ziua comunei guoeni serbat ca la carte

7
Ziua comunei Guşoeni, Scris de Graţiela Mihai 1 Pe tărâmul elixirului zeilor, sărbătoarea Rusaliilor a fost primită în stil mare. Astfel, cei mici şi cei voinici şi-au îmbrăcat costumul de sărbătoare şi au venit la târgul săptămânal din Guşoeni pentru a aniversa a V-a ediţie a „Zilei Comunei”. Întreceri sportive, dezbateri politice, dansuri şi multă voie bună, toate acestea au reprezentat cadrul propice de distracţie. Toată lumea s-a mobilizat încă de la prima oră pentru a organiza cea mai reuşită zi de până acum. Chiar şi căluşarii şi-au pregătit momentul umoristic, întâmpinând toţi oaspeţii la intrarea în localitate, cu usturoi şi pelin. În tradiţia oltenească, aceştia sunt cunoscuţi împart oamenilor usturoi şi pelin, pe care trebuie le ţină asupra lor la brâu, le mestece, în speranţa îndepărtării duhurilor rele şi a ghinioanelor. Maraton sportiv Sărbătoarea a debutat cu o serie de activităţi sportive care au fost menite să trezească în ritm alert tot tineretul. În această direcţie, startul s-a dat la ora 9.00, odată cu începerea competiţiei interşcolare, în cadrul căreia s-au întrecut echipele de fotbal ale şcolilor gimnaziale din Amărăşti, Creţeni, Mădulari şi Guşoeni. În paralel, comuna a găzduit un cros, la care au alergat cei mai viteji tineri ai comunei, fiind de asemenea recompensaţi cu o medalie, o diplomă şi un cadou în

Upload: gratiela-teodora-mihai

Post on 17-Feb-2016

213 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

ziar

TRANSCRIPT

Page 1: Ziua Comunei Guoeni Serbat CA La Carte

Ziua comunei Guşoeni, serbată ca la

Scris de Graţiela MihaiMarţi, 10 Iunie 2014

1

Pe tărâmul elixirului zeilor, sărbătoarea Rusaliilor a fost primită în stil mare. Astfel, cei mici şicei voinici şi-au îmbrăcat costumul de sărbătoare şi au venit la târgul săptămânal din Guşoeni pentru a aniversa a V-a ediţie a „Zilei Comunei”. Întreceri sportive, dezbateri politice, dansuri şi multă voie bună, toate acestea au reprezentat cadrul propice de distracţie. Toată lumea s-a mobilizat încă de la prima oră pentru a organiza cea mai reuşită zi de până acum. Chiar şi căluşarii şi-au pregătit momentul umoristic, întâmpinând toţi oaspeţii la intrarea în localitate, cu usturoi şi pelin. În tradiţia oltenească, aceştia sunt cunoscuţi că împart oamenilor usturoi şi pelin, pe care trebuie să le ţină asupra lor la brâu, să le mestece, în speranţa îndepărtării duhurilor rele şi a ghinioanelor.

Maraton sportiv

Sărbătoarea a debutat cu o serie de activităţi sportive care au fost menite să trezească în ritm alert tot tineretul. În această direcţie, startul s-a dat la ora 9.00, odată cu începerea competiţiei interşcolare, în cadrul căreia s-au întrecut echipele de fotbal ale şcolilor gimnaziale din Amărăşti, Creţeni, Mădulari şi Guşoeni. În paralel, comuna a găzduit un cros, la care au alergat cei mai viteji tineri ai comunei, fiind de asemenea recompensaţi cu o medalie, o diplomă şi un cadou în cadrul ceremoniei organizate de primarul comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu.

Deschiderea oficială

Deschiderea oficială a celei de-a V-a ediţii a „Zilei comunei Guşoeni” a avut loc pe o scenă special amenajată în mijlocul cetăţenilor prezenţi la „bâlci”. În cadrul acesteia, domnul primar Nicolae Concioiu a deschis momentul printr-un discurs rostit liber, printre emoţii: „Este o zi mare pentru noi. Localitatea Guşoeni aniversează a V-a ediţie, pe care dorim să o continuăm aşacum ne-am obişnuit. Este ziua noastră, a Guşoenilor, a celor ce ne-am născut şi am crescut pe acest pământ. Trebuie să aducem omagiu acestei localităţi, oamenilor, cărora dorim să le

Page 2: Ziua Comunei Guoeni Serbat CA La Carte

Ziua comunei Guşoeni, serbată ca la

Scris de Graţiela MihaiMarţi, 10 Iunie 2014

2

acordăm măcar câteva minute de bucurie. O singură zi pe an nu înseamnă mare lucru, de aceea ţin enorm de mult ca în fiecare an să se realizeze această manifestare. Avem onoarea de a ne fi alături domnul dr. Folea, din partea PNL. Aşa cum ştiţi, chiar dacă nu este momentulsă facem politică, aici la Guşoeni s-a constituit o echipă USL. Avem o colaborare foarte bună în continuare, indiferent care sunt problemele celor de la centru. Noi ne respectăm între noi. De asemenea, colaborăm foarte bine şi cu primarii, vecinii noştri, cărora le mulţumim că sunt prezenţi astăzi, aici cu noi, în această zi de mare sărbătoare. Dumnezeu este alături, după cum vedeţi ne creează iarăşi o zi extraordinar de frumoasă, pentru a ne putea bucura şi a ne putea distra până în noapte târziu. Aş vrea să vă spun că tot marele Dumnezeu ne-a dat şi nouă şansa, celor din Guşoeni, să realizăm ceea ce ne-am propus. Ne bucurăm astăzi de lucruri la care râvneam de mulţi ani, şi care, cu ajutorul Consiliului Judeţean şi al domnului Ion Cîlea, au devenit posibile. Acesta este pentru noi ca un al doilea primar al comunei. Îi mulţumim, chiar dacă astăzi nu poate fi alături de noi, şi îi transmitem întreaga noastră dragoste şi simpatie pentru că ne-a ajutat să facem tot ce ne-am propus, în această localitate”. În continuare, au susţinut alocuţiuni reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, Consiliului Local, Parlamentului, primari ai comunelor vecine şi alţi parteneri. Astfel, primul care a încântat publicul a fost IonuţCherăscu, în calitate de consilier al preşedintelui CJ, Ion Cîlea, care a dat citire mesajului preşedintelui: „În această Sfântă zi am plăcerea de a fi alături de dumneavoastră la sărbătorirea Guşoenilor, manifestare care, aşa cum spuneam şi în anii trecuţi, intră deja în tezaurul tradiţiilor culturale ale comunei şi judeţului nostru. În numele Consiliului Judeţean şi al meu personal, vă felicit cu toată dragostea şi prietenia pentru reuşita lăudabilă de a îmbogăţi viaţa spirituală a localităţii…”. Programul a continuat printr-o serie de urări adresate locuitorilor comunei. Primul care a avut ocazia să-şi manifeste devotamentul sincer a fost senatorul Laurenţiu Coca: „La mulţi ani aniversari! Vreau să vă spun că sunt bucuros că nu am lipsit la nici una din sărbătorile dumneavoastră. Vreau să vă felicit că aţi ştiut să alegeţi un primar destoinic, un viceprimar, un consiliu local şi împreună aţi făcut ceea ce astăzi este localitatea dumneavoastră. Primarul a reuşit să adauge an de an câte ceva. Admir în această direcţie baza sportivă excepţională şi sunt bucuros că aveţi şi tineri. Acesta este viitorul nostru. Vreau să vă urez la mulţi ani,sănătate, Doamne ajută şi să vă bucuraţi de familiile voastre, de copii şi de cei bătrâni. La mulţi ani, Guşoeni!”. Colegul acestuia, deputatul Costi Rădulescu, a continuat în acelaşi spirit :„Stimaţi cetăţeni ai comunei Guşoeni, domnilor primari, domnule senator, domnilor consilieri, la venire am fost întâmpinat de căluşari, ce ne-au dat usturoi şi pelin. Sper ca această zi sfântă, Pogorârea Sfântului Duh, să se simtă din plin aici, şi vă asigur că atât Consiliul Judeţean, cât şi primul ministru al României sunt alături de dumneavoastră pentru că meritaţi, pentru că sunteţi oameni frumoşi, oameni destoinici şi iată, în fiecare an, de câte ori venim aici găsim lucruri frumoase, deosebite. Vedem tineri implicaţi în diferite activităţi şi vedem că această comunitate îşi preţuieşte seniorii. Mă plec în faţa dumneavoastră, vă spun că mă rog la Dumnezeu să vă de multă sănătate, viaţă lungă şi să vă bucuraţi de copiii voştri. În încheiere vă doresc petrecere frumoasă şi fie ca astăzi nimeni să nu fie luat din căluş”. Nici consilierul judeţean PNL dr. Folea nu a lipsit de la acest moment festiv: „Mă bucur că sunt iar prezent în mijlocul dumneavoastră. Ca medic, dar mai ales în calitate de consilier judeţean, vreau să vă doresc multă sănătate, să îl felicit pe domnul primar că a dat dovadă de un efort deosebit pentru a aduce comuna Guşoeniîn rândul comunelor europene, ceea se vede şi aici, cu acest târg şi acest teren. Îi mulţumesc pentru colaborarea extrem de frumoasă a partidelor noastre în interiorul comunei. Vă doresc multă sănătate, la mulţi ani, Guşoeni, şi vă promit că voi fi şi la anul în mijlocul dumneavoastră”.

Page 3: Ziua Comunei Guoeni Serbat CA La Carte

Ziua comunei Guşoeni, serbată ca la

Scris de Graţiela MihaiMarţi, 10 Iunie 2014

3

Premierea veteranilor

Şi în acest an, primarul Nicolae Concioiu a ales să ofere cadouri veteranilor comunei: atât celor mai vârstnici locuitori, cât şi celor mai solide cupluri. Cu această ocazie, doi nonagenari au fost aclamaţi şi felicitaţi de toţi participanţii: Grigoroiu Petre din satul Burdăleşti, de 96 ani şi Gugoi Ilie din Dealul Mare, de 95 ani, singurul veteran de război rămas în viaţă. Exemplele vii de respect, dragoste şi suport au fost, aşa cum era firesc, apreciate în cadrul momentului. Nouă cupluri ce aniversează anul acesta 50 ani de căsnicie au primit diplome şi cadouri din partea organizatorilor: „Aceştia sunt eroi ai comunei Guşoeni, merită respectaţi ca atare. Sunt oamenii care au muncit ca astăzi să ne bucurăm de ce avem. Fără ei, nici noi nu am fi putut fi aici. De aceea trebuie să-i omagiem cum se cuvine şi să le acordăm respectul nostru. Vă mulţumim că existaţi şi că aţi făcut copii de care să ne bucurăm şi care să ne facă mândri”, a adăugatprimarul Concioiu.

Şi tinerele speranţe au fost premiate

Cum vârstnicii au luptat, când timpul le era favorabil, pentru a putea clădi o lume mai bună, un viitor strălucit copiilor şi nepoţilor, a venit vremea noilor generaţii să se impună şi să răzbească. Nu degeaba spune latinul „e fructu arbor cogniscitur” (arborele după fructe se cunoaşte). Astfel, primarul a înţeles să scoată în evidenţă cele mai merituoase trei eleve ale comunei, surorile Iuliana-Lăcrămioara şi Maria-Izabela Mihai şi Sorina-Maria Ionaşcă, ce au reuşit, prin prezenţa onorabilă în cadrul diferitelor concursuri locale şi naţionale, să reprezinte localitatea. Şi directorul şcolii, Gabriel Pană, alături de doamna profesoară de română, Adina Durlă, au fost recompensaţi pentru faptul că au reuşit să formeze generaţii de copii buni. În tandem, au fost recompensaţi şi noii luptători, şaisprezece tineri care au ajuns la vârsta responsabilităţii, respectiv 18 ani. Rămânând în registrul decernării, primarul a oferit cupe, medalii şi cadouri celor patru echipe de fotbal – tineret: premiul I – Creţeni, premiul II – Guşoeni, premiul III – Amărăşti, menţiune – Mădulari, şi câştigătorilor crossului derulat pe o distanţă de 4 km: premiulI - Dumitru Constantin Olteanu, premiul II – Gabriel Niţu, premiul III - Ştefan Valentin Pătru, menţiune – Ion Daniel Avram, urmând ca seara, după derularea galei de fotbal între comune – seniori, să se realizeze o nouă premiere.

Momente artistice

Şi pentru că încă de la prima oră a dimineţii în comună au răsunat acordurile populare atât de antrenate, încât puneau invitaţii în imposibilitatea de a sta fără să schiţeze măcar o dorinţă de a se lega la joc, după acordarea tuturor premiilor, cei prezenţi au putut, în sfârşit, să se manifeste. Căluşarii au spart gheaţa cu dansuri olteneşti, muzică instrumentală şi elemente ludice. Nu au lipsit nici simbolurile religioase, menite să amintească faptul că, înainte de toate, s-a sărbătorit pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor din Nazaret. Crucea din mijlocul dansatorilor, flăcăul urcat pe cruce, toate acestea au rolul să amintească de contextul spiritual în care ne-am aflat. Cum petrecerea abia prindea contur, elevii şcolii Gimnaziale Guşoeni au profitat de ocazie pentru a-şi expune talentul. În port popular, plini de gingăşie, naţionalism şi inocenţă, cei mici au amintit vâlcenilor prezenţi valoarea dansului naţional. Momentul a prins amploare odată cu urcarea pe scenă a orchestrei „Rapsodia vâlceană”, care a încântat auditoriul cu frumoasele triluri ale repertoriului popular.

Page 4: Ziua Comunei Guoeni Serbat CA La Carte

Ziua comunei Guşoeni, serbată ca la

Scris de Graţiela MihaiMarţi, 10 Iunie 2014

4

Microbişti şi artişti

La ora 15.00, terenul de fotbal a fost luat, încă o dată, cu asalt de microbişti. Până la ora 20.00, echipele de seniori ale celor patru comune s-au luptat pentru a dovedi că fotbalul este în continuare o vedetă, chiar şi în mediul rural. În paralel, pentru împătimiţii dansului s-a încins, până seara târziu, hora satului. Prilej de socializare, de depăşire a greutăţilor cotidiene şi creionare a unor momente-cheie, antologice, din viaţa satului românesc, aceasta s-a bucurat de o participare însemnată, atât din rândul tinerilor, cât şi a vârstnicilor. Odată cu lăsarea nopţii, peste sat s-a aşternut un nou val de tihnă. Comuna îmbrăcată în sărbătoare a mai adăugat o pagină în albumul cu amintiri. Se vede că mica aşezare din sudul judeţului are în alcătuire oameni cu suflete sincere, căci şi cerul şi-a oprit lucrarea, oferind o vreme caldă, senină, numai bună pentru celebrare. Graţiela Mihai