CHARLES H. SPURGEONMEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

Dimineaţa şi Seara

1 IANUARIE

Dimineaţa Au mâncat din roadele ţării Canaanului în anul acela, Iosua 5:12Călătoriile obositoare se terminaseră pentru Israel, fiindcă ajunsese la odihna făgăduită. Nu mai erau corturi de aşezat, "nici şerpi înfocaţi, nici Amaleciţi războinici, nici pustiu arzător. Israelita ajunseseră în ţara în care curgea lapte şi miere, şi acum mâncau din roadele ţării. Poate că în anul care începe acum, iubite cititor creştin, se va întâmpla la fel cu tine sau cu mine. Perspectiva aceasta este îmbucurătoare şi, dacă ne ţinem credinţa trează, se va împlini. Să fii cu Isus în odihna făgăduită poporului lui Dumnezeu este într-adevăr o speranţă măreaţă, şi să aştepţi gloria aceasta atât de curând este o dublă binecuvântare. Necredincioşii şovăie în faţa Iordanului, care ne desparte şi acum de ţara promisă, dar să ne întemeiem nădejdea pe faptul că am înfruntat deja toate relele, şi că nici măcar moartea nu ne mai poate înfricoşa. Să alungăm orice gând de teamă şi să ne bucurăm la gândul că din anul acesta vom începe să fim „întotdeauna cu Domnul" (1 Tesaloniceni 4:17). Mulţi vor rămâne pe pământ ca să facă lucrarea pe care Domnul le-a încredinţat-o. Dacă aceasta va fi şi partea noastră, nu există nici un motiv pentru care textul de Anul Nou să nu fie adevărat. „Noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă" (Evrei 4:3). Duhul Sfânt este garanţia moştenirii noastre. El ne dă „mai mult decât cerem". Cei care sunt în cer sunt în siguranţă; tot astfel noi, care suntem pe pământ, suntem siguri în Christos Isus. Cei de sus şi-au învins duşmanii; noi avem şi noi victoriile noastre. Ostile cereşti se bucură împreună cu Domnul lor; privilegiul acesta ne este îngăduit şi nouă. Ei se odihnesc în dragostea Lui; noi avem pace prin EL. Ei cântă spre lauda Lui; noi avem privilegiul să-L binecuvântăm. In anul care începe vom aduna roadele acestui pământ pustiu, pe care credinţa şi speranţa îl pot transforma într-o gradină a Domnului. La început, omul mânca hrana îngerilor; de ce nu ar face-o şi acum? O, ce privilegiu să ne bucurăm în Isus şi să mâncăm din roadele ţării anul acesta!

SearaNe vom veseli şi ne vom bucura de tine.

Cântarea Cântărilor 1:4Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. " Nu vom deschide porţile noului an în note jalnice de trombon, ci în sunete dulci de harpă şi în bucuria răsunătoare a chimvalelor. „Veniţi să cântăm cu veselie Domnului, şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre" (Psalmi 95:1). Noi, cei chemaţi şi credincioşi şi aleşi, vom uita orice durere şi ne vom întemeia credinţa pe numele lui Dumnezeu. Lăsaţi-i pe ceilalţi să-şi plângă

necazurile; noi, cei care avem lemnul dulce pe care să-l aruncăm în apele amare de la Mara (vezi Exod 15:23) vom lăuda cu bucurie pe Domnul. Duh prea Sfânt, Sprijinitorul nostru preţios, noi, templul în care locuieşti, nu vom înceta niciodată să slăvim şi să binecuvântăm numele lui Isus. „Ne vom" — suntem hotărâţi s-o facem. Isus trebuie să fie încoronat prin bucuria din inimile noastre. Nu ne vom dezonora Mirele jelind în prezenţa Lui. Noi suntem hirotoniţi ca soli ai cerului; să repetăm mereu imnul veşnic de slavă pe care îl vom cânta pe străzile Noului Ierusalim. „Ne vom veseli şi ne vom bucura". Aceste cuvinte au un dublu înţeles: o îndoită fericire, binecuvântare peste binecuvântare. Există vreo limită la bucuria noastră în Domnul? Oare oamenii lui Dumnezeu L-au simţit vreodată mai aproape ca acum? Ce bucurie mai mare ar putea să aibă, chiar şi în cer? „Ne vom veseli şi ne vom bucura în tine. " Ultimul cuvânt este sarea din mâncare, miezul nucii, sufletul textului. Ce binecuvântaţi suntem în Isus! Ce râuri de binecuvântări infinite izvorăsc din El, da, şi fiecare picătură este plină de har, prin El! De vreme ce Tu, Scumpul nostru Domn Isus, eşti partea de moştenire a poporului Tău, revarsă în anul acesta asupra noastră o asemenea bogăţie de har încât, din cea dintâi până în cea dinurmă zi, să ne veselim şi să ne bucurăm în Tine. Să deschidem porţile veseliei în ianuarie, şi să le închidem cu bucurie în decembrie, prin Isus.

2 IANUARIE

DimineaţaStăruiţi în rugăciune. Coloseni 4:2Este interesant să observi cât de mult din Scriptură este dedicat rugăciunii, fie că ni se oferă exemple, fie că ni se dau învăţături, fie făgăduinţe. De abia deschidem Biblia şi citim „atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului" (Genesa 4:26), şi chiar când vrem să o închidem vedem „Amin"-ul din Apocalipsa 22:21 ca încheiere. Exemplele sunt destule. Aici ne întâlnim cu credinciosul Iacov, dincolo cu Daniel care se roagă de trei ori pe zi, sau cu David care îşi cheamă Dumnezeul din toată inima. Pe munte îl vedem pe Ilie, iar în temniţă pe Pavel şi Sila. Avem o mulţime de porunci şi mii de făgăduinţe. Ce ne învaţă exemplele acestea despre importanţa şi necesitatea sfântă a rugăciunii? Putem fi siguri că, orice ar fi promis Dumnezeu în Cuvântul Său, se va îndeplini în vieţile noastre. Dacă a spus atât de multe despre rugăciune, este din cauză că El ştie că noi avem nevoie de ea. Atât de mare este nevoia noastră încât, până vom ajunge în ceruri, nu trebuie să încetăm să ne rugăm. Nu ai nevoi? Atunci mă tem că nu îţi cunoşti propria sărăcie. Nu ai nevoie să ceri mila lui Dumnezeu? Atunci poate că mila lui Dumnezeu îţi va arăta cât eşti de nenorocit! Un suflet fără rugăciune este un suflet fără Christos. Rugăciunea este gânguritul copilului încrezător, lovitura războinicului credincios, amintirea sfinţilor adormiţi în Domnul. Este respiraţia, cuvântul, alinarea, puterea, onoarea unui creştin. Dacă eşti copil al lui Dumnezeu, vei căuta faţa Tatălui tău şi vei trăi în dragostea Tatălui tău. Roagă-te ca în anul acesta să fii sfânt, umil, zelos şi răbdător. Roagă-te să ai o comuniune mai strânsă cu Christos, şi să intri mai des în sala de ospeţe a iubirii Lui. Roagă-te să fii un exemplu şi o binecuvântare

pentru ceilalţi, ca să poţi trăi mai mult spre gloria Stăpânului tău. Moto-ul pentru acest an să-ţi fie „Stăruiţi în rugăciune".

SearaSă-ţi învioreze popoarele puterea. Isaia 41:1Toate lucrurile de pe pământ au nevoie de înviorare. Nici un lucru creat nu trăieşte prin sine însuşi. „Tu înnoiesti astfel faţa pământului" (Psalmi 104:30) este declaraţia psalmistului. Chiar şi copacii, care nu-şi poartă singuri grija scurtei lor vieţi prin muncă, trebuie să bea din ploaia cerului şi să se hrănească din ascunsele comori ale pământului. Cedrii din Liban, pe care Dumnezeu i-a sădit, trăiesc doar fiindcă, zi după zi, se hrănesc cu seva din adâncul pământului. Nici viaţa omului nu poate fi prelungită fără o reînnoire de la Dumnezeu. Aşa cum este necesar să menţinem sănătatea trupului prin mâncare, la fel trebuie să ne hrănim sufletele ascultând Cuvântul predicat, citind din Cartea lui Dumnezeu şi desfătându-ne cu ospăţul poruncilor. Cât de slabe ar fi trupurile noastre dacă nu am mânca! Dar cu cât mai slab este un sfânt care trăieşte fără conducerea Cuvântului lui Dumnezeu şi fără rugăciune! Dacă credinţa noastră poate trăi fără Dumnezeu, atunci nu este de origine divină; nu este decât un vis. Fiindcă ceea ce a sădit Dumnezeu Îl aşteaptă, aşa cum florile aşteaptă roua. Fără o refacere permanentă nu vom fi pregătiţi pentru atacurile continue ale răului, pentru ispite şi pentru conflictele din suflet. Când se porneşte vijelia, vai de copacul care nu şi-a prins bine rădăcinile de stâncă şi nu şi-a făcut suficiente provizii de hrană. Când soseşte furtuna, vai demarinarii care nu şi-au întărit pânzele, nu şi-au aruncat ancora şi nu au căutat un liman. Dacă permitem binelui să slăbească, răul va prinde puteri şi va lupta cu disperare pentru a ne lua în stăpânire; şi astfel, poate, va urma durerea şi disperarea şi nefericirea. Să ne apropiem de tronul îndurării divine în umilinţă. Atunci vom primi împlinirea făgăduinţei „Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea! (Isaia 40:31).

3 IANUARIE

DimineaţaTe voi păzi şi te voi pune să faci legământ cu poporul. Isaia 49:8Isus Christos însuşi este suma şi substanţa legământului şi, ca unul din darurile sale, El este proprietatea oricărui credincios. Credinciosule, poţi să numeri binecuvântările pe care le-ai primit în Christos? „în El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii" (Coloseni 2:9). Gândeşte-te la cuvântul Dumnezeu şi la infinitatea lui şi apoi meditează la Christos, Omul desăvârşit, şi la toată frumuseţea Lui; fiindcă tot ceea ce acest Christos, ca Om şi Dumnezeu, a avut, are şi va avea, este al tău. A trecut prin suferinţă şi moarte la tine, ca să fie proprietatea ta pentru totdeauna, fără bani şi fără plată. Binecuvântatul nostru Isus, ca Dumnezeu, este omniscient, omniprezent şi omnipotent Nu te ajută să ştii că toate aceste atribute glorioase şi măreţe sunt şi ale tale? Are El putere? Puterea aceasta este a ta şi te întăreşte, îţi biruie duşmanii şi te păzeşte până la capăt. Are El dragoste? Ei bine, în inima Lui nu există nici o picătură de dragoste care să

nu fie a ta; poţi să te arunci în imensul ocean al dragostei Lui, şi să spui despre toată „este a mea". Are El dreptate? Poate părea o însuşire aspră, dar chiar şi aceasta este a ta, fiindcă El va avea grijă ca, prin dreptatea Lui, să beneficiezi de tot ce ţi-a fost promis prin legământul harului. Şi tot ce are El ca Om desăvârşit este al tău. Ca Om desăvârşit, Christos a primit aprobarea Tatălui. El a fost primit de Cel Prea înalt. Credinciosule, acceptarea Iui Dumnezeu este şi a ta; nu ştii că dragostea Tatălui revărsată asupra Fiului este revărsată acum asupra ta? Fiindcă tot ce a făcut Christos este al tău. Dreptatea desăvârşită pe care a adus-o Isus pe pământ prin viaţa Lui nepătată şi prin păzirea poruncilor este a ta şi îţi este atribuită ţie. Christos este legământul.

Sunt al Tău, Doamne — ce sprijin deplin!Ce binecuvântare, am un Salvator divin!

Prin Mielul ceresc sunt veşnic fericit,Şi inima-mi tresaltă când îi aud glasul iubit.

SearaVocea celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-i cărările. Luca 3:4Vocea celui ce striga în pustie cerea o cale pregătită pentru Domnul, o cale prin pustie. Eu voi fi atent la ceea ce strigă învăţătorul şi îi voi pregăti o cale în inima mea, netezită, prin milă, în deşertul firii mele. Cele patru porunci din Isaia 40, din care se inspiră textul de astăzi (vers. 3) trebuie să beneficieze de atenţia mea serioasă: „Orice vale să fie înălţată" (vers. 4). Gândurile josnice şi înjositoare trebuiesc părăsite, îndoiala şi disperarea trebuiesc îndepărtate, iar plăcerile şi înălţarea de sine trebuiesc lepădate. Peste văile adânci trebuiesc înălţate drumuri glorioase. „Orice munte şi deal să fie plecate" (vers. 4). Mândria şi încrederea în sine trebuiesc nivelate pentru ca să se pregătească un drum pentru Regele Regilor. Dragostea divină nu poate fi acordată niciodată păcătoşilor mândri şi încăpăţânaţi. Domnul îi respectă pe cei umili şi îi vizitează pe cei cu inima rănita, dar cel mândru este o urâciune în faţa Lui. Suflete, cere-I cu lacrimi Duhului Sfânt să te ajute să respecţi voia Sa. „Coastele să se prefacă în câmpii" (vers. 4). Inima nestatornică trebuie să croiască o cărare hotărâtă pentru Dumnezeu, pe care să umble sfinţenia. Oamenii nestatornici sunt străini de adevărul lui Dumnezeu. Suflete, ai grijă să fii cinstit şi drept în toate lucrurile sub privirea atotştiutoare a lui Dumnezeu. „Strâmtorile (să se prefacă în) vâlcele" (vers. 4) Stâncile păcatului trebuie îndepărtate, iar cârtelile şi nemulţumirea smulse din rădăcini. Un Oaspete atât de important nu trebuie să păşească pe drumuri pline de mărăcini şi pietre când vine să-şi onoreze aleşii cu tovărăşia Sa. O, fie ca în Seara aceasta inima să-mi fie o cale netezită pentru Domnul, astfel încât El să facă o cercetare amănunţita în toate colţurile inimii mele, de la începutul anului până la sfârşit.

4 IANUARIE

Dimineaţa

Crescând în har, şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Christos Isus. 2 Petru 3:18Crescând în har" - nu doar într-o însuşire a harului, ci în tot harul. Crescând în rădăcina harului, credinţa. Să te încrezi în făgăduinţe mai mult decât înainte. Lasă credinţa să crească în plinătate, statornicie şi simplitate. Crescând în dragoste. Cere ca dragostea ta să fie mai adâncă, mai intensă şi mai practică, şi să-ţi influenţeze orice gând, cuvânt şi faptă. Crescând în umilinţă Caută să te aşezi cât mai jos, şi să afli cât mai multe despre nimicnicia ta. Pe măsură ce cobori în umilinţă, caută să te ridici apropiindu-te de Dumnezeu în rugăciune şi într-o relaţie mai strânsă cu Isus. Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să te facă să „creşti... în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului". Cel care nu creşte în cunoştinţa lui Isus refuză binecuvântarea. Să-L cunoşti pe El este „viaţa veşnică" (Ioan 17:3) şi să te adânceşti în cunoştinţa Lui înseamnă să creşti în fericire. Cel care nu-şi ia timp prea mult să-L cunoască pe Isus nu ştie nimic despre El. Oricine bea din vinul acesta însetează mai tare fiindcă, deşi Christos te hrăneşte, este o hrană de care nu te saturi niciodată. Dacă vei cunoaşte dragostea lui Isus aşa „cum doreşte un cerb izvoarele de apă" (Psalmi 42:1), atunci vei înseta şi tu după adâncimile dragostei Sale. Dacă nu vrei să-L cunoşti mai bine înseamnă că nu-L iubeşti, fiindcă iubirea strigă întotdeauna „mai aproape, mai aproape", îndepărtarea de Christos înseamnă moarte, dar apropierea Lui aduce cerul mai aproape. Nu te mulţumi deci cu o cunoaştere mediocră a lui Isus. Caută să cunoşti mai multe despre El în natura Lui divină, în relaţiile Lui cu oamenii, în lucrarea Lui desăvârşită, în moartea Lui, în învierea Lui, în prezenta Lui lucrare de mijlocire şi în viitoarea Lui revenire glorioasă. Apropie-te de cruce, şi caută taina rănilor Sale. Să creşti în dragostea pentru Isus, şi să ai o mai bună înţelegere a dragostei Sale pentru noi, este cea mai bună încercare a creşterii în har.

SearaIosif şi-a cunoscut fraţii, dar ei nu l-au cunoscut.

Genesa 42:8Dimineaţă ne-am rugat pentru creştere în har şi în cunoaşterea Domnului nostru Christos Isus; În seara aceasta este bine să ne gândim la o întâmplare similară, şi la faptul că Iosif cel ceresc ne cunoaşte pe noi. Cunoaşterea aceasta era perfectă cu mult timp înainte ca noi să-Lcunoaştem. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau, si în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte să fi fost vreuna din ele" (Psalmi 139:16). Înainte să fi existat în lume, existam în inima Lui. Când I-am fost duşmani, ne-a cunoscut cu nefericirea, nebunia şi slăbiciunea noastră. Când am plâns cu amar şi căinţă şi L-am văzut ca pe un judecător nemilos, El ne-a privit ca pe nişte fraţi prea iubiţi, şi inima Lui a plâns pentru noi. El nu i-a uitat niciodată pe cei aleşi, ci i-a privit întotdeauna drept obiectul iubirii Lui infinite. „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui" (2 Timotei 2:19) este la fel de adevărat pentru risipitorul care paşte porcii ca şi pentru fiul care stă la masă. Dar vai, noi nu ne cunoaştem Fratele Ceresc, şi din necunoaşterea aceasta iau naştere o mulţime de păcate. Ne împietrim inimile în faţa Lui, şi nu îi permitem să intre în dragostea noastră. Nu avem încredere în El şi ne

îndoim de cuvintele Sale. Ne răzvrătim împotriva Lui şi nu îi aducem nici un omagiu. „Soarele Dreptăţii" (Maleahi 4:2) străluceşte cu tărie, dar noi nu Îl putem vedea. Cerul coboară pe pământ, şi pământul nu îl primeşte. Domnul fie lăudat, zilele acestea s-au sfârşit pentru noi; totuşi, chiar şi acum, ştim puţin despre Isus în comparaţie cu ceea ce ştie El despre noi. Am început să studiem despre El, dar El ne cunoaşte pe deplin. Este o întâmplare fericită că ignoranţa nu este din partea Lui, fiindcă atunci am fi fără speranţă. El nu ne va spune „Nu vă cunosc" (Matei 7:23). El ne va mărturisi numele în ziua revenirii Sale; până atunci, El ni se va arăta aşa cum lumea nu Îl poate vedea.

5 IANUARIE

DimineaţaDumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Genesa 1:4Lumina nu avea cum să nu fie bună, de vreme ce a răsărit la porunca bunătăţii „să fie lumină" (Genesa 1:3). Noi, cei care ne bucurăm de ea, am fi mai recunoscători dacă am vedea mai mult din Dumnezeu în ea şi prin ea. În mod fizic, Solomon spune că lumina este dulce, dar lumina Evangheliei este infinit mai preţioasă, fiindcă descoperă lucrurile veşnice şi slujeşte firii noastre duhovniceşti. Când Duhul Sfânt ne dă lumină spirituală şi ne deschide ochii să vedem „slava lui Dumnezeu pe chipul lui Isus Christos" (2 Corinteni 4:6), vedem şi noi păcatul sub adevărata lui faţă şi ne vedem şi propria poziţie. Îl vedem pe Cel Prea Sfânt aşa cum ni se descoperă, planul milei aşa cum ni-l oferă, şi lumea care va veni aşa cum este descrisă în Scriptură. Lumina spirituală are multe faţete şi culori prismatice, dar fie că înseamnă cunoaştere, bucurie, sfinţenie sau viaţă, toate sunt bunuri divine. Dacă prin lumină primim aceste lucruri bune, cât de esenţială este ea şi cât de glorios este locul în care El ni se descoperă! Când un lucru bun apare în lume, este nevoie imediat de o despărţire. Lumina şi întunericul nu au de-a face una cu alta. Dumnezeu le-a despărţit; să nu ne înşelăm. Fiii luminii nu trebuie să se întovărăşească cu fapte, învăţături sau înşelări ale întunericului. Fiii zilei trebuie să fie cumpătaţi, cinstiţi şi harnici în lucrul Domnului, lăsând lucrările întunericului pe seama celor care locuiesc în întuneric. Bisericile noastre trebuie să despartă lumina de întuneric prin disciplină, şi astfel vom putea fi despărţiţi de lume. În judecăţile noastre, în acţiuni, relaţii, învăţături şi ascultare trebuie să discernem între bine şi rău, şi să păstrăm marea distincţie pe care Dumnezeu a făcut-o din prima zi a lumii. O Doamne Isuse, fii Lumina noastră în toată această zi, fiindcă lumina Ta este lumina oamenilor.

SearaDumnezeu a văzut lumina. Genesa 1:4În Dimineaţa aceasta am cunoscut bunătatea luminii, şi felul în care Dumnezeu a despărţit-o de întuneric. Acum vom studia interesul special al Domnului pentru lumină: „Dumnezeu a văzut lumina". El a privit-o cu

mulţumire, a contemplat-o cu plăcere, şi a văzut că „era bună". Dacă Domnul ţi-a dat lumină, iubite cititor, înseamnă că El priveşte lumina aceasta cu interes special, nu numai din cauză că o iubeşte ca pe lucrarea Sa, dar şi fiindcă este la fel cu El însuşi, căci „Dumnezeu este lumină" (1 Ioan 1:5). Este plăcut pentru credincios să ştie că ochiul lui Dumnezeu priveghează cu iubire lucrarea pe care a început-o în el. El nu pierde niciodată din vedere comoara pe care a aşezat-o în vasele noastre de lut. Uneori nu putem vedea lumina, dar Dumnezeu o vede întotdeauna, şi aşa este cel mai bine. Este mai bine să-mi vadă judecătorul nevinovăţia decât să mă gândesc s-o văd eu. Este foarte confortabil pentru mine să ştiu că fac parte din poporul lui Dumnezeu; dar fie că ştiu eu sau nu, dacă Domnul o ştie, sunt în siguranţă. Aceasta este temelia. „Domnul îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui" (2 TimOtei 2:19). S-ar putea să oftezi şi să murmuri din cauza păcatelor şi să jeleşti întunericul, dar Dumnezeu vede totuşi lumina din inima ta, fiindcă El a pus-o acolo. Toţi norii şi întunecimea din sufletul tău nu pot să ascundă lumina de privirea Lui iubitoare. Poate că ai căzut în descurajare şi chiar disperare, dar dacă sufletul tău se întoarce spre Christos, şi dacă îţi cauţi odihna în lucrarea Sa, Dumnezeu vede lumina. El nu doar că o vede, dar o şi păstrează în tine. „Eu Domnul o pătase" (Isaia 27:3). Acesta este un gând preţios pentru cei care, după o supraveghere atentă a lor înşişi, îşi simt propria neputinţă. Lumina aceasta, păstrată prin dragostea lui Dumnezeu, se va preface într-o zi în splendoarea amiezii şi în plinătatea gloriei. Lumina dinăuntru este răsăritul zilei veşnice.

6 IANUARIE

DimineaţaŞi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. 1 Petru 5:7Este uşor să ne alinăm durerile când ştim că El se îngrijeşte de noi. Creştine, nu-ţi dezonora credinţa printr-o înfăţişare veşnic îngrijorată. Vino şi aruncă-ţi povara asupra Domnului. Te clatini sub o greutate pe care Tatăl nu o simte. Ceea ce ţi se pare o povară zdrobitoare, este un fir de nisip pentru El. Nu există o mângâiere mai mare decât aceea de a sta liniştit în mâinile Domnului, cunoscând numai voia Lui. O, copil al suferinţei, fii răbdător. Dumnezeu nu te-a uitat în grija Lui iubitoare. Cel care are grijă de vrăbii îţi va împlini toate nevoile. Nu te lăsa pradă disperării. Speră, speră mereu. Ridică braţele credinţei peste marea necazurilor, şi luptă cu nefericirea. Există Cineva care se îngrijeşte de tine. Ochiul Său este aţintit asupra ta, inima Sa bate pentru durerile tale, şi mâna Sa atotputernică te va ajuta în nevoie. Cel mai întunecat nor se va risipi sub lumina îndurării Lui. Cea mai întunecoasă noapte va lăsa locul dimineţii. Dacă faci parte din familia Sa, El îţi va lega rănile şi îţi va vindeca inima rănită. Nu te îndoi de harul Său din cauza necazurilor tale, ci crede că El te iubeşte în vremurile de tulburare, ca şi în timpurile fericite. Ce viaţă liniştită şi senină ai avea dacă L-ai lăsa pe Dumnezeu să-ţi poarte de grijă! Cu puţin ulei în ulcior, şi o mână de făină în ladă, Elisei a

supravieţuit foametei, şi tu vei face la fel. Dacă Dumnezeu se îngrijeşte de tine, de ce te mai îngrijorezi? Poţi să te încrezi în El în privinţa trupului, dar nu şi în privinţa sufletului? El nu a refuzat niciodată să-ţi poarte poverile; El nu s-a clătinat niciodată sub greutatea ta. Vino, deci, suflete; leapădă-te de griji, şi lasă-ţi toate poverile în mâna bunului Dumnezeu.

SearaDar mâna Domnului venise peste mine Seara. Ezechiel 33:22Pe calea judecăţii, aceasta poate fi situaţia, şi dacă este aşa, este treaba mea să mă gândesc la motivul acestei vizite şi să îndur nuiaua pe care am primit-o. Nu sunt singurul pedepsit în această perioadă; îngăduiţi-mi să mă supun pedepsei, şi să trag un folos din ea. Dar mâna Domnului poate veni şi în alte moduri — întărindu-mi sufletul şi înălţându-mi gândul spre lucrurile veşnice. O, dacă aş simţi prezenţa Domnului în felul acesta! Simţământul prezenţei divine poartă sufletul către cer pe aripi de vultur. In asemenea ocazii, suntem atât de plini de bucurie spirituală, încât uităm toate grijile şi durerile pământului. Nevăzutul este aproape, şi cele văzute îşi pierd puterea. Trupul slujitor aşteaptă la poalele muntelui, iar sufletul stăpân se închină pe culme, în prezenţa Domnului. O, dacă mi-ar fi acordat un asemenea anotimp de comuniune divină în seara aceasta! Domnul ştie că nevoia mea este foarte mare. Darurile mele tânjesc, stricăciunea creşte, credinţa este slabă, şi evlavia rece; toate acestea sunt motive care cheamă mâna Sa vindecătoarea asupra mea. Mâna Sa poate răcori fierbinţeala de pe fruntea mea, şi poate opri tumultul din inima mea. Glorioasa mână care a creat lumea poate să creeze o minte nouă pentru mine. Neobosita mână care poartă temeliile lumii poate să-mi susţină spiritul. Iubitoarea mână care îngrijeşte sfinţii mă poate înveseli. Şi atotputernica mână care sfârşie duşmanii poate să-mi supună păcatele. De ce să nu simt atingerea acestei mâni în seara aceasta? Vino, suflete. Spune-I lui Dumnezeu că mâinile lui Isus au fost străpunse pentru răscumpărarea ta, şi vei simţi asupra ta aceeaşi mână care l-a atins pe Daniel în timp ce se ruga, ca să vadă chipul lui Dumnezeu

7 IANUARIE

DimineaţaPentru mine, a trăi este Christos. Filipeni 1:21Credinciosul nu trăieşte întotdeauna pentru Christos. Începe să facă aşa atunci când Dumnezeu Duhul Sfânt îl convinge de păcat, şi când este adus prin har să vadă cum Mântuitorul îi ispăşeşte păcatele. Din momentul acela al naşterii din nou, credinciosul începe să trăiască pentru Christos. Isus este pentru credincioşi „comoara de mare preţ" (Matei 13:46), pentru care suntem gata să vindem tot ce avem. Ne-a câştigat dragostea atât de complet încât inima noastră bate doar pentru El. Vrem să trăim pentru gloria Lui, şi suntem gata să murim pentru a apăra Evanghelia Sa. El este scopul vieţii noastre şi modelul după care ne sculptăm caracterele. Cuvintele lui Pavel înseamnă mai mult decât crede majoritatea oamenilor.

Mulţi vor spune că Pavel declară că sfârşitul vieţii lui este Christos, dar, mai degrabă, întreagă viaţa lui a fost Isus! In cuvintele unui sfânt din vechime, El a „mâncat şi băut şi dormit viaţa veşnică". Isus era aerul lui, sufletul sufletului său, inima inimii sale, viaţa vieţii sale. Poţi să spui tu, ca şi creştin, că trăieşti după acest ideal? Poţi să mărturiseşti că pentru tine „a trăi este Christos"? Îţi faci munca pentru Christos, sau munceşti pentru beneficiul tău şi pentru bunăstarea familiei tale? Întrebi „este acesta un motiv de bază"? Pentru un creştin este. Profesia lui este să trăiască pentru Christos. Cum poate să trăiască altfel fără să comită adulter spiritual? Sunt mulţi cei care îndeplinesc acest principiu într-o oarecare măsură, dar cine îndrăzneşte să spună că el trăieşte în întregime pentru Christos, aşa cum a făcut apostolul? Totuşi aceasta şi numai aceasta este adevărata viaţă a unui creştin — izvorul ei, scopul ei, felul ei şi sfârşitul ei. Toate se adună într-un singur cuvânt: Isus. Doamne, acceptă-mă. Mă prezint în faţa ta, rugându-mă să trăiesc prin Tine şi pentru Tine. Îngăduie-mi să fiu vita de jertfă care stă între plug şi altar. Îngăduie ca motto-ul meu să fie: Gata pentru muncă sau pentru jertfă.

SearaSoro, mireaso. Cântarea Cântărilor 4:12Observaţi cuvintele duioase prin care cerescul Solomon se adresează miresei Sale, Biserica, cu intensă afecţiune: Soro — cineva apropiat de Mine prin legături de rudenie, împărtăşind aceleaşi simpatii. Mireaso — cea mai iubita şi mai apropiată, unită cu Mine prin legăturile tandre ale iubirii; dulcea mea tovarăşă, parte din Mine însumi. Soră prin naşterea Mea în Betleem, prin care M-am făcut os din oasele tale şi carne din carnea ta. Mireasă prin alegerea cerului, prin care v-am făcut părtaşi la neprihănire. Sora mea pe care o cunosc din copilărie, pe care am vegheat-o de când s-a născut Mireasa mea aleasă dintre toate fetele, îmbrăţişată cu braţele iubirii şi făgăduită Mie pentru totdeauna". Vedeţi dar că Regele nostru ceresc nu se ruşinează cu noi, fiindcă El recunoaşte cu plăcere această dublă legătură. Am folosit de două ori cuvântul „mea" pentru a arăta cât de mare este afecţiunea lui Christos faţă de biserica Sa. El îşi „găseşte plăcerea în fii oamenilor" (Proverbe 8:31), fiindcă acei fii ai oamenilor sunt cei aleşi de El. El, Păstorul, se îngrijeşte de turmă, fiindcă este turma Sa. El a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut" (Luca 19:10), fiindcă ceea ce era pierdut îi aparţinea dinainte de a se fi pierdut. Biserica aparţine în totalitate Domnului ei; nimeni altcineva nu poate să pretindă stăpânire asupra ei. Isuse, biserica Ta doreşte să-ţi aparţină! Fie ca orice suflet însetat să bea apă din izvorul acesta. Suflete, Christos este alături de tine în părtăşie. Christos îţi este aproape prin legătura căsătoriei, şi tu îi eşti scump! Iată, el îţi strânge mâna în palmele sale, spunându-ţi „Soro, mireaso". Observă că cele două ancore prin care eşti legat de El îţi oferă siguranţa că Domnul nu poate şi nu vrea să-ţi dea drumul. Prea iubiţilor, nu fiţi leneşi în a-I întoarce flacăra iubirii Sale.

8 IANUARIE

Dimineaţa

Fărădelegile săvârşite de copiii lui Israel când îşi aduc toate darurile lor sfinte. Exod 28:38Ce văl este ridicat prin intermediul acestor cuvinte, şi ce dezvăluire se face! Este bine şi potrivit pentru noi să ne oprim şi să privim acest lucru trist. Fărădelegile pe care le săvârşim în închinarea noastră publică: ipocrizia, formalismul, încropeala, lipsa de respect, rătăcirea inimii şi uitarea lui Dumnezeu — ce măsură plină avem! Fărădelegile pe care le săvârşim în munca noastră pentru Domnul — rivalităţile, încrederea în sine, nepăsarea, lâncezeala şi necredinţa — ce profanare! Fărădelegile din rugăciunile personale — slăbiciunile, răceala, neglijenţa, amorţeala şi vanitatea — ce munte de pământ mort! Dacă privim mai atent, vom vedea că aceste , fărădelegi ale lucrurilor sfinte" sunt mai mari decât par la prima vedere. Dr. Payson, într-o scrisoare către fratele său, spunea: „Parohia mea, ca şi inima mea, seamănă foarte mult cu grădina unui leneş. Mai rău este că descopăr că unele din dorinţele mele de îmbunătăţire au la bază tot mândria, vanitatea sau lenevia. Privesc buruienele care îmi împânzesc grădina şi vreau foarte mult să le smulg. Dar de ce? Ce stă la baza acestei dorinţe? S-ar putea să vreau să mă plimb pe afară şi să-mi spun „Ce ordonată este grădina mea!" Aceasta este mândrie. Sau s-ar putea ca vecinii mei să se uite peste gard şi să spună „Ce înflorită este grădina dumitale!" Aceasta este vanitate. Sau s-ar putea să doresc nimicirea buruienilor fiindcă m-am săturat să le tot smulg. Aceasta este lene. " Chiar şi dorinţa noastră de sfinţenie poate fi poluată de motive nedemne. Viermii se ascund şi sub cele mai verzi pajişti. Nu trebuie să căutăm prea mult ca să-i găsim. Cât de înviorător este gândul că, atunci când marele preot purta, fărădelegile lucrurilor sfinte" avea înscrise pe frunte cuvintele „Sfinţenie Domnului" (Exod 28:36). Chiar aşa, în timp ce Isus poartă păcatele noastre, prezintă în faţa Tatălui nu vinovăţia noastră, ci propria Sa sfinţenie. O, ce har nemăsurat să ne vedem Marele Preot cu ochii credinţei!

SearaDezmierdările tale sunt mai bune decât vinul.

Cântarea Cântărilor 1:2Nimic nu îl bucură atât de mult pe credincios aşa cum o face părtăşia cu Christos. E drept că se poate bucura, ca şi ceilalţi, de darurile vieţii. Dar poate să se bucure şi de darurile şi lucrările lui Dumnezeu; dar în toate acestea, luate separat sau împreună, nu poate găsi plăcerea pe care o are în legătura personală cu Domnul Isus. Credinciosul bea din vinul pe care nici o vie de pe pământ nu îl poate produce; mănâncă pâinea pe care nici ogoarele Egiptului nu ar putea-o întrece. Unde ar putea fi găsită dulceaţa pe care am gustat-o în părtăşia cu Preaiubitul nostru? După judecata noastră, bucuriile pământului sunt cu puţin mai bune decât roşcovele pentru porci, în comparaţie cu Isus, mana cerească. Mai de dorit este o clipă în părtăşie cu Isus şi dragostea Sa decât o lume întreagă de plăceri ale păcatului. Ce sunt paiele în comparaţie cu bobul de grâu? Ce este o tinichea, fie ea cât de strălucită, în comparaţie cu un diamant? Ce este un vis în comparaţie cu glorioasa realitate? Ce este cea mai mare bucurie a lumii în comparaţie cu Domnul nostru Isus Christos, chiar în cea mai

dispreţuită stare? Dacă ştii ceva despre viaţa interioară, vei mărturisi că cele mai înalte, pure şi durabile bucurii trebuie să fie fructele din Pomul Vieţii, care se află în mijlocul Paradisului lui Dumnezeu. Nici un izvor nu oferă apă atât de limpede ca fântâna lui Dumnezeu, săpată de suliţa soldatului (vezi Ioan 19:34). Toate bucuriile lumeşti sunt „din pământ, pământeşti" (1 Corinteni 15:47), dar fericirea pe care o aduce prezenţa lui Christos este ca şi El, cerească. Putem să ne revizuim părtăşia cu Isus şi nu vom găsi nici un regret şi nici o deşertăciune; vinul acesta nu are nimic tulbure, uleiul acesta nu are nici o musculiţă moartă. Bucuria în Domnul este solidă şi durabilă. Vanitatea nu are nimic de a face cu ea, iar înţelepciunea şi judecata au dovedit, în timp şi eternitate, că este vrednică de a fi chemată singura fericire adevărată. Pentru hrănire, alinare, bucurie şi înviorare, nici un vin nu poate rivaliza cu dragostea lui Isus. Să ne astâmpărăm setea cu ea în seara aceasta.

9 IANUARIE

DimineaţaEu... voi fi Dumnezeul lor. Ieremia 31:33Creştine, iată singura promisiune de care ai nevoie. Ca să fii fericit, ai nevoie de ceva care să te satisfacă; nu este destul? Dacă poţi să-ţi torni această promisiune în pahar, nu vei spune cu David „paharul meu este plin de dă peste el" (Psalmi 23:5), ce mi-aş putea dori mai mult? Când Dumnezeu îşi îndeplineşte promisiunea în viaţa ta, nu eşti posesorul tuturor lucrurilor? Dorinţa este mai tare decât moartea, dar Cel care „împlineşte totul în toţi", poate să o învingă. Cine poate măsura capacitatea dorinţelor noastre? Dar bogăţia incomensurabilă a lui Dumnezeu o întrece. Te întreb dacă nu te simţi împlinit când ştii că Dumnezeu este al tău? Mai ai nevoie de altceva în afară de Dumnezeu? Plinătatea Lui nu îţi ajunge, chiar dacă toate celelalte te părăsesc? Dar ai nevoie de ceva care să întreacă această satisfacţie tăcută; ai nevoie de o bucurie nemărginită. Vino, suflete, iată o muzică cerească pentru tine, fiindcă Dumnezeu este Făcătorul cerului. Nici o melodie, fie ea chiar cântată de harpe şi viori, nu poate întrece dulcea promisiune „Eu... voi fi Dumnezeul lor". In ea se află o mare adâncă de binecuvântări, un ocean nesfârşit de bucurii. Vino şi scaldă-ţi sufletul. Scufundă-te un secol, şi nu vei mai găsi ţărmul; caută o veşnicie, şi nu vei da de fund. „Eu... voi fi Dumnezeul lor". Dacă aceste cuvinte nu-ţi fac ochii să strălucească şi inima să bată mai repede, atunci înseamnă că sufletul tău nu este sănătos. Dar ai nevoie de mai mult decât de bucurii prezente — ai disperată nevoie de ceva pe care să-ţi întemeiezi speranţa. Ce poţi spera mai mult decât împlinirea acestei făgăduinţe „Eu... voi fi Dumnezeul lor"? Aceasta este capodopera tuturor făgăduinţelor. Bucuriile ei au creat un cer dedesubt şi vor mai crea un cer deasupra noastră. Umblă în lumina Domnului, şi lasă-ţi sufletul să fie întotdeauna fermecat de dragostea Sa. Hrăneşte-te cu toate „bucatele grase şi mieroase" (Psalmi 63:5) pe care El ţi le oferă. Trăieşte-ţi privilegiile, şi bucură-te de această fericire de negrăit.

SearaSlujiţi Domnului cu bucurie Psalmi 100:2Desfatarea în serviciul divin este o dovadă a acceptării. Cei care Îl slujesc pe Dumnezeu cu o înfăţişare tristă, de parcă ar face ceva neplăcut, nu Îl slujesc deloc; ei se închină de formă, dar viaţa lipseşte. Dumnezeul nostru nu are nevoie de sclavi care să se prosterne în faţa tronului Său. El este Stăpânul unui imperiu al iubirii, şi îşi îmbracă slujitorii în uniforma bucuriei. Îngerii îi slujesc lui Dumnezeu cu cântări, nu cu vaiete. Un murmur sau un oftat ar însemna o răzvrătire. Ascultarea care nu este voluntară este neascultare, fiindcă Dumnezeu se uită la inimă, şi dacă vede că Îl slujim forţat, şi nu fiindcă Îl iubim, ne va respinge slujirea. Slujirea îmbinata cu o inimă veselă este o slujire din inimă şi, de aceea, singura adevărată. Luaţi-i creştinului plăcerea voioasă, şi i-aţi distrus testul sincerităţii. Dacă un om este târât la bătălie, nu este patriot; dar cel care merge la luptă cu ochii strălucitori şi faţa luminoasă, cântând „Dulce e să mori pentru patrie" dovedeşte că patriotismul său este sincer. Voioşia este temelia puterii noastre; atunci când ne bucurăm în Domnul suntem puternici. Bucuria înlătură toate dificultăţile. Pentru slujirea noastră, are aceeaşi însemnătate pe care o are uleiul pentru roţile maşinii. Fără ulei, osiile s-ar înfierbânta repede şi ar urma un accident; tot aşa, dacă roţile noastre nu ar fi unse cu uleiul bucuriei, sufletele noastre s-ar înfunda cu plictiseală, Omul care se bucură în slujba Domnului dovedeşte că ascultarea sa este adevărată; el poate cânta: Ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale Căci drumul acesta e bucuria mea. Cititorule, îngăduie-mi să te întreb: „Îl slujeşti pe Domnul cu bucurie”? Haideţi să arătăm lumii întregi, care crede că religia noastră este sclavie, că pentru noi ea înseamnă desfătare şi bucurie! Lăsaţi ca bucuria noastră să proclame că slujim unui Stăpân bun.

10 IANUARIE

DimineaţaDe acum mă aşteaptă cununa neprihănirii. 2 Timotei 4:8Şovăielnicilor, aţi spus adesea „mă tem că nu voi mai vedea niciodată cerul". Nu vă temeţi! Întreg poporul lui Dumnezeu va intra acolo. Îmi place să-mi amintesc vorbele neobişnuite ale unui muribund, care a spus: „nu mă tem să merg acasă. Am trimis totul înainte. Mâna lui Dumnezeu este pe clanţa uşii, şi eu sunt gata ca El să intre". „Dar", a spus cineva, „nu te temi că îţi vei pierde moştenirea?" „Nu", a spus el, „în cer există o coroană, pe care nici arhanghelul Gavril nu o poate purta; este făcută pe măsura capului meu. In cer se află şi un tron, pe care nici apostolul Pavel nu se poate aşeza; a fost pregătit pentru mine, şi al meu va fi. " O, ce gând minunat! Creştine, partea ta este asigurată; „rămâne... o odihnă" (Evrei 4:9). Dar nu s-ar putea să o pierd? Nu, este scrisă pe numele tău. Dacă sunt copil al lui Dumnezeu, nu o pot pierde. Este a mea, şi pot să consider de pe acum că o am. Vino cu mine, credinciosule, lasă-ţi păcatele pe muntele Nebo şi priveşte spre minunata ţară a Canaanului. Vezi pârâiaşul acela care sclipeşte în soare? Vezi turnurile cetăţii de lumină? Vezi frumuseţea ţării şi fericirea locuitorilor? Află, deci, că dacă ai putea zbura pe deasupra, ai vedea că pe unul din lăcaşurile ei scrie „acesta este

pentru unul ca tine. Este păstrat doar pentru el. El va veni aici şi va locui cu Dumnezeu pe vecie". Sărman şovăielnic, iată-ţi moştenirea, este a ta. Dacă crezi în Domnul Isus, dacă te căieşti de păcatul tău, dacă ţi-ai reînnoit inima, faci parte din poporul lui Dumnezeu şi ai un lăcaş rezervat, o coroană şi o harpă care te aşteaptă doar pe tine. Nimeni altcineva nu poate avea partea ta. Iţi este rezervată ţie, şi o vei avea în curând, fiindcă, atunci când cei aleşi se vor aduna în glorie, nu vor exista tronuri vacante.

SearaChiar dacă nu voi mai avea carne, îl voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Iov 19:26Notaţi subiectul aşteptării devotate a lui Iov: „Îl voi vedea pe Dumnezeu". El nu spune „Voi vedea sfinţii" — deşi, fără îndoială, ar fi o fericire negrăită — ci „îl voi vedea pe Dumnezeu". Nu „voi vedea porţile de aur, voi privi zidurile de iaspis, voi primi o coroană de mărire" ci „îl voi vedea pe Dumnezeu". Aceasta este esenţa şi substanţa cerului; aceasta este fericita nădejde a tuturor credincioşilor. Prin credinţă, desfătarea lor este să-L vadă acum în lucrările Sale. Le place să-L întâlnească în părtăşie şi rugăciune, dar în ceruri Îl vor vedea clar, şi văzându-L „aşa cum este" (1 loan 3:2), vor deveni asemenea Lui. Asemenea lui Dumnezeu — ce ne putem dori mai mult? O imagine a lui Dumnezeu — ce ar putea fi mai bine? Unii citează pasajul „chiar dacă nu voi mai avea carne, îl voi vedea totuşi pe Dumnezeu" şi găsesc o aluzie la „Cuvântul s-a făcut trup" (loan 1:14) şi la glorioasa Lui arătare, care va fi evenimentul ultimelor zile. Nu vom discuta aici adevărul acestei presupuneri, ci siguranţa că Christos va fi obiectul viziunii noastre veşnice; Îl vom vedea şi nu ne vom dori niciodată o bucurie mai mare. Nu vă gândiţi că va fi un cerc prea restrâns pentru mintea noastră. Nu va exista decât o singură sursă de desfătare, dar această sursă este infinită. Toate atributele Sale vor fi subiecte de contemplare, şi cum El este infinit în orice aspect, nu trebuie să ne temem că le vom epuiza vreodată. Lucrarea Sa, darurile Sale, dragostea Sa pentru noi şi gloria Sa în toate ţintele şi acţiunile sale — toate acestea vor fi teme veşnic noi. Patriarhul privea această vedere a lui Dumnezeu ca pe o bucurie personală, „Ochii mei îl vor vedea, şi nu ai altuia" (Iov 19:27). Gândeşte-te la realitatea fericirii cereşti; gândeşte-te că cerul va fi al tău. „Ochii tăi vor vedea pe împărat în strălucirea Lui" (Isaia 33:17). Orice strălucire pământească se întunecă şi scade până la urmă, dar aici este o strălucire care nu se va întuneca niciodată, o glorie care nu poate scădea: Îl voi vedea pe Dumnezeu.

11 IANUARIE

DimineaţaDar nu au rădăcină. Luca 8:13Suflete, cercetează-te singur în această dimineaţă, în lumina textului de azi. Ai primit Cuvântul cu bucurie. Sentimentele tale au fost trezite, şi ai fost foarte impresionat. Dar aminteşte-ţi: să asculţi Cuvântul este una, şi să-L primeşti pe Isus în sufletul tău alta. Simţămintele superficiale sunt adesea însoţite de o asprime a inimii, şi o primire sentimentală a

Cuvântului nu este întotdeauna durabilă. In parabola semănătorului, una din seminţe cade pe un teren stâncos, acoperit cu o pojghiţă subţire de pământ. Când sămânţa scoate rădăcini, ajunge curând la stânca de dedesubt; apoi se străduieşte din toate puterile să crească în sus dar, neavând hrană suficientă de la rădăcină, se usucă repede. Este acesta şi cazul meu? Am făcut oare un spectacol de sentimente care nu are corespondent în viaţa interioară? Binele creşte în pământ şi în afară în acelaşi timp. Sunt eu bine înrădăcinat în credincioşia şi dragostea pentru Isus? Dacă inima mea rămâne împietrită şi neudată de har, sămânţa cea bună poate încolţi pentru un anotimp, dar apoi se va usca, fiindcă nu va putea înflori într-o inimă stâncoasă, nesupusă şi nesfinţită. Daţi-mi voie să mă tem de o cucernicie rapidă în creştere şi puţin rezistentă, ca curcubetele lui Iona. Daţi-mi voie să calculez preţul uceniciei. Şi mai ales lăsaţi-mă să simt energia Duhului Sfânt; atunci voi avea în suflet o sămânţă rezistentă şi trainică. Dacă mintea mea rămâne la fel de îndărătnică cum a fost la început, soarele încercării o va usca, şi inima mea împietrită va arde şi mai tare sămânţa fără rădăcini. Credinţa mea va pieri curând, şi disperarea mea va fi teribilă; de aceea, Semănătorule ceresc, ară-mi inima întâi, şi apoi aruncă adevărul Tău în ea. Ingăduie-mi să rodesc o recoltă bogată pentru Tine.

SearaEu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta, Luca 22:32Atât de încurajator este gândul că Răscumpărătorul nostru nu încetează niciodată să mijlocească pentru noi. Când ne rugăm, El pledează pentru noi; şi când nu ne rugăm, El este avocatul cauzei noastre, şi prin mijlocirea Lui suntem apăraţi de pericole nevăzute. Observaţi încurajarea adresată lui Petru: „Simone, Simone, Satana a cerut să vă cearnă ca grâul, dar..." (Luca 22:31-32). Dar ce? „Dar du-te si roagă-te pentru tine'? Acesta ar fi un sfat bun, dar nu aşa este scris. Domnul nostru nu a spus nici că „Eu vă voi ţine treji, ca să fiţi feriţi". Şi aceasta ar fi fost o mare binecuvântare. Nu, El a spus: „Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta". Nu ştim cât îi datorăm Mântuitorului pentru rugăciunile în favoarea noastră. Când vom ajunge pe culmile cerului şi ne vom uita înapoi la toate situaţiile în care Dumnezeu ne-a condus, cât Îl vom lăuda pe Cel care, în faţa tronului veşnic, nimiceşte toate lucrările lui Satan! Cât Ii vom mulţumi că nu Şi-a retras niciodată pacea, ci Şi-a arătat zi şi noapte rănile din palme şi a purtat, numele noastre pe pieptarul Său! Chiar înainte ca Satan să înceapă să ne ispitească, Isus îl împiedică şi începe o pledoarie în cer. Mila învinge răutatea. Observaţi că El nu a zis „Satana v-a cernut; de aceea, mă voi ruga", ci „Satana voia!". El i-a văzut dorinţele, şi le-a oprit înainte să înmugurească. El nu a spus „Dar Eu am vrut să mă rog pentru voi". Nu, El a spus „Eu m-am rugat pentru tine". Am făcut-o deja. Am mers la tribunal şi am înaintat o contracarare înainte să fie făcută acuzaţia. O, Isuse, ce mângâiere este să ştim că Tu ne-ai pledat cauza împotriva duşmanilor noştri nevăzuţi, că le-ai dezarmat minele şi le-ai demascat ambuscadele. Acesta este un motiv de bucurie, recunoştinţă, speranţă şi încredere.

12 IANUARIE

DimineaţaSunteţi ai lui Christos. 1 Corinteni 3:23Tu eşti al lui Christos. Eşti al Său prin donaţie, fiindcă Tatăl te-a dat Fiului. Eşti al Său prin răscumpărare, fiindcă El a plătit cu sânge preţul răscumpărării tale. Eşti al său prin consacrare, fiindcă te-ai consacrat Lui. Eşti al Său prin înrudire, fiindcă eşti numit după numele Său, făcut unul din fraţii Lui şi adăugat la numărul lor. Lucrează în mod practic ca să arăţi lumii că eşti slujitorul, prietenul şi mireasa lui Isus Când eşti ispitit să păcătuieşti, răspunde „Nu pot să fac această ticăloşie, fiindcă sunt la lui Christos". Principiile veşnice interzic prietenilor lui Christos să păcătuiască. Când bogăţia îţi stă în faţă şi aşteaptă să fie cucerită prin păcat, spune că eşti al lui Christos, şi n-o mai atinge. Eşti expus dificultăţilor şi pericolelor? Rezistă în zilele negre, amintindu-ţi că eşti al lui Christos. Eşti aşezat într-un loc în care alţii stau degeaba şi nu fac nimic? Pune-te pe treabă cu toate puterile, şi când îţi vei şterge sudoarea de pe frunte şi vei fi ispitit să murmuri, strigă: „Nu, nu pot să mă opresc, fiindcă sunt al lui Christos. Dacă nu aş fi fost cumpărat cu sânge, aş fi ca „Isahar" care „îşi pleacă umărul sub povară" (Genesa 49:14), dar eu sunt al lui Christos şi nu pot trândăvi". Când cântecul sirenelor va încerca să te abată de la cărarea dreaptă, spune: „Muzica voastră nu mă poate fermeca; sunt al lui Christos". Când cauza lui Dumnezeu îţi oferă oportunităţi, dăruieşte-ţi altora bunurile, fiindcă eşti al lui Christos. Nu te dezice niciodată de profesiunea ta de credinţă. Poartă-te întotdeauna ca un creştin, vorbeşte ca un Nazarinean, arată atâtea din caracteristicile cerului încât toţi cei care te văd să ştie că eşti al Mântuitorului şi să recunoască în tine dragostea şi sfinţenia Sa. „Sunt roman!" era în trecut un motiv pentru integritate; acum, faceţi în aşa fel încât argumentul vostru pentru sfinţenie să fie: „Sunt al lui Christos!"

Seara

Mai am încă de vorbit pentru Iov 36:2Noi nu trebuie să ne lăudăm propriile virtuţi, nici să ne evidenţiem zelul; dar, în acelaşi timp, este păcat să căutăm întotdeauna să ascundem ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi pentru binele celorlalţi. Un creştin nu trebuie să fie un sat din vale, ci „o cetate atestată pe un munte" (Matei 5:14). El sau ea nu trebuie să fie o lumină „sub obroc" (vers. 15), ci o lumină aşezată într-un opaiţ, care luminează totul. Singurătatea poate fi bună la timpul ei, şi să-ţi ascunzi meritele este fără îndoială o dovadă de modestie, dar ascunderea lui Christos în noi nu poate fi justificată niciodată, şi păstrarea adevărului doar pentru noi este un păcat împotriva celorlalţi, şi o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Dacă ai un temperament nervos cu predispoziţie la singurătate, ai grijă să nu-ţi încurajezi prea mult pornirile, ca să nu ajungi nefolositor pentru biserică. Caută, în numele Celui care nu s-a ruşinat de tine, să faci tot ce poţi ca să spui şi altora ceea ce ţi-a spus Christos ţie. Dacă nu poţi să vorbeşti cu glas de trâmbiţă, foloseşte un ton mai potolit. Dacă amvonul nu poate fi tribuna ta, dacă presa nu-ţi poartă

cuvintele pe aripile ei, spune alături de Petru şi Ioan „aur şi argint nu am, dar ce am îţi dau" (Faptele Apostolilor 3:6). Vorbeşte-i femeii samaritene de la fântâna din Sihar, dacă nu poţi să predici de pe munte. Inalţă-ţi rugăciunile către Isus într-un grup mai restrâns, dacă nu îndrăzneşti s-o faci în adunare; pe câmp, dacă nu într-o intersecţie aglomerată; în mijlocul familiei tale, dacă nu poţi să-I vorbeşti în mijlocul marii familii omeneşti. Din izvoarele dinăuntru, lasă carâurile mărturiei să ajungă până departe şi să astâmpere setea oricărui trecător. Nu-ţi ascunde talanţii. Negustoreşte cu ei, şi vei aduce un câştig bun Domnului şi Stăpânului tău. A vorbi despre Dumnezeu înseamnă o înviorare pentru noi, o bucurie pentru sfinţi, un folos pentru păcătoşi şi o onoare pentru Dumnezeu. Doamne, dezleagă limbile tuturor copiilor tăi.

13 IANUARIE

DimineaţaIosafat a făcut corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să-i aducă aur, dar nu s-au dus, căci corăbiile s-au sfărâmat la Eţion-Gheber. 1 Împăraţi 22:48Corăbiile lui Solomon s-au întors în siguranţă, dar vasele lui Iosafat nu au ajuns niciodată în ţara aurului. Providenţa îi face să prospere pe unii şi frustrează dorinţele altora, în acelaşi scop şi prin aceleaşi mijloace, dar Marele Conducător este la fel de bun şi înţelept şi într-un caz şi în celălalt. Poate că, prin amintirea acestui text, avem astăzi harul să-L binecuvântăm pe Domnul pentru corăbiile sfărâmate la Eţion-Gheber, ca şi pentru cele încărcate cu binecuvântări temporare. Să nu-i invidiem pe cei care au mai mult succes şi să nu ne murmurăm nenorocirile de parcă am fi cei mai încercaţi din lume. Ca şi Iosafat, putem fi preţioşi în ochii Domnului, deşi planurile noastre sfârşesc în dezamăgire. Cauza ascunsă a pierderii lui Iosafat este demnă de studiat, fiindcă aceasta este rădăcina Multor suferinţe ale poporului lui Dumnezeu; cauza se află în alianţa cu o familie păcătoasă şi în prietenia cu păcătoşii. In 2 Cronici 20:37 aflăm că Domnul i-a trimis un profet care a spus: „pentru că te-ai unit cu Abazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea". Aceasta a fost o pedeapsă părintească, care pare să fi fost o binecuvântare pentru el, fiindcă în versetul următor textului nostru de dimineaţă îl găsim refuzând să îngăduie slujitorilor săi să navigheze pe corăbiile unui rege rău. Dumnezeu a vrut ca experienţa lui Iosafat să fie o avertizare pentru restul poporului, ca să evite să fie „înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi" (2 Corinteni 6:14). O viaţă nefericită este de obicei partea celor care s-au unit prin căsătorie sau prin alte legături cu cei din lume. O, fă-ne Doamne să avem atâta dragoste pentru Tine încât să fim „sfinţi, nevinovaţi, fără pată, despărţiţi de păcătoşi" (Evrei 7:26); fiindcă dacă nu vom fi aşa, ne putem aştepta să auzim spunându-ni-se „Domnul ţi-a nimicit lucrarea".

SearaFierul de la secure a plutitpe apă. 2 Împăraţi 6:6

Securea părea pierdută pentru totdeauna. De vreme ce era împrumutată, era în joc onoarea profeţilor şi se părea că numele Dumnezeului lor va fi compromis. Contrar tuturor aşteptărilor, securea a fost făcută să se ridice de pe fundul apei şi să plutească, fiindcă lucrurile imposibile oamenilor sunt posibile pentru Dumnezeu. Acum câţiva ani, am cunoscut un creştin care fusese chemat la o lucrare ce-i depăşea cu mult puterile. Părea atât de greu încât până şi ideea era absurdă. Totuşi fusese chemat s-o facă, şi credinţa lui a crescut cu această ocazie. Dumnezeu i-a onorat credinţa, a fost simţit ajutorul nevăzut şi „fierul a plutit". Un alt membru al familiei Domnului avea mari greutăţi financiare. Ar fi avut dreptul la toate despăgubirile, şi mult mai mult, dacă ar fi realizat o anumită parte din averea sa, dar fusese copleşit de o neaşteptată constrângere financiară. Ceruse ajutorul prietenilor, dar în zadar; credinţa l-a condus atunci la Ajutorul sigur; în mod remarcabil, necazul a fost depăşit, paşii i-au fost lărgiţi şi „fierul a plutit". Un al treilea avea de a face cu un caz dureros de depravare.Învăţase, respinsese, avertizase şi mijlocise, dar totul în zadar. La început, spiritul pământesc al vechiului Adam păruse prea puternic pentru rugăciunile reformatorului; sufletul încăpăţânat al păcătosului nu putea fi clintit. Apoi, după o agonie în rugăciune, sosi un răspuns din cer. Inima de piatră fusese sfărâmată; „fierul a plutit". Iubite cititor, care este cauza disperării tale? Ce te frământă în SEARA aceasta? Recunoaşte totul. Dumnezeul proorocilor este viu, şi gata să-şi ajute sfinţii. El nu va îngădui ca tu să pierzi un lucru bun. Crede în Domnul Oştirilor! Roagă-te în numele lui Isus, apropie-te de El, şi fierul va pluti, iar tu vei vedea mâna Domnului îndeplinind lucrări minunate pentru poporul Său. „Facă-ţi-se după credinţa ta" (Matei 9:29) şi vei vedea că fierul va pluti încă o dată.

14 IANUARIE

DimineaţaAm putere să izbăvesc. Isaia 63:1Înţelegem prin cuvintele „să izbăvesc" întreaga lucrare de mântuire, de la prima dorinţă sfântă la sacrificiul complet. Cuvintele sunt multum in parvo — mult în puţin. Într-adevăr, toată mila se cuprinde într-un singur cuvânt. Christos nu are numai „putere să izbăvească" pe cei care se căiesc, El este în stare să facă poporul să se căiască. El îi va duce în cer pe cei care cred; dar, mai mult decât atât, El are putere să le dea inimi noi şi să pună credinţă în ele. El are putere să-i facă pe cei care nu iubesc sfinţenia să o iubească, şi să-i constrângă pe dispreţuitorii Numelui Său să-şi plece genunchiul înaintea Lui. Aceasta nu este totul, fiindcă puterea divină se vede şi în ceea ce urmează. Viaţa unui credincios este o serie de miracole înfăptuite de puternicul Dumnezeu. Tufişul arde, dar nu se consumă. El este destul de puternic să-şi ţină poporul sfânt după ce El i-a făcut aşa, şi să-l păstreze în teama şi adevărul Lui până când le consumă existenţa spirituală în cer. Puterea lui Christos nu îl părăseşte pe credincios şi nu îl lasă să lupte singur, fiindcă Cel care a început „această lucrare bună în voi o va isprăvi până în ziua lui Isus Christos" (Filipeni 1:6). Cel care a făcut să încolţească primul germene de viaţă în sufletul mort prelungeşte existenţa divină şi o întăreşte, până când distruge orice urmă de păcat, şi sufletul

iese din pământ, desăvârşit în glorie. Credinciosule, aici găseşti încurajare. Te rogi pentru cineva iubit? O, nu renunţa, fiindcă Christos are „putere să izbăvească". Tu nu ai putere să învingi răul, dar Domnul este atotputernic. Prinde-te strâns de braţul Său şi lasă-L să lucreze cu toată puterea. Te tulbură păcatele tale? Nu te teme, fiindcă puterea Sa îţi este de ajuns. Fie că începe cu alţii sau cu tine, Isus are „putere să izbăvească". Cea mai bună dovadă se află în faptul că el te-a salvat pe tine. Cât de mulţumitor ar trebui să fii că El nu are putere să distrugă!

SearaFiindcă începea să se afunde, a strigat: Doamne, scapă-mă! Matei 14:30Timpurile de scufundare sunt timpuri de rugăciune pentru slujitorii Domnului. Petru a neglijat să se roage când şi-a început periculoasa călătorie, dar când a început să se scufunde, pericolul l-a făcut să implore, şi strigătul său, deşi târziu, nu a fost prea târziu. In orele noastre de durere şi tulburare, ne trezim conduşi spre rugăciune la fel de natural ca o corabie condusă de valuri spre mal. Vulpile intră în vizuini ca să se protejeze; păsările zboară spre pădure la adăpost; asemeni lor, credinciosul încercat se grăbeşte spre tronul milei ca să fie în siguranţă. Marele port al cerului este „Refugiul rugăciunii"; mii de corăbii prinse de furtună au găsit un liman acolo, şi în momentul în care vine furtuna, este înţelept să ne îndreptăm într-acolo cu toate pânzele sus. Rugăciunile scurte sunt îndestulătoare. Nu au fost decât două cuvinte în implorarea lui Petru, dar au fost suficiente pentru scopul său. Nu lungimea ci puterea este de dorit. Nevoia te învaţă mai bine exprimarea concisă. Dacă rugăciunile noastre ar avea cozi mai puţin împodobite de mândrie şi aripi mai lungi, ar fi mult mai bune. Vorbăria în rugăciune este ca pleava în grâu. Lucrurile de preţ ocupă spaţii mici, şi tot ce se spune în rugăciunile lungi şi încurcate ar încăpea foarte bine într-o cerere scurtă ca a lui Petru. Limitele noastre sunt ocaziile lui Dumnezeu. Imediat ce spaima ne face să strigăm, Isus ne aude şi, pentru El, auzul şi inima merg împreună, şi mâna nu trebuie să zăbovească. Uneori Îl chemăm în ultimul moment, dar mâna Lui uşoară corectează întârzierea noastră prin acţiune imediată. Suntem aproape înecaţi de apele tulburi ale nefericirii? Să ne ridicăm sufletele spre Salvatorul nostru, şi putem fi siguri că El nu ne va lăsa să pierim. Când noi nu putem face nimic, Isus poate totul; să ne înrolam în armata Sa, şi totul va fi bine.

15 IANUARIE

DimineaţaLucrează după cuvântul Tău. 2 Samuel 7:25Făgăduinţele lui Dumnezeu nu vor fi niciodată aruncate ca o hârtie veche. El a intenţionat ca ele să fie folosite. Aurul lui Dumnezeu nu este asemeni banilor unui zgârcit, ci este pregătit pentru negoţ. Nimic nu Îi place mai mult lui Dumnezeu decât să-şi vadă promisiunile în funcţiune. Îi place să-şi vadă copiii amintindu-I-le, şi să-i audă spunând „Doamne, lucrează după Cuvântul Tău". Îl slăvim pe Dumnezeu când Îi cerem să-Şi împlinească

promisiunile. Crezi că Dumnezeu sărăceşte dăruindu-ţi bogăţiile pe care ţi le-a promis? Ţi se pare că va fi mai puţin sfânt dăruindu-ţi sfinţenie? Iţi imaginezi că El va fi mai puţin curat spălându-ţi păcatele? „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna" (Isaia 1:18). Credinţa se prinde de făgăduinţa iertării; ea nu întârzie, spunând „Este o făgăduinţă preţioasă, dar mă întreb dacă este adevărată?" Nu, ea merge drept la tronul harului şi imploră: „Doamne, aceasta este făgăduinţa. Fă aşa cum ai făgăduit". Domnul nostru răspunde „Facă-ţi-se cum voiesti" (Matei 15:28). Când un creştin se prinde de o făgăduinţă şi nu o aduce în faţa lui Dumnezeu, Îl dezonorează; dar când se grăbeşte la tronul harului şi strigă „Doamne, nu am nimic care să mă îndreptăţească, decât ceea ce ai spus Tu", atunci dorinţa lui va fi îndeplinită. Bancherului nostru ceresc îi face plăcere să-şi onoreze poliţele. Nu lăsaţi niciodată făgăduinţele să ruginească. Scoateţi cuvântul făgăduinţei din teacă, şi folosiţi-l cu sfântă violenţă. Nu vă închipuiţi că Dumnezeu va fi tulburat de stăruinţa voastră când Îi veţi aminti ceea ce a făgăduit. Lui îi place să audă strigătele sufletelor în nevoie. Este desfătarea Sa să acorde favoruri. El este mai pregătit să asculte decât eşti tu să ceri. Soarele nu oboseşte luminând, nici izvorul curgând. Îndeplinirea promisiunilor este o parte a caracterului lui Dumnezeu; de aceea, înfaţişaţi-vă imediat în faţa tronului Său spunând „Lucrează după cuvântul Tău".

SearaDar eu alerg la rugăciune. Psalmi 109:4Gurile mincinoase erau gata să sfâşie reputaţia lui David, dar el nu s-a apărat; a prezentat cazul în faţa unei curţi mai înalte şi a pledat în faţa Marelui Rege. Rugăciunea este cea mai sigură metodă de a răspunde cuvintelor de ură. Psalmistul nu s-a rugat cu răceală; el s-a dăruit cu totul rugăciunii — şi-a sfâşiat sufletul şi inima — încordându-şi fiecare nerv şi muşchi, aşa cum a făcut Iacov în lupta cu îngerul. In felul acesta, şi numai în felul acesta, putem ajunge la tronul harului. Aşa cum o umbră nu are putere fiindcă este lipsită de substanţă, rugăciunea unui om care nu îşi descoperă sufletul în agonie şi dorinţă este zadarnică, fiindcă este lipsită de ceea ce îi oferă forţă. „Rugăciunea fierbinte", spunea un bătrân om al bisericii, „este ca un tun aşezat în faţa porţilor cerului, obligându-le să se deschidă". Greşeala cea mai des întâlnită este graba cu care ne lăsăm distraşi. Gândurile noastre hoinăresc încoace şi încolo, şi facem puţine progrese. Ca şi mercurul, mintea noastră nu se poate ţine la un loc, ci se împrăştie în toate părţile. Ce rău mare este acesta! Ne înjoseşte şi, ceea ce este mai grav, îl dezonorează pe Dumnezeul nostru. Ce am crede despre un solicitant dacă, în timp ce se află într-o audienţă la prinţ, se joacă cu penele de la pălărie sau încearcă să prindă o muscă? Continuitatea şi perseverenţa sunt prezente amândouă în expresia textului nostru. David nu strigă o dată şi apoi se cufundă în tăcere; implorarea lui sfântă continuă până când primeşte binecuvântarea. Rugăciunea nu trebuie să fie un accident, ci o obişnuinţă, o lucrare zilnică, o vocaţie. Aşa cum artiştii se dedică modelelor şi poeţii vocaţiei, noi trebuie să ne

consacram rugăciunii. Trebuie să ne scufundăm în rugăciune ca în elementul nostru, şi astfel să ne rugăm „neîncetat"(2 Tesaloniceni 5:17). Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, ca să putem fi din ce în ce mai stăruitori în cerere.

16 IANUARIE

DimineaţaEu îţi vin in ajutor, zice Domnul. Isaia 41:14Ascultaţi-L pe Domnul Isus spunându-ne fiecăruia „Eu te voi ajuta. Nu este mare lucru pentru Mine, Dumnezeul tău, să te ajut Gândeşte-te la ce am făcut deja. Cum să nu te ajut? Te-am cumpărat cu sângele Meu. Cum să nu te ajut? Mi-am dat viaţa pentru tine; şi dacă am făcut cel mai mare sacrificiu, de ce nu aş face şi ceva mai uşor? Să te ajut! Este cel mai mic lucru pe care l-aş face pentru tine. Am făcut mai mult şi voi face mai mult. înainte de a crea lumea, te-am ales. Am încheiat un legământ pentru tine. Am părăsit slava şi am devenit om pentru tine. Mi-am dat viaţa pentru tine, şi dacă am făcut toate aceste lucruri, te voi ajuta şi acum! Ajutându-te, îţi dau ceea ce am cumpărat deja pentru tine. Dacă ai avea nevoie de ajutor de o mie de ori pe zi, te-aş ajuta. Cererile tale sunt neînsemnate în comparaţie cu ceea ce vreau să-ţi dau Eu. Pe tine te costă mult să ceri, dar pe Mine nu mă costă nimic să dau. Să te ajut? Nu te teme! Dacă o furnică ar sta la uşa grânarului tău, cerându-ţi ajutorul, nu te-ai ruina dacă i-ai da o mână de grâu; tu nu eşti decât o insectă la uşa grânarului ceresc. Te voi ajuta". Suflete, nu crezi că e destul? Ai nevoie de o putere mai mare ca puterea Celui Atotputernic? Ai nevoie de mai multă înţelepciune decât există în Tatăl, de mai multă dragoste decât îţi arată Fiul, sau de o putere mai mare ca puterea Duhului Sfânt? Adu-ţi aici ulciorul gol! Cu siguranţă că îl vei umple! Grăbeşte-te, adună-ţi nevoile şi adu-le aici -goliciunea, şi durerile, şi amărăciunile. Iată, râul bogăţiei lui Dumnezeu este gata să se reverse. Ce îţi poţi dori mai mult? Fii gata să primeşti totul, suflete, fiindcă aceasta este puterea ta. Dumnezeul cel Veşnic este Ajutorul tău! Nu te teme, sunt cu tine, Nu te-nspăimânta! Eu sunt Dumnezeul Veşnic, Gata a te ajuta.

SearaUnsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Daniel 9:26Binecuvântat să-I fie Numele, fiindcă în El nu exista nimic care să-I cauzeze moartea. Nici păcatul originar şi nici cele actuale nu L-au mânjit; de aceea, moartea nu a avut nici un drept asupra Lui. Nimeni nu putea să-I ia viaţa pe drept, fiindcă nu greşise cu nimic nimănui. Nimeni nu ar fi putut să-L omoare dacă nu s-ar fi lăsat omorât de bunăvoie. Dar unul păcătuieşte şi altul suferă. Dreptatea a fost încălcată de noi, iar greşeala a fost plătită de El. Râurile de lacrimi, munţii de daruri, mările de sânge de miei şi mormanele de tămâie nu au putut să îndepărteze păcatul. Dar Isus a fost jertfit pentru noi, şi cauza urgiei a fost îndepărtată, fiindcă păcatul a fost nimicit pentru totdeauna. Aici este înţelepciunea, în modul în care răscumpărarea a fost plătită prin substituire! Aici este bunătatea, în moartea pe cruce a lui Mesia, şi în cununa de spini! Aici este dragostea, în

jertfa Răscumpărătorului, care a murit pentru duşmanii Săi! Nu este destul, totuşi, să admiri spectacolul jertfei celui nevinovat pentru vina altora; trebuie să te implici. Scopul special al morţii lui Mesia a fost salvarea bisericii Sale. Avem parte alături de cei pentru care Şi-a dat viaţa ca răscumpărare? Este Domnul Isus reprezentatul nostru? Suntem vindecaţi prin rănile Sale? Ar fi un lucru teribil să nu primim sacrificiul Său; ar fi mai bine pentru noi să nu ne fi născut. Este o întrebare solemnă, la care suntem datori să răspundem deschis şi sincer. Domnul Isus este Salvatorul tuturor celor care cred în El şi pentru care se varsă sângele împăcării. Fie ca toţi cei care cred în meritele morţii lui Mesia să se bucure la fiecare comemorare a Sa, şi recunoştinţa să-i conducă la o deplină consacrare în slujba Sa.

17 IANUARIE

DimineaţaApoi m-am uitat, si iată că Mielul stătea pe muntele Sionului. Apocalipsa 14:1Apostolul Ioan a avut privilegiul să privească dincolo de porţile cerului, şi îşi începe descrierea cu „apoi m-am uitat, şi iată că Mielul". Aceasta arată că obiectivul principal al contemplării sale cereşti era „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii" (Ioan 1:29). Nimic altceva nu atrage atât de mult atenţia apostolului ca persoana Fiinţei divine, care ne-a răscumpărat cu sângele Său. El este tema imnurilor cântate de sfinţi şi de corurile îngereşti. Creştini, aceasta este şi bucuria voastră; v-aţi uitat, şi aţi văzut Mielul. Printre lacrimi, ochii voştri au văzut cum Mielul v-a şters păcatele. Bucuraţi-vă, aşadar. Peste puţin, când lacrimile vă vor fi şterse, Îl veţi vedea pe Mielul lui Dumnezeu pe tronul măririi. Bucuria inimilor voastre se află în tovărăşia zilnică cu Isus. Veţi avea parte de o şi mai mare bucurie în ceruri. Vă veţi bucura de prezenţa Sa. Veţi locui cu El pentru totdeauna. „Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul". Mielul acesta este întreg cerul, fiindcă, aşa cum spunea Rutherford, „Mielul şiChristos sunt unul şi acelaşi lucru". Să fii cu Christos înseamnă să fii în cer, şi să fii în cer înseamnă să fii cu Christos. Un prizonier al Domnului a scris într-una din minunatele sale scrisori „O, Domnul meu Isus Christos, dacă aş fi în cer fără tine, m-aş simţi ca în iad; şi dacă aş fi în iad, şi Te-aş avea cu mine, aş crede că sunt în cer, fiindcă Tu eşti tot cerul de care am nevoie. " Este adevărat, nu-i aşa? Creştini, sufletul vostru nu spune acelaşi lucru?

Nici harpele şi nici cântareaNu pot aduce cerul jos,Fără lumina şi-arătareaDivinului Isus Christos.

Tot ce ne trebuie ca să fim binecuvântaţi pe deplin este „să fim cu Christos" (Filipeni 1:23).

Seara

Într-o după-amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat şi se plimbat pe acoperişul casei sale împărăteşti. 2 Samuel 11:2La ora aceea târzie, David a văzut-o pe Batşeba. Noi nu ieşim niciodată de sub puterea ispitei. Acasă sau în călătorie, suntem mereu în primejdie de a întâlni răul; Dimineaţa răsare cu pericole, şi umbrele înserării ne găsesc încă în primejdie. Cei pe care îi păzeşte Dumnezeu sunt în siguranţă, dar vai de cei care ies în lume, şi îndrăznesc să meargă neînarmaţi afară din casă. Cei care cred că sunt în siguranţă sunt încă şi mai expuşi pericolului. Cel care poartă armura păcatului este încrezător în sine. David ar fi trebuit să se afle în războiul Domnului; însă el lenevea la Ierusalim şi se desfăta, fiindcă se trezise pe înserat. Lenevia şi luxul sunt şacalii diavolului, şi ei găsesc prăzi îmbelşugate. In apele stătătoare mişună creaturi otrăvitoare, şi pământul lăsat în paragină dă naştere mărăcinilor şi spinilor. O, dacă dragostea pentru Isus ne-ar forţa să rămânem activi şi folositori! Când îl văd pe regele Israelului părăsindu-şi patul la asfinţit şi căzând imediat în ispită, mă simt avertizat să îmi păzesc mai bine uşa. Este posibil oare ca regele să fi rămas acasă pentru rugăciune şi consacrare? Dacă este aşa, suntem avertizaţi să nu considerăm nici un loc, oricât de sfânt, apărat de ispite! Fiindcă inimile noastre sunt uscate ca iasca, şi scântei sunt destule, avem nevoie de toată atenţia ca să putem evita incendiile. Satana poate urca pe acoperişul caselor şi poate intra în cămăruţele de rugăciune. Chiar dacă închidem uşa diavolului, corupţia noastră este suficientă ca să ne ruineze, dacă nu suntem apăraţi de har. Cititorule, fereşte-te de ispitele de seară. Nu te simţi sigur. Soarele apune, dar păcatul abia răsare. Avem nevoie de un străjer de noapte şi de un paznic de zi. O Duh prea Sfânt, păzeşte-ne de toate relele în noaptea aceasta. Amin.

18 IANUARIE

DimineaţaRămâne deci o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Evrei 4:9Cât de diferită va fi starea credinciosului în ceruri faţă de ceea ce este aici! Aici s-a născut pentru trudă şi lacrimi, dar în pământul nemuririi oboseala nu există. Dornic să-şi slujească Stăpânul, vede că puterea nu îi este pe măsura zelului. Strigătul său constant este „ajută-mă să Te slujesc, Doamne." Dacă este totuşi activ, are mult de lucru; nu prea mult pentru voinţa sa, dar mai mult decât destul pentru puterile sale, aşa că va striga „nu sunt obosit de muncă, ci în muncă". Creştine, zăduful oboselii nu durează o veşnicie. Soarele este aproape de apus. Va răsări din nou, cu o strălucire mai mare decât îţi poţi închipui, pe un pământ în care vei sluji Domnului tău zi şi noapte, fără să oboseşti. Aici, odihna este parţială; acolo, ea este perfectă. Aici, creştinul este mereu tulburat, fiindcă simte că nu-şi poate atinge ţinta. Acolo, el se va odihni; va ajunge pe vârful muntelui. Va urca până la plinătatea lui Dumnezeu. Mai sus nu se poate urca. O, lucrătorule istovit, gândeşte-te că te vei Odihni o veşnicie! Poţi să-ţi imaginezi? este o odihnă veşnică, o odihnă care „rămâne". Aici, dorinţele

cele mai nobile poartă pecetea morţii, florile cele mai frumoase se ofilesc, băutura cea mai bună ajunge la drojdie, păsările cele mai gingaşe cad străpunse de săgeata Morţii, zilele cele mai plăcute se transformă în noapte şi bucuriile cele mai puternice sunt urmate de durere; acolo, totul este nemuritor. Harpele nu se tocesc, coroanele nu ruginesc, ochii nu slăbesc, vocea nu se pierde şi inima nu se tulbură. Fiinţele nemuritoare trăiesc într-o veşnică desfătare. Fericită va fi ziua când tot ce este muritor va fi „înghiţit de viaţă" (2 Corinteni 5:4) şi Sabatul veşnic va începe!

SearaŞi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la EL Luca 24:27Călătoria celor doi ucenici în drum spre Emaus a fost foarte profitabilă. Tovarăşul şi învăţătorul lor era cel mai bun dintre profesori, singurul comentator „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei" (Coloseni 2:3). Domnul Isus s-a ostenit să devină predicator al Evangheliei, şi nu I-a fost ruşine să-şi exercite chemarea în faţa unei audienţe formate din doar două persoane, aşa cum nu refuză să înveţe acum chiar şi un singur om. Să căutăm tovărăşia unui instructor atât de bun, fiindcă până când El nu este „,facut înţelepciune pentru noi" (1 Corinteni 1:30), nu vom fi niciodată în stare să cunoaştem „înţelepciunea care duce la mântuire" (2 Timotei 3:15). Acest Profesor fără pereche foloseşte ca manual cea mai bună dintre Cărţi. Deşi poate să descopere adevăruri noi, preferă să le expună pe cele vechi. Prin omniscienţa Sa, ştie care este cel mai bun mod de învăţare, şi întorcându-se la Moise şi la prooroci ne arată că cea mai sigură cale - spre înţelepciune nu sunt speculaţiile şi cercetările omeneşti, ci meditaţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Cea mai sigură cale de a te îmbogăţi în cunoaşterea cerească este să sapi în această mină de diamante, să aduni perle din această mare de înţelepciune. Însuşi Isus a săpat în tainiţele Sfintelor Scripturi. Perechea favorită a fost condusă să mediteze asupra celui mai bun subiect, fiindcă Isus „le-a tâlcuit... ce era cu privire la El". Aici diamantul taie diamant, şi ce ar putea fi mai admirabil? Stăpânul casei deschide uşile, conduce oaspeţii la masă şi le oferă tot ce are mai bun. Cel care a ascuns comoara în ţarină conduce chiar el căutătorii. Domnul nostru vorbeşte despre cel mai frumos subiect, şi ce ar putea fi mai frumos decât persoana şi lucrarea Sa? Privind aceste adevăruri, vom căuta întotdeauna Cuvântul. Ce har minunat, să studiezi Biblia cu Isus ca învăţător şi Lecţie!

19 IANUARIE

DimineaţaL-am căutat, dar nu l-am găsit. Cântarea Cântărilor 3:1Spune-mi unde ai pierdut tovărăşia lui Christos, şi eu o să-ţi spun unde Îl vei găsi. L-ai pierdut pe Christos fiindcă nu te-ai rugat? Atunci trebuie să-L cauţi pe genunchi şi Îl vei găsi. L-ai pierdut pe Christos păcătuind? Nu Îl vei găsi decât renunţând la păcat şi încercând, prin Duhul Sfânt, să îndepărtezi membrul prin care vine păcatul. L-ai pierdut pe Christos neglijând Scriptura? Trebuie să-L cauţi în Scriptură. Este adevărată zicala

„Caută un lucru unde l-ai scăpat; este acolo". Caută-L pe Christos unde L-ai pierdut, fiindcă El nu a plecat. Dar este greu să te întorci la Christos. Bunyan spune că drumul de întoarcere al pelerinului a fost cel mai greu. Douăzeci de mile înainte sunt mai uşor de străbătut decât o milă înapoi pentru a găsi ceva pierdut. Ai grijă să stai aproape de învăţător, odată ce L-ai găsit. Cum ai ajuns să-L pierzi? Nimeni nu s-ar fi gândit că te vei despărţi de un Prieten atât de preţios, de prezenţa Lui liniştitoare, de cuvintele Lui blânde şi de tovărăşia Lui. Cum de nu L-ai păzit în fiecare clipă, ca să nu-L scapi din ochi? Totuşi, de vreme ce L-ai pierdut, ce îndurare să-L poţi căuta, chiar şi prin gemetele tale „oh, dacă as şti unde să-L, găsesc!" (Iov 23:3). Du-te şi caută-L, fiindcă este periculos să stai fără Domnul tău. Fără Christos, eşti ca o oaie fără păstor; ca un copac fără apă, ca o frunză în furtună — desprinsă de copacul care ţi-a dat viaţă. Caută-L din toată inima, şi El se va lăsa găsit de tine. Pune-ţi tot sufletul în căutare şi, spre bucuria şi fericirea ta, îl vei descoperi curând.

SearaAtunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Luca 24:45Isus, pe care L-am văzut aseară deschizând Scriptura, deschide astăzi mintea celor doi ucenici în drum spre Emaus. În prima lucrare, aceea de a deschide Scriptura, are mulţi tovarăşi, dar în cea de-a doua este singur. Mulţi pot să deschidă Scriptura, dar numai Domnul poate deschide mintea ca să o primească. Domnul nostru Isus Christos este diferit de orice alt învăţător. Învăţătorii ating auzul, dar El atinge inima; ei ne cultivă inteligenţa, dar El ne deschide gustul pentru adevăr, prin care percepem tot ce este spiritual. Cei mai needucaţi oameni devin elevi în şcoala harului atunci când Isus Christos le dezvăluie prin Duhul Sfânt tainele împărăţiei şi le deschide ochii să vadă măreţia celor nevăzute. Cât suntem de binecuvântaţi, să avem înţelegerea luminată şi întărită de Marele învăţător! Cât de mulţi învăţaţi ai lumii nu cunosc lucrurile veşnice! Ei cunosc litera descoperirii, dar nu îi înţeleg spiritul. Au inima acoperită de un văl peste care ochii înţelepciunii fireşti nu pot trece. Astfel am fost şi noi odinioară. Noi, cei care acum vedem, am fost orbi. Pentru noi, adevărul era asemeni frumuseţii ascunsă în întuneric, nevăzută şi necunoscută. Dacă nu ar fi fost dragostea lui Isus, am fi rămas şi acum neştiutori, fiindcă fără descoperirea harului Său, am fi încercat zadarnic să ajungem la cunoaştere, aşa cum zadarnic încearcă un copil să ajungă în vârful piramidelor, şi ne-am fi chinuit în van, aşa cum se chinuieşte un fluture să ajungă la stele. Şcoala lui Isus este singura în care se învaţă adevărul lui Dumnezeu; alte şcoli ne pot învăţa ce să credem, dar numai şcoala lui Christos ne învaţă cum să credem. Să ne lăsăm păcatele la picioarele lui Isus şi, în rugăciune fierbinte, să-L implorăm să ne vină în ajutor, pentru ca privirea noastră înceţoşată să devină strălucitoare şi înţelegerea noastră limitată să primească lumina cerului.

20 IANUARIE

Dimineaţa

Abel era păstor. Genesa 4:2Ca păstor, Abel şi-a sfinţit lucrarea spre slava lui Dumnezeu şi a oferit o jertfa de sânge pe altarul Său. Domnul l-a binecuvântat pe Abel şj jertfa lui. Acest prim simbol al lui Christos este clar şi distinct La fel de clar ca prima strălucire a zorilor, care nu luminează nimic, dar vestesc răsăritul grabnic al soarelui. Când îl vedem pe Abel, păstor şi preot, aducând o jertfă de bun miros lui Dumnezeu, ne gândim la Domnul nostru, care a adus în faţa Tatălui Său o jertfă pe care Iehova a respectat-o întotdeauna. Abel a fost urât de fratele său — urât fără motiv; la fel a fost şi Mântuitorul. Omul firesc l-a urât pe cel duhovnicesc, prin care se descoperise Duhul harului, şi nu a avut odihnă până când nu i-a vărsat sângele. Abel a căzut şi a stropit jertfa cu propriul său sânge; acest lucru arată spre Domnul Isus care a fost ucis de ura oamenilor, în timp ce slujea ca Mare Preot în faţa Domnului. „Păstorul cel Bun îsi dă viaţa pentru oile lui" (Ioan 10:11). Să-L jelim, amintindu-ne cum a fost ucis de ura oamenilor, stropind coarnele altarului cu propriul Său sânge. Sângele lui Abel vorbeşte. Domnul i-a spus lui Cain sângele fratelui tău strigă din pământ la Mine" (Genesa 4:10). Sângele lui Isus strigă cu glas tare, şi scopul strigătului nu este răzbunarea, ci mila. Să stai în faţa altarului Bunului nostru Păstor, să-L vezi sângerând ca Mare Preot, şi să-i auzi sângele vorbind despre pace pentru întreaga Sa turmă, pace în suflete, pace între iudei şi neamuri, pace între om şi Făcătorul său, pace în veşnicie pentru cei spălaţi în jertfa Sa — aceasta este cea mai preţioasă comoară dintre toate. Abel a fost primul păstor, dar inimile noastre îl vor aşeza întotdeauna pe Isus pe primul loc. Bunule Păstor, noi, poporul păşunii Tale, Te binecuvântăm din toată inima fiindcă Te-ai jertfit pentru a ne salva.

SearaAbate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta. Psalmi 119:37Lucrurile deşarte sunt de mai multe feluri. Clopoţeii nebuniei, veselia lumii, dansul, muzica şi cupa desfrâului — toate acestea sunt lucruri deşarte. Ele îşi arata singure numele şi caracterul. La fel de înşelătoare sunt cele numite ,grijile lumii, ţi înşelăciunea bogăţiilor" (Marcu 4:19). O persoană poate să caute deşertăciunea în afaceri aşa cum un actor o caută în teatru. Dacă îşi petrece viaţa adunând bogăţii, îşi risipeşte zilele într-un spectacol zadarnic. Dacă nu Îl urmăm pe Christos şi nu facem din Dumnezeu marele scop al vieţii noastre, nu ne deosebim cu nimic de cei uşuratici. Este limpede că avem multă nevoie de rugăciunea din prima parte a textului „abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte". In cea de-a doua parte „înviorează-mă în calea Ta", psalmistul mărturiseşte că a fost leneş, greoi, adormit, poate chiar mort. Poate că şi tu, dragă cititorule, te simţi la fel. Suntem atât de adormiţi încât nici cele mai bune motive nu ne pot înviora, în afară de însuşi Domnul. Cum! Oare iadul nu mă va înviora? Oare mă voi putea gândi la moartea păcătoşilor fără să mă trezesc? Oare cerul nu mă va scutura? Voi putea să mă gândesc la răsplata celor credincioşi fără să mă dezmorţesc? Oare moartea nu mă va trezi? Voi putea să mă gândesc la ziua în care voi sta în faţa Domnului

meu fără să mă înfiorez? Oare dragostea lui Christos nu mă va constrânge? Aş putea să mă gândesc la rănile Lui şi să stau la piciorul crucii fără să ard de credinţă şi zel? Aşa se pare! Nici un gând nu ne poate înviora, dacă Dumnezeu nu o face El însuşi; de aceea strigăm „înviorează-mă în calea Ta". Psalmistul îşi varsă tot sufletul în rugăciune fierbinte; inima şi mintea se unesc în implorare. „abate-mi ochii", spune mintea, „Inviorează-mă", strigă inima. Aceasta este o rugăciune potrivită pentru fiecare zi. O, Doamne, ascultă-mă în noaptea aceasta.

21 IANUARIE

DimineaţaŞi atunci tot Israelul va fi mântuit. Romani 11:26Când Moise a cântat la Marea Roşie, cântarea lui a fost prilejuită de bucuria că israelitii erau în siguranţă. Nici o picătură nu a căzut din zidul de apă până când aleşii lui Dumnezeu nu au păşit pe malul celălalt. Apoi apele s-au strâns din nou la locul lor, şi nu înainte. O parte a cântării spunea „prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta" (Exod 15:13). In timpul din urmă, cei aleşi vor cânta „cântarea Mielului" şi „cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu" (Apocalipsa 15:3). Aceasta va fi lauda lui Isus: „n-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat" (Ioan 18:9). In cer nu va fi nici un loc gol.

Căci însuşi Domnul va chemaPe toţi aleşii lângă tron,

Să binecuvânteze slava SaŞi îndurarea Lui faţă de om.

Toţi cei pe care Dumnezeu i-a ales, toţi cei pe care Christos i-a răscumpărat, toţi cei pe care Duhul Sfânt i-a chemat, toţi cei care cred în Isus — toţi vor trece în siguranţă marea. Încă nu am ajuns la ţărm. Unii au trecut deja, alţii trec acum. Avangarda oştirii a ajuns deja pe mal. Noi mărşăluim pe fundul mării. Astăzi, ne urmăm Conducătorul prin mijlocul mării. Să ne bucurăm. Ariegarda va ajunge curând pe malul unde se află avangarda; cel din urmă din cei aleşi va ajunge în curând dincolo, şi atunci, când toţi vom fi în siguranţă, se va auzi cântarea de laudă. Dar o, dacă unul va lipsi — dacă unul din cei aleşi va fi izgonit — în corul celor mântuiţi va exista un loc gol, şi harpa paradisului nu va mai cânta niciodată melodia lui.

SearaFiindu-i foarte sete a strigat către Domnul şi a zis: „Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău, această mare izbăvire; şi acum să mor de sete?" Judecători 15:18Samson era gata să moară de sete. Primejdia aceasta era total diferită de cele prin care trecuse înainte. Cu siguranţă, să-ţi fie sete nu este o problemă atât de mare ca a scăpa de o mie de filisteni! Dar, când setea l-a biruit, Samson a simţit că pericolul prezent era mai mare decât pericolul

din care fusese izbăvit în mod miraculos în trecut. Este un lucru obişnuit pentru poporul lui Dumnezeu care, după ce este izbăvit dintr-un pericol de moarte, se poticneşte într-o problemă minoră. Samson ucide o mie de filisteni şi îi aşează grămezi — apoi este gata să moară pentru o înghiţitură de apă! Iacov se luptă cu Dumnezeu la Peniel şi Îl biruieşte pe Cel Atotputernic, apoi şchiopătează din şold! E ciudat că puterea ne slăbeşte chiar în ziua în care am învins. E ca şi cum Domnul ar vrea să ne arate cât suntem de neputincioşi. Samson s-a lăudat foarte tare când a spus „am ucis o mie de bărbaţi" (Judecători 15:16). Gura lui lăudăroasă s-a uscat în curând de sete, şi a început să se roage. Dumnezeu are multe căi pentru a-şi umili poporul. Dragul meu copil al lui Dumnezeu, dacă te scufunzi după ce primeşti un mare har, să nu crezi că eşti singurul. Când a urcat pe tronul Israelului, David a spus „eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească" (2 Samuel 3:39). Trebuie să te aştepţi să fii slab în ziua în care ai câştigat cel mai mare triumf. Dacă Dumnezeu a câştigat mari biruinţe în numele tău în trecut, problemele tale prezente sunt asemănătoare cu setea lui Samson, iar Dumnezeu nu te va lăsa să cazi şi să fii învins de duşmani. Drumul plângerii este singurul drum spre ceruri, dar el este străjuit de izvoare cu apă vie. Voi, toţi cei încercaţi, bucuraţi-vă inimile cu făgăduinţa lui Samson şi fiţi siguri că Dumnezeu vă va izbăvi în curând.

22 IANUARIE

Dimineaţa

Fiul omului, ce are lemnul de viţă mai mult decât orice alt lemn, viţele de vie mai mult decât cele care sunt printre copacii pădurii? Ezechiel 15:2Aceste cuvinte sunt pentru umilirea poporului lui Dumnezeu. Ei sunt numiţi via Domnului, dar cu ce sunt ei mai buni decât ceilalţi? Au devenit roditori prin bunătatea lui Dumnezeu, fiindcă au fost sădiţi într-un pământ bun. Domnul i-a sprijinit de zidul sanctuarului, şi ei rodesc spre slava Lui; dar ce ar fi fără Dumnezeu? Ce ar fi dacă influenţa continuă a Duhului Sfânt nu ar face roade în ei? Credinciosule, învaţă să lepezi mândria, fiindcă nu ai loc pentru ea. Orice ai fi, nu ai motive să te mândreşti. Cu cât ai mai mult, cu atât îi datorezi mai mult lui Dumnezeu, şi nu trebuie să te mândreşti cu ceea ce datorezi. Gândeşte-te la originea ta; întoarce-te de unde ai pornit. Gândeşte-te ce ai fi fost fără harul divin. Gândeşte-te cum eşti acum. Conştiinţa ta nu-ţi reproşează nimic? Nu ai o mie de greşeli care să stea în faţa ta şi să-ţi spună cât eşti de nevrednic să te numeşti copilul Său? Şi dacă El te-a făcut ceva, nu ai învăţat deja că numai harul Său te-a schimbat? Credinciosule, ai fi fost un mare păcătos dacă Dumnezeu nu te-ar fi transformat. Tu, care eşti atât de mândru de adevăr, ai fi fost la fel de mândru de minciună dacă nu ai fi fost salvat prin har. De aceea, nu te mândri cu ceea ce aparţine de fapt harului lui Dumnezeu. Odinioară, nu aveai nimic al tău, în afară de păcat şi nefericire. Ciudată mândrie, să te lauzi cu ceea ce ai împrumutat! Nu eşti decât un sărman cerşetor, depinzând de bunătatea Mântuitorului tău; viaţa ta se stinge dacă nu este

împrospătată din izvorul vieţii lui Isus, şi încă te mai mândreşti! Să-ţi fie ruşine, inimă josnică!

SearaOare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Iov 1:9Aceasta a fost vicleana întrebare a Satanei la adresa lui Iov, bătrânul înţelept din vechime. Din nefericire, astăzi sunt mulţi oameni cărora li se potriveşte această întrebare, fiindcă ei îl iubesc pe Dumnezeu atunci când El le oferă prosperitatea. Dar dacă le merge rău, renunţă la tot ce înseamnă credinţă şi nădejde. Dacă observă că le merge bine din momentul presupusei lor convertiri, Îl iubesc pe Dumnezeu în felul lor nedemn; dar, dacă înfruntă greutăţi, se răzvrătesc împotriva Domnului. Dragostea lor este dragostea pentru masă, nu pentru gazdă; pentru pahar, nu pentru Stăpânul casei. Un adevărat creştin aşteaptă să fie răsplătit în viaţa viitoare pentru greutăţile pe care le îndură aici. Făgăduinţa vechiului legământ este împotrivirea. Să ne amintim cuvintele lui Christos „pe orice mlădiţă care este în Mine şi nu aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă. . " (Ioan 15:2). Ce se întâmplă cu o mlădiţă care aduce roadă? „0 curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă". Dacă aduci roadă, va trebui să înfrunţi greutăţi. „Vai", vei spune, „dar e o perspectivă teribilă!" Dar greutăţile acestea au asemenea rezultate încât creştinul care suferă trebuie să se bucure în necazuri fiindcă, cu cât sunt mai multe necazurile, cu atât este mai mare mângâierea sa în Christos Isus. Fii sigur că, dacă eşti copilul lui Dumnezeu, nu vei rămâne străin de nefericire. Mai devreme sau mai târziu fiecare lingou de aur trebuie să treacă prin foc. Nu te înspăimânta, ci bucură-te că te aşteaptă vremea roadelor, fiindcă prin intermediul ei vei uita de pământ şi te vei pregăti pentru cer. Vei fi eliberat de constrângerea prezentului şi făcut să doreşti lucrurile veşnice care ţi se vor dezvălui în curând. Când vei simţi că îi poţi sluji bucuros lui Dumnezeu fără să aştepţi nici un beneficiu în viaţa aceasta, te vei bucura de răsplata neasemuită a viitorului

23 IANUARIE

DimineaţaAm ridicat din mijlocul poporului un tânăr. Psalmi 89:19De ce a fost Christos „ridicat din mijlocul poporului"? Vorbeşte, inimă, fiindcă gândurile inimii sunt cele mai bune. Nu cumva din cauză că a dorit să fie Fratele nostru prin binecuvântata legătură a sângelui vărsat? O, ce relaţie există între Christos şi credincios! Credinciosul poate spune „am un Frate în ceruri. Poate că sunt sărac, dar am un Frate care este Rege şi El este bogat. Va îngădui să fiu în nevoie şi va rămâne liniştit pe tron? O, nu! El mă iubeşte; este Fratele meu". Credinciosule, poartă aceste gânduri ca pe un colier preţios atârnat de gâtul memoriei tale. Ca pe un inel de aur, pune-le pe degetul amintirii şi foloseşte-le ca sigiliu al lui Dumnezeu, semnând cererile credinţei tale cu încrederea succesului. El este un ,frate... în nenorocire" (Proverbe 17:17); tratează-L ca atare. Christos a fost „ridicat din mijlocul poporului" ca să ne cunoască nevoile şi să ne poată înţelege. El a fost „ispitit în toate lucrurile ca şi noi, dar fără păcat"

(Evrei 4:15). In toate durerile noastre, avem simpatia Lui. Ispite, dureri, dezamăgiri, slăbiciuni, oboseală, sărăcie — El le cunoaşte pe toate, fiindcă le-a simţit pe toate. Aminteşte-ţi asta, creştine, şi mângâie-te. Oricât de greu şi de dureros ţi-ar fi drumul, mergi pe urmele Mântuitorului tău. Chiar în valea umbrei morţii sau în faţa apelor învolburate ale Iordanului, vei vedea urmele paşilor Săi. In orice loc am merge, El a fost înaintea noastră; fiecare povară pe care o purtăm a fost cândva pe umerii lui Emanuel.Drumul Său a fost mult mai întunecos şi greu. Dacă Christos a suferit, cum aş putea să murmur eu? Fii curajos! Picioarele Regelui au lăsat urme însângerate Cftrc au sfinţit drumul pentru totdeauna.

SearaVom lăuda desmierdările tale mai mult decât vinul. Cântarea Cântărilor 1:4Isus nu îşi va lăsa poporul să-I uite dragostea. Dacă uită, El îi vizitează cu dragoste nouă. „Ai uitat crucea Mea?" întreabă El. „O să te ajut să-ţi aminteşti, fiindcă mă voi arăta din nou la Cina Mea. Ai uitat ce fac pentru tine în camera de judecată din cer? O să-ţi amintesc,fiindcă vei avea nevoie de un mijlocitor şi Mă vei găsi gata să-ţi răspund." Mamele nu-şi lasă copiii să le uite. Dacă un băiat pleacă în Australia şi nu scrie acasă, mama îi va scrie „oare John şi-a uitat mama?" In curând, va primi un răspuns iubitor care demonstrează că mustrarea aceasta blândă nu a fost zadarnică. La fel se întâmplă şi cu Isus. El ne spune „aminteşte-ţi de Mine" şi răspunsul nostru trebuie să fie „vom lăuda desmierdările Tale". Iţi vom lăuda dragostea nesfârşită. Ea este la fel de veche ca şi „slava pe care o aveam... înainte de a fi lumea" (Ioan 17:5). O, Isuse, ne amintim de dragostea Ta veşnică când devii Garantul nostru şi ne iei în căsătorie ca pe o logodnică. Ne amintim de dragostea prin care Te-ai jertfit, dragostea care va rămâne până la împlinirea timpului. Aşteptăm cu nerăbdare ceasul despre care scrie în Carte „iată, Eu vin" (Evrei 10:7). Ne amintim de dragostea Ta, Isuse, care s-a arătat în viaţa Ta pe pământ, de la ieslea din Betleem la grădina Ghetsemani. Te urmărim de la leagăn la mormânt — fiindcă fiecare cuvânt şi faptă a Ta a fost dragoste — şi ne bucurăm în dragostea Ta, în care nu există moarte nici istovire, dragoste care s-a arătat cu strălucire în învierea Ta. Ne amintim de focul dragostei care nu se va potoli până când toţi cei aleşi nu vor ajunge în siguranţă acasă, până când Sionul nu va fi glorificat şi Ierusalimul aşezat pe temeliile veşnice de lumină şi făcut să doreşti lucrurile veşnice care ţi se vor dezvălui în curând. Când vei simţi că îi poţi sluji bucuros lui Dumnezeu fără să aştepţi nici un beneficiu în viaţa aceasta, te vei bucura de răsplata neasemuită a viitorului.

24 IANUARIE

DimineaţaDa, El te scapă de laţul vânătorului. Psalmi 91:3Dumnezeu îşi scapă poporul „de laţul vânătorului" în două sensuri: de şi din. Mai întâi, El îi salvează de laţ, fiindcă nu îi lasă să fie prinşi de el. In al doilea rând, dacă totuşi sunt prinşi, El îi scapă din el. Prima făgăduinţă

este cea mai preţioasă pentru unii; pentru alţii, a doua este mai bună. „Da, El te scapă de laţul vânătorului". Cum? Problema este adesea mijlocul prin care Dumnezeu ne scapă. Dumnezeu ştie că rătăcirea noastră va sfârşi curând prin distrugere şi, în îndurarea Sa, îngăduie să fim încercaţi. Noi spunem „Doamne, de ce se întâmplă asta?" - dar nu ştim că necazul acela a fost îngăduit ca să ne ferească de un rău mai mare. Mulţi au fost salvaţi de la ruină de durerile şi crucile lor; acestea au speriat păsările din cuib. Alteori, Dumnezeu îşi ţine poporul departe de laţul vânătorului dăruindu-le putere spirituală, şi când sunt ispitiţi ei spun „cum aş putea să fac acest mare rău, şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?" Genesa 39:9). Ce binecuvântare este să poţi fugi la cuib în ziua necazului! Şovăielnicule, chiar dacă ai căzut nu dispera. Rătăcitorule, ascultă-L pe Isus care îţi spune: „Intoarce-te, fiu rătăcit; mă voi îndura de tine". Spui că nu te poţi întoarce, fiindcă eşti prins? Ascultă făgăduinţa „da, El te scapă de laţul vânătorului". Vei fi scăpat din toate capcanele în care ai căzut şi, chiar dacă vei fi îndurerat pentru ceea ce ai făcut, Cel ce te-a iubit nu te va îndepărta. El te va primi cu dragoste şi bucurie, şi „oasele, pe care le-ai zdrobit, se vor bucura" (Psalmi 51:8). Nici o pasăre a paradisului nu va pieri în colivia vânătorului.

SearaMarta era împărţită cu multă slujire. Luca 10:40Greşeala Martei nu era că slujea, fiindcă orice creştin trebuie să fie un slujitor. „Slujesc" va fi deviza oricărui prinţ din familia regală a cerului. Nici nu era vina ei că era înzestrată cu „multă slujire". Niciodată nu putem face prea mult. Să facem tot ce ne stă în puteri. Să ne predăm inima şi mintea în slujba Domnului. Nu era vina ei că se grăbea să pregătească o masă pentru învăţător. Fericită Marta, ai avut şansa să primeşti un Oaspete atât de binecuvântat, şi ţi-ai pus tot sufletul în îndeplinirea datoriei tale. Greşeala ei a fost că era „împărţită cu multă slujire", astfel încât îl uitase pe Mântuitorul şi se gândea doar la slujire. Îngăduise slujirii să ia locul părtăşiei, şi îşi prezenta o datorie pătata de sângele celeilalte. Noi trebuie să fim şi Marta şi Maria; trebuie să slujim şi să ne bucurăm de părtăşie în acelaşi timp. Pentru asta avem nevoie de har. Este mai uşor să slujeşti decât să ai părtăşie. Iosua nu a obosit în lupta cu amalecitii dar Moise, pe vârful muntelui, a avut nevoie de doi oameni care să-i susţină mâinile. Cu cât mai spirituală este lucrarea, cu atât mai repede obosim. Fructele cele mai bune se coc la urmă; darurile cereşti sunt cel mai greu de cultivat. Prea iubiţilor, să nu neglijăm lucrurile din afară, care sunt bune prin ele însele, având în acelaşi timp o intensă comuniune cu Isus. Aveţi grijă să nu neglijaţi să staţi la picioarele Mântuitorului, chiar dacă vi se pare că ar trebui să vă ridicaţi să slujiţi. Prima condiţie pentru sănătatea sufletului, prima condiţie pentru slava Sa, şi prima condiţie pentru a fi folositori este să ne păstrăm sufletele în continuă comuniune cu Domnul Isus şi să avem grijă să punem pe primul loc spiritualitatea vitală a religiei noastre, care este mai presus de toate.

25 IANUARIE

DimineaţaVoi vesti îndurările Domnului, faptele lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi. Isaia 63:7Poţi să nu faci asta? Există îndurări pe care nu le-ai experimentat? Chiar dacă eşti nefericit acum, poţi să uiţi ceasul binecuvântat în care Isus te-a întâlnit şi ţi-a spus „vino la Mine"? Poţi să nu-ţi aminteşti momentul când ţi-a desfăcut cătuşele, ţi-a aruncat lanţurile la pământ şi a spus „am venit să-ţi dezleg legăturile şi să te eliberez?" Dacă ai lăsat ca dragostea şi părtăşia cu Christos să se răcească, cu siguranţă că ai nişte pietre de hotar încă neacoperite de muşchi pe drumul vieţii, care poartă fericita amintire a harului Său faţă de tine. Ce? Nu ai mai avut niciodată o durere ca cea de care suferi acum, şi nu ai fost vindecat de El? Nu ai fost sărac şi înainte, şi nu ţi-a împlinit El nevoile? Nu ai fost îmbrăcat în haine murdare, şi nu te-a spălat El? Trezeşte-te! Du-te la râul experienţei tale şi culege nişte stuf; construieşte o arcă în care credinţa ta copilărească să poată pluti în siguranţă. Nu uita ce a făcut Dumnezeu pentru tine; răscoleşte-ţi amintirile, şi gândeşte-te la zilele din trecut. Poţi să nu-ţi aminteşti timpurile de înviorare? Ai uitat culmile experienţelor? Nu ai fost niciodată ajutat în vremuri de restrişte? Ştiu că ai fost. Intoarce-te, atunci, la binecuvântările de ieri; deşi totul poate părea întunecat acum, aprinde candela trecutului. Ea va străluci în beznă, şi te vei încrede în Domnul „până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor" (Cânt. 2:17). )rAdu-ţi aminte, Doamne, de îndurarea ţi bunătatea Ta, căci sunt veţnice. " (Psalmi 25:6).

SearaDeci, prin credinţă desfiinţăm noi legea? Nicidecum, Dimpotrivă, prin credinţă întărim legea. Romani 3:31Odată ce credinciosul este adoptat în familia Domnului, relaţia lui cu legea şi vechiul Adam încetează; el este sub o nouă stăpânire şi sub un nou legământ. Credinciosule, tu eşti copilul lui Dumnezeu. Prima ta datorie e să asculţi de Tatăl ceresc. Nu trebuie să faci nimic din obligaţie; eşti copil, nu sclav. Şi acum, de vreme ce eşti copil preaiubit, eşti legat să asculţi cea mai mică dorinţă a Tatălui, cea mai neînsemnată vrere a Sa. Te îndeamnă El să îndeplineşti un legământ sfânt? Eşti în pericol dacă îl neglijezi, fiindcă nu îţi asculţi Tatăl. Îţi spune El să cauţi chipul lui Isus? Nu este bucuria ta să faci aşa? Iţi spune Isus ,fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit" (Matei 5:48)? Nu din cauză că îţi porunceşte legea, ci pentru că Mântuitorul tău îţi spune, vei face tot posibilul să fii desăvârşit în sfinţenie. Îşi îndeamnă El sfinţii să se iubească unul pe altul? Da, şi nu din cauză că legea spune „iubeşte-ţi aproapele39 (Leviticul 19:18), ci fiindcă Isus spune „dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele" (loan 14:15). Aceasta este porunca pe care El v-a dat-o „iubiţi-vă unii pe alţii" (loan 13:34). Ţi s-a spus să dai săracului? Fă-o, nu fiindcă mila este o povară de care nu îndrăzneşti să te scuturi, ci pentru că Isus te învaţă „daţi-i fiecărui om ce vă cere" (Luca 6:30). Cuvântul Domnului îţi spune „iubeşte-l pe Dumnezeu cu toată inima ta"? (vezi Deuteronom 6:5). Uită-te la poruncă şi răspunde „Poruncă, Christos te-a împlinit deja. De aceea nu am nevoie să te împlinesc ca să fiu mântuit, ci mă bucur să te ascult fiindcă Dumnezeu

este acum Tatăl meu, şi El are drepturi indiscutabile asupra mea". Fie ca Duhul Sfânt să-ţi facă inima să asculte de puterea constrângătoare a iubirii lui Christos, astfel încât rugăciunea ta să fie „ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale, caci în ele îmi aflu desfătarea" (Psalmi 119:35). Harul este mama şi doica sfinţeniei, şi nu scuza păcatului.

26 IANUARIE

DimineaţaTatăl vostru ceresc. Matei 6:26Cei din poporul lui Dumnezeu sunt de două ori copiii Săi: prin creaţie şi prin adopţie. De aceea au privilegiul de a-L numi „Tatăl nostru, care eşti în ceruri" (Luca 11:2). Tată — o, ce cuvânt preţios! In el se află autoritatea „dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine?" (Maleahi 1:6). In el se află însă şi dragostea. Felul acesta de autoritate nu provoacă răzvrătire. Dacă eşti copil, unde îţi este ascultarea? Această ascultare cerută este cea mai uşoară de oferit: nu ai putea să nu oferi nici dacă ai vrea. Ascultarea pe care copiii lui Dumnezeu o datorează Tatălui lor trebuie să fie o ascultare iubitoare. Nu vă îndepliniţi slujba ca nişte sclavi care slujesc unui stăpân aspru, ci urmaţi-I poruncile fiindcă aşa vă cere Tatăl vostru. Aduceţi-vă trupurile „ca pe nişte unelte ale neprihănirii" (Romani 6:13), fiindcă neprihănirea este voia Tatălui vostru, şi voia Sa trebuie să fie şi voia copiilor Săi. Tată! — atributul acesta regesc este însoţit de atâta dragoste încât coroana Regelui este uitată în faţa Sa, şi sceptrul Său nu mai este o nuia de fier, ci un instrument al milei; într-adevăr, sceptrul pare să fie uitat în mâna iubitoare care îl ţine. Tată — în cuvântul acesta se află slava şi dragostea. Cât de mare este dragostea unui tată pentru copiii săi! Ceea ce nu poate face prietenia şi bunăvoinţa reuşeşte inima şi mâna unui tată. Copiii sunt sămânţa sa, şi el trebuie să-i binecuvânteze; sunt sânge din sângele său şi trebuie să-i apere cu toata puterea. Dacă un tată pământesc îşi îngrijeşte copiii cu dragoste şi răbdare, cu cât mai mult face Tatăl ceresc! „Ava, Tată!" Cel care poate spune asta, produce o muzică mai plăcută decât cântarea heruvimilor şi a serafimilor. Inadâncul acestui cuvânt se află cerul! În el este tot ce pot cere, orice necesitate şi orice dorinţă. Am totul acum şi în veşnicie când pot rosti cuvântul „Tată".

SearaToţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. Luca 2:18Nu trebuie să încetăm să ne mirăm de minunile Dumnezeului nostru. Ar fi foarte dificil să trasăm o linie de despărţire între mirarea sfântă şi adevărata slujire, fiindcă atunci când sufletul este copleşit de maiestatea slavei lui Dumnezeu, chiar dacă nu se poate exprima în cântec sau în rugăciune, Îl adoră în tăcere. Dumnezeul nostru întrupat trebuie să fie slăvit ca „Cel Minunat". Acest Dumnezeu care priveşte la nenorocita fiinţă căzută, omul, şi, în loc să-l măture cu „mătura nimicirii" (Isaia 14:23), se oferă să fie Răscumpărătorul omului şi să-i plătească preţul de răscumpărare, este într-adevăr miraculos! Dar, pentru fiecare credincios,

răscumpărarea este şi mai apreciată fiindcă o vede în relaţie cu el. Este o minune a harului, într-adevăr, că Isus a renunţat la tron şi la prerogativele regale ca să sufere o moarte ruşinoasă pentru tine. Lasă-ţi sufletul să se cufunde în mirare, fiindcă mirarea este o emoţie foarte practică. Mirarea sfântă te va conduce la o slujire credincioasă şi recunoscătoare. Te va ajuta să păzeşti binele mereu. Te vei teme să păcătuieşti împotriva unei asemenea iubiri. Simţind prezenţa atotputernicului Dumnezeu în darul iubitului Său Fiu, îţi vei „scoate încălţămintea din, picioare, fiindcă locul pe care calci este sfânt" (Exod 3:5). Vei fi îndemnat să priveşti către glorioasa noastră speranţă. Dacă Isus a făcut lucruri atât de minunate pentru tine, vei simţi că cerul nu este prea înalt pentru aşteptările tale. Cine se mai poate mira de ceva, după ce s-a mirat de iesle şi Cruce? Ce mai rămâne de văzut după ce L-ai văzut pe Mântuitor? Dragă cititorule, poate că, în singurătatea şi tăcerea vieţii tale, nu-i poţi imita pe păstorii din Betleem care au spus ce au văzut şi auzit, dar poţi măcar să te aşezi printre cei care se miră de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei.

27 IANUARIE

DimineaţaŞi noi toţi am primit din plinătatea Lui. Ioan 1:16Aceste cuvinte ne spun că în Christos se află plinătatea. Este o plinătate de Dumnezeire esenţială şi de umanitate perfectă, fiindcă „în El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii" (Coloseni 2:9). În sângele Său se află o plinătate de îndurare fiindcă „sângele lui Isus Christos Fiul Său ne curăţă de orice păcat" (1 Ioan 1:7). Există o plinătate de dreptate în viaţa Sa, fiindcă „acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Christos Isus" (Romani 8:1). Există o plinătate de divinitate în pledoaria Sa, fiindcă „de aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El" (Evrei 7:25). Există o plinătate de victorie în moartea Sa, fiindcă prin moarte El a distrus „pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul" (Evrei 2:14). Există o plinătate de eficienţă în învierea Sa din morţi, fiindcă prin ea suntem „născuți din nou... la o nădejde vie" (1 Petru 1:3). Există o plinătate de victorie în înălţarea Sa, fiindcă atunci când El „s-a suit pe înălţime, a luat prinşi de război... a luat în dar oameni" (Psalmi 68:18 — vezi şi Efeseni 4:8). Există o plinătate de binecuvântări de toate felurile: o plinătate a harului de a ierta, de a te naşte din nou, de a te sfinţi, de a moşteni şi de a ajunge la desăvârşire. Există plinătate pentru toate timpurile: plinătate de alinare în necaz şi plinătate de călăuzire în bunăstare. Există o plinătate de Pttfbute divine: înţelepciune, şi putere, şi dragoste. Această plinătate de binecuvântări este imposibil de cercetat, darmite de jşiplorat. „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El" jŞBoloseni 1:19). O, ce plinătate este cea de la care primim totul! Minătate, într-adevăr, fiindcă este ca un râu care curge mereu, la fel de îmbelşugat acum şi în veşnicie. Vino, credinciosule, şi adapă-ţi nevoile. Cere mult, şi vei primi şi mai mult, fiindcă această plinătate este nesfârşită; este depozitată într-un loc la care orice nevoiaş poate ajunge — în Isus Emanuel, „Dumnezeu cu "(Matei 1:23).

SearaDar Maria păstra toate aceste cuvinte, şi se gândea la ele în inima ei. LUCA 2:9Aceasta femeie binecuvântată îşi exercita trei facultăţi: memoria — ea „păstra toate aceste lucruri", afecţiunea — le păstra „în inima ei" şi intelectul — ea „se gândea la ele". Memoria, afecţiunea şi înţelegerea erau toate concentrate asupra lucrurilor auzite. Preaiubitule, aminteşte-ţi ce ai auzit despre Domnul Isus şi despre ceea ce El a făcut pentru tine. Fă din inima ta vasul de aur cu mană, ca să păstrezi amintirea Pâinii cereşti cu care te-ai hrănit în trecut. Lasă-ţi memoria să păstreze tot ce ai simţit, cunoscut şi crezut despre Christos, şi atunci vei vedea că Îl vei iubi din ce în ce mai mult. Iubeşte persoana Domnului tău! Deschide vasul de alabastru al inimii tale, chiar dacă este spart, şi spală-I picioarele străpunse cu uleiul afecţiunii tale. Lasă-ţi intelectul să se concentreze asupra lui Isus Christos. Meditează la ceea ce citeşti. Nu te opri la suprafaţă; sapă în adâncime. Nu fi ca o rândunică, atingând apa cu vârful aripii, ci ca un peşte care trăieşte în adâncuri. Rămâi cu Dumnezeul tău. Nu-l trata ca pe un drumeţ care se opreşte la tine pentru o noapte; constrânge-L şi roagă-L „rămâi cu noi, căci... ziua este pe sfârşite" (Luca 24:29). Ţine-L, şi nu-L lăsa să plece. Cuvintele se gândea înseamnă „a cântări". Pregăteşte-ţi balanţa judecăţii. O, dar ce măsură îl poate cuprinde pe Domnul Christos? El „a cântărit munţii cu cântarul" (Isaia 40:12) — cu ce cântar îl putem cântări noi pe El? „El ridică ostroavele ca un bob de nisip" (vers. 15) — cine îl va ridica pe El? Chiar şi aşa, dacă înţelegerea ta nu-L poate cuprinde, afecţiunea poate. Dacă spiritul tău nu-L poate încadra pe Domnul Isus în normele judecăţii noastre, îmbrăţişează-L cu braţele afecţiunii.

28 IANUARIE

DimineaţaDesăvârşit în Christos Isus. Coloseni 1:28Nu simţi în sufletul tău că desăvârşirea nu locuieşte în tine? Nu afli asta în fiecare zi? Fiecare lacrimă care cade din ochii tăi plânge „imperfecţiune"; fiecare cuvânt aspru care iese de pe buzele tale spune „imperfecţiune". Ţi-ai văzut prea des propria inimă ca să mai visezi la desăvârşire. Dar în mijlocul acestei tristeţi afli totuşi o mângâiere — eşti „desăvârşit în Christos Isus". In ochii lui Dumnezeu, ai „totul deplin în El" (Coloseni 2:10); chiar şi acum, eşti primit prin „Preaiubitul Lui" (Efeseni 1:6). dar mai este încă o desăvârşire, care urmează să se împlinească în orice credincios. Este o mare bucurie să priveşti acum spre timpul în care orice pată de păcat va fi îndepărtată, iar credinciosul se va prezenta în faţa tronului „fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta" (Efeseni 5:27). Atunci biserica lui Christos va fi atât de curată încât Cel Atotputernic nu va vedea nimic pătat în ea; va fi atât de sfântă şi de slăvită încât Cuvintele lui Hart „îmbrăcat cu hainele Mântuitorului, la fel de sfânt ca însuşi Cel Prea Sfânt" se vor adeveri în sfârşit. Atunci vom cunoaşte, gusta şi simţi fericirea acestei scurte dar Cuprinzătoare propoziţii „desăvârşit în Christos". Până atunci nu putem înţelege pe deplin înălţimea şi adâncimea

mântuirii lui Isus. Nu-ţi tresare inima de bucurie la gândul acesta? Negru cum eşti, vei deveni alb ca zăpada; pătat cum eşti, vei fi curăţat. O, ce mântuire minunată! Christos ia un vierme şi îl transformă într-un înger; Christos ia o haină pătată şi înnegrită şi o transformă într-un veşmânt de lumină, desăvârşit în frumuseţe şi vrednic să stea alături de heruvimi. O suflete, opreşte-te şi admiră binecuvântatul adevăr al desăvârşirii în Christos.

SearaŞi păstorii s-au întors, slăvind si lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce văzuseră şi auziseră, si care erau întocmai cum li se spusese, Luca 2:20Care era subiectul laudei păstorilor? Îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „auziseră", pentru „marea bucurie" (Luca 2:10) că li se născuse un Mântuitor. Să le urmăm exemplul. Să înălţăm şi noi o cântare de mulţumire pentru ceea ce am auzit despre Isus şi mântuirea Sa. Mai mult, îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „văzuseră". Aceasta este cea mai dulce muzică — ce am experimentat, ce am simţit, ce am făcut noi înşine: „lucrarea mea de laudă este pentru împăratul" (Psalmi 45:1). Nu este destul să auzi despre Christos; auzirea poate să acordeze harpa, dar degetele credinţei creează muzica. Dacă L-ai văzut pe Isus prin credinţă, nu mai lenevi lângă harpă. Trezeşte-te şi laudă-I harul prin cântare. Un motiv pentru care Îl lăudau pe Dumnezeu era acordul între ceea ce auziseră şi ceea ce văzuseră. Observă ultima parte a frazei „şi care era întocmai cum li se spusese". Nu ai simţit în viaţa ta că Evanghelia este dreaptă şi adevărată? Isus a spus că îţi va da odihnă — nu ai aflat cea mai dulce pace în El? El a spus că vei avea bucurie, mângâiere şi viaţă prin credinţa în El — nu ai primit toate acestea? Nu sunt căile Sale „căi plăcute" (Proverbe 3:17) şi nu sunt cărările Sale „cărări ale păcii"? Cu siguranţă, poţi să zici alături de regina din Seba „nici pe jumătate nu mi s-a spus" (1 împăraţi 10:7). Am descoperit că Christos este mai bun decât mi se spusese. Am privit portretul pe care mi l-au zugrăvit slujitorii Săi, dar nu era nimic în comparaţie cu El; fiindcă Regele, în toată frumuseţea Lui, depăşeşte orice imaginaţie. Cu siguranţă, ceea ce am auzit nu numai că egalează, ci depăşeşte tot ce am auzit. Să-L slăvim atunci şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru un Mântuitor atât de minunat.

29 IANUARIE

DimineaţaLucruri pe care nu le-am văzut. 2 Corinteni 4:18În pelerinajul nostru creştin este bine, în general, să priveşti înainte. Înainte se află coroana, şi în faţă este ţinta. Trebuie să privim cu ochii credinţei la tot ce înseamnă speranţă, bucurie şi mângâiere; până la urmă, trebuie să ne gândim mereu la viitor cu toată dragostea.Când privim la viitor, vedem păcatul nimicit; moartea este distrusă şi sufletul este pregătit să aibă parte „de moştenirea sfinţilor, în lumină" (Coloseni 1:12). Privind încă şi mai departe, credinciosul poate vedea cum

trece râul morţii şi mlaştina durerii şi ajunge la colinele de lumină pe care se află cetatea cerească. Se vede intrând pe porţile de diamant, onorat ca un învingător, încoronat de mâna lui Christos, îmbrăţişat de Isus, slăvit împreună cu El şi aşezat pe tron alături de El, aşa cum a fost aşezat şi el alături de Tatăl după ce a biruit. Gândul acestui viitor poate destrăma întunericul trecutului şi tristeţea prezentului. Bucuria cerului va compensa toate durerile pământului. Taci, îndoială! Moartea nu este decât un pârâu îngust, şi vei ajunge curând dincolo. Timpule, cât eşti de scurt! Veşnicie, cât eşti de lungă! Moarte, cât eşti de neputincioasă! Nemuirise cât eşti de nesfârşită! Drumul este atât de scurt! Voi ajunge în curând acasă.

Când lumea mă împovăreazăCu mări de-ngrijorare şi amar,

Gândirea mea se-nalţă către ceruri,Spre Domnul care vine iar.

Credinţa mea în El mă va susţineŞi voi ajunge acasă într-o zi;

Dureri şi chin şi temeri şi suspine

SearaPorumbelul s-a întors la el spre seară. Genesa 8:11Binecuvântat să fie Domnul pentru o altă zi de har, chiar dacă la sfârşitul ei sunt cuprins de oboseală. Îmi înalţ cântarea spre Salvatorul omenirii. Porumbelul nu a găsit odihnă afară şi s-a întors la arcă, iar sufletul meu a învăţat astăzi, mai mult ca niciodată, că nu există bucurie în lucrurile pământeşti — numai Dumnezeu poate oferi odihnă sufletului meu. Afacerile mele, bunurile, familia şi realizările mele sunt bune în felul lor, dar nu pot împlini dorinţa sufletului meu. „Intoarce-te la odihna ta, suflete, căci Domnul ţi-a făcut mult bine" (Psalmi 116:7). La sfârşitul zilei, când soarele sta să apună, porumbelul s-a întors la stăpânul său cu aripi obosite. O Doamne, ajută-mă să mă întorc în seara aceasta la Isus. Porumbelul nu a putut îndura o noapte deasupra apelor tulburi; eu nu mai pot îndura nici măcar o oră departe de Isus, Odihna inimii mele, Căminul sufletului meu. Pasărea nu s-a aşezat pe acoperiş; a intrat în arcă. Sufletul meu doreşte să cerceteze tainele Domnului, să pătrundă în interiorul adevărului, să intre „dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului" (Evrei 6:19) şi să ajungă la Cel Prea Iubit. Trebuie să ajung la Isus. Fără preţioasa părtăşie cu El, sufletul meu şovăielnic nu poate sta în picioare. Binecuvântate Domn Isus, fii cu mine, descoperă-Te şi rămâi alături de mine toată noaptea în aşa fel încât, după ce mă voi trezi, să pot fi tot cu Tine. Porumbelul a adus în cioc o ramură de măslin, memorial al zilei trecute şi profeţie a celei viitoare. Eu nu am nici amintire de adus acasă, nici un semn al bucuriilor viitoare? Ba da, Doamne, îţi aduc mulţumirile mele pentru îndurările care s-au „înnoit în fiecare dimineaţă" (Plâng. 3:23) şi s-au împrospătat în fiecare seară. Acum, te rog, întinde-Ţi mâna şi ia porumbelul Tău la Tine.

30 IANUARIE

DimineaţaCând vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti. 2 Samuel 5:24Membrii bisericii lui Christos trebuie să fie grabnici la rugăciune, căutând întotdeauna să-L cheme pe Cel Sfânt în inimile lor, ca să poată veni mai curând împărăţia lui Christos, şi să fie „precum în cer, aşa şi pe pământ" (Matei 6:10). Dar există vremuri în care Dumnezeu pare să favorizeze Sionul în mod special; aceste vremuri trebuie să fie pentru ei ca „un vuiet de paşi în vârfurile duzilor". Atunci trebuie să ne rugăm îndoit, să cerem îndoit şi să stăm în faţa tronului mai mult decât de obicei. Faptele noastre trebuie să fie prompte şi hotărâte. Şuvoiul curge; să ne grăbim să ajungem la ţărm. O, izbucnirea Cincizecimii şi lucrarea ei! Creştine, există în viaţa ta momente când auzi un vuiet în vârfurile duzilor. Ai o mare putere în rugăciune; duhul lui Dumnezeu îţi dă bucurie şi fericire; Scriptura se deschide în faţa ta, făgăduinţele se împlinesc, mergi în lumina lui Dumnezeu, ai o minunată libertate în consacrare şi o părtăşie cu Christos mai strânsă decât de obicei. In asemenea perioade, când „auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor", e timpul să te trezeşti. E timpul să te scuturi şi să scapi de orice obicei rău, fiindcă Dumnezeu îţi ajută. Întinde pânzele, dar aminteşte-ţi că ai cântat „eu pot să întind pânzele sus; dar vântul e-n puterea lui Isus!" Oricum, asigură-te că pânzele sunt sus. Nu pierde vântul prielnic. Cere ajutorul lui Dumnezeu ca să poţi fi mai puternic în credinţă la datorie; ca să fii mai constant în rugăciune la picioarele tronului; ca să fii mai sfânt în părtăşia cu Christos.

SearaIn El am fost făcuţi şi moştenitori. Efeseni 1:11Când şi-a dat viaţa pentru noi, Isus a renunţat la toate drepturile şi privilegiile Sale. Deşi, ca Dumnezeu etern, are drepturi esenţiale pe care nici un muritor nu le poate reclama, ca Isus, Mijlocitor, Căpetenia legământului harului, El nu are nici o moştenire în afară de noi. Urmarea faptului că a fost ascultător până la moarte este că toţi cei pentru care a împlinit voinţa divină sunt ai Săi. El intră în slavă, dar nu pentru el, fiindcă este scris „Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător" (Evrei 6:20, sublinierea autorului). Stă în prezenţa lui Dumnezeu? El apare „în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi" (Evrei 9:24, sublinierea autorului). Gândeşte-te la aceasta, credinciosule: nu ai nici un drept asupra cerului prin tine însuţi; drepturile tale se află în Christos. Dacă eşti iertat, este prin sângele Său. Dacă eşti îndreptăţit, este prin dreptatea Sa. Dacă eşti sfinţit, este fiindcă eşti în Isus „pe care Dumnezeu l-a făcut sfinţire pentru voi" (1 Corinteni 1:30). Dacă nu cazi, este fiindcă eşti păzit în Christos Isus; şi dacă eşti făcut desăvârşit în cele din urmă, este fiindcă „ai totul deplin în El" (Coloseni 2:10). De aceea este slăvit Isus, fiindcă totul este în El şi prin El. Moştenirea noastră este sigură, fiindcă este obţinută în El, şi fiecare binecuvântare este mai dulce — chiar şi cerul este mai strălucitor — fiindcă am obţinut totul prin Isus Domnul nostru. Cine poate cântări moştenirea noastră divină? Numără bogăţiile lui Christos şi tezaurul Său, apoi încearcă să numeri bogăţiile care aparţin sfinţilor. Atinge fundul mării de bucurie a lui Christos, apoi încearcă să înţelegi fericirea „pe care

Dumnezeu a pregătit-o pentru cei ce-L iubesc" (1 Corinteni 2:9). Îngrădeşte hotarele bunurilor lui Christos, apoi încearcă să zăgăzuieşti moştenirea celor aleşi. „Toate lucrurile sunt ale voastre... şi voi sunteţi ai lui Christos iar Christos al lui Dumnezeu" (1 Corinteni 3:21, 23).

31 IANUARIE

DimineaţaDomnul, neprihănirea noastră. Ieremia 23:6.Un creştin va avea întotdeauna linişte, pace, fericire şi bucurie gândindu-se la neprihănirea perfectă a lui Christos. Cât de des sunt însă sfinţii lui Dumnezeu trişti şi dezamăgiţi! Nu cred că ar trebui să fie aşa. Nu cred că ar fi aşa dacă şi-ar vedea perfecţiunea în Christos. Unii vorbesc întotdeauna despre corupţie, răutatea inimii şi pornirea înnăscută către păcat. Aceste lucruri sunt adevărate, dar de ce să nu mergi un pas mai departe şi să-ţi aminteşti că eşti „desăvârşit în Christos" (Coloseni 1:28)? Nu-i de mirare că cei care trăiesc în păcat sunt nefericiţi, dar noi, pentru care „Isus Christos a fost făcut neprihănire" trebuie să fim veseli Chiar dacă nenorocirile mă asaltează şi Satan mă atacă, chiar dacă mai sunt multe lucruri pe care trebuie să le experimentez înainte de a ajunge în ceruri, lucrurile acestea sunt fâcute. pentru mine în legământul divin al harului. Nimic nu lipseşte în Domnul meu! Christos a făcut totul! Pe cruce, El a Spus „s-a sfârşit" (Ioan 19:30), şi dacă s-a sfârşit sunt desăvârşit în El şi pot să mă bucur „cu o bucurie negrăită şi strălucită" (1 Petru 1:8). „Nu având o neprihănire a mea, pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Christos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă" (Filipeni 3:9). Nu vei găsi în partea aceasta a cerului un popor mai sfânt decât aceia care au primit în inimile lor doctrina neprihănirii lui Christos. Când credinciosul spune „trăiesc numai prin Christos. Mă încred în El ca să fiu mântuit şi cred că, deşi nevrednic, sunt salvat în Isus", gândurile următoare se ridică ca un motiv de recunoştinţă: „să nu trăiesc eu pentru Christos? Să nu-L iubesc şi să nu-L slujesc, văzând că sunt salvat prin meritele Sale? „Dragostea lui Isus ne constrânge... pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei, ci pentru Isus Christos, care a murit şi a înviat pentru ei" (2 Corinteni 5:14-15). Dacă suntem salvaţi prin neprihănire atribuită, vom împărţi neprihănire.

SearaAbimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie, şi a luat-o înaintea lui Cuşi. 2 Samuel 18:23Alergatul nu este totul. Drumul pe care îl alegem este şi el important. Un alergător rapid care aleargă pe un drum în pantă va fi întrecut de unul mai lent, dar care aleargă pe drum drept Cum este călătoria mea spirituală? Alerg pe dealurile propriilor mele fapte şi în văile hotărârilor mele, sau alerg pe drumul drept „crede şi trăieşte" (vezi Ioan 20:31)? Ce binecuvântare este să-L aştepţi pe Domnul în credinţă! Sufletul aleargă fără să obosească şi umblă fără să ostenească atunci când alege drumul credinţei. Isus Christos este calea vieţii, şi El este o cale: dreaptă, uşoară şi lină pentru paşii împiedicaţi şi tremurători ai păcătosului slăbit. Sunt pe

cărarea Lui, sau alerg după alt drum, înşelat de filosofii false şi religii mincinoase? Am citit despre „calea cea sfântă" pe care „cei care vor merge, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească" (Isaia 35:8). Am fost scăpat de mândrie şi adus ca un copil la sângele lui Christos? Dacă da, prin harul lui Dumnezeu voi întrece orice alt alergător, fie el cât de puternic, care a ales alt drum. Adevărul acesta mă va ajuta zi de zi în nevoie şi griji. Cel mai înţelept pas pe care îl pot face este să mă îndrept spre Dumnezeu de îndată, fără să mai hoinăresc încoace şi încolo. El îmi cunoaşte nevoile şi mă poate ajuta. Spre cine altcineva să mă îndrept în rugăciune? „Cel mai bun alergător este cel care merge drept la ţintă". Nu trebuie să mă încurc cu servitorii ci să merg ţintă la Stăpân. Citind pasajul acesta, m-am gândit că, dacă oamenii aleargă unul spre altul mânaţi de interese vremelnice, eu trebuie să alerg spre premiul cel mare. Doamne, ajută-mă să-mi „încing coapsele minţii" (1 Petru 1:13) şi să „alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Christos Isus" (Filipeni 3:14).