPA 375.4 mg SO4/l 600 68
10 Sulfuri * SR 7510:1997 mg S/l 0,5 < 2
11 Cianuri SR ISO 6703-1:1998 μg CN/l 0,1 < 3
12 Substante
extractibile SR 7587:1996 mg SE/l 20 23
13 Detergenţi SR EN 903:2003 mg/l 0,5 0,936
Metale AAS0
14 Crom total SR EN ISO 15586:2004 µg Crtot./l 1 < 0,3
15 Zinc SR ISO 8288:2001 mg Zn/l 0,5 0,066
16 Plumb SR EN ISO 15586:2004 µg Pb/l 0,2 < 1,5
17 Cadmiu SR EN ISO 15586:2004 µg Cd/l 0,2 -
18 Nichel SR EN ISO 15586:2004 µg Ni/l 0,5 < 2
Bibliografie
[1]. Ordinul nr. 799 din 6 februarie 2012 publicat în Monitorul Oficial nr. 151 din 7 martie 2012
[2]. OUG 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
[3]. STAS 4273-83
[4]. NTPA 001 privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanți a apelor uzate industriale și
orășenești la evacuarea în receptorii naturali
Preocupări și tendințe în proiectarea și optimizarea
spațiului bucătăriei
ing. CIORUȚA Bogdan
Introducere
Bucătăria este locul în care ne petrecem tot mai mult timp, gătind sau distrându-ne alături de
prieteni şi familie, de aceea spaţiul trebuie să reflecte stilul nostru de viaţă. În funcţie de liniile de
design ale locuinţei şi, mai ales, ale bucătăriei, ne putem alege şi stilul aparaturii electrocasnice.
Aceasta a evoluat în timp în paralel cu evoluția tehnologiei, progresul societății sublinind adesea
necesitatea utilizatorilor de a avea (deține / folosi) produse și servicii care să le asigure un grad de
confort și siguranță tot mai ridicat.
În prezent, tot datorită progresului științelor tehnice, atât proiectarea, cât și amenajarea și
optimizarea spațiului de locuit au devenit, prin prisma tehnologiile informatice de care dispunem,
elemente care pot fi accesibile oricui, fără cunoștințe de specialitate deosebite. În aceste condiții s-a
făcut trecerea de la proiectarea "realistică" a locuinței - sub fomă de machete și planuri - care era
meritul specialiștilor (arhitecți, constructori, decoratori etc) la proiectarea "locuinței visurilor" -
prin asistare informatizată - pe care astăzi o considerăm, chiar dacă nu suntem specialiști, o
adevărată oportunitate de dezvoltare, ce poate fi aplicată și locuințelor ecologice.
Proiectarea și optimizarea spațiului bucătăriei. Tipuri de bucătării
Proiectarea și amenajarea bucătăriei este mult mai ușor accesibilă dacă se începe prin a măsura
corect dimensiunile camerei (de la podea până la plafon, distanţa dintre pereţi şi de la fiecare colţ
până la uşă), respectiv dimensiunea uşilor şi ferestrelor, cu notarea și luarea în calculul amenajării
geometrice a camerei și a principalelor lucruri care vin așezate în bucătărie (calorifere, ţevi, sisteme
de ventilaţie, unghiuri speciale sau alte caracteristici arhitectonice importante etc). La toate acestea
se ține cont și de poziţionarea întrerupătoarelor, a prizelor, a ţevilor de apă şi de gaz etc, cu toate că
acestea pot fi mutate și pe parcurs.
Din punct de vedere al configurației spațiale, bucătăriile se diferențiază în funcție de numărul
fronturilor de lucru, forma și dispunerea acestora în cadrul ansamblului, repartizarea zonelor de
depozitare și modul de integrare a locului de luat masa; toate aceste elemente făcând posibilă
definirea unui număr extrem de mare de tipuri de bucătării. Câteva exemple sunt și următoarele:
Cu toate acestea, statisticile arată că, în cele mai frecvente situații, bucătăriile au configurații
geometrice de bază; localizarea dotărilor elementare ale unei bucătării stabilind traseele principale și
influențând optimizarea circulațiilor și relaționarea corectă a diferitelor suprafețe de lucru.
În comparație cu o bucătărie proiectată în mod aleatoriu, o bucătărie structurată pe zone funcționale
și niveluri de depozitare tinde să reducă drumurile parcurse și timpii de lucru cu până la 20%.
Zona de provizii cuprinde consumabilele, alimente care se păstrează la rece sau la temperatura
camerei, frigider / combină frigorifică Se recomandă amplasarea în apropierea zonei de acces,
dimensiuonarea în funcție de numărul de membri ai familiei și ritmul aprovizionărilor,
respectiv utilizarea mecanismelor speciale de tip cămară culisantă / coș rotativ.
Zona de păstrare cuprinde bunuri de folosință care se întrebuințează frecvent (veselă,
tacâmuri, pahare). Se recomandă amplasarea în vecinătatea zonei de curățenie, dimensionarea
la 1/3 din spațiul total de depozitare și utilizarea accesoriilor speciale de tip separatoare pentru
tacâmuri.
Zona de curățenie cuprinde chiuveta, mașina de spălat vase, coșul de gunoi, detergenții și
ustensilele pentru curățat. Se recomandă amplasarea aacestei zone în vecinătatea zonei de
preparare, utilizarea sistemelor speciale de tip sertare pentru masca de chiuveta etc.
Zona de preparare cuprinde ustensilele de lucru, mici aparate electrice, roboți de bucătărie,
condimente etc. Se recomandă amplasarea sa între zona de curățenie și zona de gătit,
iluminarea și dimensionarea generoază a suprafeței de lucru (lungimea frontului).
Zona de gătit cuprinde plita, hota, cuptorul, cuptorul cu microunde, ustensilele de gătit etc. Se
recomandă amplasarea în vecinătatea zonei de preparare, poziționarea ergonomică a cuptorului
la (semi) înălțime etc.
Prin ordonarea, relaționarea și dimensionarea corespunzătoare a spațiilor (zonelor funcționale)
specifice, se poate realiza o organizare corect funcțională și durabilă a oricărui tip de bucătărie. De
asemenea, pentru un acces facil, se recomandă și repartizarea bunurilor funcție de frecvența
utilizării lor, astfel că bunurile folosite cel mai frecvent trebuie să fie poziționate în spațiul delimitat
de jumătatea inferioară a corpurilor de mobilier suspendate și jumătatea superioară a corpurilor de
sub blat. Un exemplu privind poziționarea relativă a bunurilor este prezentat în figura următoare.
Prin valorificarea la maxim a spațiului de depozitare, utilizarea accesoriilor și mecanismelor
speciale pentru mobilier asigură un plus de confort și funcționalitate.
Configurația ideală pentru spațiul bucătăriei este influențată de geometria camerei, dar și de
alegerile familiei ca stil de viață sau de nevoile speciale de depozitare. Într-o casă cu bucătăria
într-un spațiu deschis se potrivește o bucătărie cu insulă, într-un apartament cu o bucătărie mică
unde nu se gătește des dar în care trebuie prevăzut și locul de luat masa opțiunea ar putea fi
bucătăria în linie. Indiferent ce formă va avea bucătăria trebuie gândită cât mai eficient posibil,
respectând "regulile" de ergonomie. Una dintre aceste reguli susține că trebuie să existe o bucată
de blat (spațiul de lucru propriu-zis) generoasă între chiuvetă şi aragaz, amplasarea acestuia din
urmă precum și a frigiderului fiind de asemenea deosebit de importante relativ la triunghiul
activităților (deplasărilor) din bucătărie.
Luând în considerare toate elementele prezentate anterior, se cuvinde să facem și o prezentare a
celor mai frecvent întâlnite tipuri de bucătării. Bucătăriile pot lua următoarele forme principale:
Bucătărie pe un singur perete (linie)
Așa numitele bucătării “linie” sunt poate cele
mai frecvente, le întâlnim mai ales în
apartamentele vechi cu spații mai puțin
generoase. Compacte dar funcționale, impun
bucătar ordonat. Bucătăriile pe un perete permit și amplasarea unui loc de luat masa în aceeași
încăpere, de multe ori masa fiind folosită ca blat de lucru auxiliar. Din păcate însă, tentația de a
supraîncărca o astfel de bucătărie transformă gătitul într-un fel de cursă cu obstacole. La bucătăriile
în linie, toate electrocasnicele şi dulapurile sunt aşezate pe un singur perete. Această dispunere este
potrivită pentru bucătăriile înguste, pentru locuinţele mici sau medii ca dimensiune, sau în cazul în
care o singură persoană lucrează în bucătărie. Dacă foloseşti această dispunere pentru o bucătărie
mare, există riscul să rămână spaţii prea mari între zonele de lucru. Foloseşte rânduri duble de
corpuri suspendate sau corpuri foarte înalte pentru a folosi la maxim spaţiul de pe perete.
Avantaje: aranjament compact și economic, respectiv configurare eficientă și funcțională care
presupune o bună organizare.
Dezavantaje: nu puteți amplasa multe electrocasnice, poziționarea pe blat a unui cuptor cu
microunde va irosi 50 cm; spațiul de depozitare a alimentelor este practic limitat la frigider și
eventual la unul din corpurile suspendate.
Bucătărie pe doi pereți (fronturi paralele)
Bucătăriile pe doi pereți oferă mult mai mult spaţiu
de depozitare sub blat. Este o configurație dezirabilă
pentru bucătării înguste (2.5 m), acolo unde s-a
prevăzut un alt spațiu pentru luat masa.
Avantaje: aranjare cu mai mult spațiu de depozitare, blatul de lucru auxiliar găzduiește toate
electrocasnicele de blat, nu riscați ca blatul să se aglomereze treptat, aveți de la început loc pentru
toate, aranjamentul permite amplasarea cuptorului peste nivelul blatului.
Dezavantaje: este o configurație relativ aglomerată și locul de luat masa este sacrificat pentru un
spațiu de depozitare și o ergonomie mai bună.
Bucătărie în formă de L
Pentru amplasarea unei bucătării în formă de L este
necesară o încăpere cu laturi de minimum 3 m.
Aceast tip de bucătărie este printre cele mai ergonomice
moduri de organizare datorită formei triunghiulare care se
potrivește foarte bine circuitului productiv. Totul este la
îndemână fără să fie înghesuit. Spațiul de blat este
generos. Chiuveta trebuie amplasată în vârful L – ului iar plita și frigiderul în capătul laturilor.
Avantaje: organizare eficientă, perfect mulată pe circuitul productiv; distanțe scurte între diferitele
zone; spațiu adecvat de depozitare și blat de lucru generos.
Dezavantaje: presupune existența unei încăperi relativ mari; pentru o încăpere mai mică se
recomandă folosirea unei soluții de colț cu mecanism care mărește spațiul de depozitare și
facilitează accesul la el.
Bucătărie în formă de U
O bucătărie în formă de U asigură foarte mult
spaţiu de lucru şi de depozitare. Se recomandă
ca latura ce constituie baza literei U să aibă
minimum 3,5 m. Pentru a respecta circuitul
productiv, chiuveta trebuie amplasată pe această
latură care de obicei se poziționează la geam.
Bucătării în U se pot configura și în spații cu o
bază mai îngustă, însă minimum pentru a putea
amplasa corpurile și deschide ușile este de 2,4 m
Avantaje: organizare eficientă, perfect mulată pe circuitul productiv; distanțe acceptabile între zone;
spațiu adecvat de depozitare și existența unui blat de lucru auxiliar ce poate găzdui electrocasnicele.
Dezavantaje: necesită o încăpere relativ mare.
Bucătărie cu insulă
Deschiderea bucătăriei către living și sufragerie în viziune
modernă a determinat apariția unui nou tip de bucătărie –
bucătăria cu insulă. Dezvoltarea tehnologică din ultimii ani a
introdus hota aspirantă și o gamă completă de electrocasnice
incorporabile care permit o libertate mai mare de aranjare
pentru că sunt mai eficiente și mai compacte. Insula este o
soluție atractivă care permite comunicarea dintre spații dar în
același timp delimitează bucătăria de zona de servit masa.
Avantaje: configurație bine adaptată pentru spațiile largi; acces și circulație deschise; spațiu adecvat
de depozitare și blat de lucru generos.
Dezavantaje: ergonomia poate fi scăzută dacă fluxul operațional nu este bine gândit; amplasarea
acesteia presupune existența unei încăperi mari și prețul de achiziție ridicat.
Recomandări în amenajarea spațiului bucătăriei:
spațiul dintre blaturi trebuie să fie de 1.3-1.5 m (lățimea camerei 2.5-2.8 m); dacă lungimea
camerei este mai mare de 3.5 m este de dorit orientarea spre o aranjare de tip L sau U.
un circuit productiv ergonomic este asigurat numai dacă chiuveta, plita și frigiderul sunt
așezate corespunzător.
mașina de spălat vase nu trebuie să fie departe de spațiul de depozitare a veselei sau de
locul unde se servește masa;
frigiderul trebuie să fie întotdeauna amplasat aproape de ușă;
se poate dezvolta configurația pentru a crea un spațiu de luat masa, la înălțimea mesei (75
cm) sau a barului (110 cm).
lăsați loc cât se poate de mare între plită și chiuvetă pentru blatul de lucru care trebuie să
fie de 80 – 120 cm.
amplasarea chiuvetei pe insulă;
se recomandă ca latura cu electrocasnicele incorporabile să fie configurată doar cu corpuri
înalte pentru a crea spațiu de depozitare suficient.
Ce model (stil / design) de bucătărie alegem ?
Modelul bucătăriei depinde în principal de preferințele utilizatorului. Mobilierul de bucătărie trebuie
însă să se potrivească cu celelalte amenajări din locuință, astfel că dacă vă plac culorile vii în
bucătărie (galben, roșu, violet) cu siguranță trebuie să optați pentru o variantă modernă. Dacă vă
doriți o bucătărie care să fie mereu la modă alegeți un model clasic.
După stilul pe care îl îmbracă amenajarea spațiului bucătăriei există bucătării în stil:
MINIMALIST
Bucătăria minimalistă pare cel mai simplu de pus la punct, numai că tocmai această simplitate
necesită mai multă atenție și mai multă grijă în alegerea mobilierului și a puținelor detalii ce vor fi
lăsate la vedere. De exemplu, este recomandat ca mobilierul să încorporeze frigiderul, aragazul,
mașina de spălat rufe, mașina de spălat vase și spațiul pentru coșul de gunoi. Scaunele vor avea cele
mai simple modele și din punct de vedere al structurii, cât și din punct de vedere al imprimeurilor
(care vor lipsi cu desăvârșire sau vor fi abia detectabile).
ETNIC (rustic, tradițional)
Acest stil de amenajări interioare va fi predominat de piese de mobilier masive, majoritatea din
lemn. Desigur, orice obiect din lemn va trebui să fie în nuanța naturală a lemnului din care este
confecționat, indiferent de care este acesta. În plus, ar acorda întregii încăperi un aer boem și rustic
în același timp câteva ștergare așezate ici-colo, o colecție de farfurii decorative, de străchini din lut,
de căni din lut, de linguri de lemn stilizate ori de ouă încondeiate, așezate pe etajere dedicate lor în
exclusivitate.
CLASIC / VINTAGE (confortabil)
Avantajul principal al bucătăriilor clasice este că nu se demodează niciodată. Stilul mobilierului nu
impune însă și o anumită configurare. Sigur, pentru un mobilier clasic întotdeauna va arăta bine o
configurare cu hota decorativă și plită pe colț, dar și varianta cu insulă sau bar adecvată unor spații
largi, moderne este atractivă.
Caracteristicle principale ale unei bucătării clasice:
front casetat care poate fi patinat/antichizat
culori calde (fildeș, bej, alb) sau lemn natur
finisaj mat în general, dar exista și bucătării cu front casetat lucioase
fronturile pot fi din lemn masiv
elemente decorative: cornișă și pilaștrii, hota
mânere antichizate, porțelan, inserții, posibil chiar diferite desene
corpurile de sticlă sunt elemente decorative, detalii fin lucrate
accesoriile (coșuri împletite) completează foarte bine celelalte elemente.
În completarea unei bucătării clasice, electrocasnicele pot fi alese dintr-o gamă clasică pentru un
plus de șarm. În funcție de mobilierul ales, electrocasnicele pot fi și moderne cu mult inox fără a
submina imaginea de “clasic” al mobilierului.
MODERN (contemporan)
Modernismul depășește minimalismul – chiar dacă au detalii comune (simplitatea mobilierului), cel
dintâi stil va avea întotdeauna mai multe decorațiuni și mai multe culori. O bucătărie modernă
permite alegerea unor scaune tapițate cu imprimeu geometrizat, dacă ție acela îți place, ori a unor
scaune din plastic și metal: important este să se încadreze în estetica generală a bucătăriei.
Mobilierul modern este ales de cei care vor să complimenteze o casă de oraș contemporană. Poate
atrage prin liniile drepte, contrastul dintre materiale. Bucătăriile moderne pot fi alcătuite din
materiale mai puțin costisitoare însă cu un efect deosebit datorită îmbinării inteligente a elementelor.
Caracteristicle principale ale unei bucătării moderne:
fronturile pot fi lucioase, lăcuite sau înfoliate; chiar și acoperite cu sticlă
se pot însă folosi și elemente ce imită lemnul sau alte materiale naturale
forme și materiale în combinații îndrăznețe (insule plutitoare)
paletă foarte mare de culori la fronturile de uși și blaturi
posibilități de alegere a mânerelor âncorporate în front prin frezarea cantului
blaturi moderne cu forme deosebite (compozit termoformabil)
hote decorative din inox pentru un aspect aparte
opțiuni multiple de iluminare, inclusiv RGB pentru modifcarea atmosferei în funcție de
dispoziția locatarilor; pe configurările cu fronturi moderne se pot instala toate elementele
tehnice existente, fără limitări.
(INDUSTRIAL) / pur utilitar
O bucătărie amenajată în stil industrial va fi dominată de pragmatism: tigăile și toate instrumentele
de gătit vor fi așezate la îndemână, iar mobilierul va fi cât mai puțin și cât mai puțin voluminos. Nu
poate lipsi o insulă funcțională, unde se vor depozita o parte din instrumentele de gătit, câteva
alimente neperisabile și alte obiecte utile în bucătărie. Majoritatea produselor de mobilier vor fi
fabricate cu mult metal și lemn închis la culoare.
HIGH-TECH (profesional)
Stilul high-tech a apărut în anii 70 câştigând tot mai mult spațiu în locuințele noastre și face parte
din grupul stilurilor ultramoderne și minimaliste de amenajare a casei.
În prezent, bucătăriile în stil high-techse numără printre cele mai căutate tipuri de mobilier de
bucătărie fiind căutate în mod special de către cei care doresc să-şi amenajeze spațiul de bucătărie
conform ultimelor tendințe în domeniu.
COMBINAT - poate cuprinde orice combinație de design prezentată anterior.
După configurația și complexitatea mobilierului din bucătărie se definesc următoarele raporturi:
FUNCȚIONAL vs FRUMOS
NATURAL vs ARTIFICIAL (de sinteza)
PRODUCȚIE DE SERIE sau SPAȚIU PERSONALIZAT
GRANDIOS vs OPTIM (armonia proporțiilor)
SOFISTICAT vs SIMPLU / ÎNCHIS vs DESCHIS / SCUMP vs IEFTIN
De cele mai multe ori, locuinţele foarte mici nu permit alocarea unei încăperi pentru amenajarea
bucătăriei. În acest context, bucătăriile compacte rotative reprezintă una dintre cele mai bune
variante. Apartamentele şi garsonierele foarte mici, precum şi spaţiile limitate de la mansardele
caselor ne obligă să alegem soluţii foarte practice de amenajare şi utilare. Aşa s-a dezvoltat
conceptul de bucătărie compactă, care ocupa o suprafaţă extrem de mică, dar care satisface cerinţele
esenţiale de funcţionalitate. Bucătăria compactă poate fi amplasată în zona de zi, într-un hol locuibil
sau într-un balcon închis, dacă se doreşte salvarea spaţiului din cameră.
În general, bucătăriile compacte au design minimalist şi înglobează: chiuvetă, plita, mini frigider şi
spaţiu pentru depozitarea ustensilelor de gătit. În aceeaşi categorie intră şi bucătăriile compacte
rotative, care permit incorporarea veselei şi a cuptorului cu microunde. Modelele mai mari sunt
prevăzute cu cuptor sau maşina de spălat vase. Bucătăria compactă rotativă reprezintă o soluţie
excelentă pentru locuinţele de burlaci, pentru familiile tinere fără copii, pentru persoanele care
locuiesc ocazional într-un apartament sau garsoniera, sau pentru persoanele care petrec foarte puţin
timp acasă, prin urmare folosesc bucătăria extrem de rar. Astfel de bucătarii se pot realiza pe
comandă, de către o firmă de proiectare (pentru a se armoniza mai bine cu stilul şi cromatica
interiorului) sau pot fi cumpărate de-a gata.
După funcționalitatea pe care o îndeplinește bucătăria în raport cu cerințele de moment ale
utilizatorilor avem:
Bucătăria burlacilor
Cea mai simplă şi rudimentară bucătărie, dotată cu strictul necesar, ce aparţine, de regulă, unei
persoane necăsătorite sau unui cuplu tânăr. Proprietarii acestei categorii nu prea gătesc, fie din lipsă
de timp, fie pentru că pur şi simplu nu le place această ocupaţie.
O bucătărie burlăceasca sau tinerească este mai degrabă o chicinetă, din ale cărei dotări nu lipsesc
frigiderul, cuptorul cu microunde, aparatul de făcut sandvişuri, cafetiera sau cana electrică. Pe scurt,
electrocasnicele care îi ajută pe tinerii proprietari să înlocuiască gătitul elaborat cu mâncăruri
semipreparate sau cu meniuri simple şi mai ales rapide: un sandviş, o omletă, o supă la plic, o pizză
congelată sau o porţie de cartofi prăjiţi. Desigur că şi spaţiul în care se desfăşoară activităţile
rudimentare de gătit este de cele mai multe ori foarte restrâns, iar mobilierul acesteia se rezumă la
câteva corpuri.
Bucătăria de familie
Această categorie, după cum îi sugerează şi denumirea, aparţine persoanelor familiste, care pun preţ
pe mâncarea preparată în casă. Acest motiv îi face să investesca în amenajarea unei bucătarii
confortabile, bine utilate, în care să poată prepara tot felul de mâncăruri pentru familie.
Spaţiul în care se desfăşoară activitatea de preparare a bunătăţilor făcute în casa trebuie să fie destul
de generos, astfel încât să permită proiectarea unui mobilier de bucătărie prevăzut cu multe spaţii de
depozitare, cu o comodă zona de lucru, cu un loc de luat masa confortabil şi cu tot felul de
electrocasnice moderne încorporate: plita şi cuptor, combina frigorifică şi maşina de spălat vase. Pe
lângă electrocasnicele încorporate, din bucătăria familiştilor nu prea lipsesc aparatele care înlesnesc
procesul de preparare a mâncării, în fruntea acestora aflându-se roboţii de bucătărie.
Bucătăria pasionaților de gătit
Cea de-a treia categorie aparţine, de regulă, persoanelor pentru care gătitul este mai mult decât o
necesitate. Este o adevărată pasiune. Pentru aceste persoane nicio sumă nu este prea mare, atunci
când vine vorba despre mobilarea, dotarea şi utilarea bucătăriei de acasă, procesul de preparare a
mâncării fiind mai important decât mâncatul în sine.
O astfel de bucătărie este, de regulă, foarte spaţioasă, amenajata într-un stil modern, industrial,
având dotări dintre cele mai performante, aproape la fel de performante că cele din bucătăriile
profesionale. Cea mai importantă zona a bucătăriilor din această categorie nu este nicidecum locul
de luat masa, cum este în cazul categoriei anterioare, ci blatul de lucru, locul în care proprietarii îşi
pot desfăşura nestingheriţi pasiunea culinară.
Trendul de amenajare a spațiului de bucătărie
Suprafețe minimale prevăzute de Legea Locuinței nr. 114/1996 (actualizată) în Anexa nr. 1B - Exigențe minimale pentru locuințe
Persoane/familie
(nr.)
Camere/locuinţă
(nr.)
Cameră de zi
(m2)
Dormitoare
(m2)
Loc de luat masa
(m2)
Bucătărie
(m2)
Spaţii de
depozitare
(m2)
Suprafaţă
utilă
(m2)
Suprafaţă
construită
(m2)
1 1 18.00 - 2.50 5.00 2.00 37.00 58.00
2 2 18.00 12.00 3.00 5.00 2.00 52.00 81.00
3 3 18.00 22.00 3.00 5.50 2.50 66.00 102.00
4 3 19.00 24.00 3.50 5.50 3.50 74.00 115.00
5 4 20.00 34.00 3.50 6.00 4.00 87.00 135.00
6 4 21.00 36.00 4.50 6.00 4.50 93.00 144.00
7 5 22.00 46.00 5.00 6.50 5.00 107.00 166.00
8 5 22.00 48.00 6.00 6.50 5.50 110.00 171.00
Case cu suprafața mai mică de 150m2 / 150-200m
2 / peste 200m
2
- Suprafața totală: 78-148m2 / 151-193m
2 / 211-371m
2
- Suprafața la sol: 45-78m2 / 74- 102m
2 / 123-208m
2
- Nivele: 1-2
- Bucătărie: 6-10,3m2 / 9-12,8m
2 / 11,7- 16m
2
- Baie: 1,6-5,3m2 / 7,7-9m
2
Concluzii
Configurația ideală pentru spațiul bucătăriei este influențată de geometria camerei, dar și de
alegerile familiei ca stil de viață sau de nevoile speciale de depozitare. Într-o casă cu bucătăria
într-un spațiu deschis se potrivește o bucătărie cu insulă, într-un apartament cu o bucătărie mică
unde nu se gătește des dar în care trebuie prevăzut și locul de luat masa opțiunea ar putea fi
bucătăria în linie.
Indiferent ce formă va avea bucătăria trebuie gândită cât mai eficient posibil, respectând regulile
de ergonomie.
Actualmente, cu tehnologiile informatice de care dispunem sub forma produselor software de tip
SweetHome 3D, Home Designer etc., putem să gândim, să proiectăm și să amenajăm până în cele
mai mici detalii spațiul locuinței, fără a necesita cunoștințe avansate în domeniul arhitecturii, al
amenajării și design-ului interior, al construcției etc.
Bibliografie
[1]. http://bucatarii.com
[2]. http://fcdl.ro/wp-content/uploads/2014/03/l_114_1996-legea-locuintei.pdf
[3]. http://mobilata.md/articole/bucatarii.html
[4]. http://povesteacasei.ro/cum-sa-optimizezi-spatiul-din-bucatarie
[5]. www.bucatariilacomanda.md
[6]. www.casadex.ro/3-tipuri-de-bucatarii-care-te-reprezinta
[7]. www.casamea.ro/interior/bai-si-bucatarii
[8]. www.desprecopii.com/25-de-idei-simple-care-iti-pot-revolutiona-spatiul-in-bucatarie.htm
[9]. www.dezvoltatorimobiliar.ro/amenajari-bucatarii
[10]. www.garbo.ro/amenajari-bucatarie-in-functie-de-stil-vintage-modern-sau-minimalist.html
[11]. www.ikea.com/Planning_guide_RO.pdf
[12]. www.mixtopia.ro/tipuri-de-bucatarii-informatii-de-la-specialisti
[13]. www.mobilier-prodomus.ro/amenajare-bucatarie-clasica
[14]. www.ncase.ro
[15]. www.stejarmasiv.ro/trendul-de-amenajare-a-spatiului-comun-de-bucatarie-dinning-si-living
Energia solară
masterand ing. CICIO Claudia
Introducere
Panoul solar este un dispozitiv folosit pentru generarea de energie. Energie care nu necesită materii
prime, nu este poluantă și în plus, este gratuită și regenerabilă [9]. Panourile solare se utilizează
separat sau legate în baterii pentru alimentarea consumatorilor independenți sau pentru generarea de
curent electric ce se livrează în rețeaua publică. Un panou solar este caracterizat prin parametrii săi
electrici cum ar fi tensiunea de mers în gol sau curentul de scurtcircuit [8].
Un panou solar fotovoltaic spre deosebire de un panou solar termic transformă energia luminoasă
din razele solare direct în energie electrică. Componentele principale ale panoului solar reprezintă
celulele solare [8].
Pentru a îndeplini condițiile impuse de producerea de energie electrică, celulele solare se vor
asambla în panouri solare utilizând diverse materiale, ceea ce va asigura:
protecția transparentă împotriva radiațiilor și intemperiilor;
legături electrice robuste;
protecția celulelor solare rigide de acțiuni mecanice;
protecția celulelor solare și a legăturilor electrice de umiditate;
asigurarea unei răciri corespunzătoare a celulelor solare;
protecția împotriva atingerii a elementelor componente conducătoare de electricitate;
posibilitatea manipulării și montării ușoare [8].
Cu toate că durata de viață a panourilor solare este de 20 – 40 de ani, în prezent se acumulează deja
deșeuri de ordinul sutelor de tone anual. Pe plan mondial singura instalație pilot de reciclare a
celulelor solar de siliciu cristalin se afla în Freiberg – Germania. Aici la o temperatură de 600°C se
ard materialele sintetice incluse în panouri, rezultând sticlă, metal, material de umplere și celule
solare. Aceste celule pot fi reutilizate după prelucrarea cu pierderi minime de material [8].
Țările cu cea mai mare producție de module solare sunt Japonia, Germania și China. În timp ce
Japonia și China exportă de ani de zile mai mult de jumătate de producție, Germania importă cca
2/3 din instalațiile sale, în cea mai mare parte din China și Japonia, după cum arată analiza de piața
făcută de Photon [8].
Energia Solară
Energia solară poate fi folosită în două modalități:
pentru încălzirea directă a apei (panouri solare termice);
pentru producerea energiei electrice.
Energia solară folosită pentru încălzirea apei
Principiul este următorul: prin panourile solare, orientate spre soare, trece un agent termic (apa,
antigel), aflat într-un circuit închis – energia solară este transferată agentulul termic de către panoul
solar și apoi prin trecerea printr-o serpentină dintr-un boiler, se încălzește apa din acesta (se face
schimbul de căldură în recipientul de stocare). Există și instalații mai simple în care nu este folosit
agentul termic, ci direct apa este circulată prin panouri pentru a fi încălzită (de exemplu la o piscină),
dar este mai puțin controlabilă și este sensiblia la îngheț (se mai numește circuit al agentului termic
deschis) [1]. În regiunile cu pericol de îngheț mai mare, se apelează totuși la circuite separate, care
pot avea avantajul și de a folosi energia solară în paralel cu alte surse conveționale [1].
Există mai multe tipuri de panouri solare termice, cele mai cunoscute fiind cele plate și cele cu
tuburi vidate. Cele din urmă prezintă avantajul că au eficiență mai mare și dacă orientarea lor nu
este perfectă față de soare, în funcție de poziția acoperișului față de unghiul optim, pe verticală sau
orizontală. Ele fiind compuse din cilindri ușor distanțați, soarele poate avea un unghi cât mai
aproape de 90°față de cilindrii, tot timpul zilei [1].
Figura 1: [3] www.e-energieverde.ro
Figura 2: Panou solat () [4] http://cdn1.shopmania.biz
Orientarea optimă a panourilor, la noi în țarăeste cu 10°deviație de la sud către vest, iar unghiul față
de orizontală de 50°. Panourile solare oferă rezultate foarte bune chiar pe timp înnorat, fiind
capabile să capteze razele difuze și infraroșii care trec prin stratul de nori. Dacă acoperișul este
orientat est – vest, este recomandată amplasarea panourilor pe vest [1].
Boilerul în care se face schimbul de căldura poate fi bivalent sau trivalent, deci apa din el, încălzită
de la panoul solar poate fi încălzită cu ajutorul unei centrale normale, pe gaz (cel bivalent), sau cu
ajutorul curentului electric (cel trivalent). Apa încălzită în acest fel este folosită de obicei ca apă
caldă menajeră. În funcție de temperatura apei obținută cu ajutorul panourilor solare, apa poate fi
folosită și iarna, pentru încălzire, dar trebuie ținut cont că în cazul radiatoarelor apă trebuie să aibă
în jur de 60 – 90°(tur), sau în cazul încălzirii prin pardoseală 30 – 40°(tur). Este recomandată
oricum folosirea în paralel cu o centrală pe gaze, pentru că mai ales iarna eficiența panourilor e mai
scăzută, energia solară ajutând în schimb la economisirea unei părți de consum. De asemenea, în
cazul încălziri cu radiatoare, dacă apa încălzită de panourile solare nu atinge temperatura de 60 - 90°,
ea poate fi încălzită suplimentar cu gaz [1].
Figura 3: [5] www.panourisolare.com
Figura 4 [2] www.cheso.ro
Dacă este corect dimensionată și numărul de panouri (tuburi) este suficient, instalația solară poate
asigura integral sau în cea mai mare parte necesarul de căldură în locuință. Este însă mai rentabilă
folosirea unui număr de panouri care să acopere pentru încălzire și apa caldă menajeră doar perioada
primăvara – vara – toamna, pentru că iarna numărul necesar de panouri ar trebui să fie cel puțin
triplu și amortizarea costurilor e mult mai îndelungată. Însorirea din decembrie e de până la 6 ori
mai mică decât în iulie [1].
Calcule pentru o familie de 2 – 3 persoane, suprafața încălzită de 80mp:
costuri inițiale – 2000 EUR panourile + 3000 EUR centrală pe gaz + branşare + racord
până la casă;
costuri de consum pe 10 ani – consum de gaz pe 3 luni = ½ din consumul anual de gaz =
2400 EUR/10 ani.
Rezultă un total de 7400 EUR/10 ani, deci o medie de 62 EUR/lună = 248 RON/lună. [1]
Energia solară folosită pentru producerea energiei electrice
Panourile fotovoltaice transformă energia solară în energie electrică. Energia însăeste de voltaj mic
– 12V – curent continuu. Această energie este de putere mică și nu poate fi folosită decât la un
număr limitat de aparate electronice. Există și posibilitatea transformării în curent alternative – 220V,
cu ajutorul unui invertor, dar puterea este insuficientă pentru acoperirea necesarului energetic al
unei case. Pentru moment, prețul panourilor fotovoltaice raportat la eficiența lor este destul de
scăzut. Specialiștii la nivel mondial lucrează la noile generații de panouri fotovoltaice și pe viitor e
posibil să devină o resursă regenerabilă mult mai eficace [1].
Exemplu concret: sistem solar de 100W, preţ – 1895 EUR [1], alcătuit din: panou solar – 100W –
dimensiuni – 125 x 57 cm – 14kg; invertor – regulator; accumulator cu descărcare adâncă; priză
220V; alimentează 3 becuri economice.
Figura 5: [6] www.solar-service.ro
Avantajele sistemelor de panouri fotovoltaice sunt:
reducerea facturilor de electricitate: lumina soarelui este gratuită, astfel încât odată ce ați
plătit pentru instalarea inițială, costurile de energie electrică vor fi reduse;
reducerea consumului de carbon: energia electrică solară este verde și nu emană nici un
CO2 nociv sau alți poluanți. Un sistem fotovoltaic ar putea economisi peste o tonă de CO2
pe an, adică mai mult de 30 de tone de CO2 pe durata sa de viață. Referitor la întreținere,
panourile fotovoltaice necesită puțină întreținere – doar curățare ocazională [6].
Dezavantajele sistemelor de panouri fotovoltaice: răspândirea foarte limitată a utilizării
tehnologiei pentru captarea energiei solare are foarte multe cauze și anume:
în primul rând, tehnologia de captare a energiei solare este încă la început și costisitoare.
Prețul producerii unui WATT în prezent, prin intermediul celulelor fotovoltaice, este de 6 –
7 ori mai mare decât cel al producerii sale în termocentrale. De aceea investiția inițială
într-un sistem de producere a energiei prin captarea razelor solare este mare, chiar dacă
amortizarea se produce în timp, sistemele fiind în general foarte fiabile și putând funcționa
10 – 25 de ani fară mari costuri de întreținere.
În plus, panourile solare au un randament foarte scăzut dacă raportăm cantitatea de energie
produsă la dimensiunea lor: pentru acoperirea necesităților unei locuințe fiind necesare
panouri solare de câteva zeci de metri2. Dar și acest lucru se va schimba pe măsură ce
tehnologia evoluează.
cel mai mare dezavantaj este însă acela că energia solară este dependentă de razele soarelui,
cu alte cuvinte cantitatea de radiații solare ajung pe Pământ. Iar aceasta este variabilă, în
funcție de oră, de perioada anului, de condițiile atmosferice etc. Și nu în ultimul rând,
randamentul sistemelor solare depinde în mare măsură de unghiul sub care cade raza de
soare pe panoul solar, așadar de poziția pe glob. Energia solară este cu siguranță o
alternativă, la fel ca și energia eoliană sau marină. Pentru că în condițiile actuale,
necesarul energetic al Terrei are nevoie de existența centralelor pe bază de cărbune sau
nucleare, dar în viitor, acest fapt se va schimba cu siguranță [7].
Concluzii
Sistemele solare reprezintă o problemă de mare actualitate, atât din perspectiva resurselor, cât și din
punct de vedere al costurilor asociate achiziției și mentenanței. Cu toate că asigurare cu energie
electrică sau termică prin folosirea panourilor solare sau a bateriilor de panouri este încă percepută
ca fiind o abordare nouă, cu tendințe de dezvoltare multidisciplinară, există totuși o tendință vădită
de a încerca optimizarea (maximizarea producției de energie) instalației propriu-zise fapt ce se
datorează în principal sentimentului de depășirea a limitelor cunoașterii.
În concluzie, sistemele solare complete sunt un generator direct de energie (apă caldă) care poate fi
folosită fără intervenția centralei clasice, ce preîncălzește agentul termic înainte de a fi preluat de
aceasta și adus la temperatura optimă pentru încălzirea locuinței. Astfel, aportul la încălzire al unui
sistem solar complet este direct proporțional cu numărul de panouri solare folosit și capacitatea
boilerului de stocare [5].
Bibliografie
[1]. www.arhitecturaecologica.ro/pag/solara.htm
[2]. www.cheso.ro
[3]. www.e-energieverde.ro
[4]. http://cdn1.shopmania.biz
[5]. www.panourisolare.com
[6]. www.solar-service.ro
[7]. www.dual-art.ro
[8]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Panou_solar
[9]. http://panourisolare.org
Colectarea, depozitarea și reciclarea deșeurilor
masterand ing. DUNCA Adriana
Introducere
Deşeul este prin definiţie un material sau obiect prin care el însuşi fără a fi supus unei transformari
nu mai poate fi utilizat. Deşeurile în funcţie de destinaţie pot fi recuperabile şi nerecuperabile care
se elimină. Rebuturile care nu mai pot fi reutilizate in procesul intern de fabricaţie din care provin,
pot fi incluse in rezidurile care se colectiază şi urmeaza diferite căi de valorificare ca si materii
prime si materiale refolosibile sau sub o formă de energie cum este energia termică rezultată din
inginerarea acestora.
Din punct de vedere cantitativ deşeurile industriale au ponderea ceea mai mare şi diferă de la o
ramura industriala la alta. Reciclarea în conditile actuale reintroduce in fluxul productiv maxim 2/3
din deşeuri iar restul formeaza deşeuri din altele, ca şi într-un flux tehnologic neexistând o societate
fară deseuri. Recuperarea include activităţile de colectare, transport, stocare, sortare si prelucrare a
anumitor deşeuri respectiv ai componenţilor acestora.
Economia nationala dispune de cantităţi importante de deseuri metalice feroase si neferoase, deseuri
chimice, lemnoase, hârtie, textile, plastice si altele care apar in urma proceselor tehnologice sau in
halde si iazuri miniere din procesele metalurgice, din nămoluri rezultate la epurarea apelor reziduale
şi alte reziduri cu substanţe nefolosibile. Importanţa recuperarii şi reciclarii deşeurilor a crescut în
ultimul timp datorită dificultaţilor de obţinere a resurselor naturale şi energetice dar şi datorită
dezechilibrelor ecologice.
Colectarea şi transportul deşeurilor şi materialelor reciclabile
Colectarea deşeurilor
sisteme de pubelă
coşuri şi tomberoane de gunoi
pubele mari şi containere pentru deşeuri (utilizate la colectarea deşeurilor menajere şi a
materialelor reciclabile din domeniul casnic)
Sisteme de containere speciale pentru materialele reciclabile
containere de colectare pentru sticlă
containere de colectare pentru hârtie
containere de colectare pentru dozele de Al si conserve metalice
Metode de colectare
colectarea în punct de colectare
colectarea din poartă în poartă
Moduri de colectare
colectarea în amestec
colectarea selectivă
Procedura de colectare
procedura de colectare prin golirea pubelei
procedura de colectare prin schimbarea pubelei
procedura de colectare în saci de unică folosinţă
Transportul deşeurilor
transportul rutier al deşeurilor
transportul deşeurilor pe căi feroviare
transportul deşeurilor pe căi navale
transportul deşeurilor în staţile de transport
Reciclarea deșeurilor
Reciclarea reprezintă reprocesarea materialelor în produse noi. În general, reciclarea previne
pierderea unor materiale potenţial folositoare, reduce consumul de materii prime şi reduce consumul
de de energie şi astfel producerea de gaze cu efect de seră. Reciclarea este un concept modern în
gestiunea deşeurilor.
Materialele reciclabile pot proveni dintr-o gamă largă de surse, incluzând gospodăriile particulare
dar şi industriile. Ele includ sticla, hârtia, aluminiul, asfaltul, fierul, textilele şi plasticul. Deşeurile
biodegradabile, cum ar fi cele alimentare sau de gradină sunt de asemenea reciclabile cu ajutorul
microorganismelor prin compost sau digestie anaerobă.
Materialele reciclabile trebuie sortate şi seprate pe tipuri de produse. Contaminarea lor cu alte
materiale trebuie prevenită pentru a le creste valoarea şi a facilita procesarea. Sortarea poate fi
efectuată de producător sau la centrele de colectare.
Colectarea deşeurilor se poate face în două moduri: fie firma care le procesează le ia direct de la
producator (care, in prealabil, le-a pregătit in pungi sau saci, pe categorii), fie producătorul le duce
prin mijloace proprii la centrul de colectare. Reciclarea nu include refolosirea materialelor care işi
păstreaza forma iniţială pentru alte scopuri decât cele iniţiale.
Reciclarea hârtiei
Recicland hârtia salvăm pădurea iar pentru fiecare tonă de hârtie reciclată se economisesc 30.000
litri apa, consumul de energie este redus cu aprox 25% iar poluarea atmosferică cu 80%, motiv
pentru care reciclarea hârtiei şi a cartonului este foarte importantă. În urma activitaţilor umane
rezultă o cantitate enorma de deşeuri, din care 40% sunt doar deşeuri de hârtie. Toată această
cantitate de deşeuri de hârtie poate fi reutilizată/reciclată pentru producerea altor produse din hârtie.
Scopurile în care este folosita hârtia sunt urmatoarele: 48% din consumul total de hârtie pentru
ambalaje; 30% pentru tipărit şi scris; 12% în presa; 6% în igienă şi menaj.
Pentru a produce hârtie din maculatură reciclată se parcurg mai multe etape. Mai întâi, deşeurile de
hârtie reciclată sunt măcinate, apoi sunt amestecate cu apa si cu anumiţi compuşi chimici, in vederea
obţinerii pastei de hârtie. Amestecul rezultat este diluat cu apă şi trecut printr-un sistem de
centrifugare, pentru a scoate din el rămaşiţele de plastic, lemn, piatră, sticlă, materiale aderente,
agrafe de hârtie etc. Pasta rezultată este presată pentru a scoate apa din ea şi apoi intră într-un proces
de frământare. In timpul frământării, fibrele din pastă se freacă unele de altele, cerneala si tuşul
incep să iasa din material, iar sub acţiunea compuşilor chimici, pasta de hartie, gri si murdară iniţial,
incepe sa intre in procesul de albire. In continuare, pasta este trecută prin niste site fine, care vor
reţine particulele lipicioase şi alte impurităţi. In etapa urmatoare, in recipientul in care se afla pasta,
se adauga niste compuşi chimici numiţi surfactanţi, care fac clabuc precum un detergent. Particulele
de cerneală, murdăria, lipiciul si alte impurităţi aderă la clabuc si plutesc la suprafaţa, de unde sunt
luate, lasând pasta curată.
Mai departe, pasta este spalată, presată, frământată, iar în continuare urmează un proces de
decolorare. Compuşii chimici sunt adaugaţi din nou, de această dată pentru a scoate din pastă orice
pigment care ar mai putea sa-i dea o tentă de culoare.
Pentru fabricarea unei tone de hârtie obişnuite se folosesc între 2 si 3,5 tone de lemn, adică sunt
tăiaţi aproximativ 20 de copaci. Din fibrele de celuloză din lemn, rezultate dintr-un proces de
fierbere chimică, se obţine hârtia. Prin reciclarea a unei tone de hârtie se sunt salvaţi 17 copaci.
În prezent există pubele de capacităţi de 1,1m³ şi mai mici aşezate în diferite zone de către agenţii
de salubritate. Colectarea separată a deşeurilor din hârtie si carton trebuie să se extindă si la nivelul
populatiei nu doar la nivelul agenţilor economici, deoarece o foarte mare cantitate de hârtie si carton
poate fi recuperată. Raportul volum/greutate pentru deseurile din hârtie este relativ mic. Aceste
deseuri constituie o componentă foarte răspândită din deşeurile municipale, de aceea se asteaptă ca
reciclarea hârtiei şi cartonului să reprezinte o oportunitate pentru a reduce astfel impactul asupra
pădurilor şi asupra mediului.
Reciclarea hârtiei depinde foarte mult de calitatea deşeurilor de hârtie colectate. Aceste tipuri de
deşeuri fiind foarte usor de contaminat cu alte tipuri de deşeuri menajere, mai ales cu lichide. Este
recomandată colectarea deşeurilor din hârtie şi carton in containere special amenajate cu o
deschizătură mai îngustă pentru a îngreuna introducerea altor tipuri de deşeuri.Principalele tipuri de
deseuri din hârtie şi carton reciclabil: hârtie de calitate, hârtie mixtă, ziare si reviste, carton gofrat.
Principalele utilizări ale hârtiei reciclate: substituirea pastei de hârtie, realizarea unor produse pentru
construcţii (pereţii din carton cu gips, combustibili obţinuţi din deşuri).
Etapele unei colectări corecte presupun:
adunarea hărţiilor care nu mai pot fi folosite la impachetat sau scris etc.
strivirea cutiilor de carton pentru a ocupa un spatiu mai mic;
depozitarea într-un loc special amenajat pentru colectarea hârtiei.
Reciclarea plasticului
Infrastructura de colectare şi prelucrare pentru masele plastice nu trebuie stabilită la nivel naţional,
poate fi limitată la zone locale. Raportul volum/greutate pentru deşeurile din plastic este foarte
mare, mai ales pentru produsele din plistiren.
Deşeurile din plastic aduse la unităţile de procesare sunt, în general contaminate cu materiale
străine, cum ar fi alimentele cauzează uzarea granulatorilor si a altor echipamente utilizate în
sortarea şi reciclarea materialelor.
Centrele de colectare pot asigura o compactare şi balotare a deşeurilor din plastic în vederea
reducerii costurilor de transport, astfel încât valoarea materialelor valorificate să poată acoperi
costurile de colectare, prelucrare şi transport.
Produsele realizate din plasticul reciclat au un cost de fabricaţie mai ieftin faţă de cele realizate din
materii prime. Plasticul a fost inventat în anul 1980 de catre Alexander Parkes, el fiind folosit pe
scară largă in ultimele decenii. Plasticul este fabricat din petrol, benzină şi carbune; în prezent există
aproximativ 40 de tipuri de plastic, fiecare având o compoziţie chimică şi proprietăţi diferite. Pentru
fabricarea plasticului sunt folosite în cantităţi mai mari reziduurile rafinării petrolului care altfel ar fi
arse. Etapele unei colectări corecte presupun:
spălarea obiectelor din plastic;
strivirea lor pentru a ocupa spaţiu mai puţin;
depozitarea in locuri special amenajate pentru colectarea plasticului.
Reciclarea sticlei
În centrele comerciale deja se fac reduceri la colectarea sticlei. Aceste fac un discont la
cumpărăturile realizate în cadrul centrului comercial, în funcţie de numărul deşeurilor din sticlă
returnate. Această colectare trebuie extinsă la cât mai multe centre comerciale şi chiar adoptată şi de
agenţii de salubritate. Aproape toată sticla reciclată este utilizată pentru producerea de noi recipiente
din sticlă. O cantitate mică de sticla este utilizată la producerea vatei de sticlă sau fibrelor de sticlă
pentru izolare, materialelor de pavat şi materialelor de construcţii precum cărămizi, ţigle, ceramică
şi beton de greutate mică. Deşeurile din sticla constituie o componenţă răspândită a deşeurilor
municipale. Deoarece acest procent este destul de mare, reciclarea sticlei reprezintă o oportunitate
importantă pentru a evita depozitarea şi reutilizarea ei într-un mod ecologic.
Deşeurile din sticlă pot fi foarte usor contaminate cu alte tipuri de deseuri menajere, dar sunt usor de
curăţat, respectiv sortat prin introducerea unei etape in plus procesul de reciclare. Însa, pentru a
reduce costurile de reciclare este indicata colectarea deşeurilor din sticlă în containere corespunzator
amenajate cu o deschizătura specială care să îngreuneze.
Producătorii de recipiente din sticlă preferă să includă cioburile în materialul brut (nisip, cenuşă de
sodă, calcar), deoarece temperatura din cuptor se reduce semnificativ. Chiar dacă cerinţele pentru
cioburile de sticlă transparentă sunt mari, reciclarea variază de la o regiune la alta datorită costurilor
de colectare, prelucrare şi transport. Piaţa pentru sticla colorată variază de asemenea în funcţie de
instalaţiile de fabricare a recipientelor din sticlă colorată variază de asemenea în funcţie de
instalaţiile de fabricare a recipientelor din sticlă colorată. Sticla care nu este sortată dupa culoare
este acceptată pentru fabricarea materialelor de construcţie, chiar dacă contaminanţi precum
metalele feroase si aluminiul trebuie să fie îndepărtate magnetic. Praful de sticlă care nu mai poate fi
utilizat la fabricarea altor recicpiente poate fi valorificat prin realizarea vatei de sticlă, material
foarte utilizat în izolarea termică şi fonică.
Sticla ce trebuie folosită pentru recipiente noi trebuie sa fie în general sortată după culoare şi trebuie
să nu conţină contaminanţi cum ar fi murdărie, roci, ceramică, farfurii rezistente la temperaturi mari
sau alte produse din sticlă. Aceste materiale cunoscute ca materiale refractare, au o temperatură de
topire mare. Sticla auto laminată este interzisa deoarece conţine urme de plastic. Platourile de sticlă,
chiar dacă nu sunt materiale refractare, afectează temperatura de topire a amestecului si nu sunt
acceptate. Capacele de aluminiu şi etichetele de hârtie sunt permise dacă sunt îndepartate in
procesele de prelucrare ulterioară, inainte ca cioburile sa fie aduse la cuptorul de topire. Când
cioburile sunt utilizate pentru recipiente noi sunt trimise la instalaţiile de fabricare unde sticla este
separată de contaminanţi şi materiale refractare. Prezenţa materialelor interzise într-o cantitate mare
este un motiv de refuzare a intregii încărcături.
Reciclarea lemnului
Nu există o infrastructură de colectare a deşeurilor din lemn separat de alte tipuri de deşeuri, în
special cele rezultate din construcţii şi demolări. O cantitate foarte mică de deşeuri din lemn
provenite de la populaţie ajunge în pubele/containere, acestea putând fiind reutilizate in gospodărie
prin valorificare termică. În cazul realizării unei infrastructuri de colectare separată a deşeurilor din
lemn trebuie avută în vedere sursa de generare a acestora:
deşeuri lemnoase din culturi (generate din managementul pădurilor);
deşeuri din lemn din construcţii şi demolări.
În cazul deşeurilor lemnoase din culturi şi a celor rezultate în urma prelucrării lemnului, colectarea
separată este uşor de realizat. În cazul reziduurilor lemnoase din deşeurile de construcţii şi demolări
colectare se face mai greu. Deşeurile din lemn pot fi usor contaminate, de aceea este indicată
colectarea separată a acestora sau colectarea in amestec cu alte deşeuri uleiuri inerte. Trebuie evitată
colectarea deşeurilor din lemn în amestec cu alte deşeuri lichide cum ar fi vopsele, lacuri deşeuri
rezultate din construcţii şi demolări. Deşeurile din lemn aduse la unitătile de valorificare sunt testate
pentru depistarea deşeurilor lemnoase contaminate (lemn vopsit) si a materialelor nedorite, precum
praf, roci, gunoi. Instalaţiile care prelucrează deşeurile lemnoase pentru combustibilii alternativi pot
separa deşeurile lemnoase rezultate din construcţii şi demolări sau din fracţia de deşeuri vegetale.
Aceste deşeuri din lemn nu trebuie sa aibă o calitate atât de ridicată ca şi deşeurile din lemn
realizate în fabricarea mobilierului. Deoarece volumul si tipul de materiale variază de la un sezon la
altul, instalaţiile operează după un plan intermitent. Echipamentul de procesare constă într-un tub
sau o maşină de ascuţit lemne, care este folosită la zdrobirea deşeurilor din lemn. După ce deşeurile
au fost mărunţite, este folosit un cilindru pentru separarea aşchiilor utilizabile de cele fine, iar
materialele supradimensionate trebuie separate manual.
Reciclarea recipientelor metalice
Nu există o infrastructură separată de colectare a deşeurilor din doze metalice. Acestea sunt
colectate în amestec cu deşeurile menajere. Alte deşeuri metalice pot fi duse la centrele de colectare
a materialelor reciclabile, insa numai in cantităţi mari. Infrastructura de colectare şi prelucrare
pentru dozele metalice poate fi dezvoltată doar la nivel local. Raportul volum/greutate pentru dozele
metalice este acceptabil, pentru dozele de aluminiu este destul de mare. Cantitatea generată de astfel
de deşeuri este estimată a fi destul de mica, dar pe viitor se asteapta o crestere semnificativă.
Deşeurile de doze metalice aduse la unitatile de reciclare pot fi contaminate cu alimente care conduc
la uzarea echipamentelor utilizate în sortarea şi prelucrarea acestor materiale. Dozele metalice
trebuie acceptate la punctele cu plată contracost şi la centrele de colectare a deseurilor reciclabile
din diferite centre comerciale. Dozele aduse la centrele de colectare sunt concasate, balotate şi
transportate la unităţile centrale de procesare sau instalaţiile de recuperare. La instalaţiile de
recuperare, cutiile zdrobite sunt in primul rand încalzite pentru îndepartarea umidităţii si apoi sunt
încarcate într-un cuptor de retopire. Metalul topit este transformat în lingouri care apoi sunt
transferate la altă unitate de procesare şi trase în foi subţiri. Foile pot fi refolosite in industrie pentru
diferite utilităţi, in functie de cererea pieţei. Astfel in procesul de obţinere a lingourilor, respectiv
foilor metalice se va reduce semnificativ utilizarea resurselor naturale.
Centrele de colectare şi firmele interesate în cumpărarea deşeurilor din doze metalice trebuie sa
accepte toate dozele care sunt lipsite de contaminanţi. Aceştia trebuie să compacteze şi să baloteze
materialele conform specificaţiilor cu privire la dimensiuni, greutate si numărul de benzi al centrelor
de reciclare la care se livrează aceste deşeuri în vederea prelucrării.
Concluzii si recomandări
Dezvoltarea durabilă reprezintă scopul politicilor şi strategiilor de dezvoltare economică şi socială
continuă în care determinarea calităţii mediului şi epuizarea resurselor naturale de care depinde
activitatea umană în viitor ocupă un loc central.
Recomandări pentru realizarea dezvoltării durabile:
fluxul materiilor necesare ar trebui să fie administrate astfel încat să se faciliteze
refolosirea şi reciclarea optimă, astfel evitandu-se irosirea şi epuizarea depozitelor de
resurse naturale.
producerea şi consumul de energie ar trebui să fie raţionalizate. Astfel gospodărirea
deşeurilor ocupă un rol foarte important, pentru ca ele nu reprezintă doar o sursă de
poluare, dar şi o posibilă sursă de materii prime secundare sau o sursă de energie.
Prin impermeabilizarea unei zonei se restrânge aria de răspandire a poluanţilor în sol doar la zona
strict acoperită cu deşeuri. Astfel ca zona din vecinatatea rampei va fi reabilitată ecologic şi nu va
mai fi poluată nici din punct de vedere peisajistic, deoarece bariera vegetală va stopa acest lucru.
Folosirea geomembranei este indicata pentru uşurinţa punerii lui în practică şi pentru că nu necesită
un grad ridicat de tehnicitate şi costurile sunt relativ reduse faţă de alte tehnologii. Amenajarea unei
rampe de deşeuri ecologică este foarte necesară, atât din punct de vedere al protejării mediului
înconjurator, cât şi din perspectiva protejării sănătăţii omului şi a dezvoltării durabile.
Bibliografie
[1]. I. Păunescu, A. Atudorei; „Gestiunea deşeurilor urbane”; Bucureşti; 2002
[2]. M. Podariu; „Reciclarea, tratarea si depozitarea deseurilor industriale”; - note de curs şi
laborator
[3]. INCDPM – ICIM Bucureşti „ Studiu privind metodele şi tehnicile de gestionare a deşeurilor”
[4]. www.google.ro/search?q=reciclarea+deseurilor
[5]. .www.google.ro/search?q=deseuri&biw=1034&bih=629&source=lnms&tbm=isch&sa
[6]. .www.google.ro/search?q=deseuri+de+hartie&biw=1039&bih=629&source=lnms&tbm
[7]. www.google.ro/search?q=deseuri+de+sticla
Arhitectura peisajeră a casei ecologice
masterand ing. BUMBAR Amalia
Introducere
O casa ecologică este construită în așa fel încât nu degradează mediul înconjurător și este modelată
în așa fel încât este capabilă să creeze un ecosistem. În concordanță cu pricipiile de funcționare ale
unui ecosistem, o casa ecologică se axazează pe conservarea resurselor (energie, apă, alimente şi
materiale). De asemenea resursele care se produc se consumă, și mai puţin se adună sau se
stochează. "Extra" resursele sunt distribuite înapoi în mediu pentru a susţine viaţa.
Într-un ecosistem, şi implicit într-o casă ecologică ideală, nu există deşeuri, deoarece fluxul de
resurse urmeză circuitul materiei în natură.
Acest tip de locuinţe sunt realizate din materiale naturale, sunt prevăzute cu un sistem de încălzire
solară a apei calde, de regulă montat pe acoperiş, si cu sistem de încălzire centrală bazat pe energia
solară și pe lemn. Faţă de o locuintă normală, o casă ecologică are un sistem de izolare superior,
acest lucru datorăndu-se calităţilor finisajelor naturale.
Totodată o casă ecologică se aseamană foarte bine cu o casa pasivă deoarece nu elimină noxe.
Noxele sunt generate de procesul de încălzire, acestea poluând mediul înconjurător. Natura însăşi
este cel mai bun ghid pentru a proiecta şi locui în casa ecologică.
Amenajarea exteriorului
Arhitectura peisageră este arta de a planifica, a proiecta, a menține, a persevera și a reabilita spațiul
verde și designul construcțiilor realizate de om. Scopul profesiei include designul arhitectural,
planificarea sitului, dezvoltarea spațiului din jurul casei, protecția mediului, planificare
urbană(P.U.G.-plan urbanustic general), design urban, planificarea parcurilor și a spațiilor de
recreere, planificare regională, spații urbane și conservare istorică. Arhitectura peisageră continuă
să se dezvolte ca disciplină estetică, și a răspuns multor mișcări de estetică și de arhitectură de-a
alungul secolului XX. Peisajul prin elemenetele sale constituie cadrul de viată, mediul în care omul
prin percepţia sa unică vine în contact cu mediul său înconjurator. Peisajul este o parte importantă a
calităţii vieţii pentru oameni, în arealele urbane sau rurale, iar transfopeisajul este o valoare de
identitate, căci el permite omului, locuitorilor din arealul lor să se situeze în timp şi spatiu, să se
identifice cu o cultură, cu o colectivitate.
Arhitectura peisajului continuă să se dezvolte ca disciplină estetică, creând designuri inedite
pentru a oferi soluţii pentru spaţiile verzi de-a lungul drumurilor, în parcuri şi grădini. Acestea
include elemente topografice - dealuri, văi, râuri, lacuri -, plante - copaci, arbuşti, tufe, flori, gazon,
construcţii - clădiri, terase, drumuri, poduri, fântâni, statui.
Arhitectura peisagistică eficientă din punct de vedere energetic este genul de arhitectură
peisagistică destinat pentru conservarea energiei. Există o diferențiere între energia materialelor
pentru realizarea peisajului și energia consumată prin întreținerea și operațiile peisajului.
Printre tehnicile de design actuale se numără:
plantarea arborilor în scopul asigurării unui umbrar, ceea ce reduce costurile de răcorire.
plantarea sau construirea de apărătoare de vânt pentru a opri intensitatea vânturilor din
apropierea construcțiilor ceea ce previne pierderea căldurii.
acoperirea zidurilor cu arbuști și plante agățătoare folosite pentru realizarea unei apărări
împotriva vântului direct la perete.
acoperirea cu pământ prin poziționarea clădirilor astfel încât să fie avantajate de către
formele de relief și apărate de vânt.
acoperișuri verzi pentru clădiri cu masă termică în plus și evapotranspirație.
Evoluţia arhitecturii peisagistice
Istoria peisagisticii este la fel de veche precum însăşi civilizaţia. Termenul de "Arhitectură
Peisageră" a fost folosit pentru prima dată de către Scotsman Gilbert Laing Meason, în titlul cărții
sale "Arhitectura Peisageră a Marilor Pictori ai Italiei"(Londra, 1828).
Ian McHarg este considerat o influență importantă în legătură cu Arhitectura Peisageră modernă și
în planificarea particulară. Cu ajutorul cărții "Design with Nature" a realizat un sistem de analiză a
fiecărei porțiuni dintr-un sit pentru înțelegerea integrată a atributelor calitative ale spațiului.
Istoria arhitecturii peisagere este în strânsă legătură cu istoria grădinăritului, dar nu sunt la fel de
vaste. Ambele arte sunt preocupate de compoziția plantării, forma spațiului, apă, pavaj și alte
structuri, dar:
designul grădinilor se ocupă în mod special cu spații închise, private (curte, grădină etc)
designul arhitectural se ocupă atât cu spații închise cât și cu spații deschise, care sunt
deschise publicului (scuar, parc rural, sisteme de parcuri, spații verzi etc).
În timp s-au statutat diverse stiluri în care o grădină poate fi amenajată. Particularităţile caracteristice
ale unui stil sunt strâns legate de condiţiile naturale ale amplasamentului, dar mai ales de contextul
social al perioadei în care se realizează lucrarea.
Stiluri de amenajări ale grădinilor
Stilurile de amenajări pentru grădini și amenajări curți au anumite trăsături generale comune. În
funcţie de aceste trăsături comune putem încadra stilurile compoziţionale în trei mari categorii:
stilul geometric, stilul liber și stilul mixt.
Stilul geometric
Compoziţia în stil geometric pentru amenajări grădini şi amenajări curţi are la bază formele
geometrice regulate, compuse fie din linii drepte, fie din linii curbe. Aspectul general al unei grădini
amenajate astfel este unul care sugerează ordine şi formalitate. Alegerea plantelor într-o grădină
geometrică se face după criterii arhitecturale, cu scopul de a evidenţia construcţiile. Plantele sunt
dispuse regulat, geometrizat. Decorul vegetal este subordonat astfel elementelor construite.
Figura 1: Grădina geometrică/ formală.
Ordonarea generală a compoziţiei într-o grădina geometrică se face în funcţie de un element
principal, dominant. Un alt element cu rol compoziţional important pentru un astfel de proiect de
amenajări grădini și amenajări curți este reprezentat de circulație, aleile participând în mod direct la
punerea în evidenţă a caracterului acestui stil de amenajare.
În grădinile geometrice antice și mai apoi în cele inspirate de acestea (grădinile evului mediu şi
grădinile din perioada renascentist-barocă), elementul principal care dădea tonul lucrării de
amenajări grădini şi amenajări curti era reprezentat de un edificiu. Acest edificiu genera un alt
element definitoriu în amenajarea acestor grădini și anume axa de compoziție. În funcţie de această
axă, elementele componente ale grădinii, atât cele construite cât şi cele vegetale, erau organizate
simetric. În grădinile antice persane, compoziţia avea la bază intersecţia ortogonală a doua axe
principale. Aceste axe erau reprezentate de alei dublate de canale de apă. La intersecția lor, cât și la
extremităţi erau plasate construcţii (fântâni, chioșcuri) astfel încât să se pună accent pe perspectivele
din lungul cursului de apă.
Grădinile geometrice din Grecia antică au fost influenţate de cele persane. Condiţiile naturale nu
favorizau un proiect de amenajări grădini și amenajări curți mari, în schimb se amenajau grădini
mici, incluse în construcția locuinţei.
Gradinile geometrice ale Romei antice sunt influenţate de cele elene. Se realizează proiecte de
amenajări grădini mici incluse în clădiri şi înconjurate de galerii de coloane şi grădini mari cu terase
largi, determinate de caracterul colinar al reliefului.
Activităţile de amenajări grădini şi amenajări curți au luat amploare în timpul Imperiului Roman, în
această perioadă istorică luănd naştere arta topiară sau a tunderii arborilor şi arbustilor, un
element definitoriu în amenajările geometrice ulterioare.
Figura 2:Ţesătură cu design de gradină Indo-Persană34
Figura 3: Reconstructie gradinii House of the Vettii, Pompeii35
De multe ori în centrul compoziţiei este amplasat un iaz sau havuz, în jurul căruia sunt plasate pături
de flori sau pavaj. Paturile de flori şi havuzul sau iazul sunt executate în stil francez, adică sunt
rotunde, ovale sau pătrate. Terasele la câţiva paşi de casă sunt un element tipic al grădinii italiane.
Pe această terasă este amplasat mobilierul de grădină, vaze cu flori şi sculpturi. Sculpturile sunt un
atribut esenţial al stilului italian, cu rol de a reda acestora o semnificaţie emoţională puternică.
Arborii şi arbuştii în parcurile italiane sunt de obicei tăiate în formă de cub sau sferă.
Grădinile renaşcentiste şi baroce se desprind de acest model monoton-utilitar şi revin la modelele
grădinilor antice. Aportul epocii în activităţile de amenajări grădini şi amenajări curţi constă în
introducerea traseelor de circulaţie cu linii curbe ample şi în încercarea de a imita natura prin
folosirea grotelor artificiale și a fântânilor cu stânci ca elemente decorative în grădină.
Figura 4 : Villa Lante36
34 sursa F.J. Hakimian – Collection of decorative antique European and Oriental carpets
35 sursa wikipedia.org – Roman garden
36 sursa erininroma.wordpress.com
Figura 5: Fântâna Villa Lante37
Romanii au preluat arhitectura peisajului pe o scară extensivă, iar scrierile lui Vitruvius îi
influențează şi astăzi pe peisagiştii. Grădinile renascentiste s-au dezvoltat în cel de-al XVI-lea şi cel
de-al XVII-lea secol, ajungând la superlativul grandorii, în lucrările lui André le Nôtre la
Vaux-le-Vicomte şi Versailles.
Evul Mediu a însemnat regresie şi pentru domeniul de amenajări grădini şi amenajări curţi. Grădinile
geometrice din această perioadă, deși erau de inspiraţie greco-romană, aveau o compoziţie monotonă.
Erau compartimentate în careuri egale, înconjurate de ziduri şi plantate după o schemă utilitară (pomi,
legume, plante medicinale, flori), fără a acorda prea multă atenţie laturii estetice.
‘ Figura 6: Livre des Profits Ruraux’ de Pietro de Crescenzi (1230-1320).
37 sursa Graham Jowett
Stilul liber
Grădinile amenajate în stil liber au o compoziţie a cărei elemente componente încearcă să imite
natura. La crearea unei lucrări de amenajări grădini şi amenajări curţi care abordează compoziţii
libere sunt folosite linii sinuoase şi forme neregulate. Aspectul general al amenajărilor liber crează
impresia de naturaleţe și sugerează pitorescul, sălbaticul.
În amenajările peisagere elementele construite sunt subordonate reliefului şi vegetaţiei şi sunt
încadrate în peisajul grădinii cât mai natural posibil. Relieful este rareori modificat şi doar la scară
mică, mai importantă fiind accentuarea lui. Circulaţia urmează formele reliefului, având trasee
libere, cu linii curbe şi sinuoase, justificate şi simple, ce determină descoperirea treptată a
priveliştilor.
În ceea ce priveşte vegetaţia sunt încurajate formele naturale de creştere şi gruparea acestora în
masive cu contur neregulat. În ordonarea generală a compoziţiei unei amenajări peisagere simetria
este înlăturată, fiind înlocuită cu asimetria echilibrată.
Grădinile extremului orient (sec. IV i.e.n – sec XVIII e.n.) se încadrează în acest stil. Atât
grădinile chinezești cât şi cele japoneze sunt guvernate de simbolism filozofic, regulile compoziţiei
fiind subordonate acestuia. Principiul după care se realizează lucrările de amenajări îl reprezenta
reîntoarcerea omului la natură. În aceste amenajări se încearcă reconstituirea peisajelor
naturale la o scară redusă. De-a lungul epocilor istorice au apărut mai multe curente în amenajarea
acestor grădini; de exemplu în Japonia existau grădini ale ceaiului, grădini aride, grădini zen,
grădini miniaturale.
Figura 7: Gradina Imperiala Yuan ming yuan
Figura 8: Katsura Imperial Villa, Kyoto
Grădina japoneză și cea chinezească au avut un anumit aport la conturarea stilului liber al
grădinilor din Europa secolelor XVIII – XIX. Grădină japoneză reproduce imagini din natură în
miniatură, ceea ce face să fie pe larg folosiţi arborii pitici. Acest tip de grădină este legată în
principal de arborii veşnic verzi, iar utilizarea pietrelor de diferite culori şi forme creează un tablou
extraordinar. Aici îşi poate găsi locul un lac, un iaz, sau o cascadă. Nimic nu este la întâmplare, totul
este gândit după reguli bine stabilite:plasarea pietrelor şi dispunerea arbuştilor, curgerea apei. În
filozofiz orientală, apa evocă viaţa și este simbolul naşterii, al reînnoirii, iar cursul ideal este dinspre
est spre sud.
Figura 9: Grădina Japoneză
Stilul peisager pentru amenajări grădini şi amenajări curţi a luat naștere şi s-a dezvoltat în Anglia
secolului al XVIII-lea, (de aici denumirea de stil englezesc), care este considerată precursorul
acestora în Europa. Acest stil se caracterizează prin libertatea liniilor, iar vegetaţia, în aparenţă
sălbatică, dă impresia de natural. Primele grădini peisagere au fost create de William Kent, pictor şi
arhitect englez. Aranjamentul asimetric specific stilului dorește să îl aducă pe om mai aproape de
natură. Se poate vedea fiecare element al peisajului iar ochiul se poate bucura de libertatea pe care o
capătă relaţiile dintre elementele peisajului.
În grădina englezească elementele nu sunt egale ca mărime şi formă, ci sunt plasate astfel încât
crează impresia de echilibru. De la acest stil putem împrumuta tehnici de mărire optică a spaţiului
ceea ce este foarte important pentru o suprafaţă mică de gradină. Florile în grădinile englezești sunt
puţine. În ansamblu, acestea sunt plantate în grupuri lângă casă sau piscină. De asemenea, este
foarte importantă combinaţia formelor şi culorilor, chiar şi colorarea autumnală a frunzelor. Casa, în
grădina englezească nu este dominantă, ci mai degrabă se ascunde în verdeaţa copacilor.
Figura 10: Stourhead park
De-a lungul secolului al XIX-lea, planificarea urbană a devenit tot mai importantă și era combinația
dintre planificarea modernă și tradiționalul grădinărit, ceea ce a dat ahitecturii peisagere
concentrarea unică. În cea de-a doua parte a secolului, Frederick Law Olmsted, a completat o serie
de parcuri care continuă să aibă o mare influență asupra practicienilor din zilele noastre. Se remarcă
Central Park din New York, Prospect Park din Brooklyn, și sistemul de parcuri numite Emerald
Necklace din Boston. Designul de peisaj devine astfel o artă fină.
Figura 11: Central Park din New York
Stilul englezesc de amenajări gradini şi amenajări curţi a caştigat popularitate rapid, fiind adoptat de
mai multe ţări. Dintre acestea, Franța se remarcă cel mai mult, în secolul al XIX-lea luând naștere
aici școala peisageră franceză.
Figura 12: Parc Montsouris, Paris; Jean-Charles Alphand, Baron Haussmann,
Gabriel Davioud, Jean-Pierre Barillet-Deschamps
Spre deosebire de grădina englezească, compozitia grădinii franceze prezintă o notă artificială
datorată în primul rând traseelor de circulație rezolvate din linii de forme geometrice ovale și
circulare tangente dar şi a dispunerii vegetaţiei floricole tot în forme regulate (eliptice).
Stilul mixt
A apărut în Franţa, la mijlocul secolului al XVIII-lea, după pătrunderea influenţelor grădinii
englezeşti. A constat inițial în adaptarea vechilor compoziţii geometrice care nu permiteau o
transformare radicală a amenajării.
Clasicismului francez în arta grădinăritului a fost marcată de creaţiile lui André Le Notre. Dacă
până la Le Notre, grădinile erau imitaţii ale stilului italian, după crearea minunatelor parcuri
Tuileries, Marly, Saint-Cloud, Versailles, întreaga lume a început să imite ideile lui André.
Arhitectura parcurilor create de el se supunea unei singure legi, legii stilului geometric, numit şi
stilul francez. Valoarea acestui stil constă în faptul că, datorită preciziei şi clarităţii divizării
spaţiului din grădină se crează cele mai favorabile condiţii pentru a sublinia solemnitatea şi fastul.
Plantarea este adesea limitată la câteva specii de arbuşti. Impresia generală este consolidată de
cărări, care sunt de obicei obiectivul principal în grădinile franceze. Centrul grădinii este locul
sculpturilor, piscinei sau straturilor de flori.
Figura 13:Stilul francez
Datorită proprietăţilor lui ce constau în adaptabilitate la condiţiile naturale şi la anumite cerinţe de
ordin social, mai târziu a devenit un stil de sine stătător în domeniul de amenajări grădini şi
amenajări curţi.
Caracteristica principală constă în îmbinarea armonioasă a zonelor amenajate în stil geometric cu
cele amenajate în stil liber. Intr-o gradină se tratează în general în stil geometric curtea din faţa
intrării în casă şi centrele importante de compoziţie.
Figura 14:Parcul Carol, Bucuresti; imagine satelit
Stilurile de amenajări grădini şi amenajări curţi şi evoluția lor în contemporan
Grădinile moderne, indiferent de stilul ales, sunt tratate ca o extensie a casei, cu o importanţă egală
sau chiar mai mare ca aceasta din urmă. Grădinile moderne nu sunt constrânse de regulile stilistice
ale secolelor trecute, compoziţiile lor prezentând modalităţi originale şi ingenioase de exprimare a
formelor şi volumelor.
Stilul Modern răspunde doar anumitor caracteristici ale arhitecturii începutului de secol şi este
caracterizat prin linii simple şi volume sculpturale. Grădina este interpretată ca o cameră deschisă
adiacentă casei, lipsită de orice decor arhitectural. În grădina modernă este prezent sportul: o piscină
pentru înnot şi un teren de tenis sunt plasate la сel mai vizibil loc. Accesoriile sunt permise, dar
foarte limitat deoarece motto-ul grădinii moderne este "cu cât mai puţin cu atât mai bine." Culorile
sunt proaspete în contrast puternic cu detaliile. Vasele pentru plante sub formă de rezervoare din
beton sau teracotă, cu forme foarte simple. Mobilierul grădinii moderne este clasic, cu linii stricte,
fără ornamente, realizate din materiale moderne din plastic şi aluminiu.
Figura 15 : Stilul Modern
Planul grădinii este de cele mai multe ori geometric, dar nu lipit de simetrie. O adaptare la un spațiu
de recreee necesar dar tot mai redus îl reprezintă varianta grădinii moderne minimaliste -
reprezentată de aranjamente îndrăzneţe pentru oameni iubitori de natură şi nonconformişti.
Stilul colonial - este un stil pur american. Cei care au pus bazele acestui stil sunt primii colonişti
americani. În acest caz principalele materiale folosite sunt cărămizile şi scândurile. Sculpturile în
lemn şi piatră reprezintă diverse animale și sunt foarte populare. Containerele pentru plante sunt din
lut ars, vopsite în alb. Domină verandele însorite şi pergolele iar mobilierul de grădină este
reprezentat de un hamac şi scaune rabatabile cu spătare de răchită.
Figura 16: Stilul colonial Figura 17: Stilul rustic
Stilul rustic
Stilul rustic este determinat de apropierea omului de natură şi utilizează materiale simple (lemn,
piatră) şi forme naturale. Un număr mare de flori de diferite culori dau un farmec aparte grădinii.
Plantele şi florile nu sunt exclusive ci simple şi modeste - cum ar fi margarete, nalba, mazărea dulce
etc care sunt lăsate să crească în abundenţă, fără limite şi restricţii. Combinaţia lor poate fi
strălucitoare sau în contrast cu alte plante, dar pentru ele trebuie să fie delimitat un loc strict în
grădină. Cele mai bune locuri din grădină sunt rezervate legumelor, şi de obicei de-a lungul gardului
este un aliniament de flori tipice grădinii ţărăneşti.
Mobilierul din grădină este executat manual, realizat din materiale naturale. Gardul este făcut numai
din scânduri sau crengi împletite. Gardul din nuiele împletite sau trunchiuri de copac (mesteacăn, de
exemplu), poate deveni decor într-un cadru natural, o soluție ce preia forme tradiționale românești ale
unui gard, utilizarea lor dând personalitate unei grădini românești.
Figura 18: Un gard rustic şi natural pentru o zonă rurală
Florile folosite în amenajarea grădinilor
În amenajarea grădinilor, culorile joacă un rol definitoriu. Se poate crea astfel o ambianţă plină de
optimism în fiecare anotimp. În majoritatea grădinilor frumuseţea costă în detalii. Iar atunci când ne
gândim la plantele ornamentale din grădină, florile pot fi cu usurinţă detaliul care face diferenţa
între o curte lipsită de surpize estetice şi una cu noi apariţii în fiecare anotimp. Florile din grădină,
fie că sunt flori perene sau flori anuale, au nevoie de o planificare pentru a obține un efect "ca în
povești".
Figura 19: Flori perene în grădină Figura 20: Flori rezistente la secetă
Pentru a obţine o estetică completă și un aranjament bine structurat cromatic şi textural, primul pas
este să ţinem cont de ce culorile și volumele pe care le avem deja în grădină, de tipul de sol şi de
expoziția însorită sau umbrită a grădinii. De asemenea, în designul grădinilor întotdeauna este de
preferat suprafeţe compacte de flori pentru a permite plantelor să comunice mult mai clar
frumuseţea lor. Utilizarea unui exemplar pune acea plantă în postura de centru de interes, ca fiind
ceva diferit, spectaculos. Spaţiile libere dintre plante constituie loc de dezvoltare sau rezervă pentru
introducerea în viitor a altor plante decorative.
Întreţinerea unui grup floral necesită pricepere și simț artistic, cu atât mai mult cu cât dorim să
asociem flori cu perioada scurtă de înflorire, care au nevoie de un înlocuitor după dispariţia florilor
cu flori complementare ce își schimbă aspectul dar păstrează conceptul şi designul dorit. De
exemplu, un aranjament în care sunt asociate culorile prin contrast (movul este complementar cu
galben) şi portul plantelor (forma de creştere erectă în contrast cu o tufă aproape globulară).
Concluzii
Pentru realizarea spaţii verzi se îmbină cu măiestrie plantele, obiectele de mobilier şi diverse
materiale folosite pentru alei. Contrastul dintre culori, dimensiuni ale elementelor sau tipurile de
plante şi accesorii este un element esenţial în obținerea unor efecte estetice deosebite.
Pe lângă design, peisagistica ajută în controlul zgomotului şi al poluării aerului. Astfel,o suprafață
compactă cu arbori și arbuşti captează energia fonică a surselor de zgomot, atenuând-o, iar
marginile construite din vegetaţie lemnoasă deasă, dublată de un relief modelat de tip bermă sau un
zid reduc considerabil zgomotele. De asemenea, plantarea arborilor ajută la împrospătarea aerului.
Pentru un efect maxim, se recomandă să se folosească arbori nativi din regiune.
Așadar peisagistica reprezintă un factor important în ceea ce privește cheltuielile legate de casă dar
se justifică prin beneficiile asupra stări de sănătate și confort pe care îl conferă. Grădinile, precum
cele de la Versailles, şi parcurile, precum cele din New York, reprezintă totodată o atracţie pentru
turiştii care vizitează orașele respective dar şi pentru locuitorii lor.
Bibliografie
[1]. condo.kudika.ro/articol/condo~focus-on/11355/o-casa-ecologica.html
[2]. fr.scribd.com/doc/212852698/ecologia-peisajelor
[3]. fr.scribd.com/doc/91990783/Ecologia-peisajului
[4]. gradina.acasa.ro/amenajarea-gradinii-117/istoria-arhitecturii peisagistice-184729.html
[5]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Arhitectur%C4%83_peisagistic%C4%83
[6]. instructiuni.blogspot.ro/search/label/Locuinta
[7]. www.exteriorarchitecture.com
[8]. www.gedeus.ro/stiluri-compozitionale-amenajari-gradini
[9]. www.incasa.ro/Arhitectura_peisagistica_partea_1_2982_768_1.html
[10]. www.magnolia.ro/blog/stiluri-de-gradini/#sthash.8bpIqokq.dpuf
[11]. www.wall-street.ro/articol/Marketing-PR
Casa ecologică din lemn
masterand ing. ȘTER Mădălina
Introducere
Lemnul a devenit un material ales de arhitecti pentru proiecte de constructii a caselor in linii
moderne si contemporane. Motivul pentru aceasta popularitate este, in primul rand, materialul care
permite o mare creativitate arhitecturala. Flexibilitatea lemnului, usurinta sa (rezistenta sa este
foarte mare in comparatie cu greutatea lui, fiind foarte usor), combinate cu tehnicile de constructie
mai sofisticate fac din acesta materialul ideal pentru rezultate arhitecturale foarte diferite unul de
altul. Un motiv in plus pentru a alege lemnul este faptul ca acest material este potrivit pentru
producerea de expansiune.
Lemnul și energia
Construirea în lemn permite realizarea unei importante economii de energie. Pentru prelucrarea
lemnului se folosesc mult mai putine resurse energetice decât pentru prelucrarea altor materiale de
constructii:
de 4 ori mai putine decât pentru beton;
de 6 ori mai putine decât pentru plastic;
de 24 de ori mai putine decât pentru otel;
de 126 de ori mai putine decât pentru aluminiu.
Lemnul este de 6 ori mai izolant decît caramida si de 15 ori mai izolant decât betonul, ceea ce
conduce la importante economii de încalzire. De exemplu, consumul mediu de energie al unei
familii suedeze este cu 50% mai mic decît al unei familii franceze. Coeficientul de conductivitate
termica al unui metru patrat de perete tip ‘‘sandwich’’ pe structura de lemn avand 20 cm grosime,
executat de societatea noastra este de aproximativ 0.28 W/m²K. Pentru cele mai reci climate din
Romania rezistenta termica recomandata pentru peretii exteriori este de 0.33 W/m²K. Se observa ca
valoarea estimata pentru acest tip de perete este mai mica, asigurand astfel o izolatie termica
excelenta. Comparativ, un perete din beton, pentru a atinge aceleasi caracteristici de izolare termica
ar trebui sa aiba o grosime de peste 2,5 metri. Din aceste considerente, cheltuielile pentru incalzire
in timpul iernii sau pentru aer conditionat vara intr-o locuinta pe structura de lemn cu pereti tip
‘’sandwich’’ sunt considerabil mai reduse decat in cazul constructiilor executate din materiale
clasice. Confortul locuintei este completat de izolarea fonica, direct proportionala in cazul
constructiilor din lemn cu cea termica.
Confortul lemnului
O constructie din lemn îmbunatateste confortul persoanelor care locuiesc în ea, datorita faptului ca
peretii nu sunt reci si umezi. In plus, construind din lemn, se cîstiga în jur de 5- 7 % de suprafata
utila în raport cu o constructie umeda.De asemenea, lemnul permite o mare libertate arhitecturala la
conceptia casei.
Rezistenta la cutremur
Principiul de transmitere al greutatii este acelasi cu al structurilor in cadre, cu diferenta ca materialul
folosit este lemnul, care este mult mai elastic comparativ cu materialele de constructii clasice. Acest
fapt,impreuna cu greutatea proprie redusa permite constructiilor executate pe structura de lemn sa
reziste la seisme cu magnitudine de peste 8 grade pe scara Richter.
Performantele logistice ale lemnului
Constructiile din lemn se caracterizeaza printr-o pre-fabricare în uzina (usi, ferestre, sarpanta,
osatura, etc.). Transportul si montajul acestor diferite elemente sunt relativ usoare. In plus,
rapiditatea cu care se monteaza o casa din lemn reduce în mod considerabil durata santierului .
Trainicia unei constructii din lemn
Trainicia unei constructii din lemn nu mai este de demonstrat. Anumite case sau ferme dateaza din
secolul al XI-lea, exista si acum, sunt exemple graitoare. O constructie din lemn este cum nu se
poate mai binefacatoare. Dupa anumite studii, bine cunoscute de medici, constructia din lemn nu
întrerupe câmpul magnetic terestru, necesar echilibrului biologic omenesc.
Contrar unei idei foarte raspândite, comportamentul lemnului în prezenta focului, este excelent.
De fapt, cînd este cuprins de flacari, lemnul se consuma încet si-si pastreaza toate proprietatiile
mecanice timp de lungi minute, contrar celor mai multe materiale de constructii.
In Scandinavia si în America de Nord , 90 % din constructii sunt din lemn. Anumite tari ca
Japonia sau SUA, impun construirea locuintelor din lemn în zonele unde cutremurele de pamânt
sunt frecvente, pentru ca lemnul este materialul de constructie care rezista cel mai bine la
cutremure.
Calitatea lemnului folosit în structura caselor de lemn
O întrebare frecventă : pentru a avea o casă sigură, este necesar un lemn deosebit pentru structură ?
Răspunsul « şi da şi nu » este fără îndoială ambiguu şi sunt necesare lămuriri. Un lemn bun pentru
structură la casele din lemn este un lemn recoltat din zona de duramen a trunchiului, deci nici din
zona de coajă unde lemnul tânăr (alburn) este neconsolidat , nici din zona inimii unde lemnul are
deformaţii mari în timp.Vorbim numai de lemn de răşinoase (brad şi molid) atât deoarece este un
lemn predominant în pădurile noastre cât şi datorită faptului că raportul calitate/preţ este foarte bun.
Principiul caselor din lemn cu pereţi stratificaţi este cel al dispersiei eforturilor, preluarea sarcinii se
face prin elementele zvelte şi aproximativ de aceeaşi secţiune (montanţi, traverse, grinzi), dispuse
uniform şi încărcate omogen.
Calitatea lemnului rezultă şi din rezistenţele mecanice intrinseci dar problemele reale ridicate din
lemn sunt în alt domeniu : lemnul recoltat din zone preponderent călduroase este torsionat, fibra lui
este încâlcită, după uscare deformaţiile iniţiale se acutizează, elementele nu sunt rectilinii şi
rezemările element-pe-element devin discutabile.
Chiar dacă rezistenţa ansamblului caselor din lemn nu are de suferit în mod periculos, finisajul se
deformează şi apar crăpături cu efect de panică pentru locatari. O structură din lemn îşi găseşte o
altă poziţie de echilibru decât cea gândită iniţial de proiectant, ansamblul nu se prăbuşeşte dar
repoziţionarea poate deveni periculoasă la sarcini extraordinare : cutremure, vânturi puternice, tasări
neuniforme.
Cu privire la calitatea lemnului de structură există o norma europeană armonizată, EN 14081-1, care
dă îndrumări clare cu privire la sortarea şi folosirea lemnului în elemente de rezistenţă la
case. Utilizarea (şi acceptarea) lemnului în structură se poate face fie prin metoda vizuală , fie prin
încercări în laboratoare (conform normei EN 519), ultimul tip de verificare nefiind obligatoriu şi
este utilizat numai în cazuri evident litigioase.
Lemnul de răşinoase se poate folosi în structură la casele din lemn dacă se încadrează în clasa peste
C 18 iar pentru elementele foarte solicitate la încovoiere (grinzi de planşeu cu deschideri mari,
acoperişuri) se recomandă cel puţin clasa C 22. Lemnul din clasa C 30 este recomandat la ferme
grinzi cu zăbrele la acoperiş şi lemn lamelar lipit.
Norma europeană este asimilată şi în România (SR EN 14081), daca se compara cu mult mai
cunoscutul STAS 857-83 în vigoare şi el, pentru categoriile de solicitări I şi II se recomandă lemn
de răşinoase din clasele de calitate A şi B.
Problema nodurilor este artificial exagerată, nu se pune problema numărului de noduri pe unitatea
de suprafaţă ci dimensiunea lor. Dacă ne referim la clasa medie C 18 – C 22, diametrul admis al
nodului la lăţimea “l” a piesei de maximum 100 mm trebuie să nu depăşească ½ l , la lăţimi între
100 si 150 mm să nu depăşească 50 mm iar la l peste 150 mm diametrul nodului să nu depăşească
80 mm. Dacă notăm cu “e” grosimea piesei/dulapului diametrul nodului nu trebuie să depăşească
2/3e. Desigur, nodurile nu trebuie să fie căzătoare, muchiile să fie ferme, crăpăturile să nu fie
penetrante de la o faţă la alta – lucruri normale pentru orice “lemnar” care se respectă.
Tipuri de case din lemn
Deoarece lemnul ca material de construcţii revine în actualitate pe toate meridianele, considerăm
important să delimităm sistemele cele mai cunoscute de construcţie cu acest material, subliniind
câteva dintre limite dar şi punctele forte.
Casele din lemn masiv
Fără îndoială cel mai vechi sistem de construcţie, pot folosi lemnul rotund sau ecarisat dar şi lemnul
lamelar lipit, un material mai nou intrat pe piaţă.Pereţii sunt elementele portante, finisajele sunt
întotdeauna cu caracter rustic, iar folosirea acestui sistem este limitată la case sau cabane de
vacanţă, pensiuni turistice. Le găsim mai mult în zone bogate în păduri , care permit selectarea unor
buşteni de diametre cât mai apropiate.
Îmbinările se fac prin chertare şi prinderi metalice simple. Tratarea lemnului se face cu greutate
deoarece zona realmente tratată este de 1-3 mm, foarte puţin faţă de lemnul rămas netratat.
Puncte tari: au o bună izolare termică care poate fi dublată de o termoizolare suplimentară cu vată
minerală. Casele din lemn masiv creează un bun confort higrometric şi un microclimat interior
favorabil.
Limite: casele din lemn masiv permit cu greu finisaje superioare, instalaţiile rămân de cele mai
multe ori aparente, pereţii au o verticalitate discutabilă şi îmbinările sunt rareori drepte. În România
găsim cu greu buşteni cu diametru asemănător de aceea casele trebuie montate întâi în curtea
producătorului, elementele numerotate atent şi reconstituite în aceeaşi ordine la locul de montaj.
Casele din lemn masiv trebuie montate obligatoriu pe suprafeţe perfect orizontale.
Casele din lemn în cadre
Numite şi casele din stâlpi şi grinzi, au structura portantă din cadre din lemn masiv sau lamelar lipit.
Pereţii sunt autoportanti sau purtaţi şi au numai rolul de închidere şi compartimentare. Distanţe
dintre cadre este de 3 sau 6 m iar pereţii de închidere conţin termoizolaţia .
Îmbinările la casele de lemn în cadre sunt realizate prin chertare şi dublare cu piese metalice
specializate iar închiderile pot fi din panouri prefabricate sau din structură şi stratificaţie făcută pe
şantier.
Puncte tari: permit deschideri mari, planşee parţiale şi în general oferă o mare supleţe
arhitectonică. Pereţii interiori pot fi reamplasati cu uşurinţă şi structura lucrează bine la seism, cu
deranjamente mici la elementele de închidere.
Limite: economic casele din lemn în cadre sunt puţin competitive iar conlucrarea spaţială este o
operaţiune complexă, practic o dublare a structurii clasice de rezistenţă.
Casele din lemn cu pereţi stratificaţi
Constituie cel mai răspândit mod de realizare a caselor, 70-80% dintre casele din lemn se realizează
în acest sistem.Pereţii exteriori sunt în general pereţi portanţi iar la deschideri mari ale
camerelor/livingurilor se amplasează şi pereţi portanţi interiori, pe direcţiile principale de efort.
Termoizolaţia este amplasată în anvelopa clădirii şi are şi rol de izolare fonică. Structura
acoperişului la casele din lemn cu pereţi stratificaţi se poate face tradiţional, cu căpriori şi cleşti sau
cu ferme grindă cu zăbrele cu conectori metalici sau din placaj stratificat. Finisajele interioare şi
exterioare se fac cu materiale moderne, pereţii sun verticali şi intersecţiile ferme.
Puncte tari: casele din lemn cu pereţi stratificaţi sunt construcţii rapide şi economice, majoritatea
lucrărilor pot fi făcute în atelier, cu o montare uşoară pe şantier de o echipă de câţiva muncitori.
Metoda este adaptabilă pentru firme mici iar tehnologia de atelier este simplă şi accesibilă.
Comportare excepţional de bună la seism, dacă sunt executate corect.
Limite: nu permite decupări mari în planşeul peste parter iar înălţimea acestor construcţii este de
maximum două etaje. Calitatea executiei depinde decisiv de profesionalismul executantului.
Motive pentru a alege o casă din lemn:
preţul unei astfel de construcţii este vizibil mai mic, in principal datorita rapiditatii de
constructie. De exemplu, in timp ce noi am montat o intreaga structura de 180 de metri
patrati construiti, langa santierul nostru, in acelasi timp s-a realizat doar planseul unei case
cu o suprafata similara.
izolaţia termică a unei case din lemn este net superioara caselor traditionale. Vata
minerala folosita prezinta coeficienti termici superiori, iar cantitatea crescuta acesteia in
structura de lemn, creeaza un confort termic sporit.
energia pozitivă a unei case din lemn este bine cunoscuta si apreciata de catre popoare cu
un nivel de trai ridicat si o cultura in acest domeniu; vezi Norvegia, Elvetia, Germania,
Franta.
rezistenţă la cutremur a unei case din lemn este bine cunoscuta. Lemnul este un material
elastic iar peretii acestui sistem, framing, folosit de LITARH, ofera avantajul dispersarii
uniforme a eforturilor catre fundatie. Imbinarile spatiale sunt intarite cu piese speciale clasa
Simpson si Vorman, fapt ce sporeste soliditatea structurii din lemn si rezistenta acesteia la
intemperii si actiuni accidentale. Casa din lemn este resistentă la cutremure de până la
gradul 8 sau mai mult. Noţiunile de care ne legăm aici sunt elasticitate contra fărâmiţare.
rapiditatea de execuţie a unei case din lemn este un atuu clar. Acest lucru duce atat la
economii materiale, cat si la reducerea deranjului din partea clientului. Oricine a vizitat un
santier al unei case din lemn in constructie a ramas impresionat de cantitatea redusa de
deseuri ce rezulta in urma montajului. LITARH a primit un feed back pozitiv in acest sens
din partea clientilor sai.
casele din lemn pot fi construcţii ecologice, ce respecta cele mai inalte standarde in
aceasta privinta. Există variante de structuri ecologice 100%, formate din materiale
compozite ale lemnului (fibra din lemn, lana de lemn, celuloza, OSB fara formaldehida).
casa de lemn este mai ieftin de construit - pur şi simplu materialele şi manopera sunt mai
ieftine decât în cazul unei construcţii clasice de cărămidă şi beton.Lemnul de construcţii
este un material care este prelucrat mai puţin decât, de exemplu, o cărămidă care trece
printr-un proces mai lung şi mai complex de fabricare. Un arbore se taie, se debitează şi se
lasă la uscat – un proces simplu care nu presupune costuri mari.În plus, lemnul este o
resursă regenerabilă şi prin urmare poate fi procurat local, la costuri de transport mai mici.
În contrast, blocuri ceramice de calitate nu se produc chiar oriunde, prin urmare în preţul
final de vînzare va fi inclus şi costul transportului care este mai mare.
casa din lemn se construieşte mai repede, întrucât nu este vorba despre ziduri cu
cărămidă şi mortar, nu există timpi morţi. În zidărie nu se poate ridica decât un anumit
număr de rânduri pe zi – trebuie lăsat mortarul să se întărească, altfel zidul se poate
strâmba sau poate fugi cu totul.Cu lemnul putem avansa oricât de mult fără probleme. Asta
înseamnă că vei avea casa acoperită mai repede. După care te poţi apuca de interior,
indiferent de vremea de afară.Un motiv pentru care este mai rapid să construieşti din lemn
este faptul că o casă din lemn poate fi ridicată doar ca schelet şi acoperită imediat. La o
casă în sistem clasic, nu poţi face acoperişul decât…când ajungi la acoperiş. Adică doar
după ce ai zidit maxim 5 rânduri pe zi, ai turnat centura şi placa, ai zidit etajul/mansarda, ai
turnat centura pe zidul de la etaj – multe operaţii care mai presupun şi confecţionarea
cofrajelor, apoi desfacerea lor. Toate astea înseamna timp şi bani.
casa din lemn este mai călduroasă, lemnul nu este un foarte bun conducător de caldură
ceeea ce însemnă că este un foarte bun izolator termic. Asta se întâmplă deoarece lemnul
are o consistenţă aerată. Între fibrele lemnoase există spaţii poroase, cu aer care este cel
mai bun izolator termic.Un bolţar sau un perete de beton este ca o rocă – o punte termică
perfectă între interior şi exterior. Transferul termic se face mai repede ceea ce înseamnă că
este o nevoie continuă de a alimenta sursa de caldură din interior. Practic se încearcă a se
micşora transferul termic dintre aerul rece de afară şi zidurile de beton care absorbfrigul şi
transportă căldura din interiorul locuinţei în afară.Polistirenul împinge punctul de tranfer
termic zero cât mai departe de interiorul locuinţei – asta este bine. Acum imaginează-ţi cât
de mare ar fi confortul termic unei case de lemn la care se adaugă aceasta izolatie de
polistiren.Altfel spus, pe lângă confortul termic, o casă pe structură de lemn poate avea
aspectul exterior al unei case standard, cu pereţi zugrăviţi.
Case de lemn – Avantaje, beneficii şi dezavantaje
Lemnul este un material izolator exceptional. Peretii de lemn izoleaza mult mai bine decat alte
materiale de constructii, astfel putand fi mai subtiri.
O casa de lemn te ajuta sa economisesti de pana la cinci ori mai multa energie decat o casa
traditionala. Acest lucru face ca o casa de lemn sa fie cu 10-15% mai incapatoare decat una de
caramida sau de beton cu aceeasi suprafata construita. O casa de lemn te ajuta sa consumi de pana la
cinci ori mai putina energie decat o casa traditionala din caramida sau beton, si asigura pastrarea
unei temperaturi placute in interior chiar si pe timpul verii. Mai mult, confortul tau este sporit de
rapiditatea mai mare cu care poti raci sau incalzi spatiul in care locuiesti.
Peretii caselor de lemn sunt alcatuiti din 7-9 straturi, in functie de modelul ales. Spre deosebire de
casele traditionale unde materialele izolante sunt aplicate pe exterior, casele de lemn adapostesc
aceste straturi in cavitatea peretelui. Acest lucru ajuta la obtinerea unei izolatii termice superioare
printr-un strat mult mai subtire. Astfel, casa de lemn este mai calduroasa, dar si cu 10-15% mai
incapatoare decat o casa de caramida sau beton cu aceeasi suprafata construita.
Si pentru ca au un consum de pana la cinci ori mai mic decat intr-o casa traditionala (de caramida
sau beton), ne putem produce singuri necesarul de energie integrand generatori de energie
alternativa precum panouri solare, panouri fotovoltaice, mini-turbine eoliene, pompe de caldura
geotermice sau pompe solare de apa. Aceste gospodarii independente energetic se numesc case
pasive si reprezinta o tendinta la nivel mondial.
Cele mai rezistente constructii la cutremur sunt zgarie-norii si casele din lemn. Lemnul este un
material elastic. Peretii caselor din lemn ofera avantajul dispersarii uniforme a incarcarii catre
fundatie. Imbinarile spatiale sunt intarite cu piese speciale, fapt ce sporeste soliditatea structurii din
lemn si rezistenta acesteia la intemperii si actiuni accidentale.
Gospodariile private din societatea moderna constituie cel mai mare consumator de energie, mai
mare chiar decat industria. Iar cea mai mare parte din energie este consumata pentru incalzirea
spatiului si a apei. Lemnul ca material de constructie poate constitui o solutie pentru imbunatatirea
cu costuri reduse a performantei energetice a cladirilor. Substante poluante eliberate, in comparatie
cu casele de otel si beton.
Lemnul ca material de constructie poate constitui o solutie pentru imbunatatirea cu costuri reduse a
performantei energetice a cladirilor. Numeroase studii stiintifice internationale au dovedit ca,
cladirile cu structura de rezistenta din lemn prezinta emisii de gaze cu efect de sera cu 26% mai
reduse decat cele cu structura de rezistenta din otel si cu 31% mai reduse decat cele cu structura din
beton. De asemenea, pentru construirea caselor cu o structura de rezistenta din otel se consuma cu
17% mai multa energie, in timp ce pentru construirea unei case cu structura de beton se consuma cu
16% mai multa energie. Iar casele cu structura din lemn elimina cu pana in 23% mai putine
substante poluante decat celelalte case mentionate mai sus.*(Sursa: Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene – Avizul Comitetului Economic si Social European pe tema „Oportunitati si provocari
pentru cresterea competitivitatii sectorului european al prelucrarii lemnului si al mobilei”, 28
ianuarie 2012).
Toate elementele constructive sunt fabricate cu materiale uscate intr-un mediu perfect controlat in
fabrica noastra, pentru a impiedica umezeala sa patrunda in spatiul in care locuiti.
In afara de lemn, si materialele folosite pentru izolatie intr-o casa pot fi ecologice. Intr-adevar, vata
minerala este cel mai popular material de izolatie, fiind cel mai ieftin. Totusi, există optiunea
utilizarii de materii prime reciclabile, cum ar fi fibrele de lemn sau lana, care ofera o atmosfera de
interior si mai sanatoasa.
Avantajele caselor din lemn:
sunt mai ieftine cu 30-40% decât cele din cărămidă; materialele folosite sunt mai ieftine,
iar gradul lor de industrializare, faptul că pot fi prefabricate într-o mai mare măsură face ca
preţul să fie şi mai scăzut;
se execută rapid, într-o lună, maximum trei luni;
sunt flexibile şi uşoare şi nu sunt periculoase în caz de cutremur;
sunt bune izolatoare termic, vara fiind mai răcoroase, iar iarna mai călduroase; pierderile
de căldură au fost calculate de specialişti ca fiind cu 30-40% mai mici decât la casele din
cărămidă; popoarele nordice preferă această tehnologie, ceea ce demonstrează că ele sunt
eficiente în lupta cu temperaturile foarte scăzute; casele norvegiene şi suedeze sunt
realizate după metoda sandviş;
spaţiul interior poate fi uşor compartimentat sau modificat; fiind case uşoare, nu necesită
prea mulţi stâlpi de susţinere, ceea ce face ca spaţiul interior să fie uşor de modelat. nu sunt
pretenţioase în ceea ce priveşte tipul terenului pe care pot fi amplasate; fiind uşoare, casele
din lemn pot fi construite şi pe terenuri slabe sau nisipoase;instalaţiile pot fi ascunse în
pereţi; pereţii fiind prefabricaţi, iar casele de lemn fiind construite de regulă după proiecte
tip, se poate prevedea traseul firelor de cablu sau a conductelor de utilităţi.
casa de lemn este mai ieftina decat casa de caramida, cu 30, chiar 40%.
casa de lemn poate fi si mai estetica, vis-a-vis de zona unde este construita si in special
cand lemnul este asociat cu piatra, piatra fiind tot un material natural.
În sfârşit, străinii spun că sunt mai sănătoase. Lemnul este un element natural, ecologic; Într-o casă
din zidărie poate apărea igrasia, condensul. Se spune că o casă de lemn "respiră" şi nu suferă din
cauza vaporilor.
Dezavantajele caselor din lemn:
„trăiesc" mai puţin decât cele din cărămidă; constructorii apreciază că durata de viaţă a
unei case din panouri de lemn este cu 20-30% mai scurtă decât a uneia din cărămidă;
totuşi, există biserici de lemn şi case bătrâneşti construite din lemn masiv, care au rezistat
în timp mai mult decât palatele din oraşe;
nu asigură o izolare fonică perfectă;
întreţinerea în timp este migăloasă şi cere bani; la un interval de cinci-şase ani trebuie
verificate cu atenţie şi tăcute toate reparaţiile necesare; în plus, trebuie tratate împotriva
insectelor, iar dacă au lambriuri sau bârne la exterior, acestea trebuie lăcuite.
nu pot fi prea înalte; o casă de lemn nu trebuie să aibă mai mult de două etaje.
pericolul mai mare la incendii. Acest pericol se poate indeparta prin tratarea lemnului cu
solutii ignifuge care pot intarzia aprinderea cu peste 60 de minute. Un alt remediu este
instalatia electrica, realizata in asa fel incat sa se decupleze la cel mai mic semn de foc si sa
nu permita declansarea unui incendiu.
un dezavantaj care ne sperie ar fi aparitia si dezvoltarea daunatorilor in lemn. Nu este cazul
atata timp cat lemnul pe langa ignifugare este supus si unui tratament insectofungicid.
Important este ca lemnul sa fie uscat si sanatos, daunatorii nu se pot dezvolta intr-un mediu
uscat.
Concluzii
Lemnul este un material de constructie performant. Nu ne putem imagina în ziua de astazi, o
constructie de calitate, cu o mare putere izolanta , altfel decât din lemn. O casă de lemn are foarte
multe avantaje în ceea ce priveşte costurile de construcţie iar apoi costurile lunare de încălzire. În
final, confortul şi beneficiul de a locui este cel puţin la fel de mare ca într-o construcţie de cărămidă
(doar că îţi rămân bani şi de o vacanţă exotică). Sa traiesti intr-o casa de lemn inseamna sa te bucuri
de confort termic cu bani mai putini, sa traiesti sanatos, ecologic si in siguranta. Iar la final, sa lasi o
locuinta trainica generatiilor urmatoare.
Noi, românii, suntem rezervati cand vine vorba de constructia unei case din materiale care nu includ
si caramida. Admiram cladiri moderne construite din metal sau sticla, dar si monumente vechi
construite din lemn si ne minunam de cum au rezistat peste secole, dar cand planuim sa construim o
casa, de cele mai multe ori alegem caramida si zidaria.
Lemnul este folosit de secole in constructii, poate si pentru ca a fost la indemana omului. E suficient
sa ne amintim de casele bunicilor sau de bisericile vechi de la tara, care rezista de sute de ani.
Dar cel mai important avantaj al unei case de lemn este faptul ca majoritatea materialelor folosite la
construirea ei si in principal lemnul sunt materiale naturale, deci casa de lemn este mai presus decat
casa din zidarie o casa ecologica, un mediu sanatos pentru organismul uman, capabil sa se reincarce
fizic si psihic dupa o zi de munca.
Bibliografie
[1]. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – „Oportunitati si provocari pentru cresterea
competitivitatii sectorului european al prelucrarii lemnului si al mobilei”, 28 ianuarie 2012 ;
[2]. Tănase I., (2007), Sculptură romanească în lemn, raporturi între tehnică şi expresivitate,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă ;
[3]. http://condo.kudika.rohttp://condo.kudika.ro
[4]. http://ghid.imopedia.ro
[5]. http://inimafericita.ro
[6]. www.business24.ro
[7]. www.casadex.ro
[8]. www.fapaco.ro
[9]. www.honeywood.ro/despre-casele-de-lemn
[10]. www.litarh.ro/articole-case-de-lemn
[11]. www.portalconstruct.ro
Casa ecologică din lemn (studiu de caz)
masterand ing. GROȘAN Adriana
Introducere
Utilizarea lemnului ca material de construcţie este strâns legată de dezvoltarea societăţii omeneşti.
De la cele dintâi utilizări ale sale ca material de construcţie, care se pierd în negura vremilor şi care
se confundă cu primele încercări ale civilizaţiei şi până la jumătatea secolului al XIX-lea, lemnul a
fost principalul materialde construcţie.
Construcţiile ecologice au fost concepute încă din antichitate. Omul şi-a găsit adăpost mai întâi în
edificii de piatră naturală apoi a existat o evoluţie pe măsură ce acesta a devenit mai inteligent.
Construcţiile de lemn şi pământ au apărut odată ce omul a învăţat să folosească uneltele. De la
edificiile din nuiele, corturi sau bordeie de pământ, acesta a reuşit să ajungă, în prezent la tehnologii
evoluate, capabile să producă cele mai impresionante edificii umane.
Construcţiile ecologice au fost produse sub conceptul de „arhitectură eco” şi au fost promovate în
Europa în urmă cu aproximativ 40 de ani. Construirea acestora adevenit o necesitate când au apărut
serioase probleme privind poluarea mediului şi consumul exagerat de energii convenţionale. Astfel,
în Germania, de exemplu, construirea de clădiri verzi a început încă de acum 25 de ani; în Statele
Unite ale Americii, Consiliul Construcţiilor Verzi a fost fondat în 1993, iar în ultimii ani, ţări
precum Franţa, Austria şi Marea Britanie se concentrează din ce în ce mai mult pe această
problemă.
O clădire ecologică este o construcţie care a fost proiectată în scopul de a fi eficientă din punct de
vedere energetic şi pentru a avea un impact redus asupra mediului. Pentru realizarea acestui lucru
sunt necesare noile tehnologii cum ar fi: izolarea termică îmbunătăţită, folosirea în mai mare măsură
a sticlei, folosirea unor surse de lumină eficiente energetic, încălzirea apei, un management mai bun
al consumului de apă şi utilizarea responsabilă a lemnului şi a materialelor reciclate. În construirea
unei clădiri este foarte important să se ia în considerare şi de tehnicile mai vechi, în principal
poziţionarea clădirilor și folosirea ferestrelor astfel încât în timpul iernii să se profite de căldura
solară iar pe timp de vară construcţia să beneficieze de surse de umbră.
O definiţie mai largă a construcţiilor verzi sau ecologice include adoptarea surselor de energie
regenerabilă, construirea clădirilor în apropierea reţelei de transport în comun şi realizarea unui
echilibru între energia necesară construirii unei clădiri şi cantitatea de energie economisită de-a
lungul ciclului de viaţă. Caracteristic clădirilor verzi este faptul că oferă posibilitatea protejării
mediului atât în timpul execuţiei şi folosirii lor cât şi prin utilizarea de materiale cu toxicitate
redusă,, reciclabile şi regenerabile.
De asemenea, arhitectura eologică impune scăderea consumului de energie, a emisiilor poluante şi a
materialelor implicate în producerea acestor fenomene.
Casa ecologică din lemn - principii generale
Casele ecologice sunt acele construcţii realizate preponderent din materiale naturale şi proiectate să
utilizeze în mod eficient resursele. O clădire ecologică presupune așadar o construcţie cu o atenţie
deosebită în ceea ce priveşte eficienţa energetică, alegerea materialelor ce minimizează sau elimină
degajările toxice, reutilizarea materialelor existente, asigurarea iluminatului natural şi a aerului
interior de calitate, flexibilitatea spaţiului interior.
Astfel, studiile de specialitate arată că locuinţele ecologice consumă cu cca. 25% mai puţine resurse
decât cele obişnuite şi au un impact negativ mai scăzut asupra mediului. Acestea sunt realizate de
obicei din materiale convenţionale şi sunt proiectate să utilizeze în mod eficient resursele de energie
electrică, apă etc.
Casele de lemn, fie cele tradiţionale realizate exclusiv din butuci (bârne) orizontali, fie cele
prefabricate cu structură din lemn, panouri tipizate sau plăci pe bază de lemn, prezintă avantaje
substanţiale care rezidă în primul rând în faptul că materialul de bază– lemnul – este un material
natural, biodegradabil și bioregenerabil. Astfel, aceste case se înscriu în trendul modern al ecologiei:
sunt economicoase, prietenoase cu mediul şi asigură un climat interior foarte sănătos.
Figură 1: Casa din lemn
Lemnul este un material sustenabil și prin faptul că este o resursă regenerabilă. Casele de lemn își
mențin în timp proprietăţile cu preţuri mult mai mici comparat cu alte materiale. Dat fiind regimul
de seismicitate în ţara noastră, casele de acest tip se pot realiza şi pe verticală; o casă de lemn cu etaj
constituie o soluţie foarte bună.[4]
Lemnul - ca principal material de construcție
Asemănător altor timpuri, când oamenii trăiau mai simplu iar construţiile lor erau în principal din
lemn, în zilele noastre trebuie să privim mai mult beneficiile pe care ni le aduc construcţiile din
lemn, cu atât mai mult cu cât omul modern simte nevoia de a trăi mai aproape de natură.[2]
Lemnul are o contribuţie majoră la imbunătăţirea pe de-aîntregul a performanțelor ambiante ale
oricăror clădiri comerciale prin reducerea energiei folosite, reducerea utilizării resursei,
minimalizând poluarea, reducând impactul asupra mediului.
Avantajele folosirii lemnului nu se rezumă la construirea de case. De fapt, lemnul este cea mai bună
alegere ambientală pentru structuri de orice tip - arene sportive, biblioteci, birouri, centre comerciale
etc. Adaptabilitatea şi aspectul estetic atrăgător al lemnului nu a fost niciodată atât de pregnantă ca
în prezent. De aceea, arhitecții şi constructorii și consumatorii se întorc către produsele din lemn, în
special acelea care oferă mai multe oportunităţi pentru dezvoltare. Lemnul este așadar o alegere
bună pentru a satisface cele patru principii de bază din arhitectura "verde":
Reducerea consumului de energie
Acest lucru poate fi obținut cu ajutorul unui sistem de iluminare cu un consum mic de energie, a
unui sistem pasiv de ventilare și minimalizând necesitățile de încălzire și/sau răcire ale clădirii.
Lemnul are o foarte bună putere de izolare comparativ cu alte materiale. Construirea unor structuri
de lemn poate fi ușor adaptată la orice cerință de consum a energiei. Acest lucru înseamnă că orice
clădire cu structură de lemn poate menține un nivel scăzut al consumului de energie pentru încălzire
sau răcire.
Minimalizarea poluării externe și a daunelor asupra mediului înconjurător
In evaluarea impactului asupra mediului în timpul execuției clădirii, trebuie luate în considerare
impactul asupra calității aerului, a apei și a solului.
Reducerea energiei totale si evitarea epuizarii resurselor
Energia totală include toate tipurile de energie, directe sau indirecte, folosite la extragerea,
prelucrarea, transportarea și utilizarea materialelor de construcție. Acest principiu țintește spre
scăderea nivelului consumului de energie, nu doar după ridicarea clădirii, dar și în timpul producerii
materialelor de construcție. Prelucrarea lemnului folosește foarte puțină energie. Principiul scăderii
volumului resurselor utilizate poate fi respectat folosind materiale reciclabile. Lemnul este singurul
material principal de constructie ce poate fi reciclat. Noua tehnologie de prelucrare a lemnului
permite utilizarea fiecarei parti a unui copac astfel incat nimic nu este pierdut, risipit.
Minimalizarea poluarii interne si a efectelor nocive asupra sanatatii
Lemnul poate servi ca aplicatie functionala (structurala) precum si ca material pentru finisaje
datorita aspectului estetic. De exemplu, constructiile structurale din cherestea ofera un potential
arhitectural deosebit. Podelele din lemn sunt acum recunoscute ca fiind valoroase, deoarece au
aspect placut si reduc acumularea de particule în suspensie. Lemnul se regenereaza, fiind cel mai
eficient, ecologic material de constructie pe care il avem.[3]
Pensiunea Groșan (studiu de caz)
Pensiunea Grosan situată in localitatea Botiza, judetul Maramures, este o casa cu pivnița, parter,
terasă și mansardă, construită ecologic, materialul principal de construcție fiind lemnul.
Figură 2: Pensiunea Grosan
Temelia construcției este din bolovani de râu cu liant de mortar, având o fundație din beton
ciclopian și zidărie din bolovani de râu. La demisol este situată pivnița, construită din piatră zidită
cu nisip și var, oferind un avantaj pentru pastrarea alimentelor proaspete (racoarea). Pardoseala in
pivnița este din pământ bătătorit. Locuința este construită din bârne de brad cioplite în profil
dreptunghiular. Peste temelie au fost așezate bârnele incheiate la colțuri in caței, iar transverasal pe
pereți au fost puse grinzi, fixate pe pereți prin crestatură. La capetele grinzilor au fost așezate alte
barne pe care s-au pus cornii acoperișului, de asemenea din lemn de brad. Pe corni au fost cusute
lețuri, iar peste lețuri dranițe din brad. Latimea draniței este de 10-12 cm, iar lungimea de 50 cm.
Drănițitul s-a facut dublu prin coaserea draniță lângă draniță; la cel de-al doilea rând s-au acoperit
locurile de imbinare de la primul rând pentru a proteja contra apei de ploaie.
Figură 3: Acoperis
Terasa este construită in intregime din lemn de brad și face legatura dintre parter și mansardă prin
scari de lemn.
Figură 4: Terasa
Casa are două dormitoare, două bai și un spațiu de luat masa la parter; de asemenea, este o cameră
cu baie și la mansardă. Camerele sunt amenajate rustic, cu mobila din lemn masiv și dușumea din
scândură. Dușumeaua este acoperită pentru protecție și design cu covoare din lână vopsite prin
inmuierea in apă fiartă cu diferite plante. Pe timpul iernii caldura este asigurată cu ajutorul unei
centrale moderne pe lemne.
Cocluzii
Casele de lemn prezintă avantaje substanţiale, în primul rând prin faptul că materialul de bază din
care sunt construite – lemnul – este natural și ușor de prelucrat. Casele ecologice sunt de actualitate
în toată lumea pentru că sunt aspectuoase, economisesc energia și sunt relativ ieftine. Casele din
lemn pot fi locuinţe ecologice şi trec cu bine proba timpului.
Bibliografie
[1]. www.scribd.com/doc/137339918/Constructii-Din-Lemn-Cap-1
[2]. www.scribd.com/doc/82711308/referat-I
[3]. http://condo.kudika.ro/articol/condo~arhitectura/11420/lemnul-material-pentru-o-arhitectura-e
cologica.html
[4]. www.casaneo.ro/blog/tag/proiecte-case-ecologice
Locuința: trecut, prezent și viitor
masterand ing. HICEA-CORNEA Cristian
Introducere
O definţie simplă a locuinţei este, potrivit dicţionarelor de tot felul : o construcţie destinată să
adăpostească una sau mai multe persoane. Fie că este vorba de o construcţie improvizată, de un
apartament la ultimul etaj al unui bloc modern, de un adevărat palat sau o vilă somptuoasă, în final
este tot o locuinţă. Sunt locuinţe extrem de interesante din punct de vedere arhitectural, locuinţe
kitsch şi locuinţe cochete, dar cu toate schimbările suferite de-a lungul timpului rolul de bază al unei
locuinţe a rămas acelaşi : să ofere protecţie în faţa vremii şi a pericolelor din exterior.
Caracteristicile fizice ale unei case depind in bună masura de mediul in care aceasta este construită
(climat şi teren) dar şi de materialele şi tehnologia folosite, precum şi de factori culturali precum
statutul social şi resursele financiare ale proprietarului. Principalele materiale folosite în construcţii
sunt lemnul, cărămida, piatra sau în unele cazuri pământ, cimentul şi otelul având în principal rol de
susţinere. În ultima perioadă au început săapară tot mai multe edificii ce par alcătuiri stranii şi reci,
fărăviaţă, executate din oţel, beton şisticlă. Alegerea acestor materiale depinde de zona în care se
contruieşte, de resursele financiare disponibile, de gusturile viitorului proprietar şi de
disponibilitatea materialelor.
Dar oricare ar fi dotările, dimensiunile şi forma, o locuinţăoferă cel puţin nevoile de bază ale unei
familii.Locuinţa, aşa cum o cunoaştem astazi, are in spate o istorie care se confundă cu cea a
umanităţii şi incepe odată cu aceasta.
Locuințele preistorice
Primele locuințe folosite de oameni erau temporare și mobile, reflectând stilul de viață nomad, de
tipul vânător-culegător. Cele mai vechi adăposturi descoperite până azi datează de 500 000 ani, fiind
construite de Homo erectus lângă Chichibu, Japonia,unde s-au găsit urme de găuri într-un strat de
cenușă vulcanică. Vestigii mai recente datează de acum 400 000 de ani şi au fost descoperite în situl
de la Terra Armata, în Franța, unde punctul de susţinere al adăpostului din nuiele erau coloanele de
piatră.
Fig. nr. 1. O macheta a unei colibe preistorice care reproduce modelul de locuire
nomad(sursa: www.spatiulconstruit.ro}
Primele construcţii ale oamenilor preistorici au fost corturile din piei de animale susţinute de stâlpi
de lemn.În zonele în care lemnul era o raritate, pentru susţinerea construcției erau folosite oase de
mamut (până în anii 10 000 î.Hr.). În jurul anului 6000 î.Hr.însă, oamenii au început să folosească
cărămizi de mâl uscat și lemn pentru construirea locuinţelor. Acopereau pereții cu o tencuială fină,
pe care pictau ornamente întrebuințând coloranți din plante.Podelele erau acoperite cu pieide
animalesau paie ori goale.Mobila era compusă din paturi și mese, făcute din cărămizi de mâl. Pentru
a se feri de intemperii, primii oameni își făceau acoperișuri din stâlpi de lemn acoperiți cu frunze şi
crengi, cu straturi groase de pământ prins între rădăcini de ierburi sau cu paie. În zonele cu climă
caldă se făceau acoperișuri plate, pentru ca razele soarelui să se reflecte şi în clădiri să fie răcoare. În
regiunile temperate, acoperișurile erau înclinate, pentru ca apa de ploaie să se scurgă repede.
Locuinţele din Ierusalim aveau de pilda, acoperișuri plate şi împrejmuite cu parapete.
În jurul anului 4000 î.Hr.,sumerienii din Mesopotamia îşi construiau locuinţele din stuful din
mlaștini. Ei făceau acoperișuri marişi curbate din mai multe straturi de stuf, dar acestea nu rezistau
foarte mult timp, fiind înlocuite o dată la un interval de ani. În jurul anului 3000
î.Hr.,oameniidin Europa, Egipt, America de Sud, Orientul Mijlociu și China au început să utilizeze
piatra ca material de construcţii. La început au utilizat piatra necioplită. Apoi, pe măsură ce uneltele
de metal au evoluat, ei au început să taie piatra în blocuri mai mari, rectangulare. Acestea erau
așezate unele peste altele.Peste pereți se ridicau acoperișuri plate sau înclinate.Clădirile din
antichitate serveau ca locuințe, ca adăposturi pentru animalele domestice, pentru depozitare, unele
aveau destinații religioase, iar altele serveau drept morminte. În Europa, primii agricultori europeni
își construiau locuinţe cu pereți din plasă împletită din rămurele şi acoperite cu lut, ca să nu
pătrundă vântul, ploaia sau ninsoarea. In perioadele reci sau in cele ploioase focul se făcea în
interiorul locuinţei.Adesea, ei decorau pereții cu pigmenți extrași din plante. Prin 2000 î.Hr.,
chinezii înălțau locuinţe cu stâlpi de lemn şi acoperișuri împletite din paie. Spre deosebire de
construcțiile din mâl și lemn, construcţiile din piatră s-au păstrat până în ziua de azi.
Locuințele antichității
Antichitatea a fost momentul in care construcţia de locuinţe a început să aibă reguli şi norme clare,
când s-au pus bazele a ceea ce astăzi numim arhitectura, cândsimplele improvizaţii s-au dovedit a fi
insuficiente. În orașele societăților antice, construcţiile se făceau din piatră, ca să fie solide şi
durabile, fiind deseori placate cu roci decorative precum marmura. Pentru un aspect mai
impresionant erau realizate manual. Existau deja unelte și dispozitive, schelele, care permiteau
ridicarea edificiilor marişia arcadelor sofisticate. Grecii erau buni arhitecți. Studiul matematicii le-a
servit în proiectarea unor clădiri bine proporționate, în armonie cu peisajul. Prin 300 î.Hr., grecii
făceau planuri de urbanism, proiectând în detaliu orașe întregi şi dispunând străzile după un caroiaj.
Până şi constructorii din America Centrală foloseau planificarea urbanistică. În alte regiuni, orașele
s-au dezvoltat pornind de la așezări inițiale-sate, fortărețe, porturi sau întretăieri de drumuri-având
un mod de dispunere mult mai puţin ordonat.
Romanii au adoptat multe idei ale grecilor, dar au descoperit și tehnici noi.Una dintre acestea a fost
obținerea betonului, în jurul anului 200 î.Hr. La început, betonul era utilizat la fundații, dar nu după
mult timp a fost inclus în structura zidurilor și a acoperișurilor unor imense domuri. Romanii au mai
realizat arcade pentru locuinţe, poduri şi apeducte. Orașele romane au constituit germenii orașelor
aglomerate din zilele noastre.
Fig. nr.2. Interiorul unei „insulae” (sursa: http://www.skyscrapercity.com)
Obiectivele construcțiilor au devenit mult mai ambițioase și mai sofisticate. În Imperiul Roman,
Persia, India, China şi Mexic s-au realizat drumuri pavate, care permiteau o circulație mai rapidăşi
folosirea carelor pentru transportarea unor poveri mai mari. Apa era trimisă, prin canale sau prin
apeductele înălțate, să alimenteze orașele.
Aşa cum era de aşteptat, marile construcţii, care şocheazăşiastăzi prin tehnica şi detaliu erau cele
destinate monarhilor şi scopurilor religioase, în timp ce pentru cei mai săraci lucrurile nu se
schimbaseră prea mult. În Egiptul antic toţi cei care nu făceau parte din clasa superioară locuiau în
locuinţe mici, construite din cărămidă arsă, cu forma cubică, având doua-patru camere, fără etaj. Cei
instăriţi îşipermiteau locuinţe mai incăpătoare, dar care respectau planul general şi foloseau aceleaşi
materiale de construcţie.Edificiile cu adevărat impunătoare erau cele destinate faraonilor şi
sacerdoţilor, astfel ajungând pânăîn zilele noastre celebrele piramide şi statui.
În afara locuinţelor destinate celor care conduceau cetatea, destul de elaborate arhitectural,
locuinţele grecilor erau simple. Un pasaj ducea din stradă intr-o curte mică, pătrată, înconjurată de
trei sau patru camere dispuse in pătrat, toate relativ reduse ca dimensiuni. Şilocuinţele romane, aşa
cum se poate vedea spre exemplu la Pompei, erau asezate chiar lângă stradă. După ce treceai de
vestibul ajungeai într-un spaţiu deschis, numit atrium, de unde se putea ajunge in dormitoare.
Exceptie făceau locuinţele celor bogaţi, mai mari şi bogat ornamentate, deşi păstrau aceeaşi linie
arhitectonică. În vechea Romă cetăţenii locuiau în locuinţe, numite insulae, ce erau echivalentul
apartamentelor de astăzi, cladirile având chiar şi trei-cinci nivele, un apartament avândîntre trei
şişase camere. La parter se găseau de regula mici magazine. Locuinţele celor foarte bogaţi erau de
regulă vile impunătoare, cu numeroase camere şi spaţii destinate petrecerilor, situate în afara
oraşelor.
În Orientul Mijlociu construcţiile depindeau de materialele disponibile. Unde se puteau fabrica
ieftin cărămizi, majoritatea locuinţelor erau in formă de stup de albine, rotunde,dar cu acoperişul
ascuţit. Unde predomina piatra iar lemnul era greu de găsit locuinţele erau din piatră, inclusiv
acoperişurile. Aceste tradiţii au rezistat preţ de secole, fiind prezente şiastăziîn anumite regiuni.
Locuințele Europei Medievale
Perioada Evului Mediu poate fi considerată intunecată pentru istoria locuinţelor şiîn special pentru
condiţiile oferite. Europa acelor vremuri nu oferea prea mult din acest punct de vedere. Chiar dacă
existau castele şi vile încapătoare, destinate exclusiv nobililor, majoritatea populaţiei era forţată să
se mulţumească doar cu înjghebări insalubre, locuinţe improvizate lipsite de condiţii elementare de
igienăşi confort, înghesuite în spaţiul trasat de zidurile oraşelor şi asezărilor mai mici. Au dispărut
fermele şi culturile antichităţii, speranţa de viaţă a scăzut dramatic, iar epidemiile şi bolile erau
parcă de neoprit. Conditiile au început să se imbunătăţească treptat după anul 1000, fiind totuşi
departe de vremea de aur a antichităţii. Aceste schimbari in bine au început sa fie vizibile iniţial in
jurul bisericilor şi mănăstirilor, apoi în marile oraşe în continuă dezvoltare. Apariţia unei clase de
mijloc, care se ocupa în principal cu negoţul şi mult mai târziu cu profesiile care sunt astăzi numite
"liberale" a ajutat enorm la această dezvoltare. Chiar dacă s-au construit vile de mari dimensiuni
condiţiile de viaţă erau aproape la fel de proaste ca înainte. Spre sfârşitul Evului Mediu apare şi
palatul, evoluând de la locuinţele nobililor. Se dorea treptat o locuinţă tot mai mare, chiar dacă mai
greu de întreţinut, în care proprietarul să-şi poată expune avuţiile şi prin care să-şi arate statutul
social. Aceste palate erau construcţii enorme pentru acea epoca, locuite de reprezentanţi de marcă ai
clerului, comercianţi de succes sau familii nobiliare. În afară de camerele destinate membrilor
familiei orice astfel de palat avea obligatoriu şi nenumarate camere pentru servitori şi alte
dependinţe.
Fig.Nr.3. Bodiam Castle East Sussex Anglia Marea Britanie
(sursa: en.wikipedia.org/wiki/Bodiam_Castle)
Locuința de la Renaștere la sec. XIX
Palatul a continuat sa fie perfecţionat în perioada Renaşterii, ramânând şiastăzi una dintre realizarile
arhitecturale cele mai invidiate, admirate şi dorite, un element care a fost cel puţin pentru un timp
prezent in orice oraş important din Europa. Primele palate in adevaratul sens al cuvântului, comori
arhitectonice, au fost construite la Florenţa, apoi în toată partea vestică a Europei, după care şiîn cea
estică. În Franţa conceptul de palat a fost contopit cu cel de castel medieval pentru a realiza o creaţie
specificăîn spaţiul Hexagonului- celebrul chateau, care a fost mediul vieţii aristocratice, al culturii şi
rafinamentului începând cu secolul XVI. În Anglia vila a fost încorporată ca centru al întregii
proprietăţi, care includea adesea sate întregi, cu uliţe noroioase şilocuinţe sărăcăcioase.
Fig. Nr.4.Castelul de la Blois ,Franța
(sursa: besttravelsaroundtheworld.wordpress.com)
În paralel în oraşe s-au făcut eforturi pentru îmbunătăţirea condiţiilor în care locuiau oamenii
obişnuiţi, construindu-se locuinţe mai mult sau mai puţin haotice, ajungând ca porţiuni întregi să fie
practic blocate de aglomerările de edificii, multe fiind aproape de prăbuşire în orice moment.
Incendiile care distrugeau cartiere întregi, murdăria, lipsa de condiţii şi mai ales aglomeraţia urbană
au facut ca mult timp standardele din antichitate să rămână doar un vis frumos din lucrările de
istorie.
Locuințele sec. VIII- XIX
Revoluţia Industrială a fost începutul visului oricui de a avea o locuinţă, indiferent de statutul social
sau financiar. Pe întregul glob, majoritatea culturilor s-au inspirat din arhitectura tradițională,
inventivitatea și creativitatea nefiind pe culmi decât în Europa. Inovațiile arhitecturale au avut
tendința de a imita stilurile anterioare preluate din antichitate şi stilurile exotice preluate din colonii.
S-au mărit conacele de țară şi locuinţele din oraşe, pentru care era la modă arhitectura grandioasă,
cu ferestre largi. Tendința de a folosi materiale noi avea să cunoască o înflorire în perioada
victoriană, din secolul XIX.
În multe regiuni ale lumii au rămas în uz stilurile tradiționale ce foloseau materiale de pe plan local.
Coloniștii şi-au ridicat locuinţele în noile teritorii din SUA şi Rusia, precum şi în coloniile europene,
în plină dezvoltare, din India, Africa şi America de Sud. În majoritatea cazurilor, construcţiile
acestea erau practice, simple și tradiționale. Însă guvernatorii, șefii şi proprietarii de plantații şi-au
înălțat locuinţe grandioase, care să amintească tuturor de avuția și poziția lor sociala. În sudul
Statelor Unite, proprietarii de plantații, în bună parte descendenți ai unor europenii bogaţi, și-au
înălțat conace impresionante, în stil grec. Îşi afișau superioritatea într-o societate în care, în multe
zone, majoritatea populației era formată din sclavi negri.
În Rusia, coloniștii ruşi au avansat spre Siberia, unde și-au construit locuinţe țărănești, ieftine şi
ușoare, din buștenii ciopliți rudimentar. Metodele similare de construcție au fost folosite și de
coloniștii din Vestul Americii. În sudul Africii, zulușii trăiau în gospodării împrejmuite cu palisade,
concentrate în jurul unui țarc pentru vite (kraal). Colibele erau construite din lemn şi acoperite cu
împletituri din ierburi şi paie.
Unii dintre marii arhitecţi au renunţat la construcţiile monumentale pentru a se ocupa în special de
locuinţe, cărora le-au dat adesea o amprentă personală, care i-a consacrat mai mult decât alte
proiecte mai ample. Au început săapară lucrări ce conţineau proiecte de locuinţe, simple sau
complexe, precursoarele revistelor de design interior de astăzi. Locuinţele deveniseră din nou un
simbol al statutului social. Numarul celor care îşi construiau locuinţe cu cel mult un etaj pe o
parcela redusă de pământ a crescut în proporţie geometrică. Au început săapară cartiere muncitoreşti
alcătuite în principal din blocuri sau clădiri cu două etaje.Locuinţele deosebit de împodobite şi
complicate au devenit o prezenţă obişnuită, iar în paralel s-au dezvoltat rapid instalaţiile -
canalizare, încălzire, curent electric.
Spre sfârşitul secolului XIX, s-a dezvoltat un nou tip de arhitectură. Avea la bază folosirea oţelului,
din care se alcătuia un "schelet" sau un cadru de susţinere a clădirii. Întrucât pereții nu mai aveau de
susținut greutatea proprie, clădirile puteau fi mai înalte. Zgârie-norii cu structura de susţinere din
oţel au fost ridicați prima dată în Statele Unite, după inventarea ascensorului de către Elisha Otis. În
1884,William Le Baron Jenney a construit primul zgârie-norii din lume la Chicago.
Fig. Nr.5.Home Insurance Building din Chicago 1884 (sursa: openbuildings.com)
Locuința sec. XX
Locuinţele care s-au rupt radical de stilurile deja consacrate, care au ieşit din tipare şi au propus
ceva nou în domeniul arhitectural, au fost foarte greu acceptate de marele public. Ca în orice alt
domeniu şi aici noutăţile erau privite cu scepticism. În 1889 arhitectul american Frank Lloyd Wright
a fost şi unul dintre pionierii care a încercat să ofere altceva amatorilor de nou, realizând o locuinţă
inedităce se armoniza cu peisajul.A fost urmat de alţi confraţi, atât din Europa cât şi din SUA, care
au oferit un stil arhitectural de forme metrice şi suprafete simplificate, aproape lipsite de
decoraţiuni. Schimbările din epocăîn domeniile picturii şi sculpturii au urmat aceasta tendinţă, iar in
anii 20 ai secolului trecut stilul modern, era prezent. Sticla, oţelul, betonul erau noile materiale care
ofereau noi opțiuni de design, şipână la jumătatea secolului locuinţa modernă era deja comună.În
paralel cu acesta au supraviețuit şi stilurile tradiţionale.
Locuința în prezent
În Secolul XXI s-a construit deja primul zgârie-nori, care a bătut toate recordurile; urmează altele
mai înalte, care deja se află în construcție. Omul modern incearcă să-și ofere cele mai bune condiţii
care i le poate oferi o locuintă, tendința actulă este evadarea din aglomeraţia urbană spre liniștea
oferită de mediul rural. Pentru omul modern locuința actulă trebuie să fie utilă, spațioasă, să ofere
confort și liniște, să fie incojurată, dacă se poate de o grădină, un spațiu verde de relaxare.
Fig. nr.6. Locuinţă Satu Nou de Jos
Dar chiar dacă pe glob există case alimentate cu energie solară, apă geotermală sau cladiri construite
pe platforme pentru a se invârti după Soare, totuși există zone pe glob în care acestea sunt primitive.
Concluzii
Dorința de modernizare dar în același timp de protejare a mediului va conduce spre o locuință care
săîmbine atât tehnologia ultramodernă cât și nevoia de respect faţă de mediulîncojurător. Cum se
vor îmbina cele două deziderate ale omului numai timpul ne poate spune.
Bibliografie
[1]. Botez - Crainic, A. Istoriaartelorplastice, vol. I, E.D.P., 2004
[2]. http://en.wikipedia.org/wiki/Bodiam_Castle
[3]. http://openbuildings.com
[4]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_arhitecturii
[5]. https://besttravelsaroundtheworld.wordpress.com
[6]. Istoria-Enciclopediepentruîntreagafamilie, edituraTeoria
[7]. MareaEnciclopedie a Cunoașterii-volumul 5-Arta, ArhitecturașiLiteratura, edituraLitera
[8]. www.skyscrapercity.com
[9]. www.spatiulconstruit.ro
Compostul
masterand ing. ARDELEAN Angela
Compostul (Kompost în germană, în italiană Composta, din Latină Compositus - «Integral») -
îngrăşământ organic, derivat din descompunerea substanţelor organice sub influenţa activităţii
microbiene. [1]
Compostul, îngrăşământ ecologic şi natural
Biroul de standardizare din Quebec definesșe compostul astfel: un produs matur solid rezultat din
compostare, care este un proces condus de bio-oxidare a substratului organic heterogen solid
incluzând o fază termofilă.
Prin compost se înțelege un produs obținut printr-un proces aerob, termofil, de descompunere și
sinteză microbiană a substanțelor organice din produsele reziduale, care conține peste 25 % humus
relativ stabil format predominant din biomasa microbiană și care în continuare este supus unei slabe
descompuneri fiind suficient de stabil pentru a nu se reîncălzi ori determină probleme de miros sau
de înmulțire a insectelor si are raportul C:N = 10-15.
Indiferent de originea și natura ei, materia organică, în funcție de condițiile de aerație și umiditate,
evoluează către o stare calitativ nouă, relativ stabilă față de biodegradare, caracterizată printr-un
raport C:N similar humusului.
Compostarea poate fi deci definită ca o metoda de management al procesului de oxidare biologică
care convertește materiile organice heterogene în altele mai omogene, cu particule fine
asemănătoare humusului.
Prin compostare se înțelege totalitatea transformărilor microbiene, biochimice, chimice și fizice pe
care le suferă deșeurile organice, vegetale și animale, de la starea lor inițială și până ajung în diferite
stadii de humificare, stare calitativ deosebită de cea inițială, caracteristică produsului nou format,
denumit compost.
Pentru fermierii ce nu dispun de suprafețe suficiente pentru distribuirea produselor reziduale
compostarea constituie una din metodele de tratare și degajare a dejecțiilor în condițiile protejării
mediului ambiant. Pentru aceasta ei trebuie să opteze pentru un sistem intensiv de aerare a grămezii
și să dispună de echipamentele necesare pentru amestecul gramezii. [2]
Compostul este ceea ce rămâne după descompunerea plantelor şi a altor organisme vii. Compostul
este un amestec de culoare închisă, uscată, care constă din materie organică.
Acest material este excelent îngrăşământ pentru plantele din jurul casei şi pentru pământul din
grădină. Compostul se utilizează pentru fertilizarea solului.
Compostarea este o cale de a recicla gunoiul din curte şi din bucătărie, este un pas eficient în ce
priveşte reducerea deşeurilor de provenienţă organică ca alternativă la provocările ce ţin de protecţia
mediului ambiant.
Prin reîntoarcerea nutrienţilor în sol, compostul reduce necesarul de fertilizatori chimici scumpi.
Compostarea - nu este doar o modalitate de a obţine îngrăşământ biologic valoros, aceasta permite,
de asemenea, utilizarea eficientă a deşeurilor organice în agricultura ecologică. Formarea
compostului nu este o idee nouă, este cel mai natural şi mai comun proces.
Compostul îmbunătăţeşte solul
Compostul este instrumentul ideal pentru îmbogăţirea solului, obţinut prin procesul de
descompunere a materiei organice sub influenţa microorganismelor.
Compostul face o mulţime de lucruri benefice solului, pe care fertilizatorul chimic nu îl poate
efectua, în primul rând adăuga materie organică, îmbunătăţeşte interacţiunea apei cu solul. În
solurile nisipoase compostul acţionează ca nişte bureți, ajutând în aşa fel la reţinerea apei în sol.
Compostul introduce în sol un mare număr de microorganisme (bacterii, ciuperci) şi asigura
habitatul corespunzător pentru că acestea să trăiască. Microorganismele din compost sunt capabile
să extragă substanţe nutritive din sol şi să le transfere plantelor.
Din natură în natură
Procedeul de a face un compost nu este nou. În natură, compostul reprezintă ceea ce se întâmpla
atunci când frunzele se adună unele peste altele şi încep să se descompună. Organizarea proceselor
de compostare nu este complicată, este foarte uşor să înveţi cum să organizezi procesul de
compostare în agricultură. [1]
Atenţie: deşeurile care urmează a fi stocate în lada de compost trebuie tăiate s-au rupte înainte de
aşezare și stocare în recipient.
Compostul se coace după aproximativ 5-6 luni în lunile de vară, şi în 6-10 luni în lunile de iarnă.
Atenţie: încă de la amenajarea grămezii, materialul de provenienţă organică trebuie udat din când în
când, pentru ca să nu se usuce prea tare.
Compostul face o mulţime de lucruri benefice solului, dar trebuie de ţinut cont că nu toate deşeurile
pot fi folosite pentru obținerea compostului. Pentru prepararea compostului folosiţi doar materiale
acceptate.
Material Verde - bogat în azot:
Pâine (fără unt, ulei), boabe de cafea, coji de ouă, frunze aciculate ale plantelor verzi, flori, coji
resturi de legume, iarbă, plante de casă, frunze, coji de alune (exceptând nucile), pliculeţe de ceai/
frunze, buruieni (înaintea formării seminţelor).
Brune - bogate în carbon
Păr, scame, bălegar, frunze uscate, paste, orez, rumeguş (lemn netratat), hârtie ruptă - ziare, cutii de
cereale, hârtie de împachetat, paie, fân, aşchii de lemn. [1]
Fazele procesului de compostare
S-au identificat trei faze principale ale procesului de compostare:
faza 1, stadiul de fermentare mezofilă, care este caracterizat prin creșterea bacteriilor și
temperaturii între 25-400oC;
faza 2, stadiul termofil în care sunt prezente bacteriile, ciupercile și actinomicetele (primul
nivel al consumatorilor) la o temperatură de 50-600oC, descompunând celuloza, lignina și
alte materiale rezistente; limita superioară a stadiului termofil poate fi la 700oC și este
necesar să se mențină temperatura ridicată cel puțin o zi pentru a asigura distrugerea
patogenilor și contaminanților;
faza 3, este constituită de stadiul de maturare, unde temperaturile se stabilizează și se
continuă unele fermentații, convertind materialul degradat în humus prin reacții de
condensare și polimerizare; ultimul obiectiv este de a produce un material care este stabil și
poate fi judecat cu privire la raportul C:N; materialele bine compostate au un raport C:N
redus; de ex. raportul C:N poate scădea de la 30 la începutul procesului de compostare la
15 în compostul matur.[2]
Agricultura ecologică minimizează problemele globale de mediu, precum: ploaia acidă, încălzirea
globală, reducerea biodiversității și deșertificarea. Agricultura ecologică reduce emisia de gaze
răspunzătoare de efectul de sera ( CO , metan și oxizi de azot). Numeroase studii au arătat ca emisia
de CO într-un sistem ecologic este cu 40-60 % mai mică la nivelul unui hectar decât într-un sistem
de agricultură convențională.
Metanul este emis în cantitate mai mică deoarece densitatea animalelor în fermele zootehnice este
mai mică și se utilizează îngrășăminte organice sub formă solidă și mai puțin sub formă lichidă.
Emisiile de oxizi de azot sunt mai mici datorită neutilizării de îngrășăminte chimice cu azot.
Figura 6Conținutul compostului
Conditiile fizico-chimice ale substraturilor
Substraturile (materiale organice reziduale) de compostare au ca însușire comună extrema lor
diversitate și natura lor, predominant organică.
În sens comun, natura substratului organic este legată de forma sa primară de deșeu; deșeuri
vegetale: iarba tăiată din spațiile verzi, buruienile plivite, frunzișul strâns din grădini, coardele de
viță de vie, paiele, fructele afectate de boli și dăunători, scoarța de copac, etc.; deșeurile animale:
bălegar, nămoluri de la stațiile de epurare a apelor uzate ale complexelor de creștere a animalelor;
deșeuri menajere urbane, nămoluri de la stațiile de epurare a apelor uzate urbane.
Pentru compostare este important de subliniat că substratul inițial este unica sursă de hrană pentru
microorganisme care descompun și care vor realiza transformarea propriu-zisă. Pentru a-și îndeplini
funcțiile vitale (creștere, reglare, reproducție) aceste microorganisme au nevoi minime în ceea ce
privește toate elementele care compun în medie celulele lor și elementele care permit aceste funcții.
Calitățile și cantitățile acestor elemente nutritive (denumite și nutrienți) variază în funcție de specie,
de diferite stadii de creștere și de condițiile de mediu. În aceste sisteme complexe se instalează rapid
echilibre dinamice și se adaptează în raport cu factorii limitativi (cantitatea de elemente,
disponibilitatea imediată a nutrienților, raportul între nutrienți, viteza reacțiilor) cu reglările
corespunzătoare. Ca și într-un șir de mașini, vehiculul cel mai încet impune viteza ansamblului.
Echilibrul este deosebit de important în ceea ce privește elementele majore (macroelementele):
carbon, azot, fosfor, potasiu, sulf. Elementele minore (oligoelementele) sunt în general în cantități
suficiente în substraturi, uneori chiar în exces (poluarea putând antrena fenomenul de toxicitate).
În ceea ce privește compostarea, factorii majori, care sunt reținuți ca indicatori sunt:
Rapoartele între elementele majore (C, N, P, K și S);
pH-ul;
Conținutul în materie uscată și materie organica.
Raportul C/N
Carbonul este principalul constituent al moleculelor organice (”scheletul carbonat al moleculelor”).
În timpul fazelor fermentării aerobe active microorganismele consumă de 15 până la 30 ori mai mult
carbon (este sursa lor de energie) decât azot din substrat.
Prin urmare, un raport C/N de 30 ar părea favorabil. Totuși acest raport se exprimă față de
conținuturile globale în elemente; va trebui deci întodeauna să știm că raportul C/N nu înseamnă
raportul intre Carbonul total și Azotul total, ci datorita metodelor analitice folosite pentru dozarea
carbonului și azotului.
C/N = Carbon (dozat prin metoda X)/ Azot (dozat prin metoda Y)
În cursul evoluției lor, substraturile organice pierd mai rapid carbonul (metabolizat și degajat sub
formă de gaz carbonic) decât azotul (metabolizat sau pierdut sub formă de compuși azotați volatili,
precum amoniacul NH3). Raportul C/N descrește deci constant pe parcursul compostării pentru a se
stabiliza la 10 (între 15 și 8) într-un compost terminat.
În practică se caută să se plaseze în condiții optime amestecând materialele de origine diversă cu
rapoarte C/N care se echilibrează. [4]
Figura 7 Grămada de compost
1. Raportul C/N si continutul in azot al diferitelor substraturi organice
Materialul Raportul C/N
(Extreme)
Continutul in N
()% din S.U.
Ingrasaminte verzi si gazon
Resturi vegetale fara
leguminoase
Paie de cereale
Frunze cazute
Balegar de bovine cu paie
Balegar de oi
Balegar de cal cu paie
Balegar de pasari
Talasi de lemn
Pudra de sange
Materii fecale umane
Urina
Turba
10-20
10-15
80-150
20-60
20-30
15-20
20-30
10-15
150-500
(in functie de specie)
3
5-10
0.8
50-150
3-6 (in functie de continutul in
leguminoase)
2.5-4
0.15-05
-
0.3-1
0.5-2
0.5-1
1-6
0.1
10-14
5-7
15.18
0.4
Tabelul 1 Raport carbon-azot
Parametrii compostării
Indiferent de metoda de compostare practicată, abilitatea grămezii de compostare de a se încălzi și
a menține o temperatură ridicată este dependentă de 7 factori:
compozitia fizica si biologica a materialelor supuse compostarii;
accesibilitatea elementelor nutritive, inclusiv a carbonului pentru microorganismele ce
produc compostarea;
nivelul umiditatii in materialele supuse compostarii;
structura gramezii (marimea particulelor, textura si densitatea aparenta);
rata de aerare;
marimea gramezii de compostare, si
conditiile mediului ambiant (temperatura, vant, umiditate, etc.).
In tabelul de mai jos sunt prezentate caracteristicile proceselor de compostare, care sunt dependente
de caracteristicile materiilor prime utilizate, marimea gramezii de compostare si /ori conditiile
climatice.
Caracteristicile dorite pentru procesele de compostare
Caracteristicile Variația rezonabilă Variația dorită
Raportul C/N 20:1 – 40:1 25:1 – 30:1
Umiditatea 40 – 65 % 50 – 60 %
Continutul de Oxigen > 6% 16 – 18,5 %
pH 5,5 – 9,0 6,5 – 8,5
Densitatea aparenta < 640 kg/m3
Temperatura 43 – 60 oC 54 – 60
oC
Marimea particulelor 0,3 – 5 cm diametru diversa
Tabelul 2 Caracteristici recomandate pentru compostare
[4]
Compostul considerat corepunzător are următoarele caracteristici:
Se prezintă ca un produs omogen de culoare brun închis sau negru.
Mirosul este de pământ reavăn fără alte mirosuri neplăcute.
Mărimea particulelor este mai mică de 1,2 cm.
Este un produs stabil (capabil să fie stocat pentru o perioadă rezonabilă de timp fără să își
piardă caracteristicile nutritive).
Nu conține semințe viabile de buruieni.
Nu conține fitotoxine ori contaminanți vizibili.
Are pH-ul între 6,0 – 7,8.
Compostul este gata de a fi folosit dacă temperatura din masa de compostare se
stabilizează aproape de cea a mediului ambiant și concentrația de oxigen din mijlocul grămezii
rămâne la valori peste 5% pentru câteva zile consecutiv. [3]
Domeniile de utilizare a compostului
Agricultură – pentru a ameliora solul,
Refacerea ecologică a zonelor degradate,
Reconstrucţia peisagistică prin revegetalizarea suprafeţelor,
Grădinile private,
Horticultură,
Legumicultură,
Îmbunătăţiri funciare.
Compoziţia deşeurilor
Este un factor important în declanșarea procesului de fermentare. Dacă reziduurile menajere sunt
bogate în materii fermentabile şi temperatura mediului este ridicată, procesul de compostare se
declanşează rapid şi se desfăşoară corespunzător. Dacă reziduurile sunt sărace în substanţe organice,
mai ales iarna, fermentarea este întârziată iar introducerea de aer suplimentar nu face decât să
dăuneze procesului de fermentare.
Alţi factori:
Gradul de omogenizare a amestecului,
Granulaţia deşeurilor supuse fermentării,
Modul de aşezare a deşeurilor măcinate în grămezi sau în recipienţii de fermentare,
Încetinirea vitezei de creştere a temperaturii.
Sfaturi
Deşeurile proaspăt măcinate sunt foarte active din punct de vedere biologic şi pot fi utilizate doar ca
paturi calde pentru culturile de iarnă sau primăvară în solarii sau sere, dar produc gaze urât
mirositoare. Pe durata procesului de compostare se urmăreşte în mod deosebit obţinerea unei
temperaturi mai ridicate pentru distrugerea microbilor patogeni şi producerea de materii coloide
specifice.
Maturitatea compostului
Un compost poate fi utilizat în agricultură doar în stare finită (matur). Acesta este considerat matur
în momentul în care activitatea microorganismelor este redusă la minimum. Determinarea
maturităţii se face prin determinarea consumului de O2 (sau a producţiei de CO2) prin încercări pe
plante, prin analiza structurii fizice, etc.
Utilizarea optimă a compostului
Compostul este bine să fie utilizat în agricultură la sfârşitul fazei termofile, când produsul este mai
bogat în substanţe organice. Maturizarea excesivă în depozit, duce la o mineralizare prea avansată a
acestuia, ceea ce face săşi piardă o parte din efectele sale favorabile solului. [5]
Caracteristicile unui compost bun pentru agricultură:
Granulaţia: 90% din compost să treacă printr-o sită cu ochiul sitei de 35 mm;
Procentul de carbon: > 50%, determinat din materiile uscate;
Procentul de azot: > 0,3%, determinat din materiile uscate;
Raportul C/N: să fie cuprins între 20/30 (la deşeurile menajere proaspete, se acceptă
10/15).
Condiții de îndeplinit pentru utilizarea în agricultură
Utilizatorii trebuie să respecte următoarele condiţii:
Împrăştierea compostului trebuie să se facă la suprafaţa solului;
Dacă deşeurile sunt proaspete şi se utilizează mai mult de 10 t/ha, trebuie să se lase după
împrăştierea acestuia, până la însămânţarea recoltei (1 – 1,5 luni) pentru ca să se finalizeze
fermentarea şi să aibă loc maturarea;
Se va utiliza de preferinţă compost grosier pe terenurile argiloase compacte şi compost fin
pe terenurile uscate nisipoase;
Compostul cu un conţinut mai mare de 5% calciu va fi utilizat de preferinţă pe solurile
acide;
Compostul poate fi folosit pe terenurile cu solul sărac în humus;
Dozele recomandate variază între 20 – 100 t/ha în funcţie de calitatea solului şi natura
culturii ce va fi însămânţată şi poate conduce la o creştere a recoltelor, în medie, cu circa
15 %/an.
Utilizarea compostului este rentabilă în general pentru utilizatorii aflaţi la o distanţă de maximum
200 km faţă de instalaţia de producere a compostului. Peste această distanţă, cresc costurile cu
transportul şi nu mai este economică utilizarea lor. [5]
Concluzii si propuneri
Reducerea cantității de deșeuri depozitabile, este de fapt un mijloc prin carenu se reduce totalul de
deșeuri, ci cantitatea de materiale reciclabile ajunse la depozitul de deșeuri.
Statele dezvoltate au promovat activitatea de reciclare la rangul de afacere pentru firmele cu acest
obiect de activitate, iar factorul principal care a stat la baza acestui succes l-a constituit educația.
Colectarea deșeurilor de ambalaje și procesarea acestora în vederea reciclării rămâne în continuare o
activitate care trebuie dezvoltată, datorită cantităților mari de deșeuri nevalorificate încă, provenite
în special de la populație.
Rezultatele bune obținute la compostarea amestecurilor formate din deșeuri menajere și deșeuri de
lemn, încurajează continuarea cercetărilor de valorificare a deșeurilor de lemn prin compostare.
Un aspect economic încurajator este și faptul că, în timp ce prețul fertilizatorilor sintetici crește,
odată cu afectarea profundă a mediului și cu scăderea cantității de substanță organică din sol,
utilizarea deșeurilor biodegradate prin compostare poate reprezenta o alternativă ecologică atractivă.
Abordarea lucrării referitoare la compostarea deșeurilor menajere creează premisele aplicării în
practică a procesului de recuperare și valorificare superioarăa deșeurilor având în vedere faptul ca
prețul compostului este mic și fără cheltuieli materiale deosebite se poate obține un profit bun.
Bibliografie
[1]. ecotehnologia.info/agricultura-ecologica-compostul.html
[2]. www.icpa.ro/coduri/compostarea.pdf
[3]. www.inginerie-electrica.ro/acqu/pdf/2008_1.pdf
[4]. www.rasfoiesc.com/business/agricultura/BIOTEHNOLOGII-DE-TRATARE-A-DES68.php
[5]. compostareadeseurilor.wordpress.com/category/compostul-si-utilitatea-lui
Amenajarea ecologică și atractivă a gospodăriei
masterand ing. COTEȚ Corina
Introducere
Amenajarea gospodăriei se orientează după cerinţa derulării cât mai practice a lucrului. Gospodăria
este însă atât locul de muncă cât şi de locuit, o carte de vizită pentru locatarii săi. În acelaşi timp ea
este şi locuinţa plantelor, insectelor, rândunelelor şi a multor alte vieţuitoare. În comparaţie cu
locuința la bloc, gospodăria este un habitat cu totul deosebit şi mai special.
Prin noile tehnici de construcţie, acest habitat se schimbă considerabil în ultimele decenii. Câteva
exemple: curţile sunt tot mai mult betonate sau pavate, astfel nu se mai formează băltoace, dar, pe
de altă parte, rândunelele și alte păsări au nevoie pentru a-şi construi cuibul de aceste ochiuri de apă.
Şoproanele sunt tot mai des construite din metal datorită costurilor reduse şi din motive de igienă și
sunt bine ermetizate, dar bufniţa si liliacul îşi pierd astfel ascunzişurile. Și multe alte exemple ale
căror efecte asupra gospodăriei ca habitat le înțelegem doar parțial.
În societatea contemporană, sunt însă și multe posibilităţi de a corespunde cerinţelor economiei de
azi, şi în acelaşi timp de a crea spaţiu vegetaţiei şi animalelor. Ceea ce natura ne oferă se poate
combina minunat pentru a infrumuseţa gospdăria, în aşa fel încât oamenii să aibă plăcere sa trăiască
şi să lucreze în ea. În plus, o curte frumos amenajată este o carte de vizită individuală, oferind noi
experienţe şi relaxare. Câteva soluții de amenajare sunt prezentate în cele ce urmează:
1. Arbori şi arbuşti
Fig. nr. 1. Curte cu arbori și arbuști38
Arborii pun o amprentă pozitivă asupra gospodăriei, conferindu-i caracter, culoare şi viaţă. Un pom
cu coroană mare, ca de exemplu un nuc sau un tei, plantat într-un loc marcant, poate deveni
emblematic. Într-un spaţiu limitat, un tei sau o salcie pot fi întreţinute prin toaletare cochet, la
38 http://ro.scribd.com/doc/195540427/Amenajarea-Ecologica-Si-Placuta-a-Gospodariei-Taranesti
dimensiuni mai mici.
Arborii şi arbuştii rotunjesc colţurile clădirilor şi îndulcesc imaginea. Bazine de purin şi şoproane
pot dispărea în dosul unor arbuşti minunați prin formă și culoare. Plantaţi cu pricepere, arbuştii-ca
elemente decorative-structurează spaţiul şi ghidează privirile. De exemplu, o alee de stejari conduce
paşii spre gospodărie; sau un aliniament de trandafiri pitici sau coacăz sălbatic încadrează parcarea
vizitatorilor; tufişuri şi garduri vii delimitează spaţiul economic de cel familial şi zona în care au
acces vizitatorii.
Alegerea speciilor pentru decor trebuie făcută însă cu mult discernământ, respectând următoarele
criterii:
mărimea şi lăţimea acestora în stadiu de maturitate;
dacă produce flori şi fructe pentru hrana faunei autohtone;
dacă are fructe comestibile;
dacă au sau nu spini;
care este coloritul de toamnă, silueta şi culoarea iarna.
câtă muncă presupune întreţinerea (tunsul) anuală și ocazională;
Este cunoscut faptul că arborii autohtoni, ca de exemple stejari, pini, mesteceni sau arini, sunt gazdă
pentru cca. 100-400 specii de insecte. În schimb, castanii, salcâmii sau platanii sunt gazde pentru
mai puţin de 10 specii. De asemenea, mălinul, hurmuzul şi rododendronul sunt specii care au fost
aduse în România abia după secolul al XVI-lea. Aceste plante sunt ocolite de către albine, bondari,
fluturi sau păsări, în timp ce abundența este mare pe tufe autohtone ca păducel, soc sau salba moale.
Un alt aspect este acela al relațiilor de reproducere. Astfel, omida fluturelui lămâiţa, spre exemplu,
se poate dezvolta pe cruşin şi pe patachină, mai puțin pe alte plante.
Există însă şi unele plante exotice atractive pentru fauna autohtonă, cum ar fi de exemplu arbuşti
înalţi ca evodia (Euodia hupehensis), liliacul de vară (Buddleja davidii) sau iasomia de grădină.
Uneori experiența ne orientează spre specii de arbori şi arbuşti vechi, autohtoni, care se găsesc în
împrejurimi dar care au fost uitați o vreme. Un loc aparte în grădină îl au trandafirii. Aceștia sunt
foarte îndragiţi, dar în acelaşi timp sunt consideraţi a fi și foarte pretenţioşi. Poate fi o alegere între
trandafiri sălbatici şi trandafiri de grădină, cultivați. De asemenea, putem lăsa deoparte pesticidele,
dacă suntem atenţi la alegerea speciei și, mai cu seamă, la sănătatea frunzei.
Câteva criterii pentru alegere unui soi dintre mii de soiuri de trandafiri existente pe piață ar fi:
forma de creştere şi înălţimea: se face deosebirea între trandafiri pitici (accoperitori de sol),
trandafiri tufe mici, trandafiri de straturi şi trandafiri căţărători. Trandafirii istorici sunt
aproximativ la fel de înalţi ca și trandafirii de straturi;
sănătatea frunzei;
floare bogată in petale sau simplă;
culoarea florii;
parfumul florilor şi de câte ori înfloreşte pe an;
formarea măcieşelor plăcută la privire şi utilă ca hrană pentru păsări.
2. Pomi şi arbuşti fructiferi
În țara noastră, aproape că nu există gospodărie fără meri, peri, cireşi sau vişini si pruni nici fără
arbuşti fructiferi ca zmeurul, coacăzul sau agrişul. La acestea se adaugă în anumite regiuni
corcoduşul sau zarzărul, caisul şi piersicul. De asemenea, și fructele nucului sau alunului sunt
îndrăgite. Pelângă aceste specii de pomi fructifer, larg răspândiţi, sunt şi unele specii mai puţin
răspândite dar foarte îndrăgite precum gutuiul. Fructele acestuia răspândesc toamna în casă un
parfum minunat şi se pot prelucra în suc, peltea, gem şi alte bunătăţi.
3. Pajiştea
Pajiștea cu pomi fructiferi mari constituie, de asemenea, un habitat. Terenurile cu pomi mari, răzleţi,
oferă locuinţă codroșilor, cojoaicelor, piţigoilor, liliecilor, viespilor şi bondarilor. Fructele bine
coapte, căzute sau rămase pe arbore, hrănesc graurul, amiralul roşu, polygonia sau șoarecele de
câmp. Mai nebăgaţi în seamă sunt muşchii şi lichenii care întregesc peisajul.
Fig. nr. 2 Ziduri acoperite cu verdeață39
Pe pajiştile folosite permanent ca păşunat, iarba este de obicei scurtă. Acest lucru favorizează
coabitarea și a altor păsări precum mierla sau cucuveaua care îşî caută hrana alergând prin iarbă.
Aceste păsări consumă, de asemenea, și diferite tipuri de gândaci, râme, şoareci şi alte animale mici.
De asemenea, ciocănitoarea verde preţuieşte aceste suprafeţe fiindcă găseşte furnici prin iarbă şi pe
trunchiuri.
39 http://ro.scribd.com/doc/195540427/Amenajarea-Ecologica-Si-Placuta-a-Gospodariei-Taranesti
4. Faţadele înverzite
Fațadele înverzite ocupă și ele un loc bine delimitat într-o gospodărie trainică. Pe lângă efectul
estetic, frunzişul acestora neutralizează cantităţi considerabile de praf si gaze nocive. Aceste plante
reţin apa după precipitaţii, evaporarea având loc treptat prin frunze. Efectul de răcire al evaporării
influențează, de asemenea, pozitiv microclimatul gospodăriei. Frunzişul des al plantelor căţărătoare
poate proteja faţadele și zidurile de fenomenele meteorologice agresive pentru casă.
Prin atenuarea diferenţei de temperatură dintre zi şi noapte, plantele de pe fațade protejează zidul de
deteriorări precum crăpături în tencuială și structură. Această protecţie depinde însă și de starea
iniţială a zidului, de specia de plantă căţărătoare folosită şi de tăierile periodice efectuate.
De asemenea, dacă tencuiala este în stare bună, prin înverzire pot fi înfrumusețate zidurile ponosite.
Totodată faţadele înverzite oferă o locuinţă multor insecte şi animale folositoare ca buburuze şi
păsări cântătoare. În desişul iederei îşi pot face cuibul vrabia, pitulicea, mierla și alte păsări
cântătoare. Florile plantelor cățărătoare constituie o sursă importantă de hrană pentru albine, bondari
şi fluturi.
5. Acoperișurile verzi
Acoperișurile verzi readuc și ele o bucăţică din natură către soare.
Fig. nr. 3. Acoperișuri verzi40
Nu numai curtea şi faţadele pot fi înverzite. Şi pe acoperiş putem avea o grădină în miniatură.
Indiferent că e vorba de acoperişul casei sau ale unor instituții, acoperişurile verzi arată frumos, au
avantaje ecologice şi economice dacă se respectă o anumită disciplină. Astfel,
40 www.business24.ro/casa/arhitectura/acoperisul-verde-o-abordare-eleganta-pentru-casa-ta
Un acoperiş înverzit îmbunătăţeşte calitatea aerului, absorbind praful şi noxele, producând
oxigen şi preluând dioxidul de carbon din atmosferă;
Apa de ploaie este reţinută pe acoperiş iar la evaporare răceşte aerul, contribuind şi prin
aceasta la îmbunătăţirea microclimatului local;
Razele ultraviolete şi diferenţele mari de temperatură au un impact puternic asupra
acoperişurilor neînverzite. Vegetaţia reduce considerabil acest impact, prelungind durata de
viață a materialelor izolatoare;
Acoperişurile verzi sunt un refugiu pentru plante şi animale, compensând parţial
suprafeţele betonate, asfaltate, pavate şi ocupate de clădiri;
Prin estetica lor, acoperişurile înverzite cresc valoarea mediului în care locuim şi muncim.
6. Gardurile şi zidurile de sprijin
Gardurile și zidurile de sprijin pot fi amenajate ca mici biotopuri. Acestea atrag privirile și
prezintă interes dacă au ceva deosebit. Zidurile vechi, frumoase, de piatră sau un gard împletit din
nuiele, bine întreținut, captează imediat privirile. Aranjarea lor exterioară este importantă, ele
putând fi transformate în oaze de verdeață și de viață.
Fig. nr. 4. Garduri pline de verdeață41
De obicei pe vechile împrejmuiri din piatră sau alt material natural mişună o mulțime de vietăţi.
Îndeosebi zidurile de sprijin din piatră, fără beton, zidite numai cu pământ, adăpostesc mini-habitate
minunate între rosturi. Construirea de astfel de ziduri naturale presupune muncă fizică intensă şi nu
oriunde putem procura piatră la un preţ convenabil. Totuşi, dacă privim mai atent gardul de la
41 http://ro.scribd.com/doc/195540427/Amenajarea-Ecologica-Si-Placuta-a-Gospodariei-Taranesti
grădină poate observăm că este poleit cu un strat subţire de licheni sau muşchi sau că are galerii de
albine sălbatice. Acestea sunt biotopuri formate din materialele de constucţie netratate, de obicei
provenite din mediul imediat înconjurător şi constituie habitate minuscule dar extrem de importante
pentru lumea insectelor.
7. Ochiurile de apă
Ochiurile de apă aduc și mai multă frumusețe în gospodărie deoarece sunt mediul natural de viață
al multor plante şi animale. În unele regiuni, lacurile sunt parte componentă a peisajului
gospodăriilor. În trecut, acestea au reprezentat și rezerva de apă pentru stingerea incendiilor,
adăpătoare pentru animale, loc pentru creşterea raţelor şi gâştelor şi, mai rar, pentru peşti. Astfel,
vara libelulele oferă cel mai impresionant spectacol din preajma apelor. Este o experienţă palpitantă
să observi, în zori, pe o tulpină de trestie, libelula adultă ieşind din larva care a trăit în apă. În ciuda
părerilor contradictorii, libelulele nu pot să înţepe. Ca prădătoare, atât în faza de larvă, cât şi ca
insectă «adultă» libelulele sunt folositoare, deoarece se hrănesc cu ţânţari, muşte şi alte insecte
dăunătoare pentru om. Una din cele mai mari specii de libelule, Aeshna cyanea, trăiește în lacuri
mai mici şi umbrite iar în perioada de zbor îşi caută prada şi în grădini, de-a lungul drumurilor şi în
crânguri. De asemenea, un ochi de apă este folosit de către broasca de iarbă şi broasca râioasă care
vin aici numai pentru a-şi depune ouăle; în schimb, alți amfibieni, cum ar fi broasca de apă şi
tritonul petrec un timp mai îndelungat în apă.
Fig. nr. 5. Ochi de apă în grădină42
În proiectarea spațiilor verzi pentru o casă, mini-lacurile, respectiv ochiurile de apă, reprezintă şi azi
o investiţie relativ economică şi mai ales ecologică, deoarece natura poate fi văzută şi observată în
toată splendoarea ei, impunând respect față de oricare formă de viață.
42 http://piscinenaturale.blogspot.ro/2011/01/iaz-ornamental-sau-gradina-acvatica_05.html
Concluzii
Natura a pus la dispoziția noastră o mulțime de posibilități de manifestare și în planul vieții
domestice. Stă in firea omului să-și înfrumusețeze habitatul, să-și creeze un mediu de viață
confortabil, liniștit și modern.
Tehnologiile și materialele actuale permit transpunerea în viață a multor vise în ceea ce privește
amenajarea unei curți, grădini, spațiu verde sau gospodărie.
Bibliografie
[1]. education.inflpr.ro
[2]. ro.scribd.com
[3]. www.google.ro
[4]. www.wikipedia.org
Casa ecologică: aspecte generale
masterand ing. SUCIU Rodica Maria
Introducere
În ultimele decenii ale acestui secolul, pe plan european s-au luat o serie de măsuri pentru stoparea
risipei resurselor naturale şi financiare, pentru limitarea efectelor nocive asupra mediului
înconjurător şi a existenţei omului, în general, rezultate în urma dezvoltării necontrolate a
activităţilor, marilor aglomerări urbane, poluarea mediului natural, schimbări ale climei, degradarea
stării de sănătate a locuitorilor planetei etc.
Omul şi-a creat un mediu propriu de viaţă, cel artificial, alcătuit din case, curţi, clădiri publice,
culturi de cereale și ferme zootehnice. Azi, mediul nostru de viaţă este un amestec de natură şi
ansamblu artificial, mediul rural fiind mai aproape de natură, iar mediul urban mai aproape de
mediul artificial. In oricare varianta, mediul trebuie să ne asigure oxigenul pe care-l putem respira,
apă curată și siguranță alimentară.
Populația este în creștere, iar dezvoltarea industrială face ca satele să se schimbe în oraşe, iar oraşele
în metropole. Spaţiul pentru noile clădiri este luat tot din natură. Ca urmare a acestor acţiuni, natura
se micşorează ca întindere şi unele produse larg consum produc şi o seamă de reziduuri care sunt
toxice şi dăunătoare vieţii omului, plantelor şi animalelor.
Protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă sunt două dintre dezideratele de mare actualitate care, în
mod obligatoriu, trebuie să preocupe atât proiectanţii–arhitecţii și inginerii, cât şi
executanţii–constructorii, inginerii şi beneficiarii serviciilor.
În trecut a existat o slabă preocupare faţă de aceste probleme, dar în prezent, ritmul accelerat de
dezvoltare, mută centrul de interes de la aspectele cantitative la cele calitative imediate
(funcţionalitate, confort, estetică), și către aspectele calitative de perspectivă, cum ar fi protecţia
mediului şi dezvoltarea durabilă. Omul modern preferă traiul sănătos într-o lume nepoluată și mai
puțin stres; o lume în care omul se străduiește să nu mai intervină atât de agresiv în evoluția și
dezvoltarea spațiului în care locuiește.
Casa ecologică – Casa viitorului
”O clădire este considerată verde dacă prin design, materiale de construcție și tehnologiile utilizate
se reduc atât consumul de energie cât și impactul negativ asupra mediului”.(Laura Nemoianu,
reprezentant România Green Building Council)
Conceptul unei casei ecologice poate constitui o primă ocazie pentru administraţiile teritoriale de a
se înscrie în spiritul respectului pentru om şi pentru mediu, apropiindu-se mai mult de principiile
dezvoltării durabile. Acest concept nu se limitează numai la o clădire de locuit care integrează
mediul, ci se extinde şi către cadrul global în care se înscrie construcţia (nouă sau reabilitată),
incluzând următoarele principii (1):
integrarea preocupărilor legate de mediu (nu numai în ceea ce priveşte utilizarea raţională a
energiei) chiar din faza de concepţie a clădirilor noi sau de reabilitare a celor vechi, de
amenajare urbană şi peisageră;
disponibilitatea transportului în comun;
reţeaua de circulaţie pietonală;
multifuncţionalitatea zonei;
accesul optimal la reţeaua energetică etc.
casă ecologică poate fi o casă realizată din finisaje naturale, izolată foarte bine. Din ce în ce
mai căutate, optăm pentru acest tip de construcţie din două motive: se construieşte mai
repede decât una obişnuită şi economiseşte mult mai multă energie.
Deoarece în România nu există o tradiţie a caselor ecologice, constructorii folosesc tehnici şi
materiale speciale în realizarea locuinţelor așa-numite case ”prietenoase cu mediul înconjurător”.
Acest tip de locuinţe sunt realizate din materiale naturale, sunt prevăzute cu un sistem de încălzire
solară a apei calde (montat pe acoperiş) şi cu sistem de încălzire centrală bazat pe lemn. Faţă de o
locuinţă normală, acest tip de casă are un sistem de izolare superior datorat calităţii finisajelor
naturale. O casă ecologică are multe puncte comune dar nu se confundă cu o casă de lemn sau cu o
locuinţă pasivă. Acest tip de casă este inteligentă, prezintă pierderi foarte mici deoarece este foarte
bine izolată şi, pe cât posibil, totul este reciclabil (este construită din pământ presat, apa de la toaletă
provine din apa de ploaie etc).
Deşi costurile acestui tip de locuinţă sunt mai mari decât ale uneia obişnuite, orice investiţie în plus
este ulterior recuperată prin reducerea substanţială a costurilor de energie. De asemenea, casele
ecologice au un transfer termic cu mediul înconjurător extrem de mic. În plus, acest tip de locuinţă
se poate autoventila.
Calitățile ecologice ale unei case se măsoară prin aptitudinile sale de a proteja resursele naturale şi
de a satisface exigenţele de confort și de sănătate ale locatarilor săi. În consecinţă, calitatea
ecologică a unei case constă în:
economisirea resurselor naturale: energie, apă, sol, materii prime;
reducerea pluării aerului exterior: a apei și a solului;
reducerea producţiei de deşeuri: a deşeurilor ultime (ce nu pot fi reciclate).
În Europa, consumul de energie al clădirilor reprezintă 40% din consumul total, din care 36% este
energie producătoare de emisii. O mare parte din această energie poate fi economisită prin sisteme
de izolație, de încălzire și de răcire mai eficiente, prin ferestremai etanșe, iluminat economic sau
contoare pentru monitorizarea consumului de energie. Conform directivelor UE, începând cu anul
2019, toate clădirile nou-construite trebuie să producă cel puțin aceeași cantitate de energie pe care
o consumă. Noile standarde de eficiență energetică se vor aplica și tuturor clădirilor renovate.
Construcția unei case ecologice
În timp ce o casă obișnuită consumă resursele naturale și aruncă reziduurile nefolositoare în mediul
înconjurător, o casă ecologică protejează mediul. Acesta o ajută să se integreze în ecosistemul în
care se află având un impact minim asupra acestuia.
Casa ecologică presupune folosirea eficientă a resurselor în două scopuri: pentru a economisi
financiar și pentru a proteja mediul. Astfel, se pune accentul pe energiile alternative, lumina naturală
eficientă, folosirea apei de ploaie etc.
Ca energii neconvenționale, se pot folosi panouri solare, pompe de căldură, turbine eoliene etc.
Există case ecologice pasive, fără consum de energie și case cu un consum minim de energie
termică. Astfel de sisteme permit reducerea costurilor de încălzire și de răcire între 50- 80%.
Energia poate fi economisită și prin design. Arhitectura ecologică are rolul de a proiecta case care
reduc consumul de energie și favorizează un aport solar maxim.
Materialele folosite pentru construirea unei case ecologice nu poluează semnificativ mediul în nici
unul dintre stadiile de realizare: fabricare, transport, montaj etc. Astfel de materiale nu sunt toxice și
trebuie să lase cât mai puține deșeuri pe șantier. O casă ecologică poate fi ridicată pe o structură de
lemn pentru a asigura un consum redus de energie la încălzire. Alte materiale ecologice folosite
frecvent sunt: termoizolația din paie, cărămida din lut, învelitorile din stuf, mortarul din var,
acoperișul din stuf, vata de celuloză, izolanți vegetali, plută, cânepă, in etc.
În România, nu există o tradiție a construirii caselor ecologice. De aceea, informațiile disponibile
sunt mai puține, precum și profesioniștii în domeniu. Prin urmare, se poate ca un astfel de proiect să
fie mai solicitant din punct de vedere al efortului, banilor și timpului comparativ cu construirea unei
case obișnuite care nu are în vedere protejarea mediului. În plus, cererea pentru astfel de case fiind
în evoluție, există deocamdată mai puțini producători pe piață, ceea ce le permite celor existenți să
practice prețuri mai ridicate.
În cazul caselor ecologice cu structură din lemn, acesta, netratat corespunzător, este vulnerabil față
de umiditate și insecte. În plus, este important ca o casă pe structură de lemn să aibă o izolație foarte
bună deoarece altfel există riscul unei slabe izolări fonice.
Locuințele economice au apărut din dorința și nevoia de a proteja mediul înconjurător și de a înlocui
construcțiile din beton. Deși ne imaginăm că aceste case nu se pot realiza decât într-un stil
arhitectural limitat, materialele din care sunt construite sunt foarte rezistente și permit realizarea
unor adevărate opere arhitecturale.
De obicei, clădirile “verzi” sunt proiectate pentru a fi cât mai bine expuse la soare iarna și umbrite
pe timpul verii. În contextul economic actual, în țaara noastră, o casă construită cu materiale clasice
are un preț mediu de aproximativ (500 euro + TVA)/ pe metru pătrat construit. Prețul unei case
construite prin utilizarea tehnologiilor verzi ajunge la aproximativ (600 euro +TVA)/ pe metru
pătrat construit. Proprietarii unei case “verzi” vor beneficia însă de o locuință călduroasă, mai bine
protejată, cu o calitate mai înaltă a construcției și o maximă eficientizare a utilizării spațiului
construit. În momentul de față, tehnologiile ecologice orientate spre eficientizarea și asigurarea
autonomiei energetice sunt bazate, în primul rând, pe energia solară și energia eoliană.
Casa Ecologică – apropiere de natură şi eficienţă energetică
Conceptul de clădire „naturală” reprezintă o construcţie care valorifică materialele naturale (lemn,
piatră, bambus, argilă, paie, stuf etc.) sau netoxice, regenerabile sau reciclate (metale, panouri din
lemn, anvelope uzate). O clădire verde este o construcţie sau renovare realizată cu o atenţie
deosebită în ceea ce priveşte minimizarea impactului pe care designul şi/sau operaţiunile de
construcţie şi renovare le-ar putea avea asupra mediului înconjurător. Printre caracteristici se
numără: eficienţa energetică sporită, accesul facil la mijloace de transport în comun, alegerea
materialelor ce minimizează sau elimină degajările toxice, reutilizarea materialelor existente,
asigurarea iluminatului natural şi a aerului interior de calitate, flexibilitatea spaţiului interior iar lista
va putea continua.
Construcţia acestor case trebuie să se adapteze celor mai noi cerinţe în materie de eficientizare şi
conservare a energiei. Astfel, locuinţele ecologice consumă cu cca. 25% mai puţine resurse decât
cele obişnuite şi au un impact negativ mai scăzut asupra mediului. Ele sunt realizate de obicei din
materiale convenţionale şi proiectate să utilizeze în mod eficient resursele energetice.
Concluzii
Costurile întreținerii se diminuează doar în situația în care construcția ecologica e și pasivă, adică nu
generează noxe, situație în care s-a constatat că întreținerea, comparativ cu o casă tradițională
încălzită cu gaze, se înjumătățește în cazul caselor “verzi” și poate ajunge până la un sfert, în cazul
unei case pasive. Pentru încălzirea ei se utilizează, pe cât posibil, surse regenerabile, adică instalații
fotovoltaice, centrale eoliene, pompe de căldură. Acoperişurile verzi, panourile solare, energia
eoliană, încălzirea prin pardoseală, folosirea biogazului, grădinile organice, vopselele netoxice care
lasă pereţii să respire, izolaţiile din cânepă, lână de oaie, celuloză, acoperişurile din lemn sau stuf,
încălzirea cu lemne etc. sunt câteva dintre argumentele care pot determina statutul de casă
ecologică.
Casele ecologice sau "verzi" sunt acele construcţii realizate preponderent din materiale naturale şi
proiectate să utilizeze în mod eficient resursele de energie electrică, termică, apă etc. Principiile
“caselor verzi” sunt în strânsă legătură cu performanţa energetică a clădirilor, utilizarea energiei
regenerabile şi managementul deşeurilor.
Bibliografie
[1]. www.constructia-unei-case-ecologice-170246.html#ixzz3IGA7qf00
[2]. www.realitatea.net/http://www.realitatea.net/casa-ecologica-foloseste-energia-captata-de-pano
urile-solare_393986.html#ixzz3IGGEXrD8
[3]. www.romaniatv.net/o-casa-uimitoare-in-romania-ecologica-si-controlata-prin-smartphone-foto
_78956.html#ixzz3JmK1Cc3G
[4]. http://condo.kudika.ro/articol/condo~focus-on/11355/o-casa-ecologica.html#ixzz3IGAPQy1R
ANEXE
