Roman obiectiv – realist, Mara de Ioan Slavici urmăreşte, în principal, destinele a trei personaje – Mara, Persida şi Trică - , fiind şi un roman de familie. Autorul conturează câteva tipuri de familie: a Marei, rămasă văduvă şi având singură grijă de copii, a lui Hubăr, familie de tip patriarhal, în care soţul reprezintă o autoritate necontestată, a lui Bocioacă, în care Marta se bucură de o anumită libertate. Între aceste tipuri familiale modelate, într-o anumită măsură şi de societatea în care personajele evoluează, se încadrează cuplul Persida – Hubărnaţl. Acţiunea, amplă, urmăreşte, prin alternanţă, destinul Persidei şi al lui Trică, copiii văduvei Mara, precupeaţa şi podăriţa de pe malul Mureşului. Evenimentele sunt plasate într-un târg de provincie ardelean de la sfârşitul secolului al XIX-lea, într-o perioadă în care relaţiile sociale se formează prin raportare la ceea ce înseamnă individul în raport cu normele. În această societate, valorile familiale sunt preţuite şi respectate, structurile închise nu permit accesul neiniţiaţilor în anumite sfere ( meşteşugurile se transmit din tată în fiu sau prin alianţe familiale ), influenţa în societate se dobândeşte cu sprijinul celor care sunt consacraţi. Perspectiva narativă obiectivă, specifică romanului realist, îi permite naratorului accesul la toate compartimentele vieţii sociale şi afective a eroilor al căror destin e urmărit detaliat.

Construcţia subiectului, respectând principiile clasice şi urmărind un fir narativ linear, evidenţiază mai ales destinul Persidei, deşi romanul se intitulează Mara, personajul principal ca frecvenţă a apariţiilor şi ca pondere în acţiune este Persida. Aşadar, evoluţia Persidei de la stadiul de tânără neştiutoare până la stăpâna unei familii care e capabilă să-şi asume responsabilităţi majore este urmărită în toate momentele subiectului, alcătuind unul dintre planurile narative principale ale romanului.

Cuplul alcătuit din fiica Marei şi fiul măcelarului Hubăr ia naştere dintr-o întâmplare: într-o dimineaţă oarecare, încercând să închidă fereastra mănăstirii în care locuieşte pentru că Mara a hotărât că acolo fiica ei poate să primească o educaţie aleasă cu o cheltuială minimă, Persida îl zăreşte pe Naţl, iar iubirea se naşte brusc în sufletul ei, fără avertisment, şi îi copleşeşte sufletul. În ciuda voinţei de a-l face să dispară, sentimentul se amplifică. Încercând să scape de obsesie, Persida pune bariera distanţei între ea şi Naţl. În absenţa lui însă, dragostea ei devine mai puternică, iar când îl revede la nunta uneia dintre fiicele negustorului Calici, de la Arad, iubirea ei izbucneşte, în ciuda interdicţiilor pe care raţiunea ei le impune. Comparând ceea ce simte pentru Codreanu cu ceea ce simte pentru Naţl, Persida înţelege că iubirea ei pentru Naţl este prea puternică pentru a fi învinsă şi fata sfârşeşte prin a o accepta ca atare.

Însufleţită de atmosfera căminului de tineri căsătoriţi în care locuieşte o vreme, Persida trece pe nesimţite către o nouă etapă a sentimentului său ascuns, pe care nu îl mărturiseşte nimănui. Când Naţl revine la Arad, găseşte o iubire cristalizată lent prin aşteptare. Persida îl iubeşte şi ştie că îl va iubi întotdeauna. Drumurile lui prin faţa casei în care locuieşte ea, la ore precise, creează în sufletele amândurora un reflex al sentimentelor complexe, care cuprind iubirea şi suferinţa, aşteptarea, dar şi teama de respingerea celorlalţi. Persida e dureros de conştientă de barierele care îi despart. Sunt bariere etnice, naţionale, religioase.Cuplul lor se va definitiva însă în pofida tuturor interdicţiilor, chiar împotriva propriilor voinţe. Întâlnirea din lunca Mureşului este definitorie pentru relaţiile care se vor stabili în cuplu şi apoi în căsnicie. Persida îi cere apărare şi protecţie împotriva sentimentului care o copleşeşte tocmai celui care nu ar fi trebuit să ştie nimic despre intensitatea acestui sentiment. Fata îşi dezvăluie sufletul, dar Naţl reacţionează vulgar, nedemn de frumuseţea celei care i se dezvăluie:

Naţl se dovedeşte slab şi, mai ales, rău, pentru că cinismul cu care întâmpină mărturisirea Persidei este o dovadă de imaturitate, o încercare de a arunca asupra ei toată responsabilitatea alegerii şi a susţinerii sentimentale a cuplului. Persida e contrariată – „ << Urât om! >> zise ea după ce sosi acasă, apoi îşi acoperi faţa cu amândouă mâinile şi lacrămile o năpădiră, plânsul o îneca.”

Reacţia ei e, iniţial, una de respingere – se întoarce acasă, respinge toate cererile de căsătorie, se izolează pe parcursul unui an - , dar toate aceste acţiuni nu distrug sentimentul de dragoste pe care îl trăieşte pentru Naţl. În acelaşi timp, Naţl îşi împlineşte „anii de călătorie”, se întoarce ca să obţină învestitura de maestru, se maturizează. Îi propune Persidei să fugă împreună, dar fata îl respinge, dat fiind faptul că a fost educată într-o societate care nu acceptă răzvrătiţii.

După a doua plecare a lui Naţl şi după conflictul cu Hubăr, fiul este obligat, însă, să se îndepărteze din cercul social în care se integrau el şi Persida. Din acest moment, Persida îi va fi alături pentru totdeauna. Îl urmează pe Naţl la Viena, căsătoriţi în secret de Codreanu, impresionat el însuşi de puterea sentimentului fetei, suportă alături de el lipsurile, acceptă să se întoarcă la Radna şi să trăiască din veniturile unei cârciumi modeste de pe malul Mureşului, supusă oprobriului pentru că nimeni nu ştie că e căsătorită. Mai mult decât atât, Naţl se schimbă radical, începe să bea, să o lovească şi să o facă de râs în faţa tuturor, chiar şi a slugilor. Îndeplinindu-şi datoria de stăpână a cârciumii de pe malul Mureşului, Persida are, permanent, în minte, sentimentul responsabilităţii faţă de familie.

Chiar dacă ambianţa familială decade în scurt timp la nivelul cel mai jos al vulgarităţii, Persida îşi asumă această nouă condiţie cu acelaşi devotament cu care îşi asumase şi respingerea comunităţii care bănuia că legătura ei cu Naţl este nelegitimă, deoarece, pentru ea, în familie trebuie să stăpânească: iubirea, ordinea, conştiinţa datoriei. După ce pierde prima sarcină din cauza bătăilor lui Naţl, Persida pleacă acasă la Mara, hotărâtă să nu se mai întoarcă la căminul de pe malul Mureşului. După câteva zile numai, hotărârea ei îşi pierde intensitatea, iar ea se întoarce la Naţl, ceea ce, paradoxal,

stârneşte admiraţia mamei, care o înţelege, chiar dacă nu o aprobă. Maternitatea accentuează vocaţia sacrificiului pe care o are Persida. Primind demn şi răbdător suferinţa, Persida împrăştie tandreţe îngăduitoare faţă de familia ei şi faţă de prieteni. Pe Naţl, îl iubeşte tolerant, înţelegând că el nu poate fi schimbat, ci numai acceptat aşa cum e. Recăpătându-şi respectul pentru sine, Persida dobândeşte puterea de a rezista, de a răbda tolerându-l pe cel de alături: „Persida se uită zâmbind senin la el. Ce-i păsa ei acum, dacă el se va îndrepta ori nu?! Da, mai-nainte, când toată gândirea, toată simţirea, toată puterea ei de grijă asupra lui şi numai asupra lui se îndrepta, ea ar fi voit să nu mai fie om ca dânsul, şi-l scotea din răbdare, îl îndârjea prin neîncetatele ei silinţe. Acum însă nu mai vedea păcatele lui şi-i era, aşa cum îl ştia, destul de bun.” De altfel, naşterea copilului îl determină şi pe Naţl să-şi revizuiască atitudinea faţă de propria-i familie. Cei doi se vor reintegra în comunitatea în afara căreia sunt străini şi nu-şi au rostul, acceptaţi şi de Hubăr şi de Mara. Respectând valorile şi parcurgând etapele purificării morale, Persida întemeiază o familie pe care o introduce în ordinea generală şi, astfel, vechile convenţii interdictive sunt anulate. Ea este înconjurată de admiraţia tuturor, care o consacră ca model şi ca exemplu. Deznodământul acţiunii reliefează intenţiile moralizatoare ale autorului, care transmite ideea că numai cei care respectă valorile familiale sacrificându-şi interesele personale au şansa la fericire. De aceea, Hubărnaţl e ucis de fiul nelegitim şi neglijat, fiind pedepsit, în acest mod, pentru că şi-a neglijat datoria. Prin evoluţia antitetică, Naţl descoperă valorile familiei şi îşi asumă rolul patern prin sacrificiile Persidei.

Evoluţia familiei Persidei se subsumează normelor comunităţii în care ea şi Naţl se integrează. Persida luptă pentru Naţl numai pentru că ea crede cu tărie în frumuseţea idealului pe care îl reprezintă familia. Chiar dacă acest ideal este raportat de Ioan Slavici la canoanele unui anumit tipar social, familia pe care o ilustrează Persida şi Naţl este una cu valoare de model, prin modernitatea acestui cuplu care reuşeşte să depăşească barierele etnice, economice şi ale suferinţei morale, reuşind să-şi stabilească un parcurs existenţial propriu.