UNIUNEA VAMALA

Uniunea Europeana este una din cele mai importante zone economice ale

lumii, si reprezinta cel mai important actor din comertul international cu bunuri.

Succesul economic al Uniunii Europene nu ar fi posibil fara functionarea unei

piete interne unice, definita de patru libertati de miscare: a bunurilor, persoanelor,

serviciilor si capitalului.

Crearea unei piete interne unice, unde bunurile pot circula liber, fara a fi

supuse controalelor la frontiera, poate fi realizata. doar în cadrul unei uniuni

vamale, cu reguli unice aplicate la frontiera. De asemenea, fara uniune vamala,

politica externa si de dezvoltare a Uniunii Europene, piata agricola comuna si

coordonarea eficienta a politicilor economice si monetare nu ar fi posibila.

Uniunea Vamala, asa cum este definita în Dreptul international,

reprezinta expresia integrarii a doua sau mai multe economii nationale într-un

spatiu economic unic, prin eliminarea imediata sau treptat a obstacolelor tarifare

comerciale din circulatia marfurilor între statele respective, precum si prin

stabilirea unui tarif vamal extern comun fata de terte parti.

Pentru realizarea uniunii vamale s-a prevăzut

• Liberalizarea treptată a schimburilor comerciale reciproce;

• Adoptarea unei politici comerciale comune faţă de terţi;

• Adoptarea unor reguli comune privind concurenţa;

• Adoptarea unui sistem unitar de impozitare indirectă la nivel comunitar.

1

Prima uniune vamală totală, denumită iniţial drept Comunitatea Economică

Europeană (informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la

Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat

în Comunitatea Europeană, care este, în prezent, "primul pilon" al Uniunii

Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi

politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul

ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe

7 februarie 1993.

Uniunea vamala a fost formata cele 6 membre de atunci ale Comunitatii

Europene(Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda ). Intre timp,

numarul membrilor a crescut la 27 de state, iar uniunea vamala a fost martora unei

evolutii constante, cu pasi importanti precum adoptarea Codului Vamal Comunitar

si,in 1993, crearea pietei unice.

Trasatura comuna a tuturor uniunilor vamale este adoptarea unui tarif extern

comun, dar astazi, uniunea vamala a UE reprezinta mai mult decat atat. Orice nou

stat care adera la Comunitate a suportat procesul de abolire a taxelor sale în

comertul intracomunitar si si-a aliniat tariful extern la Tariful vamal comun. Tot în

1968, a fost realizat un proces de transfer progresiv de competente, de la Statele

Membre catre Comunitate, pe masura ce a devenit evident ca era necesar sa se

legifereze, la nivelul Comunitatii, pentru a se evita distorsionarile pietii, concurenta

neloiala sau inegalitatile de tratament pentru agentii economici.

De la Dublin la Bucuresti, se aplica aceleasi reguli si proceduri vamale. In

acest fel, cele 27 administratii vamale ale statelor membre implementeaza un cod

vamal unic, care are la baza un numar de instrumente si mecanisme de coordonare

care ii asigura o abordare comuna si tratament echivalent. In plus, piata comuna

impune ca, odata vamuite, bunurile importate pot calatori liber intre statele

2

membre. De aceasta beneficiaza atat cetatenii UE cat si companiile, dar de

asemenea si partenerii de comert ai UE. In acelasi timp, administratiile vamale au o

responsabilitate comuna in ceea ce priveste gestionarea eficienta si efectiva a

frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Teritoriul vamal al UE cuprinde:

• Suma teritoriilor vamale ale ţărilor membre;

• Alte teritorii din afara UE care datorită tratatelor în vigoare sunt asimilate

teritoriului vamal al UE- San Marino,Principatul Monaco, etc.

Bunurile care circulă în UE pot avea:

Origine nepreferenţială

Origine preferenţială.

Pentru CEE, din 1958 până în 1970, efectele eliminării barierelor vamale au

fost spectaculoase: comerţul intracomunitar a crescut de şase ori, în timp ce

schimburile CEE cu ţările terţe au crescut de trei ori. Schimburile fiecăruia dintre

cele şase state cu celelalte cinci au crescut de la 30% în 1958, la 52% în 1973. În

aceeaşi perioadă, PNB mediu al CEE a sporit cu 70%.

Întrebarea care se pune este în ce măsură expansiunea schimburilor intra-

comunitare reprezintă creare de comerţ sau deturnare şi cum afectează aceste

mutaţii produse în fluxurile comerciale bunăastarea ţărilor nemembre. Studiile

efectuate de Balassa pentru perioada 1959-1970 evidenţiază preponderenţa

efectelor de creare de comerţ. Concluziile sale se bazează pe modificările survenite

în natura fluxurilor comerciale: se presupune că deturnarea de comerţ produce o

scădere a ponderii comerţului extra-comunitar în PNB, în timp ce crearea de

comerţ determină o creştere a ponderii comerţului total în PNB. Deturnarea de

comerţ a vizat îndeosebi produsele alimentare, chimice şi produsele industriale cu

un grad redus de prelucrare, dar a fost compensată de creşterea importurilor de

utilaje şi echipament, pe fondul expansiunii investiţiilor. În perioada 1959-1979

3

volumul importurilor extra-comunitare a înregistrat o rată de creştere în medie de

8,9%, faţă de 8,3% în perioada 1953-1959. Efectele uniunii vamale asupra ţărilor

terţe au fost distribuite neuniform, beneficiarul principal fiind SUA, cel mai

important ofertant de echipamente performante cerute de ţările CEE. Ţările în

dezvoltare şi cele socialiste au fost afectate negativ de deturnarea de comerţ pentru

produsele alimentare şi cele cu grad redus de prelucrare.

Ratele ridicate de creştere economică asociate creării CEE au avut însă un

efect benefic inclusiv asupra nemembrilor, prin sporirea cererii şi posibilităţi mai

mari pentru export, ceea ce a compensat, cel puţin în parte, efectele negative

resimţite prin deturnarea de comerţ. Studiul menţionat apreciază că efectele de

creare de comerţ în perioada analizată au depăşit de patru, până la zece ori, pe cele

de deturnare.

Creşterea rapidă a comerţului cu produse industriale indică faptul că firmele

din ţările membre au exploatat posibilităţile oferite de abolirea tarifelor şi a

restricţiilor cantitative. Creşterea comerţului a contribuit la accelerarea creşterii

economice a ţărilor CEE, permiţându-le obţinerea economiilor de scară. Câştiguri

au fost înregistrate şi prin raţionalizarea producţiei în urma creşterii concurenţei,

mai ales pentru economiile anterior foarte protejate ale Franţei şi Italiei.

Cu toate acestea, Uniunea Vamală nu s-a realizat fără dificultăţi. Deşi cei şase

îi invitaseră şi pe britanici să li se alăture în lucrările pregătitoare ale Tratatului de

la Roma, Londra a considerat că obiectivele urmărite nu corespund politicii sale

europene. Uniunea Vamală, care presupunea, în paralel cu suprimarea controlului

vamal intracomunitar, întărirea controlului la frontierele Comunităţii şi aplicarea

unui tarif vamal comun faţă de terţi, ar fi izolat Marea Britanie de Commomwealth.

În plus, aplicarea politicilor comune, în special a celor agricole, era considerată de

britanici incompatibilă cu propriile sale interese.

4

Pe de altă parte, eliminarea restricţiilor vamale şi cantitative a fost însoţită de

numeroase reglementări fiscale, tehnice, sanitare sau de altă natură, care au creat

alte obstacole în calea liberului schimb intracomunitar. Astfel de reglementări au

izvorât, în principal, din tradiţiile şi concepţiile diferite în materie de politică

economică ale statelor comunitare. Unele ţări, precum Belgia şi Olanda, având o

bogată tradiţie liberală, au fost mult mai interesate în acest proces, în timp ce altele,

ca Germania şi Franţa, au fost mai preocupate de protejarea economiilor lor faţă de

concurenţa intracomunitară sau externă.

Astfel, uniunea vamală a condus Europa pe drumul către integrare şi

expansiune economică. Patruzeci de ani mai târziu, UE reprezintă cel mai mare

bloc comercial din lume, alimentând circa 20% din comerţul mondial. Totuşi, o

integrare economică la un asemenea nivel nu ar fi fost posibilă fără un sistem

vamal eficient la graniţele externe ale UE.

Peste 140 000 de persoane lucrează în acest domeniu. Acestea joacă un rol

esenţial în protejarea graniţelor externe ale Uniunii şi în asigurarea securităţii şi

siguranţei europenilor.

În fiecare an, autorităţile vamale din UE verifică aproximativ 1 600 de

milioane de tone de mărfuri transportate pe mare şi aproximativ 8 milioane de tone

de mărfuri transportate pe calea aerului. Agenţii vamali lucrează cu aproape 183 de

milioane de declaraţii vamale – circa şase declaraţii pe secundă.

În prezent, cele 27 de administraţii vamale naţionale colaborează strâns cu

alte organe de aplicare a legii, cu întreprinderile şi cu partenerii comerciali

principali ai UE, astfel încât să facă faţă provocărilor din ce în ce mai importante

pe care le presupune comerţul mondial: protejarea cetăţenilor împotriva produselor

periculoase şi combaterea crimei organizate, a terorismului şi a contrabandei.

5

Politica vamala este unul dintre fundamentele Uniunii si este esentiala pentru

existenta pietei unice, care nu poate functiona corect fara reguli comune aplicate

uniform la toate granitele externe ale Comunitatii. Acest set de reguli formeaza

politica vamala si reprezinta motivul pentru care cele 15 autoritati vamale ale

Statele Membre lucreaza ca o singura entitate.

Daca principiul liberei circulatii a bunurilor este fata interioara a uniunii

vamale, TVC(tarif vamal comun) constituie aspectul sau exterior, intrucat face

posibila aplicarea uniforma a taxelo vamale asupra produselor importate din tari

terte, indiferent de Statul Membru de destinatie.

La inceput, TVC a reprezentat media aritmetica a tarifelor vamale aplicate in

1957 de catre Statele Membre. In baza articolului 28 al Tratatului, Consiliul a

adoptat cu majoritate calificata o propunere a Comisiei, introducind o serie de

amendamente, atat in mod autonom cat si in cadrul negocierilor tarifare (de

exemplu, in cadrul Acordului General pentru Tarife si Comert – GATT).

Nomenclatura TVC este un instrument foarte important, nu numai pentru

colectarea taxelor vamale ci si in elaborarea statisticilor privind comertul exterior si

aplicarea masurilor aferente politicilor comerciala, agricola, fiscala sau monetara.

Este cunoscuta sub denumirea de “Nomenclatura Combinata”, datorita utilizarii

sale atat in scopuri tarifare cat si statistice, si are la baza Sistemul Armonizat, un

instrument international de clasificare administrat de catre Organizatia Mondiala a

Vamilor.

In paralel cu introducerea Nomenclaturii Combinate a fost creata baza de

date computerizata Taric (tariful integrat al Comunitatilor Europene), cu scopul de

a identifica prevederile comunitare aplicabile fiecarui bun. Incepind cu anul 2000,

aceasta baza de date este disponibila gratuit pe serverul Europa sub denumirea

“DDS database” (Sistemul de difuzare a datelor tarifare). O alta baza de date,

6

disponibila la aceeasi adresa, este QUOTA (contingente si plafoane tarifare).

Un alt instrument al politicii vamale este Documentul Administrativ Unic (DAU),

creat in 1988, care a simplificat substantial procedurile, inlocuind 150 de

documente vamale.

Eliminarea formalitatilor vamale in 1993 a dus la introducerea sistemului

Intrastat pentru colectarea direct de la comercianti a informatiilor statistice privind

comertul cu bunuri dintre Statele Membre.

Crearea unor sisteme informatice ca SIV (Sistemul de Informare Vamala) a

imbunatatit cooperarea dintre autoritatile administratiei din Statele Membre si intre

aceste autoritati si Comisia Europeana in vederea sporirii eficientei luptei impotriva

fraudei si a asigurarii aplicarii corecte a reglementarilor vamale.

Un alt instrument de cooperare si asistenta reciproca, Conventia de la Neapole II, a imbunatatit eficienta luptei impotriva incalcarii reglementarilor vamale nationale si comunitare.

TARIFUL VAMAL COMUN

De cand cu finalizarea pietei interne, bunurile pot circula in mod liber intre statele membre U.E. Aceasta politica se aplica pe importul de bunuri peste granitele extrerne ale U.E. Tariful este comun pentru toti membrii U.E, dar taxa de indatorire difera de la un fel de import la altul, in functie de ce reprezinta lucrurile importate si de unde se afla. Taxele depind de sensibilitatea exonomica a produselor. Tariful este prin urmare, numele dat combinatiei din nomenclator si taxele de indatorire care se aplica pe fiecare clasa  de bunuri in parte.

7