UROCULTURA

În mod normal urina conţinută în căile urinare este sterilă, exceptând segmentul inferior al uretrei, învecinat meatului urinar, prezentând o abundentă floră microbiană saprofită. Această floră saprofită contaminează în momentul micţiunii porţiunea iniţială a jetului urinar.

Examenul bacteriologic al urinii presupune: recoltarea adecvată a mostrelor de urină pentru urocultură, transportul corect al probei la laborator, estimarea cantitativă a conţinutului bacterian al uroculturii şi determinarea antibiogramei în cazul uroculturilor pozitive.

Recoltarea urinii pentru urocultură se efectuează în eprubetă sterilă, din porţiunea mijlocie a urinii matinale emise spontan, după toaleta riguroasă a regiunii perineale. Acest tip de recoltarea se mai numeşte şi urocultură “din zbor”. La femei, pentru a preveni contaminarea urinii cu secreţiile genitale, se recomandă introducerea unui tampon vaginal înainte de recoltarea urinii. Toaleta perineului se va efectua cu apă şi săpun, urmată de clătire abundentă cu apă sterilă a regiunii periuretrale. Nu se vor utiliza soluţii antiseptice pentru toaletarea organelor genitale externe.

Recoltarea urinii pentru urocultură prin sondaj vezical este utilizată numai la pacienţii comatoşi sau necooperanţi, deoarece riscul infectării vezicale, chiar în condiţii riguroase de asepsie, este crescut.

Recoltarea uroculturii prin puncţie suprapubiană este şi ea rezervată unui număr restrâns de indicaţii (pacienţi necooperanţi, cu septicemii sau stare generală foarte gravă, de vârste extreme).

După recoltare, urocultura trebuie transportată la laborator pentru a fi însămânţată pe mediile de cultură în maxim 60 min (la temperatura camerei, numărul germenilor conţinuţi în urină se dublează în 30 minute). În cazul în care acest deziderat nu poate fi îndeplinit, urocultura va fi conservată la frigider maxim 24 ore.

Urocultura cantitativă se realizează în laboratorul de bacteriologie, prin metoda diluţiilor zecimale succesive. Mediile de cultură uzuale sunt geloza lactozată (evidenţierea germenilor din familia Enterobacteriacee) şi geloza sânge (evidenţierea cocilor şi bacililor Gram pozitivi şi negativi). Pentru evidenţierea baciclului Koch se utilizează medii speciale de cultură (Löwestein-Jensen) sau inocularea intraperitoneală a animalelor de laborator (cobai).

După incubarea mediilor de cultură însămânţate la 37 °C timp de 24 ore se numără coloniile dezvoltate, exprimarea rezultatelor făcându-se în germeni (UFC)/ml.

În cazul uroculturilor pozitive (bacteriurii semnificative) este importantă identificarea agentului etiologic implicat şi a sensibilităţii acestuia la antibiotice (antibiograma).

Estimarea rezultatelor uroculturii cantitative:

Urocultură pozitivă > 105 UFC/ml;Bacteriurie nesemnificativă: 103 – 105 UFC/ml.

Coloniile bacteriene dezvoltate pe mediile de cultură sunt identificate pe baza caracterelor morfologice, enzimatice şi serologice, precum şi prin teste de hemoliză imună RIA sau ELISA.

Germenii frecvent implicaţi în determinismul infecţiilor urinare sunt: Escherichia coli, Proteus, Pseudomonas, Klebsiella, Enterobacter. Mai rar sunt izolaţi stafilococul auriu, anaerobi sau mycoplasme.

Antibiograma este obligatorie în orice bacteriurie semnificativă. Testarea sensibilităţii germenilor bacterieni in vitro se efectuează prin două metode: metoda diluţiilor şi metoda difuzimetrică.

Exprimarea rezultatelor în buletinul de analiză se poate face fie direct, cantitativ (diametrul zonei de inhibiţie şi limitele valorilor de sensibilitate şi rezistenţă la diversele antibiotice testate), fie calitativ (aprecierea tulpinilor bacteriene izolate ca rezistente R, intermediar sensibile I sau sensibile S).

Discrepanţele întâlnite în practică între sensibilitatea bacteriilor faţă de antibiotice in vitro şi in vivo sunt explicate de o serie de factori ca: difuzibilitatea scăzută a antibioticului în focarul de infecţie, existenţa unor tulpini bacteriene mutante, rezistente, prezenţa unor asociaţii de germeni, suprainfecţii microbiene în cazul tratamentului prelungit sau prezenţa unei colecţii purulente, nedrenate. Persistenţa simptomatologiei clinice în condiţiile unui tratament adecvat, conform antibiogramei, impune repetarea uroculturii.