Govornean Lilia Ostafii Olga

LIMBA ROMÂNĂ

CULEGERE DE TEXTEPENTRU DICTĂRI

EVALUAREA FINALĂ DE STATCLASA a 9-a

CERNĂUȚI2014

Рекомендовано Міністерством освіти і науки України (наказ від 27.12.2013 № 1844)

Укладачі:Говорнян Л.С., методист румунської мови та літератури

(румунської і світової) Інституту післядипломної педагогічної освіти Чернівецької області

Остафій О.Р., головний спеціаліст відділу дошкільної, загальної середньої, позашкільної освіти та виховної роботи Департаменту освіти і науки, молоді та спорту Чернівецької облдержадміністрації

Рецензенти:Жерновей Г.Я., кандидат філологічних наук, доцент, завідувач

кафедри румунської та класичної філології Чернівецького національного університету ім. Ю. Федьковича

Бостан Л.О., кандидат філологічних наук, доцент кафедри румунської та класичної філології Чернівецького національного університету ім. Ю. Федьковича

Бирка М.Ф., кандидат педагогічних наук, доцент кафедри педагогіки, психології та теорії управління освітою Інституту післядипломної педагогічної освіти Чернівецької області.

Збірник диктантів для державної підсумкової атестації з румунської мови для загальноосвітніх навчальних закладів з навчанням румунською мовою. 9 клас.

Укладачі:Говорнян Л.С., Остафій О.Р.

Пропоновані тексти для учнів 9-го класу вибрані відповідно до діючих критеріїв оцінювання навчальних досягнень школярів у системі загальної середньої освіти. Вони передбачають перевірку знань, умінь і навичок учнів як з окремих тем, так і з відповідних розділів програм.

2

Cuvânt înainte

Culegerea de texte pentru dictări are drept scop verificarea cunoștințelor elevilor din clasa a IX-a a școlilor cu limba română de predare din Ucraina pentru evaluarea finală a acestora de către comisia de stat.

Textele din culegere corespund normelor limbii literare contemporane.

Limba romană trebuie sa fie vorbită perfect de către fiecare elev. Studiind limba română în şcoală, tinerii cetăţeni se îmbogăţesc spiritual, se ridică la un nivel superior de cultură comunicațională, sunt mai pregătiţi să înțeleagă lumea, să comunice și să interacționeze cu semenii, să utilizeze eficient și creativ capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme vitale concrete, să continue să extindă procesul instructiv-educativ asupra întregii lor vieţi.

Dictarea este o activitate didactică prin care un profesor sau un învăţător citeşte cu voce tare un text care ulterior este reprodus, selectiv sau în totalitate, în funcţie de cerinţe, de către elevi în vederea verificării gradului de cunoaştere de către aceştia a regulilor de scriere corectă. Pentru a scrie o dictare, elevul trebuie să aibă cunoştinţe temeinice de gramatică şi să le aplice cu pricepere, ortografiind corect cuvintele şi folosind semnele de punctuaţie cuvenite. De asemenea, el trebuie să recunoască în textul ascultat cu atenţie secvențele de dialog, de narațiune și de descriere pentru a le reproduce întocmai, conform regulilor învăţate anterior.

Textele pentru dictări au fost alese cu luarea în consideraţie a regulilor ortografice și de punctuație deja cunoscute elevilor.

Volumul textelor variază de la 140 la 160 de cuvinte. Dictările vor fi evaluate cu o singură notă, conform

următoarelor criterii:

3

NOTA NUMĂRUL DE GREȘELI

1 15-16 (și mai multe)2 13-143 11-124 9-105 7-86 5-67 48 39 1+1 (nu gravă)10 111 1 (nu gravă)12 -

4

1. Ucraina

Ucraina are o așezare geografică favorabilă, deaceea are o floră bogată și pământuri roditoare. Toate acestea favorizează la dezvoltarea diferitelor ramuri ale economiei.

În ţara noastră sunt condiţii deosebit de favorabile pentru dezvoltarea agriculturii, în special, a sectorului vegetal şi celui zootehnic.

Bogăţia cea mai preţioasă a pământului ucrainean o constituie zăcămintele minerale...

Afară de cărbunele de pământ, pe teritoriul statului nostru, se dobândeşte şi cărbunele brun.

Din vechime Ucraina e cunoscută prin zăcămintele de sare. Cele mai mari rezerve se găsesc în Donbas, în apropierea oraşului Artemievsk, precum şi în Crimeea, lângă lacurile saline ale Sivaşului. Se dobândeşte sarea şi în minele dinSolotvino, Transcarpatia.

În Ucraina există zăcăminte de piatră de construcţie şi decorativă – granit, marmoră, labradorit, cuarţ şi alte roci. Multe din acestea se dobândesc în ţinuturile Jitomir, Kiev, precum şi în regiunile apusene.

Este bogată Ucraina şi în turbă, ale cărei rezerve mari se găsesc în Polesia.

Din presă151 de cuvinte

2. Străvechiul Kiev

Cel mai vechi popor care a dăinuit pe Nipru au fost poienii. Ei trăiau în familii şi aveau cnejii lor. Erau între cneji trei fraţi: Kii, Şcek şi Horiv. Aceşti fraţi aveau o soră cu numele Lâbidi. Kii s-a aşezat cu traiul pe o colină. Şcek pe

5

altă colină, care se numeşte astăzi Şcekoviţa. Şi Horiv pe a treia din coline. Ea a rămas să se numească Horeviţa. Tustrei fraţii au întemeiat un oraş şi l-au numit Kiev, în cinstea fratelui mai mare. De jur-împrejurul oraşului creşteau păduri dese, de nepătruns. În ele trăiau diferite animale.

Kii a luat parte la diferite campanii militare. Se întorcea însă de fiecare dată în oraşul său de pe coline, unde a şi închis ochii. Şi fraţii mai mici, Şcek şi Horiv, la fel şi sora lor, Lâbidi, sunt înmormântaţi pe aceste coline. De la numele Lâbidi şi-a luat denumirea şi râul, care se varsă acum înNipru.

După moartea fraţilor, moştenitorii acestui neam au domnit mult timp în străvechiul oraș Kiev.

Nicolae Dabija 168 de cuvinte

3. Luceafărul poeziei românești

Considerat Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu a ridicat limba română pe culmile expresivității, reușind să-i scoată în evidență valoarea și bogăția mijloacelor de exprimare și frumusețea, în așa fel, că poeziile sale nu se pot traduce în nici o altă limbă, care să redea delicatețea trăsăturilor sufletești sau frumusețea naturii.

În opera sa, atât în poezie cât și în proză, codrul, marea, râul, luna, sunt idei, divinități, nu fenomene; fenomen este doar omul. A slăvit țăranul, care respectă natura și legile ei.

Însetat de a cunoaște viața, natura, sub toate aspectele, urmează diverse trupe de teatru pe drumurile țării, culegând materiale pentru creația sa de mai târziu.

6

Îl cunoaște pe Ion Creanga... Între cei doi s-a născut una dintre cele mai desăvârșite prietenii cunoscute în istoria noastră literară.

Eminescu este cel mai mare poet pe care l-a avut și-l va avea vreodată, poate, pamântul românesc.

Ape vor seca în albii, vor răsări păduri și cetăți, câte o stea se va veștezi pe cer în depărtări, dar numele lui Eminescu va exista veșnic...

Din presă172 de cuvinte

3. Zâna Zorilor

Nimic nu-i stătea în cale, nimic nu-i oprea gândirea: toată lumea dormea, zânele de pe la izvoare, păsările de pe crengi, căprioarele dintre tufișuri și fluturii de lângă flori. Toate erau duse de fluierașul lui Petru.

Chiar nici vântul nu se mai juca cu frunzele, nici razele soarelui nu mai sorbeau roua de pe iarbă și râurile încetară de a mai curge... Singur Petru era treaz.

Ajunse la curte. Jur-împrejurul curții se întindea un ierbiș frumos și des. Poarta era în frunte: o poartă tot din flori și alte lucrări frumoase. Pe de-a dreapta și pe de-a stânga dormeau zânele ce au fost să păzească intrarea în curte.

Ce a văzut Petru într-aceasta curte, știe doar toată lumea că curtea Zânei Zorilor nu poate fi lucru de rând. Jur-împrejur zâne împietrite, pomi cu frunzele de aur și cu florile de mărgele și pietre scumpe, stâlpi de raze de soare, trepte lucii și moi ca și culcușul fetelor de împărat și un aer plin de miros dulce și adormitor...

După Ioan Slavici

7

168 de cuvinte

4. Din memoriile Trubadurului

Cine-ar putea să puie pe pânză toată gama verdelui care începe cu nota sură a spicului când bate în galben, apoi se schimbă în curatul verde de smarald al crețului proaspăt de stejar și sfârșește cu verdele sever și sănătos al nucului? Cine poate să păteze, norocos ca natura, o priveliște, cu umbrele norilor, cu apele închise pe care le aruncă foaie pe foaie? Cine poate să-și scalde un copac măcar în atâta aer în care îl crește, îl înverzește, îl înflorește și-l încarcă cu rod nevăzutele puteri ale naturii? Cine poate să puie sub pielița străvezie a unui trup tânăr acel rumen al sângelui, care tremură, licărește, aleargă și se schimbă după cum vei ridica perdeaua de la geamurile camerei tale? Cine poate săpa în piatră un mușchi încât să vezi într-însul o forță care se odihnește? Ferice de acela care se îmbată de mărimea și frumusețea acelor ce veșnic trăiesc și se răsfață în aplauzele mulțimii, fără a simți depărtarea de la ceea ce a făcut până la ceea ce vroia și trebuia să facă.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea 177 de cuvinte

6. Eminescu

Acum se scriu multe versuri pretutindeni, în toate colţurile lumii. Totuşi, în sânul unei culturi, oricât de mulţi, oricâţi de mari poeţi ar fi avut vatra acelei culturi, deasupra tuturor domneşte unul, numai unul care se cheamă poet naţional. Ceilalţi îşi fac de acum rând în urma lui. Se întâmplă că şi acolo, în umbră, să fie poeţi mari, să fie opere care, puse

8

alături de opera poetului naţional, poate ar fi chiar în câştig, dar nimeni nu va îndrăzni să facă o astfel de confruntare, lumea literelor întregului neam acceptând prioritatea şi stema, şi domnia acelui prim poet.

Eminescu a dat o viaţă nouă întregii noastre limbi, a băgat-o în luptele cele mai crâncene, şi izbânzile pe care le-a repurtat această armată sub cârmuirea lui rămân a fi cele mai mari izbânzi ale noastre.

Pe semne, asta o şi fi însemnat poet naţional.Atunci, când vom merge la masa rotundă a viitorului,

vom lua truda și cinstea, suferințele Marelui Poet național...

Ion Druţă162 cuvinte

7. Zeița poezieiPrima zeiță care l-a îmbrățișat pe bucovineanul

Grigore Bostan la naștere a fost aceea a poeziei. Pe la paisprezece ani, anume în versuri, a încercat dânsul să-și exprime gândurile și sentimentele. Motivul drumului, al căutării unui rost în viață, mărturisește el însuș i, persista în probele sale poetice timpurii. Cum s-a văzut pe parcursul anilor, a posedat și alte vocaț ii: de savant folclorist, etnolog, istoric și critic literar, publicist și pedagog. Fără a părăsi vreodată făgașul poeziei, a obținut succese frumoase în toate domeniile nominalizate. Pe lângă alte calități apreciabile, o coloratură aparte îi conferă poeziei lui Grigore Bostan spiritul umoristic și satiric – caracteristici rare și de o valoare deosebită în beletristică și nu numai. Înzestrat cu

9

virtutea de a surprinde contradicția dintre esență ș i aparență, de a observa mișcările cu ș iretlic ale unor indivizi, Grigore Bostan ne-a lăsat o moștenire literară prețioasă – fabule și epigrame care ne ajută să cunoaștem

mai bine realitatea, ne îmbogățesc cugetul și ne delectează sufletul.

După Dumitru Apetri160 de cuvinte

8. Prutul

Din cel din urmă arc al Carpaților, de sub poalele Călimanului, se lasă pe coasta despre răsărit a țării, un lung șir de coline, care merg – ridicându-se și culcându-se ca valurile unei mări. Pe la căpătâiul acestor dealuri, frumoasele și roditoarele dealuri ale Moldovei – se îndoaie Prutul în șerpuiri mari, așternut ca de pe întinsul unei stepe. Izvorât de departe, din Carpații Galiției, râul vine tulbur la hotarele noastre, sparge măgurile Mamorniței și-și împinge apa-i gălbuie, lină, fără nici o încrețitură, în lunca largă, ce se desface de la Cotul Boianului de jos.

Tăcut, posomorât, mâncându-și mereu malurile nisipoase, uneori părăsindu-le și căutându-și o albie nouă pe lăsăturile șesurilor, curgând, mai în toată lungimea lui, în câmp deschis, între maluri joase, rupte, pustii, arareori umbrite de câte un zăvoi de sălcii, de câte un petecuț de dumbravă. Prutul n-are nimic din frumusețea râurilor ce înveselesc pământul țării noastre, dar întotdeauna apele mari

10

au atras așezările oamenilor pe țărmurile lor. Pe ele se înșiră toată strălucirea și toată istoria lumii...

Alexandru Vlăhuță169 de cuvinte

9. Prietenie adevărată

Dacă ai un prieten adevărat, preţuieşte-l din toată inima! Nu te certa cu el, încearcă să-i înţelegi modul în care gândeşte şi să-i accepţi atât calităţile, cât şi defectele. Străduieşte-te să-i vii în ajutor în orice clipă. Nu uita că în prietenie se preţuieşte cel mai mult dreptatea, punctualitatea, fidelitatea, corec-titudinea şi nu în ultimul rând, sinceritatea.

Prietenia şi prietenii pot fi diferiţi. Un prieten nu este altceva decât o persoană de aceeaşi vârstă în prezenţa căreia îţi petreci timpul liber, alături de care îţi faci lecţiile, vizionezi filme.

Prietenia te face să înţelegi mai bine lumea înconjurătoare. Prietenia te ajută să înţelegi mai bine ceea ce se întâmplă în jurul tău.

O prietenie adevărată rezistă de-a lungul timpului. Ea se păstrează indiferent de timpul care trece. Înţelepciunea populară a sintetizat adevărata valoare a prieteniei în numeroase proverbe. Unul dintre ele concentrează în sine tocmai această idee: „Fă-ţi prieteni noi, dar nu-i uita pe cei vechi!”

Text adaptat 156 de cuvinte

11

10. Moara cu noroc

Dacă aruncai privirea împrejur, la dreapta şi la stânga, vedeai drumul de ţară şerpuind spre culme, iară la vale, de-a lungul râuleţului, cât străbate ochiul, până la câmpia nesfârşită, afară de câţiva arini ce stăteau grămadă din jos de podul de piatră, nu zăreai decât iarbă şi mărăcini. La deal valea se strâmtează din ce în ce mai mult; dar aici vederile sunt multe şi deosebite: de-a lungul râuleţului se întind două şiruri de sălcii şi de răchite, care se îndesează mereu, până ce se pierd în crângul din fundul văii. Pe culmea dealului de la stânga, despre Ineu, se iveşte pe ici, pe colo marginea unei pă-duri de stejar.

Rămânând singur cu Ana şi cu copiii, Ghiţă priveşte împrejurul său, se bucură de frumuseţea locului şi inima îi râde când Ana cea înţeleaptă şi aşezată deodată se aruncă alintată spre dânsul, căci Ana era tânără şi frumoasă, era fragedă şi subţirică, era sprintenă şi mlădioasă, iară el însuşi, înalt şi spătos, o purta ca pe o pană subțirică.

După Ion Slavici169 de cuvinte

11. Frumosul în muzică

Din prima zi de naştere şi până la ultima zi omul este însoţit de muzică. Ea răsună pe stradă şi acasă, la radio şi la televizor, la teatru şi film, la şcoală şi în maşină, la calculator. Ea îţi ajută să găseşti ritmul în timpul muncii, să învingi oboseala, să-ţi redai sentimentele de durere şi de bucurie. Prin forţa ei de influenţă asupra oamenilor, muzica nu cedează literaturii artistice şi filmului.

12

Pentru a înţelege şi a îndrăgi muzica trebuie înainte de toate să ne deprindem s-o ascultăm. Muzica exprimă anumite sentimente, stări de dispoziţie, emoţii. Ea reflectă, în felul său, realitatea. Forţa ei rezidă în redarea celor mai fine nuanţe ale sentimentelor omeneşti: exaltarea şi disperarea, bucuria, triumful şi dezamăgirea, neliniştea şi speranţa. Muzica e în stare să redea şi fenomene concrete: foşnetul frunzelor, cântecul păsărilor, spargerea valurilor de ţărm, ecoul în munţi...

Muzica, poate mai bine decât orice altă artă, ajuta oa-menilor să găsească limbă comună, poate să-i unească.

Din presă160 de cuvinte

De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea,

pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.”

12. Despre limba română

A vorbi despre limbă este ca o duminică. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.

Pentru mine iarba se numeşte iarbă, pentru mine arborele se numeşte arbore, malul se numeşte mal, iar norul se numeşte nor. Ce patrie minunată este această limbă!...

Nu spun că alte vorbiri nu ar fi minunate şi frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât aproape nu-mi pot imagina

13

existența fără ea. Noi, de fapt, avem două patrii coincidente: o dată este patria de pământ şi de piatră şi încă o dată este numele patriei de pământ şi de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea.

Nichita Stanescu

158 de cuvinte

13. Cum am învățat românește

Pe când uitasem că suntem români și avem și noi o limbă, pe când lipseau și cărți, și tipografie, căci la școala publică se învăța numai grecește, câțiva boieri, ședeau triști și jeleau pierderea limbii române.

Mai rămăsese o școală pe care acești buni bătrâni o priveau ca adăpostul prigonitei limbi, școală unde se învăța încă românește – în mănăstirea Socola.

Tatăl meu era unul din românii aceștia. Nu ieșea nici un calendar pe care să nu-l aibă, nici o carte bisericească pe care să n-o cumpere.

Într-o zi, venind de la școală, l-am găsit cu o carte mare dinainte.

— Citește-mi, îmi zice, o viață de-a sfinților din cartea aceasta.

— Iartă-mă, părinte, eu nu pot citi românește. — Cum! apoi dar ce înveți tu? — Poate că sunt frumoase acelea ce spui tu – zise tatăl

meu – dar e rușine să nu știi limba ta! Mâine vei veni cu mine la Socola. Voi vorbi pentru tine cu dascălul; și nu mă îndoiesc că tu te vei sili să înveți degrabă...

— O, negreșit! am răspuns cu bucurie.

14

După Costache Negruzzi172 de cuvinte

14. Pe drumuri de munte

Eu şi tânărul meu tovarăş de călătorie ne hotărâm a merge pe jos peste munţi.

În zori, a doua zi, eram gata de drum. Greul călătoriei noastre începea aici; lăsam acum calea cea mare şi bătută şi mergeam pe o reţea încâlcită de poteci înguste şi fără număr.

Soarele călca acum pe hotarele dintre amurgul nostru şi zorile altor lumi; iar lumina razelor lui nu mai poleia decât cele mai înalte piscuri ale munţilor, care se desfăşurau sub picioarele noastre. Pe stânga, Ceahlăul cu nenumăratele sale turnuri de stânci, săpate pe adâncul cerului se înălţa în aer ca un fantastic castel de aur zidit de mâna fermecată a vreunui vrăjitor din poveşti. Vântul nu mai sufla şi glasul răguşit al ierburilor aspre şi sălbatice amuţise; o solemnă tăcere domnea în cer şi pe pământ; numai zgomotul surd al paşilor noştri tulbura în cadenţă această tăcere. S-ar fi zis că noi singuri mai respiram în mijlocul acestei lumi, răsărite ca prin minune.

După Calistrat Hogaş161 de cuvinte

15. ViseleTotul, cu ce trăieşte un om, ce -i dă o viaţă valoroasă,

plină de evenimente, este un vis.

15

Visele ajută oamenilor să trăiască viața așa, cum își doresc ei, să fie optimiști, cu scopul bine determinat.

Visul este motorul iubirii în viaţa omului. Vis fără iubire şi iubire fără vis nu există.

Mulţi oameni spun că n-ar trebui să visăm, ci să trăim o viaţă reală. Omul nu poate trăi fără vise.

Visul distinge un om de celălalt. El este un obiectiv spre care o persoană aspiră să meargă o anumită perioadă de timp sau toată viața. Acest lucru este ceva, ce ajută să se ridice din adâncurile sufletului, a totul ce este mai bun în om. Toate visele au o forţă absolut egală. Și, prin urmare, toată lumea poate visa, dar să urmărească visele lor pot numai oamenii cu un suflet puternic.

Fiecare om îşi poate realiza visul dacă vrea, dar totul depinde de capacitatea de a distinge visul de iluzie.

Visaţi, pentru că visul este viaţa ...

Andrei Fedorneak168 de cuvinte

16. Fetița Dochiei

Și așa, fetița de suflet a Dochiei creștea frumoasă, mladie, acolo, aproape de nouri. Iar baba se legase de ea c-o dragoste nespusă. Îi urmărise primii pași și primele cuvinte c-o bucurie la care nu pot ajunge muritorii. Ș-acum se desfăta la vederea ei, ș-o îmbrățișa, ș-o mângâia cu vorbe de mamă care niciodinioară nu sunaseră în pustia ei viață.

Traiau amândouă de-un timp, pe munte. Oamenii erau departe, cine stie unde, în șesuri, unde plutea un abur subțire. Acolo, deasupra vârfurilor de codri, fata Dochiei vedea numai caprele stâncilor, cu coarnele întoarse pe spate, și vulturii cei

16

mari cu gâturile goale. Îi privea cu ochii ei albaștri și gânditori, le vorbea ca unor prieteni, și se bucura — caci alte științi și alte jocuri ea n-avea pe lume.

Într-un rând, în puterea primăverii, fata sta cu capul pe brațele batrânei și mamă-sa îi răsfira cu degetele osoase părul auriu. Zâmbind, crapă pleoapele și, printre genele negre, zări în pulberea de lumină un fluture, apoi o albinuță...

Mihail Sadoveanu166 de cuvinte

17. Singur

Noaptea se vestea grăbită din adâncuri și luna nu pășise încă dincoace de hotarele răsăritului său. De sub marginile depărtate ale văzduhului, de pretutindeni, nenumărate grămezi vinete de nouri posomorâți, cu frunți îndrăznețe și amenințătoare, se iviră fără de veste și împânziră într-o clipă, de jur-împrejur, linia de împreunare a cerurilor cu pământul...

Imense și negre fantome uriașe urcau, în rânduri strânse, pe înalte trepte de haos, spre asaltul cel mai de deasupra al tăriilor cerești... Un tunet răzleț, răsărit din miazănoapte, răscoli clocotitor nemărginirile rotunde, și un ropot fără întrerupere și nedeslușit vestea, de pretutindeni, apropierea prăpăstioasă a artileriei cerești...

O puternică suflare de vânt trecătoare și iute, ca un glas de pieire, strecurându-se printre frunzișuri, se stinse, tânguios și jalnic, în nesfârșitul umbros al depărtărilor... Vijelia își trimisese înainte pe cel mai ager dintre vestitorii săi înaripați...Și, de peste firea întreagă, până la hotarele auzului, într-o clipă se ridică, pe mii de note discordante și totuși armonice, simfonia înfricoșată a frământării și a zbuciumului universal!...

Calistrat Hogaș168 de cuvinte

17

18. Moromete

Venise toamna şi porumbul se făcuse şi el din belşug porumb şi grâu şi printre porumb dovleci, floarea-soarelui şi fasole, altceva nu semănau. Cu toate că pământul le-ar fi putut da să n-aibă ce face cu cânepa, inul, tutunul, sfecla de zahăr, plantele medicinale scumpe şi cei trei îşi frecară mâinile de bucurie şi într-o seară îi spuseseră tatălui lor:

— Ar trebui să îngrășăm caii aceia, tată! Tudor a fost săptămâna trecută la munte şi a câştigat o mie de lei.

Moromete n-a înţeles cum s-ar putea câştiga o mie de lei într-un drum la munte, dar n-a avut nimic contra îngrăşării cailor. Au vândut porumb, au cumpărat ovăz şi prin iarnă părul cailor strălucea ca mătasa.

Moromete însă tot nu se mişca. Petrecea seri lungi cu prietenul său, discutând politică sau ascultând poveşti grozave din cărţi luate de la Cristache al Iui Dumitrache. Erau seri tulburătoare.

Marin Preda 148 de cuvinte

19. Războaiele lui Traian şi Decebal

A fost demult, în vremea veche, o împărăţie mare de care ascultau multe neamuri ale pământului. Oamenii care au ridicat pe lume acea putere se numeau romani.

Scaunul împărăţiei era la Roma. Iată însă că s-a găsit un neam care s-a ridicat cu armele împotriva lor. Acel neam trăia în Dacia.

Dar a venit în scaunul împărăţiei Traian. El şi-a îndrep-tat privirile asupra Daciei, ţară bogată în grâne, vite şi aur. Drept aceea, el a adunat oşti multe, a venit în Dacia şi a dat

18

câteva războaie împotriva dacilor, conduşi de regele lorDecebal.

Cu toate că dacii au luptat cu o îndârjire fără seamăn, victoria a fost de partea romanilor care aveau o armată mai numeroasă, mai bine înarmată... Dacia a fost transformată în provincie romană.

Incet-încet, în timpul îndelungatei stăpâniri romane, dacii s-au amestecat cu romanii, au învăţat limba lor şi astfel s-a născut un popor nou, poporul român, şi s-a născut și limba română.

Mihail Sadoveanu157 de cuvinte

20. Legenda albinei

O femeie săracă avea doi copii: un băiat şi o fată. Ei au plecat în lume, spre a-şi câştiga cele necesare traiului. Băiatul a intrat ucenic la un ţesător de pânză, iar fata căra pietre pentru ziduri. În ceasul morţii, mama îşi chemă copiii lângă ea. Fata a venit imediat, dar băiatul n-a vrut să vină. Mama l-a iertat, dar după moartea ei fata s-a prefăcut în albină, iar băiatul în păianjen.

Şi de atunci, păianjenul trăieşte singur, veşnic singur, fără frate şi fără surori, şi fără părinţi. El fuge de lumină şi veşnic îşi ţese pânza prin locuri întunecoase, şi e posomorât şi supărat, iar oamenii îl urgisesc şi oriunde îl află, îi strică pânza şi pe el îl fugăresc.

Iar albina, de atunci, e veselă şi toată ziua zboară de pe o floare pe alta.. Oamenii o iubesc şi o privesc cu drag, căci ea cu toţi îşi împărtăşeşte ceea ce adună şi tuturor le dă mierea ei.

Culeasă de George Coşbuc19

161 de cuvinte

21. Priveliști din țară

Drumul întoarce şerpuind în vale. Peste puţin, o lume orăşenească se vede în căsuţele de ţară, mai bine şi mai larg clădite, ale satului, bogat în copaci răzleți și în desișuri...

Pe lângă ei se vad, ca nişte brazi învingători, frumoşi ţărani spătoşi şi nalţi, bine gătiţi de sărbătoare în cojoacele înflorite cu cusături, în cămăşile albe, cu cizmele curate şi pălăriile ca o roată de car, pe care le împodobesc mărgele colorate şi pene de păun.

Tot astfel de oameni se întâmpină de aici înainte, în noua vale-n care am intrat. Ea duce, tăind sămănăturile şi livezile înflorite, sub paza posomorâtelor înălţimi îmbrăcate cu brazi. De departe se zăresc în mijlocul frunzişului întunecat turnurile nouă-nouţe ale mănăstirii Văratec.

Ea e ascunsă într-un colţ de munte, unde vântul aspru n-are voie să pătrundă, aşa de ocrotitoare sunt înălţimile ce străjuiesc de jur împrejur.

Sunt două biserici, bine ţinute. În micul cimitir doarme Veronica Micle, al cărei glas dulce a răspuns cântării puternice, pătimaşe, lacome a lui Eminescu...

După Nicolae Iorga167 de cuvinte

22. Limba maternă

20

Dimineaţa de după codri, de după munţi soarele îşi arată creştetul de foc. Toată ziua pluteşte pe cer şi numai seara se ascunde, luând cu sine lumina și căldura.

Pare că natura ar număra ceva... Ce anume? Timpul. Limba mea maternă. Nu ştiu dacă eşti mulţumită de

mine, eu însă trăiesc prin tine şi mă mândresc cu tine. Precum apa cristalină a izvorului se străduie să iasă din adâncuri întunecate la soare, unde e verdeaţă, tot aşa cuvintele limbii materne pornesc din inimă spre laringele meu. Buzele şoptesc. Ascultându-mi propria mea şoaptă, te ascultă pe tine, limba mea maternă, şi mi se pare că roboteşte la strâmtoare un râu de munte, croindu-şi drum. Îmi place vuietul apei, iubesc şi sunetul oţelului, când două pumnale, scoase din teci, lovesc unul de altul. Iubesc, de asemenea, şi şoaptele dragostei.

Mi-e greu, limba mea maternă, să fac aşa încât toţi să te cunoască. Cât de bogată eşti în sunete, câte le ai tu de multe...

Rasul Gamzatov162 de cuvinte

23. Obiceiuri legate de anotimpuriFrumuseţea naturii s-a oglindit întotdeauna în viaţa

românilor.Primăvara este anotimpul renaşterii când întreaga fire

îşi înnoieşte chipul, iar omul redobândeşte speranţa, încrederea în viaţă, optimismul. Frigul, întunericul şi zăpada sunt alungate, iar soarele, căldura şi noua haină a naturii aduc bucurie tuturor. Această sărbătoare a reînvierii naturii este marcată de oferirea mărţişorului, pe care românii îl dăruiesc celor dragi, la întâi martie. El era un semn de noroc şi fericire, un simbol al dragostei de

21

viaţă, prin care se arată bucuria în faţa venirii primăverii.

Şi astăzi, tinerii împletesc doi ciucuraşi, unul alb şi unul roşu, pe care îi oferă fetelor dragi sau celor apropiaţi. Roşul reprezintă iubirea, viaţa, iar albul simbolizează puritatea, gingăşia, divinitatea, fiind şi o imagine a ghiocelului, întâia floare a primăverii.

Tradiţia cere ca mărţişorul să fie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă de la întâi martie până când se arată biruinţa totală a primăverii. Atunci, mărţişorul se pune într-un pom înflorit, ca să fie purtător de noroc pentru întregul an.

Text adaptat 173 de cuvinte

24. Părintele Ghermănuță

Călugărul coti la stânga prin desișul fără urmă. Și nu-ți venea să crezi ochilor, când te uitai la părintele Ghermănuță, cu câtă îndemânare șerpuia prin desișul încâlcit al pădurii, cu câtă nesilită ușurință urca și scobora... Lăsat pe spate la vale, plecat înainte la deal, în calea lui, suișurile se scoborau și scoborâșurile se suiau, spre a-i face drumul pânză... Și de n-ai fi stat cu privirile înfipte în spatele lui înguste și cafenii, mărunt, subțire și în floarea umbrelor cum era, s-ar fi topit părintele Ghermănuță și s-ar fi mistuit în zarea încălcită a crengilor, după cum, în văzduhurile amurgului, se mistuie și se topesc unele vedenii de o clipă...

Avea părintele Ghermănuță ceva din firea șopârlei, pe care acum o vezi, acum n-o vezi, și ia-i urma, dacă poți, când

22

vrei să-i pui bățul pe coadă... Și pădurile au suflet și, în sufletul lor, dragoste de mamă pentru toate vietățile ce se adăpostesc la umbra ocrotitoare a sânului lor...

Calistrat Hogaș161 de cuvinte

25. Cozia

Pe un braț de pământ, ce din poalele Carpaților se întinde deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe.

De cealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără dinspre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aici desfășoară cu fală undele sale, aici strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce par a se împreuna ca să-i închidă drumul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor.

În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i coroana regală. În acel tron spun că se odihnea Mircea, care se află pictat înăuntrul bisericii, tânăr încă, după cum era când a construit-o.

Grigore Alexandrescu

166 de cuvinte

23

26. Odihna

Oamenii ce-au cunoscut munca, trebuie să cunoască şi odihna. Solemne şi tainice sunt clipele de reculegere, când braţele trudite culeg sudoarea de pe frunte şi rămân pe genunchi nemișcate, aburind ușor. Odihna... Moldovenii i-au mai zis şi sfânta odihnă, sfântă căci prea departe a fost, prea mulţi au visat la dânsa şi prea puţini s-au tămăduit la izvoarele ei.

Sfânta odihnă... Şi apoi chiar că este ceva sfânt în clipele celea când se răcoreşte sângele, pentru ca peste o vreme să se aprindă iar, când braţele stau de adună puteri noi, când omul gustă în tihnă ceva din cele dobândite, când opreşte pasul anilor ce prea iute o luase – îl oprește pentru puțin și, totuși îl oprește. Este ceva sfânt în odihnă, atunci când vine după o muncă grea, dar rodnică...

La vreo trei kilometri de Drochia, într-o veche curte boierească s-a înfiinţat o casă de odihnă. Copaci bătrâni de tot, copaci mai tineri străjuiesc lăcaşul ista de odihnă, ținându-i umbră și răcoare.

Ion Druță163 de cuvinte

27. Tradiții minunate

Drăgaica ori Sânzienele e o sărbătoare care vestește începutul muncilor de vară la câmp aşa cum sunt secerişul, recoltarea grâului, orzului, ovăzului şi se sărbătoreşte în iunie. Este şi o sărbătoare a dragostei, deoarece Sânzienele erau asemănate cu nişte zâne, femei frumoase.

Legendele spun, că Sânzienele sunt niste fete foarte frumoase, care traiesc prin păduri sau pe câmpii. În această zi,

24

ele se prind în horă și dau puteri deosebite florilor și buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile.

În mitologia românească, Drăgaica era o fiinţă sfântă care apăra recoltele oamenilor de grindină, dar era considerată şi doamna florilor, deoarece în această zi copiii, fetele, femeile sau bătrânele, mergeau la câmp sau pe dealuri şi văi şi culegeau plante bune de leac, iar cu ceaiul din aceste plante tratau diferite boli. Există şi o floare, numită Sânziana care aduce noroc fetelor, spor în casa gospodarilor care au animale sau noroc copilului nou-născut, când este scăldat pentru prima dată.

Din folclor 160 de cuvinte

28. Câmpia Sorocii

O fi fost cândva pe aici, cu mii şi mii de ani în urmă, o mare limpede şi blândă. O fi secat încetul cu încetul, s-o fi călătorit prin alte părţi, dar s-a tot dus, lăsând câmpiei moştenire chipul larg cât o suflare de cer.

Or fi crescut pe aici, odată demult, păduri adânci şi dese.Le-o fi ars vreun pojar, le-o fi pustiit vreo furtună, dar s-au dus, şi numai largul câmpiei mai musteşte un dor străbun după ele, cercând în fiecare primăvară să lege un freamăt verde peste trupul său pârjolit.

S-or fi înălţat pe aici, cândva demult, un cârd de munţi cu crestele cărunte, răcorite sus în albăstrimea cerului. Vremea i-o fi măcinat, cutremure mari de pământ le-or fi crăpat temeliile, dar s-au dus munţii, şi numai păsările câmpiei rătăcesc zile întregi undeva sus printre nouri, căutând piscurile mândre de altădată.

25

Câmpia Sorocii... O zare rotundă de horboţică albastră, întinsuri largi, fermecătoare...

Ion Druţă155 de cuvinte

29. Ciutura

Ciutura se consideră un sat vechi, de răzeşi, cu merite deosebite în istoria întregii câmpii, dar vai de meritele celea, în afară de ciutureni, nimeni nu mai vroia să ştie de dânsele. Asta o durea cumplit pe biata Ciutură. In clipele de frământare, de reculegere, satul de la încheietura celor două dealuri se visa să ajungă odată şi odată cu meritele recunoscute peste tot, dar treceau anii, treceau veacurile, iarCiutura, în loc de-a ieşi la suprafaţă, se ducea tot mai la fund printre cele sate multe şi necunoscute.

Dar iată că i-a sosit şi ei ceasul. Străvechile merite, străvechile virtuţi au fost deodată confirmate, întruchipate în carne şi oase, pentru că Onache acela, oricum ar fi el, dar e ciuturean de viţă veche, ciuturean şi la vorbă, şi la umblet, şi apoi neamul Cărăbuşilor, de acum dacă vreţi să ştiţi, se trage tocmai de unde, tocmai de când... Şi apoi să vezi, vorbă dulce are, frumoasă şi ameţitoare ca un pahar de vin.

Ion Druță 164 de cuvinte

30. Sfatul păsărilor care pleacă

Astă noapte a căzut bruma. Dimineaţa, toate florile erau ofilite. Au început să cadă frunzele. A sosit toamna. Se pregătesc de drum păsările călătoare.

Aşezate pe o creangă, se sfătuiau între ele, azi dimineaţă, în limba lor. Una a întrebat:

26

— Tu când pleci? — Noi plecăm mâine, înainte de a se lumina de ziuă,

răspunse cealaltă. Dar voi? — Plecăm şi noi peste două-trei zile. Plecăm, fiindcă

au dispărut fluturii, s-au veştejit florile. Plecăm, fiindcă e urât şi frig. Dacă ne-ar prinde zăpada aici, am muri şi noi îndată, unele de foame, altele îngheţate.

— E adevărat. Dar toate plecăm cu tristeţe. Aici ne-am născut, aici am văzut întâia oară lumina zilei, aici am învăţat să zburăm. Ne aşteaptă drum lung peste mări şi munţi. La primăvară, însă, vom fi din nou aici.

Amândouă au tăcut înfiorate de frig. S-au zburlit în pene pe crengile goale şi negre.

Parcă s-a pustiit lumea.

Poveste populapă149 de cuvinte

31. Cetatea Hotin

De departe construcția ne ademenește, înaltul turnurilor ne asteaptă, căci suntem fii din fiii care au pus piatra de piatră pe timpul lui Alexandru cel Bun. Privirile ni le fură apoi șanturile adânci din jurul cetății, zidurile groase cu care aceasta era fortificată, din înalțimea cărora timpul a furat ireversibil.

Cea mai tare și mai frumoasă cetate, precum o numesc cronicarii, Hotinul, scăldat de valurile Nistrului, ne-a primit semeț. Aici îți vine să săruți chipurile strămoșilor transformate în ziduri din piatră, care au rezistat cuceririlor, aici dorul de tot ce-i al tău, dar nu e la tine, devine mai puternic decât hotarele.

27

După secole zbuciumate la Hotin domnește o liniște tristă. În fața paraclisului construit de Ștefan cel Mare – una din cele mai valoroase lucrări în piatră, ne oprim pentru o clipă și răsfoim filele de istorie. Cetatea Hotinului, cu ziduri drepte înspre malul Nistrului, ne duce cu gândul la marii domnitori, ce ne-au făcut istorie și ne-au lăsat o moștenire de la munte până la mare.

Din presă168 de cuvinte

32. Ştefan cel Mare

Ştefan cel Mare, a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504. Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale pentru apărarea integrităţii ţării, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii, au determinat admiraţia unor iluştri contemporani. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, ţara era apărată de cetăţi ca Soroca, Tighina şi Cetatea Albă la Nistru, cetăţile Hotinului şi Sucevei la Nord, spre Carpaţi – Cetatea Neamţului, iar pe Şiret – Cetatea Romanului. Ţara era stabilă din punct de vedere politic şi bogată din punct de vedere spiritual. Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni, să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Lvov...

Ultimii ani de domnie fură ani de pace. După o domnie îndelungată de 47 de ani – neobişnuită pentru acele vremuri,în cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire deosebită. Luptând de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale.

Nicolae Dabija28

162 de cuvinte

33. Petru Movilă – Mitropolitul Kievului

Petru Movilă s-a născut la Suceava, în 21 decembrie 1596, în familia viitorului domnitor al Moldovei Simion Movilă. Familia Movilă făcea parte din nobilimea poloneză.In Polonia, Petru Movilă a studiat la Şcoala Frăţiei Ortodoxe din Lvov unde a studiat: gramatica, teologia, retorica, poetica, dialectica, limba slavonă, greacă şi latină. În 1627 devine arhimandrit-egumen la Pecerska Lavra din Kiev, iar în 1633 este ales arhiepiscop-mitropolit al Kievului, al Galiţiei şi al în-tregii Rusii.

Petru Movilă începe cu refacerea vechilor biserici, continuând cu ridicarea altora noi şi culminând cu întemeiereaAcademiei din Kiev. Nu a uitat nici un moment originea sa românească. Marele arhiereu este înmormântat la PecerskaLavra din Kiev.

Există mai multe asociaţii culturale şi religioase, care au drept obiect al activităţii lor studierea operei şi personalităţii lui Petru Movilă. Demne de amintit sunt: „AsociaţiaUcraina-România a Academiei Teologice” din Kiev şi Societatea de prietenie ucraineano-română „Petru Movilă” din Kiev.

Pavel Blaj 164 de cuvinte

34. Viața nouă de școlarAcea viață nouă de școlar închis în sala de studiu,

ghemuit pe un pupitru și condamnat a învăța pe de rost verbe

29

franceze, germane și grecești. Obligația de a ne trezi dimineața în sunetul unui lighean de alamă lovit de doamna Cuénim; sila la care elevii erau supuși de a mânca bucate cu care nu erau deprinși. O mie de mici mizerii ce sunt legate de bietul copil ieșit din casa părintească, foamea, frigul, neodihna și examenele zilnice ale profesorilor mă aduseseră la o disperare amară...

Cea mai scumpă petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurileSocolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut și plin de-o atragere misterioasă... Dorul de călătorii se deșteptase în mine de când într-o noapte doi școlari, frații Cuciuc, ne povestiseră nenorocirile lui RobinsonCruzoe...

Vasile Alecsandri 171 de cuvinte

35. Talentul de a fi om

Talentul de a fi om este o noţiune socială concretă şi ţine de etică. A vedea, înseamnă a vedea mama şi pruncul ei.

Câtă nădejde pune mama în copil! Este cutremurătoare natura sentimentului acestuia. Până la lacrimi răscoleşte sensibilitatea, de care multă lume nici nu bănuieşte, egalând-o cu însăşi inconştiinţa, dar atât de viabil şi de matern se transmite prin naştere. Este adevărat că dintre toate, întâiul şi cel mai mare este talentul că te-ai născut. Acesta mă face să cred că la naştere toţi pruncii sunt deopotrivă de talentaţi, fiindcă s-au născut, iar ceea ce se întâmplă mai apoi se defineşte ca o diferenţiere a acestui prim talent.

30

Pentru mine chipul maicei uşor înclinat asupra frunţii deschise pruncului, pe care atât de des l-am văzut în pictura lumii, înseamnă însăşi starea talentului.

Asupra zbuciumatei lumi actuale văd chipul înclinat al mamei ca o nădejde, o credinţă... Nădejdea în copil, credinţa în copil o mai citesc şi astfel: nădejdea în talent, credința în talent.

Ion Vatamanu 161 cuvinte

36. Rățușca cea urâtă

Ce frumos era la țară! Era în mijlocul verii; grâul îsi legăna spicele-i galbene, ovăzul era încă verde, și prin livezi fânul era așezat în căpițe mirositoare. Barza se plimba de colo-colo cu lungile-i picioare rosii, vorbind în limba egipteană, limba pe care o învățase de la mama ei. În jurul câmpiilor și livezilor se ridicau păduri mari, înlăuntrul cărora erau lacuri adânci.

Da, cu adevarat era nespus de frumos la țară! Razele soarelui se revărsau asupra unui castel vechi împrejmuit cu șanțuri adânci. Foi mari de lipan se înclinau de pe ziduri deasupra apei; și erau așa de late, încât copiii se puteau ascunde sub ele; acolo te gaseai intr-o singuratate ca în adâncul unei păduri.

Intr-o astfel de ascunzătoare își făcuse cuibul o rață, și îsi clocea ouale, era foarte nerăbdătoare să-și vadă puii. Nimeni nu venea pe la ea să-i facă vizită, pentru că celorlalte rațe le plăcea mai mult să înoate de-a lungul șanțurilor, decât să vină să bleotocărească sub frunzele de lipan cu dânsa.

31

Hans Cristian Andersen169 de cuvinte

37. Lebedele

Un stol de lebede zbura spre ţările calde. Zbura peste mare. A plutit pe deasupra apei o zi şi o noapte, apoi încă o zi şi încă o noapte, fără să se odihnească. Pe cer era lună plină şi lebedele vedeau departe sub ele apa sinilie. Obosiseră tot fluturând din aripi, dar nu se opreau, ci zburau mai departe. În frunte erau lebedele bătrâne, voinice, în spate – cele mai tinere și mai firave.

O lebădă tânără zbura în urma tuturora. Puterile îi secaseră. Ea dădea din aripi, dar nu mai izbutea să se ţină de stol. Atunci, desfăcându-le, îşi încetă zborul. Lebăda se lăsă pe apă strângându-şi aripile. Marea tresări sub ea şi o legăna.

Spre dimineaţă un vântuleţ uşor înfiora marea. La răsărit se împurpura cerul, iar luna şi stelele au devenit mai pale. Două minuni ale naturii – lebăda și marea.

Lebăda, odihnindu-se puțin, răsuflă din greu şi îşi luă zborul. Frumoasa pasăre se ridică tot mai sus şi zbură singură peste tainicele valuri învolburate.

Lev Tolstoi 166 de cuvinte

38. Nucul

Este poate cel mai frumos și iubit arbore de la noi din țară, cu coroana lui uriașă, cu scoarța adânc crestată, cu ramurile puternice și frunzele de un verde intens. Dacii il

32

cunoșteau și il venerau ca arbore magic, ca sursă de hrană și ca medicament. Nu cu mult timp în urmă, existau încă pâlcuri întregi de păduri de nuc, păduri doborâte de lăcomia ucigasă a unor nechibzuiți, și care apoi nu s-au mai regenerat niciodată.

În medicina populară românească, nucul are atât de multe utilizări, încat s-ar putea face un mic volum de specialitate cu rețetele medicinale și magice care au fost culese până acum de etnologi.

Este o curiozitate a lumii botanice, fiind una dintre plantele care nu acceptă nici o prietenă în preajma sa, ține la distanță toate insectele și dăunătorii. Secretă o cantitate impresionantă de iod, iar fructele sale sunt adevărate bombe energetice, fiind printre alimentele naturale cele mai bogate în calorii și, totodata, cele mai complete din punct de vedere nutritiv.

Ilie Tudor 166 de cuvinte

39. Porțile de fier

Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș o coamă gălbuie și creață. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, – e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un malîn altul. Peste adâncimi se fac ochiuri mari, care rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bătându-se de stânci care nu se văd.

Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai crede într-un codru pe-o vijelie cumplită. Din fundul ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stânci ce i se mai ridică-n cale. Și în vălmășagul

33

acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mișcă. Deodată apa lunecă de pe stânca colțuroasă și se întinde ca o pânză. Munții, învinși, se dau la o parte. Zarea se deschide. Cât a luptat Dunărea ca să străbată-ncoace! A trebuit să spintece munții, să-și sape albia în piatră de-a curmezișul Carpaților.

După Alexandru Vlăhuță170 de cuvinte

40. Anotimpul reînvierii

Deodată, la începutul lui martie, când încep a creşte zilele şi soarele luceşte într-un chip deosebit, un vânt cald pornește de la miazăzi.

Vine primăvara grăbită – totuși parcă se oprește neliniștită și friguroasă în zări. Iarba străbate prin frunzele uscate, se arată cele dintâi flori: bumbişorii, ghioceii, viorelele.

Albinele şi-au început dulcele zumzet în copacii timpurii: la corn, la ulm, la plopi şi la sălcii. În desişuri albeşte floarea ghiocelului şi un parfum uşor vine pe adierea amurgului de la toporaşi.

Soarele creşte în căldură şi în lumină, zilele se fac tot mai lungi şi mai blânde; se apropie cea mai dulce şi mai poetică serbare a primăverii: înflorirea livezilor. Cresc mugurii şi încep a se desface pe rând: florile cireşilor şi ale vişinilor, albe ca o spumă, florile prunilor bătând în verzui, înfloreşte părul alb ca o bătrâneţe, înfloresc merii cu dulcile lor nuanţe roz-albe şi trandafirii.

Seara, slăvind sărbătoarea pomilor, privighetoarea cea fără de pereche îşi începe trilurile ei încântătoare.

34

Mhail Sadoveanu162 de cuvinte

41. Sărbătoarea munţilor

Încremeniţi în hora lor veşnică, munţii îşi spală poalele în apele limpezi ale Ceremuşului. Sus pe crestele lor, aproape de soare, brazii cresc mai des, făcând loc poienilor îmbătate de miros de flori. Munții sunt plini de comori și mulți sunt aceia care au văzut flăcările albastre ce joacă peste creștetele lor.

Încoace, pe pajiştile cu iarbă dulce ciobanii îşi mână în fiecare vară mioarele. Au ei, feciorii munţilor, un obicei strămoşesc, veşnic tânăr prin coloritul şi felu-i de a trezi la om dragostea de viaţă, de frumos... Înainte de a porni pe potecile şerpuite ale munţilor, ciobanii se strâng grămadă şi, punând piciorul pe o stâncă, sună din bucium.

Încep a se clătina vârfurile brazilor, purtând din cetină în cetină, până hăt departe, sunetele buciumaşilor.

Muntenii, auzindu-le glasul, vin de se adună la poalele munţilor să le dorească ciobanilor drum bun, vară norocoasă, să le crească mioarele cu lână plăviţă, să fie lapte și brânză...

Sună buciumul. Sună vesel...

Text adaptat 160 de cuvinte

42. Viața la țară

Așezată în mijlocul câmpului, pe malul unui iaz de moară, coliba străjuia un drum mare, întinzându-și umbrarul deasupra grămezilor de pepeni. Lipoveanul cu femeia și cu

35

două fete încărcau un car cu fân. Îndată ce-l văzură, veniră la el. Omul, cu capul gol și cu cămașa roșie peste pantaloni, se apropie de el și-i sărută mâna. Apoi una din ele alergă înăuntrul colibei și veni cu un fund curat și un ștergar, pe când lipoveanul scotea dintr-o groapă un pepene enorm, pe care-l tăie pe fund. Pepenele era minunat. Cu custura înfiptă în miez, lipoveanul i-l așeză dinainte, și apoi se dete la o parte.

El rămase singur, uitându-se pe câmp. Soarele apunea în dosul colibei, luminând pieziș miriștele roase. Cât vedea cu ochii, nu întâlnea decât pete gălbui de oarze secerate, ori pășuni bătătorite, pe care ici și colo rămăseseră în picioare curnuți zgribuliți și tufe de sălcioară. Departe, pe drum, un vălătuc de praf părea că vine spre colibă, cu cine știe ce cărăuși în mijloc...

După Duiliu Zamfirescu168 de cuvinte

43. Arta

Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășoară înaintea lor. Tot ce creează omul e o sărăcie vicleană a realității. Câteva însușiri mari ale unei pajiști, ale unui suflet, ale unui trup scos din marmură, câteva însușiri care domnesc pe deasupra celorlalte și pe care artiștii le potriviesc cu puterea simțurilor oricărui nesimțitor.

Iată arta! Marile genii au simțit în toată viața lor o durere fără repaos în fața naturii. Ei, care pătrund adânc tainele culorilor, ale sunetelor, ale formelor și ale simțirilor și rămân departe de ceia ce vor să se apropie. De câte ori n-au reînceput iarăși și iarăși același subiect, aceeași inimă muncită, aceiași ochi vii, feluriți în clipire, în lumină, în umbră și în expresie,

36

același trup perfect ale cărui linii, moi și pătimașe, se împletesc cu atâta noroc și cumpănire.De câte ori n-au rupt volume întregi, n-au spart pânze enorme și n-au aruncat cu dalta în fața Venerei lor, albă, netedă și moartă!

După Barbu Ștefănescu-Delavrancea 166 de cuvinte

44. SufletulCe o fi însemnat sufletul pentru om? O mulţime

deplină, o nelinişte? Şi cum simte el necazul și fericirea?Sufletul este forţa ce-l face pe om liber şi nemuritor.

Dimensiunile lui trebuie să existe între demnitate şi cinste, că nimic nu este vizibil şi miraculos în acelaşi timp.

Mă simt plină de dragoste, duioşie, bunătate. Şi mulţumire în viaţă, am numai de la tot ce înseamnă bine. Rostul vieţii îl văd anume în binefaceri. Neliniştea şi durerea nu mă lasă în pace, când văd în jurul meu nedreptăţi.

Noi, românii, suntem oameni cu sufletele curate ca apa izvorului carpatin; cu sufletele mari ca o zi de vară; cu sufletele bune ca pâinea cea caldă; cu sufletele răbdătoare ca martirii; cu sufletele darnice ca mila lui Dumnezeu şi iertătoare ca Hristos. El trebuie să fie bun, luminos, curat, credincios, devotat. Poate că s-ar asemăna cu o stea ce ne-ar călăuzi numai spre bine.

Elena Rusu 162 de cuvinte

37

45. O rază de lumină

Acasă era linişte. Atâta linişte, încât Alina îşi auzea sufletul vibrând. Şi gândurile bune şi rele, care o însoţeau pretutindeni. Cu atât mai mult acum, când nu reuşise să treacă primul prag al vieţii. Fusese atât de aproape!

Nimeni nu poate pătrunde gândurile omului şi nici să le ucidă. Aflase prin cărţile citite că poţi ucide doar trupul omului, dar gândul, niciodată! Ar fi vrut să-şi dovedească faptul că învăţase să uite lucrurile rele din viaţă şi să se concentreze asupra celor bune. Indiferent ce s-ar întâmpla, ştia că munca nu poate fi o povară. Privi in zare soarele. Atât cât va mai avea în miezul lui căldură, îi va trimite şi ei o rază de lumină. Numai atât!

O rază de lumină îi este suficientă omului să se agaţe de speranţă. Câţi ani au trecut, Doamne, cât timp va mai lupta împotriva amintirii! Cât timp s-a scurs prin vinele ei până când a reuşit să înţeleagă că trecutul nu-l poţi schimba. Doar viitorul îl poţi modela, dar niciodată nu vei reuşi trăind doar în prezent...

Elena Rusu 165 de cuvinte

46. Făt-Frumos

Făt-Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui și cu ochii – buzduganul ce sclipea prin nori şi prin aer ca un vultur de oţel, ca o stea năzdrăvană.

38

Când era spre seara zilei a treia, buzduganul, căzând, se izbi de o poartă de aramă şi făcu un vuiet puternic şi lung. Poarta era sfărâmată şi voinicul intră.

Luna răsărise între munţi şi se odihnea într-un lac mare şi limpede ca seninul cerului. În fundul lui se vedea, sclipind de limpede ce era, un nisip de aur, iar în mijlocul lui, pe o insulă de smarald, înconjurat de un cârd de arbori verzi şi stufoşi, se ridica un mândru palat de o marmură ca laptele, lucie și albă – atât de lucie, încât în ziduri se răsfrângea ca într-o oglindă de argint: dumbravă şi luncă, lac şi ţărmuri. O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lângă poartă. Şi-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cântece mândre şi senine.

Mihai Eminescu 161 de cuvinte

47. Ora îmblinzirii cugetului

Ora îmblânzirii cugetului a început, puţin câte puţin, a readuce cuvântul la vechea sa origine. Atunci, în acele vremuri grele, în acele vremuri cumplite, se întâmpla că nici rugăciunea, nici ora îmblânzirii cugetului nu ajutau. HarulDomnului e una din cele mai mari taine ale lumii. Râvnim cu toţii la dânsul, dar peste unii se lasă, peste alţii trece. Uneori suntem primiţi, alteori rămânem lângă porţile închise.

Părintele Paisie avea o frumoasă psaltire, lucrată de mâna sa pe muntele Athos. Avea un scris de-o frumuseţe rară, apoi ştia a lega frumos foile, căci lucrase o vreme la tipografia de la mănăstirea Pecerska Lavra din Kiev. Psaltirile lucrate de mâna lui erau preţuite cu mult faţă de cele scoase de sub tipar-niţă.

39

Anii de foame şi sărăcie, petrecuţi într-o chilie săpată în munte, l-au călit, i-au format darul cuvântului scris, darul cuvântului rostit... Fiind în fruntea schitului, părintele Paisie nu mai avea când copia psalmi. Faima lui însă creştea zi de zi.

Ion Druţă161 de cuvinte

48. Valea Bistriței

Pe tot acest ţinut minunat, stăpânul, podoaba, viaţa, mişcarea e Bistriţa. Moşul mi-o arată cu mândrie şi dă din cap fudul, când îi spun că nu mai este în ţară un râu ca dânsa. Ea nu fuge, nu se strecoară, nu curge, ci înaintează măreţ, cu toată mica ei adâncime din vara secetoasă, pluteşte regal sub straja munţilor. Câte nu se ţin de dânsa şi nu vin de la dânsa. Împărăteasa văii fără pereche!

Patul acesta larg de prund ea l-a răsfirat în clipele ei de mânie. Plutele aşteaptă impulsul ei şi un val puternic se aruncă, mişcând toate în pornirea lui nestăpânită.

Şi tot în ea se răcoresc din zbor rândunelele ce trag prin văzduh cercurile lor elegante; tot din ea îşi culege apa-n pumni săteanca voinică, aplecată spre undă, şi în ea zburdă, într-un cuget curat ca apa însăşi, copiii şi copilele, flăcăii şi fetele satelor.

Margini de piatră şlefuită, păreţi care sprijină dealurile, podurile trainice şi frumoase fac din acest drum unul din cele mai mândre ale țării...

După Nicolae Iorga171 de cuvinte

49. Domnu Trandafir

40

Ca dânsul poate au mai fost mulţi. Şi toţi, au fost nişte apostoli, care au îndurat sărăcie şi batjocură, care au trecut printr-un vifor de nemulţămiri şi vorbe rele, și care, totuşi, au izbutit să-și îndeplinească cu bine menirea...

Domnu nostru ne-a învăţat rugăciuni, ne-a învăţat cântece care erau aşa de frumoase pentru copilăria şi sufletele noastre, deşi nu le înţelegeam bine. Ne-a învăţat să credem şi în alte lucruri, lucruri pe care mulţi le batjocoreau în acea vreme, care au rămas în fundul sufletului ca seminţe bune ce au înflorit bogat mai târziu...

Îmi aduc aminte... într-o sară ne strânseserăm la şcoală, la împletit panere. Şedeam în cerdac la Domnu şi unul spunea o poveste. Era o linişte mare în împrejurimi în primăvara aceea, şi departe, spre Siret, se auzea, abia se auzea un cântec de fluier.

— Măi băieţi, staţi, c-am să vă citesc şi eu o poveste...Glasul lui curgea domol, şi basmul ne fermeca pe toţi ca un cântec frumos...

După Mihail Sadoveanu163 de cuvinte

50. Gândul

Un sentiment de pace nețărmurită, de oarbă supunere vremii ce trece și îngălbenește pustiurile, dă priveliștea locului. Parcă așa trebuia să fie. Deprins acum cu firea țăranilor, înțelegea mai lesne natura după oameni, decât pe oameni după natură.

Fluierul drumețului ce noaptea se întoarce acasă, și în câteva note chinuite spune înduioșarea omului, era harfa

4

1

pustietății aceleea; chipurile liniștite ale cosașilor răsfrângeau lumina oarecum târzie a soarelui apunând. Și se simți el însuși cuprins de descurajare, uitându-se înainte. „O fi”, această vorbă atât de românească îi veni în minte. Și de la vorbă îl prinse gândul soartei țăranilor: ce buni erau că o primeau așa cum era!... Își aduse aminte de hotărârea de a le face școală, pe care era departe de a o aduce la îndeplinire... Ia, așa te ia viața, cum ia o apă adâncă un pai și-l poartă domol de la un cot al malului la un alt cot; apa curge, înceată, și tu curgi cu ea, fără să poți face ceva...

Duiliu Zamfirescu

165 de cuvinte

51. Căpriana

Căpriana e unul din cele mai vechi sate, pomenite încă de cronicari... Cândva, prin părțile acestea erau numai păduri. Singura aşezare omenească stătea cocoţată acolo sus, în vârful dealului. Se zice, că ridicată a fost cocioaba ceea de-un sărman călugăr, unul Daniil, alungat din mănăstire pentru semeţia cuvântului sincer şi deschis, pentru îndrăzneala de-a spune tuturora verde în faţă ce avea de spus. Rău de gură cum era, mai mult îşi petrecea vremea prin exiluri, drept care a şi fost poreclit Daniil Sihastrul.

Mulţi ani s-o fi tot rugat călugărul cela acolo sus, în vârful dealului, până ce într-o noapte rece şi ploioasă i-a zărit lumina domnitorul ţării. Venea de la război, se întorcea după înfrângerea suferită la Valea Albă. Biruit de păgâni, rămas fără oaste, rănit la picior, domnitorul tocmai căuta un adăpost să-şi odihnească oasele, să-şi limpezească sufletul. Ademenit de zarea de lumină din vârful dealului, a venit, a bătut în uşa cocioabei, rugându-se să fie primit peste noapte.

42

Ion Druţă161 de cuvinte

52. Legenda lacului

Odată, trăia o fată de o frumuseţe rar întâlnită. S-a dus într-o zi la târg și a întâlnit acolo un flăcău voinic și frumos. Cum s-au văzut, s-au şi îndrăgostit. Flăcăul a rugat-o pe fată să-i fie mireasă. Dar cununia nu s-a putut face, deoarece flăcăul a fost luat în armată. Fata îl aştepta. Pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor și cânta aşa de trist, încât auzind-o se înduioșau și munții.

Era într-o duminică după-amiază, când, trecând pe acolo, a fost văzută de un tâlhar, care repezindu-se la ea, a ridicat-o în şa, zburând ca vântul, printre stâncile înalte, unde locuia. l-a promis fetei şi aur, şi argint, numai să-l îndrăgească, dar fetei nu-i trebuia nimic. Tâlharul îşi pierdu răbdarea şi vroia s-o ia în căsătorie cu sila. Fata a strigat către munţi, implorându-le ajutor. Stâncile cuprinse de strigătele îndurerate au răspuns cu tunete. S-a pornit o ploaie torenţială, măturând tot ce întâlnea în cale.

Acolo au rămas, sub fărâmăturile stâncilor, fata şi tâlharul. Şi apoi s-au adunat acolo apele munţilor, formând lacul.

Din folclor 174 de cuvinte

53. Maitreyi

43

Aş vrea să mărturisesc de la început şi clar că niciodată nu m-am gândit la dragoste în cele dintâi luni petrecute în tovărăşia Maitreyiei. Mă ispitea mai mult faptul ei, ceea ce erasigilat şi fascinant în viaţa ei. Nu ştiu ce farmec şi ce chemareaveau până şi paşii ei. Dar aş minţi dacă n-aş spune că întreagamea viaţă din Bhowanipore – nu numai fata – mi se păreamiraculoasă şi ireală. Intrasem atât de repede şi fară rezervăîntr-o casă în care totul mi se părea neînţeles şi dubios, încâtmă deşteptam câteodată din acest vis indian, mă întorceam cugândul la viaţa mea, la viaţa noastră şi-mi venea să zâmbesc. Maitreyi mă întrebă într-o zi dacă vreau să învăţ bengaleza, mi-ar da ea lecţii. Eu îmi cumpărasem deja, din cea dintâisăptămână, un manual simplu pentru conversaţia bengaleză,din care citeam pe ascuns, trudindu-mă să prind înţelesul acelorcuvinte pe care le striga Maitreyi când era chemată sau cândse supăra...

După Mircea Eliade165 de cuvinte

54. Baba Dochia

Ea a sosit noaptea pe furiş şi s-a grăbit să-şi scuture cojoacele, ca să-şi afirme stăpânirea... A doua zi cetăţenii s-au trezit supuşii acestei regine, ai cărei miniştri sunt Crivăţul şi Gerul, ai cărei curtezani sunt Lupii şi Corbii, ale cărei armate sunt fulgii de zăpadă şi ţurţurii de gheaţă, ale cărei palate sunt clădite pe troiene.

Baba se priveşte în oglinda râurilor îngheţate şi poartă pe frunte o coroană de brilianturi ce te pătrunde de fiori, când o priveşti, şi te preface în sloi de gheaţă, când te apropii de dânsa.

4

4

Pădurile par ca nişte pete negre pe fundalul alb al tabloului iernatic. Copacii desfrunziţi au aere de schelete pârlite de foc şi printre crengile lor zboară mulţime de păsări: stigleţi, piţigoi, vrăbii, ciocârlani, căutându-şi hrana, pe când pe cerul noros cârduri de corbi fac manevre prevestitoare de vijelii.

În toate zările, în toate câmpurile se întinde o pătură albă, iar pe drumurile dispărute sub zăpădă se văd, mişcându-se încet sănii cu lemne.

După Vasile Alecsandri 164 de cuvinte

45

Cuprins1. Cuvânt înainte.................................................................32. Ucraina............................................................................43. Străvechiul Kiev.............................................................44. Luceafărul poeziei românești........................................55. Zâna Zorilor ...................................................................56. Din memoriile Trubadurului.........................................67. Eminescu.........................................................................68. Zeița poeziei...................................................................79. Prutul...............................................................................710. Prietenie adevărată.......................................................811. Moara cu noroc.............................................................812. Frumosul în muzică.....................................................913. Despre limba română...................................................914. Cum am învățat românește.......................................1015. Pe drumuri de munte.................................................1016. Visele...........................................................................1117. Fetița Dochiei.............................................................1118. Singur..........................................................................1219. Moromete...................................................................1220. Războaiele lui Traian și Decebal.............................1321. Legenda albinei..........................................................1322. Priveliști din țară........................................................1423. Limba maternă...........................................................1424. Obiceiuri legate de anotimpuri.................................1525. Părintele Ghermănuță................................................1526. Cozia...........................................................................1627. Odihna.........................................................................1628. Tradiții minunate.......................................................1729. Câmpia Sorocii...........................................................1730. Ciutura.........................................................................18

46

31. Sfatul păsărilor care pleacă.......................................1832. Cetatea Hotin..............................................................1933. Ștefan cel Mare..........................................................1934. Petru Movilă - Mitropolitul Kievului......................2035. Viața nouă de școlar..................................................2036. Talentul de a fi om.....................................................2137. Rățușca cea urâtă.......................................................2138. Lebedele.....................................................................2239. Nucul...........................................................................2240. Porțile de fier..............................................................2341. Anotimpul reînvierii..................................................2342. Sărbătoarea munților.................................................2443. Viața la țară.................................................................2444. Arta..............................................................................2545. Sufletul........................................................................2546. O rază de lumină........................................................2647. Făt-Frumos.................................................................2648. Ora îmblânzirii cugetului..........................................2749. Valea Bistriței.............................................................2750. Domnu Trandafir.......................................................2851. Gândul ......................................................................2852. Căpriana......................................................................2953. Legenda lacului.........................................................2954. Maitreyi......................................................................3055. Baba Dochia...............................................................30

47

Lilia Govornean Olga Ostafii

LIMBA ROMÂNĂ

CULEGERE DE TEXTEPENTRU DICTĂRI

EVALUAREA FINALĂ DE STATCLASA a 9-a

48