ŢÎGAN

Un vechi al Indiei meleag De două rîuri e scăldat Şi bunul om aici aflat Mult de natură-i ataşat A lui voinţă, caracter E apă, vînt şi foc din cer Precum Natura-i înflorată Aşa-i şi haina-i colorată De Libertate e’nsetat De Libertate e-adăpat Şi prin fireasca-i slobozie Se-asemuieşte păpădiei

Ca păpădia e suflat Dintr-al său vechi şi drag meleag Dar înainte de-a pleca Şi să nu-şi uite casa sa Îşi face-un nume de purtat Din rîuleţile lui dragi Şi s-a numit atunci Ţî-Gan Căci unui-i Ţî, iar altu-i Gan

Şi a’mpînzit apoi Ţî-Gan Întreaga lume’n lung şi’n lat N’a fost ca toţi, a fost anume Şi bun, şi rău a fost în lume Era şi rob, era şi liber Dar a ieşit din toate teafăr

Şi totuşi unii dintr-ai săi Ales-au alte – negre – căi Şi bunul nume de Ţî-Gan L-au murdărit dezonorant Dar sînt puţini, aşa că’n lume Ţî-Gan mai are bun renume

Îndurerat, cu gînduri grele El nu mai vrea Ţî-Gan să fie Ţî-Ganul vrea să fie Rom Căci Rom în limba lui e Om

Şi iată Rom deja-i zic toţi Chiar dacă’n faţă doar, şi totuşi

Dar tot mai des cînd este singur Din Răsărit cînd bate vîntul E năpădit de-o frămîntare Şi-i ros de-o singură’ntrebare:

Această critică schimbare Să fie ultima ea oare ?

Schimbarea din ţîgan în rom Nu-l face nici ne-om, nici om Şi dacă vrea să fie altfel Schimba-va-şi portul, nu doar haina...

Andrei Onea, 13 August 2013