Tema 8. Veniturile şi cheltuielile întreprinderii1. Consum şi cheltuieli 2. Conţinutul şi structura veniturilor3. Profitul şi rentabilitatea întreprinderii4. Indicatorii economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare

ale întreprinderii

1. Consum şi cheltuieli Odată cu trecerea la noul sistem contabil bazat pe standardele naţionale, s-a efectuat o

delimitare foarte clară între noţiunile de „consum” şi „cheltuială”. Astfel, în conformitate cu Standardul Naţional de Contabilitate nr.3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii” , consumurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit, iar cheltuielile - toate cheltuielile şi pierderile perioadei care se scad din venituri la calcularea profitului (pierderii) perioadei de gestiune.Prin urmare, noţiunea de „cheltuială” nu este sinonimă cu cea de „consum” între acestea neputându-se pune semnul egalităţii, deoarece sfera folosirii noţiunii de „cheltuială” este mult mai largă decât acea a „consumului”. De regulă, consumul este echivalentul unei utilizări de resurse, spre deosebire de cheltuială care este generată de o plată sau o datorie.

Diferenţă dintre consumuri şi cheltuieli poate fi clarificată prin stabilirea particularităţilor acestor două dimensiuni economice prezentate în tabelul 1

Tabelul 1Particularităţile consumurilor şi cheltuielilor

Consumuri CheltuieliSunt nemijlocit legate de procesul de producţie

Nu sunt legate de procesul de producţie, ci de procesul de aprovizionare, comercializare, administrare, precum şi de alte activităţi neoperaţionale

Se includ în costul stocurilor fabricate (produse finite, produse în curs de execuţie)

Se scad din venituri la determinarea rezultatelor financiare ale perioadei de gestiune

Se reflectă în capitolul 2 „Active curente” al Bilanţului contabil

Se reflectă în Raportul privind rezultatele financiare

Sursa: „Contabilitate managerială”, Stela Caraman, Rodica CuşmăunsăComponenţa şi modul de determinare şi constatare precum şi clasificarea generală a

consumurilor şi cheltuielilor întreprinderilor din Republica Moldova sunt reglementate de prevederile Bazelor conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare , SNC 3 «Componenţa consumurilor şi cheltuielilor» ş.a.

După cum a fost stabilit în SNC 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”, consumurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor sau prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit. Iar expresia bănească a tuturor resurselor utilizate pentru fabricarea produselor sau prestarea serviciilor reprezintă costul de producţie.

Actualmente componenţa consumurilor incluse în costul de producţie este de asemenea reglementată de SNC 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”. Conform acestui act normativ în costul de producţie se includ 3 grupe de consumuri:

1. consumuri directe de materiale;2. consumuri directe privind retribuirea muncii;3. consumuri indirecte de producţie.

În unele ramuri ale economiei naţionale, în afară de cele nominalizate, pot fi utilizate şi alte articole de consumuri care reflectă particularităţile activităţii de producţie şi gospodăreşti (de exemplu, în ramura extractivă - epuizarea resurselor naturale, în construcţii şi transport - uzura mijloacelor fixe etc) .

1

La întreprinderile de producţie consumurile de materiale cuprind consumurile directe de materiale care, la rândul lor, includ consumurile de materii prime şi materiale de bază din care se fabrică produsul, formând baza materială a acestuia, şi anume:

materia primă şi materialele, care constituie baza producţiei fabricate (de exemplu: făina utilizată la fabricarea pâinii, pielea folosită pentru producerea încălţămintei, etc.);

semifabricate achiziţionate şi articole accesorii (piese de completare) supuse asamblării sau prelucrării suplimentare la întreprinderea respectivă (de exemplu: firele în industria textilă, anvelope în industria constructoare de maşini, etc.);

Necesitatea evidenţierii semifabricatelor într-un articol de consum distinct se motivează prin faptul că a crescut esenţial ponderea acestora la întreprinderile mari ca urmare a dezvoltării procesului de specializare şi cooperare.

valoarea serviciilor cu caracter productiv prestate de terţi (de exemplu: valoarea testelor de laborator pentru testarea calităţii cărnii la combinatele de mezeluri);

combustibilul de toate tipurile (solid, lichid şi gazos) consumat în scopuri tehnologice (de exemplu: păcura utilizată la fabricarea energiei electrice, petrol, diesel, gaz lampant, benzină, cărbune, lemne, etc.);

energia de toate tipurile (electrică, termică, aer comprimat, frig, apă, etc.) utilizată în scopuri tehnologice (de exemplu: energia electrica utilizată pentru fierberea conţinutului borcanelor sau apa folosită pentru spălarea fructelor, pregătirea siropurilor la fabricile de conserve; frigul utilizat la prelucrarea strugurilor sau aerul comprimat utilizat la fixarea dopurilor sticlelor la combinatele vinicole etc).;

Pentru întreprinderile de prestări servicii consumurile de materiale utilizate în procesul activităţii de bază, cuprind:

materiale auxiliare; materiale de construcţie, carburanţi şi lubrifianţi; piese de schimb pentru prestarea serviciilor de reparaţii; alte materiale.

În consumurile directe privind retribuirea muncii a întreprinderii de producţie se includ toate tipurile de remunerări a muncii prestate de către muncitorii încadraţi în activitatea de bază a întreprinderii (de exemplu: retribuţiile brutarilor la combinatele de panificaţie, retribuţiile croitorilor la fabrica de confecţii, etc). La acestea se referă:

salariile pentru munca efectiv prestată de către muncitori pentru fabricarea produselor (prestarea serviciilor) ;

premiile pentru rezultatele de producţie obţinute; contribuţiile pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie

aferente salariului calculat; compensaţiile şi adaosurile la salarii în funcţie de condiţiile şi regimul de

muncă; retribuţiile pentru concediile legale de odihnă şi suplimentare.

La retribuţiile indicate mai sus se calculează contribuţii pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie prin aplicarea cotelor în vigoare. De regulă, dacă mărimea contribuţiilor pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie depăşeşte 5% din totalul consumurilor de producţie, atunci ele apar ca articole de consumuri distincte, şi anume: „Contribuţii pentru asigurările sociale” şi „Contribuţii pentru asistenţa medicală obligatorie”. Însă, dacă ponderea lor este neesenţială, atunci ele pot fi incluse în componenţa consumurilor directe privind retribuirea muncii.

La întreprinderile de prestări servicii consumurile privind retribuirea muncii cuprind salariul de bază şi cel suplimentar, diverse sporuri, adaosuri, premii calculate personalului care lucrează nemijlocit în domeniul prestării serviciilor.

2

În componenţa consumurilor indirecte de producţie se includ consumurile care nu pot fi raportate la articolele de consum menţionate mai sus.

În SNC 3 componenţa consumurilor indirecte de producţie este prezentată mai simplificat. Astfel, conform acestui standard putem menţiona că consumurile indirecte de producţie includ:

consumurile pentru întreţinerea, reparaţia şi funcţionarea mijloacelor fixe cu destinaţie productivă;

uzura mijloacelor fixe de producţie; amortizarea activelor nemateriale utilizate în procesul de producţie; salariile muncitorilor auxiliari şi administratorilor din cadrul subdiviziunilor

de producţie; primele de asigurare a mijloacelor fixe de producţie; cheltuielile de asigurare a pazei subdiviziunilor de producţie; suma chiriei aferentă mijloacelor fixe de producţie închiriate; consumuri de deplasare a lucrătorilor productivi etc.

Pentru a putea urmări consumul factoriilor de producţie de către întreprindere şi pentru a calcula corect costul producţiei şi, implicit, rezultatele financiare, contabilitatea trebuie să înregistreze la timp şi exact consumurile de producţie, înregistrarea corespunzătoare a consumurilor de producţie şi calcularea cu exactitate a costului producţiei fabricate trebuie să aibă în vedere, şi diferitele feluri sau categorii de consumuri, împreună cu particularităţile lor. Astfel, devine necesară clasificarea consumurilor de producţie după anumite criterii, în funcţie de scopul urmărit.

Clasificarea consumurilor se efectuează pentru atingerea a trei scopuri mari, şi anume:1. calcularea costului, evaluarea stocurilor şi determinarea rezultatului financiar;2. planificarea şi controlul consumurilor;3. analiza consumurilor şi luarea deciziilor manageriale.

Pentru realizarea acestor scopuri consumurile se clasifică după mai multe criterii, dintre care cele mai importante sunt prezentate în tabelul 2

Tabelul 2Clasificarea consumurilor în funcţie de scopurile urmărite

Nr. Criterii de clasificareTipuri de

consumuriScopurile urmărite

1. După conţinutul economicpe elemente de consumuri

Planificarea şi analiza consumurilor

2.După destinaţia în procesul de producţie

pe articole de consumuri

Calcularea costurilor, evaluarea stocurilor şi determinarea rezultatului financiar

3.După modul de includere în costul producţiei

directeindirecte

Calcularea costului, evaluarea stocurilor şi determinarea rezultatului financiar

4.După comportamentul consumurilor faţă de evoluţia volumului fizic al producţiei

variabileconstante

Calcularea costurilor, planificarea consumurilor şi luarea deciziilor

5.După rolul consumurilor în procesul de producţie

de bazăde regie

Calcularea costului, evaluarea stocurilor şi determinarea rezultatului financiar

6.După omogenitatea conţinutului consumurilor

simplecomplexe

Calcularea costurilor, evaluarea stocurilor şi determinarea rezultatului financiar

7.După compatibilitatea momentului efectuării consumurilor cu perioada la care se referă

curenteanticipatepreliminate

Calcularea costurilor, evaluarea stocurilor şi determinarea rezultatului financiar

8. După importanţa consumurilor în luarea deciziilor

relevantenerelevanteeventualemarginale

Analiza consumurilor şi luarea deciziilor manageriale

3

diferenţiate

9.După posibilitatea de a influenţa asupra mărimii consumurilor

controlabilenecontrolabile

Controlul consumurilor

Sursa: „Contabilitatea managerială”, Stela Caraman, Rodica Cuşmăunsă

Fiecare criteriu de clasificare a consumurilor necesită o analiză detaliată pe care o vom prezenta în continuare.

I) După conţinutul economic consumurile se clasifică pe elemente economice.Element economic se numeşte un singur tip de consum, cu un conţinut omogen, care la

nivelul întreprinderii nu mai poate fi divizat în părţi componente.Pentru toate tipurile de întreprinderi s-a stabilit un singur nomenclator a consumurilor pe

elemente economice, care cuprinde, la fiecare element, consumuri de acelaşi fel, respectiv, cu acelaşi conţinut economic, în funcţie de natura mijloacelor economice consumate în momentul producţiei şi anume:

consumuri de materiale; consumuri aferente serviciilor prestate de terţi; uzura (amortizarea) activelor pe termen lung; consumuri privind retribuirea muncii; contribuţii pentru asigurările sociale şi asistenţă medicală obligatorie; alte consumuri

Clasificarea consumurilor pe elemente economice prezintă o serie de avantaje şi anume: este simplă; asigură cunoaşterea mărimii unui sau altui tip de consum la nivelul întreprinderii pentru o perioadă concretă de timp, indiferent de locul apariţiei şi produsul pentru care s-a efectuat; permite analiza structurii costului producţiei fabricate.

II) După destinaţia în procesul de producţie, consumurile se grupează pe articole de consumuri.

Articol de consum se numeşte un anumit fel de consum care formează atât costul întregii game de produse fabricate, cât şi a diferitor tipuri de produse în parte.

La întreprinderile de producţie, această grupare a consumurilor este esenţială, dar conţinutul ei este diferit, reieşind din particularităţile specifice ramurii în care activează întreprinderea respectivă. Însă în cea mai mare parte această grupare se prezintă în felul următor:

materii prime şi materiale de bază; deşeuri recuperabile (se scad); semifabricate cumpărate (sau din producţie proprie); combustibil tehnologic; energie tehnologică; salarii de bază; salarii suplimentare; contribuţii pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie; consumuri indirecte de producţie; cost de producţie

Avantajele clasificării consumurilor pe articole de consum constau în asigurarea separării consumurilor directe de cele indirecte; asigurarea cunoaşterii mărimii consumurilor suportate la nivelul subdiviziunilor productive; permiterea calculării costului normativ şi efectiv pe produse, lucrări şi servicii; permiterea identificării direcţiilor în care sunt necesare stabilirea căilor de reducere a consumurilor; asigurarea organizării evidenţei analitice a consumurilor.

III) După modul de includere în costul producţiei, consumurile se clasifică în directe şi indirecte.

Consumuri directe reprezintă consumurile legate nemijlocit de procesul de producţie care pot fi identificate şi atribuite unui anumit tip de produs în momentul efectuării lor, fără a fi necesare unele calcule suplimentare (adică, nemijlocit pe baza datelor din documentele primare).

În categoria consumurilor directe se includ: consumul de materii prime şi materiale de bază, salariile muncitorilor care fabrică produse (prestează servicii), consumul de energie

4

electrică în scopuri tehnologice etc. De exemplu, la o brutărie se vor constata ca directe următoarele consumuri: consumul de făină, apă, drojdie, sare; consumul de energie electrică pentru încălzirea cuptoarelor electrice; salariile brutarilor; contribuţiile pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie calculate din salariile brutarilor etc.

Consumuri indirecte reprezintă consumurile care nu se identifică din momentul efectuării lor pe produse, lucrări sau servicii, ci numai la nivelul unui centru de colectare (de regulă, secţia), iar pentru a fi atribuite unui tip de produs sunt necesare efectuarea unor calcule suplimentare.

În categoria consumurilor indirecte se includ consumurile pentru întreţinerea şi funcţionarea utilajelor de producţie şi consumurile generale ale secţiei.

IV) După comportamentul faţă de evoluţia volumului fizic al producţiei, consumurile se clasifică în variabile şi constante.

Consumurile variabile sunt acelea care îşi modifică mărimea în acelaşi sens cu modificarea volumului fizic al producţiei, dar nu întotdeauna direct proporţional. Aici pot fi incluse toate consumurile directe, precum şi o parte din consumurile indirecte de producţie şi anume, consumurile efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea utilajelor de producţie.

Consumurile constante sunt acele consumuri a căror mărime rămâne relativ neschimbată sau se modifică în mărimi nesemnificative faţă de evoluţia volumului fizic al producţiei. Aici se includ consumurile generale ale secţiei.

V) După rolul consumurilor în procesul de producţie ele se divizează în; consumuri de bază şi consumuri de regie.

Consumurile de bază sunt consumurile ocazionate în mod nemijlocit de desfăşurarea procesului tehnologic al producţiei şi fără de care acest proces nu se poate desfăşura în mod normal. În această grupă se încadrează consumul de materii prime şi materiale de bază, retribuţiile muncitorilor de bază, uzura mijloacelor fixe de producţie etc., care constituie cea mai mare parte a mărimii costului produselor fabricate.

Consumurile de regie sunt consumurile care nu au o legătură directă cu procesul tehnologic, fiind ocazionate de organizarea, administrarea şi deservirea acestuia, pentru a se desfăşura în condiţii normale de muncă. În această categorie de consumuri se cuprind: consumurile cu iluminatul, încălzitul, reparaţia transportul etc.

VI) După omogenitatea conţinutului lor, consumurile se împart în: consumuri simple şi consumuri complexe.

Consumurile simple sunt acele consumuri care au un conţinut omogen, fiind formate dintr-un singur element de consum, care nu se mai poate descompune în alte elemente constitutive. În această categorie se includ: consumul de materii prime şi materiale de bază, retribuţiile muncitorilor de bază, uzura utilajelor de producţie etc.

Consumurile complexe sunt acele consumuri care au un conţinut eterogen, fiind formate din mai multe elemente de consumuri simple. În această categorie se cuprind: consumurile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor, consumurile generale ale secţiei, care împreună formează consumurile indirecte de producţie.

VII) După compatibilitatea momentului efectuării consumurilor cu perioada la care se referă, se disting: consumuri curente, consumuri anticipate şi consumuri preliminate.

Consumurile curente sunt consumurile care se efectuează şi se includ totalmente lor în costul efectiv al producţiei în perioada respectivă (curentă). Ele se produc atunci când consumul de mijloace de producţie şi de muncă apare şi se înregistrează în cursul unei perioade de gestiune. În această categorie care deţine ponderea cea mai mare a consumurilor de producţie, se încadrează consumurile materiale, retribuirea muncii, uzura mijloacelor fixe de producţie etc., care au avut loc şi s-au înregistrat într-o perioadă de gestiune.

Consumurile anticipate sunt consumurile efectuate în perioada curentă, dar privesc producţia perioadelor viitoare de gestiune în ale căror costuri se includ treptat, pe măsura

5

ajungerii lor la scadenţă. Din categoria consumurilor anticipate fac parte: plăţile de arendă sau primele de asigurare achitate anticipat etc.

Consumurile preliminate sunt consumurile care urmează a fi efectuate în perioadele viitoare de gestiune, dar care trebuie incluse în consumurile perioadei curente, evitându-se prin aceasta „încărcarea” costului produselor, cu sumele respective, numai în lunile în care s-ar efectua consumul ca atare. Din această categorie fac parte concediile legale de odihnă, reparaţiile capitale etc.

VIII) După importanţa consumurilor în luarea deciziilor manageriale, se deosebesc: consumuri relevante, consumuri nerelevante, consumuri eventuale, consumuri marginale şi consumuri diferenţiale.

Consumurile relevante reprezintă consumurile care pot fi modificate ca urmare a luării deciziilor.

Consumurile nerelevante reprezintă consumurile care rămân neschimbate indiferent de luarea deciziilor. Ele sunt moştenite din perioadele precedente şi care nu se mai pot modifica atunci când întreprinderea îşi schimbă planul său iniţial de acţiune. De exemplu, în realizarea unui proiect există mai multe etape, la finele primei etape apare întrebarea: dacă se conservă, planul iniţial sau trebuie modificat? Consumurile primei etape sunt deja „investite”, deoarece ele s-au produs în trecut, iar alegerea între planurile de acţiune viitoare nu le poate modifica. Acest concept este important în deciziile de investire.

Consumurile eventuale sunt consumurile care se iau în calcul la luarea deciziilor şi apar în cazul resurselor limitate.

Consumurile marginale reprezintă consumurile suplimentare rezultate din modificarea volumului producţiei, fiind calculate pe o unitate de produs.

Consumurile diferenţiale sunt consumurile suplimentare rezultate din modificarea volumului producţiei, fiind calculate pentru un anumit lot de produse.

IX) După posibilitatea de a influenţa asupra mărimii consumurilor se disting: consumuri controlabile şi consumuri necontrolabile.

Consumurile controlabile sunt consumurile mărimea cărora depinde de nivelul de reglementare a acestora din partea managerului. De regulă, se corelează cu centrele de cost create şi cu centrele de responsabilitate din structura acestora.

Consumurile necontrolabile sunt consumurile asupra cărora managerul unui centru de responsabilitate nu poate influenţa. De exemplu, într-o hală de producţie s-a înregistrat un supraconsum de materiale. Aceste consumuri pot fi controlate de managerul halei dacă supraconsumul se datorează încălcării disciplinei în hală şi nu poate fi controlat în cazul în care supraconsumul este cauzat de calitatea joasă a materialelor predate în hală.

Clasificarea cheltuielilor conform scopurilor utilizării informaţiilorCriterii de clasificare Grupe de cheltuieli

După destinaţie (funcţiile întreprinderii)

• Cheltuieli ale activităţilor ordinare• Cheltuieli extraordinare• Cheltuieli privind impozitul pe profit

După natura tranzacţiilor

• Cheltuieli aferente bunurilor vîndute• Cheltuieli din returnarea şi reducerea preţurilor la bunurile vîndute• Cheltuieli privind serviciile prestate• Alte cheltuieli

După modul de conectare• Cheltuieli conectate la venituri• Cheltuieli neconectate la venituri

6

După modul de determinare a rezultatului fiscal

• Cheltuieli deductibile• Cheltuieli nedeductibile

Cheltuielile la întreprinderi se divizează pe tipuri de activităţi în trei grupe:1. Cheltuieli ale activităţii operaţionale.2. Cheltuieli ale activităţii neoperaţionale.3. Cheltuieli privind impozitul pe venit.

Cheltuielile activităţii operaţionale se referă la cheltuielile ocazionate de desfăşurarea activităţii de bază la întreprindere. Acestea cuprind:

- costul vânzărilor;- cheltuieli comerciale;- cheltuieli generale şi administrative;- alte cheltuieli operaţionale;

Costul vânzărilor. Spre deosebire de cuantumul valoric al resurselor de care dispune întreprinderea într-o anumită perioadă, costul vânyărilor exprimă numai ceea ce s-a consumat efectiv din aceste resurse pentru producerea bunurilor, prestarea serviciilor, relevând mărimea exactă a efortului depus în vederea realiyării obiectivului de producere a bunurilor și/sau prestare a serviciilor. Acesta cuprinde:

a) la întreprinderile de producţie – consumurile materiale directe, consumurile directe privind retribuirea muncii, inclusiv contribuţiile pentru asigurările sociale, consumurile indirecte de producţie aferente produselor vândute;

b) la întreprinderile comerciale – valoarea de bilanţ a mărfurilor vândute (suma cea mai mică dintre valoarea de intrare a mărfurilor procurate şi valoare lor realizabilă netă);

c) la întreprinderile de prestări servicii – cosumurile de materiale, consumurile privind retribuirea muncii, precum şi consumurile indirecte de producţie aferente serviciilor prestate.

Cheltuielile comerciale sunt cheltuielile aferente desfacerii produselor, mărfurilor şi prestării de servicii, şi anume:

a) cheltuieli privind ambalajele şi ambalarea produselor şi mărfurilor; b) cheltuieli de transport privind desfacerea; c) cheltuieli de reclamă;d) cheltuieli cheltuieli de studiere a pieţei de desfacere, de salariyare a lucrătorilor

ocupaâi cu colectarea şi prelucrarea datelor privind pieţele de desfacere a mărfurilor respective, informaţii asupra producătorilor-concurenţi, costul literaturii economice pentru efectuarea investigaţiilor de marketing, alte cheltuieli ale secţiilor, serviciilor sau ale lucrătorilor din domeniul marketingului;

e) reparaţiile şi deservirea cu termen de garanţie a produselor şi mărfurilor vândude;f) cheltuielile aferente creării rezervelor pentru datorii dubioase; g) cheltuielile privind returnarea şi reducerea preţurilor la mărfurile vândute; h) cheltuielile privind retribuirea muncii salariaţilor de la întreprinderile de comerţ care

cuprind salariile de bază şi suplimentare, diverse adausuri, sporuri, prime plătite vânzătorilor, casierilor, hamalilor, precum şi bucătarilor, ospătrilor la întreprinderile de alimentaţie publică şi altui personal care participă nemijlocit la vânzarea mărfurilor;

i) comisioanele plătite organizaţiilor de desfacere, de intermediere, de comerţ exterior;j) cheltuielile privind procurarea licenţelor pentru exportul produslor şi mărfurilor;k) cheltuielile privind întocmirea declaraţilor vamale pentru vânzarea produselor peste

hotarele republicii etc.

Cheltuieli generale şi administrative cuprind cheltuielile privind deservirea şi gestiunea întreprinderii în ansamblu. Acestea cuprind:

7

a) cheltuieli privind uzura, reparaţia şi întreţinerea mijloacelor fixe; b) cheltuieli privind amortizarea activelor nemateriale cu destinaţie generală

gospodărească; c) cheltuieli de întreţinere a personalului administrativ şi de conducere; d) impozitele, taxele şi plăţile virate în buget potrivit legislaţiei în vigoare (cu excepţia

impozitului pe venit), precum şi taxa pe valoare adaugată nerecuperată, accizele; e) cheltuieli în scopuri de binefacere şi sponsorizare, cheltuieli pentru protecţia muncii; f) cheltuieli pentru reprezentare; g) cheltuieli pentru deplasare a personalului de conducere; h) cheltuieli pentru acţiunile de ocrotire a sănătăţii, de organizare a timpului liber şi

odihnei salariaţilor întreprinderii; i) cheltuieli de organizare aferente desfăşurării adunărilor acţionarilor, întocmirii

actelor; j) cheltuieli pentru lucrările de cercetări ştiinţifice, inovaţii şi raţionalizării cu caracter

de producţie; k) cheltuieli pentru pregătirea şi reciclarea cadrelor, achitarea diverselor servicii prestate

întreprinderii, în conformitate cu contractele încheiate; l) cheltuielile aferente angajării forţei de muncă; cheltuieli pentru întreţinerea unităţilor

de producţie şi economice de deservire etc. Alte cheltuieli operaţionale cuprind:

a) cheltuielile privind vânzarea altor active curente; b) cheltuielile privind arenda operaţională; c) cheltuielile sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri; d) cheltuielile din modificarea metodelor de avaluare a activelor curente; e) cheltuielile aferente dobânzilor pentru credite şi împrumuturi; f) consumuri indirecte de producţie nerepartizate; g) lipsurile şi pierderile din deteriorarea valorii; h) cheltuielile aferente produselor rebutate, precum şi cheltuielile aferente anulării

comenzilor de producţie, încetării activităţii unităţii de producţie care nu a fabricat produse şi cheltuielile anticipate care s-au dovedit a fi inutile.

Cheltuielile activităţii neoperaţionale cuprind cheltuielile suportate de întreprindere la desfăşurarea altor feluri de activităţi. Acestea cuprind:

- cheltuielile activităţii de investiţii;- cheltuielile activităţii financiare;- pierderile excepţionale;

Cheltuielile activităţii de investiţii rezultă din ieşirea activelor pe termen lung şi cuprind: cheltuielile şi pierderile aferente ieşirii activelor nemateriale, activelor materiale în curs de execuţie, terenurilor, mijloacelor fixe, resurselor naturale, activelor financiare pe termen lung; sumele reducerii valorii activelor pe termen lung ieşite; pierderile din participaţiile în alte întreprinderi şi operaţiunile cu părţile legate; valoarea pierderilor constatate în urma inventarierii activelor pe termen lung.

Cheltuielile activităţii financiare rezultă din modificarea mărimii şi structurii capitalului propriu, împrumuturilor şi creditelor întreprinderii. Acestea cuprind: cheltuielile privind operaţiunile aferente plăţilor redevenţelor aferente activelor pe termen lung luate în arendă finanţată, diferenţele nefavorabile de curs valutar, plăţile calculate pentru activele nemateriale luate în chirie; alte cheltuieli ale activităţii financiare.

Pierderile excepţionale rezultă din evenimetele şi operaţiunile rare şi netipice, care nu sunt legate de activitatea economico-financiară (ordinară) a întreprinderii. Acestea cuprind daunele provocate de calamităţile naturale, pierderile din perturbări politice, modificarea legislaţiei ţării precum şi cheltuielile privind lichidarea consecinţelor evenimentelor excepţionale.

8

Shema 1.2. Structura cheltuielilor întreprinderii.

2. Conţinutul şi structura veniturilorActivitatea economică a întreprinderii se finalizează în efecte utile concretizate într-o serie

de bunuri şi servicii apte să satisfacă nevoia socială după parcurgerea fazei schimbului prin monedă. Sub aspect valoric efectul util al activităţii agentului economic este egal cu diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile băneşti dintr-o anumită perioadă. Venitul reprezintă afluxul de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune rezultat în procesul activităţii ordinare a întreprinderii sub formă de majorare a activelor sau diminuare a datoriilor care conduc la creşterea capitalului propriu cu excepţia sporurilor de la contribuţiile proprietăţii întreprinderii.

Rezultatele financiare sunt dimensionate în funcţie de volumul cheltuielilor de producţie şi volumul veniturilor încasate. Veniturile totale provenite din realizarea cifrei de afaceri şi alte venituri se compun din venituri brute ce rezultă din vînzarea şi încasarea producţiei şi veniturile realizate din alte activităţi. Venitul se evaluează la valoarea venală primită sau care urmează a fi primită scăzîndu-se rabaturile comerciale admise de întreprindere.

Valoarea venală (de piaţă) este suma la care poate fi schimbat un activ sau stinsă o datorie între părţile independente interesate care au acceptat tranzacţia. Venitul se constată în baza metodei calculării în perioada de gestiune în care a fost obţinut indiferent de momentul efectiv al intrării mijloacelor băneşti sau a altei forme de compensare. În cazul apariţiei diverselor incertitudini constatarea venitului se admite cu respectarea următoarelor criterii:

A) existenţa unei certitudini ferme ce va arăta că avantajele economice care fac obiectul tranzacţiei vor fi obţinute de întreprindere;

B) existenţa unei posibilităţi reale de a determina cu exactitate suma venitului. Veniturile la rîndul său sunt compuse din:a) venituri din activitatea operaţionale, adică din vînzări de producţie finite, mărfuri,

servicii prestate, lucrări executate şi alte activităţi, precum şi din producţia aflată în stoc, din subvenţii de exploatare şi orice alte venituri;

b) venituri financiare, adică venituri din participaţii, titluri de plasament, acţiuni, diferenţe de curs valutar, dobînzi, creanţe imobilizate, etc.

c) venituri excepţionale – din operaţiuni de gestiune (din despăgubiri şi penalităţi), din operaţiuni de capital (din cedarea activelor subvenţii pentru investiţii), şi altele.

Cheltuieli ale activi-tăţii de investiţii

Cheltuieli ale activi-tăţii financiare

Pierderi excepţio- nale

Alte cheltuieli operaţionale

Cheltuieli generale şi admini- strative

Cheltuieli ale activităţii operaţionale

Cheltuieli privind impozitul pe venit

Cheltuielile întreprinderii

Cheltuielicomer-ciale

Cheltuieli ale activităţii neoperaţionale

Costul vânzărilor

9

3. Profitul şi rentabilitatea întreprinderiiProfitul reprezintă rezultatul pozitiv al unui agent economic şi poate fi de mai multe feluri:

profit pînă la impozitare profit brut profit net

Profitul are destinaţia de a determina necesitatea remunerării capitalului propriu, constituirii fondurilor pentru autofinanţare şi cointeresării salariaţilor. Întreprinderile stabilesc profitul pe produs, pe grupe de produse, pe întreprinderi- fiice sau pe alte elemente.

Profit brut = Preţ de vînzare – TVA- Costul producţieiProfitul rezultat din activitatea de bază şi din alte activităţi poate fi influenţată de:

dividendele şi dobînzile încasate din cumpărarea acţiunilor şi obligaţiilor a altor agenţi economici;

vînzarea ambalajelor şi a altor active nemateriale; amenzile şi penalităţile; anularea unor comenzi; surplusurile de la inventariere; venituri financiare; pierderi din calamităţile naturale; micşorarea datoriilor, etc.

Profitul şi rata profitului (sau rata rentabilităţii) reflectă capacitatea întreprinderii de a produce profit net peste cheltuielile efectuate.

Profitul unui agent economic este format din profit normal sau ordinar, iar în unele cazuri din supraprofit sau profit de monopol.

Profitul normal sau ordinar este acel care e realizat în condiţiile de concurenţă. În cazul lipsei de concurenţă unele întreprinderi obţin supraprofit sau profit suplimentar, ceea ce nu reflectă real situaţia economico- financiară a întreprinderii.

Profitul îndeplineşte următoarele funcţii:1. este un indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţii economice;2. este un mijloc de cointeresare a agenţilor economici3. este un instrument de control asupra modului de realizare, de repartizare şi de

impunere fiscală4. stimulează iniţiativa şi acceptarea riscului din partea celora care au drept scop

obţinerea unui profit.Profitul trebuie să stimuleze agenţii economici în realizarea programului de producţie,

îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea sortimentului.Căile de sporire a profitului sunt:

1. reducerea costului producţiei fără a afecta calitatea producţiei2. coordonarea nivelului preţului de vînzare, adică în cazul cînd creşte preţul de

vînzare creşte profitul şi respectiv poate creşte volumul producţiei 3. creşterea volumului producţiei comercializate şi a serviciilor prestate4. îmbunătăţirea calităţii producţiei şi serviciilor

Cu cât profitul obţinut este mai mare cu atât este mai ridicat nivelul rentabilităţii. Nivelul rentabilităţii depinde de activitatea internă a agenţilor economici, de relaţiile cu mediul extern şi de atitudinea de a se adapta la cerinţele pieţii.

Rentabilitatea este capacitatea unui agent economic de a obţine profit şi reprezintă diferenţa dintre încasările obţinute şi cheltuielile de fabricaţie, desfacere şi comercializare. Rentabilitatea poate fi apreciată sub aspect absolut şi sub aspect relativ. Rentabilitatea se măsoară prin raportul dintre rezultatele şi mijloacele utilizate pentru obţinerea lor. Rezultatele pot fi reflectate contabil, economic şi financiar.

4. Indicatorii economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare ale întreprinderii

10

Principalele rezultate financiare sunt:1. profitul brut care reprezintă diferenţa dintre valoarea adăugată şi cheltuielile de

personal. Acest indicator permite de a efectua o comparaţie între întreprinderi deoarece se elimină influenţa impozitului şi a stării financiare;

2. profitul net = profit brut – impoziteAcest rezultat nu ţine cont de mijloacele de finanţare şi este mai des utilizat în cazul

evaluării proiectelor de investiţii.3. capacitatea de autofinanţare sau marja brută de autofinanţare. Acest indicator

corespunde surplusului monetar maxim pe care l-ar putea utiliza în cazul cînd nu va distribui dividende;

4. autofinanţarea = marja brută de autofinanţare – Σ totală a dividendelor distribuite acţionarilor;

indicatori economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare – rentabilitatea, care exprimă eficienţa activităţii economice

Pragul rentabilităţii defineşte momentul cînd veniturile din vînzări sunt egale cu costurile acestora şi profitul este egal cu zero. Vînzările înregistrate după acest moment pînă la un anumit nivel de capacitate vor produce profit, mai jos de acest nivel vor fi pierderi.

Pragul rentabilităţii se determină în cazurile cînd este necesar de efectuat o planificare a activităţii. Pragul rentabilităţii se determină în dependenţă de consumurile constante şi nivelul vînzărilor. Pragul de rentabilitate este acel punct în care veniturile obţinute sunt egale cu cheltuielile efectuate, adică profitul este zero.

Repartizarea profitului netProfitul se determină prin diferenţa dintre profitul pînă la impozitare şi cheltuielile privind

impozitul pe venit. Profitul net rămas la întreprindere se utilizează conform statutului şi conform prevederilor lui privind acumulările şi consumurile. Din contul fondului de acumulare se finanţează:

lucrări de creare şi de utilizare a tehnicii noi; lucrări de organizare a producţiei; de modernizare a utilajului; de reechipare tehnică; de construcţii şi reparare a noilor întreprinderi; se măreşte volumul activelor curente; se achită datoriile pe termen lung; se plătesc dobânzi aferente acestor datorii; se investesc noi mijloace în crearea unor întreprinderi – fiice; se acoperă unele cheltuieli şi consumuri.

Fondul de consum este destinat pentru a îndestula necesităţile economice şi pentru a acoperi cheltuielile operaţionale a obiectivelor social-culturale, pentru finanţarea construcţiei obiectivelor cu destinaţie neproductivă; pentru finanţarea unor măsuri culturale şi ajutoarelor materiale şi adausurilor la pensii. De asemenea din contul beneficiului net se plătesc diferite amenzi, penalităţi şi se acoperă alte necesităţi (de exemplu de binefacere).

11