tradiŢional sau step by step

6
”TRADIŢIONAL SAU STEP BY STEP?” Autor: VÃDUVA LUCREŢIA educatoare GON “Peştişorul de aur” Nãvodari, jud. Constanţa În secolul XXI,toti am asistat la o ’’punere sub lupă’’ a sistemului educaţional, determinat atât de noile schimbări ale societăţii cât şi de impregnarea valorilor aduse din vest în ceea ce priveşte sistemul educaţional. Această tendinţă s-a concretizat în România prin introducerea alternativelor educaţionale, cele mai multe având la bază iniţiative private. Alternativele educaţionale reprezintã în România, o abordare care preocupã din ce în ce mai mult pãrinţii dar şi cadrele didactice. Sistemul tradiţional de învãţãmânt care presupune reguli, norme şi dogme clare, precise, prestabilite a început sã nu mai aibã atât de mulţi adepţi în rândul pãrinţilor cu vederi moderne. Dacă învăţământul tradiţional a fost cea mai adecvată formă de educaţie pentru o societate statică, în care funcţiile (meseriile, profesiile, calificările) aveau o structură de cunoştinţe şi abilităţi dinainte cunoscută, s-a afirmat că pentru epoca post- industrială a secolului XXI circa 75% din meserii (profesii) ar fi încă necunoscute şi trebuiesc a fi inventate. Un învăţământ în care se pune accent pe rezultate ale achiziţiei şi pe reproducerea unor abilităţi dinainte cunoscute, prin metode dinainte stabilite, care creează ierarhii, va trebui să fie modificat înspre unul care să dezvolte oameni care vor putea să înveţe toată viaţa, să poată inventa şi colabora pentru a se realiza în aceste profesii viitoare. ÎN ÎNVÃŢÃMANTUL TRADIŢIONAL clasa este dominatã de educatoare - Grãdiniţa pregateşte copii pentru viaţã - Educatoarea pune cunoştinţe la dispoziţia copiilor - Educaţia este privitã ca un rezultat. Educaţia tradiţionalã este conceputã ca o artã de-a conduce copilul spre asimilarea normelor societaţii civilizate prin reproducerea sistemului socio-cultural existent. 1

Upload: kittymnk1985

Post on 28-Nov-2015

22 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

TRADIŢIONAL sau STEP BY STEP

TRANSCRIPT

Page 1: TRADIŢIONAL sau STEP BY STEP

”TRADIŢIONAL SAU STEP BY STEP?”

Autor: VÃDUVA LUCREŢIA –educatoare GON “Peştişorul de aur” Nãvodari, jud. Constanţa

În secolul XXI,toti am asistat la o ’’punere sub lupă’’ a sistemului educaţional, determinat atât de noile schimbări ale societăţii cât şi de impregnarea valorilor aduse din vest în ceea ce priveşte sistemul educaţional. Această tendinţă s-a concretizat în România prin introducerea alternativelor educaţionale, cele mai multe având la bază iniţiative private.

Alternativele educaţionale reprezintã în România, o abordare care preocupã din ce în ce mai mult pãrinţii dar şi cadrele didactice. Sistemul tradiţional de învãţãmânt care presupune reguli, norme şi dogme clare, precise, prestabilite a început sã nu mai aibã atât de mulţi adepţi în rândul pãrinţilor cu vederi moderne.

Dacă învăţământul tradiţional a fost cea mai adecvată formă de educaţie pentru o societate statică, în care funcţiile (meseriile, profesiile, calificările) aveau o structură de cunoştinţe şi abilităţi dinainte cunoscută, s-a afirmat că pentru epoca post-industrială a secolului XXI circa 75% din meserii (profesii) ar fi încă necunoscute şi trebuiesc a fi inventate. Un învăţământ în care se pune accent pe rezultate ale achiziţiei şi pe reproducerea unor abilităţi dinainte cunoscute, prin metode dinainte stabilite, care creează ierarhii, va trebui să fie modificat înspre unul care să dezvolte oameni care vor putea să înveţe toată viaţa, să poată inventa şi colabora pentru a se realiza în aceste profesii viitoare.

ÎN ÎNVÃŢÃMANTUL TRADIŢIONAL clasa este dominatã de educatoare - Grãdiniţa pregateşte copii pentru viaţã - Educatoarea pune cunoştinţe la dispoziţia copiilor - Educaţia este privitã ca un rezultat. Educaţia tradiţionalã este conceputã ca o artã de-a conduce copilul spre asimilarea normelor societaţii civilizate prin reproducerea sistemului socio-cultural existent.

Educaţia este generalizatoare, egalizatoare, dupã un model, care nu este întotdeauna înţeles de cãtre copil cu toate cã este probat şi acceptat de cãtre adulţi.

ALTERNATIVA EDUCAŢIONALÃ STEP BY STEP- unde clasa este orientatã dupã necesitãtile copilului - Grãdiniţa face parte din viaţã - Cunostinţele sunt descoperite de copil prin mult material pus la dispoziţie - Educaţia este privitã ca un proces

Alternativa educaţională Step by Step are misiunea de a dezvolta în fiecare copil capacitatea de a fi creativ, de a-şi forma o gândire critică, a face opţiuni şi a avea iniţiativă, a define şi a rezolva o problemă, a comunica uşor cu semenii, a-i înţelege şi a negocia. In aceasta alternativa educaţia este individualizatã, copilul merge spre cunoaşterea lumii înconjurãtoare şi identificarea comportamentelor utile, pe cãi personale. De aceea Step by step, îi dã şansa copilului sã înveţe prin descoperire prin interacţiunea sa cu mediul.

Alternativa Step by Step nu e mai bună sau mai rea decât o altă metodologie de învăţare, fie ea tradiţională sau o altă alternativă.

Metoda alternativã de învaţamânt il face pe copil responsabil, îi acordã fiecãruia atenţia cuvenitã. Fiecare poate învãţa în ritmul şi modul propriu.

Step by Step îl va ajuta pe copil să depăşească rigorile învăţământului tradiţional. In plus copilul descoperã efectele şi mijloacele colaborãrii şi negocierii cu semenii în locul unei

competitii pe criterii standard impuse de adulţi.

1

Page 2: TRADIŢIONAL sau STEP BY STEP

Până la 12 – 14 ani funcţiile de cunoaştere şi procesele emoţionale ale copiilor nu sunt complet dezvoltate, mature. Individualizarea prin motivare pozitivă şi învăţarea colaborãrii în lucrul pe centrele de activitate ajută la formarea şi maturizarea acestor funcţii. La aceste vârste copilul nu e încă apt să înţeleagă şi să suporte competiţia fără urmări negative. Concurenţa apare şi în comparaţiile produse de evaluare în clasele Step by Step, dar numai în măsura în care copilul o poate accepta sau “digera” el însuşi. De aceea Step by Step nu creeaza explicit situaţii de competiţie. Colaborarea este cultivată în locul concurenţei .

Alternativa „Step by Step” nu pune piedici şi blocaje în receptarea cunoştinţelor, ci îl încurajează pe elev ”să înveţe a învăţa” şi a înţelege. „Umăr la umăr” alături de învăţător, elevul a reuşit să parcurgă aceeaşi materie ca cel de la tradiţional, având însă mai multă deschidere, mai mult curaj, mai multă dezinvoltură şi iniţitivă. Îmbinarea jocului cu educaţia fizică şi cu libertatea de a lucra în ritm propriu nu duc la suprasolicitarea copilului aşa cum s-ar crede. Toate achiziţiile sunt exersate în centrele de activitate sub diferite forme, încât temele pentru acasă lipsesc cu desăvârşire, fără a îngrădi dorinţa vreunuia de a lucra suplimentar dacă doreşte. „Plimbarea” aceea pe la centre nu este o joacă aşa cum au numit-o adesea necunoscătorii. E uşor a blama un sistem de care nu ai cunoştinţă, dar dificil să intri în competiţie.

În step, nu elevii sunt cei care trebuie să intre în competiţii, ci dascălii lor; iar aceasta trebuie înţeleasă în sens constructiv: alternativa Step nu distruge învăţământul românesc, ci încearcă să facă din elevii săi oameni cu orizonturi largi, oameni care vor şti să lucreze în echipe şi să obţină profituri de invidiat.

Activitatea este concentratã pe şase centre - citire, scriere, matematicã, ştiinţã, artã şi construcţii. Evaluãrile se fac cu calificative - suficient, bine şi foarte bine, dar şcolarii sunt stimulaţi şi în alt fel - cu fundiţe, buline, fiind solicitaţi sã aprecieze notele colegilor.În tradiţional performanţa rezultatã se evalueazã, prin notare. Astfel nota prin judecata de valoare asociatã devine "vina" sau "merit" ale copilului.

Cercetãrile contemporane privind dezvoltarea ne spun ca persoane diferite se dezvoltã in ritmuri diferite şi cã existã perioade critice individualizate de dezvoltare.

De subliniat este că în organizarea şi desfăşurarea procesului instructiv- educativ se are în vedere realizarea sarcinilor de lucru, mobilizând resursele tuturor membrilor grupului. Aceasta nu se poate înfăptui dacă nu se ţine seama de relaţia existentă dintre învăţător şi elev, dar şi de diversitatea surselor de informare ce sunt la îndemâna elevului; ori în cadrul Stepului ele există cu prisosinţă. Grupurile pe care elevii le formează la începutul fiecarei zile pot fi omogene sau eterogene; dar, indiferent de formatul lor, ele au acelasi scop fundamental: stimularea învăţării prin cooperare. În primul caz elevii cooperează la acelaşi nivel, în al doilea caz cei buni îi pot ajuta pe cei care au un potenţial intelectual mai scăzut.

Programa şcolară (curriculum şcolar) este aceeaşi cu cea din învăţământul tradiţional. Aceasta înseamnă că deprinderile şi cunostinţele programate a fi asimilate sunt aceleaşi ca şi pentru învăţământul tradiţional (deprinderi de limbă şi limbaj, scrisul, deprinderi matematice , deprinderi artistice de desen, pictură, modelaj, muzică, cunoştinţe despre natură, dezvoltare fizică, educaţie moral-civică). Deci, asimilãrile de cunoştinţe teoretice, sunt similare cu cele din şcoala tradiţională.

Deprinderi opţionale, precum limbi străine se învaţă în funcţie de posibilităţile şcolii sau ale părinţilor. Diferenţa constă în metoda de formare a acestora care derivă din principiile Step by Step.

Într-o clasă Step by Step nu vom găsi bănci rigide, clasele sunt mochetate pentru ca anumite activităţi să se desfăşoare cu copiii aşezaţi pe podea, clasa fiind axatã pe necesitãţile copilului favorizând individualizarea. Individualizarea este reflectatã în primul rând prin orar are trebuie sã asigure fiecãrui copil timp pentru activitate şi odihnã.

2

Page 3: TRADIŢIONAL sau STEP BY STEP

MODEL DE REALIZARE A ÎNVÃŢÃRII

a) MODEL DE REALIZARE A ÎNVÃŢÃRII ÎN ÎNVÃMÂNTUL TRADIŢIONAL~ memorarea şi reproducerea (cât mai fidelã ) a cunostinţelor transmise de cadrul didactic ~ competiţia între elevi cu scop de ierarhizare;

AVANTAJE: ~ stimuleazã efortul şi productivitatea individului; promoveazã norme şi aspiraţii mai înalte; ~ micşoreazã distanţa dintre capacitate şi realizãri; pregãteşte elevii pentru viaţã , care este foarte competitiv

LIMITE: ~ genereazã conflicte şi comportamente agresive; interacţiune slabã între colegi; ~ lipsa de comunicare; lipsa încrederii în ceilalţi; ~ amplificã anxietatea elevilor, teama de eşec; egoism;

ACTIVITATEA INDIVIDUALA are şi avantaje dar şi limiteAVANTAJE: cultivã independenţa elevilor şi responsabilitatea pentru ceea ce fac; se desfasoarã sub forma realizãrii unor sarcini şcolare de cãtre fiecare elev, independent de colegii sai , cu sau farã ajutor din partea cadrului didactic; învaţãmântul individualizat este adaptat particularitãţilor fizice şi psihice ale fiecarui elev urmãreşte progresul elevului prin propria lui activitate . LIMITE: grad redus al interacţiunilor între elevi; independenţa scopurilor elevilor; slaba exploatare de catre cadrul didactic a resurselor grupului; succesul sau eşecul unui elev nu îi afecteazã pe ceilalti membri ai clasei; nu creeaza motivaţie deosebitã pentru învaţare; nu ajutã la formarea abilitãţilor de comunicare;

b)MODEL DE REALIZARE A ÎNVÃŢÃRII ÎN ALTERNATIVA STEP BY STEP~ apel la experienţa proprie; ~ promoveazã învaţarea prin colaborare; ~ pune accentul pe dezvoltarea gândirii în confruntarea cu alţii.

COOPERAREA-ACTIVITATEA PE GRUPEAVANTAJE:

~ stimuleazã interacţiunea dintre elevi; genereazã sentimente de acceptare şi simpatie; ~ încurajeazã comportamentele de facilitate a succesului celorlalţi; creşterea stimei de sine; ~ încredere în forţele proprii; diminuarea anxietãţii faţa de şcoala ; ~ intensificarea atitudinilor pozitive faţã de cadrele didactice

LIMITE: ~ munca în grup, prin colaborare, nu pregateşte elevii pentru viaţã, care este foarte competitiv ; ~ metodele activ-participative aplicate în activitatea pe grup sunt mari consumatoare de timp şi necesitã experienţã din partea cadrului didactic; ~ lipseşte materialul didactic necesar; ~ elevilor le trebuie timp ca sã se familiarizeze cu acest nou tip de învãţare; ~ e nevoie de eforturi şi încurajãri repetate pentru a-i convinge cã se aşteaptã altceva de la ei.Activitatea de învăţare în grup se defineşte ca o metodă în care sarcinile sunt executate de

grupuri mici de elevi, grupuri care sunt autoconstituite şi care se autodirijează. Este folosită cu succes în cadrul Stepului, fără a neglija însă munca individuală, ci doar privind-o pe aceasta ca o componentă a muncii în echipă. Dacă la tradiţional elevii erau selectaţi în funcţie de capacităţile intelectuale, aici

3

Page 4: TRADIŢIONAL sau STEP BY STEP

apar grupuri unde toţi elevii pot lucra împreună, urmând ca fiecare membru al grupului nu numai să-şi îmbunătăţească situaţia, dar şi să contribuie la creşterea performanţei grupului din care face parte.

Şcoala tradiţională desparte principial educaţia şcolară de cea din familie. În mod tradiţional părinţii erau solicitaţi doar la susţinerea materială şi administrativă a clasei sau şcolii. Şcoala îşi rezervă dictatul asupra metodelor de educaţie teoretică, părinţii fiind simpli supraveghetori ai îndeplinirii lecţiilor. Pe de altă parte educaţia morală şi a comportamentelor este atribuita familiei. Se comunică doar rezultatele unor evaluari - adesea din perspectivă unilaterală.

Step by Step consideră părinţii ca primii învăţători ai copilului, parte din procesul de învăţământ. Părinţii sunt invitaţi să participe efectiv la clasă, la procesul de educaţie, bineînţeles sub auspiciile unei colaborări cu învăţătorul. Prezenţa unui părinte în clasă este un fapt firesc, nici festiv, nici perturbator.

Specialiştii considerã cã Step by Step este un sistem de învãţãmânt care dezvoltã oameni ce vor putea învaţa din mers, care se vor putea adapta la cerinţele în schimbare ale societãţii.

BIBLIOGRAFIE

1. Constandache, Mirela, Suport de curs, Pedagogia Alternativelor Educationale, Constanta, 2009;2. Burke Walsh, K., (1998), Predarea orientată după necesităţile copilului, CEDP Step by Step,

Bucureşti;3. Felea, Gh., (2002), Alternativele educaţionale din România, Editura Triade, Cluj- Napoca.4. Herseni, I., (2006), Alternativa educaţională Step by Step şi calitatea în educaţie, în Revista de

pedagogie nr.1-12, Editura Vanemonde, Bucureşti.

4