vindecarea prin iubire

4
„Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pîine, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.” Matei 4:4 Ca să fii cu adevărat satisfăcut trebuie să te laşi vindecat de dependenţa de satisfacţii exterioare (mîncare, lucruri) şi să permiţi să fii hrănit în principal cu hrana spirituală – iubirea care o simţi venind din inimă, de la Dumnezeu, pentru tine. Oamenii care nu se simt bine emoţional sau fizic confundă golul spiritual (iubirea interioară pe care ai blocat-o în ultimul timp, nelăsînd-o să te vindece) cu foamea. Cînd începi să simţi iubirea activă, eşti obişnuit să te sperii şi fugi la mîncare. Cu mîncarea (mai ales carne, mîncare gătită şi zahăr) poţi să te ascunzi aparent de energia vindecătoare a lui Dumnezeu din tine. Aparent pentru că, nepermiţînd iubirii să te vindece fizic şi mental chiar acum, devii din ce în ce mai bolnav fizic, mai deranjat mental şi deci emoţional şi iubirea are şi mai multe de vindecat. Orice boală fizică sau mentală/emoţională e un apel la Dumnezeu din tine şi la care Duhul Sfînt (inima) răspunde imediat cu drag şi cu inteligenţa infinită. Răspunsul e chiar iubirea, energia care ştie exact cum să te vindece de orice nu e bine în corp şi în minte. Ţi se cere doar să cedezi controlul minţii în mîna inimii - să îţi relaxezi mintea, să rămîi atent, tăcut şi să permiţi iubirii de la Dumnezeu să te vindece. Să nu te mai bazezi pe soluţiile minţii: mîncare, medicamente, operaţii, anumite acţiuni ci pe soluţiile inimii (Duhului Sfînt): relaxează-te în iubirea ei atot vindecătoare, de la Dumnezeu. Orice vei primi de la inimă vor fi cuvintele lui Dumnezeu sub formă de sentimente perfecte. În lumina lor perfectă, orice din tine ce a uitat să fie perfect îşi aduce iar aminte. În timpul vindecării o să devii conştient atît de lucrurile fizice care îşi primesc vindecarea (o să simţi dureri) cît şi de gîndurile şi emoţiile care se vindecă (vei fii conştient de gîndurile dureroase şi de emoţiile neplăcute). Tu doar rămîi tăcut şi atent, liniştit priveşte cum lumina iubirii le vindecă pe toate! Ca să permiţi inimii să te vindece cît mai rapid, tine post cu apă. Dacă nu suporţi eficienţa maximă a vindecării postului cu apă (sau nu ai încredere să te laşi total în mîinile pline de iubire şi de inteligentă infinită), poţi să ţii post cu suc de fructe care vor micşora eficienţa şi deci simptomele vindecării (dacă ai cancer sau o boală grea, cel mai bine e cu apă) Primul obstacol în calea vindecării e frica minţii (bolnave) – frica că dacă ea nu controlează îi va fi rău.

Upload: dana-si-dany-haidau

Post on 24-Jul-2015

56 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Vindecarea Prin Iubire

„Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pîine, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.” Matei 4:4

Ca să fii cu adevărat satisfăcut trebuie să te laşi vindecat de dependenţa de satisfacţii exterioare (mîncare, lucruri) şi să permiţi să fii hrănit în principal cu hrana spirituală – iubirea care o simţi venind din inimă, de la Dumnezeu, pentru tine.

Oamenii care nu se simt bine emoţional sau fizic confundă golul spiritual (iubirea interioară pe care ai blocat-o în ultimul timp, nelăsînd-o să te vindece) cu foamea. Cînd începi să simţi iubirea activă, eşti obişnuit să te sperii şi fugi la mîncare. Cu mîncarea (mai ales carne, mîncare gătită şi zahăr) poţi să te ascunzi aparent de energia vindecătoare a lui Dumnezeu din tine. Aparent pentru că, nepermiţînd iubirii să te vindece fizic şi mental chiar acum, devii din ce în ce mai bolnav fizic, mai deranjat mental şi deci emoţional şi iubirea are şi mai multe de vindecat.

Orice boală fizică sau mentală/emoţională e un apel la Dumnezeu din tine şi la care Duhul Sfînt (inima) răspunde imediat cu drag şi cu inteligenţa infinită. Răspunsul e chiar iubirea, energia care ştie exact cum să te vindece de orice nu e bine în corp şi în minte. Ţi se cere doar să cedezi controlul minţii în mîna inimii - să îţi relaxezi mintea, să rămîi atent, tăcut şi să permiţi iubirii de la Dumnezeu să te vindece. Să nu te mai bazezi pe soluţiile minţii: mîncare, medicamente, operaţii, anumite acţiuni ci pe soluţiile inimii (Duhului Sfînt): relaxează-te în iubirea ei atot vindecătoare, de la Dumnezeu. Orice vei primi de la inimă vor fi cuvintele lui Dumnezeu sub formă de sentimente perfecte. În lumina lor perfectă, orice din tine ce a uitat să fie perfect îşi aduce iar aminte. În timpul vindecării o să devii conştient atît de lucrurile fizice care îşi primesc vindecarea (o să simţi dureri) cît şi de gîndurile şi emoţiile care se vindecă (vei fii conştient de gîndurile dureroase şi de emoţiile neplăcute). Tu doar rămîi tăcut şi atent, liniştit priveşte cum lumina iubirii le vindecă pe toate!

Ca să permiţi inimii să te vindece cît mai rapid, tine post cu apă. Dacă nu suporţi eficienţa maximă a vindecării postului cu apă (sau nu ai încredere să te laşi total în mîinile pline de iubire şi de inteligentă infinită), poţi să ţii post cu suc de fructe care vor micşora eficienţa şi deci simptomele vindecării (dacă ai cancer sau o boală grea, cel mai bine e cu apă)

Primul obstacol în calea vindecării e frica minţii (bolnave) – frica că dacă ea nu controlează îi va fi rău.

„Nu ştiţi că sunteţi templul lui Dumnezeu şi că spiritul lui locuieşte în voi.” Corinteni 3:16„Şi aruncaţi asupra Lui toate grijile voastre căci El însuşi se îngrijeşte de voi.” Petru 5:7„Binecuvîntat este cel care are încredere în Tatăl şi îşi pune toată încrederea şi speranţa în el.” Ieremia 17:7„Bunătăţile Domnului nu s-au sfîrşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se inoiesc în fiecare dimineaţă.” Plîngerile 3:22-23„Rămîi liniştit şi priveşte faptele uimitoare ale lui Dumnezeu!” Iov 37:14„Dumnezeu şi-a revărsat iubirea în inimile noastre.” Romani 5:5„Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi-ţi va da din nou putere; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” Isaia 58:11„V-am spus acestea cât timp mai sunt cu voi. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu.” Ioan 14:25-26„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:32„Căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-i cereţi voi.” Matei 6:8„Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar dă har celor smeriţi.Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” Iacov 4:5-7

Page 2: Vindecarea Prin Iubire

Diavolul nu e altceva decît cînd mintea e nevindecată şi se crede la conducere, mintea e un servitor minunat dar un stăpîn jalnic (cînd e nevindecat). Să credem că putem să ştim ce e bine pentru vindecarea noastră cu mintea nevindecată e să copiem mîndria minţii. Mai bine să fim smeriţi ştiind că doar Dumnezeu ştie perfect cum să ne vindece. Cum recunoşti o minte care are nevoie de vindecare: te crezi singur, crezi că satisfacţia ţi-o aduc lucruri din afara ta, crezi în lipsă, crezi că nu poţi, Dumnezeu nu te ajută, gîndeşti negativ, ai emoţii negative, mai simplu – nu simţi extazul pur al iubirii în absolut orice moment, complet necondiţionat. Mintea nu poate să se vindece singură (cu afirmaţii pozitive). Doar inimă poate să o vindece.

În timpul postului, bea doar atîta apă cît îţi cere setea, nu mai multă şi nici mai puţină, fără suc, vitamine, fără suplimente sau medicamente (fără să îţi laşi mintea să-şi bage coada – iubirea ştie perfect ce face).

După primele 3, 4 zile senzaţia de foame va dispare şi vindecarea va continua mai uşor. O să aveţi atenţie fizică şi mentală mult mai bună.

Deşi sînt utilizate proteine, o persoană postind 40 de zile pe apă nu va suferi un deficit de proteine, minerale, vitamine sau acizi graşi. Prin descompunerea celulelor bolnave sau pe moarte, toate substanţele esenţiale sînt disponibile în timpul postului pentru reutilizare în cadrul organismului. Aceste celule moarte sînt utilizate într-un mod sistematic.

E recomandat să ţineţi post cu apă minim 10 zile, sau pînă nu mai aveţi niciun simptom negativ şi pielea vă este perfectă.

Cînd eşti complet vindecat corpul îţi va arăta perfect, vei străluci de sănătate şi de bucurie. Mintea îţi va fi clară, continuînd să fie conectată la inteligenţa divină din inimă.

Cînd terminaţi postul, timp de cîteva zile beţi doar sucuri de fructe. Şi apoi legume şi fructe. Mîncaţi încet şi mestecaţi bine mîncarea. Un fenomen interesant se întîmplă după vindecarea prin post. Anii în care ţi-ai condiţionat corpul să tolereze mîncarea fără viaţă sînt daţi înapoi. Corpul e curat ca un nou născut. Încearcă să dai unui nou născut prăjitura cu mere.

Cînd eşti vindecat o să te saturi cu mult mai puţină mîncare. Mîncărurile pline de grăsime, sare sau zahăr o să îţi provoace greaţă, dureri de cap şi slăbiciune. Cîteva fructe vor fi complet satisfăcătoare. Pentru că sistemul digestiv e mai eficient o să debordezi de energie. De ce? Pentru că după vindecare corpul este curat, nu mai tolerează mîncărurile cu care erai obişnuit înainte de post. Să te simţi rău mîncînd mîncare proastă e semn că îţi funcţionează normal corpul. Postul îi redă abilitatea corpului să reacţioneze violent la mîncarea lipsită de viată.

“A păstra organismul în stare bună de sănătate este o datorie ... altfel nu vom fi capabili sa ne păstrăm mintea puternică şi clară.”„Mintea omului, nu inamicii, il atrage spre căi rele.”„Pentru a se putea bucura de sănătate bună, pentru a aduce adevărata fericire pentru familia lui, pentru a aduce pacea tuturor, un om trebuie mai întâi să işi disciplineze şi sa-şi controleze propria minte. Dacă un om îşi poate controla mintea, el poate găsi calea spre iluminare, şi toată înţelepciunea şi virtutea vor veni in mod natural la el.”Buddha„Facă-se nu voia Mea ci a Ta” Luca 22:43

Page 3: Vindecarea Prin Iubire