VALORI STILISTICE ALE MODURILOR VERBALEIndicativul imprima un caracter obiectiv actiunilor, proceselor, starilor pe care le

exprima. Intra in opozitie cu conjunctivul, facandu-se astfel distinctia dintre real si ireal, dintre cert si posibil.

Imperativul instituie o relatie de comunicare directa exprimand dorinta sau vointa emitatorului de a determina o actiune, ori de a o impiedica. Valoarea stilistica a imperativului rezida in capacitatea de exprimare a unor atitudini si trairi subiective printr-un dublu sistem de semnale verbale si paraverbale ( accentele afective, pauzele expresive, intonatia specifica ordinului, amenintarii, indemnului, rugamintii, concesiei, ironiei). Ca marca textuala a stilului direct, imperativul are rol de teatralizare si in acelasi timp, rol de dinamizare a discursului personajului( imperativul dramatic si narativ).

Alaturi de substantive sau adjective in vocativ, reprezinta un indice al oralitatii stilului.Prezenta imperativului in textul liric semnaleaza discursul dialogic sau monologul

adresat care poate lua forma invocatiei retorice.Conjunctivul exprima potentialitatea unei actiuni realizabile, posibile, probabile, sau

atitudinea emitatorului fata de actiunea ,starea, trairea enuntata: incertitudine, ezitare, aproximatie, deliberare, dorinta, protest, indignare.

O functie stilistica particulara este cea de substituire a imperativului cu rol de accentuare a subiectivitatii (la persoana a treia poate aparea si fara morfemul “sa” ).

In textul liric conjunctivul reprezinta deseori o marca contextula a unui plan al imaginarului avand rol de a semnaliza trecerea de la dimensiunea reala la cea ideala.

Conditional-optativul dezvolta doua valori modale: Exprimarea unei actiuni dependente de o conditie explicita sau implicita. Exprimarea unei actiuni realizabile/irealizabile, prezentate ca o actiune asumata.

La timpul perfect actiunea este ireala.O functie stilistica a conditional-optativului este de substituire a modului conjunctiv in

enunturi interogative sau exclamative; valoarea expresiva este cea de accentuare a unei tonalitati subiective- uimirea, indignarea, sau amenintarea vehementa specifica blestemului/imprecatiei; in asemenea enunturi apare frecvent forma inversata care amplifica rolul expresiv al verbului situate inaintea auxiliarului specific.

In textul liric, modul conditional-optativ apare mai rar, avand mai ales rolul de a exprima o situatie ipotetica, o experienta lirica imaginata.

VALORI STILISTICE ALE MODURILOR NEPERSONALEInfinitivul este o forma verbala cu trasaturi duble de tip nominal si verbal.Valori expresive:

Valoare sententioasa –in enuntarea de adevaruri cu caracter general: “a ierta inseamna a uita”

Valoare livresca –cand substituie conjunctivul sau e asezat dupa verbul “a putea”ex:”nimic nu-l putea determina sa taca” sau “e usor a promite”.

Conservarea valorii verbale a infintivului lung “facere”, “dare”, “luare” semnalizeaza registrul stilistic arhaic sau popular “inchinare-as codrului”

Cand are valoare imperativa, confera un ton impersonal si marcheaza stilul oficial “a nu se apleca in afara”.Infinitivul perfect indeplineste functia stilistica de marca a narativitatii prin instituirea

unei succesiuni temporale.Gerunziul este singurul mod nepersonal care conserva continutul dinamic specific

verbului, surprinzand o actiune in desfasurare, un proces, o stare durativa.Principala functie stilistica a gerunziului este de a crea imagini dinamice.

La nivel fonetic el sustine deseori valoarea onomatopeica a verbului prin sonoritatea specifica a terminatiei.

O valoare stilistica particulara primeste gerunziul din structura unui grup verbal prin care se accentueaza caracterul durativ al actiunii sau al starii si in acelasi timp se reliefeaza perceptia subiectiva ( actiune ipotetica, probabila, incerta, presupusa, banuita, dorita) “si poate si acum a mai fi traind daca n-a fi murit”.

Participiul prezinta o actiune incheiata sau rezultatul acesteia, implicand o valoare temporala trecuta cu efecte care persista sau au incetat in momentul enuntarii. Avand un comportament dublu, verbal si adjectival, participiul cumuleaza functii stilistice specifice celor doua clase morfologice:

Valoare expresiva a participiului cu comportament verbal, provine din: inversiuni topice, recurentă, dislocari semantice.

Resurse expresive ale participiului cu valoare adjectivala se inscriu in sfera functiilor stilistice de nivel semantic (epitete, metafore).

Supinul exprima in chip general abstract actiunea, procesul, sau starea, vazute ca potentialitate.

El poate deveni epitet al verbului sau al substantivului, sau poate capata valoare metaforica.

Cand are valoare de imperativ confera enuntului un ton impersonal devenind un indice textual al stilului oficial.ex: “de trimis avertismente!”

Registrele stilisticeRegistrele stilistice sunt niveluri ale limbii de are dispun vorbitorii pentru a modula

mesajul in functie de circumstante.Limbajul artistic la randul sau inglobeaza si registre stilistice prin care se transpun

diversele variante ale limbii in stilul beletristic si se codifica diverse componente ale universului fictional.

Registre stilistice generale: Popular Cult Oral Scris

Registre stilistice particulare: Arhaic Regional Familiar Argotic De jargon Neologic Solemn Retoric Parodic Ironic Ludic Gnomic Liturgic