unul dintre cele mai frumoase hoteluri din romania
TRANSCRIPT
Unul dintre cele mai frumoase hoteluri
din Romania
Se spune că un hotel cu adevărat bun este cel în care ești găzduit alături de persoane
dragi sau întâlnești oameni care-ți fac experiența plăcută. Am fost la acest hotel ca și
oaspete și ca parte a echipei de PR care a organizat aici un eveniment pentru o importantă
firmă din domeniul farmaceutic. Am avut ocazia să testez o bună parte din serviciile pe care
acest hotel de patru stele le oferă. După câteva zile petrecute în incinta lui, am realizat cât de
frumoase și impecabile sunt finisajele, serviciile excelente, dar ceea ce m-a încântat nespus au
fost oamenii care lucrează aici. O echipă cu adevărat profesionistă și pasionată.
Ca și jurnalist am călătorit mult și am avut ocazia să văd și să fiu oaspete în multe
hoteluri din țară și din străinătate, dar nu-mi amintesc să fi văzut la noi o asemenea
calitate a arhitecturii și a designului interior. Finisajele mi-au atras atenția pentru că sunt
incredibil realizate. De la șemineul din holul de la intrare și până la amenajarea băilor din
camere, nu mai spun de centrul Spa ori restaurante, mi-au plăcut enorm ambientele. Și e
ciudat pentru că nu sunt spectaculoase, ci mai degrabă corect, foarte corect realizate. Dar după
mai multe zile, constați că te simți ca acasă, că e ceva reconfortant în fiecare spațiu.
Despre ce hotel vorbesc eu aici? Despre Ana Sport din Poaina Brașov. Evident că mi-am
dorit să aflu cine sunt sunt arhitecții care s-au ocupat de renovarea acestei clădiri care
există dinainte de 89. Nu doar că a fost renovată, dar și extinsă și dotată conform celor mai
recente tendințe în domeniu. Lucrările au fost finalizate în 2010. Am avut ocazia să stau de
vorbă chiar cu proprietara hotelului, doamna Cristina Copos, pe care am întâlnit-o în
restaurant, având grijă de modul de dispunere al mâncărurilor din zona de servire. M-a
surprins să o găsesc la treabă, dar am realizat, după numai câteva minute de stat de vorbă, că
exact așa ar proceda orice proprietar de hotel dedicat ca și ea, ar plăti atenție oricărui detaliu.
Am aflat povestea renovării unuia dintre cele mai frumoase hoteluri din România.
Cristina Copos și-a petrecut multe vacanțe în Austria și de fiecare dată a fost atentă la
confortul și ambientele relaxante ale hotelurilor de acolo. A avut ambiția să aducă
standardele de calitate de-acolo și în Poiana Brașov. După ce a căutat în țară arhitecții
potriviți, a stat de vorbă cu ei, și-a dat seama că, pur și simplu, ei nu înțelegeau ce-și dorea cu
adevărat pentru Ana Sport. Așa că i-a venit idea să apeleze la arhitecții austrieci Geisler
Trimmel, care au conceput o mulțime de proiecte la ei acasă în domeniul hotelier. Lucrurile
au decurs exact cum și-a dorit și, nu e de mirare că, doamna Copos a reușit cu ajutorul lor să
aibă acum în lanțuri de hoteluri Ana unul dintre cele mai frumoase din țară. Remarcabil este
că arhitecții austrieci au asigurat nu doar proiectarea, ci și materialele și o bună parte a
execuției.
Receptia si lobby intrare Hotel Ana Sport. De remarcat vasul de sticla semnat Ioan Nemtoi
Vedere asupra barului din holul de la intrarea in Hotel Ana Sport
Eu mă bucur din toată inima că avem în România un asemenea hotel! Chiar dacă este o
clădire renovată și multe dintre camerele moștenite sunt mici (cu excepția
apartamentelor nou configurate) sunt incredibil de bine amenajate și mobilate. Te simți
ca acasă pentru că totul e la îndemână. Îmi place că la intrarea în cameră ai un spațiu deschis,
mai larg perfect dacă te cazezi aici în sezonul de schi și ai echipamentul după tine. Pur și
simplu ai unde să te miști. La fel, băile sunt spațioase, iar pereții din sticlă îți reprimă orice
senzație de claustrofobie. Ai și o mică canapea, un birou, toate excelent amplasate și
binevenite.
Camera cu pat dublu la Hotel Ana Sport
Camera cu doua paturi la Hotel Ana Sport
Baia cu pereti din sticla pe care o gasesti in camerele de la Hotel Ana Sport
Deși n-am pozele pe care mi le-aș fi dorit să ilustrez cele scrise, îți spun că la restaurant
partea de autoservire este frumos separată de locul meselor. Îți asigură intimitate și nu
te simți stingher când îți alegi mâncarea, știind că alții sunt cu ochii pe tine. Mi-a plăcut
mult și arhitectura restaurantului, cu arcade ce te invită la locurile de lângă ferestrele largi cu
vedere către panorama Poienii Brașov. Și între aceste locuri sunt paravane discrete din plante,
care par a fi la locul lor acolo. Trebuie să ai ochiul versat ca să-ți dai seama că au un rol de
delimitare. Și în zona de bar ai canapele și fotolii confortabile, iar în imediata apropiere e un
hol de relaxare cu volume de cărți la dispoziție, fix înainte de Havanna Lounge.
Havanna Lounge de la Hotel Ana Sport
O parte a restaurantului de la primul nivel al Hotelului Ana Sport
Barul de la Hotel Ana Sport
De-a dreptul spectaculos este sistemul de pereți mobili din sala mare de conferințe (sunt
6 în total). Am asistat la împărțirea sălii cu capacitatea de 500 de persoane în alte patru săli
mai mici. O adevărată operă de artă inginerească. Nefolosiți, pereții mobili par să facă parte
din decorul sălii (în foto par să îmbrace un stâlp dintre ferestre), iar desfăcuți, adaugă o notă
plăcută spațiilor, dată de finisajul din lemn. În plus, în sălile de conferință contează enorm
lumina naturală, ferestrele ample, terasele generoase și evident, panorama relaxantă ce se
întrevede de aici.
Centrul de conferinte de la Hotel Ana Sport cu ferestre imense si panorama superba
Centrul Spa îl identifici de pe holul comun de la parter. E mirosul specific de apă de
piscină care te invită la bălăceala. Și când tocmai îmi era ciudă că nu mi-am luat costumul
de baie, la magazinul din incinta lui am găsit o mulțime de modele, alături de alte produse, de
la cele de igienă personală, până la cosmetice și jucării pentru cei mici. Este impresionant că
și în centrul Spa, inclusiv la piscină, tematica rusticului elegant este păstrată. Și spun asta
deoarece lemnul este sensibil la umiditate excesivă, iar aici aburul este la el acasă, apa din
piscină fiind încălzită. Plafonul cu structura sa din lemn la vedere, ca și pereții placați cu
piatră, mozaic, pardoselile finisate și ele similar, îți induc o stare de relaxare, indiferent de
anotimp.
Piscina interioara din cadrul centrului Spa al Hotelului Ana Sport
Piscina interioara din cadrului cnetrul Spa de la Hotel Ana Sport
Și am ajuns la partea mea favorită: oamenii! Mi-au plăcut tare mult toți angajații pe
care am apucat să-i cunosc pe parcursul șederii mele, de la profesioniștii care lucrează la
recepție și pe care-i auzi cu mare plăcere vorbind impecabil inclusiv franceza, carismaticii
ospătari și chelneri, până la doamnele amabile și prietenoase de la centrul Spa ori cele care au
grijă ca zi de zi camera ta să fie lună. Iar ca organizatori de evenimente s-au comportat
ireproșabil. M-am și pozat cu Andreea Ghelase și Dan Nica pentru că ei au fost șefii de echipă
pe care ne-am putut baza pentru clienții noștri. Desigur că fiind vorbăreață și atentă la oameni,
am descoperit și o mamă de gemeni la centrul Spa și am schimbat impresii binevenite
pentru mine, mai ales că gemenii mei sunt mult mai mici decât ai ei.
Incadrata de Andreea Ghelase si Dan Nica, oamenii de la Hotel Ana Sport pe care te poti baza
daca vrei sa organizezi aici un eveniment
Alaturi de Ana Florea, de la centru Spa – Hotel Ana Sport, care e si ea mama de gemeni
Pentru mine Ana Sport din Poiana Brașov este unul dintre cele mai frumoase hoteluri
din țară! O felicit pe doamna Cristina Copos că a reușit să ducă la bun sfârșit acest proiect și
că a pus practic România și Poiana Brașov pe harta turistică la un standard care-i uimește și pe
oaspeții străini. Cred că orice arhitect român care se respectă ar trebui să viziteze acest
hotel și să vadă cum este renovat și amenajat, pentru că, în opinia mea, Ana Sport este
un etalon în domeniu. Abia aștept să revin, de data asta cu gemenii, ca să mă bucur de
facilitățile hotelului, dar mai ales de compania echipei care lucrează aici. Este reconfortant să
știu că data viitoare nu mă voi duce doar la un hotel frumos, ci la Ana Sport unde mă așteaptă
prieteni dragi.
Balcoanele camerelor hotelului Ana Sport
Vedere asupra Hotelului Ana Sport
Terasa exterioara de la Hotel Ana Sport
Semineul din holul de la intrare la Hotel Ana Sport
Dormitorul din apartamentul Presidential Suite de la Ana Spot Hotel
Livingul apartamentului Presidential Suite de la Hotel Ana Sport
Dormitor din cadrul Presiadential Suite de la Hotal Ana Sport
Dormitor din Presidential Suite de la Hotel Ana Sport
Din baia apartamentului Presidential Suite de la Hotel Ana Sport
Baia apartamentului Presidential Suite de la Hotel Ana Sport
Receptia de la centrul Spa al Hotelului Ana Sport
Zona de relaxare la centrul Spa de la Hotelul Ana Sport
Zona de impachetari si masaj acvatic la centrul Spa de la Hotel Ana Sport
Sala de masaj la centrul Spa din cadrul Hotel Ana Sport
Camera de bai si masaj de la centrul Spa al Hotelului Ana Sport
Camera de cromoterapie de la centrul Spa din cadrul Hotelului Ana Sport
Sauna din cadrul centrului Spa de la Hotel Ana Sport
Vedere asupra uneia din salile de sport de la centrul Spa al Hotelului Ana Sport
Zona de relaxare pe marginea piscinei interioare de la Hotel Ana Sport
Piscina exterioara cu apa calda la Hotel Ana Sport
Panorama catre zona partiei de schi din Poiana Brasov de la Hotel Ana Sport
Loc de joaca in gradina Hotelului Ana Sport
Share this: