TULBURARILE DE ANXIETATEDESCRIEREDIAGNOSTICRECUNOAŞTERE

Diana Tudose

Salvati Copiii Romania

FOBIILE ŞI TULBURĂRILE DE ANXIETATE LA COPII ŞI ADOLESCENŢI (DSM-IV-TR)

Tulburarea

Caracteristici esenţiale

Fobia specifică

Teama pronunţată şi persistentă de obiecte şi situaţii specifice.

4 tipuri: animale, injecţii, mediul înconjurător şi altele.

Tulburarea de panică

Prezenţa unui atac de panică recurent şi neaşteptat (ex. perioade diferite de frică intensă care sunt însoţite de simptome somatice şi cognitive. Apar preocupari persistente privind posibilitatea de a face un nou atac, îngrijorări cu privire la implicaţiile sau consecinţele atacului de panică sau la o importantă schimbare comportamentală care s-ar datora atacului.

Agorafobia

Anxietatea legată de prezenţa în locuri sau situaţii din care este dificil să scapi sau în care nu poţi primi ajutorul de care ai nevoie (ex. în caz că ai un atac de panică sau ai simptomele caracteristice atacului).

FOBIILE ŞI TULBURĂRILE DE ANXIETATE LA COPII ŞI ADOLESCENŢI (DSM-IV-TR)

Tulburarea Caracteristici esenţialeFobia socială (adesea cunoscută ca tulburarea de evitare)

Teama pronunţată şi persistentă de situaţii sociale sau de situaţii care presupun performare.

Tulburarea obsesiv-compulsivă

Obsesii recurente şi/sau compulsii. Obsesiile sunt idei persistente, gânduri, impulsuri sau imagini care sunt trăite ca fiind intruzive şi inadecvate ceea ce conduce la o anxietate pronunţată.

Compulsiile sunt comportamente repetitive sau acte mentale care au scopul de a reduce anxietatea.

Stresul posttraumatic

Urmează expunerii la un eveniment traumatic extrem care determină o frică intensă, neajutorare sau groază. Persoana dezvoltă un tipar caracteristic al simptomelor care include: reexperimentarea evenimentului traumatic, evitarea persistentă a stimulilor asociaţi cu trauma, un arousal crescut.

FOBIILE ŞI TULBURĂRILE DE ANXIETATE LA COPII ŞI ADOLESCENŢI (DSM-IV-TR)

Tulburarea Caracteristici esenţiale

Tulburarea de anxietate generalizată

Anxietate şi îngrijorare excesivă şi de durată în legătură cu anumite evenimente sau activităţi.

Tulburarea de anxietate de separare

Anxietatea excesivă care apare în legătură cu separarea de casă sau de persoanele de care copilul este ataşat.

ANXIETATEA DE SEPARARE

Anxietatea de separare este una dintre cele mai frecvente tulburări de anxietate întîlnite la copii.

ANXIETATEA DE SEPARARE Anxietatea de separare este o reacţie normală în

dezvoltarea copilului dacă nu se intensifică şi nu depăşeşte un anumit interval de vârstă, fiind specifică copilăriei foarte mici.

Ce este anxietatea de separare? O frică excesivă care apare ca răspuns la separarea reală sau

imaginară a copilului de persoana de care este ataşat (cel mai adesea unul din părinţi).

O dezvoltarea neadecată şi excesivă a anxietăţii legată de separarea de casă sau de persoana de care copilul este ataşat.

Aproximativ 12% dintre copii vor suferi o tulburare de anxietate de separare inainte de implinirea varstei de 18 ani. Tulburarea de anxietate de separare are trei varfuri : intre 5 si 6 ani, 7 si 9 si 12 si 14 ani.

DIFERENŢA ÎNTRE TEAMA DE SEPARARE ŞI ANXIETATEA DE SEPARARE

Teama de separare este o reacţie emoţională firească care apare în intervelul de dezvoltarea 6-18 luni, când se formează relaţia de ataşament, şi dispare în jurul vârstei de 30 luni o dată cu dezvoltarea cognitivă şi fizică a copilului.

Reacţii normale ale fricii de separare: Plâns în anumite situaţii (părinţii pleacă de acasă, în vizită

etc); Teama de persoane necunoscute; Refuzul de a sta cu alte persoane decât părinţii; Stări de furie intensă când e lăsat cu persoane necunoscute

(ex.plânge, ţipă când parinţii îi spun că în următoarele ore va sta cu vecina);

Verifică periodic prezenţa adulţilor (ex. caută părinţii din cameră în cameră);

DIFERENŢA ÎNTRE TEAMA DE SEPARARE ŞI ANXIETATEA DE SEPARARE

Devine agitat când e separat sau urmează a fi separat de persoana de referinţă. (ex. începe să plângă când sesisează că mama se îmbracă cu hainele de serviciu, înainte de a pleca de acasă la grădiniţă începe să devină agitat şi “neascultător”);

Refuză să exploreze locuri noi fără prezenţa persoanei de referinţă (ex.merge la plimbare doar dacă este însoţit de părintele de care este ataşat);

Insistă să doarmă cu persoana de care e ataşat şi se trezeşte în timpul somnului pentru a verifica prezenţa adultului lângă el (ex. adoarme doar dacă e în camera parinţilor şi împreună cu ei).

DIFERENŢA ÎNTRE TEAMA DE SEPARARE ŞI ANXIETATEA DE SEPARARE

Anxietatea de separare apare atunci când distresul şi reacţiile comportamentale asociate situaţiei de separare sunt neadecvate raportat la vârsta şi nivelul de dezvoltare al copilului.

Spre deosebire de teama de separare, anxietatea de separare este o tulburare care se manifestă prin:

Trăiri emoţionale mult mai intense care se menţin o durată mai mare de timp şi care se exprimă într-o multitudine de situaţii (copilului îi e teamă să rămână cu persoane necunoscute chiar şi acasă);

Refuzul de a merge la grădiniţă cu altcineva decât cu adultul de care e ataşat;

Refuzul de a dormi singur;

RECUNOAŞTEREA ANXIETĂŢII DE SEPARARE

Simptomele fizice: dureri de stomac, ameteli, accelerarea batailor inimii, respiratie superficiala,

Momentul in care apar aceste acuze fizice este un bun indiciu pentru identificarea anxietatii de separare.

De exemplu, parintii pot auzi aceste acuze in dimineata unei zile de gradiniţă, dar nu si in weekend.

RECUNOAŞTEREA ANXIETĂŢII DE SEPARARE

Gandurile anxioase:

Îngrijorari legate de separare si de a ramane singur. Copii mici nu-si pot exprima o ingrijorare specifica, ci mai degraba refuza sa faca un anume lucru. Copii mai mari si adolescentii isi exprima ingrijorarea ca „ceva rau” li se poate intampla lor sau parintelui/persoanei care il ingrijeste. Gandurile cele mai frecvente sunt:

„Daca i se intampla ceva rau mamei sau tatalui?” „Daca ma ratacesc?’” „Daca bunica nu vine sa ma ia de la grădi?” „Daca voi fi rapit?” „Daca ma imbolnavesc si mama nu este langa mine

sa ma ajute?

RECUNOAŞTEREA ANXIETĂŢII DE SEPARARE

Simptomele comportamentale la copiii mici: plansete, se agita , se agata de parinti cand anticipeaza o despartire sau se despart de parinti; dificultati de a adormi singuri si au cosmaruri pe teme legate de despartire sau moartea celor dragi.

Adesea copiii vor spune: „Nu ma lasa singur!” „Unde te duci?” „Mama, nu pleca!”

Vor refuza sa: Fie singuri in camera; Stea la grădiniţă si sa participe la diverse activitati pana cand o

persoana de incredere nu sta cu ei; Stea acasa cu babysitter cand parintii sunt plecati; Sa doarma singuri;

CONSECINŢELE ANXIETĂŢII DE SEPARARE

Reprezintă un important factor de risc pentru dezvoltarea atacurilor de panică la vârsta adolescenţei.

Blocheză accesul copilului la contextele care-l ajută să se dezvolte corespunzător (refuză să meargă la grădiniţă, să se implice în activităţi specifice vârstei etc.).

Conduce la accentuarea nivelului de stres din familie deoarece tulburarea copilului limitează activităţile fraţilor şi părinţilor.

TEAMA DE A FI SINGUR SAU TEAMA DE ABANDON

Simptome cheie în anxietatea de separare

TEAMA A FI SINGUR SI TEAMA DE A FI ABANDONAT - CONTEXTELE DE EVITARE

Cameră Baie Bucătărie Scări Beci Dormitor Pod

Şcoală Maşină Locul de joacă Activităţile

extraşcolare A sta cu un străin

(ex. bona) Petreceri A dormi în altă

parte

COMPORTAMENTELE DE SIGURANŢĂ ALE COPIILOR

Persoane/animale Adultul de

referinţă/ Părintele

Rude Sora/fratele Animalul preferat Cel mai bun

prieten Profesor

Locuri

Casa Casa rudelor Casa celui mai

bun prieten Camera părinţilor Camera

sorei/fratelui Locurile familiare

COMPORTAMENTELE DE SIGURANŢĂ ALE COPIILOR

Obiecte

Lumina de noapte „Păturica” de somn Jucăria specială Cartea specială Alimente/băuturi

Acţiuni

Sun/chem părintele Cer promisiuni specifice Îl urmez peste tot pe

părinte, ca o „umbră” Dorm cu cineva

apropiat Stau cu profesorul Mă implic în activităţi

favorite

EVALUAREA ÎN ANXIETATEA DE SEPARARE

Evaluarea este un proces dinamic şi continuu pe tot parcursul procesului de terapie.

OBIECTIVELE EVALUĂRII

Anxietatea de separare Comportamentele problematice ale

copilului Temperamentul copilului Ataşamentul Psihopatologia părintelui Contextul familial

INFORMAŢII RELEVANTE ÎN EVALUAREA ANXIETĂŢII DE SEPARARE

Experienţe timpurii:

Reacţia faţă de străini; Reacţia faţă de contexte/situaţii noi; Reacţia copilului la grădiniţă; „Timiditate”/Izolare, precauţie în

comportament; Dificultatea de a dormi singur/ă;

INFORMAŢII RELEVANTE ÎN EVALUAREA ANXIETĂŢII DE SEPARARE

Istoricul familiei:

Tulburări emoţionale (în special de anxietate şi/sau depresie);

Tulburare de anxietate de separare şi/ sau panică;

Inhibiţie comportamentală; Ataşament insecurizant; Tratament/medicaţie;

INFORMAŢII RELEVANTE ÎN EVALUAREA ANXIETĂŢII DE SEPARARE

Evenimente adverse:

Spitalizare ; Pierderi în familie (deces); Separare/divorţ; Recăsătorire ; Schimbarea locuinţei;

CUM COMUNICĂM DIAGNOSTICUL DE ANXIETATE DE SEPARARE

Indicaţi familiei câteva lucruri prin care ar putea ajuta copilul să reducă anxietatea:

Incurajati copilul sa reduca asigurarile. Copii cu anxietate de separare cauta adesea reasigurari de la parintii lor.

Întrebari: „Sigur nu pleci dincolo de curtea din spate a vecinilor?’ „Esti sigura ca nu ma vei lasa la gradinita?”

Cand copilul cauta reasigurari insistent si repetat: Spuneti-i ca este vorba despre teama. Copilul cauta

intodeauna reasigurari pentru ca anxietatea il copleseste. Spuneti-i ca va poate cere asigurari doar o singura data. Stabiliti cu copilul dumneavoastra un plan pentru reducerea

anxietatii care sa nu se bazeze pe reasigurari.

REACŢIA PĂRINTELUI LA ANXIETATEA DE SEPARARE A COPILULUI

Reacţiile tipice sunt cele de:

Hiperprotecţie: îi permite copilului să evite contextele provocatoare de anxietate;

Reasigurare; Coerciţie: ca metodă de a elimina

comportamentele de siguranţă ale copilului (ex. când solicită promisiunea de a nu fi lăsat singur sau de a nu pleca mama de acasa, de a da telefoane, etc.) şi reacţiile lui emoţionale (ex. crizele de plâns, reacţiile de furie).

INTERVENŢIE

Program de intervenţie cognitiv-comportamentală :

Intervenţia adresată copilului: controlul îngrijorărilor, exerciţii de relaxare, flexibilitatea cognitivă prin modificarea distorsiunilor cognitive, flexiblizarea convingerilor de perfecţionsim, modificarea atitudinii faţă de greşeală şi eşec, identificarea comportamentelor de asigurare şi reducerea lor, expunerea la situaţiile de separare, dezvoltarea abilităţilor de autoreglare emoţională, învăţarea relaţiei frică-evitare, frică-anxietate;

Intervenţia adresată părintelui;

INTERVENŢIA ADRESATĂ PĂRINTELUI

Informaţii despre frică şi despre anxietatea de separare

Frica este o emoţie normală şi foarte frecventă în rândul copiilor:

90% dintre copiii cu vârste între 2 şi 14 ani manifestă cel puţin o frică de intensitate moderată sau intensă;

40% dintre copiii cu vârste între 6 şi 12 ani manifestă cel puţin 7 sau mai multe frici;

Teama de separare este o reacţie normală de dezvoltare; 40% dintre copii manifestă teama de separare; Debutul anxietăţii de separare este în jurul vârstei de 6-7

ani;

MANIFESTAREA ANXIETĂŢII DE SEPARARE:

identificarea reacţiilor somatice în contexte specifice de separare (ex. înainte de gradinita sau în vacanţă la bunici);

identificarea comportamentelor de evitare (ex. refuzul de a merge la o petrecere sau la un program extraşcolar) asociate cu frica de a fi singur sau de abandon;

identificarea comportamtelor de siguranţă ale copilului (ex. nevoia ca mama să stea cu copilul în timpul activităţilor extraşcolare sau să vină să o ia sau să îl ia la o oră fixă);

reducerea comportametelor de siguranţă va duce la o creştere a anxietăţii de separare pe temen scurt/mediu; părinţii trebuie să se aştepte ca la începutul terapiei anxietatea să crească odată ce sunt reduse comportamentele de siguranţă şi o dată ce copilul se expune la situaţiile de separare;

identificarea reacţiilor somatice, a reacţiilor emoţionale de frică, teamă, nelinişte, comportamentele de evitare şi comportamentele de siguranţă.

CE POT FACE PĂRINŢII ÎN SITUAŢIILE ÎN CARE COPIII AU ANXIETATE DE SEPARARE.

Încurajaţi copiii să dezvolte comportamentele de autonomie personală (să se imbrace singuri, să se hrănească singur, să doarmă singur etc.).

Creaţi copiilor oportunităţi să desfăsoare activităţi în afara contextului familial, pentru a putea să stabilească relaţii de prietenie cu alţi copii.

Modelaţi comportamentul copilului dvs. prin modul în care interacţionaţi cu alte persoane (salutaţi persoanele, iniţiaţi o conversaţie cu vânzătoarea de la magazin).

Modelaţi acceptarea emoţiilor de teama ca fireşti, nu ca ruşinoase sau ameninţătoare.

Nu vorbiţi în locul copilului dvs. Încurajaţi-l pe el să răspundă la întrebări. Nu încurajaţi comportamentele de evitare, ci încurajaţi copilul să intre în

situaţiile sociale pe care le evită (petreceri, jocul cu alţi copii, activităţi extraşcolare).

Valorizaţi eforturile copilului de a face schimbări în comportamentul său; Nu pedepsiţi copilul pentru refuzuri sau evitări, nu-l ironizaţi, nu îl

ameninţaţi cu expunerea publică, nu îi aduceţi injurii în public sau în privat