tipatul-analiza estetica

5
Edvard Munch a fost un pictor norvegian, considerat precursor al expresionismului. A fost prin natura sa un solitar, dar l-au interesat foarte mult relațiile interumane, care vor reprezenta esența creației sale. “Tipatul” este cea mai reprezentativa imagine a expresionismului, fiind una din cele mai controversate picturi ale omenirii echivalandu- le ca notorietate si dezbateri aparute chiar pe “Mona Lisa” lui Leonardo da Vinci. Această operă are mai multe variante, realizate de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în anul 1910. Tabloul Tipatului este cel prin care Munch reuseste sa patrunda intr-o lume putin abordata de pictorii de pana atunci, o lume a fricii si a singuratatii. Tabloul se poate descrie ca avand in prim plan un om care tipa, al carui trup contorsionat si gestul mainilor care cuprind capul transmit spaima pe care personajul o traieste. Chipul are o culoare galbuie, armonizandu-se foarte bine cu craniul asamanator unui cadavru, dar si cu culorile mediului,

Upload: alina-horohai

Post on 10-Nov-2015

26 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

analiza estetica

TRANSCRIPT

Edvard Munch a fost un pictor norvegian, considerat precursor al expresionismului. A fost prin natura sa un solitar, dar l-au interesat foarte mult relaiile interumane, care vor reprezenta esena creaiei sale.Tipatul este cea mai reprezentativa imagine a expresionismului, fiind una din cele mai controversate picturi ale omenirii echivalandu-le ca notorietate si dezbateri aparute chiar pe Mona Lisa lui Leonardo da Vinci. Aceast oper are mai multe variante, realizate de la sfritul secolului al XIX-lea pn n anul 1910.Tabloul Tipatului este cel prin care Munch reuseste sa patrunda intr-o lume putin abordata de pictorii de pana atunci, o lume a fricii si a singuratatii. Tabloul se poate descrie ca avand in prim plan un om care tipa, al carui trup contorsionat si gestul mainilor care cuprind capul transmit spaima pe care personajul o traieste. Chipul are o culoare galbuie, armonizandu-se foarte bine cu craniul asamanator unui cadavru, dar si cu culorile mediului, simbolizand aceeasi stare psihica anxioasa a personajului.Tabloul este considerat o expresie a anxietii omului modern. Povestea realizarii tabloului este extrem de interesanta. Autorul povesteste ca in timp ce se plimba cu doi dintre prietenii sai la apus de soare, i s-a parut ca cerul devine rosu ca sangele. Acesta afirma ca, in mod inexplicabil, se simtea foarte obosit, si, tremurand de spaima a auzit tipatul naturii. Munch nu si-a dorit nici pe departe sa creeze sau sa capteze atentia cu ceva frumos, din contra. Cerul care fierbe, chipul distorsionat al personajului, imbinarea perfecta dintre rece-cald, mainile ce incearca sa acopere urechile sau capul, nu transmit decat durere, neliniste, teama si incercarea de regasire.

Pictnd tabloul iptul, Edvard Munch ptrunde n lumea fricii i a singurtii. Figura central a operei iptul triete un profund sentiment de fric, amplificat de starea de solitudine. Peisajul sumbru, aproape apocalyptic, reflect drama interioar a celui care ip. Minile care cuprind capul trdeaz o spaim imens.Culorile mediului simbolizeaz starea psihic a personajului, albastrul ntunecat reine glasul sfietor i il reflect cu ecou pn sub cerul strlucitor , de un rou sngeriu.Primul lucru care este sugerat in tablou este disperul, tocmai prin pozitia mainilor personajului din prim-plan si prin deschiderea exagerata a gurii. Tabloul surprinde foarte bine ideile centrala a curentului: senzatia de indepartare de esenta intr-o lume a secolului al XX-lea ultra-mecanizata si necesitatea unei revolte impotriva omenirii alienate prin expresia unui strigat primordial, nearticulat, aproape animalic. Culorile din fundal provoaca sentimentul unui sfarsit de lume, tocmai prin contrastul cromatic puternic dintre rosul si albastrul din compozitie. In tablou lipseste partea modernista a societatii, deci poate natura, stearsa si lipsita de rolul ei protector, ar fi provocat un raspuns atat de puternic la o lume ce se duce pe apa sambetei. Personajul din tablou simbolizeaza disperarea, alienarea si neputinta. Personajul ar dori sa scape de acolo, sa se indeparteze. Deoarece acesta isi acopera urechile cu mainile sugereaza faptul ca vrea sa fie singur sau ca sunt multe voci care ii inunda mintea lui.Zadarnicul strigat neauzit de nimeni din pictura Tipatul aminteste de strigatul ce razbate apasat de tacere din poezia Plumb, de George Bacovia ( si-am inceput sa-l strig).Tabloul lui Munch se afla in concordanta cu poezia bacoviana datorita aspectului pictural al poeziei. Aceasta poate fi asociata cu poezia lui Bacovia deoarece ambele sugereaza ideea neputintei, iar poezia bacoviana depaseste deseori sfera simbolismului in directia expresionista. Spaima de moarte, de solitudine a poetului se concentreaz n aceast explozie de durere, aa cum o putem vedea i n tabloul amintit. Acesta ns nu este monocrom, alturi de alb i negru pictorul introduce sugestiv galbenul i portocaliul, ce se pierde n roul aprins. Ca si in pictura lui Munch, rosul si galbenul acapareaza o mare parte din lirica lui Bacovia. roul inundand lumea ntr-o sngerare de proporii, iar galbenul avand semnificaia dezndejdii. Figura din prim-plan se afl n mijlocul unui pod, sub care vrtejul apei pare s se nale. Podul este elementul sugestiv al nesiguranei ce strnete strigtul. Figura uman este redat sub forma unui trup ce pornete spre contorsionare, chinuit, speriat, gata s ipe, dar nu are voce. Sonorul ns este ascuns n culori, n privirea terifiat. i-am nceput s-l strig spune Bacovia n timp ce sufletul ncremenete de frig, de greutatea de plumb a sentimentelor.Edvard Munch ptrunde n lumea fricii i a singurtii. Tipatul tradeaza o intreaga drama a unui secol in deriva.