tipuri de familii

6
Triada cuplu – căsătorie – familie Definirea conceptelor Definirea celor trei concepte era, până nu demult, mai uşoară, pentru că cele trei definiţii surprindeau aceleaşi elemente, chiar dacă ele erau privite din perspective diferite. Realitatea socială contemporană modifică în permanenţă cadrul conceptual, din ce în ce mai diversificat. Viitorul în ceea ce le priveşte este în aceste condiţii şi mai greu de anticipat. „Cuplul poate fi definit ca o structură bipolară, de tip bio-psihosocial, bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se susţin, se dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin intermediul celuilalt )” Din perspectiva definiţiei mai sus prezentate, cuplul poate fi armonic, satisfăcător şi stabilizator sau dizarmonic, nesatisfăcător şi distorsionat, tinzând spre disociere. Drept urmare, cuplurile tind să oscileze, fie către stabilitate, coeziune şi progres, fie către instabilitate, disensiune şi, eventual, dizolvare. Căsătoria implică însă şi o multitudine de consecinţe sociale, afective, morale şi juridice, care o diferenţiază cât se poate de clar de simpla viaţă de cuplu. Dacă din punct de vedere juridic, căsătoria reprezintă uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, încheiată cu respectarea dispoziţiilor legale, din punct de vedere psihologic, a defini căsătoria înseamnă a vorbi despre o relaţie între doi oameni conştienţi, ea fiind “o construcţie complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective şi obiective, având, indiscutabil o natură foarte eterogenă “(C.G. Jung,1994). Căsătoria deschide, deci, calea unor prefaceri psihologice ale personalităţii care aduc, aşa cum arăta acelaşi C.G. Jung metamorfozarea dintr-o stare în care omul e doar unealta naturii sale instinctuale, într-o altă stare, în care nu mai e unealtă, ci el însuşi, rezultat al prefacerii naturii în cultură şi a instinctului în spirit.Familia reprezintă în orice societate, o formă de comunitate umană alcătuită din cel puţin doi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau prin legături paterne, realizând, mai mult sau mai puţin, latura biologică şi /sau cea psihosocială. Viaţa desfăşurată de indivizi în cadrul instituţional al familiei cuprinde două elemente esenţiale: o latură biologică, constantă, aproape neschimbată de-a lungul timpului şi o latură socială, în permanentă schimbare. Din punct de vedere sociologic, familia reprezintă exemplul tipic de grup primar, caracterizat prin puternice relaţii de tipul „face to face”, prin asocierea şi colaborarea intimă a tuturor membrilor ei. De aici putem trece în revistă câteva tipologii ale familiei. Una dintre ele ar fi legată de familia de

Upload: tinatina

Post on 01-Dec-2015

30 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Tipuri de Familii

Triada cuplu – căsătorie – familieDefinirea conceptelor

Definirea celor trei concepte era, până nu demult, mai uşoară, pentru că cele trei definiţii surprindeau aceleaşi elemente, chiar dacă ele erau privite din perspective diferite.

Realitatea socială contemporană modifică în permanenţă cadrul conceptual, din ce în ce mai diversificat. Viitorul în ceea ce le priveşte este în aceste condiţii şi mai greu de anticipat.

„Cuplul poate fi definit ca o structură bipolară, de tip bio-psihosocial, bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se susţin, se dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin intermediul celuilalt)”

Din perspectiva definiţiei mai sus prezentate, cuplul poate fi armonic, satisfăcător şi stabilizator sau dizarmonic, nesatisfăcător şi distorsionat, tinzând spre disociere. Drept urmare, cuplurile tind să oscileze, fie către stabilitate, coeziune şi progres, fie către instabilitate, disensiune şi, eventual, dizolvare.

Căsătoria implică însă şi o multitudine de consecinţe sociale, afective, morale şi juridice, care o diferenţiază cât se poate de clar de simpla viaţă de cuplu. Dacă din punct de vedere juridic, căsătoria reprezintă uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, încheiată cu respectarea dispoziţiilor legale, din punct de vedere psihologic, a defini căsătoria înseamnă a vorbi despre o relaţie între doi oameni conştienţi, ea fiind “o construcţie complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective şi obiective, având, indiscutabil o natură foarte eterogenă “(C.G. Jung,1994). Căsătoria deschide, deci, calea unor prefaceri psihologice ale personalităţii care aduc, aşa cum arăta acelaşi C.G. Jung “metamorfozarea dintr-o stare în care omul e doar unealta naturii sale instinctuale, într-o altă stare, în care nu mai e unealtă, ci el însuşi, rezultat al prefacerii naturii în cultură şi a instinctului în spirit.”

Familia reprezintă în orice societate, o formă de comunitate umană alcătuită din cel puţin doi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau prin legături paterne, realizând, mai mult sau mai puţin, latura biologică şi /sau cea psihosocială.

Viaţa desfăşurată de indivizi în cadrul instituţional al familiei cuprinde două elemente esenţiale: o latură biologică, constantă, aproape neschimbată de-a lungul timpului şi o latură socială, în permanentă schimbare. Din punct de vedere sociologic, familia reprezintă exemplul tipic de grup primar, caracterizat prin puternice relaţii de tipul „face to face”, prin asocierea şi colaborarea intimă a tuturor membrilor ei. De aici putem trece în revistă câteva tipologii ale familiei. Una dintre ele ar fi legată de familia de origine (consangvină) şi familia de procreare (conjugală). Cea dintâi ar fi familia în care te naşti şi creşti, iar cea de a doua, cea constituită prin propria căsătorie. Familia mai poate fi caracterizată după gradul de cuprindere a grupului familial în familie nucleară (formată din soţ, soţie şi copiii acestora) sau extinsă (care include şi celelalte rude). Un alt criteriu pe care îl putem lua în considerare în studiul familiei ar fi modul de exercitare al autorităţii. Distingem sisteme familiale: patriarhale, matriarhale sau egalitare. În sistemul patriarhal autoritatea în cadrul familiei este deţinută de bărbatul cel mai în vârstă,în cadrul familiei extinse, sau de soţ, în cadrul familiei nucleare.În sistemele matriarhale, autoritatea în cadrul familiei este deţinută de femeia cea mai în vârstă sau de soţie. Evident, prezentul confirmă faptul că cel mai răspândit model este

Page 2: Tipuri de Familii

reprezentat de sistemul egalitar, puterea şi autoritatea fiind relativ egal răspândite între soţ şi soţie.

Familia – între tradiţie şi modernitate

Ne naştem în familii şi aici începem să înţelegem cine suntem şi cum funcţionează lumea. Părinţii ne oferă pe lângă un simplu nume de familie şi primele idei despre viaţă, despre cum ar trebui să gândim şi care ar trebui să fie legile care ne guvernează existenţa. Sunt reguli care variază de la o societate la alta, dar toate societăţile pe care le-a traversat până acum omenirea au avut în centrul lor familia. Astăzi lucrurile par să se schimbe. Modelele tradiţionale ale familiei se dezintegrează, viitorul îndepărtat al instituţiei familiale pare incert. Totuşi, nu sunt puţine vocile care susţin că familia şi căsătoria sunt indispensabile în asigurarea viitorului copiilor şi a societăţii. Familia se schimbă, într-adevăr, odată cu vremurile, dar ea rămâne încă, un reper fundamental în societate.

Tipuri de familie

Indiferent de structură, familia va însemna întotdeauna dragoste, grijă şi dorinţă de a ocroti. Fiecare în felul său crede în anumite valori ale familiei şi luptă pentru acestea.

Institutul pentru familie Vanier a descris în 1994 următoarele tipuri de familie:

Familia nucleară (numită si familie simplă) este acea familie compusă din soț, soție împreună cu copiii minori care locuiesc și se gospodăresc împreună. Acesta combinație este considerată unitatea minimală de organizare socială, ea reprezentand nucleul tuturor celorlalte forme de structuri familiale.

Familia extinsă (numită și familie lărgită sau familie compusă) cuprinde pe lângă nucleul familial și alte rude sau alte generații. Ea include suplimentar față de copii și părinții acestora, bunicii copiilor (părinții celor doi părinți), unchii și mătușile copiilor (adică fratii și surorile părinților împreună cu soții și soțiile lor), verii primari (fii și ficele unchilor și mătușilor copiilor) dar uneori chiar și străbunicii copiilor (părinții bunicilor). De regula, într-o familie extinsă traiesc și se gospodaresc împreună trei generații: copiii, parintii, și bunicii.

Familia monoparentală este acel tip de familie în care copiii locuiesc doar cu unul dintre părinți. Acest lucru se poate întâmpla ca urmare a divortului, a separării părinților, a decesului unuia dintre părinți, a înfierii de către un adult a unui minor sau ca urmare a deciziei unei femei de a da naștere unui copil fără a fi căsătorită sau fără a locui cu un bărbat.

Familia “amestecata” sau “recombinata” sau “reconstituita”, compuse din părinţi care au divorţat, s-au căsătorit cu altcineva şi au format o nouă familie, care include copii din prima căsătorie a unuia sau a ambilor parteneri şi/sau din această căsătorie;

Familia “fără copii”, care constau într-un cuplu;

Familia “cu un singur părinte”, compuse dintr-un părinte, de obicei o mamă cu un copil sau mai mulţi;

“Cupluri care coabitează” şi “căsătorii convenţionale” - aranjamente familiale, care se aseamănă altor forme, dar nu legalizează mariajul.

Din 1972 acest institut recunoaşte cuplurile cu parteneri de acelaşi sex, ca familii.

Page 3: Tipuri de Familii

O cercetare a literaturii despre familie din 1990 indică faptul că mai trebuie adăugat un alt grup de familii, şi anume părinţii homosexuali şi lesbiene.

Concubinajul

Convieţuirea cuplului în afara căsătoriei reprezintă în timpurile noastre o formulă frecventă a vieţii moderne şi este foarte probabil să rămână în forma aceasta multă vreme.Forţele demografice, economice şi culturale ale vieţii moderne au generat o stare de fapt pe care nu putem să nu o luăm ca atare. Uniunea consensuală, departe de a fi “prietena” mariajului, pare din ce în ce mai mult un duşman al acesteia.

Căsătoria deschisă

Reprezintă un model de convieţuire aflat între concubinaj şi familia nucleară.

Modelul se suprapune peste valorile şi stilul de viaţă al concubinajului dar, în acelaşi timp, se aseamănă cu familia nucleară prin oficializare şi structură.

Scopul declarat al acestei legături este acela de se realiza împlinirea şi satisfacţia personală,, aspecte evident, greu de măsurat, dar, în mod sigur, o miză demnă de luat în considerare. Noua formulă încearcă să înlocuiască o configuraţie depăşită sub aspectul stilului de viaţă, model reprezentat de familia nucleară, şi să preia ceea ce este mai bun din modelul coabitării, adică calitatea relaţiei şi fericirea partenerilor, nu stabilitatea, cu orice preţ, a unei relaţii lipsite de satisfacţii.

Această flexibilitate a relaţiei este, desigur, dezirabilă, dar nu întotdeauna posibilă, dacă luăm în considerare forţa modelelor şi a obişnuinţelor socio-culturale, filtrate moral şi religios. Ea ar depinde, fără doar şi poate, de capacitatea soţilor de a înţelege ce semnificaţie are “trăieşte-ţi clipa “, de a-şi asuma responsabilitatea propriei vieţi şi de a discuta matur despre neînţelegeri, nemulţumiri şi conflicte.

Compromisurile sunt astfel înţelese ca necesare pentru a salva calitatea relaţiei, nu statutul de persoană căsătorită. Căsătoria deschisă nu reprezintă o soluţie definitivă, ci o speranţă, aceea a redimensionării pozitive a relaţiilor de cuplu. Prin acest tip de relaţie cuplul conjugal – atât de otrăvit de stereotipuri şi prejudecăţi – redevine cuplu, iar legalitatea şi instituţionalitatea îl apără de stigmate şi etichetări.În acest fel se reduce stresul cotidian, căruia îi suntem supuşi cu toţii.

Cauzele modificării structurii tradiţionale de rol conjugal

Structura tradiţională de rol- sex a fost modificată prin acţiunea mai multor factori. Dintre aceştia cei mai importanţi ar fi:

1. Emanciparea femeii

Emanciparea femeii a reprezentat motorul schimbării structurii de rol conjugal. Femeia supusă, fără ambiţii, asociată familiei tradiţionale, este azi din ce în ce mai puţin prezentă în statistici. Foarte puţine femei mai acceptă subordonarea totală faţă de bărbat, toleranţa excesivă şi dependenţa material-afectivă. Conştientizarea ideii potrivit căreia femeile pot decide singure cum îşi direcţionează viaţa, cariera şi relaţia de parteneriat au generat eliminarea discriminării în cariera profesională şi au permis accesul femeii la ocuparea unor funcţii publice.

2. Independenţa economică a femeii

Page 4: Tipuri de Familii

A devenit din ce în ce mai evidentă. Femeile sunt mai bine educate decât în trecut şi au şanse mai mari de a obţine o slujbă, astfel încât ele nu mai sunt dependente de căsătoria- parteneriat economic. Astfel, e mai puţin probabil ca ele să se „cantoneze” întrun mariaj dificil, menţinut doar de o necesitate pur economică şi e mult mai sigur că vor pleca atunci când trăiesc experienţe nefericite în căsnicie. Posibilitatea realizării unui venit propriu în momentul în care implicarea femeii în sfera publică a devenit concretă a adus acesteia un sentiment de siguranţă, linişte şi confort.

Diminuarea considerabilă, până la dispariţie, a dependenţei economice faţă de bărbat a redimensionat radical raporturile dintre sexe, dar independenţa economică a femeii a generat şi modificări profunde în structura de roluri familiale. Bărbatul ajunge să preia o serie de activităţi, pe care le îndeplinea doar femeia altădată.

3. Implicarea femeii în viaţa socială

Necesitatea de afiliere a femeii contemporane a fost generată de relativa izolare de alţi adulţi, caracteristică familiei nucleare de azi, izolare care se cere compensată de activităţi sociale. În familia tradiţională, casnicele făceau parte dintr-o reţea suportivă de rude. În plus, lipsa de recunoaştere pentru munca făcută în gospodărie amplifică sentimentul actual de izolare. Femeia începe să caute satisfacţii în exterior, societatea oferind recunoaşterea pe care familia nucleară nu mai putea să i-o ofere.

4. Cariera profesională a femeii

Impulsionate de mişcarea feministă, femeile au început să conştientizeze că pot fi mai mult decât mame, soţii sau gospodine. Munca profesională a femeilor a devenit un instrument de împlinire personală, transformându-se din necesitate în activitate revendicată. Conceptul de carieră a început să fie popularizat odată cu dezvoltarea feminismului. Specialiştii arată că femeile au ajuns să trăiască în zilele noastre experienţa şomajului cu acelaşi sentiment de ruşine şi neîmplinire personală, ca şi bărbaţii.

Implicaţiile carierei profesionale a femeilor în viaţa de familie nu au întârziat să apară :

a) cariera profesională a femeilor reprezintă o sursă de conflict pentru majoritatea bărbaţilor.

b) modificarea raportului de autoritate şi de putere dintre cele două sexe, prin demolarea imaginii bărbatului ca fiind capul familiei şi singurul aducător de venituri. Adică singurul capabil să organizeze şi să conducă familia.

c) implicarea partenerilor în viaţa de familie în cazul familiilor cu dublă carieră presupune preluarea alternativă a sarcinilor domestice.

d) creşterea sentimentului de competenţă a femeii revalorizează sentimentul de competenţă al bărbatului

e) scăderea natalităţii.

f) apariţia relaţiilor extraconjugale.