VALORILE SI OBIECTIVELE UE

A.P.I.E., COORDONATOR MIHAELA APOSTOLACHE

UE este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care reuneşte 28 de ţări

europene şi acoperă aproape tot continentul. În 1958 este creată Comunitatea Economică

Europeană (CEE), care, iniţial, contribuie la intensificarea cooperării economice între şase

ţări: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Urmează crearea unei

pieţe unice de mari proporţii, care continuă să se dezvolte către valorificarea întregului său

potenţial.

Ceea ce a început ca o uniune strict economică a devenit treptat o entitate cu

activităţi în nenumărate domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, până la politica de mediu.

Această schimbare a fost reflectată de modificarea, în 1993, a numelui Comunităţii

Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE).

Uniunea Europeană este întemeiată pe statul de drept. Toate acţiunile pe care le

întreprinde se bazează pe tratate, asupra cărora au convenit toate statele membre, de comun

acord, în mod voluntar şi democratic. Aceste acorduri sunt obligatorii din punct de vedere

juridic şi stabilesc obiectivele UE în domeniile sale de activitate.

Valorile reprezintă, pe de o parte, raţiunea de a fi a Uniunii şi etica sa.

Constituţionalizarea acestora are o enormă importanţă atât din punctul de vedere al

identităţii europenilor, cât şi din cel al principiilor cărora trebuie să i se supună atât

acţiunea Uniunii, cât şi cea a statelor membre. Caracterul său de etică sau norme de

comportament are şi consecinţe practice, nerespectarea acestora atrăgând sancţiuni

juridice.

Noul articol 2 al TUE expune valorile Uniunii Europene: respectarea demnităţii

umane, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului,

inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor. Se adaugă că acestea sunt valori

comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare,

toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi. În redactarea sa anterioară,

Tratatul Uniunii Europene dedica valorilor Uniunii, numite „principii”, articolul 6.1.

Conform acestuia, acestea erau libertatea, democraţia, respectarea drepturilor omului şi a

libertăţilor fundamentale şi statul de drept.

Prin compararea celor două texte se observă faptul că lista de valori a Uniunii

Europene a fost completată cu valori precum demnitatea umană şi egalitatea, valori tipic

europene .Mai mult decât atât, se detaliază drepturile omului, incluzându-se şi cele ale

persoanelor aparţinând minorităţilor. Această menţiune ce poate părea ciudată este o

consecinţă a schimbării realităţii politice a Uniunii ca urmare a extinderii, pentru prima

dată devenind membri UE state cu minorităţi etnice şi politice, ceea ce a făcut necesară o

menţiune specială.

Formularea valorilor în Tratatul de la Lisabona, noul articol 2 al UE, reflectă

fidel, fără nici o modificare, propunerea Convenţiei Europene. Unul dintre cele mai

mediatizate subiecte din timpul dezbaterilor constituţionale, care a ocupat multe pagini ale

presei, deşi relevanţa sa reală nu era chiar pe măsura atenţiei acordate, a fost cel al

includerii sau nu a unor referinţe la Dumnezeu sau la moştenirea creştină a Europei. În

ciuda atenţiei care i s-a acordat şi în ciuda încercărilor Poloniei de a reactiva problema cu

ocazia Conferinţei din 2007, această dezbătare a fost şi a rămas la marginea marilor teme,

nereprezentând nici un moment o ameninţare la adresa acordului general. În realitate,

adevăratele controverse ale dezbaterii constituţionale se refereau la modelul economic şi

social european, expresie a divizării ideologice între stânga şi dreapta europeană.

Noul articol 2 se referă la etica Uniunii, adică la principiile de bază şi limitele

acţiunii Uniunii şi statelor sale membre. În primul rând, este vorba despre valorile de bază,

cele care fac popoarele Europei să se simtă parte a aceleiaşi Uniuni. Aceste valori sunt

dezvoltate în Carta Drepturilor Fundamentale, precum şi în Titlul referitor la viaţa

democratică a Uniunii. Ele constituie baza identităţii europene şi substratul proiectului

construcţiei politice europene. Fundamentul Uniunii Europene, care face posibilă uniunea

statelor europene, este dat de către valorile comune împărtăşite şi dezvoltate, valori

considerate definitorii pentru viaţa sa. În fond, statele membre au creat Uniunea pentru a

promova împreună aceste valori.

Este de prisos să subliniem faptul că, în exercitarea competenţelor sale, întreaga

acţiune a Uniunii trebuie să fie ghidată de respectarea strictă a acestor valori. Aceasta nu

este doar o obligaţie politică, ci şi una juridică, nerespectarea acestor valori constituind

motiv de a solicita o decizie a Curţii de Justiţie. Dar vorbim despre valori ce trebuie

asumate şi respectate nu numai de către statele membre, dar şi de către statele europene

care doresc să devină membre ale Uniunii. Este o condiţie sine qua non pentru dobândirea

statutului de candidat la aderare. Mai mult decât atât, respectarea acestor principii etice

este o cerinţă permanentă pentru toţi membrii Uniunii, încălcarea lor conducând la o

procedură juridică de sancţionare – procedura garanţiei democratice -, care poate merge

până la pierderea drepturilor politice de vot în cadrul Consiliului.

Convenţia a decis să existe o listă limitată de valori, argumentând că doar astfel

se poate asigura claritatea şi securitatea juridică absolut necesare operaţionalizării

procedurii de garanţie democratică. Prin urmare, a fost inclus şi un al doilea nivel de

principii comune împărtăşite de societăţile statelor membre. Acestea, la rândul lor, sunt

valori esenţiale ale Uniunii Europene, dar conţinutul lor nu este susceptibil unei „definiri

solide din punct de vedere juridic” sau, şi mai rău, percepţia asupra lor diferă de la un stat

membru la altul. De aceea, în cazul acestora din urmă, este deci mai dificil să se stabilească

încălcarea respectivelor drepturi, prin urmare, pare a fi vorba mai degrabă de principii

directoare decât despre o bază juridică suficientă pentru declanşarea procedurii de

garantare democratică.

Obiectivele sunt cele care răspund exigenţei de a traduce idealul, finalităţile şi

scopurile în ţinte concrete de atins, în cadrul variatelor situaţii . Obiectivele îi dau unui

proiectului un caracter conştient. Finalităţile sunt „aspiraţii, intenţionalităţi” pe termen

lung; scopurile sunt „aspiraţii, intenţionalităţi” pe termen mediu şi cu grad de generalitate

mediu, iar obiectivele ar constitui sarcini concrete, mai analitice şi particulare.

UE incearca sa promoveze:

coeziunea economica si sociala

egalitatea dintre barbati si femei

protectia mediului si sociala

dezvoltarea stiintifica si progresul tehnologic, inclusiv descoperiri in spatiu.

Incurajeaza de asemenea solidaritatea intre generatii si intre state, si oportunitatile

egale pentru toti. 

Primul si cel mai important obiectiv al UE era stabilirea unei piete comune.

Tratatele ulterioare includ scopul stabilirii: unei Uniuni Economice si Monetare; a

unei Politici Externe si de Securitate Comune; si a unui domeniu al Afacerilor de Justitie si

Interne. Proiectul Constitutiei propus de catre Conventia privind viitorul Europei include o

serie de obiective mult mai vaste.

Art. 3 privind obiectivele Uniunii include, printre altele:

promovarea pacii si bunastarii cetatenilor Uniunii

crearea unei zone de libertate, securitate si justitie fara frontiere interne

dezvoltare durabila bazata pe o crestere economica echilibrata si justitie sociala

o economie sociala de piata - foarte competitiva si avand drept scop locuri de

munca pentru toata lumea si progresul social

Pentru prima dată obiectivele Uniunii Europene sunt „listate” într-o formă cu

evidente conotaţii politice, nemaifiind prezentate ca simple domenii ale acţiunii comune –

aşa cum apăreau în TUE şi TCE ci apărând ca finalităţi ale acţiunii unei organizaţii

politice, Uniunea Europeană. În acest sens, ele definesc şi explică proiectul politic

european, expun şi actualizează raţiunea de a fi a integrării europene. Aceste articole

fundamentale, prin formularea clară şi termenii uşor de înţeles şi prin localizarea lor între

primele articole ale Tratatului de la Lisabona, încearcă îndeplinirea obiectivului de la

Laeken, şi anume de a apropia Uniunea de cetăţenii săi prin clarificarea valorilor şi a

obiectivelor acesteia. În fond, se încearcă o creştere a legitimităţii Uniunii Europene.

Articolul 3 al TUE, foarte amplu şi detaliat, cuprinde obiectivele Uniunii Europene,

misiunea şi mandatul acesteia, explicând crearea şi existenţa sa. În acest sens, Araceli

Mangas subliniază că „justifică atribuirea exercitării competenţelor naţionale suverane în

favoarea Uniunii, astfel încât fiecare societate naţională renunţă să decidă în mod unilateral

şi acceptă, «la schimb», să decidă în comun, în scopul atingerii acestor obiective superioare

şi pentru a garanta respectarea valorilor superioare”1. Obiectivele Uniunii devin deci

proiectul politic al acesteia, conferindu-i vizibilitate. În măsura în care aceste obiective

sunt redactate împreună şi într-o formă inteligibilă în comparaţie cu vechile tratate,

1 F.A. Luzarranga, M.G. Llorente, Europa viitorului. Tratatul de la Lisabona, trad. I.G. Bărbulescu, op.cit., p. 101

cetăţenii vor putea înţelege cu mai multă claritate de ce există Uniunea Europeană, care

sunt ţelurile şi domeniile de acţiune ale acesteia, astfel încât Uniunea să-şi realizeze

obiectivele comune. Ele reprezintă, în ultimă instanţă, un contract social între Uniune,

statele sale membre şi cetăţenii acestora.

Prin articolul 1-3 Convenţia a vrut să „enunţe obiectivele generale care justifică

într-o manieră mai degrabă transversală însăşi existenţa Uniunii şi acţiunea sa în beneficiul

cetăţenilor săi, nedorind să enumere obiectivele specifice urmărite prin diferitele politici

ale Uniunii, acestea din urmă făcând obiectul părţii a II-a din tratat”2. Când comparăm

conţinutul acestui articol cu cele referitoare la obiectivele Uniunii şi ale Comunităţii

Europene, constatăm uriaşe diferenţe de abordare. Astfel, Tratatul-Constituţie stabileşte

obiective specifice unei entităţi politice şi o face în termeni politici precum: pacea,

existenţa unui spaţiu geografic, politic, economic, social etc. Unificat, dezvoltare

economică şi socială, o prezenţă activă pe scena internaţională. Este, cum se poate observa,

vorba despre obiectivele specifice unei autentice politeia. Prin comparaţie, când se numeau

obiectivele Comunităţilor Europene, se enumerau, de fapt, domeniile de acţiune ale

fiecăreia dintre comunităţi, respectiv piaţa internă, cărbunele şi oţelul sau utilizarea paşnică

a energiei nucleare3. Obiectivele Uniunii Europene aveau un sens ceva mai prescriptiv –

„de a promova progresul economic şi social”, „de a afirma identitatea Uniunii pe scena

internaţională”… -, dar erau, de asemenea, legate strict de diferitele politici. Saltul realizat

prin Tratatul-Constituţie vine din aceea că, acum, proiectul politic european apare

explicitat prin formularea, pentru prima dată, a obiectivelor generale ale UE, o Uniune

înţeleasă ca entitate politică, dar şi din faptul că, în plus, aceste obiective angajează statele

membre în îndeplinirea lor.

Articolele referitoare la valorile şi obiectivele Uniunii exprimă compromisul

realizat de către cele două familii politice majoritare: creştin-democraţii şi socialiştii.

Negocierea şi consensul au condus la o definire foarte completă şi atentă a modelului

social european, un model ce îmbină elemente precum creşterea economică, economia de

piaţă, libera concurenţă, o competitivitate ridicată – apărate de dreapta – cu altele

2 M.V. Cărăușan, op.cit., p. 124.3 A se vedea în acest sens art. 2 TCE şi art. 2 al TCEEA

indispensabile pentru stânga – ocuparea forţei de muncă, progresul social, creşterea

protecţiei mediului, coeziunea socială, combaterea discriminării şi solidaritatea.

După CIG din 2007, aceste articole vor suferi modificări minore în formulare, ca

urmare a renegocierilor de la Lisabona. În primul rând, se adaugă – articolul 3.4 – un nou

obiectiv, ce nu apărea în textul Constituţiei: „Uniunea va institui o uniune economică şi

monetară a cărei monedă este euro”. În al doilea rând, se elimină din formularea

obiectivului european privind instituirea pieţei interne menţiunea: „concurenţa să fie liberă

şi să nu fie denaturată”. Această schimbare, realizată la solicitarea expresă a Franţei,

alterează la prima vedere statutul liberei concurenţe de obiectiv al Uniunii, coborându-l la

cel de instrument. Ceea ce s-a urmărit, în realitate, a fost mai degrabă o estompare a unei

imagini uşor neoliberale a Uniunii4.

Pe parcursul CIG din 2007 au fost completate obiectivele deja stabilite,

perfecţionând astfel textul Tratatului. Aceste completări, pe lângă faptul că lărgesc

domeniile, le clarifică, făcându-le mai pe înţelesul cetăţenilor. Astfel, în privinţa celui de-al

doilea obiectiv, crearea unui spaţiu iară frontiere interne, CIG adaugă faptul că, în

interiorul acestui spaţiu, este „garantată libera circulaţie a persoanelor, împreună cu

măsurile adecvate privind controlul la frontierele externe, azilul, imigraţia, prevenirea şi

combaterea criminalităţii”. Sau, la cel de-al cincilea obiectiv referitor la relaţiile Uniunii cu

restul lumii, se adaugă obiectivelor generale de acţiune externă ale Uniunii şi cel de a

contribui la protejarea cetăţenilor Uniunii.

Obiectivele Uniunii sunt formulate într-o formă completă şi detaliată. În primul

rând, articolul prevede că „Uniunea are ca finalitate promovarea păcii, a valorilor sale şi

bunăstarea popoarelor sale”5. Din această formulare specială şi unică se deduce faptul că

sensul principal al acţiunii Uniunii, dublat de angajamentul statelor membre, este acela de

a asigura pacea, de a promova valorile Uniunii şi de a realiza bunăstarea popoarelor.

Obiectivele urmărite de Uniune sunt, de fapt, mijloace concrete de realizare a acestor

finalităţi. Această formulare ce pune accentul pe obiectivele politice ale integrării ne

4 http://www.assemblee-nationale.fr/13/pdf/europe/rap-info/i0562-tl.pdf.5 G. L. Ispas, op.cit., p. 22.

întoarce la spiritul fondatorilor aventurii europene, la cei ce propovăduiau realizarea

„federaţiei europene, indispensabilă pentru păstrarea păcii”, cea care urma a se realiza prin

fapte concrete sau solidarităţi de factor6.

Obiectivul fundamental al integrării europene – pacea într-o Europă tradiţional

măcinată de conflicte – nu a apărut explicit printre obiectivele Comunităţilor Europene sau

ale Uniunii Europene7. Aceste organizaţii reprezentau, conform filosofiei europene, simple

instrumente – „realizările concrete” – necesare atingerii scopului general. Prin urmare,

obiectivele lor erau sectoriale, specifice fiecăreia dintre ele. Finalitatea generală, pacea, se

regăsea totuşi în preambulurile Tratatelor Comunităţilor Europene, dar era uitată de către

TUE8. La prima vedere poate părea surprinzător faptul că raţiunea de a fi a construcţiei

europene, obiectivul său principal, era ascunsă în preambulurile TCE, fiind chiar de negăsit

în TUE. Acest lucru se explică prin caracterul lor de tratate internaţionale adresate statelor

membre şi în care se regăseau doar ideile strict necesare punerii în mişcare a integrării

europene: se lăsau deoparte, considerându-se subînţelese, alte elemente, precum raţiunea

istorică de a exista a Comunităţilor Europene. Adevărul este că orice expert ce cunoaşte

istoria Europei are clar în minte acest obiectiv, chiar dacă el nu apare explicit în textele

fondatoare ale Comunităţilor. Fără îndoială, alta este situaţia dacă se doreşte o mai mare

apropiere a Europei de cetăţenii săi, în acest caz fiind necesar să li se explice acestora de ce

a fost creată Uniunea Europeană şi care este originea integrării europene. De aceea, din

punctul nostru de vedere, avea o semnificaţie specială faptul că Constituţia Europeană,

primul text al Uniunii ce se adresa cetăţenilor, prezenta cu claritate, ca raţiune de a fi, că

obiectivul său fundamental era realizarea păcii între europeni. Pentru prima dată, un

cetăţean ce dorea să cunoască de ce a fost creată Uniunea înţelegea acest lucru pornind de

6 Robert SCHUMAN, Declarația din 9 mai 1950 http://europa.eu.7 Conform articolelor 2 al TUE, 2 al TCEEA si 2-3 ale fostului TCECO.8 Preambulul TCECA reproducea unele dintre paragrafele Declaraţiei Schuman referitor la raţiunea de a fi a CECA, înţeleasă ca un instrument destinat păcii europene. Preambulul TCE ne aminteşte, la rândul său, că CE „doreşte să consolideze, prin constituirea acestui întreg de resurse, pacea şi libertatea”, pentru ca TCEEA să afirme că Euratom urmăreşte „progresul acţiunilor sale în favoarea păcii”.

la textul fundamental, fără a mai fi nevoit să recurgă la lectura diverselor documente

istorice, precum Declaraţia Schuman, sau la textele academice.

Articolul 3.2 prevede, aşa cum am mai spus, că „Uniunea oferă cetăţenilor săi un

spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, în care este garantată libera

circulaţie a persoanelor, împreună cu măsurile adecvate privind controalele la frontierele

externe, azilul, imigrarea, prevenirea şi combaterea criminalităţii”. Acest obiectiv vorbeşte

despre unul dintre elementele integrării teritoriale importante pentru cetăţenii Uniunii, el

stabilind că aceştia pot circula liber şi pot locui oriunde doresc pe teritoriul UE. Libertatea

de circulaţie este completată cu măsuri ce garantează securitatea Spaţiului de libertate,

securitate şi justiţie în totalitatea sa.

La rândul său, articolul 3.3 stabileşte că unul dintre obiectivele Uniunii este

integrarea economică şi că aceasta se realizează prin intermediul pieţei interne. Se

defineşte şi se descrie modelul economic şi social european – rezultat în urma negocierilor

purtate, pe parcursul Convenţiei, între stânga şi dreapta europene -, model ce trebuie

promovat şi dezvoltat prin intermediul tuturor politicilor economice şi sociale ale Uniunii.

Uniunea îşi propune, astfel, să realizeze dezvoltarea sustenabilă a Europei, dezvoltare

definită prin creştere economică echilibrată, stabilitate a preţurilor, economie socială de

piaţă, competitivitate ridicată, garant al unui înalt grad de ocupare a forţei de muncă şi al

progresului social şi, în fine, un nivel ridicat al protecţiei sociale, cât şi îmbunătăţirea

calităţii mediului. De asemenea, Uniunea îşi propune să promoveze progresul ştiinţific şi

tehnic, să combată excluderea socială şi discriminarea, să promoveze justiţia şi protecţia.

Socială, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea între generaţii, cât şi protecţia

drepturilor copilului. UE îşi propune să stimuleze coeziunea economică, socială şi

teritorială, precum şi solidaritatea între statele membre, să respecte diversitatea culturală şi

lingvistică şi să vegheze la conservarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european.

Aceasta este cea mai completă definiţie a modelului european de societate întâlnită

în vreun text european. Modelul european de societate nu a fost niciodată până acum

reglementat ca obiectiv, nici al Uniunii Europene, nici al Comunităţii Europene. Este

vorba, prin urmare, de explicitarea modelului economic european, un model singular,

diferit de cel nord-american – libera funcţionare a pieţei, fără nici o intervenţie a statului -,

un model în care autorităţile publice au obligaţia de a garanta menţinerea unor valori

sociale, cele enumerate în articolul menţionat9.

Constituţionalizarea acestui articol este esenţială, deoarece în acest fel elementele

ce compun modelul european trebuie respectate în toate şi în fiecare dintre acţiunile

europene, în cazul nerespectării acestor principii, respectivele acţiuni devin susceptibile a

fi atacate în faţa Curţii de Justiţie. Prin urmare, nu este vorba despre o formulare pur

declarativă, ci de una cu importante consecinţe practice. Constituţionalizarea acestui articol

este, deopotrivă, o garanţie a menţinerii sale în viitor şi a imposibilităţii de a se produce

regrese în privinţa modelului social european sau a politicilor sociale10. În acest context,

trebuie spus că, atunci când în dezbaterea politică privind Tratatul-Constituţie se sublinia

faptul că acesta nu era suficient de „social”, se pierdea din vedere faptul că Tratatul-

Constituţie includea de fapt cea mai elaborată definiţie a modelului european de societate,

definiţie ce nu există în nici un alt text constituţional european.

Articolul 3.4 conturează succint celălalt element al integrării economice europene,

crearea Uniunii Economice şi Monetare, a cărei monedă este euro. Acest obiectiv nu

apărea în redactarea Tratatului Constituţional şi apariţia sa poate fi considerată un progres.

Stabilind UEM ca obiectiv al Uniunii, se reafirma angajamentul tuturor statelor faţă de

aceasta, precum şi obligaţia noilor state membre de a adera la UEM. Este vorba despre o

modalitate de confirmare a angajamentului general şi a faptului că acele state ce

beneficiază de o excepţie, permanentă sau temporară, trebuie să o considere ceea ce este, o

excepţie, deoarece angajamentul general rămâne acelaşi.

În cele din urmă, articolul 3.5 enumera obiectivele Uniunii cu privire la acţiunile

sale externe: „în relaţiile sale cu restul lumii, Uniunea afirmă şi promovează valorile şi

interesele sale şi contribuie la protejarea cetăţenilor săi. Contribuie la asigurarea păcii,

9 G. L. Ispas, op.cit., p. 25.10 Schwarze susţine că prin definirea sistemului economic al Uniunii ca fiind „o

economie socială de piaţă” se declară că acest concept global este angajant şi din

punct de vedere juridic – Jürgen SCHWARZE, „Guest editorial : The Convention’s

Draft Treaty Establishing a Constitution for Europe”, Common Market Law Review,

vol. 40, no 5, 2003, pp. 1037-1045, p. 1037.

securităţii, dezvoltării sustenabile la nivel global, a solidarităţii şi respectului reciproc între

popoare, a comerţului liber şi echitabil, la eradicarea sărăciei. Contribuie la protecţia

drepturilor omului, în special a drepturilor copiilor, precum şi la respectarea strictă şi la

dezvoltarea dreptului internaţional, în special la respectarea principiilor Cartei Organizaţiei

Naţiunilor Unite”. Ca şi în cazurile precedente, este prima dată când sunt cuprinse într-un

singur articol toate obiectivele şi principiile ce trebuie să ghideze acţiunea externă a

Uniunii. Este vorba despre o formulare foarte completă şi progresistă, ce enunţă postulatele

unei politici externe responsabile, caracterizată prin trecerea de la apărarea strictă a

intereselor Uniunii la conştientizarea propriilor responsabilităţi în gestionarea

globalizării11.

În conţinutul obiectivelor europene de acţiune externă se reflectă elemente ale

modelului intern al Uniunii; altfel spus, prin acţiunea sa externă, UE doreşte să promoveze

pe scena internaţională aceleaşi idei şi valori. Acest articol este completat şi dezvoltat în

Titlul V din TUE12, unde sunt expuse detaliat obiectivele acţiunii externe. Având în vedere

contextul internaţional în care a fost elaborat şi adoptat Tratatul Constituţional – războiul

din Irak -, căpăta o semnificaţie specială repetarea în ambele articole a faptului că două

dintre principiile fundamentale ale acţiunii externe sunt pacea şi respectarea dreptului

internaţional, în special a principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Definirea obiectivelor şi valorilor Uniunii Europene constituie o parte esenţială a

explicitării politice a Uniunii. Acestea exprimă cu claritate, prin ele însele, ce îi uneşte pe

europeni în acţiunea lor de a avea, păstra şi dezvolta anumite valori şi de a realiza anumite

obiective. Explicitarea valorilor conferă şi îmbunătăţeşte vizibilitatea Uniunii, contribuie la

democratizarea sistemului european, consolidează identitatea europeană şi vorbeşte despre

etica Uniunii şi a statelor membre. Obiectivele Uniunii relevă ce urmăresc statele membre

prin integrare europeană. Subliniem între obiective pe cel al păcii şi repetăm că el apare

pentru prima dată în partea centrală a unui text de drept european, semnalând în mod clar

cetăţeanului european raţiunea de a fi a integrării europene.

11 F.A. Luzarranga, M.G. Llorente, Europa viitorului. Tratatul de la Lisabona, trad. I.G. Bărbulescu, op.cit., p. 10612 Art. 21.