PREFATA este un text asezat inaintea unei opere literare sau stiintifice, in care sunt expuse scopul si structura acesteia sau intentiile autorului.

POSTFATA este un text explicativ plasat la sfarsitul unei opere.Prefata si postfata pot apartine autorului sau unei alte persoane, care comenteaza sau

recomanda lucrarea respectiva.

NOTA este o insemnare explicativa la un text literar sau la unul stiintific, cuprinzand informatii suplimentare referitoare la autor, la anumite cuvinte sau aspecte din text, la opera citata, etc. Notele pot fi plasate la subsolul paginii, la sfarsitul capitolelor sau al lucrarii. Ele pot fi marcate prin numere sau prin asteriscuri.

CAMPUL LEXICAL cuprinde totalitatea cuvintelor care apartin aceluiasi domeniu si care au trasaturi de sens comune. In campul lexical intra sinonimele acestor cuvinte, ca si derivatele lor si expresiile care le cuprind.

VOCABULARUL sau LEXICUL reprezinta totalitatea cuvintelor care exista intr-o limba.

VOCABULARUL FUNDAMENTAL cuprinde cuvintele cel mai des folosite si care sunt intelese se toti vorbitorii unei limbi. Vocabularul fundamental cuprinde aproximativ 1500 de cuvinte, apartinand tuturor partilor de vorbire. Aceste cuvinte sunt vechi, raman timp indelungat in limba si se caracterizeaza prin polisemantism (prezinta mai multe intelesuri).

relaţii de rudenie: mamă, tată, frate soră, fiu, soţ;părţi ale corpului omenesc: inimă, cap, frunte, mână;obiecte de uz general: masă, casă, stradă, fereastră;stări şi acţiuni: a face, a merge, a zice, a vrea, a şti;nume de păsări şi animale: câine, găină, oaie, cal;nume de pomi şi arbori: prun, cireş, stejar, salcâm;diviziuni ale timpului: zi, oră, lună, iarnă, noapte;culori: roşu, galben, albastru, verde.

MASA VOCABULARULUI cuprinde cuvintele care nu intra in vocabularul fundamental. Cuvintele din masa vocabularului reprezinta aproape 90% din cuvintele limbii romane. In masa vocabularului intra termenii stiinţifici si tehnici, arhaismele, regionalismele, elementele de argou si jargon.

Mijloacele de imbogatire a vocabularului sunt:interne – cand cuvintele noi sunt formate din elementele existente in limba prin derivare, compunere, schimbarea valorii gramaticale;externe – cand cuvintele se introduc din alte limbi (imprumuturile si neologismele).

DERIVAREA este mijlocul de imbogatire a vocabularului prin care se formeaza cuvinte noi cu ajutorul sufixelor si al prefixelor.

RADACINA este reprezentata de sunetul sau grupul de sunete dintr-un cuvant care nu isi schimba niciodata forma.

TEMA este reprezentata de radacina cuvantului la care s-au adaugat afixe sau afixoide si la care urmeaza sa se adauge si alte afixe sau afixoide.

SUFIXELE sunt sunetele sau grupurile de sunete adaugate dupa radacina pentru a forma un cuvant nou. Sufixele sunt:

lexicale - formeaza cuvinte noi;gramaticale – nu creeaza forme gramaticale (sufixe de mod si de timp);lexico-gramaticale - când exprimă, simultan, un sens nou şi o categorie gramaticală.

Sufixele formeaza:substantive (galbenus)verbe (a ciocani)adjective (visiniu)numerale (doime)pronume (matalica)adverbe (vitejeste)interjectii (aolica).

Sufixele lexicale sunt folosite pentru denumirea:agentului: băutor, fierar, gornist, luntras;însuşirii: auriu, fricos, fugar, mancacios, purtabil, sprancenat, vamal, iubitor;colectivităţii: brădet, turcime, stufis, goruniste, zmeuris;instrumentului: alfabetar, piperniţă, schimbator;noţiunilor abstracte: cerinţa, domnie, grăsime, raceala, scursura, siguranta;modalităţii: bărbăteşte, pieptis, taras;locului si originii: benzinarie, fierarie, somesean;obiectelor sau însuşirilor mici: căluţ, băieţel, copilaş, manuta, pantofior, vanticel;obiectelor sau însuşirilor mari: băieţoi, copilandru, grasan, ladoaie, pietroi, aparaie.

SUFIXELE DIMINUTIVALE formeaza cuvinte care denumesc obiecte sau insusiri considerate de vorbitor mai mici decat obiectele sau insusirile denumite de cuvintele de baza. Cuvintele formate cu aceste sufixe se numesc DIMINUTIVE. Sufixele diminutivale formeaza:

substantive (floricica)adjective (voinicel)adverbe(lentut)

SUFIXELE AUGMENTATIVE formeaza cuvinte care denumesc obiecte sau insusiri considerate de vorbitor mai mari decat obiectele sau insusirile denumite de cuvinte de baza. Cuvintele formate cu aceste sufixe se numesc AUGMENTATIVE. Sufixele augmentative formeaza:

substantive (buboi)adjective

PREFIXELE sunt sunetele sau grupurile de sunete adaugate inaintea radacinii pentru a forma un cuvant nou. Prefixele formeaza:

verbe (a desfrunzi)

substantive (nesansa)adjective (descretit)adverbe (negresit)

Prefixele pot fi:negative: nesansa, inegalitate, apolitic;privative: a descreti, a desira;iterative: a rasciti, a reaminti;delocutive (formeaza cuvinte de la locutiuni): a insira, a impaturi.

Derivarea poate fi regresiva prin eliminarea unui afix real sau aparent de la un cuvant sau parasintetica cand se formeaza un cuvnt nou prin adaugarea in acelasi timp a unui sufix si a unui prefix sau prin adaugarea succesiva de afixe.

Sufixele si prefixele se mai numesc AFIXE.Desinentele sunt sufixe gramaticale.

COMPUNEREA este mijlocul de imbogatire a vocabularului prin care se formeaza cuvinte noi, unind sau alaturand termeni diferiti. Termenii din care se formeaza un cuvant compus isi pierd sensul pe care il au cand exista independent. Cuvintele compuse sunt:

substantive (untdelemn)verbe (a binemerita)adjective (asa-zis)pronume (dumnealui)numerale (douazeci)adverbe (astfel)prepozitii (de la)conjunctii (ca sa)interjectii (tic-tac)

Exista si elemente de compunere savante – prefixoidele si sufixoidele.

PREFIXOIDELE sunt elemente de compunere care se aseaza inaintea unei radacini/teme pentru a forma un cuvant nou, ele fiind cuvinte cu inteles de sine statator, cele mai multe povenind din greaca veche si din latina.

auto = propriu.bio = privitor la viata.geo = privitor la pamant.macro = mare.micro = mic.poli = multi.pseudo = fals.tele = departe.zoo = privitor la animale.

SUFIXOIDELE sunt elemente de compunere care se aseaza dupa radacina/ tema pentru a forma un cuvant nou, ele fiind cuvinte cu inteles de sine statator, cele mai multe povenind din greaca veche si din latina. Cele mai frecvent folosite sufixoide sunt:

cid=ucigătorderm=piele

fag=mâncător defil=iubitor defob=fricăfor=purtătorglot=limbăgraf=a scrie grama=scrierehorama=vederekrat=putereliza=descompunerelog=ratiune; specialistmetro=măsurămorf=formănom=legeped=educator; piciorscop=a priviteca=colectiezofie=întelepciune

Prefixoidele si sufixoidele se mai numesc AFIXOIDE.

PROCEDEELE DE COMPUNERE sunt:alaturarea (parataxa) prin contopire sau cu cratima – untdelemn, binevoitor, cumsecade, binefăcător, buna-credinta, verde-gri, de la, apa tare;sobordonarea – ochiul-bourului;abrevierea (prescurtarea) – B.C.R.(Banca Comerciala Romana), B.R.D., D.E.X.(Dixionar Explicativ al limbii romane)

SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE (CONVERSIUNEA) este mijlocul de imbogatire a vocabularului prin trecerea de la o parte de vorbire la alta.

ADVERBELE pot proveni din adjective (frumos), substantive (care denumesc anotimpurile, partile zilei, zilele saptamanii), verbe la participiu (inganat), numerale multiplicative (insutit).ADJECTIVELE pot proveni din verbe la participiu sau la gerunziu (filtrat, fluturande), pronume (acesti), numeral (doi copii), adverbe (haine gata).SUBSTANTIVELE se obtin prin articulare cu articol hotarat sau articol nehotarat din adjective (adancii), verbe (ratacitii, mersul, suferindul), adverbe (aproapelui), interjectii (oful), pronume (eul, nimicuri), numerale (doiul), prepozitie (aul).PREPOZITIILE pot deriva din adverbe (deasupra), substantive (gratie), verbe la participiu (multumita).

FAMILIA LEXICALA sau FAMILIA DE CUVINTE cuprinde toate cuvintele obtinute prin derivare, compunere sau schimbarea valorii gramaticale de la un cuvant de baza.

ÎMPRUMUTURILE mai vechi au intrat în limbă pe baza relatiei noastre directe cu alte popoare si pot prroveni din:

slavă: drag, plug, stană, ras, veverita, vesel, duhovnic, cazanie, ceasoslov, letopiseţ;maghiară: belşug ,chip, meşteşug, oraş, gând, locaş, gingaş, viclean, sălaş;

turceşti: baclava, basma, cafea, caşcaval, ciubuc, musaca, cişmea, ciorap, basma, bre, barem, halş; greacă: cort, folos, mătase, omidă, traistă, caligrafie, lefter, taifas, simandicos, ifos, ctitor;franceza: elev, a solutiona, balcon, bec, bacalaureat, cinema, pension;engleza: talk-show;italiana: piano, adagio, scadenta, bancă, basorelief, capodoperă;germana: crenvurst, fasung, abţibild, glasvand, matriţă, valţ;latina savanta: colocviu, insula, ambigen, pictor, tezaur, student, rege;engleza: corner, fault, fotbal, pickup, show.

NEOLOGISMELE sunt cuvinte noi imprumutate recent din alte limbi sau create in interiorul limbii prin derivare sau compunere cu un component neologic.

SENSUL unui cuvânt, se precizează numai în context. Există în limba română cuvinte foarte putine care au un singur sens. Cele mai multe cuvinte, însă, capătă, în functie de context, sensuri diferite.

Calitatea unui cuvânt de a avea mai multe întelesuri se numeşte POLISEMIE, iar cuvintele cu mai multe sensuri se numesc polisemantice. Cuvintele care au un singur sens se numesc monosemantice (pix). Monosemantice sunt cuvintele din domeniul ştiintei şi al tehnicii. Polisemia se explică prin faptul că unele cuvinte pot dobândi în timp sensuri noi derivate, păstrând în mare, sensul initial.

Ştiinta care se ocupă cu sensurile cuvintelor, se numeşte SEMANTICĂ.

SENSUL LEXICAL al cuvintelor este însuşirea obiectului reflectată în mintea noastră, deci întelesul pe care vorbitorul i-o atribuie unui cuvânt. Un cuvânt oarecare, luat izolat, poate avea unul sau mai multe întelesuri, dar introdus într-un context poate avea doar o singură semnificatie. Deducem că sensul este o constantă semantică în afara unui enunt, iar semnificatia înseamnă actualizarea sensului într-un anume context.

SENSUL PROPRIU sau de bază (principal, fundamental) este cel obişnuit, folosit curent, dar trezeşte în mintea vorbitorului întreaga obişnuintă a unui obiect, actiune, însuşire.

SENSUL FIGURAT este cel mai putin obişnuit si care creează în mintea vorbitorului o altă imagine decât cea obişnuită. Cuvintele folosite cu sens figurat dau naştere la figuri de stil.

UNITĂTILE FRAZEOLOGICE sunt îmbinări de cuvinte care au sens unitar: locutiuni, expresii, grupuri sintactice stabile si clişee internationale.

LOCUTIUNILE sunt grupuri de două sau mai multe cuvinte care reprezintă o unitate de sens şi care împreună se comportă ca o parte de vorbire (aducere aminte=amintire, bataie de joc=batjocura).

EXPRESIILE sunt îmbinări de cuvinte cu o mai mare încărcătură emotională, fiind mai expresive decât locutiunile. Expresiile idiometrice (idealiste) sunt îmbinări cu sens figurat

intraductibile în alte limbi (a nu fi în apele lui=a fi suparat, lovit cu leuca=nebun, a-si pune pofta-n cui= a renunta, a calca in strachini=a gresi ).

GRUPURILE SINTACTICE STABILE, sunt îmbinări care nu au sinonim.

CLIŞEELE INTERNATIONALE, sunt sintagme cu circulatie internatională. Unele dintre ele au la bază legende biblice sau olimpice (Arca lui Noe, Oul lui Columb, Nasul Cleopatrei).

SINONIMELE sunt cuvintele cu forma diferita si cu sens asemenator. Alegerea sinonimului depinde de enuntul in care apare cuvantul, neexistand sinonimie perfecta. Sinonimele pot fi:

totale - sunt foarte putine la număr şi se stabilesc între un cuvânt vechi, popular sau regional, şi unul din limba literară, sau între termenii tehnici şi denumirea populară (varză-curechi, nea-omăt, cupru-aramă, natriu-sodiu, kalium-potasiu);partiale - se intâlnesc, de regulă, în grupul de cuvinte vechi şi polisemantice (bun-avantajos, gustos, prielnic, cumsecade); aproximative - sunt intâlnite în seria cuvintelor cu sens figurat (iubire - flacără, lavă, arşită [in poezie])

In limba romana exista expresii care sunt imbinari constante de cuvinte. Se poate stabili o relatie de sinonimie:

Intre o expresie si un cuvant;Intre doua expresii.

ANTONIMELE sunt cuvintele cu sensuri complet opuse. Exista prefixe cu ajutorul carora se pot forma antonime: ne-, in-, des-, a-, i-.

OMONIMELE sunt cuvinte cu aceeasi forma si cu sens complet diferit.

OMOFONELE sunt cuvinte care se pot pronunta la fel.

OMOGRAFELE sunt cuvintele care se scriu la fel.

Omonimele sunt obligatoriu omofone.

PLEONASMUL este o greseala de exprimare care consta in folosirea alaturata a unor cuvinte sau constructii cu acelasi inteles.

PARONIMELE sunt cuvinte cu forma asemanatoare si cu sens diferit. Paronimele se deosebesc prin cel mult doua sunete. Cand vorbitorul nu cunoaste sensul unui cuvant, are tendinta de a-l apropia de unul pe care il cunoaste, aparand astfel confuzii paronimice.

cazual – cauzallacuna – lagunaepic – etica asculta – a auscultaor – oriadagiu – adagiocampanie - companie eminent - iminent minor - minier

anual - anuar

ARHAISMELE LEXICALE sunt cuvinte care nu se mai intrebuinteaza astazi in vorbire. Arhaismele intra in masa vacabularului si sunt folosite in literatura pentru a zugravi epoci trecute. Arhaismele sunt:

lexicale – cuvinte vechifonetice – pronuntii vechi morfologice – forme gramaticale vechisintactice – constructii sintactice vechisemantice – sensuri vechi ale unor cuvinte.

REGIONALISMELE LEXICALE sunt cuvinte folosite numai in anumite zone ale tarii. Regionalismele intra in masa vocabularului si sunt folosite in literatura pentru a zugravi mai plastic un personaj. Regionalismele sunt:

lexicale – cuvinte folosite in anumite zone ;fonetice – pronuntii folosite in anumite zone;morfologice – forme gramaticale folosite in anumite zone;sintactice – constructii sintactice folosite in anumite zone;

ARGOUL este un mod de exprimare nonliterar, specific anumitor grupuri sociale „certate cu legea“ şi cu „codul manierelor elegante“ – grupuri alcătuite din vagabonzi, delincvenţi, dar şi din elevi, studenţi, militari ş. a. –, care şi-au format un „vocabular special“, cuprinzând cuvinte „cu sensuri deturnate“ din limba comună ori din sfera regionalismelor, neologismelor, etc. Exemple: marfă, meseriaş, valabil, vrăjeală, trombonist, trotilat, a se da rotund, a zemui, venit cu pluta (sau plutaş), căzut odată cu ploaia, venit cu roata de caşcaval pe dunga gardului, e groasă, măcăne, bişniţări, a drincui (din engl. (to)drink), şmenar (persoană care înşală în schimbarea ilegală a banilor), a şpăgui (< şpagă).

JARGONUL este limbajul folosit de vorbitori relativ instruiti, din mediul orasenesc si straturi sociale superioare, in care abunda neologismele si mai ales termenii straini insuficient asimilati, precum si limbajul folosit de diverse grupuri profesionale, greu de inteles de cei din afara domeniilor respective. Exemple sugestive se regasesc in comediile lui I. L. Caragiale si V. Alecsaandri.

CACOFONIA este sonoritatea supărătoare a unor silabe alăturate, de multe ori cu tentă vulgară. Utilizarea virgulei între cele două silabe nu este eficientă, aşadar nu este recomandabilă, pentru că sunetele respective rămân alăturate în continuare. Evitarea cacofoniei se face prin intermediul câtorva părţi de vorbire, cum ar fi: decât, drept, faptul că, asemenea, întrucât (în loc de pentru că), articole proclitice ori pur şi simplu reformulând enunţul. Cele mai frecvente cacofonii sunt: la/la; sa/sa; ca/ca; ca/ce(ci); că/ca; cu/co; că/co; că/cu; că/când; cii/ru; pul/a. 

Astăzi facem ora de chimie la laborator./ Astăzi facem ora de chimie în laborator. Aceasta este o politică care enervează electoratul. / Această politică enervează electoratul.A întocmit o analiză economică care nu se bazează pe realitate. / A întocmit o analiză economică fără să se bazeze pe realitate. Regret că_colegii mei nu sunt de acord. / Regret că nu sunt de acord colegii mei.Sunt deprimat, pentru că caut de mult o soluţie. / Sunt deprimat, întrucât caut de mult o soluţie.

De data asta pleca către exterior. / De data asta pleca spre exterior.Ca consilier are noi responsabilităţi. / In calitate de consilier are noi responsabilităţi.Locuinţa lui este la fel ca casa mea. / Locuinţa lui este asemenea casei mele. A fost desemnat ca candidat la Senat. / A fost desemnat drept candidat la Senat. Trebuie ca cineva să răspundă. / Trebuie să răspundă cineva. Am venit cu rugămintea de a-mi motiva absenţele. / Vă rog să-mi motivaţi absenţele. / Am rugămintea să-mi motivaţi absenţele. Cu timpul a înţeles toate problemele. / In timp a înţeles toate problemele. In timpul acesta vorbea profesorul. / In acest timp vorbea profesorul.Tipul acela nu-mi place/ Acel tip nu-mi place.

Antonimul pentru cacofonie este eufonie, care înseamnă succesiune armonioasă de sunete, efect auditiv plăcut.

Norma literară condamnă folosirea lui "ca şi " (sau a lui "ca, virgulă " ) în loc de ca pentru evitarea cacofoniilor (şi cu atât mai mult când acest pericol nu există), în construcţii de tipul "ca şi consilier"/ "ca, virgulă, consilier" care pot fi înlocuite prin construcţii directe precum "a fost  numit consilier" sau "l-a luat drept consilier" ori "în calitate de consilier".