transmiterea ortodoxiei credinţeiprin sfintele icoane · ei, iar sinoadele ecumenice aveau şi au...

5
DIN ACTUALITATE Pagina 4 14 Martie 2014 ANUNŢURI DE ÎNTÂLNIRE PUBLICĂ În concertul popoarelor lumii, Ortodoxia dă strălucire dreptei cred- inţe şi luminează Biserica lui Hristos, împodobindu-se cu înălţarea sfintelor icoane, spre aleasă cinstire. După cum apa este mai curată la izvor, decât pe traseu, acolo unde acumulează diferite impurităţi, aşa şi mărirea cea dreaptă adusă lui Dumnezeu îşi are curăţenia în Izvorul ei, iar Sinoadele Ecumenice aveau şi au darul de a îndrepta şi cristaliza preceptele învăţăturii creştine, după plăcerea Sfântului Duh, în vederea mânturirii tuturor oamenilor prin descătuşarea de urmările păcatului strămoşesc, cat şi a celor personale. Aşa s-a întâmplat atunci când Leon Isaurul a început lupta împotriva icoanelor, care s-a încheiat cu biruinţa Harului lui Dumnezeu, care a consfin- ţit învingerea credinţei adevărate asupra rătăcirii ce scotea icoanele din biserici. De atunci, cinstirea icoanelor sfinte a rămas neclintită în Biserica noastră, ca o caracteristică a Ortodoxiei, a credinţei tuturor gener- aţiilor. Icoanele sunt şi paginile unei cărţi deschise - Biblia neştiutorilor de carte - din care şi cei ce nu ştiu citi, văd viaţa Mântuitorului, cu întâmplările-i minunate. Icoanele, în acest caz, sunt mijloace potrivite de intuiţie duhovni- cească. Icoanele sunt chipul lui Dumnezeu în casă, în familia şi în intimitatea noastră; sunt martorii vieţii noastre. În casa cu icoane sfinte, nu este locul gândurilor, al vorbelor şi al faptelor urâte, căci din icoană sunt de faţă - după spusele Psalmistului - “ochii Domnului asupra celor drepţi şi ure- chile lui la rugăciunile lor” (Ps. 33, 16). Contrarii Ortodoxiei spun că cin- stirea icoanelor este împotriva poruncii a II-a, care spune: “să nu îţi faci chip cioplit”, deoarece este idol, fără ca acuza lor să aiba temei biblic, deoarece dovezile aduse de ei nu sunt împotriva icoanelor, ci se referă la idoli, adică la nişte zei ireali, neex- istenţi, pe care omul şi-i făcea, şi apoi li se închina lor, şi nu la sfintele icoa- ne. Domnul Hristos n-a combătut, niciunde şi nicicând, chipurile brodate sau pictate în Templul din Ierusalim. Cinstind icoanele, nu cinstim lemnul, sticla sau metalul, nici vopseaua icoa- nei în sine şi pentru sine, cum îşi cin- steau păgânii idolii lor, care nici nu existau în realitate ca fiinţe, în afară de piatra sau de lemnul cioplit, ci - precum zice Sfântul Vasile cel Mare - “cinstea adusă icoanei se îndreaptă spre originalul ei”. Adică, trec cu gân- dul dincolo de lemn şi de vopsea, şi cinstesc pe cel înfăţişat pe icoană, care există în afară de ea. Icoana este numai chipul lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor şi nu însuşi Dumnezeu, Maica Domnului sau sfinţii, este ceea ce simţim când privim fotografia fiinţelor dragi. Cinstirea sfintele icoane, reprezintă cinstirea lui Dumnezeu. În faţa sfintelor icoane, noi ne recunoastem păcătoşi, ele sunt masa de pe care Harul se revarsă asupra noastră. Ele ne predică, fiindcă sunt Biblia deschisa înaintea tuturor; ele dau dovezi despre puterea credinţei celei adevărate; ele ne alinî, întrucât- va, dorul după Hristos Domnul, căci îl vedem în faţă. Înaintea lor ne putem ruga mai bine cu toata smerenia şi cu toată căldura inimii, deoarece ele sunt o sinteză văzuta a Ortodoxiei. Icoanele sunt podoabele Bisericii, dar şi ale caselor noastre. Precum tablourile, aşa şi sfintele icoane sunt cartea de vizită a celor ce locuiesc într-o casă. În multe case vezi tablouri scumpe, unele chiar spre smintirea celor ce intră în casă şi spre starea incomodă a gazdei, şi nici o icoană sfantă. Nu cumva şi casa noastră este tot aşa? Dacă da, să punem în locul acestora icoane sfinte şi candela unde copiii noştri şi noi să ne facem rugăciunea. În acest fel, ne vor fi şi ferestre prin care noi, rugân- du-ne, privim spre Dumnezeu, iar ele ne vor sfinţi atmosfera familiară. Încercând să adunăm florile tradi- ţiilor Ortodoxiei credinţei, prin străda- nia celor care de la lume adunate şi iarăşi la lume date, îl rugăm pe Dumnezeu, pe Preacurata Sa Maică şi pe toţi Sfinţii, ca prin mijlocirea icoa- nelor acestora, să urcăm pe Taborul Ortodoxiei credinţei, pentru a stărui la imortalizarea trăirii credinţei noastre în Dumnezeul cel viu, după modelul Sfinţilor zugrăviţi pe Sfintele icoane. Pr. IACOB BUPTE Transmiterea Ortodoxiei credinţei prin Sfintele Icoane Cel mai bine ne descrie sloganul nostru: Ne găsiți la ieșirea din Vladimirescu, către Deva (DN7, km19), la intersecția cu dru- mul spre zona de agrement din Pădurea Vladimirescu. Puteți să programați o întâlnire sau să obțineți informații de la colegul nostru Zsolt, la numărul de telefon: 0735-781.115 sau să-i scrieți pe adresa de poştă electronică: [email protected]

Upload: others

Post on 01-Jan-2020

10 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Transmiterea Ortodoxiei credinţeiprin Sfintele Icoane · ei, iar Sinoadele Ecumenice aveau şi au darul de a îndreptaşi cristaliza preceptele învăţăturii creştine, după plăcerea

DIN ACTUALITATE Pagina 414 Martie 2014

ANUNŢURI DEÎNTÂLNIRE PUBLICĂ

În concertul popoarelor lumii,Ortodoxia dă strălucire dreptei cred-inţe şi luminează Biserica lui Hristos,împodobindu-se cu înălţarea sfinteloricoane, spre aleasă cinstire.

După cum apa este mai curată laizvor, decât pe traseu, acolo undeacumulează diferite impurităţi, aşa şimărirea cea dreaptă adusă luiDumnezeu îşi are curăţenia în Izvorulei, iar Sinoadele Ecumenice aveau şiau darul de a îndrepta şi cristalizapreceptele învăţăturii creştine, dupăplăcerea Sfântului Duh, în vedereamânturirii tuturor oamenilor prindescătuşarea de urmările păcatuluistrămoşesc, cat şi a celor personale.

Aşa s-a întâmplat atunci când LeonIsaurul a început lupta împotrivaicoanelor, care s-a încheiat cu biruinţaHarului lui Dumnezeu, care a consfin-ţit învingerea credinţei adevărateasupra rătăcirii ce scotea icoanele dinbiserici. De atunci, cinstirea icoanelorsfinte a rămas neclintită în Bisericanoastră, ca o caracteristică aOrtodoxiei, a credinţei tuturor gener-aţiilor.

Icoanele sunt şi paginile unei cărţideschise - Biblia neştiutorilor de carte- din care şi cei ce nu ştiu citi, vădviaţa Mântuitorului, cu întâmplările-iminunate. Icoanele, în acest caz, suntmijloace potrivite de intuiţie duhovni-cească.

Icoanele sunt chipul lui Dumnezeuîn casă, în familia şi în intimitateanoastră; sunt martorii vieţii noastre.În casa cu icoane sfinte, nu este loculgândurilor, al vorbelor şi al faptelorurâte, căci din icoană sunt de faţă -după spusele Psalmistului - “ochiiDomnului asupra celor drepţi şi ure-chile lui la rugăciunile lor” (Ps. 33,16).

Contrarii Ortodoxiei spun că cin-stirea icoanelor este împotrivaporuncii a II-a, care spune: “să nu îţifaci chip cioplit”, deoarece este idol,fără ca acuza lor să aiba temei biblic,deoarece dovezile aduse de ei nusunt împotriva icoanelor, ci se referăla idoli, adică la nişte zei ireali, neex-istenţi, pe care omul şi-i făcea, şi apoili se închina lor, şi nu la sfintele icoa-ne. Domnul Hristos n-a combătut,niciunde şi nicicând, chipurile brodatesau pictate în Templul din Ierusalim.Cinstind icoanele, nu cinstim lemnul,sticla sau metalul, nici vopseaua icoa-nei în sine şi pentru sine, cum îşi cin-steau păgânii idolii lor, care nici nuexistau în realitate ca fiinţe, în afară

de piatra sau de lemnul cioplit, ci -precum zice Sfântul Vasile cel Mare -“cinstea adusă icoanei se îndreaptăspre originalul ei”. Adică, trec cu gân-dul dincolo de lemn şi de vopsea, şicinstesc pe cel înfăţişat pe icoană,care există în afară de ea. Icoanaeste numai chipul lui Dumnezeu, aMaicii Domnului şi a Sfinţilor şi nuînsuşi Dumnezeu, Maica Domnuluisau sfinţii, este ceea ce simţim cândprivim fotografia fiinţelor dragi.Cinstirea sfintele icoane, reprezintăcinstirea lui Dumnezeu.

În faţa sfintelor icoane, noi nerecunoastem păcătoşi, ele sunt masade pe care Harul se revarsă asupranoastră. Ele ne predică, fiindcă suntBiblia deschisa înaintea tuturor; eledau dovezi despre puterea credinţeicelei adevărate; ele ne alinî, întrucât-va, dorul după Hristos Domnul, căci îlvedem în faţă. Înaintea lor ne putemruga mai bine cu toata smerenia şi cutoată căldura inimii, deoarece elesunt o sinteză văzuta a Ortodoxiei.

Icoanele sunt podoabele Bisericii,dar şi ale caselor noastre. Precum

tablourile, aşa şi sfintele icoane suntcartea de vizită a celor ce locuiescîntr-o casă. În multe case vezitablouri scumpe, unele chiar spresmintirea celor ce intră în casă şi sprestarea incomodă a gazdei, şi nici oicoană sfantă. Nu cumva şi casanoastră este tot aşa? Dacă da, săpunem în locul acestora icoane sfinteşi candela unde copiii noştri şi noi săne facem rugăciunea. În acest fel, nevor fi şi ferestre prin care noi, rugân-du-ne, privim spre Dumnezeu, iar elene vor sfinţi atmosfera familiară.

Încercând să adunăm florile tradi-ţiilor Ortodoxiei credinţei, prin străda-nia celor care de la lume adunate şiiarăşi la lume date, îl rugăm peDumnezeu, pe Preacurata Sa Maică şipe toţi Sfinţii, ca prin mijlocirea icoa-nelor acestora, să urcăm pe TaborulOrtodoxiei credinţei, pentru astărui la imortalizarea trăirii credinţeinoastre în Dumnezeul cel viu, dupămodelul Sfinţilor zugrăviţi pe Sfinteleicoane.

Pr. IACOB BUPTE

Transmiterea Ortodoxiei credinţei prin Sfintele Icoane

Cel mai bine ne descrie sloganul nostru:

Ne găsiți la ieșirea din Vladimirescu, către Deva (DN7, km19), la intersecția cu dru-mul spre zona de agrement din Pădurea Vladimirescu.

Puteți să programați o întâlnire sau să obțineți informații de la colegul nostru Zsolt,la numărul de telefon: 0735-781.115 sau să-i scrieți pe adresa de poştă electronică:[email protected]

Page 2: Transmiterea Ortodoxiei credinţeiprin Sfintele Icoane · ei, iar Sinoadele Ecumenice aveau şi au darul de a îndreptaşi cristaliza preceptele învăţăturii creştine, după plăcerea

SPECIAL Pagina 514 Martie 2014

Continuare în pagina 6

Page 3: Transmiterea Ortodoxiei credinţeiprin Sfintele Icoane · ei, iar Sinoadele Ecumenice aveau şi au darul de a îndreptaşi cristaliza preceptele învăţăturii creştine, după plăcerea

SPECIAL Pagina 614 Martie 2014

Continuare în pagina 7

Page 4: Transmiterea Ortodoxiei credinţeiprin Sfintele Icoane · ei, iar Sinoadele Ecumenice aveau şi au darul de a îndreptaşi cristaliza preceptele învăţăturii creştine, după plăcerea

SPECIAL Pagina 714 Martie 2014

Continuare în pagina 8

Page 5: Transmiterea Ortodoxiei credinţeiprin Sfintele Icoane · ei, iar Sinoadele Ecumenice aveau şi au darul de a îndreptaşi cristaliza preceptele învăţăturii creştine, după plăcerea

SPECIAL

211 - Secretariat212 - Primar213 - Contabil-Șef214 - Arhitect-Șef215 - Urbanism216 - Stare Civilă217 - Agricol218 - Casierie

219 - Viceprimar220 - Finanțe221 - Social222 - Secretar

Juridic223 - Pază224 - Salarii

Arad, Str. Episcopiei nr. 39Tel.: 0357/407.246 Fax: 0357/407.245

e-mail: [email protected]

DIRECTOR: ADRIAN DUMITRU

Tipărit la:Compania de Producție Tipografică ClujISSN 1842-9947

Pagina 814 Martie 2014