Autobiografie –limitată de cerința autorului !-

Acum câtva timp, prin intermediul noilor variante de comunicare și înstrăinare umană, primesc din partea unui prieten o mică scrisorică prin maile ( în limba română se pronunță cum se scrie!) , pe care îmi permit să o dau publicității:

”Domnule Stoica ,

 Cu ceva timp în urmă  vă rugam să faceţi parte ca "subiect" din noul meu  proiect intitulat "Oamenii Generaţiei Mele " ca bază pentru o viitoare carte ( oameni  care au  sau au avut legătură  cu oraşul Moreni ) , oameni  care au reuşit în viaţă şi reprezintă  un model  pentru tânăra generaţie ,  oameni din lumea petrolului , din lumea artistică, din învăţământ, cultură şi artă,  din administraţia locală . 

    Consider că ar fi timpul  ca şi noi cei din generaţia + 60 ani  să spunem cam ce am făcut în viaţa  asta pământeană.

  În cazul în care agreaţi  să răspundeţi "prezent " vă rog să vă gândiţi la o prezentare  a dvs.  pe  2-6 pagini  în format Word , "împănate" cu 4-5 fotografii  care credeţi că vă reprezintă cel mai bine . Textul va fi 100% al dvs ( aşa vă va vedea posteritatea). Prezentarea va putea fi gen "Interviu" sau un text  autobiografic. În cartea ”Moreni 2002 Clipe în istorie”  pe care o găsiţi pe site-ul personal :www.vasiledragomir.ro , există un capitol ( ultimul) intitulat "Oameni ai Cetăţii" în care sunt prezentate personalităţile  sfârşitului de secol XX din Moreni .

  Am întârziat  acest proiect întrucât am lucrat  la o nouă carte (şi este în curs de apariţie) intitulată  "Viaţa de Petrolist"  (vezi aici ):-http://www.vasiledragomir.ro/coperta-carte-viața-de-petrolist/

   Pe măsură ce voi aduna  materialul de documentare  îl voi publica pe site-ul personal de care am făcut vorbire mai sus , apoi va lua naştere cartea "Oamenii Generaţiei Mele ".

Asta chiar că e sarcină grea!. Să scriu despre mine, într-o carte a ”Generației + 60”?. Cum naiba să o fac dacă în toată cariera m-am călăuzit după vorbele mamei ”Copile, în viață nu contează ce crezi tu despre tine, ci doar ce cred ceilalți! ”. Mulți dintre voi m-ați cunoscut acum 27 de ani, cînd mi-a apărut prima semnătură într-un ziar local. Alții din 1975 , atunci când am pătruns prima data, cu catalogul sub braț, într-o clasă de elevi……Alții , probabil cu mult mai înainte, când ne ”toceam” coatele pe băncile școlii. V-ați dat seama că lucrul pe care-l urăsc cel mai tare e scandalul, iar cel pe care îl prețuiesc cel mai mult e profesionalismul.

 N-am scris mondenități, nici bârfe, nici scandaluri. Nu mi-am atacat colegii de breaslă. Am scris istorie locală, dovadă cele 10 cărți personale sau în colaborare cu oameni cu care am interreleționat. Am vrut să intru în măruntaiele fenomenului tocmai pentru a-l putea înțelege și explica mai bine cititorilor. Care, la rândul lor, mi-au sugerat de nenumărate ori să nu fiu comod și să mă implic. Să aplic cunoștințele dobândite în lumea reală.Am deschis o nișă, pe care am încercat s-o adâncesc cu fiecare zi. Până am căzut în ea. De un an am cedat și am făcut pasul dincolo, surprins că activitatea de peste 40 ani de muncă la catedră sau în folosul comunității a fost recompensată cu huiduieli pe care le-am ” primit” din partea” tinerilor frumoși și liberi ” și a ”feisbucarilor”. Deși am rămas același, deși mi-am păstrat setul de valori, am ”izbutit” să strîng într-un an mai mulți dușmani decît într-o viață, dar, în același timp, am putut să descoper adevăratele caractere și competențe și din lumea școlii și din cea a comunității. Un singur lucru n-am reușit: să renunț la am exprima propriul punct de vedere. Semn că în viața mea e suficient loc pentru DOUĂ IUBIRI (evident că familia este deasupra oricăror alte considerente!): istoria și școala. Cu care voi continua până la capăt.

Când eram elev doream să devin profesor, aşa că m-am apucat serios de şcoală. Nu m-am speriat de muncă sau de concurență, dar bucuria admiterii la facultate cred că a reprezentat cea mai mare reușită profesională din viața mea , în condițiile în care din 393 de candidați au reușit 30 de tineri, în ceea ce mă privește fără să fac o oră de pregătire plătită.

La 22 de ani, când, absolvent al Universității Craiova, Facultatea de Istorie-Filologie, specialitatea istorie-geografie, am mers în satul Pitulicea –Buzău pentru stagiatură, încercând astfel să redau comunității o parte din obligațiile pe care le aveam față de statul ce-mi asigurase pregătirea gratuită, am fost sigur că voi reveni pe meleagurile natale. Aveam de partea mea toată tinerețea!

La absolvirea Universității Craiova

Necesitatea de perfecționare profesională mi-a îndreptat pașii spre Universitatea București, Facultatea de Istorie-Filozofie..M-am ocupat de încrederea pe care o am în forţele mele, de convingerile după care îmi trăiesc viaţa. Am înţeles ce este programarea socială şi cum să lupt împotriva ei pentru ca viaţa mea să aibă o calitate superioară. Am înţeles ce înseamnă inteligența emoţională, emoţiile şi cum ele influenţează ENORM vieţile tuturor oamenilor. Am învăţat despre comunicarea verbală, nonverbală şi toate celelalte forme ale ei. La fel am descoperit că personalitatea este cea mai de preţ avere a fiecărui om şi cum pot să mi-o educ. Am înţeles ce este statutul social, care este rolul lui şi cum se obţine.

În clipa aceea am avut o revelaţie. Mi-am dat seama că tot ce am nevoie se afla deja în mine, că am un potenţial uriaş şi că doar trebuie să mă antrenez şi să mă educ pentru a obţine ceea ce vreau în viaţă. Aici probabil a fost cheia unor succese profesionale la catedră și în cercetare, activități ce au reprezentat viața mea de zi cu zi și care aveau și girul notelor unor profesori universitari prestigioși.

Absolvent al Universității București

Am fost interesat permanent să prestez o muncă eficientă prin care să implementez principiile   unui învăţământ modern, valoarea nu ți-o dă vechimea în muncă, ci rezultatele sunt cele care te recomandă. Am acordat o atenţie deosebită respectării conţinutului ştiinţific al fiecărei lecţii, am abordat cele mai adecvate strategii didactice care să asigure caracterul practic-aplicativ al învăţării care să- i conducă pe copii pe calea formării de competenţe necesare lor în viaţă.

Ore de istorie –geografie la Schela Mare

Am participat cu elevii la concursuri și olimpiade școlare, la cele mai înalte nivele, munca mea și a copiilor fiind apreciată cu numeroase premii și medalii, care sunt înmânate, ca de obicei, elevilor!

Premieri la Cotroceni în anii 2006

O poză ca amintire și o lungă uitare se lasă peste chipul profesorului, devenit tot mai bătrân și mai puțin interest pentru generația nouă!

Premieri la palatul Parlamentului în 2008

Multă lume mă întreabă cum de am reușit. Pentru că mi-a plăcut să fiu profesor.

A fi profesor înseamnă a-ţi găsi mai mult timp pentru alţii decât pentru tine.Așa că am dorit să înțeleg necesitățile comunităților locale, pe măsura posibilităților, ajutând cu modestie.

Am organizat dintr-un început și până la un nivel ce a necesitat aprecieri laudative, muzeul satului Pitulicea, Colțul muzeistic de la Școala 2 Moreni, Muzeul Școlii nr.1 Moreni( în colaborare cu profesoarea Bucur Emilia), Muzeul particular din satul Ursei.

La muzeul din Ursei și de la Școala nr. 1 Moreni

A fi profesor înseamnă a avea veşnic pe faţă un zâmbet care poate rezista reducerilor de salariu, copiilor cu probleme, părinţilor îngrijoraţi și tot mai dezinteresați de procesul educativ.

Profesor comunist

A fi profesor înseamnă a fi capabil de a face 180 de lucruri în acelaşi timp, care nu au nicio legătură cu obiectul pe care îl predai.

A fi profesor înseamnă a-ţi continua meseria şi atunci când părinţii îţi pun fiecare mişcare la îndoială şi când alţii nu te susţin.Altfel cum aș fi avut curajul să plec împreună cu 25 de elevi liceeni , pe șantierul de la Rovinari, lund totul de la zero pentru a electrifica satul Drăguțești de Gorj?

Pe șantierul de la Rovinari, în cortul care ne-a fost casă 3 luni

Gânduri ale unui profesor …care se încăpățânează să creadă că învățământul românesc are, încă, o șansă, dacă noi toți, DASCĂLII, formăm o mare echipă! Îmi permit să-i numesc pe toți colegii din învățământ o mare echipă!

Ăsta e rolul meu. Să îţi spun că poţi şi să îţi arăt cum.Nu în ultimul rând, a mai fost și voința de a face ceva, de a demonstra tuturor că exiști și că faci bine ce faci.Așa că timp de aproape 20 de ani am reprezentat în calitate de membru în Consiliul Național al Societății de Științe Istorice din România, istoricii dâmbovițeni, membrii ai Societății, din perspectiva de vicepreședinte al filialei dâmbovițene .De multe ori cuvântul meu a fost năpraznic!

La Consiliul Național de la Bacău-2016

Nimeni nu-i apreciază pe lăudăroşi, indiferent de cât de multe au realizat. Aşa că, deşi poate eşti guru în domeniul tău, potoleşte-ţi entuziasmul şi încearcă să găseşti o cale de mijloc prin care să menţionezi importanța lucrurilor înfăptuite de-a lungul carierei.Și totuși cum să nu amintesc de cărțile scrise, unele beneficiind de” lansări” prestigioase?

La lansarea uneia dintre cărți

Mă uit la paginile scrise .Am depășit atât numărul cât și precizarea privitoare la poze. Clopoțelul spune să mă opresc.La fel ca și clopotul din 1931 de la Școala din Schela Mare, care, cu efort a fost recuperat, pentru a ajunge la muzeu.Timpul nu mai are răbdare pentru această școală!”

Clopotul școlii din Schela Mare, școală aflată în dificultate, fiind desființată juridic

Acestea sunt gândurile mele despre mine . Așa le-am scris într-o străfulgerare de câteva ore, la zi măreață când sărbătorim 99 de ani de la Marea Unire! Oare satisfac exigențele domniei voastre, domnule Vasile Dragomir?