Tema 14. Apărarea şi încetarea dreptului de proprietate1. Noţiuni generale cu privire la apărarea dreptului de proprietate.2. Acţiuni petitorii.3. Acţiuni posesorii.4. Restricţiile dreptului de proprietate.5. Temeiurile încetării dreptului de proprietate.

1.Noţiuni generale cu privire la apărarea dreptului de proprietate

Datorită faptului că dreptul de proprietate este cel mai important din drept civil, întotdeauna el a beneficiat de o protecţie specială din partea legiuitorului.

Dreptul civil cuprinde o mulţime de mijloace prin care poate fi apărat dreptul de proprietate, precum şi celelalte drepturi reale.

Apărarea relaţiilor existente de proprietate, ca bază juridică a oricărei societăţi, a constituit şi va constitui întotdeauna una din cele mai importante probleme ale oricărui sistem de drept din orice ţară.

Prin mijloace de apărare a dreptului de proprietate în doctrina juri dică se înţeleg acele acţiuni, prin care proprietarul tinde să înlăture atin gerile ce sunt aduse dreptului său şi asigură exercitarea lui în condiţii normale.

Aceste mijloace de apărare a dreptului de proprietate sunt cuprinse în diferite ramuri de drept: dreptul constituţional care stabileşte principiile generale de apartenenţă şi apărare a relaţiilor de proprietate, dreptul penal şi administrativ, care stabilesc răspunderea în caz de atentare la bunurile străine, dreptul muncii, care reglementează, de exemplu, răspunderea muncitorului pentru daunele aduse întreprinderii unde este angajat la lucru. Dreptul de proprietate este apărat şi de alte ramuri de drept.

Desigur, rolul principal în apărarea dreptului de proprietate îl are dreptul civil, Având în vedere cele expuse mai sus, putem spune că dreptul civil cuprinde

două categorii de mijloace ce stau la apărarea dreptului de proprietate şi anume:1). mijloace ce asigură o rezolvare stabilă a relaţiilor de proprietate;2). mijloace care apără dreptul de proprietate numai în caz de încălcare a

acestui drept, se are în vedere totalitatea mijloacelor juridico-civile ce se folosesc în caz de săvârşire a faptelor ilicite contra relaţiilor de proprietate.

In dependenţă de caracterul încălcărilor dreptului de proprietate mijloacele civile de apărare a dreptului de proprietate sunt de două feluri

- mijloace juridice nespecifice (indirecte)- mijloace juridice specifice (directe)

Mijloacele juridice specifice sau directe de apărare a dreptului de proprietate constau în acele acţiuni care îşi au fundamentul direct pe dreptul de proprietate şi care sunt deci, acţiuni reale: posesorii şi petitorii.

Acţiunile posesorii privesc simplul fapt al posesiei imobiliare fără a pune în discuţie şi fondul dreptului de proprietate.

Acţiunile peţitorii privesc însuşi dreptul de proprietate. În rândul acestor acţiuni locul central îl ocupă acţiunea în revendicare, în afară de această acţiune, legislaţia noastră mai cunoaşte şi acţiunea negatorie ca acţiune reală ce stă la apărarea dreptului de proprietate.

Mijloace juridice nespecifice sau indirecte în care sunt incluse acţiuni cu caracter personal care au la bază un drept de creanţă şi prin care se apără indirect şi dreptul de proprietate, spre exemplu; acţiuni izvorâte din răspunderea civilă (delictuală şi contractuală), îmbogăţirea fără justă cauză, acţiuni în declararea sau constatarea nulităţii actelor juridice etc.

2.Acţiuni petitorii.

Acţiunile petitorii sunt acelea acţiuni, prin care reclamantul cere instanţei de judecată să confirme că el este titularul dreptului de pro prietate sau al altui drept real cu privire la un anumit bun.

Sunt acţiuni petitorii:- acţiunea în revendicare,- acţiunea în grăniţuire,- acţiunea negatorie,- acţiunea confesorie.

Acţiunea de revendicareAcţiunea în revendicare poate fi definită ca fiind o acţiune reală prin care

se reclamă predarea posesiunii unui bun în temeiul dreptului de proprietate, pe care reclamantul pretinde al avea asupra acelui bun, sau revendicarea este „acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar" sau „acţiunea prin care proprietarul neposesor reclamă bunul de la posesorul neproprietar".

Din definiţia dată noţiunii de acţiune în revendicare se desprind o serie de trăsături ce caracterizează această acţiune civilă, şi anume:

1. Astfel în primul rând, rezultă că revendicarea este o acţiune reală. Aceasta trăsătură caracteristică este o acţiune în revendicare de natura dreptului pe care îl apără.

2. Revendicarea se întemeiază pe un drept de proprietate care alcătuieşte temeiul său juridic. Aceasta înseamnă că numai proprietarul este în drept a intenta acţiunea în revendicare, în vederea restituirii bunului său ce se află în posesia nelegitimă a acestei persoane.

Prin urmare, calitatea de a intenta acţiunea o are numai proprietarul care a fost lipsit de posesia bunului său, care se află în posesia altei persoane ce-1 deţine fără drept. Subiectul activ al acţiunii în revendicare nu poate fi decât titularul dreptului de proprietate încălcat.

3. O ultimă trăsătură caracteristică a revendicării constă în aceea că prin această acţiune se urmăreşte restituirea bunului. Aceasta înseamnă că acţiunea în revendicare trebuie îndreptată împotriva celui ce deţine materialmente bunul revendicat.

4. Obiectul material al acţiunii nu poate fi schimbat, pârâtul fiind obligat în toate cazurile să restituie reclamantului bunul asupra căreia acesta din urmă are un drept de proprietate şi nu un alt bun de acelaşi fel sau valoarea lui.

Acţiunea în revendicare în dreptul nostru, poate fi:- mobiliară şi - imobiliară, după cum obiectul ei constituie bunurile imobile sau bunurile mobile.

Termenul juridic al acţiunii în revendicare îl constituie dreptul de proprietate Tocmai pe baza acestuia proprietarul poate cere restituirea bunului ce alcătuieşte, obiectul dreptului său de proprietate de la posesorul ce-1 deţine nelegitim.

!!!Deci, înaintarea acţiunii în revendicare presupune următoarele condiţii:

1) . pierderea de către proprietar posesia asupra bunului;2) . determinarea individuală a bunului;3) aflarea bunului în posesie străină şi neapărat ilegală.

In cazul în care sunt întrunite toate aceste condiţii, proprietarul este în drept să-şi revendice bunul de la acel care 1-a lipsit nemijlocit de posesie. De cele mai multe ori însă problema se complică prin aceea că bunul ce urmează a fi revendicat nu se află în posesia persoanelor care l-au deposedat nemijlocit pe proprietar. Aceste bunuri pot fi vândute unor terţe persoane, deci acţiunea în revendicare trebuie înaintată respectiv către aceste persoane care de fapt deţin bunul.

Spre exemplu, în timpul desfacerii căsătoriei fostul soţ a vândut fără acordul soţiei automobilul ce constituia proprietatea lor comună în devălmăşie. Soţia a înaintat o acţiune de revendicare către cumpărătorul automobilului care a fost respinsă de acesta.

Legea în aceste situaţii stabileşte două categorii de posesori ilegali: - dobânditor (posesor) de bună credinţă şi - dobânditor (posesor) de rea credinţă.

Se consideră dobânditor de bună credinţă acel care nu ştia şi nici nu avea de unde să ştie că procură bunul de la o persoană care nu are dreptul să înstrăineze acest bun.

Cu toate că atât posesorul de rea credinţă cît şi posesorul de bună credinţă sunt posesori ilegali condiţiile de revendicare a bunurilor din posesia lor sunt diferite.

De la posesorul (dobânditorul) de rea credinţă bunurile pot fi revendicate în toate cazurile. Dovada posesiunii ilegale (de bună ori de rea credinţă) trebuie să fie dovedită de către reclamant, adică de proprietarul acestui bun. In afară de aceasta, proprietarul este obligat să dovedească faptul că anume lui îi aparţine dreptul de proprietate a bunului revendicat.

Efectele acţiunii în revendicare. In cadrul respingerii acţiunii în revendicare pârâtul posesor al bunului va continua să-1 deţină, aşa încât acţiunea în revendicare intentată nu va produce efecte juridice. In cazul în care acţiunea va fi satisfăcută, se va recunoaşte dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului mobil sau imobil. In acest al doilea caz va trebui hotărâtă soarta veniturilor obţinute sau care ar fi putut fi obţinute, ca rezultat al folosirii bunului revendicat.

Posesorul de rea credinţă este obligat să restituie sau să compen seze toate veniturile pe care le-a obţinut sau trebuia să le obţină pe toată durata posesiunii. Prin venit în aceste cazuri se înţelege atât veniturile băneşti cît şi veniturile în natură - fructele.

Veniturile şi fructele se restituie proprietarului în natură, dacă posesorul de rea credinţă dispune de ele la momentul soluţionării, cauzei de către organul competent. Dacă veniturile şi fructele obţinute au fost folosite de către posesor, proprietarul are dreptul la restituirea echivalentului acestora.

Dobânditorul de bună credinţă nu are obligaţia să restituie veniturile pentru întreaga durată a posesiei nelegitime. El este obligat să restituie numai acele venituri pe care le-a obţinut sau trebuia să le obţină, după data când a aflat sau trebuia să afle că posesiunea este nelegitimă sau a primit o citaţie în urma acţiunii intentate de proprietar, prin care s-a cerut restituirea bunurilor.

Acţiunea în grăniţuireAcţiunea în grăniţuire este acţiunea prin care titularul ei solicită instan ţei

de judecată să restabilească prin semne exterioare linia despărţitoare între cele două fonduri vecine. Ea poate fi exercitată de către proprietar, uzufructuar şi chiar de către posesor.

Grăniţuirea este deci o operaţiune de individualizare prin semne exterioare a limitelor a două fonduri vecine, care aparţin unor titulari diferiţi şi ea se efectuează fie prin convenţia părţilor, fie prin hotărâre judecătorească.

Acţiunea în grăniţuire este o acţiune reală, imobiliară, petitorie şi imprescriptibilă. Ea este petitorie deoarece are drept scop delimitarea proprietăţii limitrofe, de aceea nu se confundă cu acţiunea de strămutarea hotarului, care este o acţiune posesorie.

Hotărârea pronunţată într-o acţiune de grăniţuire va fi una declarativă de drepturi şi nu constitutivă de drepturi, deoarece se tinde la reconstituirea limitelor reale între două fonduri.

Acţiunea negatorieConform legislaţiei în vigoare, proprietarul poate să ceară înlăturarea oricăror

încălcări ale dreptului sale, chiar dacă aceste încălcări nu au nici o legătură cu pierderea posesiunii.

Dreptul de proprietate poate fi încălcat nu numai în cazul în care proprietarul este lipsit de posesie. Din partea unor terţe persoane ar putea fi comise încălcări, nelegate nemijlocit de pierderea posesiei, dar care ar putea împiedica esenţial exercitarea normală a folosirii bunurilor.

In asemenea cazuri nu are importanţă dacă persoanele care au săvârşit acţiunile sunt sau nu vinovate.

Pentru ca acţiunea negatorie să fie satisfăcută, este destul faptul săvârşirii acţiunilor ce împiedică exercitarea folosirii şi dispoziţiei bunurilor şi ca aceste acţiuni să fie ilegale, în caz contrar proprietarul nu este în drept să înainteze

acţiunea negatorie. De exemplu, nu se va putea înainta o acţiune negatorie în cazul în care lîngă casa de locuit a fost săpat, în conformitate cu hotărârea organului de resort, un şanţ. în acest caz poate fi contestată doar legalitatea acţiunilor dar nu prin acţiune negatorie.

De cele mai dese ori, acţiunea negatorie serveşte ca mijloc al apărării dreptului de proprietate în litigiile dintre vecini, proprietari ai terenurilor (de exemplu, când unul dintre aceştia, prin acţiunile sale, îngrădeşte exercitarea drepturilor celuilalt ridicând un zid care împiedică luminii să pătrundă în ferestrele vecinului).

In cazul acţiunii negatorii, reclamant este proprietarul obiectului, iar pârât persoana care împiedică exercitarea folosirii şi dispoziţiei bunurilor proprietarului.

Acţiunea confesorieAcţiunea confesorie este acţiunea prin care reclamantul cere instanţei de

judecată să stabilească că el este titularul unui drept de uzufruct, al unui drept de superficie, al unui drept de uz sau abitaţie ori a unui drept de servitute cu privire la un bun şi să-1 oblige pe pârât (proprietar sau altă persoană) să-i permită exercitarea netulburată.

Acţiunea confesorie îndeplineşte pentru titularul ei aceeaşi funcţie pe care o îndeplineşte acţiunea în revendicare pentru proprietar. Ea este petitorie, deoarece în cadrul litigiului se analizează existenţa sau inexistenţa dreptului real (dezmembrământ al dreptului de proprietate).

3. Acţiuni posesorii.Apărarea bunurilor imobile prin acţiunii posesorii. Acţiunile posesorii sunt acţiuni reale, dar nu pentru că s-ar întemeia pe un

drept real, ci pentru că pot fi introduse împotriva oricărei persoane, care, prin faptele sale, tulbură exercitarea paşnică a posesiei sau 1-a deposedat pe posesor de bunul său, ele putând fi introduse chiar şi împotriva proprietarului.

Caracterele juridice ale acţiunilor posesorii sunt:- acţiunile posesorii apără posesia şi deci se deosebesc de acţiunile

petitorii care apără drepturile reale;- acţiunile posesorii sunt acţiuni reale, adică apără drepturile reale prin

apărarea posesiei. Dar, acţiunile petitorii pun în joc însăşi existenţa dreptului real şi nu reuşesc decât dacă stabilesc existenţa dreptului real, pe când acţiunile posesorii nu se ocupă de existenţa dreptului real, ci se referă exclusiv la faptul posesiei.

- acţiunile posesorii sunt acţiuni imobiliare, deoarece ocrotesc posesia bunurilor imobile;

- acţiunile posesorii pot fi exercitate timp de un an de la tulburarea sau atingerea adusă posesiei;

- toate drepturile reale sunt susceptibile de posesie şi, deci, fiecare poate fi apărat prin acţiuni posesorii;

- cel care deţine lucrul în interesul său propriu, în temeiul unui contract încheiat cu posesorul, poate folosi acţiunile posesorii, afară dacă tulburătorul este cel pentru care deţine, ceea ce însemnează pot exercita acţiunile posesorii şi detentorii precari;

- uzufructuarul este posesor al dreptului său de uzufruct şi poate exercita acţiunea posesorie. Pentru apărarea folosinţei, poate folosi acţiunea posesorie chiar faţă de nudul proprietar;

- numai servitutile aparente şi continue pot fi apărate prin acţiuni posesorii. Cele neaparente şi discontinui, stabilite prin fapta omului, nu pot fi apărate prin acţiuni posesorii.

Se deosebesc două acţiuni posesorii:a) acţiunea posesorie generală (acţiunea în complângere);

b) acţiunea posesorie în caz de violenţă, care este numită specială, sau în reintegrare (reintegranda).

Acţiunea în complângere (complenda) este acţiunea posesorie generală, de drept comun, prin care reclamantul solicită înlăturarea unei tulburări obişnuite a posesiei paşnice prin încălcarea ei de către pârât.

Pentru exercitarea acestei acţiuni este necesară întrunirea cumulativă a trei condiţii:

- să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare. Tulburareapoate consta în fapte sau acte care să aducă atingere posesiei şiea poate fi de fapt şi de drept.Tulburarea de fapt se realizează prin executarea unor lucrări pe terenul posedat de

altă persoană, însuşirea fructelor, ocuparea unei porţiuni din acest teren, executarea unor îngrădiri etc.

Tulburarea de drept se realizează prin acte juridice, prin care se contestă posesia, cum ar fi notificarea prin care pârâtul solicită chiriaşului să-i fie plătită lui chiria bunului, iar nu locatorului - posesor cu care contractul a fost încheiat.

Deposedarea se concretizează în pierderea completă a posesiei, ca urmarea a utilizării unor mijloace de fapt, dar şi de drept, de către uzurpator:

- reclamantul să dovedească faptul că, înainte de tulburare sau deposedare, el a posedat cel puţin un an;

- posesiunea reclamantului să întrunească toate condiţiile cerute de art.335 Cod Civil al Republicii Moldova, adică posesia este utilă sau neviciată.Acţiunea pentru interzicerea (denunţarea) lucrărilor noi, este un caz particular

de complângere. Această acţiune se exercită de către posesor împotriva unui terţ care, prin începerea unor lucrări pe terenul vecin, ameninţă exercitarea liberă a posesiei. Lucrurile noi care provoacă iniţial doar o tulburarea eventuală, se execută pe terenul celui care tulbură pe posesor ori pe detentor, ci nu pe terenul celui tulburat în posesia sau detenţia sa. Acţiunea se introduce înainte ca tulburarea să se fi produs, sau înainte de actul să se fi consumat. Ea dă posibilitatea posesorului să oprească lucrurile fără a aştepta terminarea lor ori chiar fără a aştepta producerea unui prejudiciu real. Rezultă că acţiunea la care ne referim are ca scop mai ales înlăturarea ori oprirea unei tulburări viitoare, nu a unei tulburări deja realizate. Pentru introducerea acţiunii, se cer a fi îndeplinite aceleaşi condiţii ca şi pentru acţiunea în complângere.

Acţiunea posesorie în caz de violenţă (în reintegrare) este acţiunea posesorie specială prin care reclamantul pretinde să fie presupus în situaţia anterioară, atunci când a intervenit o deposedare sau o tulburare cu violenţă.

Principala condiţie este: să nu fie trecut un an de la tulburare sau deposedare.Acţiunea posesorie poate fi formulată de orice persoană care posedă un imobil

în condiţiile prevăzute de lege. în ce priveşte însă servitutile, se acordă protecţia acţiunilor posesorii numai celor continue şi aparente. De aceea, servitutea de trecere, care este neaparentă, nu va putea fi apărată prin aceste acţiuni. Şi proprietarul bunului, dacă are şi posesia, va putea exercita acţiunea posesorie. în ce-i priveşte pe coproprietari, în principiu nu vor putea folosi acţiunea posesorie unul împotriva celuilalt, pentru că se prezumă că ei posedă unul pentru altul. O asemenea acţiune va putea fi formulată prin excepţie, de către copărtaşul care exercită posesia exclusiv în interesul său, public şi paşnic.

Acţiunile posesorii pot fi folosite şi de titularii dezmembrământelor dreptului de proprietate.

4. Restricţiile dreptului de proprietate.

Proprietatea, cu toată definiţia legii, nu este un drept absolut, suferind numeroase restricţii de diferite feluri. Aceste restricţii s-au înmulţit în ultima vreme şi au avut drept rezultat să înlocuiască treptat caracterul pur individual al proprietăţii.

îngrădirile sau limitele dreptului de proprietate sun stabilite:- prin lege;- prin convenţie;- prin inalienabilitatea legală;- prin hotărâri judecătoreşti.

1. îngrădirile legale pot fi: de interes public şi de interes privat. Cele de interes public (adică cele ce derivă din dreptul administrativ, economic, fiscal etc.) sunt:- îngrădirile de estetică urbană (Legea Republicii Moldova privind principiile

urbanismului şi amenajării teritoriului, nr.835 din 17.05.96 (MO al RM 1-2/2 din 02.01.1997);

- îngrădiri cu interes de salubritate şi sănătate publică;- îngrădiri în interes cultural, istoric şi arhitectural (de exemplu, Hotărârea

Guvernului Republicii Moldova cu privire la măsurile de asigurare a dezvoltării culturii naţionale ruse în republică nr.336 din 09.07.91);

- îngrădiri cu interes economic general sau interes fiscal (de exemplu, titlul V al Codul Fiscal "Administrarea fiscală");

- îngrădirile proprietăţii situate în zona de frontieră etc.îngrădirile legale de interes privat, în general, sunt cele ce rezultă din

raporturile de vecinătate. Fundamentul limitărilor legale referitoare la raporturile de vecinătate îl constituie prevederile art.46 al. (2) din Constituţia Republicii Moldova "Drepturile de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea sarcinii care, potrivit legii, revin proprietarului", precum şi capitolul V din Codul Civil al Republicii Moldova "Dreptul de vecinătate".

2. îngrădirile convenţionale sunt acelea care derivă din convenţia părţilor.

De exemplu; când de comun acord părţile stabilesc ca dobânditorul unui teren să nu planteze pe el decât în anumite condiţii de distanţă, de înălţime, altele decât cele prevăzute de lege.

Deşi, în principiu, inalienabilitatea unui bun nu poate fi declarată prin voinţa omului, sunt situaţii când doctrina şi practica judiciară recunosc valabilitatea unor asemenea clauze inserate în actele juridice translative de proprietate.

Un proprietar nu ar putea, printr-o manifestare a voinţei sale, să-şi lovească bunurile de inalienabilitate în propriul patrimoniu. Dar el poate, donându-1 sau legându-1, să interzică donatorului sau legatarului să-1 înstrăineze o perioadă de timp, este o condiţie a libertăţii sale şi până la un punct ea se impune beneficiarului.

3. Inalienabilitatea legală este stabilită prin lege. Aceasta reiese din prevederile art.127 al. (4) din Constituţia Republicii Moldova, unde sunt prevăzute care bunuri fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Astfel actul juridic încheiat cu nesocotirea acestei îngrădiri va fi lovit de nulitate absolută.

4. Îngrădiri pe cale judecătorească sunt acele îngrădiri, care deşi nu sunt prevăzute expres de lege instanţa le poate decide ele rezultând din raporturile de vecinătate. Izvorul lor îl aflăm în Constituţia Republicii Moldova care în art.46 al.(5) prevede că dreptul de proprietate obligă la asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi din art.394 al.(2) Cod civil al Republicii Moldova, privind stabilirea hotarului de către instanţa de judecată.

5. Temeiurile încetării dreptului de proprietate.

Conform legislaţiei în vigoare, dreptul de proprietate încetează prin unul din următoarele cazuri:- consumarea bunului;- pieirea fortuită;- distrugerea bunului;- înstrăinarea bunului în temeiul unui act juridic;- renunţarea la dreptul de proprietate.

Este lesne de înţeles şi de dedus faptul că în urma consumării bunului, pieirii sau distrugerii bunului, inclusiv înfăptuirea celorlalte cazuri, bunul nu mai există în materialitatea sa, de unde rezultă că dreptul de proprietate asupra acelui bun încetează.

Prezintă interes excepţia de la principiul că, nimeni nu poate fi forţat să cedeze proprietatea sa, prevăzută de art.337, al. (2) din Codul civil al Republicii Moldova.

Conform articolului sus-menţionat, o persoană este obligată să cedeze dreptul de proprietate în următoarele cazuri:

> urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului;> înstrăinarea bunului pe care persoana nu le poate avea în proprietate;> răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de

comportare cu acestea;> privatizarea proprietăţii de stat;> exproprierea pentru cauză de utilitate publică;> rechiziţia;> confiscarea.

Referitor la urmărirea bunurilor, în legătură cu obligaţiile proprietarului, acestea pot fi bunuri mobile sau imobile, toate în afară de bunurile de uz casnic.

Vor vi obligaţi să cedeze dreptul de proprietate a bunurilor, proprietarii care deţin bunuri din fondul arhievistic şi altele. Referitor la situaţia pierderii dreptului de proprietate prin răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu acestea, menţionăm faptul că contravine normelor constituţionale. Conform Constituţiei Republicii Moldova, dreptul de proprietate este garantat şi nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, în afară de situaţia exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Rechiziţia de bunuri reprezintă o măsură excepţională prin care organele administraţiei publice, în temeiul unei decizii, obligă persoanele fizice sau juridice la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile în caz de calamitate naturală, epidemie sau epizootie.

După părerea noastră, bunurile consumptibile pot fi rechiziţionate definitiv, cu plata despăgubirilor.

Confiscarea bunurilor se permite doar printr-o hotărâre judecătorească, inclusiv în baza unui act administrativ.

În prezent, temeiul de principiu al exproprierii îl constituie art.46 al. (2) din Constituţia Republicii Moldova care dispune: "Nimeni nu poate fi expropriat, decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii cu dreapta şi prealabila despăgubire". Prevederi în acest sens întâlnim şi în Codul civil al Republicii Moldova şi în Legea cu privire la proprietate. Dacă Codul Civil se referă numai la enumerarea exproprierii pentru cauză de utilitatea publică ca modalitate de încetarea e dreptului de proprietate, atunci în Legea cu privire la proprietate sunt descrise mijloacele care pot fi expropriate. Astfel, art.42 din legea cu privire la proprietate prevede "Stingerea dreptului de proprietate în legătură cu hotărârea privind retragerea sectorului de pământ pe care se află casa, diverse instalaţii şi plantaţii ale proprietarului sau în legătură cu o altă hotărâre a organului de stat, care nu urmăreşte în mod nemijlocit retragerea bunurilor proprietarului, se admite numai în cazurile şi în modul stabilit prin actele legislative ale Republicii Moldova, cu repararea în întregime a daunelor cauzate prin stingerea dreptului de proprietate".

Atât Constituţia Republicii Moldova, cât şi Legea cu privire la proprietate, stabilesc că exproprierea poate avea loc în baza legii. în ceea ce priveşte legea cu privire la proprietate, se admite posibilitatea exproprierii în baza actelor legislative. în acest context, bazându-ne pe prevederile art.46 (2) din Constituţie, considerăm că exproprierea poate avea loc numai în baza unei legi, de aceea prevederile Legii cu privire la proprietate urmează să fie aduse în concordanţă cu prevederile art.46(2) din Constituţie.

Recent, în Republica Moldova a intrat în vigoare Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică. La desfăşurarea conţinutului acestui mod de dobândire a dreptului de proprietate publică ne vom conduce de prevederile acestei legi. (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 42-44/311 din 20.04.2000).

Conform art.l din Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, prin expropriere se înţelege transmiterea forţată a bunurilor cu titlu de proprietate privată în proprietate publică, transmiterea forţată statului a bunurilor, proprietate publică ce aparţine unităţii admini-strativ-teritoriale sau, după caz, cedarea forţată către stat sau unitatea administrativ-teritorială a drepturilor patrimoniale, care în scop de utilitatea publică (de interes naţional sau local) este exercitată de organele abilitate ale autorităţilor publice.

Reieşind din prevederile art.46 al.(2) din Constituţie, condiţiile exproprierii pentru cauză de utilitate publică sunt:

- ea se declară pentru lucrări de interes naţional sau de interes local- există o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Obiectul exproprierii. Potrivit art.2 din Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică drept obiect al exproprierii pot fi bunurile de interes naţional şi de interes local. Pe lângă bunurile imobile, conform acestui act normativ, mai pot fi expropriate drepturile de folosinţă a bunurilor imobile pe termen de până la 5 ani, dacă părţile nu vor conveni asupra unui alt termen; valorile cultural-istorice de o importanţă de excepţie pentru sentimentele naţionale ale poporului; reprezentanţi florei şi faunei, pentru care spaţiul natural al Republicii Moldova este propriu pentru dezvoltare şi reproducere şi care se află pe cale de dispariţie totală în lume. Considerăm că ultimele două grupe de obiecte, datorită importanţei lor, mai corect ar fi dacă vor fi scoase din circuitul civil şi vor fi trecute prin lege în proprietatea exclusivă publică şi astfel va decădea necesitatea exproprierii acestor bunuri.

expropriatorul cad de acord cu condiţiile exproprierii) este prevăzută în capitolul III al legii, respectiv art.9-12. Esenţa acestei proceduri constă în faptul că proprietarul obiectului exproprierii trebuie să fie informat în scris despre propunerea de expropriere de către organul ce face această propunere. Propunerea de expropriere trebuie să includă date despre obiectul exproprierii, despre oferta de despăgubire, despre modalitatea de transferare a bunurilor ce urmează a fi expropriate. Legea stabileşte unele particularităţi ale unor categorii de bunuri ce urmează a fi expropriate. Astfel, art.9 al.(4) dispune: "în cazul exproprierii de locuinţă sau teren, proprietarului I se va propune în proprietate o altă locuinţă sau un alt teren. Dacă costul locuinţei propuse sau al terenului propus este mai mic decât cel al locuinţei expropriate sau al terenului expropriat, expropriatorul va plăti diferenţa dintre costul locuinţei sau al terenului expropriat şi cel al locuinţei propuse sau al terenului propus".

Dacă expropriatul are obiecţii la propunerea de expropriere, atunci el este în drept să le înainteze în decurs de 45 de zile de la primirea notificării organului care a făcut propunerea de expropriere. în acest caz expropriatul va expune toate exigenţele proprii privind condiţiile exproprierii.

Efectele exproprierii sunt:• imobilul expropriat trece în proprietate publică liber de orice sarcini;

• se sting drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate - uzul, uzufructul, abitatie, servitute şi superficie. De asemenea se sting drepturile de posesie şi dreptul de folosinţă;

• în ce priveşte dreptul de ipotecă care grevează bunul expropriat, acestea se strămută de drept asupra despăgubirii stabilite de instanţă;

• se sting orice drepturi personale dobândite de alte persoane asupra imobilului expropriat (de exemplu; cele născute din contractul de locaţiune, de comodat);