VienaViena (în germană Wien, în maghiară Bécs) este capitala Austriei. Orașul este situat în

extremitatea răsăriteană a acestei republici federale, în landul (regiunea autonomă) Viena, și este traversat de Dunăre. Regiunea autonomă Viena este, cu cei aproape două milioane de locuitori ai săi, ce reprezintă un sfert din populația totală a Austriei, al zecelea oraș ca mărime din cadrul Uniunii Europene.

Populat de 2,26 milioane de locuitori, Viena este un important centru politic internațional (datorită neutralității postbelice a Austriei și situării în partea centrală a Europei), unde își au sediul organizații de primă mărime, ca: Organizația Națiunilor Unite(ONU), Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și alte diverse agenții, între care: Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Această agenție își are sediul, alături de cel al ONU, într-unul dintre complexele așa-numitului centru UNO-city, aproape de Dunăre.

Orașul a fost secole la rând capitală imperială și reședință a familiei imperiale de Habsburg, ceea ce a dus la dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai importante centre culturale și politice ale Europei. Cotat fiind drept al patrulea oraș pe plan mondial, cu o populație pe atunci de două milioane de locuitori, Viena era depășită doar de Londra, New York și Paris. La sfârșitul primului război mondial capitala Austriei a pierdut un sfert din populația sa. La propunerea Republicii Austria, centrul vechi al orașului Viena precum și castelul Schönbrunn, mărturii vii ale domniei familiei imperiale de Habsburg, au fost trecute de UNESCO pe lista monumentelor patrimoniului mondial.

Pe parcursul istoriei, Viena a fost capitala Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană și între 1867-1918 a Imperiului Austro-Ungar. Aici s-a desfășurat, în anul 1815, mult mediatizatul Congres de la Viena.

GeografieViena, datorită suprafeței sale de numai 414,65 km², este cel mai mic land al Austriei

și totodată singurul land care nu se învecinează pe nici una din granițele sale cu o altă țară. Întrucât este regiune autonomă, cu statut special, în cadrul republicii federale din care face parte, Viena dispune de suprafețe construite și de o infrastructură mult extinse în raport cu suprafața sa. 11,3% din suprafață este alocată construcțiilor, 11,1% reprezintă suprafața ocupată de rețelele de circulație, altele decât cele pe șine, care acoperă la rândul lor 2,2% din suprafața totală a landului. Viena este considerată a fi regiunea cu cea mai mare suprafață destinată parcurilor și grădinilor, care se bucură de un procent semnificativ de 28,4%, reprezentând 117,76 km². Apele reprezintă 4,6%, adică o suprafață de numai 19,1 km², fiind prezente pe o mai mare întindere în Burgenland.

Viena se numără printre cele patru regiuni cultivatoare de viță de vie. 1,7% din suprafață a fost atribuită viticulturii, în timp ce suprafața împădurită acoperă 16,6%, iar agricultura se realizează pe 15,8% din totalul suprafeței acestei regiuni.

Localizare

Dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai mari și importante orașe ale Europei Centrale, Viena o datorează, între altele, poziției sale geografice favorabile. Orașul se află între culmile nord-vestice ale Alpilor, în zona bazinelor vieneze. Orașul istoric a fost ridicat numai în partea de sud a Dunării, astăzi însă el se întinde pe ambele maluri. Viena a luat naștere la intersecția dintre direcția vest-est (Dunărea) cu cea din nord-sud. Dunărea formează aici mai multe brațe, care cuprind numeroase insule fluviale.

După căderea Cortinei de fier în 1989 s-au reluat relațiile economice și de tranzit dintre țările din nordul și cele din estul Austriei. Apropierea geografică de „blocul de est” de odinioară s-a făcut din nou remarcată. Viena se află la o distanță de doar 60 km de capitala Slovaciei, Bratislava, ceea ce este un caz unic în Europa (făcând abstracție de cazul Vatican-Roma). Începând cu 21 decembrie 2007, odată cu extinderea spațiului Schengen ce a vizat printre altele și țările învecinate Austriei Cehia, Slovacia și Ungaria, granițele Austriei au devenit libere, permițând pentru prima dată din 1918 să fie trecute oricând și pe oriunde fără control.

Peisaj

Teritoriul Vienei are o suprafață construită relativ mică. Aproximativ jumătate din suprafață este destinată spațiului verde, întinderi semnificative fiind de asemeni atribuite agriculturii.

Viena cuprinde un teritoriu ce coboară până la 151 m deasupra nivelului mării în Lobau și urcă în Pădurea Vieneză până la înălțimea de 542 m Hermannskogel. Aici, în nord-vestul, ca și în vestul și sud-vestul Vienei, se află Pădurea vieneză, cu înălțimile Leopoldsberg, Kahlenberg, și extensiile sale ce pătrund până în interiorul orașului. Pădurea vieneză este străbătută de râuri ce trec prin teritoriul capitalei austriece. Cel mai cunoscut poartă numele orașului, Viena. Munții din vest sunt continuați în sud de terasele din perioada glaciară, Wienerberg și Laaer Berg. Întregul ținut este pentru viticultură, el formând regiunea viticolă Viena.

Estul este o regiune joasă (Marchfelds) ce servește actualmente drept teren agricol, dar care este acaparată, în ritm accelerat, de construcții. În sud-est, de-a lungul Dunării, se întind câmpiile de pe malurile fluviului, declarate parc național.

Din cauza actualelor condiții atmosferice (ca și în cazul altor state europene), cartierele de locuințe se află predominant spre granița de vest a Vienei, unde poluarea nu s-a făcut încă remarcată, în timp ce zona industrială ocupă partea de est a orașului.

Clima

Clima Vienei este temperat continentală cu influențe oceanice dinspre vest. Precipitațiile sunt în Viena relativ mici în comparație cu celelalte regiuni ale Austriei, perioadele de secetă fiind lungi. Iernile sunt însă blânde față de restul țării. Temperatura medie se ridică la 11,4º C în centrul Vienei, coborând la 10,2º C spre periferie. Precipitațiile sunt în medie de 600 mm, vienezii bucurându-se de numai 60 de zile de vară, față de cele 70 de zile de iarnă pe an. În Viena se află Institutul Central de Meteorologie și Geodinamică (ZAMG).

IstoriePrima lucrare de istorie referitoare la istoria orașului Viena datează din secolul al XIII-

lea. Este o cronică a orașului scrisă de Jans der Enikel.

Perioada antică, perioada romană, perioada medievală

Descoperirile arheologice au demonstrat că bazinul Vienei a început să fie locuit din epoca pietrei. În epoca bronzului, teritoriul a continuat să fie locuit, fapt atestat și de mormintele de incinerare descoperite aici. Epoca fierului - Cultura Hallstatt - s-a bucurat de o și mai bună reprezentare arheologică în această zonă, dovezile locuirii în perioada respectivă fiind de necontestat (necropole și alte urme). Din perioada celtică provin datele despre Oppidum-ul aflat pe Leopoldsberg și o cetate celtică denumită Vedunia („râuleț de pădure”).

În secolul I d.Chr., romanii au ridicat pe locul unde astăzi se află centrul istoric al Vienei, în apropierea Dunării, un castru și un oraș civil cu numele Vindobona (localizat în sectorul/cartierul 3 al orașului de astăzi). Inițiativa romană a avut drept scop asigurarea graniței provinciei romane Pannonia. Se pot încă vedea pe străzilele sectorului 1 (în centru) zidul și străzile castrului roman. Prezența romană a durat până în secolul al V-lea. Poziționarea castrului în partea de est a imperiului l-a transformat într-o pradă ușoară pentru popoarele migratoare germanice, cărora le-a căzut curând victimă.

Drept centru al evului mediu timpuriu în Viena a fost considerat Berghof, care s-a transformat într-un centru comercial pentru regiunea viticolă înconjurătoare. Cea dintâi atestare, medievală, este cea din 881 în Analele Salzburgului. Referirea a fost făcută în contextul unor lupte cu ungurii. Anul 955 a avut un rol hotărâtor asupra dezvoltării ulterioare a Vienei după ce în acest an regele francilor de est Otto I i-a învins pe unguri în bătălia de la Lechfeld (de lângă Augsburg).

În 976 s-a organizat comitatul Ostarrîchi (sau Marchia orientalis, ulterior Marcha Austriae și Osterland), pe al cărui teritoriu, la granița cu Ungaria, se află Viena de astăzi. Începând cu secolul al XI-lea, Viena a devenit un centru comercial important, în 1155 orașul fiind ridicat de Heinrich Jasomirgott la rangul de capitală. După numai un an, Viena a primit statutul de ducat autonom.

Domnia familiei de Habsburg

În 1278 ducatul a fost cucerit de regele german Rudolf I, din Casa de Habsburg. Astfel a început domnia acestei familii în Austria, domnie care continuat până în 1918, la sfârșitul primului război mondial. Viena s-a aflat în evul mediu în umbra orașului Praga, care fusese desemnată reședință imperială pentru Casa de Luxemburg. Dinastia de Habsburg a încercat să dezvolte Viena, pentru a ține pasul cu Praga. O contribuție remarcabilă a avut Rudolf IV, care, printr-o politică economică inteligentă, a ridicat nivelul de trai al populației. Două decizii importante i-au adus acestuia titlul de fondator: constituirea Universității din Viena în 1365 (după modelul Universității Caroline din Praga) și construirea Bazilicii „Sfântul Ștefan”. Etapele următoare au fost marcate de conflicte între moștenitori, care au stârnit tulburări și au condus la declinul economic al țării.

În 1438 Viena a ajuns oraș de reședință al Sfântului Imperiu Roman, din dispoziția ducelui Albrecht V, devenit rege romano-german. Numele ducelui este însă legat și de marea acțiune de deportare și omorâre a evreilor vienezi, în 1421-1422. În 1469 Viena a devenit reședință arhiepiscopală, ceea ce a determinat ridicarea Bazilicii Sfântul Ștefan la rang de catedrală. În perioada de domnie a lui Frierich III, un monarh slab din dinastia de Habsburg, Viena s-a aflat mereu la dispoziția potrivnicilor săi, deoarece acesta nu putea asigura pacea ținutului împotriva bandelor de mercenari ce bântuiau nestingheriți locurile.

În 1556 Viena a devenit reședință imperială, după intrarea Regatului Ungariei și al Boemiei sub dominația Casei de Habsburg.

Din 1551 a început recatolicizarea orașului, care căzuse repede sub influența protestantismului lutheran. Regele Ferdinand I i-a adus la Viena pe iezuiți, care au exercitat o influență majoră asupra poporului. Iezuiții au pus bazele unui colegiu, li s-a transferat conducerea universității din Viena, au practicat cenzura editorială, au implementat prin acțiunile lor la așa-zisa „contrareformă” a Sfântului Imperiu Roman. Reprezentantul iezuit cel mai de seamă a fost Melchior Khlesl, arhiepiscop de Viena în jurul anului 1600. Acest război religios a dus la exproprieri și expulzări brutale, încât în 1640 în Austria au rămas foarte puțini protestanți.

Asediul otoman al Vienei

În 1529 a avut loc primul asediu otoman al Vienei, însă turcii nu au reușit să cucerească orașul. Granița dintre Viena și regiunea ungară devenită provincie otomană a rămas timp de 200 de ani la o distanță de doar 150 km, ceea ce a creat o atmosferă de nesiguranță, împiedicând dezvoltarea Vienei. Totuși nu au încetat să apară construcții noi nici în această perioadă, care însă erau destinate sistemului de apărare a orașului. Fortificațiile, ce au constituit până în secolul al XVII-lea obiectivul principal al constructorilor epocii, și-au dovedit din eficacitatea cu ocazia celui de-al doilea asediu otoman al Vienei, când cetatea a rezistat timp de două luni, până la intervenția armatei regelui polonez Jan Sobieski, care a despresurat Viena, în 1683. Acest moment crucial a decis definitiv retragerea armatelor Imperiului Otoman din partea centrală a Europei.

Barocul și clasicismul la Viena

Baroc

Viena are multe palate aristocrate. Palatele Trautson, Auersperg, Schwarzenberg și Liechtenstein, pecum și palatul de iarna a prințului Eugeniu sunt unele din clădirile cele mai cunoscute din baroc.

La cererea împăratului Leopold I (1640-1705), Johann Fischer von Erlach (1656-1723) a schițat primele planuri ale palatului Schönbrunn. Palatul, situate departe de portile orasului vechi, a fost caminul imparatesei Maria Tereza (1717-1780), care l-a pus pe Nikolaus Pacassi se refaca palatal intre 1745 și 1749 după cîteva din ideile ei.

Palatul Belvedere (de Sus și de Jos) a fost construit pentru prințul Eugeniu de Savoia (1663-1736) ca reședință vieneză. Arhitectul celor două clădiri, terminate în 1716 și respectiv 1723, considerate exemple de arhitectură în stil baroc, se numea Johann Lukas von Hildebrandt (1668-1745).

Clasicism

Orașul imperial între conservatorism și avangardă

În anul 1911 a fost inaugurată clădirea Urania, operă a arhitectului Max Fabiani, unul din discipolii lui Otto Wagner. Clădirea îmbină elementele secesiunii vieneze cu cele ale barocului austriac. Datorită aspectului ei insolit a fost caracterizată drept baroccus fabiensis.

PopulațiaÎn 2008 populația Vienei era de 1.968.000 de locuitori (aglomerația urbană numără

2.600.857 oameni). În 2009 populația Vienei a crescut pînă la 2.025.698 locuitori. În anul 2011, populația Vienei era de 2.268.656 locuitori.[2]

CulturăPentru multe secole, Viena a fost centrul muzicii clasice și al operei. Christoph

Willibald Gluck, Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johannes Brahms și Anton Bruckner și alții, au lucrat la Viena, iar Antonio Vivaldi a murit aici. Johann Strauss-fiul și familia sa și-au creat valsurile în Viena, iar orașul a devenit casa așa-zisei „A Doua Școală Vieneză”, cu Arnold Schönberg, Alban Berg și Anton Webern toți fiind născuți aici. Este și sediul Orchestrei Filarmonice Vieneze.

Viena este notabilă și pentru arhitectura sa. Există numeroase clădiri în stil baroc, dar sunt reprezentate toate celelalte stiluri. Palatul de vară al împăraților, Palatul Schönbrunn, a fost conceput ca rival al celui de la Versailles, dar, deși imens și ornat, nu a devenit la fel de mare. Grădina Zoologică Schönbrunn se află în incinta palatului. Catedrala Sfântul Ștefan (Stephansdom), construită în secolul al XII-lea este de asemenea de o mare valoare. Arhitectul modern Friedensreich Hundertwasser a construit câteva clădiri în oraș în stilul său idiosincratic.

Centrul istoric al orașului Viena face parte din patrimoniul mondial al UNESCO din anul 2001.

Obiceiuri cotidiene

Administrație

Cartierele Vienei

Viena nu este numai cel mai populat oraș al Austriei, ci și capitala acesteia și una dintre cele nouă regiuni autonome ale ei. Orașul este împărțit astăzi în 23 de cartiere.

Economie

Industrie

Electronica, mecanică, produse alimentare de renume.

Turul Vienei

Catedrala Sf. ȘtefanStephansdom este unul din obiectivele emblematice ale orașului. Construcția sa

începuse deja în secolul al XII-lea, dar catedrala a fost terminată abia în anul 1433. Ea este unul dintre monumentele gotice de primă importanță ale Austriei. Domul măsoară 34 metri în lățime și 107 metri în lungime și are patru turnuri. Acoperișul său se constituie din 230.000 țigle colorate. Ambele turnuri ce străjuiesc intrarea principală (Heidentürme) au o înălțime de 65 de metri și adăpostesc clopotul care la rândul său are o înălțime de trei metri și cântărește 22 de tone. Cel mai înalt turn al domului este cel din partea de sud care măsoară 137 de metri. O scară permite vizitatorului pătrunderea în turn oferindu-i o minunată priveliște de la o înălțime de 70 metri. Turnul din partea de nord nu a fost finalizat, este deservit însă de un lift ce te poartă la o înălțime de 60 de metri de unde poți admira împrejurimile clădirii sacre. Poarta principală și partea de vest a domului aparțin stilului romanic. Poarta episcopală realizată în stil gotic revelează vizitatorului aspecte din viața pământească a Sfintei Maria în vreme poarta corului ne relatează momente importante din viața Sfântului Paul.

Catedrala Sf. BarbaraBiserica și Colegiul Sfânta Barbara, aici au studiat elitele greco-catolice din

Transilvania în sec. al XVIII-lea și prima jumătate a sec. al XIX-lea. Iconostasul a fost pictat de Efrem Micu, vărul lui Samuil Micu.

Catedrala Greco-OrtodoxăBiserica Greacă din Viena a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în timpul

domniei lui Iosif al II-lea, pentru "grecii și valahii de religiune neunită" din capitala imperială. Lăcașul a fost renovat și extins la mijlocul secolului al XIX-lea pe cheltuiala baronului Gheorghe Sina, de origine aromână.

SchönbrunnPalatul Schönbrunn a servit din secolul al XVIII-lea până în 1918 drept reședință de

vară a Casei de Habsburg. 45 din cele 141 de camere ale castelului sunt deschise publicului larg spre vizitare. Printre acestea se numără și camera lui Napoleon Bonaparte (Împăratul

francez și-a avut reședința aici din 1805 până în 1809), cabinetul chinezesc, marea galerie, etc. Amenajările interioare sunt realizate în stil rococo. Merită să fie admirate de asemeni cele 60 de automobile imperiale ce formează parcul auto al castelului, capela și teatrul castelului. Palatul aurit este înconjurat de un parc impresionant cu grădini artistic amenajate ce fascinează prin arhitectura lor barocă ce se remarcă prin aleile dispuse geometric, înaltele garduri vii, împodobitele fântâni arteziene și statuile de marmură în stil clasic. Așa numita „Palmenhaus” este începând din 1883 cea de-a treia ca mărime clădire din sticlă din lume. Ea adăpostește astăzi un număr de 4500 de specii de plante. Parcul dispune și de un loc de joacă pentru copii. Ruinele romane existente aici au fost realizate în 1778 după proiectul lui Hohenberg care a realizat și renumita Gloriette, un fel de intrare pe o colină din spatele castelului. De aici vizitatorul poate să savureze o minunată priveliște asupra castelului și a grădinilor sale, a bazilicii Sfântul Ștefan (Stephansdom)și a centrului Vienei.

Palatul HofburgHofburg este reședința imperială de altă dată. Complexul arhitectural s-a extins de-a

lungul timpului continuu. La ora actuală edificiul cuprinde 18 corpuri și 19 spații exterioare. El este sediul președintelui republicii federative austriece, adăpostește mai multe muzee (Muzeul de Artă Populară, colecții de instrumente muzicale, Camera Armelor, colecții ale Muzeului de Istorie a Artei, Muzeul „Sisi”),precum și Biblioteca Națională a Austriei. Kapela curții și kapela muzicală se regăsesc în aripa veche a palatului (Schweizerhof) ce datează din 1277. Grajdurile imperiale din secolul al XVI-lea au fost amplasate pe locul destinat inițial reședinței principelui Maximilian al II-lea. Astăzi se găsesc aici Școala de călărie spaniolă și muzeul „Lipizzaner”. În „Camera Comorilor” vizitatorul poate admira printre altele coroana imperială aparținând Sfântului Imperiu Roman (datând de prin 962), coroana imperială austriacă (1602), comoara Burgunzilor din secolul al XV-lea și comoara Ordinului Lânii de Aur. Tot aici se mai pot vizita apartamentele imperiale, spațiul privat ce a aparținut Majestății sale Împăratul Franz Josef, saloanele de mese, de bal, etc.

Parcul PraterPrater este un parc de distracții uriaș, ce este utilizat de vienezi drept principal loc de

relaxare. Cea mai cunoscută parte a acestui spațiu de agrement este Wurstlprater. Această amenajare datează din secolul al XIX-lea. Cea mai apreciată atracție a parcului o constituie Roata Uriașă (Riesenrad), ce are o înălțime de 65 metri și a fost inaugurată în 1896/1897 cu ocazia sărbătoririi jubileului înscăunării împăratului Franz Josef. Ea a fost aproape complet distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial dar reconstruită după aceea.

În apropiere se găsește gara principală pentru trenulețul liliputanilor. Trenulețul parcului datează din anul 1928 și efectuează o cursă de 3,9 km. Un alt punct culminant ăl reprezintă „Republica Kugelmugel” a lui Edwin Lipburger. Acesta și-a construit în anii ‘70 o casă sub forma de bilă și și-a proclamat aici propria republică, sub pretextul că construcția sa „miraculoasă” necesită un spațiu infim.

Emblematic pentru acest parc de distracții este și „Calafati”, reprezentarea unui chinez de 9 m.

Pe lângă trenul fantomelor și autoscutere, vizitatorul Praterului se mai poate bucura și de alte distracții ce au la bază diferite și specifice mijloace de locomoție.

Palatul BelvederePalatul Belvedere din Viena se află în mijlocul unui parc splendid. Palatul a fost

construit pentru Eugen de Savoia, de către J.L. von Hildebrandt, un foarte cunoscut arhitect baroc al perioadei respective. Belvedere înseamnă un loc din care se poate vedea frumusețea, iar Palatul Belvedere oferă o priveliște minunată asupra orașului vechi, din grădinile sale.

Istoric

Deși părinții săi erau născuți în Italia, Prințul Eugen era francez și cunoștea foarte bine Castelul Versailles. Fiind exilat de Ludovic al XIV-lea, Eugen a devenit comandant al Sfântului Imperiu Roman și împreună cu bunul său prieten Ducele de Marlborough, au învins mai apoi armatele lui Ludovic al XIV-lea fiind răsplătiți cu palate. Cei doi generali erau cunoscuți sub sintagma „un suflet în două trupuri”.

Domeniul Belvedere are două castele, unul mai mare construit între 1720-1722 și un al doilea mai confortabil construit între 1714-1716. Prințul Eugen a locuit în acesta din urmă. Grădinile unesc cele două palate și sunt amenajate cu bazine de apă, fântâni, sculpturi, trepte și mici cascade. Tema întregului ansamblu este călătoria omului din întuneric către lumina divină. După moartea Prințului Eugen în anul 1736, domeniul a intrat în proprietatea Habsburgilor.

Cele două palate găzduiesc muzee. În palatul în care a locuit Prințul Eugen se găsește Muzeul Austriac de Artă Barocă. În celălalt palat se află Galeria Austrică de Artă unde se găsesc tablouri din secolele XIX și XX.

Parcul

În 1803 a fost făcută, în parcul de la Belvedere, prima grădină alpină din Europa. Astăzi peste 4000 de plante originare din Alpi se găsesc aici. Cea mai bună perioadă din an pentru a vizita grădinile de la Belvedere este primăvara sau la începutul verii, deoarece atunci înfloresc marea majoritate a plantelor ce se găsesc aici.

Palatul Mollard-ClaryPrimul, stăpân al domeniului a fost Peter von Mollard, a cărui copii, cinci la număr, au

jucat un rol important la curtea vieneză. Erau oameni respectabili dar cu numeroase dificultăți materiale. În jurul lui 1689 contele Mollard, Ferdinand Ernst, a cărui soră era celebra contesă, fiică a Mariei Terezia, a hotărât modificarea casei existente prin transformarea fațadei, ceea ce ar fi fost posibil numai printr-un împrumut. Domenico Martinelli a făcut planurile pentru schimbare, dar stăpânul casei nu a fost de acord cu proiectul fațadei făcut de Martinelli. Arhitectul tirolez Christian Alexander Oedtl a primit ordinul de a face proiectul fațadei. De la Martinelli s-au folosit planurile de interior. Palatul a fost cumpărat în 1760 de Franz Wenzel, conte de Clary și Aldringen, care a continuat cu modificările. S-au pus grilaje sub ferestre și stilul Baroc Târziu s-a făcut simțit în camere. În sec.18 s-a modificat din nou fațada cu Eckrisaliten și pilaștri (Reisenpilastern). Mai târziu palatul a găzduit legația bavareză și muzeul de stat federal Niederosterreichi. Stricăciunile provocate de bombardamentele din timpul celui de al doilea război mondial au fost reparate și în același timp s-a mărit suprafața curții. În 1982 a fost din nou restaurat. Foarte puține piese originale s-au păstrat datorită

numeroaselor transformări. În partea veche a palatului se află galeria cu picturi în ulei datând din jurul lui 1700 reprezentând Puttengruppen și scene din mitologie. Unele tablouri aparțin pictorului Andrea Lanzani.

Palatul HarrachPalatul Harrach, căruia i-au trebuit 30 de ani pentru a fi construit, a fost ridicat de

contele Ferdinand Harrach în 1699. A fost proiectat de arhitectul italian Domenico Martinelli și Johann Lukas von Hildebrandt. A jucat un rol important pe scena socială vieneză. A fost vizitat de Rudiger von Starhemberg și prințul Eugen de Savoya. A fost deteriorat în timpul raidurilor aeriene din 1944. în 1990 a fost complet restaurat și aparține Muzeului de Istoria Artei (Kunsthistorisches Museum). Găzduiește expozitii temporare de artă pe tot parcursul anului.

Catedrala Sfântul Ștefan din VienaDomul Sfântul Ștefan din Viena (în germană Wiener Stephansdom), este catedrala

Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Viena, un simbol al orașului, și loc al multor evenimente importante din istoria Austriei. Îl are ca patron pe Sfântul Ștefan, primul martir creștin. Alegerea acestui patron are de-a face cu faptul că până la înființarea Episcopiei Vienei (în anul 1469), orașul a aparținut canonic de Episcopia de Passau, a cărei catedrală are de asemenea hramul Sf. Ștefan, întâiul martir.

Interiorul

Interiorul catedralei adăpostește o serie de obiective culturale și monumente istorice: tronul în stil gotic târziu al lui Anton Pilgram, altarul realizat în stil baroc timpuriu de către Tobias Pock, monumentul funerar al lui Frederic al III-lea, care se află în partea de sud, catacombele etc.

Istoric

În timpul celui de-al doilea război mondial Domul Sfântul Ștefan a fost puternic afectat de un incendiu. În anii postbelici monumentul a fost reconstruit cu mari eforturi financiare, ca un simbol al reclădirii Austriei

Palatul HofburgPalatul Hofburg din Viena a fost reședința oficială între 1480 și 1580, respectiv 1620

- 1806, a suveranilor Sfântului Imperiu Roman, care au provenit, cu excepția lui Carol al VII-lea de Wittelsbach, din dinastia de Habsburg. Din 1804 și până în 1918 a fost reședința împăraților nou-creatului Imperiu Austriac, care au provenit fără excepție din Casa de Habsburg.

PraterPrater (sau Wiener Prater) este un mare parc public aflat în Viena. Parcul este

amenajat pe un vechi teren de vânătoare deschis publicului de împăratul austriac Iosif al II-lea. Vânătoarea s-a practicat în Prater până în 1920.Praterul este un parc de distracții gigantic, el se întinde pe o suprafață de 6 km2.Numele de Prater vine probabil de la „pratum“ sau „prado“ (latină pășune sau spaniolă câmpie, pășune) .

Istorie

Praterul este pentru prima oară amintit în anul 1162 când împăratul Frederic I l-a dăruit unui nobil Konrad. Termenul „Pratter” a fost folosit pentru prima oară în anul 1403 și era de fapt denumirea unei insulițe pe Dunăre care se află la nord de Freudenau. In decursul timpului termenul va fi folosit și pentru lunca Dunării de lângă insulă. La începuturi, Prater-ul era din timpul lui Maximilian II (1564 - 1576) ca teren de vânătoare folosit împărații Austriei. În anul 1766 a fost transformat într-un parc de recreere, de către Împăratul Iosif al II-lea.

Cu timpul, în parc s-au deschis restaurante și baruri, iar cel mai mare a fost cel al lui Basilio Calafati, un magician chinez care și-a deschis un restaurant cu câteva jocuri de noroc. Dar marea schimbare a avut loc 1895, când s-a inaugurat Marea Roată (Riesenrad). Azi, figura lui "Calafati", care a rămas o mascotă a Praterului, este singurul lucru care aduce aminte de acele zile.

Poziționare

Praterul se află în nord-estul și partea centrală și de est a orașului Viena. Se întinde de-a lungul Falezei Dunării.

Mijloace de transport

La Prater, se poate ajunge folosind U-bahn-ul (metroul vienez), Strassenbahn-ul (tramvai, Busslinien (autobuzul) și cu linia de tren urban (Schnellbahn).

Stațiile care deservesc Praterul sunt:

1. U-bahn: Praterstern (U1, U2); Prater Messe Zentrum (U2, din 1 mai)2. Strassenbahn: Praterstern (0, 5 și 21); Messeplatz (21)3. Buslinien: Praterstern (80A); Praterstraβe(80A, 17C); Messeplatz (5B)4. Schellbahn: Praterstern Banhoff (S1, S2, S3, S7)

Atracții

Cele mai vechi

Marea Roată Vieneză (Riesenrad)

Acest adevărat simbol al vienei, cea mai veche roată și cea mai mare din Europa Continentală. Din ea se poate admira priveliștea întregii Viene. Are peste 25 de cabine și a fost construită în 1895 de către Daniel Prater.

Carousel-ul cu cai vii(Ponny-Caroussel)

O cursă în animalul-simbol al Vienei:calul!

Cele mai noi

1. Rotorul Magic al lui Calafati. În mijlocul pieței Calafatisplatz sunt două statui rotative cu fețele lui Basio Calafati și a soției sale, Berna Calafati, doi magicieni italieni care au deschis un bar în Prater.

2. Turbo Booster. Un pendul înalt.3. Top Spin.4. Megablitz5. Austria în miniatură

Transport

1. Liliputbahn, un trenuleț care străbate tot parcul.2. Minicarul străbate Aleea Principală, de la Riesenradplatz până la Calafatisplatz.

Copii

1. Ringelspiel X3, trei caruseluri cu diferite forme.2. Minidrom X23. Hip Hop4. Mecky-Express, un trenuleț a cărui temă este lumea șoricelului Mickey Mouse.5. Fabrica de bile (Ball Factory), un labirint cu capcane, având la ieșire o imensă baie de

bile.6. Roata Copiilor (Kinder Riesenrad)7. Safari8. Disneyland

Orchestra Filarmonică din VienaOrchestra Filarmonică din Viena este cea mai faimoasă orchestră din Viena.

Istorie

A fost fondată în 1842 și după debuturile dificile, a devenit una dintre cele mai bune orchestre simfonice din lume. Orchestra a strâns în efectivul ei de-a lungul timpului membri prestigioși ca și Hans Richter, Arthur Nikisch, Franz Schmidt, Willy Boskovski.

Sala de concert principală este Musikverein, o sală magnifică, cu o acustică excepțională.

Efectivul instrumental asigură reprezenațiile la Opera din Viena și la festivalurile din Salzbourg : festivalul de Paști și Festivalul Salzburgului.

Dirijori

Dirijorii principali

Otto Nicolai din 1842 până în 1848 ; Carl Eckert din 1854 până în 1857 ; Otto Dessoff din 1860 până în 1875 ; Wilhelm Jahn, 1882, 1883 ; Hans Richter din 1875 până în 1883; sub conducerea sa, orchestra a fost recunoscută,

prin marii compozitori ai vremii, Wagner, Liszt, Verdi, creatori de opere importante ca Variații la o temă a lui Haydn (1873), Simfoniile a 2-a și a 3-a (1877 - 1883), l'Uvertură tragică (1880) de Brahms , Simfoniile a 3-a, a 4-a și a 8-a de Bruckner (1877), (1888), (1899), (1892) ;

Gustav Mahler din 1898 până în 1901 care a dirijat pentru prima oară străinilor la Expoziția universală din 1900 de la Paris

Joseph Hellmesberger din 1901 până în 1903 ; Felix von Weingartner din 1908 până în 1927 ; Wilhelm Furtwängler din 1927 până în 1930 ; Clemens Krauss din 1929 până în 1933 ;

Dirijori invitați

Bruno Walter (1933-1938) Karl Böhm (1954-1956 și 1971-1981) Herbert von Karajan (1956-1964) Claudio Abbado (1971-1982) Lorin Maazel (1982-1987)

Actualul dirijor invitat al Orchestrei Filarmonice Vieneze este Mariss Jansons.

Discografie selectivă

Mozart, Simfoniile 38, 39, 40 și 41 dirijate de Karl Böhm ; Mozart, Nunta lui Figaro dirijată de Erich Kleiber ; Mozart, Don Giovanni dirijată de Josef Krips ; Beethoven, Simfonia a 3-a dirijată de Felix von Weingartner ; Beethoven, Simfonia a 3-a dirijată de Erich Kleiber ; Beethoven, Simfonia a 5-a, Simfonia a 7-a dirijate de Carlos Kleiber ; Beethoven, Simfonia a 2-a, Simfonia a 5-a, Simfonia a 9-a dirijate de Simon Rattle ; Schubert, Simfonia a 8-a dirijată de Carl Schuricht ; Wagner, Valkyria, primul act, dirijat de Bruno Walter Bruckner, Simfonia a 4-a dirijată de Karl Böhm ; Mahler, Cântecul Pământului de Kathleen Ferrier, dirijat de Bruno Walter ; Johann Strauss și familia Strauss, lucrări îregistrate la concertul tradițional de Anul

Nou dat după 1941, dirijate de Willy Boskovski, Herbert von Karajan, Claudio Abbado, Carlos Kleiber sau Nikolaus Harnoncourt, etc.