Unitatea de învăţare 6

CONTRACTUL DE TRANZACȚIE

Cuprins6.1. Introducere6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

6.3.1. Contractul de tranzacție6.3.1.1. Noțiune, caractere juridice și condiții de validitate6.3.1.2. Efectele contractului de tranzacție6.3.1.3. Cauze de anulare a contractului de tranzacție

6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

6.1. Introducere

Contractul de tranzacţie este convenţia prin care părţile previn ori pun capăt unui litigiu, prin concesii reciproce, care constau în renunţări reciproce la pretenţii sau promisiunea unei prestaţii noi în schimbul renunţării făcută de cealaltă parte1. Termenul de „tranzacţie” vine din latinescul transigo care înseamnă a termina, a pune capăt2.În activitatea de zi cu zi, contractul de tranzacție reprezintă o instituție juridică cu o deosebită importanță, cunoașterea, însușirea de către viitorii juriști a acestui contract și a omplicațiilor sale fiind absolut necesară pentru activitatea practică.

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– definirea contractului de tranzacție;– prezentarea teoretică a structurii, caracteristicilor, esenţei şi

conceptelor juridice legate de contractul de tranzacție;– însuşirea unor noţiuni teoretice de drept care să le

folosească viitorilor jurişti în desfăşurarea activităţii;– însuşirea unor cunoştinţe referitoare la rolul, locul şi

1 A se vedea St.D. Cărpenaru, L. Stănciulescu, V. Nemeş, op. cit., p. 242.2 A se vedea F. Moţiu, op. cit., nota 1, p. 315.

1

aplicarea în practică a contractului de tranzacție.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii se vor familiariza cu un vocabular juridic adecvat desfăşurării activităţilor juridice;

– dezvoltarea unor abilităţi practice de a utiliza instrumentele juridice în activitatea desfăşurată;

– deprinderea cu profesii ce presupun un ansamblu de tehnici, de priceperi, abilităţi şi un sistem de relaţii intră şi interorgani-zaţional;

– dezvoltarea unor abilităţi de a utiliza instituţiile juridice pentru realizarea obiectivelor profesionale;

– dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, control şi evaluare.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

6.3.1. Contractul de tranzacție

6.3.1.1. Noţiune, caractere juridice şi condiţii de validitate

6.3.1.1.1. Noțiune

În literatura de specialitate contractul de tranzacţie a fost denumit generic şi prin noţiunea de contract judiciar. Numai că, aşa cum s-a semnalat3 pe bună dreptate, această sintagmă acoperă doar tranzacţiile prin care se urmăreşte stingerea litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau arbitrale, nu şi tranzacţiile prin care se preîntâmpină un proces ce s-ar putea declanşa între părţi, când litigiul este iminent.Sub aspectele ei procedurale, tranzacţia judiciară este reglementată de Codul deprocedură civilă3. Astfel, părţile pot cere instanţei, oricând în timpul judecăţii, să dea o hotărâre care să consfinţească învoiala lor. Dacă părţile se prezintă cu cererea la instanţă în ziua fixate pentru judecată, hotărârea va putea fi pronunţată chiar de un singur judecător. Dacă însă părţile se înfăţişează într-o altă zi, atunci hotărârea se va da în camera de consiliu.Cu privire la forma tranzacţiei, ea va îmbrăca forma scrisă şi va face parte din dispozitivul hotărârii. Hotărârea dată în cererea de tranzacţie, numită şi hotărâre de expedient, poate fi atacată pentru motive procedurale numai cu recurs, ce va fi judecat de instanţa ierarhic superioară. Prevederile procedurale evocate se aplică şi în

3 A se vedea art. 438-441 C. pr. civ.2

cazul în care învoiala părţilor este urmarea procedurii de mediere.În esenţă, prin tranzacţie, părţile se obligă în principal de a nu se adresa justiţiei pentru soluţionarea unui litigiu ori de a stinge litigiul aflat pe rolul instanţelor de judecată4.Potrivit Codului civil5, tranzacţia este contractul prin care părţile convin să stingă ori să prevină declanşarea unui litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferurile unor drepturi de la o parte la cealaltă.Dreptul care formează obiectul contractului de tranzacţie trebuie săaibă caracter litigios cert sau eventual, adică învoiala părţilor poate să aibă loc printr-o tranzacţie judiciară (cu privire la un litigiu aflat pe rolul unei instanţe) sau printr-o tranzacţie extrajudiciară (în afara unei judecăţi)6.

Pentru a se pune capăt unui drept asupra căruia planează declanşarea unui litigiu (drept prelitigios) ori cu privire la un drept litigios, tranzacţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:– să existe un drept litigios neîndoielnic pe rolul unei instanţe de judecată sau pe punctul de a declanşa un proces;– să existe intenţia părţilor de a stinge procesul ori de a-l preîntâmpina; – să existe concesii reciproce ori transferuri de drepturi de la o parte la alta, fără ca acestea să aibă în mod obligatoriu valori egale.Caracterul judiciar al dreptului poate fi înlăturat în cadrul tranzacţiei prin următoarele operaţiuni juridice7:– recunoaşterea de către una din părţi a dreptului invocat de cealaltă parte;– renunţarea de către una din părţi la dreptul asupra căruia pretinde că i-ar aparţine;– renunţarea la o acţiune în justiţie ori retragerea unei căi de atac;– asumarea obligaţiei de a încheia în viitor un act având ca obiect oricare dintre operaţiunile menţionate anterior;– transferul unui drept sau asumarea unei obligaţii în schimbul oricărei operaţiuni juridice anterior menţionate.Esenţa contractului de tranzacţie constă în reciprocitatea concesiilor, ceea ce înseamnă că o parte consimte la limitarea ori înlăturarea dreptului său numai dacă cealaltă parte îşi manifestă voinţa de a-i conferi anumite avantaje.De altfel, caracterul reciproc al efectelor contractului de tranzacţie este principalul element care distinge tranzacţia de alte instituţii juridice, cum ar fi achiesarea sau desistarea.Achiesarea înseamnă recunoaşterea necondiţionată a unei pretenţii formulate în faţa instanţei de judecată, în vreme ce tranzacţia presupune atât recunoaşterea, cât şi recunoaşterea reciprocă a „drepturilor paralele ori antagoniste, formulate de părţi8. De asemenea, tranzacţia se deosebeşte de desistare, care înseamnă renunţarea la judecată sau la drept fără niciun fel de obligaţie din partea pârâtului, precum şi de ratificare, care reprezintă o manifestare

4 A se vedea D. Alexandresco, op. cit., p. 187-188.5 A se vedea art. 2.267 alin. (1) C. civ.6 Pentru detalii, a se vedea M.N. Costin, C.M. Costin, Forţa obligatorie a contractului de tranzacţie neconsemnat printr-o hotărâre de expedient, în Revista de drept comercial nr. 3/2007, p. 112; M.N. Costin, C.M. Costin, Compatibilitatea contractului de tranzacţie cu litigiile de contencios administrativ, în Revista de drept comercial nr. 12/2006, p. 110.7 A se vedea R. Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod civil, op. cit., p. 294.8 A se vedea: F. Moţiu, op. cit., p. 350; C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 633.

3

unilaterală de voinţă prin care o persoană confirmă un act juridic, cu efect retroactiv.

6.3.1.1.2. Caractere juridice

Contractul de tranzacţie are următoarele caractere juridice:a) este un contract consensual, dar, pentru a putea fi dovedit, trebuie să fie încheiat în formă scrisă9. Forma scrisă este necesară indiferent de valoarea contractului, cât şi „pentru a nu se da loc cu prilejul probei tranzacţiei la un proces mai greu decât cel pe care părţile au căutat să-l evite”10.Pe cale de excepţie, tranzacţia poate fi un contract solemn, în ipoteza când în schimbul renunţării ori recunoaşterii efectuate de o parte, cealaltă parte înstrăinează bunul. Dacă tranzacţia nu îmbracă forma autentică cerută de lege pentru o astfel de înstrăinare, atunci contractul va fi lovit de nulitate absolută.În cazul în care tranzacţia intervine în timpul şi în legătură cu un litigiu aflat pe rolul unei instanţe de judecată, ea va putea fi formulată şi sub formă verbală, care va fi menţionată într-un proces-verbal ce va fi trecut în dispozitivul hotărârii ce se va pronunţa11;b) este un contract bilateral, deoarece, aşa cum am arătat, se caracterizează prin reciprocitatea efectelor pe care le creează, fiecare parte este ţinută la executarea unei prestaţii în schimbul renunţărilor sau promisiunilor celeilalte părţi;c) este un contract cu titlu oneros, întrucât fiecare parte urmăreşte un avantaj de natură patrimonială ori cel puţin să obţină evitarea procesului ori a continuării sale, care implică cheltuieli de judecată aferente;d) este un contract comutativ, pentru că părţile cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor ce le revin chiar de la momentul încheierii tranzacţiei. Elementul aleatoriu, constând în incertitudinea privind şansele fiecărei părţi de a câştiga procesul aflat pe rol ori procesul eventual, este spulberat odată cu încheierea tranzacţiei.e) este un contract intuitu-personae, deoarece un rol determinant la perfectarea tranzacţiei îl are calităţile persoanei cu care se încheie acesta;f) este, de regulă, un contract declarativ de drepturi, deoarece recunoaşte drepturile preexistente ale părţilor.Prin excepţie, tranzacţia poate produce şi efecte constitutive, şi anume în cazul când o parte efectuează sau promite că va efectua anumite prestaţii prin care constituie un drept în favoarea celeilalte părţi, în schimbul renunţărilor făcute de aceasta.

6.3.1.1.3. Condiții de validitate

În principiu, tranzacţia trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de validitate valabile pentru orice convenţie, reglementate prin dreptul comun în materie, cu unele particularităţi, pe care le vom examina în cele ce urmează.Astfel, în ceea ce priveşte capacitatea, întrucât renunţările pe care le

9 A se vedea art. 2.272 C. civ.10 A se vedea, R. Sanilevici, Drept civil. Contracte, Universitatea Al.I. Cuza, Iaşi, 1982, p. 305.11 A se vedea C.S.J., dec. civ. nr. 637/1991, C. Ap. Iaşi, dec. civ. nr. 1218/1998, în Legis.4

fac părţile au natura unor acte de dispoziţie, şi părţile contractante trebuie să aibă capacitatea de a încheia astfel de acte.Cu privire la consimţământul părţilor la încheierea tranzacţiei, subliniem că acestea trebuie să îndeplinească cerinţele generale de validitate din dreptul comun. Tranzacţia poate fi afectată de aceleaşi cauze de nulitate ca orice alt contract, dar nu poate fi anulată pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul neînţelegerii părţilor şi nici pentru leziune12. Dacă tranzacţia este judiciară, judecătorul este cel care va verifica existenţa consimţământului părţilor contractante. Obiectul tranzacţiei trebuie să privească operaţiuni în legătură cu care părţile pot să îşi facă concesiuni reciproce sau să îşi transfere drepturi. De asemenea, tranzacţia nu poate avea ca obiect bunuri scoase din circuitul civil sau chestiuni de stare civilă, de capacitate civilă a persoanelor şi nici cu privire la drepturi asupra cărora părţile nu pot să dispună conform legii13.De asemenea, în ceea ce priveşte obiectul său, tranzacţia este indivizibilă, iar în lipsa unei stipulaţii contrare, ea nu poate fi desfiinţată în parte. Ca atare, nulitatea clauzelor, cu excepţia celor considerate nescrise, conduce la nulitatea întregului contract14. În doctrină15s-a menţionat că nu pot fi asimilate efectele tranzacţiei cu cele ale unei hotărâri judecătoreşti definitive. În privinţa cauzei, şi în cazul tranzacţiei trebuie, potrivit regulilor generale, să existe, să fie licită şi morală. Dacă părţile au urmărit prin tranzacţie atingerea unor scopuri ilicite, atunci contractul de tranzacţie va fi lovit de nulitate absolută16.

6.3.1.2. Efectele contractului de tranzacție

6.3.1.2.1. Interpretarea contractului

Renunţările de drepturi pe care le produce tranzacţia necesită, pentru a stabili efectele contractului, un demers prealabil de interpretare a acestuia.Tranzacţia trebuie să se mărginească doar la obiectul ei şi să privească doar cauza cu privire la care a fost încheiată. Ca atare, interpretarea tranzacţiei trebuie să ţină seama de aceste prevederi, indiferent că exprimarea intenţiei părţilor s-a făcut prin expresii generale sau speciale, ori că aceasta rezultă în mod necesar din ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul contractului de tranzacţie.În concluzie, intenţia părţilor trebuie constatată din ceea ce s-a prevăzut în contract în mod expres, adică trebuie dedusă din prevederile contractuale. Oricum, instanţa de judecată trebuie să ceară lămuriri părţilor în legătură cu ceea ce au urmărit să facă prin prevederile tranzacţiei şi să le explice consecinţele juridice care decurg din contractul încheiat17.

12 A se vedea art. 2.273 C. civ.13 A se vedea art. 2.268 alin. (1) C. civ.14 A se vedea R. Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod civil, op. cit., p. 299.15 A se vedea M. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1921, p. 668.16 A se vedea C. Ap. Bucureşti, s. a III-a civ., dec. nr. 845/2004 în Lex expert.17 A se vedea, Trib. Suprem, decizia de îndrumare nr. 12/1985, în R.I. Motica, F. Moţiu, op. cit., p. 326.

5

6.3.1.2.2. Efectele extinctive

Părţile nu mai pot formula din nou acţiune în justiţie având ca obiect drepturile stinse sau recunoscute prin tranzacţie. O asemenea acţiune va fi respinsă de plano, ca urmare a faptului că operează excepţia peremtorie, dirimantă, rezultată din tranzacţie18.

6.3.1.2.3. Efecte declarativeDe regulă, tranzacţia dă naştere la efecte declarative şi nu constitutive sau translative, deoarece scopul contractului nu este de a conferi părţilor drepturi noi, ci de a le recunoaşte drepturi preexistente şi să le consolideze în patrimoniul părţilor, prin ştergerea caracterului litigios al acestor drepturi19.De aceea se spune că tranzacţia non est titlus, sed tituli conferio20.S-a exemplificat21 prin menţionarea speţei conform căreia dacă pârâtul recunoaşte prin tranzacţie dreptul de proprietate al reclamantului într-un proces în revendicare, în schimbul unei contraprestaţii a reclamantului, acesta nu dobândeşte un drept nou deproprietate.Din efectul declarativ al contractului de tranzacţie se desprind următoarele consecinţe:– tranzacţia va opera retroactiv chiar de la naşterea drepturilor recunoscute reciproc;– părţile nu sunt obligate să-şi garanteze reciproc drepturile pe care şi le recunosc, deoarece obligaţia de garanţie nu incumbă decât în cazul unor transmisiuni de drepturi, ceea ce nu este cazul tranzacţiei, care doar înlătură caracterul litigios al acestora;– dacă obiectul tranzacţiei îl constituie drepturi litigioase ori prelitigioase imobiliare, contractul nu va fi supus, de regulă, nici formei autentice ad validitatem şi nici înscrierii în cartea funciară, deoarece numai actele constitutive ori translative de drepturi imobiliare se află sub incidenţa normelor de carte funciară.Hotărârea prin care se desfiinţează hotărârea de constatare a tranzacţiei are acelaşi efect ca şi hotărârea de anulare sau de constatare a nulităţii.

6.3.1.2.4. Efecte relative

În conformitate cu principiul relativităţii efectelor contractului, care se suprapune în cazul tranzacţiei cu principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, tranzacţia produce efecte numai faţă de părţi, nu şi faţă de terţi, deoarece pentru aceştia este un restitutio alias acta.Caracterul retroactiv al efectelor tranzacţiei nu este opozabil terţilor care au dobândit, înainte de încheierea tranzacţiei, drepturi asupra bunului litigios. Potrivit Codului civil22, tranzacţia poate fi atacată cu acţiune revocatorie sau cu acţiune în declararea simulaţiei, în aceleaşi condiţii ca orice alt act juridic.

18 A se vedea Fr. Deak, L. Mihai, R. Popescu, op. cit., vol. III, p. 170-171.19 A se vedea: D. Văduva, Definiţia şi efectul declarativ al contractului de tranzacţie, în Dreptul nr. 3/2002, p. 18-37; R. Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod civil, op. cit., p. 300.20 A se vedea Fr. Deak, L. Mihai, R. Popescu, op. cit., vol. III, p. 172.21 A se vedea F. Moţiu, op. cit., p. 321.22 A se vedea art. 2.278 alin. (1), teza a 2-a, C. civ.6

6.3.1.3. Cauze de anulare a contractului de tranzacţie

În conformitate cu prevederile Codului civil23, tranzacţia poate fi afectată de aceleaşi cauze de nulitate ca orice alt contract, cu două excepţii: prima, referitoare la cazul de eroare de drept privind chestiunile ce constituie obiectul litigiului părţilor şi a doua, relativă la leziune. Pentru aceste două situaţii o tranzacţie nu poate fi anulată.Aşadar, este nulă tranzacţia care are ca obiect o cauză ilicită sau imorală, ori prin care se fraudează legea ori drepturile terţilor.Este anulabilă, de asemenea, tranzacţia pentru existenţa viciilor de consimţământ. Este nulă tranzacţia încheiată pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absolută24, afară de cazul în care părţile au tranzacţionat expres asupra nulităţii.În cazul în care tranzacţia s-a încheiat pentru executarea unui act anulabil, anularea contractului poate fi cerută numai de partea care nu cunoştea cauza de anulabilitate la data încheierii tranzacţiei.Este nulă, în sensul că este vorba de o nulitate absolută, tranzacţia încheiată pe baza unor înscrisuri care ulterior s-au dovedit a fi false25.În sfârşit, tranzacţia asupra unui proces este anulabilă, la cererea părţii care nu a cunoscut că litigiul fusese soluţionat printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat26.Tranzacţia prin care se pune capăt unui proces început, constatată prin hotărâre judecătorească, poate fi desfiinţată prin acţiune în nulitate sau acţiune în rezoluţiune ori reziliere, ca orice alt contract precum şi prin acţiune revocatorie sau prin acţiune în declararea simulaţiei.Hotărârea prin care s-a desfiinţat tranzacţia în cazurile menţionate conduce la lipsirea de efecte a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat contractul de tranzacţie27.

6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 6

Contractul de tranzacţie este convenţia prin care părţile previn ori pun capăt unui litigiu, prin concesii reciproce, care constau în renunţări reciproce la pretenţii sau promisiunea unei prestaţii noi în schimbul renunţării făcută de cealaltă parte.Sub aspectele ei procedurale, tranzacţia judiciară este reglementată de Codul de procedură civilă. Părţile pot cere instanţei, oricând în timpul judecăţii, să dea o hotărâre care să consfinţească învoiala lor. Dacă părţile se prezintă cu cererea la instanţă în ziua fixate pentru judecată, hotărârea va putea fi

23 A se vedea art. 2.273 C. civ.24 A se vedea art. 2.274 C. civ.25 A se vedea art. 2.275 C. civ.26 A se vedea art. 2.277 C. civ.27 A se vedea art. 2.278 alin. (2) C. civ.

7

pronunţată chiar de un singur judecător. Dacă însă părţile se înfăţişează într-o altă zi, atunci hotărârea se va da în camera de consiliu.Din punct de vedere al formei, tranzacţia va fi încheiată în forma scrisă şi va face parte din dispozitivul hotărârii. Hotărârea dată în cererea de tranzacţie, numită şi hotărâre de expedient, poate fi atacată pentru motive procedurale numai cu recurs, ce va fi judecat de instanţa ierarhic superioară. Prevederile procedurale evocate se aplică şi în cazul în care învoiala părţilor este urmarea procedurii de mediere.Contractul de tranzacție are următoarele caractere juridice: consensual care necesită încheiere în formă scrisă, bilateral, oneros, comutativ, intuitu-personae, declarativ de drepturi, prin excepție constitutiv de drepturi. Obiectul tranzacţiei trebuie să privească operaţiuni în legătură cu care părţile pot să îşi facă concesiuni reciproce sau să îşi transfere drepturi.Efectele contractului de tranzacție: extinctiv, declarativ, prin excepție constitutiv/translativ de drepturi. Anularea contractului de tranzacție – cauză ilicită, imorală, eroare de drept, leziune, executarea unui act lovit de nulitate absolută.

Concepte şi termeni de reţinut: contract de tranzacție, hotărâre de expedient, efect prin exceptie constitutiv de drepturi, efect declarativ de drepturi, procedură de mediere, efect extinctiv. Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiți noțiunea de contract de tranzacție.2. Precizați și explicați caracterele juridice ale contractului de tranzacție.3. Prezentați cauzele de anulare ale contractului de tranzacție.4. Care este condiția de formă pentru încheierea valabilă a contractului de tranzacție?5. Care sunt efectele contractului de tranzacție?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Contractul de tranzacție este un contract: a. cu titlu gratuit, liberalitateb. realc. sinalagmaticd. cu titlu oneros, aleatoriu

2. Contractul de tranzacție:a. trebuie încheiat în formă scrisă pentru a putea fi probatb. trebuie încheiat în formă scrisă pentru a fi valabil

8

c. trebuie încheiat în formă autentică pentru a fi valabil

3. Contractul de tranzacție:a. nu poate fi lovit de nicio cauză de nulitateb. poate fi afectat de aceleași cauze de nulitate ca orice alt contractc. este anulabilă pentru leziune

4. Tranzacția produce de regulă următoarele efecte:a. efecte constitutiveb. efecte declarativec. efecte translative

5. Tranzacția asupa stării civile sau capacității persoanelor:a. permisă în toate cazurileb. permisă numai în anumite condiții prevăzute de legec. interzisă

Bibliografie obligatorie

1. Bujorel Florea, Drept Civil. Contractele speciale., Editura Universul Juridic, București 2013.

2. R. Dincă, Contractele civile speciale în noul Cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2013.

3. D.A Artene, M. Condoiu, S. Vasiliu, Drept civil. Contracte speciale. Curs în tehnologie IFR, Editura Fundației “România de Mâine”, București, 2013

4. Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012.

5. F. Moţiu, Contractele speciale în Noul Cod civil, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011.

Tratate/ studii

1. D. Alexandresco, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, tom. VIII, Bucureşti, 1925.

2. Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012.

3. I.R. Bălănescu, Al. Băicoianu, Drept civil român, vol. II, Editura Socec, 1943.4. I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, Bucureşti, 1929.5. Gh. Beleiu, Drept civil român, Casa de editură şi presă Şansa S.R.L., Bucureşti, 1999.6. M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1921.7. D. Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. I, Vânzarea şi schimbul , Editura

C.H. Beck, Bucureşti, 2008.8. D. Macovei, M.S. Striblea, Drept civil. Contracte. Succesiuni, Editura Junimea, Seria Jus,

Iaşi, 2000.9

9. M. Mureşan, Contractele civile speciale, vol. II, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1999.10. M. Mureşan, Dicţionar de drept civil, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.11. E. Safta-Romano, Contracte civile, Încheiere, executare, încetare, Editura Polirom, Iaşi,

1999.12. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar

notarial, volumul II, Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011. 13. I. R. Urs, S. Angheni, Drept civil. Contracte civile, Vol. III, Editura Oscar Print, Bucureşti,

2000.14. I. Zinveliu, Contractele civile – instrumente de satisfacere a intereselor cetăţenilor, Editura

Dacia, Cluj-Napoca, 1978.15. Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. I, ediţia a IV-a, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2006.16. Fl. A. Baias, E.Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), Noul Cod Civil –

Comentariu pe articole art.1-2664, Editura C.H. Beck, București 2012.17. Dumitru C. Florescu, Contractele civile în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic,

București 2012, ediția a II-a revizuită și adăugită.18. George-Alexandru Ilie, Riscurile în contracte, de la vechiul la noul Cod Civil, Tomul 22 ,

Editura Universul Juridic, București 2012.

Legislaţie

1. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.2. Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

10