Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Specializarile: Pedagogia invatamantului primar si prescolar Psihopedagogie speciala

Curs de Fundamentele psihopedagogiei speciale (2010-2011) Anul I, semestrul I

Tema 7 Dizabilitatile senzoriale vizuale

StructuraTerminologia domeniuluiCauze ale deficientelor de vedereIdentificarea si clasificarea deficientelor de vedere

Avantaje şi dezavantaje ale şcolarizării speciale sau integrateRecomandări psihopedagogice generale si elemente cheie in reusita scolara

Introducere. Diabilitatile (deficienţele) senzoriale le includ pe cele care presupun afectarea (structurii

sau functiei) unui organ de simt (analizator). Aici distingem in principal si cel mai frecvent deficiente ale vederii si auzului.

Dizabilitatile vizuale

Terminologia domeniuluiSintagma "deficienţe de vedere" semnifică o serie de aspecte limitative ale vederii, dintre

care cele mai cunoscute sunt cecitatea (orbirea) şi ambliopia (pierderea parţială a vederii). Cecitatea (orbirea):

– se manifestă la indivizi în situaţiile când nu au nici o percepţie a formelor, culorilor sau a luminii;

– acuitatea vizuală (AV) este cuprinsă între 1/35 şi 1/10.Ambliopia bilaterală (slab văzătorii)- acuitatea vizuală este între 1/10 şi 4/10 la cel mai bun ochi, după ‘corecţie’ (aplicarea

ochelarilor) – se manifestă la circa 1-2% din populaţia şcolară;Deficienţa perceptivă – situaţia în care un individ nu are dificultăţi în a vedea un obiect sau o

formă, ci o dificultate de a interpreta, de a integra conceptual, la nivelul scoarţei cerebrale, un anumit stimul vizual (dificultate/tulburare specifică de învăţare, după alţi autori)

Implicaţii educaţionale- copii care au vederea redusă (amblipie, vedere scăzută, limitată, partială) – care au

nevoie de adaptări şi metode speciale de învăţare, dar cu implicarea vederii…- copiii nevăzători (orbi), care nu au deloc vedere, sau aceasta este atât de limitată încât

necesită modalităţi educaţionale care nu implică analizatorul vizual.Compensarea la copiii cu d.v. implică:

- mobilizarea vederii restante (compensarea intrasistemica), activizarea tuturor potenţialităţilor vizuale; se poate face prin mijloace tehnice (ochelari, lupe, megascoape etc), si psihopedagogice sau de alta natura (sociala, de comunicare etc;

- interacţiunea analizatorilor, potenţarea legăturilor funcţionale între analizatorul vizual şi cel auditiv sau cel tactil-kinestezic (compensarea intersistemica). In mod natural dar si

1

dirijarea compensarii este foarte importanta, intra in lucru analizatorul auditiv, tactil, kinestezic, olfactiv...

Domeniul de studiu psihopedagogic al deficienţelor de vedere a fost denumit în literatura românească de specialitate‘tiflopsihopedagogie’.

Cauze ale deficientelor de vedere

Cauze ereditare, intrauterine şi perinatale

Factorii ereditari sau constituţionali pot fi consideraţi responsabili de multe dintre afecţiunile oculare de mai sus. Sunt de natură ereditară diverse afectiuni ale aparatului ocular (microftalmie, lipsa cristalinului sau a irisului, colobom al acestora sau al retinei şi nervului optic, distrofia corneei, anomalii de poziţie a globilor oculari, pupile aşezate excentric, albinismul. Aproape toate aceste afecţiuni au bază genetică.

Cauze care acţionează în perioada intrauterină- Bolile infecţioase transmise de mamă fătului în timpul sarcinii, cu deosebire în primele

luni de sarcină trec prin placentă la embrion şi pot acţiona, printre altele şi asupra ţesutului ocular. Ca exemple avem: rubeola, rujeola, febra gripală, tuberculoza, hepatita epidemica etc

- Sifilisul poate cauza: glaucom, atrofie optică, cheratită etc. - Alcoolismul poate conduce la nevrită retrotubulară.Factori perinatali- traumatisme obstreticale care pot produce leziuni anatomice sau anomalii de dezvoltare

anatomo-fiziologică a analizatorului vizual.Cauze postnatale, sociale şi educaţionaleFactori postnatali patologiciMulte boli infecţioase din copilărie pot avea urmări negative asupra funcţiei vizuale, cu atât

mai importante cu cât vârsta copilului este mai mică. Exemple: gripă, variolă, varicelă, rujeolă, scarlatină, tuse convulsivă, herpes.

Starea de anemie datorată ulcerului gastro-duodenal sau bolilor de sânge poate conduce la atrofii ale nervilor optici.

Bolile reumatice pot avea urmări ca: tumefierea pleoapelor, congestia conjunctivelor, cheratite, inflamaţii ale irisului, cataracte.

Tulburări ale funcţiei tiroide pot contribui la exoftalmie (ieşirea ochilor din orbită).Afecţiunile endocrine, ca de pildă o tumoare a glandei suprarenale poate creşte tensiunea

intraoculară şi provocarea de hemoragii sau glaucom.Bolile digestive şi avitaminozele - cea mai cunoscută este avitaminoza de tip A, cu

consecinţe asupra transparenţei corneei şi sensibilităţii retinei, la xeroftalmie (ochi uscat), care provoacă pierderea vederii nocturne sau chiar cecitatea (orbirea).

Diabetul conduce la retinopatie diabetică, cataractă diabetică, etc.Bolile renale pot fi asociate uneori cu nefritele şi retinopatiile.Meningitele, encefalitele şi trombo-flebitele cerebrale pot produce deficienţe vizuale grave.Traumatismele oculareDeşi ochiul este bine protejat, el este expus la diferite feluri de traumatisme, atât la copii cât

şi la adulţi (in munca, în circulaţia rutieră, activitatea sportivă, activitatea gospodărească, diverse confruntări violente între persoane, conflicte armate etc). La copii rezultă din statistici că accidentele se produc mai mult în timpul jocului decât în activitatea şcolară sau în viaţa familială. Proporţia de accidente cea mai mare este în jurul vârstei de 10-12 ani, probabil explicabil prin unele trăsături specifice preadolescenţei. Băieţii se accidentează în mare măsură decât fetele.

Clasificarea curentă a traumatismelor oculare

2

Contuziile – loviri puternice ale globului ocular, fără perforarea acestuia. Unele contuzii sunt fatale pentru funcţia vizuală. Contuziile pot conduce la:

- dezlipirea de retină (imediat după accident) ;- hemoragie, cu umplerea ochiului de sânge ;- opacifierea corneei sau a cristalinului;- luxaţia cristalinului;- inflamaţia irisului şi a corpului ciliar < mărire debit umoare apoasă > glaucom secundar.Plăgile perforante – produse de diverse obiecte ascuţite şi tăioase, care rănesc

ochiul şi provoacă o infecţie. Obiectul respectiv poate distruge unele organe intraoculare. Plăgile devin cauzatoare de deficienţe prin distrugerea corneei, uneori a irisului şi a cristalinului, produc hemoragii în corpul vitros, alterând astfel retina şi favorizând dezlipirea acesteia.

Arsurile oculare se produc foarte frecvent de către agenţi chimici (var, sodă caustică, amoniac, apă oxigenată etc) şi mai rar de cei fizici flăcări, raze ultraviolete, lichide fierbinţi etc). In zonele de războaie arsurile pot fi provocate de gaze toxice, de aruncătoarele de flăcări etc.

Efectele arsurilor se răsfrâng asupra pleoapei şi conjunctivei şi corneei (opacifiere). Cauze sociale Studiile relevă că procentul deficienţelor de vedere – ca şi altor deficienţe – este

mai mare (chiar de trei ori) în ţările aflate în curs de dezvoltare, comparativ cu ţările puternic industrializate. Foarte mulţi copii din Asia si Africa de pildă devin orbi din cauza avitaminozei A. Chiar şi în ţările bogate există discrepanţe între procentul nevăzătorilor din grupurile defavorizate şi respectiv cele înstărite. Un studiu din SUA releva că procentul persoanelor cu deficienţe din rândul populaţiei de culoare este de două ori mai mare decât în rândul albilor.

Printre cauzele sociale importante de determinare a deficienţelor vizuale se pot menţiona:

- malnutriţia;- mediul de viaţă insalubru;- lipsa de apă potabilă;- bolile endemice;- lipsa accesului la cunoştinţe elementare de igienă;- lipsa posibilităţilor de a aplica şi respecta igiena.Este evidenta la acest punct imprtanta unor măsuri sociale şi educaţionale foarte utile:

vaccinarea; educaţia pentru sănătate; legislaţie şi activitate de educatie rutieră eficientă, de prevenire a accidentelor; legislaţie de muncă eficientă; îngrijirea adecvată a sănătăţii femeilor însărcinate.

Identificarea si clasificarea deficientelor de vedere

Identificarea (cat mai de timpuriu) este in mod evident extrem de importata si ea poate fi realizata in diverse medii si de catre diferite persoane, din familie, gradinita sau scoala, etc. Evaluarea complexa se realizeaza apoi de catre profesionisti (medici oftalmologi, psihologi etc).

Indicatori (orientativi) de avertizare (în grădiniţă şi şcoală) Indicatori de natură fizică la copii: ochi roşii, coji pe pleoape între gene, urcioare repetate,

pleoape umflate, ochi umezi sau care curg, strabism (privire încrucişată), ochi de dimensiuni diferite, pleoape lăsate, ochi cu aspect obosit.

Copilul se freacă frecvent la ochi sau atunci când are de făcut ceva care-i solicită mai mult ochii. Copilul îşi acoperă sau închide un ochi, dacă simte că nu vede bine cu acel ochi sau ridică ori

înclină capul înainte. Mimica specială: clipeşte foarte des, strânge ochii, se încruntă sau are o mimică distorsionată

atunci când citeşte sau când priveşte ceva cu atenţie.

3

Nu are capacitatea de a localiza şi de a ridica un obiect de dimensiuni mici. Sensibilitate la sau dificultate în funcţie de lumină: elevul clipeşte foarte des sau tinde să închidă

ochii, când lumina este mai puternică. Este posibil să vadă cu dificultate când lumina este slabă, sau să nu vadă de loc, după ce se înserează.

Dificultate în a citi şi a lucra cu obiecte: aduce cartea sau obiectele foarte aproape de ochi dar se descurcă foarte bine dacă i se dau instrucţiuni şi sarcini verbale.

Dificultate în a lucra în scris: când scrie nu poate respecta rândul sau scrie între spaţii. (Ghid UNESCO, 2001).

Clasificarea deficientelor vizuale se poate face pe mai multe criterii. Clasificarea în funcţie de acuitatea vizuală (AV)- ambliopie uşoară (AV : 0,5 (1/2) – 0,2 – 1/5- ambliopie medie (AV : 0,2 (1/5) – 0,1 (1/10) - ambliopie forte (gravă) AV : sub 0,1 (1/10)- cecitate relativă (practică) – 0 - 0,005 (1/200) – percepe mişcările mâinii şi lumina- cecitate absolută – nu percepe deloc lumina Clasificare în funcţie de modificarea indicilor funcţionali ai vederiia) afecţiuni care determină scăderea AV

b) afecţiuni care determină scăderea câmpului vizual, Exemple: - apariţia unor scotoame – porţiuni în care funcţia vizuală nu este activă –

de pildă pata oarbă, care corespunde papilei nervului optic - hemianopsii (lipsa unui semi-câmp la fiecare ochi)

- afecţiuni care determină alterarea câmpului vizual - afecţiuni care determină tulburări ale vederii binoculare (strabismul)

c) afecţiuni care determină tulburări de adaptare la întuneric şi lumină d) tulburări ale sensibilităţii cromatice (de pildă: discromatopsiile – lipsa senzaţiei

de verde sau roşu) - daltonismul (cecitatea pentru roşu), acromatopsiile – când nu se distinge nici o culoare).

Avantaje şi dezavantaje ale şcolarizării speciale sau integrate

Şcolile speciale pentru aceşti copii sunt adeseori şcoli cu internat, în care copiii cu DV trăiesc şi învaţă întregul an şcolar, ei ajungând acasă doar în weeked-uri şi în vacanţe. Timp de peste două sute de ani, şcolile speciale au reprezentat sistemul de bază, folosit pentru a asigura servicii educaţionale copiilor cu dificultăţi vizuale (sau de alt fel).

Educaţia integrată se referă in cazul de fata la programe în care copiii cu deficienţe vizuale frecventează o şcoală obişnuită, de cartier (din localitate). Elevii locuiesc de regulă acasă şi merg la aceeaşi şcoală, ca şi fraţii, surorile ori prietenii lor. Ei învaţă fie în clase obişnuite, cu profesori obişnuiţi - dar cu ajutor suplimentar şi servicii de sprijin, de la un profesor cu pregătire specială, care a fost format pentru a lucra cu copii cu deficienţe vizuale.

4

Criteriul Scolarizarea specială Şcolarizarea integratăPregatireasi sprijinul cadrelordidactice

Profesorii din şcolile speciale sunt calificaţi, fie prin pregătire specială, fie prin experienţa directă în educaţia cu aceşti copii (nevăzători sau ambliopi). Elevii sunt permanent în contact cu un profesor, care îi poate sprijini, în funcţie de nevoile lor speciale.

În programele de educaţie integrată, acest lucru nu este adeseori realizabil. Profesorul obişnuit este format pentru educaţia copiilor văzători. Ca atare el nefiind pregătit special, va aştepta adesea până la sosirea în şcoală a profesorului specializat.

Dotareacu mijloace specifice

Intrucât toţi elevii din şcoală sunt ori nevăzători ori ambliopi, şcoala poate procura mai uşor un echipament special, cărţi în alfabetul braille, cărţi cu text înalt, modele tactile etc

Într-un program integrat, şcoala are mai puţine posibilităţi de cumpărare a echipamentelor şi a cărţilor pentru unul sau doi copii cu dificultăţi de vedere.

Efectivul clasei Efectivul clasei dintr-o clasă de şcoală specială este de obicei mic, deci cu un raport favorabil dintre profesor-elevi. In aceste condiţii este mai uşor pentru profesor să acorde atenţie individuală.

Profesorul obişnuit poate avea 30-40 de copii, în afară de elevul cu DV. Profesorul clasei nu are la fel de mult timp pentru fiecare copil ca unul din şcoala specială.

Timpul alocat şi curriculum-ul

Deoarece deobicei copiii trăiesc în şcoala specială (în internat), există mai mult timp disponibil înainte, în timpul şi după orele de clasă, pentru a se pregăti suplimentar, la obiectele de studiu specifice, cum ar fi Scrierea Braille, Orientarea şi mobilitatea etc. Scolile speciale pot crea şi activităţi curriculare speciale, pentru aspecte mai dificile la copiii cu dificultăţi vizuale

În şcoala obişnuită este mai greu de găsit timp pentru acest probleme iimportante, deoarece elevul este la şcoală doar în timpul orelor de curs.

În programele integrate, copiii cu dificultaţi de vedere trebuie să urmeze de regulă doar curriculum-ul şcolar standard, deoarece ei frecventează o şcoală obişnuită.

Interacţiunea cu semenii de vârstă şi familia

În şcolile speciale copiii sunt de obicei separaţi de familiile lor şi trăiesc la şcoală. Ei merg în familie doar în vacanţe, ceea ce micşorează interacţiunea copilului cu familia, cu semenii de vârstă ei au o mică şansă de socializare cu copiii văzători. Deseori, toţi colegii şi prietenii din şcoală sunt şi ei orbi sau ambliopi. Când termină şcoala, ei nu au deprinderile, experienţa sau încrederea de a lucra în lumea văzătorilor.

În programele integrate, elevii speciali trăiesc acasă şi urmează cursurile şcolii obişnuite din cartier. Ei nu sunt separaţi de părinţi, fraţi şi surori, ci continuă să fie membri ai familiei. Copiii merg la şcoală împreună cu cei văzători. În fiecare zi ei au ocazia de a se juca şi învăţa cu aceştia. Această interacţiune ajută copilul cu dificultăţi de vedere pentru a înţelege copiii văzători.

Transferul cunoştinţelor

Deseori, copiii au dificultăţi de transfer al cunoştinţelor învăţate în şcoala specială, la aplicarea acasă. Un copil poate învăţa să folosească bastonul pentru a se deplasa independent în şcoala specială, dar nu

Această problemă nu există în şcolile integrate, deoarece copilul exerseazå acasă. El nu trebuie să facă transfer de cunoştinţe. De asemenea, părinţii, văzând copilul educat de profesorul specialist, vor fi capabili să-şi formeze

5

va fi capabil să o facă acasă. Aceasta se poate întâmpla deoarece părinţii nu îl vor lăsa să se deplaseze independent, considerând cå un copil orb nu se poate deplasa singur în siguranţă.

o părere mai corectă, despre ceea ce poate face copilul singur.

Cunoaşterea avantajelor şi dezavantajelor fiecărei forme de şcolarizare este importantă

pentru elevi, părinţi şi viitoarele cadre didactice ale acestor elevi.Indiferent că se va lucra în unul sau altul din aceste programe educaţionale, este necesar un

efort de depăşire a dezavantajelor fiecăruia. De exemplu, daca se lucrează într-o şcoală specială, trebuie ştiut că este mai dificil pentru un elev cu DV să se socializeze şi cu copii văzători. Este necesar efortul pentru reducerea dezavantajelor programelor şcolare speciale, găsindu-se căi de a permite copiilor ocazii de socializare cu aceştia. Dacă se lucrează în sistemul de educaţie integrată, este necesar un timp înainte sau după orele de clasă, la şcoală sau acasă, pentru a învăţa copilul câteva lucruri în plus, de care acesta are nevoie, dar care probabil nu sunt incluse în curriculum-ul şcolar.

Ambele sisteme, dacă sunt bine organizate, pot asigura o educaţie de calitate. Aceasta depinde mai mult de profesori, de administratori, de echipamente şi materiale, de cărţi etc şi mai puţin de tipul de program educaţional, special sau integrat.

Recomandări psihopedagogice generale si elemente cheie in reusita scolara

- Deoarece un zâmbet sau un alt comportament nonverbal de aprobare nu este întotdeauna vizibil, se recomandă ca modalităţi de apreciere, aprobarea verbală sau o atingere tactilă (ca de pildă o bătaie uşoară pe umăr).

- De aflat la elevul cu d.v. care este locul de unde vede cel mai bine la tablă.- Lumina nu trebuie să se reflecte pe tablă iar ceea ce se scrie pe tablă trebuie să fie vizibil. - Dacă elevul este sensibil la lumină, nu trebuie aşezat lângă fereastră. De asigurat mijloace

pentru a-şi proteja ochii de lumină (ochelari, şapcă cu cozoroc, etc). - Este necesară asigurarea unui spaţiu suplimentar pentru unele materiale speciale necesare

acestor elevi, ca şi încurajarea de a le folosi.- Utilizarea unor materiale ori a asistenţei speciale (cadru didactic de sprijin) - este bine să

se facă numai la nevoie şi pe cât posibil numai dacă elevul doreşte. - Elevii cu d.v. pot şi trebuie să realizeze, în principiu, aceleaşi sarcini ca şi colegii lor de

clasă, deşi ei pot avea nevoie de adaptări ale mijloacelor de învăţământ sau de o reducere a sarcinii de lucru, datorită unor limite de timp (sau extinderea acestor limite).

- Este recomandabilă includerea unor teme legate de vedere sau deficienţa vizuală în curriculum; exemple: în ştiinţe (fizică) -informaţii despre lumină – optica. Alte elemente cheie în integrarea şcolară Mobilitatea în clasă şi şcoală – element extrem de important in dezvoltarea, educatia si integrarea socio-profesionala ulterioara. Exista o metodologie sistematica si progresiva a dezvoltarii acestei capacitati umane importante chiar si la nevazatori, o varietate de mijloace si intrumente de facilitare a orientarii (ghidul uman sau cainele-ghid, bastonul alb, adaptari electronice ale spatiilor publice etc.) Formarea unei „harti spatiale mintale” pare a fi un element cognitiv compensator deosebit in mobilitate si deplasare la nevazatori.

Proceduri de facilitare a lucrului cu materiale scrise, ca si utilizarea hărţilor şi schemelor

6

este foarte importanta, cu specificitati legate de nivelul de functionare vizuala (ambliopie sau cecitate); hartile si alte mijloace in relief, care permit compensarea prin perceptie tactila sunt un alt exemplu de facilitare si adaptare a instruirii scolare. Utilizarea textelor tipărite, mai ales in cazul elevilor cu ambliopie este realizata in esenta prin proceduri de amplificare a marimii literelor (in scris sau la aparate speciale – megascop- de lectura a textelor). Este foarte utila utilizarea a variate instrumente, ca mijloace didactice specifice (optice, instrumente care întăresc funcţionarea tactilă, instrumente care potenţează funcţionarea auditivă, instrumente electronice etc).

Foarte importanta este utilizarea alfabetului Braille ca si a vocii sintetice la calculator. Manualele în alfabetul braille, foarte utile nevăzătorilor, ridică anumite probleme legate de costurile şi volumul acestora. Ele sunt însă surse de cunoaştere extrem de importante în şcolile speciale de profil.

Cartile audio devin tot mai mult o sursa de cunoastere accesibila acestor persoane.

7