2011

Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași Inginerie Economică Industrială

[TERMOLIPIREA MATERIALELOR TEXTILE]

2

Termolipirea materialelor textile

4.1.Tehnologia de TERMOLIPIRE Obiectivele tehnologice ale TERMOLIPIRII: Termolipirea este un procedeu tehnologic ce deţine o pondere de 2-5 %

din timpul de fabricaţie a produselor de confecţii, avînd drept obiectiv general îmbinarea materialelor textile, prin utilizarea adezivilor termoplastici, care se materializează la nivel de produs pe seama obiectivelor tehnologice specifice (figura 4.1). utilizarea adezivilor termoplastici, care se materializează la nivel de produs pe seama obiectivelor tehnologice specifice (figura 4.1).

Scopul îmbinărilor tprin termolipire în cadrul produsului îl constituie conferirea şi asigurarea stabilităţii în timp, a ţinutei şi aspectului produsului, prin: asigurarea stabilităţii formei şi a dimensiunilor diferitelor zone de produs; asigurarea stabilităţii poziţiei relative în timp a straturilor sau a

componentelor de produs. Pe acest considerent, întăriturile (inserţiile) sunt considerate “scheletul”

invizibil al produsului.

Fig.4.1. – Obiectivele tehnologice ale termolipirii

3

Principiul de bază pentru obţinerea efectului tehnologic util prin tehnologia de termolipire îl constituie “fluidizarea” temporară a adezivilor termoplastici, pătrunderea acestora prin macro şi microporii din structura materialului şi solidificarea acestuia în noua configuraţie, când forţele de adeziune generate, asigură îmbinarea materialelor.

Analiza structurală a îmbinărilor termolipite TL evidenţiază elementele componente (figura 4.2): suportul întăriturii, adezivul termoplastic şi materialul de bază. Materiale termoadezive

În categoria de materiale termoadezive utilizate în producţia confecţiilor textile, cunoscute sub numele de “inserţii” sau “întărituri”, se regăsesc: întărituri cu suport textil plan şi strat de termoadeziv; benzi de întărire cu suport textil şi adeziv; benzi termoadezive; benzi neţesute cu inserţii cusute (aţă, banda foarte îngustă de

ţesătură); benzi duble, de neţesut, îmbinate prin cusături ascunse, pentru fixarea

tivurilor; fire termoadezive; materiale termoadezive reticulare, libere sau pe suport detaşabil de

hârtie (VILEDON); pastă sau praf termoadeziv; văl termoadeziv.

Forma de prezentare a întăriturilor condiţionează domeniul tehnologic de utilizare şi condiţionează structurarea locurilor de muncă şi adoptarea echipamentelor tehnologice (utilaje şi dispozitive). În acest context, întăriturile folosite în confecţii se prezintă sub următoarele forme:

repere croite - pentru dublarea integrală a reperelor din material de bază şi stabilizarea contururilor tăiate, profilate;

role cu benzi tăiate pe bié - pentru stabilizarea contururilor tăiate curbate şi pentru materiale elastice;

role cu benzi, obţinute direct de la furnizori: - cu destinaţie specială (ex. pentru betelii, răscroieli, tivuri); - universale, pentru stabilizarea contururilor interioare şi

exterioare, cu profile liniare. Suportul textil al întăriturilor poate fi o ţesătură din bumbac, viscoză, lînă,

poliester, păruri sintetice cu masa specifică 70-280 g/m2, tricot din urzeală cu fir de bătătură din viscoză sau PES cu masa 50-120 g/m2, material neţesut din bumbac, viscoză, PES, PA cu masa 20-50 g/m2.

4

Pentru asigurarea adecvanţei optime la materialul de bază, se impun cerinţe specifice suportului de întăritură, privind compatibilitatea din punct de vedere al: contracţiei; flexibilităţii; grosimii; culorii.

În scopul asigurării stabilităţii îmbinărilor termolipite, se utilizează suport neţesut consolidat cu fire prin coasere, iar pentru mărirea elasticităţii şi a flexibilităţii se apelează la procedeul de „despicare fragmentată ” (similar cu procedeul de „galonare ” a blănurilor).

În tabelul 4.1 sunt prezentate caracteristicile adezivilor temoplastici cu frecvenţa cea mai mare de utilizare.

Tabel 4.1. Tipuri de adezivi folosiţi:

Tip adeziv

Tem

pera

tura

de

term

olip

ire

0

C

Caracteristici specifice

Domenii de utilizare

Tem

pera

tura

de

spă

lare

0 C

Polietilena PE

LD 121/127

- se termolipeşte bine cu fierul -.atenţie.poate strapunge materialul - scade rezistenţa dupa curaţire uscată, dar se reface prin călcare

Repere mici

60

HD 143/149

-vâscozitatea mare, necesita presiune şi temperatura mari

-cămăşi -produse prespălate cu enzime, vopsite

95

Poliamida PA

normal 132/138

-temperatura de topire ridicată, vâscozitatea mare, necesita timp mare pt. termolipirea materialelor de lână -reacţionează slab la abur

- produse din lână, bumbac şi amestecuri 60

MV 116/132 -reacţionează la abur 40

Pt. piele 82/83

-temperatură, viscozitate, presiune reduse

-produse din piele, blană, înlocuitori

30

Poliester PES

normal 132/138 - nu reacţionează la abur - materiale din fibre sintetice şi în amestec

> 60

MV 116/132 - viscozitate, presiune reduse 60

LD -PE – polietilenă de joasă presiune, HD – PE – polietilenă presiune înaltă, MV – multivariabil, adeziv cu perfomanţe superioare de termolipire, la temperaturi joase şi înalte.

Cerinţe impuse adezivilor, care se constituie criterii de alegere: o bună adeziune cu materialul; flexibilitate şi elasticitate compatibile cu materialul;

5

o bună rezistenţă la solicitări repetate în procesul de purtare şi întreţinere

temperatura de înmuiere, inferioară limitei de termostabilitate a materialului

Stratul de adeziv poate avea o dispunere: continuă de tip pelicular,

utilizată la termolipirea reperelor mici, la bluze,cămăşi;

discontinuă – particule distribuite uniform sau neuniform (figura 4.3).

a b Fig.4.3 - Dispunerea adezivului

a – dispunere uniformă - Mesh

b – dispunere neuniformă -CP

Expresii folosite pentru cuantificarea dispunerii particulelor de adeziv pe

suprafaţa întăriturii: a). Mesh = numărul de particule de adeziv, pe diagonala de 1 inch. b). CP (computer point) = numărul de particule pe 1 cm2

Tabelul 4.2 ilustrează conversia între cele două expresii ale dispunerii particulelor de adeziv şi domeniul de valori.

.

Tabel 4.2. Conversia CP -Mesh

CP 1 10 20 37 52 110 180 Mesh 2 7 11 15 17 25 32

Particulele de adeziv se depun sub formă de pastă, praf, granule sau

combinat. Varianta de depunere combinată - 3P (figura 4.3), se realizează în două

etape: se depun particulele de pastă (1), cu temperatura de topire şi viscozitate

mai mare; se presară deasupra adeziv praf (2), cu temperatura de înmuiere şi

viscozitate mai joase. Acest tip de întăritură, cu granulaţie fină, se utilizează în special în cazul

materialelor sensibile, dificile, subţiri.

Fig.4.3 - Depunere adeziv - 3P

6

Distribuţia adezivilor influenţează tuşeul, flexibilitatea, starea suprafeţei şi rezistenţa subansamblului termolipit.

În acest context, granulaţia, distribuţia şi cantitatea de adeziv, devin criterii importante în alegerea întăriturilor: pentru materiale groase, masă specfică mare, se utilizează adezivi cu

granulaţie mare, CP 1, 10, 20; pentru materiale subţiri, uşoare, granulaţie se utilizează adezivi cu

granulaţie mare, CP 52, 110, 150, 180; granulaţia mare asigură flexibilitate; granulaţia mică rigidizează subansamblul termolipit.

În concluzie, mărimea particulei de adeziv, va fi cît de mare posibil şi cît de mică e necesar.

Pentru compatibilizarea rigidităţii îmbinărilor termolipite cu cea a materialelor de bază se va ţine cont de viscozitatea şi modul de dispunere a adezivului.

Pe acelaşi considerent, pentru a asigura pătrunderea adezivului în structura materialului doar pînă la 30-50% din grosimea acestuia, se impune ca o cerinţă tehnologică specifică pentru adezivi temperatura de înmuiere (tabelul 4.1)

Din punct de vedere al vîscozităţii adezivilor se recomandă: vîscozitatea joasă (90-300 Pa.s) pentru piele, blană, catifea; vîscozitatea medie (500-600 Pa.s) pentru materiale hidrofobizate; vîscozitatea ridicată (≈800 Pa.s) pentru stofe de paltoane; vîscozitatea înaltă (≈2500 Pa.s) pentru ţesături utilizate la rochii, costume; vîscozitatea foarte înaltă (>2500 Pa.s) pentru ţesături utilizate la bluze,

cămăşi. 4.2.Conţinutul fizic şi tehnologic al termolipirii

Conţinutul fizic al procesului de termolipire Caracterul şi intensitatea interacţiunii între adeziv şi suprafeţele

materialului, factori determinanţi în atingerea obiectivului tehnologic, depind de natura chimică şi starea fizică a acestora. Contactul adeziv-material, nu se instalează instantaneu, ci în timp, fiind determinat de caracteristicile reologice ale adezivului la temperatura dată: în prima etapă, are loc “udarea” materialului de către adezivul ajuns în

stare fluidă, avînd loc şi adsorbţia adezivului; apoi are loc:

- pătrunderea prin difuzie a adezivului - formarea unui strat de celule, ce interacţionează cu materialul

consolidarea forţelor de adeziune instalate, prin solidificarea adezivului. Conţinutul fizic al procesului include:

- fenomene fizice de transfer termic spre, în şi dinspre semifabricat, la încălzire şi răcire,

- plastifierea cu schimbarea stării de agregare, curgerea prin difuzie forţată şi solidificarea adezivului,

- compresia materialului, mecanică sau aerodinamică.

7

În acest context, fiind implicate o serie de caracteristici ale materialului şi adezivului: Caracteristici determinante: a) – de care se ţine cont în asigurarea compatibilităţii adeziv – material (compoziţia fibroasă, caracteristicile termice: temperatura de topire, înmuiere, solidificare);

b) – care condiţionează dimensionarea programelor tehnologice (grosimea, starea suprafeţei, porozitatea, stabilitatea dimensională, conductivitatea termică). Caracteristici implicite, care influenţează caracteristicile determinante -

parametrii de structura ai materialului; Caracteristici ce pot suferi modificări, în cadrul procesului (culoarea,

flexibilitatea, parametrii geometrici). Conţinutul tehnologic Termolipirea se defineşte ca un procedeu tehnologic termomecanic, în cadrul căruia materializarea obiectivului tehnologic presupune acţiunea utilajului asupra componentelor îmbinării, prin :

- agenţii tehnologici de încălzire şi răcire; - forţa de presare, dezvoltată de organele de lucru.

Pentru obţinerea efectului tehnologic util, acţiunea tehnologică (termică şi mecanică –figura 4.5) se adreseaza în principal adezivilor, dar în mod obiectiv se răsfrînge şi asupra materialelor textile, la nivelul cărora se înregistrează şi efecte tehnologice secundare.

a b Fig.4.5 - Conţinutul tehnologic al termolipirii

a-acţiuni termice b – acţiuni mecanice Acţiunea temperaturii poate fi bilaterală sau unilaterală, în funcţie de varianta tehnologică de termolipire şi grosimea materialelor. Din punct de vedere al structurării zonei de produs, al productivităţii muncii şi al sensibilităţii materialelor implicate în cadrul procedeelor de termolipire, se apelează la diferite variante de poziţionare a materialelor de bază, respectiv intarituri (tabelul 4.3).

8

Tabel 4. 3. Variante tehnologice de termolipire

Varianta tehnologică

TL Variante Domenii de utilizare, condiţii specifice

Pachet simplu

- cea mai utilizată variantă, la toate categoriile de produse, pentru majoritatea zonelor topografice de produs - poziţia relativă a straturilor de material depinde de modul de încălzire şi sensibilitatea termică a materialelor

- pachet simplu cu strat dublu de întăritură, - straturile de întăritură se aplică simultan pe materialul de bază, cu o prefixare provizorie prin termopunctare, durata de expunere, i creşte, - cazul gulerului de cămaşă - se aplică succesiv, în cazul dublării suplimentare a feţei de sacou în zona umărului

Dispunere sandwich

- termolipirea simultană a două subansambluri,asigură creşterea productivităţii muncii pe operaţie -durata de expunere a pachetelor „sandwich” este mai mare, decât la pachetul simplu - se utilizează sistem de încălzire bilateral - poziţionarea straturilor de material de bază în interior – varianta a, se utilizează pentru materiale termosensibile, adezivi cu temperaturi de inmuiere joase - poziţionarea straturilor de material de bază în exterior – varianta b, se utilizează pentru întărituri termosensibile, adezivi cu temperaturi de inmuiere ridicate.

Metode tehnologice speciale de termolipire Cerinţele de calitate specifice impuse de anumite particularităţi ale materiei prime, impun adoptarea de soluţii şi metode tehnologice de termolipire speciale (figura 4.6).

9

a b Fig.4.6 - Metode de termolipire speciale

a – termolipire „în ramă” 1- material de bază, 2 – strat de dublare, 3 strat de

întaritură, 4,5 - îmbinări prin termolipire

b– temolipire „în bloc”

a) Termolipirea „în ramă”, se utilizează în cazul materialelor transparente. Reperul de întăritură (3) se croieşte la dimensiuni egale cu reperul de bază (1), iar reperul de dublare (2) poate fi din material de bază sau din întăritură. Îmbinarea prin termolipire (4) a reperului de bază se realizează numai pe zona rezervei de coasere. În acest mod se asigură menţinerea caracteristicilor materialelor de bază, concomitent cu ţinuta şi stabilitatea elementului de produs.

b) Termolipirea „în bloc”, se utilizează în cazul materialelor cu un grad

mare de destrămare, respectiv cu contracţii mari, mult diferenţiate în funcţie de direcţia de tăiere. Decuparea reperelor are loc în acest caz după termolipire.

Structura operaţiei de termolipire

Structura operaţiilor de termolipire (OTL

T

), din punct de vedere al acţiunilor tehnologice efectuate asupra obiectelor muncii, include 3 trepte (figura 4.7):

I

T

- cuprinde alimentarea şi suprapunerea reperelor de întăritură peste cele de bază;

II

T

-cuprinde termolipirea propriu-zisă, (materializarea obiectivului tehnologic), activitate generatoare de valoare, care condiţionează dimensionarea timpului de bază;

III T

, - include evacuarea semifabricatului I şi TIII

Conţinutul şi dimensiunea acestor trepte depinde de:

includ activităţile auxiliare, care înglobează un volum mare de manevrări ale obiectelor muncii.

- obiectivele tehnologice specifice (figura 4.1); - forma de prezentare a întăriturilor; - caracteristicile constructive ale modelului; - dotarea tehnologică.

10

Alimentarea poate fi: - continuă (benzi din rolă); - discontinuă (repere croite).

Evacuarea: - continuă (mecanică, automată, benzi din rolă); - discontinuă, manuală sau automată cu stivuitor.

Treapta TII defineşte conţinutul fizic, specific obiectivului tehnologic al operaţiei OTl şi presupune acţiuni termice şi mecanice la nivel de material. TII

Stadiul SII.1 - pregătirea semifabricatului, prin fluidizarea (înmuierea) adezivului, prin încălzire, asigură condiţii eficiente pentru termolipirea propriu-zisă.

se structurează din trei stadii tehnologice succesive (figura 4.7), diferenţiate prin conţinutul lor fizic, în funcţie de caracteristicile materialului textil:

Stadiul SII.2 – termolipirea propriu-zisă, cînd se obţine efectul tehnologic util . Se realizează în prezenţa temperaturii, sub acţiunea presiunii mecanice directe, din partea organului de lucru, cînd adezivul pătrunde în structura materialului. Este necesară menţinerea temperaturii de lucru în material pe durata termolipirii propriuzise. Stadiul SII.3 – fixarea (definitivarea) îmbinării, prin care se asigură revenirea materialelor îmbinate în stare sticloasă, prin răcire. Parametrii tehnologici de lucru, (T - temperatura, P – presiunea şi t – durata procesului) se dimensionează diferenţiat pe stadii, în funcţie de caracteristicile materialului, adezivului, performanţele utilajului şi poziţia relativă a componentelor îmbinării.

Fig.4.7 - Structura operaţiei de termolipire - OTL

11

4.3.Programe tehnologice ale operaţiei de termolipire Programul tehnologic include succesiunea desfăşurării în timp a stadiilor SI, SII, SIII şi setul de valori pentru parametrii tehnologici de lucru, temperatura (T), presiunea (P) şi durata (t). În cazul preselor cu bandă transportoare viteza benzii (V) reprezintă un parametru de lucru, cu implicaţii directe în dimensionarea temperaturii şi presiunii.

Temperatura de termolipire (T) este asigurată în principal prin încălzire electrică şi se poate regla pe utilaj în intervalul 1200 - 220 0

- caracteristicile termice ale adezivului,

C, în funcţie de:

- natura chimică a adezivului - termostabilitatea materialului - vîscozitatea adezivului - performanţele utilajelor.

Restricţii impuse regimului termic: Torgan de lucru = Ttopire adeziv + (20 – 300

TC)

înmuiere adeziv < T Temperatura organelor de lucru, pentru adezivii utilizaţi, are valori cuprinse în domeniul 120 -180

termostabilitate material

0C.

Presiunea (P) exercitată de către organele de lucru, ia valori intervalul 15 - 30 N/cm2

Uniformitatea distribuţiei presiunii pe suprafaţa semifabricatului, factor important în asigurarea calităţii termolipirii, este dependentă de:

, asigură pătrunderea adezivului fluidizat în structura materialului de bază.

- parametrii de formă ai organelor de lucru; - starea suprafeţei organelor de lucru; - structura şi starea bandajelor.

Timpul (t) de expunere a semifabricatului se compune din suma tuturor timpilor necesari derulării celor 3 stadii ale operaţiei OTL

Durata primului stadiu S

, având valori de 8 – 30 secunde.

I

Durata stadiului S

este dependentă de tipul utilajului, temperatura organelor de lucru, caracteristicile termice ale materilelor şi ale adezivului.

II

Durata stadiului S

depinde de vîscozitatea adezivului, temperatură, valoarea presiunii şi porozitatea materialului.

III

Viteza benzii, la presele continui, ia valori în intervalul 1,50 –9,15 m/min. Pentru materialele cu sensibilitate deosebită la presarea mecanică, oferta constructorilor include:

este dependentă de inerţia termică a materialului şi adezivului, de sistemul de răcire utilizat şi compoziţia chimică a adezivului.

- utilaje cu presare „soft”, fiind vorba de presiune în trepte;

12

- utilaje pneumatice, la care presarea se face cu vacuum, la o diferenţă de presiune de 0,2 - 6 kPa, încălzirea realizîndu-se prin radiaţie în domeniul infraroşu.

Prin încălzirea dielectrică (în curent de înaltă frecvenţă – CIF), temperaturile dezvoltate sunt de 110 - 120o

Prin proiectarea şi derularea programelor tehnologice se are în vedere:

C, materialul atinge valori mai mici ale temperaturii, timpul se reduce cu 33%, iar rezistenţa îmbinării creşte cu 50%.

- minimizarea duratei şi a consumurilor energetice; - protejarea materialelor la solicitări mecanice şi termice; - asigurarea calităţii îmbinărilor.

Erorile şi imperfecţiunile dimensionării programelor tehnologice produc dereglări în mecanismul procesului de termolipire, generînd efecte tehnologice secundare, cu implicaţii negative privind, ponderea defectelor în produs şi nivelul productivităţii muncii. Efecte tehnologice secundare 1.Modificarea dimensiunilor reperelor, ca efect al contracţiei componentelor subansamblului şi a dimensionării incorecte a adaosurilor tehnologice. În cazul contracţiei diferenţiate a straturilor, acest defect se manifestă prin:

- rularea reperelor, care se manifestă în special la materialele de grosime mică;

- formarea cutelor pe suprafaţa reperelor. Cauzele contracţiei diferenţiate sunt:

- temperatura prea mare; - finisajul materialului; - incompatibilitatea material - adeziv, din punct de vedere al

contracţiei; - gradient termic mare (diferenţe mari de temperatură între straturi).

2.Dezlipire: - locală (în interior, formarea bulelor de aer, ondulări); - pe toată suprafaţa, de la margini.

Cauzele care conduc la dezlipirea straturilor sunt: - defecte ale întăriturii (lipsa adezivului); - indici de contracţie diferiţi între materialul de bază şi inserţia

termoadezivă; - degradarea formei, suprafeţei organelor de lucru.

3.Străpungerea adezivului pe suprafaţa materialului afectează aspectul estetic. Pe materialele de culori închise se manifestă cu aspect de cristale, iar la cele de culori deschise asemănător unor pete de grăsime. Cauzele generatoare ale acestui defect de termolipire sunt:

- presiune prea mare; - viscozitate prea mică (în raport cu grosimea şi porozitatea

materialului) - asperităţi pe suprafaţa cilindrului de presare

13

4.Rigidizarea zonelor termolipite manifestată prin scăderea flexibilităţii subansamblului.

Cauze generatoare ale acestui defect sunt: - temperatura prea mare; - presiunea prea mare; - cantitate de adeziv prea mare sau distribuită necorespunzător

(densitate de depunere prea mare). 5.Modificarea culorii materialului, cu implicaţii asupra calităţii finale a produsului de îmbrăcăminte. Există situaţii în care regimul tehnologic nu poate fi adaptat caracteristicilor materialului de bază şi se recurge la o tratare termică a tuturor reperelor din material de bază, chiar dacă nu se dublează cu inserţie termoadezivă. Cauzele care generează diferenţe de nuanţă sunt:

- culoarea întăriturii necorespunzătoare; - regimul termic incorect, neadaptat la material (lipsa informaţiilor

privind finisajul materialului, coloranţii utilizaţi etc.). 4.4.Condiţii de asigurare şi evaluare a calităţii Condiţiile generale necesare realizării calităţii în procesele de termolipire pot fi împărţite în două categorii, avînd în vedere etapele procesului de producţie responsabile şi distribuţia responsabilităţilor în cadrul sistemelor de producţie, între client şi producător: Asigurarea compatibilităţii adeziv – material textil, (contracţii,

termostabilitate, vîscozitate, porozitate, culoare, grosime etc.) în etapa de alegere a materialelor pentru confecţionarea produsului.

Cerinţe tehnologice, în practica de producţie: - corelare dimensională şi a formei reperelor de întăritură şi material de

bază; - semne de poziţionare a întăriturilor (prezenţă, precizie, vizibilitate); - dispunerea semifabricatelor pe suprafaţa organelor de lucru (se evită

marginile laterale ale benzii, datorită gradientului termic pe suprafaţă); - amplasarea utilajelor în secţie (se evită zonele afectate de curenţi de

aer); - alegerea adecvată a utilajelor, dispozitivelor; - elaborarea programelor tehnologice corespunzătoare şi implementarea

acestora; - reglarea, întreţinerea utilajelor.

Pentru evaluarea calităţii îmbinărilor termolipite, literatura de specialitate şi practica de producţie utilizează trei categorii de indicatori specifici: Indicatori mecanici: rezistenţa la dezlipire, la forfecare, rigiditatea; Indicatori estetici: culoare, luciu, planeitate, străpungerea adezivului pe

material; Indicatori funcţionali: rezistenţa la umiditate, spălare, curăţire chimică.

O metodă accesibilă, de evaluare a calităţii în practica de producţie, îl constituie criteriul dispunerii adezivului în structura îmbinării (tabelul 4.4).

14

Tabel 4.4 - Dispunerea adezivului în structura îmbinării prin termolipire

Varianta de dispunere a adezivului

Defecte, cauze, soluţii

0 1

Poziţie corectă adeziv, îmbinare corespunzătoare. Distribuţie corectă, adezivul pătrunde în material pînă la 30%, din grosimea acestuia

Adezivul străpunge materialul de bază - efect de val pe suprafaţa - temperatura, presiune prea mari - depăşirea vîscozităţii

Adezivul străpunge materialul suport - temperatura prea mare - se recomandă utilizarea depunerii adeziv

3P

Îmbinare insuficientă - adezivul nu s-a înmuiat suficient - temperatura prea mică - alegerea unei întărituri cu sensibilitate

termică mai bună Îmbinare necorespunzătoare

- adezivul curge, particule unite - rigiditate crescută a îmbinării - reducerea intensităţii parametrilor de lucru

Această metodă este adecvată pentru întărituri cu dispunere discontinuă a particulelor de adeziv, cu pondere maximă, în producţia de confecţii. 4.5.Utilaje de termolipire

Procedeele tehnice de termolipire se diferenţiază prin: 1.natura agenţilor tehnologici de:

încălzire: - indirectă, prin încălzirea electrică a organelor de lucru; - directă, prin plasarea semifabricatului în cîmp de curenţi de înaltă

frecvenţă (CIF). răcire:

- cu vacuum; - prin conducte cu apă ;

2.natura forţei de presare: mecanică; combinată (mecanică şi aerodinamică).

Pentru fabricaţia produselor de îmbrăcăminte se folosesc următoarele

categorii de utilaje de termolipire (figura 4.8):

15

Utilaje nespecializate

Utilaje specializate

a b c

Fig.4.8 - Utilaje de termolipire a – fierul de călcat; b – presa discontinuă; c – presa cu bandă continuă

4.5.1.Utilaje nespecializate pentru termolipire Fierul de călcat Se utilizează pentru termolipirea benzilor de întăritură în scopul stabilizării contururilor tăiate, respectiv cusute, pe cant, rever, terminaţie, răscroiala mînecii, linia de deschidere a buzunarului etc. (figura 4.9).

4.5.2.Utilaje specializate pentru termolipire Prese cu funcţionare discontinuă Presele cu acţionare discontinuă se utilizează pentru dublarea integrală prin termolipire a reperelor mici (figura 4.10) şi pentru termolipirea bezilor pe zone mici ale reperelor mari (figura 4.11).

16

Cele două organe de lucru pentru încălzire şi presare, perna inferioară şi superioară (figura 4.11), acţionate pneumatic prin mişcările ciclice pe care le efectuează în plan vertical şi orizontal, alimentarea continuă a bezii de întăritură, în combinaţie cu dispozitivele de depunere şi stivuire, asigură posibilitatea optimizării metodelor de lucru. Utilizarea unei astfel de prese (VS 3,5/8 – Kannegiesser), asigură o creştere a productivităţii muncii cu :

- 35% pentru termolipirea benzilor de întăritură la terminaţia mânecilor de sacou în raport cu termolipirea cu fierul de călcat;

- 85% pentru termolipirea benzilor de întăritură la deschiderea buzunarului lateral oblic.

a b

Fig.4.11 - Secvenţele desfăşurării termolipirii la prese cu acţionare discontinuă

a

17

c

Fig.4.11 - Secvenţele desfăşurării termolipirii la prese cu acţionare discontinuă

Fig.4.12 - Presa de temolipit cu bandă continuă

Prese cu funcţionare continuă

Presele cu funcţionare continuă sunt prevăzute cu bandă transportoare pentru deplasarea semifabricatului şi cilindrii pentru încălzirea, presarea şi răcirea semifabricatului (figura 4.12). Presele de acest tip sunt echipate în general cu sisteme de acţionare pneumatice şi electromecanice, sisteme electrice de încălzire, sisteme automate electronice de programare, echipamente de urmărire şi control al parametrilor de lucru. Presele specializate pe operaţii se echipează cu dispozitive tehnologice de conducere şi preformare a reperelor (figura 4.13).

18

Fig.4.13 - Presa cu alimentarea continuă cu preformare, pentru betelii

Pentru creşterea productivităţii, sunt prevăzute cu sisteme automate de

alimentare, respectiv de evacuare a semifabricatelor termolipite.

a b

c

Fig.4.14 - Sisteme de evacuare a reperelo termolipite a – stivuitor cu bare; b – stivuitor cu ventuze cu vacuum; c – stivuitor cu sertare

19

Performanţele utilajelor de termolipire se apreciază prin: precizia şi siguranţa echipamentelor de programare, urmărire şi control a

parametrilor tehnologici de lucru; flexibilitatea şi disponibilitatea sistemelor de programare; uniformitatea distribuţiei temperaturii şi a presiunii; fiabilitatea bandajelor pernelor, respectiv a benzilor de transport ; viteza de lucru; calitatea îmbinărilor obţinute; fiabilitatea şi mentenanţa utilajului, cît şi a echipamentelor din dotare,

Menţinerea nivelului de performanţă proiectat este dependent de corectitudinea deservirii şi de modul de întreţinere şi reglare. Presele de termolipire cu bandă transportoare se constituie ca locuri de muncă cu o pondere semnificativă a activităţilor manuale de alimentare, fiind deservite de un numar relativ mare de operatori (figura 4.15). Numărul acestora depinde de dimensiunea presei şi derularea fluxului tehnologic şi material în cadrul sistemului de lucru.

Fig.4.15 - Deservirea presei de termolipire cu bandă

Printre firmele reprezentative, specializate în producţia de utilaje de termolipire se pot enumera : Reliant, Kannegiesser, Macpi, Vaporetta, Martin etc.