Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi”Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului

Cultura, Civilizatie și Institutii Europene

Conf. Gabriel Asandului

ISLAMUL șI VALUL ISLAMIC

1

CUPRINS -Islamul..................................................................3-Coranul.................................................................4-Dogmă și credință................................................5

-Obligațiile musulmanului...................................6-Al-kaba’ir -Marile păcate..................................7-Femeia de sub vălul islamic...............................8

2

ISLAMUL

Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, dupăcreștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondată însecolul al VII-lea în peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad și bazată pe textul religioscunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpului s-a răspîndit pe un un larg teritoriu care se întinde în Europa, Asia și Africa de Nord. Centrul religios se află în orașele sfinte Mecca și Medina. Musulmanii cred că Islamul este ultimul din mesajele dumnezeiești, de asemenea, că Muhammad este ultimul profet și mesager al lui Allah; ei cred și în toți profeții și apostolii care au fost trimiși pentru umanitate înainte de Profetul Mohamed, precum Kalnba Avraam, Iosif, Moise și mulți alții, care sunt sau nu menționați în Coran, cred în scrierile lor și în mesajele pe care le-a dat Allah lor pentru a le explica oamenilor, precum Zabur, Biblia și Evanghelia. Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunniți. A doua sectie, Șiia, aprox. 10-20%. Cea mai mare țara cu populația musulmană este Indonezia 12.7% din musulmani, urmată de Pakistan 11.0%, India 10.9% și Bangladesh 9.2%.Comunitați mari se mai găsesc în China, Russia și parții în Europa. Islam și musulman sunt două derivate, primul, nume de acțiune, al doilea, participiu activ, de la verbul أسلم aslama "a se supune", așadar sensul lor fiind de "supunere", respectiv de "supus", subînțelegându-se, față de Dumnezeu.Verbul „aslama” este derivat de la rădăcina „slm ”care are sensul de "integritate", "desăvârșire", "sănătate", "pace", "tihnă" etc.

3

CORANUL Coranul (în araba : Qur'an) este cartea sfântă a islamului. În original se numește قرآن și înseamnă "recitare".Coranul a fost păstrat de-a lungul timpului prin memorarea întregului text.El a fost revelat, conform tradiției islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel (Gavriil) în numeroase ocazii între anii 610 și moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelațiile, unii dintre însoțitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplați de cămilă.

Schematic, versiunea tradiției a faptelor, spune că după moartea profetului Muhammad (632), Abu-Bekr, primul calif, i-a poruncitt lui Zayd bin Thabit să strângă și să înregistreze toate versetele autentice ale Coranului, după cum erau păstrate în forma scrisă sau orală. Exemplarul lui Zayd, păstrat de văduva profetului Muhammad, Hafsa bint Umar, stă la baza textului coranic întocmit în vremea celui de-al treilea calif. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici aflați în slujba puterii califale contemporane lor.

În secolul 8, mu'taziliții au susținut crearea Coranului de-a lungul timpului. Oponenții lor, din diferite școli, au pretins eternitatea și perfecțiunea Coranului, existent în ceruri înainte să fie revelat lui Muhammad. Teologia aș'arită (care a devenit predominantă) susține eternitatea Coranului și faptul că el nu a fost creat. Totuși, unele mișcări moderne din cadrul islamului se apropie de poziția mu'tazilită.

Cei mai multi musulmani privesc Coranul cu venerație, înfășurându-l într-o pânză curată, păstrându-l pe un raft înalt și spălându-se ca pentru rugăciuni înainte de a citi din Coran. Vechile exemplare ale Coranului nu sunt distruse ca hârtia obișnuită, ci arse sau depozitate în cimitire pentru Coran. Coranul este, pentru musulmani, o călăuză infailibilă pentru pietatea personală și viața în comunitate, un adevăr istoric și științific.

4

DOGMA SI CREDINTA

Musulmanii consideră că Dumnezeu (în arabă اهللا) a revelat în mod direct cuvântul Său către omenire prin Muhammad (circa 570–632) și alți profeți, printre care Adam, Avraam, Moise și Iisus. Baza credinței islamice se găsește în shahādatān ("două mărturii"): lā ilāhā illā-llāhu; muhammadur-rasūlu-llāhi — "Nu există (dumne)zeu în afară de Dumnezeu; iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu". Pentru a deveni musulman, o persoană trebuie să recite și să creadă aceste cuvinte. Sunniții privesc această formulă ca pe unul din cei Cinci stâlpi ai islamului.

Musulmanii consideră că principala înregistrare scrisă a revelației către omenire este Coranul, pe care îl consideră perfect, reprezentând revelația finală a lui Dumnezeu. Musulmanii cred că părți ale Bibliei și ale Torei au fost pierdute, interpretate greșit sau distorsionate de credincioși. Din această perspectivă Coranul este văzut ca o corectură adusă cărților sfinte iudaice și creștine.Musulmanii susțin că islamul conține în esență aceeași credință ca a tuturor trimișilor lui Dumnezeu omenirii de la Adam, Coranul codificând revelația finală a lui Dumnezeu. Învățătura islamică vede iudaismul și creștinismul ca derivând din învățăturile unora din acești profeți - în special Avraam - și recunoaște rădăcinile lor avraamice, în timp ce Coranul îi numește Oameni ai Cărții.

5

Obligațiile musulmanului

Obligațiile musulmanului se constituie, în primul rând, din "Cei Cinci Stâlpi" .Pentru ducerea la îndeplinire a acestor obligații, musulmanul trebuie să fie major și cu mintea întreagă. De asemenea, înainte de a începe îndeplinirea uneia dintre obligații, el trebuie să-și exprime (în sinea lui) intenția a ceea ce vrea să facă, adică să conștientizeze pe deplin actul respectiv. Din această cauză, îndeplinirea unei obligații este precedată de o serie de pregătiri (cum ar fi spălările rituale) care au exact această menire.

Mărturisirea de credință, prin care o persoană își exprimă apartenența la islam, și care constă în afirmarea unicității lui Dumnezeu, al cărui trimis este Muhammad:” Nu exista [dumne]zeu în afară de Dumnezeu, iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu”.

Rugăciunea ,ce constă într-un ansamblu de gesturi - prosternări, îngenuncheri, înclinări - însoțite de rostirea unor formule rituale, se desfășoară de cinci ori pe zi, în momente bine precizate, anunțate de muezin (fie direct prin vocea sa , fie printr-o înregistrare): rugăciunea din zori (subh), de la prânz (zuhr); de după-amiază ('isr), de dinainte de apusul soarelui (maġrib), de după lăsarea serii (išā). Vinerea, la prânz, are loc rugăciunea comunitară la moschee, rugăciune însoțită de predica (khutba) imamului.

Postul, ce constă în abținerea de la mâncare, băutură, relații sexuale pe timpul zilei (începând cu puțin înainte de răsăritul soarelui până după asfințitul acestuia)pe tot parcursul lunii Ramadan, a IX-a lună a calendarului islamic.

Dania (ar.: zakāt), care reprezintă a 40-a parte (2,5%) din economiile ținute mai mult de un an, cu puține excepții, pentru fiecare musulman a cărui avere depășește media, și 10% sau 20% din producția agricolă. Acești bani sau produse vor fi distribuite săracilor.

Pelerinajul (ar.: hağğ), realizat în primele două săptămâni ale lunii dhū-l-hiğğa, la Mecca și în împrejurimile sale, care este obligatoriu o dată în viață pentru cei care au posibilitatea materială.

6

7

Al-kaba’ir - Marile păcate

Legea islamică definește păcatele pe care ar putea să le săvârșească un musulman și pedepsele care i se aplică de către comunitate, în afară de pedeapsa divină. Dintre aceastea cele mai grave, numitele al-kaba’ir "marile păcate" sunt:

facerea de părtași lui Dumnezeu ; uciderea unui om; vrăjitoria; neîmplinirea rugăciunii; sodomia

neachitarea daniei; neascultarea și supărarea părinților; luarea de camătă; întreruperea postului în Ramadan fără justificare și fără îngăduință; mărturia mincinoasă; sinuciderea; consumarea cărnii de mortăciune, a sângelui și a cărnii de porc; și încă multe altele.

Cel mai de temut păcat este « facerea de părtași lui Dumnezeu », căci prin aceasta se neagă însăși esența religiei islamice ."Dumnezeu nu iartă să-i fie alăturați alții, însă El iartă cui voiește păcate mai puțin grele decât acesta" (Coran, IV, 48). Pedeapsa – dată pe aceasta lume – celui ce se face vinovat de un astfel de păcat este moartea. De altfel mare parte din păcatele mari sunt pedepsite fie cu moartea, fie cu amputarea unor membre (mâini, picioare, urechi, de exemplu, pentru furt), fie cu biciuirea în public (de exemplu, pentru prostituție).Acestui prim păcat, Legea islamică, îi asociază și apostazia și blasfemia, ambele pedepsite cu moartea. Apostazia, convertirea unui musulman la altă religie, este lipsa de loialitate față de islam a oricui a făcut mărturisirea de credință. Blasfemia este lipsa de respect pentru principiile esențiale ale islamului. Nu există o distincție clară între aceste concepte, mulți credincioși considerând că nu poate exista blasfemie fără apostazie.Alte pedepse indicate de Shari'a  pot să ducă la anularea căsătoriei cu un musulman, îndepărtarea copiilor, pierderea proprietății și drepturilor de moștenitor sau alte sancțiuni.În ultima perioadă, organizațiile care apară drepturile omului încearcă să se implice într-un dialog cu autoritățile islamice pentru eliminarea acelor pedepse prevăzute de legea islamică, pedepse ce aduc o gravă atingere drepturilor fundamentale ale omului. Astfel de dialoguri se află încă la început, rezultatele nefiind încă vizibile.

8

Femeia de sub vălul islamic

În faţa legii, femeile şi bărbaţii sunt egali în ţările islamice. Mai mult de atât, spre deosebire de alte religii,Islamul acordă femeii un mare respect, importanţa ei ca mamă şi soţie fiind indicată de către Profetul Muhammed, “Paradisul se află sub picioarele mamelor noastre.”  Printre îndatoririle menţionate în Coran se numără faptul că femeia musulmană trebuie să se îmbrace modest şi să poarte Hijab (basmaua ce-i acoperă capul) când iese undeva sau când urmează să întâlnească barbaţi adulţi. De asemenea, ea nu trebuie să iasă din casă şi nici să se înfăţişeaze parfumată, machiată sau purtând alte podoabe în faţa bărbaţilor care nu sunt mahram, deoarece acest lucru este păcat. În toate ţările musulmane, Hijab-ului îi este atribuită semnificaţia de modestie, intimitate şi moralitate, iar Coranul cere atât femeilor cât şi bărbaţilor să se îmbrace modest, respectând Hijabul. Hijab-ul a devenit un subiect de controversă deoarece există atât obligativitatea lui sub incidenţa legii islamice dar şi interzicerea lui în lupta cu fundamentaliştii musulmani. De asemenea, sunt femei care au ales de bună voie să poarte vălul dar şi femei care protestează în stradă împotriva lui. În Arabia Saudită, femeia trebuie să se acopere în public din cap până în picioare. Fiind cea mai conservatoare ţară islamică după căderea regimului taliban, aici poliţia religioasă mutaween patrulează permanent pentru a se asigura că hijab-ul este purtat, contrariul fiind pedepsit prin măsuri dure şi, de obicei, aplicate în public drept exemplu. Portul tradiţional este abaya neagră. Aceasta poate fi ori o ţesătură de forma unui mare pătrat în care femeia se acoperă din cap până în picioare, ori un caftan lung. Abaya acoperă tot corpul în afară de faţă, picioarele de la gleznă în jos şi mâinile. Poate fi purtată cu niqab, un voal care acoperă toată faţa în afară de ochi. Unele femei aleg să poarte mănuşi lungi şi negre astfel încât şi mâinile să le fie acoperite. Conform Coranului, avantajele purtării veşmântului islamic implică binecuvântarea şi mulţumirea lui Allah, întărirea legăturii dintre soţ şi soţie, încrederea şi respectul din partea membrilor societăţii, blocarea căilor ispitelor şi poftelor sufleteşti. În acest sens, hijab-ul trebuie să fie lung şi să acopere tot corpul cu excepţia feţei şi a mâinilor, trebuie să fie mulat pe corp şi să nu aibă culori atrăgătoare, trebuie să nu se asemene cu veşmântul bărbătesc, să nu fie transparent şi să nu semene cu hainele necredincioaselor.

9