44

TEMA 15 Teoria si metodologia evaluării

A.Docimologia - stiinta evaluării

B.Evaluarea didactică: definitie, operatii, functii si forme ale evaluării

C.Notarea si sisteme de notare

D.Metode de evaluare

E.Testul docimologic – concept si tipologie

F.Surse de eroare în evaluarea didactică

G.Educarea capacitătii de autoevaluare la elevi

A. Docimologia - stiinta evaluării

Docimologie (dokime = probă, încercare; dokimaze = stiinta despre probe, examene, lb. gr.) termen propus

de psihologul francez Henri Pieron, în 1922, cu sensul de tehnică de examinare.

DEFDocimologia este stiinta evaluării, care studiază procesul de elaborare si de aplicare a probelor de

evaluare necesare pentru notarea si examinarea cât mai obiectivă a celor implicati (elevi, profesori).

B. Evaluarea didactică

DEF= o componentă esentială a procesului de învătământ, alături de predare si învătare si furnizează

informatii despre calitatea si functionalitatea acestora.

Operatiile evaluării didactice

Măsurarea - demers evaluativ cantitativ, care constă în atribuirea de simboluri (cifre, litere,

calificative) unor elemente care constituie obiectul măsurării (subiecti, caracteristici, însusiri).

Obiectul măsurării trebuie definit în mod clar prin comportamente sau caracteristici observabile.

Aprecierea presupune raportarea datelor obtinute prin măsurare la un set de criterii sau de norme, în

vederea emiterii unor judecăti asupra valorii rezultatelor si a elaborării concluziilor. Se estimează

calitativ rezultatele măsurate prin aprecieri (de genul foarte bine, bine etc.), laude, observatii critice.

Calitatea aprecierii este dependentă în mare măsură de experienta si trăsăturile personalitătii

evaluatorului, de gradul de pregătire docimologică a acestuia.

Decizia prelungeste actul aprecierii într-o notă, caracterizare, hotărâre, recomandare si vizează

măsuri de îmbunătătire a activitătii în etapele următoare.

Functiile evaluării(după Chis, V.)

45

Formele evaluării există mai multe criterii de clasificare a formelor evaluării:

după cantitatea de informatie verificată: partială si globală;

după criteriul obiectivitătii în notare: obiectivă si subiectivă;

după sistemul de referintă privind emiterea judecătilor de valoare:criterială si normativă;

după agentii evaluării: internă si externă.

după momentul în care se realizează: initială; continuă (formativă); finală (sumativă, de bilant).

Evaluarea initială =se realizează atunci când un profesor preia pentru prima dată un colectiv de elevi (la începutul unei

perioade de instruire: semestru, an scolar, ciclu de învătământ sau la începutul unui program de instruire), cu

scopul de stabili nivelul de pregătire al elevilor.

=este necesară în proiectarea activitătii viitoare si pentru stabilirea modalitătilor de interventie care se

impun. În cadrul acestui tip de evaluare se utilizează testul de evaluare initială, probe scrise si verificări

orale.

Evaluarea continuă (formativă)

=se realizează pe parcursul procesului de instruire si are rolul de a indica unde se situează rezultatele partiale

fată de cele finale.

=facilitează si motivează învătarea, evidentiază progresul unui elev sau lacunele si obstacolele în învătare.

Feedback-ul furnizat de evaluarea formativă poate fi utilizat imediat pentru ameliorarea rezultatelor

învătării.

=pot fi folosite verificările orale, scrise si practice. Ritmicitatea aplicării evaluării continue depinde de mai

multi factori: numărul de elevi, timpul disponibil, situaŃia particulară a fiecărei clase si a fiecărui elev,

specificul obiectului de studiu etc.

Evaluarea finală (sumativă)

=se realizează la finalul unei etape de instruire (semestru, an, ciclu de învătământ) sau la finalul studierii

unui capitol. Acest tip de evaluare furnizează informatii despre nivelul de pregătire al elevilor la sfârsitul

unei etape de instruire. Cele mai întâlnite forme de evaluare sumativă sunt: lucrările scrise (tezele), testele,

examenele.

=se concentrează mai ales asupra elementelor de permanentă ale aplicării unor cunostinte de bază, ale

demonstrării unor abilităti importante dobândite de elevi într-o perioadă mai lungă de instruire. Caracterul

ameliorativ al evaluării sumativa este relativ redus, efectele resimtindu-se după o perioadă mai îndelungată,

de regulă, pentru seriile viitoare de elevi.

C. Notarea si sisteme de notare

Nota scolară traduce evaluarea unei performante sau a unei conduite, specifice domeniului educatiei în

diferite forme exprimate prin cifre, simboluri, calificative, scoruri etalonate, norme.

Notarea

=reprezintă o componentă a evaluării, actul de decizie asumat de cadrul didactic fată de performantele,

rezultatele obtinute de elevi.

=se realizează prin raportarea la :cerintele programei; grup;rezultatele anterioare.

=este asociată cu validitatea si cu fidelitatea:

este validă, corectă, valabilă atunci când exprimă în modul cel mai just obiectul pe care îl măsoară;

este fidelă, atunci când, repetată, va conduce la o apreciere identică.

46

Sistemele de notare=modalităti conventionale de apreciere a rezultatelor învătării, deosebit de variate în

practica scolară:

sistem de notare numeric, cu scale diferite: 1-10 în România; 1-20 în Franta;

sistem literal, utilizat în Anglia si S.U.A.;

sistemul binar (admis sau respins);

sistemul prin calificative („Foarte bine”, „Bine”,„Suficient”, „Insuficient”).

D. Metode de evaluare

• metode traditionale - au primit această denumire datorită consacrării lor în timp si utilizării lor

frecvente în practica didactică;

• metode complementare - sunt mai recente, au un pronuntat rol formativ si o mare capacitate de

motivare a angajării elevilor în activitătile de învătare.

I. Metode traditionale : probele orale /scrise/practice

a.Probele orale =dialog bazat pe întrebări si răspunsuri, prin care profesorul urmăreste să identifice

cantitatea si calitatea cunostintelor, precum si capacitatea de a opera cu acestea.

Conversatia poate fi individuală, frontală sau combinată, regăsindu-se pe parcursul lectiilor.

Eficienta probelor orale depinde de:

-claritatea si logica întrebărilor adresate de profesor;

-diversificarea întrebărilor;

-acordarea timpului de asteptare între întrebare si răspuns;

- tactul profesorului în a adresa întrebări ajutătoare.

Optiunea pentru probele orale se bazează pe: obiectivul evaluării/ numărul de elevi/ timpul disponibil/

specificul disciplinei.

Evaluarea răspunsurilor are în vedere criterii legate de continut (corectitudinea si complexitatea

informatiei, utilizarea corectă a termenilor) si de modul de prezentare a acestuia (claritate, coerentă).

47

b. Probele scrise= modalitate de a elabora si de a exprima idei în scris, fără interventia profesorului,

concretizate în lucrări de control, lucrările semestriale (teze), teste, examene etc.

Evaluarea cerinte:

-subiectele formulate să se regăsească în tematica recomandată de programă si manual;

-sarcinile de lucru să fie formulate clar,nu cu intentia de a-i induce în eroare pe elevi;

-să se facă cunoscute elevilor baremele de corectare si notare.

Criteriile de apreciere a probelor scrise vizează:

continutul lucrării

forma acesteia (stil, ortografie, prezentare grafică)

factorul personal (originalitate, impact).

c. Probele practice=evaluează deprinderi si priceperi formate în contextul diferitelor discipline de studiu,

capacităti ale elevilor de a aplica anumite cunostinte teoretice.

Cerinte:elevii să fie informati din timp în legătură cu tematica lucrărilor practice, cu baremele de notare.

II. Metode complementare: observarea curentă /referatul/proiectul/portofoliul.

a. Observarea curentă=urmărirea sistematică a participării elevilor la desfăsurarea activitătii instructiv-

educative: -contributiile elevilor pe parcursul activitătilor;

-modul de realizare a sarcinilor de lucru,

-maniera de colaborare cu colegii în cazul practicării învătării în grup,

-manifestările de interes sau dezinteres;

-dificultătile, erorile în învătare.

Datele observate pot fi colectate în jurnalul sau caietul profesorului.

FIŞA înregistrează datele factuale despre evenimentele importante.

SCALA DE APRECIERE sau de clasificare însumează un set de caracteristici (comportamente) ce trebuie

supuse evaluării.

48

b. Referatul-îmbrăca mai multe forme:

-sinteză tematică din mai multe lucrări (referat sintetic)

-analiza unei lucrări (referat analitic)

-prezentarea unei investigatii stiintifice independente.

Etapele: delimitarea temei/ documentarea (selectarea surselor de informatie, parcurgerea materialelor,

prelucrarea informatiilor)/formularea titlului/conceperea planului lucrării/redactarea referatului/prezentarea

si valorificarea acestuia.

Dimensiunea:variază în functie de complexitatea temei abordate (7-8 pagini).

Elevii-abilităti intelectuale: analiză, sinteză, argumentare si interpretare.

c. Proiectul=lucrare cu caracter teoretic si/sau aplicativ, pe baza unei teme date;

=activitate amplă, de durată, care implică muncă si efort intelectual;

Etape:

1. Identificarea unei probleme/ teme/ subiect;

2. Culegerea, organizarea, prelucrarea şi a informaţiilor legate de problema sau tema aleasă;

3. Elaborarea unui set de soluţii posibile ale problemei;

4. Evaluarea soluţiilor şi deciderea către cea mai bună variantă.

Cadrul didactic apreciază rezultatele proiectului urmărind:

• adecvarea metodelor de lucru, a materialelor şi a mijloacelor didactice folosite la scopurile propuse;

• acurateţea produsului;

• rezultatele obţinute şi posibilitatea generalizării lui;

• raportul final şi modul de prezentare a acestuia;

• gradul de implicare al participanţilor în sarcina de lucru.

Avantaje :dezvoltă deprinderile de documentare stiintifică, capacitatea de a structura si sistematiza

materialul, încurajează asumarea responsabilitătii.

d. Portofoliul=instrument complex de evaluare a rezultatelor elevului obtinute pe durata unui program de

studio.

-Permite urmărirea progreselor înregistrate de elevi în achizitia cunostintelor pe parcursul unui program de

instruire.

-Portofoliul este întotdeauna personalizat si particular!

Cuprinde: mostre din probele de evaluare (lucrări de control, teste de evaluare, probe practice etc), teme

pentru acasă, răspunsuri la chestionare, fise de autoevaluare, referate.

Cerinte de elaborare:-tema propusă sau domeniul din care îsi pot alege subiectul;

-modalitatea de prezentare (dosar, CD, dischetă, casetă audio, video etc);

-mărimea portofoliului (limitele minime si maxime de pagini);

-structura cerută: obiective, motivatia întocmirii, cuprins, concluzii, bibliografie.

Evaluarea profesorul să nu se limiteze la acordarea unei note, ci să includă în aprecieri, comentarii cât si

aspectele care necesită îmbunătătiri.

49

E. Testul docimologic /pedagogic– concept si tipologie

=o probă complexă, formată dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (itemi), care permit determinarea

gradului de însusire a cunostintelor de către elevi.

Un test docimologic este însotit de barem

Etape de proiectare si elaborare testelor docimologice:

1.Precizarea obiectivelor - descrierea comportamentului ce trebuie pus în evidentă de către elevi.

2.Stabilirea continutului (teme, capitole, grup de lectii) din care se va sustine testarea.

3.Stabilirea variantelor de itemi - în functie de obiectivele didactice si de continuturile de învătat.

4.Elaborarea itemilor - operatie complexă, corelată cu performantele prevăzute de obiectivele operationale

si cu o notare obiectivă pe baza unui punctaj stabilit anterior.

5.Organizarea testului - gruparea itemilor de si precizarea timpul.

6.Cuantificarea testului - atribuirea punctajului care însumat constituie scorul testului.

7.Aplicarea si interpretarea testului - administrarea si analiza

Avantaje-oferă posibilitatea măsurării mai exacte a performanţelor

-un grad sporit de obiectivitate în apreciere

-corespunde exigenţelor de validitate şi fidelitate

Functii-cunoaşterea nivelului de pregătire al subiecţilor testaţi;

-evaluarea eficienţei predării;

-identificarea şi diagnosticarea dificultăţilor de învăţare

Limite:-este utilizat mai mult pentru verificări periodice

-valoarea testelor depinde în mare măsură de competenţa celor care le elaborează

-testul trebuie utilizat cu precauţie, în condiţiile respectării tuturor etapelor

Itemul=unitate de măsurare care include un stimul şi o formă prescriptivă de răspuns, fiind formulat cu

intenţia de a suscita un răspuns de la cel examinat

Adică, „item = întrebare + răspuns asteptat” (Stoica, 2003, p.50).

Tipuri de itemi

50

1. Itemi obiectivi

Solicită elevul să selecteze răspunsul corect din mai multe variante propuse.

Se mai numesc itemi închisi, deoarece elevul nu este pus în situatia de a elabora răspunsul, ci de a-l

identifica din mai multe variante posibile.

Tipuri: itemii cu alegere duală/ itemii cu alegere multiplă/ itemii de tip pereche.

1.1.Itemi cu alegere duală=presupun o sarcină de lucru a cărei solutie se alege de către elev dintr-o

alternativă de tipul: adevărat/fals, corect/gresit, acord/dezacord, corect/ incorect.

Ex: Cititi afirmatiile următoare. Dacă credeti că o afirmatie este adevărată, încercuiti litera A, dacă credeti

că este falsă încercuiti litera F:

A – F Educatia este un proces continuu si permanent, deoarece se întinde pe tot parcursul vietii.

1.2. Itemi cu alegere multiplă=presupun o sarcină de lucru a cărei solutie se alege de către elev dintr o

listă de răspunsuri alternative. Sunt formati dintr-un enunt (premisă) si o listă de variante de răspuns,

dintre care una sau mai multe pot fi corecte (răspunsuri cheie). Variantele incorecte se numesc

distractori.

Ex: - Citeste enunturile următoare si încercuieste litera din dreptul variantei/variantelor corecte:

1. In structura curriculară rombică, elementele-nucleu sunt reprezentate de:

a) obiective, continuturi, metodologie, evaluare

b) continuturi, timp de învătare, evaluare, strategii didactice

1.3. Itemi de tip pereche=solicită elevii să stabilească o corespondentă între elemente (cuvinte, simboluri,)

distribuite pe două coloane paralele. Coloana A reprezintă întrebarea (premisa), iar coloana B

răspunsurile. Cele două coloane sunt inegale ca număr de elemente. Ex:- Stabiliti prin săgeti corespondenta termenilor din cele două coloane:

51

2. Itemi semiobiectivi=solicită elevului elaborarea unui răspuns scurt sau răspunsul la întrebări structurate.

2.1. Itemi cu răspuns scurt si de completare -presupun formularea de către elev a unui răspuns în totalitatea lui sau doar ca o parte componentă a unei

afirmatii incomplete.

-răspunsul elevului este limitat ca formă, spaŃiu sau conŃinut prin natura sarcinii de lucru.

Ex: -itemi cu răspuns scurt: Definiti educatia. Enumerati formele educatiei.

-itemi de completare: Obiectul de studiu al pedagogiei este ..... Formele educatiei sunt:... .

2.2. Întrebările structurate – sarcini de lucru bazate pe mai multe sub-întrebări, legate între ele printr-un

element comun.

-se pleacă de la un material stimul (texte, date, diagrame, hărti etc.), pe baza căruia se delimitează un set de

sub-întrebări, care oferă cadrul elaborării răspunsului.

Ex: Formularea obiectivelor operationale de către profesor reprezintă o etapă fundamentală în proiectarea

unei lectii.

1. Definiti obiectivul operational.

2. Prezentati trei cerinte care trebuie respectate în elaborarea obiectivelor operationale.

3. Formulati un obiectiv operational după procedura lui R. Mager.

3. Itemi subiectivi -permit evaluarea unor obiective complexe ale învătării, care vizează originalitatea si creativitatea elevilor si

aplicare a informatiilor dobândite.

3.1. Rezolvarea de probleme -necesită mai mult timp si uneori implică si existenta unor resurse materiale.

Ex:Identificati cauzele scăderii randamentului activitătii intelectuale a unui elev.

3.2. Itemi de tip eseu - solicită construirea unui răspuns liber în acord cu anumite cerinte.

I. După dimensiunile răspunsului:

a. Eseu cu răspuns restrâns, în care se precizează limita de cuvinte, propozitii sau rânduri.

Ex: Caracterizati în 15-20 de rânduri organizarea procesului de învătământ pe clase si lectii.

b. Eseul cu răspuns extins, pentru care operează doar limita timpului de rezolvare adecvat.

Ex: Elaborati un eseu cu titlul: “Personalitatea la confluenta dintre ereditate, mediu si educatie”.

II. După tipul răspunsului asteptat:

a. eseul structurat sau semistructurat-în care răspunsul asteptat este orientat prin indicii si cerinte clare.

Ex: Elaborati un eseu în care să prezentati destinul personajului principal din romanul „Morometii” (vol.

I), de Marin Preda, având în vedere următoarele repere: statutul initial al personajului, relatiile acestuia cu

familia si cu comunitatea, atitudinea personajului fată de pământ, reliefarea dramei personajului.

b. eseul liber - vizează gândirea creativă, imaginatia, creativitatea, originalitatea.

Ex: Realizati un eseu care să surprindă transformarea personajului principal din romanul Ion, de Liviu

Rebreanu, determinată de conflictul dintre glasul pământului si glasul iubirii.

52

F. Surse de eroare în evaluarea didactică: activitatea profesorului/ personalitatea elevilor/

natura disciplinei de învăŃământ/ specificul metodelor de evaluare utilizate.

Din perspectiva profesorului-variabile care afectează obiectivitatea evaluării:

-intraindividuale (particularitătile individuale ale examinatorului);

-interindividuale, când intervin examinatori diferiti.

Factori perturbatori care provin din activitatea cadrului didactic:

Efectul „halo” se manifestă prin subaprecierea sau supraaprecierea rezultatelor unor elevi sub influenta

impresiei generale pe care si-a făcuto profesorul despre ei. Cei mai expusi acestui efect sunt elevii foarte

buni si cei slabi. Există tendinta ca profesorul să treacă cu vederea unele greseli, lipsuri ale elevilor buni si

să ignore unele progrese ale elevilor slabi.

Efectul de contaminare se referă la situatia în care aprecierea rezultatelor elevilor este influentată de

cunoasterea notelor acordate de alti profesori.

Efectul blând se manifestă în tendinta unor cadre didactice de a aprecia cu indulgentă elevii cunoscuti în

comparatie cu cei mai putin cunoscuti, care sunt evaluati cu exigentă sporită.

Eroarea de generozitate se manifestă prin indulgentă în notarea unor elevi, determinată de interesul

profesorului de a masca unele situatii nefavorabile (esec, lacune etc.), de dorinta de a mentine prestigiul

clasei etc.

Efectul Pygmalion sau oedipian (de anticipatie) se manifestă în aprecierea rezultatelor elevilor sub

influenta părerii relativ fixe pe care profesorul si-a format-o despre acestia. Ca în mitologia greacă,

predictiile determină aparitia fenomenului. Predictiile profesorului (elevul „X” nu poate să depăsească nota

6) facilitează aparitia acestei situatii. Aceasta înseamnă că indiferent de eforturile depuse un elev nu poate

depăsi limita prejudecătilor si previziunilor eronate ale profesorului. Prezicerea notării conduce la o

apreciere subiectivă din partea profesorului, consecinta fiind nedreptătirea elevilor si blocarea progresului

învătării.

Alte surse de eroare

Personalitatea elevilor-perturbatiile provin din:

nepotrivirea dintre instrumentele folosite în evaluare si diferitele însusiri ale personalitătii elevilor;

starea psihică în care se află, determinată de oboseală, tip temperamental;

specularea sistemului de notare al profesorului;

factori accidentali: stres, frustrare, anxietate etc.

Specificul obiectelor de învătământ:

-disciplinele exacte, riguroase, facilitează obiectivitatea evaluării;

-disciplinele socio-umane comportă evaluări subiective.

53

G. Educarea capacitătii de autoevaluare

I. Autoevaluarea

- activitate complexă si dificilă, realizabilă în contextul trecerii de la abordarea elevului ca obiect al

educatiei la cea de subiect al educatiei.

- o modalitate de evaluare cu importante valente formative.

II. Tehnici de formare si educare a capacitătii de autoevaluare

-formarea capacitătii de autoevaluare este un proces de durată care se desfăsoară în acelasi timp cu

procesul de autocunoastere, dar si de cunoastere a celorlalti.

Autocorectarea /corectarea reciprocă.

Elevul este solicitat să-si depisteze operativ unele erori în momentul realizării sarcinii de învătare.

Descoperirea propriilor lacune, chiar dacă nu sunt sanctionate prin note, constituie un prim pas pe

drumul constientizării competentelor în mod independent.

Autonotarea controlată.

Elevul este solicitat să-si acorde o notă, care este negociată, apoi, cu profesorul sau împreună cu

colegii.

Cadrul didactic are datoria să argumenteze si să evidentieze corectitudinea sau incorectitudinea

aprecierilor avansate.

Notarea reciprocă.

Elevii sunt pusi în situatia de a-si nota colegii, prin reciprocitate, fie la lucrările scrise, fie la

verificările orale.

Aceste exercitii nu trebuie neapărat să se concretizeze în notare efectivă.