Tehnologia medicamentelor

industriale

Tema:

Comprimate. Caracteristica.

Clasificarea. Substanţe

auxiliare utilizate la fabricarea

comprimatelor. Maşini de

comprimat.

Definiţie

Comprimatele sunt forma farmaceutică solidă, obţinute prin presarea substanţelor

medicamentoase cu sau fara adaos de substanţe auxiliare, destinate pentru uz intern,

extern, sublingual, sub formă implante sau parenteral (FS ed.11).

Comprimatele sunt preparate farmaceutice solide care conţin doze unitare din una sau mai multe

substanţe active; se obţin prin comprimarea unui volum constant de substanţe active, asociate

sau nu cu substanţe auxiliare; şi sunt destinate administrării pe cale orală. (FR ed.10, 2011)

IstoricDenumirea de comprimate are la origine verbul

latin “comprimo - comprimare” (a presa, a comprima) şi se referă la modul de fabricare.

Denumirea de tablete derivă de la cuvintul latin “tabula, tabuletta” (tăbliţă) şi se referă la forma exterioară a preparatului (au formă de cilindri plaţi).

W.Brockedon obţine brevet în 1843 pentru presarea pulberilor în matriţă.

În 1845 comprimatele au început sa se producă în SUA, Franţa, Germania, Suiedia.

Pentru prima dată comprimatele au apărut ca formă oficinală în farmacopea britanică în anul 1885.

Avantaje(faţă de pulberi, capsule şi alte forme solide)

Fabricarea comprimatelor are loc pe scara industrială, unde procesul este aproape total mecanizat (randament ridicat, preţ de cost scăzut)

Posedă un volum mic, sunt uşor transportabile şi pot fi uşor distribuite

Datorită suprafeţei mici sunt mai puţin expuse la acţiunea factorilor atmosferici (aer, umeditate, lumină, praf etc.)

Pe comprimate este posibilă imprimarea denumirilor sau diverselor semne, care micşorează posibilităţile de eroare la expediere.

Avantaje(faţă de pulberi, capsule şi alte forme solide)

Gustul şi mirosul neplacut al substanţelor medicamentoase în comprimate este perceput mai puţin decît în alte forme solide

Comprimatele pot fi acoperite cu diverse invelişuri pentru a masca gustul neplacut sau pentru a dirija locul şi viteza de absorbţie a medicamentelor

În comprimate este posibilă asocierea substanţelor medicamentoase incompatibile după proprietăţile fizico-chimice în alte forme medicamentoase

În comprimate se poate prolonga acţiunea substanţelor medicamentoase

Dezavantaje În comparaţie cu pulberile absorbţia

medicamentelor este mai lentă şi este în funcţie de viteza de dizolvare sau de dezagregare a comprimatelor

Uneori substanţa medicamentoasă din comprimate poate irita mucoasele. În asemenea cazuri se recomandă dizolvarea comprimatului în apă şi să se administreze soluţia.

Înghiţirea comprimatelor mai mari, în deosebi la copii este anevoioasă.

La păstrare comprimatele pot să piardă din dezagregare şi se cimentează, sau invers, să se descompună.

Clasificarea comprimantelor

După modul de fabricare:

Tabulettae compressae

Tabulettae friabiles

După calea de administrare:

Oriblettae

Rezoriblettae

Solublettae

Injectablettae

Implantablettae

Dulciblettae

Caracteristica comprimatelor

Diametrul comprimatelor variază între 3 –

25mm

Comprimatele cu diametrul > 25mm se

numesc brichete

Cel mai des comprimatele au diametrul

cuprins intre 7 – 14 mm

Comprimatele cu diametrul > 9mm au pe

suprafaţă o crestătură care ajută pacientului

să le împartă în jumătăţi sau sferturi

Excipienţii utilizaţi la fabricarea

comprimatelor

Diluanţi

Aglutinanţi (lianţi, adezivi)

Dezagreganţi (dezintegranţi)

Lubrefianţi

Coloranţi

Substanţe aromatizante şi corectoare de

gust

Substanţe care favorizează efect prelungit

Excipienţii utilizaţi la fabricarea

comprimantelor

Diluanţii se utilizează cînd principiile active

sunt în doze foarte mici (0,01 – 0,001 g) şi

au scopul de a da comprimatelor

greutatea şi mărimea necesară.

Exemple: zaharoză, lactoză, glucoză,

clorură de sodiu, hidrofosfatul de calciu,

amidon, sulfat de calciu, bicarbonat de

magneziu.

Excipienţii utilizaţi la fabricarea

comprimatelorAlgutinanţii (lianţi, adezivi) se folosesc în scopul

transformării amestecului de substanţe solide pulverizate în granule, care permit realizarea unor comprimate cu o rezistenţă mecanică corespunzătoare.

Se utilizează sub formă de soluţii apoase de diferite concentraţii, mucilagii, geluri şi se mai numesc lichide de granulare.

Prezenţa lianţilor favorizează integritatea granulatelor în timpul manipulărilor şi reduce presiunea necesară pentru obţinerea comprimatelor.

Un liant trebuie sa posede proprietăţi adezive suficiente, dar nu excesive, pentru a nu compromite dezintegrarea comprimatelor.

Excipienţii utilizaţi la fabricarea

comprimantelor

Exemple: apă, etanol, gelatină, zahăr (sub formă de sirop), amidon, alcool polivinilic, PVP –polivinilpirolidonă, MC – metilceluloză, OPMC –oxipropilmetilceluloză, CMC –carboximetilceluloză, NaCMC, acidul alginic, alginatul de sodiu.

În cazul substanţelor sensibile la acţiunea apei se folosesc soluţii alcoolice de PVP, MC.

Deoarece aglutinanţii, în general, au efect negativ asupra dezagregării, aceste substanţe trebuie folosite în cantităţi strict necesare (1-5%). Daca agentul aglutinant nu sa utilizat în cantitate suficientă sau n-are proprietăţi liante corespunzătoare, granulatele se vor sfărîma uşor iar comprimatele nu vor avea rezistenţa mecanică dorită.

Clasificarea dezintegranţilor

După mecanismul de acţiune:

Substanţe care acţionează prin marirea volumului la îmbibare cu apă: acid alginic, alginat de sodiu, amilopectina, ultraamilopectină, derivaţi solubili în apă de celuloză (MC, NaCMC etc.), celuloză microcristalină, agar-agar, tragacant, PVP

Agenţi de hidrofilizare care maresc capacitatea de umectare a comprimatelor (tween – 80 (1%), amidon – (5-10%))

Combinaţii care sub influenţa imedităţii degajă CO2 şi O2 (bicarbonat de sodiu, carbonatul de calciu singure sau asociate cu acidul citric sau tartric). Aceste comprimate se mai numesc efervescente.

Clasificarea lubrefianţilorLubrefianţii au următoarele funcţii:

1. Asigură umplerea regulată şi uniformă a matriţei

2. Evită aderarea şi lipirea materialului de ponsoane şi matriţă în timpul comprimării

3. Favorizează evacuarea comprimatului.

Lubrefianţii au efect antagonist faţă de aglutinanţi, deoarece micşorează puterea de coeziune a granulatelor. În plus, acţionează negativ asupra dezagrigării.

Agenţi de curgere – se folosesc pulberi inerte, fine care nu se deformează la presare (talc – cel mult 3%, amidon, PEO – 4000, aerosilul). Agenţii de curgere mai pot îndeplini încă o funcţie – scot sarcina electrostatică de pe particulele de pulbere şi granulat, sporind capacitatea de curgere.

Antiadezivi sau antiaderenţi – de obicei se folosesc substanţe moi lipofile (talcul, amidonul, stearatul de calciu şi magneziu, PEO -4000)

Lubrefianţi propriu-zişi (acidul stearic, stearatul de calciu şi magneziu). Această grupă de lubrifianti imprimă comprimatelor o suprafaţă netedă, lucioasă însa micşorează solubilitatea şi sporesc timpul de dezagregare. Se utilizează maxim 1%.

Coloranţi

În calitate de coloranţi se recomandă:

• Indigo (culoare albastră)

• Tartrazină (culoare galbenă)

• Tropeolin 00, eozină (culoare roză)

• Dioxidul de titan (culoarea albă)

• Coloranţi naturali: clorofila, carotinoidele

Substanţe care favorizează efect

prelungit

Aceste substanţe încetinesc dezagregarea

comprimatelor în organism, prelungind astfel

perioada de absorbţie a substanţei

medicamentoase. Aceste substanţe au efect

contrar dezagreganţilor. Se folosesc:

• Uleiuri hidrogenizate

• Ceara albă

• Mono-şi distearinele

• Trilaurilsulfatul etc.

Maşini de comprimatPiesele principale ale maşinii de comprimat sunt:

Pîlnia de alimentare sau distribuitorul (buncărul), care alimentează matriţa cu material de comprimat

O matriţă formata dintr-o placa de oţel foarte rezistentă, in care se află una sau mai multe orificii (camere), de regulă cilindrice cu diametrul corespunzător comprimatelor

Două ponsoane, unul superior şi altul inferior, care sunt adaptate perfect la orificiul matriţei, în care se pot mişca în sus şi in jos, fara a avea insă nici un joc. Sunt confecţionate dintr-un aliaj inoxidabil rezistent (oţel cromat)

Maşini de comprimat

clasificareaMaşini de comprimat cu excentric

Maşini de comprimat rotative

La maşinile de comprimat cu excentric pîlnia de

distribuţie este mobilă, iar matriţa fixă.

Maşinile de comprimat rotative funcţionează prin

rotirea continuă şi într-un singur sens a unei

coroane circulare care cuprinde matriţele,

ponsoanele de sus şi cele de jos. Pîlnia de

distribuţie este fixă.

Fazele procesului de comprimare

Umplerea matriţei cu material

Comprimarea propriu-zisă

Expulzarea (evacuarea) comprimatului

obţinut

Schema procesului comprimării la

maşinile cu excentric

Avantaje şi dezavantaje

Avantaje:

• Se pot demonta, curăţa şi regla uşor

• Adaptarea pentru alt material de comprimat nu necesită mult timp

Dezavantaje:

• Sunt supuse unei solicitări vibratorii puternice (trebuie sa posede o construcţie mecanică solidă)

• Presarea este bruscă şi de scurta durată

• Funcţionează zgomotos

• Neuniformitatea greutăţii şi rezistenţei mecanice a comptimatelor

• Productivitate redusă (15 000 – 60 000 comprimate / oră)

Schema ciclului de comprimare

la maşinile rotative

Avantaje şi dezavantajeAvantaje:

• Randament înalt

• Dezvoltarea lentă a presiunii

• Nu se produce separarea granulatelor în diferite marimi

• Comprimatele obţinute sunt mai regulate, omogene şi dozate exact.

• Au o viteză de rotaţie 5-20 turaţii pe min

Dezavantaje:

• Construcţie mai complicată

• Schimbarea matriţelor şi ponsoanelor durează mult

• Reglarea este dificilă

Mărcile maşinilor rotative:

• RTM – 41 M2V

• RTM – 41 M3