UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE

MASTER PROBAȚIUNE, MEDIERE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ A

VICTIMELOR INFRACȚIUNILOR

AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE ALE JUSTIȚIEI

RESTAURATIVE ÎN COMPARAȚIE CU SISTEMUL

CLASIC DE JUSTIȚIE

Coordonator:

Prof. Univ. Dr. Doina Balahur

Student: Eva Iuliana

Anul I

Iași 2014

Motto: “E timpul să nu mai omorâm crocodilii!

A venit momentul să asanăm mlaștina !“

În societate se observă o tendință tot mai crescută a individualismului. Cu toate acestea,

fie că vrem sau nu, trebuie să recunoaștem că omul singur nu este capabil de auto-împlinire și

prin urmare, relațiile sociale reprezintă un element important al vieții umane. În același timp, în

virtutea faptului că este unic și are o experiență proprie de viață, un cortegiu de informații pe care

le percepe de multe ori în mod diferit, precum și credințe, convingeri și interese diferite, există

riscul ca interacțiunea dintre el și ceilalți membrii ai societății să se sfârșească deseori cu unul

sau mai multe conflicte care întăresc diferențele dintre ei. De-a lungul timpului, oamenii au

căutat rezolvarea acestor conflicte în cele mai diverse moduri, influiențați fiind de cultură, valori

morale și mulți alți factori. Astăzi o mare parte a conflictelor sunt „soluționate” prin intermediul

justiției clasice care propune o rezolvare punitivă. Cu toate acestea, odată cu anul 1977 începe să

ia amploare un nou tip de justiție care susține că există posibilitatea rezolvării conflictelor

într-un mod mult mai eficient, fără a apela la închisoare, amnistiție sau grațiere. Care ar putea fi

acesta?

Criminologul canadian Irvin Waller, avea să își încheie intervenția la cel de-al XI-lea

Congres Internațional de Criminologie din anul 1993, cu afirmația care reprezintă și motto-ul

lucrării de față: „E timpul să nu mai omorâm crocodilii! A venit momentul să asanăm

mlaștina!“( A. Pascu, http://irp.md/item.php?text_id=420). Desigur că nici eu și cu siguranță nici

criminologul Waller nu și-a propus să abordeze teme din domeniul zoologiei sau ecologiei. Cert

este că în urma eșecurilor pe care le-a înregistrat în nenumărate rânduri sistemul clasic de justiție,

este necesară o revizuire a acestuia care simbolic vorbind, trebuie să înceteze „masacrul

crocodililor” ce se realizează prin aplicarea sistemului punitiv de soluționare a conflictelor.

Așadar, asanarea mlaștinii de care vorbea Waller este direct asociată cu justiția restaurativă pe

care Mark S. Umbreit o definea ca fiind „un răspuns față de infracțiune centrat pe victimă, care

oferă oportunități pentru toți aceia care sunt cel mai mult afectați de infracțiune- victimă,

infractor, familiile lor și reprezentanții comunității- pentru a se implica direct în reacția față de

dauna produsă de infracțiune” (Rădulescu, Banciu, Dâmboeanu 2006: 14). Analizând sistemul

retributiv și cel restaurativ, putem constata cu ușurință o serie de particularități specifice

fiecăruia, care nu doar că sunt diferite, dar sunt chiar în opoziție.

2

Înainte de toate, noua justiție are o viziune diferită asupra comportamentului criminal,

astfel încât Latimer și Kleinknecht aveau să susțină că „o infracțiune este înainte de toate un

conflict între persoane, care produce prejudicii victimei, colectivității și delicventului” (Latimer,

Kleinknecht, 2000), ceea ce se contrazice în mod direct cu ideile propuse de justiția retributivă,

care consideră că infracțiunea este înainte de toate un act împotriva statului. În noul tip de

justiție, conflictele nu apar ca fapte impersonale, dar presupune o implicare directă a unor

persoane umane cărora li se respectă dreptul la demnitate și care au nevoie de susținere în

vederea revenirii la starea în care se aflau înaintea conflictului. Această idee a fost susținută și de

criminologul norvegian Nils Christie, care într-un studiu de-al său publicat în The British Journal

of Criminology, a pus la îndoială eficiența justiției procedurale moderne și capacitatea acesteia de

a contribui la siguranța cetățeanului și a comunității. Teoria lui face referire la rolul restituirii în

practicile premoderne de soluționare a conflictelor și la posibilitățile victimei de a ține sub

control procesul prin care se restabilește propria demnitate (Cf. D. Balahur, B. Littlechild, R.

Smith, 2007:59-60).

Spre deosebire de justiția retributivă, unde victima nu doar că nu ocupă un loc central, dar

este chiar pusă în situația de a fi din nou victimizată, în justiția restaurativă aceasta ocupă locul

principal astfel încât primul obiectiv al procesului este acela de a repara prejudiuciul produs

victimei, de a-i acoperi nevoile atât cele materiale, cât și cele emoționale , oferindu-i posibilitatea

de a-și exprima opinia cu privire la modul de sancționare al infractorului. La rândul lor, cei care

au săvârșit fapta, sunt luați în considerare, dar nu la modul în care îi percepe justiția clasică.

Chiar dacă astăzi nu li se mai aplică infractorilor crunta pedeapsă corporală ce avea loc pe

„scena” eșafodului, și pe care Michel Foucault avea să o descrie în primul capitol al cărții sale

„A supraveghea și a pedepsi” (Cf. Foucault 1997:33 ș.u.), aceasta nu înseamnă că pedepsele pe

care justiția retributivă le aplică sunt mai benefice pentru această tipologie de persoane, atât timp

cât după ispășirea pedepsei sunt respinși de întreaga societate. În schimb, justiția restaurativă are

în vedere nevoile beneficiarilor săi, punând accent pe conștientizarea și responsabilizarea lor,

precum și pe compensarea pe care aceștia o pot oferi victimelor, ajungând până la a empatiza cu

ele, spre deosebire de justiția modernă care încurajează infractorii să se concentreze asupra

propriei persoane și să caute să convingă instanța de nevinovăția lor, pentru ca astfel să obțină o

pedeapsă cât mai ușoară (Cf. Institutul Național de Criminologie, 2005:9). Deasemenea, un punct

3

important al justiției restaurative este reintegrarea socială a făptuitorilor ce are ca scop evitarea

oricărei forme de recidivă.

Nu în ultimul rând, o altă parte importantă care participă la procesul reparatoriu este

comunitatea. De altfel, justiția restaurativă a mai fost numită și justiție comunitară, întrucât acest

proces se bazează pe resursele comunității, contribuind la rândul său la contrucția și întărirea

acesteia. Acest tip de justiție încearcă să propună schimbări în cadrul comunității nu doar pentru

a preveni alte daune similare, dar și pentru a asigura nevoile victimelor, precum și pentru

asumarea responsabilității actelor săvârșite de infractori (Cf. Rădulescu, Banciu, Dâmboeanu

2006: 49).

Un alt avantaj al justiției restaurative care derivă din cel amintit mai sus, în comparație cu

cea retributivă, constă tocmai în faptul că persoanele implicate în conflict sunt și pionii principali

care iau decizia cu privire la soluționarea cazului, ținând cont de nevoile și drepturile existente.

Accentul în acest tip de justiție nu se pune atât pe a lucra pentru oameni - așa cum se întâmplă în

cazul justiției clasice când o terță parte ia una sau mai multe decizii pentru cei implicați, în baza

unor mărturii care de cele mai multe ori pot fi neîntemeiate, cât mai ales pe a lucra împreună cu

ei, deoarece aceștia știu cel mai bine ce s-a întâmplat și cum i-a influiențat întîmplarea, fapt

pentru care devin mai cooperativi și mai mulțumiți (Cf. T. WACHTEL, http://www.iirp.edu/what-

is-restorative-practices.php). Datorită faptului că este o acțiune voluntară, iar persoanelor li se

oferă posibilitatea de a comunica, modul restaurativ are în vedere și refacerea relațiilor,

înlăturând ura și arătând că este posibil ca a lor comunitate să aibă durabilitate.

Spre deosebire de justiția retributivă care se focalizează asupra trecutului, căutând

vinovații, justiția restaurativă are în vedere viitorul celor implicați și rezolvarea problemei prin

stabilirea unor responsabilități și obligații. Astfel, între cele două părți nu mai există loc pentru

valorile competitive și individualiste, dar se are în vedere repararea relației. O altă diferență a

celor două modele de justiție constă în faptul că în timp ce în cazul celei clasice prejudiciul

social este înlocuit de un altul, în justiția restaurativă accentul se pune pe repararea prejudiciului

social. De altfel, infracțiunea este recunoscută de justiția tradițională numai în termeni strict

juridici, lipsită fiind de dimensiuni morale, sociale, economice și politice, în timp ce noua justiție

înțelege infracțiunea într-un context integral (Cf. Rădulescu, Banciu, Dâmboeanu 2006: 18).

„E ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune” le spunea la un moment dat Eminescu,

criticilor săi. Este ușor a susține anumite teorii, atât timp cât nu ești pus în situația de a alege sau

4

nu punerea în practică a celor considerate. Desigur că nu este locul potrivit de a face un

comentariu literar, dar cu siguranță versurile poetului își găsesc semnificația în această lucrare

atât timp cât există cazuri practice care confirmă argumentele amintite mai sus. De exemplu,

Katja Rosenberg avea să afirme în urma recurgerii la practicile justiției restaurative, în acest caz

post condamnatorie: „Am putut să-i strâng mâna și să-i spun că l-am iertat”. Aceasta a intrat

încrezătoare în cameră, s-a prezentat unui tânăr agitat și l-a strâns de mână călduros, asemenea

oricărei întâlniri dintre două persoane care nu se cunosc. Diferența era că aceasta se petrecea într-

o cameră din incinta unei închisori. De fapt, persoana din fața ei era cel care cu șapte ani în urmă

a abuzat de ea. Timp de doi ani Katja a încercat să facă posibilă întâlnirea, deoarece a vrut să știe

că cel care a atacat-o a fost iertat. La sfârșit ea afirma din nou: „Nu părea un om înfricoșător,

doar o persoană care stătea la masă și aștepta nerăbdător” (Cf. Lines,

http://www.restorativejustice.org/RJOB/i-met-my-rapist-so-i-could-shake-his-hand-and-tell-him-

i-have-forgiven-him).

Un alt exemplu este cel al doamnei Anna Sipa, o victimă a comportamentului antisocial.

Aceasta a anunțat poliția după ce un grup de tineri și tinere îi băteau în fereastră înainte de a-i

lovi mașina, provocându-i astfel daune grave, urmând ca într-o altă zi să se repete întâmplarea. În

urma unei întâlniri de restaurare pregătite de poliția locală cu tinerii ofensatori (*în Bransholme

membrii poliției organizează astfel de întâlniri restaurative), aceștia și-au cerut scuze față de

doamna Sipa, și au convenit ca timp de câteva luni să-i ducă gunoiul. Anna Sipa a reușit să-i facă

pe tineri să conștientizeze cât de mult poate afecta comportamentul lor viața unei persoane

(Cf. Daily M.H.,http://www.restorativejustice.org/RJOB/hull-boys-brought-face-to-face-with-

the-bransholme-woman-they-tormented). Acestea sunt doar câteva exemple dintre numeroasele

conflicte care au ajuns la o soluție de tip win-win prin intermediul justiției restaurative. Așadar,

se demonstrează încă odată că justiția restaurativă este un răspuns la nevoia oamenilor de a li se

recunoaște demnitatea ca persoane umane.

Ca urmare a numeroaselor studii de evaluare a eficienței justiției restaurtive, s-a constatat

că multe dintre persoanele participante la astfel de procese sunt satisfăcute de modul în care a

fost rezolvat conflictul în care au fost implicați. Cu toate acestea, anumite studii și programe de

justiție restaurativă demonstrează că o parte dintre victimele care participă la acest proces sunt

deseori mai mulțumite de sistemul clasic de justiție și mai susceptibile de a primi o despăgubire

din partea delicventului. Pe de altă parte, în funcție de caz, programele de justiție restaurativă pot

5

dura mai mult și pot fi dificile din punct de vedere emoțional; astfel, pentru unele victime poate

fi greu de realizat întâlnirea cu infractorul deoarece sunt puse in situația de a retrăi momentele

neplăcute care i-au marcat viața (Cf. Rădulescu, Banciu, Dâmboeanu 2006: 160). În baza acestor

idei, mulți dintre criticii justiției restaurative susțin că nu este corect a aplica practicile

restaurative în cazurile grave, cum ar fi crimele sau violul.

Este îmbucurător faptul că în ultimii ani, numărul programelor de justiție restaurativă a

crescut în mai multe țări, fie ca alternativă față de sistemul justiției penale oficiale, fie ca parte

integrantă a acestui sistem. Totuși, s-a identificat un alt aspect mai puțin pozitiv, care face

referire la modul în care sunt aplicate principiile restaurative. În urma unui studiu realizat în

California, s-a constatat faptul că unele practici care au caracter restaurativ, au fost aplicate drept

sancțiune, de exemplu munca în folosul comunității (Cf. Rădulescu, Banciu, Dâmboeanu 2006:

178). Sigur că nici acest caz și nici dezavantajele amintite mai sus, nu demonstrază ineficiența

noului tip de justiție, întrucât sunt atâtea alte exemple care îl pot infirma, dar poate fi considerat

ca făcând parte din procesul de dezvoltare al justiției restaurative care este încă perfectibil.

În concluzie, putem afirma că justiția restaurativă a apărut ca răspuns la nevoia omului de

a trăi într-un mediu drept și pașnic, care nu se poate realiza decât prin responsabilizare și

implicare, respectând valorile umane. Justiția restaurativă prezintă o perspectivă ce are în vedere

reașezarea legii penale, care să nu mai amenințe viața crocodililor, după spusele criminologului

Waller.

6

Bibliografie

BALAHUR D., LITTLECHILD S., SMITH B., Restorative Justice Developments in Romania

and Great Britain, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași 2007.

FOUCAULT M., A supraveghea și a pedepsi, Ed. Humanitas, București 1997.

LATIMER J., KLEINKNECHT S., Les effets des programmes des justice reparatrice: analyse

documentaire sur la recherche empirique, 2000.

RĂDULESCU S. M., BANCIU D., DÂMBOEANU C., Justiția restaurativă. Tendințe și perspective în

lumea contemporană, Editura Lex, București 2006.

DAILY MAIL H., Hull boys brought face to face uith the Bransholme woman they tormented,

http://www.restorativejustice.org/RJOB/hull-boys-brought-face-to-face-with-the-bransholme-

woman-they-tormented.

LINES A. , I met my rapist, http://www.restorativejustice.org/RJOB/i-met-my-rapist-so-i-could-

shake-his-hand-and-tell-him-i-have-forgiven-him accesat la data de 20.01.2014.

INSTITUTUL NAȚIONAL DE CRIMINOLOGIE, Programe de Justiție Restaurativă în lumea

contemporană- analiză documentară, 2005,

http://www.criminologie.ro/SRCC/Lang/Romana/Study/Programe%20de%20justitie

%20restaurativa%20in%20lumea%20contemporana%20-%20Rezumat.pdf accesat la data de

15.01.2014.

PASCU A., Justiția Restaurativă (Teorie și practică), http://irp.md/item.php?text_id=420 accesat

la 19.01.2014.

WACHTE T. L., What is restorative practices?, http://www.iirp.edu/what-is-restorative-

practices.php accesat la data de 19.01.2014.

7