Tradus şi revizuit de IER (www.ier.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUISECŢIA A TREIA

HOTĂRÂREAdin 29 aprilie 2014

În cauza Preda şi alţii împotriva României(Cererile nr. 9584/02, 33514/02, 38052/02, 25821/03, 29652/03, 3736/03,

17750/03 şi 28688/04)Strasbourg

Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferimodificări de formă.

În Cauza Preda şi alţii împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep

Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos,Johannes Silvis, Valeriu Griţco, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 8 aprilie 2014,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află opt cereri (nr. 9584/02, 33514/02, 38052/02, 25821/03, 29652/03,3736/03, 17750/03 şi 28688/04) îndreptate împotriva României, prin care paisprezece resortisanţi aiacestui stat („reclamanţii”) au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărareadrepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).

Informaţiile privind reclamanţii, numele reprezentanţilor acestora şi datele introducerii cererilor suntmenţionate în tabelul anexat.

2. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna CatrinelBrumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Cererile au fost comunicate Guvernului la următoarele date: 5 iulie 2010 (nr. 9584/02), 14octombrie 2009 (nr. 33514/02), 16 aprilie 2008 (nr. 38052/02), 22 octombrie 2009 (nr. 25821/03),12 ianuarie 2010 (nr. 29652/03), 1 septembrie 2008 (nr. 3736/03), 2 aprilie 2009 (nr. 17750/03) şi 23iulie 2007 (nr. 28688/04).

4. Atât reclamanţii, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise suplimentare [art. 54 § 2 lit. c) dinRegulamentul Curţii].

5. În urma abţinerii doamnei Iulia Antoanella Motoc, judecător ales să reprezinte România (art. 28din Regulament), preşedintele camerei a desemnat-o pe doamna Kristina Pardalos în calitate dejudecător ad-hoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi art. 29 § 1 din Regulament).

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

6. Capetele de cerere prezentate se referă la proceduri administrative şi/sau judiciare pentrudespăgubire sau restituire, iniţiate de reclamanţi în calitate de beneficiari ai legilor privind restituireabunurilor confiscate sau naţionalizate de regimul comunist, care au fost adoptate de România dupăcăderea acestui regim, în decembrie 1989.

A. Circumstanţele specifice fiecărei cereri

7. Faptele specifice fiecăreia dintre cereri, astfel cum au fost prezentate de părţi, se pot rezumadupă cum urmează.

1. Cererea nr. 9584/02 introdusă de doamna Victoria Preda

8. Prin hotărârea definitivă din 5 iunie 1991, comisia înfiinţată în comuna Oarja (Argeş), întemeiatăpe Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, a restituit locuitorilor acestei comune mai multe zeci dehectare de teren.

9. La 2 iunie 1997, reclamanta a devenit proprietara unei parcele de 5 500 m² situate pe teritoriulacestei comune, ca urmare a donaţiei făcute acesteia de către E.V. a unui teren care i-a fost restituitacestuia din urmă prin decizia administrativă din 5 iunie 1991.

a) Litigiile privind procedura de restituire

10. Prin hotărârea definitivă din 19 septembrie 2001, Curtea de Apel Piteşti a anulat deciziaadministrativă de restituire din 5 iunie 1991. S-a considerat că parcela în cauză nu era situată peteritoriul comunei Oarja, ci pe cel al comunei Bradu (judeţul Argeş) şi că, aşadar, aceasta trebuiarestituită locuitorilor comunei Bradu şi nu locuitorilor comunei Oarja.

11. Ulterior, întregul teren restituit locuitorilor comunei Oarja – inclusiv cei 5 500 m² a cărorproprietară devenise reclamanta la 2 iunie 1997 – a fost restituit locuitorilor comunei Bradu, prindecizii administrative definitive.

Beneficiarii acestor restituiri au vândut terenurile lor unor terţi. Societatea comercială SC AwsSingapore Properties SRL a cumpărat de la aceşti terţi un teren care includea, conform reclamantei,cei 5 500 m² asupra cărora aceasta deţinea un titlu de proprietate, şi a construit acolo un centrucomercial.

12. Prin hotărârea definitivă din 14 martie 2011, Tribunalul Argeş, în baza unui raport de expertizăşi constatând că terenul de 5 500 m² care aparţinea reclamantei era diferit de cel aparţinând unor terţi,inclusiv societatea comercială SC Aws Singapore Properties SRL, a refuzat să anuleze titlul deproprietate al societăţii comerciale.

13. Susţinând că raportul de expertiză luat în considerare în procedura sus-menţionată era inexactşi că terenul vândut terţilor, inclusiv societăţii comerciale citate, corespundea în realitate terenului săude 5 500 m², reclamanta a formulat o plângere penală, în urma căreia, conform părţilor, în 2010, a fostîncepută urmărirea penală împotriva expertului în cauză. Procedura este încă pendinte.

b) Alte litigii

14. La 16 octombrie 2000, reclamanta a introdus o acţiune împotriva întreprinderii Arpechim, careexploata petrol pe un teren învecinat. Aceasta solicita să fie despăgubită pentru pagubele pe care,conform acesteia, le-ar fi provocat pe terenul său o deversare de petrol.

15. Prin hotărârea definitivă din 17 noiembrie 2004, Curtea de Apel Piteşti a dispus caîntreprinderea să procedeze la curăţarea terenului reclamantei şi i-a acordat acesteia 601 727 320 lei(ROL) cu titlu de despăgubire.

Prin hotărârea definitivă din 13 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie a constatat că, dincauza reclamantei, întreprinderea Arpechim nu a putut să execute decât parţial hotărârea din 17noiembrie 2004.

2. Cererea nr. 33514/02 introdusă de domnul Alexandru Mocănaşu

16. În 1977, autorităţile au procedat la demolarea unei case care aparţinea reclamantului, situată încentru oraşului Iaşi. Acesta a fost relocat într-un apartament situat într-un cartier periferic al acestuioraş. Persoana în cauză şi soţia acestuia au ocupat locuinţa în calitate de locatari până în 1991, an încare au cumpărat-o.

17. În 1985, terenul pe care era construită casa, cu o suprafaţă de 246 m², a fost expropriat prindecret. Reclamantului nu i s-a acordat nicio despăgubire.

18. După căderea regimului comuniste şi adoptarea Legii nr. 18/1991, reclamantul a solicitatrestituirea terenului. Atât Prefectul judeţului Iaşi – prin decizia din 15 septembrie 1993 – cât şiinstanţele naţionale au respins cererea acestuia, pe motiv că Legea nr. 18/1991 nu permitea o astfelde restituire.

19. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantul a depus la Prefectura Iaşi o cerere dedespăgubire pentru casă şi pentru teren. Acesta a fost informat că era necesar să aştepte intrarea învigoare a normelor de aplicare a legii menţionate.

20. Prin Decizia nr. 645 din 22 martie 2006, Primăria Municipiului Iaşi a respins cererea de

despăgubire pentru casă, pe motiv că aceasta fusese demolată în urma seismului din 1977, dar i-aacordat pentru teren o despăgubire care trebuia să fie calculată şi acordată în conformitate cuprocedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.

21. Prin decizia din 8 iulie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis, înfavoarea moştenitorilor reclamatului, decedat în februarie 2005, dispoziţii de plată, ca despăgubirepentru teren, în valoare de 60 354,25 lei (RON), către domnul Mihai Mocănaşu, şi de aceeaşi valoarecătre doamna Liliana Macovei.

22. Reclamanţii nu au primit nici până în prezent sumele acordate prin decizia din 8 iulie 2008.

3. Cererea nr. 38052/02 introdusă de domnul Manole Corocleanu

23. Reclamantul a introdus cereri de restituire privind mai multe bunuri.

a) Imobilul situat pe Strada Libertăţii nr. 40, Sighişoara

24. La 31 august 2007, reclamantului i s-a restituit acest imobil aşa cum era la acea vreme, cucontracte de închiriere în derulare pentru zece unităţi locative. Acesta afirmă că, din momentulrestituirii, locatarii îi ocupă proprietatea fără nicio contribuţie şi că autorităţile locale refuză să se achitede obligaţia pe care le-ar impune-o Legea nr. 84/2008 de a reloca persoanele în cauză.

b) Imobilul situat pe Strada Libertăţii nr. 68, Sighişoara

25. Acest imobil a fost vândut locatarilor. Reclamantului i s-a acordat, în temeiul Legii nr. 112/1995,o despăgubire pe care a primit-o la o dată neprecizată.

c) Imobilul situat pe Bulevardul Kogălniceanu, Bucureşti

26. La 24 iunie 1992, reclamantul a iniţiat în faţa Tribunalului Bucureşti o procedură judiciară învederea restituirii acestui imobil. După pronunţarea unei hotărâri de către acest tribunal şi a uneidecizii de Curtea de Apel Bucureşti, procedura s-a încheiat prin hotărârea definitivă din 19 noiembrie2004, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respingea cererea reclamantului, pe motiv că nu maiera posibil să se stabilească exact partea care aparţinuse părinţilor reclamantului, din cauzaamenajărilor interioare succesive efectuate asupra ansamblului imobiliar în care se afla bunul solicitat.

27. Persoana în cauză a introdus, de asemenea, o cerere administrativă de restituire în 2001.Acest imobil i-a fost restituit prin decizia administrativă din 21 februarie 2004. Ulterior, în 2008, acestal-a vândut unor terţi.

d) Imobilul situat pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 24, Sibiu

28. Prin hotărârea din 2006, confirmată prin hotărârea definitivă din 23 octombrie 2007 aTribunalului Sibiu, Primăria Sibiu a fost obligată, în temeiul Legii nr. 10/2001, să îi acordereclamantului o despăgubire pentru acest imobil, a cărui restituire în natură nu era posibilă.

La 26 februarie 2008, Primarul oraşului Sibiu a emis o decizie prin care se recunoştea dreptulreclamantului de a primi o despăgubire pentru imobil. Până în prezent, nu a fost stabilită nicio sumă înaceastă privinţă.

e) Terenul forestier de 123 ha situat în Judeţul Mureş

29. Reclamantul a depus cererea de restituire în 1994. Terenul în cauză i-a fost restituit eşalonat,în perioada 2006-2007.

f) Terenul situat în Judeţul Sibiu

30. Moştenitor al unui teren din regiunea Şelimbăr (Sibiu), care aparţinuse părinţilor săi,reclamantului i s-a restituit o parte din acest teren şi i s-a oferit un alt teren drept compensaţie pentrupartea nerestituită.

4. Cererea nr. 25821/03 introdusă de domnul Ioan Butoi

31. În februarie 1995, reclamantul a formulat în faţa Curţii de Apel Braşov o acţiune în restituireaunui teren intra-muros situat în Râşnov (judeţul Braşov). În sprijinul cererii sale, acesta a invocatLegea nr. 18/1991 a fondului funciar. Acesta a anexat la cerere documente din care reieşea că fuseseproprietarul unui teren de aproximativ 328 m² din Râşnov, pe care statul l-a preluat în mod abuziv, înopinia acestuia, în absenţa oricărui titlu.

32. Cererea sa a fost respinsă prin hotărârea definită din 17 martie 1997 a Curţii Supreme deJustiţie, pe motiv că acesta nu avea dreptul să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 18/1991.

33. Ca urmare a modificărilor succesive aduse de Legea nr. 18/1991 şi de alte legi privindrestituirea proprietăţilor, Prefectura Braşov a solicitat de mai multe ori Primăriei Râşnov, în 2002, să îirestituie reclamantului terenul sau, în lipsa unui teren disponibil, să îi acorde persoanei în cauză odespăgubire în termenul prevăzut la art. 23 din Legea nr. 10/2001.

La 12 iulie 2007, Primăria Braşov a respins această cerere, pe motiv că nici reclamantul, decedatîn 2003, nici moştenitorul acestuia nu prezentaseră toate documentele necesare pentru examinareacererii, în special „actul de expropriere” şi o declaraţie notarială pe propria răspundere, care să atestecă reclamantul nu fusese despăgubit pentru „exproprierea” suferită.

5. Cererea nr. 29652/03 introdusă de domnul Reimar Karl Orendi

34. La 19 septembrie 2001, după adoptarea Legii nr. 10/2001, reclamantul şi alţi membri ai familieisale au depus o cerere de restituire a unui bun imobil care includea o cabană şi un teren de 200 m²,situate în Păltiniş (judeţul Sibiu).

Ulterior decesului reclamantului, la 10 iunie 2005, procedura a fost continuată de moştenitoriiacestuia, şi anume văduva sa, Mariana Orendi, şi B.O.

Prin hotărârea definitivă pronunţată la 28 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia a dispus caPrimăria Păltiniş să le acorde o despăgubire doamnei Orendi şi lui B.O. pentru cota-partereprezentând jumătate din bun. Hotărârea în cauză nu a fost executată nici până în prezent.

6. Cererea nr. 3736/03 introdusă de doamna Rodica Rodan şi domnul Sorin Rodan

35. În 1950, statul, invocând Decretul nr. 92/1950, a preluat imobilul de pe Strada Moise Nicoarănr. 28 din Bucureşti, care aparţinea mamei reclamanţilor, doamna Lidia Rodan. Imobilul a fost împărţitulterior în trei apartamente, fiecare ocupând câte un etaj, pe care statul l-a închiriat.

Până în 1990, doamna Rodan a solicitat de mai multe ori autorităţilor comuniste să îi restituiebunul, însă fără succes. Aceasta susţinea că situaţia sa nu intra în domeniul de aplicare a Decretuluinr. 92/1950.

36. După căderea regimului comunist, la sfârşitul lunii decembrie 1989, doamna Lidia Rodan areiterat, fără succes, în faţa autorităţilor solicitarea de a i se restitui bunul, argumentând cănaţionalizarea acestuia era ilegală.

În 1993, aceasta a informat locatarii imobilului că fusese privată ilegal de bunul său şi că intenţionasă îl recupereze. De asemenea, le-a solicitat să caute alte soluţii pentru locuinţă.

Lidia Rodan a decedat în 1995, lăsând bunurile sale moştenire celor doi copii, care au continuatdemersurile întreprinse de aceasta.

La 30 septembrie 1996, statul a vândut apartamentul situat la primul etaj al imobilului locatarilorcare îl ocupau.

37. Prin hotărârea din 20 noiembrie 1998, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a admis acţiunea înrevendicare imobiliară introdusă de reclamanţi, a confirmat ilegalitatea naţionalizării de către stat şi adispus restituirea imobilului către reclamanţi, proprietarii legitimi. Această hotărâre a fost confirmată,în ultimă instanţă, la 3 februarie 2000, printr-o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

38. La 27 ianuarie 2002, Primăria Bucureşti, administratorul locuinţelor de stat, a dispus restituireabunului în cauză, cu excepţia apartamentului de la primul etaj, care nu mai era proprietatea statului.

39. La 13 februarie 2002, reclamanţii au solicitat Primăriei Bucureşti restituirea acestui apartamentsau, în caz contrar, să le fie acordată o despăgubire constând într-o sumă echivalentă valorii sale.

40. Prin hotărârea definitivă din 14 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea înjustiţie introdusă de reclamanţi cu scopul de a obţine anularea vânzării de către stat a apartamentuluisituat la primul etaj. După ce a constatat legalitatea titlurilor de proprietate ale reclamanţilor şi aleterţilor dobânditori, aceasta a refuzat să anuleze vânzarea, bazându-se pe buna-credinţă pe care auavut-o terţii la cumpărare.

41. Până în prezent, reclamanţii nici nu au reintrat în posesia apartamentului şi nici nu au obţinut odespăgubire.

7. Cererea nr. 17750/03 introdusă de doamna Ilinca Burcea şi domnul Năstase Burcea

42. Doamna Ilinca Burcea este mama domnului Năstase Burcea.

a) Procese civile privind terenul

43. La 6 iunie 1995, în temeiul Legii nr. 18/1991, reclamantei i-a fost acordat un titlu de proprietatepentru un teren de 4,42 ha situat în Tătărăştii de Jos (judeţul Teleorman). Reclamanţii au utilizatnestânjeniţi terenul în cauză până în 1999.

44. În 1996, un titlu de proprietate pentru acelaşi teren a fost emis unor terţi. Aceştia au introdus oacţiune în anularea titlului de proprietate al reclamantei, acţiune respinsă prin hotărârea definitivă a

Curţii de Apel Bucureşti din 24 octombrie 2001, cu motivarea că terţii aveau posibilitatea să iniţieze ocerere de rectificare a titlului de proprietate al reclamantei.

45. Terţii au introdus o astfel de acţiune, care a fost respinsă prin hotărârea definitivă a Curţii deApel Bucureşti din 12 septembrie 2002.

46. Până în prezent, cele două titluri de proprietate emise pe numele reclamantei, pe de o parte, şi,pe de altă parte, al terţilor au rămas nemodificate.

47. Prin comunicarea din 4 octombrie 2013, Primăria Tătărăştii de Jos a informat Guvernul că eraobligaţia comisiei judeţene de fond funciar sau pentru stabilirea despăgubirilor din Teleorman, înfiinţatăîn temeiul Legii nr. 165/2013, de a anula, în temeiul art. 47 alin. (1) din legea respectivă, unul din celedouă titluri de proprietate emise în prezenta cauză.

b) Procese penale pentru tulburare de posesie a terenului

48. Între timp, la 6 aprilie 1998, Secţia Penală a Tribunalului Teleorman a achitat-o pe reclamantăde acuzaţiile de tulburare de posesie a terenului, aduse împotriva acesteia de terţii care deţineau, larândul lor, un titlu de proprietate asupra acelaşi bun.

49. Terţii au formulat o nouă plângere penală în iulie 1998. Prin hotărârea definitivă din 11 ianuarie1999, Tribunalul Teleorman a condamnat-o pe reclamantă la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarepentru tulburare de posesie a terenului.

50. În iunie 1998, reclamanta a depus o plângere penală împotriva aceloraşi terţi pentru tulburarede posesie a terenului. Prin hotărârea definitivă din 23 februarie 1999, Secţia Penală a TribunaluluiTeleorman i-a condamnat pe terţi pentru tulburare de posesie a terenului, în temeiul art. 220 C. pen.

51. Prin hotărârea definitivă din 19 septembrie 2002, Tribunalul Teleorman, sesizat cu o acţiune derevizuire, a anulat hotărârile de condamnare din 11 ianuarie şi 23 februarie 1999, constatând că aufost emise titluri de proprietate atât în favoarea reclamantei, cât şi a terţilor, şi că, prin urmare, toţibeneficiarii aveau dreptul să utilizeze terenul în cauză.

8. Cererea nr. 28688/04 introdusă de domnii Alexandru Baizath, Francisc Bajsat şi Istvan Bajsatşi doamnele Susana Konradi şi Victoria Bajzat

52. În 1953, în temeiul Decretului nr. 398/1953, statul a confiscat un teren de 6 500 m² careaparţinea soţilor F.

Ulterior, acest teren a devenit proprietatea, întâi a lui B.S. şi apoi a Cooperativei Agricole deProducţie din localitatea Nimigea.

53. Reclamanţii sunt moştenitorii lui B.S. Printr-o decizie din 28 ianuarie 1992, pronunţată întemeiul Legii nr. 18/1991, Comisia locală de fond funciar sau pentru stabilirea despăgubirilor dinNimigea i-a atribuit lui B.S. proprietatea unui teren care include terenul sus-menţionat.

54. B.S. a devenit oficial proprietar la 8 iunie 1995, pe baza unui proces-verbal care încheiaprocedura de restituire.

55. T.S., K.C. şi K.R. sunt moştenitorii soţilor F. Printr-o decizie administrativă din 1991, comisialocală le-a atribuit, în temeiul Legii nr. 18/1991, proprietatea unui teren de 4,48 ha, fără să precizezeînsă amplasarea acestuia.

Cererea lor vizând acordarea terenului de 6 500 m² confiscat soţilor F. în 1953 a fost respinsă pemotiv că B.S. devenise proprietarul acestuia la 8 iunie 1995.

56. După intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2000 de modificare a Legii nr. 18/1991, T.S., K.C. şi K.R.şi-au reiterat cererea de acordare a proprietăţii terenului în litigiu.

Printr-o decizie din 20 noiembrie 2000, Comisia judeţeană de fond funciar sau pentru stabilireadespăgubirilor din Bistriţa-Năsăud a anulat procesul-verbal din 8 iunie 1995 (supra, pct. 54) şi a obligatcomisia locală să le acorde T.S., K.C. şi K.R. proprietatea asupra terenului de 6 500 m², utilizat pânăatunci de B.S.

57. În 2001, B.S. a introdus o acţiune în justiţie, prin care solicita anularea deciziei din 20noiembrie 2000. După decesul lui B.S., reclamanţii au continuat procedura.

La 19 decembrie 2003, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins acţiunea, considerând că, având învedere probele de la dosar, T.S., K.C. şi K.R. erau îndreptăţiţi să li se recunoască un drept deproprietate asupra terenului în cauză.

58. Până în prezent, reclamanţii nici nu au obţinut proprietatea asupra altui teren şi nici nu au primitvreo despăgubire.

59. Într-o comunicare din 2 octombrie 2013, Primăria Nimigea a informat Guvernul că era obligaţiaComisiei locale din Nimigea, înfiinţată în temeiul Legii nr. 165/2013, să facă moştenitorilor lui B.S. onouă propunere de acordare a proprietăţii asupra unui teren cu aceeaşi suprafaţă precum acela acărui proprietate fusese atribuită lui B.S. în 1992.

B. Hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României şi incidenţa acesteia asupraaltor cauze similare

60. La 12 octombrie 2010, Curtea a pronunţat hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotrivaRomâniei (nr. 30767/05 şi 33800/06). În această hotărâre, a reţinut, în special, că statul român trebuiasă adopte, în termen de optsprezece luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, măsuri generalevizând eficienţa mecanismului de despăgubire şi restituire, precum şi protejarea efectivă, în acestcontext, a drepturilor prevăzute la art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Curtea a hotărât, de asemenea, să amâne, pentru o perioadă de optsprezece luni de la datarămânerii definitive a hotărârii, examinarea tuturor cererilor rezultate din aceeaşi problematicăgenerală, până la adoptarea de către autorităţile române a unor măsuri care să poată oferi o reparaţiecorespunzătoare tuturor persoanelor vizate de legile de reparaţie (Maria Atanasiu şi alţii, citatăanterior, pct. 241 şi pct. 6 şi 7 din dispozitiv).

61. Asemenea multor alţi reclamanţi aflaţi într-o situaţie similară, reclamanţii din prezenta cauză aufost informaţi că examinarea cererilor acestora va fi suspendată până la 12 iulie 2012 şi că proceduraulterioară va fi stabilită de Curte în lumina măsurilor de executare a hotărârii-pilot, care vor fi adoptatede guvernul român.

62. La 5 iunie 2012, Curtea a decis să admită cererea Guvernului de prelungire până la 12 aprilie2013 a termenului care îi fusese acordat pentru a remedia disfuncţionalităţile mecanismului dedespăgubire şi restituire, în conformitate cu deciziile adoptate de Curte în hotărârea-pilot a acesteia.

63. La 2 aprilie 2013, la cererea Guvernului, Curtea a prelungit acest termen până la 12 mai 2013.64. La 7 mai 2013, Curtea a decis să menţină amânarea examinării cererilor rezultate din

problematica vizată de hotărârea-pilot până la examinarea de către aceasta a consecinţelor aplicăriide către Guvern a hotărârii-pilot.

65. La 16 mai 2013, Parlamentul a adoptat Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizareaprocesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioadaregimului comunist în România.

66. La 10 septembrie 2013, Curtea a decis să solicite părţilor să formuleze observaţii privindeficienţa mecanismului de restituire şi despăgubire, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.165/2013.

67. La 10 octombrie 2013, părţile au formulat observaţii ca răspuns.

II. Dreptul intern relevant

A. Cadrul legislativ, practica administrativă şi jurisprudenţa instanţelor în ceea ce priveştedreptul la restituire şi/sau despăgubiri, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013

68. Principalele dispoziţii legislative, practica administrativă şi jurisprudenţa referitoare la restituireaşi despăgubirea pentru bunurile imobile şi terenurile naţionalizate sau confiscate de stat în perioadaregimului comunist au fost descrise în hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii (citată anterior, pct. 44-80,cu trimiterile prevăzute acolo).

69. Art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv înperioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, care a intrat în vigoare la 14 februarie 2001, prevedea căbeneficiarii dispuneau de un termen de şase luni pentru a solicita restituirea bunului lor sau odespăgubire, nerespectarea acestuia atrăgând pierderea dreptului. Ulterior, acest termen a fostmodificat până la 14 februarie 2002 prin ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 109/2001 şi nr.145/2001.

B. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în naturasau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunistîn România.

70. Dispoziţiile relevante în speţă din Legea nr. 165/2013, intrată în vigoare la 20 mai 2013, secitesc după cum urmează:

Capitolul IIRestituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist

Art. 3

„În înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:

[...]

7. grija notarială: ghidurile privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare utilizate decamerele notarilor publici, actualizate în condiţiile impuse de art. 771 alin. (5) [privind valoarea decirculaţie a bunurilor imobile] din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal […]”

Art. 4

„Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţileînvestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor înmateria restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflatepe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării învigoare a prezentei legi.”

Art. 5

„În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, la nivelul fiecărei unităţiadministrativ-teritoriale se constituie, prin ordin al prefectului, Comisia locală pentru inventariereaterenurilor […]”.

Art. 8

„(1) În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, comisiile locale defond funciar au obligaţia de a centraliza toate cererile de restituire nesoluţionate, în vedereastabilirii suprafeţei de teren necesare în vederea finalizării procesului de restituire.”

Art. 11

„(1) Comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar aMunicipiului Bucureşti au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerileîn posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.”

Art. 12

„În situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă,după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciarsau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, fostului proprietar saumoştenitorilor acestuia li se va atribui un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine:

a) pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar;

b) pe izlazul comunal;

[…]

d) pe terenul proprietate publică, trecut în condiţiile legii în proprietatea privată a statului, sau peterenul proprietate privată a statului, care a fost administrat de institute, staţiuni de cercetare şiinstituţii publice pe raza localităţilor învecinate, aflate în acelaşi judeţ;

[...]

(3) Atribuirea terenurilor de către comisia locală se face în ordinea de înregistrare a cereriloriniţiale de restituire, cu respectarea strictă a ordinii categoriilor de teren prevăzute la alin. (1).Fostul proprietar sau moştenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fondfunciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii.”

Art. 13

„(1) În situaţia în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă,reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unităţiiadministrativ-teritoriale, chiar dacă acestea s-au aflat în proprietatea statului român înainte deanul 1948, au intrat ulterior în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvicedupă această dată.

(2) În situaţia în care pe raza unităţii administrativ-teritoriale nu există teren forestier disponibil,reconstituirea dreptului de proprietate se face pe terenuri forestiere situate pe raza altor unităţiadministrativ-teritoriale din judeţ, cu aprobarea comisiei judeţene de fond funciar […]”

Capitolul IIIAcordarea de măsuri compensatorii

Art. 16

„Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilorînvestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte,care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).”

Art. 17

„(1) In vederea finalizării procesului de restituire în natura sau, după caz, în echivalent aimobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţionalăpentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează însubordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege careconţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;

b) dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor;

[...]”

Art. 21

„(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite înnatură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţinpropunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la bazaemiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii lamomentul emiterii deciziei

[...]

(3) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale, emise în conformitate cu Legea nr.10/2001 […] se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului delegalitate de către prefect. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativnr. 554/2004 […] rămân aplicabile.

(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile ladata intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă înpuncte. Un punct are valoarea de un leu.

[...]

(9) În cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia decompensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.”

Art. 24

„(1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului deproprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectateprin măsuri de plafonare.”

Art. 27

„(1) Punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziţionarea deimobile din Fondul naţional la licitaţia publică naţională, începând cu data de 1 ianuarie 2016.”

Art. 31

„(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devremede 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.

(2) În aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, AutorităţiiNaţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% dinnumărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilornaţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul FinanţelorPublice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitaţiilornaţionale de imobile.

(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei legi.

Capitolul IVMăsuri privind urgentarea soluţionării

cererilor de retrocedare

Art. 32

„(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile1 în carepersoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţileînvestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scrisdocumentele necesare soluţionării cererii sale.”

Art. 33

„(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr.10/2001 […] înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de aemite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

[...]

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr depeste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.”

Art. 34

„(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vorfi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţiadosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

„(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării învigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cuexcepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.”

Art. 35

„(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care seconsideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii,în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzutela alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionareacererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţeişi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea demăsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxajudiciară de timbru.”

Capitolul VIDispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 41

„(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către ComisiaCentrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şia sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării învigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri dedespăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru StabilireaDespăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor încondiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zilede la emitere.

(5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreştidefinitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.”

Art. 47

„[...]

(2) În cazul existenţei unei suprapuneri totale sau parţiale ca urmare a emiterii a două sau maimulte titluri de proprietate pe aceleaşi amplasamente, comisia judeţeană este competentă sădispună anularea totală sau parţială a titlurilor emise ulterior primului titlu.

(3) Comisia judeţeană va dispune emiterea unui nou titlu în locul celui anulat sau, după caz, vapropune acordarea de măsuri compensatorii potrivit [prezentei legi].”

C. Dispoziţii relevante ale normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013

71. La 19 iunie 2013, Guvernul a adoptat Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, intrate învigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial, la 29 iunie 2013.

Capitolele I şi II din norme conţin dispoziţii privind constituirea şi modul de funcţionare ale comisieiprevăzute la art. 5 din lege.

Capitolul III descrie procedura de valorificare în numerar a punctelor, prevăzută la art. 31 din lege,ale cărui dispoziţii relevante în speţă se citesc după cum urmează:

Art. 20

„(1) În situaţia în care drepturile care decurg din deciziile de compensare se transmit, în tot sauîn parte, sau se valorifică parţial în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile ori în numerar,Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite certificate de deţinător de puncte.

(2) În baza deciziei de compensare emise pe numele titularului dreptului de proprietate se emit,cu titlu individual, certificate de deţinător de puncte, în următoarele situaţii:

[...]

(3) Forma, modul de înregistrare şi termenul de emitere a certificatului de deţinător de punctese stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Decizia de compensare care a stat la baza emiterii certificatului de deţinător de puncte sereţine de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.”

Art. 21

„(4) Titlul de plată se comunică, în original, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelorîndreptăţite.

(5) La stabilirea valorii titlului de plată se face conversia unui punct la valoarea de 1 leu.

(6) Procedura de plată se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 31decembrie 2016, şi se aprobă prin ordin.”

Art. 22

„(1) Titlurile de plată aferente titlurilor de despăgubire se emit în ordinea de înregistrare adosarelor de opţiune constituite la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor anteriorintrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi a titlurilor de despăgubire emise în condiţiile art. 41 dinaceeaşi lege.

(2) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite untitlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică în 5 zile de la emitere Ministerului FinanţelorPublice şi persoanelor îndreptăţite.

(3) Procedura de plată a titlurilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte de Ministerul FinanţelorPublice, până la data de 31 decembrie 2013 şi se aprobă prin ordin.”

72. Prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1857/2013, intrat în vigoare la 26 noiembrie 2013,a fost aprobată Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) dinLegea nr. 165/2013. Art. 1 este redactat după cum urmează:

Art. 1Proceduri de plată

„[...]

(3) Titlurile de plată emise conform Ordinului preşedintelui ANRP […] se transmit săptămânalde către ANRP la Ministerul Finanţelor Publice în 5 zile de la emitere. [...]

(6) Plăţile se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice în termen de maximum 175 dezile de la primirea titlului, fără a depăşi termenul prevăzut de art. 41 alin (4) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent,a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Acestea vor fiprocesate în ordinea cronologică primirii de la ANRP şi în limita creditelor bugetare deschise cuaceastă destinaţie […]”

D. Reglementarea relevantă privind evaluarea bunurilor

73. Dispoziţiile relevante în speţă din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal se citesc astfel:

Art. 771

„(1) La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridiceîntre vii […] contribuabilii datorează un impozit […]

(4) Impozitul […] se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferădreptul de proprietate […] În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii orientativestabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici, impozitul se va calcula la aceastăvaloare […]

(5) Camerele notarilor publici vor actualiza, o dată pe an, expertizele privind valoarea decirculaţie a bunurilor imobile care vor fi comunicate la direcţiile teritoriale ale MinisteruluiFinanţelor Publice."

74. Conform OG nr. 24/2011, intrată în vigoare la 5 septembrie 2011, evaluarea de bunuri imobilepoate fi efectuată doar de către experţi autorizaţi de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România,potrivit procedurii şi în condiţiile stabilite de această ordonanţă.

ÎN DREPT

I. Observaţie preliminară

75. Curtea constată că unii reclamanţi au decedat în perioada în care cererile acestora eraupendinte în faţa sa şi că a fost informată de moştenitorii menţionaţi în tabelul din anexă că aceştiadoreau să continue procedura iniţiată de reclamanţii decedaţi. În speţă, nimic nu se opunerecunoaşterii de către Curte a calităţii acestor moştenitori de a se substitui reclamanţilor decedaţi.

II. Cu privire la conexarea cererilor

76. Curtea consideră că, în interesul unei bune administrări a justiţiei, este necesară conexareacererilor, în temeiul art. 42 § 1 din Regulamentul Curţii, ţinând seama de similitudinea lor în ceea cepriveşte faptele şi problemele juridice pe care le ridică.

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauzaineficienţei legilor de restituire şi despăgubire

A. Cu privire la admisibilitate

1. Argumentele părţilor

a) Guvernul

77. Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne. În această privinţă, precizează că Legeanr. 165/2013, intrată în vigoare la 20 mai 2013 şi completată de normele de aplicare a acesteia,adoptate la 19 iunie 2013, a modificat semnificativ mecanismul de restituire şi despăgubire în privinţabunurilor confiscate sau naţionalizate de regimul comunist şi că această lege permite acumsoluţionarea eficientă a capetelor de cerere întemeiate de reclamanţi pe art. 6 din Convenţie şi art. 1din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

78. Guvernul precizează că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată ca răspuns la hotărârea-pilotpronunţată de Curte şi în urma cooperării cu organele Convenţiei. Această lege ar oferi nu doarreclamanţilor din prezenta cauză şi celor care au formulat capete de cerere similare, dar şi oricăreialte persoane interesate o soluţionare eficientă a cererilor lor privind funcţionarea mecanismului derestituire şi despăgubire. Conform Guvernului, prin realizarea unei reale revizuiri a legislaţiei înmaterie, cu noi norme de procedură clare şi simplificate, legea ar îndeplini criteriile formulate de Curteîn hotărârea-pilot a acesteia. Aceasta ar introduce, în special, termene obligatorii pentru etapeleadministrative ale procedurii, un control jurisdicţional efectiv şi o eşalonare a despăgubirilor.

De asemenea, reclamanţii ar trebui să fie obligaţi să exercite calea de atac prevăzută de Legea nr.165/2013, accesibilă şi efectivă, în opinia Guvernului.

i. Prezentare generală a modificărilor introduse de Legea nr. 165/2013

79. Guvernul consideră, în primul rând, că mecanismul de restituire, astfel cum a fost modificat deLegea nr. 165/2013, răspunde criticilor formulate de Curte în hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii(citată anterior). În această privinţă, acesta precizează că, spre deosebire de legile anterioare, Legeanr. 165/2013 introduce termene stricte şi realiste pentru toate etapele administrative, însoţite desancţiuni în caz de nerespectare şi de un control jurisdicţional, precum şi că acţiunile în justiţie careprivesc aplicarea acestei legi vor fi scutite de cheltuielile de judecată. În plus, menţionează că noualege oferă o abordare unitară a chestiunii restituirii proprietăţilor, stabilind cadrul şi principiile derestituire. Adaugă că dispoziţiile sunt completate de alte legi de reparaţie, care ar rămâne aplicabile înmăsura în care dispoziţiile acestora nu sunt contrare noii legi.

Guvernul rezumă după cum urmează modificările aduse de Legea nr. 165/2013 sistemului derestituire şi despăgubire.

80. Noua lege impune ca principiu esenţial restituirea în natură şi prevede o procedură ce vizeazăasigurarea coerenţei, stabilităţii şi previzibilităţii sistemului de reparaţie instituit pentru remediereasituaţiilor în care nu este posibilă restituirea.

81. În ceea ce priveşte terenurile, autorităţile vor proceda întâi la inventarierea terenurilordisponibile şi centralizarea cererilor de restituire, pentru a întocmi o situaţie comparativă a acestordate. Această etapă preliminară va fi urmată de soluţionarea cererilor de către autorităţile locale,constând fie în restituirea vechiului teren, fie în acordarea altui teren, care trebuie finalizată până la celtârziu 1 ianuarie 2016.

82. În plus, legea prevede înfiinţarea de noi structuri, şi anume comisii locale însărcinate cuinventarierea terenurilor. În termen de 180 de zile de la constituirea comisiilor, acestea vor întocmisituaţia terenurilor agricole şi forestiere aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unităţilorsale administrativ-teritoriale şi care pot face obiectul unei restituiri în natură către foştii proprietari.Situaţia întocmită de fiecare comisie va fi supusă spre aprobare Agenţiei Naţionale de Cadastru şiPublicitate Imobiliară („ANCPI”) şi comisiilor judeţene de fond funciar. Acestea din urmă vor centralizasituaţiile efectuate la nivel local şi transmit rezultatele Agenţiei Domeniilor Statului („ADS”), precum şiAutorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor („ANRP”).

În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi, comisiile locale au obligaţia de acentraliza cererile de restituire înregistrate, în vederea stabilirii suprafeţei de teren necesarerestituirilor. Acestea vor transmite rezultatele comisiei judeţene în acelaşi termen.

Până la data de 1 martie 2014, ANCPI va realiza o situaţie comparativă a cererilor de restituire, pede o parte, şi a disponibilului de teren din fiecare judeţ şi pentru întreaga ţară, pe de altă parte.Această situaţie va fi comunicată ANRP şi ADS.

83. Pentru a evita riscul ca acelaşi teren să facă obiectul unor titluri de proprietate concurente,noua lege prevede suspendarea proceselor pendinte la momentul intrării sale în vigoare până lacentralizarea situaţiilor de către comisiile judeţene. Această amânare nu vizează hotărârilejudecătoreşti trecute în forţa lucrului judecat.

84. Noua lege stabileşte un criteriu strict pentru procesarea şi soluţionarea cererilor de restituire, şi

anume data înregistrării cererilor iniţiale la autorităţile competente.Autorităţile locale competente au obligaţia să emită o decizie ca răspuns la fiecare cerere de

restituire, să elibereze titlurile de proprietate şi să asigure punerea în posesie până la 1 ianuarie 2016.85. În cazul existenţei unei suprapuneri totale sau parţiale ca urmare a emiterii a două sau mai

multe titluri de proprietate pe aceleaşi amplasamente, comisia judeţeană de restituire are obligaţia dea anula total sau parţial titlurile emise ulterior primului titlu. Odată cu anularea unui titlu, comisia vaemite un nou titlu de proprietate sau, după caz, va propune acordarea de despăgubiri.

Instanţele vor putea, la cererea persoanei interesate, să controleze legalitatea măsurilor adoptateîn acest context.

86. În situaţia în care nu este posibilă restituirea în natură a unui imobil sau a unui teren, se vaproceda la acordarea unei compensaţii echivalente valorii bunului.

87. În plus, legea introduce un sistem unitar, previzibil şi obiectiv de evaluare a bunurilor.Astfel, valoarea imobilelor în cauză va fi stabilită pornind de la o valoare adoptată la intrarea în

vigoare a legii şi care este inclusă în grila notarială (de evaluare a bunurilor imobile) utilizată de notariidin fiecare judeţ.

88. Despăgubirile acordate vor fi calculate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 165/2013 şi vor fiexprimate în puncte. Un punct are valoarea de un leu (RON). Punctele acordate vor servi: a) laachiziţionarea de bunuri imobile aflate în proprietatea statului în cadrul licitaţiilor care vor fi organizateîn regim de videoconferinţă începând cu 1 ianuarie 2016; b) la obţinerea unei despăgubiri pecuniare,în cazul în care beneficiarul doreşte acest lucru sau dacă acesta nu a putut achiziţiona un bun încadrul licitaţiilor.

Valorificarea punctelor în numerar se va efectua în termen de 3 ani de la emiterea deciziei decompensare, dar nu devreme de 1 ianuarie 2017.

De asemenea, noua lege prevede termene stricte şi o procedură detaliată pentru licitaţii, inclusiv înceea ce priveşte înscrierea în cartea funciară a imobilelor adjudecate astfel.

89. Plata despăgubirilor se va efectua eşalonat, pe o perioadă de şapte ani. În acest scop,beneficiarul are obligaţia de a solicita anual ANRP emiterea unui titlu de plată.

Neemiterea de către ANRP a unui titlu de plată va putea fi supusă unui control de către instanţe,prin intermediul procedurii contenciosului administrativ.

90. Despăgubirile calculate şi acordate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 printr-odecizie a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau printr-o hotărâre judecătoreascădefinitivă vor fi plătite, după emiterea unui titlu de plată de către autoritatea competentă menţionată înLegea nr. 165/2013, în cinci tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

91. Statul a ales să eşaloneze plata despăgubirilor pentru a fi în măsură să respecteangajamentele pe care şi le-a asumat la încheierea acordurilor de împrumut cu parteneri străini(Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială) în ceea ce priveşte ţinteledeficitului bugetar şi obiectivele deficitului structural, astfel cum sunt prevăzute de Tratatul privindstabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, semnat de Româniala 2 martie 2012.

92. Statul a ales să nu indexeze sumele acordate în raport cu indicele de inflaţie deoarece a luat înconsiderare dificultăţile economice şi financiare cu care se confruntă în prezent dar şi deoarece aoptat pentru neplafonarea despăgubirilor.

93. Controlul jurisdicţional va privi atât existenţa, cât şi sfera de aplicare a dreptului de proprietate,instanţa având posibilitatea de a dispune restituirea bunului sau acordarea unei măsuri compensatorii,după caz. Instanţa însăşi va putea stabili valoarea imobilului, pe baza criteriilor stabilite de Legea nr.165/2013.

Hotărârile judecătoreşti sunt supuse apelului.94. Pentru a garanta aplicarea efectivă a prezentei legi, este prevăzut un sistem specific de

sancţiuni.95. În plus, autorităţile au înfiinţat un comitet interministerial însărcinat cu monitorizarea aplicării

legislaţiei în materie, în vreme ce ANRP va avea obligaţia de a întocmi rapoarte semestriale sautrimestriale privind aplicarea noii legislaţii.

96. De la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, Comisia naţională s-a reunit de 14 ori, aexaminat peste 900 de dosare privind acordarea de despăgubiri pentru terenuri şi imobile şi a emisdeja 70 de decizii de despăgubire (în puncte).

ii. Cu privire la eficienţa Legii nr. 165/2013 în ceea ce priveşte prezentele cauze

97. În ceea ce priveşte prezentele cauze, Guvernul exprimă următoarele opinii.În măsura în care doamna Preda (cererea nr. 9584/02) se plânge de faptul că un terţ deţine un titlu

de proprietate pentru terenul său, art. 47 din Legea nr. 165/2013 îi permitea să obţină anularea titluluiemis ulterior primului titlu, şi anume cel al terţului.

98. Moştenitorii domnului Mocănaşu (cererea nr. 33514/02) ar putea să fie despăgubiţi urmând

procedura prevăzută la art. 41 din Legea nr. 165/2013, care impune, în primul rând, emiterea unui noutitlu de plată.

99. Domnul Corocleanu (cererea nr. 38052/02) ar avea posibilitatea să obţină o despăgubire pentruimobilul situat în Sibiu (supra, pct. 28) urmând procedura descrisă în Cap. III şi IV din Legea nr.165/2013. Deşi dreptul acestuia la despăgubiri a fost recunoscut în 2006, ţinând seama de faptul căvaloarea despăgubirii nu a fost stabilită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, aceastaimpune ca autorităţile locale din Sibiu să procedeze la o nouă verificare a dreptului reclamantului de aprimi despăgubiri şi să îl reconfirme printr-o decizie. Odată recunoscut acest drept, reclamantul vatrebui să desfăşoare procedura de stabilire a valorii despăgubirii şi ulterior procedura de plată şi, încontinuare, să treacă la etapa de acordare a punctelor şi a posibilităţii de participare la licitaţii.

100. Domnul Butoi (cererea nr. 25821/03) ar putea beneficia pe deplin de dispoziţiile Legii nr.165/2013, în special de art. 21 şi art. 32, prin completarea dosarului înregistrat la autorităţilecompetente şi prin depunerea documentelor care i-au fost sau îi vor fi solicitate. În cazul în careacesta nu completează dosarul şi nu prezintă toate documentele solicitate, acesta nu va putea săbeneficieze de un drept la despăgubire.

101. Respectând procedura descrisă la art. 35 alin. (2)-(5) din lege, doamna Orendi (cererea nr.29652/03) ar putea să obţină rapid o decizie de acordare a unor despăgubiri, urmată de plataacestora, astfel cum este dispusă prin decizia Curţii de Apel Alba-Iulia din 28 aprilie 2011.

102. Doamna şi domnul Rodan (cererea nr. 3736/03) ar putea să beneficieze de o despăgubire întemeiul art. 32 din noua lege, cu condiţia respectării procedurii descrise la această dispoziţie.

103. Din scrisoarea autorităţilor locale (supra, pct. 47) reiese că art. 47 din lege le-ar permitedoamnei şi domnului Burcea (cererea nr. 17750/03) să obţină anularea oricărui titlu emis în favoareaunui terţ la o dată ulterioară emiterii titlului acestora.

104. În cele din urmă, procedura descrisă anterior (pct. 99), referitoare la cererea introdusă dedomnul Corocleanu, este aplicabilă şi în cazul domnilor Alexandru Baizath, Francisc şi Istvan Bajsat şial doamnelor Susana Konradi şi Victoria Bajzat (cererea nr. 28688/04) în ceea ce priveşte dreptulacestora la restituire în calitate de moştenitori ai lui B.S. În această privinţă, Guvernul face trimitere lascrisoarea autorităţilor locale din luna octombrie 2013 (supra, pct. 59).

b) Reclamanţii

105. Majoritatea reclamanţilor precizează, de la început, că vor refuza orice reparaţie care li se vaoferi în temeiul Legii nr. 165/2013.

Cu toate acestea, declară să sunt împotriva iniţierii unei noi proceduri, susţinând că nu sunt obligaţisă exercite o cale de atac instituită, conform acestora, după mulţi ani de la introducerea cererilor lor.

106. Făcând referire la propria cerere, aceştia consideră că noile termene stabilite de Legea nr.165/2013 sunt umilitoare şi disproporţionate. Argumentează că obligarea acestora să iniţiezeprocedura prevăzută de Legea nr. 165/2013 le-ar impune o sarcină disproporţionată. În aceastăprivinţă, menţionează vârsta lor înaintată şi multiplele demersuri pe care le-ar fi întreprins deja până înprezent, timp de numeroşi ani, în vederea obţinerii restituirii bunului lor sau a unei despăgubiri.

107. În plus, reclamanţii îşi exprimă îndoiala privind eficacitatea noului mecanism de restituire.Aceştia susţin că Legea nr. 165/2013 nu oferă mai multă securitate juridică decât legile de restituireanterioare şi că îi lipsesc previzibilitatea şi transparenţa. În opinia acestora, în absenţa voinţei politicede a soluţiona disfuncţionalităţile structurale, noile termene stabilite de Legea nr. 165/2013 nu suntmai adecvate decât termenele stabilite de legile precedente.

În plus, aceştia precizează că nu este prevăzută nicio măsură compensatorie în caz denerespectare a termenelor stabilite.

În cele din urmă, adaugă că, în orice caz, Legea nr. 165/2013 nu face decât să întârzie data derestituire a unui bun sau plata unei despăgubiri.

2. Motivarea Curţii

a) Principii generale

108. Curtea reaminteşte că regula epuizării căilor de atac interne este o parte indispensabilă afuncţionării mecanismului de protecţie instituit de Convenţie. Este necesar ca statele să aibăposibilitatea de a remedia situaţia în cadrul ordinii juridice interne înainte de a răspunde pentru actelelor în faţa unui organism internaţional. Prin urmare, persoanele care doresc să se prevaleze decompetenţa de control a Curţii în ceea ce priveşte cererile îndreptate împotriva unui stat au obligaţiade a utiliza înainte căile de atac oferite de sistemul juridic al ţării lor (a se vedea, între multe altele,Akdivar şi alţii împotriva Turciei, 16 septembrie 1996, pct. 65, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-IV).

109. În plus, Curtea a subliniat cu fermitate caracterul subsidiar al mecanismului Convenţiei şilimitările care rezultă din acest lucru în ceea ce priveşte rolul pe care îl joacă. Astfel, a reafirmat că

rolul său de instanţă internaţională nu este de a se pronunţa cu privire la un număr mare de cauzecare presupun stabilirea unor fapte de bază sau să calculeze o compensaţie financiară – două sarcinicare, din principiu şi din motive de eficacitate, revin instanţelor interne [Demopoulos şi alţii împotrivaTurciei (dec.) (MC), nr. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 10200/04, 14163/04, 19993/04 şi21819/04, pct. 69, CEDO 2010].

110. În plus, Curtea reaminteşte că dispoziţiile art. 35 din Convenţie prevăd epuizarea căilor deatac referitoare la încălcările incriminate, disponibile şi adecvate. Aceste căi trebuie să prezinte ungrad suficient de certitudine, nu numai în teorie, ci şi în practică, fără de care sunt lipsite de eficienţaşi accesibilitatea dorite (a se vedea, între altele, Akdivar şi alţii, citată anterior, pct. 66, şi Daliaîmpotriva Franţei, 19 februarie 1998, pct. 38, Culegere 1998-I).

111. În plus, Curtea reaminteşte că trebui să aplice regula epuizării căilor de atac interne, ţinândseama în mod corespunzător de contextul mecanismului de apărare a drepturilor omului, pe carepărţile contractante au convenit să îl instituie. Astfel, a recunoscut că art. 35 § 1 din Convenţie trebuiesă se aplice cu o anumită flexibilitate şi fără un formalism excesiv. Regula epuizării căilor de atacinterne nu se aplică automat şi nu are un caracter absolut; la controlarea respectării acesteia trebuiesă se ţină seama de circumstanţele cauzei. Acest lucru înseamnă, în special, că este necesar să seţină seama, în mod realist, de către Curte de contextul juridic şi politic în care se înscriu acţiunile,precum şi de situaţia personală a reclamanţilor (a se vedea, de exemplu, Akdivar şi alţii, citatăanterior, pct. 69, Aksoy împotriva Turciei, 18 decembrie 1996, pct. 53, Culegere 1996-VI, şi Menteş şialţii împotriva Turciei, 28 noiembrie 1997, pct. 58, Culegere 1997-VIII).

112. În plus, conform „principiilor de drept internaţional general recunoscute”, anumite circumstanţespecifice pot să scutească reclamanţii de obligaţia de epuizare a căilor de atac interne care le suntdisponibile [Selmouni împotriva Franţei (MC), nr. 25803/94, pct. 75, CEDO 1999-V]. Cu toate acestea,simplul fapt de a nutri îndoieli cu privire la perspectivele de succes ale unei anumite căi de atacinterne, care nu este sortită în mod evident eşecului, nu este suficient pentru a justifica neutilizareacăii de atac în cauză [Akdivar şi alţii, citată anterior, pct. 71, şi Van Oosterwijck împotriva Belgiei, 6noiembrie 1980, pct. 37, seria A nr. 40; a se vedea şi Giacometti şi alţii împotriva Italiei (dec.), nr.34939/97, CEDO 2001-XII].

113. De asemenea, Curtea reaminteşte că epuizarea căilor de atac interne este examinată, înprincipiu, la data introducerii cererii în faţa Curţii. Totuşi, excepţiile de la această regulă pot fi justificatede circumstanţele unei anumite cauze (a se vedea hotărârea citată anterior, Demopoulos şi alţii, pct.87, cu trimiterile prevăzute acolo).

În special, Curtea reaminteşte că s-a abătut de la acest principiu general în cauze examinateulterior unei hotărâri de principiu sau a unei hotărâri-pilot, de exemplu în cauze îndreptate împotrivaItaliei, Poloniei, Rusiei şi Greciei, referitoare la căi de atac privind durata procedurii [Brusco împotrivaItaliei (dec.), nr. 69789/01, CEDO 2001-IX, Charzyñski împotriva Poloniei (dec.), nr. 15212/03, CEDO2005-V, Nagovitsyn şi Nalgiyev împotriva Rusiei (dec.), nr. 27451/09 şi 60650/09, 23 septembrie 2010,şi Techniki Olympiaki A.E. împotriva Greciei (dec.), nr. 40547/10, 1 octombrie 2013], într-o cauzăîndreptată împotriva Moldovei [Bălan împotriva Moldovei (dec.), nr. 44746/08, 24 ianuarie 2012]privind o nouă cale de atac vizând neexecutarea prelungită a unor hotărâri judecătoreşti sau într-ocauză îndreptată împotriva Turciei [Ýçyer împotriva Turciei (dec.), nr. 18888/02, CEDO 2006-I]. Căilede atac ce au făcut obiectul acestor cauze au fost instituite pentru a epuiza la nivel intern cererileîntemeiate pe Convenţie prezentate de persoane ale căror cereri pendinte în faţa Curţii priveauprobleme similare.

b) Măsurile indicate de Curte în hotărârea pilot Maria Atanasiu şi alţii împotrivaRomâniei

114. Curtea a soluţionat deja un număr mare de cereri îndreptate împotriva României, în care aufost prezentate capete de cerere referitoare la drepturi la restituire sau despăgubire pentru bunuriconfiscate sau naţionalizate de stat în timpul regimului comunist. După ce a constatat, în numeroasehotărâri, ineficienţa mecanismului de despăgubire sau de restituire instituit de autorităţile române,precum şi încălcarea art. 6 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, Curtea, invocândart. 46 din Convenţie, a precizat Guvernului că se impunea adoptarea unor măsuri generale pentru apermite exercitarea efectivă şi rapidă a dreptului la restituire (a se vedea, între altele, Viaşu împotrivaRomâniei, nr.  75951/01, pct. 75-83, 9 decembrie 2008, privind neplata despăgubirilor datorate dincauza imposibilităţii restituirii unui teren; Faimblat împotriva României, nr. 23066/02, pct. 48-54, 13ianuarie 2009, privind refuzul unei instanţe de a se pronunţa cu privire la o acţiune pentru constatareailegalităţii naţionalizării unui imobil, coroborat cu nerespectarea de către administraţie a termenelorstabilite de legea de restituire, şi Katz împotriva României, nr. 29739/03, pct. 30-36, 20 ianuarie 2009,privind coexistenţa a două titluri de proprietate pentru acelaşi bun imobil).

115. În hotărârea Maria Atanasiu şi alţii (citată anterior), Curtea a ajuns la concluzia că ineficienţamecanismului de despăgubire constatată în hotărârile menţionate, precum şi în multe alte hotărâri,

constituia o problemă recurentă şi răspândită pe scară largă. În ciuda hotărârilor menţionate şi amăsurilor generale indicate de Curte, numărul constatărilor de încălcare a Convenţiei nu a încetat săcrească, în vreme ce mai multe sute de cereri similare erau pendinte în faţa Curţii. Considerând că oastfel de situaţie reprezintă nu numai un factor agravant în ceea ce priveşte răspunderea statului înraport cu Convenţia, ci şi o ameninţare pentru eficienţa viitoare a dispozitivului de control instituit deConvenţie, Curtea a decis să aplice procedura din hotărârea-pilot (Maria Atanasiu şi alţii, citatăanterior, pct. 215-218).

Aceasta a solicitat statului pârât să adopte măsuri pentru a pune capăt situaţiei structuraleconstatate. Hotărând că era necesar să lase acestuia din urmă o marjă amplă de apreciere în ceeace priveşte alegerea măsurilor care trebuie adoptate în acest sens, Curtea a făcut referire ladeficienţele constatate ale mecanismului de restituire şi a precizat, cu titlu de exemplu, câtevaorientări care pot fi exploatate de guvernul pârât, astfel încât să poată fi garantată respectareadrepturilor enunţate la art. 6 din Convenţie şi la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie: modificareamecanismului de restituire prin intermediul unei reforme legislative, destinată să furnizeze norme deprocedură clare, accesibile, simplificate şi previzibile, dublate de o practică judiciară şi administrativăcoerentă, stabilirea unor termene obligatorii pentru toate etapele administrative, plafonareadespăgubirilor sau eşalonarea lor şi, în fine, un control jurisdicţional efectiv (idem, pct. 231-236).

116. Ţinând seama de numărul foarte mare de cereri îndreptate împotriva României care privescacelaşi tip de contencios, Curtea a decis, de asemenea, să amâne examinarea tuturor cererilorrezultate din aceeaşi problematică generală, până la adoptarea de către autorităţile române a unormăsuri care să ofere o reparaţie adecvată tuturor persoanelor vizate de legile de reparaţie (idem, pct.241).

c) Aplicarea în prezentele cauze a principiilor menţionate referitoare laepuizarea căilor de atac

117. Curtea subliniază, cu titlu introductiv, că cele opt cereri examinate sunt primele cererinedeclarate încă admisibile şi care trebuie să fie analizate de la adoptarea procedurii hotărârii-pilot încauza Maria Atanasiu şi alţii (citată anterior).

118. Aceasta este conştientă de complexitatea factuală a cauzelor, care au legătură cu procedurijudiciare şi/sau administrative de restituire sau despăgubire privind bunuri care au intrat în patrimoniulstatului în timpul regimului comunist. Această complexitate se datorează timpului scurs de ladeposedarea suferită de victime, cât şi evoluţiei soluţiilor politice şi juridice avute în vedere de lacăderea regimului.

În lumina acestor considerente şi a observaţiilor formulate de părţi, Curtea se va pronunţa cuprivire la eficacitatea, în ceea ce priveşte situaţia reclamanţilor, a soluţiilor propuse de dispozitivulintrodus de Legea nr. 165/2013 şi normele sale de aplicare.

i. Cu privire la căile de atac prevăzute de Legea nr. 165/2013

119. Curtea observă, de la început, că legea menţionată anterior nu abrogă legile anterioare înmaterie de restituire: aceasta le completează şi, în anumite privinţe, la modifică.

Astfel, legea stabileşte, în primul rând, obligaţia autorităţilor în cauză de a examina cererile derestituire înregistrate la ele şi nesoluţionate încă, indiferent dacă este vorba de terenuri sau de imobile(art. 4, art. 8 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013). În cazul imposibilităţii de restituire în natură, legeaconfirmă, de asemenea, obligaţia de examinare a cererilor de despăgubire înregistrate şinesoluţionate la intrarea acesteia în vigoare.

120. Legea introduce o nouă procedură de acordare a unor compensaţii, acestea din urmă fiindexprimate în puncte. Măsurile compensatorii oferă dreptul de participare la licitaţiile publice organizateîn regim de videoconferinţă şi, eventual, la o despăgubire în numerar, în cazul în care punctele nu aufost utilizate pentru achiziţionarea de bunuri în cadrul acestor licitaţii. Valoarea despăgubirilor estecalculată în funcţie de valoarea de circulaţie a bunului şi se plăteşte eşalonat [art. 3 alin. (7) şi art. 16-31 din lege].

121. Legea stabileşte termene precise pentru fiecare etapă administrativă (a se vedea, deexemplu, art. 5, art. 8, art. 11, art. 27, art. 31-34 şi art. 41 din lege) şi prevede posibilitatea unui controljurisdicţional, care le permite instanţelor nu doar să verifice legalitatea deciziilor administrative, dar şisă se subroge autorităţilor administrative, pronunţând, dacă este necesar, o decizie de acordare aunui titlu de proprietate asupra unui bun sau de acordare a unei măsuri compensatorii.

122. Acţiunile în justiţie introduse în temeiul Legii nr. 165/2013 sunt scutite de taxele judiciare detimbru (art. 35 din lege).

123. În cazul coexistenţei mai multor titluri de proprietate pentru acelaşi teren, legea prevedeanularea titlului/titlurilor de proprietate care a(u) fost emis(e) ulterior primului titlu şi acordarea unormăsuri compensatorii (art. 47 din lege).

124. În schimb, în ciuda măsurilor generale indicate în hotărârea Katz (citată anterior), nici art. 32invocat de Guvern, nici alt articol din Legea nr. 165/2013 nu conţine dispoziţii procedurale saumateriale în vederea soluţionării problemei referitoare la soarta hotărârilor judecătoreşti definitive careau validat titluri de proprietate concurente pentru un imobil construit (supra, pct. 85).

În plus, nu este disponibilă nicio cale procedurală pentru foştii proprietari care, neputând săbeneficieze de o restituire în natură, ar avea dreptul la o despăgubire, în cazul în care faptul care faceimposibilă restituirea s-a produs sau a fost confirmat după expirarea termenelor stabilite pentruintroducerea unei cereri de despăgubire (supra, pct. 69).

125. În ceea ce priveşte plata efectivă a măsurilor compensatorii acordate, Legea nr. 165/2013instituie un sistem de eşalonare a plăţilor, conform căruia persoanele care, la data intrării în vigoare alegii, dispun de o creanţă provenită dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă, vor primi odespăgubire, ce urmează să fie plătită pe o perioadă de cinci ani [art. 41 alin. (1) din lege]. Persoanelecărora li se va recunoaşte o creanţă după intrarea în vigoare a legii vor obţine pe baza acesteia platadespăgubirii acordate astfel pe o perioadă de şapte ani [art. 31 alin. (2) din lege].

126. Curtea reaminteşte marja largă de apreciere de care dispun statele pentru a alege soluţiilecare le convin cel mai mult în ceea ce priveşte, precum în speţă, reformele economice, sociale saualtele de mare anvergură, care vizează anularea anumitor consecinţe ale unui regim totalitar şiasigurarea tranziţiei către o formă democratică de guvernare (a se vedea, de exemplu, Demopoulos şialţii, decizie citată anterior, pct. 117, Maria Atanasiu şi alţii, citată anterior, pct. 170-172).

127. De asemenea, reaminteşte că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, imperative de interes general pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoareatotală de piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să fie rezonabilă în raport cu valoarea bunului[James şi alţii împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986, pct. 54, seria A nr. 98, Lithgow şi alţiiîmpotriva Regatului Unit, 8 iulie 1986, § 120, seria A nr. 102, şi Scordino împotriva Italiei (nr. 1) (MC),nr. 36813/97, pct. 95 şi urm., CEDO 2006-V].

Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de interes general, cu excepţia cazuluiîn care hotărârea acestuia se dovedeşte lipsită în mod vădit de temei raţional (Mellacher şi alţiiîmpotriva Austriei, 19 decembrie 1989, pct. 45, seria A nr. 169).

128. În cele din urmă, Curtea reaminteşte că a hotărât deja că măsurile de organizare a lichidăriicreanţelor datorate de stat în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive, precum eşalonarea plăţii lor,adoptate cu scopul menţinerii echilibrului bugetar între cheltuielile şi veniturile publice, urmăresc unscop de utilitate publică şi păstrează un echilibru just între diversele interese aflate în joc, ţinândseama de respectarea mecanismului instituit şi de diligenţa de care au dat dovadă autorităţile înexecutarea acestuia [Dumitru şi alţii (dec.), nr. 57265/08, pct. 47-52, 4 septembrie 2012].

129. Având în vedere considerentele anterioare şi ţinând seama de marja de apreciere a statuluiromân şi de garanţiile care sunt oferite, menţionate anterior, şi anume norme de procedură clare şiprevizibile, însoţite de termene obligatorii şi de un control jurisdicţional efectiv, Curtea consideră căLegea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadrul accesibil şi efectiv pentru soluţionarea plângerilorreferitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, caurmare a aplicării legilor de restituire în special în următoarele situaţii: coexistenţa unor titluri deproprietate concurente pentru acelaşi teren, anularea unui titlu de proprietate în absenţa contestăriidreptului la restituire sau despăgubire, pronunţarea unei hotărâri definitive prin care se confirmădreptul la o despăgubire a cărei valoare nu a fost stabilită, neachitarea sumei acordate cu titlu dedespăgubire prin hotărârea definitivă şi absenţa prelungită a unei decizii ca răspuns la o cerere derestituire.

130. Curtea constată că, în schimb, Legea nr. 165/2013 nu prevede nicio dispoziţie, de naturăprocedurală sau materială, care să poată oferi o reparaţie în situaţiile în care coexistă mai multe titluride proprietate pentru acelaşi imobil construit.

131. În plus, observă că, având în vedere termenele stabilite de Legea nr. 165/2013 pentruprocedurile administrative, la care se pot adăuga cele care sunt legate de eventuale procedurijudiciare, încheierea procesului şi soluţionarea definitivă a cererilor pot să dureze mulţi ani. În opiniaCurţii, o astfel de situaţie excepţională este inerentă complexităţii factuale şi juridice ce caracterizeazăstarea bunurilor naţionalizate sau confiscate în urmă cu peste şaizeci de ani şi care, de atunci, aufăcut obiectul a numeroase schimbări de proprietar şi/sau folosinţă.

Având în vedere caracterul deosebit al unei asemenea situaţii, Curtea consideră că astfel determene nu pot, per se, nici să pună în discuţie eficacitatea mecanismului astfel reformat, nici să fieconsiderate prima facie ca fiind contrare unuia din drepturile garantate de Convenţie, în specialdreptul, garantat de art. 6 din Convenţie, la un termen rezonabil al unei proceduri.

132. Curtea este conştientă că, datorită adoptării recente a Legii nr. 165/2013, nu s-a dezvoltat opractică judiciară şi administrativă în aplicarea sa. Totuşi, consideră că nu există niciun motiv săconcluzioneze, în acest stadiu, că această soluţie este ineficientă în situaţiile descrise anterior (supra,pct. 129). Îndoielile exprimate de reclamanţi cu privire la şansele de succes ale noului dispozitivlegislativ intern nu pot schimba prezenta concluzie. Curtea îşi rezervă totuşi dreptul să examineze, pe

viitor, orice acuzaţie de ineficienţă a noului dispozitiv legislativ, întemeiată pe aplicarea concretă aacestuia [a se vedea, mutatis mutandis, Nogolica împotriva Croaţiei (dec.), nr. 77784/01, CEDO 2002-VIII, şi Nagovitsyn şi Nalgiyev, decizie citată anterior, pct. 30].

133. Prin urmare, Curtea concluzionează că, exceptând situaţiile în care coexistă mai multe titluride proprietate pentru acelaşi imobil construit, Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, justiţiabililorromâni posibilitatea de a obţine o soluţionare a plângerii lor la nivel intern (supra, pct. 130), posibilitatepe care trebuie să o folosească.

ii. Cu privire la problema stabilirii dacă reclamanţii trebuie să epuizeze căile de atacoferite de Legea nr. 165/2013

134. Curtea observă, de la început, că prezentele cereri au fost introduse înainte de intrarea învigoare a Legii nr. 165/2013. Totuşi, consideră că circumstanţele speţei justifică o excepţie de laprincipiul general conform căruia Curtea examinează în momentul introducerii cererii dacă a fostîndeplinită condiţia privind epuizarea căilor de atac interne.

Într-adevăr, Curtea subliniază că legea menţionată anterior se înscrie într-o logică menită să lepermită autorităţilor române competente să remedieze încălcările identificate în hotărârea MariaAtanasiu şi alţii (citată anterior) şi, în consecinţă, să reducă numărul de cereri supuse examinării sale.Acest lucru este valabil atât pentru cererile introduse după data intrării în vigoare a legii, cât şi pentrucele care, la data respectivă, erau deja înscrise pe rolul Curţii. În această privinţă, trebuie acordată oimportanţă deosebită faptului că art. 4 din Legea nr. 165/2013 se referă explicit la cererile dejaînregistrate pe rolul Curţii şi că acesta vizează includerea în sfera de aplicare a procedurilor descriseacolo toate cererile pendinte în faţa Curţii.

135. Prin urmare, Curtea va proceda la examinarea capetelor de cerere expuse în prezentelecereri pentru a stabili dacă, ţinând seama de circumstanţele factuale ale acestora, reclamanţii auobligaţia, astfel cum impune art. 35 § 1 din Convenţie, să epuizeze căile de atac interne prevăzute deLegea nr. 165/2013 înainte de examinarea cererii lor de către Curte.

136. Curtea remarcă faptul că doamna Preda (cererea nr. 9584/02) se plânge că terenul care i-afost restituit a fost acordat, de asemenea, unor terţi şi că nu poate beneficia pe deplin de bunul său.

Constată că situaţia denunţată este vizată de dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 165/2013, careprevede anularea titlului de proprietate emis ulterior primului titlu şi fie emiterea unui nou titlu în loculcelui anulat, fie propunerea de acordare a unei măsuri compensatorii.

Această constatare este valabilă şi pentru reclamanţii care au introdus cererile nr. 17750/03 şi28688/04, care se plâng de faptul că nu pot să beneficieze pe deplin de terenul care le-a fost restituit,din cauza faptului că acesta a fost restituit şi altor persoane (nr. 17750/03), sau care denunţă anulareaparţială a anumitor acte întocmite în favoarea lor (nr. 28688/04).

137. În continuare, Curtea constată că procedura prevăzută la art. 41 din Legea nr. 165/2013 le-arpermite moştenitorilor domnului Mocănaşu (cererea nr. 335142) să primească o despăgubire întemeiul deciziei administrative pronunţate în 2008 de către Comisia Centrală pentru StabilireaDespăgubirilor.

138. În ceea ce îl priveşte pe domnul Corocleanu (cererea nr. 38052/02), care beneficiază din 2006de o decizie administrativă care confirmă dreptul acestuia la despăgubiri pentru imobilul situat în Sibiu,Curtea consideră că acesta îşi poate invoca dreptul urmând procedurile descrise la Cap. III şi IV dinLegea nr. 165/2013.

139. Referitor la domnul Butoi (25821/03), Curtea observă că acesta a depus, în 2002, un dosarpentru restituirea unui teren intra-muros situat în Râşnov, invocând Legea nr. 10/2001. Prin urmare,consideră că, astfel cum precizează Guvernul, moştenitorul domnului Butoi poate să obţină o hotărâredefinitivă şi acordarea unei măsuri compensatorii, urmând procedurile prevăzute la art. 21 şi art. 32din Legea nr. 165/2013.

140. Mai reţine că văduvei domnului Reimar Karl Orendi (cererea nr. 29652/03) i s-a confirmat,printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în 2011, dreptul de a fi despăgubită pentru ocotă-parte dintr-o proprietate constând într-un teren şi un imobil. În această privinţă, observă cădoamna Orendi ar putea să obţină realizarea dreptului său la despăgubiri conformându-se proceduriiprevăzute la art. 35 § 2 din Legea nr. 165/2013.

141. În cele din urmă, în ceea ce priveşte cererea nr. 3736/03, Curtea remarcă faptul că, printr-ohotărâre judecătorească, doamna Lidia Rodan a fost recunoscută, cu efect retroactiv, proprietaralegitimă a imobilului pe care statul l-a naţionalizat ilegal în 1950 şi s-a dispus ca statul să îl restituiemoştenitorilor, şi anume reclamanţilor. Dreptul de proprietate astfel recunoscut nu era revocabil şi, dealtfel, nu a fost nici infirmat, nici contestat până în prezent.

Or, doamna şi domnul Rodan nu au putut, nici până acum, să obţină executarea integrală a acesteihotărâri judecătoreşti. Aceştia nu au putut nici să reintre în posesia părţii din imobil vândută de statunor terţi şi nici să obţină o despăgubire.

Astfel cum s-a constatat anterior (pct. 124 şi 133), aceşti reclamanţi nu dispun de nicio soluţie

pentru a-şi invoca dreptul de proprietate care decurge dintr-o hotărâre judecătorească definitivă. Înplus, Curtea constată că Guvernul nu a expus nicio altă cale de atac existentă în dreptul intern, carele-ar permite reclamanţilor să obţină fie folosinţa bunului lor, fie o despăgubire pentru această pierderea folosinţei. Prin urmare, neepuizarea căilor de atac nu le este opozabilă.

d) Concluzie

142. În lumina elementelor anterioare, Curtea consideră că este necesar să respingă capătul decerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 pentru neepuizarea căilor de atac interne, în temeiul art.35 § 4 din Convenţie, în ceea ce priveşte cererile nr. 9584/02, 33514/02, 38052/02, 25821/03,29652/03, 17750/03 şi 28688/04.

143. Referitor la capătul de cerere prezentat de reclamanţii care au introdus cererea nr. 3736/03,aceasta respinge excepţia Guvernului întemeiată pe neepuizarea căilor de atac interne. În fine,constatând că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, îl declară admisibil.

B. Cu privire la fondul capătului de cerere invocat în cererea nr. 3736/03

144. Guvernul susţine că doamna şi domnul Rodan ar putea să obţină o despăgubire în temeiulLegii nr. 165/2013.

145. Reclamanţii menţionează că dreptul lor de proprietate asupra apartamentului situat la primuletaj din imobilul de pe Strada Moise Nicoară nr. 28 din Bucureşti, confirmat printr-o hotărârejudecătorească, nu a fost anulat şi că, până în prezent, nu au fost despăgubiţi pentru pierdereafolosinţei acestui bun.

146. Curtea reaminteşte că a concluzionat, în numeroase cauze care ridică probleme similare celordin prezenta speţă, că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea, printre altele,Străin şi alţii împotriva României, nr. 57001/00, pct. 39, 43 şi 59, CEDO 2005-VII, şi Porteanuîmpotriva României, nr. 4596/03, pct. 32-35, 16 februarie 2006). A hotărât, în special, că respectivaconstatare a instanţelor interne privind ilegalitatea naţionalizării avea ca efect recunoaşterea, cu efectretroactiv, a existenţei unui drept de proprietate asupra bunului în cauză [Brumărescu împotrivaRomâniei (MC), nr. 28342/95, pct. 70, CEDO 1999-VII, Străin şi alţii, citată anterior, pct. 26 şi 38,Davidescu împotriva României, nr. 2252/02, pct. 47, 16 noiembrie 2006, Popescu şi Dimeca împotrivaRomâniei, nr. 17799/03, pct. 22-24, 9 decembrie 2008, şi Mărăcineanu împotriva României, nr.35591/03, pct. 17, 9 februarie 2010]. A concluzionat, de asemenea, în contextul legislativ român cereglementează acţiunile în revendicare imobiliară şi legile de restituire care permit vânzarea cătrelocatari a unor bunuri care fac obiectul restituirii, că vânzarea de către stat a bunului altuia, chiar şiatunci când are loc anterior confirmării definitive în justiţie a existenţei acestui bun, constituia o privarede bun, în sensul tezei a doua de la paragraful întâi al art. 1 din Protocolul nr. 1.

147. În speţă, având în vedere constatarea Judecătoriei Bucureşti din 20 noiembrie 1998 privindilegalitatea ocupării de către stat a imobilului în cauză, inclusiv a apartamentului situat la primul etaj, şicare obliga statul să îl restituie reclamanţilor, proprietari legitimi (supra, pct. 37), Curtea consideră căaceştia din urmă dispuneau de un „bun”.

148. Curtea reiterează că o astfel de privare, rezultată din nerespectarea dreptului de proprietate alreclamanţilor, coroborată cu absenţa oricărei despăgubiri timp de mulţi ani, este contrară art. 1 dinProtocolul nr. 1 (Brumărescu, citată anterior, pct. 79, Străin şi alţii, citată anterior, pct. 39, 43 şi 59, şiReichardt împotriva României, nr. 6111/04, pct. 24, 13 noiembrie 2008).

Aceasta remarcă faptul că, în speţă, Guvernul nu a expus niciun fapt şi niciun argument care săpoată conduce la o concluzie diferită de cea la care a ajuns în cauzele citate anterior.

149. În plus, reaminteşte concluzia sa privind absenţa în dreptul intern a unei căi de atac care să lepermită victimelor unei astfel de privări de proprietate să obţină folosinţa bunului lor sau o despăgubire(supra, pct. 124 şi 130).

150. Aşadar, Curtea concluzionează că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie înceea ce priveşte bunul doamnei şi domnului Rodan.

IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie ca urmare a duratei procedurii

151. Reclamanţii Manole Corocleanu (cererea nr. 38052/02), Ioan Butoi (cererea nr. 25821/03) şiReimer Karl Orendi (cererea nr. 29652/03) denunţă, de asemenea, o încălcare a dreptului lor lajudecarea într-un termen rezonabil a cauzei lor, având în vedere durata procedurilor judiciare civile derestituire. Invocă în această privinţă art. 6 din Convenţie, redactat după cum urmează:

„Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către oinstanţă […] care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil

[...].”

152. Curtea observă că durata procedurii este de zece ani şi patru luni în cererea nr. 38052/02, doiani în cererea 25821/03 şi nouă ani şi opt luni în cererea nr. 29652/03.

153. În ceea ce priveşte cererea nr. 25821/03, aceasta observă că respectivul capăt de cerere afost introdus la 25 iulie 2003, adică după mai mult de şase luni de la pronunţarea hotărârii definitiveinterne din 27 martie 1997. Rezultă că acest capăt de cerere este tardiv şi trebuie să fie respins, întemeiul art. 35 § 1 şi § 4 din Convenţie.

154. Cu privire la cererile nr. 38052/02 şi 29652/03, având în vedere ansamblul elementelor decare dispune şi considerentele anterioare, în special faptul că prezenta cauză se înscrie înexaminarea măsurilor adoptate în urma unei hotărâri-pilot care urmăreşte să pună capăt unei situaţiisistemice (a se vedea şi supra, pct. 131), Curtea consideră că durata procedurilor denunţate nu estenerezonabilă în sensul art. 6 § 1 din Convenţie. Prin urmare, concluzionează că acest capăt de cerereeste în mod vădit nefondat şi trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 lit. a) şi al art. 35 § 4 din Convenţie.

V. Cu privire la celelalte pretinse încălcări

155. Reclamanţii invocă, de asemenea, art. 6 § 1 din Convenţie pentru motivele menţionate încontinuare.

Contestând interpretarea legislaţiei interne de către instanţe şi rezultatul procedurilor judiciarecivile, toţi reclamanţii denunţă o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil.

Reclamanţii Victoria Preda (nr. 9584/02), Alexandru Mocănaşu (nr. 33514/02), Ioan Butoi(nr. 25821/03), Reimar Karl Orendi (nr. 29652/03) şi Ilinca şi Năstase Burcea (nr. 17750/03) se plâng,de asemenea, de ineficienţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate, pe motiv că aceste hotărâri nu aufost executate nici până în prezent, indiferent dacă este vorba despre plata unei despăgubiri sau derestituirea în natură a bunului.

156. Domnul Orendi invocă, în plus, art. 14 din Convenţie, coroborat cu art. 6 din Convenţie, şi seplânge de un tratament discriminatoriu, doamna şi domnul Burcea denunţă o încălcare a art. 8 dinConvenţie şi a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, în vreme ce domnul Corocleanu pretinde oîncălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, plângându-se de rezultatul procedurilor desfăşurateîn ceea ce priveşte celelalte bunuri de care a fost deposedat de regimul comunist (supra, pct. 24, 25,26, 29 şi 30).

157. Ţinând seama de ansamblul de elemente de care dispune, precum şi de concluziile la care aajuns (supra, pct. 134-140 şi 142) şi în măsura în care este competentă pentru a se pronunţa cuprivire la acuzaţiile formulate, Curtea nu a identificat nicio încălcare aparentă a drepturilor şi alibertăţilor garantate de Convenţie sau de protocoalele acesteia.

Rezultă că restul capetelor de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie respinse în temeiulart. 35 § 3 şi al art. 35 § 4 din Convenţie.

VI. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

158. Art. 41 din Convenţie prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacădreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţeloracestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

159. Reclamanţii (cererea nr. 3736/03) solicită 470 000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material.Solicitarea lor este defalcată astfel: 350 000 EUR, sumă reprezentând, în opinia lor, valoareaapartamentului nerestituit, astfel cum ar reieşi din mai multe expertize prezentate de aceştia, şi170 000 EUR, sumă reprezentând, conform acestora, valoarea chiriei pe care ar fi putut să oîncaseze dacă ar fi putut închiria bunul lor începând cu data la care instanţele le-au confirmat dreptulde proprietate.

Aceştia solicită, de asemenea, 20 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.160. Guvernul face referire la valoarea fiscală a apartamentului, stabilită la momentul vânzării sale

către locatari, care ar fi 232 000 RON. Acesta apreciază, de asemenea, că nu se poate face speculaţiide către Curte asupra sumei care ar fi putut fi obţinută dintr-o eventuală închiriere a bunului. În fine,solicită Curţii să constate că un eventual prejudiciu moral ar fi compensat suficient prin constatareaîncălcării.

161. Curtea reaminteşte că o hotărâre de constatare a unei încălcări implică pentru statul pârât

obligaţia juridică de a pune capăt încălcării şi de a-i anula consecinţele, astfel încât să serestabilească, pe cât posibil, situaţia anterioară acesteia [Iatridis împotriva Greciei (reparaţieechitabilă) (MC), nr. 31107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI].

162. Aceasta consideră, în circumstanţele speţei, că restituirea posesiei bunului în litigiu ar plasareclamanţii în situaţia cea mai apropiată de cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost încălcate cerinţeleart. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

163. În cazul în care statul pârât nu efectuează această restituire în termen de trei luni de la datala care prezenta hotărâre devine definitivă, Curtea hotărăşte că acesta trebuie să plăteascăreclamanţilor, cu titlu de prejudiciu material, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului (a sevedea, de asemenea, Katz, citată anterior, pct. 41-42).

164. În ceea ce priveşte suma solicitată pentru imposibilitatea de a folosi apartamentul, Curtea nupoate face speculaţii asupra posibilităţii unei închirieri a apartamentului în cauză şi asupra câştigurilorcare ar fi putut fi obţinute astfel (Buzatu împotriva României, nr. 34642/97, pct. 18, 27 ianuarie 2005).

165. Aceasta remarcă diferenţa majoră între sumele menţionate de părţi, corespunzătoare valoriiapartamentului. Având în vedere informaţiile de care dispune, consideră că este necesar să acordereclamanţilor 200 000 EUR cu titlu de prejudiciu material.

166. În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au adus atingeri grave dreptuluireclamanţilor la respectarea bunului lor, în privinţa cărora suma de 5 000 EUR reprezintă o reparaţieechitabilă a prejudiciului moral suferit.

B. Cheltuieli de judecată

167. Reclamanţii solicită, de asemenea, aproximativ 3 300 EUR pentru cheltuielile de judecatăefectuate în procedura desfăşurată în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii din 1995 şi până înprezent. Aceştia prezintă un decont detaliat al plăţii onorariilor şi al diverselor cheltuieli efectuate înprivinţa a cinci avocaţi în perioada 1995-2002. De asemenea, aceştia solicită rambursarea cheltuielilor– neexprimate în cifre – pe care aceştia le-ar fi suportat pentru cinci călătorii pe care pretind că le-auefectuat în România din 1995.

168. Guvernul consideră că aceste pretenţii nu sunt justificate.169. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de

judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. Înspeţă, având în vedere elementele de care dispune şi criteriile menţionate anterior, Curtea considerăcă este rezonabil să le acorde reclamanţilor în comun suma de 3 000 EUR pentru toate cheltuielile.

C. Dobânzi moratorii

170. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânziifacilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncteprocentuale.

Pentru aceste motive,

CURTEA,

în unanimitate,

1. hotărăşte să conexeze cererile;

2. declară cererea nr. 3736/03 admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe dreptulreclamanţilor la respectarea bunurilor şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

3. declară celelalte cereri inadmisibile;

4. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în privinţa doamnei şi domnuluiRodan;

5. hotărăştea) că statul pârât trebuie să le asigure reclamanţilor folosinţa proprietăţii lor, şi anumeapartamentul situat la primul etaj al imobilului din Strada Moise Nicoară nr. 28, astfel cum semenţionează în hotărârea din 20 noiembrie 1998, având autoritate de lucru judecat, în termen detrei luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în conformitate cu art. 44 § 2 dinConvenţie;b) că, în caz de nerestituire, statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor în comun, în acelaşitermen de 3 luni, 200 000 EUR (două sute mii euro), la care se va adăuga orice sumă ce poate fidatorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material;c) că, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor în comun, în acelaşi termen detrei luni, sumele următoare:

i. 5 000 EUR (cinci mii euro), cu titlu de prejudiciu moral, plus orice sumă ce poate fi datoratăcu titlu de impozit;ii. 3 000 EUR (trei mii euro) plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de cătrereclamanţi, pentru cheltuielile de judecată;

d) că, de la data expirării termenelor menţionate anterior la literele b) şi c) şi până la efectuareaplăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţiide împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă în această perioadă şimajorată cu trei puncte procentuale;

6. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 29 aprilie 2014, în temeiul art. 77 § 2 şi alart. 77 § 3 din Regulament.

Santiago Quesada JOSEP CASADEVALLGrefier, PREŞEDINTE

ANEXĂ

LISTA RECLAMANŢILOR

1. Cererea nr. 9584/02, introdusă la 3 decembrie 2001 de către Victoria Preda, născută în 1939,resortisant român cu domiciliul în Ploieşti;

2. cererea nr. 33514/02, introdusă la 19 august 2002 de către Alexandru Mocănaşu, resortisantromân născut la 10 iulie 1929, cu domiciliul în Iaşi, decedat la 15 februarie 2005; procedură continuatăde moştenitorii acestuia, Mihai Mocănaşu şi Liliana Macovei;

3. cererea nr. 38052/02, introdusă la 2 octombrie 2002 de către Manole Corocleanu, născut în1932, resortisant român cu domiciliul în Braşov;

4. cererea nr. 25821/03, introdusă la 25 iulie 2003 de către Ioan Butoi, resortisant român cudomiciliul în Râşnov, decedat la 26 octombrie 2003; procedură continuată de fiul acestuia, AdrianMarcel Butoi, reprezentat de domnul Gheorghe Morariu;

5. cererea nr. 29652/03, introdusă la 25 august 2003 de către Reimar Karl Orendi, resortisantromân născut în 1933, cu domiciliul la Sibiu, decedat la 10 iunie 2005; procedură continuată devăduva acestuia, Mariana Orendi;

6. cererea nr. 3736/03, introdusă la 18 noiembrie 2002 de către Rodica Rodan, născută la 3 mai1946, şi de către Sorin Rodan, născut la 5 septembrie 1954, resortisanţi germani cu domiciliul înBasel (Elveţia);

7. cererea nr. 17750/03, introdusă la 10 martie 2003 de către Ilinca şi Năstase Burcea, resortisanţiromâni născuţi în 1928 şi, respectiv, în 1958, cu domiciliul în Tătărăştii de Jos, reprezentaţi de MarianPopescu, avocat în Bucureşti;

8. cererea nr. 28688/04, introdusă la 9 iunie 2004 de către Alexandru Baizath, Francisc Bajsat şiIstvan Bajsat, Susana Konradi şi Victoria Bajzat, resortisanţi români născuţi în 1953, 1947, 1943,1941 şi, respectiv, în 1949, cu domiciliul în Nimigea (Bistriţa-Năsăud); reprezentaţi în faţa Curţii decătre Letiţia Mihaela Gavrilă, avocat în Bistriţa.