vilfredo pareto - proiect

8/14/2019 Vilfredo Pareto - Proiect

http://slidepdf.com/reader/full/vilfredo-pareto-proiect 1/10

Vilfredo Pareto

1848-1923

1. Elemente biografice

Vilfredo Pareto s-a nascut in anul 1848 la Paris, intr-o familie aristocrata. Tatal sau, un marchiz italian

din apropiere de Genova si inginer civil, era un adept al liderului nationalist Giuseppe Mazzini aflandu-se

astfel in opozitie cu Casa de Savoy. Acest fapt l-a obligat sa se refugieze la Paris in anul 1835, traind in exil

dupa exemplul lui Mazzini si a altor nationalisti italieni. Vilfredo era al treilea copil al sau dar primul fiu din

mariajul sau cu o femeie de origine franceza.



Familia Pareto s-a intors in Italia in jurul anului 1858. Urmand exemplul tatalui sau Vilfredo a studiat

ingineria la Institutul Politehnic din Torino, obtinandu-si doctoratul cu o dizertatie asupra echilibrului elastic

al corpurilor solide. Dupa ce a absolvit in 1870 (fiind primul din clasa) Pareto s-a angajat ca director la Caile

ferate din Roma. In 1874 el devine director general al Uzinelor Siderurgice din Florenta. In anul 1882 a

candidat pentru Parlament in Pistoia, dar fara succes, constatand ca superioritatea intelectuala nu constituia

neaparat un atu in politica.

In 1889, dupa moartea parintilor sai, Pareto isi schimba stilul de viata renuntand la postul pe care il

avea, se casatoreste cu o rusoaica numita Alessandrina Bakunin si se muta in Fiesole.

In timpul sau liber, Pareto isi insusise temeinice cunostinte de economie politica si sociologie. A scris

de asemenea numeroase articole pe teme politice si sociale, majoritatea impotriva guvernului. a fost un

libertarian pasionat si un adept al comertului liber, dar nu din simpatie pentru intreprinzatorii capitalisti, ci

dintr-un dispret aristocratic pentru democratia burgheza. El a impartasit opinia lui Adam Smith ca guverneleexploateaza populatia pentru a sustine grupurile de interese. Nobilimea (careia ii apartinea), socialistii, clerul,

democratia si masele populare erau tratate cu aceeasi desconsiderare. In acelasi timp, Pareto a fost un

antimilitarist inflacarat, un radical si un ateist. Aceste conceptii nu puteau fi privite cu ochi buni de guvern. O

conferinta publica pe care a tinut-o la Milano a fost intrerupta de politie, refuzandu-i-se, de asemenea,

permisiunea sustinerii unui curs de economie matematica la Roma.

La varsta de 42 de ani, Pareto se simtea infrant, negasind nici o cale de reusita sociala, se gandeste sa

emigreze. Il intalneste astfel pe Maffeo Pantaleoni, pe atunci economistul cel mai de seama al Italiei si ii

citeste lucrarea „Principii de economie pura”. Aceasta i-a oferit motivatia de a-l reciti pe Walras, a carei

conceptie o respinsese initial, descoperind acum perfectiunea teoriei ehilibtului general. Pareto a hotarat astfel

sa-si consacre viata in intregime cercetarii stiintifice, fapt care marcheaza cea de a doua etapa a vietii sale

profesionale.

Intre timp, Leon Walras cauta pe cineva care sa ii ia locul ca profesor la Universitatea din Lausanne in

Elvetia. Pantaleoni i l-a recomandat pe Vilfredo Pareto. Astfel in 1893 Pareto a fost numit profesor, pentru

inceput doar temporar, iar in 1894 permanent.

Desi a fost un profesor de succes el a privit activitatea de predare ca pe un impediment in calea

cercetarii stiintifice. Era de asemenea nemultumit de faptul ca biblioteca din Lausanne cumpara anual doar

doua sau trei carti de economie si aceasta cu conditia sa nu fie prea scumpe.

In anul 1898, moartea unui unchi bogat il face pe Pareto milionar. La scurt timp dupa aceea, sotia sa il

paraseste fugind in Rusia. Se va retrage la Celigny, langa Geneva, unde va duce o viata plina de preocupari



stiintifice. La inceput a calatorit in Lausanne pentru a-si tine cursurile dar in 1907 a parasit catedra. Va

continua sa locuiasca la vila sa alaturi de douazeci de pisici si de o frantuzoaica draguta, Jeanne Regis.

In sfera de preocupari intelectuale a lui Pareto, sociologia a castigat treptat teren in fata economiei.

Desi devenise o personalitate cu faima internationala, in special ca sociolog, Pareto s-a retras tot mai mult din

lume. Vederile sale politice s-au schimbat. Fostul radical a devenit conservator care privea democratia

parlamentara ca decadenta. Fascistii l-au proclamat in mod eronat drept unul dintre profetii lor, iar Mussolini

l-a propus candidat pentru Senat, desi Pareto nu a intreprins nici o actiune in sprijinul acestuia.

In anul 1923 se va casatori cu Jeanne Regis, dupa ce reuseste sa obtina divortul de prima sotie. Va muri

insa doua luni mai tarziu la varsta de 75 de ani.

2. Prezentare generala a operei

Pareto a fost un autor prolific, Operele complete ale acestuia cuprinzand nu mai putin de 30 de volume

si anume:

Principii fundamentali della Teorie dell’Elasticita, 1869

"Della logica delle nuove scuole economiche", speech to Accademia dei Gerogofili , 1877.

“L’Italie economique”, 1891, Revue des deux mondes

"Les nouvelles théories économiques", 1892, Le monde économique

"Considerazioni sui principi fondamentali dell'economia politica pura", 1893, Giornale degli Economisti .

"Introduction" to K. Marx, Capital, 1893

Leçon d’économie pure à l’Université de Lausanne, 1893 (nepublicata)

"The Parliamentary Regime in Italy", 1893, American Poli Sci Quarterly

La liberté économique et les événements d'Italie .

"La courbe des revenus", 1896, Le Monde economique (French/Italian)

Cours d'économie politique professé à l'université de Lausanne , 3 volumes, 1896-1897

"The New Theories of Economics", 1897, JPE "Comment se pose le problème de l 'économie pure?", Notes to Association Stella ,1898 (publ. 1965)

"Un' Applicazione di teorie sociologiche", 1900, Rivista Italiana di Sociologia (transl. in English as The Rise

and Fall of the Elites )

"On the Economic Phenomenon", 1900, GdE (repr. 1953, IEP )



"Le nuove toerie economiche (con in appendice le equazioni dell' equilibrio dinamico)", 1901, GdE

"De l'économique, discours d'installation de M.V. Pareto à professeur ordinaire", Lausanne, 1901 (publ. 1965)

Les systèmes socialistes , 1902

L'économie pure, resumé du cours donné a l'Ecole des Hautes Etudes Sociales de Paris , 1902

"Review of Aupetit", 1902, Revue d'econ politique

"Anwendungen der Mathematik auf Nationalökonomie", 1903, Encyklopödie der Mathematischen

Wissenschaften

"Il Crepuscolo della Libertà", 1905, Rivista d'Italia .

Manual of Political Economy , 1906 (Italian; French transl., 1909, English transl, 1971).

"L'économie et la sociologie au point de vue scientifique", 1907, Rivista di Scienza .

"Economie mathématique", 1911, in Gauthier-Villars, Encyclopedie des sciences mathematiques

Le mythe vertuiste et la littérature immorale . 1911 "Introduction" to G. Osorio, Théorie mathematique de l'échange , 1913.

Trattato di Sociologia Generale , 1916. (transl. in English as Mind and Society . Extracts (1), (2), (3); extract in

Spanish)

"Discorso per il Giubileo", 1917, La Riforma Sociale – Jubillee speech manuscript

"Formi di fenomeni economici e previsioni", 1917, Riv di Sci Banc

Fatti e Teorie , 1920

Trasformazione della Democrazia , 1921

Mon Journal , 1958

Scritti sociologici di Vilfredo Pareto , 1966.

Oeuvres completes de Vilfredo Pareto, ed. G. Busino

Faima sa se intemeieaza insa pe 4 carti importante.

Prima sa opera, bazata pe cursurile tinute la Lausanne, a fost Cours d’economie politique . Aceasta a

fost publicata in doua volume in anii 1896 si 1897. primul capitol al cartii reprezintao excelenta introducere

generala in economia walrasiana. Dar punctul forte al cartii este faimoasa (dar si cea mai criticata) sa lege de

distribuire a venitului prezentata in detaliu. Restul lucrarii este remarcabil in principal pentru etalarea unei

formidabile eruditii, intinzandu-se din perioada antichitatii si pana la afacerile curente.

Locul lui Pareto in istoria gandirii economice se datoreaza in primul rand lucrarii sale manuel

d’économie politique. Editia italiana a aprut in 1906, dar renumita anexa apare numai la editia franceza din

1909. In aceasta lucrare el dezvolta mai departe teoria sa despre stiintele economice pure si analiza lui despre



ofelimitate care indica dorinta si placerea individului decugand din acel bun. In conceptia lui Vilfredo Pareto,

individul este acela care, prin intermediul dorintelor si preferintelor sale reprezinta factorul etalon al

economiei bunastarii; el are o pozitie neutra in fata influentelor pietei, ramanand imperturbabil la orice

interventii ale socialului.

Dupa lucrarea Manuel, Pareto a produs putine lucruri originale in domeniul teoriei economice, desi

eseul Economie mathématique din anul 1911 (care este complet diferit de eseul german din 1902 cu un titlu

similar) constituie o reformulare in termeni generali a viziunii sale.

In lucrarea Les systemes socialistes, publicata pentru prima data in 1902-1903, experimentele si ideile

socialiste incepand din antichitate si pana in prezent sunt examinate cu acelasi dispret cu care Pareto a tratat

toate problemele legate de societatea omeneasca. Cartea demonstreaza un impresionant orizont de cunoastere,

aluzii sclipitoare si un spirit critic ascutit, dar este prost organizata, dezlanata si uneori aproape incoerenta.

Capitolele asupra economistilor Johann Heinrich von Thünen si Karl Marx, de exemplu, sunt departe de aoferi un tablou limpede al contributiilor acestor autori. De o importanta speciala este introducerea, intrucat

acesta prezinta o formulare timpurie concisa a ideilor pentru care Pareto a devenit ulterior un sociolog

renumit.

Crezand ca erau probleme pe care stiintele economice nu pot sa le rezilve, Pareto a trecut la sociologie

scriind ceea ce el a considerat cea mai bune lucrare a lui, Mind and Society (1916), in care el a investigat

bazele si natura actiunilor individuale si sociale. Pentru nespecialistul in socilologie, aceasta lucrare apare ca o

colectare a reflectiilor unui cinic stralucitor, uneori profund si alte ori haotic, privind interactiunile dintre idei,

ideologii si putere. Desi Pareto s-a declarat impotriva lui Marx, exista o asemanare intre cei doi. In cadrul

anunturilor sale mortuare, cotidianul socialist Av anti din anul 1928 il numeste pe Pareto „burghezulMarx”.

3. Teoria optimului elaborata de Pareto

In centrul conceptiei lui Pareto despre economia pura se gaseste teorie preturilor. Adept al explicarii

preturilor pe baza utilitatii marginale, Pareto trece de la utilitatea cardinala (intrucat considera imposibila

masurarea marimii absolute a acesteia) la utilitatea ordinala (exprimarea ordinei de importanta sau a ierarhiei

diferitelor utilitati). El inlocuieste termenul de utilitate (care se refera la folosul ce rezulta dintr-un bun



economic pentru individ) cu cel de ofelimitate (care indica dorinta si placerea individului decurgand din acel

bun).

Incercand sa atenueze subiectivismul teoriei utilitatii marginale, Pareto cauta o baza obiectiva pentru a

explica mai convingator preturile si, implicit, comportamentul retional al agentilor economici. In acest scop,

el nu mai rationeaza asupra utilitatii (aprecierii subiective) a unui singur bun economic, ci asupra unor

cantitati determinate de bunuri economice reale, de regula, doua bunuri economice complementare. El cauta

sa descopere care sunt combinatiile posibile la fel de avantajoase pentru consumator si sa determine limitele

in care diferite combinatii din cele doua bunuri sunt la fel de avantajoase. Aceasta idee este exprimata si

reprezentata grafic cu ajutorul curbelor de indiferenta pe care le imprumuta de la contemporanul sau britanic

F.Y. Edgeworth (1845-1926).

Pareto nu se mai intreaba cat de mare este utilitatea marginala a fiecaruia din cele doua bunuri

complementare pe care le are in vedere, ci care este utilitatea totala a diferitelor combinatii posibile dincantitatea celor doua bunuri examinate pentru a determina limitele obtiunilor rationale din partea

consumatorilor.

Daca, de exemplu, la un nivel dat al preturilor pentru carne si branza, se constata ca 1 kg de carne si 2

kg de branza ofera consumatorului aceeasi ofelimitate ca si 2 kg de carne si 1 kg de branza, atunci se cauta

limitele in care sunt posibile si alte combinatii cantitative din cele doua bunuri care sa ofere aceeasi

ofelimitate. Pentru a explica aceasta idee, Pareto utilizeaza un grafic pe a carui ordonata (OX) marcheaza

cantitatea aleasa din primul bun ( de ex. carne) si pe a carui abscisa (OY) marcheaza cantitatea aleasa din cel

de-al doilea bun (de ex. branza). Linia care marcheaza optiunile posibile este numita curba de indiferenta in

sensul ca fiecare punct de pe aceasta curba exprima ofelimitatea totala a respectivelor combinatii pe care

consumatorul le considera la fel de importante si tocami de aceea le numeste curbe de indiferenta.

Pareto propune elaborarea unor curbe de indiferenta pentru a exprima obstacolele care stau in calea

satisfacerii acestor ofelimitati, respectiv costurile producatorilor pentru bunurile economice respective.

Din confruntarea celor doua feluri de curbe de indiferenta privind gusturile consumatorilor si costurile

producatorilor rezulta, dupa parerea lui Pareto, pozitia de echilibru general. Aceasta, la randul ei, constituie

punctul de plecare in teoria optimului economic.

Termenul de „optim” decurge din superlativul adjectivului „bun” in limba latina. Optimul ecorefera la formula cea mai rationala, deci, cea mai buna de alocare a resurselor limitate disponibilesi care

asigura nivelul relativ cel mai inalt de bunastare a intregii societati.



Optimizarea economica reprezinta, in aceeasi viziune, o astfel de modificare a repartitiei resurselor

care sa duca la cresterea satisfactiilor (ofelimitatii). Conditia atingerii acestui obiectiv este ca sa se

imbunatateasca situatia anumitor agenti economici, fara a diminua ofelimitatea niciunuia dintre ceilalti agenti

economici.

Deci, prin optim economic se intelege, potrivit conceptiei lui Pareto, orice schimbare in alocarea

resurselor care imbunatateste utilitatea (ofelimitatea) anumitor agenti economici, fara a micsora utilitatea altor

agenti economici.

Optimul paretian este un optim partial intrucat se bazeaza pe ideea ca utilitatea difera de la un individ

la altul si, deci, nu poate fi masurata si insumata. Daca prin modificarea alocarii resurselor creste utilitatea cel

putin pentru un singur agent economic, fara a se micsora pentru altii, atunci situatia respectiva este

considerata optima. Dar Pareto nu ofera un criteriu care sa permita determinarea optimului economic la

nivelul ansamblului societati si, deci, alegerea situatiei celei mai bune dintre mai multe situatii eficiente. Dinaceasta cauza, criteriul optimului preconizat de Pareto foloseste mai degraba la identificarea situatiilor

ineficiente sau suboptime in sensul ca, daca o anumita alocare de resurse, care mareste utilitatea unui agent

economic, provoaca, in acelasi timp, deteriorarea situatiei cel putin a unui agent economic, atunci este vorba

de o inrautatire a situatiei generale, deci, de o situatie suboptima sau chiar ineficienta.

In ciuda limitelor ei, teoria optimului partial a lui Pareto a exercitat o puternica influenta asupra

contemporanilor si urmasilor sai, stimuland indeosebi pe cercetatorii care s-au ocupat de economia bunastarii,

printre care de exemplu pe A.C. Pigon (1920: Economics of Welfare).

4. Locul lui Pareto in istoria gandirii economice



Pareto a fost inainte de toate, un ganditor cu opinii bine articulate in toate domeniile sociale. Avand in

vedere ca sociologia, cel putin in vremea lui Pareto, avea ca obiect dezbaterea stiintifica a opiniilor altor

oameni, aceasta i-a conferit un remarcabil succes international.

Desi Pareto stapanea formidabil faptele istorice si cele contemporane, el nu a facut noi descoperiri ale

functionarii economiei reale. Ceea ce a avut de spus despre bani, dobanda sau ciclurile de afaceri au fost

lucruri comune. Exceptia cu adevarat stralucitoare o reprezinta legea lui Pareto privind distributia venitului.

In teoria economica, Walras a fost mult mai original, creand de la zero intregul aparat pe care Pareto la

imbunatatit ulterior. Contributia esentiala a lui Pareto o constituie aplicarea matematicii profesionale la

majoritatea problemelor fundamentale ale alegerii umane, alocarii resurselor si schimbului. In aceasta

privinta, aportul sau a fost considerabil, dand startul pentru decadele ce au urmat.

Ideile lui Pareto au fost accesibile unei arii restranse de cititori. Integrarea lor in mainstream – ul

economiei a durat aproximativ 30 de ani. Ca economist, Pareto a avut intr-adevar un numar de urmasi, inspecial in Italia. Se pare insa ca Schumpeter merge prea departe atunci cand vorbeste despre o scoala de

gandire in adevaratul sens al cuvantului. Oricare ar fi asemanarea cu vreo scoala de gandire, nu poate fi in nici

un caz scoala de la Lausanne, deoarece Pareto tocmai a parasit Universitatea din Lausanne pe vremea aceea si

nici nu a mai predat in mod regulat. Succsorii sai de la catedra lui Walras au abandonat domeniul economiei

matematice, decalrand ca maretia lui Walras ca ganditor social a fost pangarita numai de eronata utilizare a

aparatului matematic.

Teoria circulaţiei elitelor

Considerat unul dintre fondatorii sociologiei moderne, Vilfredo Pareto se concentrează pecaracteristicile psihologice ale indivizilor, distribuite inegal şi care determină înscrierea lor peunetaj sau altul al “piramidei sociale”. Aceste chestiuni, implicit problematica elitelor şi acirculaţiei elitelor sunt reluate în cartea sa “Tratatul de sociologie” . El desemnează claselesuperioare – în general cele mai avute – ca fiind elite, însă nule atribuie acestora niciosemnificaţie morală sau sentimentală.

Despre elite

Pareto constată însă ca elitele, aristocraţiile nu durează; descendenţii lor degenerează rapid şi , pentru a- şi păstra poziţiile dominante, acestea se văd nevoite de a se perpetua prin cooptare şi nu prin transmitere ereditară a privilegiilor lor. Elitele resimt necesitatea de a se regenera prinaportul datorat claselor inferioare, fenomen numit de Pareto “circulaţia elitelor”. Sociologulitalian pretinde că “o simplă întârziere în această circulaţie – poate avea ca efect creşterea



considerabilă a numărului de elemente degenerate pe care le conţin clasele ce deţin încă putereaşi creşterea, pe de altă parte, a numărului elementelor de calitate superioară pe care le conţinclasele aservite. În acest caz, echilibrul social devine instabil”. Astfel, elita care nu mai estecapabilă să-şi ducă până la capat misiunea, ieşind din luptă, va trebui să lase locul unei alte elite.În cadrul Teoriei circulaţiei elitelor Pareto spune că orice societate cuprinde 2 categorii de

populaţie: cea inferioară, o clasă total străina elitei, cu o influenţă minimă sau nulă asupraguvernării, şi cea superioară, elita , care la rândul ei, se împarte în două : elita guvernamentală şielita nonguvernamentală.Vorbind despre traseismul indivizilor dintr-o categorie în alta, Paretoafirmă că cel care trece dintr -un grup în altul aduce cu sine anumite tendinţe, anumite sentimenteşi atitudini pe care le-a dobândit în grupul din care provine. Acest fenomen, circula ţia elitelor,are în vedere două grupuri: elita şi restul populaţiei. Procesul este strâns legat de modul în caresunt recrutaţi indivizii ce alcătuiesc elitele, sociologul concentrându-se pe analiza modalităţilor prin care este operată selecţia respectivilor indivizi în interiorul aceluiaşi grup şi între diferitegrupuri (respetiv, viteza circulaţiei) Pareto este de părere că prima cauză a mişcărilor revoluţionare la scară socială îşi are originea în aceste fenomene implicate de circulaţia elitelor.Plecân d de la ideea că aristocraţiile fac parte din pătura superioară a elitelor şi acestea nu sunt

veşnice, iar indiferent de cauzele ce duc la decăderea şi dispariţia lor, el afirmă că “istoria estecimitirul aristocraţiilor”.

Bibliografie Ileana Tache – „Economisti celebri”, editura Infomarket, 2004

http://cepa.newschool.edu/het/profiles/pareto.htm

http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_circulatiei_elitelor

Lucaciu Silvana – Anul 2, Sociologie



vilfredo pareto - proiect

Documents