Zile intunecate

Un subiect care in ultimul timp a starnit multe controverse in presa, respectiv insistenta cu care se solicita reabilitarea contelui Wass din Sucutard pe considerentul ca acesta apartine prin nastere Transilvaniei si prin romanele sale culturii transilvane, mai mult chiar decat atat, se cere ca operele sale literare sa fie introduse in manualele scolare, imi readuce in memorie o perioada sumbra din viata mea, pe care am trait-o in toamna anului 1940, vremuri tulburi si apasatoare care mi-au marcat tineretea si au insemnat de fapt sfarsitul copilariei, cu tot cortegiul ei de frumuseti, de bucurii, de viata fericita, fara griji. Cutitul infipt in trupul tarii de criminalul "diktat" de la Viena sfasia o mare parte a Ardealului, rude apropiate, prieteni, oameni dragi, ramaneau dincolo intr-un infern ostil romanilor, tara intreaga asista consternata si parca paralizata de durere, la dezmembrarea teritoriului ei.Retraiesc si acum cu aceeasi intensitate sentimentul de disperare care ne coplesea pe toti cand priveam la nesfarsitele coloane de camioane militare, de autobuze STB din Bucuresti (rechizitionate de armata) care transportau, ridicand nori de praf, in tara ramasa ciuntita, unitatile militare din garnizoanele Ardealului de Nord cedat.In localitatea Sarmasel, la 4 km de "linia de demarcatie" (noi nu i-am spus niciodata granita), unde locuiam atunci, pe un camp langa soseaua principala, era organizat un centru de triere pentru regruparea trupelor, aprovizionarea lor cu hrana si apa, precum si pentru lasarea la vatra a militarilor in termen care erau originari din zona cedata. Tot acolo era comandamentul si erau instalate bucatarii de campanie care functionau non-stop, furgoane cu provizii, ambulante militare, corturi sanitare, autocisterne cu combustibil etc.Intr-una din zilele acelui septembrie blestemat, la acest punct militar de triere, a fost adus intr-o caruta un taran din comuna Sucutard, plin de sange, care avea pe spate tintuit in cuie un drapel romanesc. Omul a spus medicilor militari de la cortul sanitar ca, imediat dupa intrarea trupelor maghiare in comuna, a fost arestat de acestea, batut crunt si i-a fost tintuit pe spate drapelul tricolor. Jandarmii respectivi i-au spus taranului roman ca stapanul comunei (a "nagysagos ur" = "maria-sa") nu a uitat ca in 1918 el, taranul roman respectiv, a fost cel care a pus primul drapelul romanesc pe primaria din Sucutard si pentru asta (dupa 22 de ani!) a primit acum ceea ce merita, dupa care a fost dus si azvarlit peste "granita" vremelnica, de unde l-au luat niste localnici care l-au adus cu o caruta la infirmeria de campanie din cadrul centrului de triere de la Sarmasel. Medicii militari, care au fost stupefiati la vederea acestei barbarii, i-au scos cuiele din spinare, i-au tratat ranile si l-au retinut cateva zile pentru tratament. Dupa ce omul si-a revenit, a plecat la rude in interiorul tarii. Episodul a produs o profunda emotie si neliniste in sufletele localnicilor cu privire la soarta celor ramasi in zona cedata. Oamenii locului stiau atunci ca era vorba de contele Vass (pe vremea aceea nu-si scria numele cu W!), iar jandarmii maghiari oricum nu aveau de unde sa stie acel amanunt cu privire la punerea drapelului romanesc la primarie. Astazi, dupa 65 de ani, putini din cei care au apucat acele evenimente tragice mai traiesc si isi mai amintesc de acest episod...Din nefericire dupa cateva zile, cele mai negre presimtiri ale oamenilor s-au adeverit, lumea fiind zguduita la aflarea atrocitatilor comise de soldatii si jandarmii maghiari la Sucutard si la Muresenii de Campie din ordinul aceluiasi conte Vass Albert. Uciderea preotului Bujor impreuna cu intreaga sa familie a cutremurat locuitorii tuturor satelor din Campie, iar vestile care continuau sa soseasca ne ingrozeau si mai mult pe toti cu privire la soarta ce ii astepta pe cei ramasi "dincolo"...Este interesant de remarcat ca acea stare de neliniste, de spaima, de asteptare a tot ce poate fi mai rau, pe care o traiau romanii din Ardealul cedat in 1940, este descrisa de contele Vass in romanul sau "Jonnek!!! ("Vin!!!") in care, referindu-se la intrarea armatei romane in Transilvania in 1918, dupa primul razboi mondial, vorbeste de groapa cu care locuitorii maghiari din Transilvania asteptau venirea trupelor romane si trecerea Transilvaniei sub autoritatea statului roman. Numai ca istoria nu a consemnat niciodata ca in acel an 1918 sa se fi comis crime, atrocitati si razbunari din partea romanilor. In schimb a avut loc oribilul masacru de la Belis ordonat si organizat de catre contele Urmanczy impotriva locuitorilor romani din comuna. Nu cumva atmosfera descrisa in "Jonnek!!!" se potriveste mai bine anului 1940, si nu anului 1918!? Sa fi uitat oare autorul romanului "Jonnek!!!" ca aceia pe care, in romanul sau, locuitorii maghiari din Transilvania ii asteptau cu spaima ca pe niste hoarde salbatice aveau sa improprietareasca prin reforma agrara din 1923, alaturi de taranii romani, fara nici o discriminare, sute de mii de tarani maghiari care nu au avut niciodata pamant, fiind, ca si taranii romani, "iobbagiones" pe mosiile marilor latifundari transilvani!? Sau poate chiar acest fapt sa-l fi suparat pe scriitorul conte Vass!?...Situatia din Ardealul cedat continua sa se inrautateasca, bandele de "Garzi ale zdrentarosilor" (Rongyos Garda), formate din elemente recrutate din drojdia societatii, faceau ravagii in randurile romanilor care erau batuti, jefuiti si amenintati pentru a-i forta sa plece din orasele si satele Ardealului de Nord, parasindu-si casele si agoniseala lor de o viata. Mai e nevoie sa spun ca toate aceste gospodarii parasite erau apoi jefuite si devastate de aceste bande? Interesant de remarcat este faptul ca aceasta odioasa grupare a fost ulterior preluata de baronul Aczel Ede din Zau de Campie (dupa ce acesta si-a parasit mosia si conacul plecand in Ungaria odata cu retragerea trupelor maghiare din Ardeal in octombrie 1944), organizata si condusa de acesta sub numele de "Lovesz Egylet" (Uniunea de Tir) o organizatie paramilitara deosebit de violenta.In sfarsit, disperarea oamenilor a ajuns la apogeu cand s-a aflat de oribilele masacre de la Ip si Traznea. Multi oameni au ajuns atunci in culmea deznadejdii, si-au dat seama ca nu mai exista nici o sansa de supravietuire acolo unde s-au nascut si au crescut si unde erau ingropati parintii si stramosii lor, si au luat calea refugiului.In acele vremuri, imi amintesc cum lumea satelor, preoti, invatatori, notari, judecatorii si avocatii (comuna Sarmas era resedinta de plasa si avea judecatorie) erau zguduiti de acele orori si se intrebau unde a stat ascunsa in toti acei ani (22 de ani!) fiara din fiinta grofului (contelui) Vass pe care il cunosteau toti sub aspectul unui latifundiar bogat, cu aer de aristocrat, avand preocuparile caracteristice nobilimii rurale maghiare (vanatoarea, participarea la baluri si reuniuni ale magnatilor - nobilimii - care aveau loc la Cluj, calaria etc.). Nimic din comportamentul sau, nici macar aroganta si aerul de superioritate nedisimulat, cu care trata intelectualitatea romaneasca cu care vrand-nevrand intra in contact, nu lasa sa se intrevada acea izbucnire de ura si cruzime pe care a indreptat-o asupra unor oameni care nu aveau nici o vina in afara de aceea de a se fi nascut romani.Raspunsul aveau sa-l primeasca patru ani mai tarziu, in septembrie 1944, cand, intr-o ultima zvacnire, trupele maghiare sustinute de unitati germane au intrat pe teritoriul romanesc cateva zeci de kilometri, traversand raul Mures in directia Tarnaveni. Armata romana a oprit inaintarea trupelor maghiaro-germane in apropierea orasului dupa care acestea au fost respinse spre vest pana la eliberarea completa a teritoriului romanesc, in octombrie 1944.Ocupatia maghiara a zonei Sarmas a durat cinci saptamani, timp in care a fost comis de catre jandarmii maghiari, comandati de locotenentul Horvath, oribilul masacru al celor 126 evrei din Sarmas si au fost ridicati un numar mare de intelectuali romani, preoti, invatatori etc. intre care si avocatii Margineanu si Banu, care se presupune ca au fost asasinati disparand fara urma. Tot atunci a fost ridicat si seful agentiei fiscale din Sarmas, dl Moldovan, tatal cunoscutului actor Ovidiu Iuliu Moldovan, care de asemenea nu s-a mai intors niciodata acasa disparand pentru totdeauna si pana in ziua de azi nu i se cunoaste mormantul.Dintre toti ceilalti romani care au fost ridicati atunci, singurul care s-a mai intors acasa dupa multe luni a fost protopopul Stupinean din Sarmas care a relatat cum, in timp ce erau dusi pe jos, incolonati si paziti de jandarmi, cumnatul sau, un preot batran, nemaiputand merge, a fost impuscat ca un caine si lasat pe marginea drumului, coloana de deportati fiind obligata sa-si continue marsul.Trebuie sa spunem ca in aceasta zona a Transilvaniei denumita "Campie", aproape in fiecare sat era cate un mare latifundiar maghiar, de regula un nobil - baron sau grof (conte). "Campie" a fost dintotdeauna o regiune bogata, terenurile agricole erau vestite pentru fertilitatea lor, iar mosiile de sute de hectare, padurile si lacurile bogate in peste ale acestor magnati cum erau groful Beldi din Balda, baronul Aczel si contele Ugron din Zau de Campie, groful Vass din Sucutard, Majthenyi din Silivasul de Campie si altii, le asigurau venituri mari si o pozitie dominanta in zona.In octombrie 1944, cand trupele romane au revenit si au respins detasamentele armatei maghiaro-germane, care s-au retras spre vest, odata cu acestea, o buna parte a acestor magnati au fugit, parasindu-si mosiile si conacele, dintre care unele, cum era cel de la Zau de Campie al grofului Ugron, erau adevarate castele.Intre cei care au plecat atunci cu trupele maghiare, contele Vass avea motive intemeiate sa fuga din fata trupelor si a autoritatilor romane din Ardealul reintregit avand in vedere crimele comise de el la Sucutard si la Muresenii de Campie. Pentru faptele lui un tribunal special din Cluj l-a gasit vinovat de crime si l-a condamnat la moarte in contumacie. Peste ani si ani, cand era stabilit in Statele Unite ale Americii, si-a executat singur sentinta, s-a sinucis!... Se pare ca parspectiva, ce se apropia inexorabil, de a ajunge "Langa scaunul Domnului" (titlul unuia dintre romanele sale!), unde sigur faptele lui urmau sa fie judecate fara posibilitatea, de data aceasta, de a mai fugi din fata justitiei (divine), cum o facuse in 1944, l-a determinat sa-si puna capat zilelor adaugand la crimele sale si acest pacat capital care il condamna pentru vesnicie.Mai trebuie mentionat si faptul ca atitudinea acestor magnati fata de taranii romani din satele unde aveau mosiile era, in aceste timpuri, foarte distanta si rece, de superioritate aristocratica.Majoritatea locuitorilor satelor nu aveau relatii directe cu "maria-sa" (acesta era termenul folosit de sateni cand se refereau la acesti magnati). De altfel eu insumi imi amintesc si astazi privirea glaciala a grofului Vass, atitudinea sa distanta si tonul sau impersonal, rece, fara modulatii, cand vorbea. De altfel nu-mi amintesc sa-l fi auzit vreodata vorbind romaneste.Semnificativ pentru modul in care ii priveau acesti magnati pe taranii romani este si faptul ca in biblioteca grofului Beldi din Balda pe un pupitru special era un exemplar din editia princeps din 1517 a vestitei lucrari "Magnum Hungaricum Tripartitum sive Werboczyus Illustratus", a celebrului jurist maghiar Werboczy, document juridic oficial care consfintea statutul de populatie TOLERATA (!) a romanilor majoritari in Transilvania, instaurand pentru prima oara in Europa, si probabil in lume, un regim de tip "apartheid" pe criteriu etnic, consfintind totodata statutul de iobagi pe mosiile magnatilor maghiari a romanilor ardeleni...

P.S. In anii care au urmat odiosului masacru de la Sarmas din toamna anului 1944 (in care, intre cei 126 de evrei ridicati de la casele lor si omorati de jardarmii maghiari de sub comanda lt. Horvath, au fost ucise cu salbaticie colegele mele din scoala primara Veronica Haas si Ileana Weiss care aveau atunci 17-18 ani) a fost ridicat la Camaras la cativa kilometri de comuna, langa drumul national spre Cluj-Napoca, pe locul gropii comune, un monument in amintirea victimelor acelei actiuni criminale. In ceea ce-i priveste pe romanii ridicati atunci si care nu s-au mai intors niciodata acasa, timp de 60 de ani nu s-a mai amintit niciodata nimic si nici nu s-a aflat vreodata ceva despre soarta lor. Recent, din initiativa exclusiva a dlui Ov.I. Moldovan, s-au facut demersuri si s-au depus eforturi pentru ridicarea in orasul Sarmas a unui monument in amintirea celor disparuti (probabil asasinati) atunci. Monumentul a fost realizat in bronz gratie fostului ministru al Culturii dl Ion Caramitru, de catre sculptorul Ion Vlasiu, o lucrare remarcabila, in fapt una din ultimele creatii ale acestui mare sculptor ardelean. Cand a fost insa vorba de amplasarea acestei opere de arta, in centrul comunei Sarmas, cu tristete trebuie sa spun ca aceasta initiativa a fost respinsa de consilierii comunali UDMR din Sarmas, hotarare insusita si de primar. Dupa multe insistente ale celor care au initiat si au reusit sa finanteze aceasta actiune, in cele din urma s-a aprobat ca monumentul sa fie amplasat LA NIVELUL SOLULUI!!, fara nici un soclu, fara nici o inscriptie si fara nici o placa pe care sa fie trecute numele celor disparuti, astfel incat in prezent lucrarea, desi are o mare valoare artistica, nu iese cu nimic in evidenta, si-a pierdut orice semnificatie legata de tragicele evenimente din acea toamna tulbure, trecand absolut neobservata. Daca asta s-a urmarit de catre consilierii comunali UDMR din Sarmas, atunci se poate spune ca actiunea a reusit integral. In lumina acestor fapte, este trist sa constatam dublul standard cu care se judeca anumite actiuni, astfel incat atunci cand se refuza amintirea pentru posteritate a asasinarii unor romani, pentru singura vina de a fi romani, cel care a dispus unele dintre aceste asasinate are nu numai dreptul de a avea doua busturi in doua localitati transilvane, dar se mai si solicita de catre un parlamentar al Romaniei (!) ca opera lui "literara" care, trebuie spus, contine multe aspecte iredentiste, revansarde, clar antiromanesti, sa fie introdusa in manualele scolare, iar autorul respectiv sa fie reabilitat si exonerat de orice raspundere, fie ea si numai morala, pentru faptele sale criminale.