TRAGICUL ACCIDENT DE AUTOMOBIL DE LANGA TÂRGCVIŞTE. — (Vezï explicaţia).

2. — No. 30. UNIVERSUL LITßRAR Luai, 25 l u i l e , 19H.

F U R N I C A (Depă Law&rtme)

«Le baiser est la seve d'amour». Lamartine

Era mal bine de o oră de când mu pl imbam alături de ,,ea" fără ca cel puţin să capăt un sărut... Nerăbda­rea şi dorul... abia le mal puteam eîâpâni.

Soarele pornise spre amurg, şi pe când razele lui aprindea cerul în­tr'o lavă de săgeţi sânteetoare, ple­când c'un vag regret că părăsea a-cea zi luminoasă de August, spre a da pas eternei călăto*.re Ьаіаѳ, pe când toate ungherele crângului, toate tufişurile de l i l iac tură lumi­nate ca aprinse de un foc ceresc, din spre răsărit, nori uriaşi ca nişte pasări de pradă, se ridicau pc coa­m a muntelui către care soarele se îndreptase, pierit înghiţit ca de vm balaur cu solzi de diamant negru. Toate vietăţile par'câ, îngrozite d e a -cea dihanie de nori, într'o goană nebună, începură a roi, a-şl aduna

•merinde, pornind apoi către taini-cile lor palate clădite cu atâta măes-trie.

In bătaia vântului , ce, ca un sol al norilor, vestea pămânuluî deslăn-ţuirea furtimel, frumoşii şi falnicii plopi ce mărgineaţi crângul , îşi îndûiau crengile ale căror frunze de smarald-argintat, păreau m i i de fluturi ce-şî băteau'Sn delir.aripioa­rele străvezii. Un cânt cvntonuri-ne­înţelese pornea din crâng? C'un cu­vânt se apro{»a furtuea sa* pioaia.4 fără ca eu -săwfiî fi pm*ut săruta1, „iubita" măoar odată !... Toate ata* curile mele delicioase, toată.duioşia cuvintelor ріше.de iekere« şi atenţia cu care o înconjuram, şi- care ÎI grăia de dorul meu-de a o săruta, erau combătute cu aeeeaşi delica­teţă, cu deosebită f ineţă de Ьии combatant; joc plăcut:de altfel, ce îmi aprinde şi aţâţa sMaţirea In S ş a fel, că-ml venea s'o prtndJca un ne­b e n la piept şi ca răzbunare, s'o înăbuş cu sărutările pline dé patimă de care m'a lipsit atâta vreme... S imţeam cum dorul, dragul şi pa­tima, d intr'o clipă Intr'aita, vor tace explozie, şi printre nesocotinţă pri­pită şi neprevăzută, o să-mî adăp pornirea pe gura eî micuţă — cu setea animalului ce soarbe cu delir isvorul de cristal î n care î ş i răs­frânge chipul, şi de care se teme că nu-î va ajunge să-I potolească. Tre­ceau clipe după clipe — adevărate veşnicii, — fără ca s"o pot Imbia, fără ca să-mî înt indă guriţa după cum doream.. . Şi eram nebun de do­rul d a simţi cum buzele el rumene le at ing pe ale mele, şi 'n delir şop­teşte vorbe d r ă g ă s t o a s e ; e r a m ne­bun să simt cea* mă i f u n d tn ge-minea flfcidic*.» ochilor el negri , oe parau aprinşi de focul an iorc lor divine, ce se apr indeau zeităţUer: Când vântul — hoţul -.ѵееШес .ctes-t .mierdă-tor al i ec ieareter mal alâs~-prindea a-I răsieţi Aurul' рАтикЙ cu răsfrângeri d e -satin b*oraatí c â n d frumaşil oeht siriveeäi, Intreţ igenele laagi< mătăsoase sura-suri zgl6BUtT4^>uvrj«cvspjaaiat>. -d& valuri—ce aJ«r*şaA; í ú e a r e - p e ' bazele el cărnoase, s a p â a t * * i n . a c e t a ş t i m p două gropiţe c n laájiocol obrajilor catifelaţi; гя* oare crifiiî şt) rozele într'un asnalgam.iarmoaiec îşi cer-nuse petalele,йяі ц dădeai dóról ne­bun de a o^sttâiTfgeelaipwfaj.de.a'mi odihni capsaii'trămăstaat de* ideii m ă ca r de Ь і ш і ^ т а ^ i s a a W r ^ priK care se :EăfeaussitoiIittjtt!si>gte: ce păreau şi «1л cA» d*reeec desmetw darea încă, şi i râde.', im a***as,- timpi de neîndentâiMiecatesluttiiPBiantera^

Nu sărutasem tmet >otfaiă • paaâ.a-tuncl, şi. de аюееаѵрдаі» mi s e pa* rea a ş a . d e > d e t t c ă * a ^ a « e * ^ o o « c e p e -re. . . .şi de aceasftp»*»»r aveam tenpve* Sia că aş profana fiinţa el pl ină de suavităţ i , cu atingerea gurei mele. . . Mă i?r - . m > m ă sfiam, însă o ado­ram cn frenezie. Şi toate par'că îmi vorh?afi de curăţenia pi negrăită : florile co ne înconjurau cu privirea .

lor nevinovata, mă intimidau mSf mult; găseam o m a i * asemănare intre ,,ea" şi ele, îmi păreau c'ar fi suroril6 eî trimise de Tatăl, spre a o ocroti prin chiar privirea lor ne­vinovată, de ori-ce atingere vul­gară.

I n fine, nu mal ştiam cum să-I vorbesc, mal dulce s'o îmbiî d'a mă lăsa s'o «ărut măcar odată, căci cântasem pe toate tonurile, încerca­sem toate gamele fără ca să reu­şesc.. .

Cum stam şi torceam ,,des rêvjs gracieux", combinând în acelaş timp un noii capitol de cuvinte duioase cu care s'o îmbil, de odată o auzii ţipând. Cătai la eS speriat, nu ştiam provenienţa acelui ţipăt ne­aşteptat. Ce era?!... O generoasă furnică, pe care o voi btne-cuvânta totdeauna, atrasă pe semne de par­fumul şi fineţea cârnel Л albe şi ca­tifelate, se strecrase în sân, sor­bind cu guriţa el mică, nectarul imaculatului crin... pricinuindu-1 o durere mare... Şl ea, speriată, ţi­pase, căci muşcătura acestor mici insecte produce o durere foarte as­cuţită şi nesuferită.

O, slavă ţie micuţă furnică, slavă ţie; că numai prin tine am putut a-tinge marmora de Carrara a sâni­lor, gura parfumată şi manile — petale de mirt !!1...

Ca un dibaci salvator — fără să-mi maî cer voe—m i-am introdus mânS prin deschizătura bluzei, am prins generoasa, răutăcioasa—pe care o pusei cât aï clipi din ochi,

,în colţişorul batistei şi apoi după a-jeeasta o îmbial ca pe un copilaş, )să mă lase s ă sărut punctul muşcat, că iraedial II va» trece durerea. Pre* textul â fost bun; ;асш«а, fie<*câi dit t rerea a сокѵтвю&а<№соМпДОа*ш»|е au fost conviagăteare-, dac iată" că n u m a i da tee t iă acestoï m k even&i m e n t prodaa de nevinwvaîa^furB4căy

« m putut să sorb d i n nectarul eăru-; tării or negrăit de curate ce le-am d a t şi primit vre-odatâ. De la u n s â n nu mi-a fost greu să a j u n g l a celait, apoi la m â i n i şi tn cele din urmă la.... guri ţă . Cu capul lipit de eânul el că lduţ ce e x a l a miroa d e tuberoze, cu gura întredeschisă de un zâmbet nespus da dulce, pri­meam sărutările „ е Г sublime, ca strecurau în m i n e cel m a l subti l bal ­sam ş i mă Înfiera, p â n ă tn cete mal tăinuite fibre. I n cuget» a d w e e a n din prinosul de fericire, înăl ţătoa­re rugi mândrelor creaţ i i ale natu­rel, c e cup/ ide a tâtea negrăite far­mece , nebănuite de a c e a c e n u І ь а й gustaţi!

N u m a l s imţeam daetănţutrea fur* tonei c e era t n perspect ivă: s ă ѵВД c i e r a m fericit şt • fericit i c ă U n e a m tn braţe peiuna.diDioeèe m a l frcH m o a ş e fecioare, , d ta*a le c ă n i i s ă r u ­tări nespasfedeídetíeiaeae, î m i adâ-pam ; s e t e a . îedrăgtrilav: s o S v e .

P e generoasa* furn ică «an înbăl-s ă m a t o . C U . d r a g a t ă , . c u cât drag c a t . la e a , ş t i a c u m !... Ce mare , ce m â n d r u maoetaU la amiaUrea ace-

t i o n m o m e n t e > purificate t n care a m ţprimit.priHMu sărutare de pe buzele ioneî fecioare; sărutare ce mi-a dat ţpr in i l f i e r l ta l imel iubirt eterne, tO,' i^Bereasă furnică! Ce dragă îmi e ş t i ! Ş i d a c ă s'ar putea, dacă ar mal exista în tine urmele acelea din parfumul cărnel _.,el" le-aş strânge l a s â n în memoria „el", şi'n speran ţă că tu mi-aî da ceva din „ea" — după atâta a m a r de vreme ce a tre­cut de atunci — t e - a ş săruta!...

M a r i a V a s i l e s e u Oara. Gâmpjna.

DIN HAZUL ALTORA j Profesorul.— Cari sunt proDrietătile jcăidarif? " I ЕШтЛі—Căldura dilată corpurile, le lungeşte şi ie măreş te , pe când frigul

I le s t rânge , le scur tează ş i le micşo-! rează.

Profesorul.—Un exemplu ? Elevul.— in t impu i verii , când este

ca:d. : i v.i lungeşte ; і г гаа , când e fr:;i. ziua se s c u r t e z i .

JULES MARY

CUIRASIERUL DE LEMN Pe bulevard, tn coltul străzii Tait-

bout. Cade o ploaie măruntă, foarte mă­

runtă, aproape nevăzută, ca şi cum ar ieşi dîntr'un pulverizator uriaş, pe care l'ar fi apăsat, acolo sus, o m â n ă de gigant.

Cerul este de-a'ntregul cenuşiu şi scund. Arborii şi-au perdut frunzele. Un noroiu negru înveleşte caldarâ­murile şi trotoarele.

Trecătorii lunecă, caii se potic­nesc, roţile se întorc pe loc.

E un frig înţepător de Decemvrie, ascuţit, Înarmat cu ace şi totuşi, cu tot crivăţul, bulevardul e plin ' de lume.

Este o gloată de oameni foarte o-cupaţl, cari se grăbesc, o altă mul­ţime de oameni, cari se plimbă cu o Încetineală dc înmormântare, unii încrucişându-se cu alţii.

In colţul străzii Taibout şi al bu­levardului s'a oprit un ştrengar; E de vre-o zece ani, părul castaniu, rău pieptenàt îl cade în şuviţă as­pre, în spice ţepene pe frunte, până peste spânoene. Nu e aşa curat. Pan-! talonil, vesta, paltonul au fost croiţi ca din topor într'o haină de catifea, de multă vreme scoasă din întrebu­inţare, odinioară castanie, acum ce­nuşie ca praful. Toate astea ÎI vin prea *argî şi prea lungi , dar micu­ţul are să se facă mare. El nu e nici tocmai bine spălat pe faţă. O trăsu­ră trecând, i-a sfichiuit faţa cu pi-{Căţete - sure. Micul a trecut m â n e c a fdeasapra, s implu, fără grija că în-; tinde noroiul. : Are ocM albaştrii , mici , viol şi ktetef. : II.chiamă.Charles Frou. Tată-său ei negustor aamfeulant. Şi dânsul are aceeaş meserie.

De câteva zile tatăl lucrează un nou fel de jucărie, un cuirasier de lemn. cu ţ inută eroică, care agită o sabie , tn timp ce calul galopează straşnic de repede; calul aleargă pe roţi, sab ia se ridică, se la să jos, găureşte piepturi nevăzute, taie ca­pete închipuite, pe când cuirasierul, c a mustaţa sbârlitâ, roteste nişte ochi sălbateci.

Bătrânul Frou vinde mult , plim-b ă n d a a a dealungol marilor bule­varde, de la Ambigu la Madeleine.

E l a aşezat p e iiu-săfl ta colţul .străril Taitbut, cu o tablă a târnată ide g â t ou o curea, şi deasupra tă-IbUtel escadronal de cuirasier! stră­lucitori ş i sălbaUeî .

' II dă câte douăzeci de bucăţi tn; tfleeare duneaeaţă, i&r jucăr ia eaată llBtt franc.

In fiecare seară , după ee urcă pa­nă la al şase lea etaj al anei eaaa d i a s trada Saleaaaflar. Charte» a ra tă a-tâtea piese da doaăaecl da gologani câ te ЪскаЦ a v a n d a t

S a h ploaia mărun tă s i rece Char­tes tmnnira .

Obrajii , ufccfaäa, nasu l « aunt roşii, aaâteete mief. rrăpate, 0 susai îmblănite p a n ă te>esats l n b u s u n a -rele pantalonilor.

Cu un glas awut.it, drăgălaş , ş i trist, el dă de veste:

— Cuiraaâerill frumoşii cuirasier! cn douăzeci de gologani!..

Mulţimea trece fără păsare. Şt Charles repetă strigătul ade­

menitor, cu regularitate, după c u m auzise de la tată-său.

Insă tatăl, un poleitor de metale, neavând de lucru, fiind văduv şi luând meşteşugul ăsta spre a nu trândăvi, înfrumuseţează cu veselie cuirasierul de lemn prin vorbe în ­ţepătoare, prin glume pariziene de prost gust şi de băiat bun, care a-trag atenţia ş i aduc vânzarea.

Pe când micuţul e trist. — Cuirasierii! frumoşii cuirasier!

cu douăzeci de gologani!. . . In glasu'I sunt lacrimi. Şi asta nu

doară că'I e frig. E deprins cu vremuri aspre. Nu

că ar fi bolnav s a u i-ar fi foame; e

sdravăn ş i tată-săfi se poarta bin« faţă de dânsul. Atunci, pentru ci plânge? Pentru ce priveşte cu un ochio înfiorat, aproape cu îngrozire, pe acel ce se apropie de marfa lui., pe copiii bogaţilor, pe cari îi ispi­teşte cuirasierul de lemn?... Şi după ce jucăria dispare, de ce buzele i se umflă de suspine adânci , iar el urmăreşte, cu aceeaş privire ge­loasă şi nemângâiat.ă. pi; copilul, care, în gloata trecătorilor, duce cu sine pe frumosul cuirasier?

Astăzi vânzarea a ners bine.. ' Nu i-a maî rămas de cât o jucă­

rie, una singură, şi nouăsprezece piese de câte două-zec.I de gologani sună în fundul pungii.

Lângă dânsul, aproape atingân-du-1, trece un copil întovărăşit de mamâ-sa. E mic de tot, pipernicit, cu faţa istovită, galbenă, ofilită. îi vine grefl să se târască şi o cocoaşă ÎI diformează umărul drept. E de o vărstă cu Charles.Frou. In sfârşit, fără să-şl fi vorbit vre odată, Я se -cunosc. S'a 0 întâlnit adeseori. Coco­ţatul se mimeşle Gaston Ijembeliy— ciudat nume-pentru un trup atât de .sărman, gândise Charles — iar ma-mă-sa, o văduvă-foare bogată, locu-eşte.primul Haj al casei din strada Salaâmilor, care ÎI aparţin.

Trecând prin faţa lai Charles,- Ga­ston se opri.

Recunoscuse pe ncgşs t6» ' ş i surâse spunându-I ,J»umt»z*áa* cö c l ă t i i -nare din cap. Zfircste« jtwsâiiav sin­gura rămasă pe tarakfcű

— O! ce frumos cuirasier, гаадаіа, ce frumos cuirasier...

Ochii lui cercuiţi în negru, ochi de bolnav, osândiţi a se închide în curând^ se măresc şi mâna-i lungă, slabă, alea ca ceara, înaintează cu lăcomie, apucă cuirasieruU.învârteş­te resortul.

îndată, calul îşi ia vâ*i*'şt-iaută-1 pe soldatul ce'şl agită «sabia, capo coseşte capetele ş i stră|WM>g« pieptu­rile.

— Mamă, cumpără-mi'!, te rog... cumpâră-mi'l....

— Cât costă cuirasierul, copilul meu ? zise mama, negustorului.

— Douăzeci de gologaj^,d*a»nria. — Ţine'!.... Şi Ga&ton Lembellyáajcoüstee^ju­

căria. P e mescioară nu j a a j ! R v i a t e a 4 C ; ~ Şi

Charles lasă c ă p i a t e ; j«&---blinttt*H se zgârcesc... se*ţte«««din~tі&аае-чдо* гііѳ.... ar vera sfi a u plângă... Dar e mal tare ca dansuL.. Uite'l cum plânge c u hohote. . . igoeeotos.. a-t ing'nd cu frurüeB taxáiba deşartă şl cu mâinile mereu tn fundul buzu­narelor....

— Afc!... ah!... ah!... făcu sărăcu­ţa! tresAltaadu'I pieptuL

Gaston Lemee&y t-a auzii S'a în­tors. A adus-« şi pe mamă-sa către a;icul negustor.

— D e ce plângtT — tutuindu-1 În­dată, pentru c ă toţi copiii suni fraţi.. Ţi-a făcut cineva vre-un rău?

El . plânge cu hohot , nu răspunde nimic, n'ar putea să răspundăi

Infirmul starua.... —Să vedem, spune-ml de ce

plângi? Charles 1?! şterge ochii trecând

mâneca' deasupră-le, dar lacrimile întâlnesc, pe mânecă, petele de no­roiu şi o crestătură cenuşie se de­semnează acum pe chipul turburaţi a l ştrengarului, de la ochiu la ure­che.

Printre hohote, prin fraze Intre-, tăiate, el se lămureşte:

— N u plâng... nimeni nu mi-a fă-l eut nimic. . . Nu... eű nu plâng.... numai cuirasierii mei... cuirasierii mei...

— Binel cuirasierii n'au fost plă­tiţi?

— Da...., ti iubesc atât de mult... sunt atât de frumosşl... Când ti am aief, în faţa• mea... ti• privesc.. asta! Îmi face plăcere, dar nu îndrăznesc-să-I ating. . . . tata nu mă lasă. . . Şi pe urmă, după ce au plecat cu to­ţii . . . încep să plâng. . . f i indcă doresc atât de mult să am şi eu unul.. . pen­tru mine... pentru mine unul. . .

L -mi , 23 Iu l ie 1911 UNIVERSUL LITERAR No. 30. — 3 .

— N a i cerut Iul talâ-tăo* —Da. Tata n u vrea. Costă prea

ecn.mp. Infirmul se uită la negustor c u o-

chi dulci şi mirat!. — A*ta ţi-ar place? zise el... — Da... aii! ah! răspunde Charles. Şi prinse a hohoti m a l puternic. Atunci Gaston ii întinse jucăria: — Tino. ţi-o dau ţie... ia-o şi păs­

trează cei douăzeci do gologani ai mei. . . .

Charles Frou nu crede ce aude— nu îndrăzneşte să creadă. Cu mâi­nile pe jumătate înt inse , cu degete­le depărtate, cu ochii holbaţi , cu gura despicată de un zâmbet. î n a cărui fericire este încă un pic de şo-văeală, el aşteaptă.

Infirmul aşează cuirasierul pe nvescioară.

- Nu-I aşa , m a m ă , că vrei şi tu? z i s e el .

— De sigur, copilul meu, spune m a m a înduioşa i .

Şi doamna Lemboily dispăru în ni ultime cu cocoşat ul.

Charles Frou se duce spre casă, în strada Salcâmilor. Socoteala îl e.-te în regulă. De dimineaţa avea douăzeci O.o. cuirasieri . Seara, aduce douăzeci de franci.

ş i - a a s c u n s jucăria tn buzunar. Seara se joacă cu dânsa. Şi dimi­neaţa, înainte de a pţoca, o ia cu sine pe bulevard, de teamă să nu i-o găsearcă tată-său şi să i-o vândă.

Tot. aşa în fiecare zi, în t impul as­prei hin! de Decembrie.

Acum. însă, micul negustor e ve­sel. Şi g l a s u l , dacă e tot-deauna slab. nu mal e trist când strigă:

— Cuirasierii . frumoşii cuirasieri cu douăzeci de gologani!

II Aù teent două luni. Negustoraşul

nu a mai văzut pc infirm, dar fru mo.-:uî cuirasier îi fac î n t r u n a des­fătare.

Deodată. întro seară, tatăl zise: — Gaston Lembcllv, fiul proprie­

tarului , e tare bolnav.. . Charles Frou simte că i se rupe i-

rinta. Lacrimi mari îl umplu ochii. Peste două 7,ile tată ÎI spuse: — Gaston Lembelly, fiul proprie­

tarului , a murit. Charles închise odaia în care dor-

niia. Se culcă, întoarse cearceaful şi plapuma ne cap şi plânse. Plân­gea fără să ştie pentru ce. Adormi in lacrimi şi plânse ş i In v is .

III Pi*ste două zile, ne poarta casei e-

raa nişte tapete cernite cu două li­tere de argint: ,,G. L.",

Şi, dedesubtul- coroanelor şi -Л florilor, întro lumânări de ceară a-prinse, o raclă mică, foarte mică, n u maî mare ca pentru un copil de cinci ani.

Dinapoia acestui sierrt^ sunt mulţ i prieteni.

Şi hăt departe, în u r m a cortegiu­lui , îmbrăcat în haine le sale dc ca­tifea, mult m a l rău pieptănat ca de obicei şi mereu cu mâini le în buzu­nar, u r m a Charles Frou.

Cerul era ca cenuşa, mohorît . Din când în când, cădea zăpadă

topită. Un vânt straşnic, de cele ce se stârnesc în vreme de vijelii , alun­g a această ploaie de gheaţă în ochi. Intr'adevăr nu era plăcut s ă trăeştl pe o astfel de vreme. Micuţul făcuse bine că plecase. Se dusese într'o ţa­ră, unde se adună laolaltă toţi co­piii cari au fost buni, toţi copii i bo­gaţi lor, cari s'au îndurat de cel ser-mani .

Charles Frou n u îndrăzni să intre în biserică.

Se învârti pe străzi, aşteptând, în­să ajunse cortegiul funebru când a-oesta se îndrepta în spre ţ intirimul din Montmartre.

Stătu departe de lume când micul fu îngropat. II era ruşine să se gă­sească acolo neînşt i inţând pe ni­meni ca pentru o faptă rea. Se de­părta de păzitori, de teamă să nu fie gonit.

Văzu trecând îndărăt prin faţg lui bărbaţii şi femeile in doliu, şi copiii, prietenii infirmului.

Mulţi dintr'înşit aveau ochii înro­şiţi de plâns.

Când nu mai fu nimeni tn jurul mormântului , după ce micuţul fu părăsit acolo, sub răceala humei ji­lave, el se apropie cu sfiala, privind în dosu'î de nu era supi aveghiai .

Dar nu, eru singur.. . Atunci, cu prevedere, cu duioşie,

scoase cuirasierul du lemn din bu­zunarul adânc al pantalonului de catifea.

Se uită la el o clipă... puse resor­tul în funcţiuni;... Pentru cea din urma da»â calul alerga In galop, sa-bit reteză, găuri, făcu scamă pe duşmani i îngroz i ţ i . . .

Şi Chartes îl îmbrăţişa. . . Apcfl, încet işor, aşeză jucăria

printre coroane $i printre flori. Trad. û» I t l i iarri %V. B c r n f e M

SONETELE HJ1ÎIIUI

In al tău suflet de melancolie Ascundc-mi dorul, mandra nea stăpână, Ca ochii mei dc-apururî să rămână Străini de-a lumii trisli comedie !..

Că 'n al tău %uflcl e o vceînicie De visuri ce cu visele se 'ngânA — Stăpâna lor K cea mal albă zână Cc mi-a fost dat să-mi flc dragă mie.

Ş> 'n pârul tău cu 'nfiorăn ăe scară Invălue-mă pentru totdeauna. Să im mai ştiu a vrăjbilor fanfarai

De rostul meu să ştie numai luna, Ce-asupra noastră'pacea eî coboară Şi ne îndeamnă la iubit — nebuna !..

II Ce cântec dulce-mî cânţi tu de iubire Când mă săruţi cu-alâla 'nvăpăiere !.. Ce zeu ţi-a dat sublima mângâiere e'alinţî'cu ea o tristă amăgire ?

Dar ştii tu că a gurii tale miere Ucide cu atâta fericire,— Că ea mă fură lainic sin neştire Cană buzele se caută 'ii tăcere '!

Şi dacă stele ne privesc şirele Din slava lor şi tremură ca tine, E ea mai mult iubirea să ne 'mbete.

Iar dac'al luneî Corn ăe aur trece De-asupră-ne cu vrăjile-i senine, K ca iubirea 'n noi să fi-o inurce.

L c o n i i n I Ho s e u

REGELE Б Ш И Ш Г О Ш Intre renumiţii generali germani

cari s'au ilustrat contra armatul îm­păratului Napoleon 1 Bonaparte, un loc de frunte ilocnpo mareşalul Guil-leaume René, baron de l'Homme de Courbièro, care şi-a câştigai renume prin eroica apărare a fortăreţei Grau­denz, în anul 1807. Gloria sa o prea măresc chiar şi pietrile, căci vechia fortăreaţă Graudenz, printr'un ordin de cabinet al împăratului Wilhelm 11 cu data de 4 Decembre, 1893, a pri­mit numele dc «Fortăreaţa Courbière».

Mareşalul Courbière s'a născut la 25 Februarie, 1733, şi a murit la 23 Iu­lie, 1811. El işî trăgea origina dintr'o veche familie franceză. Bunicul erou­lui noetru fu silit de tirania regelui Ludovic XIV eă părăsească Franţa. Tatăl său fusese major in armata o-iandeză şi fiul se dedică de asemenea carierei militare. La 1747 a luat parte la apărarea fortăreţii Bergen. Avansat sublocotenent, i se oferea o frumoasă perspectivă do avansare, dar el fu fas­cinat de gloria regelui Prusiei Fnderic cel mare şi astfel intră cu gradul de că­pitan în armata prusiana. In această calitate luă parte la asediul fortăreţii Schweidnitz, unde dovedi mare cu­raj. La 1759 regele Frideric îl însăr­cina cu formarea uauf batalion volant şi-1 numi major. Cu aceste trupe el se luptă când in Saxonia, când în Si-lesia şi Pomerania.

La Î760 luă cu asalt şanţurile duş ­m a n e ale Dresdei, fapt pen t ru care fu decorat . Apoi luă parte la bătăliile din Liegnitz şi Tc rgau . După pacea de la

i Uubertu^htirg el fu transferat la E m -j den Ln 178!) lo-ţ аѵаіьаі la r angul

de general de brigadă şi la 1787 de divizie. In această din urrnă calitate comandă gardele şi ar ipa stângă con­tra republ tceî franceze. Mai târziu fu avansat la rangul de genera l de corp de armată şi numi t guverna to r ai for­tăreţi i Graudenz .

Când regele Fr ider ic Wilhelm 111 vizită pen t ru ull t ina oară fortăreaţa Graudenz , la ÎS Noenibr ie , 1806, strân­gând m â n a guverna toru lu i , îi zise :

— Rămâi s ănă tos , d ragul meu Cour­bière, a m încredere că n u vei preda fortăreaţa.

— Majestate, răspunse guvernato­rul, o voiu apăra până la ultima pi­cătură de. sânge .

Şi el se ţinu de vorbă . Garnizoana fortăreţii era de 132 ofiţeri şi 5721 soldaţi. In decursul asediului au de­zertat n u m a i 827 soldaţi , d in t re cari cea mai mare parte polonezi. Aceştia fură ajutaţi de insurgenţi polonezi, cari aş teptau de la împăratul Napo­leon 1 restaurarea marelui imperiu polon. Guvernatorul făcu tot posibilul ca să împiedice dezertarea, aşezând lângă fie-care sentinelă polonă câte una germană şi punând uu premiu de 20 taleri pentru fie-care dezertor prins. Courbière dispunea insă de o exce­lentă artilerie.

Din fericire nici t rupele franceze cari asediau fortăreaţa nu erau de bună calitate. Abia la 1807 începu duşma­nul să bombardeze fortăreaţa cu tu­nuri de calibru m a r e . Mai târziu ii-reş te că bombardarea deveni mai efi­cace şi asediul maî sistematic.

De şease ori comandantul fortăreţii fu somai de diferiţi generali ai lui Napoleon, cari dingeau asediul, să predea fortăreaţa Dar mareşalul pru­sian ori nu răspunse ia aceste soma-ţiunî, sau dădu răspunsuri drastice.

Situaţiunea fortăreţii devenea din ce în ce maî critică, maî cu seamă după ce oraşul Graudenz şi satele dimpre­jur căzură în mâin i le duşmanului. Afară de aceea asediatorii primiră un ajutor de 30.000 oameni. Comunica­ţia fortăreţii cu lumea din afară era foarte grea ; chiar şi cei mai îndrăs-neţi soi! nu mai voiau eă primească o asemenea misiune, do oare-ce se te­meau de o moarte sigură.

După căderea fortăreţii Daazig îm­păratul Napoleon dădu ordin ca for­tăreaţa Graudenz să fie bombardată cu mal multă energie. Generalul Vic­tor primi comanda trupelor dc asediu. Când duşmanul atrase atenţiunea ge­neralului Courbière, Ja 20 I un i e , 1807, asupra victoriilor francezilor la Heils-berg şi Friedland, la luarea fortăreţii Königsberg şi la ocuparea ţinutului pană la râul Memel, oferind şi con-diţiunl favorabile dacă va preda for­tăreaţa, comandantul răspunse efi în-irângerile trupei armatelor aliate nu stau în nici o legătură cu fortăreaţa, că aceasta se află io aceiaşi situaţiune ca şi mai înainte şi că deci n'are nici un motiv să capiluleze. El este dator să o apere, pentru regele său, onoa­rea ea şi pentru camarazii săi de arme. Acest limbagiu îndrăsneţ nu cores­pundea de loc realităţii. După o no­tiţă din carnetul de asediu din 20 Iu­nie acel an, se vede că partea cea mai mare a garnizoanei umbla des­culţă Gomandantui picţiî rugă pe con­silierul militar Sasse să se îngrijească de piei, pentru ca să se poată face încălţăminte. Sasse plecă la Bromberg , T h o r n şi Gnesen şi cumpără pen t ru 2.000 de taleri piele şi o îngropa in pivniţa caselor sale, pentru ca că nu o găsească duşmanii. Abia după ar­mistiţiu această pielărie a putut fi pre­dată garnizoanei.

Asediul fortăreţii Graudenz dură până la 30 Iun ie , 1807. şi se t e r m i n ă în urma armistiţiului de la Tilsit, după care urmă pacea de la 9 Iulie.

Pen t ru apărarea eroică a fortăreţii Graudenz regele Prusiei numi pe Cour­bière feldmareşal şi guverna to r gene­ral al Prusiei de vest.

Rămăşiţele pămâa teş t i ale feldma-reşalulul Courbière se odihnesc în gră­d ina comandamen tu lu i fortăreţii , în

î bast ionul 3 , lângă acelea ale soţiei sale. l in grilaj s implu î rnprejmueşte

: cele doua morminte. Jn mijlocul pla­toului de exerciţii s'a aşezat pe chel­

tuiala regelui, Ia 1815, ud monument original în memoria lui Courbière : Nişte vuituri aşezaţi pe tunuri poartă inscripţia pe o banda : «Lui. neînfri­catului războinic, are de a mulţumi regele şi Statul menţinerea acestei for­tăreţe». Nişte bomJie arzânde formează un al douilea rond şi ina'i multe dra­pele formează o piramidă, în vârful căreia tronează vulturul prusian 'iea-supra unei cununi de laur.

£ . S e u r i u

- A -

CUGETĂRI Neorânduiala dejunează cu abun­

denţa, prânzeşte cu eàràcia, cinează cu mizeria şi doarme cu moartea.

Fr ani; lin.

N u e nici mare nici mic nentru su­flet care a creat un . Emerson.

A avea un prieten însemnează a a-vea un alt eű. Cvermte.

Nefericirea e ceva sfsUH. Scneca.

Viaţa este uzufructul unei grămezi de nioleculff. /•.'. de Concourt.

A iubi pe un om rău însemnea/ă a fi sfânt. lutin Hasdeu.

D E P A Z A Prin negura nopţii din distanţă 'n

distanţă focurile aprinse de cele două tabere duşmane . Cuie u n glonte ră­tăcit turbura l iniştea nopţii şi între­rupea pentru puţin t imp glasul as­cuţit al cucuvaelor.

AI noştri, vorbeau împrejurul unul foc, la care fierbea o oală. despre î n . tâmplări le din timpul zilei.

— Straşnică luptă ma l fu şi asta, dom'le s e rgen t , zise un băetan vo­luntar C2-ŞÎ lega cu nepăsare o rană.

— Aşa-I băetJ, dar şi eu am cu c s mă mândri , v'aţî purtai ca nişte eroi.

— Păi . doar d u m n e a v o a s t r ă ne-aţî spus că e... p e n t r u Patrie !

— Pentru Patrie , da, sigur, Patr ia e cel mai scump lucru, şi drapelul cotpil, pentru drapel să vă daţi ulti­m a picătură da sânge.' e' trebue sâ rămână al nostru !

— Al nostru, de sigur, oare vă în­doiţi de noi. domnule sergent?

— Nu ! Dar cine e de pază ? între­bă sergentul după o pauză.

— Toader Marin. — Toader Marin. . .a , da, bun băiat,

viteaz, mi-aduc ami utó cum Га ră­pus pe un turc, şi vedeţi iataganul ăsta, el l'a luat de la turc şi mi l'a dát zicând, să se prăpădească de râs, că tare-î posnaş, h;itä.-l să-1 bată:

— Ia-1 domnule sergent, e de la Mahomet 1 !

— Pă i spime-I că-I mulţumim, i-am răspuns cu râzând.

Aci sergentul sis opri şi fiu eră de trei ori; a l t i trei f luerăuirl ÎI răs­punseră-

— Ce vă spun. tare-ï deştept Toa­der.

— Oh, domnule sergent, zise băia­tul cara isprăvise d* legat, rana, eu îl iubesc foarte mult.

— Şi 3Ü. — Şi eu. Şi douăzeci de glasuri urmară pe

acelaşi ton. — EI vedeţi copii, numai aşa poa­

te câşt iga cineva dragostea camara­zilor şi superiorilor jăl, numai prin devotament si viteji», numai a şa veţ/ face ca B o m â n i a să prospere.

— Ura, trăiască I — U r a ! Şi dorobanţii ridicară căciulile tn

aer. jurând că-şi vor da ul t ima pică. truă de sânge peniru P a t r i e i

La postul s ă u , Mar in T o a d e r se p l imbă de colo p â n ă colo c ă u t â n d să s t r ă b a t ă î n t u n e r i c u l cu pr iv i rea .

Pr iv i r?n î i e ra ţ in tă sure focurile d in d e n ă r l a r e . si or ice zgomot, c^t de mic a r fi fost el îl făreq a ten t .

— Ah, câ in i i de tu rc i . ?ic"n el,

4 . — No, .30. UNIVERSUL LITERAR Luni, 25,Julie 1911.

Galeria artiştilor români

D . T R A I A N E S C U

D. T r a i a n e s c u face p a r i e d m t â n ă ­r a gene ra ţ i e ăa a rh i t ec ţ i , r o m a n i d i n p r i m a serie de abso lven ţ i a l scoa le! s u p e r i o a r e de a r h h e c t u r ă a in Bucu re ş t i .

Elev a l a r c h i t a c t u l u i I. Mincu d. T r a i a n e s c u n u poa t e fi de câ t cre­d inc ios m e s t r u l u ! s ău , fie p r i n pu ­bl ic i ta te fie p r i n l u c r ă r i l e sa le , pu ­ţ ine , d a r ca rac te r i s t i ce .

Acum' în u r m ă a ob ţ inu t p r e m i u l I l a concursul , p e n t r u locuin ţe eftine şi d u p ă pro iec tu l d-sale se execu tă cele 60 case de la sosea pe locul Bo-e r e scu de c ă t r e soc ie ta tea c o m u n a l ă .

I n ames t ecu l de case şi de vile de tot felul de l a şosea, locuinţe le eftine, p r i n s imp l i c i t a t ea lor, p r i n p u r i t a t e a fo rmei şi a s t i lu lu i , şi p r i n cerdace le lor p i to reş t i , r ă s a r ca o a r ă t a r e d i n v remi le t r ecu te c â n d se p ă s t r a o b u n ă t r a d i ţ i i î n m e ş t e ş u g u l de a se c lăd i l a no i .

m i - a u o m o r â t fratele, D o a m n e , r ăz -b u n ă - m ă !

Vedea apoî toiul lup te i , vadea pe f ra te le lui , p e Ilie, cum, b ă n u i t o r , î n a i n t a mereu .

Se î ng roz i se r ă m u l t t u r c i i ; cre­d e a u că oas t ea l u ! Crist s'a a b ă t u t ca o u rg i e a s u p r a s emi lune i !

„ î n a i n t e f lăcăi 1" c o m a n d ă căpi ­t a n u l .

„ I n a i n t î " şi t u r c i ! se d ă d e a u î na ­poi.

D a r i a t ă , c a p o r a l Ilie cade j o s s t r ă p u n s mişeleş te de u n t u r e . c a m a ­raz i i se u i t ă î n d ă r ă t cu p ă r e r e , de r ă u , şi apo i p r i n fum, p r i n g loan ţe , ba ione te , m e r g î n a i n t e c ă c i u l a r i ! no­ş t r i . . .

A tâ t m a l ţ i n e a min t e , T o a d e r Ma­r in , d in cele ce văzuse .

Şi d u r e r e a îî fu des tu l de m a r e c â n d a d o u a zi î l văzu mor t .

„ D a r e p e n t r u p a t r i e " îşi zise el şi se m a l învesel i .

T o a d e r M a r i n e r a c u n o s c u t de al t­fel ca u n f lăcău vesel.

P e cer n i e ! o s tea ; în sch imb , n o r ! deşi . t r e b u i a să p louă .

î ş i t r a s e m a n t a u a pe u m e r i , îşî d ă d u căc iu la pe u rech i şi cu p u ş c a pe u m e r i c o n t i n u ă să vegheze.

— Ce bine-I să s t a i de p a z ă p e n t r u p a t r i e . îşi zicea T o a d e r M a r i n .

Apoi. p r i n î n tune r i c , se căsn i s ă v a d ă dacă - i î n c ă r c a t ă puşca .

— B a r e m , zise el, să n u m ă găsea ­scă f ă ră g r ă u n ţ ? .

— Şi t o c m a i eu să n u dau boabe , se poa t e? D a r vino t u r c u l e oda tă , şi lntin.de fesul să- ţ i svâ r lu boabe !

•— Ehe , clar vino tu , a d a o s e r ă z â n d Toade r , că ţi-oiu z b u r a eu m a l î na ­in t e fesul cu cap cu tot.

— Măi , măf că ş i r e ţ i m a l se a r a t ă şi t u r c i i ă ş t i a ! încet , încet , de-a-buş i lea , i a t a g a n u l şi.. . h â r ş t !

— D a r sâ v ină la mine că. . . p a c ! şi a fu r i s i tu l se ros togoleş te la va le b l e s t e m â n d pe Allah !

— D o a m n e , D o a m n e , ce de „Al la -h " - u r l î m i a u z i a u rech i l e zilele ace­s t ea !

— „Al l ah" , n e „Al l ah" , d a r ştiu că „ C r u c e a j u t ă " ! a l nos t ru făcu mi­n u n i .

M a r i n T o a d e r îşi a s c u ţ i urechi le . — Cine-i, s t a i ! Tuf i şu l se mişcă, şi u n a n i m a l mic

fugi pe d i n a i n t e a sent inele i . — P t i i h a ! ba t ă - t e n o r o c u l să te ba­

tă , de. ce nu fuseşi t u r c ! ! . . . t u r c cu p a t r u l abe ! H a , h a , nu-î v o r b ă fac t u r c i i şi pe a s t a !

î n c e p u s e s ă bureze . T o a d e r M a r i n l u ă a r m a şi o b ă g ă

s u b m a n t a . — Să n u r u g i n e a s c ă şi m a i şt i i . . . P i c ă t u r i l e se făceau tot m a l m a r i . Ma! e r a p u ţ i n ş i venea s c h i m b u l .

Se r e z e m ă de copacu l ce e r a l ân ­g ă el ca să fie la a d ă p o s t .

Cu ochii a ţ i n t i ţ i în d e p ă r t a r e , în­cepu să viseze deş tept ! !...

Vedea pe M ă r i u c a lu i cea f rumoa­să s t â n d r e t r a s ă de l a h o r ă .

Şi câ t o i u b e a el pe M ă r i u c a ! E a e ra , poa te , cea m a l f r u m o a s ă

f a t ă d in sa t . P ă r i n ţ i i 'ЗІ, o a m e n i boga ţ i , ş i re ţ i

nevoie m a r e , v ă z u s e r ă eî că T o a d e r n u e b ă i a t p ros t , şi că n ' a r s t r i ca să-1 facă copi lul lor.

Şi c u m M ă r i u c a îi a j u t a , căc i Îl iubea , îş i z i se ră că n u m a i t a i c a p o p a s ă v rea , şi ia tă - î şi pe cei do ! t ine r i în r â n d u l o a m e n i l o r .

Şi t o c m a i a t u n c i se t r â m b i ţ ă de „ resbe l" .

II l u a r ă şi pe el. C u m p l â n g e a ea M ă r i u c a c â n d l'au l u a t , căci tare-1 i ubea !

T o a d e r M a r i n se j u r ă că n ' a r e să se g â n d e a s c ă de câ t l a M ă r i u c a .

Aşa se făcea că de câ te o r ! T o a d e r t r ă g e a m a i cu sete s t r i g a :

— Pr inde -o tu rcu le , e de la Măr i ­u c a !...

Şi n u se p u t e a ca t u r c u l să n u of­teze c â n d o p r i n d e a .

Şi t o c m a i î n m o m e n t u l a ce s t a s i m ţ i u n fior cald s t r ă b a t â n d u - I corpu l .

Un g lon ţ r ă t ă c i t îl n imer i se t o c m a i pe el.

—Oh ! D o a m n e ! mi-e d a t o a r e s ă m o r a s t f e l ? Turc i i . . . Turc i i . . . s ă r i ţ i , la a r m e !...

Şi Toader , cu toa te că e r a r ă n i t , l u ă posi ţ ie de a p ă r a r e .

P l o a i a r ă p ă i a pe p ă m â n t u l usca t , a m e s t e c â n d u - s e cu s ânge l e lu i Toa­der .

De la u n t i m p T o a d e r M a r i n înce­p u să-ş î apese cu m â n a pe r a n ă .

— E p e n t r u p a t r i e , zise el, şi se re -zi-mă i a r de p o m ca să n u cadă .

L a o a r e c a r e d e p ă r t a r e se vedea o l u m i n ă p l i m b â n d u - s e î n zig-zag.

— T o a d e r Mar in ! E r a s ch imbu l . — T o a d e r M a r i n , m a l s t r i g ă capo­

r a lu l . — Pre . . . zen t , se auz i m a l în u r m ă

o voce s t i n să , vocea lu i Toader . — Aie!., ap roape . . . t r ă i a scă . .Ro . . . -

mâ. . . n i a . . . Mă. . . r i . . .u . . . . ... Şi d u p ă c ă d e r e a în b ă l t o a c ă a

co rpu lu i lu î T o a d e r M a r i n , ghic i ca­p o r a l u l locul u n d e t r e b u i a să fie1 sen­t ine la .

P. Georgescu-Mugnr.

P R O V E R B E

Mai b ine să fi s t ăpân mic , de cât s iugă mare .

Nu ' ţ î a s m u ţ i càineie cul aï m â n c a t pâineie .

Târgul se face cu ban i şi n u n t a cu l ău t a r i .

Ascui tă cucul p â n ă iţi cân tă .

Vremea v i n d e paeie şi nevoia ic c u m p ă r ă .

H a i n a de î m p r u m u t nu ţ ine de caid.

De ţărm desprinsu-s'aii pescarii, Şi tremură in geana zării... Par frânţi din bulgărul de aur, In farmecul sfânt a 'nserâriî !..

Se duc... se pierd ca o visare, Pe luciul frânt din soare-apune... Se duc... şi 'n ropotul dc vâslă, Atâta vrajă sfântă pune!...

Şi-atât de dulce se 'nfiripă^ In urmă-le, pe 'ntinsul apei, Un cânt... o doină trăgănată, Ce-acum ce sfântă şi аргоаре-г !..

Şi ochii 4 fulguesc departe — Pierduţi... înstrăinaţi de maluri,— Doar cântecul le mai răsbale Plutind uşor pe-aripî de valuri.

Şi mut rămân, cu ochii liniă, Şi-î tot aştept par'că să vină!... Din valuri se înalţă luna, Atât de blânda şi senină.

Că 'nfioral mi 'ntorc privirea, Din largul pribegiei voastre Vă aibă 'n paza lui Prea Sfântul, Copii ai mărilor albastre !...

Galaţi. C o n s t . S . S p i r e s e u

LITERATURA SÂRBA

L A Z A H C . L A Z A R F . V I C I —

í í „ W E R T H E R — U r m a r e —

D u p ă aceea îşi a d u s e a m i n t e de z iua despă r ţ i r e ! , c â n d ş'au l u a t ră­m a s bun , c a r e , p e n t r u el n u e r a a ş a de g reu , p e n t r u că se ducea în l u m e , î n t r ' u n o r a ş m a r e , u n d e p u t e a s ă se sca lde şi să fumeze l iber; d u p ă aceea cum a plâns—şi- î g a t a să p l â n g ă şi a c u m a — c â n d şi-a a d u s a m i n t e cum p l â n g e a ea şi se bocea, cum se a scun ­dea în dosul a r b o r i l o r şi cum i-a d a t pe d r u m , o b u c ă ţ i c ă de p a n d i ş p a n , d a r n u ca s'o m ă n â n c e , ci s'o „ p ă s ­t reze" — uite-o şi a c u m a în cu t i a lu i de i e rbur i la o l a l t ă cu celelal te a-m i n t i r i cop i l ă reş t i : un bob de chihl i-bar , un p a t de puşcă , p r i m u l luî br i ­ceag etc A c u m — s ă r i c â ţ i v a a n i din v i a ţ a lu i şi d in n o u o văzu, de a s t ă - d a t ă î n s ă ca fa tă de şeapte-spre-zece a n i , când p r iv i r i l e c a p ă t ă î n s e m n ă t a t e , c â n d încep a se s t r â n g e mâ in i l e , i a r . p e n t r u in imi le t inere , s ă r u t ă r i l e s u n t a d e v ă r a t e vi-s ică to r i . A tunc i însă ch ipu l ei a p ă r u şi d i s p ă r u că la r e p r e z e n t a ţ i a u n u i p res t id ig i t a to r , p e n t r u că ä d o u a zi fu nevoit să se înapoeze la Be lg rad î m p r e u n ă cu t a t ă l său, de u n d e ve­nise n u m a i p e n t r u o zi, cu ocazia n u n t e i u n u ! v ă r a l său. Şi a t u n c î n ' a pu tu t -o vedea de câ t n u m a i l a n u n t ă . ) p r i n t r e m u l ţ i m e a aceea, l â n g ă

m u z i c a ca r e sb iera şi h o r a c a r e se înco lăcea ca un d r u m pe dea l ; n u ­m a i acolo a pu tu t s'o v a d ă , s'o în­t rebe de s ă n ă t a t e şi s ă v o r b e a s c ă n u ­m a i aceste p a t r u cuv in te :

„V ' aduce ţ i a m i n t e de m i n e ? " l a ca re ea n ' a r ă s p u n s n imic , numa ' i a roşi t , a l ă s a t genele pe o b r ă j o r l şl ochii pe t r a n d a f i r u l înfipt în piept . I a r pe u r m ă ochii el îşi l ua se cu de­s ă v â r ş i r e r ă m a s b u n de l a t r a n d a ­fir şi în t oa t ă î n v ă l m ă ş e a l a aceea îl c ă u t a u pe el şi n u m a i pe el. D u p ă a-ceeă el a p leca t şi pe u r m ă n u s 'a m a i î n t â m p l a t n imic .

D a r ce-I t r e b u i a m a l mul t? I ! a-j u n g e a a t â t a : că-şi poa te făur i , ca u n p ă i a n j e n , u n î n t r e g şi dulce vi» de păen j en i ş ; des tu l ca în ceasu r i l e lu i de m u l ţ u m i r e suf le tească să se p o a t ă h r ă n i cu s p e r a n ţ a şi să a ibă p r e s i m ţ i r e a că m a i c u r â n d sau m a i t â r z iu - îşi va p u t e a re începe vechea luî d r agos t e de copil , de a s t ă d a t ă cu p u t e r e a u n u ! b ă r b a t .

Şi în cl ipa a c e a s t a el a fost cu­p r i n s de un t r e m u r d in c reş te tu l ca­pu lu i şi p â n ă în t ă lp i , g â n d i n d u - s e că n u m a i a d i n e a o r i ea s'a coborâ t din c ă r u ţ ă , că toţi o privc>c cu gura . «uscată , că ochii eî aii si a c u m l a

aceea s t r ă l u c i r e feciorelnică ca re . cs o sabie de foc, p ă t r u n d e în piept şl se toceişte de c a r n e a in imeï . P ré sen ­t a ei d a c ă n u e ra de n a t u r ă a-1 înfr i­coşa , t o tuş i îl ne l in i ş t ea fap tu l că ea e r a acolo, poa te c h i a r în o d a i a de a-l ă t u r i , că-I poa te vorbi , că a r c drep­tu l să o î n t r ebe de s ă n ă t a t e , că în or ice caz m â i n e o va p u t e a î n t â l n i şi că va face cunoş t i n ţ ă b ă r b a t u lu i eî, căcî „ o m u l acela doa r n u poa le fi a l t c ineva de câ t b ă r b a t u l ei". Şt g â n d u l ace s t a l 'a spe r i a t şi l a tu r ­b u r a t a ş a dc t a r e , în cât la început, s'a g â n d i t să - ş ! s t r â n g ă l u c r u r i l e şi a d o u a zi de d i m i n e a ţ ă să ,pl?cs ; d u p ă aceea însă începu să se g â n d e a ­scă cum sc va p u r t a cu ea când o va î n t â l n i şi în s fârş i t a p r i n s e l u m i n a , se aşeză pe u n s c a u n în fa ţa unei og l in joa re c a r e e r a pe m a s ă şi p r i -v indu-se în ea începu să facă încer­c ă r i de a r â d e ca un om pol i t icos şi ca lm.

L a o spă t ă r i e , p r i n g a n g u r i l e otelu­lu i şi p r i n odă î dc m u l t n i m e n i nu m a ! dedea cel m a ! mic semn de via­ţă , n u m a i el aci s t i ngea , aci a p r i n d e a l u m i n a , căzn indu-se să-ş î î n s e n i n e z -sau să - ş ! a l u n g e g â n d u r i l e . De ador ­mit, însă, n ' a fost ch ip , î nce tu l cit în­ce tu l fu c u p r i n s de o to ropea lă şi toa­te i se p ă r e a u l ipsite de in t e re - . Cu toa te aces t ea însă s o m n u l tot m i i ѵэпеа. î n c e p u să s a r ă dc la o idee la a l t a . Se g â n d i ta m a m a luî şi o văzu î n f ă ş u r a t ă î n t r ' o m a r a m ă ver­de şi făcând p l ăc in t ă . I.a Jova Lău­t a r u l cum a a ţ ip i t , pe u r m ă c u m ri­dică capu l , deschise g u r a şi Începu să cân t e n u ştiu ce cântec. în ca r e se de s lu şeau cuvin te le : ..AU d r a g u l meu!" , d u p ă aceea câteva, ou vini <> neîn ţe lese , şi în u r m ă c u v â n t u l .,a b les tema" .

Cuvinte le acestea i-a fi dat fnari .» m u l t de furcă. P e u r m ă cu de-a sila s'a g â n d i t la Ştefan al Anei ctim se î n e a c ă în S a v a şi cum dă ocliiî pes­te c a p ; la v â n t u r ă t o a r e a . de d u p ă li­se u n d e se rgen tu l de s t r a d ă I o a n , cu u n m e ş t e ş u g deosebit s c u t u r a cui ia aceea î nch i să în ca r e se p u n e a u golo­g a n i p e n t r u s ă r a c i . P e u r m ă i i tre­cu p r in m i n t e scena cum, t r e c â n d o-d a t ă pes te n iş te g rop i cu va r , ime­d i a t d u p ă t r ece rea lui s 'a r ă s t u r n a t s c â n d u r a şi în c l ipa aceas t a , când îşi r e a m i n t i de aceas tă scenă, incemi să-1 c h i n u i a s c ă g â n d u l de cc s ' a r fi putut. î n t â m p l a d a c ă s c â n d u r a se r ă s ­t u r n a cu pu ţ in î n a i n t e ; cum s 'ar fi a r s şi a r fi p u t u t c h i a r m u r i . I n za­d a r fură toate . Şi când s o m n u l îi pieri cu de săvâ r ş i r e . M a r i a i i s m u l s e cu atâta , furie voa lu l ace la sub ca re se închid ochi!, se î n t i n d p ic ioare le şi se cască, în câ t J e a n , de a s t ă d a t ă supărat , deab ine l ea , n u m a î voi să se g â n d e a s c ă „ l a n i m i c " . î ş i a m i n t i a t u n c î că. cit ise u n d e v a , î n t r ' o ca r t e , că d a c ă îi pier» cu iva s o m n u l , ca să. p o a t ă a d o r m i t r e b u e să n u m e r e . Şi el sp re a-şl a lunga, g â n d u r i l e . cu t o a t ă se r ioz i ta tea , începu să n u m e r e de p a A ă a r fi fost c a s i e ru l lu i fia-vanoff ; c â n d a j u n g e a la o su t ă în­t i n d e a u n deget şi p a r ' c ă i se p ă r e a că t r ebue să ţie exact socoteală p â n ă l a câ te a n u m ă r a t . Când a a j u n s pâ ­n ă la vreo mie şi s o m n u l ca un f 1 de p l a p o m ă g rea , moa le şi .-gală în­cepu să se a ş t e r n e peste e l , J e a n m a i s imţ i că i se d e s t r a m ă ceva în c re ie r şi a d o r m i .

C â n d se deş tep tă din s o m n , afară, de m u l t se l u m i n a s e de z iuă .

Pe sub f e reas t r ă se a u z i r ă voci însoţ i te de r â s e t e . î ş i a m i n t i sce­nele d in a j u n , fu a p u c a t de u n tre­m u r şi î n c l i pa aceea o s c h i m b a r e se o p e r ă î n g â n d u r i l e lui . Se recu­lese un m o m e n t şi se î n t r e b ă ce a r c : . .Are haz !" îşi zise el i n s ine , i a r cu g l a s t a r e c a şi c u m a r fi vorb i t cu cine-va : „ E i ş i ! S u n t eu vino­v a t ? D a r ce-I cu femeea a s t a ? Dum-nézett să -mi vie în a j u t o r ! De cine mi-e frică ?"

Apoi începu să se î m b r a c e î n g r a ­bă , vo ind p r i n a c e a s t a s ă se înşele pe s ine c ă este ca lm. B a începu c b i a r să şi fredoneze şi c â n d fu g a t a şi eşi a f a r ă , d e o d a t ă i n i m a în­cepu să-I b a t ă cu p u t e r e ca u n u ï m â n z cu g â t u l l ung i t c a r e cu a tâ t

Luni, 25 Iulie, 1911. UNIVERSUL LITERAR No. 30. — 5.

loal mul t sburdă cu cftt l ï Întinzi mâna să-1 momeşti . Nici n'apucaso bine să iasă afară şi uitându-se în parc, o şi văzu însoţ i tă de bărbatul •I şi de fetiţă. Lângă el aştepta că­ruţa. Bărbatul et era cu u n picior pe scărişoara căruţei.

Jean nici n'avu timpul să-Г pri­vească bine şi el de sub coviltir lă-oea semne de adio soţiei sa le şi feti­ţei. Trăsura plecă. Ele două steteaü BJmgure în nííjlocul drumului . Jean oftă şi parcă o piatră i se ridică de pe inimă. î ş i luă in ima în dinţi : '„Ce o fi şă fie !" Îşi zise ël ş i se duse In spre ele.

De regulă e foarte greu să reîno-eştl o cunoşt inţă obicinuită, dar o cunoşt inţă cum era asta ! Când nu te-aî văzut cu cineva de mul tă vre­me şi nici nu eşti cu el cine ştie ce prieten, nu ştii cum să începi şi ce să-I spui ca să-I arăţi că te intere-S2zî de ;1. Fireşte că e greu! Din a-ceastă cauză s'aü născut întrebările banale : „Când al veni t? Când pleci? Dă-ml o ţ igară !" Dar să re-înosşt l o cunoşt inţă ca asta ?! Cu a n i in urmă s ă faci dragoste cu o copilă şi s'o întâlneşt i după ani de zile — femee; să-ţl aminteşt i sărută­rile de atuncî şi să le dai însemnă­tatea celor din vârsta de acuma, dacă nu altceva tot însemnează că în chip cinstit tot al pentru ce sa te turburi ! Oh ! de s'ar începe o-dată şi pe urmă ce o fi să fie !

Jean îşi potrivi faţa cu surâsul acela obligatoriu, îşi scoase pălăria cu oare-care s tângăcie şi înt inzând m â n a îl zise :

— Bine aţi venit doamnă ! D o a m n a la început se dădu îndă­

răt, se înroşi până la urechi, strân­se în grabă m â n a lui Jean şi cu to­tul surprinsă răspunse la sa lutul lui cu o sinceritate caldă.

Jean respiră. — V'am văzut încă do aseară,

când atl sosit. — Val, şi n'aţl venit ? — Să vedeţi !... M'am gândit . . .

Cum să vă spu i? . . . Abia siosiserăţî, eraţi obosită de drum; pe urmă, domnul acela. . . Ştiţi pe domnul a-cela... nu-1 cunosc. . .

Şi Jean arătă cu m â n a în spre partea în care plecase căruţa.

— P e bărbatul meu ? — Şi doam­na se roşi din nou. — D'apoî v'aşl fi prezentat eü !

— Aşa-I... Da ! Urmă o mică pauză. — A... Nu ştiu ce a m vrut să zic !..

Da ! Aţi mal fost vre-odată pe aici ? —Nu !

— Nu cunoaşteţi nie isvoarele, nici băile ?

— Ba da, a m fost azi d imineaţă cu Ţuia. Şi doamna mângâ ind fe­tiţa :

— Cumnata mea ! — Aşa ! Jean, ca şi c u m era dator, mân-

gâe la rândul lui fetiţa, care râdea cu sfială.

Tăcură din nou. Lui Jean i se păru că nu-I de loc potrivit să stea n u m a i cu ele a m â n d o u ă în mijlo­cul drumului . Tocmai atuncî loco­tenentul Vasil ievicî , însoţit de func­ţionarul poştal, tr.^cu pe lângă ei. Locotenentul se uită îndrăzneţ la femee, pe urmă la Jean, căruia în­tr'un mod fin şi aşa zicând, „ştren­găreşte", îî făcu un semn cu coada ochiului şi se îndepărtă.

Jean se turbură din nou. Scoase ceasornicul.

•— Nouă. Scoase şi ea ceasornicul. OI), şi ce micuţ ara degetul pe

care 1-a înt ins ca să deschidă ca­pacul ?

—Voiţi să vă pl imbaţi sau să vă duceţi acasă ?... Adică., ştiţi. . .

Şi Jean dădu din cap, ca un om care se hotărăşte la ceva :

— Poate că vă incomodez ? — Nici de cum, zise doamna cu

naivitate, şi pentru ce ne-aţî inco­moda ? Dacă voiţi, mergem îm­preună ! D-voas-ltră care cunoaşteţ i localitatea, o să ne conduceţi. Să mergem Ţuio !

Copilul ca copil, căsca gura în

dreapta şi în stânga. Se apleca ş l culegea) flori. Porniră pe aleea prin­cipală, a lea cea largă şi convorbirea începu să devie m a l animată.

Acuma Jean, în s inea lui, se mira şi nu putea să-şi dea seamă că de ce adică îl era aşa de frică de întâlni­rea aceasta ? Vorbea cu ea fără nici o sfială. II arătă, rînd pe rînd, isvorul cu un fel şi cu celait fel de apă.

II arătă pe vizitatori. Ii povestea despre medicul băilor, căruia ÎI zi­cea : „vrăjitorul de friguri" ; pe co­respondentul ziarelor ruseşti, cu 6-chiul de sticlă, încredinţând-o că s ingură nici odată n'ar fi putut băga de seamă : „De loc, dar de loc nu se observă". în tâ ln iră şi pe Sre-tan pietrarul, care e renumit nu­m a i pentru că zilnic bea câte patru­zeci de pahare cu apă şi şeade câte un ceas şj jumătate în bazinul cu apă rece. Şi în această convorbire el se s imţea aşa d!e bine ca un om care dintr'odată se bagă în apă rece şi pe urmă simte căldură pe din nă-untru. Căldura încăpu să devii înă­buşitoare.

Din dreapta alee! o potecă îngus­tă ducea Într'un tufiş răcoros, unde so vedea o bancă.

Doamna îşi desbrăcă fişiul cu care era înfăşurată şi-1 dădu fetiţei.

— Tuio, du-te de pune fişiul ăsta pe pat şi te înapoiază ! Te aşteptăm aici ! — Şi ea arătă cu degetul ban­ca şi tufişul. Iar el amândoul , fără să scoată vre-o vorbă din gură, ve­niră l ângă bancă. Ea se aşeză la mijloc, Jean la marg ine de tot.

Jean s imţea că ar avea ceva să-I spue, să-I vorbească mult, dar i se părea că gura îl este astupată cu plumb şi pe deasupra pecetluită cu o pecete îngrozitoare pe care erau scrise cuvintele : onoare, familie. . .

î nda tă însă a lungă cu hotărâre tu-ceste gânduri , îşi făcu o ţigare, o aprinse şi din noü convorbirea îşi luă cursul ei firesc. Vorbiră des­pre băl, despre oraş, după care tă­cură din nou un t imp ceva m a i în­delungat.

Din când în când, lui Jean îl ve­neau în gând diferite anecdote şi po­vestiri hazli i care l'ar fi scos din în­curcătura tăcere!; î n s ă el prefera să tacă de teamă să nu întrerupă sta­rea aceea, de şi nu tocmai prielnică ori cum plăcută, prin stăpânirea da sine sub сагз se ascundea ceva ase­mănător cu o încredere discretă şi o mărturie plăcută.

După cum ÎI era însă frică să facă cel mal mic pas pentru reinoi-rea vechel lor prietenii din copilă­rie, tot a şa nici nu voia să sape vre-o prăpastie рѳ care apoi să n u fie în stare s'o treacă.

Şi a şa stând pe bancă alături de ea şi prezenţa el procurându-1 nu ştiu ce gâdi lătură plăcută, el cre­dea că este un martir сагэ se sacri­fică pe altarul cinstei şi onoare!; ceea ce-1 măgulea şi '1 făcea să fie m â n d r u de sine însuşi .

Dar tocmai faptul acesta că in­tenţionat el ş ia pus în gând аз a sta în rezarvă; acea zadarnică stă­ruinţă de a se convinge pe sine că ea fiind femeea altuia, el nu se poa­te gândi la ea fără a fi un criminal: tocmai faptul acesta îl îngreuia şi m a i mult posiţ ia lui faţă de dânsa; îl făcea să se turbure tot mal mult ş i să-1 aducă aproape la desperare.

Cu încăpăţânare căută un alt su­biect de convorbire, dar nu putu să găsească.

Starea deveni insuportabilă. Lo­cotenentul încă odată trecu pe di­naintea lor şi în aoest moment, Sa­tanici , funcţionarul poştal şi toţi ceilalţi se uita la el, îl surâd semnificativ; vorbesc ceva încet şi cu o nuia se pocnesc peste panta­loni.

— Orî-ce ! Orî-ce ! se gândea Jean, N u m a i să nu tăcem.

După aceia- se apropie de ea şi se aşeză pe bancă foarte comod. Cercul acela de fier care-1 strângea i se pă­ru acum că i s'a luat de pe piept şi de la gât. Se întoarse puţin. Chiar

VEDERI DII* TARA

Mănăs t i rea Brebii d iu jiul. P r a h o v a

şi căscă—şi din noü îşi dădu frâu li­ber : — E un adevărat cuptor ! Vara mie

îmi plac foarte mult hainele subţiri, subţiri de tot. Dar cine să-şî aducă la băl tot comfortul necesar ?

In clipa acela Vasilievicî se în­toarse s ingur pe potecă şi din nou a-runcă asupra femee! o privire seve­ră. Jean făcea sforţări ca să poată continua până la capăt pe calea pe care o apucase. Şi la rândul lut se uită încruntat la Vasilievicî cău­tând însă să pară calm, pe urma continuă din nou :

— Iarna e de preferat, credeţi-mă! Este adevărat că omul e expus pu­ţin la răceală, dar nici aşa. . . e de na-sportat.

Şi Jean îşi şterse cu m â n a sudoa­rea de pe obraz.

— Aţi dejunat? Nu. . . do sigur. . . . aţi vrut m a l întăl să vă faceţi cura.

Doamna pricepu rostul întreba­re! Iul Jean.

Ea însăşi se desmetici şi oare-cum dispusă de tonul lui Jean, zise :

— Nu, fereşte că n'am dejunat. Dacă voiţi am putea !

Intr'acestea sosi şi Ţuia, — Haideţi !—zise doamna. Hal şi

d-voastră cu noi ! Lapte am destul, a m luat maî m ul t crezând că şi Mlâ-deu va lua dejunul cu noî. Dar el n'a luat de cât o cafea turcească. Să mer­gem !

— N u refuz, zise Jean cu mul tă si­guranţă în calmul lui. Sunt convins că cafeaua d-voastră va fi mal bună de cât aceea de la crăciumă.. . ulti­mele cuvinte i se păreau că sunt ri­dicule şi Jean râdea „ha, ha, h a ! "

Şi cu asta porniră. Amândoi s im­ţeau că au găsit, s ingurul modus vi­vendi, dacă nu şi cel m a ! potrivit.

Jean егЭ acum atât de stăpân pe sine, în cât până şi la faţă părea schimbat. Mergea alături de ea, ne­păsător, lărgind pasul şi crescând, ceea ce nu stă în obiceiul lui»

Iar în forul luî interior se s imţea stăpân pe sine şi mulţumit , ca mi om flămând care, în loc de stridii , raci şi clătite, a pus m â n a pe o bu­cată de friptură de miel. „Să conti­nuăm numai aşa" se gândea Jean, şi atuncî nu se va putea turbura n*ei l iniştea mea şi nici a ef 1"

(Va urma;. Trai. de Constante

. й

— După W . Goeilm —

... Şi te-am pierdu t, pc veci. iubito! Eu nu mai ştiu ce ic-ai făcut. Dan minte mult mai viu ţi-i chipul Ca 'n orî-ce vremuri din trecut.

Precum în zorii dimineţii Zadarnic cată călătorul Să vadă ciocârlia care Deasupra lui îşi cântă dorul,

Tot astfel eii, privind ori unde Te chem cu drag ca fi-alte dăţt, Dar nici o voce niCmî răspunde. Zadarnic e, tu nu le-arăţi !

Mihail I. P r o c o p i e

Ilustraţia iioaslní colorai» Trag icu l a c c i d e n t d e a u t o ­mobi l d e l â n g ă T â i g o v i ş t e

încă un accident care a făcut o victimă omenească, este de înregis­trat pe seama automobilului .

Săptămâna trecută, în apropiere di Târgovişte, automobilul d-luî b e -chianu din Bucureşti , s'a răsturnat într'un şanţ, D. şi d-na Bccheami, şi arendaşul Mihailidi, cari se aflau în automobil au căpătat răni destul de grave. Adevărata victimă a fost însă şoferul, care a fost scos mori de sub vahicul.

I lustraţia noastră colorată din prima pagină, reprezintă momentul tragicului accident. .

6. — No. 30. UNIVERSUL LITERAR LŰBT, 25 Iulie, Ш 1 .

33 X R o m a n o r i g i n a l d e 1. AIVDREI

— URMARE — locului

i l

, Ce'ï m&ï pasă lui de palavrele înşi­rate fără. rost, când nu puteau servi i a nimic.

într'un târziu se m a i desmetici d i n toropeala în care căzuse, şi cu o voce stinsă, întrebă:

— Ei, a c u m ce crezi că-i de făcut ? Gbită răspunse: — Eu cred că să nu faci nici o

şarvă. Să m ă laşi pe mine să o r c e -tez tainiţa aceea unde trebue să fie dusă duduca, căci nu se poate să mă fi înşelat urechile.

— Bine dar ce rost are ţipetul ace­ia acolo în beci, zise Dinulescu. Cine a putut-o duce şi pentru ce?

Ghiţă îl privea tăcut, .dar în ochi i lui se putea citi o bănuială înteme­iată a presupunerilor lui d i mai îna­inte. . .

— Ehei, cucoane lorgule , d-ta nu Stiî încă nimic de ce sunt în stare în-drăciţii ăştia. N'ai trăit între dânşi i şi îi cunoşti foarte puţin.

Eu, care trăesc de atâţ ia ani cu dânşi i am aflalt multe din ale lor şi m a i ales că le cunosc l imbă, am toate ocaziile să-I ascult. Ei nu se fe­resc de mine, căci aşa idiot cum m ă cred, mă pot introduce ori c â n d şi ori unde fără să bănuiască măcar. D ta al crezut că aşa uşor al să o scoţi pe duduia Seina din mâini le lor? Vei avea mul t de lucru cu tai ităl eî, pe care îl ştiu ей cât e de ha botnic, şi apoi cred că m a l curând ar prefera să. o ştie moartă de cât să 0 piardă în mâinele d-tale.

Dinulescu asculta tăcut vorbele a-cestul om şi vedea bine că are mul­tă dreptate.

î ş i dădea seamă că făcând gălăgie nu va ajunge la nici un rezultat. Ba din contra, în împrejurarea aceasta trebuia să fie cât se poate de pru­dent. Apoi ei, care era promotorul a-cestei grozave catastrofe, maî putea acum s ă se mal intereseze de dispa­riţia scumpo! lui , când nu ştia încă ce se va face cu el.

Dacă ea, în adevăr ar fi fugit de acasă, unde putea să se ducă, m a i ales în timpul acesta, şi cu aceste gânduri îş i frământa mintea tru­dită. Dacă mai înainte de ä veni Ghiţă mai punea în cumpănă since­ritatea bătrânului, acum era s igur că era o înscenare ; dar cu ce scop, şi tocmai acolo pe câmp ?

In odaia strâmtă, cei doi oameni se priveau, tăcuţi, şi în liniştea ce-I înconjura, gândurile lor încurcate se străduiau să rupă vălul des ce se aşezase de odată peste i c e a s t ă dis­pariţie.

Apoi Ghiţă păşi încet în spre uşe, lăsând pe Dinulescu cufundat în gândurile lui triste. In prag se în­toarse, şi îi şopti încet :

— Să nu mal aştepţi. Când voiu putea, îţi voiu aduce răspuns ce am făcut şi dispăru în noapte.

La răsărit, o lumină străverzie se trudea să risipească întunerecul nopţel adânci , iar o goarnă soldă­ţească suna undeva adunarea.

Acel sunet metal ic , în mijlocul dezastrului, picura scurt, înfiorător, în inimile celor ce-1 auzea, şi lăsa a-ceiaşl senzaţie ca şi ţărâna uscată pe cosciugul unul mort.

Din depărtare, venea până la u-recbilc lui u n sgomot înăbuşit de strigăte, de comande, de zângăViit de arme, care, amestecate cu un tropot grăbit, îi dădea fiori de groază.

Icoana acestei grozăvii şi ţipetele sfâşietoare ce auzise toată noaptea, 1 se înfipsese în in ima rănită şi o rodea, cum ar roade nişte vermî o rană sângerândă. Fericirea ce un moment planase азирга capului lui , fugise acum îngrozită din faţa a-ceslul dezastru.

Prin faţa casei lui trecu un auto­mobil, cu toată viteza, urma la scur­te intervale de altele.

Erau autorităţile ce soseau la faţa

îngrozite de vestea acestei catastrofe.

P r i n in ima Iul un fior trecu, un fior rece ce-1 făcea să se cutremure, întocmai ca un criminal co se vede prins.

O bătae grăbită în uşe i l scoase din letargia ce-i cuprinse fi inţa lui istovită.

Un ofiţer se arată în cadrul uşei, iar siluetele a patru soldaţi se ve­deau prin crepusculul dimineţei .

Dinulescu îngălbeni ca un mort. ş i l a întrebarea ofiţerului dacă cu d:. Dinulescu vorbeşte, el abia putu în­g â n a slab : „Da , d-le, şi se opri ne-mai putând scoate un c u v â n t

Vocea lui cădea în tăcerea odăei fă­ră nici un ton, ca sunetul unul clo­pot dogit.

Ofiţerul, u n sublocotenent tânăr, îi zise cu voce dulce, l iniştită :

— Am ordin s ă vă reţin î a casă, p â n ă va încd|>3 instrucţia afacere! a-cesteia grozave, şi îl învălui într'o privire de admiraţie, însă tristă.

— Vrea sft zică sunt arestat? mai putu zice Dinulescu şi căzu zdrobit pe un scaun.

— Vă rog s ă n u vă speriaţi, ripos­tă ofiţerul, ş i m a l ales nu luaţi în nu­me de rău purtarea şefului mieuJCred că judecaţi şi d-tră momentul critic în care ne aflăm. N u ştie n imeni ce s ă creadă, şi apoi , ori-ce minte, î n împrejurări de aceste S i rătăceşte.

Ofiţerul eşi afară, vorbi ceva cu soldaţii , apoi tăcut intră î n odae şi se aşeză pe un scaun. Dinulescu, pri­vea 'perdut prin geamul feresfr?! la zorii z i b ce începeau să se arate şi maşinal iceşte f u m a din o ţigare.

Intr'u/n târziu, se întoarse către o-fiţer, şi-1 întrsbă încet:

— A a r s mul t? . . . Sunt v ic t ime? ...Şi când i se răspunse că târgul ,

e nimicit cu totul şi că până acum, s'au găsi t cïncïspreze morţi, din ochii lui negri ţâşni de odală un torent de lacrimi çi într'un hohot d i p l â n s î ş i prinse capul în mâni . Deşi lumina de afară risipise în deajuns întune­ricul din casă, lumânarea, încă tot m a l ard-эа în sfeşnicul el mare.

Iu tăcerea odăiei nu se mai auzea de cât sfârâitul ei domol şi sughiţu-ril . înecate ale acestui nefericit, care 'şl văzuse d e odată nimicite toats speranţele, toată fericirea lui visată atâta timp.

Ofiţ-rul scoase o ţ igară, o aprînse la lumânare, apoi după ce o stinse puse sfeşnicul la loc şi s î aşsză tăcut pe scaunul lui, respectând durerea mută a acestui erou nefericit.

XVI. Era ora zece dimineaţa. Soarele, cu

razei? lui r ic i , învăluia ruinele ne­gre, încă fumegânde. cu o durere ce se vedea în ori-ce sclipire a lui , ca ş i lumina unei facle reflectată pe faţa unui mort.

Di sub dărămăturî se m a i scoteau cadavrele celor ce căzuse victime vi­tejiei lor fără rost. Erau negre, car­bonizate, mutilate oribil; iar printre zidurile despuiate mişunau oameni palizi, murdari da fum şi p lângând.

Din când în canid câta un ţipăt dis­perat spinteca tăcerea sinistră ce plu­tea greoi, ş i de sub dărâmătur i se mai ivea vre-un cadavru purtat pe braţe de soldaţi.

Prefectul, ofiţerii şi medicii veniţi delà Tecuci priveau mişcaţi până la lacrimi aces/1 tablou înfiorător, acea­stă catastrofă grozavă, săvârşită în­tr'un moment de rătăcire a mintei o-meneştl . De •pe dealuri , curgeau la vale escortate de soldaţi călări , con-voiurî de ţărani, legaţi în şiruri lungi ce coborau tăcuţi, supuşi . înspre târ­gul acesta, prefăcut în cimitir.

Se strecurau domol printre ruine, şi pe fet.ole lor desmeticîte abia acum .se nşt?rnca grozăvia faptei lor sălba­tece, yn'înite.

?? r r r : ' - 5 cu enersrie la o nnchetă sumara, dr r nu se putu lămuri ni­

mic, căci aceşti nemernici , cuprinşi atunci de un instinct pe care n u şi'l puteau defini, se uitau zănatic în ju­rul lor şi cu o ridicare din umeri răs­pundeau respicat: „ N u ş t i u " .

Şi era cel m a i curat adevăr, acel „ n u ştiu" al lor...

Tăbărâse asupra acestor nenoro­ciţi, ca nişte lupi setoşî, fără nici un motiv. La început, coprinşî de in­dignare pentru insulta o m u l u i pe care'l sărbătoriseră, dar mal pe ur­m ă de o beţie, de o poftă uricioasă de a jefui, cum se întâmplă de multe ori când gloata-i mâniată fără nici o ţinta.

Se dădu ordin să-1 aducă la pri­mărie şi pe Dinulescu, fiind con­vinşi că numai de la el se va putea căpăta o noţiune maf clară, după care să se urmeze ancheta.

Dinspre spital venea întovărăşit de ofiţeri, Dinulescu.

Nu mai era omul ţanţoş, drept, cu privirea rece, l iniştită. Era un îmbătrânit , gârbov, care îşi purta povara grea pe spetele încovoiate, şi cu mersul nesigur, păşea alături de însoţitorul luî.

Ochii luî obosiţi priveau cu groa­ză ruinele printre care se strecura", şi inima lui zdrobită sângera la ve­derea acestor nenorociţi ce mişunau perduţi.

Când trecea pe lângă ei, privirile lor tăioase îl dureaţi şi i se înfigeau în inimă ca ascuţişul unor săgeţi veninoase.

Aceşti inşi păreau nişte hiene, ce tăbăraş i noaptea într'un cimitir.

Cum se apropie d i podul pescăriei, ce rămăsese neat ins de foc, se opri în loc tremurând.

Pe o margine şi pe alta, abea lă­sând un drum îngust , erau авэгаіе, unul l ângă altul, cadavrele victime­lor scoase.

Erau învelite pe cap, dar e] pă­rea că le vede cu ochii lor sticloşi fulgerându-1. şi se cutremură.

Urechile începură a-I vâjil şi рэг-dut c a într'un haos întrebă la voia întâmplărei :

— Ce sunt aici ?? Ofiţerul îl înţelese zbuciumul su­

fletului şi luându-l de braţ, trecu cu el mai departe fără să-I răspundă.

El, î l urmă, îu neştire, abia tâ-rându-sj , şi ochii lui măriţi priveau cu frică înapoi, ca «i cum morţii l-ar fi a lungat , l-ar fi huiduit.

Când ajunse la primărie, în faţa лееіог oameni care-1 aşteptau ne­răbdători, priviri le - Iul se pl imbau zănat ic : de la imul la altul, fără să poată măcar deschide gura încleş­tata.

Se lăsă să cadă pe un scaun, şi du­pă ce se mai linişti, &э începu inte­rogatorul. U n interogator lung, chi­nuitor, în timpul căruie se văzu ne­voit să-şi desvelească cea mai ascun­s ă cută a sufletului lui d„ visător, spre a-şl scoate -levinovăţia la iveală.

Istorisi toată dragostea lui pentru această fată, şi nu ascuns? nici chiar s u m a de bani pe care acest suflet no­bil i-o încredinţase ca să-.şi vadă vi­sul împlinit.

— Şi când, d-lor, mă simţeam da­tor— urmă el cu glasul trist — să o fac să ia şi dânsa part* la bucuria triumfului acestui copil zămisl i t de fantezia minţeî mele chinuite, dar înfăptuit cn sprijinul эі de mamă, atunci totul mi se nărui de odată, ca şi cum o fatalitate m'ar fi pândit p a s cu p a s să mă zdrobească. După cum se ştie. anunţasem un al doilea sbor. tn care vroiam să o i a ö în nacală şi să o arăt lumii. să-I spun că numai cu ajutorul eî am reuşii să-mi văd opera realizată, dar am aşteptat nană seara şi ea nu a m a i vmi t . Nici omul cn biletul, prin ca­re o anunţam să vină. nu s'a m a l a-rătat şi asta mă nelinişti, căci n ic i un moment nu m'aş îndoi de cre­dinţa lui. Era aproapte noapte, când lumea nerăbdătoare începu să voci-

i fereze. Nu am avut ce face şi am pro-j m i s sborul nentru a doua zi. crezând ! r i se vor împrăştia, s i voiu putea, a-I fl.i cauza nevenireî el. Dar nu s'a în-i tàrr-^lnt rrecnm gândisem. Lumea j p • cnro r> nfi-ţneom cu «.borurile ma-i şinei mele, pns?se stăpânire ipe fiin­

ţa mea, şi din vociferării, el "nţeiese» sem că a doua zi trebuia să-î satis­fac curositatea, riscând, altf-1, cin» ştie ce neplăcere. Seara nu am pit« tut aflat nimic, căci la casa bătrâ­nului era întuneric peste tot. Am aş­teptat toată noaptea, crezând că se va întoarce măcar omul ce trimisc-sem cu scrisoarea, dar în zadar... El nu s'a mal arătat nicî acum, par'că ar fi intra; în pământ. Când am eşit erî la hangar, numai »ă mă achit ele făgSduiala oe dădusem alaltăeri, şi am scos maş ina afară, deodată mă pomenesc cu tatăl ei, şi încă. cu câţi­va evrei, că mă apostrofează, şi îmi сегз socoteală de fiica lui dispărută. Ce a vroit bătrânul să înţeleagă prin manifes tarea ostilă ce ini-o făcea şi ce plan o fi nutrit, nu .ştiîi. Ştiu a-tât, că se încinse deodată o incăerare sub ochii mei , .şi apoi deodată, acea mulţ ime enormă se revărsă ca o apă năprasnicii asupra, târgului . M'am pomenit. ,apioapu fără să ştiu. acasă ia min2, unde încă auziain larma grozavă, şi nu am mat eşit de cât a-cum, când mă văd arestat.

Tăcu şi îşi plecă capul ca ur. con­damnat care-şî t rem ina spovedania. Părul lui negru, ciufulit, iî căzu pe fruntea mare luci i , iar ocl-i! obosiţi, adânciţ i în cearcănele lor vinete, îşi luară expresia tristă, întrebătoare.. . Şi oameni i aceştia, cari aşteptau d i la e! un indiciu, o desvelire a unul colţ măcar din zăbranicul ce acope­rea această afacere, riunae'u-ă con­sternaţi, desamagiţ i în socotelele lor d i mai înainte.

— Nu, u-le Dinulescu, nu te crede arestat. îi zise procurorul.. . Şi apoi nu poate fi nicî un motiv pentru aşa ceva ci te rugăm ca în interesul in­strucţiei şi pentru limpezirea eî, să ne dai tot. concursul. Apoi văd că şi d-ta a l tot interesul să afli C- s'a făcut uncie a dispărut fata despre ca­re ne vorbeşti, şi mai alee tatăl e l .

La auzul ae?siin diu urmă cuvânt, Dinulescu tresări.

— Cum, nici tatăl el nu se ştie un­de e ?

Procurorul II răspunse : — Sigur că nu. Odată găsit el. a-

facer>a se va putea limpezi m a l iute. Dinulesoe pieră din noii capul şi

cu un oftat lung îngână : „Mizera­bilul" şi tăcu.

Era gata sa-şl spună bănuiala, dar îşi aduse amint.-' de promisia dată o-mulul lui de credincios, şi apoi căpă­tase o mare încrede.»-» în spusele lut.

Nu se mal îndoia nrinr cii bătrâ­nul, în grija de. a-şi salva fiica să nu. cadă în mâini le lui. plănuise o în­scenare, ca :-à-l pună în încurcătură.

S. începură nprii lnncilt. cercetări aaces tor sute de ţărani căraţi în pri­pă, dar n u se ajunse la nirï un re­zultat m a l precis. Toţi răspundeau aproape la fel cu n ridicarp din u-m-i-rl, cu c bâiguială confuză, şi în colo n i m i c

F u r ă opriţî doară acei la care se găsise lucruri dt furat.

Instrucţia mergea încet şi nehotă­râtă, căci nu niitea fi vorba de o re­voluţie, pregătită de capi şi sfetnici, ci aveafi în fata lor mal mult nişte nenorociţi amicaţ i de odată d i o rălăcire a minte.f lor şovâdnice . şi prefăcuţi în bestii.

Şi apoi . magistratul nu putea în­ţelege rum a peri! bătrânul cu cel câţiva evrei cari Snrepm-й icandalul.

Se făcură cere.Mări printre morţi, printre răniţi , dar în zadar.. . Рагза că-I înghiţ ise nămâninl . .şi je topit, doară nu s 'nn topit", esclama ade­sea procuroru l

A ee c i t i urmarea In „Universal Literar" care va apare Duminica vii­toare.

SFATURI CASNICE

Cum se face ceara pentru scânduri» Pune cenuşe. de lemn într'un săculeţ

şi fierbe") îatr'o tiügire cu apă. Leşia aceasta strecoar-o şi pune înăuntru câ­teva bucăţi de ceară paibeni. Mai fier­be-o până ce toceşte ceara. Acest li­chid i n u n d e ! pe scânduri când este incă căldicei. După ce se va usca, freacă scândurile c u o perie până cu uriud iustru

Luni, 25 Iulie, 1911. UNIVERSUL LITERAR No. 30. — 7.

POVESTIRI Şl LBGENDB

D O C Ц I A

In v r e n i e a veche, veche de tot, mul ­te lucruri n u erau rânduite c u m sunt azî.

Aşa, de p i lda , lemnele de foc ori de acareturi, când oameni i aveau nevoie de ele, v e n e a u din pădure sin­gure în curtea o m u l u i . Cum? Se du­cea creştinul de le tu ia . uneo r i de la pământ , alteori — f i ind z ă p a d a ma­re ca t casa ş i o m u l mergând pe scrociob — le tăia din fata zăpezii. P e urmă.. . să-ţ î vază ochii, măicu­ţă: femeie, tar.şurî, cosorobî ,căpriori , lemne de toată mâna. . . o şi por-n i a u în p r i p ă , la d r u m , tărâş unul după a l t u l şi netrase de nimeni, so-s iau în curtea o m u l u i , care le tăiase, înnainte de a veni el din pădure.

Tot pe atunci esoacrele se purtau m a i rău dc cât azi cu nurorile. , iar luni le anului erau cât u n a ş i a l ta , deopotrivă de mari şi... odată ce da primăvara, era dată: n u m a i vedeai zăpadă cu ochii.

Azi, măre maică , s'au schimbat toate astea şi.. . ştiţi cine e pricina? l a , o babă cicălitoare .şi rea, rea de m a m a focului, pe care o chema Dochia.

Şi uite cum: A pus-o p&catul de s'a dus şi ea o-

dată la lemne în pădure. A tăiat ce-I trebuia şi, când să plece târşuile .şi copacii întregi acasă , c u m li e ra meşteşugul , Oochia n'are de lu­cru? O îndeamnă Ucigă-l-toaca ele se suie pe un l emn s'o ducă şi pe ea a-<-asă, pe semne ÎI era lene să vie pe •jos.

— ,,Aşa"? a strigat lemnul, să­rind tn sus, şi cu el odată, toată pă­durea a început să urle. „ N u "ţi-e ru­şine femee? Dacă a ş a vă e vorba d'aci înainte n'avem să vă m a î ve­n im s ingure în curte! P â n ă nu te-I huţupi cu spinarea, tu ş i cu tot nea­mul omenesc, să ne face-ţî crosnio or să ne duce-tl târâş, or să puneţi boi şi cai , pe noi, n'aveţi să no mal vedeţi urnite din nădure! Aî înţeles? tes"?

— Cum asta? — zise Dochia amă­râtă.

— Chiar aşa! F ă bine de ne cară cu spinarea, or adu boii de ne iea "d'aici".

Şi uite Sşa, oameni buni, din pri­c ina DochieT, se canonesc oameni i a şa de mul t azi cu lemnele, că, să n u fi fost ea, te-aî pomeni ş i azi cu lemnele că-tî vin în curte.

Acu, să nu ui tăm vorba, că tot am început-o. Nu-I era destul Do-chiel de amarul ce căşunase ea pe capul lumel cu lemnele? Nu-î era de­stul că toţi o urau de moarte? De ce se ţinea ea tot de rele? Că, uite, avea o noră î n casă şi totdeauna o bătea şi o cicălea, de-î venea bietei femei să-şî ia lumea în cap de răul babei.

— „Lasă , puică, n u te m a i năcăji î l zicea bărbatu-său, fecioul Do-chiel , — „ m u l t a fost, puţin a ră­m a s : o să vie pr imăvara şi m a m a o să plece d'aci cu oile la munte".

Dar Dochia le-a priceput gâ»du l şi ca să f a c i noră-si î .viaţă ş i m a l a-mară, i-a z is:

— Ia ascultă, fetică, du- te de-mî adă o chită de viorele ca să-mî trec vremea c u ele.

— P ă i de unde să i a u acu în F ă u ­rar?

— De unde-î şti. Alminterï e vai de capul tău! Biata creştină a plecat prin câmp şi prin pădure să caute viorele.... Degeaba.

Dacă vede aşa , se sue pe un munte şi acolo zăreşte la u n foc mare 12 voinici, u n i i m a l tineri, alţi i m a l bă­trâni, cari nu erau alţi i de cât cele douăsprezece luni de peste an.

Le spuse pricina ce-o ducea acolo. — „Lasă, neică, n u mal plânge-"

Э rof.ng-Mü Mart ie . Şi c-'t aî b a t e î n »a' :ne, voinicul o s i a Ir.ă locul Ivi Ft;'r;.r, se topi zăpada, ln frunz ' r u arî- JZ'iT : i r ă s ă r i r ă л ; , cele d :;i /ч:і\! tulc. :.i b i a t a n o r ă ş i cL:-4! J j-jchiel .

Soacra văzu viorelele, d a r tot n u s e urni d'acasă.

— ..Ascultă, femee!" — m a l zise ea noră-sit — ,..du-te de-mî adă u n coş de fragi, că -mi-a venit poftă!"

Să se maî împotrivească viespeî de soacră, n'avea chip. Pleacă iarăş p lângând ş i blestemându-şî ceasul în care. văzuse lumina zilei, după fragi. Da, unde s'a pomenit, s'a vă­zut ş i auzit a şa lucru în Făurar?

La mijloc de cale, însă, norocul eî, se întâlneşte cu s fântu Petru.

— ,,De ce plângi , fetico?" — „Uite moşule" — zice nora,

sfântului, un uncliiaş cu barba albă colilie — , .аш o soacra rea nevoie mare ş i m'a trimes acu'n Făurar după fragi. Unde s'a mal pomenit"?

— P a s'a pomenit — zice Sfântul, căruia i se făcuse mită de biata no­ră. „Uite, du-te în piscu ăla, că a-colo-s fragi destule". Şi-1 arătă un pisc spre soare răsare. Pe urmă se roagă Sfântul luî Dumnezeu şi ca pr in minune, face acolo fragi. Biata femee se duse şi, când le văzu se cruci, ba începu să şi p lângă do bu­curie. De unde să bănuiască ea că sfântul era unchiaşul cu care se în­tâlnise ş i că e l făcuse minunea?

Luă fragile, le duse Dochiei, dar asta nicî cum nu se urni din vatră.

La vre-o două-treî zile iar se răţo-eşte pe noră-sa.

— „ I M , hal, fetico! Ştiu eu că veî să scapi de mine, da, până u n a alta, du î ă n a asta là gâr lă şi spal'o până-I face-o albă". . — „Cum s'o fac eu asta? E cu pu­tinţă? — strigă şi acum noră-sa. ş i p lânge de sare cămaşa după ea".

— Cum iî şti! Şi-o toiegeşte creştina la gârlă.

Freacă lâna două săptămâni înche­iate, dar nu e chip să se albească.

într'o dimineaţă o găseşte acolo Sfântu Petru.

Abătea femeia de m â n a morţi i pe lână, tot socotea c'o albi-o. Degeaba.

Cum pune însă Sfântul m â n a pe lână, par'c'ar fi fost albă de când lumea!

Rugase pe Dumnezeu şi o albise, dar blestemase şi De Dochia să se prăpădească a ş a cum nu s'a prăpă­dit n imeni până la ea.

Dochia când vede lâna albită şi m a l vede şi vremea bună. n'are ce maî aştepta.

îşî iea oile şi se cărăbăneşte cu ele spre munte. F lăcăul Martie, de care par'că vă m a i vorbii, măicuţă, îi eşi înainte.

— ,Nu te duce d'acu, Chirdosio, că e prea de timpuriu", — zice el.

— Aş! A venit Martie, ce-mi m a l pasă?

Se îmbrăcă cu nouă cojoace Chir-dosia şi se duce cu oile îu munte.

Acolo n'are de lucru? începe să joace de duduia pământul şi s ă cânte:

— „Ha! hă , Ha! ah, Ha, ha, ha! „Că mi s'a dus Făurel . . . P e urmă? Foc şi pară s'a făcut

Martie, când a auzit vorbele astea: „D'asta mi-aï fost Chirdosio? Stal, că-ţt arăt eü!"

S'a p lâns lu naşu' Dumnezeu şi Sfântuleţul i-a dat voie să pedep­sească pe babă cum o şti maî bine. Anoî, — .,Dă-mî, măi frate". — zice Martie către Făurar , .dă-mî vre-o câte-va zile de-ale tale".

Şi i-a dat; d'aia are Făurar acu, maî puţine zile de cât lunile alelalte.

Şi unde s'a pus, maică, p'o sloată, p'un vifor şi o ploae de par'că turna cu găleata..

Dochia o sfeclise. Ce să facă? a în­ceput să lepede cojoacele că se în­greunaseră de ploae, în z iua dintâi un cojoc, a doua altul, a treia altul, până la a noua, când a lepădat şi pe cel din urmă cojoc.

A udat-o până Ia piele... P e urmă ţine-te pânză. A dnt Martie tm ger straşnic, de a îngheţat acolo scuf, şi Ь л Ъ а ţi r l '" eî.

•\;! mu.:.-.! a scăpat biata noră f!° u n îrrif! : ;: v n v?tr,ii"'.., 1er fet<-! »

%.cu, cică, într'un munte,—poate-î fi văzut d-1 a. maică, la Rucăr, că a-colo audică este o femee de piatră, un i te iM—făcută dintr'un tot—şi, îm-prejuru-î, tot de piatră, o turmă de oî. Aia e baba Dochia cu oile eî.

Din stânca aia ţâşneşte apă. Chirdosia a trăit, ci-că c u mult

mal înaintea zaverii ăleî mari , de mult , cam pe vremea când Trăian împăratul a făcut podul de la Turnu ca să aibă pe unde trece za lhaneaua î n ţara turcească.

1 . I t ă d u l c s c u - C o d i n

ci.-:u.teure. &a z i u a D o c i i i e i .

7 5 F E M E I C R I M I N A L E — Notiţe istorice şi portrete —

Originala lucrare ce poartă titlul de mai sus este datorită d-nci Că­mila Colignof, fosta directoare a în­chisoare! de fenieï delà P lătă ieş t i . Lucrarea va apare în curând şi este precedată de un s tudiu de psihiatrie de ă. advocat Tiberiu Constant, co­laboratorul ziarului nostru.

Am socoti;, că această operă, care conţine preţioase observaţiunî directe şi prelungite asupra a 75 femei cri­minale , în care se arată de asemeni chipul c u m s'au săvârşit crimele cari aü adus pe aceste nenorocite în tem­niţă, şi care este scrisă într'un stil l impede şi sugestiv, va interesa n u numai pe specialişti dar şi p e ma­rele nostru public, criminalitatea fe-menină în genere fiind puţin cunos­cută. De aceia, odată cu anunţarea apropiate-î apariţ iuni u lucrăreî, dăm aci mai jos două dintre tipurile luate la întâmplare.

Tip. No. 1, M. F. T. Mică, rotundă, îni.r'o veşnică agi­

taţie, îţi face impresia unei fiare săl­batice închisă într'o colivie.

O întâlnesc în atelier, unde cu o rară sârguinţă lucrează l a alesul scoarţelor.

Din obicinuinţă o îmreb cum mer­ge lucru. Ea tresare, tremură, îmi a-rată o faţă turtită, congestionată sur bit, îmî aruncă o privire fugit ivă şi piezişă în care clocotesc o mie de gânduri , de pofte deslănţuite şi ne­potolite şi îşi reia lucrul, g â n d u l îmi fuge la încărcatul eî cazier şi mă în­treb dacă oribilul paricid care a a-dus'o aci a fost aevja .

într'o noapte de Septembrie îm­pinsă de furia unei răzbunări înspăi­mântătoare contra unei părinte, care nu consimţiase la căsătoria *î, în în­ţelegere cu o m a m ă şi un soţ crimi­nal i , profitând de împrejurarea, de alt-fel obicinuită, că cel d'ântâi de abea întors dc la cârc iumă îş i mal ­tratase soţia, se aruncă asupra luî furioasă ca un an imal de pradă, şl pe când m a m a şi soţul îi ţ in mâinele , fi ica se repede la părintele s ă u şi a-pucându-I părţile delicate i-le smulge. Nenorocitul sucombă.

Fireşte nu'î place s lujba rel igioasă, o evită chiar când poate, când nu , ş i este forţată totuşi s ă asiste, pare indiferentă, plictisită şi aşteaptă cu nerăbdare terminarea eî, care n'a impresionat-o.

însoţ i tă de mica <й prietenă ele* veteşte, înjură, batjocoreşte şi'şî ex­primă într'o sută de feluri nemulţu­mirea faţă de administraţie.

Nu'î pare răii de monstruoasa fap­tă şi nu deplânge de cât l ibertatea perdută.

Inteligentă, în scurt timp a i n v i ­tât carte ş i de atunci o mică manie o face că aproape zilnic să'şî scr ie impresiile, destul dc juste şi su i - J prinză'oare de bins exprimate.

Veşnic cap de revoltă. într'una din zile înfuriată de o uşoară obsci-vaţ iune a directoarei, s'a încercat să o s trăpungă cu un enorm foar­fece şi, dacă împrejurările nu i-so împotriveau, de s igur ar m a î fi să­vârşi t o crimă.

Tin. No. I l Ch. B. ! CÜ^'Aevită c'un bărbat bătrân a

a v u t rt >jf1 sfi «e înconjoare de nu­meroşi а х л і і і і , cu ;care veşnic SO

certa, ee împăca ş i ducea © v ia ţ i destrăbălată, ce nu e n . străină băr­batului el.

Unul în deosebi ÎI era preferit, fie că avea oare-care însuşiri fizice, fia că robit de farmece!? et, ii sacrifica tot produsul niunceî lui. Relaţiunile-lor durată nouă ani, cînd din cauze nu tocmai bine stabilite. femeia se hotărăşte să se scape Je ei. La început se încercă să'î dovedească Imposibilitatea continuării relaţiilor invoc.'.nd faptul că copii soţului ei mărindu-se începuseră să observa relaţiunile lor.

Amantul totuşi voind . ă reîncea-pă relaţiunile întrerupte, hotărăşte, рз Ch. să plănu iască o crimă. Ast-fel, într'o zi î l chiaină în pădure, undo după ce'l făcu să guste pentru cea din urmă oară toată beţia volup­tăţii, caldă încă de îmbrăţişările pă­t imaşe ale nenorocitului amant, cu o ferocitate înspăimântătoare, apu­când revolverul a'l ţ inea ascuns cu mul tă grijă, descarcă treî focuri în victima sa. care îş i dele ultima su­flare.

Povesteşte această întâmplare cu c in ism şi nu'î pare rău. şi o atribun fatalităţii: „Aşa ne a fost scris, se vede", zice ea.

Vicleană, l inguşitoare, totdeauna gata de intrigă şi pâră. Rea sfătui­toare pentru tovarăşe i Í eî şi nere­cunoscătoare. Respingătoare la chip. N u mă evită, din contră nu pierde ocaziunea sâ'm't spnc cu vocea ei piţ igăiată şi miorlăitoare : ,S'ar zic'' că sunteţi supurată, vi s'a spus cevn rău de mine ? — v'am fost desigur pârâtă pe nedrept". îmî aruncă o privire nesigură, paenjenită, piezişă şi cercetătoare căutând parcă să-mi răscolească întreg sufletul şi gându­rile.

Inteligentă, sârguitoare. a învă­ţat, cu multă uşurinţă carte şi lu­crări manuala pe care le execută c'o dexteritate şi delicateţă fără pere­che. Gata de revoltă, fără să а іьз curajul iniţiativei. Peste măsură ои lacomă, nimic n u o mulţumeşte , lu­crează z iua şi noaptea în vederea unuî câşt ig cât mal mare; setoasă de un trai mal bun este în stare să lucreze până la sleirea puterilor el.

Casă de Sănătate SPECIALA PENTRU

cLe F E M E I SU13 DllîECTIA

Doctoru lu i I. K 1 R I A C Chivuriţ primar; şeful serv. de gynécologie

al spitalelor Eforiei SECŢIE S E P A R A T A pentru BĂRBAŢI

(hemorouie. hernii, timion. calcule vesicale, stricturi uretrnlo, etc.

Strada Sf. Ionică %, In dosul Teatrului National — TELEFON 2/06 —

СШІІТАШ pentru mi­ce boală' sau scoaterea unuî Dinte fănl du­rere, la Policlinica

T Ă M Ă D U I R E A 5 , — C A L E A К Л Н О Ѵ Е І , — 5 ,

Discret prin Bibescu- Vodă 1 So vindecă, radi cal, repede, fără durere K e p u t i u ţ » , O i i a i i i s i » , S i f i l i s , U o a l c l u m e ş t i ç i d c l ' e m e î

Spălaturi, Pansamente, Vaccinări, fnjeclium cu Mercur, Sublimat,

E H R L I C H - 6 0 6 , arsenic ţ. a. Se aplică tratamentul orl-cărui doctor

se scot,se curăţă, se plombează, se pun cu preitirile cele mal avantavfoase

Eliberează cert i f icate mqdicale . D e s c h i s până l a ora 10 s e a r a

Corespondează cu provincia. 4779

1 L E Ü

i \ \ ! M i : si D U P A e lnireJuitijara faci şi Pudrei «AM» j Pastă c'o Djinni Apàçfe

f.s 1 leu U U U a L gur-S 1 lsv\

8. — No. 30. UNIVERSUL LITERAR Luni , 25 iulie, 1191

JSOUILE MARI PREMII OFERITE DE ZIARUL # #

„ U N I V E R S U L " ABONAŢILOR SĂI CU INGEPERE DELA 22 MAI, 1911

O NOUA VILA LA SINAIA «Vila Luigi», construită anume pentru tragerea viitoare, pe strada 1 C. Brătianu, în poziţia cea mal splendid*

*" " atlit din localitate

de mare valoare, cumpărat de la Industria metalică «Marcu», Bulevardul Elisabeta, 8.

U N DORMITOR Ъ L E M N Ш construit în marea fabrică de mobile de lemn

Marin V. Ganea, şoseaua Mihat-Bravul, No. 37 ei strada Şerba-nică. No. 10.— Sucursala caiea Victoriei, No. 107.

0 ELEGANTA GARNITURA de MOBILA p. SALONAŞ din trestie exotică ţi malaca emailată, compusă din :

O canapea, două fotoliuri, patru scaune şi o masă, cumpărate de la cunoscutul magazin Littmann. str. Lipscani, No. 3.

O G A R N I T U R A D E T O A L E T A J A P O N E Z Ă compusă din gin armuar cu oglindă, cu despărţituri pentru rufe şi haine, îmbrăcat cu stofă japoneză. Una toaletă cu marmura şi

oglindă din bambu veritabil. Una dormeză tapisată cu stofă japoneză Un scrin cu şeapte cutii lustruite şi Îmbrăcate cu stofă japo­neză. Un piedestal de bambu cu vas japonez. Una etajeră de perete, de bambu, Îmbrăcată cu stofă japoneză şi un ecaun tapisat tot cu stofă japoneză. Toate aceste obiecte sunt lucrate şi executate în mod artistic de către renumita fabrică de mobile de bambu E. A.

Pucher et Comp., Bulevardul Elisabeta, 15, cu sucursala calea Victoriei, 148.

JUMĂTATE GARNITURA MOBILA PENTRU INTRARE SE LEMN DE STEJAR eompusă din: Una canapea, 4 scaune, 3 marchize, 2 taburele, una masă ,cu geam de cristal. Toate Îmbrăcate în pluş fin broşat,

cumpărate de ia marele magazin de mobile «Compania americană», str. Carol, 74, vis-à-vis de piaţa cu flori, lângă hotel Dacia.

U N A S U F R A G E R I E M O D E R N A D I N L E M N M A S I V compusă dintr'un bufet elegant, o masă patent de 18 persoane şi 6 scaune tapisate, cumpărate de la cunoscuta «Expoziţie Mo­

dernă» de mobile Gildener Rosenthal et H'ascal, Bucureşti, strada Carol I, No 64.

Wl' i f i l l і\й hnHUäPlA < < S i r i u s email», compus din mal uCIflLIU UC UUldldlir; m u | t e bucăţi, cumpărate de 1» ma­

rele magazin A. Rechenberg ei fiu. Bucureşti; Lipscani, 15. e pumuei bărbăteşti de zi, de zefir sau JJ napanhí panta-IdllldŞI albe, cu piepţi de olanda; ° pCICtllI | o n î

(indispensabili) ;

6 p e r e c h i Ă L ? 6 b a t i s t e d e o l a n d ă cu

gra

mm°eT 1 ПАРАі-tlA i a r t i e r e d e I ПАРАІ-ПА bretele idem, cari ee 1 UCilUlC mătase 1 P™CW«> vor confecţiona după mă­

sură câştigătorului de cunoscutul magazm de lingerie «La patru sezoane», Victoriei, pasagiul Maca, vis-à-vis de poliţie.

2 Pite lll m A Aß haina ( s a c o b d u P ă m a s u r â şi alegerea sto-LfUaiuiHG « c lin Mic fe i ) c a r j 8 e v o r c o l )fecţiona de cu­

noscuta croitorie Jaques Grimberg, strada Academiei, 23. Гпа ПІІРЯІЙ ^ metri pânză de inişor cu borangic, ţesătură Ulld Dut Aid românească, cumpărata de la expoziţia Casei

şcoalelor.

2 лл<км'И'ПІіЧі d e a u r P e n t r u bărbat ілазиці H I L C ş i d o u ă pentru damă;

I c e a s o r n i c d e a r g i n t r u s e s c p e n t r u b ă r b a t ;

0 b r ă ţ a r ă d e a u r cu 3 d i a m a n t e ; lin inal d e a u r barbă- n n ; n i i i de aur n n : n a \ cu două III lliei tesc cu rubin; u " cu safir; brilante

f enrvirill da гАЯІп P e i l t r u 6 persoane, de alpaca veri-Э Г Л Ш Ш UC ICdIU tabilă, imitând argintul oxidat.

I ААнСПРПІі* d e masa, cu o figura oxidată, aşezat pe un 1 LCuMuIIIC postament aurit imitând bronzul. I ПЛП4ІІІІЙ de perete «secesion» cu vitrourl, având mersul 1 p i IIUIIla \ § z j j e > cumpărate de la marele magazin de cea­

sornice şi bijuterii en-gros şi en-detail Fraţii A. et 1. Roller, Bucureşti, strada Smârdan, No. 35, etajul I-iu.

0 ПІЯСІПЙ dA елі»І« «Erica», ultima perfecţiune, care scrie llIdŞIIId UC S t i l » vizibil in două culori, cumpărată de

la Compania «Ideal». Depozitul maşinelor de scris din Bu­cureşti, Palatul Eforiei, représentant Leonida Piokowski.

Ô ftAndllIa modernă culoa- лл Я с ;л | , п іл pentru biurou, PCIIUIIId rea nucului şi u U tCdSUnlll frumos nichelat, cumpărate de la cunoscutul magazin «Ceasornicăria Colţeî», stradá Colţeî, 31.

2 ПАІАРІПА d e P ' o a e > calitatea I, por- a ітбл de voiaj, ИТІСІІІІС t a t i v e p e ambele părţi ţi '* "USC p i e i e d e

crocodil.

2 ЯПЯРІ1ІА ІІА Pitfi «Juvenia», cumpărate de la «Compania dpaid№ u c r « s generală», biurou de informaţiunî, Bu­

cureşti, strada Smârdan, No. 29, etajul l-iu.

4 I l l u m i n a dl* PUCIll P e n t r u familie, de mână, calitate sa-IHdŞIIia UC IIISUI perioară, cu capacul de nuc.

( Illüci nä dA MICIII d e P ' c ' o r pentru familie, cu suveica Illdşllid UC lUSUl rotunda, dfr calitatea cea mai supe­

rioara ; coase şi brodează cu çea mal mare perfecţiune. Masa şi capacul de nuc. Cumpărate de la marele magazin de ma­şini de cusut «Compania anglo-americană», Bucureşti*, strada Carol No. 50, cu sucursale In Piteşti şi Câmpina. .

Î fpiimnaCA («цлІілрА bronzate, cn sticle colorate, cum-ниіііиаэс; l iu t l lu l t î p a r a t e , j e la cunoscutul magazin de

bijuterie Th. Radivon, Bulevardul Elisabeta, No. 8 bis. І і П (ГРЯІІШІПП niaPA perfecţionat, remontabil in timpul uu giaHivivii іна іс , mersului, cu diafragma de concert şi

6 cântece naţionale. Una \ i O a r ă m o d e ' Stradivarius, completă, cu arcuş, cutie

ІІПЯ ІІЙРНШПіѴа ^ e m a n a » f ° a r t e sonoră, cu tonuri de oţel, Ulk«,.Hal nlUlllld burduful dublu impermeabil şi colţurile îm­

brăcate cu metal. de concert veritabilă, italiană, in lemn de palisandru şi elegant ornată cu sidef, cum­

părate de la cunoscutul magazin de muzică Jean Feder, ca­lea Victoriei, 54.

cu flori artistice lucrate !n foc ;

cu safir; şi safir la mijloc.

2 ceasornice de metal marca «Sonia» 2 portlotögrafil de por(o|an japonez, Un pince-nez barate4 una pereche ochelari dublé; 2 lorgnioane H J 4 Î ^ W I S A Î S Î P Î -

tică «Ocularium», str. Doamnei, 27, unieul institut pus sub direcţiunea ştiinţifică a d-rulul Gheorghe D. Fischer, oculist.

ІІП fPilItlAC P r e m i u pentru grădină, «Şanticler», compus din UU irUHlwS u n с о с о ^ j o u a gäinj şj douîsprezece puişori. lin Pil PC c o m P l e t de limba franceză ; idem unul de stenogra-UU IUI S fie^ i , j e m unul de dactilografie, cari se vor preda

de cunoscutul profesor Henry H. Duployen, strada Edgare Quinet, No. 5. сл ласлід conţinând fie-care cremă, pudră şi săpun «Flora», OU UISClC făcute anume pentru abonaţii noştri.

Afară de acestea, toţi abonaţi! mal primesc in mod gratuit «Universul Literar», iar la facerea abonamentului, un volum din interesanta scriere t Memoriile Regelui Carol I.