• Clasa a VII-a • Numele elevilor :• Arădoaie Cristina

Ioana• Socea Alexandra • Profesor : Ivan

Sorina

„ „Merele frumoase pot fi și Merele frumoase pot fi și viermănoase”viermănoase”

MărulMărul este o specie de  este o specie de plante din familia plante din familia RosaceaeRosaceae.. Această specie Această specie cuprinde între 44 și 55 de cuprinde între 44 și 55 de soiuri, care se prezintă ca soiuri, care se prezintă ca pomi sau arbuști. pomi sau arbuști. Varietățile de măr cresc în Varietățile de măr cresc în zona temperată nordică zona temperată nordică din din EuropaEuropa, , AsiaAsia și  și America de America de NordNord, printre , printre acestea existând un acestea existând un număr mare de număr mare de hibrizihibrizi. .

ElEl este fructul cel mai este fructul cel mai rrăăspspâândit de pe glob ndit de pe glob șși i îîl pol poțți avea i avea îîn casn casăă pe pe tot parcursul anului tot parcursul anului deoarece este grozav deoarece este grozav pentru spentru săănnăătatea oricui.tatea oricui.

Ciclul de viață

Mărul este o plantă perenă. Durata sa de viață este de 20-25 de ani. În viața mărului distingem 5 perioade de vârstă.

1)Perioada de tinerețe sau creștere începe de la încolțirea sămânței sau de la pornirea altoiului și se încheie cu apariția rodului.

2)Începutul perioadei de rodire ține de la apariția primelor fructe și durează până la apariția recoltelor maxime și constante.

3)Perioada de mare producție durează 20-25 de ani. Ea se încheie cu începutul micșorării productiei.

4)Sfârșitul perioadei de rodire începe cu micșorarea recoltelor de fructe și se termina cu uscarea primelor ramuri de schelet.

5)Perioada de bâtranețe-ultima perioadă din viața pomilor,se caracterizează prin lipsa totală a creșteri ramurilor de prelungire și prin uscarea progresivă a ramurilor de schelet.

Organele de înmulțire ale mărului

MMăărul este o plrul este o plaantntăă perenperenă.ă.

Organele de înmulțire Organele de înmulțire ale sale sunt: ale sale sunt: floarea,floarea, fructul fructul șșii ssăămmâânnțța.a. Floarea deFloarea de mmăăr apare r apare primprimăăvvaara ra îîn luna mn luna martie.artie.

Fructul de mFructul de măăr este un r este un fruct cfruct căărnosrnos. El. El are are îîn n interiorul lui semininteriorul lui semințțe de e de acaceeea seea se numenumeșște mte măărul rul planta angiospermplanta angiospermă.ă.

Specii și varietăți Specii și varietăți (imagini)(imagini)

Specii și varietăți (partea I)

În decursul vremii, începând din Antichitate, au fost create circa 10.000 de soiuri de măr, diferenţiate prin valoarea nutritivă, gustativă, terapeutică şi profilactică, precum şi prin culoare, gust şi eşalonarea coacerii în timpul anului, pe o durată de circa cinci luni (iunie - noiembrie).

În Imperiul Roman, mărul era considerat fructul abundenţei, iar Italia era o imensă livadă, cu vreo 40 de soiuri de măr, printre care era mărul domnesc adus la Roma din Grecia antică de Claudius Appius, în secolul al III-lea înainte de Hristos.

Specii și varietăți (partea a II-a) În livezile regelui francez Ludovic al XIV-lea,

mărul ocupa suprafeţe întinse, cu şapte varietăţi distincte.

În secolele următoare a existat o activitate intensă de creare a noi soiuri, bine apreciate de consumatori.

Realitatea din prezent arată că, în cultură, există un număr mult mai restrâns de soiuri, cu repartizare zonală în funcţie de preferinţele specifice ale consumatorilor şi de capacitatea de acomodare la condiţiile climatice.

În ţara noastră sunt cultivate peste 40 de soiuri, străine şi autohtone, fiecare cu calităţi nutritive şi gustative distincte: Ionathan, Golden, Starkrimson, Florina, Parmen, Pătule.

Mărul – gustarea idealăMărul – gustarea ideală MMăărul nu dezamrul nu dezamăăgegeșște te

niciodatniciodatăă pe nimeni pe nimeni șși i este o gustare idealeste o gustare idealăă, , indiferent cindiferent căă e eșști acasti acasăă, , la birou ori cla birou ori căăllăător tor îîn n vreun mijloc de transport. vreun mijloc de transport. MMăărul taie setea rul taie setea șși ami amâânnăă foamea cu vreo doufoamea cu vreo douăă, trei , trei ore. ore. ÎÎn plus, fiind dulce, n plus, fiind dulce, poate fi consumat mai poate fi consumat mai îînspre searnspre searăă c câând, dupnd, dupăă o zi stresanto zi stresantăă șși i obositoare, simobositoare, simțți o foame i o foame crcrââncenncenăă de dulce. de dulce.

Legende și istorie (partea I)

Se ştie că viteazul rege macedonean Alexandru cel Mare şi-a purtat armatele victorioase până în Persia şi India căutând „apa vieţii“, dar a găsit minunatele mere, capabile să prelungească viaţa până peste o sută de ani, din păcate nu şi regelui Alexandru, răpus de boală încă din tinereţe.

În Evul Mediu, mărul era foarte bine apreciat ca aliment, medicament şi produs cosmetic. Amestecată cu unele plante, pulpa mărului servea la prepararea pomadelor, denumire derivată de la cuvântul francez „pomme“ - măr. De asemenea, contra colicilor la stomac se mâncau mult mere rase.

Pentru multă vreme s-a crezut că, într-un măr tăiat în două, alveolele cu seminţe desenează o stea cu 5 colţuri - pentagramă, care simbolizează perfecţiunea, fiind una dintre cheile care deschid porţile ştiinţei. Nu întâmplător, descoperirea legii gravitaţiei universale de către Isaac Newton a fost legată de mărul ce i-a căzut pe cap.

Legende și istorie (partea a II-a) La români s-a păstrat timp de două mii de ani sintagma „Aur

Mara“ din legendele geţilor. În colindele, baladele şi basmele românilor se întâlnesc frecvent merele de aur atât de mult căutate pentru prelungirea vieţii. În basmul lui Petre Ispirescu „Prâslea cel voinic şi merele de aur“, fructele din grădina împăratului erau furate de duhuri rele, iar în basmul „Înşir-te mărgărite“ doi copii de boier se prefac în doi meri.

Respectul românilor pentru măr reiese din zicala tradiţională care spune că este mare păcat să tai un măr dacă nu plantezi altul în loc. Mărul sădit lângă drum este considerat un arbore sfânt, întrucât dă umbră călătorilor, iar fructele sunt mâncate de cei însetaţi din drum.

În unele regiuni, mărul este numit „pomul Sfântului Ilie“, de aceea nici nu se mănâncă mere până la 20 iulie, ci sunt duse mai întâi la biserică, pentru a deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Utilizări medicinale (partea I)

Chiar dacă este un aliment, calitățile sale terapeutice sunt cunoscute încă din timpuri străvechi. Plinius cel Bătrân îl recomandă în bolile de stomac, iar ceva mai târziu, călugărița Hildegard von Bingen recomandă mărul contra migrenelor, a durerilor de ficat și de splină.

Mărul are acțiune tonică, diuretică, uricolitică, depurativă, antiseptică, intestinală, laxativă. Este indicat în astenie, surmenaj, convalescență, graviditate, anemie, reumatism, gută, litiază urică, hepatită, colibaciloză, stări febrile, ulcer gastric, gastrite, insomnie, diabet și altele.

Utilizări medicinale (partea a II-a)

Partea comestibilă a mărului este receptaculul (o prelungire a codiței), iar fructul în sine este ceea ce se numește în termeni populari „cotor”, parte care în cele mai multe cazuri nu este comestibilă.

Cercetarea de bază sugerează că merele pot reduce riscul de cancer la colon, cancerul de prostată și cancerul pulmonar. Cojile de mere conțin acid ursolic, care, pe baza experimentelor pe șobolani, crește masa mușchilor scheletici și a țesutul adipos brun, de asemenea scade grăsimea de culoare albă, reduce obezitate, intoleranța la glucoză și steatoza hepatică.

Valorile nutritive ale mărului

Datorită conţinuțului ridicat în zaharuri uşor asimilabile (fructoză, glucoză, dextroză, zaharoză), polivitamine naturale, săruri minerale şi alte substanţe nutritive, e recomandabil ca merele să fie mult utilizate în alimentaţia populaţiei, atât în stare proaspătă, cât şi în stare prelucrată şi conservată.

Un calcul statistic internaţional arată că există diferenţe mari în consumul de mere între populaţiile diferitelor ţări.

Prin capacitatea de păstrare timp îndelungat în stare proaspătă, este posibil consumul merelor pe o perioadă de circa 10 luni pe an, constituind astfel un component de bază în alimentaţia modernă.

În plus, acest aliment poate fi consumat fără alte adaosuri. De aceea, se recomandă ca în fiecare zi să se consume mere proaspete, până la 500 g zilnic, ţinând seamă de valoarea lor nutritivă şi terapeutică.

Componența Componența constituențilorconstituenților În cenuși: potasiu, sodiu, siliciu, calciu,

clor, acid fosforic, fier, magneziu, brom, alumina, arsenic, sulf, mangan, cobalt, tanin.

În pieliță și în cotor: acid galotanic. Esența lui conține: eteruri amilice; acizi - formic, acetic, caproic, acetaldehidă, geraniol.

Vitamine: conținutul mărului este slab în vitamina A, în schimb, el conține vitamina B1 (10-100 mg pentru 100 g), vitamina B ori riboflavină (0,05 mg la 100 g), vitamina PP în părțile exterioare ale fructului (0,5 mg la 100 g); coaja merelor conține, mai mult decât dublul miezului, acidul pantotenic (0,06 mg la 100 g), în sfârșit, vitamina C - un măr dă 10 mg de vitamina C (L. Binet).

Valoarea calorică marcantă: 128 de calorii la 100 g.

Calitatea și proporțiile constituenților lui conferă mărului importante proprietăți terapeutice.

Mărul – regele fructelor de toamnă

Deşi este un aliment, mărul are proprietăţi terapeutice recunoscute din timpuri străvechi. Pot fi păstrate pentru iarnă proaspete sau conservate în diverse forme. În dulciurile casei mărul aminteşte de prăjiturile bunicii şi de mirosul de acasă.

Fie că îl mâncăm în stare proaspătă pentru a ne ţine de foame sau de a potoli nevoia de dulce de după-amiază, fie că îl punem în plăcinte şi prăjituri, mărul este nelipsit din alimentaţia noastră. Inclusiv cojile sunt de mare ajutor mai ales sub formă de ceai care ţine insomnia şi crampele la stomac la distanţă. 

Mărul lui Newton

• Pe data de 15 aprilie 1726, în Kensington (pe atunci un sat la marginea Londrei), Sir Isaac Newton, în timp ce moțăia sub un copac, a fost trezit pe neașteptate de lovitura unui măr copt care l-a lovit în cap. Marele om de știință s-a întrebat: „De ce trebuie ca mărul să cadă mereu perpendicular pe Pământ? De ce să nu cadă într-o parte sau să nu se ducă în sus, de ce constant spre centrul Pământului”.

• Astfel a ajuns sa formuleze faimoasa lege a atracției universale datorintă „mărului lui Newton”.

Păcatul strămoșesc

Dumnezeu i-a dat primului om o poruncă (să nu mănânce din pomul vieții), pentru a-i pune la încercare obediența. Însă Adam a încălcat porunca, lăsându-se ispitit de șarpe. Astfel Adam și Eva au fost excluși din Rai, din starea originară de nevinovăție. Apoi, păcatul lui Adam a trecut asupra tuturor urmașilor lui, asupra tuturor oamenilor, nu prin imitare, ci în mod ereditar.

Rămâne echivocă problema fructului „pomului cunoașterii binelui și răului”, care nu a fost specificat în Biblie. În contradicție cu varianta mărului, acceptată unanim în creștinismul european, este mai plauzibil că Adam și Eva nu au mâncat un măr - atunci nu creșteau mere în Orient - ci alt fruct, posibil smochine (Adam și Eva și-au înfășurat «rușinea» în frunze de smochin). Mărul a rămas totuși, fructul preferat în artă și în mentalitatea ubicuitară, cu aluzii la păcatul trupesc:

„...Iar ale Evei fiice dau buzna în livadă din merele oprite să facă marmeladă” (Topîrceanu)

Citate *Mărul nu se rostogolește departe de pom. *Gâlceava este ca mărul încărcat cu funze:

cum îl scuturi, cum îți cad merele în cap. *Mărul frumos poate avea inimă stricată. *Forţa gravitaţională nu e doar o idee bună,

ci este și o lege și nu se referă doar la mere. *În fiecare primăvară iau lecţii de înflorire

de la măr. *Mărul putred strică și pe cele bune.

Alte curiozități

• Mărul are frunzele întregi, eliptice, cu marginile crenate-serate, pe dos păroase. Florile acestuia sunt puține, în răcene umbeliforme, cu petale albe sau trandafirii. Fructul grobulos, cu receptaculul carnos, conține zaharuri, vitamine și acizi organici: de aceea se cultivă numeroase soiuri de mere create de pomicultori din Malus. Cultivarea merilor se extinde tot mai mult, atât pentru importanța economică a fructelor cât și pentru lemnul de calitate superioară folosită în tâmplărie și sculptură. Mărul este înrudit cu măceșul și cu alți pomi fructiferi precum: părul, gutuiul, cireșul, caisul, piersicul, vișinul și cu unele plante ierboase: fragul, căpșunul.