Timpul si moartea HEGEL In enuntul Isteria reprezinta manifestarea spiritului in timp, Hegell angajeaza timpul idirect. In acest enunt, nu exista timp pentru ca singurul lucru pe care il putem predica despre coneptul de fiinta este fiinta insasi. Fiinta (spiritul) nu are nici un fel de determinatii, prin alineare adduce cu sine timpul. Fiinta nu poate capata determinatii decat in timp. Viata fiind teza, iar moartea antiteza prin care se ajunge la sinteza, avand ca rezultat evolutia spiritului, conceptual devenirii. Timpul nu e timp daca nu trece. Determinatiile finite: nasterea, devenirea, moartea. Prin succesiunea viata-moarte(fiinta defineste timpul)-renastere spirtul evolueaza si defineste timpul. Timpul (pur calitativ) Timpul ( determinat si masurat) Timpul vulgar(timpul existentei banale) Grija-este cea care exprima finitudinea finite umane. In grija omul nu mai este rational, ci se manifesta ca afectivitate. HEIDEGGER- Dasein=fiinta Moarte nu este un eveniment al existentei in lume. Ea este existenta in sine insasi. Limbajul insusi presupune tacerea pentru ascultarea glasului finite. Platon deriva conceptul de timp din conceptul eternitatii. Heidegger sustine ca noi nu cunoasteam intelesul conceptului de eternitate, pentru ca eternitatea este sinonim cu divinitate. Dca Platon, apoi deriva timpul din eternitate, ceea ce Heidegger arata filosofic si stiintific nu se poate, Aristotel deriva timpul din temperalitate=> tautologia timpului este timp, Heidegger iese din acest impas speculand ca la Aristotel timpul ca predicat este altceva decat timpul ca subiect.Fiinta umana este

Dasein. Moartea este un fenomen al vieti, momentul de autencititatea Dasein-ului, momentul in care el ajunge cu adevarat, in totalitate si in act cu ceea ce in viata a fost doar in potenta, posibilul. Prin moartea corpului, oamenii sunt cel mai mult despartiti unii de altii sic el mai mult readusi la sine insusi. Viitorul se repercuteaza asupra prezentului ca si asupra trecutului, iar Dasein-ul devine locul in care cele 3ensiuni tempotale (trecut present si viitor) se unesc. In acest sens am putea spune ca el (Dasein) esre insasi temporalitatea, iar nu ca el este in timp. Dasein-ul este cel care creeaza timpul ca unitate indisolubila intre trecut, present si viitor. ELIADE Clipa care vine e intotdeauna inferioara celei care nu mai e, iar aceasta perspectiva este foarte clara la in Caderea in timp. Omul areligios desacralizeaza lumea ceea ce, dupa Eliade, este un comportament tragic, dar si eroic, pentru ca is asuma totul. Aceasta pentru ca omul areligios nu a aparut paralel cu cel religios, ci din el. La origine toti oamenii erau religiosi. Spatiul sacru, spatial omului religios este neomogen si corelativ, timp sacru, magic, mitic, religios este o mare desfasurare circulara, reversibila in ciuda perceptiei profane asupra timpului. (Prin asteptarea sarbatorior timpul omului religios e circular, etern) Spatiul omului areligios este omogen, in timp ce, pentru cel religios, spatial e neomogen, deoarece pentru el exista atat spatiu prifan cat si spatiu sacru, iar neomogenitatea se castiga prin trecerea dintr-un spatiu in altul.( =manifestarea sacrului in profan) Timpul sacru este circular, deci reversibil, prin uramare nu mai este timp ci eternitate. La Eliade scopul este dorinta omului de a trai alatri de zei intr-un spatiu si intr-un timp reversibil la infinit. Hierofania are ca

scop producerea mereu si mereu a unui spatiu: paradisl si a unui timp:eternitatea. Pentru Leibniz spatial fara corpuri si timpul fara evenimente sunt absolute uniforme. CIORAN-gloria Lui Cioran, asemenea lui , nu-I mai pasa de nimic. Omul a parasit paradisul pentru dorinta sa de a cunoastere. Lucifer, cel mai inzestrat dintre ingeri, a cazut din rai, din paradisul ceresc, pentru acelas pacat: dorinta de glorie. Gloria l-a facut pe om sa traiasca prima cadere din paradisul primordial, deci al II-lea dupa divinitate, singura glorie care ii ramane omului accesibila e Gloria printre oameni. Absenta pasiunii (Indiferenta)= caderea din timp Ceilalti cad in timp, eu unul am cazut din timp Omul cazut din timp= trupul se transforma intr-o cetate definitive inchisa pentru cel ajuns in afara zidurilor sale. Atunci cand nu mai poti face nici o diferenta intre cele trecute, cele prezente si cele viitoare, cand nu mai este nimic de facut sau de asteptat.Infernul inseamna suspendarea totala a timpului ce vine si cu aceasta pierderea oricarei iluzii sau dorinte. Inferunl este ceva de natura eternitatii si nicidecum a timpului. A putrezii in nemurire-iata intregul adevar al celui cazut din timp. El numai poate fi atinsde nimic, ajunge cu totul indifferent la ceea ce inseamna vointa si glorie, fapta si esec. Acest ciudat personaj care este si caruia am vrea sa-I demascam ipocrizia esentiala ne atrage totusi si ne domina.