Timișoara

TimișoaraTemesvár  • Temeswar

—  Municipiu  —

Piața Victoriei noaptea

Stemă

Timișoara

Temesvár  •Temeswar

Timișoara

Temesvár  • Temeswar (România)

Poziția geografică

Coordonate: Coordonate: 

45°44′58″N 21°13′38″E45°44′58″N 21°13′38″E

Țară  România

Regiune de dezvoltare Vest

Județ Timiș

Statut Municipiu

SIRUTA 155243

Atestare documentară 1212/1244

Componență [ascunde]

Timișoara[*]

Guvernare

 - Primar Nicolae Robu (PNL, 2012)

 - Viceprimar Dan Diaconu (PNL)

 - Viceprimar Traian Stoia (PSD)

Suprafață

 - Total 130.5 km²

Altitudine 89 m.d.m.

Timișoara (în graiul român bănățean -Cimișoara, maghiară Temesvár, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburgsau Temeswar, în sârbă Темишвар/Temišvar) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istoricăBanat, situată în vestul României. În anul 2011, având 319.279 de locuitori, era al treilea oraș ca populație din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sauTibiscus.

DenumireaNumele Timișoara, provine de la numele maghiar al localității - Temesvár , adica Cetatea Timișului.

Bastionul Maria Terezia cuprinde cea mai mare parte a zidului de apărare a vechii Cetăți a Timișoarei care a supraviețuit până azi. Mai există un fragment din zidurile fostei Cetăți în Parcul Botanic și încă un fragment, pe Calea Al. Ioan Cuza. Toate sunt clasate ca monumente istorice. Codul LMI al bastionului este TM-II-m-A-06103.03.

GeografieTimișoara este situată în sud-estul Câmpiei Panonice (respectiv în sudul Câmpiei de Vest), în zona de divagare a râurilorTimiș și Bega. Apele celor două râuri au format aici un ținut foarte mlăștinos și frecvent inundat. Timișoara însă s-a dezvoltat într-unul din puținele locuri pe unde se puteau trece mlaștinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentică fortificație în jurul cetății, însă au favorizat și o atmosferă umedă și insalubră, precum și proliferarea epidemiilor de ciumă și holeră, care au menținut relativ scăzut numărul de locuitori și au împiedicat semnificativ dezvoltarea cetății. Cu timpul însă rețeaua hidrografică a zonei a fost desecată, îndiguită și deviată. În urma acestor lucrări râul Timiș a încetat să mai străbată orașul. Îmbunătățirea terenului a fost realizată în mod ireversibil prin construirea Canalului Bega începând cu 1728 și desecarea completă a mlaștinilor din împrejurimi. Totuși, terenul de pe raza orașului moștenește o pânza freatică aflată la o adâncime de numai 0,5 - 5 metri, factor care nu permite construirea edificiilor înalte.

Ora locală este ora oficială a României, și anume Ora Europei de Est.

Climă

La fel ca toată România, Timișoara are un climat temperat-continental. Temperatura medie anuală este de 11,1 °C (2006), cu influențe climatice ale maselor de aer submediteraneene (mase de aer cald care bat dinspre Marea Adriatică) și oceanice (mase de aer umed care provin dinspre Atlantic).

Temperatura medie a aerului (media lunară și anuală)*

Perioada

Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec Anual

1901-2000

-1,5° 0,6° 5,7°11,1

°16,3

°19,6

°21,5

°20,9

°16,8

°11,2

°5,7° 1,2° 10,7°

2006 -1,7° 0,0° 5,0°12,4

°16,2

°19,5

°23,6

°20,1

°17,5

°12,5

°6,4° 2,1° 11,1°

Maxima și minima absolută lunară în perioada 1901-2000

Anul 1979 1994 1952 1950 1950 1938 1939 1952 1946 1935 1926 1957

Maxima17,4

°20,5

°28,2

°32,0

°34,5

°38,4

°39,6

°41,0

°39,7

°33,8

°27,1

°20,2

°

Anul 1963 1935 1932 1931 1935 1962 1962 1949 1970 1971 1922 1927

Minima-

35,3°

-29,2

°

-20,0

°-5,2° -5,0° 2,2° 5,9° 5,0° -1,9° -6,8°

-15,4

°

-24,8

°

Precipitații (media lunară și anuală în mm)

1901-2000

39,1 37,5 36,5 48,2 63,4 81,0 58.3 51,5 43,9 49,7 48,7 49,4 583,9

2006 30,3 41,7 49,3 78,8 50,2 87,8 50,4 98,0 24,6 17,4 31,3 21,3 581,1*Anuarul statistic al României 2007'[15]'

Catedrala Mitropolitană (1936 –1946), un simbol al orașului

Începând din anul 553 aria actuală a Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avarilor. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic între râurile Timiș și Bega. După avari zona a fost invadată de pecenegi. Apoi au venit de asemenea cumani, bulgari și valahi (români). La sfârșitul mileniului I au pătruns în regiune și maghiarii. Aceștia din urmă au cucerit pe la 1030 Banatul și l-au încorporat în recent întemeiatul Regat al Ungariei. În acea vreme centrul principal al Banatului era Morisena, Cenadul de astăzi.

Se presupune că fortăreața Timișoara a fost construită, în stil avar, în secolul al X-lea, fiind înconjurată de un canal cu apă, și situată pe locul actual al Operei. În anul 1154 o localitate care ar putea fi Timișoara este menționată de către geograful arab Al Idrisi.În anul 1175 este menționat prima dată comitatul Timiș, parte a Regatului Ungariei, fără a se aminti care este centrul său economic și administrativ. Prima mențiune documentară a orasului ar proveni, după unii din 1212, iar după alții din 1266. După invazia mongolo-tătară care a distrus o mare parte din regatul Ungariei și l-a despopulat, în anul 1241, regele Béla al IV-lea a chemat în țară coloniști germani care au reconstruit, între altele, și cetatea Timișoara. Sub regele Ungariei Carol Robert de Anjou, care a urcat pe tron în anul 1308, Timișoara a devenit un oraș populat și fortificat. Regele a construit aici un palat pentru el și curtea sa. În perioada anarhiei feudale din Ungaria Carol Robert și-a stabilit vreme de șapte ani capitala la Timișoara - între anii 1316-1323. În 1323 Carol Robert a putut reveni în centrul Ungariei și și-a mutat capitala la Visegrad. În 1443 cetatea Timișoara a fost dărâmată de un cutremur de pământ.

Numirea lui Ioan Huniade în funcția de comite de Timiș, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Iancu de Hunedoara a fost cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El a transformat orașul într-o tabără militară permanentă și în locul său de domiciliu, după ce s-a mutat aici împreună cu familia. Astfel, cetatea a rămas în posesia Corvineștilor până în 1490.

Un episod deosebit din istoria Timișoarei îl reprezintă asediul cetății de către oastea țăranilor răsculați condusă de Gheorghe Doja. Armatele răsculate, formate din iobagi români și unguri au avut câteva victorii împotriva armatelor nobilimii, dar au fost înfrânte lângă Timișoara de comitele Ioan Zapolya. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroșit și ars de viu, este cel marcat până astăzi de statuia Sfintei Marii din Piața cu același nume a cartierului Iosefin. Totuși, ultimele ipoteze susțin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci, este mult mai probabil ca locul execuției să fi fost undeva în fața actualului Hotel Central de lângă Muzeul Banatului.

Timișoara în timpul ocupării otomane. Gravură din Delineatio Provinciae Pannoniae (1685)

În 1552 o armată otomană de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed–Pașa a atacat și cucerit cetatea, care era apărată de 2310 militari, transformând-o în capitală de vilayet otoman. Comandantul orașului, Stefan Losonczy, a fost capturat la 27 iulie 1552 și decapitat, după o rezistență eroică.

În castelul din cetate s-a instalat un guvernator denumit "vali" sau " beilerbei" (uneori cu rang de pașă sau chiar vizir). Primul valiu sau beilerbei al Timișoarei a fost Kasim pasa, zis Gazi Kasım pașa,fost beilerbei al Budei. Pentru aproape 200 de ani Timișoara s-a aflat sub dominație otomană, fiind sub control direct al sultanului și având un statut special, ca cel al orașelor Belgrad sau Buda. Cetatea a cunoscut importante transformări; bisericile au fost transformate în moschei, s-au stabilit aici numeroși musulmani, iar fortăreața a suferit transformări după necesitățile strategice otomane. Cu toate acestea, ocupația turcească a fost o perioadă de relativă pace, Timișoara fiind folosită de turci mai ales ca punct strategic de pornire pentru campaniile militare la nord-vest.

După repetate tentative, Eugeniu de Savoia în fruntea armatei austriece a cucerit în 1716, ea devenind oraș al Imperiului Habsburgic. În 1919 Banatul a fost împărțit între România, Serbia și, în

mică parte, Ungaria, iar la Timișoara s-a instaurat, pentru prima oară în istoria cetății, administrația românească.

Articol principal: Revoluția română din 1989.

Dupa incheirea dualismului Austro-Ungar pentru Timișoara această epocă a reprezentat o perioadă de înflorire, sub aspect economic și demografic. Instituțiile de credit investesc sume importante în dezvoltarea industriei locale, la trecerea în secolul XX aici există numeroase întreprinderi: două fabrici de spirt, o turnătorie de fier, o fabrică de chibrituri, o fabrică de cărămizi, o fabrică de gaz, o fabrică de lanțuri, o fabrică de pălării, o fabrică de ciocolată. Prin intermediul canalului Bega Timișoara era legată, prin Tisa și Dunăre, la sistemul fluvial al Europei Centrale, iar căile ferate facilitau comunicarea cu importante orașe din vestul Europei. Tot în această perioadă a fost introdus tramvaiul cu cai, telefonul, iluminatul public electric, s-au asfaltat arterele mari de circulație. În 1899 s-a introdus la Timișoara tramvaiul electric, acesta fiind al doilea ca vechime din România actuală.[3]

[4] În această perioadă se dezvoltă mult suburbiile cetății, unde există manufacturi și meșteșugari pricepuți.

Pentru că Timișoara își pierde importanța militară și era nevoie de o lărgire a spațiului, se decide defortificarea cetății. Astfel, sunt demolate rând pe rând vechile porți ale cetății, se construiesc bulevarde de legătură cu suburbiile iar acestea sunt înghițite rând pe rând de marele oraș.

Sfârșitul primului război mondial a văzut populația Timișoarei într-o stare extrem de tensionată. La 31 octombrie 1918, are loc o mare demonstrație de stradă la Timișoara. În aceeași zi, în sala cazarmei militare, are loc o întrunire a celor mai importante personalități politice și militare locale și se înființează un Consiliu Național al Banatului, cu reprezentanți ale celor mai importante etnii din Banat: români, sârbi, germani și unguri.

Fotografie din aer a orașului Timișoara (jumătatea superioară a imaginii), cu Pădurea Verde în mijloc-stânga

și comuna Dumbrăvița în jumătatea inferioară.

Cu o zi înainte, dr. Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria și locotenentul colonel Albert Bartha, șeful Statului Major al Comandamentului Militar Timișoara, au participat, în Budapesta, la întrunirea liderilor politici maghiari. Întorși la Timișoara, au convorbiri, în seara de 30 octombrie, cu fruntașii maghiari locali și decid ca la adunarea populară din ziua următoare, care încheia demonstrația de stradă, să proclame Republica Banat,un stat ce urma să fie organizat urmând modelul elvețian și să înființeze Sfatul Poporului din Banat. Lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha. La adunarea din 31 octombrie, dr. Otto Roth proclamă Republica Bănățeană. În martie 1919 Otto Roth îi propune comandantului trupelor franceze Franchet d'Esperey, crearea unui Banat independent, sub protecția Franței. În 1919 Banatul a fost împărțit între România și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Iugoslavia). Mai târziu, o ultimă încercare de independență vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie 1920 trimit o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul dar și regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după

planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferința de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere.

În data de 16 decembrie 1989 la Timișoara s-a declanșat revoluția care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu și a regimului comunist din România. Inițial s-a format o mișcare de protest împotriva mutării forțate a pastorului reformat László Tőkés. Atât enoriași cât și trecători s-au adunat în fața parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însă, protestul s-a transformat într-unul împotriva întregului sistem și s-au scandat pentru prima dată lozinci anticomuniste. Mișcarea a luat rapid amploare și în centrul orașului s-au adunat zeci de mii de revoluționari. Pe 20 decembrie 1989, Timișoara a fost declarată primul oraș din România liber de comunism, în urma unor confruntări sângeroase soldate cu peste 1000 de morți și alte câteva mii de răniți. Aceste evenimente au dus la căderea regimului ceaușist o săptămână mai târziu. Schimbările care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timișorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamații de la Timișoara, în martie 1990. Cerințele timișorenilor se sintetizau în punctul 8 al proclamației, prin care se cerea ca foștii activiști ai PCR să nu mai poată candida la funcții publice în stat. Acest punct însă nu a fost pus niciodată în aplicare.

Premierele Timișoarei[modificare | modificare sursă]Articol principal: Cronologia istorică a Timișoarei.

1718  – atestarea fabricii de bere, a doua cea mai veche de pe teritoriul actual al Romaniei; 1728  – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul actual al

României, în prezent nefuncțional; 1745  – construcția Spitalului Municipal; 1760  – primul oraș al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi; 1771  – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României și totodată primul ziar german

din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”; 1815  – Se înființează biblioteca tipografului Josef Klapka, prima bibliotecă publică de împrumut

din Imperiul Austriac;[5]

1823 -1826 - Janos Bolyai, servind la garnizoana din Timișoara, lucra la elaborarea geometriei neeuclidiene

1854  – primul serviciu telegrafic într-un oraș al României de azi; 1855  – primul oraș al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz; 1881  – prima rețea de telefonie de pe teritoriul actual al României; 1884  – primul oraș din Europa continentală cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;[6]

1886  – prima stație de salvare din Ungaria și România; 1889  - primul meci de fotbal european din Romania; 1895  – prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României; 1897  – primele proiecții cinematografice pe teritoriul actual al țării noastre; 1899  – al doilea tramvai electric într-un oraș din România de azi, după cel din București, 1894;[3]

1953  – singurul oraș european cu trei teatre de stat în română, maghiară și germană;[7]

1989  - pornirea revoluției române împotriva regimului comunist și primul oraș liber din România.