Modul V- Finanţe şi fiscalitate

Suport de cursFrecventa redusa

Autor : RADU DIANA ANDREEA

I. ANALIZAREA VENITURILOR PUBLICE

Veniturile statului sunt formate din totalitatea resurselor băneşti instituite prin lege, care contribuie la constituirea fondurilor băneşti ale acestuia, alcătuind un tot unitar denumit sistemul veniturilor publice.

Veniturile publice includ resursele financiare ale administraţiei de stat, ale asigurărilor sociale de stat şi ale instituţiilor publice cu caracter autonom.

Veniturile publice pot fi structurate după mai multe criterii:a) conţinutul economic al veniturilor:

• venituri fiscale, adică prelevări cu caracter obligatoriu, stabilite prin lege şi care au, de aceea, o flexibilitate redusă (condiţiile lor nu se pot modifica decât prin lege);

• resurse de trezorerie, adică împrumuturi pe termen scurt (sub forma certificatelor de depozit, bonurilor de tezaur ş.a.) efectuate de Ministerul Finanţelor pentru acoperirea deficitelor temporare (goluri de casă) ale bugetelor din sistemul bugetului de stat;

• împrumuturi publice pe termen mediu sau lung, sub forma obligaţiunilor de stat sau a unor credite preluate de la organisme financiare internaţionale, state, bănci sau consorţii bancare;

• emisiune monetară fără acoperire, cu scopul de a finanţa deficitul bugetar şi care generează inflaţie;b) ritmicitatea încasării:

• venituri ordinare sau curente, care sunt obţinute de stat în mod obişnuit (venituri fiscale, venituri din sectorul public etc.);

• venituri extraordinare, la care se recurge în situaţii deosebite (împrumuturi, transferuri, ajutoare etc.);c) provenienţa:

• venituri interne, provenite din economia naţională;• venituri externe, provenite din străinătate;

d) nivelul de referinţă:• venituri ale bugetului de stat;• venituri ale asigurărilor sociale de stat;• venituri cu destinaţie specială, pentru acoperirea cheltuielilor din fonduri speciale;• venituri ale bugetelor locale.Veniturile fiscale, ce reprezintă cea mai însemnată parte a veniturilor publice, sunt

clasificate la rândul lor după mai multe criterii:a) caracteristicile de fond şi formă:

• impozite directe, stabilite pentru fiecare contribuabil în parte, nominal, aşezate pe venit şi/sau pe avere;

• impozite indirecte, stabilite pe consumul de bunuri şi servicii, nepersonalizate, aşezate pe cheltuieli;

b) după obiectul impunerii:• impozite pe venit;• impozite pe avere;• impozite pe consum;

c)după scopul urmărit:

2

• impozite financiare, instituite pentru acoperirea cheltuielilor statului;

• impozite de ordine, instituite pentru limitarea unor acţiuni sau pentru realizarea unor obiective, altele decât cele fiscale, de exemplu: suprataxele pentru limitarea consumului de tutun, impozitele pentru fondurile speciale;c) frecvenţa încasării:

• impozite permanente sau ordinare, care au caracter peren şi se încasează periodic;

• impozite incidentale sau extraordinare, care se instituie pentru perioade determinate şi au de regulă un scop strict precizat care, odată realizat, determină desfiinţarea respectivului impozit;d) instituţia administratoare:

• impozite ale administraţiei centrale, încasate direct la bugetul de stat, din care se pot stabili nivele sau cuantumuri ce pot fi reţinute de organele locale; de exemplu, impozitul pe salarii pentru care, prin legea bugetului, se stabileşte ce judeţe şi în ce cotă îşi pot reţine o parte din impozitul pe salarii colectat de la unităţile rezidente în respectivul judeţ;

• impozite ale administraţiei locale, care se încasează de către organul local care le-a iniţiat.

Impozitele directe, la rândul lor, se clasifică după obiectul impunerii în:

• impozite reale, aşezate pe obiecte şi care nu ţin seama de situaţia personală a contribuabilului, cum sunt: impozitul funciar, impozitul pe clădiri, impozitul pe activităţi industriale şi comerciale şi profesii libere, impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc;

• impozite personale, aşezate pe venit sau pe avere şi care ţin seama de situaţia personală a contribuabilului.

Impozitele indirecte, la rândul lor, se clasifică după forma lor în:• taxe de consum;• venituri din monopoluri fiscale;• taxe vamale;• taxe de timbru şi de înregistrare.

1. Impunerea fiscală şi principiile ei

Impunerea fiscală este o formă de constituire a unei părţi din veniturile statului, caracterizată prin prelevarea conform legii a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Persoanele fizice sau juridice în cauză sunt, în principal, cetăţeni români sau agenţi economici cu domiciliul în România, dar pot fi şi cetăţeni străini sau agenţi economici străini care desfăşoară activitate în România, în măsura în care ei dobândesc venituri sau posedă averi în ţara noastră. Toţi cei de la care se percep impozite sunt numiţi generic contribuabili. Ca rezultat al impunerii fiscale se formează veniturile fiscale ale statului, în principal sub forma impozitelor şi taxelor.

Impunerea fiscală are următoarele caracteristici:

3

a) este obligatorie, în sensul că este efect al legii, lege care precizează la cine se referă, în legătură cu ce se stabileşte etc. Introducerea unei legi referitoare la impunere se poate face numai de organul legislativ naţional (parlamentul) sau de consiliile locale în limitele stabilite de parlament.b) are titlu definitiv şi nerambursabil, ceea ce înseamnă că, dacă plata impozitului/taxei a fost făcută conform legii, contribuabilul nu o poate reclama sau redobândi în nici un fel.c) este fără contraprestaţie, ceea ce înseamnă că în schimbul plăţii impozitului/taxei nu se poate pretinde un serviciu imediat, direct şi echivalent. În legătură cu aceasta, nu poate fi însă exclusă pretenţia pe care un contribuabil o poate avea, în mod cu totul îndreptăţit, faţă de stat, de a beneficia şi el (contribuabilul) de efectele pe care le are sau ar trebui să le aibă pentru cetăţean îndeplinirea de către stat a funcţiilor sale.

2. Elementele impozitului

Reprezintă acele componente care contribuie la stabilirea mărimii lui, a sursei, a modului de aşezare şi a momentului datorării lui.ele au o importanţă definitorie în stabilirea legalităţii perceperilor şi a cuantumului obligaţiei fiscale.

1. Denumirea impozitului reflectă natura economică a impozitului respectiv şi este prevăzută chiar în titlul actului normativ, întrucât “impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

2 Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică pentru care legea stabileşte obligativitatea de plată a impozitului, adică ceea ce se numeşte curent contribuabil. În anumite cazuri, legea stabileşte un terţ, împuternicit şi obligat să reţină impozitul şi să-l verse la buget. De pildă, în cazul impozitului pe salariu, salariatul este subiect, el plăteşte impozitul din salariul său, dar reţinerea şi virarea la buget revine celuicare l-a angajat.

3. Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică ce suportă efectiv plata impozitului. Se mai numeşte destinatar, deoarece impozitul în cauză este virat spre respectiva persoană, pentru a fi suportat. De pildă, în cazul taxei pe valoarea adăugată, impozitul este perceput (datorat, calculat şi vărsat la buget) de vânzătorul unui produs, care este subiect al acestei taxe. Prin preţ, însă, acesta poate vira taxa în sarcina cumpărătorului, care este suportatorul acesteia.

4. Obiectul impozitului este materia supusă impozitării: venitul, averea, obiectul vândut/cumpărat, bunul importat etc.

5. Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul, ceea ce în mod obişnuit este venitul contribuabilului. Sursa poate să coincidă sau nu cu obiectul impozitului. La impozitele pe venit, cele două elemente coincid; în schimb, la impozitele pe avere ele nu coincid de obicei, deoarece numai în cazuri de excepţie contribuabilul îşi diminuează averea prin vânzarea unei părţi a acesteia cu scopul de a-şi achita impozitul aferent.

6. Unitatea de impunere este unitatea de măsură cu care se determină dimensiunea materiei impozabile. De pildă, în cazul impozitului pe teren aceasta este metrul pătrat pentru terenurile intravilane cu alte destinaţii decât cele agricole şi hectarul pentru terenurile agricole.

7. Cota impozitului reprezintă impozitul aferent unităţii de impunere. Această cotă poate fi stabilită ca sumă fixă sau ca o cotă procentuală (constantă, progresivă sau regresivă).

4

8. Asieta este totalitatea măsurilor pe care organele fiscale le iau în vederea aşezării impozitului pentru fiecare subiect în parte: identificarea obiectului, stabilirea mărimii sale şi calculul impozitului datorat.

9. Termenul de plată reprezintă data până la care impozitul trebuie să fie achitat. Pentru impozitele introduse în legătură cu obiecte ce prezintă repetabilitate pe parcursul anului (salariul, profitul, vânzările de produse etc.) se stabilesc termene repetitive legate de data constituirii obiectului impozitului: data plăţii salariului, data închiderii gestiunii lunare etc. Pentru impozitele introduse în legătură cu obiecte a căror modificare de volum este mai rară se fixează o dată sau câteva date pe parcursul anului, la care plata se poate face integral, eventual în tranşe.

10. Sancţiuni. Legea menţionează pentru fiecare tip de impozit sancţiunile care vor fi suportate de subiect în caz de nerespectare a termenelor de plată: majorări, popriri, sechestru, scoaterea la licitaţie, amenzi penale şi, în cazuri extreme (evaziune intenţionată sau frauduloasă), privarea de libertate.

3. Impozitele directe

Impozitele directe sunt o categorie de impozite clasificate după criteriul trăsăturilor de fond şi de formă. Ele prezintă o serie de avantaje rezultate din trăsături ce răspund cerinţelor multora din principiile impunerii: sunt nominative, sunt legate de puterea economică şi de situaţia personală a contribuabilului, sunt aduse la cunoştinţa plătitorului anticipat plăţii atât în ce priveşte suma de plată, cât şi termenele-scadenţă.

Impozitele directe sunt clasificate după obiectul impunerii în impozite reale şi impozite personale.

Impozitele reale sunt aşezate pe obiectul activităţii şi nu mai sunt caracteristice epocii contemporane. Aşezarea lor necesită introducerea unei instituţii specifice care să descrie obiectul activităţii şi să-l înregistreze pe persoane.

Impozitele personale sunt aşezate pe venit şi pe avere şi constituie forma de impunere cea mai răspândită în zilele noastre.

3.1 Impozitul pe venitul din salarii

Impozitele pe venit sunt aşezate pe diferitele tipuri de venituri, unele fiind însă exonerate: pensii, ajutoare sociale, burse, dobânzi ş.a., cu diferenţieri pe ţări şi în timp.

Obiectul acestui impozit îl constituie venitul realizat de orice persoană fizică sau juridică, venit care se numeşte brut. Acesta este ajustat, potrivit legii, prin deducerea unor cheltuieli pe care le-a suportat contribuabilul, obţinându-se astfel venitul impozabil care reprezintă materia impozabilă şi, ca expresie cantitativă, masa acesteia.

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea

5

veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Urmatoarele sume nu sunt incluse in veniturile salariale şi nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit:

a) ajutoarele de inmormantare, ajutoarele pentru pierderi produse in gospodariile proprii ca urmare a calamitatilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave si incurabile, ajutoarele pentru nastere, veniturile reprezentand cadouri pentru copiii minori ai salariatilor, cadourile oferite salariatelor.

Cadourile oferite de angajatori in beneficiul copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, in masura in care valoarea cadoului oferit fiecarei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 150 lei.

b) tichetele de masa si drepturile de hrana acordate de angajatori angajatilor, in conformitate cu legislatia in vigoare;

c) contravaloarea folosintei locuintei de serviciu sau a locuintei din incinta unitatii, potrivit repartitiei de serviciu;

d) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul intre localitatea in care angajatii isi au domiciliul si localitatea unde se afla locul de munca al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situatiile in care nu se asigura locuinta sau nu se suporta contravaloarea chiriei, conform legii;

e) costul abonamentelor telefonice si al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate in vederea indeplinirii sarcinilor de serviciu;

f) alte venituri precizate în Codul fiscal.Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume

sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază.

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1000 lei inclusiv, astfel:    - pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 250lei;    - pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 350 lei;    - pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 450lei;    - pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 550 lei;

- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere-650 lei. Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1001

lei şi 3000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.     Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3000 lei nu se acordă deducerea personală.

Impozitul lunar se determina astfel: a locul unde se afla functia de baza, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenta între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni şi urmatoarele:- deducerea personala acordata pentru luna respectiva;- cotizatia sindicala platita in luna respectiva;

6

- contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel incat la nivelul anului să nu se depaseasca echivalentul în lei a 400 euro.

3.2 Impozitul pe profit

Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:a) persoanele juridice romane;b) persoanele juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu

permanent in Romania;c) persoanele juridice straine si persoanele fizice nerezidente care desfasoara activitate in

Romania intr-o asociere fara personalitate juridica;d) persoanele juridice straine care realizeaza venituri din/sau in legatura cu proprietati

imobiliare situate in Romania sau din vanzarea/cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica romana;

e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice romane, pentru veniturile realizate atat in Romania cat si in strainatate din asocieri fara personalitate juridica; in acest caz, impozitul datorat de persoana fizica se calculeaza, se retine si se varsa de catre persoana juridica română.Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit urmatorii contribuabili:

a) trezoreria statului;b) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microintreprinderilor, in conformitate cu prevederile cuprinse in Codul fiscal;c) cultele religioase, pentru: venituri obtinute din producerea si valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatii de cult;d) asociatiile de proprietari constituite ca persoane juridice si asociatiile de locatari recunoscute ca asociatii de proprietari;e) Banca Nationala a Romaniei;f) Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, constituit potrivit legii şi altele prevăzute în Codul fiscal.

Cota de impozit pe profit care se aplica asupra profitului impozabil este de 16%.Contribuabilii care desfasoara activitati de natura barurilor de noapte, cluburilor de

noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizeaza aceste venituri in baza unui contract de asociere, si la care impozitul pe profit datorat pentru activitatile prevazute in acest articol este mai mic decat 5% din veniturile respective sunt obligati la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri realizate.

Profitul impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si la care se adauga cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul si alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor potrivit normelor de aplicare. Profitul impozabil = total – total – venituri + cheltuieli venituri cheltuieli neimpozabile nedeductibile

Venituri neimpozabile sunt:a) dividendele primite de la o persoana juridica romana;

7

b) diferentele favorabile de valoare a titlurilor de participare, inregistrate ca urmare a incorporarii rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se detin titluri de participare;c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducered) veniturile neimpozabile, prevazute expres in acorduri si memorandumuri aprobate prin acte normative;e) in perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzactionarea titlurilor de participare pe piata autorizata si supravegheata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

Cheltuieli nedeductibile sunt:a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat,b) dobanzile/majorarile de intarziere, amenzile, confiscarile si penalitatile de intarziere;c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsadin gestiune ori degradate;d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adaugata aferenta bunurilor acordate salariatilor subforma unor avantaje in natura, daca valoarea acestora nu a fost impozitata prin retinere la sursa; e) cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii;f) cheltuielile inregistrate in contabilitate, care nu au la baza un document justificativ;g) cheltuielile de sponsorizare si/sau mecenat acordate potrivit legii; contribuabilii care efectueaza sponsorizari si/sau acte de mecenat scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, daca totalul acestor cheltuieli indeplineşte cumulativ urmatoarele conditii: este in limita a 30/00 din cifra de afaceri şi nu depaseste mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.h) alte cheltuieli. Urmatoarele cheltuieli au deductibilitate limitata:a) cheltuielile de protocol in limita unei cote de 2% aplicata asupra diferentei rezultatedintre totalul veniturilor impozabile si totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decat cheltuielile de protocol si cheltuielile cu impozitul pe profit;b) suma cheltuielilor cu indemnizatia de deplasare acordata salariatilor pentru deplasari inRomania si in strainatate, in limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru institutiile publice;c) cheltuielile reprezentand tichetele de masa acordate de angajatori, potrivit legii;d) cheltuieli cu amortizarea în limita prevăzută de lege;e) alte cheltuili, potrivit art.21 din Codul Fiscal.

Contribuabilii au obligatia de a declara si plati impozitul pe profit trimestrial pana la data de 25 inclusiv a primei luni urmatoare trimestrului pentru care se calculeaza impozitul. Incepand cu anul 2010, acesti contribuabili urmeaza sa aplice sistemul platilor anticipate.Aplicaţie:

Se cunosc următoarele date referitoare la o societate comercială, la sfârşitul lunii mai:- total venituri 10.000 lei- total cheltuieli 7.500 lei- dividende de la alte societăţi 600 lei- amenzi 500 lei- impozit pe profit datorat la buget până la sfarşitul lunii aprilie 160 lei- cota de impozitare 16%

Să se determine impozitul pe profit datorat pentru luna mai.

8

Rezolvare:Profit contabil = 10000 – 7500= 2500 leiProfit impozabil = 2500- 600+ 500 + 160 = 2560 leiImpozit pe profit datorat la sfârşitul lunii mai = 2560 x 16% = 409,6 leiImpozit pe profit datorat pentru luna mai = 409,6 – 160 = 249,6 lei

3.3 Impozitul pe dividende

Dividendul este orice distribuire făcută de o persoana juridica, in bani sau in natura in favoarea actionarilor sau a asociatilor, din profitul net stabilit pe baza bilantului contabil anual si a contului de profit si pierdere.

O persoana juridica romana care plateste dividende catre o persoana juridica romana are obligatia sa retina, sa declare si sa plateasca impozitul pe dividende, retinut catre bugetul de stat, astfel cum se prevede in prezentul articol.

Impozitul pe dividende se stabileste prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut platit catre o persoana juridica romana.

Impozitul pe dividende care trebuie retinut se declara si se plateste la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care se plateste dividendul.

4. Impozitele indirecte

Impozitele indirecte sunt aşezate asupra vânzărilor de mărfuri şi prestărilor de servicii, ceea ce conferă acestora caracterul de impozit pe cheltuieli sau de impozit pe consum. Această ultimă formulare decurge din faptul că suportatorul impozitelor indirecte este consumatorul final. Toţi ceilalţi agenţi economici, inclusiv investitorii, care folosesc un bun sau serviciu includ cheltuielile de achiziţie a acestora în costul produsului/serviciului pe care ei îl fabrică şi îl oferă spre vânzare pe piaţă. Ei transferă impozitul indirect (inclus în preţul de achiziţie) asupra preţului de vânzare a propriului produs/serviciu, astfel încât nu mai suportă acest impozit.

4.1 Taxa pe valoarea adaugata

Taxa pe valoare adaugata reprezinta un impozit indirect, cu caracter general, datorat statului, care se aplica tuturor operatiunilor privind transferul de bunuri si prestarilor de servicii cu plata.

Cota standard este de 19% si se aplica asupra bazei de impozitare pentru operatiunile impozabile care nu sunt scutite de taxa sau care nu sunt supuse cotelor reduse.

Cota redusa de 9% se aplica asupra bazei de impozitare pentru urmatoarele prestari de servicii si/sau livrari de bunuri:- serviciile constand in permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale,

monumente istorice, monumente de arhitectura si arheologice, gradini zoologice si botanice;

- livrarea de manuale scolare, carti, ziare si reviste, cu exceptia celor destinate exclusiv sau in principal publicitatii;

- livrarea de proteze si accesorii ale acestora, cu exceptia protezelor dentare;- livrarea de produse ortopedice;- altele prevazute in Codul fiscal, art. 140.

9

Urmatoarele operatiuni de interes general sunt scutite de taxa:- spitalizarea, ingrijirile medicale si operatiunile strans legate de acestea, desfasurate de

unitati autorizate pentru astfel de activitati;- transportul bolnavilor si al persoanelor accidentate, in vehicule special amenajate;- activitatile specifice posturilor publice de radio si televiziune;- acordarea si negocierea de credite, precum si administrarea creditelor de catre persoana

care le acorda;- importuri de bunuri si achizitii intracomunitare asa cum sunt prevazute în Codul fiscal,

art. 142;- exporturi sau alte operatiuni similare asa cum sunt prevazute în Codul fiscal,art. 143.

Există cinci tipuri de TVA:1. TVA colectat- reprezinta TVA-ul inscris distinct in facturile emise pentru bunuri siservicii destinate realizarii de operatiuni impozabile, calculat astfel: Valoarea mărfii din facturile emise, fara TVA x 19%.2. TVA deductibil, reprezinta TVA-ul inscris in facturile primite pentru bunuri si serviciidestinate realizarii de operatiuni impozabile, calculat astfel:

Valoarea mărfii din facturile primite, fara TVA x 19%.3. TVA de plată, calculat ca diferenta intre TVA-ul colectat şi TVA-ul deductibil, atunci cand TVA colectat> TVA deductibil.4. TVA de recuperat, calculat ca diferenta intre TVA deductibil si TVA colectat, atuncicand TVA deductibil> TVA colectat.5. TVA neexigibil, reprezinta TVA/ul inscris in facturile emise pentru bunuri sau servicii ce

urmeaza a fi platite, incasate in rate, precum si TVA-ul inscris in pretul de vanzare cu amanuntul, ţinand evidenta marfurilor din depozit la acest pret.

Aplicaţie:O societate comercială plătitoare de TVA a efectuat următoarele operaţiuni:

- achizitionare de materii prime 48 000 lei exclusiv TVA;- achitarea servicilor prestate de la terţi in valoare de 30.000 lei exclusiv TVA;- vanzare de mărfuri de 130.000 lei, inclusiv TVA.

Să se calculeze TVA de plată la bugetul statului. Rezolvare:

TVA deductibilă = (48.000 + 30.000) x 19% = 14.820 leiTVA colectată = 130.000 x 19/119 = 20.756 leiTVA colectată > TVA deductibilă → TVA de plată TVA de plată = 20.756 – 14.820 = 5.936 lei

4.2 Accize

Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datoreaza bugetului de stat pentru urmatoarele produse provenite din productia interna sau din import, fiind incluse in pretul de vanzare al acestora:- bere;- vinuri;- bauturi fermentate, altele decat bere si vinuri;- alcool etilic;

10

- tutun prelucrat;- produse energetice;

Nivelul accizelor armonizate este prevazut in Codul fiscal.Aplicatia 1

O societate comercială produce în anul 2005 o cantitate de coniac de 150 hectolitri. Concentraţia alcoolică a coniacului este 35%. Acciza unitară este stabilită la 280 euro / hectolitru alcool pur, iar cursul de schimb este 1 euro = 4,1 lei. Care este valoarea accizei?Rezolvare:

Formula de calcul a accizei este: cantitatea (în hl) x concentraţia alcoolică x acciza unitară x cursul de schimb.

Acciza = 150 hl x 35% x 280 euro/hl alcool pur x 4,1 lei/euro = 60 270 lei.

Aplicaţia 2Un agent economic importa 40.000 pachete a 20 ţigarete la preţul extern de 0,5 euro /

pachet pentru care se aplică o acciză unitară de 61,2 euro / 1000 ţigarete. Cursul de schimb este 4 lei/ euro. Determinati valoarea accizei.Rezolvare:

Se calculeaza acciza dupa formula:Nr. unităţi a o mie de ţigarete x acciza unitară x curs valutar

Acciza = ((40.000 pachete x 20 ţigarete/pachet) /1000) ţigarete x 61,2euro x 4 lei/euro Acciza = 195 840 lei

4.3 Taxele vamale

Taxele vamale sunt percepute de către stat asupra mărfurilor, in momentul în care acestea trec graniţele vamale ale tării, în scopul importului, exportului sau tranzitului.

Odată cu integrarea in Uniunea Europeană, România a adoptat sistemul de taxe vamale al Uniunii Europene, ceea ce înseamnă ca produsele şi serviciile pot circula liber între statele membre, făra taxe vamale.

Noţiunile de export şi import cu ţările Uniunii Europene au dispărut, fiind înlocuite cu livrare intracomunitară, respectiv de achiziţie intracomunitară.

Taxele vamale sunt venituri fiscale ale bugetului de stat, reprezentând, totodată, un mijloc de stimulare a exportului, precum şi de lărgire a cooperării economice cu alte state ale lumii.

Cotele de impunere sunt prevăzute în Tariful Vamal Comunitar.Schema de calcul al taxelor vamale, al accizelor şi a TVA-ului pentru produse din

afara UE este următoarea:Valoarea in vamă =valoarea din factură + cheltuieli de transport pe parcurs extern + cheltuieli de asigurare = Baza 1Baza 1 + taxe vamale+ comision vamal  = Baza 2Baza 2 + accize = Baza 3Baza 3 + TVA = valoarea facturii

Aplicatie :Un agent economic importă 400 de kg cafea solubilă dintr-o tară din afara Uniunii

Europene, la un pret de 1,5 euro/kg. Calculaţi valoarea mărfurilor intrate pe teritoriul României, ştiind că :

11

- cheltuielile de transport pe parcurs extern -120 USD ;- taxe vamale – 20% ;- comision vamal – 1,5% ;- cursul de schimb – 1euro = 2,9 lei ;- accize datorate - 115%Rezolvare :Valoarea în vamă = [( 400 kg x 1,5 USD/kg) + 120 USD] x 2,9 lei/USD = 2088 leiBaza 1 = 2088 leiTaxe vamale = 2088 x 20% = 417,6 leiComision vamal = 2088 x 1,5 % = 31, 32 leiBaza 2 = 2088 + 417,6 + 31,32 = 2536, 92 leiAccize = 2536, 92 x115% = 2917,46 leiBaza 3 = 2536, 92 + 2917,46 = 5454,38 leiTVA = 5454,38 x 19% = 1036,33 leiValoarea facturii = 5454,38 + 1036,33 = 6490,71 lei

4.4 Taxe de timbru

Taxele de timbru reprezintă plăţile pe care le fac diferite persoane juridice şi/sau fizice pentru serviciile prestate de către anumite instituţii publice.

După natura lor, pot fi clasificate astfel: taxe judecătoreşti, taxe de notaria, taxe consulare, taxe de administraţie, taxe de înregistrare.

5. Impozite si taxe locale

Impozitele si taxele locale sunt dupa cum urmează:- impozitul pe cladiri;- impozitul pe teren;- impozitul pe mijloacele de transport;- taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor;- impozitul pe spectacole;- taxa hoteliera;- alte taxe locale.

Scutiri de la plata impozitelor locale:- cladirile proprietate a statului, a unitatilor administrativ-teritoriale sau a oricaror institutiipublice;- cladirile funerare din cimitire si crematorii;- terenul aferent unei cladiri, pentru suprafata de teren care este acoperita de o cladire;- orice teren al unui cult religios recunoscut de lege si al unei unitati locale a acestuia, cupersonalitate juridica;- autoturismele, motocicletele cu atas si mototriciclurile care apartin persoanelor cuhandicap locomotor si care sunt adaptate handicapului acestora;- mijloacele de transport ale institutiilor publice;- alte scutiri prevăzute in Codul Fiscal.

Cotele de impozitare şi bazele impozabile pentru impozitele locale se regăsesc in Codul fiscal.

12

Aplicaţie:Determinaţi impozitul pentru o clădire, stiind că acesta se află în proprietatea unei

persoane fizice, suprafaţa clădirii este de 100 m2, valoarea corespunzătoare tipului de clădire este 310 lei/ m2 şi coeficientul specific rangului zonei este 1,3.Cota de impozitare este 0,1 %Rezolvare:

Valoarea impozabilă a cladirii = 100 x 310 x1,3 = 40.300Impozit pe clădire = 40.300 x 0,1 % = 40, 3 lei

Testul nr. 1

1. Răspundeţi la următoarele întrebări: a) Care sunt caracteristicile impunerii fiscale?

b) Enumeraţi elementele impozitului.1. Completaţi spaţiile punctate:

a) Impunerea .................... este o formă de constituire a unei părţi din ................ statului, caracterizată prin prelevarea conform legii a unei părţi din veniturile sau averea ............................. sau........................................ în vederea acoperirii cheltuielilor publice.

b) Taxa pe valoare adaugata reprezinta un impozit ......................... cu caracter general, datorat ..................., care se aplica tuturor ........................ privind transferul de bunuri si prestarilor de servicii cu plată.

c) Impozitele personale sunt aşezate pe .....................şi pe .................. şi constituie forma de .........................cea mai răspândită în zilele noastre.

2. Rezolvaţi următoarele aplicaţii:a) Se cunosc următoarele date referitoare la o societate comercială, la sfârşitul lunii

mai:- total venituri 15.000 lei- total cheltuieli 8.500 lei- dividende de la alte societăţi 800 lei- amenzi 300 lei- impozit pe profit datorat la buget până la sfarşitul lunii aprilie 250 lei- cota de impozitare 16%

Să se determine impozitul pe profit datorat pentru luna mai.

b) O societate comercială produce în anul 2008 o cantitate de coniac de 300 hectolitri. Concentraţia alcoolică a coniacului este 45%. Acciza unitară este stabilită la 150 euro / hectolitru alcool pur, iar cursul de schimb este 1 euro = 4,3 lei. Care este valoarea accizei?

Testul nr. 2

13

1. Răspundeti la următoarele întrebări:a) Cum se clasifică impozitele directe, după obiectul impunerii?b) Cota redusă de TVA se aplică asupra anumitor prestări de

servicii/livrări de bunuri.Exemplificaţi. (minim 3 exemple)

2. Încercuţi răspunsul corect:1. Impozitele:

a) sunt datorate în valoare absolută, în cuantum egal de către toţi contribuabilii;b) reprezintă cheltuieli pentru stat;c) au caracter nerambursabil;

2. Printre elementele impozitului nu se numără:a) plătitorul;b) încasatorul:c) unitatea de impunere.

3. Din categoria impozitelor indirecte nu fac parte:a) taxa pe valoare adaugată;b) taxe vamale;c) impozitul pe venit.

3. Rezolvaţi următoarele aplicaţii:a) O societate comercială plătitoare de TVA a efectuat următoarele operaţiuni:- achizitionare de materii prime 65 000 lei exclusiv TVA;- achitarea servicilor prestate de la terţi in valoare de 40.000 lei exclusiv TVA;- vanzare de mărfuri de 210.000 lei, inclusiv TVA.

Să se calculeze TVA de plată/de recuperat la bugetul statului.

b) Un agent economic importă 600 de kg cafea solubilă dintr-o tară din afara Uniunii Europene, la un pret de 2,3 euro/kg. Calculaţi valoarea mărfurilor intrate pe teritoriul României, ştiind că :- cheltuielile de transport pe parcurs extern -210 euro ;- taxe vamale – 20% ;- comision vamal – 0,5% ;- cursul de schimb – 1euro = 4,1 lei ;- accize datorate - 110%

II. CHELTUIELI PUBLICE

Cheltuielile publice exprimã relaţii economico-sociale în formã bãneascã, care se manifestã între stat şi persoane fizice sau juridice, cu ocazia repartizãrii şi utilizãrii resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

În cadrul cheltuielilor publice includem cheltuielile publice efectuate de administraţiile publice centrale, locale, cheltuielile finanţate din bugetul asigurãrilor sociale de stat, precum şi cheltuielile organismelor internaţionale efectuate din prelevãri de la membrii acestora.

14

Principalele criterii de clasificaţie operaţională sunt:1. Clasificaţia administrativă, bazată pe instituţiile prin care se efectuează

cheltuielile publice: minister, departament, judeţ etc. Motivaţia acestei clasificaţii rezultă din faptul că asigură o repartizare a cheltuielilor pe o structură existentă, bine ierarhizată şi care permite identificarea comodă a ordonatorilor de credite, a beneficiarilor şi a legăturilor lor „pe verticală”. Dezavantajul rezidă în aceea că structura administrativă suferă modificări relativ dese, ceea ce îngreunează analizele comparative în dinamică; de pildă, o comună/instituţie este arondată „azi” unui judeţ/minister, iar „mâine” altuia, astfel încât dinamica cheltuielilor trebuie ajustată în cazul unei analize a evoluţiilor plurianuale.

2. Clasificaţia economică presupune două grupări:A. după natura cheltuielii:

a) cheltuieli curente sau de funcţionare, adică acelea care asigură întreţinerea activităţii instituţiei publice beneficiare, reprezentând consumuri definitive şi care anual trebuie reînoite; b) cheltuieli de capital, numite şi de investiţii, care au în vedere dezvoltarea şi modernizarea instituţiei beneficiare;

B. după tipul de cheltuială:c) cheltuieli privind serviciile publice, care presupun existenţa unei contraprestaţii aferente, ca de exemplu remunerarea unui serviciu (munca unui funcţionar, o reparaţie efectuată de un depanator), plata unor furnituri etc.;d) cheltuieli de transfer, care nu presupun contraprestaţie; ele reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia unor:

• persoane fizice (pensionari, studenţi, elevi şomeri etc.), în care caz cheltuielile au caracter social pentru că au în vedere susţinerea lor ca indivizi făcând parte din categorii sociale defavorizate sau cu handicap;

• administraţii locale (judeţ, municipiu, oraş, comună), în vederea completării resurselor lor financiare, în care caz au caracter mixt (şi social şi economic);

• altor persoane juridice (instituţii, întreprinderi ş.a.), sub formă de subvenţii (de costuri, de export, de restructurare, de redresare financiară etc.), în care caz au caracter economic.

3. Clasificaţia funcţională, care are în vedere structura de activitate: domenii, ramuri, sectoare, zone, regiuni. Această clasificaţie este favorabilă realizării obiectivelor de politică economică şi financiară a statului deoarece permite identificarea unor activităţi sau spaţii geografice care sunt cele mai recomandabile pentru stimulare/descurajare prin pârghiile fiscală, vamală, a cheltuielilor guvernamentale.

3. Caracteristicile principalelor cheltuieli publice

Principalele categorii de cheltuieli publice includ cheltuieli privind: acţiuni social-culturale, asigurările sociale, asigurările sociale pentru sănătate, acţiuni economice şi servicii publice (generale, apărare, siguranţă naţională, ordine publică).

1.1 Cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale

15

În epoca contemporană (după 1950), efectuarea acestor cheltuieli se bazează pe concepţia „statului bunăstării” (welfare state), ale cărui principii sunt:

• garantarea unui venit minim, independent de forma de proprietate;• creşterea securităţii sociale în special pentru categoriile defavorizate (bolnavi,

bătrâni, handicapaţi, orfani, şomeri ş.a.);• asigurarea unui standard de viaţă ce evoluează pozitiv, pe baza unor servicii sociale

predeterminate de regimul politico-statal, de tradiţii, de nivelul de cultură şi civilizaţie deja atins ş.a.

Realizarea acestei concepţii generează cheltuieli social-culturale, reprezentând servicii gratuite sau parţial gratuite de care beneficiază întreaga populaţie sau o parte a ei. Importanţa acestor eforturi sociale rezidă în faptul că ele se finalizează într-un nou nivel, mai ridicat, al culturii şi civilizaţiei ce caracterizează societatea/statul în cauză şi care, la rândul lor, contribuie la dezvoltarea economică a statului respectiv. În cadrul acestei concepţii s-au individualizat acţiuni vizând securitatea socială şi acţiuni vizând protecţia socială.

Securitatea socială se referă la acţiuni cu adresă, directe, de care beneficiază cei stabiliţi prin lege.

Protecţia socială se referă la acţiuni de orice natură, directe sau indirecte, specifice sau generale, iniţiate de stat faţă de fenomene sau activităţi cu efect negativ asupra populaţiei.

De exemplu, cheltuielile în infrastructura şcolară (şcoli noi, clase noi, dotări, etc.) sunt incluse în protecţia socială, deoarece au un caracter general, vag, neidentificabil pe un anumit beneficiar, dar cu posibil efect favorabil pentru oricare cetăţean al ţării : copil − pentru că este sau va fi elev, tânăr − pentru că ar putea deveni student, adult – pentru că ar putea beneficia pentru copiii săi sau chiar pentru sine însuşi în contextul educaţiei continue. Cheltuielile de învăţământ pentru burse sunt incluse în securitatea socială pentru că au ca adresă directă numai pe cei care îndeplinesc anumite condiţii legale: sunt elevi/studenţi, au anumite rezultate în pregătire, au un anumit statut social etc.

Principalele surse utilizate pentru finanţarea cheltuielilor social-culturale sunt: fondurile bugetare, care constituie în multe cazuri sursa principală şi care, în România,

include bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugete locale şi unele fonduri speciale;

cotizaţii sau contribuţii ale persoanelor fizice sau juridice, care alimentează unele fonduri predestinate cum sunt fondul de asigurări sociale, fondul pentru ajutor de şomaj, fondul pentru sănătate ş.a.;

fondurile proprii ale întreprinderilor publice sau private, pentru acţiuni privind protecţia muncii, perfecţionarea pregătirii profesionale a angajaţilor, acţiuni sociale iniţiate de respectivele firme ;

venituri ale unor instituţii social-culturale din propria lor activitate ; veniturile populaţiei, din care aceasta suportă prin tarife/preţuri etc. costul unor

servicii/bunuri de factură social-culturală ; fondurile organizaţiilor nelucrative (fundaţii, aşezăminte, societăţi filantropice,

organizaţii neguvernamentale, instituţii de cult ş.a.);

3.2 Cheltuieli publice pentru acţiuni economice

În cadrul acestei categorii de cheltuieli se includ, în mod frecvent, şi cheltuielile pentru protecţia mediului şi cele pentru cercetare-dezvoltare.

16

Cheltuieli publice pentru acţiuni economice sunt efectuate de stat în contextul funcţiei sale de reglare a proceselor economice. Intervenţia statului prin astfel de cheltuieli are efecte preponderente asupra echilibrului intern, deoarece măreşte cererea pe piaţa internă prin cererea/consumul public, sperând ca prin aceasta să se producă o relansare economică ce va avea efecte ulterioare în echilibrul bugetului (prin creşterea veniturilor fiscale).

Din punct de vedere al conţinutului economic, cheltuielile publice pentru acţiuni economice includ cheltuieli curente (de întreţinere şi funcţionare, subvenţii, avansuri rambursabile, dobânzi subvenţionate, cheltuieli financiare) şi cheltuieli de capital (investiţii pentru înfiinţare, restructurare, modernizare, amenajări ş.a.).

Din punctul de vedere al formei pe care le îmbracă, aceste cheltuieli se constituie în cea mai mare parte în ajutoare financiare: directe sau indirecte.

Cheltuilei publice pentru protecţia mediului reflectă politica ecologică a statului şi sunt efectuate de acesta pentru menţinerea parametrilor ecologici în contextul efectelor negative pe care dezvoltarea economică le-ar putea avea asupra mediului natural. Această concepţie, apărută la începutul anilor ’70 şi menţionată în lucrarea „Limitele dezvoltării” (Clubul de la Roma, 1972), este cunoscută azi ca dezvoltare durabilă şi presupune concomitenţa dezvoltării economice cu, cel puţin, păstrarea parametrilor de mediu.

Intervenţia statului în această chestiune este determinată de caracterul public al mediului înconjurător şi de faptul că alterarea lui afectează întraga comunitate. Statul intervine, dar nu este echitabil şi nici raţional ca eforturile de refacere/păstrare a caracteristicilor de mediu natural să fie suportate de întreaga societate în mod solidar. De aceea, în finanţarea acestor acţiuni, primează principiul „poluatorul plăteşte”.

Sursele financiare pentru astfel de cheltuieli sunt: fonduri provenite de la/ cheltuite de agenţii economici (penalităţi pentru pagube produse mediului, investiţii pentru protejarea mediului/combaterea poluării, impozite/taxe/redevenţe pentru consumul factorilor de mediu), fonduri ale bugetului, fonduri speciale pentru protecţia mediului/combaterea poluării, credite/ajutoare de la organisme internaţionale.

Principalele cheltuieli suportate din buget sunt: investiţii în mediu, avantaje fiscale şi subvenţii pentru agenţii economici care se implică în protecţia mediului, finanţarea cercetării ştiinţifice efectuate în beneficiul mediului.

Cheltuilei publice pentru cercetare- dezvoltare reflectă politica statului în domeniul ştiinţei şi sunt efectuate de acesta pentru a susţine şi încuraja inovarea.

Finanţarea acestui domeniu se face cu anumite diferenţieri, în raport cu forma pe care o îmbracă cercetarea:a) cercetarea fundamentală, al cărei scop este inovarea teoretică, extinderea limitelor cunoaşterii; este finanţată în mare măsură de către stat;b) cercetarea aplicativă, al cărei scop este inovarea practică, respectiv crearea de produse/servicii/tehnologii/tehnici/reţete noi sau îmbunătăţite; este finanţată în mare măsură de agenţii economici;c) cercetarea de dezvoltare, al cărei scop este aplicarea cercetării şi/sau transferul ei în economie şi societate şi care este finanţată în mare măsură de agenţii economici.

Principalele surse de finanţare sunt: bugetul de stat, fondurile de cercetare-dezvoltare ale agenţilor economici, sursele externe.

3.3 Cheltuieli publice privind asigurările sociale

17

Asigurările sociale sunt o formă de protecţie şi sprijin, organizată de societate, pentru cazul în care membrii ei sunt în incapacitate temporară sau permanentă de a-şi câştiga prin muncă existenţa lor şi a familiilor lor.

În noţiunea de „societate” se includ: statul, companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale, unităţile şi organizaţiile cooperatiste, asociaţiile, întreprinzătorii particulari şi înseşi persoanele fizice, care, toate, apar în calitate de contribuabili pentru fondurile de asigurări sociale.

Beneficiarii asigurărilor sociale sunt salariaţii şi pensionarii, membrii cooperaţiei şi asociaţiilor agricole, agricultorii, întreprinzătorii particulari şi meşteşugarii cu ateliere proprii, slujitorii cultelor, avocaţii, personalul casnic sau de serviciu al persoanelor fizice şi asociaţiilor de locatari ş.a., unii dintre ei automat, în virtutea legii, alţii în măsura în care au fost şi/sau sunt contribuabili. În afara lor, beneficiari sunt şi membrii familiilor lor, ca şi copiii orfani, persoanele fără nici un sprijin, familiile cu mulţi copii ş.a.

Riscurile de incapacitate de muncă includ o paletă foarte largă, cum sunt: accidentările, bolile, maternitatea, invaliditatea, vârsta sub sau peste limita legală de muncă, lipsa susţinătorilor legali, alte situaţii deosebite.

Mulţimea şi diversitatea contribuabilor, beneficiarilor, riscurilor, surselor de finanţare conferă asigurărilor sociale caracterul de sistem.

În ţara noastră, sistemul asigurărilor sociale cuprinde următoarele componente:a) asigurările sociale de stat, cu caracter general, gestionate în principal de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi de Casa Naţională a Asigurărilor Sociale;b) asigurările sociale profesionale, gestionate fie de un organism guvernamental, fie de unul profesional şi care includ:

• asigurările sociale din cooperaţia meşteşugărească şi ale meşteşugarilorcu ateliere proprii;

• asigurările sociale din asociaţiile agricole;• asigurările sociale ale agricultorilor cu gospodărie proprie;• asigurările sociale ale avocaţilor;• asigurările sociale ale slujitorilor cultelor;• asigurările sociale ale artiştilor (plasticieni, muzicieni, compozitori, scriitori).

c) asigurările sociale pentru sănătate, dedicate exclusiv acestui scop şi care sunt gestionate de Casa Naţională de Asigurări pentru Sănătate şi de casele judeţene şi a municipiului Bucureşti.

III ANALIZA CONTROLULUI FINANCIAR

Controlul financiar asigura buna functionare a activitatii economice, actionând pentru prevenirea abaterilor si deficientelor; are rolul de a preveni angajarea de cheltuieli fara justificare economica, imobilizarile de fonduri, de a asigura sau spori profitul etc.

Acest control financiar, dupa timpul in care se exercita, se manifesta sub 3 forme:-control anticipat sau preventiv-control concomitent sau operativ-curent-control postoperativ sau ulterior

18

Controlul preventiv contribuie la intarirea ordinii si cresterea raspunderii in angajarea cheltuielilor, la preintampinarea oricarei forme de risipa si a eventualelor deficiente inainte de a se produce efecte negative.

Controlul concomitent asigura cunoasterea operativa a modului in care sunt indeplinite sarcinile si cum este gestionat patrimoniul. Aceasta forma de control cuprinde activitatile si operatiile in momentul efectuarii lor. Momentul efectuarii acestui control se suprapune in timp si spatiu cu activitatile de productie.

Controlul ulterior se executa dupa desfasurarea activitatilor sau operatiilor. Se urmareste modul cum a fost gestionat patrimoniul, cum a fost aplicata legislatia financiara, cum s-au facut cheltuieli, etc.

Intre controlul financiar preventiv si ulterior exista relatii de conditionare, influentare si completare. Astfel controlul financiar preventiv preintampina pagubele, iar controlul financiar ulterior le identifica, constata lipsuri, stabileste cauzele si vinovatii, stabileste masuri de preintampinare a unor abateri viitoare.

Controlul financiar preventiv opreste in faza de angajare operatiuni ilegale, dar nu evalueaza rezultatele operatiunilor respective. Controlul financiar ulterior examineaza atat legalitatea cat si rezultatele efective.

In corelare cu interesele economico-financiare pentru care s-a organizat si exercitat, controlul financiar se prezinta sub forma controlului financiar al statului si controlul financiar propriu (al unitatii economice).

Dintre procedeele de control financiar folosite in practica, mentionam: studiul documentar, controlul contabil, controlul faptic, controlul total sau prin sondaj, analiza economico-financiara etc.

Studiul documentar are ca scop cunoasterea elementelor esentiale si specifice ale activitatii ce urmeaza a fi controlate. Documentarea poate fi de ansamblu sau de detaliu cuprinzand structura interna, trepte ierarhice, competente acte normative care reglementeaza domeniul, instructiuni, norme metodologice, ordine; Controlul contabil este procedura de control cel mai des utilizat in practica de organele de control, intrucat aprecierea fenomenelor economice nu se poate realiza decat pornind de la analiza documentelor justificative care au stat la baza inregistrarilor in contabilitate sau in evidenta tehnico-operativa.

Controlul faptic este un procedeu de control utilizat pentru a stabili exactitatea si existenta mijloacelor materiale si banesti necesare desfasurarii activitatii.Principalele tehnici si instrumente de control faptic sunt: inventarierea, expertiza tehnica si analiza de laborator, observarea directa si inspectia tehnica etc..

Inventarierea constituie modalitatea prin care se stabileste la un moment dat existenta stocurilor si realitatea soldurilor conturilor contabile. Inventarierea ca tehnica de control este diferita sau cel mult coincide partial cu activitatea de inventariere a intregului patrimoniu care se efectueaza cel putin o data p e an si constituie o etapa premergatoare intocmirii bilanturilor contabile. Inventarierea de control presupune compararea soldurilor scriptice si faptice pentru operatiunile care sunt considerate sau exista suspiciuni ca au fost realizate cu incalcarea normelor legale .

Controlul total sau prin sondaj. In practica controlul poate fi exercitat total sau prin sondaj. Controlul total se efectueaza in cazul unitatilor mici si presupune verificarea tuturor operatiunilor economice pe o perioada determinata, de regula un an. Controlul total ofera o imagine completa si clara asupra intregii activitati si da posibilitatea luarii unor masuri care

19

sa duca la eficentizarea acesteia. Controlul prin sondaj, presupune verificarea unor anumite documente si operatiuni care permit formularea unor concluzii cu caracter general asupra obiectivului urmarit.

Eficienta controlului prin sondaj depinde de nivelul de pregatire profesionala a controlorului, de experienta acestuia in a alege perioada supusa controlului, operatiunile si documentele ce se controleaza si care dau posibilitatea generalizarii concluziilor si luarea celor mai bune masuri pentru inlaturarea fenomenelor negative.

Analiza economico-financiara.Analiza economico-financiara este atat un procedeu de control dar si un instrument metodologic, utilizat de controlul financiar prin care activitatea economica controlata este descompusa pe elemente constitutive si studiaza raporturile existente intre acestea.

Analiza economico-financiara presupune cercetarea activitatii atat aspect calitativ respectiv depistarea legaturilor cauzale intre fenomene, dar si cantitativ prin cuantificarea influentelor asupra fenomenului economico-financiar.

Testul nr. 3

1. Răspundeti la următoarele intrebări:a) Care sunt caracteristicile cheltuielilor publice pentru acţiuni economice?b) În ce constă controlul faptic?c) Care sunt principalele surse utilizate pentru finanţarea cheltuielilor social-culturale?d) La ce anume se referă securitatea socială?Exemplificaţi.

2. Completaţi spaţiile punctate:a) Cheltuielile publice exprimã relaţii ............................... în formã bãneascã, care se

manifestã între ....................şi persoane fizice sau juridice, cu ocazia .......................... şi ..................... resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

b) Controlul financiar asigură buna functionare a ...................... economice, actionând pentru prevenirea .......................si a ........................ .

c) Cheltuilei .................. pentru protecţia mediului reflectă politica ..........................a statului şi sunt efectuate de acesta pentru menţinerea parametrilor ecologici în contextul efectelor ................... pe care dezvoltarea economică le-ar putea avea asupra mediului natural.

Testul nr. 4

1. Răspundeti la următoarele intrebări:a) Care sunt caracteristicile cheltuielilor privind asigurarile sociale?b) Ce este controlul preventiv?c) Care sunt principalele surse de finanţare pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare?d) La ce anume se referă protecţia socială?Exemplificaţi.

2.Încercuiţi răspunsul corect:1) Printre criteriile de clasificare a cheltuielilor publice nu se află:

a) clasificaţia funcţională;

20

b) clasificaţia administrativă;c) clasificaţia FMI;

2) Care dintre următoarele categorii de cheltuieli nu sunt delimitate după clasificaţia economică:

a) cheltuieli temporale;b) cheltuieli cu salariile;c) cheltuieli de investiţi;

3) Controlul financiar se exercită sub trei forme:a) control anticipat sau preventiv;

b)control postoperativ sau ulterior;c) control contabil.

Bibliografie:1. Radu STROE;.Dan ARMEANU, Finanţe, Editura ASE, Bucureşti, 20042. Tatiana Moşteanu (coord), Finanţe publice, Editura universitară, bucureşti, 20053.Daniela Hangan, Mihaela Tudor, Monica Bizadea, Dumitru Alămâie, Finanţe şi fiscalitate, Manual pentru clasa a XII- a, editura CDPRES, 2007

21