teoria si practica securitatii

Universitatea din Bucureti Facultatea de Sociologie i Asisten Social

Master Studii de Securitate

TEORIA I PRACTICA SECURITII

Confereniar Universitar Dr. IONEL NICU SAVA

SUPORT DE CURS

Bucureti, 2007

TEORIA I PRACTICA SECURITII 2

Obiectivele cursului:

Evidenierea evolutiei conceptului si a principalelor orientri teroretice n abordarea studiilor de securitate;

Prezentarea i dezbaterea orientrilor dominante (neo)realismul i (neo)liberalismul i a influentei acestora n viaa politic intern si international;

Abordarea paradigmelor post-razboi rece trecerea de la ameninri la riscuri de securitate, de la aspectele strategic-militare la cele societale, non-militare,

etnice, religioase, terorism, crima organizat, ecologice; Prezentarea i dezbaterea rolului i funciilor instituiilor din sistemul

securitii naionale; Furnizarea de cunostinte si formarea de deprinderi de lucru in domeniul

studiilor de securitate: lucrul pe Internet, crearea de baze de date, organizare

ateliere de lucru, seminarii, dezbateri s.a.


CUPRINS

Introducere in tematica cursului 7

1. Delimitarea domeniului.

2. Definitii.

3. Perspective (realista si idealista).

4. Abordarea post-razboi rece.

5. Noul aparat conceptual al securitatii.

6. Redefinirea securitatii. Diagrama studiilor de securitate.

Module

1. SECURITATEA CA PUTERE. DILEMA DE SECURITATE 13

1. Securitatea ca art militar: Clausewitz, Jomini, Machiavelli, Liddell-Hart, Douhet

2. Securitatea ca putere. Studiile strategice si definirea insecuritatii.

3. Dilema securitii. 4. Securitatea nationala: interese nationale, obiective de

securitate, strategia nationala de securitate.

5. State slabe-state puternice.

Productorii i consumatorii de securitate.

2. SECURITATEA CA PACE.

CONFLICTUL I VIOLENA STRUCTURAL 30

1. Dimitrie Gusti: sociologia pcii i a rzboiului. 2.Conflictul i violena structural. 1. Axiomele conflictului internaional

3. SECURITATEA NAIONAL. VULNERABILITI, RISCURI, AMENINRI 37

1. Statul i securitatea naional. Interesele naionale. 2. Insecuritatea: vulnerabiliti, riscuri, ameninri. 3. Securitatea militar. 4. Securitatea politic. Subminarea autoritii. 5. Securitatea economic. 6. Securitatea societal, securitatea mediului.


4. SECURITATEA SOCIETAL. NOUA AGEND DE SECURITATE MIGRAIE, CRIMINALITATE, TERORISM I ORDINE PUBLIC ..........46

1. Societate si securitate.

2. Bazele de constituire a societatii. Aspectele societale.

3. Domeniul securitatii societale.

4. Securitatea in sens largit. Securitatea statului si securitatea societatii.

5. Natiune, nationalism, identitate. Semnificatia lor pentru

securitatea societala.

6. Migraia. Securitatea societal i fenomenul migraiei. 7. Stabilitate societal, delicven, terorism. Ordinea public n Europa.

5. SOCIETATEA RISCULUI. SECURITATE N CONDIII DE RISC 63

1. Industrialism, democratie, modernism: riscul istoriei. 2. Productia bunastarii versus productia riscurilor. Sub-politica. 3. Managementul riscului. Potentialul politic al riscului. 4. Potenialul auto-distructiv al societii.

Secolul XXI - securitate n condiii de risc

Anexe:

THE CONCEPT OF SECURITY: by Bjrn Mller 74


BIBLIOGRAFIE :

1. I.N. Sava, Studii de securitate, Centrul Roman de Studii Regionale, Bucuresti, 2005.

2. M. Griffits, Relatii Internationale. Scoli, curente, ganditori, Editura Ziua, 2003. 3. I.N. Sava, G. Tibil. M. Zulean, Armata si Societatea. Culegere de texte de

sociologie militara, Ed. Info Team, Bucuresti, 1998.

4. Ilie Badescu & Dan Dungaciu, Sociologia si Geopolitica Frontierei, 2 vol., Editura Floare Albastra, 1994.

5. Barry Buzan, People, States and Fear. An Agenda for International Security Studies in the Post-Cold War Era, Harvester Wheatsheaf, 1991 (vezi si

versiunea in lb romana).

6. Charles L. Glaser, The Security Dillema Revisited, in World Politics, no. 50, 1997, p. 171-201.

7. T. Terriff, S. Croft, L. James, P. M. Morgan, Security Studies Today, Policy Press, 1999.

8. Barry Buzan, The Idea of State and the National Security, in Richard Little, M. Smith (ed), Perspectives on World Politics, Routlege, 1991, pag. 36-46.

9. W. David Clinton, The National Interest: normative foundations, in Richard Little, M. Smith (ed), Perspectives on World Politics, Routlege, 1991, pag. 47-

58.

10.Ulrich Beck, The Risk Society. Towards a New Modernity, Sage Publication,

1992.

11. Peter J. Katzenstein (ed), The Culture of National Security, Columbia Univ.

Press, 1996.

12.Ole Waever, B. Buzan, M. Kelstrup, P. Lemaitre (ed), Identity, Migration and

the New Security Agenda in Europe, St. Martin Press, New York, 1993.

13. B. Buzan, Ole Waever, Jaap de Wilde, Security. A New Framework for

Analysis, Rienner, Londra, 1998.


Link-uri Internet:

Politica de Securitate si Aparare Comuna a UE : http://ue.eu.int/pesc/pres.asp?lang=en#TOP?lang=en

Organizatia pentru Cooperare si Securitate in Europa OSCE : http://www.osce.org/publications/handbook/index.php3

Organizatia Natiunilor Unite ONU: http://www.un.org/aboutun/charter/index.html

Organizatia Tratatului Nord Atlantic NATO : http://www.nato.int/docu/handbook/2001/index.htm

EUROPA DE EST Securitate:

https://da.mod.uk/CSRC/Home/documents/central_and_eastern_europe.htm

Se adauga bibliografia recomandata de prof. invitat

pt. domeniile specificate de acesta.


INTRODUCERE IN TEMATICA CURSULUI


2. Definitii.

3. Perspective (realista si idealista).


5. Noul aparat conceptual al securitatii.

6. Redefinirea securitatii. Diagrama studiilor de securitate.


securitatea esentiala vietii indivizilor, comunitatii, statelor;

securitatea fizica vitala;

securitatea economica, sociala, culturala, politica, militara etc. expresii ale

unei stari agregate a securitatii individuale si colective;

in sensul traditional, securitatea a fost asociata cu puterea militara;

dupa 1990 si 9/11, securitatea este extinsa catre domeniile politic, economic,

societal;

se trece de la ameninri la vulnerabiliti i riscuri de securitate; rezulta un domeniu larg, complex, ce trebuie definit, sistematizat si

operationalizat;

literatura de specialitate abordeaza securitatea din dou perspective importante realista i idealist.

Scoala realista in domeniul securitatii - accentul pe conceptul de putere si

derivatele ei, i.e. politica de putere (power politics) si echilibru de putere

(balance of power);

Scoala idealista - accentul pe conceptul de pace; razboiul este considerat o

amenintare majora derivata din problema securitatii nationale; eliminarea

razboiului si instaurarea paciii conduce la eliminarea problemei de pe agenda

internationala.

Aceste doua perspective (scoli de gandire) au dominat agenda internationala

pana in 1990.

Dupa 1990 - o perioada de redefinire a securitatii, in contextul

- prabusirii comunismului in Europa de Est;


- al disparitiei URSS;

- al largirii NATO si UE;

- redefinirii ONU.

Fenomenul 9/11 a accelerat procesul de redefinire a securitatii.

Ambele orientari sunt reinterpretate din perspectiva:

- realismul - o prea mare importanta acordata puterii, in general, puterii

militare, in particular;

- idealismul - o neglijare a altor amenintari, altele decat razboiul, ca surse

de insecuritate (saracia, extremismul politic si religios, mediul

inconjurator, criminalitatea organizat, terorismul, etc);

Cele doua orientari dominante pana in anii '80 - perspective ireconciliabile, cu

solutii contradictorii.

Exemple:

- in scoala realista (anglo-saxona, rusa) - un actor international (stat, alianta)

are suficienta securitate daca are suficienta putere (militara, economica, politica,

culturala, informationala, etc)

- 9/11 si Cecenia au demonstrat ca puterea nu garanteaza in mod

absolut securitatea;

- in scoala idealista - un actor are suficienta securitate daca se instaureaza pacea

mondiala (vezi Fr. Fukuyama)

- 9/11 a infirmat aceasta teza, respectiv instaurarea pacii intre Est

si Vest, inteleasa ca "pace mondiala", nu a generat automat securitate ci, mai

degraba, a deschis calea unor noi tipuri de riscuri si amenintari la adresa

securitatii

1. Definitii.

Securitatea este

... lipsa relativa a razboiului (Ian Bellany, 1981);

... capacitatea unei natiuni de a promova cu succes interesele sale nationale

(Penelope Hartland-Thunberg, 1982);

o natiune are securitatea asigurata in masura in care nu se afla in pericol de a

fi nevoita sa sacrifice valori importante, daca doreste sa evite razboiul, si este

capabila, daca este provocata, sa le pastreze prin obtinerea victoriei intr-un

astfel de razboi (Walter Lippmann, 1962);

... capacitatea de a face fata agresiunii externe (Giacomo Luciani, 1989);

... asigurarea bunastarii viitoare (Laurence Martin, 1983);

... prezervarea unui stil de viata acceptabil de catre .... cetateni, dar care este

compatibil cu necesitatile si aspiratiile legitime ale altora (Colegiul National de


Aparare, Canada, 1989);

... in oricare dintre sensurile obiective, masoara absenta amenintarilor la

adresa unor valori existente, intr-un sens subiectiv, absenta temerii ca astfel

de valori vor fi atacate (Arnold Wolfers, 1962);

prezervarea, in conditii acceptabile de evolutie, a pattern-urilor traditionale

de limba, cultura, asociere si de identitate nationala, religioasa si de obiceiuri"

(securitatea societala, Waever, 1993).

Aceasta trecere in revista a variatelor definitii pun in evidenta complexitatea

conceptului de securitate. Cursul de Teoria si practica securitatii va realiza un

parcurs explicativ al principalelor orientari si perspective ale studiilor de

securitate, insistand, atat cat ne permite spatiul, pe acele aspecte teoretice si

practice relevante pentru securitatea Romaniei.

2. Perspective

Scoala realista (traditionalista) (Morgenthau, Aron, Neighbuhr, Kennan, Herz,

Wight, Kissinger);

studiul istoriei ne arata modul de comportare a actorilor politici;

exista o serie de variabile standard de-a lungul istoriei, care nu sunt

dependente de situatii specifice;

puterea este variabila cheie a explicatiei scolii realiste;

natura sistemului international - grupurile politice (triburi, orase-stat,

regate, imperii, state) exista si interactioneaza in cadrul unui sistem

international anarhic;

anarhie = nu exista o autoritate sau guvern mondial care sa

reglementeze interactiunea partilor constitutive;

fiecare parte constitutiva este autonoma si suverana;

statele sunt constranse de actiunile, intentiile si comportamentul altor

state;

cand interesele statelor converg = pace in sistemul international;

cand interesele sunt divergente = conflict;

intrucat oricare stat poate recurge la forta, rezulta ca toate statele trebuie sa

detina o anumita forta;

factorii care influenteaza securitatea:

militar

geografic

uman (moral).

Morgenthau: politica internationala, ca orice politica, este o lupta pentru


putere,

este o constanta a sistemului international;

statele folosesc forta pentru a-si proteja interesele, incat interesul primar

este de a obtine cat mai multa putere;

managementul puterii este principala problema a relatiilor internationale -

realism = politica de putere (power politics)

Ipotezele realismului

Actorii relevanti in politica sunt grupurile si nu indivizii; cel mai important grup

organizat in politica este statul national (nation-state);

Relatiile inter-nationale sunt in mod esential competitive si conflictuale

(anarchy), ceea ce genereaza insecuritate;

Motivatia prima in politica este puterea si securitatea (power and security).

Scoala liberala (idealista)

starea naturala a lumii este cea de pace (Kant);

individul mai presus de orice organizare (Rousseau), drepturile omului (ale

individului) primeaza;

securitatea este o consecinta a pacii; pacea se instaureaza ca urmare a lipsei

razboiului (Wilson);

sistemul de state este organizat sub forma unei societati internationale a carei

principala misiune este promovarea pacii;

societatea internationala are ca prima menire prezervarea pacii si a securitatii

internationale (Hedley Bull);

organizarea internationala presupune cooperare si integrare prin reglementari

stabilite ad-hoc (Deutsch, Keohane);

interdependenta (Keohane - Democratiile nu lupta una impotriva alteia);

liberalismul economic (integrarea economica si politica) - sursa de securitate

(Rosecrance);

globalizarea civilizatiei occidentale - extinderea drepturilor omului, a

democratiei si integrarea in retele = mai multa securitate pentru oameni

(human security), mai putina suveranitate pentru state, mai multa autoritate

catre organizatii globale si regionale.

Ipotezele liberalismului:

individul si drepturile sale primeaza;

securitatea este o consecinta a pacii;

organizarea internationala suplineste neajunsurile sistemului de state si

tendinta anarhica a acestuia;

interdependena economic genereaz securitate, piaa liber este o garanie a securitii;


globalizare = integrare, progres, democratie, liberalism, etc.


Razboiul Rece a condus la o militarizare a securitatii;

dominatia scolii realiste (exemplu strategia containment-ului);

dezvoltarea studiilor strategice (ex. strategia nucleara);

avansul geopoliticii (ex. geopolitica rimland-ului);

conceptele de dinamica amenintarilor, dilema securitatii, cursa inarmarilor,

armatele de masa s.a. dominante

Sf. Razboiului Rece - reconsiderare a domeniului securitatii;

imbinarea (sinteza) scolilor si a traditiilor intelectuale (realista si idealista)

in domeniul securitatii;

trecerea de la amenintari la vulnerabiliti i riscuri de securitate; largirea domeniului: politic, economic, societal, mediu;

demilitarizarea securitatii: accent pe societal (civilizatii (Huntington),

etnic, religios), economic, terorism, trafic, protectia mediului;

o noua agenda a securitatii - nationala si internationala (Buzan);

o noua schema de abordare a securitatii (Waever, Buzan);

5. Noul aparat conceptual al securitatii:

(Buzan, Waever, de Wilde, 1997)

Securitatea este un concept sub-dezvoltat (Buzan, 1990)

este ideologizat: diferite perspective nu resusesc sa dea o definitie

generala, ci numai solutii la probleme specifice;

capcana teoriei puterii: securitatea este derivata din putere, in special din

puterea militara, dar care este neputincioasa in rezolvarea securitatii

societale, a problemelor de mediu, saracie, terorism, trafic, etc.

disputa realisti-idealisti (securitatea este un produs al puterii versus

securitatea este un produs al pacii) nu a clarificat lucrurile;

natura studiilor strategice: datorita evolutiei in tehnologia militara,

valabilitatea scurta a studiilor strategice a blocat dezvoltarea securitatii

pentru perioade lungi, la care se adauga dependenta excesiva de modelul

realist;

interes pentru mentinerea unei ambiguitati simbolice a securitatii

nationale din partea politicienilor.

5. Redefinirea securitatii (B. Buzan, 1998) Diagrama studiilor de securitate.

Acceptarea ipotezei realiste a sistemului international anarhic;

Amendarea ipotezei politicii de putere cu teoria liberala a interdependentei;


Acceptarea influentelor procesului de globalizare, sub forma creterii anselor pentru pace, concomitent cu apariia vulnerabilitilor i riscurilor;

Introducerea in domeniu a unor dimensiuni relevante pentru securitate

(natiune, identitate, religie, migratie, terorism, risc etc);

nelegerea securitii ca proces de construcie social (identificare, definire, securizare a unei vulnerabiliti, risc sau ameninare) securizarea (securitization) sau desecurizarea presupune un proces de implicare social, similar procesului politic, cu implicarea publicului;

Securitatea nu este obiectiv definit ci social construit; Abordarea securitii pe sectoare (politic, militar, economic, societal, de

mediu), pe complexe de securitate regionale, pe regimuri de securitate

internaionale i pe sistemul internaional ca ntreg; n abordarea tradiional (TSS, vezi diagrama), securitatea este obiectiv

definit, ndeosebi pe latura militar-strategic; n abordarea critic (CSS), securitatea este definit subiectiv, de ctre actorii

sociali, n funcie de percepiile i interesele lor; coala constructivist (Buzan) consider c agenda de securitate este

construit prin actele de securizare, acte ce reprezint forme ale practicii sociale agenda este construit pe ambele ci (obiectiv, de ctre structurile de stat i subiectiv, de ctre actorii sociali: public, organizaii, pres);

Diagrama de mai jos ilustreaz ipotezele securitii descrise anterior: abordarea tradiional este obiectivist (nu ine cont de socializarea riscurilor) sau absolutist, militarist, bazat pe putere; abordarea constructivist este pragmatic, nelege securitatea ca o construcie social rezultat din jocul actorilor sociali. ntre aceste dou modele se deruleaz securitatea.


1. SECURITATEA CA PUTERE

DILEMA DE SECURITATE

1. Securitatea ca art militar: Clausewitz, Jomini, Machiavelli, Liddell-Hart, Douhet

2. Securitatea ca putere. Studiile strategice si definirea insecuritatii.

3. Dilema securitii. 4. Securitatea nationala: interese nationale, obiective de securitate,

strategia nationala de securitate.

5. State slabe-state puternice. Productorii i consumatorii de securitate.

Abordarea traditionala a studiilor de securitate in cursul sec. XIX-XX pune un

accent deosebit pe puterea militara a statului. Asa cum am vazut in cursul

introductiv, securitatea este inteleasa ca putere, indeosebi ca putere militara.

Originea acestei abordari se plaseaza la inceputul secolului al XIX-lea in Europa si

este reprezentata de autori cunoscuti din domeniul strategiei si artei militare.

2. Securitatea ca art militar.


Securitatea este neleas ca art militar, pentru c rzboiul este, la rndul su, neles ca o funcie principal i permanent a statului. Pacea este perceput ca o stare intermediar ntre rzboaie, starea natural fiind cea de rzboi. nct, n abordarea tradiional a secolului al XIX-lea, securitatea unui stat se putea obine numai printr-o pregtire permanent pentru rzboi. Faptul c educaia millitar se adresa ndeosebi elitei iar o bun parte a elitei se ocupa numai de administrarea chestiunilor legate de rzboi i pregtirea rzboiului, domeniul a fost denumit art militar. Practic, educaia specific, inspiraia marilor comandani, devotamentul i disciplina trupelor, conducerea operaiilor concurau la punerea n aplicare a principiilor artei militare pentru obinerea victoriei n rzboi i asigurarea, n acest fel, a securitii. Mai trziu, cnd tehnologia avansat i managementul au ptruns n afacerile militare, victoria n rzboi a depins mai puin de educaia i inspiraia comandanilor i mai mult de calculaia i planificarea statelor majore i precizia echipamentelor.

Ca precursori ai studiilor de securitate pot fi amintii strlucii reprezentani ai artei militare: (printre alii):

Carl von Clausewitz (1780-1831) Antonie Henri de Jomini (1779-1869) Niccolo Machiavelli (1469-1527) Basil Liddell-Hart (1895-1970)

Machiavelli:

Razboiul este o parte importanta a politicii;

Incertitudinea determina caracterul si metodele razboiului;

Scopul razboiului trebuie sa fie infrangerea totala a inamicului;

Razboiul trebuie sa fie scurt si precis;

Batalia decisiva trebuie sa fie scopul unei campanii militare;

Comanda sa fie in mainile unei singure persoane;

Succesul militar depinde de ordine si disciplina;

Intre conducerea politica si militara trebuie sa existe o relatie apropiata

si armonioasa.

Clausewitz si Jomini:

Razboiul este o continuare a politicii cu alte mijloace;

Diviziunea strategic si tactic/operational;

Rolul logisticii;

Relatia dintre autoritatile politice si militare.


Liddel Hart:

Dislocarea fizica si psihica a inamicului;

Separarea fortelor inamicului;

Taierea liniilor de aprovizionare;

3) Securitatea ca putere. Studiile strategice si definirea insecuritatii.

In secolul al XX-lea, securitatea este subsumata domeniului studiilor strategice

(strategic studies), indeosebi dupa 1945. In contextul razboiului rece, a

confruntarii Est-Vest si a cursei inarmarilor, in care inarmarea nucleara a jucat

rolul principal, securitatea a fost inteleasa ca echilibrul fragil al arsenalelor

militare ale celor doua parti. Strategiile politice derivate din aceasta confruntare

politica, ideologica, economica si militara au generat o serie de teorii

subordonate in geopolitica (cum a fost teoria rimland-ului, vezi cursul de

Geopolitica), in relatiile internationale (cum a fost strategia containement-ului,

vezi cursul de Relatii Internationale), in strategia militara (vezi conceptul de

deterrence), in economie (teoria o lume, doua sisteme), in ideologiile politice

(razboiul ideologic, cu variantele sale inspirate din democratie, drepturile omului

versus socialism real, etc). Perioada 1945-1990 poate fi considerata perioada

de apogeu a securitatii inteleasa ca putere militara. Nivelul arsenalelor militare

atins de cele doua superputeri Uniunea Sovietica si Statele Unite a fost atat

de ridicat, incat, in caz de razboi, putea duce la distrugerea intregii omeniri.

Pentru managementul razboiului rece, perioada in care dominanta este

dimensiunea militara, a fost dezvoltat domeniul studiilor strategice. Barry Buzan

(1991, vezi bibliografia recomandata) defineste studiile strategice ca ocupandu-

se in mod esential de impactul tehnologiei militare asupra relatiilor dintre state.

Acest prim plasament al studiilor strategice ne arata apartenenta lor la scoala

realista a relatiilor internationale, ale carei premise teoretice sunt construite pe

ipoteza sistemului international anarhic, asa cum am aratat in cursul introductiv.

In sistemul international, spune unul dintre reprezentantii scolii realiste (Robert

Osgood, 1967), forta trebuie sa fie un instrument esential al politicii

internationale in conditii de anarhie, asa cum alegerile sunt pentru politica

interna in conditiile unei democratii organizate. De asemenea, Michael Howard

(1970), argumenteaza ca forta este un element ineluctabil in relatiile

internationale, nu din cauza unei tendinte umane inerente de a o utiliza, ci

pentru ca exista posibilitatea utilizarii ei. De aceea, forta trebuie descurajata,

controlata si, daca orice altceva esueaza, utilizata cu masura si restrangere.

Howard defineste chiar una dintre chestiunile cele mai spinoase ale relatiilor

internationale, anume cei care renunta la utilizarea fortei, ajung la mila celor

care nu renunta la ea. (citate din B. Buzan, op.cit.) Acesta viziune se incadreaza

in unul dintre curentele filosofiei occidentale, cu radacini inca in evul mediu daca


avem in vedere una dintre maximele filosofului Spinoza care spune Fiecare are

atata dreptate in lume dupa cata forta are.

Din cele prezentate pe scurt pana aici, deducem, impreuna cu reprezentantii

scolii realiste, ca starea naturala a sistemului international nu este starea de

securitate, ci de insecuritate. In viziunea realista/neorealista, relatiile

internationale sunt in primul si in primul rand despre putere si securitate. In

centrul atentiei se afla statele, puterea detinuta de acestea si, date fiind

implicatiile anarhiei, insecuritatea. Deosebirea dintre politica interna si

internationala se plaseaza tocmai la nivelul securitatii: politica interna se bucura,

de obicei, de securitate insecuritate pe plan intern exista doar atunci cand

mecanismul politic s-a defectat atat de mult incat a degenerat in conflicte interne

violente; politica externa este, in mod normal si consistent, bazata pe

insecuritate, pentru ca sistemul nu a fost nicicand reglat sa produca securitate.

In studiile strategice, insecuritatea este definita in primul rand ca a fi vulnerabil

la a fi serios afectat de utilizarea deliberata a fortei de catre altii (citat dupa T.

Terrif, S. Croft, L. James, P. Morgan, Security Studies Today, Polity Press, 1999,

p.39). Obtinerea securitatii trebuie inteleasa, in orizontul scolii realiste, mai

degraba ca managementul insecuritatii decat ca eliminarea acesteia. Un control

optim al insecuritatii asigura o stabilitate relativa a sistemului international,

stabilitate definita de teoria echilibrului de putere (balance of power).

Managementul insecuritatii, cu mijloace de forta, inseamna, deci, securitate.

Din perspectiva studiilor strategice se pot desprinde cateva principii generale

privind sursele de insecuritate:

1. Competitia necontrolata sau insuficient controlata a statelor pentru putere (si

pentru alte valori obtinute prin intermediul puterii) conduce la insecuritate

persistenta (pervasive insecurity) pe plan international.

2. Obtinerea securitatii se realizeaza pe baze individuale (la nivel de stat) cat mai

mult posibil (datorita absentei unor norme efective stabilite de o autoritate

internationala superioara si/sau datorita incertitudinii obtinerii de garantii sau

asistenta ferma din partea altor state; aliantele de securitate (bazate in primul

rand pe principiul common defense vezi NATO) sunt create pentru a completa

securitatea individuala a fiecarui membru al aliantei; aliantele nu asigura

securitatea in mod absolut.

3. Nevoia de a te baza pe forta si pe amenintarea cu forta in diferite instante

alimenteaza insecuritatea;

4. Aplicarea foarte limitata a principiilor de moralitate creste insecuritatea,

datorita incertitudinii comportamentului altor state. Este suficient ca un singur

stat sa se comporte imoral pentru a pune in incertitudine moralitatea celorlalti.

5. Aparitia dilemei de securitate cresterea securitatii unui stat conduce la


scaderea securitatii altora alimenteaza insecuritatea in sistemul international.

Daca acceptam ca starea naturala a lumii este cea de insecuritate, este atunci

mai usor de inteles conceptul central in scoala realista a relatiilor internationale,

cel de politica de putere (power politics). Dupa Hans Morgenthau, politica

internationala, ca orice politica este o lupta pentru putere. Rezultatul politicii de

putere promovata de state este, asa cum am mentionat, echilibrul puterii

(balance of power).

Ernst Haas identifica cel putin opt intelesuri ale echilibrului de putere: (citat din

Terriff et al, 1999)

1. Orice distributie a puterii;

2. Un echilibru al puterii sau un proces de echilibrare;

3. Hegemonie sau actiuni pentru obtinerea hegemoniei;

4. Stabilitate si pace prin intermediul unui concert al puterii;

5. Instabilitate si razboi;

6. Politica de putere in general;

7. O lege universala a istoriei;

8. Un sistem si un ghid pentru decidentii politici.

NB: Ideea de concert al puterii este inspirata din politica internationala a

secolului al XIX-lea in Europa cand, la sfarsitul razboaielor napoleoniene (1815),

marile puteri instaureaza asa-numitul Concert al Europei, prin care se garanta

pacea si stabilitatea pe continent in urma actiunilor concertate ale Austriei,

Rusiei, Prusiei si Angliei. Pacea pe constinent este, asadar, asigurata de concertul

politic al marilor puteri, intelegere politica garantata, la randul ei, de puterea

militara a partilor.

Metode pentru instaurarea si mentinerea echilibrului de putere:

1. O politica de divizare si control (divide et impera), pentru a diminua

puterea celui mai puternic si al aduce la nivelul celui mai slab;

2. Compensatii teritoriale dupa incheierea conflictului, pentru a compensa

avantajele obtinute de invingator;

3. Crearea statelor-tampon;

4. Formarea aliantelor;

5. Crearea si mentinerea sferelor de influenta;

6. Interventia;

7. Negociere diplomatica;

8. Rezolvarea disputelor pe cale legala si pasnica;

9. Reducerea armamentelor sau angajarea in cursa inarmarilor;

10. Declansarea razboiului, pentru a mentine sau instaura un echilibru de

putere favorabil.


Experienta razboiului rece a demonstrat ca aceste aranjamente din interiorul

politicii de putere si al echilibrului puterii s-au dovedit a fi:

a) scumpe: obtinerea armamentului nuclear in cantitatile si de calitatea

planificata ca necesara, dispunerea fortelor strategice pe mapamond (baze

militare), mentinerea unor forte conventionale numeroase, echipamentele si

armamentele conventionale (portavioane, submarine, sateliti) au grevat foarte

serios bugetele nationale. Competitia militara a impus cheltuieli de aparare peste

limitele pe care unele state si le-ar fi putut permite (vezi Tabelul cu cheltuielile

militare la sfarsitul razboiului rece). Este mai mult decat clar ca participarea la

competitia militara cu Vestul a contribuit la prabusirea URSS.

b) periculoase: distributia puterii putea fi oricand gresit interpretata in timpul

razboiului rece. Statele nucleare, de exemplu, erau mult mai expuse decat

credeau la ceea ce s-ar numi prima lovitura menita a reduce capacitatea lor de

reactie in faza principala a razboiului. La acest lucru se puteau adauga riscurile

de accidente.

c) innacceptabile: desi a fost o stare de fapt, echilibrul puterii se referea in

principal la cele doua superputeri (URSS si SUA). Unele state au respins politica

de putere si au descurajat conflictul prin intermediul unei politici de pace. Este

cazul statelor scandinave (ex. Suedia). Alte state, cele fara arsenal nuclear, s-au

simtit inferioare si dependente excesiv de echilibrul celor doi mari si, in

consecinta, au dezvoltat propriile mijloace nucleare. Este cazul Indiei si

Pakistanului.

d) intrinsec instabile: echilibrul puterii a fost in permanenta instabil. Pe de o

parte, cursa inarmarilor permitea perioade scurte de echilibru real, de obicei intre

generatiile noi de armamente. Pe de alta parte, managementul arsenalelor

nucleare a generat instabilitate politica interna in statele detinatoare, datorita

diferentelor de opinie intre gruparile politice. Miscarile pacifiste din Franta (anii

60), manifestatiile de protest din Germania (anii 70-80), povara militara

sovietica au generat instabilitate si, in cele din urma, cum este cazul URSS, au

contribuit la dezintegrarea politica.

Rezumand, in viziunea realista, capacitatile militare joaca rolul esential in

definirea insecuritatii si in managementul securitatii. Alti factori care pot contribui

la obtinerea securitatii sunt analizati ca relevanti in masura in care contribuie la

realizarea capacitatilor militare considerate dezirabile. O economie puternica

determina nivelul capacitatilor militare pe care un stat le poate dezvolta si

mentine. Geografia determina resursele naturale ce pot fi trasferate sectorului

militar si, in functie de asezarea geografica, vulnerabilitatea in fata agresiunii

externe. Forma de guvernamant determina modul in care un stat poate realiza

mobilizarea populatiei pentru scopuri militare. Leadership-ul politic determina

modul in care pot fi optim utilizate resursele militare, economice, geografice si


demografice pentru asigurarea securitatii.

3. Dilema securitii. n abordarea tradiional a securitii, creterea securitii unui actor nseamn, de multe ori, diminuarea securitii altuia. n perioada rzboiului rece, dezvoltarea unei tehnologii militare avansate de ctre una dintre superputeri genera o stare de inferioritate militar celeilalte superputeri. Iniiativa rzboiul stelelor a SUA a contribuit, n cele din urm, la prbuirea URSS. Acesta situaie a fost descris n studiile de securitate ca dilema securitii.

Definitie: dilema securitatii se produce atunci cand multe dintre mijloacele

prin care un stat incearca sa-si sporeasca securitatea conduc la diminuarea

securitatii altor state (Robert Jervis, 1978)

Variabile dependente:

echilibrul ofensiva-defensiva

diferentierea ofensiva-defensiva

Fenomenul de spirala: cu cat un stat se orienteaza mai mult catre cresterea

securitatii, cu atat celelalte state se simt mai amenintate si iau masuri proprii

de crestere a securitatii. Ex. cursa inarmarilor

Consecinte ale dilemei securitatii:

1. reducerea propriei capacitati militare a statului care initiaza dilema

securitatii;

2. cresterea valorii pe care adversarul o ataseaza ideii de expansiune, ceea ce ingreuneaza descurajarea adversarului;

4. consum inutil de resurse.

Reducerea propriei capacitati militare

capacitate militara (military capability) = capacitatea specifica a unui stat de a

desfasura operatiuni militare (nu se refera la suma capabilitatilor militare, i.e.

oameni, armamente, infrastructura);

statul A se inarmeaza, reduce securitatea lui B;

B reactioneaza prin inarmare, pentru a se putea raporta la A si reduce, astfel,

securitatea lui A;

Teoretic, A si B se neutralizeaza reciproc;

Practic: cand echilibrul ofensiva-defensiva se strica:

a) A si B se inarmeaza cu sisteme ofensive (ex. rachete) - securitatea lui A si


a lui B este diminuata;

b) A si B se inarmeaza cu sisteme defensive (ex. sisteme antirachete),

securitatea lui A si a lui B se imbunatateste;

c) A si B cresc dimensiunea fortelor armate, securitatea lui A si a lui B se

imbunatateste;

d) similar pentru inarmare nucleara.

Pericolul insecuritatii adversarului

reducerea securitatii adversarului poate reduce propria securitate, prin

cresterea valorii pe care adversarul o ataseaza expansiunii.

expansiunea este o sursa de crestere a securitatii: asigura frontiere mai

stabile, adancime strategica, resurse mai insemnate, etc. - ex. Uniunea

Sovietica

daca un stat se inarmeaza, consecinta indirecta poate fi diminuarea securitatii

sale: adversarul va reactiona prin inarmare si va fi mai greu de descurajat;

fata de situatia anterioara, se obtine o descurajare diminuata, cu resurse mai

mari;

Concluzie: nu este obligatoriu ca statele sa obtina avantaje militare;

Ex. extinderea NATO catre noua Europa creste capabilitatile militare aliate,

dar creste si insecuritatea Rusiei. Reactia: expansiunea Rusiei in regiunile

aliate NATO, pastrarea bazelor militare sovietice, agresivitate fata de noii

membri NATO, etc.

Reducerea securitatii adversarului

Cresterea capacitatilor militare ale lui A duc la diminuarea capacitatilor lui B,

prin:

diminuarea capacitatii de aparare a lui B:

chiar daca isi creste capacitatile, B este depasit de A

B nu are resursele sa intre in competitie cu A;

convingerea adversarului ca A are si alte scopuri decat securitatea:

B reactioneaza prin actiuni de expansiune, altele decat securitatea -

agresivitate pe scena internationala (lacomie sau greed);

B creste capacitatile militare dincolo de nevoia de a descuraja pe A;

B se orienteaza catre ofensiva si se astepata inevitabil la conflict;

se instaleaza spirala inarmarii.

Politici militare care nu conduc la spirala inarmarii:

tratate si intelegeri pentru controlul armamentelor, prin care se limiteaza

capacitatile ofensive;

doctrine de aparare pur defensive;

dezarmare unilaterala: A reduce capacitatile militare, B reactioneaza prin


reduceri - securitatea lui A si a lui B creste.

Risipirea resurselor

cresterea capacitatilor militare ale lui A si B nu duc la cresteri de securitate;

spirala inarmarii creste capacitatile brute si le reduce pe cele nete: mai multa

inarmare poate insemna mai multa insecuritate;

Consecinta directa: risipire de resurse.

Chestiunea principala: de ce statele, ca actori rationali, nu pot coopera pentru

a evita consecintele nedorite?

lipsa increderii si incertitudine in ce priveste intentiile pozitive ale celorlalti;

in situatii de dilema (Stag Hunt), apar perceptii gresite si comportament

irational;

Situatia 1: un stat increzator ca nu va fi atacat, nu are nici un motiv sa se

extinda, este interesat doar in apararea teritoriului - exista sanse de cooperare

= este orientat catre securitate;

Situatia 2: un stat nu este sigur ca adversarul este orientat catre securitate -

se lanseaza fara sa vrea in competitie

Variabilele ofensiva-defensiva

severitatea dilemei securitatii scade daca inclinatia spre defensiva este mai

mare;

severitatea creste daca este preferata inclinatia spre ofensiva;

posibilitate de conflict garantata:

razboiul este rapid si decisiv si, deci, profitabil, a.i statele considera razboiul

mult mai atractiv;

securitatea va fi mult diminuata pentru toti jucatorii;

avantajul primului care loveste;

razboiul este mult mai probabil, cursa inarmarilor mult mai accentuata;


Dilema prizonierului aplicat la studiile de securitate.

3. Securitatea nationala: interese nationale, obiective de securitate,

strategia nationala de securitate.

In viziunea scolii realiste, viziune dominanta in relatiile internationale, securitatea

este securitate nationala. Barry Buzan arata ca "statul este central intregului

concept al securitatii, motiv pentru care statul trebuie examinat ca obiectul

referential al termenului" (Buzan, 1991, p. 57) Traditia sociologica defineste

statul in tremeni weberieni (o structura institutionala menita sa optimizeze

[rationalizeze] procesele sociale). "Statul" si "societatea" sunt intelese ca termeni

separati, relativi autonomi unul de celalalt, dar in acelasi timp integrati functional

pe diferite paliere (politic, economic, militar).

Definitia statului. Suveranitatea. Stat-securitate

O definitie mentionata de Buzan (1991), inspirata de Joel S. Migdal (1988),

abordeaza statul in sensul unui ideal-tip (un model generic) ca fiind "o

organizatie compusa din mai multe agentii, conduse si coordonate de o

conducere de stat (o autoritate executiva), care are abilitatea sau autoritatea de

a elabora si aplica regulile generale pentru toti cetatenii si parametrii de

functionare pentru alte organizatii sociale, pe cuprinsul unui teritoriu anume,

utilizand chiar forta daca ar fi necesar". Acesta este o prima definitie, "ingusta",

pentru ca are in vedere aspectele interne, ale statului inteles ca institutii ale

guvernarii centralizate.

O a doua definire se poate face din perspectiva internationala, prin care statul

este inteles ca o entitate politico-teritoriala suverana. Este, in principiu, actualul

inteles al statului, asa cum este reflectat de politica internationala si documentat


prin carta ONU.

O a treia definitie are in vedere o perspectiva largita a statului, ca entitate

politica, teritoriala si sociala. Buzan propune o abordare a statului ca o

"suprapunere intre teritoriu, guvernare si societate" (op. cit. p. 60). Statele sunt,

pe de o parte, o constructie, un produs al dinamicii interne si, pe de alta parte,

un produs al competitiei internationale. Motivele externe pentru care se poate

naste un stat sunt, de multe ori, cel putin la fel de relevante precum cele interne.

Pentru securitate, dinamica interna si presiunea externa asupra statului sunt

ambele relevante. Literatura de specialitate in domeniul relatiilor internationale

plaseaza "momentul" crearii actualului model al sistemul de state suverane in

anul 1648, o data cu incheierea pacii de la Westphalia. Henry Kissinger arata ca

sistemul international s-a constituit ca urmare a unei tensiuni geopolitice intre

Franta si Principatele Germane. Centralizarea statala a Frantei s-a putut face in

conditiile mentinerii faramitarii politice a Germaniei. Intr-un fel, securitatea

interna a Frantei s-a realizat prin sacrificarea securitatii externe a Germaniei.

Asadar, sistemul international s-a nascut, ne avertizeaza Kissinger, ca urmare a

unei probleme de securitate: securitatea Frantei s-a obtinut prin "sacrificarea"

securitatii Germaniei. Este un fapt cunoscut, principatele germane vor fi unificate

politic abia la 1871 prin actiunile militare ale cancelarului Bismarck. (Vezi H,

Kissinger, Diplomacy, in bibliografia recomandata).

Din cele trei definitii (intelesuri) ale statului rezulta o componenta fizica

(teritoriu, geografie, demografie) si o componenta social-politica (forma de

organizare, institutii, cultura). Statul este "un corp" (body) si un "suflet", o stare

de spirit (mind). La palestinieni, de pilda, statul este o stare de spirit, o idee sau

reprezentare politica in cautarea unei forme fizice. In ce ne priveste, dupa

aceasta definitie minimala a statului, interesul nostru se orienteaza catre ceea ce

este relevant pentru securitate, adica legatura dintre stat si securitate.

Anume, care este esenta statului fata de care ideea de securitate este valabila?

Abordam aceasta relatie stat-securitate in doua planuri:

- social-politic, in sensul in care ideea de stat, ca stare de spririt

impartasita de populatie, este un obiect major al securitatii nationale;

- baza fizica a statului - teritoriu, geografie, resurse.


SCHEMA: partile componente ale statului (dupa Buzan, op.cit.p. 65)

Marimea statului (populatie, teritoriu) este considerata o variabila cheie in

obtinerea si recunoasterea statalitatii. Totusi, aspectul principal care separa

statele de toate celelelte unitati sociale este suveranitatea. Suveranitatea este

inteleasa ca fiind capacitatea statului de auto-guvernare. Prin intermediul

suveranitatii partile componente - teritoriu, guvernare, societate - sunt unificate

intr-o singura entitate. In intelesul clasic, suveranitatea presupune refuzul

oricarei autoritati superioare asupra statului, de natura interna sau externa.

Principalele functii ale statului sunt: asigurarea ordinii civile (politica), furnizarea

de bunuri colective (piata, educatie, sanatate, taxe, infrastructura) si apararea.

Sursele pentru definirea ideei de stat se gasesc la nivelul natiunii si al ideologiilor

aferente. Securitate nationala implica la modul direct ca obiectul securitatii este

natiunea, ceea ce ne indica legatura dintre stat si natiune. In actualul sistem

international, natiunile reprezinta un model care acopera intreaga umanitate.

Umanitatea este organizata pe state-natiuni. (Vezi pentru definirea natiunii si

nationalismului Cursul de prezentare a securitatii societale).

Buzan identifica patru modele de state-natiune:

a) natiunea-stat, in care natiunea precede statul si joaca un rol esential in

nasterea acestuia. Sunt natiuni care au ajuns la constiinta de sine (cultura

nationala) inainte de a avea stat. Exemple: Germania, Japonia, Romania. Scopul

statului este de a exprima si de a proteja natiunea. Natiunea asigura statului o

identitate puternica pe arena internationala si o baza puternica de legitimare pe

plan intern.

b) statul-natiune, in care statul joaca un rol important in definirea natiunii.

Statele Unite, Australia sunt exemple de state-natiuni.

c) natiunea-stat divizata. Aici este vorba despre natiuni divizate intre mai

multe state. Am putea enumera Germania-Austria, Romania-Moldova, Corea de

Nord-Corea de Sud.

d) statul multinational. Se refera la acele state care cuprind mai multe

natiuni. Se pot mentiona statele federale si cele imperiale. Rusia de astazi si


Uniunea Sovietica din trecut sunt exemple, la indemana, ale acestui caz.

A defini natiunea ca obiect al securitatii presupune, ne avertizeaza Buzan, un

demers subiectiv, prin care valori si identitati sunt protejate. Cursul referitor la

securitatea societala, din cuprinsul acestui manual, descrie pe larg aceasta

chestiune. Securitatea societala este securitatea identitatii colective.

Institutiile statului cuprind intreaga masinarie a guvernarii, din care fac parte

executivul, legislativul, structura administrativa si judiciara, la care se adauga

legislatia, procedurile si normele cu care aceasta masinarie opereaza. Prin

mecanisme politice, juridice si administrative, institutiile sunt desemnate sa

gestioneze securitatea nationala, ca unul dintre actele fundamentale ale

guvernarii. Amenintarile si riscurile la adresa structurii institutionale a statului se

raporteaza diferit, in functie de relevanta lor pentru securitate. Securitatea

politica se refera la riscurile si amenintarile la adresa functionarii optime a

institutiilor publice. Terorismul este o amenintare la adresa securitatii politice.

Terorismul este, nainte de toate, un risc politic.

In ceea ce priveste baza fizica a statului, populatia, teritoriul si resursele naturale

sunt elementele sale constitutive. In cazul bazei fizice a statului, este relativ mai

usor a fi definita ca obiect al securitatii. Teritoriul si resursele naturale sunt, de

aceea, considerate exemplele clasice de obiecte ale securitatii. Controul

teritoriului este un indicator important al suveranitatii si, implicit, al securitatii in

timp ce resursele reprezinta un indicator relevant pentru securitatea economica.

In ceea ce priveste populatia, migratia este considerata o sursa de

insecuritate.Indeosebi migratia externa (imigratia) prezinta un potential negativ

pentru securitatea nationala. Date suplimentare despre legtura dintre populaie i securitate pot fi gsite n cursul despre securitatea societal.

Modul in care poate fi afectata securitatea prin prisma teritoriului:

- ocupatie totala sau partiala;

- baze militare straine;

- miscari secesioniste interne;

- degradarea solului in urma catastrofelor naturale, al activitatilor industriale sau

al actiunilor militare.

Astazi, sunt putine statele care pot prezenta o agenda "curata" a securitatii

privita prin prisma teritoriului national. Cele mai multe state au, inca, diferende

teritoriale nerezolvate sau in curs de rezolvare. Marea Britanie - cazul Irlanda de

Nord; Rusia - Cecenia; Grecia - Cipru, China - Taiwanul, Romania - Moldova si

Insula Serpilor.

Combinarea elementelor fundamentale ale securitatii (populatie, teritoriu,


institutii) constituie ecuatia securitatii nationale. Datorita diversitatii acestei

combinatii, natura particulara a securitatii difera de la un stat la altul. Toate

statele sunt vulnerabile la amenintarile militare si la riscurile de mediu. Indeosebi

degradarea mediului afecteaza in egala masura statele puternice sau slabe. De

asemenea, prin procesul de globalizare, aproape toate statele sunt expuse

riscurilor economice, in timp ce insecuritatea societala si politica sunt mai

evidente intr-un numar de state.

Diversitatea cazurilor particulare ale securitatii ne previne asupra unui impas

teoretic, anume dificultatea elaborarii unei definiii universale a securitii naionale. Conceptul poate fi delimitat n sens general, ns substana specific a securitii poate fi definit doar n cazuri particulare. n consecin, se poate afirma c securitatea este o chestiune general, care capt o form specific n funcie de cazurilenaionale i regionale. Securitatea Moldovei, de exemplu, este, prin urmare, un caz particular, specific i diferit de securitatea Israelului, n ciuda termenului general de referin - securitatea naional. n ce privete obiectivele de securitate, acestea sunt definite n cadrul procesului politic i instituional al statului, n urma unui calcul obiectiv (ce ine de dimensiunea teritoriului, resursele la dispoziie, populaia disponibil, aezarea geografic .a.) i a unei deliberri subiective (ce ine de valori, intenii, ateptri). Strategia de securitate naional instituionalizeaz, sub forma unui document politic, obiectivele de securitate naional ale unui stat: identific vulnerabilitile, riscurile i ameninrile, stabilete modul de gestionare a acestora, definete responsabilitile instituiilor, identific forele i mijloacele politice, diplomatice, militare i economice alocate pentru ndeplinirea lor. Strategia este elaborat de executiv (guvern i/sau preedinte), discutat i avizat n consiliul securitii naionale i adoptat de ctre parlament.

4. State slabe - state puternice. Productorii i consumatorii de securitate.

Literatura de specialitate fare referin la state slabe i la state puternice. Buzan consider c "distincia dintre state slabe i state puternice este esenial pentru orice analiz a securitii naionale (op.cit. p. 97). State puternice-state slabe (weak and strong states) are n vedere nivelul coeziunii socio-politice; puteri

slabe-puteri "puternice" (weak and strong powers) se refer la capacitatea


economic i militar. Puteri slabe ca Austria, Olanda, Norvegia sunt, toate, state puternice. Puteri importante, ca Brazilia, Pakistan, Indonezia sunt state slabe.

Superputeri, ca odinioar URSS i astazi China, sunt state slabe. Puterea uria a Uniunii Sovietice a fost obinut prin slbirea permanent a statului. URSS a euat ca stat pentru c, aplicnd referenialul nostru, necesara coeziune social-politic a statului (nseamnnd realizarea unei identiti colective puternice, deasupra identitilor naionale i etnice din imperiu, adeziunea din convingere la ideologia comunist i un sistem instituional optim, neafectat de corupie) nu s-a putut realiza. URSS a fost, din acest punct de vedere, un experiment politic

artificial, un stat artificial, chiar dac puterea lui a fost una extrem de real. Baza puterii sovietice a fost slab, iar puterea sa artificial.

n ceea ce privete statele slabe, literatura din domeniul securitii evideniaz aceste state ca surs de insecuritate. n primul rnd, exist state slabe ca urmare a unei relaii de dependen de o mare putere (sau dependencia, termen n spaniol, desemnat a descrie situaia statelor din America Latin, dependente, cele mai multe, de Statele Unite). n al doilea rnd, exist state slabe, ndeosebi n Lumea a III-a i n fosta Uniune Sovietic, n care elementele fundamentale ale statalitii (populaie, identitate, teritoriu, structur instituional) sunt insuficient sau precar definite. n al treilea rnd, exist state slabe ntr-un numr de ri care, chiar dac au realizat o anumit form de coeziune intern (de obicei prin regimuri politice autoritare), se manisfest pe plan internaional ca puternice surse de instabilitate i insecuritate (Corea de Nord, Libia, Cuba). Cee ce este comun statelor slabe, din oricare categorie menionat mai sus, este nivelul relativ ridicat de riscuri interne, care oricnd se pot transforma n

ameninri la adresa guvernrii, ntruct "statele slabe sau nu au, sau nu au reuit s realizeze un consens politic i societal de suficient stabilitate pentru a elimina utilizarea pe scar larg a forei ca element major i de continuitate n viaa politic a naiunii" (Buzan, op.cit. p.99). Un prim indicator al slbiciunii statelor este ceea ce Alfred Stepan numete suppression facility (capacitate represiv, Vezi volumul Armata i societatea, n bibliografia recomandat), respectiv dimensiunea aparatului de ordine intern raportat la totalul populaiei. Practic, numrul de poliiti, ageni, informatori, jandarmi, gardieni .a. cu funcii de protecie intern, raportat la 10.000 de locuitori, ne ofer o prim ideea despre slbiciunea unui stat.

Pot fi listate cel puin ase condiii de definire a statelor slabe. Este deajuns ca una dintre aceste condiii s fie valabil pentru a se putea aplica definiia de stat slab:

1. Violen politic manifest (Afganistan, Irak, Coasta de Filde, Somalia); 2. Aciuni represive ale poliiei politice (Belarus, Rusia, China, Corea de Nord, Ucraina nainte de Iuchenko);


3. Conflict politic manifest ntre diferite grupuri, inspirate de ideologii conflictuale,

relativ la ideologia dezirabil pentru organizarea statului (Peru, Turcia, Iran, Salvador);

4. Lipsa unei identiti naionale comune sau/i prezena unor grupuri naionale (minoritati) cu obiective politice competitite (Sudan, fosta Iugoslavie, Sri Lanka);

5. Lipsa unei autoriti politice recunoscute (Liban, Uganda, Bosnia-Heregovina); 6. Absorbia societii civile de ctre stat, prin controlul formelor de asociere, controlul asupra media, eliminarea grupurilor alternative (Rusia, China, Iran).

Cand statul este puternic, securitatea naional se refer, ndeosebi, la protecia fa de interferenele externe. Exist, n interior, o idee dominant despre stat, instituiile funcioneaz optim, teritoriul este bine definit, mecanismele de transfer ale puterii nu pun n pericol stabilitatea politic. Cnd statul este slab, securitatea se refer la un minim posibil - teritoriul. Exist i situaii n care i teritoriul este subiect de disput iar statul exist numai datorit recunoaterii internaionale. Cel mai adesea, astfel de state se afl n situaia unui rzboi civil, n care ecuaia de securitate se aplic grupurilor aflate n conflict (etnii, triburi, grupuri religioase), organizaiilor i indivizilor ca singurele obiecte refereniale ale securitii. Teoretic i practic, cu ct este mai slab un stat, cu att mai ambiguu devine conceptul de securitate. Reciproca este, de asemenea valabil, n sensul n care cu ct un stat este mai puternic i, i asociaz, n acelai timp, o putere internaional mai mare, cu att este mai complicat ecuaia securitii sale. Pentru state cu tendine de supremaie mondial, cum sunt ca SUA, securitatea internaional este echivalent cu securitatea naional. Obiectivul principal n materie de securitate naional al SUA ar fi acela de instituire a unui regim de securitate internaional care s garanteze pacea la costuri ct mai reduse. Pentru aceasta, SUA sunt obligate s furnizeze securitate i, deci, s produc pace pe plan internaional. Statele slabe consum securitate; statele puternice produc securitate. Libanul i Statele Unite ale Americii au nevoie fiecare nevoie de securitate, ns diferena este c unul consum, n timp ce celalalt produce securitate. Un stat puternic se definete din interior i "umple" cu securitate spaiul exterior dintre vecinii si. Este cazul SUA n emisfera vestic. Un stat slab este definit din exterior i este, de cele mai multe ori, un prag sau tampon ntre vecinii si. Este cazul Libanului, un stat-tampon ntre Siria i Israel. Similar, Uniunea European, dei nu se definete (nc) stat, ci numai uniune politic, devine din ce n ce mai puternic n interior, dar se va bucura de securitate n msura n care reuete s generereze securitate n exterior, adic n spaiile adiacente (Europa de Est, Mediterana, Nordul Africii). Stabilitatea intern a Uniunii Europene nu poate fi protejat dect prin exportul de stabilitate ctre Europa de Est, Maghreb, Orientul Mijlociu (Israel).

n cazul Israelului, dihotomia stat-slab stat puternic capt o nuan aparte,


util pentru noi pentru a ilustra mai bine cazul teoretic. Din schema propus de Buzan deducem c Israelul este un stat puternic i o putere medie. Dei baza fizic a statului (teritoriu, populaie, resurse) este relativ redus, Israelul poate compensa prin puterea sa militar. Un caz similar n istorie Olanda (rile de Jos) n confruntarea cu Spania n secolul al .?. Totui, lipsa unei baze fizice a statului mai mare nu permite Israelului conflicte militare de lung durat, ci episoade scurte i foarte intense, posibile datorit capacitii sale de mobilizare foarte mari. Israelul este, deci, un stat puternic i o putere medie. Pentru a trece n categoria puterilor semnificative, Israelul a dezvoltat capaciti nucleare. Ceea ce a generat o important dilem de securitate n ntreaga zon, cu Siria i Egiptul.

Anexa de mai jos ne prezint situaia efectivelor i cheltuielilor militare ale rilor NATO i partenere la nivelul anului 2000. O astfel de statistic sugereaz relevana dihotomiei stat puternic stat slab la nivelul securitii. Se poate constata, de pild, reducerea efectivelor noilor state NATO (Romnia, Polonia), concomitent cu creterea capacitii lor militare prin aderarea la NATO.


2. SECURITATEA CA PACE CONFLICTUL I VIOLENA STRUCTURAL

1. Dimitrie Gusti: sociologia pcii i a rzboiului. 2. Conflictul i violena structural. 5. Axiomele conflictului internaional

O abordare alternativ a studiilor de securitate are n vedere securitatea neleas ca instituire a pcii. Originea studiilor de pace (peace studies) se plasez la sfritul secolului al XVIII-lea n filosofia lui Immanuel Kant, mai precis n studiul acestuia intitulat Das Eterne Frieden (pacea etern). Kant este considerat ntemeietor al filosofiei liberale conform creia democraiile nu lupt ntre ele. Cu alte cuvinte, ipotetic, dac toate statele ar deveni democraii veritabile, rzboiul ar disprea. Acesta este ipoteza principal a studiilor de pace. Evident, decurge de aici c prin eliminarea cauzelor rzboiului i crearea condiiilor propice pentru pace, se poate instaura securitatea internaional. Securitatea neleas ca pace internaional s-a constituit ca coal de gndire dup cel de-al doilea rzboi mondial ndeosebi n rile scandinave. n Romnia, avem o prim abordare a problemelor legate de pace i rzboi n sociologia lui Dimitrie Gusti.

1. Dimitrie Gusti: sociologia pcii i a rzboiului.1

Definitie: Razboiul este unul dintre cele mai complexe fenomene sociale,

este chiar o institutie sociala.

Tipuri:

Razboiul, considera Gusti, este un concurs de forte si vointe colective, care se

masoara intre ele la un moment dat, sub forma luptei, fiind distinse trei tipuri de

razboi:

razboi civil

revolutie conflict sangeros

razboi propriuzis

1 Subcapitol redactat cu sprijinul d-nei Olga Popistasu

Inlauntrul unui stat intre 2 gr. de indiv

Intre gr de indiv si stat

Intre state


Dimensiuni si cadre de manifestare:

rezuma o intreaga epoca istorica: toata - stiinta

- economia - cultura - tehnica -

razb. examen, judecata in fata istoriei RAZBOIUL ca fenomen social presupune:

CADRU - care ii conditioneaza existenta - ii ingradeste manifestarea

- mediu

MANIFESTARI NATURA INTIMA SOC A RAZBOIULUI izbanda

desavarsita, victorie cu orice pret

Aspecte:

Aspectele razboaielor sunt prezentate de Gusti prin doua perspective opuse

cea pacifista si cea antipacifista:

*aspectul istoric

-pacifista - razboiul este un simplu rest primitiv al trecutului care poate foarte

bine sa fie suprimat fara a fi afectata viata popoarelor, fiind o simpla prejudecata

sangeraoasa si dureroasa.

-antipacifista - daca exista vreun progres al omenirii atunci acesta se face numai

prin razboaie, dupa cum o dovedeste intreaga istorie a umanitatii.

*aspectul etic

unui timp se oglindesc in Razboi.

Spirituale

Juridice

Politice Econ.

COSMIC

ISTORIC

BIOLOGIC PSIHOLOGIC


-pacifista - razboiul este o institutie profund imorala si criminala, fiind o

adevarata scoala a crimei, care exprima o degradare a omului in animalitate

sicare incalca cea mai elementara regula morala - sa nu ucizi. Statul si societatea

sustin doua conceptii total opuse si care se contazic fundamental intre ele - o

morala si un drept in timp de pace si cu totul alta morala si alt drept in timp de

razboi - ceea ce este in timp de pace asasinat sau furt, in timp de razboi devine

eroism.

-antipacifista - razboiul cultiva cele mai nobile si frumoase virtuti omenesti fiind o

minunata scoala a altruismului. Razboiul este de o neintrecuta moralitate

deoarece in razboi oamenii lupta pentru o idee, pentru un ideal. Omenirea nu

poate trai si evolua fara aceste idei generoase, razboaiele trezind societatile din

starea lor de apatie si amorteala.Razboiul este atat un factor de solidaritate cu

trecutul cat si un factor de desteptare a solidaritatii sociale intre membri aceleiasi

natiuni, in prezent deoarece aduce cu sine egalitatea morala si sociala a tuturor

oamenilor.

*aspectul biologic

-pacifista - razboiul este inutil din punct de vedere biologic si este primejdios

sanatatii unei natiuni. Este un detestabil instrument al selectiei individuale, fiind

o arena in care dispar elementele cele mai destoinice si sanatoase ale unei

natiuni, lasand in urma doar elementele debile si bolnavicioase.

-antipacifista - razboiul este util in selectia natiunilor ameliorand continuu si

constant specia omeneasca. El face sa supravietuiasca natiunile cele mai

sanatoase compensand astfel pierderile prin selectia individuala.

*aspectul juridic

-pacifista - razboiul este falimentul dreptului prin intronarea fortei brutale este o

reintoarcere a civilizatiei la barbarie, a dreptului la anarhia primitiva.

-antipacifista - exista un drept al razboiului, fiind inlocuit momentan codul moral

din timp de pace cu un alt cod. Uciderea militara este echivalenta cu pedeapsa cu

moartea in timp de pace. Razboiul nu are numai un drept ci si o procedura bine

stabilita.

*aspectul politic

-pacifista Dreptul razboiului urmareste doua tendinte cu caracter politic: 1.

imputinarea si impiedicarea relativa a razboiului prin tratate internationale si

mediatii si 2. eliminarea radicala a razboiului dintre state prin recunoasterea ideii

arbitrajului. La nivel politic au existat patru idei fundamentale pacifiste: ideea

unei societati a statelor, ideea organizarii lor, ideea internationala si ideea

arbitrajului.

-antipacifista Considera ca analiza razboiului nu trebuie facuta plecand din

perspectiva aplanarii conflictelor dintre state, deoarece razboiul este singura

forma prin care statele isi pot sustine procesele lor cu alte state. Marea valoare a

razboiului ca organ politic consta intr-un proces de creare: a evolutiei politicii

internationale si a unui nou drept international (dreptul fortei).


*aspectul economic

-pacifista considera razboiul ca distrugatorul valorilor economice dezorganizand

si paralizand complet orice viata economica.

-antipacifista considera razboiul ca o conditie a organizatiei economice.

Tezele i ideile susinute de creatorul colii sociologice romneti moderne, sunt izvorte din nelegerea adecvat a evenimentelor, a vieii contemporane lui, prezint un interes deosebit i se ncadreaz n lupta permanent a popoarelor pentru cunoatere reciproc, pace i progres, consacrandu-l pe Gusti nu numai ca un precursor al sociologiei rzboiului i a pcii, ci i unul din precursorii sociologiei relaiilor internaionale.

Rzboiul, ca fenomen social, acelai n decursul timpului pn astzi, este supus totui unei metamorfoze a scopurilor. Fenomenul rzboiului rmne adic acelai, scopurile sale (care sunt de fapt i cauzele sale) se schimb continuu, ca necorespunztoare culturii timpului. Razboiul este mijloc nu are valoare in sine, ci numai intrucat este determinat de valoarea unui scop scopurile care se realizeaza prin razboi reprezinta cauzele razboiului.

Inelesul primitiv al razboiului, - exterminare, lupte sngeroase religioase ori dinastice s-a ters, a disprut. Rzboiul ns, ca instituie social, s-a pstrat, dei transformat, creat de scopuri noi, izvorte din atmosfera timpului, adaptat la ideile culturale i politice predominante ale timpului: la ideea naional i la ideea imperialist, observa Dimitrie Gusti.

Observatie Gusti nu vorbeste de popoarele primitive (cf. Ratzel) care nu urmaresc prin razboaie sa invinga, ci numai sa extermine inamicul (daca nu se

intalnesc barbatii se ucid femeile si copii)

S sperm oare c va veni vreodat timpul, se pronuna Dimitrie Gusti, cnd rzboiul, n puterea metamorfozei scopurilor, se va transforma n concuren cultural, adaptndu-se culturii viitoare: socializatoare, naional-autonom, productiv i raional?

Pacea definitiv nu se poate decreta prin legi, ea va deveni un fapt n urma evoluiei culturii omeneti.

CONCURENTA CULTURALA reprezinta concurenta in toate domeniile activitatii

omenesti: economic, stiintific, artistic, politic, biologic etc.

Dimitrie Gusti a dezvoltat ndeosebi tezele referitoare la cunoaterea i nelegerea reciproc ntre popoare, precum i pe cele ce priveau organizarea pcii i muncii sociale internaionale. De la tiina naiunii, care nseamn


cercetarea realitii sociale naionale pentru a ntemeia politica naiunii, adic tiina mijloacelor prin care naiunea va putea realiza idealul naional, el a ajuns la afirmarea necesitii constituirii tiinei naiunilor, care trebuie s se ntemeieze pe o cercetare sistematic a fenomenelor, cu scopul de a cunoate nu numai starea social din fiecare ar, ci i nevoile i aspiraiile popoarelor acestor ri.

O mai bun cunotin a Naiunilor despre ele nsele va aduce dup sine o mai buna cunoatere i nelegere a intereselor lor sociale i economice i a aspiraiilor lor etnice, i deci o solid cimentare a Unitii lor.

Fiecare naiune se leag cu alte naiuni pentru interese comune, care duc fie la colaborare, fie la concuren i ne dau aspectul vieii internaionale. Internaionalimul adevrat nu desfiineaz naiunile, ci le privete doar n raporturile dintre ele. Naiunile laolalt, n eforturile lor comune pe cile civilizaiei, dau natere umanitii, nu n sensul antinaionalist, al umanitaritilor fr patrie, ci n sensul naionalist, ca realitate care reflect fiina naiunilor i energia creatoare a lor. Dincolo de naiuni nu se iveste umanitatea ca o lume de sine stttoare, ci umanitatea ca totalitate a naiunilor, ca armonie a fiinelor naionale originale, specifice.

Acesta este mesajul lui Dimitrie Gusti n perioada interbelic relativ la fenomenul rzboiului. De precizat c, alturi de Gusti, i ali sociologi sunt preocupai de chestiunile fundamentale ale pcii i rzboiului. Printre alii, Traian Brileanu la Cerni traduce i public n limba romn lucrarea lui Immanuel Kant Das Eterne Frieden, lucrare care a inspirat ntrega literatur a studiilor de pace de mai trziu.

2. Conflictul i violena structural.

La nceputul anilor 90, pe fondul optimismului general generat de ncetarea

rzboiului rece, neles ca eliminare a confruntrii Est-Vest i a posibilitii de rzboi, se nregistreaz o relansare a studiilor de pace. n numai civa ani, dup declanarea conflictului civil n fosta Iugoslavie, dup criza umanitar din Somalia i din alte zone ale lumii, optimismul analitilor s-a temperat. O scurt trecere n revist a domeniului studiilor de pace este util pentru cursul nostru.

Conceptul central al studiilor de pace este conflictul. Johan Galtung, unul dintre

pionierii studiilor de pace, definete conflictul ca fiind mult mai mult dect ceea ce este vizibil cu ochiul liber i numit problem sau violen direct. Este vorba de violena inclus n structuri i de cultura care legitimeaz violena. Pentru a transforma conflictul dintre anumite pri, este nevoie mai mult dect o nou arhitectur a relaiilor dintre ele. Prile trebuiesc transformate astfel nct conflictul s nu se reprodu la nesfrit. Exist aspecte n interiorul prilor care


explic cele mai multe conflcite dintre pri ... (citat din J, Dedring, On Peace in Times of War, COPRI).

Galtung leag instituirea pcii de reducerea violenei (tratamentul) i de evitarea acesteia (prevenirea). Dac avem n vedere c n studiile de pace prevenirea este esenial pentru evitarea rzboiului, deducem de aici nsemntatea recretrii conflictului, a cilor de soluionare panic, a proceselor de negociere, pacificare, etc.

Dup Galtung, orice conflict conine o contradicie intern, derivat fie din faptul c doi actori urmresc un singur lucru, care este unic, fie din din faptul c acelai actor urmrete dou lucruri diferite. Prima treapt n formarea unui conflict se numete disput. A doua treapt este dilema. Degajarea natural de energie pentru soluionarea conflictului poate conduce la distrugere violent (distrugerea celuilalt sau auto-distrugere) sau la comportament constructiv i soluie panic. Contradicia intern este definit ca scopuri incompatibile ntr-un sistem orientat ctre scopuri, n timp ce conflictul este definit ca o compoziie dintre atitudini/presupoziii + comportament + contradicie/rezolvare. Galtung atenioneaz c, pentru rezolvarea conflictului, este nevoie de tratament pentru toate cele trei componente ale triadei.

Kriesberg (1998) detaliaz conflictul : conflictul social exist atunci cnd dou sau mai multe persoane sau grupuri manifest credina c au obiective incompatibile. Rezult c acestea sunt diferite de competiie i sunt percepute ca fiind conflicte chiar de ctre actori.

3. Instaurarea pcii. Axiomele conflictului internaional.

Pe baza filosofiei elaborate de Galtung i Kriesberg, printre alii, Herbert Kelman (1997) a formulat axiomele conflictului internaional:

a) Conflictul internaional este un proces ghidat mai degrab de nevoile i temerile (percepiile) colective dect de calculul obiectiv i raional al intereselor naionale din partea decidenilor politici.

b) Conflictul internaional este un proces intersocietal, nu doar unul dintre state sau guverne.

c) Conflictul internaional este un proces cu multiple aspecte ale influenei reciproce i nu doar un instrument al puterii coercitive.

d) Conflictul internaional este un proces interactiv, cu stadii de escaladare, dinamic auto-perpetuativ i nu doar o faz a unei aciuni i reaciuni din partea unor anumii actori.

Aceste necesiti colective pe care le are n vedere teoria conflictului se refer la identitate, securitate i alte necesiti simbolice sau materiale.


Rezolvarea conflictului i instaurarea pcii sunt nelese de coala studiilor de pace ca nlturarea cauzelor i manifestrilor conflictului dintre pri i eliminarea surselor de incompatibilitate din poziiile lor.


3. SECURITATEA NAIONAL VULNERABILITI, RISCURI, AMENINRI

1. Statul i securitatea naional. Interesele naionale. 2. Insecuritatea: vulnerabiliti, riscuri, ameninri. 3. Securitatea militar. 4. Securitatea politic. Subminarea autoritii. 5. Securitatea economic. 6. Securitatea societal, securitatea mediului.

1. Statul i securitatea naional. Interesele naionale.

n contextul globalizrii, o serie de actori noi i fac simit prezena pe scena internaional. Aceti actori sunt de natur suprastatal (organizaiile internaionale, guvernamentale, interguvernamentale i nonguvernamentale), multinaional (mari companii) sau transnaional (uniuni politice sau alte organizaii sau companii fr o "identitate" naional definit). In ciuda sporirii numrului i rolului actorilor internaionali, alii dect statele, literatura de specialitate, de toate orientrile doctrinare (de la cele neorealiste la cele postmoderniste, cu diferite grade de acceptare), este unanim n a aprecia c statele rmn pentru o perioad nedefinit de timp principalii actori internaionali. Lumea se globalizeaz, dar n structura i funciile ei se pstreaz caracterul inter-naional. Aceasta nseamn c politica mondial rmne, n ultim instan, politica unei societi internaionale, a statelor independente, chiar dac interdependena lor crete. Evident, acesta este una dintre tezele colii realiste, acceptat ca atare de celelalte orientri din domeniul relaiilor internaionale.

n aceste condiii, este util din punct de vedere analitic s definim ceea ce este scopul statului. Teoriile normative utilizeaz un concept definit ca atare nc de la formarea sistemului de state, a sistemului internaional, la mijlocul secolului al XIIV-lea, anume conceptul de raiune de stat (sau, n limba francez, raison d"etat, n formularea cardinalului Richelieu, prim-ministru al Franei). Henry Kissinger demonstreaz uriaa nsemntate a conceptului de raison d"etat n


structurarea sistemului de state. Raiunea de stat s-a impus ca un principiu normativ superior, deasupra oricror alte interese individuale sau de grup n societate i a devenit un principiu regulator al comportamentului internaional al oricrui stat. Interesului de stat se supun toate celelalte interese. (Vezi H, Kissinger, Diplomacy) De aici decurge i dimensiunea normativ a interesului, neles ca valoare social ce ncorporeaz o anumit ateptare, dorin, dezirabilitate. Interesul este axiologic orientat. Nu poate fi, deci, definit pe cale

tiinific obiectiv, pentru c este construit pe cale social, subiectiv.

n literatura sociologic clasic, Tocqueville arat c, ntr-o democraie, structurarea intereselor private poate avea loc doar n condiiile definirii (construirii) unui interes public. Astfel, "Principiul interesului neles n mod corect nu genereaz acte majore de sacrificiu individual, ns induce acte cotidiene de autoreinere (...) ... disciplineaz un numr de ceteni n sensul obiceiului la regularitate, reinere, moderare, prevedere, autocontrol..." (citat dup W. David Clinton, n "The national interest: normative foundations", articol publicat n The

Review of Politics, vol. 48, no. 4, University of Notre Dame, 1986). Aceasta

nseamn c interesul public reprezint o cristalizare a intereselor dintr-o societate, diferit de oricare dintre acestea, dei le ncorporeaz pe oricare dintre ele. Interesul public este un bun public (public good). Definirea interesului

public permite statului s-i ndeplineasc obligaiile de protejare i promovare a binelui social. Pe plan extern, acest funcie a statului include abilitatea de a proteja societatea de pericolele externe i de a se angaja n cooperare mutual cu alte state.

n politica extern i de securitate, interesul public se manifest sub forma interesului naional. Interesul naional permite statului s dezvolte i s menin o capacitate optima de protejare a societii i de promovare a propriului su public good. Securitatea este unul dintre aceste bunuri publice, anume cel

esenial. La modul generic, interesul naional se refer la principiul regulator al politicii externe i de securitate care consider binele comun al societii scopul final al aciunilor diplomatice, economice i militare. n aceast nelegere, politica extern i de securitate promoveaz mai puin interese universal valabile tuturor statelor (pace mondial, binele umanitii, prosperitate general), ct mai ales interesele particulare ale fiecrui stat (pace sau rzboi, binele naional, prosperitate economic naional, etc).

Corolar termenului de interes de stat este, aadar, termenul de interes naional, care reprezint, n politica extern i de securitate, principiul regulator al aciunii diplomatice i militare. n practica securitii naionale, interesele se mpart n diferite categorii : interese vitale, interese majore, interese primare, interese fundamentale,


interese ordinare, etc.

Prin prisma intereselor naionale, securitatea naional este capacitatea unui stat de a-i menine i promova identitatea naional i integritatea funcional.

2. Insecuritatea: vulnerabiliti, riscuri, ameninri

Starea de securitate-insecuritate se poate defini n urma analizei

vulnerabilitilor, riscurilor i ameninrilor. Barry Buzan menioneaz cazul Poloniei pentru a ilustra un caz de studiu (case study).

Din aezarea Poloniei ntre Germania i Rusia rezult i principala sa vulnerabilitate. Din punct de vedere strategic, ntre Polonia i cele dou puteri nu se interpun obstacole naturale majore (vulnerabilitatea), statul polonez nu a

reuit s se consolideze suficient de mult n epoca modern pentru a rspunde adecvat acestei vulnerabiliti (riscul), Polonia fiind oricnd pasibil la ocupaii (ameninarea). O politic de securitate ofensiv la Berlin sau Moscova devenea, n mod tradiional o ameninare la adresa Poloniei, datorit vulnerabilitii strategice i riscului politic.

Vulnerabilitatea este o caracteristic extern a securitii, riscul este una intern. Cu alte cuvinte, vulnerabilitatea este pasiv (este un dat ce ine de aezarea geografic, mrimea teritoriului, populaia), n timp ce riscul este partea activ (o vulnerabilitate activat i perceput ca atare). Vulnerabilitatea se definete strategic, riscul se evalueaz din punct de vedere politic. Teoretic, n perioada modern, construirea unui sistem defensiv la frontierele Poloniei ar fi redus vulnerabilitatea acesteia, n timp ce o organizare intern optim ar fi redus riscurile de securitate. n consecin, Polonia a fost ocupat (din 1938 pn n 1989) pentru c era vulnerabil n exterior, n timp ce statul polonez era slab n interior.

Din acest punct de vedere, politica de securitate, n sensul tradiional, pune n eviden dimensiunea naional i internaional a securitii. Politica de securitate naional poate fi orientat ctre interior, pentru a reduce vulnerabilitile i ctre exterior, pentru a reduce riscurile i a evita ameninrile.

Pe studiul de caz propus mai sus, ar rezulta c Polonia are la dispoziie dou msuri active de securitate:

- reducerea vulnerabilitii, prin consolidarea intern a statului; - evitarea riscurilor i ameninrilor, prin promovarea unei politici de

securitate menite s combat apetitul ofensiv al Rusiei i Germaniei.


Evident c integrarea n NATO a Poloniei reprezint, la nivelul anilor 2000, singura alternativ de politic de securitate care permite, n mod activ, Poloniei s promoveze interesele naionale de securitate, i.e. descurajarea Germaniei, prin mecanismele i regulile interne ale Alianei, i ingrdirea strategic a Rusiei, prin exinderea securitii euro-atlantice ctre est i stabilirea unei frontiere de securitate pe istmul ponto-baltic.

Rezumnd, vulnerabilitatea este in indicator care determin nevoile de securitate ale unui stat; riscul este o vulnerabilitate manifest, n timp ce ameninarea este un risc produs. Evident c acest schem teoretic reprezint o schem de nelege a securitii i nu o reet universal.

Coeziune social-politic

Slab Puternic Mic

nalt vulnerabil pentru

majoritatea ameninrilor Vulnerabil la ameninri militare

Putere

Mare

Vulnerabil ndeosebi la

ameninri politice Relativ invulnerabil la toate

tipurile de ameninri

Vulnerabilitatea dup tipul statului (Dup B. Buzan, Peoples, States and Fear, 1991).

Aa cum am sugerat pe parcursul acestui curs, securitatea se manifest n forme specifice de la stat la stat. Potenialul de securitate al unui stat este larg i se manifest n msuri diferite n sectoare diferite.

3. Securitatea militar.

Ameninrile de natur militar ocup, n mod tradiional, poziia central n securitatea naional. Aciunea militar pune n pericol toate componentele statului: baza fizic (teritoriu) poate fi ocupat (parial sau total) sau afectat ca ecosistem, structura instituional poate fi dezmembrat, ideea de stat poate fi subminat. Realizri semnificative din domeniul politic, industrial, cultural, obinute prin eforturile mai multor generaii, pot fi anulate prin utilizarea forei.

Suedia n timpul rzboiului rece s-a aflat n permanen n faa unei astfel de ameninri: vulnerabil, datorit aezrii sale geografice, lungimii mari a rmurilor la Marea Baltic, putea deveni obiectul unei agresiuni militare sovietice. Suedia a reuit s evite transformarea acestei vulnerabiliti n


ameninare printr-o politic de consolidare pe plan intern (pentru reducerea riscului) i o politic de securitate neutr, prin promovarea unei micri de pace la nivel mondial, concomitent cu ntrirea forei sale militare. Suedia a jucat ambele variante de securitate: o politic internaional de inspiraie liberal (neutralitate, micare pentru pace) i o strategie de securitate naional de tip realist (for militar semnificativ). Astfel c, n perioada att de dificil a confruntrii Est-Vest, securitatea Suediei a fost obinut prin neutralitate strategic, politic de pace pe plan extern i for militar puternic pe plan intern.

Dac Suedia a reuit s evite agresiunea militar (practic ultimul rzboi n care a fost implicat aceast ar dateaz din ....), exist n istorie exemple opuse. Imagini consacrate de istorie precum distrugerea Gartaginei de ctre romani, cucerirea Consantinopolului de ctre otomani, colonizarea Lumii Noi de ctre europeni, ocupaia nazist a Poloniei, ocupaia Sovietic a Romniei sunt expresia potenialului distructiv al aciunilor militare. Ocupaia militar a Cehoslovaciei de ctre sovietici a redus de circa 6 ori potenialul de dezvoltare al acestei ri, dac avem n vedere o comparaie cu o ar vecin (Austria), care s-a bucurat de libertate dup 1945. n cazul Romniei, impunerea regimului comunist ntre 1945-1989 a generat un decalaj de dezvoltare de acelai ordin de mrime fa de Grecia.

Dup obinerea independenei n 1877, Romnia a fost expus ocupaiei militare la fiecare 30 de ani (1878, 1916, 1945). Aceasta nseamn c s-a bucurat de pace n perioade scurte de circa 20-30 de ani.

Spaiul de securitate al Romniei, definit de Gheorghe Brtianu, Simion Mehedini i Ion Conea nainte de cel de-al doilea rzboi mondial, este constituit de :

- istmul ponto-baltic ctre Est (frontiera ce subntinde distana dintre Marea Baltic i Marea Neagr, pe linia Nistrului;

- Marea Neagr ctre Sud-Est, cu accesul liber n strmtorile Bosfor i Dardanele;

- deschiderea (poarta) Mureului ctre Vest; - linia Dunrii ctre Sud.

(Detalii suplimentare privind spaiul de securitate al Romniei i relevana sa pentru securitatea european n cursul de Geopolitic al Masterului). Evident c principalele vulnerabiliti ale statului romn se constituie n relaie cu acest spaiu de securitate.

Revenind la subiectul nostru, de reinut c utilizarea violenei este un prerogativ exclusiv al statului, fiind recunoscut ca singura form legitim de angajare a forei n rezolvarea problemelor de securitate intern sau extern (vezi cursul


Forele Armate i Societatea). La Max Weber, statul este definit ca o form de organizare politic n care n cadrele unui anumit teritoriu ... reclam monopolul legitim al violenei politice organizate. Cnd ameninarea la adresa securitii este de natur intern, securitatea militar se refer ndeosebi la capacitatea elitei conductoare de a menine pacea civil, integritatea teritorial i funcionarea instituiilor fa de proprii ceteni. n categoria riscurilor militare de natur intern pot fi enumerate: aciunile secesioniste, revoltele interne, atacurile teroriste, aciuniunile organizaiilor criminale, micri anarhiste.

Ameninrile militare externe au n vedere relevana utilizrii forei n relaiile internaionale. Este vorba de aspectul ofensiv sau defensiv, de agresiune sau aprare. Cnd ameninarea este de natur extern, securitatea militar se refer la capacitatea militar a statului de a face fa agresiunii. Definirea i construirea capacitii militare se face, de obicei, n funcie de vulnerabiliti.

In anexa la acest curs pot fi identificate efectivele militare din rile Europei Centrale i de Est dup 1990. Construirea capacitii militare a noilor membri NATO se face n urma unei analize a vulnerabilitilor i ameninrilor la nivelul Alianei (aa-numitul defense questionaire).

Pe fondul reducerii semnificative a ameninrilor de ordin militar dup 1990, este nevoie de o redefinire a securitii militare. Cea mai mare parte a statelor rmn, n continuare, expuse ameninrilor de ordin militar. n cazul statelor din aria euro-atlantic, un conflict militar, sub forma unei agresiuni militare, este improbabil. Securitatea militar a Romniei, dei nu este garantat n mod absolut, este totui asigurat prin intermediul mecanismelor alianei euro-atlantice.

4. Securitatea politic. Subminarea autoritii.

Securitatea politic se refer la stabilitatea organizaional a ordinii sociale (Buzan, 1998). Ameninrile sunt la adresa suveranitii statului. Pentru motive metodologice, securitatea politic se definete aici pentru acele ameninri de natur non-militar. ntr-un anume mod, ntreaga securitate este politic, pentru c toate vulnerabilitile, riscurile i ameninrile sunt definite pe cale politic. Securizarea este, aadar, un act politic, prin care un actor (stat) definete ceea ce este relevant pentru securitatea sa. n acest sens, se identific vulnerabilitile, se definete politica, se elaboreaz i se adopt strategia, se aloc resursele i se trece la aplicare.

Referindu-se strict la securitatea politic, B. Buzan (1991) arat c Ameninrile politice sunt ndreptate ctre stabilitatea organizaional a statului. Scopul lor


poate varia de la presiuni asupra guvernului pentru adoptarea unei anume

politici, pn la rsturnarea guvernului, incitarea la

teoria si practica securitatii

Documents