OBSERVATOR CULTURAL

Premiile Observator cultural

Nr. 767 din 09.04.2015

Depozitul de calculatoare

Acasa | Arhiva | 2004 | Noiembrie | Numarul 245

Premiul III. Polonii in BucovinaUn memoriu al polonezilor bucovineni din 1920

Autor: Flavius Catalin SIIULESCU |

Recomanda articolul prin:

In toamna anului 1918, in conditiile radicalizarii miscarii nationale romanesti si a dezintegrarii monarhiei, Bucovina revenea in hotarele firesti ale Romaniei, de unde fusese vremelnic smulsa in 1774-17751. Organismul politic care a decis „unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei cu Romania a fost Congresul General al Bucovinei, la data de 15/28 noiembrie 1918, in Palatul Mitropolitan din Cernauti2, din initiativa Consiliului National Roman. Cei 100 de membri ai Congresului apartineau romanilor (74 de membri), germanilor (7 membri), polonezilor (6 membri), iar 13 membri apartineau reprezentantilor localitatilor cu populatie mucraineana (Rarancea, Toporauti, Cuciur Mic, Ivancauti, Putila). Aceasta reprezentare ilustreaza caracterul democratic si plebiscitar al hotaririi de revenire a Bucovinei la patria mama.Singurul grup etnic care a sustinut fara rezerve unirea Bucopolonezilor. Delegatia poloneza la Congresul General al Bucovinei era formata din 6 membri: Bazyli Duzinkiewikz, Emil Kaminski, Stanislaus Kwiatkowski, Wladislaw Pospiszil, Leopold Szweiger, Edmund Wicentowicz. Grigore Nandrihotarasca unirea, isi aducea aminte ca interventiile polonezilor erau primite cu aclamatii si strigate: „Traiasca Romania Mare!“ si „Traiasca Polonia Mare!“

In declaratia de adeziune la Unire, Stanislaus Kwiprieteniei romano-poloneze de-a lungul secolelor, „saluta calduros ziua sfinta a renasterii Romaniei unite“, recunoscind „pe deplin drepturile poporului roman asupra tarilor din sudul Nistrului si, in special, asupra Bucovinei“, avind convingerea ca „poporul roman va acorda minoritatii poloneze libertatea credintei catolice, libera intrebuintare a limbii poloneze in scoala si biserica, libera asezare si exercitare a profesiunilor, in sfirsit o amasurata particiconstitutionala in administratia tarii“desemnata de Congresul General al Bucovinei pentru a inmina regelui Ferdinand, la Iasi, Actul Unirii (din delegatie mai faceau parte Iancu Flondor, Vladimir R

OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiuneCuvant cheie

Acasa | Publicitate | Contact

Premiile Observator cultural Sumar Arhiva Blog

Numarul 245 | Premiul III. Polonii in Bucovina

Premiul III. Polonii in BucovinaUn memoriu al polonezilor bucovineni din 1920

Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Tipareste pagina Marime text

In toamna anului 1918, in conditiile radicalizarii miscarii nationale romanesti si a dezintegrarii in hotarele firesti ale Romaniei, de unde fusese vremelnic smulsa

17751. Organismul politic care a decis „unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei cu Romania a fost Congresul General al Bucovinei, la data de 15/28 noiembrie 1918, in Palatul

, din initiativa Consiliului National Roman. Cei 100 de membri ai Congresului apartineau romanilor (74 de membri), germanilor (7 membri), polonezilor (6 membri), iar 13 membri apartineau reprezentantilor localitatilor cu populatie majoritar ucraineana (Rarancea, Toporauti, Cuciur Mic, Ivancauti, Putila). Aceasta reprezentare ilustreaza caracterul democratic si plebiscitar al hotaririi de revenire a Bucovinei la patria mama.Singurul grup etnic care a sustinut fara rezerve unirea Bucovinei cu Romania a fost cel al polonezilor. Delegatia poloneza la Congresul General al Bucovinei era formata din 6 membri: Bazyli Duzinkiewikz, Emil Kaminski, Stanislaus Kwiatkowski, Wladislaw Pospiszil, Leopold Szweiger, Edmund Wicentowicz. Grigore Nandris, participant la sedinta festiva ce avea sa hotarasca unirea, isi aducea aminte ca interventiile polonezilor erau primite cu aclamatii si strigate: „Traiasca Romania Mare!“ si „Traiasca Polonia Mare!“3.

In declaratia de adeziune la Unire, Stanislaus Kwiatkowski, subliniind legaturile statornice ale a lungul secolelor, „saluta calduros ziua sfinta a renasterii

Romaniei unite“, recunoscind „pe deplin drepturile poporului roman asupra tarilor din sudul asupra Bucovinei“, avind convingerea ca „poporul roman va acorda

minoritatii poloneze libertatea credintei catolice, libera intrebuintare a limbii poloneze in scoala si biserica, libera asezare si exercitare a profesiunilor, in sfirsit o amasurata particiconstitutionala in administratia tarii“4. Stanislaus Kwiatkowski a facut parte din delegatia desemnata de Congresul General al Bucovinei pentru a inmina regelui Ferdinand, la Iasi, Actul Unirii (din delegatie mai faceau parte Iancu Flondor, Vladimir Repta, Dionisie Bejan, Ion Nistor,

Contact | Redacţia | Abonament

Blog Translation

Marime text

In toamna anului 1918, in conditiile radicalizarii miscarii nationale romanesti si a dezintegrarii in hotarele firesti ale Romaniei, de unde fusese vremelnic smulsa

17751. Organismul politic care a decis „unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei cu Romania a fost Congresul General al Bucovinei, la data de 15/28 noiembrie 1918, in Palatul

, din initiativa Consiliului National Roman. Cei 100 de membri ai Congresului apartineau romanilor (74 de membri), germanilor (7 membri), polonezilor (6

ajoritar ucraineana (Rarancea, Toporauti, Cuciur Mic, Ivancauti, Putila). Aceasta reprezentare ilustreaza caracterul democratic si plebiscitar al hotaririi de revenire a Bucovinei la patria mama.

vinei cu Romania a fost cel al polonezilor. Delegatia poloneza la Congresul General al Bucovinei era formata din 6 membri: Bazyli Duzinkiewikz, Emil Kaminski, Stanislaus Kwiatkowski, Wladislaw Pospiszil, Leopold

s, participant la sedinta festiva ce avea sa hotarasca unirea, isi aducea aminte ca interventiile polonezilor erau primite cu aclamatii si

atkowski, subliniind legaturile statornice ale a lungul secolelor, „saluta calduros ziua sfinta a renasterii

Romaniei unite“, recunoscind „pe deplin drepturile poporului roman asupra tarilor din sudul asupra Bucovinei“, avind convingerea ca „poporul roman va acorda

minoritatii poloneze libertatea credintei catolice, libera intrebuintare a limbii poloneze in scoala si biserica, libera asezare si exercitare a profesiunilor, in sfirsit o amasurata participare

. Stanislaus Kwiatkowski a facut parte din delegatia desemnata de Congresul General al Bucovinei pentru a inmina regelui Ferdinand, la Iasi, Actul

epta, Dionisie Bejan, Ion Nistor,

Octavian Gheorghian, Radu Sbiera, Vasile Bodnarescu, Gheorghe Sandru, Vasile Marcu, Dimitrie Bucevschi, Gheorghe Voicu, Vasile Alboi-Sandru, Ion Candrea si Eudoxiu Hurmuzachi)5.

Liderii minoritatii poloneze au trimis regelui o telegrama in care isi reafirmau sprijinul neconditionat pentru Unire, multumindu-i regelui pentru subventia acordata unui gimnaziu cu profil real si unei scolii normale polone6. In perioada interbelica, tensiunile dintre autoritati si polonezi au fost minore, fapt relevat si de un raport al serviciilor de siguranta romanesti: „de la unire incoace, putinii reprezentanti ai minoritatilor, cu laudabila exceptie a polonezilor (s.n.) s…t n-au incetat nici un moment de a intretine o atmosfera indoielnica, ca sa nu zic dusmanoasa, fata de noua lor patrie“7.

Bucovina, conform recensamintului oficial din 1919, avea o populatie cifrata la 811.721 locuitori, din care 34.119 erau polonezi, ceea ce reprezinta procentual 4,2% din intreaga populatie a provinciei8. Reprezentantii politici ai acestei comunitati vedeau in Iancu Flondor presedintele guvernului tarii si ministrul delegat pentru Bucovina (1918-1919), autoritatea capabila sa le asigure dreptul la dezvoltarea etnica, imbratisind deschis politica autonomista a acestuia.

Premisele pastrarii si dezvoltarii identitatii cultural-etnice a polonezilor in Bucovina romaneasca au fost create dinainte de Unire in una dintre sedintele Consiliului National Roman, atunci cind Iancu Flondor anunta ca au fost stabilite contacte cu polonii bucovineni. Guvernul provizoriu al Bucovinei se angaja la 12 noiembrie 1918, prin presedintele sau Iancu Flondor, sa apere „dreptul nestirbit al tuturor natiunilor din tara pentru dezvoltarea lor in limitele statului roman, precum si noi, romanii, ne-am luptat pina acum pentru aceeasi libertate. De aceea in chestiunile lor culturale, toate natiunile vor trai libere, independente, nestingherite de nimeni…“9. Demisia lui Iancu Flondor din fruntea administratiei Bucovinei (aprilie 1919) si numirea lui Ion I. Nistor in fruntea administratiei Bucovinei10, stiut fiind faptul ca acesta era adeptul centralismului si al integrarii rapide a Bucovinei in structurile politico-administrative ale statului roman, au creat temeri minoritatilor nationale, inclusiv polonezilor, pentru viitorul drepturilor lor.

Un rol important pentru linistirea situatiei din provincie l-a avut vizita in Bucovina din mai 1920 a regelui Ferdinand si a prim-ministrului Alexandru Averescu11. La Cernauti, dupa primirea facuta de oficialitatile orasului, regele a avut intrevederi cu reprezentantii minoritatilor (printre care si reprezentantii polonezilor, Kwiatkowski si Gornetki), a vizitat Dom Polski din Cernauti, asigurindu-i pe polonezii bucovineni de respectarea drepturilor lor si de asigurarea cadrului necesar dezvoltarii acestora, fiind la rindul sau incredintat ca polonezii ii vor fi loiali lui, cit si statului roman.Cu toate acestea, in iunie 1920, delegatia Consiliului National Polonez din Bucovina redacta un memoriu adresat prim-ministrului Alexandru Averescu, memoriu prin care se cerea respectarea drepturilor politice si culturale ale polonilor din Bucovina12. Memoriul avea sase pagini, fiind semnat de Alexandre Skibiecowski, Anton Panecki, Leon Kaminieczky si dr. Ignacy Kenkala, si reprezenta dorinta polonezilor bucovineni, exprimata in sedinta Consiliului National Polonez (Polska Rada Narodowa) din 14 mai 1920.

Cererea principala a polonilor era aceea de a beneficia de un mandat de deputat13, cerere justificata de memorandisti prin faptul ca in acel moment, in Bucovina, locuiau „vreo 50.000 de suflete“, la care se adauga si polonii din Basarabia – „vreo 30.000 de suflete“14. „Populatia polona n-a ezitat nici un moment ca teritoriile smulse Moldovei sa revina Romaniei, [...] a fost cea dintii care, cu ocazia alipirii teritoriilor acestea [Bucovina si Basarabia, n.n.] la Regatul Romaniei, si-a manifestat, printr-o aderare deschisa, sentimentele sale pentru Romania intregita [...], dorind a contribui cu toate puterile sale intelectuale si materiale la progresul si consolidarea Romaniei intregite“15. In sustinerea cauzei, pe linga argumentul demografic si loialist, reprezentantii polonilor fac apel si la istoria mai mult sau mai putin indepartata, aratindu-se ca „in vechea Dieta a Bucovinei, polonezii aveau 6 reprezentanti, 2 alesi prin vot universal, reprezentind populatia urbana si rurala, si 4 reprezentanti ai marilor proprietari funciari“16, iar dupa unirea Bucovinei cu Romania, in primul parlament al Romaniei intregite (noiembrie 1919-martie 1920), polonezii au avut ca reprezentant pe dr. Stanislaus Kwiatkowski, pe care „prim-ministrul Arthur Vaitoianu, prin ministrul delegat [Iancu Flondor, n.n.], l-a acceptat pe lista oficiala a partidului aflat atunci la guvernare, apoi a intrat in Partidul Democrat al Unirii“17.

Memorandistii amintesc prim-ministrului ca „simpatiile romano-poloneze in Bucovina sint vechi din timpul administratiei austriece, unite impotriva germanizarii si expansiunii elementului ucrainean“ si ca, prin unirea Bucovinei cu Romania din 15/28 noiembrie 1918, „populatia poloneza s-a vazut in sfirsit ajunsa la adapost contra incercarilor de deznationalizare, stiind ca statul roman nu va pune stavila dezvoltarii etnice a populatiei poloneze“18. Pe de alta parte, este adus un elogiu politicii bucovinene duse de catre Iancu Flondor, model de guvernare pentru etnicii polonezi: „felul cum s-a guvernat Bucovina de la data unirii cu Romania pina la orinduirea noilor alegeri pentru corpurile legiuitoare a corespuns pe deplin asteptarilor noastre (n.n.). S-a recunoscut populatiei poloneze dreptul de a avea scoala in limba sa materna si dreptul de a fi reprezentata in corpurile legiuitoare ale Romaniei intregite“19.Centralismul politic promovat de Ion I. Nistor nu era pe placul comunitatii poloneze din Bucovina, faptul ca din martie 1920 aceasta comunitate nu mai avea reprezentanti in parlamentul roman fiind privit ca „o nedreptate savirsita de administratia Bucovinei de astazi, care poate sa produca resentimente ce ar putea duce la iredentism polonez“20.

Acest memoriu si-a gasit ecou in paginile ziarelor poloneze Rzeczpospolita (Varsovia) si Ilustrowany Kurjer Codzienny (Cracovia), care, prin articole repetate, cereau sa i se atribuie comunitatii poloneze un mandat de parlamentar, preluind argumentul demografic al celor 50.000 de etnici poloni din Bucovina.Raspunsul a venit din partea lui Ion Nistor, in calitate de ministru pentru Bucovina, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, in vederea informarii autoritatilor polone21. Conform raportului intocmit de istoricul bucovinean, in 1922 existau in Bucovina aproximativ 30.000 de functionari si meseriasi, dar si numerosi preoti greco-catolici, numarul acestora nu indreptatea cererea de a avea un reprezentant in parlament, ceea ce impunea „lichidarea acestei situatiuni privilegiate, de care o mina de polonezi bucovineni se bucura de atita vreme fara indreptatire“22.

Cererea de a avea un reprezentant in Parlamentul Romaniei intregite, reluata in dese rinduri de reprezentantii comunitatii poloneze23, a ramas fara o rezolvare favorabila pina in anul 1939, cu toate ca autoritatile romane recunosteau loialismul polonilor si solidaritatea istorica a celor doua popoare24. Atunci, regele Carol al II-lea a recompensat loialitatea si gestul polonilor de a se inscrie in Frontul Renasterii Nationale, prin oferirea unui mandat de senator lui Tytus Czerkawski25, singurul parlamentar polonez la acea data, drept urmare a desfiintarii Poloniei de Germania hitlerista._________1. Vezi Mihai Iacobescu, Din istoria Bucovinei, Vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1993; Mihai Stefan Ceausu, Bucovina habsburgica. De la anexare la Congresul de la Viena, Editura „Fundatia A. D. Xenopol“, Iasi, 1998; Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Editura Humanitas, Bucuresti, 1991; Idem, Unirea Bucovinei cu Romania. Studiu si documente, Cernauti, 1928; Radu Economu, Unirea Bucovinei. 1918, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1993.2. Mihai Iacobescu, Impreuna impotriva vicisitudinilor istorice, crimpeie din istoria relatiilor romano-poloneze, in Kazimierz Feleszko (red.), O Bukowinie razem czy oddzielnie, Pila, Warszawa, 2000, p. 45; Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Editura Humanitas, Bucuresti, 1991, p. 394, 399.3. Grigore Nandris, Zile traite in Bucovina, in Amintiri razlete din vremea Unirii, Cernauti, 1938, p. 256.4. I. Nistor, op. cit., p. 401.5. Nicolae Dascalu, Unirea din 1918 si minoritatile nationale din Romania, in AIIA „A.D. Xenopol“, Iasi, XX, 1983, p. 64.6. Radu Economu, op. cit, anexa nr. XX, p. 162.7. Ioan Scurtu, Liviu Boar (coord.), Minoritatile nationale din Romania. 1918-1925. Documente, Arhivele Nationale ale Statului, Bucuresti, 1995, doc. nr. 94, p. 451-453.8. Buletin statistic al Romaniei, editat de Directia generala a statisticii, Seria a IV-a, Vol. XV, 1920, Nr. 3, f. 174-175.9. Ion Calafeteanu, Viorica Pompilia Moisiuc (antologie de), Unirea Basarabiei si a Bucovinei cu Romania. 1917-1918. Documente, Editura Hyperion, Chisinau, 1995, doc. nr. 104 , p. 278-279.10. Vezi pe larg „chestiunea bucovineana“ la Florin Pintescu, Conceptii politice la Iancu Flondor si Ion Nistor, in Codrul Cosminului, Nr. 1 (11), Serie noua, 1995, p. 252-258.11. Glasul Bucovinei, An. III, Nr. 425, 19 mai 1920, p. 2.12. Arhivele nationale Istorice Centrale (ANIC), fond Presedintia Consiliului de Ministri, Vol. I, Dosar Nr. 3/1920, f. 50-52.13. Ibidem, f. 51.14. Ibidem, f. 50.15. Ibidem.16. Ibidem, f. 51.17. Ibidem.18. Ibidem, f. 50.19. Ibidem, f. 50-51.20. Ibidem, f. 52.21. Ioan Scurtu, Liviu Boar (coord.), op. cit., doc. nr. 95, p. 452-453.

22. Ibidem.23. La Congresul general al polonezilor din Romania, care si-a deschis lucrarile la data de 29 iunie 1919 la Cernauti, s-a adoptat o declaratie in care se cerea statului roman printre altele si „acceptarea unui delegat polonez in Parlamentul Romaniei“ (Ioan Scurtu, Ioan Dordea (coord.), Minoritatile nationale din Romania. 1925-1931. Documente, Arhivele Nationale ale Statului, Bucuresti, 1996, doc. nr. 61, p 380).24. Mihai Iacobescu, op.cit., in loc. cit, passim.25. Jan Bujak, Dzialacz polonijny z Banilowa senatorem rumunskim, in Polska i Rumunia na drodze do wzajemnego poznamia, Suceava, 2002, p. 116-125.