Impaunarea lui Adrian

Moto :E usor a scrie versuri/ Cand nimic nu ai a spune/ Insirand cuvinte goale/ Ce din coada au sa sune (Un coleg de alee al Marelui Poet Adrian Paunescu)

Romania travereseaza cea mai abjecta criza morala din istorie! Acesta este un lucru bun, pentru ca daca nu mai ai unde sa cobori, trebuie sa urci, fie ca vrei, fie ca nu vrei. Astazi este o zi de doliu national. Astazi, unul dintre putinele spatii sacre al romanilor, si ne referim aici la cimitirul Bellu, locul unde sunt ingropati cei care ne-au dat identitatea de romani, a fost grav profanat. Putem intelege, din considerente umanitare, ca Paunescu a fost ingropat temporar la Bellu, desi trebuia aleasa o figura mai periferica. Putem intelege chiar ca a fost plimbat pe la Casa Scriitorilor si pe la Ateneu, edificii care sunt oricum golite de mult timp de substanta vitala nationala.

Ceea ce nu putem intelege in ruptul capului este cum poate fi inmormantat pe Aleea Scriitorilor, langa Mihai Eminescu, Nicolae Labis, Nichita Stanescu si Marin Sorescu un pupincurist (de funduri) de geniu, de un oportunism feroce, aplaudac, poet la kilogram si la metru, un comunist spalat pe creier care n-a putut intelege toata viata lui spiritul Romaniei profunde pe care l-a maimutarit constant la nivelul lui superficial de intelegere!!

Si care, trebuie sa o spunem clar – a fost un poet mediocru, un epigon tardiv, caricatural si gretos-mesianic al lui Cosbuc si Toparceanu. Si asta in cel mai fericit caz. Eminescu cred ca se zgribuleste intr-un colt al cavoului sau ne priveste cu un rictus ironic…El stie de mult ca suntem niste circari. Ca epigoni, este deja prea mult spus…

Pentru ca trebuie sa o spunem foarte clar. Poporul roman adevarat n-are nici stomac, nici timp pentru declamatia superflua pe un ton grav, cu grohaiturile mobilizatoare cu iz de Ferma Animalelor si cu adunarile penibile ale tinerilor anilor ‘70-’80 care, saracii, n-aveau si ei un Woodstock al lor unde sa se defuleze si ajungeau inevitabil la Cenaclul Flacara (in lipsa altor optiuni).

Din fericire, la inmormantarea lui Paunescu n-au fost decat aplaudaci din generatia Cenaclului Flacara care, oricum, sunt pe cale sa dispara fizic la randul lor. Pentru generatiile Pro, Counter-Strike si Facebook aceasta “manifestatie” se pare ca a fost putin cam abstracta…Din fericire pentru noi si pentru viitorul acestei tari, asa cum se prefigureaza el…

In orice caz, Timpul va curata implacabil toate aceste excrescente, toate aceste accidente ale zbuciumatei istorii contemporane a Romaniei. Si, mai mult ca sigur, cu mult inainte ca cele cinci camioane ale operei sale (si cand te candesti ca sunt scriitori care au intrat in constiinta universala cu o singura carte!) sa apuce sa putrezeasca, Posteritatea il va muta pe Marele Bard acolo unde trebuia sa ajunga de la inceput – in locul de care apartine. La Barca adica. Pentru ca Posteritatea, spre deosebire de oameni, este cinstita. Macar cu ea insasi!