tratatul de la luţk

1
Tratatul de la Luţk a fost încheiat la 2 aprilie 1711 între Petru cel Mare, ţarul Rusiei, şi Dimitrie Cantemir , domnitorul Moldovei. Acest tratat a fost încheiat în vederea luptei comune împotriva Imperiului Otoman. Conform unei scrisori a ţarului adresată generalului Sementiev, întreg textul Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare nu a făcut altceva decât să confirme acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Conform condiţiilor stipulate în Tratatul de la Luţk, ţărilor române urmau să li se retrocedeze teritoriile care au fost transformate în raiale turceşti [1] de către Poarta Otomană. Tratatul are 17 articole care stabilesc relaţiile dintre Rusia şi Moldova. se prevede că toată puterea statului va fi exercitată de către domnitor, acesta având dreptul de judecată pe tot teritoriul ţării. Prin acest tratat, Rusia se angaja să sprijine Moldova împotriva Imperiului Otoman, iar Moldova se va alătura cu oastea sa Rusiei în lupta împotriva otomanilor. Garnizoanelor ruseşti li se permitea cantonamentul pe teritoriul Moldovei şi Munteniei numai pe timp de . Moşierilor ruşi li se interzicea să achiziţioneze pământuri şi să- şi strămute aici ţăranii iobagi din regiunile interne ale Imperiului Rus. Ţările Româneşti rămâneau pe deplin suverane şi în politica lor externă. Campania din 1711 a fost una eşuată, căci armata ţaristă a suferit o grea înfrângere la Stănileşti. Petru I a fost nevoit să capituleze în faţa turcilor, cedând unica ieşire spre Marea Neagră, cetatea Azovului şi întăriturile Taganrogului. Conform majorităţii analizelor istorice, Tratatul de la Luţk este un model de prudenţă şi abilitate diplomatică, prin care Dimitrie Cantemir urmărea obţinerea independenţei şi integrităţii teritoriale a Moldovei, bazându-se pe cea mai mare putere creştină din răsăritul Europei. Interesele Rusiei vizau obţinerea controlului şi liberului acces către strâmtorile Bosfor şi Dardanele, care erau cele mai importante noduri comerciale din epocă, iar comerţul pe mare dinspre Mediterana spre Marea Neagră şi viceversa nu se putea realiza decât străbătând aceste strâmtori.

Upload: carolina-postica

Post on 03-Jul-2015

728 views

Category:

Documents


6 download

TRANSCRIPT

Page 1: Tratatul de la Luţk

Tratatul de la Luţk a fost încheiat la 2 aprilie 1711 între Petru cel Mare, ţarul Rusiei, şi Dimitrie

Cantemir, domnitorul Moldovei. Acest tratat a fost încheiat în vederea luptei comune împotriva

Imperiului Otoman. Conform unei scrisori a ţarului adresată generalului Sementiev, întreg textul

Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare nu a făcut altceva decât să confirme

acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Conform condiţiilor stipulate în Tratatul de la Luţk,

ţărilor române urmau să li se retrocedeze teritoriile care au fost transformate în raiale turceşti [1]de

către Poarta Otomană.

Tratatul are 17 articole care stabilesc relaţiile dintre Rusia şi Moldova. se prevede că toată puterea

statului va fi exercitată de către domnitor, acesta având dreptul de judecată pe tot teritoriul ţării.

Prin acest tratat, Rusia se angaja să sprijine Moldova împotriva Imperiului Otoman, iar Moldova se va

alătura cu oastea sa Rusiei în lupta împotriva otomanilor. Garnizoanelor ruseşti li se permitea

cantonamentul pe teritoriul Moldovei şi Munteniei numai pe timp de . Moşierilor ruşi li se interzicea să

achiziţioneze pământuri şi să-şi strămute aici ţăranii iobagi din regiunile interne ale Imperiului Rus.

Ţările Româneşti rămâneau pe deplin suverane şi în politica lor externă.

Campania din 1711 a fost una eşuată, căci armata ţaristă a suferit o grea înfrângere la Stănileşti. Petru

I a fost nevoit să capituleze în faţa turcilor, cedând unica ieşire spre Marea Neagră, cetatea Azovului şi

întăriturile Taganrogului.

Conform majorităţii analizelor istorice, Tratatul de la Luţk este un model de prudenţă şi abilitate

diplomatică, prin care Dimitrie Cantemir urmărea obţinerea independenţei şi integrităţii teritoriale a

Moldovei, bazându-se pe cea mai mare putere creştină din răsăritul Europei. Interesele Rusiei vizau

obţinerea controlului şi liberului acces către strâmtorile Bosfor şi Dardanele, care erau cele mai

importante noduri comerciale din epocă, iar comerţul pe mare dinspre Mediterana spre Marea Neagră

şi viceversa nu se putea realiza decât străbătând aceste strâmtori.