Pag

e1

UN GHID SIMPLU PENTRU ACTIVITATEA ȘCOLII DE SABAT

(01) Importanța venirii la adunare

Una dintre cerințele arătate în Sfintele Scripturi cu privire la modul de observare a Sabatului zilei a șaptea a săptămânii este frecventarea serviciilor de cult. Iată un prim text în acest sens: „Domnul i-a vorbit lui Moise și a zis: ,Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ,Iată sărbătorile Domnului, pe care le veți vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele: Șase zile să lucrați, dar ziua a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă. Să nu faceți nicio lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuințele voastre’” (Leviticul 23,1-3).

Dumnezeu a stabilit programul săptămânal de activitate, în care șase zile sunt lucrătoare, iar ziua a șaptea este sfântă și binecuvântată de El de la facerea lumii. Fiind ziua Domnului, ea se deosebește clar de toate celelalte, activitățile curente ale celorlalte zile fiind nepotrivite cu caracterul ei. Observați că textul zice, mai întâi de toate, „ziua de odihnă, cu o adunare sfântă”. Sabatul este doar atunci respectat cu adevărat, când copiii lui Dumnezeu se strâng pentru închinare colectivă. Dacă vârsta, boala sau alte condiții inevitabile nu intervin, participarea la orele de cult apare aici ca obligatorie. Adică nu obligatorie în sens de constrângere, ci de necesitate spirituală stabilită de Dumnezeu.

Așa a făcut Mântuitorul: „A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească și I s-a dat cartea proorocului Isaia” (Luca 4,16.17). Prin urmare: Domnul Isus Hristos, Exemplul nostru desăvârșit, a mers la casa de rugăciune în Sabat, iar acolo nu a fost pasiv, ci S-a ridicat să citească, S-a implicat în programul bisericii. Și nu a fost o întâmplare, un eveniment singular. Textul zice că S-a dus la sinagogă „după obiceiul Său”. Obicei este ceva ce faci în mod repetat, în mod obișnuit, nu ocazional.

Apostolii I-au urmat exemplul: „Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi” (Fapte 17,2). De asemenea: „Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat și îi îndupleca pe iudei și pe greci” (Fapte 18,4). Nu pentru că era sinagogă și pentru că acolo oricum se țineau adunări. Când a fost într-un oraș unde nu a întâlnit iudei și unde nu exista o sinagogă, el a căutat un loc potrivit în natură și a ținut acolo o adunare: „În ziua Sabatului, am ieșit afară pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am șezut jos și le-am vorbit femeilor, care erau adunate laolaltă” (Fapte 16,13). Deci, adunare, studiu, rugăciune, părtășie. Pentru că era Sabat.

Nerespectarea programului acestuia biblic cu privire la Sabat aduce pagube: pierderea soliilor divine, lipsa părtășiei frățești, răcire spirituală, instalarea obișnuinței de a lipsi, îndoieli. Știm ce a pățit Toma când a lipsit de la adunare: n-a acceptat știrea adevărată a

Pag

e2

învierii Domnului Isus (vezi Ioan 20,24-29); abia intervenția directă a lui Isus după aceea l-a adus înapoi pe linia de plutire.

De aceea ni se dă îndemnul: „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alții și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie” (Evrei 10,25). Observați ce zic versetele următoare: „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și văpaia unui foc, care-i va mistui pe cei răzvrătiți” (26 și 27). Versetul 26 începe cu cuvântul „căci”, care arată că este o strânsă legătură cu versetul dinainte, este chiar o concluzie a lui, se arată o consecință: părăsirea adunării făcută din obicei este păcat cu voia, este răzvrătire. Acesta este un obicei greșit, în contrast cu obiceiul Domnului Isus și al apostolului Pavel, care participau cu regularitate la serviciile de închinare ale bisericii.

Să rărim oare venirea la adunare pentru că ne aflăm în zilele din urmă? Nicidecum, textul spune, dimpotrivă: „. . . și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie”. Faptul că ne aflăm atât de aproape de revenirea Domnului trebuie să ne conducă la o intensificare a dorinței de a ne întâlni cu Domnul și cu poporul Său. Atenție și la propoziția: „. . . ci să ne îndemnăm unii pe alții”, care vine imediat după chemarea să nu părăsim adunarea noastră. Acest scurt studiu este un astfel de îndemn; credincioșii nu trebuie să fie nepăsători cu privire la spiritualitatea altora din comunitate, ci să-i ajute să o îmbunătățească. În iubire. Cu grijă. Fără a deveni judecători, ci arzând de dorința de a fi de ajutor aproapelui.

E foarte potrivită în încheierea acestei secțiuni destăinuirea psalmistului, care trebuie să devină și modul nostru de a gândi, a simți și a fi: „Mă bucur când mi se zice: haidem la casa Domnului!” (Psalmul 122,1)

(02) Importanța venirii la Școala de Sabat

Una dintre poruncile fundamentale întâlnite în Biblie este aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” (Matei 22,39). Isus a numit-o a doua și era citată din Leviticul 19,18. Iubirea față de aproapele are multe aspecte, dar eu m-aș referi acum numai la unu, care, în general, nu este discutat și, poate, nici măcar sesizat: când iubești un anumit individ, ai bucuria să-l vezi cât mai des, să discuți cât mai mult cu el. Așa cum am văzut în secțiunea precedentă, participarea la serviciile divine este o poruncă biblică și o necesitate creștină. Adaug aici acest argument, sub formă de întrebare: cum îl iubești pe aproapele, dacă faci tot ce poți să-l vezi cât mai rar? Din șapte zile ale săptămânii, numai una este consacrată în întregime Domnului ca sfântă și binecuvântată. Iar din ea, poporul Domnului se întâlnește în casa de rugăciune numai timp de câteva ore. Și nici atunci???

Primii creștini erau entuziaști în legătură cu întâlnirile bisericii, pentru că ei erau „o inimă și un suflet” (Fapte 4,32). Un cărbune scos din foc se răcește și se înnegrește,

Pag

e3

murdărindu-i pe cei care-l ating. Pentru o bună dezvoltare spirituală și pentru a fi, cu adevărat, un trup ca biserică, creștinii trebuie să acționeze ca un trup fizic, așa cum a scris Pavel în 1 Corinteni 12,12-27; versetul 27 zice: „Voi sunteți trupul lui Hristos și fiecare în parte mădularele lui.”

Serviciile de cult au roluri diferite în promovarea și în cimentarea unității frățești. La predică ședem pe bănci și ascultăm; discutăm între noi după aceea. Școala de Sabat este însă de altă natură. Ea este numită „poporul la studiu”. În Școala de Sabat, lecțiunea este discutată, se face schimb de idei, se îmbunătățește înțelegerea Scripturii și se asigură convingeri comune, făcându-ne capabili a-i învăța și pe alții calea Domnului. Lipsa repetată de la Școala de Sabat duce la pierderea interesului pentru învățarea lecțiunii și la o răcire a relațiilor. Pentru că, tocmai în aranjamentul care ne apropie cel mai mult pe unii de alții, mulți frați și surori de credință, mădulare ale trupului lui Hristos, nu se arată.

În unele locuri, anumite persoane vin numai la serviciul divin pentru predică, ignorând serviciul Școlii de Sabat. În alte locuri, unii pleacă acasă după Școala de Sabat. Oricare dintre aceste două obiceiuri este păgubitor. La locul de muncă rămânem 8-10 ore sau mai mult, în fiecare dintre zilele lucrătoare. În Sabat avem un program mult mai comod. Niciun serviciu din biserică nu începe în zori de zi. Orele 9,00 sau 9,30 nu sunt prea timpurii - oricine vrea poate foarte ușor să ia parte. Conferința Generală a lansat ținta unei redeșteptări și a unei reforme în biserică. Schimbarea obiceiurilor personale privind frecventarea serviciilor divine, inclusiv al Școlii de Sabat, înseamnă redeșteptare. Și înseamnă reformă. Fără acestea două, nimeni nu-L va vedea pe Domnul cu bucurie.

(03) Școala de Sabat ca instrument de instruire și instrument misionar

Apostolul Pavel a întâlnit opoziție față de lucrarea sa aproape în orice localitate unde s-a dus să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Mai puțin în Berea. Despre oamenii întâlniți în Berea stă scris: „Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este așa” (Fapte 17,11). De subliniat sunt aceste caracteristici ale iudeilor din Berea:

(01) aveau o inimă aleasă; (02) au primit Cuvântul; (03) l-au primit cu toată râvna; (04) cercetau Scripturile; (05) o făceau în fiecare zi; (06) verificau cele auzite.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea are un minunat sistem de studiere a Bibliei prin lecțiuni sistematice trimestriale, constând din întrebări, texte biblice și explicații. Este Școala de Sabat. Un pastor al unei biserici neoprotestante de altă orientare din Sibiu a

Pag

e4

zis cândva: „Ce îmi place la dumneavoastră este Școala de Sabat. Aveți acele lecțiuni și prin ele primiți o învățătură unitară.” Întrebat cum e la ei, el a zis: „Noi luăm un capitol din Biblie și îl explică fiecare așa cum îl taie capul.”

Nu la noi. Fiecare trimestru ne aduce un nou ciclu de învățături și astfel, zi după zi, săptămână după săptămână, trimestru după trimestru, an după an, copiii lui Dumnezeu își îmbogățesc cunoștințele biblice. Nu poate exista un sistem mai bun de școlarizare în lucrurile sfinte. Cine studiază lecțiunea cu regularitate, de fapt Cuvântul lui Dumnezeu, făcând acest lucru ca bereenii, în fiecare zi și în mod personal, pentru clarificare doctrinară și îmbogățire spirituală, crește cu adevărat. De-a lungul anilor, această instruire se observă, făcându-i pe credincioși tari în Scripturi și sănătoși în credință. Așa se dobândește capacitatea la care face aluzie apostolul Petru: „Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândețe și teamă” (1 Petru 3,15).

Spiritul Profetic accentuează în mod special importanța Școlii de Sabat pentru viața și lucrarea bisericii. Iată astfel de citate: „Școlile noastre de Sabat nu sunt nimic mai puțin decât societăți biblice și, în lucrarea sacră de prezentare a adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu, ele pot realiza mult mai mult de cât au realizat până acum” (Counsels on Sabbath School Work/Sfaturi pentru lucrarea Școlii de Sabat, pagina 9). „Lucrătorilor Școlii de Sabat li s-au încredințat răspunderi sacre și Școala de Sabat trebuie să fie locul unde, printr-o legătură vie cu Dumnezeu, bărbați și femei, tineri și copii pot fi atât de bine antrenați, încât să fie o forță și o binecuvântare pentru biserică. Ei trebuie să ajute ca biserica să urce și să înainteze, în măsura în care depinde de ei, mergând din putere în mai mare putere” (Ibid., pagina 11). „Școala de Sabat trebuie să fie unul dintre mijloacele cele mai importante și cele mai eficiente în aducerea de suflete la Hristos” (Ibid., pagina 10).

Observați? Școala de Sabat nu este menită doar să conducă la îmbogățire intelectuală și spirituală personală, oricât de importantă ar fi aceasta, așa cum am arătat, ci ea este și un excelent instrument misionar. Dacă este prețuită. Dacă se vine. Dacă se studiază. Dacă se participă.

(04) Cum trebuie studiată lecțiunea acasă

În psalmul cel mai lung, autorul arată importanța vitală a Scrierilor Inspirate: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119,105). Nu este însă suficient pentru individ să facă această constatare; el trebuie să se și folosească de această candelă, de această lumină. Mântuitorul a zis: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se poticnește, pentru că vede lumina lumii acesteia; dar dacă umblă noaptea, se poticnește, pentru că n-are lumina în el” (Ioan 11,9.10). Pavel afirmă că „noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului” (1 Tesaloniceni 5,5).

Pag

e5

Școala de Sabat ne oferă, prin studiile ei, lumina divină care ne va feri de poticnire și dezorientare. Este școala de cea mai lungă durată și cea mai generală, în care intră persoane de toate vârstele, nivelele de pregătire și ocupațiile. Lecțiunile sunt în așa fel concepute, încât fiecare să primească ceva din ele. Ne referim acum la lecțiunile pentru adulți. Discuția din grupă îi poate ajuta chiar pe cei care n-au deschis niciodată lecțiunea în timpul săptămânii. Aceia care vor să învețe mai mult și să fie într-adevăr binecuvântați se vor ocupa însă de ea cu sârguință. Cu o singură masă pe săptămână, nu știu cine ar supraviețui.

Lecțiunea este împărțită în secțiuni pentru toate zilele săptămânii, așa că știm ce parte să studiem în fiecare zi. Nu cred că o pagină ne ia mai mult de 10-15 minute pentru un studiu rapid. Dacă vrem mai mult însă, vom folosi cel puțin o jumătate de oră. Cineva zicea că el studiază toată lecțiunea la începutul săptămânii, apoi trece prin ea în fiecare zi. Cred că metoda aceasta este mult mai bună, altfel ideile de la început se șterg din minte după câteva zile. Un studiu complet în Sabat după-amiază ar pune temelia pentru studii mai eficiente în celelalte zile. Trebuie fixate răspunsurile pe care textele le dau la întrebări și să fie subliniate ideile sau cuvintele cheie din note. Astfel, în cursul săptămânii este mult mai ușor de revenit.

Sora White a favorizat în mod clar această metodă: „Să fie studiată lecțiunea, nu aruncând o privire fugară asupra textului lecțiunii în Sabat dimineața, ci prin studiu îngrijit pentru săptămâna următoare în Sabat după-amiază, cu revizuire zilnică sau ilustrare în cursul săptămânii. În felul acesta, lecțiunea va ajunge fixată în memorie, o comoară ce nu va fi niciodată complet pierdută” (Education/Educație, paginile 251-252).

Nu trebuie să fie uitate nici întrebările de vineri, în care este un fel de rezumat al studiului sau o solicitare a gândirii pentru aplicații practice. După studiul complet preliminar, putem găsi răspunsuri la aceste întrebări. În felul acesta, oriunde ne-am afla, lecțiunea ne va stărui în minte, vom avea satisfacții mintale și spirituale și vom fi la adăpost de „săgețile arzătoare ale Celui Rău” (Efeseni 6,16). Așa era experiența psalmistului: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119,11). Și ne vom orienta mai ușor spre viitor, spre cer, spre patria de sus, așa cum ne îndeamnă apostolul: „Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3,2).

Dacă cineva a neglijat studiul lecțiunii, poate să înceapă din nou să studieze. Pofta vine mâncând și în scurtă vreme pasiunea pentru lecțiune și pentru Școala de Sabat va fi un fapt normal. Rugați-vă în sensul acesta.

(05) Rolul instructorului

În primăvara anului 1963, Departamentul Cultelor din România a interzis studiul lecțiunii pe grupe. După o scurtă împotrivire în unele comunități, noua practică de conducere a studiului de la amvon s-a generalizat. Așa s-a procedat timp de decenii și oamenii s-au

Pag

e6

obișnuit. Avantajul este că întreaga comunitate primește aceeași învățătură, în timp ce în grupe discuțiile sunt diferite și mai puțin cunoscute. Dar în grupe oamenii au mai mult curaj să vorbească, deci este o participare mai largă. Cred că ar trebui combinate aceste metode și anume: o dată pe trimestru sau o dată pe lună, studiul să fie condus de la amvon, în rest să se desfășoare pe grupe. Dar chiar când se studiază în grupe, ar fi bine ca, la sfârșit și înainte de încheiere, instructorii să meargă la amvon și fiecare să prezinte o idee de bază care a fost discutată în grupă.

Instructorii pot fi permanenți sau pot servi ocazional. Dacă toți ar studia lecțiunea așa cum am arătat în secțiunea precedentă, aproape orice membru ar putea fi instructor. Și care este rolul unui instructor? În engleză sunt numiți „învățători”. De fapt, instructorul nu trebuie să predice, nici să discute prea mult, ci să servească mai degrabă ca moderator. Are succes atunci când îi face pe membri să vorbească și el face legături sau unele completări. Orice mână ridicată trebuie să fie văzută și nimeni ignorat. Bine ar fi ca membrii să se ducă în fiecare Sabat la aceeași grupă, ca să existe stabilitate și continuitate.

Toată lecțiunea trebuie discutată în grupă, și nu numai părțile din primele zile, iar pagina pentru vineri să fie bine analizată, căutându-se răspunsuri la întrebările de la sfârșitul lecțiunii. Este rolul instructorului să asigure desfășurarea armonioasă a studiului, fiecare respectând răspunsurile celorlalți, fără a le ataca. Dacă ceva nu este exact cum ar trebui să fie, se poate interveni ulterior, cu înțelepciune și seninătate, pentru întregire. Eventualele corectări să nu sune în mod brutal ca fiind corectări, ci mai degrabă alte laturi ale învățăturii sau precizări. Trebuie admis că noi „toți greșim în multe feluri” (Iacov 3,2). Niciun răspuns nu trebuie declarat greșeală („ați greșit!”), ci trebuie să se continue în spirit de colaborare și întregire. Chiar cei care nu cunosc lecțiunea deloc pot participa la discuție când ideile au fost deja menționate și atmosfera este voioasă.

Timpul trebuie respectat; pentru aceasta, instructorul trebuie să se uite uneori la ceas și să asigure înaintarea în mod proporțional cu timpul: nu jumătate din timp la primele două zile, apoi învățăturile din celelalte zile precipitate. Și e bine să se rămână la lecțiune, fără povestirea de experiențe interminabile și discuții care nu au nimic de a face cu lecțiunea.

Important este și să se facă aplicații; eventual fiecare din grupă, care dorește, să precizeze ce idee i-a plăcut mai mult și ce este de reținut neapărat din studiu.

Hristos trebuie să fie considerat adevăratul Instructor, să fie chemat și să fie făcut să Se simtă foarte bine în grupă.

(06) Spirit de respect în discuțiile purtate în grupă

Răspunzând la întrebarea unui învățător al legii cu privire la cea mai mare poruncă din lege, Mântuitorul a citat texte din Vechiul Testament: din Deuteronom 6,5 cu privire la

Pag

e7

iubirea față de Dumnezeu, care trebuie să fie „cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul” (Matei 22,37), și din Leviticul 19,18, cu privire la iubirea față de aproapele, o poruncă rezumativă care sună așa: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (versetul 39). El a declarat că aceste porunci sunt „asemenea”, adică la fel de importante. Iată și regula de aur: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă legea și proorocii” (Matei 7,12).

Poruncile acestea trebuie să fie împlinite oriunde, întotdeauna, de toți muritorii. Și în Școala de Sabat. În grupa de studiu a Școlii de Sabat se discută lecțiunea. Se discută titlul, textul de memorizat, se pun întrebările tipărite și se dă răspuns la ele, se discută liber. Nu trebuie să li se ceară participanților să spună din memorie textele biblice, dar dacă o fac e foarte bine. Și chiar atunci, trebuie căutat răspunsul la întrebare. Se consideră că lecțiunea a fost studiată acasă, studiul în grupă nefiind o repetare, ci o analiză colectivă, cu aplicații practice. Cu cât instructorul vorbește mai puțin, cu atât participanții, numiți elevi, pot vorbi mai mult. Trebuie să se rămână la tema lecțiunii, fără digresiuni, trecând la alte teme sau povestind experiențe străine de lecțiune și interminabile. Totuși, dacă o experiență e spusă pe scurt și ajută la lămurirea temei, e binevenită.

Am început această secțiune cu iubirea față de aproapele. Este vorba despre respect. În unele grupe sunt discuții aprinse, unii abia așteptând să aibă ce să contrazică. Nu e bine așa, acesta nu este spiritul lui Hristos și nu este iubire autentică de aproapele. Fiecare elev din grupă trebuie să respecte răspunsurile celorlalți. Și dacă cineva greșește? Dacă sunt greșeli mărunte, pot fi ignorate; dacă sunt greșeli de doctrină, trebuie să fie rectificate, dar cu multă bunătate și grijă de a nu răni pe nimeni. E așa de frumos când într-o grupă fiecare contribuie la discuție, adaugă în mod calm și voios la ce au spus ceilalți, se completează unii pe alții. Pleci de acolo încântat, mulțumit, dornic de a mai veni. Dar o grupă bântuită de un spirit rău este ocolită.

Ce ar face Domnul Isus, dacă ar fi prezent într-o grupă și ar participa la discuție? Ar contrazice pe cineva? Ar înfierbânta atmosfera? Nicidecum! Ce interesant ar fi studiul cu El în grupă! Este rolul instructorului de a crea o atmosferă plăcută, de prietenie, voioșie și respect reciproc, iar când se pare că se ivesc tendințe nesănătoase, să le evite cu tact și prudență. Și ceilalți să contribuie la acest climat sfânt și binecuvântat. În grupă se pot afla persoane străine de biserica noastră; este de dorit ca acestea să se simtă bine acolo, să învețe ceva și să aibă o amintire plăcută despre timpul acela de studiu biblic. Și să dorească să se repete. Iar dacă sunt pezenți numai membri ai bisericii, să-și imagineze că este prezent și un necredincios!

Oricum, trebuie și fermitate. Grupa Școlii de Sabat nu este o tribună unde să se lanseze învățături false și periculoase, contrare mărturisirii noastre de credință. Trebuie unite bunătatea cu dreptatea, așa cum s-au întâlnit la cruce, așa cum le-a demonstrat cel mai mare Învățător pe care L-a cunoscut lumea vreodată. Fără a se da pe față un spirit rău, dur, jignitor, trebuie să se rămână la lecțiune și să fie interpretată așa cum este ea scrisă

Pag

e8

și cum sună doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Nu e exclus ca uneori să gândim altfel asupra unui punct. Atunci ne putem păstra convingerea, fără însă a învenina atmosfera studiului. Și atunci să fim buni creștini.

(07) Structura clasei

Noțiunea de clasă sau grupă la Școala de Sabat implică deja o anumită stabilitate. Studiile din broșura trimestrială sunt grupate într-un ciclu, deci au un caracter unitar și sunt concepute așa încât să aibă continuitate. Și structura clasei ar trebui să reflecte aceasta, în sensul că Sabat de Sabat ar trebui să se întâlnească aceleași persoane, adică grupa să fie cât de cât neschimbată. Pot veni vizitatori, adventiști sau neadventiști, dar majoritatea participanților trebuie să fie aceiași. De multe ori, membrii se mută de la o grupă la alta, aceasta și din cauză că nu există nicio evidență de nume și prezență. Indiferent dacă se notează ceva sau nu, e bine ca în fiecare Sabat să studiem lecțiunea cu aceleași persoane. Făcând astfel, ne obișnuim unii cu alții, ne cunoaștem mai bine, ne înțelegem mai bine, facem un studiu mai eficient și mai armonios.

Dacă grupele sunt stabile, ele trebuie și să se afle în mod constant în aceleași locuri în sală, cu aceiași instructori. Dacă există și instructori asistenți, aceștia pot conduce studiul pe rând sau după altă înțelegere, dar a fi instructor implică o anumită responsabilitate, punctualitate și pregătire. În felul acesta, nu mai este nevoie ca în fiecare Sabat să se spună de la amvon câte grupe avem, unde se strâng și cine conduce studiul. Altfel, există impresia de improvizație, în contrast cu învățătura biblică potrivit căreia „toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială” (1 Corinteni 14,40), pentru că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinților” (versetul 33).

În comunitățile unde în sala principală sunt scaune, există obiceiul ca acestea să fie aranjate în formă de cerc, astfel încât participanții la studiu să se vadă unii pe alții, să se audă mai ușor unii pe alții și comunicarea să fie mai eficientă. În alte comunități, există bănci fixe, care nu permit alt aranjament. În cazul acesta, instructorul nu poate să șadă jos, ci trebuie să stea în picioare în fața grupei. E bine dacă vine la mijlocul băncii, pentru ca să fie auzit din ambele părți și să comunice mai bine cu toți.

Nu e bine să se formeze grupe mari, pentru că atunci se aude greu și nu toți pot participa la discuții. O grupă de 10-12 membri este cea mai potrivită. Ce se întâmplă când frecvența este neașteptat de mare? Atunci se pot forma grupe suplimentare, ad-hoc, dar să se mențină un număr mic. În acest caz, comunicarea e mult mai ușoară și fiecare poate participa la discuții, pentru că timpul poate fi folosit mai bine și timiditatea se reduce.

Instructorul să pună cât mai multe întrebări, dar niciodată un grup de întrebări în același timp. Se pot pune întrebări în legătură cu titlul, cu imaginea de la titlu, cu textul de memorizat, întrebările tipărite, altele din texte afară de acestea, întrebări din note.

Pag

e9

Niciodată întrebări încuietoare, ci simple, respectuoase, într-o atmosferă senină și plăcută, „așa cum se cuvine sfinților”, ar zice apostolul Pavel, adică apostolul nostru, al neamurilor. Mai întâi trebuie pusă întrebarea, pentru ca toți să se gândească la ea, și abia apoi numită persoana care să răspundă, niciodată invers: dacă e numită mai întâi persoana, ce interes mai au ceilalți să participe? Ei poate că își mută atenția la întrebarea următoare din lecțiune.

La încheierea studiului e bine să se sublinieze câteva concluzii care să figureze ca aplicații la viața de zi cu zi a credincioșilor. Minutele petrecute în grupă pentru discutarea lecțiunii Școlii de Sabat pot fi o binecuvântare reală și durabilă, dacă toți participanții urmăresc cu seriozitate și perseverență scopul acesta.

(08) Punctualitatea

Iată ce zice Spiritul Profetic despre valoarea timpului: „Punctualitatea și hotărârea în lucrarea și cauza lui Dumnezeu sunt extrem de importante. Întârzierile sunt virtuale înfrângeri. Minutele sunt de aur și trebuie să fie folosite pentru cel mai bun profit. Relațiile pământești și interesele personale trebuie întotdeauna să fie pe planul al doilea. Niciodată n-ar trebui să fie lăsată cauza lui Dumnezeu să sufere, în vreun amănunt, datorită prietenilor noștri pământești sau a celor mai dragi rude.” (Testimonies for the Church/Mărturii pentru comunitate, volumul 3, pagina 500)

Prin urmare, punctualitate în lucrarea bisericii. Dumnezeul nostru „nu este un Dumnezeu al neorânduielii” (1 Corinteni 14,33). „Când a venit împlinirea vremii (profetice), Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său” (Galateni 4,4). Hristos a dat unele sfaturi însoțite de motivarea, „ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”, de exemplu în legătură cu iubirea vrăjmașilor (Matei 5,44.45; cuvintele citate sunt din versetul 45). Am putea parafraza: să fim punctuali în lucrarea lui Dumnezeu, ca să fim fii ai Tatălui nostru care este în ceruri. Toate serviciile divine ar trebui să înceapă și să se încheie la timp. De ce? În primul rând, pentru că există un program, anumite ore sunt anunțate, verbal și în scris, le află și persoane din afara bisericii. Nerespectarea acestor cifre înseamnă neadevăr și îi derutează pe oameni. Apoi, pentru că întreaga desfășurare a acestei activități este legată de timp, decalajele producând încurcături.

E bine ca serviciul divin al Școlii de Sabat să înceapă exact la ora și minutul când s-a hotărât și să fie întotdeauna așa. Indiferent câte persoane sunt de față. Îngeri sunt prezenți și apreciază seriozitatea cu care timpul de începere este respectat; altfel, cum se pregătesc credincioșii pentru viața din cer, unde există lege și ordine necontestate, neignorate, neviolate?

Punctualitate în cadrul Școlii de Sabat înseamnă și un mod ordonat de desfășurare a activităților. Studiul lecțiunii trebuie să țină cont de timpul alocat. În acest sens, instructorul trebuie să controleze cu tact și înțelepciune discuțiile. Întrebările puse, răspunsurile date trebuie să decurgă în așa fel, încât nicio precipitare să nu aibă loc la

Pag

e10

sfârșitul timpului. Să nu se tărăgăneze asupra niciunei zile din săptămână, ca apoi să se treacă în grabă peste celelalte. Dacă studiul durează 35 de minute, atunci pentru fiecare zi din broșură să se prevadă 5 minute. Sigur, durata studiului o stabilește conducerea comunității, dar trebuie respectată, pentru a nu afecta serviciul divin următor sau alte acțiuni. Am zis 5 minute de întrebare pentru un total de 35 de minute numai ca un exemplu. Și nu înseamnă că fiecare zi necesită exact același număr de minute, pentru că învățăturile pot avea grade diferite de importanță sau dificultate. Dar o uniformitate trebuie să existe și o observare atentă a scurgerii minutelor este de dorit.

Pentru orice eventualitate, un anunț sonor sau prin reducerea luminilor ar trebui să existe, pentru ca atât instructorii cât și membrii grupelor să știe spre sfârșit cât timp din studiu a mai rămas și să se facă o încheiere calmă, suficientă.

După terminarea minutelor de studiu pe grupe, ar fi bine să se prezinte de la amvon concluzii asupra lecțiunii, fie numai de către cel care conduce programul, fie de către instructori, chemați la amvon pentru sublinierea câtorva idei principale care au fost abordate în grupele respective.

Procedând așa cum s-a arătat aici, Școala de Sabat va fi atractivă și va fi o reală binecuvântare.

(09) Școala de Sabat la domiciliu

Numeroase versete din cărțile lui Moise se încheie cu cuvintele: „Eu sunt Domnul.” Este ca o semnătură a Sa pe documentul respectiv. Iată un astfel de text: „Să păziți Sabatele Mele și să cinstiți locașul Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul” (Leviticul 19,30). Aici subliniază El concomitent caracterul sacru al timpului pus de o parte, Sabatul zilei a șaptea, și al locului de închinare, casa de rugăciune. Se cere respect pentru amândouă. Ne bucurăm când vine ziua de Sabat, pentru că avem nevoie de odihnă și de comuniune mai intensă cu Dumnezeu. Această bucurie o subliniază Dumnezeu în Isaia 58,13.14: „Dacă Sabatul va fi desfătarea ta, . . . atunci te vei putea desfăta în Domnul.” Ne bucurăm când avem posibilitatea de a merge la locul de închinare, așa cum a zis psalmistul David: „Mă bucur când mi se zice: ‚Haidem la casa Domnului!’” (Psalmul 122,1)

O dublă bucurie este astfel gustată de cei care Îi slujesc Domnului, bucurie în timp și bucurie în spațiu. O cântare de copii de pe vremuri zicea: „Eu sunt bucuros și cu pas voios merg la Școala de Sabat.” Dar ce fac cei care, din cauza vârstei, a unei suferințe, sau din alte pricini nelegate de voința lor, nu pot fi prezenți la Școala de Sabat? Pierd, cu siguranță că pierd. Când vine timpul programului Școlii de Sabat, ei pot deschide lecțiunea și pot medita încă o dată asupra ei, după ce și-au însușit-o zi de zi în cursul săptămânii. E un timp sacru și aducător de binecuvântare. Dar nu este ca la casa Domnului. Și ei pot regreta neîntâlnirea cu poporul Domnului.

Pag

e11

Se pot sugera două metode de reducere a acestei singurătăți. Prima ar fi ca acei credincioși, care au mijloace de transport și bunăvoință, să aducă aceste persoane la casa de rugăciune, în cazul când nu au pe nimeni care să o facă. Dacă nu pot să stea pe scaun sau pe bancă în sală, se poate face un aranjament la demisol și o grupă poate studia lecțiunea acolo cu astfel de persoane. O includere care ar da pe față spiritul dragostei frățești și care ar fi răsplătită de Dumnezeu.

O a doua metodă de ajutare a acestor persoane în imposibilitate de a veni la casa de rugăciune, mai ales cele care nu pot părăsi în niciun caz domiciliul, este ca două persoane de la comunitate să le viziteze acasă pentru studiul lecțiunii. E bine să se efectueze serviciul acesta prin rotație, pentru ca nimeni să nu fie pus în situația de a lipsi prea mult de la Școala de Sabat. Aceasta este o activitate specificată și în Manualul Comunității și e numită o extindere a Școlii de Sabat. Astfel de vizite trebuie să fie programate și bine pregătite, cu știrea persoanelor vizitate.

Dar nu numai la domiciliu ar fi bine să se facă astfel de vizite în timpul Școlii de Sabat. Poate fi un spital, un azil sau alte asemenea locuri, unde s-ar afla, pentru un timp mai scurt sau mai lung, cineva din comunitate. Și acolo se poate studia lecțiunea Școlii de Sabat, dacă autoritățile respective nu au nimic de obiectat.

La venirea Sa în slavă, Mântuitorul îi va despărți pe cei mântuiți de cei pierduți, punându-i pe primii la dreapta Lui, iar pe ceilalți la stânga Lui (conform cu Matei 25,31-46). Pe cei din dreapta îi va invita să moștenească împărăția cerurilor; motivele acestei hotărâri sunt arătate în versetele 35 și 36, printre care: „. . . am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți” (versetul 36). El le va reproșa celor pierduți neefectuarea unei astfel de lucrări (vezi versetul 43). Când vizităm bolnavi, Îl vizităm pe Mântuitorul: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (versetul 40; respectiv „Mie nu Mi le-ați făcut”, versetul 45). Nu întotdeauna există astfel de cazuri, dar când există, comunitatea trebuie să facă astfel de servicii „acestor neînsemnați frați ai Domnului Hristos.” „Neînsemnați” poate în ochii oamenilor, dar nu ai Cerului!

(10) Inițiative misionare

Mântuitorul Isus Hristos a trasat urmașilor Săi sarcina de a răspândi evanghelia în toată lumea, și a spus că după aceea va veni sfârșitul (vezi Matei 24,14). Porunca Lui în privința aceasta sună astfel: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28,19.20). Rezultă de aici că este necesară o instruire înainte de botez („faceți ucenici”) și o instruire după botez („și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit”). Prima este mai redusă în timp și în conținut, a doua nu are sfârșit. Iată mai jos unele citate din Spiritul Profetic în legătură cu misiunea noastră de a câștiga suflete (toate paginile indicate sunt din sursele originale):

Pag

e12

„Fiecare ucenic adevărat se naște în împărăția lui Dumnezeu ca misionar. Acela care bea din apa vie devine o fântână de viață. Primitorul devine un dătător. Harul lui Hristos în suflet este ca un izvor în pustiu, țâșnind afară ca să-i răcorească pe toți și făcându-i, pe aceia care sunt gata să piară, dornici de a bea din apa vieții” (The Desire of Ages/Hristos, Lumina lumii, pagina 195).

„Cel ce devine un copil al lui Dumnezeu trebuie să se considere de acum încolo ca o za în lanțul coborât pentru salvarea lumii, una cu Hristos în planul Său de milă, pornind cu El ca să-i caute și să-i salveze pe cei pierduți” (The Ministry of Healing/Lucrarea de vindecare, pagina 105).

Lucrarea aceasta nu este facultativă, ci de ea depinde însăși soarta noastră veșnică și a altora: „Aceia care refuză să conlucreze cu Dumnezeu pe pământ nu ar conlucra cu El în cer. Nu ar fi sigur ca ei să fie luați la cer” (Christ’s Object Lessons/Parabolele Domnului Hristos, pagina 280). Dumnezeu a rânduit Școala de Sabat ca să fie un instrument de lucrare misionară: „Școala de Sabat trebuie să fie unul dintre mijloacele cele mai importante și cele mai eficiente în aducerea de suflete la Hristos” (Counsels on Sabbath School Work/Mărturii pentru Școala de Sabat, pagina 10). „Obiectivul lucrării Școlii de Sabat trebuie să fie câștigarea de suflete” (Ibid., pagina 61).

Poate că ne întrebăm ce legătură poate avea Școala de Sabat, care este un sistem de studiere colectivă a Cuvântului lui Dumnezeu, cu câștigarea de suflete. Ar fi două asemenea posibilități. Mai întâi, cei care vizitează biserica noastră și participă la serviciul Școlii de Sabat au acolo ocazia să cunoască bine adevărul. Este o instruire a lor pentru botez, paralel cu lecțiile de îndoctrinare specială în acest scop. În al doilea rând, prin vizitarea celor bolnavi, a unor aziluri și a altor locuri unde oamenii suferă, pot fi întâlnite persoane cu care să se discute despre adevăr.

Având în vedere citatele inspirate prezentate aici, conducerea Școlii de Sabat și fiecare grupă de studiu trebuie să găsească modalități de răspândire în afara bisericii a adevărului mântuitor. Rețete generale nu pot fi date, dar este timpul ca tot activul Școlii de Sabat să fie mai intens preocupat de lucrarea misionară. Hristos a promis un ajutor binecuvântat: „. . . Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori . . .” (Fapte 1,8). Marea Galileii are apă curată și potabilă, pentru că primește Iordanul și-l dă mai departe. Marea Moartă își merită numele pentru că primește Iordanul și-l ține pentru ea. Nu așa trebuie să fie comunitățile noastre, ci torente de apă sănătoasă, binecuvântată, din care să poată bea toți cei însetați. Acceptarea acestui rol al Școlii de Sabat și procedarea ca atare ar conduce la o reînviorare a bisericii, pentru că toți ar avea o atitudine schimbată și ar fi activi în slujba lui Dumnezeu în aceste zile finale ale istoriei.

Pastor Ștefan Radu