topografie examen

8/10/2019 Topografie Examen

1/7

Subiecte Examen Topografie

I.Sisteme de coordonate utilizate in topografie

Sistemele de coordonate utilizate in topografie sunt: Sisteme de coordonate geografice si

Sisteme de coordonate rectangulare.

Coordonatele sunt acele valori care definesc pozitia unui punct in raport de un anumit

sistem de referinta. In topografie se folosesc in principal doua sisteme de coordonate, si

anume :

Coordonare rectangulare

In acest caz sistemul de referinta este format din doua axe perpendiculare cu originea

comuna in puncul O.Pozitia punctului A in raport cu cele doua axe este data de lungimea perpendicularei

coborate din punct pe axele OX si OY. Acest sistem de coordonate este utilizat in

ridicarile topografice realizate prin metoda echerarii.

Coordonatele polare

De acesta data pozitia punctului se raporteaza la o singura directie de referinta (nordul

geografic, nordul magnetic sau o directie oarecare de pe teren), numita axa polara. Din

originea directiei de referinta (punctul O ) se masoara distanta pana la punctul de pe

teren ( OA= d), precum si unghiul format de dreapta respectiva cu directia de

referinta. Astfel, rezulta ca pozitia punctului A este data de doua valori diferite, uan

reprezinta distanta exprimata in metri, iar cealalta valoarea unghiului exprimata in

grade, minute si secunde. Sistemtul coordonatelor polare isi gaseste aplicabilitatea in

metoda radierii.

II. Puncte Topografice

Intocmirea planurilor si a hartilor topografice se bazeaza pe doua categorii de puncte:

punctele de sprijin si punctele caracteristice (sau de detaliu)

Punctele de sprijinsunt puncele ce permit obtinerea unei osaturi a teritoriului, pe baza careia

se poate determina in continuare punctele de detaliu. In functie de metoda de ridicare a

acestore se impart in 3 categorii: puncte de triangulatie

puncte de intersectie

puncte de drumuire

Acestea pot indesi reteaua de puncte de intersectie si de ordin superior sau pot constitui

independent o satfel de retea.In orice regiune numarul punctelor de sprijin de ordin superior

este mai mic decat al celor de ordin inferior.


2/7

Puncte caracteristice (sau de detaliu) acestea rezulta din descompunerea in segmente de

dreapta a elementelor liniare de pe suprafata terestra (sosele, rauri, limite), sau a profilului

longitudinal a versantilor, prin marcarea tuturor punctelor de schimbare a directie sau de

panta. Din unirea pe plan a punctelor de detaliu se obtin figuri asemanatoare cu cele de pe

teren, dar reduse la scara.

III.Erori si greseli in masuratorile topografice

In practica ridicarilor topografice s-a constatat ca indiferent de grija operatorilor si de precizia

instrumentelor utilizate pentru determinare distantelor si unghiurilor, apar anumite greseli si

diferente intre valorile reale ale elemntelor de pe teren si cele rezultate din masuratori. Daca

aceste diferente nu sunt prea mari si ele nu influenteaza negativ precizia masuratorilor atunci

avem de face cu erori. In cazul in care rezultatele obtinute pe teren nu ofera o precizie

adecvata scopul pentru care se executa ridicarea, inseamna ca s-au produs greseli. Limita

dintre erori si greseli este data de toloreanta.Valorile tolerantei rezulta din calcule pe bazaunor prelucrari statistice si reprezinta abatrea maxima admisibila in cazul executarii unei

masuratori. Dupa cauzele care le produc eroririle se imaprt in doua categorii : erori

sistematice si erori accidentale.

Erorile sistematice sunte cauzate de dereglarea aparatelor si instrumentelor topografice,

avantajul acestora fiind ca pot fi controlate si eliminate in intregime.

Erorile accidentale se produc in mod neasteptat si sunt foarte greu de depistat intrucat pot

avea cauze foarte diverse cum ar fi eorile de citire a datelor si inscrierea datelor in carnetul de

teren. La aparatele topografice de constructie moderna acest tip de erori s-a redus simtitor,intrucat rolul operatorului s-a diminuat intr-o masura considerabila.

Daca rezultatele masuratorilor sunt gresite atunci intreaga ridicare topografica trebuie

refacuta, dar daca valorile obtinute se incadreaza in toleranta masuratorile pot fi acceptate,

situatie in care este necesar sa se aplice o serie de corectii.

IV. Marcarea si semnalizarea punctelor in planimetrie

Operatia de materializare la sol a punctelor topografice poarta denumirea de marcare, astfel

in acest scop se folosesc borne de beton( pentru punctele cu caracter permanent) si tarusi delemn sau de metal(pentru punctele cu caracter permanent). In partea centrala a bornei se

marcheaza pozitia matematica a punctului topografic, adica a punctului de coordonate

cunoscute sau care trebuie determinate prin masuratori.Atunci cand se face statie cu teodolitul

desupra unui punct axa verticala a aparatului trebuie sa treaca exact prin punctul matematic al

punctului topografic. Daca aceasta conditie nu este respectata valorile masurate vor fi gresite,

ceea ce va impune refacerea intregii ridicari topografice.

Semnalizarea punctelor se refera la asigurarea vizibilitatii lor de la o distanta. In topografie

principalele semnale utilizate suntjalonul si piramida topografica.


3/7

Jalonul poate fi confectionat din lemn sau din fibra de sticla avand o sectiune circulara,

hexagonala sau octogonala. El este vopsit alternativ in alb si rosu, culori care-l fac usor de

observat de la distanta, si se termina la partea inferioar printr-un sabot metalic ascutit. Astfel,

jalonul poate fi asezat cu varful pe punctul matematic al punctului topografic, iar asigurarea

verticalitatii sale se realizeaza cu ajutorul unei nivele sferice.

Piramida topografica este confectionata din lemn si are o inaltime de 6-7 metri, care permite

semnalizarea punctelor topografice mai importante (cele de triangulatie). In unele cazuri

semnalizarea punctelor se poate face si prin intermediul unor semnale speciale instalate pe

arbori sau pe cladiri.

V. Masurarea directa a distantei

Distantele dintre puncte pot fi determinate in mod direct cu ajutorul unor instrumente relativ

simple cum sunt :ruleta, panglica de otel, firul de invar si firul Ciurileanu.

Ruleta este un instrument de masura alcatuit dintr-o banda de metal cu lungime variabila,

divizata in metri, decimetri, centimetri si milimetri.

Panglica de otel este infasurata pe un suport metalic sau de lemn, aceasta are de obicei o

lungime de 50 de metri si este divizata in metrii, jumatati de metru, decimetri, iar centimetri

se aproximeaza.

Firul de invar este un intrument utilizat pentru masurarea bazelor de triangulatie, acesta

asigurand o precizie foarte mare ca urmare a faptului ca este alcatuit dintr-un aliaj rezistent la

variatile de temperatura(otel si nichel)

Firul Ciurileanu este numit astvel dupa inginerul care l-a creat, fiind un cablu galvanizat

divizat in metri si dublu decimetri, care se intinde cu ajutorul unui dinamometru, pentru a nu

fi deformat prin tragere.

Masurarea distantelor se face de-a lungul unor aliniamente puse in evidenta cu ajutorul unor

jaloane. Acest tip special de semnalizare poarta numele dejalonare.

VI. Teodolitul tahimetru parti component

Este un intrument de masurare care permite determinarea pe cale optica a distantelor dintre

puncte, precum si valoarea unghiurilor orizontale si verticale.

Acesta este alcatuit din urmatoarele elemente: maner de prindere, cerc vertical, luneta,

oglinda, furca, nivela, cerc orizontal, surub de calare(orizontalizare), dispozitiv de citire

a unghiurilor, ocular de vizare aproximativa, suruburi de reglare.

VII. Masurarea distantei cu ajutorul teodolitului

In cazul aparatelor clasice formula de calcul a distantei, atunci cand se lucreaza pe suprafete

cvasiorizontale, este: D=


4/7

D = distanta orizontala

K = constanta stadimetrica (cu valoare 100)

H = diferenta citirilor facute la cele doua fire stadimetrice

Pentru a determina distanta dintre doua puncte cu ajutorul teodolitului se procedeaza astfel:

Se v-a face statie cu teodolitul intr-unul din puncte

Se vizeaza pe mira tinuta de un operator pe cel de-al doilea punct, avand luneta fixata

pe orizontala

Se fac citiri la firele stadimetrice si se verifica daca media lor aritmetrica este egala cu

valoarea citita la firul reticul orizontal

Se calculeaza indicele Hdin formula pe baza diferentei dintre valorile citite la firele

stadimetrice

Se aplica formula de calcul si se afla valoarea distantei exprimata in milimetri

Citirile pe mira sunt compuse din patru cifre: metri, decimetri, centimetri si milimetri(acestia

se aproximeaza nefiind scrisi pe mira).

VIII. Masurarea unghiurilor orizontale cu ajutorul teodolitului

Cu ajutorul teodolitului se pot masura doua tipuri de unghiuri: Verticale

Orizontale

Un unghi vertical este unghiul format de o directie inclinata cu proiectia ei pe orizontala,

acestea se citesc pe cercul vertical al aparatelor topografice, iar viza se face cu firul reticul

orizontal fie la inaltimea instrumentului, fie cea a semnalului.

Pentru determinarea uni unghi orizontal se urmaresc urmatorii pasi:

Se instaleaza teodolitul intr-un punct A, iar punctele M si N se marcheaza cu un jalon.

Se vizeaza cu firul reticul vertical pe jalonul tinut in punctul M si se face citirea C1 pe

cercul orizontal al aparatului.

Se roteste aparatul in sensul acelor de ceasornic si se vizeaza jalonul din punctul N,

inregistrandu-se citirea C2.

Valoarea unghiului dintre cele doua directii AM si AN se calculeaza astfel:

IX. Metoda triangulatieigeneralitati

Triangulatia este o metoda de determinare prin masuratori de mare precizie a coordonatelor

unor puncte de pe suprafata terestra a caror unire rezulta o retea de triunghiuri. In functie de

importanta acestor puncte de sprijin se deosebesc doua tipuri de triangulatie:

Triangulatie geodezica (de ordinul I, II si III)


5/7

Triangulatie topografica (de ordinul IV si V)

Caracteristica principala a metodei de triangulatie este aceea ca determinarea elementelor

necesare pentru calcularea coordonatelor absolute ale punctelor se face pe baza relatiilor care

exista intr-un triunghi sau intr-o retea de triunghiuri, pe teren fiind suficient sa se determine

lungimea unei singure laturi si a tuturor unghiurilor. De asemenea, este necesar sa se

stabileasca si orientarea bazei de triangulatie.

X. Etapele realizarii unei triangulatii ( realizzarea proiectului de lucru,

recunoasterea terenului, effectual masuratorilor si calculul

triangulatiei)

Etapele realizarii unei triangulatii sunt urmatoarele:

Realizarea proiectului de lucru Recunoasterea terenului

Efectuarea masuratorilor

Calculul triangulatiei

Realizarea proiectului de lucru se face pe baza consultarii materialelor cartografice, date

bibliografice deja existente pentru regiunea aleasa, aceasta sa nu fie mai mare de , iar

punctele trebuie alese astfel incat sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Intre punctele ce constituie varfurile triunghiurilor sa existe vizibilitate reciproca

Triunghiurile rezultate sa aiba forma cat mai apropiata de cea a triunghiurilorechilaterale

Punctele trebuie sa fie stabile si usor accesibile

Doua laturi ale retelei sa poata fi masurate direct pe teren

Recunoasterea terenului este necesara pentru a vedea in ce masura corespunde proiectul cu

situatia reala din teren si daca exista neconcordante acestea trebuie eliminate astfel incat

reteaua sa fie determinabila.

Efectuarea masuratorilor aceasta presupune masurarea bazei de triangulatie, determinarea

orientarii ei si masurarea tuturor unghiurilor retelei de triunghiuri.

Calculul triangulatiei se realizeaza odata cu incheierea masuratorilor si intoarcerea de pe

teren se intra in etapa de birou in cursul careia se verifica toate datele inregistrate, se fac

corectii daca e cazul si se calculeaza toate celelalte elemente pentru determinarea

coordonatelor absolute ale punctelor.

XI. Baza de triangulatie (masurarea bazei de triangulatie)

Pentru ca o latura a retelei sa poata fi considerata baza ea trebuie sa respecte urmatoarele

conditii:


6/7

Sa poata fi masurata direct

Terenul sa fie stabil si sa nu prezinte obstacole

Panta terenului sa nu depaseasca valori de 3

Masurarea bazei se facu firu de invar pentru o precizie foarte mare, dar in situatiile in care

nici una din laturile retelei nu satisface conditiile de mai sus se folosesc metode ce au la baza

figurile geometrice, acestea sunt: baza franta, baza scurta si triunghiul alaturat.

XII.Metoda radierii

Radierea este o metoda de determinare a punctelor de detaliu. Ea presupune sa se faca statie

cu teodolitul intr-un punct de coordonate cunoscute de unde sa se execute vize sub forma de

raza spre punctele ce urmeaza sa fie ridicate, (pe teren se masoara distantele si orientarile).

XIII. Metoda echerariiSe utilizeaza cu precadere atunci cand punctele de detaliu sunt dispuse aproximativ in lungul

unui aliniament in linie dreapta, iar operatile de teren constaun in urmatoarele:

Se intinde o panglica de otel de-a lungul aliniamentului (care constituie o latura de

drumuire)

Cu ajutorul echerului topografic se coboara perpendiculare din punctele de detaliu pe

aliniament

Se masoara lungimile acestor perpendiculare, precum si distantele de la un punct pana

la piciorul fiecarei perpendiculare.

XIV. Altimetria-generalitati

Altimetria este partea din topografie care se ocupa cu determinarea pozitiei in spatiu a

punctelor de pe suprafata terestra in scopul reprezentarii lor pe planuri si harti, in vederea

obtinerii unei imagini complete a terenului.

Elemente importante de determinare in altimetri sunt: suprafata de nivel, altitudinea,

adancimea, diferenta de nivel. Aceste ridicari altimetrice urmaresc determinarea diferentelor

de nivel dintre puncte, intrucat este posibil ca pornind de la altitudinea absoluta unui dintre elesa se afle si cotele celorlalte.

XV. Nivelmetrul geometric de mijloc

Ca principala caracteristica a acestui procedeu este aceea ca nivelul se aseaza aproximativ la

jumatatea distantei dintre cele doua puncte intre care se doreste sa se determine diferenta de

nivel.


7/7

XVI. Nivelmetrul geometri de capat

In nivelmetrul geometric de capat se face statie cu nivelul intr-un punct cu cota cunoscuta si

se vizeaza spre un alt punct pe care se tine o mira, dupa ce in prealabil s-a determinat

inaltimea intrumentului.

XVII. Punerea in statie a teodolitului

Reprezinta operatia premergatoare oricarei masuratori si consta in centrarea si orizontalizarea

aparatului. Centrarea presupune ca axa verticala a teodolitului sa treaca prin punctul

matematic al punctului topografic. Pentru aceasta se aseaza trepiedul deasupra punctului astfel

incat partea superioara sa fie cat mai orizontala si se deplaseaza aparatul astfel incat firul cu

plumb sa se plaseze exact pe punctul matematic al punctului topografic.

Orizontalizareaeste operatia prin care cele doua cercuri ale teodolitului sunt aduse in pozitie

corecta de lucru. In primul rand se realizeaza orizontalizarea cercului orizontal prin actionareacelor trei suruburi de calare sau de orizontalizarea de la baza aparatului si abia apoi se trece la

orizontalizarea cercului vertical prin intermediul unui surub a carui amplasare variaza in

functie de tipul teodolitului si de firma producatoare.

topografie examen

Documents