tema 1 noŢiuni generale despre bolile plantelor unităţi … · la leguminoase pentru boabe, la...

1

TEMA 1 NOŢIUNI GENERALE DESPRE BOLILE PLANTELOR

Unităţi de învăţare: Definiţia bolii şi clasificarea bolilor plantelor. Simptomele bolilor plantelor. Pagube şi pierderi

-Obiectivele temei : -Prezentarea diferitelor şi multiplelor tulburări şi modificări pe care le produc bolile în structura şi funcţiile unei plante -Cunoaşterea tipurilor de boli şi a naturii lor cauzale; -Înţelegerea noţiunii de simptom şi a tipurilor de simptome pe care patogeni le produc în timpul patogenezei -Înţelegerea tipurilor de simptome externe cu rol hotărâtor în identificarea şi diagnosticarea bolilor plantelor; -Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de bolile plantelor -Aspectul financiar al pierderilor de produse agricole -Importanţa socio-economică a protecţiei plantelor

Timpul alocat temei : 2 ore Bibliografie recomandată :

Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie pentru studenţii anului II Agricultură ID Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate, prevenire şi combatere, EUC 2010, ISBN 973-8043-87-5; Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală, Editura SITECH, Craiova, ISBN 973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5; Paraschivu, A. M.-2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a naturii lor cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1; Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în taxonomia ciupercilor Editura Universităţi „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi- ISBN (10) 973-703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-144-0; Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec-2006-Atlas de Fitopatologie trilingv, ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei Române; Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;

2

Rezumatul temei Tema prezintă multiplele şi profundele modificări care au loc în interiorul, dar şi la exteriorul plantei în timpul atacului patogenului sau patogenilor asupra plantei în procesul de patogeneză scoţând în evidenţă definiţia bolii şi clasificarea bolilor plantelor. Sunt prezentate diversele categorii de boli în funcţie de natura cauzală, în funcţie de natura patogenului cauzator, în funcţie de evoluţia procesului patologic, în funcţie de ritmul de propagare al bolilor plantelor, în funcţie de caracterul infecţiei. Caracteristic bolilor plantelor sunt simptomele care apar atât la interiorul cât şi la exteriorul plantelor şi care pot fi principale şi secundare, interne dar şi externe. După tipicitatea acestor simptome se încearcă identificarea bolilor dar pentru un diagnostic corect trebuie să obţinem în laborator patogenul cauzator. Este necesar să procedăm aşa deorece de multe ori simptomele pot fi asemănătoare şi ele singure pot duce la posibile confuzii. De asemenea tema descrie termenii de pagube şi pierderi, relaţiile dintre simptome, pagube şi pierderi. Este prezentat modul de apreciere a pagubelor şi pierderilor pornindu-se de la compararea unei situaţii reale cu o situaţie ideală în care practic cultura ar fi sănătoasă fără a suferi nici un fel de pagubă sau pierdere.

S-a insistat pe cunoaşterea tipurilor de pierderi care pot fi pierderi potnţiale şi pierderi reale şi care la rândul lor pot fi directe primare şi secundare şi pierderi indirecte.

Conceptul «Protecţia plantelor» se raportează la gestiunea diferitelor producţii vegetale (câmpuri, pajişti, păduri, sere, domenii acvatice, etc.) în vederea protejării împotriva factorilor care pot direct sau indirect altera cantitatea sau calitatea produsului cercetat (seminţe, fructe, flori, frunze, rizomi, rădăcini, lemn, fibre, dar şi vegetaţia fixatoare de dune, păduri anti-eroziune, plantaţii ornamentale sau urbane, etc.). Acest concept ia de asemenea în considerare toate efectele pe care intervenţiile puse în practică în cadrul acestei gestiuni le pot avea asupra perenităţii producţiei considerate. El trebuie aplicat de o manieră specifică la fiecare tip de cultură: culturi de subzistenţă, culturi industriale, culturi extensive sau intensive, culturi temperate, tropicale sau subtropicale, culturi anuale sau perene, culturi sub sticlă sau în aer liber.

Estimarea pierderilor medii la diferite culturi din zone geografice mai puţin industrializate dau valori variind între 25%-60 %. Dată fiind importanţa acestor pierderi măsurile simple cum ar fi selecţia sanitară, pot da creşteri de producţie spectaculare în cazul patogenilor cartofului, ai florii-soarelui, virusul mozaicului maniocului, virozele napului dulce. Impactul ecologic al substanţelor utilizate în protecţia plantelor se manifestă foarte variat, de la poluarea mediului şi regăsirea rezidiilor toxice în produsul finit, până la poluarea pânzei de apă freatică, apariţia rezistenţei la pesticide, cu influenţe nefaste asupra sănătăţii populaţiei.

3

1.1. Definiţia bolii şi clasificarea bolilor plantelor Prin boală se înţelege orice tulburare ce are loc în structura şi funcţiile unui organism vegetal, care se manifestă prin modificări biochimice, fiziologice, citologice, histologice şi anatomo-morfologice care afectează capacitatea de producţie şi de reproducere a plantei. După cauzele care le produc bolile plantelor se împart în două mari categorii: 1. Boli neinfecţioase (fiziologice) provocate de acţiunea nefavorabilă a unor factori abiotici din mediul extern (umiditate, temperatură, lumină, carenţa de macro- şi microelemente, etc.). 2. Boli infecţioase (parazitare) provocate de diferiţi patogeni (prioni, virioni, virusuri, micoplasme, bacterii, ciuperci, antofite parazite). Casificarea bolilor parazitare a plantelor se face în funcţie de mai multe criterii, utilizarea cea mai mare având-o clasificarea după natura patogenului. După acest criteriu, bolile infecţioase se clasifică astfel: - viroidoze-boli provocate de viroizi; - viroze - boli provocate de virusuri;

- micoplasmoze - boli provocate de micoplasme; - richeţioze - boli provocate de riche\ii;

- bacterioze - boli provocate de bacterii; - micoze - boli provocate de ciuperci; - antofitoze-boli provocate de antofite (plante superioare parazite cu sau fără clorofilă).

În funcţie de evoluţia procesului patologic în timp, bolile plantelor se împart în două categorii:

-boli acute-cu o evoluţie rapidă a procesului parazitar, producând în scurt timp moartea plantei, cum sunt bolile produse de: Pythium debaryanum, Corynebacterium michiganense pv. michiganense, Verticillium sp., etc.

-boli cronice-cu un proces parazitar de lungă durată, ce se desfăşoară de-a lungul mai multor fenofaze din perioada de vegetaţie a plantelor, stânjenesc dezvoltarea acestora, influenţează ritmul de creştere încetinindu-l, grăbesc apariţia fenomenului de îmbătrânire a ţesuturilor, adică apariţia senescenţei, scad capacitatea de producţie şi eventual grăbesc moartea plantei, dar nu o cauzează. Putem da exemplu bolile produse de: Gnomonia juglandis (sin. Gnomonia leptostyla), Nectria cinnabarina, etc. Din punct de vedere al ritmului de propagare bolile plantelor se împart în :

-epifiţii-boli care se răspândesc repede pe suprafeţe mari, producând epidemii (ruginile grâului produse de speciile genului Puccinia, mana viţei-de-vie produsă de Plasmopara viticola).

-endemii-boli cu un areal limitat (râia neagră a cartofului produsă de Synchytrium endobioticum). După caracterul infecţiei, bolile plantelor se clasifică astfel:

4

-localizate-afectează numai o anumită parte a plantei (rădăcina, tulpina sau baza tulpinii, frunza, inflorescenţa, floarea, fructul, sămânţa) şi reprezintă marea majoritate a bolilor întâlnite. Ele au în general o acţiune cronică, de lungă durată, procesul parazitar desfăşurându-se de-a lungul întregii perioade de vegetaţie a plantelor; -generalizate-provoacă îmbolnăvirea întregii plante, cum ar fi de exemplu: virozele, traheobacteriozele, traheomicozele; ele reprezintă un număr mai redus de boli, dar mai grave;

-localizate dar cu efect generalizat-acţionează la nivelul sistemului radicular sau al bazei tulpinii, distrugând în general integritatea vaselor conducătoare sau a măduvei plantelor şi determină de fiecare dată ofilirea sau moartea plantelor. Exemple: traheobacteriozele-nervaţiunea neagră a frunzelor de varză, putregaiurile moi şi cancerul bacterian sau ofilirea bacteriană a tomatelor-produse de Xanthomonas campestris pv. campestris, Erwinia sp. şi Corynebacterium michiganense pv. michiganense sau traheomicozele produse de specii ale genurilor Fusarium, Verticilium, Diplodia etc. Bolile infecţioase constituie obiectul esenţial de studiu şi de cercetare al fitopatologiei. Reţinem că bolile plantelor întotdeauna au o natură cauzală, ele nu apar din senin şi în funcţie de acest aspect sunt infecţioase (dacă sunt produse de un patogen infecţios care trăieşte parazit pe planta gazdă) şi respectiv fiziologice dacă sunt cauzate de condiţii de mediu nefavorabile (factori perturbatori de nutriţie carenţe sau exces de macro şi microelemente, de apă, arşiţă, secetă, grindină, îngheţ, brumă, substanţe poluante, radiaţii, valori pH etc. Simptomele pot fi asemănătoare sau pot fi confundate, dar importantă este natura cauzală. Se mai cunosc bolile acute şi respectiv bolile cronice, bolile endemice şi respectiv epidemice, bolile localizate, bolile generalizate şi bolile localizate, dar cu efect generalizat. 1.2. Simptomele bolilor plantelor În vederea combaterii bolilor produse de diverşi patogeni trebuie mai întâi să fie corect identificată boala şi în special patogenul care a produs-o, adică să se stabilească diagnoza. Stabilirea diagnozei se face în funcţie de modificările suferite de plantă în urma îmbolnăvirii, denumite simptome, întregită de identificarea microscopică a patogenului. Patogenii provoacă în interiorul plantei o serie de modificări biochimice, citologice care sunt puse în evidenţă numai prin analize şi studii speciale, nesezizate de ochiul observatorului. Simptomele reprezintă modificări ce pot fi observate pe cale vizuală (coloraţii, decoloraţii, atrofii, hipertrofii), prin pipăiri (pustule de rugini, proeminenţele de pe fructele atacate de Xanthomonas campestris pv. pruni sau Stigmina carpophila (sin. Coryneum beijerinckii), ecidiile, stromele), prin gustul modificat al fructelor (fad, acru, amar) sau prin miros (înţepător de acid butiric, de mucegai, de trimetilamină-de peşte alterat). În funcţie de evoluţia procesului parazitar, simptomele se pot clasifica astfel:

5

- simptome incipiente sau de început al bolii; - simptome principale sau caracteristice bolii;

-simptome finale; -simptome ascunse sau latente

În cazul ciupercii Plasmopara viticola care produce mana viţei-de-vie, apariţia petelor de decolorare sau a petelor untdelemnii pe frunzele bazale, reprezintă simptomele incipiente. Apariţia în scurt timp a unui puf albicios de sporangiofori şi zoosporangi, reprezintă simptomul principal care confirmă diagnoza, iar arsura sau necrozarea ţesutului în dreptul petelor undelemnii, reprezintă simptomul final.

Simptome ascunse sau latente apar în cazul acţiunii virale atunci când manifestarea acestora este estompată din cauza factorilor de mediu, în special a temperaturilor ridicate.

În timpul patogenezei pe o plantă pot să apară mai multe simptome, dar nu toate ajută la stabilirea diagnozei, deoarece mulţi patogeni pot să-şi manifeste atacul prin simptome identice. Ca urmare a acestui fapt simptomele bolilor au fost grupate în vederea stabilirii diagnozei patogenului pe organele atacate ale plantei sau în interiorul acestora astfel: 1. SIMPTOME PRINCIPALE 2. SIMPTOME SECUNDARE

- INTERIOARE -EXTERIOARE-colorări, decolorări, ofiliriri, necroze, putregaiuri, modificări de organe, cancere, ciuruiri, pătări, nanism, atrofii. De exemplu, în cazul bacteriilor fitopatogene pe suprafaţa organelor atacate se formează o peliculă translucidă mucilaginoasă pe vreme umedă şi alb crustoasă pe vreme uscată care reprezintă exudatul bacterian. Ciupercile formează partea lor vegetativă-miceliul-în interiorul sau exteriorul plantei care va genera fructificaţiile asexuate şi sexuate ale ciupercii. Simptomele secundare, se află în legătură strânsă cu reacţia plantei gazdă la cauza bolii. Astfel, aceeaşi cauză, la diferite specii de plante poate povoca simptome diferite. Un exemplu, îl constitue Cucumber mosaic virus (sin. Marmor cucumeris), care produce pe frunzele de cucurbitaceae, simptom tipic de mozaic; la tomate, Cucumber mosaic in tomato (sin. Marmor cucumeris) determină atrofierea parenchimului foliar („frunze de ferigă la tomate”); la ardei, Cucumber mosaic in peper (sin. Marmor cucumeris) produce îndeşirea şi piticirea tufelor. Aceeaşi cauză în cazul aceleaşi plante gazdă în funcţie de condiţia climatică poate genera simptome diferite ca în cazul moniliozelor pomilor fructiferi seminţoşi care produc putregai brun pe vreme călduroasă şi umedă, putregai negru pe vreme umedă şi răcoroasă şi mumifiere pe vreme călduroasă şi umedă la început după care intervine o vreme călduroasă şi secetoasă. Simptomele secundare pot fi :

- Simptome secundare interne - Simptome secundare externe

Simptome secundare interne-reprezintă totalitatea modificărilor în structura şi funcţiile interne ale plantei, modificări citologice, histologice,

6

biochimice, fiziologice, care nu pot fi percepute cu organele de simţ, ci numai cu ajutorul aparaturii de laborator. Sunt frecvente, de exemplu, modificările membranei celulare, modificarea proceselor enzimatice, a fotosintezei, a respiraţiei, a temperaturii etc. Simptome secundare externe-se referă la modificări ale diverselor organe ale plantei atacate sau ale plantei în întregime şi nu necesită aparatură de laborator. Evidenţierea acestora se face cu ajutorul organelor de simţ, văzul, pipăitul, gustul, mirosul. Principalele simptome secundare exterioare sunt: ofilirea, modificarea de culoare, necrozele, atrofiile, hipertrofiile, nanismul, leziunile, pătările de culori diferite, provocarea de răni, apariţia de excrescenţe, cancere, putregaiuri, secreţii.

Ofilirea poate fi: ofilire fiziologică şi ofilire patologică. Ofilirea fiziologică-reprezintă dereglarea echilibrului hidric al plantei

sau pierderea turgescenţei celulelor plantei, în urma acţiunii unor factori de mediu: ca temperatura ridicată, seceta atmosferică, carenţa în macro- şi microelemente etc. Ofilirea patologică-reprezintă tot un dezechilibru hidric al plantei, dar determinat de localizarea unui patogen sau a unui complex de patogeni în vasele conducătoare ale acesteia pe care le înfundă, le distruge integritatea, descompune structura şi chiar produc putrezirea ţesuturilor bazale ale tulpinii, fiind caracteristică bolilor numite traheoze.

De exemplu, bacteriile Xanthomonas campestris pv. campestris, Erwinia chrysanthemi pv. zeae şi Corynebacterium michiganense pv. michiganense produc nervaţiunea neagră la varză, putregaiul moale la porumb şi respectiv ofilirea sau cancerul tomatelor datorită înfundării vaselor conducătoare cu exudatul bacterian, iar ciupercile Verticillium albo-atrum, Verticilium dahliae, Fusarium sp. produc aceleaşi simptome prin distrugerea sau înfundarea vaselor conducătoare libero-lemnoase la diverse specii de plante cultivate. Modificari de culoare se referă atât la colorări cât şi la decolorări. Decolorările-sunt simptome care caracterizează atacul virusurilor şi bacteriilor. Decolorările pot fi generalizate, afectând întreaga plantă şi se manifestă prin îngălbenirea părţilor verzi ale plantei, simptomul fiind denumit cloroză sau pot fi parţiale, fiind specifice virusurilor şi micoplasmelor care produc mozaicuri comune sau inelare. Colorările-se manifestă în special pe frunzele plantelor bolnave, mai rar pe fructe şi ramuri, putând fi provocate de diferiţi patogeni şi pot avea culori diferite: albe, galbene, brune, roşietice, negre (pătarea albă a frunzelor de tomate produsă de Septoria lycopersici, pete undelemnii produse de ciupercile din Clasa Oomycetes, pătarea roşie a frunzelor de prun produsă de Polystigma rubrum, pătarea brună a frunzelor de grâu produsă de Septoria tritici şi Stagonospora (sin. Septoria) nodorum, pătarea neagră a frunzelor de trandafir produsă de Diplocarpon rosae). Necrozele-se referă la moartea organului atacat sau al întregii plante gazdă, fiind determinat de sfârşitul raporturilor parazitare dintre patogen şi planta gazdă.

7

Din punct de vedere simptomatologic acest fenomen se prezintă sub forma unor ţesuturi brunificate (moarte) în majoritatea cazurilor de patogeneză. Atrofiile (hipoplaziile)-sunt reduceri ale dimensiunii normale ale unor organe ale plantei atacate sau chiar a plantei, aşa cum este de exemplu în cazul bolii frunză de ferigă la tomate, produsă de virusul Cucumber mosaic in tomato (sin. Marmor cucumeris), simptomul fiind reprezentat de îngustarea mezofilului foliolelor, rămînînd adesea numai nervura principală. Hipertrofiile (hiperplaziile) - reprezintă proliferarea haotică a ţesuturilor ca urmare a acţiunii enzimatice a patogenilor. Astfel, fructele tinere atacate de ciuperca Taphrina pruni sunt de 2-3 ori mai mari decât cele sănătoase, iar tuberculii de cartof atacaţi de Synchytrium endobioticum, pot prezenta tumori canceroase care depăşesc diametrul tuberculului sănătos. Nanismul (piticirea) plantelor atacate, se înregistrează atunci când întreaga plantă se abate de la datele biometrice normale. De exemplu, plantele tinere de floarea-soarelui atacate de ciuperca Plasmopara helianthi Novot. var. helianthi Novot., nu depăşesc 30% din înălţimea plantei sănătoase, iar plantele de grâu atacate de ciuperca Tilletia controversa (sin. Tilletia nanifica) nu depăşesc înălţimea de 35 cm. Tot nanism se înregistreză şi în cazul atacului realizat de Cucumber mosaic in tomato (sin. Marmor cucumeris) la tomate, Cucumber mosaic in peper la ardei, tutun sau de către micoplasmă la grâu, orz sau tomate. Leziuni, răni, cancere-sunt frecvente pe ramuri, fructe şi alte organe ale plantei gazdă. Leziunile de pe ramurile atacate sunt cele mai tipice, în acest caz scoarţa este descompusă de parazit, iar prin uscare apar răni deschise sau cancere deschise. Marginea rănii deschise se suberifică şi tinde să acopere leziunea, cum este cazul la cancerul deschis al pomilor fructiferi produs de Nectria galligena. Apariţia de cancere deschise mai este cauzată şi de Xanthomonas campestris pv. pruni pe ramurile de prun, Corynebacterium michiganense pv. michiganense pe tulpinile de tomate, Streptomyces scabies pe tuberculii de cartof.

Secreţii pe suprafaţa plantei-cele mai frecvente sunt cele determinate de activitatea parazitară a bacteriilor fitopatogene. Acestea lasă pe suprafaţa atacată un exudat translucid, mucilaginos sub forma unei pelicule strălucitoare atunci când higroscopicitatea din atmosferă este mare, iar pe timp uscat exudatul bacterian se deshidratează şi se prezintă la locul de atac sub forma unei cruste albicioase.

Sunt şi situaţii când unele ciuperci, cum ar fi Stigmina carpophyla sau Coryneum beijerinckii provoacă pe ramurile de sâmburoase atacate, secreţia unor gome (cleiuri).

1.3. Pagube şi pierderi

1.3.1. Relaţii între simptome, pagube şi pierderi Informaţia obiectivă în materie de pagube şi pierderi este în general complexă şi cel mai adesea nu poate fi exprimată de o funcţie matematică simplă. Printre parametrii de considerat în acest caz menţionăm în special

8

caracterul mai mult sau mai puţin spectacular al simptomelor şi stadiul de dezvoltare al culturii unde ele sunt observate. La cereale, bolile frunzelor care rămân localizate în partea inferioară a plantei pot fi fără conseciţe defavorabile asupra producţiei. Din contră, o rugină a cerealelor (Puccinia graminis) ale cărei pustule nu ocupă decât 1% din suprafaţa foliară, creşte transpiraţia cu 38% creând un deficit în apă care, în unele stadii de dezvoltare poate afecta sensibil cantitatea şi calitatea producţiei. Există de asemenea fenomene de compensaţie care fac ca până la un anumit nivel, suprimarea unei părţi a aparatului de producţie nu diminuează valoarea producţiei (fructe mai puţin numeroase, dar mai mari, diminuarea densităţii cerealelor compensată de o producţie individuală pe plantă mai mare, etc.). Tipul de producţie (culturi comerciale, culturi de subsistenţă în regiuni neindustrializate, culturi de legume sau plantaţii de pomi fructiferi familiale în regiunile industrializate, grădini de agrement) trebuie de asemenea să fie luate în considerare. Câteva pete superficiale de pătarea cafenie a fructelor la măr sau păr (produse de ciuperci ascomicete ale genului Venturia) într-o plantaţie de agrement, reprezintă un simptom şi constituie o pagubă în raport cu un fruct «perfect», dar nu o pierdere, căci acest fruct este comestibil. Din contră, într-o plantţie destinată producţiei comerciale, aceste pete induc o declasare a valorii de piaţă a fructelor (ceea ce constituie o pierdere) căci aspectul lor este mai puţin apreciat de consumator şi conservarea lor este mai puţin bună. De altfel, dacă leziunile superficiale realizate de Venturia inaequalis sunt invadate ulterior de paraziţi secundari (Trichotecium, Monilinia), fructele putrezesc şi devin necomestibile. Există însă şi consumatori mai pretenţioşi din punct de vedere ecologic şi care caută pe piaţă fructe cu pete de Venturia inaequalis, care chiar dacă sunt mai mici şi mai puţin aspectuoase au un preţ de două ori până la de două ori şi jumătate mai mare decât fructele foarte aspectuoase, datorită conţinutului foarte redus sau lipsă, în rezidii toxice. Prezenţa substanţelor toxice poate de asemenea devaloriza produsul, a cărui calitate ar fi excelentă de altfel: micotoxine (produse de diferite specii Fusarium), aflatoxine (substanţe cancerigene produse de Aspergillus flavus, la arahide, porumb, etc.), toxine produse de cornul secării Claviceps purpurea la cereale, eventual rezidii de pesticide, mai ales la legume şi fructe consumate în stare proaspătă, etc. 1.3.2. Aprecierea pagubelor şi pierderilor Noţiunea de pierdere este adesea dificil de apreciat. teoretic este vorba de compararea unei situaţii de fapt (alterări sau pagube corespunzând la un anumit nivel de pierderi) cu o situaţie ideală (absenţa pierderilor) care este adesea tehnic imposibil de reprodus la o scară mare. Este un efect particular dificil, de a obţine în natură martori de referinţă valabili, cum s-ar zice plante sănătoase, a căror istorie se cunoaşte cu certitudine şi la care se poate estima producţia potenţială, integrând-o într-un plan de probe purtate pe locuri, epoci şi experimentatori diferiţi.

9

Aprecierea pierderilor în raport cu o producţie potenţială teoretică se face experimental, realizând o scară limitată, de încercări de protecţie totală (efectuate independent de rentabilitatea lor economică sau de impactul lor asupra mediului înconjurător) care permite estimarea nivelului maxim pe care-l poate atinge o producţie vegetală în absenţa tuturor cauzelor dăunătoare. Rezultatele trebuie adesea să fie interpretate cu prudenţă, date fiind riscurile interacţiunii unui tratament cu diverşi factori concurând la formarea producţiei (efecte asupra fiziologiei plantei, efectul insecticid al fungicidelor, efectul fungicid al insecticidelor, etc.). Protecţia totală nu poate fi aşteptată la ansamblul culturilor, atât din raţiuni de non-rentabilitate economică decât din cauza pericolelor care ar rezulta pe plan ecologic. De aceea una dintre primele griji ale protecţionistului plantelor trebuie să fie stabilirea pragurilor de toleranţă, dedesubtul cărora nivelul pierderilor poate fi acceptat şi deasupra cărora este indicat să se intervină în vederea reducerii. Bineînţeles că o cultură crescută într-un loc separat, în timp sau în spaţiu dintr-o cauză de potenţiale pagube (ca importul unei plante fără paraziţii săi într-o nouă zonă geografică), rapiditatea şi intensitatea creşterii schimburilor internaţionale, cât şi intensificarea culturilor şi extinderea zonelor cultivate în cursul ultimelor decenii, au redus considerabil izolarea geografică sau cronologică (exemplu: transportul patogenului ruginii arborelui de cafea din Africa în America de Sud în anul 1970, fiind 250 de ani de când fusese introdusă cultura arborelui de cafea în acest continent. În unele cazuri excepţionale s-a putut practica eradicarea unui patogen într-o regiune determinată. Astfel în 1927, Florida a reuşit să elimine de pe întreg teritoriul său o bacterie parazită a citricelor (Xanthomonas citri) care fusese introdusă aici accidental în 1911; acest rezultat nu a fost realizat decât printr-un efort considerabil şi cu preţul distrugerii unei bune părţi din culturile existente (20 milioane arbori). Noile suşe ale bacteriei au fost observate în Florida în 1983 şi o a doua tentativă de eradicare este în curs de desfăşurare. 1.3.3. Diferitele tipuri de pierderi Se pot distinge pierderile potenţiale de pierderile reale. Pierderile potenţiale sunt cele care ar fi înregistrate dacă nu s-ar face nici o intervenţie în vederea protejării culturilor şi produselor lor. Pierderile reale sunt cele care sunt efectiv observate, şi nu împiedică punerea în practică a metodelor de protecţie.

- Tipuri de pierderi: primare: afectând producţia propriu-zis prin diminuarea cantităţii producţiei şi creşterea costurilor de prod. urmare a eventualelor tratamente, reamplasări etc.

PIERDERI DIRECTE secundare: afectând potenţialul de producţie (la nivelul producţiei) prin:-contaminare, slăbirea sau suprapresiunea producţiilor sau culturilor subsecvente

-creşterea costului de producţie al culturilor

10

(ex. Dezinfectarea solului) PIERDERI INDIRECTE -pierderi la conservare la producător; -pierderi la negocianţi -pierderi la consumatori -încărcare pentru colectivitate şi mediul înconjurător (cost social).

1.3.4. Aspectul financiar al pierderilor de produse agricole

Principala grijă a producătorului agricol şi a agronomului constă în a produce. Dar nu la orice preţ: producţia trebuie să fie economic şi/sau social rentabilă. Formarea preţului produselor agricole, atât la nivele micro-economice cât şi macro-economice este supusă la constrângeri cantitatea de produse agricole disponibile şi preţul lor neconstituind variabile independente. Un exemplu mai concludent îl reprezintă producţia de floarea-soarelui care a înregistrat pierderi de până la 30 % din producţie ca urmare a atacului ciupercii Botrytis cinerea, atac favorizat de toamnele ploioase (vezi anuarul statistic-evoluţia preţului la ulei şi a producţiei; în anul 1999, preţul la floarea-soarelui a suferit o scădere însemnată ca urmare a producţiilor mari înregistrate în ARGENTINA, floarea-soarelui fiind cotată la bursă şi respectând legea cererii şi ofertei). De asemenea seceta din 2007 a determinat aproape dublarea preţului la uleiul de floarea-soarelui. În regiunile cu o agricultură de subzistenţă presiunea demografică, creşterea populaţiei a extins plantele de cultură în zone unde condiţiile ecologice sau edafice defavorabile le fac mai sensibile la bolile şi dăunătorii din toate ordinele. 1.3.5. Importanţa socio-economică a protecţiei plantelor Plantele fiind la baza transformării energiei solare în energie biologică, rezultă că tot ceea ce atinge producţia plantelor constituie unul dintre polii esenţiali ai activităţii umane şi se repercutează pe ansamblu la biosferă. Agricultura raţională în sens larg vizează obţinerea de la natură a unui maxim (alţii ar zice un optim) de produse utile, totodată menţinând într-un fel permanent capacitatea sa de producţie. Ea situează acest obiectiv general într-un context economic (probleme de rentabilitate mai mult sau mai puţin (logue echeance), ecologice (acţiune asupra mediului) şi social (sănătate publică, viaţă rurală. Conceptul «Protecţia plantelor» se raportează la gestiunea diferitelor producţii vegetale (câmpuri, pajişti, păduri, sere, domenii acvatice, etc.) în vederea protejării împotriva factorilor care pot direct sau indirect altera cantitatea sau calitatea produsului cercetat (seminţe, fructe, flori, frunze, rizomi, rădăcini, lemn, fibre, dar şi vegetaţia fixatoare de dune, păduri anti-eroziune, plantaţii ornamentale sau urbane, etc.). Acest concept ia de asemenea în considerare toate efectele pe care intervenţiile puse în practică în cadrul acestei gestiuni le pot avea asupra perenităţii producţiei considerate. El trebuie aplicat

11

de o manieră specifică la fiecare tip de cultură: culturi de subzistenţă, culturi industriale, culturi extensive sau intensive, culturi temperate, tropicale sau subtropicale, culturi anuale sau perene, culturi sub sticlă sau în aer liber. Se poate spune că aplicarea practică a principiilor producţiei plantelor va fi strâns legată de condiţiile particulare ale fiecărei culturi în parte. Va trebui din acest punct de vedere cerută o atenţie particulară la repercursiunile, adesea imprevizibile, intervenţiile preventive sau curative susceptibile de a fi puse în practică la diferite nivele de producţie şi de conservare a produselor vegetale. În ţările în curs de dezvoltare, de exemplu, nevoile sunt atât de mari încât ar fi necesară creşterea producţiei. Trebuie uneori evitată transformarea brutală a culturilor de subzistenţă diversificate în monoculturi care ar risca să fie subiecte pentru ravagii catastrofice ale paraziţilor specifici fără ca să se dispună de mijloace tehnice sau financiare pentru combaterea acestora. Totodată să avem în vedere dificultăţile de creştere a suprafeţelor cultivate, atât din raţiuni economice cât şi ecologice, intensificarea culturilor şi limitarea pierderilor de toate tipurile constituie în prezent principalele mijloace de reducere a problemelor subalimentării. Intensificarea culturilor, în ţările în curs de dezvoltare (revoluţia verde începută de BORLAUG în America Latină) permite creşterea randamentelor în special prin înlocuirea noilor soiuri, utilizarea îngrăşămintelor, irigarea, lupta împotriva buruienilor, bolilor şi prădătorilor. Această intensificare pune adesea în unele cazuri probleme economice şi sociale (necesitatea unor investiţii importante, creşterea şomajului, etc.). Se pare că pe o perioadă scurtă, metoda cea mai eficace de creştere a soldului utilizabil în produse vegetale ar consta în reducerea pagubelor în curs la o cultură şi a pierderilor suferite în timpul depozitării, transportului, conservării. Se estimează că pe plan mondial, 40 % din producţia vegetală potenţială este sustrasă utilizării de către om. Nivelul real al pierderilor în curs variază în funcţie de natura plantei, tipul de cultură şi stadiul mai mult sau mai puţin avansat al tehnicilor de producţie şi de conservare. Într-o ţară ca Franţa se estimează la 15 % nivelul pierderilor cauzate de boli şi dăunători. Dar sunt ţări în curs de dezvoltare care plătesc un greu tribut acestei risipe de resurse, s-ar putea spune din acest punct de vedere că în ţările industrializate, trebuie produs mai puţin şi pierdut puţin, în timp ce în ţările mai puţin industrializate, trebuie pierdut puţin şi produs mult. Estimarea pierderilor medii la diferite culturi din zone geografice mai puţin industrializate dau valori variind între 25 % - 60 %. Dată fiind importanţa acestor pierderi măsurile simple cum ar fi selecţia sanitară, pot da creşteri de producţie spectaculare în cazul patogenilor cartofului, ai florii-soarelui, virusul mozaicului maniocului, virozele napului dulce. Impactul ecologic al substanţelor utilizate în protecţia plantelor se manifestă foarte variat, de la poluarea mediului şi regăsirea rezidiilor toxice în produsul finit, până la poluarea pânzei de apă freatică, apariţia rezistenţei la pesticide, cu influenţe nefaste asupra sănătăţii populaţiei.

12

TEST DE EVALUARE

1. Ce înţelegeţi prin noţiunea de boală? Răspuns:

Prin boală se înţelege orice tulburare ce are loc în structura şi funcţiile unui organism vegetal, care se manifestă prin modificări biochimice, fiziologice, citologice, histologice şi anatomo-morfologice care afectează capacitatea de producţie şi de reproducere a plantei.

2. Care sunt criteriile după care s-a realizat clasificarea bolilor plantelor?

Exerciţii Exemplu rezolvat

1) Ce reprezintă simptomele bolilor ? a) modificarea culorii b) atrofii, hipertrofii; c) modificarea gustului (gust fad, acru, amar); d) modificarea mirosului (miros înţepător de acid butiric, de mucegai,

de trimetilamină-de peşte alterat e) modificarea aspectului la pipăit Răspuns: a), b), c), d), e)

De rezolvat: 2) În funcţie de evoluţia procesului parazitar, simptomele se pot clasifica în: a) simptome incipiente sau de început al bolii; b) simptome principale sau caracteristice bolii;

c) simptome finale; d) simptome secundare;

e) simptome ascunse sau latente; Răspuns: .......................

3) Care este diferenţa dintre pagube şi pierderi? 4) Enumeraţi tipurile de pierderi. 5) Comentaţi importanţa socio-economică a protecţiei plantelor. 6) Care este aspectul financiar al pierderii de produse agricole?

13

Tema 2 SIMPTOMATOLOGIA, EPIDEMIOLOGIA BOLILOR PLANTELOR,

IDENTIFICAREA ŞI CARACTERIZAREA PATOGENULUI SAU A NATURII CAUZALE

Unitatea de învăţare 1: Virozele plantelor Obiectivele temei :

-Prezentarea definiţiei virusurilor şi a modului de infecţie, proprietăţile fizice chimice şi biologice ale virusurilor, mod de transmitere, tipurile de simptome şi nomenclatura virusurilor; -Prezentarea diferitelor şi multiplelor tulburări şi modificări pe care le produc virozele în structura şi funcţiile unei plante -Cunoaşterea tipurilor de viroze şi a naturii lor cauzale, respectiv a virusurilor care le produc; -Înţelegerea cunoşterii tipurilor de simptome externe, un rol hotărâtor în identificarea şi diagnosticarea virozelor plantelor; -Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de virozele plantelor Timpul alocat temei : 2 ore Bibliografie recomandată :


14

Rezumatul temei Tema este une complexă şi ea cuprinde referiri la caracterele generale

ale virusurilor şi únele simptome reprezentative de recunoaştere a virozelor cauzate plantelor, la caracterele generale ale micoplasmelor dar şi prezentarea unor micoplasme reprezentative precum şi caracterele generale ale bacteriilor, a simptomelor produse de atacul bacteriilor şi a câteva bacterioze mai reprezentative întâlnite în activitatea practică. Atât virusurile cât şi micoplasmele au însuşiri asemănătoare pornind de la dimensiunile lor extrem de reduse şi de unde rezultă însuşiri cum ar fi: electronomicroscopicitatea, ultrafiltrabilittea şi multiplicarea. Bolile cauzate şi de virusuri şi de micoplasme sunt boli cu acţiune generalizată sau cu acţiune sistemică, modificările produse putând fi chiar până la nivelul genomului şi de multe ori iremediabile. Pentru realizarea infecţiilor virusurile dar şi micoplasmele au nevoie de vectori care să le inoculeze sau să le transmită. Simptomele virale pot avea manifestare externă, dar în únele cazuri simptomele pot fi mascate sau latente. Sunt prezentate virozele cele mai frecvente şi cu pierderile cele mai mari la cereale, la leguminoase pentru boabe, la cartof, la sfeclă, la tutun, la tomate, la pomii fructiferi şi la viţa-de-vie. În ceea ce priveşte micoplsmozele sunt prezentate simtomele caracteristice cum ar fi cele de proliferare, stolbur sau boala albastră, cloroză, virescenţă, filodie. Mai există şi alte tipuri de simptome cum ar fi flavescenţa aurie la viţa-de-vie, piticirea porumbului ş.a. Vectorii principali ai micoplasmelor sunt cicadele.

Bacteriile se deosebesc de celelalte două categorii de patogeni prin structura mai complexă, prin dimensiunile mai mari, prin formă, prin prezenţa cililor sau flagelilor, prin prezenţa exudatului bacterian, mucilaginos pe vreme umedă şi alb crustos pe vreme uscată, prin simptomele caracteristice, dar şi prin condiţiile specifice de umiditate ridicată şi temperaturi moderate de care au nevoie pentru înmulţire, evoluţie, patogeneză şi răspândire. Simptomele caracteristice atacului bacteriilor pot fi reprezentate de putregaiuri moi sau umede, de ofiliri, de ciuruiri ale frunzelor, de hidroze, de decolorarea frunzelor sau a altor organe, de necroze sau arsura frunzelor, de cancere sau tumori. Unele viroze, micoplasmoze şi chiar bacterioze datorită pierderilor mari de producţie împinse uneori până la compromiterea culturilor sunt încadrate în lista patogenilor de carantină fitosanitară, fiind tehnologic foarte greu de combătut şi doar focul poate limita arealul lor de patogenitate. Este prezentat atacul unor bacterii asupra unor plante de cultură şi respectiv rezultatul acestui atac reprezentat de bolile pe care le produc cum ar fi: Pseudomonas syringae p.v. lachrymans care cauzează Pătarea unghiulară a frunzelor de castraveţi; Xanthomonas campestris p.v. phaseoli cauzează Arsura comună a fasolei; Xanthomonas campestris p.v. pruni cauzează Pătarea şi ciuruirea frunzelor de sâmburoase; Xanthomonas campestris pv. Juglandis cauzează Arsura bacteriană a nucului; Corynebacterium michiganense pv. Michiganense cauzează Cancerul bacterian al tomatelor; Agrobacterium tumefaciens, Agrobacterium radiobacter. var tumefaciens cauzează Cancerul bacterian al pomilor fructiferi şi ariceala viţei-de-vie; Erwinia carotovora. subsp. atroseptica cauzează Înnegrirea bazei tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor de cartof; Erwinia carotovora subsp. carotovora cauzează Putregaiul umed al

15

morcovului; Erwinia amylovora cauzează Arsura merilor, perilor şi gutuilor sau focul bacterian al rosaceelor; Erwinia chrysanthemi pv. zeae cauzează Putregaiul moale al tulpinilor de porumb.

Diagnosticul cel mai corect se poate pune după examenul microscopic şi încadrarea bacteriei în categoria celor gram pozitive sau gram negative, acidorezistente sau neacidorezistente, sporogene sau asporogene.

2.1. Virozele plantelor

Stiinţa care se ocupă cu studiul virusurilor şi a bolilor produse de acestea (viroze), la plante, animale, om, se numeşte virusologie.

Virusurile sunt patogeni infecţioşi ai plantelor, animalelor, omului şi bacteriilor, care se caracterizează prin diferenţe fundamentale atât din punct de vedere structural, cât şi fiziologic, de microorganismele procariote şi cu atât mai mult de cele eucariote.

Tipul de organizare la virusuri este acelular, iar posibilitatea de existenţă a virusurilor se manifestă sub două forme :

- extracelular, virusul este numit virion, particulă virală sau corpuscul elementar şi corespunde particulei virale mature, complete, infecţioase.

Virionul este forma în care virusul se găseşte la sfârşitul procesului de replicare în celula plantei gazdă şi sub care este eliberat în mediul exterior.

- intracelular, în urma pătrunderii virusului într-o celulă prin procesul de infecţie, structura virionului este profund modificată, în sensul că genomul viral este liber în celula plantei gazdă şi pregătit să se replice şi să fie* transcris; acest stadiu reprezentat de genomul viral liber, lipsit de învelişul proteic poartă numele de virus vegetativ.

Virusurile prezintă proprietăţi fizice, chimice, biologice. 2.1.1. Proprietăţile fizice principale sunt forma, dimensiunile şi structura particulei virale.

Morfologia şi dimensiunile virusurilor sunt analizate întotdeauna pornind de la virion care este unitatea morfo-funcţională completă, matriţă infecţioasă reprezentată de stadiul extracelular viral.

Forma virionilor poate fi: sferică, cilindrică, bastonaş rigid sau flexibil (virusul mozaicul tutunului-VMT) paralelipipedică, piramidală, bipiramidală, filamentoasă, decaedrică, dodecaedrică, icosaedrică, etc.

Dimensiunile particulelor virale variază de la 17-1720 mµm cele filamentoase putând ajunge chiar până la 2000 mµm. În funcţie de formă şi dimensiunile sunt diferite. În cazul virusurilor cu formă globuloasă diametrele particulelor variază de la 25 la 70 nm sau mµm uneori chiar până la 300 nm ceea ce corespunde cu diferenţe în volum de 10.000 ori, în timp ce la formele filamentoase, mai mult sau mai puţin flexuaoase lungimile sunt cuprinse între 50 şi 2000 nm sau mµm.

Cu toată diversitatea de mărime şi formă a virusurilor, acestea prezintă un model general de structură, fiind alcătuite din doi constituenţi esenţiali: genomul viral şi capsida proteică şi un constituent neesenţial care poate lipsi la unele virusuri, reprezentat de învelişul extern viral (peplos).

Genomul viral este constituit numai dintr-un singur acid nucleic (ARN sau ADN), niciodată ambii acizi nucleici esenţiali la acelaşi virus. Majoritatea

16

virusurilor fitopatogene au genomul viral constituit din ARN, acestea fiind ribovirusuri, existând şi câteva excepţii la care genomul este reprezentat de ADN (geminivirusurileşi caulimovirusurile).

Genomul viral este responsabil de infecţiozitatea virionului, conţine toată informaţia genetică necesară pentru a asigura atât replicarea sa, cât şi pentru devierea activităţiilor metabolice ale celulei gazdă spre sinteza tuturor constituenţiilor virali.

Capsida virală este alcătuită din una sau câteva tipuri de molecule proteice şi reprezintă învelişul proteic care acoperă de jur împrejur genomul viral, ce favorizează fixarea şi pătrunderea virusului în celula gazdă.

Proteinele capsidale împreună cu genomul viral alcătuiesc nucleocapsida virală.

2.1.2. Proprietăţi chimice sunt reprezentate de compoziţia chimică a capsidei, a acidului nucleic şi a altor constituenţi. Ca elemente chimice, particulele virale conţin carbon, oxigen, hidrogen, azot, fosfor, glucide şi puţină cenuşă. Biotropismul pozitiv este proprietatea virusurilor de a se multiplica numai în celulele vii atât vegetale, cât şi animale.

Elecronomicroscopicitatea este însuşirea virusurilor de a putea fi observate, studiate, măsurate doar cu ajutorul microscopului electronic.

Ultrafiltrabilitatea este determinată de dimensiunile submicroscopice ale virionilor, aceştia putând trece prin porii filtrelor bacteriene dacă au dimensiuni până la 700 mµm sau nm.

Cristalinitatea. Virusurile sferice, se prezintă sub formă de cristale adevărate: virusul piticirii şi îndesirii tomatelor poate fi obţinut sub formă de cristale rombice dodecaedrice, iar virusul mozaicului galben al napului sub formă de octaedri bipiramidali. Masa moleculară a genomului diferitelor virusuri variază de la 1,2-1,8x106daltoni până la 200x106daltoni (1 dalton-1D=1,672649x10-24g). După numărul de nucleotide existente în molecula de acid nucleic, mărimea genomului viral ARN exprimată în kb, variază între 7-20 kb (1kb=103pb; pb=nr. de nucleotide sau de perechi de nucleotide). Diluţia limită indică gradul de diluţie pe care-l poate suporta sucul extras din plantele bolnave până ce îşi pierd capacitatea de infecţie. La virusul Y al cartofului diluţia limită este de 1:100, iar la mozaicul comun al tutunului poate ajunge până la 1:1.000.000.

Influenţa pH–ului. Virusurile rămân stabile numai între anumite limite ale concentraţiei ionilor de H şi se inactivează la anumite valori pH. Temperatura de inactivare este valoarea minimă la care sucul infecţios păstrat timp de 10 minute, îşi pierde total capacitatea de infecţie. Această temperatură , denumită punct de inactivare termică variază de la 42 oC până la 93 oC, majoritatea virusurilor având punctul limită la 55- 57 oC.

Rezistenţa la presiune a virusurilor este foarte mare. Virusul ozaicului tutunului îşi pierde capacitatea de infecţiozitate şi proprietăţile serologice la 8000 de atmosfere. Sarcina elactrică a virusurilor este în general negativă, la electroforeză virusurile se îndreptă spre anod (+).

17

Inhibarea infecţiozităţii reprezintă fenomenul de pierdere ievesibilă a infecţiozităţii. În cazul extractelor din plante viroticeinhibarea se obţine prin folosirea unor produse proteice de origine animalăca laptele, zerul, precum şi tripsina sau ribonucleza care formează cu virusurile complexe neinfecţioase. Stabilitatea în suc celular reprezintă timpul scurs de la extragerea sucului cu particule virale până la pierderea capacităţii de infecţie şi poartă denumirea de rezistenţă sau longevitate in vitro. Acestă însuşire variază în funcţie de virus, de la câteva ore până la mai mulţi ani. 2.1.3. Proprietăţi biologice sunt reprezentate de reacţiile serologice şi sinteza de particule virale noi pe baza informaţiei genetice adusă de genomul viral în celula plantei gazdă. Reactiile serologice se stabilesc între suspensia virală şi antiserul specific, care conţine anticorpi şi sunt în general reacţii de precipitare sau aglutinare. În cazul sucurilor vegetale reacţia ar reprezenta ceva intermediar între aceste două aspecte. Specificitatea reacţiei îşi găseşte aplicare în identificarea rapidă a virusurilor şi stabilirea legăturilor de înrudire serologică ale virusurilor. Însuşirea esenţială a virusurilor o constituie multiplicarea lor în interiorul celulelor pe care le parazitează ca paraziţi obligaţi. Replicarea virusurilor este obligatorie într-o celulă gazdă vie pornind exclusiv de la informaţia genetică existentă în genomul viral. Pentru sinteza componentelor structurale virale, virusurile folosesc atât sistemul enzimatic Lipmann (care cuprinde enzime implicate în producerea de energie, în utilizarea de ARN-t şi a ribozomilor celulari în biosinteze şi în procesul de respiraţie celulară), cât şi aparatul structural al celulei gazdă. Aceste proprietăţi biologice ale virusurilor subliniază caracterul particular, original al acestora şi definesc parazitismul absolut (strict) intracelular, de nivel genetic, caracteristic numai virusurilor şi nemaiîntâlnit la alte grupe de microorganisme. Odată cu infectarea unei celule cu un virus, metabolismul celular este deviat în sensul producerii particulei virale noi (progene), pe baza baza informaţiei genetice adusă de genomul viral în celula respectivă. După pătrunderea virusului în celula gazdă, procesele de sinteză a metaboliţilor esenţiali vor continua o perioadă de timp, deoarece ei vor fi utilizaţi în cursul replicării virale la producerea constituenţilor virali. 2.1.4. Transmiterea virusurilor fitopatogene de la o plantă la alta se realizează prin mai multe metode:

- pe cale mecanică; - prin grefe sau altoiri între plante sau între planta infectată şi cea test; - prin intermediul organelor de înmulţire vegetativă (bulbi, tuberculi,

stoloni, butaşi etc) sau generativă (seminţe) şi chiar prin polen; - prin intermediul vectorilor care pot să fie: a) vectori vegetali - ciuperci (Polymyxa, Olpidium, Synchytrium) sau prin cuscută;

b) vectori animali - nematozi, afide, cicade, acarieni, musculiţa albă, diverse alte specii de insecte.

2.1.5. Simptomele produse de virusuri la plante

18

În urma pătrunderii în plante, virusurile transmit informaţii genetice eronate care produc modificarea metabolismului normal al gazdei şi ca urmare se înregistrează transformări radicale în morfologia, anatomia şi fiziologia plantelor infectate. Simptomele datorate infecţiilor virale pot fi foarte diversificate mergând de la mozaicuri, marmorări, îngălbenirea frunzelor până la piticirea sau la malformarea plantelor sau organelor (atrofii-frunze de ferigă la tomate, rizomania sfeclei sau hipertrofii cazul mozaicului castraveţilor) trecând spre necroze mai mult sau mai puţin aşteptate care în rare cazuri pot provoca moartea indivizilor infectaţi. Simptomatologia virozelor include pe lângă modificările morfologice şi modificări histologice, fiziologice, biochimice, etc.

La nivel subcelular fitovirusurile pot induce modificări variate cum ar fi: proliferarea membranelor, modificarea organitelor (mitocondriilor, cloroplastelor, nucleului), acumularea incluziunilor specifice sau a agregatelor paracristaline a particulelor virale. Cloroza se manifestă pe frunze sau pe întreaga plantă prin pete de decolorare, care sunt mai mult sau mai puţin accentuate în funcţie de gradul de distrugere al cloroplastelor (ex. Plum-pox). Necroza se manifestă prin mortificarea diferitelor ţesuturi sau organe, care capătă o culoare brun închis. Necrozele apar sub formă de puncte, de dungi sau pete (ex. Streakul solanaceelor). Mozaicul este cel mai frecvent şi mai caracteristic simptom pentru viroze, manifestându-se sub forma unei alternanţe de zone ale frunzei colorate în verde închis cu zone verzi-gălbui sau galbene, care contrastează cu verdele normal al frunzei. Mozaicul devine mai evident când frunzele se privesc în transparenţă (mozaicul tutunului, mozaicul sfeclei). Pătările inelare sunt caracteristice unui grup de virusuri care atacă plantele lemnoase şi ierboase şi se manifestă sub formă de pete cloroticesau necrotice de formă circulară (exemplu pătarea inelară a frunzelor de prun şi sau plum-pox-ul). Deformările de organe definesc catgoria de simptome care se referă la atrofii sau reduceri de organe („frunze de ferigă“ la tomate) şi hipertrofii sau mărirea exagerată a unor organe (mozaicul cucurbitaceelor). Alteori frunzelor pot fi încreţite, încovoiate, răsucite sau apar sub forme în evantai. În unele cazuri pe frunze apar enaţiuni sub forma unor excrescenţe pe nervuri sau între nervuri sau epinastii adică încovoierea limbului către baza peţiolului. Simptome tulpinale (nanismul sau piticirea). Este cea mai frecventă formă de apariţie la plantele atacate de către virusuri şi constă în încetinirea accentuată a ritmului de creştereşi scurtarea evidentă a internodurilor. Plantele apar mai scunde, pitice, cu nodurile apropiate sau cu frunzele grupate „în rozetă”. Simptomele florale. Apar sub formă de pete pe petale sau pe perigonu florilor la lalelele virotice. Tot la lalele se mai observă apariţia unor dungi de îngălbenire pe frunze pe direcţia nervurilor principale şi piticire sau nanism la nivel tulpinal.

19

Simptome pe fructe. Se manifestă sub formă de pete inelare sau sub formă de vărsatul fructelor la prun şi cais (plum-pox-ul) sau sub formă de pete rugoase (mozaicul castraveţilor) sau de pietrificarea fructelor la păr. Simptome ale sistemului radicular. Sunt mai puţin cunoscute şi se manifestă prin necrozarea şi distrugerea rădăcinilor fapt care duce inevitabil la vestejirea plantelor. În alte cazuri rădăcinile au dimensiuni reduse sau pot fi stimulate în creştere realizându-se o îndesire accentuată a acestora ca la rizomania sfeclei. Lipsa simptomelor. Există situaţii când unele virusuri nu produc simptome aparente ele fiind denumite virusuri latente. Plantele care nu prezintă simptome vizibile în cazul atacului unor virusuri prezintă toleranţă faţă de acestea şi se numesc plante purtătoare fără simptome. Mascarea simptomelor. Unele plante atacate de virusuri sub influenţa unor condiţii climatice specifice (temperaturi ridicate sau pe timpul iernii temperaturi săzute) prezintă dispariţia temporară a simptomelor (cazul plum-pox-ului sau a virozelor la cereale). 2.1.6. Clasificarea virusurilor. Comitetul Internaţional de Taxonomie a Virusurilor (sintagma engleză: ICTV) a stabilit în anul 1987, la Edmonton în Canada, un sistem actual de clasificare al virusurilor, care cuprinde peste 1400 de virusuri patogene pentru om, animale, plante, bacterii, etc. Acest sistem de clasificare este mult simplificat, renunţându-se la taxonii superiori, păstrându-se doar cei de familie, subfamilie, gen, subgen şi specie. Nomenclatura virusurilor. Clasificarea actuală care se axează pe definirea familiilor, genurilor şi speciilor de virusuri, trebuie să respecte următoarele reguli de nomenclatură, care au fost propuse de Comitetul Internaţional de Taxonomie Virală (ICTV):

- nomenclatura este internaţională -s-a stabilit utilizarea unei nomenclaturi latine în definirea unor taxoni

cu adăugarea sufixului viridae pentru familii, virinae pentru subfamilii, virus pentru gen; se recomandă menţinerea numerelor latine existente.

- la virusuri nu se utilizează nomenclatura binominală; -denumirea virusurilor este dată în limba engleză; -fitovirusurile la nivel de specie sunt caracterizate cu ajutorul

criptogramelor formate din 4 perechi de simboluri: -prima pereche: tipul acidului nucleic şi numărul de lanţuri de acid

nucleic (R=ARN; D=ADN/1 =acid nucleic monocatenar; 2=acid nucleic bicatenar;

-a doua pereche: greutatea moleculară a acizilor nucleici (x10-6) şi procentul de acid nucleic în particulele virale.

-a treia pereche: forma particulei şi forma nucleocapsidei (S=sferică, E=alungită, U=alungită cu cap rotunjit, X=complexă). În cea mai mare parte a cazurilor, în absenţa tecii externe a capsidei, particula şi nucleocapsida sunt confundate.

-a patra pereche: tipul de gazdă (A=alge, B=bacterii, F=fungi sau ciuperci) şi vectorii (I=nevertebrate, M=micoplasme, S=fanerogame, Ac=acarieni, Al=aleurode, Ap=afide, Au=cicade, Cc=coccide, Cl=coleoptere,

20

Fu=fungi, Ne=nematozi, Ps=psilide, Th=tripşi, Ve=vector necunoscut, O=fără vector definit). Criptograma virusului mozaicului tutunului este: R/1: 2/5: E/E: S/O. Dacă o proprietate este necunoscută se înlocuieşte semnul corespunzător printr-un asterisc.

Nu se acceptă întocmirea de criptograme pentru indicarea genurilor şi familiilor de virus, ci doar la nivel de specie.

2.1.7. Virozele cerealelor

2.1.7.1. - Mozaicul dungat al grâului - Wheat streak mosaic virus I.M.Smith sin.Marmor virgatum Mc Kinney

Simptome. Primele simptome ale bolii se manifestă atât la grâul de toamnă, cât şi la cel de primăvară, pe frunze, la 2-3 săptămâni după răsărire, sub forma unor striuri clorotice, paralele cu nervurile. Temperaturile scăzute din timpul toamnei maschează simptomele foliare. Ele reapar în primăvară, sub formă de striuri care se măresc, se unesc şi ocupă porţiuni mari din limb. Într-o fază mai avansată a bolii, frunzele bazale au o culoare galbenă-aurie, rămânând verzi doar unele porţiuni mici de ţesut, sub formă de striuri, iar cele superioare prezintă simptomul de mozaic dungat. Un alt simptom caracteristic este micşorarea înălţimii cu 20-30%, această reducere este mai accentuată la plantele infectate toamna decât la cele infectate primăvara. Uneori plantele atacate sunt distruse la începutul împăierii, dar de regulă ele îşi continuă vegetaţia şi formează spice mici, adesea total sau parţial sterile, explicându-se astfel pierderile de producţie. Cercul de plantă gazdă este foarte larg. În natură, în afară de grâu, virusul mai poate infecta orzul, ovăzul, porumbul, secara, etc. Patogenul este Wheat streak mosaic virus (WSMV)+ I.M. Smith (sin. Marmor virgatum Mc.Kinley). Virusul se caracterizează prin particule filamentoase, rigid-flexibile, cu dimensiuni de 700x15 nm, care conţin o singură moleculă de ARN monocatenar. Este pus în evidenţă cu ajutorul testului ELISA sau IEM (Slykhuis 1980). Temperatura de inactivare este de 52-54Co, diluţia limită 10-3-10-4, iar rezistenţa sucului celular extras este de 4 zile la 20oC şi de 30 de zile la 2oC.

2.1.7.2. Piticirea galbenă a orzului- Barley yellow dwarf virus

Simptome. Plantele de orz prezintă în toamnă pe frunze o îngălbenire aurie sau portocalie, care se extinde de la vârful frunzelor către bază şi de la margini spre nervura mediană (Foto 1). Frunzele virotice sunt îngroşate, erecte şi rigide, iar plantele rămân pitice, cu sistemul radicular slab dezvoltat şi prezintă o înfrăţire accentuată, dar fraţii nu formează spice (Foto 2 şi 3).

21

1)

2) 3)

Foto 1,2,3:Barley yellow dwarf virus atac pe plante de orz

Plante gazdă sunt: grâu, ovăz, secară, orez, porumb, Agropyron sp., Agrostis sp., Bromus sp., Dactylis glomerata., Festuca sp., Lolium sp., Phleum pratensis şi Poa sp.

Patogenul-Barley yellow dwarf virus, are particule izodiametrice şi prezintă 5 tulpini diferite între ele prin virulenţă, cercul de plante gazdă şi specificitatea vectorului. Temperatura de inactivare a virusului este cuprinsă între 65-70 oC. Transmiterea virusului se realizează prin intermediul speciilor de afide, dintre care cele mai importante aparţin la genurile Metopolophium, Macrosiphum, Rhopalosiphum şi Schizaphis. Achiziţionarea virusului de către afide se realizează după o perioadă de hrănire de 30 de minute şi pot retransmite virusul după 15-30 minute, persistenţa în vector fiind de 2-3 săptămâni.

2.1.8. Virozele leguminoaselor pentru boabe

2.1.8.1. - Mozaicul comun al fasolei - Bean common mosaic virus I.M.Smith (sin. Marmor phaseoli Holmes) Simptome. Primele simptome apar după aproximativ două săptămâni

de la infecţie, pe frunzele tinere sub forma unor pete de culoare verde deschis sau gălbuie, care alternează cu porţiuni de culoare normală dând aspect de mozaic frunzelor. Într-o fază mai avansată a bolii, petele se extind între nervuri, ducând la decolorarea lor, cu excepţia unor porţiuni situate în lungul nervurilor, iar limbul se deformează şi devine asimetric (Foto 4).

22

Foto 4: Bean common mosaic virus pe plantă de fasole Plantele atacate au o înflorire slabă, iar păstăiile sunt mici şi deformate.

La soiurile mai rezistente se observă o înnegrire a nervurilor frunzelor şi vaselor conducătoare. Patogenul este Bean common mosaic virus (BCMV) I.M. Smith (sin. Bean mosaic virus, Bean virus 1, Marmor phaseoli Holmes).

Virusul este alcătuit din particule filamentoase de 750 x15 nm, iar subunităţiile de proteine M-Wt 32800 d au putut fi comparate cu cele mai mici M- Wt 28000 (Moghal & Franki 1976). Pentru detectare este folosit testul ELISA.

2.1.9. Virozele cartofului 2.1.9.1. - Mozaicul X - Potato virus X I.M.Smith

(sin. Potato mild mosaic virus, Potato mottle virus , Marmor dubium Holmes)

Simptome. Decolorări mai evidente şi pete de mozaic apar la plantele în plină creştere (Fig.1). Virusul determină slăbirea generală a plantelor şi scăderea recoltei, prin micşorarea numărului de tuberculi, în special la formele accentuate de mozaic.

Patogenul este Potato virus X I.M.Smith (sin.Potato mild mosaic virus, Potato mottle virus, Marmor dubium Holmes).

Virusul se prezintă sub formă de bastonaşe flexuoase cu dimensiuni de 515x13 nm, cu coeficientul de sedimentare 1175 (CMI/AAB 4). Particula virală conţine în procent de 6% o moleculă de ARN cu greutate moleculară M-Wt 2,1x106 d, aceasta fiind alcătuită din aproximativ 1400 subunităţi proteice cu aranjament helicoidal şi cu o masă de M-Wt 27000 d.

În plantele de cartof PVX este distribuit neregulat în ţesutul atacat, alternând regiuni cu concentraţii mari de virus cu regiuni cu concentraţie mică de virus sau cu regiuni în care virusul lipseşte (Weidemann 1981).

23

Virusul este de obicei detectat cu ajutorul testului serologic ELISA (Bokx si colab.1980).

2.1.9.2. - Mozaicul Y - Potato virus Y I.M.Smith (sin., Marmor upsilon Holmes)

Simptome. Modul de manifestare al bolii este diferit ca şi în cazul mozaicului X, în funcţie de plantă, condiţii de mediu şi tulpina de virus. La cultivarele mai sensibile apar pe frunze, peţioluri şi tulpini pete necrotice în formă de dungi, de culoare brună sau negricioasă. Frunzele virozate sunt mai mici decât cele normale, sunt casante şi cu vârful îndoit spre interior, iar limbul se încreţeşte. Frunzele de la bază şi de la mijloc se usucă mai devreme şi cad; pe tulpina goală rămân în final câteva frunze, care prezintă simptom de mozaic şi sunt încreţite (Fig. 1). Patogenul este-Potato virus Y (PVY) I.M.Smith, sin. Marmor upsilon Holmes.

Particulele virale au o construcţie helicoidală şi sunt flexibile şi filamentoase, având dimensiuni de circa 730x11 nm, coeficientul de sedimentare este 150 S, iar subunităţile proteice constitue o singură polipeptidă cu masa M- Wt c. 33 000 d. PVY este puternic imunogenic. Identificarea rapidă a virusului este cel mai bine realizată folosind testul serologic de imunodifusie (Shepard 1972; Richter et al 1979), iar recent testul ELISA (Gugerli and Gehriger 1980 ; Vetten et al 1983 ) s-a dovedit cel mai eficient pentru diagnosticarea virusului.

2.1.9.3. -Răsucirea frunzelor de cartof - Potato leaf roll virus I.M.Smith (sin. Corium solani Holmes) Simptome. Boala se evidenţiază prin îndoirea marginilor foliolelor

către faţa superioară, prin răsucire de-a lungul nervurii mediene sub formă de luntre sau cornet. Frunzele sunt îngroşate, casante şi la unele cultivare capătă un colorit roşcat sau albastru închis, ca urmare a acumulării de antociani în celule.

Într-un stadiu mai avansat frunzele se adună sub formă de buchet (Fig. 1). Tuberculii sunt mici, subţiri, alungiţi faţă de cei de la plantele sănătoase ca urmare a acumulării de amidon în frunze deoarece vasele conducătoare sunt necrozate.

Patogenul este Potato leaf roll virus (PLRV) I.M.Smith sin. Corium solani Holmes este o particulă virală izodiametrică, cu dimensiunea de 25 nm în diametru (Kojima et al 1969 ).

Virionul este alcătuit dintr-un genom cu un sigur acid nucleic, ARN pozitiv, la care este ataşat şi un strat proteic cu masa M -Wt 26 300 d (Rowhani and Stace -Smith 1979).

Suspensia virală are o bună imunogenitate (Murayama and Kojima 1974).

24

Fig. 1.Virozele cartofului a) Mozaicul Y b) Mozaicul X, c) Răsucirea frunzelor

2.1.10. Virozele sfeclei 2.1.10.1. - Mozaicul sfeclei – Beet mosaic virus Simptome. Boala se manifestă pe frunzele tinere, care privite prin

transparenţă prezintă pete mici, verzi deschis sau alburii, de forme variate (puncte, inele, pete cu contur neregulat, linii sau reţele de linii). În perioadele calde ale verii simptomele dispar şi reapar sub formă necrotică spre sfârşitul perioadei de vegetaţie.

Patogenul este Beet mosaic virus se prezintă sub formă de particule filamentoase, flexuoase, de 730x13 nm, putând fi inactivate la 55-60 oC. Se transmite în natură cu ajutorul a peste 28 de specii de afide cele mai frecvente fiind Myzus persicae şi Aphis fabae. Transmiterea este nepersistentă.

2.1.10.2. -Îngălbenirea sfeclei-Beet yellows virus Pierderile cauzate variază de la 29-38,5% la producţia de rădăcini, la

42% la producţia de zahăr şi 18-70% la cea seminceră. Simptome. Plantele tinere infectate prezintă frunze cu nervurile

transparente, iar între nervuri apar zone clorotice (Foto 5a). Frunzele încep să se îngălbenească de la vârf către bază şi de la margini către nervura principală. Ţesuturile frunzelor sunt îngroşate, cu suprafaţa lucioasă, iar în final apar puncte necrotice. La semincerii infectaţi se observă frunze mici îngălbenite, îngroşate şi casante Foto 5b). Simptomele pot fi confundate cu cele produse de carenţa în magneziu (la care îngălbenirea este limitată la spaţiul dintre nervurile în lungul cărora rămân zone late, verzi).

a) b)

25

Foto 5 a şi 5b Beet yellows virus pe frunze de sfeclă Patogenul este Beet yellows virus care se prezintă sub formă de

bastonaşe flexuoase de 1250x12 nm, ce conţin o moleculă de ARN şi o singură proteină structurală. Virusul poate fi inactivat la temperaturi de 50-55 oC şi persistă "in vitro" 12 ore. Cercul de plante gazdă a virusului este destul de larg: Spinacia oleracea, specii ale genului Amaranthus, Atriplex, Capsella, Chenopodium, Papaver, Plantago, Polygonum, Senecio, Stelaria, Thlaspi, Tetragenia.

Transmiterea virusului este realizată de către Cuscuta gronovii şi de mai multe specii de afide din genurile Myzus şi Aphis. De la un an la altul virusul persistă în semincerii de sfeclă, în spanacul semănat toamna, precum şi în buruienile perene.

2.1.11. Virozele tutunului 2.1.11.1. - Mozaicul comun al tutunului-

Tobacco mosaic virus (TMV) I.M.Smith (sin. Marmor tabaci Holmes)

Simptome. Primul semn al infecţiei este evident prin decolorarea slabă a nervurilor, apariţia de pete de decolorare la frunzele tinere în vârf şi prezenţa simptomului de mozaic al frunzei. Petele se extind cu timpul, cuprind întreg limbul, iar într-un stadiu mai avansat ţesuturile se necrozează în dreptul acestora. Când atacul este foarte puternic frunzele se deformează, iar pe frunzele mature de la bază apar pete necrotice de cca 3 mm în diametru.

Plantele mozaicate sunt mai puţin dezvoltate decât cele sănătoase (Foto 6).

Foto 6: Tobacco mosaic virus pe frunză de tutun

Patogenul este Tobacco mosaic virus (TMV) I.M.Smith (sin. Marmor tabaci Holmes). Virionul apare sub forma unei particule tubulare rigide cu dimensiuni de 18x300 nm şi cu coeficientul de sedimentare de 149 S şi este bun imunogen. Virusul nu poate fi identificat pe baza simptomelor în câmp, iar electronomicroscopia şi tehnica serologică este mult mai rapidă şi specifică

26

pentru diagnoză şi indirect testul serologic ELISA este mult mai bun pentru identificare (Van Regenmortel, 1981).

2.1.11.2. -Pătarea inelară a tutunului- Tobacco ringspot virus (TRSV) I.M.Smith (sin. Annulus tabaci Holms)

Simptome. Boala apare pe frunzele plantelor infectate sub forma unor inele clorotice sau necrotice cu diametrul la început de 1mm, iar apoi de 5-6 mm (Foto 7).

Foto 7: Tobacco ringspot virus pe frunză de tutun Altă formă de manifestare a bolii este necroza perinerviană, care apare

sub forma unor dungi lineare brune de-a lungul nervurilor. Virusul mai produce şi la tomate, castraveţi, mazăre, fasole, lucernă şi alte plante. Patogenul este Tobacco ringspot virus (TRSV) I.M. Smith (sin. Annulus tabaci Holmes), are dimensiuni de 20-28 nm şi formă poliedrică şi este alcătuit dintr-o moleculă de ARN cu masa M- Wt 0,1x106 d (Linthost and Kaper 1984).

Identificarea virusului se face prin testul ELISA. Transmiterea virusului se face în mod frecvent prin Xiphinema americanum şi mai puţin prin intermediul tripşilor şi păienjenilor.

2.1.12. Virozele tomatelor 2.1.12.1. -Frunze de ferigă -

Cucumber mosaic virus (CMV) I.M.Smith (sin. Marmor cucumeris Holmes) Simptome. Plantele bolnave au frunzele slab dezvoltate, datorită axului foliar mult scurtat şi curbat în jos sau în spirală.

27

Culoarea frunzelor atacate este verde-mată, iar foliolele prezintă pe margini sau în apropierea nervurilor pete clorotice cu aspect mozaicat. În unele cazuri parenchimul foliar se reduce până în apropierea nervurii principale, luând aspectul unei „frunze de ferigă “(Foto 8a). a) b)

Foto 8a şi 8b : Cucumber mosaic virus (CMV) atac la tomate (original) a) Frunze de ferigă la tomate b) simptomul final distrugerea şi simptomul principal necrozarea plantei

Există tulpini ale virusurilor care produc dungi necrotice pe nervurile

frunzelor şi pe tulpini, iar în cazuri mai grave produc distrugerea şi necrozarea întregii plante (Foto 8b).

Patogenul este Cucumber mosaic virus (CMV) I.M. Smith sin. Marmor cucumeris Holmes.

Virusul are un genom tripartit: molecula de acid nucleic ARNs împachetat în cel puţin trei straturi de particule isometrice, iar subunitatea proteică are o masă M - Wt c. 24 500 (Kaper and Waterwhort 1981).

Capacitatea imunogenică a virusului este slabă, dar poate fi schimbată prin fixare cu formaldehidă. Identificarea CMV după simptome în planta gazdă este extrem de dificilă, dar rezultate rapide de identificare au fost obţinute utilizând testul ELISA (Devergne and Cardin 1974; Devergne et al 1981).

28

2.1.12.2.- Boala petelor de bronz (Ofilirea pătată a tomatelor)- Tomato spotted wilt virus (TSWV) I.M.Smith (sin.Lethum australiense Holmes)

Simptome. Boala se manifestă pe frunze şi pe fructe prin apariţia unor pete de culoarea bronzului sau galben arămii, cu mărime şi forme variate: rotunde, inelare, cu marginea bine conturată sau difuz[. Patogenul Tomato spotted wilt virus (TSWV) I.M.Smith (sin. Lethum australiense Holmes) este alcătuit din particule speciale de aprox. 85nm în diametru acoprite de un înveliş lipoproteic. Se transmite prin patru specii de tripşi, numai larvele putând avea virusul, iar vectorii reţin adesea virusul pentru totdeauna. Metodele suplimentare de identificare a virusului se bazează pe electronomicroscopie şi serologie (Franki and Hatta 1981).

2.1.13. - Vărsatul prunelor (Plum – pox) - Plum pox virus (PPV) sin. Sharka virus I.M.Smith (sin. Annulus pruni Christoff)

Simptome. Atacul se observă pe frunze şi pe fructe, boala fiind generalizată şi afectând în special fecundarea florilor care legă în procent extrem de redus. Pe frunzele complet dezvoltate apar pete de culoare verde deschis sau gălbui, de formă circulară sau inelară, răspândite pe toaă supraţa limbului. Frunzele bolnave au în general aceeaşi dimensiune cu cele sănătoase, simptomele fiind vizibile în cursul lunilor mai-iunie şi septembrie-octombrie (Foto 9). Pe fructe apar pete circulare sau alungite de culoare gălbuie verzuie, cu aspect apos vizibile pe fructele nematurate.

Foto 9: Plum pox virus(PPV) Annulus pruni-pătarea inelară a frunzelor de prun şi vărsatul prunelor

29

Patogenul este Plum pox virus(PPV) (sin. Sharka virus I.M.Smith,

sin. Annulus pruni Christoff), apare sub forma de particule filamentoase cu dimensiuni de 750x15 nm care conţin o singură moleculă de ARN cu greutate moleculară de 3,5 x106 d (Kerlan and Dunez 1976).

2.1.14. -Mozaicul mărului -

Apple mosaic virus (ApMV), (sin. Hop virus A, Rose mosaic virus I.M.Smith, sin. Marmor mali Holmes) Simptome. Pe frunze apar pete neregulate de culoare galbenă cu o nuanţă crem, răspândite neuniform pe suprafaţa limbului (Foto 10).

Foto 10: Apple mosaic virus pe măr

Simptomele sunt grave la temperaturi de 18-22 oC şi mascate la temperaturi de peste 26 oC (Fridlund 1970). Fructele provenite de la pomii bolnavi sunt mici şi au calităţi gustative reduse. Atacul diferitelor tulpini de virus care au virulenţă diferenţată, cât şi numărul mare de soiurilor de măr atacate, fac ca simptomele, cât şi efectele acestei boli să varieze foarte mult.

Patogenul este Apple mosaic virus (ApMV) (sin. Hopvirus A, Rose mosaic virus I.M.Smith sin. Marmor mali Holmes) se prezintă sub formă de particule izodiametrice cu dimensiune de circa 25nm în diametru, sedimentând trei componente cu 4 tipuri de ARN şi probabil o singură peptidă cu masa M-Wt c 25000 d. Pentru identificarea virusului se folosesc plante indicator cum sunt: Malus pumila (Lord Lambourne şi Golden delicious), Prunus persica (Puietul GF305 sau Elberta) şi altele. Inocularea mecanică folosită în seră (utilizând în mod obişnuit Cucumis sativus) şi identificarea serologică (testul ELISA) sunt folosite pentru identificarea virusului.

30

2.1.15. -Scurt nodarea viţei de vie – Grapevine fanleaf virus (GFLV) I.M.Smith (sin. Marmor viticola Holmes)

Simptome. Plantele infectate cu acest virus prezintă lăstari slab dezvoltaţi, internodurile scurte, dispuse în zigzag (Foto11). Planta apare mult îndesită şi prin manifestarea fenomenului de proliferare a lăstarilor.

Frunzele de la lăstarii atacaţi sunt mult mai mici decât cele de la plantele sănătoase, deformate, asimetrice şi cu numeroase pete clorotice (Foto 11).

Deseori plantele atacate au ciorchini ce prezintă fenomenul de meiere, bobiţele rămân mici şi nu se maturează, dar acesta nu reprezintă un simptom caracteristic scurt-nodării.

Foto 11: Grapevine fanleaf virus la viţa de vie

Patogenul Grapevine fanleaf virus (GFLV) I.M.Smith (sin. Marmor viticola Holmes) prezintă particule izodiametrice de 30 nm în diametru.

Reţinem că virozele sunt boli cu acţiune generalizată cu o simptomatologie specifică şi ele afectează ireversibil întreaga plantă. În urma pătrunderii în plante, virusurile transmit informaţii genetice eronate care produc modificarea metabolismului normal al gazdei şi ca urmare se înregistrează transformări radicale în morfologia, anatomia şi fiziologia plantelor infectate. Simptomele datorate infecţiilor virale pot fi foarte diversificate mergând de la mozaicuri, marmorări, îngălbenirea frunzelor până la piticirea sau la malformarea plantelor sau organelor (atrofii-frunze de ferigă la tomate, rizomania sfeclei sau hipertrofii cazul mozaicului castraveţilor) trecând spre necroze mai mult sau mai puţin aşteptate care în rare cazuri pot provoca moartea indivizilor infectaţi. Simptomatologia virozelor include pe lângă modificările morfologice şi modificări histologice, fiziologice, biochimice, etc.

La nivel subcelular fitovirusurile pot induce modificări variate cum ar fi: proliferarea membranelor, modificarea organitelor (mitocondriilor,

31

cloroplastelor, nucleului), acumularea incluziunilor specifice sau a agregatelor paracristaline a particulelor virale. Simptomele specifice virozelor se mai clasifică în simptome specifice frunzelor, simptome specifice florilor, simptome specifice fructelor şi simptome specifice sistemului radicular. Virusurile cele mai importante şi bolile virale cele mai cunoscute produse sunt:

Wheat streak mosaic virus (sin.Marmor virgatum) cauzează Mozaicul dungat al grâului;

Barley yellow dwarf virus cauzează Piticirea galbenă a orzului; Bean common mosaic virus (sin. Marmor phaseoli) cauzează mozaicul comun al fasolei;

Potato virus X , (sin. Potato mild mosaic virus, Potato mottle virus , Marmor dubium) cauzează Mozaicul X al cartofului ;

Potato virus Y (sin. Marmor upsilon) cauzează Mozaicul Y al cartofului ;

Potato leaf roll virus (sin. Corium solani) cauzează Răsucirea frunzelor de cartof; Beet mosaic virus cauzează mozaicul sfeclei;

Beet yellows virus cauzează îngălbenirea sfeclei; Tobacco mosaic virus (TMV) (sin. Marmor tabaci) cauzează Mozaicul

comun al tutunului; Tobacco ringspot virus (TRSV) (sin. Annulus tabaci) cauzează Pătarea inelară a tutunului;

Cucumber mosaic virus (CMV) (sin. Marmor cucumeris cauzează Frunze de ferigă la tomate;

Tomato spotted wilt virus (TSWV) (sin.Lethum australiense) cauzează Boala petelor de bronz (Ofilirea pătată a tomatelor)

Plum pox virus (PPV) sin . Sharka virus (sin. Annulus pruni) cauzează Vărsatul prunelor (Plum-pox); Apple mosaic virus (ApMV), (sin. Hop virus A, Rose mosaic virus, sin . Marmor mali) cauzează Mozaicul mărului;

Grapevine fanleaf virus (GFLV) (sin. Marmor viticola) cauzează Scurt nodarea viţei-de-vie;

Observaţie: virozele plantelor sunt foarte greu de combătut, controlul lor realizându-se prin combaterea vectorilor, prin îndepărtarea plantelor virozate, prin toleranţă, hipersensibilitate sau prin rezistenţă genetică.

Unitatea de învăţare 2: Micoplasmozele plantelor

Obiectivele Unităţii de învăţare 2: -Prezentarea definiţiei micoplasmelor şi a modului de infecţie,

32

proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale micoplasmelor, mod de transmitere, tipurile de simptome şi nomenclatura; -diferitele şi multiplele tulburări şi modificări pe care le produc micoplasmele în structura şi funcţiile unei plante -Cunoaşterea tipurilor de micoplasmoze şi a naturii lor cauzale; -Înţelegerea cunoşterii tipurilor de simptome externe un rol hotărâtor în identificarea şi diagnosticarea micoplasmozelor plantelor; -Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de micoplsmozele plantelor Timpul alocat unităţii de învăţare: 2 ore Bibliografie recomandată :


2.2. Micoplasmozele plantelor

Sunt boli sistemice produse de microorganisme prokariote numite micoplasme (mycoplasma-like organism, MLOs). Pleomorfismul (forma instabilă) a micoplasmelor este dată de faptul că nu prezintă la exterior un perete celular care să le confere o formă stabilă, deoarece nu posedă echipament enzimatic necesar biosintezei constituenţiilor de bază ai peretului celular ca la bacterii; prezintă numai o membrană elementară şi din acest motiv celulele de micoplasme au formă variabilă:

- corpusculi elementari sferici (f50-100mµm sau nm); - corpusculi cu celule mari de înmugurire; - celule sferice (f 100 - 300 mµm sau nm); - celule ovoide (f 400 - 1000 mµm sau nm); - forme filamentoase de 1-2 µm lungime şi 0,08 - 0,3µm grosime.

33

Micoplasmele au dimensiuni cuprinse între 125 mµm şi 1-2µm, ceea ce le situează ca mărime între virusuri (mai mari decât virusurile) şi bacterii (mai mici decât bacteriile). Micoplasmele (MLOs) conţin în interiorul membranei elementare ribozomi şi filamente cu ADN şi ARN, deci celulele de micoplasme conţin ambii acizi nucleici. După caracterele lor specifice micoplasmele sunt situate între virusuri şi bacterii, prezentând unele proprietăţi comune cu a virusurilor şi altele specifice bacteriilor. Proprietăţile care le aseamănă cu virusurile sunt : - electronomicroscopicitatea;

- ultrafiltrabilitatea, - multiplicarea, - sensibilitatea la eter şi cloroform, - inducerea de schimbări la nivelul cromozomilor şi inhibarea de către seruri specifice (Barile, 1965; Standbridge,1971). Proprietăţiile care le aseamănă cu bacteriile sunt: -prezintă echipament enzimatic, fiind capabile de metabolism propriu,

realizând sinteze elementare, -capacitatea de creştere pe medii sintetice acelulare care conţin

vitamine, aminoacizi, steroli şi ser de cal, -proprietăţi fermentative şi în special capacitatea unor specii de a

produce acid lactic, lipsa citocromului şi a catalazei particularităţi care sunt specifice bacteriilor lactice (Neimark,1967).

Este foarte greu de definit ,,unitatea taxonomică”, a micoplasmelor (MLOs), deoarece nici una din tehniciile de identificare folosite în bacteriologie sau metodele serologice folosite în virologie nu pot fi utilizate pentru identificarea micoplasmelor, fiindcă posibilitatea de fi cultivate pe medii artificiale este foarte dificilă. Totuşi s-au înregistrat câteva progrese în folosirea testului ELISA (Clark et al 1983 ; Clark et Davies 1984 ) şi în folosirea anticorpilor monoclonali (Lin şi Chen 1985). Micoplasmele se găsesc în floem (vase liberiene), în parenchimul floemic, unde se multiplică pe un mediu bogat în glucide, vitamine, hormoni, enzime ş.a. substanţe. Micoplasmele se transmit prin insecte vectoare cele mai frecvente fiind cele din grupa cicadelor, dar şi prin altoire sau cuscută. Simptomele produse de către micoplasme pot fi: proliferarea ţesuturilor, boala albastră sau stolburul, filodia, nanismul sau piticirea, cloroza, hipertrofierea, flavescenţa aurie etc. Micoplasmele au fost încadrate de către Edward şi Freundt (1970) în clasa Mollicutes, ord. Mycoplasmataceae, gen. Mycoplasma.

2.2.1. - Proliferarea mărului – Apple proliferation MLO, sin. Apple witches broom MLO

34

Simptome. Boala produce evidente modificări de creştere, plantele atacate având talie mică, reducerea în creştere ajungând la 50% faţă de plantele sănătoase. Patogenul (MLOs) determină stagnarea în creştere a lăstarilor terminali şi stimulează dezvoltarea mugurilor axilari în lăstari cu orientare erectă. Pomii infectaţi iau aspect de tufă, au frunzele colorate parţial sau total, reduse ca dimensiune şi stipelele micşorate. Procentul de legare este scăzut, fructele au dimensiuni reduse, pagubele produse depinzând de agresivitatea patogenului şi de vârsta pomului în timpul perioadei de infecţie. 2.2.2. - Stolburul solanaceelor - Potato stolbur MLO

Simptome. Boala se manifestă prin decolorarea marginei frunzelor de tomate situate în vârful tulpinii, care apoi se colorează în violaceu ca urmare a acumulării de antociani. Pedunculii florari sunt mult îngroşaţi, sepalele sunt puternic hipertrofiate şi uneori concrescute (Foto 12).

Principalul simptom de manifestare al bolii observat la cartof, ardei şi vinete este ofilirea plantelor însoţită de decolorarea şi deformarea frunzelor şi a altor organe ale plantei. Se presupune că MLO ar putea fi transmisă de Hyalesthes obsoletus şi de asemenea de Macrosteles şi Lygus spp., dar acest lucru nu a fost confirmat.

Foto 12: Stolburul tomatelor

2.2.3. - Virescenţa căpşunului - Green petall MLO Simptome. Boala a fost semnalată pentru prima dată în ţara noastră în

culturile de căpşun din judeţele Argeş şi Vâlcea de către Gh. Ploaie. Plantele de căpşuni infectate, prezintă o înverzire a petalelor, hipertrofierea caliciului şi modificarea elementelor florale.

Plantele bolnave nu formează fructe, frunzele prezintă o bordură roşietică şi uneori se ofilesc prematur.

35

Boala este produsă de micoplasma, prezenţa corpusculilor de micoplasma în plantele de căpşun a fost demonstrată de către Cousin şi colab. (1970). Particulele identificate erau de 80, 100 - 500 şi 600 mµm în diametru. Transmiterea bolii se realizează prin insecte vectoare de tipul cicadelor, prin altoire şi prin cuscută.

2.2.4. -Cloroza asterului - Aster yellows complex MLOs Simptome. Patogenul produce simptome similare la diferite plante gazdă:Compositae, Cruciferae, Leguminosae, Solanaceae şi Umbeliferae), deoarece fără îndoială are aceeaşi acţiune fiziologică (hormonală) la nivel celular. Decolorarea organelor vegetative este cel mai caracteristic simptom al infecţiei cu MLOs din grupul „Aster yellows complex“.

De exemplu cartofii c.v Bintje capătă o culoare violet închis, cartofii c.v. Ker Pondy capătă o culoare roz-violacee, iar cartofii c.v Akersegen capătă o culoare galbenă. Simptomele florale induse de aceste microorganisme sunt foarte caracteristice: sterilitate, virescenţa (înverzirea părţilor colorate ale plantei).

2.2.5. - Filodia trifoiului- Filodia (transformarea părţilor florale în special carpele în structuri

proliferative asemănătoare frunzelor) (Foto13). Nanismul, dezvoltarea unor lăstari adventivi şi malformarea generală a plantelor reprezintă de asemenea simptome induse de micoplasme. Patogenul prezintă celule pleomorfice de 80-800 mµm prevăzute cu o membrană unitară de 80 Á grosime şi ribozomi de 12 mµm în diametru.

Foto 13: Filodia trifoiului

Patogenul se multiplică în vectori şi are o perioadă minimă de incubaţie de 10 zile (Sinha şi Chiykovski, 1967) şi produce la aceştia modificări citopatogene.

MLOs sunt transmise prin insecte din ord. Homoptera : Auchenorryncha şi în special Macrosteles spp. şi uneori din ord. Psyllide (Leclant et al 1974).

36

Reţinem că micoplasmozele plantelor sunt boli sistemice sau boli cu acţiune generalizată produse de microorganisme prokariote numite micoplasme (mycoplasma-like organism, MLOs). Pleomorfismul (forma instabilă) a micoplasmelor este dată de faptul că nu prezintă la exterior un perete celular care să le confere o formă stabilă, deoarece nu posedă echipament enzimatic necesar biosintezei constituenţiilor de bază ai peretului celular ca la bacterii; prezintă numai o membrană elementară şi din acest motiv celulele de micoplasme au formă variabilă:


Micoplasmele au dimensiuni cuprinse între 125 mµm şi 1-2µm, ceea ce le situează ca mărime între virusuri (mai mari decât virusurile) şi bacterii (mai mici decât bacteriile). Micoplasmele (MLOs) conţin în interiorul membranei elementare ribozomi şi filamente cu ADN şi ARN, deci celulele de micoplasme conţin ambii acizi nucleici. După caracterele lor specifice micoplasmele sunt situate între virusuri şi bacterii, prezentând unele proprietăţi comune cu a virusurilor şi altele specifice bacteriilor. Proprietăţile care le aseamănă cu virusurile sunt : - electronomicroscopicitatea;

- ultrafiltrabilitatea, - multiplicarea, - sensibilitatea la eter şi cloroform, - inducerea de schimbări la nivelul cromozomilor şi inhibarea de către seruri specifice (Barile, 1965; Standbridge,1971). Proprietăţiile care le aseamănă cu bacteriile sunt: -prezintă echipament enzimatic, fiind capabile de metabolism propriu,

realizând sinteze elementare, -capacitatea de creştere pe medii sintetice acelulare care conţin

vitamine, aminoacizi, steroli şi ser de cal, -proprietăţi fermentative şi în special capacitatea unor specii de a

produce acid lactic, lipsa citocromului şi a catalazei particularităţi care sunt specifice bacteriilor lactice (Neimark,1967).

Este foarte greu de definit ,,unitatea taxonomică”, a micoplasmelor (MLOs), deoarece nici una din tehniciile de identificare folosite în bacteriologie sau metodele serologice folosite în virologie nu pot fi utilizate pentru identificarea micoplasmelor, fiindcă posibilitatea de fi cultivate pe medii artificiale este foarte dificilă. Totuşi s-au înregistrat câteva progrese în folosirea testului ELISA (Clark et al 1983; Clark et Davies 1984) şi în folosirea anticorpilor monoclonali (Lin şi Chen 1985).

37

Micoplasmele se găsesc în floem (vase liberiene), în parenchimul floemic, unde se multiplică pe un mediu bogat în glucide, vitamine, hormoni, enzime ş.a. substanţe. Micoplasmele se transmit prin insecte vectoare cele mai frecvente fiind cele din grupa cicadelor, dar şi prin altoire sau cuscută.

Simptomele produse de către micoplasme pot fi: proliferarea ţesuturilor, boala albastră sau stolburul, filodia, nanismul sau piticirea, cloroza, hipertrofierea, flavescenţa aurie etc. Micoplasmele au fost încadrate de către Edward şi Freundt (1970) în clasa Mollicutes, ord. Mycoplasmataceae, gen. Mycoplasma. Principalele micoplasme cunoscute sunt:

Apple proliferation MLO, sin. Apple witches broom MLO cauzează Proliferarea mărului; Potato stolbur MLO cauzează Stolburul solanaceelor

Green petall MLO cauzează Virescenţa căpşunului Aster yellows complex MLOs cauzează Cloroza asterului Phylody clover cauzează Filodia trifoiului Observaţie: Micoplasmele sunt boli circulative cu acţiune generalizată şi se transmit prin cicade.

Unitatea de învăţare 3: Bacteriozele plantelor -Obiectivele Unităţii de Învăţare 3: -Prezentarea definiţiei bacteriilor, clasificarea bacteriilor, structura celulei bacteriene, morfologia şi mobilitatea bacteriilor, înmulţirea şi identificarea bacteriilor, tipurile de simptome şi transmiterea bacteriilor -Cunoaşterea principalelor bacterioze şi a naturii lor cauzale, a diferitelor şi multiplelor tulburări şi modificări pe care le produc ele în structura şi funcţiile unei plante; -Înţelegerea cunoşterii tipurilor de simptome externe cu rol hotărâtor în identificarea şi diagnosticarea bacteriozelor plantelor; -Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de bacteriozele plantelor Timpul alocat temei : 3 ore Bibliografie recomandată :

Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs Fitopatologie pentru studenţii anului II Agricultură ID Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate, prevenire şi combatere, EUC 2010, ISBN 973-8043-87-5; Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală, Editura SITECH, Craiova, ISBN 973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5; Paraschivu, A. M.- 2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a naturii lor cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1;

38

Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în taxonomia ciupercilor, Editura Universităţi „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, ISBN (10) 973-703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-144-0; Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec-2006-Atlas de Fitopatologie trilingv, ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei Române; Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;

2.3. Bacteriozele plantelor Bacteriozele plantelor sunt boli infecţioase produse de bacterii şi

datorită pierderiilor importante de producţie pe care le produc prezintă un deosebit interes practic. Ştiinţa care se ocupă cu studiul bacteriilor poartă denumirea de bacteriologie. Bacteriile constitue o diviziune taxonomică regrupată de procariote, care se caracterizează prin prezenţa unui perete celular parţial format din peptidoglucani. Clasificarea bacteriilor după Bergery (1949) valabilă şi astăzi încadrează diviziunea Bacteria în clasa Schizomycetes Taxonomia bacteriilor fitopatogene a pus numeroase probleme specialiştilor. În totalitate ele pot fi regrupate în 6 genuri: Corynebacterium, Xanthomonas, Agrobacterium, Erwinia, Streptomyces, Pseudomonas. Bacteriile sunt organisme unicelulare, cu diametrul celulei de ordinul micronilor.

Structura celulei bacteriene (membrană bacteriană sau perete bacterian, membrană citoplasmatică, citoplasmă şi organite citoplasmatice) se caracterizează asfel:

- celula bacteriană nu prezintă nucleu organizat - celula bacteriană este haploidă - nu conţine mitocondrii - nu se constată prezenţa curenţilor citoplasmatici şi nici a membranei

nucleare - bacteriile fitopatogene nu conţin clorofilă, sunt heterotrofe - conţine ambii acizi nucleici: ADN şi ARN - conţine pigmenţi care dau culoarea specifică coloniilor bacteriene,

ceea ce reprezintă criteriu de determinare. Morfologia bacteriilor. Bacteriile fitopatogene au dimensiuni cuprinse între 1-4 µm în lungime şi 0,3-0,5 µm în lăţime, fiind de 10-20 de ori mai mici decât o celulă vegetală tipică. Excepţie fac bacteriile filamentoase care au dimensiuni de 50 µm în lungime.

Forma bacteriilor poate fi (Fig. 2): - sferică sau ovoidă (tipul coc) care pot fi izolaţi sau grupaţi (2-diplococi ; 4-tetracoci; 8- în formă de cub - sarcină; formă de plan-planicoci ; formă de lanţuri-streptococi; formă de ciorchini-stafilococi); - bastonaşe drepte (tipul bacil) sau curbate (tipul vibrion) pot fi de

asemenea izolate sau grupate; - elicoidală (tipul spiril); - filamentoase.

39

Fig. 2 :Diferite forme de bacterii: a) coci; b) diplococi; c, d-streptococi; e) stafilococi; f) tetracoci; g) sarcină; h) bacili; i) diplobacili; j) streptobacili; k) spirili;l) vibrioni; (după I. Bobeş)

Fig. 3: Tipuri de bacterii fitopatogene a) atriche; b) monotriche; c) amphitriche;

d,e) lophotriche; f) peritriche (după E. Rădulescu) Mobilitatea bacteriilor este asigurată de cili sau flageli a căror lungime

poate atinge de câteva ori lungimea celulei bacteriene, sunt prelungiri citoplasmatice care ies la suprafaţă prin porii membranei.

Numărul şi tipul de inserţie al flagelilor este caracteristic pentru diferitele grupe de bacterii (Fig 3):

- atriche (fără cili ); - monotriche (cu un flagel polar ); - lofotriche şi amfitriche (cu smocuri de flageli polari); - peritriche (cu smocuri de flageli pe toată suprafaţa).

40

Pe lângă flageli, unele bacterii prezintă apendici filamentoşi: fimbrii şi pili sexuali. Bacteriile pot fi izolate sau asociate în colonii (cenobii), pot fi sporogene sau asporogene (bacteriile fitopatogene formează foarte rar spori sub influenţa secetei sau a lipsei gazdei), pot fi capsulate sau necapsulate.

Înmulţirea bacteriilor. După ce ating dimensiunea caracteristică, bacteriile se divid prin bipartiţie sau sciziparitate (sciziune directă, perpendicular pe axul longitudinal al celulei). Identificarea bacteriilor. Bacteriile pot fi Gram pozitive(+) sau Gram negative(-) acestea reprezentând caracteristici de identificare a acestora alături de reacţia serologică şi de acido-rezistenţă. Majoritatea bacteriilor fitopatogene sunt Gram negative (-) şi neacidorezistente. 2.3.1. Simptome produse de bacterii la plante: -Decolorarea frunzelor şi a altor organe, apare datorită reducerii numărului de cloroplaste. Intensitatea diferită este în funcţie de faza atacului, vârsta plantei gazdă şi virulenţa parazitului. -Hidrozele se manifestă în faza iniţială a procesului patologic sub forma îmbibării cu apă ţesuturilor atacate, care capătă o culoare verde translucid (ex: Pseudomonas lachrymans care produce pătarea unghiulară a castraveţilor). - Necrozele sau arsurile, reprezintă stadiul final al bolii şi se produc ca simptome specifice la unele boli ca arsura comună a fasolei (Xanthomonas campestris pv. phaseoli ) sau arsura merilor (Pseudomonas syringae pv. syringae). - Putregaiurile moi sau umede, se întâlnesc mai ales la organele cărnoase, în urma descompunerii lamelei pectice a membranelor dintre celule şi au ca rezultat descompunerea ţesuturilor. Sunt frecvent întâlnite la plante cu tuberculi, bulbi sau rădăcini tuberizate (de exemplu, la cartoful atacat de Erwinia carotovora pv. atroseptica, la porumbul atacat de Erwinia chrysanthemi pv. zeae). -Tumorile sunt produse în urma unui proces de înmulţire haotică a celulelor unor organe, având ca rezultat hipertrofierea unor ţesuturi şi organe ca în cazul cancerului pomilor fructiferi produs de Agrobacterium tumefaciens. -Ofilirile sunt produse de către bacterii, care infectează vasele conducătoare, producând obturarea acestora (traheobacterioze) sau care distrug sistemul radicular al plantelor. Uneori toxinele elaborate de bacterii în timpul metabolismului sau care rezultă din descompunerile organelor atacate, se infiltrează în ţesuturi şi produc ofiliri (cum este de exemplu, Erwinia tracheiphilla).

Transmiterea bacteriilor : -prin seminţe -prin organe sau părţi ale plantei (bulbi, rizomi, tuberculi) -prin resturi din plantă din sol -prin plante gazdă din flora spontană

41

2.3.2. Bacterioze produse de bacterii din Genul Pseudomonas 2.3.2.1. - Pătarea unghiulară a frunzelor de castraveţi - Pseudomonas

syringae p.v. lachrymans (Smith and Bryan) Young et al. Simptome. Boala se manifestă pe plantele de castraveţi în toate stadiile de

dezvoltare. Primele simptome apar pe frunzele cotiledonale sub forma unor pete mici, la început cu aspect uleios şi apoi cu coloraţie brunie. Pe frunzele bine dezvoltate atacul se manifestă prin prezenţa unor pete delimitate de nervuri, din care cauză apar coţuroase. Petele sunt hidrozate cu exudat bacterian pe vreme umedă (Foto 14). Frunzele se necrozează, apar perforate din cauza ţesutului uscat al frunzei care se rupe.Pe fructe atacul se manifestă prin prezenţa unor pete mici, uşor denivelate. În seră poate să apară şi tipul de infecţie sistemică, prin tulpină şi peţiol până la fruct. La aceste plante ţesutul vascular este îngălbenit, iar fructele se înmoaie şi pot prezenta exudatul bacterian la suprafaţă.

Original Foto 14: Pseudomonas syringae p.v. lachrymans pe frunze de castraveţi

Patogenul Pseudomonas syringae p.v. lachrymans (Smith and Bryan)

Young et al., este o bacterie care are formă de bastonaş cu dimensiuni de 1,2-2 µm şi smocuri de flageli polari (1-5), Gram negativă (-), neacido-rezistentă, asporogenă, aerobă.

2.3.3. Bacterioze produse de bacterii din Genul Xanthomonas

2.3.3.1. - Arsura comună a fasolei-Xanthomonas campestris p.v. phaseoli (Smith ) Dye.

Simptome. Boala se poate manifestă pe toate organele aeriene ale plantei.Pe cotiledoane se observă pete mici cu formă circulară sau neregulată, galbene-brune, adâncite, cu exudat la suprafaţă pe vreme umedă. Pe frunze, în luna iunie, înaintea înfloritului apar pete colţuroase, transulcide, cu exudat pe faţa inferioară a limbului. Petele se măresc şi pot să conflueze cuprinzând suprafeţe mari din limb şi rămân conturate cu o bandă galbenă (Foto 15).

Pe tulpini, petele sunt brun-roşcate, iar pe păstăi petele sunt verde închis, apoi gălbui, adesea confluează şi au o bordură roşie cărămizie. Pe suprafaţa petelor se găseşte exudatul bacterian uscat, lucios.

De la păstăi infecţia trece la seminţe, pe tegumentul cărora apar pete gălbui sau brunii cu contur difuz.

42

Foto 15: Xanthomonas campestris p.v. phaseoli atac pe plantă de fasole

Patogenul Xanthomonas campestris p.v. phaseoli ( Smith) Dye., are formă de bastonaş, cu dimensiuni de 0,5-0,3x0,3-1,4 µm, asporogenă, Gram-negativă, neacido-rezistentă, aerobă, pe agar nutritiv formează colonii galbene.

2.3.3.2. -Pătarea şi ciuruirea frunzelor de sâmburoase - Xanthomonas campestris p.v. pruni (Smith ) Dye. Simptome. Atacul se manifestă pe frunze, fructe şi lăstari nelemnificaţi.

Pe frunze apar pete circulare de 0,5-5 mm în diametru, de culoare verde-închis, cu aspect apos. Tesuturile din dreptul petelor se necrozează, devin brun - roşietice şi rămân înconjurate de o zonă de decolorare, apoi se desprind şi cad, iar frunzele rămân ciuruite. Pe fructe apar pete mici circulare brun-negricioase în dreptul cărora ţesuturile se adâncesc şi crapă . Pe lăstari petele sunt lenticulare, iar în dreptul lor scoarţa se brunifică. Prin crăpăturile scoarţei apare un exudat cleios, caracteristic (Foto 16). Foto 16: Ciuruirea frunzelor la prun şi cancere deschise pe ramură

43

Patogenul este bacteria Xanthomonas campestris p.v. pruni (Smith ) Dye care are formă de bastonaş cu dimensiuni de 1,6-1,8x 4-0,6 µm, este mobilă, Gram-negativă, neacido-rezistentă.

2.3.3.3. -Arsura bacteriană a nucului- Xanthomonas campestris pv. juglandis (Pierce )Dye

Simptome. Boala se manifestă pe frunze, ramuri şi fructe. Frunzele atacate prezintă pete mari, colţuroase, întinse pe lungimea nervurilor, determinând deformarea, necrozarea şi uscarea lor (Foto 17). Pe lăstari petele sunt asemănătoare cu cele de pe frunze, iar pe ele apare mucilagiul format în urma atacului bacterian. Pe fructe apar pete fumurii, care se înnegresc iar pericarpul şi mezocarpul putrezeşte şi se lipeşte de endocarp.

Foto 17: Xanthomonas campestris p.v juglandis atac la nuc Patogenul este bacteria Xanthomonas campestris p.v juglandis

(Pierce ) Dye care are formă de bastonaş, dimensiuni de 1,5-3x0,3-0,5 µm, formează lanţuri scurte, este mobilă, Gram negativă (-), necapsulată, asporogenă.

2.3.4. Bacterioze produse de bacterii din Genul Corynebacterium

2.3.4.1.-Cancerul bacterian al tomatelor- Corynebacterium michiganense (Smith) Jensen pv. michiganense Dye et Kemp Simptome. Boala se manifestă la tomate, iar un număr de solanaceae sunt sensibile la inoculările artificiale cu această bacterie (Thyr et al., 1975). Atacul se manifestă pe toate organele aeriene, dar şi pe rădăcini. La plantele mai dezvoltate mai ales în timpul înfloritului, apar simptomele de ofilire care încep de la frunzele bazale şi cuprind întreaga plantă.

44

Pe tulpini şi peţioluri apar pete alungite, negricioase, iar în dreptul petelor apar crăpături (ulceraţii). Din tulpină infecţia trece prin pedunculii florali în fructe, pe acestea putându-se produce şi o infecţie locală cu pete circulare de 1-3 mm, albe-gălbui, cu un punct crustos în centru (pete sub formă de „ochi de pasăre”), care rămân superficiale (Foto 18).

Patogenul este Corynebacterium michiganense (Smith ) Jensen p.v. michiganense Dye et Kemp este o bacterie cu formă de bastonaş, cu dimensiune de 0,6-1,2x0,5-0,6 µm formând colonii mici galben -pal, lucioase, convexe.

Foto 18: Corynebacterium michiganense p.v. michiganense la tomate

2.3.5. Bacterioze produse de bacterii din Genul Agrobacterium 2.3.5.1. -Cancerul bacterian al pomilor fructiferi- Agrobacterium tumefaciens (Smith and Townsend) Conn sin. Agrobacterium radiobacter. var tumefaciens (Smith and Townsend ) Kean et al.

Simptome. Boala se manifestă pe pomii fructiferi sub două forme: forma de tumori şi forma de rădăcini firoase.

Tumorile pot să apară pe toate organele pomului cu frecvenţă mai mare pe rădăcini, baza tulpinii şi zona coletului.

Tumorile pe parcursul anilor devin tari, lemnoase cu suprafeţe zgrunţuroase şi de culoare neagră, cu dimensiuni de 10-15 cm în diametru (Foto 19).

20)

19)

21)

Foto 19,20, 21: Agrobacterium tumefaciens-diverse tipuri de atac

45

La puieţii din pepiniere tumorile apar sub locul de sudură dintre altoi şi

portaltoi. Prezenţa tumorilor afectează creşterea şi dezvoltarea pomilor. Cancerul bacterian determină formarea unui smoc de rădăcini subţiri şi moi (Foto 20) sau ariceală la viţa de vie (Foto 21). Patogenul este Agrobacterium tumefaciens (Smith and Townsend) Conn sin. Agrobacterium radiobacter var. tumefaciens (Smith and Towsend) Kean et al., este o bacterie în formă de bastonaş cu dimensiuni de 1-3x0,4-0,8µm, Gram-, neacido-rezistentă, asporogenă, aerobă.

2.3.6. Bacterioze produse de bacterii din Genul Erwinia 2.3.6.1. -Înnegrirea bazei tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor

de cartof - Erwinia carotovora (Jones) Bergery et al. subsp. atroseptica (van Hall) Dye

sin. Erwinia carotovora pv. Atroseptica Simptome. Boala se manifestă pe plante şi pe tuberculii de cartofi în câmp şi în timpul depozitării. Bacteria se găseşte localizată în vasele conducătoare pe care le astupă ceea ce duce la ofilirea plantelor atacate (Foto 17). Tuberculii infectaţi prezintă la început o brunificare sau o înegrire a zonei vasculare, apoi pulpa se îmoaie şi evoluează către un putregai umed (Foto 22). În timpul păstrării boala se extinde de la tuberculii infectaţi încă din câmp la tuberculii învecinaţi.

Foto 22: Erwinia carotovora pv. atroseptica atac pe tuberculi şi baza tulpinii la cartof

În condiţii de umiditate ridicată şi temperatură mai mare de 8-10 0C, în pulpa tuberculilor apar caverne pline cu un mucilagiu vâscos, în care se găsesc bacteriile fitopatogene. Patogenul este Erwinia carotovora (Jones ) et al. subsp. atroseptica (van Hall) Dye (sin. Erwinia carotovora p.v. atroseptica) are formă de bastonaş, aerobă, peritrichă cu dimensiuni de 1,5-2x0,6-0,8 µm, Gram-negativă .

46

2.3.6.2. - Putregaiul umed al morcovului -Erwinia carotovora (Jones ) Bergery et al subsp carotovora

Simptome. Boala produce putregai umed la multe rădăcinoase: ţelina, păstârnacul, pătrunjelul, ceapa, prazul. Rădăcinile atacate se înmoaie parţial şi apoi total începând din zona coletului către vârf. Ţesutul atacat putrezeşte, se degradează şi astfel apar caverne pline cu un mucilagiu brun, cu un miros înţepător de acid butiric. Patogenul Erwinia carotovora (Jones) Bergery et al. subsp. carotovora, are formă de bastonaş, este peritrihă, asporogenă, cu dimensiuni de 1-2x0,77 µm, aerobă, Gram-negativă.

2.3.6.3. -Arsura merilor, perilor şi gutuilor sau focul bacterian al rosaceelor-Erwinia amylovora (Burrill) Winslow et al

Este o boală de carantină fitosanitară. Simptome. Pe frunze apar pete brune, translucide, care se extind

cuprinzând întregul limb. Frunzele bolnave se înnegresc, se răsucesc şi rămân agăţate pe ramuri (Foto 23).

Fructele sunt atacate în toate stadiile de dezvoltare. Pe fructele tinere apar pete negricioase cu aspect umed. Fructele afectate se zbârcesc, se înegresc şi rămân agăţate pe ramuri. Pe lăstari, ramuri sau trunchiuri tinere, atacul poate începe din dreptul unui mugur mortificat în jurul căruia scoarţa se necrozează şi se usucă.

Pe ramurile mature şi pe tulpini boala se manifestă prin sclerozarea şi brunificarea scoarţei din jurul nodurilor. Extinderea leziunilor în jurul tulpinii duce la moartea pomului.

Patogenul este Erwinia amylovora (Burrill)Winslow care este o bacterie în formă de bastonaş, asporogenă, peritrihă, neacido-rezistentă, cu dimensiuni de 0,9-1,5x0,7-1 µm, Gram-negativă.

Foto 23: Erwinia amylovora atac la măr.

47

2.3.6.4. -Putregaiul moale al tulpinilor de porumb-Erwinia

chrysanthemi pv. Zeae Simptome. Boala apare în faza de 7-8 frunze, când se observă că

tulpinile se înmoaie, se brunifică, putrezesc şi se simte emiterea unui puternic miros de acid butiric. Frunzele situate deasupra zonei bolnave se vestejesc şi se usucă într-o perioadă relativ scurtă de timp. Vârful de creştere se desprinde cu multă uşurinţă, ţesutul fiind putrezit. (Foto 24).

Patogenul este bacteria Erwinia chrysanthemi pv. zeae (Sabet.,Victoria Arb. Et Munoz), fam Enterobacteriaceae.

Foto 24: Erwinia chrysanthemi pv. zeae atac pe plantă de porumb (original)

Reţinem că bacteriozele plantelor sunt boli infecţioase produse de bacterii şi datorită pierderiilor importante de producţie pe care le produc prezintă un deosebit interes practic. Bacteriile constitue o diviziune taxonomică regrupată de procariote, care se caracterizează prin prezenţa unui perete celular parţial format din peptidoglucani. Cele 6 genuri importante de bacterii sunt: Corynebacterium, Xanthomonas, Agrobacterium, Erwinia, Streptomyces, Pseudomonas. Bacteriile sunt organisme unicelulare, cu diametrul celulei de ordinul micronilor.


- celula bacteriană nu prezintă nucleu organizat - celula bacteriană este haploidă - nu conţine mitocondrii - nu se constată prezenţa curenţilor citoplasmatici şi nici a membranei

nucleare - bacteriile fitopatogene nu conţin clorofilă, sunt heterotrofe - conţine ambii acizi nucleici: ADN şi ARN - conţine pigmenţi care dau culoarea specifică coloniilor bacteriene,

ceea ce reprezintă criteriu de determinare. Morfologia bacteriilor. Bacteriile fitopatogene au dimensiuni cuprinse între 1-4 µm în lungime şi 0,3-0,5 µm în lăţime, fiind de 10-20 de ori mai mici

48

decât o celulă vegetală tipică. Excepţie fac bacteriile filamentoase care au dimensiuni de 50 µm în lungime.

Forma bacteriilor poate fi : sferică sau ovoidă (tipul coc) care pot fi izolaţi sau grupaţi (2-diplococi); 4-tetracoci; 8- în formă de cub - sarcină; formă de plan-planicoci; formă de lanţuri-streptococi; formă de ciorchini-stafilococi); bastonaşe drepte (tipul bacil) sau curbate (tipul vibrion) pot fi de asemenea izolate sau grupate; elicoidală (tipul spiril); filamentoase. Mobilitatea bacteriilor este asigurată de cili sau flageli a căror lungime poate atinge de câteva ori lungimea celulei bacteriene, sunt prelungiri citoplasmatice care ies la suprafaţă prin porii membranei.

Numărul şi tipul de inserţie al flagelilor este caracteristic pentru diferitele grupe de bacterii : - atriche (fără cili ); - monotriche (cu un flagel polar ); - lofotriche şi amfitriche (cu smocuri de flageli polari); - peritriche (cu smocuri de flageli pe toată suprafaţa).

Pe lângă flageli, unele bacterii prezintă apendici filamentoşi: fimbrii şi pili sexuali. Bacteriile pot fi izolate sau asociate în colonii (cenobii), pot fi sporogene sau asporogene (bacteriile fitopatogene formează foarte rar spori sub influenţa secetei sau a lipsei gazdei), pot fi capsulate sau necapsulate.

Înmulţirea bacteriilor. După ce ating dimensiunea caracteristică, bacteriile se divid prin bipartiţie sau sciziparitate (sciziune directă, perpendicular pe axul longitudinal al celulei). Identificarea bacteriilor. Bacteriile pot fi Gram pozitive(+) sau Gram negative(-) acestea reprezentând caracteristici de identificare a acestora, alături de reacţia serologică şi de acido-rezistenţă. Majoritatea bacteriilor fitopatogene sunt Gram negative(-) şi neacidorezistente. Simptome produse de bacterii la plante pot fi: -Decolorarea frunzelor şi a altor organe, apare datorită reducerii numărului de cloroplaste. Intensitatea diferită este în funcţie de faza atacului, vârsta plantei gazdă şi virulenţa parazitului. -Hidrozele se manifestă în faza iniţială a procesului patologic sub forma îmbibării cu apă ţesuturilor atacate, care capătă o culoare verde translucid (ex: Pseudomonas lachrymans care produce pătarea unghiulară a castraveţilor). -Necrozele sau arsurile, reprezintă stadiul final al bolii şi se produc ca simptome specifice la unele boli ca arsura comună a fasolei (Xanthomonas campestris pv. phaseoli ) sau arsura merilor (Pseudomonas syringae pv. syringae). -Putregaiurile moi sau umede, se întâlnesc mai ales la organele cărnoase, în urma descompunerii lamelei pectice a membranelor dintre celule şi au ca rezultat descompunerea ţesuturilor. Sunt frecvent întâlnite la plante cu tuberculi, bulbi sau rădăcini tuberizate (de exemplu, la cartoful atacat de Erwinia carotovora pv. atroseptica, la porumbul atacat de Erwinia chrysanthemi pv. zeae).

49

-Tumorile sunt produse în urma unui proces de înmulţire haotică a celulelor unor organe, având ca rezultat hipertrofierea unor ţesuturi şi organe ca în cazul cancerului pomilor fructiferi produs de Agrobacterium tumefaciens. -Ofilirile sunt produse de către bacterii, care infectează vasele conducătoare, producând obturarea acestora (traheobacterioze) sau care distrug sistemul radicular al plantelor.

Uneori toxinele elaborate de bacterii în timpul metabolismului sau care rezultă din descompunerile organelor atacate, se infiltrează în ţesuturi şi produc ofiliri (cum este de exemplu, Erwinia tracheiphilla).

Transmiterea bacteriilor se realizează: -prin seminţe; -prin organe sau părţi ale plantei (bulbi, rizomi, tuberculi); -prin resturi din plantă din sol; -prin plante gazdă din flora spontană. Principalele bacterii şi bolile pe care le produc sunt: Pseudomonas syringae p.v. lachrymans cauzează Pătarea unghiulară a

frunzelor de castraveţi; Xanthomonas campestris p.v. phaseoli cauzează Arsura comună a fasolei;

Xanthomonas campestris p.v. pruni cauzează Pătarea şi ciuruirea frunzelor de sâmburoase;

Xanthomonas campestris pv. Juglandis cauzează Arsura bacteriană a nucului;

Corynebacterium michiganense pv. Michiganense cauzează Cancerul bacterian al tomatelor;

Agrobacterium tumefaciens, Agrobacterium radiobacter. var tumefaciens cauzează Cancerul bacterian al pomilor fructiferi şi ariceala viţei-de-vie;

Erwinia carotovora. subsp. atroseptica cauzează Înnegrirea bazei tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor de cartof ;

Erwinia carotovora subsp. Carotovora cauzează Putregaiul umed al morcovului;

Erwinia amylovora cauzează Arsura merilor, perilor şi gutuilor sau focul bacterian al rosaceelor;

Erwinia chrysanthemi pv. Zeae cauzează Putregaiul moale al tulpinilor de porumb.

Observaţie: bacteriozele plantelor se manifestă atunci când vremea este umedă şi rece bacteriile avînd nevoie de umiditate în exces pentru mobilitate, infecţie şi înmulţire. Elementul esenţial pentru recunoaştere macroscopică sunt simptomele dar şi prezenţa exudatului bacterian care pe vreme umedă este mucilaginos, iar pe vreme uscată este alb crustos. Diagnosticul cel mai corect se poate pune după examenul microscopic şi încadrarea bacteriei în categoria celor gram pozitive sau gram negative, acidorezistente sau neacidorezistente, sporogene sau asporogene.

50

TEST DE EVALUARE 1. Cum se numeşte ştiinţa care se ocupă cu studiul virusurilor, definiţi

virusurile şi arătaţi care este structura lor.

REZOLVARE Ştiinţa care se ocupă cu studiul virusurilor poartă numele de

virusologie. Virusurile sunt patogeni infecţioşi ai plantelor, animalelor, omului şi

bacteriilor, care se caracterizează prin diferenţe fundamentale atât din punct de vedere structural, cât şi fiziologic, de microorganismele procariote şi cu atât mai mult de cele eucariote.

Virusurile sunt particule sau entităţi sau macromolecule infecţioase formate dintr-un miez reprezentat de unul dintre acizii nucleici esenţiali, în majoritatea cazurilor ARN-ul viral şi doar în puţine cazuri ADN-ul dar niciodată ambii acizi nucleici (materialul genetic), iar la exterior prezintă o teacă proteică denumiktă capsidă şi care este formată din capsomere.

Tipul de organizare la virusuri este acelular, iar posibilitatea de existenţă a virusurilor se manifestă sub două forme :

- extracelular, virusul este numit virion, particulă virală sau corpuscul elementar şi corespunde particulei virale mature, complete, infecţioase.

Virionul este forma în care virusul se găseşte la sfârşitul procesului de replicare în celula plantei gazdă şi sub care este eliberat în mediul exterior.

- intracelular, în urma pătrunderii virusului într-o celulă prin procesul de infecţie, structura virionului este profund modificată, în sensul că genomul viral este liber în celula plantei gazdă şi pregătit să se replice şi să fie* transcris; acest stadiu reprezentat de genomul viral liber, lipsit de învelişul proteic poartă numele de virus vegetativ.

2. Care sunt principalele simptome produse de virusuri în procesul de patogeneză?

51


1. Transmiterea virusurilor la plante se realizează prin: a) altoiri între planta infectată şi cea test

b) intermediul vectorilor vegetali-ciuperci (Polymyxa, Olpidium, Synchytrium) c) intermediul vectorilor animali nematozi, afide, cicade, acarieni, musculiţa albă, diverse alte specii de insecte; d) organe vegetative; e) cuscută; Rezolvare: a), b), c), d), e) De rezolvat 2. Însuşirile generale ale virusurilor sunt: a) Forma şi dimensiunile, testul de afide;

b) ultrafiltabilitatea, electonomicroscopicitatea, multiplicarea; c) Rezistenţa la presiune; sarcina electrică, inhibarea infecţiozităţii; d) biotropismul pozitiv, cristalinitatea, diluţia limită; e) Temperatura de inactivare, influenţa valorii pH;

Rezolvare:..............................

Care sunt însuşirile generale ale virusurilor? Care sunt proprietăţile biologice ale particulelor virale? Care sunt proprietăţile fizice ale virusurilor? Care sunt proprietăţile chimice ale virusurilor? Care sunt principalele viroze, care este patogenul cauzator şi care sunt simptomele de recunoaştere ale lor? Ce fel de boli sunt virozele?

52

TEST DE EVALUARE 1. Care sunt caracterele generale ale micoplasmelor.

REZOLVARE Micoplasmele sunt microorganisme pleomorfe (au formă instabilă) dată de faptul că nu prezintă la exterior un perete celular care să le confere o formă stabilă, deoarece nu posedă echipament enzimatic necesar biosintezei constituenţiilor de bază ai peretului celular ca la bacterii; prezintă numai o membrană elementară şi din acest motiv celulele de micoplasme au formă variabilă:


Micoplasmele au dimensiuni cuprinse între 125 mµm şi 1-2µm, ceea ce le situează ca mărime între virusuri (mai mari decât virusurile) şi bacterii (mai mici decât bacteriile). Micoplasmele (MLOs) conţin în interiorul membranei elementare ribozomi şi filamente cu ADN şi ARN, deci celulele de micoplasme conţin ambii acizi nucleici. După caracterele lor specifice micoplasmele sunt situate între virusuri şi bacterii, prezentând unele proprietăţi comune cu a virusurilor şi altele specifice bacteriilor.

2. Enumeraţi principalele micopasmoze cunoscute şi prin ce se caracterizează fiecare?

REZOLVARE


1. Transmiterea micoplasmelor la plante se realizează prin: a) altoiri între planta infectată şi cea test

b) intermediul vectorilor vegetali-ciuperci (Polymyxa, Olpidium, Synchytrium) c) intermediul vectorilor animali cicade, d) organe vegetative; e) cuscută; Rezolvare: a), c), e) De rezolvat 2. Însuşirile generale ale micoplasmelor sunt: a) Forma şi dimensiunile;

b) ultrafiltabilitatea, electonomicroscopicitatea, multiplicarea; c) Rezistenţa la presiune; sarcina electrică, inhibarea infecţiozităţii; d) biotropismul pozitiv, cristalinitatea, diluţia limită; e) Temperatura de inactivare, influenţa valorii pH;

Rezolvare:.............................. Ce fel de boli sunt micoplasmozele? Cum se recunosc aceste boli?

53

TEST DE EVALUARE 1. Cum se numeşte ştiinţa care se ocupă cu studiul bacteriilor, definiţi bacteriile şi arătaţi care este structura lor.

REZOLVARE Ştiinţa care se ocupă cu studiul bacteriilor poartă numele de bacteriologie. Bacteriile sunt organisme unicelulare, cu diametrul celulei de ordinul micronilor.


- celula bacteriană nu prezintă nucleu organizat - celula bacteriană este haploidă - nu conţine mitocondrii - nu se constată prezenţa curenţilor citoplasmatici şi nici a

membranei nucleare - bacteriile fitopatogene nu conţin clorofilă, sunt heterotrofe - conţine ambii acizi nucleici: ADN şi ARN - conţine pigmenţi care dau culoarea specifică coloniilor

bacteriene, ceea ce reprezintă criteriu de determinare.

2. Ce boli sunt cele produse de bacteriile Agrobacterium tumefaciens, Annulus pruni, Erwinia chrysanthemi pv. zeae, Erwinia amylovora, Corynebacterium michiganense pv. michiganense?

REZOLVARE


1) Principalele genuri de bacterii mai importante sunt? a) Agrobacterium tumefaciens, Annulus pruni, Erwinia chrysanthemi pv. zeae, Erwinia amylovora, Corynebacterium michiganense pv. michiganense b) Xanthomonas campestris p.v. pruni, Xanthomonas campestris pv. Juglandis, Corynebacterium michiganense pv. Michiganense, tumefaciens c) Corynebacterium, Xanthomonas, Agrobacterium, Erwinia, Streptomyces, Pseudomonas; d) Erwinia carotovora. subsp. Atroseptica, Erwinia carotovora subsp. Carotovora, Erwinia amylovora, Erwinia chrysanthemi pv. Zeae e) Xanthomonas campestris p.v. phaseoli, Xanthomonas campestris p.v. pruni, Xanthomonas campestris pv. Juglandis; Răspuns: c)

54

De rezolvat

2) Principalele bacterioze cunoscute la plantele de cultură sunt: a) Agrobacterium tumefaciens, Annulus pruni, Erwinia chrysanthemi pv. zeae, Erwinia amylovora, Corynebacterium michiganense pv. michiganense

b) Arsura comună a fasolei; Pătarea şi ciuruirea frunzelor de sâmburoase; Arsura bacteriană a nucului; Cancerul bacterian al tomatelor;

c) Cancerul bacterian al pomilor fructiferi şi ariceala viţei-de-vie; Înnegrirea bazei tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor de cartof ; d) Putregaiul umed al morcovului; Arsura merilor, perilor şi gutuilor sau focul bacterian al rosaceelor; Putregaiul moale al tulpinilor de porumb.

e) Xanthomonas campestris p.v. phaseoli, Xanthomonas campestris p.v. pruni, Xanthomonas campestris pv. Juglandis; Răspuns: .......................

TEST DE EVALUARE Întrebări

Care sunt caracterele generale ale bacteriilor? Care sunt principalele simptome produse de bacteriile fitopatogene?

Descrieţi morfologia bacteriilor şi structura lor. Ce sunt traheobacteriozele şi care specii de bacterii le produc? Ce bacterii fitopatogene produc arsura frunzelor ? Descrieţi pe scurt aceste boli. Care dintre bacteriile prezentate este încadrată în lista patogenilor de carantină fitosanitară? Care bacterie produce ciuruirea frunzelor? Ce alte simptome mai pot fi prezente pe lângă ciuruire?

55

TEMA 3: MICOZELE PLANTELOR Unitatea de învăţare: Clasificarea ciupercilor fitopatogene şi

prezentarea unor boli şi a naturii lor cauzale reprezentată de ciuperci din clasele Plasmodiophoromycetes şi Oomycetes Obiectivele Unităţii de Învăţare : -Prezentarea definiţiei micozelor, diverse sisteme de clasificare a ciupercilor fitopatogene, încadrarea sistematică a ciupercilor fitoptogene după Agrios; -Clasificarea ciupercilor fitopatogene; -Cunoaşterea principalelor micoze şi a naturii lor cauzale reprezentată de ciuperci din clasele Plasmodiophoromycetes, şi Oomycetes a diferitelor şi multiplelor tipuri de simptome şi prezentarea aspectelor microscopice pentru identificarea coretă a patogenului; -Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de micozele prezentate.


Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie pentru studenţii anului II Agricultură ID Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate, prevenire şi combatere, EUC 2010, ISBN 973-8043-87-5; Paraschivu, A. M.-2010-Combaterea integrată a patogenilor şi dăunătorilor la principalele culturi de câmp, Editura SITECH, CRAIOVA, ISBN 978-973-746-792-8; Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală, Editura SITECH, Craiova, ISBN 973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5; Paraschivu, A. M.-2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a naturii lor cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1; Agrios N. George-2005-Plant pathology, Fifth Edition, Elsevier Academic Press; Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în taxonomia ciupercilor Editura Universităţi „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi-ISBN (10) 973-703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-144-0; Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec-2006-Atlas de Fitopatologie trilingv, ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei Române; Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor; Broşuri ale firmelor de pesticide. Rezumatul temei

Tema prezintă noţiuni referitoare la micozele plantelor prezentând diverse sisteme de clasificare ale ciupercilor fitopatogene dar şi caracterele

56

generale ale diverselor categorii de patogeni. Încadrarea sistematică este prezentată după Agrios dar şi actualizări după index fungorum. Sunt prezentate tipurile de aparate vegetative întâlnite la ciupercile fitopatogene, formele de înmulţire asexuată, sexuată şi vegetativă. Sunt descrise boli cum ar fi hernia rădăcinilor de varză care este produsă de ciuperca Plasmodiophora brassicae un patogen specific de sol, boli produse de ciupercile Oomycetes, boli denumite popular mane şi care produc simptome caracteristice cum ar fi: apariţia petelor undelemnii cu dimensiuni de la 0,5-2 cm pe faţa superioară a frunzelor, apariţia pe dosul frunzelor a fructificaţiilor asexuate ale ciupercii reprezentate de sporangiofori şi sporangi sau zoosporangi sub forma unui puf sau gazon de culoare albă sau violacee, brunificarea, necroza sau arsura frunzelor. Excepţie fac albumeala cruciferelor şi căderea plăntuţelor. Sunt descrise principalele genuri din Oomycetes cum sunt: Albugo sau Cystopus, Pythium, Phytophthora, Plasmopara, Pseudoperonospora, Peronospora, Sclerospora şi Bremia. Speciile cele mai reprezentative din genurile mai sus menţionate sunt:

Albugo candida sau Cystopus candidus care cauzează albumeala cruciferelor sau după alţi autori rugina albă a cruciferelor;

Pythium debaryanum cauzează căderea plăntuţelor la legume; Phytophthora infestans cauzează mana cartofului şi mana tomatelor; Phytophthora parasitica cauzează mana de sol a tomatelor; Plasmopara helianthi var helianthi cauzează mana florii-soarelui; Plasmopara viticola cauzează mana viţei-de-vie; Pseudoperonospora cubensis cauzează mana castraveţilor; Peronospora tabacina cauzează mana tutunului; Peronospora destructor cauzează mana cepei; Peronospora trifolii cauzează mana trifoiului; Peronospora aestivalis cauzează mana lucernei; Peronospora brassicae cauzează mana verzei; Peronospora spinaciae cauzează mana spanacului; Bremia lactucae cauzează mana salatei.

2.4. Micozele plantelor-generalităţi

Micozele sunt boli infecţioase ale plantelor provocate de ciuperci fitopatogene. Ciupercile fitopatogene (fungi sau mycetes) reprezintă un grup de organisme heterotrofe cu structură şi caractere biologice extrem de diversificate, adaptate la un mod de viaţă saprofit, parazit sau simbiotic prezente în număr de peste 100000 de specii, dintre care 8727 de specii se găsesc în România (V.Bontea 1985). Dintre sistemele de clasificare elaborate până în prezent se optează pentru cel care are la bază cercetările efectuate de NOLAN şi MARGOLIASH (1968) privind citocromul C din diferite organisme. În acest sens clasificarea ciupercilor fitopatogene, după AINSWORTH şi SUSSMAN (1973) este următoarea:

57

Regnul Fungi (Whittaker, 1969); Încrengătura Eumycota; Subîncrengătura: Mastigomycotina, Zygomycotina, Ascomycotina, Deuteromycotina şi Basidiomycotina.

Ciupercile sunt plante inferioare acidofile care parazitează plante superioare al căror suc celular are reacţie uşor acidă reprezentând un mediu favorabil de dezvoltare pentru ciuperci.

2.4.1. Sisteme de clasificare a ciupercilor fitopatogene Se face in următoarele grupări taxonomice: filum (terminaţia -mycota),

clasa (terminaţia- mycetes), ordin (terminaţia-ales), familie (terminaţia -aceae), gen. Clasificarea ciupercilor fitopatogene se face după caracteristicile aparatului vegetativ, dar şi după modalitatea de reproducere asexuată şi/sau sexuată. Clasificarea ciupercilor fitopatogene (după SMITH 1988; CARLIE & WATKINSON 1994) se face în următoarele clase:

1. PLASMODIOPHOROMYCETES 2. CHYTRIDIOMYCETES 3. OOMYCETES 4. ZYGOMYCETES 5. HEMIASCOMYCETES 6. ASCOMYCETES 7. HETEROBASIDIOMYCETES (TELIOMYCETES) 8. HOMOBASIDIOMYCETES

( HOLOBASIDIOMYCETES) 9. DEUTEROMYCETES Clasificarea ciuperilor fitopatogene după Jean Semal (1993) cuprinde următoarele clase: 1. MYXOMYCETES 2. PLASMODIOPHOROMYCETES 3. CHITRIDIOMYCETES 4. OOMYCETES 5. ZYGOMYCETES 6. ASCOMYCETES 7. BASIDIOMYCETES 8. DEUTEROMYCETES ( Fungi Imperfecţi ) 9. AGONOMYCETES Din punct de vedere morfologic ciupercile sunt alc[tuite din aparat

vegetativ, fructificaţii asexuate şi sexuate, care servesc drept criterii de determinare a speciilor respective. 2.4.2. Încadrarea sistematică a ciupercilor fitopatogene

Ciupercile fitopatogene au fost încadrate din punct de vedere sistematic în Regnul FUNGI, (Whittaker, 1969) încrengătura EUMYCOTA, în care sunt cuprinse următoarele subîncrengături: Mastigomycotina, Zygomycotina, Ascomycotina, Deuteromycotina sau Grupul Fungilor imperfecţi şi Basidiomycotina. Această clasificare a avut la bază cercetările efectuate de NOLAN şi MARGOLIASH (1968) privind citocromul C din diferite organisme, iar realizarea ei a fost făcută de AINSWORTH şi SUSSMAN.

58

Clasificarea ciupercilor prezentată după Agrios REGNUL PROTOZOA Phylum Myxomycota-produce un plasmodiu sau plasmodiul ca structură

Clasa Myxomyctes (putregaiuri subţiri). Corpul lor este nud, anamorfele plasmodiu. Ele produc zoospori. Pot creşte sau pot acoperi părţile bazale ale plantelor dar nu infectează plantele.

Ordinul Physarales plasmodiu saprofitic care dă spori sau fructificaţii crustoase conţinând spori. Ele produc zoospori care au doi flageli.

Genurile: Fuligo, Mucilago şi Physarum cauza putregaiurilor subţiri la baza plantelor.

Phylum Plasmodiophoromycota Ordinul Plasmodiophorales-Plasmodiul produs în celulele rădăcinilor şi

tulpinilor plantelor. El produce zoospori care au doi flageli. Praziţi obligaţi. Genurile: Plasmodiophora, specia Plasmodiophora brassicae care

produce hernia rădăcinilor la crucifere. Polymyxa, specia Polymyxa graminis parzită pe grâu şi alte cereale. specia Polymyxa betae prezentă în sol şi vector pentru rizomania sfeclei. Spongospora, specia Spongospora subterannea cauzează râia uscată a

tuberculilor de cartof REGNUL CHROMISTA (STRAMENOPILES) Phylum OOMYCOTA-prezintă zoospori biflagelaţi cu un flagel mai

lung îndreptat înainte şi unul mai scurt ca un vîrf de bici îndreptat înapoi. Clasa Oomycetes (putregaiuri moi, rugini albe, mane). Ciupercile

Oomycetes au miceliul neseptat şi alungit. Produc zoospori în zoosporangi. Zoosporii sunt biflagelaţi. Stadiul sexual este reprezentat de oospori produşi prin unirea gametangilor diferenţiaţi morfologic şi sexual denumiţi anteridie (gametangiul mascul) şi oogon (gametangiul femel).

Ordinul Saprolegniales-au bine dezvoltat miceliul. Zoosporii sunt produşi în zoosporangi lungi, cilindrici ataşaţi de miceliu. Obişnuit câţiva oospori în oogonium.

Genul Aphanomyces, Aphanomyces euteiches care produce putrezirea rădăcinilor la mazăre.

Ordinul Peronosporales – miceliul bine dezvoltat, neseptat, ramificat, inter- sau intracelular, adesea cu haustori. Zoosporangele oval sau limoniform, formaţi pe miceliul normal sau pe sporangiofori. Sporangele la majoritatea speciilor germinează producând zoospori, dar în alte cazuri sporangii germinează direct şi produc un tub germinativ sau un filament de infecţie. Reproducerea sexuală se produce prin unirea oogonului cu anteridia din fuzionarea cărora rezultă oosporul. Oosporii germineză dând naştere la un sporangiu care conţine zoospori sau la un tub germinativ sau filament de infecţiecare curând produce un sporange depinzând de specie.

59

Familia Pythiaceae-Sporangi, obişnuit zoosporangi produşi de-a lungul hifelor somatice ori a tipurilor de hife cu creşteri nederminate şi aşezate liber. Oogonul cu pereţi subţiri. Ciuperci facultativ parazite. Genul: Pythium cu speciile Pythium debaryanum, Pythium ultimum, Pythium aphanidermatum, Pythium oligandrum etc. Aceste specii produc căderea plăntuţelor.

Genul: Phytophthora cu speciile Phytophthora infestans care produce mana cartofului şi mana tomatelor Phytophthora cactorum, Phytophthora erythroseptica, Phytophthora capsici, Phytophthora syringae, Phytophthora parasitica, Phytophthora parasitica nicotianae, Phytophthora cambivora.

Familia Peronosporaceae Sporangi formaţi pe sporangiofori cu creştere determinată. Răspândirea sporangelui cu ajutorul vîntului dar şi a plecăielii de ploaie. Ciuperci parazite obligate. Cuprinde genurile:

Genul Plasmopara cu speciile Plasmopara viticola cauzează mana viţei-de-vie, Plasmopara helianthi Novot. var. Helianthi Novot. cauzează mana florii-soarelui; Genul Peronospora cu speciile

Peronospora tabacina cauzează mana tutunului, Peronospora pisi-mana mazării, Peronospora trifolii-mana trifoiului, Peronospora aestivalis-mana lucernei, Peronospora destructor-mana cepei, Peronospora alii-mana usturoiului, Peronospora porum-mana prazului, Peronospora farinosa sau Peronospora schachtii-mana sfeclei, Peronospora arborescens-mana macului;

Genul Pseudoperonospora cu speciile Pseudoperonospora cubensis-mana castraveţilor Pseudoperonospora humului-mana hameiului; Pseudoperonospora canabina-mana cânepii; Genul Peronosclerospora cauzează mana porumbului (P. Philippinensis) a trestiei şi porumbului (P. Sacchari), a sorgului (P. Sorghi) şi altele.

Sclerophthora macrospora cauzează porumbului boala denumită crazy top sau vârf nebun. Sclerospora graminicola cauzează mana gramineelor. Familia Albuginaceae sau Cystopeae (albumeală sau impropriu spus rugini albe) Sporangii formaţi în lanţuri. Genul Albugo cu specia Albugo candida sau genul Cystopus cu specia Cystopus candidus cauzează albumeala cruciferelor sau impropriu spus rugina albă a cruciferelor. FUNGI ADEVĂRAŢI

REGNUL FUNGI Ciupercile din acest regn produc miceliu al căror perete este alcătuit din glucani şi chitină. Nu prezintă cloroplaste.

60

Phylum CHYTRIDIOMYCOTA-ciupercile încadrate produc zoospori care care au un singur flagel posterior. Genul Olpidium cu specia Olpidium brassicae trăieşte parazit în rădăcinile de varză şi a altor plante. Poate transmite virusuri. Genul Physoderma cu specia Physoderma maydis cauzează pete brune la porumb şi Physoderma (=Urophlyctis) alfalfae cauzează vârf cu negi %%% la lucernă. Genul Synchytrium, Synchytrium endobioticum cauzează râia neagră, buba neagră sau cancerul cartofului. Phylum ZYGOMYCOTA-Produce spori asexuaţi imobili formaţi în sporange. Nu formează zoospori. Sporii de rezistenţă sunt zigospori produşi prin fuziunea a doi gameţi similari morfologic. Clasa Zygomycetes (mucegaiurile pâinii)-Saprofiţi sau paraziţi ai plantelor, oamenilor şi animalelor Ordinul Mucorales-Spori asexuaţi imobili formaţi într-un sporange terminal Genul Rhizopus cauzează mucegaiurile pâinii şi putregaiuri moi al fructelor şi legumelor

Phylum ASCOMYCOTA (ascomycetes, sac fungi) Cele mai multe dintre ciupercile cuprinse au stadiul sexuat denumit telemorf şi stadiul asexuat denumit anamorf.Produc spori sexuali denumiţi ascospori, în general câte opt grupaţi într-o ască. Produc spori asexuaţi (conidii) pe hife libere sau pe conidiofori ori în structuri de fructifcare asexuată (picnidii, acervuli, etc.).

Clasa Archiascomycetes-un grup de diverse ciuperci dificil de caracterizat. Ordinul Taphrinales-ciupercile cuprinse prezintă asce care iau naştere din celule ascogene binucleate. Genul Taphrina, cu speciile Taphrina deformans, Taphrina pruni, Taphrina insititiae Ascomycetes filmentoase Ordinul Erysiphales (ciuperci care produc făinări)-ciuperci care prezintă asce cu ascospori închise în ascofructe complet închise denumite cleistotecii sau cleistocarpi. Miceliul, conidiile şi cleistoteciile sau cleistocarpii se formează la suprafaţa ţesutului atacat al plantei gazdă. Sunt paraziţi obligaţi. Genuri monoasce la care cleistotecia sau cleistocarpul contine o singură ască cu 8 ascospori

Genul Sphaerotheca cu speciile Sphaerotheca fuliginea cauzează făinarea castraveţilor; Sphaerotheca pannosa var. rosae cauzează făinarea trandafirului; Sphaerotheca pannosa var. persicae cauzează făinarea piersicului; Sphaerotheca mors-uvae cauzează făinarea americană a agrişului

şi coacăzului. Genul Podosphaera cu speciile Podosphaera leucotricha cauzează făinarea mărului; Podosphaera oxycanthae cauzează făinarea gutuiului; Podosphaera tridactyla cauzează făinarea caisului. Genul Blumeria cu specia

61

Blumeria (sin. Erysip he) graminis f. sp. tritici cauzează făinarea grâului Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. avenae cauzează făinarea ovăzului Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. hordei cauzează făinarea orzului Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. secalis cauzează făinarea secarei

Genul Erysiphe cu speciile Erysiphe betae cauzează făinarea sfeclei, Erysiphe umbeliferrum cauzează făinarea umbeliferelor Erysiphe cichoracearum cauzează făinarea castraveţilor, făinarea florii-

soarelui Genul Microsphaera cu speciile

Microsphaera alphitoides (sin. M. Abbreviata) cauzează făinarea stejarului; Microsphaera grossulariae cauzează făinarea europeană a agrişului şi coacăzului.

Genul Leveillula cu specia Leveillula taurica cauzează făinarea tomatelor; Genul Phyllactinia cu specia Phyllactinia guttata cauzează făinarea alunului A. Pyrenomycetes-Ascomycete cu peritecie-Peritecia sau în unele

grupuri cleistotecii în stromă, imerse în rare hife mate sau libere. Ascele au un perete.

Ordinul: Hypocreales Stroma pală sau albastră roşie sau strălucitor colorată. Asce ovoide la cilindrice cu un por apical. Ascosporii sunt de la sferici la aciformi, cu una sau mai multe celule, de obicei eliberaţi forţat. Conidiile sunt produse pe conidiofori hialini. Unele produc substanţe toxice pentru oameni şi animale. Altele produc regulatori de creştere. Altele sunt antagonice sau parazite ale altori fungi, şi altele sunt sistemic parazite ( endofite) ale multor cereale şi graminee din fâneţe şi pajişti, făcându-le otrăvitoare în iarba sau nutreţul verde. Genul: Hypocrea, unele specii care produc anamorfele Trichoderma şi Gliocladium care sunt ca ciuperci de biocontrol împotriva mai multor patogeni ai plantelor. Melanospora care are ca anamorfe Phialophora şi Gonatobotrys parazitează miceliul mai multor fungi incluzând importanţi patogeni ai plantelor Ophiostoma, Ceratocystis, Fusarium şi Verticilium;

Nectria, cauzează cancerul ramurilor şi tulpinilor la arbori; Gibberella, cauzează putregaiul rădăcinilor şi bazei tulpinii la porumb şi

formarea seminţelor mici; Claviceps, Claviceps purpurea cauzează cornul secării la secară şi alte

cereale, scleroţii fiind otrăvitori pentru om şi animale datorită conţinutului în alcaloizi, Claviceps sorghi la sorg;

Epichloe, cu specia Epichloe typhina furca de tors a gramineelor cu anamorfa Acremonium;

Ordinul Microascales lipsite de stromă. Cele mai multe au peritecii, dar unele au cleistotecii. Ascele sunt globuloase sau ovoide, dezintegrante. Ascosporii sunt unicelulari.

Genul: Ceratocystis, cauzează vestejirea stejarului (Ceratocystis fagacearum); cancere ale sâmburilor fructelor şi altor arbori şi putrtegaiul

62

rădăcinii la cartoful dulce (Ceratocystis fimbriata); putregaiul vărfului ananasului (Ceratocystis paradoxa) şi specia Ceratocystis coerulescens.

Ordinul Phyllachorales Pritecii în stromă, asce oblonge sau cilindrice, cu pori la capătul lor. Ascospori cu forme diferite, hialini sau închişi.

Genurile: Glomerella, Glomerella cingulata cauzează multe antracnoze şi putregaiul amar al merelor. Stadiul anamorf al ciupercii este Colletotrichum gloeosporoides;

Phyllachora, Phyllachora graminis cauzează pătarea frunzelor la gramineele din fâneţe şi pajişti.

Ordinul Ophiostomatales-Periteciile cu parafize. Asce globuloase sau ovoide dezintegrante. Mai multe specii sunt răspândite de insecte. Unele specii cauzează pătarea albastră a lemnului.

Genul: Ophiostoma, Ophiostoma novo-ulmi, cauzează boala Olandeză a ulmului (anamorfa Sporothrix şi Graphium);

Ordinul Diaporthales – Peritecii în stromă fie în fung fie în ţesutul plantei sau în hifele de pe substrat. Asce cilindrice cu spori. Ascosporii au una sau mai multe septe şi pot fi de la hialini la bruni.

Genul: Diaporthe, Diaporthe helianthi cu anamorfa Phomopsis helianthi cauzează ătarea brună şi frângerea tulpinilor de floarea-soarelui; Diaporthe citri cauzează melanoza citricelor, Diaporthe vexans cauzează putregaiul fructelor de vinete, Diaporthe phaseolorum cauzează putregaiul tulpinilor şi păstăilor de soia. Anamorfele lor sunt specii ale genului Phomopsis.

Gnomonia, Gnomonia juglandis (sin. Gnomonia leptostyla) cu anamorfa Marssonina juglandis cauzează antracnoza nucului.

Gaeumannomyces, Gaeumannomyces graminis cauzează înnegrirea bazei tulpinii sau îngenuncherea cerealelor (grâu, orez, ovăz) şi alte graminee din fâneţe.

Magnaporthe, Magnaporthe grisea cauzează boala busone a orezului. Anamorfa ei este Piricularia oryzae.

Leucostoma (forma Valsa) cauzează cancerul piersicului şi a altor pomi fructiferi.

Ordinul Xylariales –Peritecii închise, uneori cufundate în stromă. Asce cilindrice sau subglobuloase. Ascospori cu una sau câteva celule, hialini sau închişi.

Genurile: Hypoxylon, Hypoxylon mammatum cauzează cancere severe la plop

Rosellinia cu specia Rosellinia necatrix putregaiul alb al rădăcinilor la pomii fructiferi şi viţa-de-vie.

Xylaria cauzează cancerul pomilor şi putrezirea lemnului; Eutypa cu specia Eutypa armeniacae cauzează cancere la pomii

fructiferi şi viţa-de-vie. B. Loculoascomycetes-Acomycete cu ascostromă. Produc asce cu

loculi preformaţi în stromă. Ascostroma poate fi monoloculară (pseudotecie) sau multiloculară. Ascele au pereţi dubli.

Ordinul Dothideales-Loculi cu hife sterile care se dechid apical printr-un por. Asce ovoide la cilindrice , în fascicule. Ascospori uni- sau pluricelulari, hialini sau bruni.

63

Genul: Mycosphaerella cauzează pătarea fruzelor la cereale şi graminee din fâneţe şi pajişti (Mycosphaerella graminicola) şi pătarea frunzelor la căpşun (Mycosphaerella fragariae). Anamorfele pot fi Septoria, Ramularia sau chiar Cercospora.

Elsinoë cauzează râia citricelor (Elsinoë fawcettti), antracnoza strugurilor (Elsinoë ampelina) şi antracnoza zmeurei (Elsinoë veneta).

Ordinul Capnodiales-Ascocarpi superficiali liberi pe hife mate sau închise.

Genul Capnodium cuprinde unul sau mai mulţi fungi care cauzează putregaiuri negre ale plantelor

Ordinul Pleosporales-Asce înconjurate de pseudoparafize. Ascostroma variabilă.

Genurile: Cochliobolus, ale cărui anamorfe sunt Bipolaris şi Curvularia cauzează pătarea frunzelor şi putregaiurile rădăcinilor la cereale şi graminee din fâneţe şi pajişti.

Pyrenophora, a cărei anamorfă este Drechslera, cauzează pătarea frunzelor la cereale şi graminee din fâneţe şi pajişti Setosphaera (anamorfa este Exserobilum) cauzează pătarea frunzelor la cereale şi ierburi (graminee din fâneţe şi pajişti). Pleospora (anamorfa este Stemphylium), cauzează putregaiul negru al tomatelor (mucegaiul).

Leptosphaeria (anamorfa este Phoma) cauzează putregaiul negru al tulpinii la varză Venturia (anamorfa este Pollacia şi Spilocaea) cauzează pătarea cafenie a frunzelor, fructelor şi rapănul ramurilor la măr (Venturia inaequalis sau Endostigme inaequalis) şi la păr (Venturia pyrina sau Endostigme pyrina)

Guignardia (anamorfa este Phyllosticta) cauzează putregaiul negru al strugurilor C. Discomycetes: Ascomycetes cu apotecii. Ascocarpi de foma unor cupe, farfurioare sau perniţe şi denumiţi apotecii. Asce cilindrice sau ovoide, adesea presărate cu parafize. Ascosporii sunt eliberaţi forţat.

Ordinul Rhytismales- Ascocarpii sunt nedri, sferici, discoidali su alungiţi şi sunt produşi în stromă. Asce variabile. Ascospori hialini sau bruni, ovoizi sau filiformi.

Genul Rhytisma cu specia Rhytisma acerinum care produce pătarea neagră a frunzelor de arţar sau pecingenea frunzelor de arţar.

Ordinul Helotiales-Apoteciile de forma unor cupe sau discuri. Ascele cu vârful subţiat sau îngroşat. Ascosporii sunt sferici, alungiţi sau filiformi şi pot fi lipsiţi de septe pnă la câteva septe.

Genul Monilinia cu speciile Monilinia fructigena care cauzează putregaiul brun, putregaiul negru şi mumifierea fructelor la pomii fructiferi seminţoşi, Monilinia laxa care cauzează putregaiul brun şi mumifierea fructelor la pomii fructiferi sâmburişi, Monilinia linhartiana care cauzează monilioza fructelor tinere de gutui şi Monilia fructicola (patogen de carantină) care cauzează putregaiul brun al drupelor.

Sclerotinia cu specia Sclerotinia sclerotiorum care cauzează putregaiul alb la floarea-soarelui, rapiţă, fasole, mazăre, soia, lucernă, castraveţi, tomate,

64

morcov, vinte, salată etc. Pe floarea-soarelui a mai fost găsită şi specia Sclerotinia minor.

Pseudopeziza cu specia Pseudopeziza trifolii care cauzează pătarea frunzelor de trifoi şi lucernă

Diplocarpon cu speciile Diplocarpon maculatum care cauzează pătarea negră a gutuilor şi perelor şi Diplocarpon rosae cauzează pătarea negră a frunzelor de trandafir.

D. Deuteromycetes sau ascomicete conidiale sau grupul fungilor imperfecţi-miceliul bine dezvoltat, septat, ramificat. Reproducerea sexuată şi stucturile aferente sunt rare, lipsesc sau sunt necunoscute. Sporii asexuaţi (conidiile) sunt formate pe conidiofori care pot exista singuri, grupaţi în structuri specializate ca sporodochia şi coremia ori produşi în structuri cunoscute sub denumirea de picnidii şi acervuli. Cele mai importante ascomicete conidiale sau fungi imperfecţi vor fi prezentaţi în cele ce urmează. Tabelul 1

Stadiul anamorf Sigur sau legătura cu grupul Telemorf

Genul Geotrichum, Geotrichum candidum cauzează putregaiul acru al fructelor şi legumelor

Saccharomycetales

Penicillium cauzează putregaiul albastru al fructelor

Talaromyces

Aspergillus cauzează mucegaiul pâinii şi putrezirea seminţelor

Eurotium

Paecilomyces utilizat ca patogen de biocontrol pentru musculiţa albă

Byssochlamys

Oidium cauzează făinări Erysiphe, etc.

Ascomicete cu peritecii

Chalara cauzează vestejirea stejarului, cancerul arborilor

Ceratocystis

Acremonium endofitic în ierburi Epichloë Sporothrix şi Graphium cauzează boala olandeză a ulmului

Ophiostoma

Trichoderma utilizat ca patogen de biocontrol împotriva altor fungi

Hypocrea

Verticillium cauzează vestejiri vasculare la multe plante

Hypocrea

Fusarium cauzează vestejiri vasculare, putregaiuri ale rădăcinilor, putregaiuri ale tulpinilor, infeţii ale seminţelor

Gibberella

Colletotrichum cauzează antracnoze la multe plante (Colletotrichum lindemuthianum-antracnoza fasolei, Colletotrichum oligochaetum sau C. Lagenaium antracnoza cucurbitaceelor)

Glomerella

65

Loculoascomycetes Cercospora cu specia Cercospora beticola cauzează cercosporioza sfeclei

Mycosphaerella

Septoria cauzează pătarea frunzelor la multe culturi

Mycosphaerella

Phyllosticta cauzează putregaiul negru al strugurilor

Guignardia

Alternaria cauzează multe tipuri de pătări ale frunzelor şi arsuri

Lewia

Stemphylium putregaiul fructelor la tomate Bipolaris cauzează pătări ale frunzelor şi putregaiuri ale rădăcinilor la graminee

Cochliobolus

Drechslera cauzează pătări ale frunzelor la graminee

Pyrenophora

Curvularia Cladosporium cu specia Cladosporium fulvum sin. Fulvia fulva care cauzează pătarea cafenie a funzelor de tomate şi Cladosporium carpophilum sin. Stigmina carpophila care cauzează ciuruirea frunzelor la sâmburoase

Fulvia, Venturia

Sphaeropsis cauzează putregaiul negru al merelor

Botryosphaeria

Ascomicete cu apotecii

Botrytis cu specia Botrytis cinerea cauzează putregaiul cenuşiu la multe specii de plante

Botryotinia

Monilia cauzează putregaiul brun al drupelor Monilinia Marssonina cauzează pătarea neagră a frunzelor de trandafir

Diplocarpon

Entomosporium cauzează pătarea frunzelor şi fructelor la păr

Diplocarpon

Cylindrosporium cauzează pătarea frunzelor la multe specii de plante

Mycosphaerella

Melanconium cauzează putregaiul amar al strugurilor

Greeneria

Basidiomycetes Rhizoctonia cu specia Rhizoctonia solani cauzează putregaiuri ale rădăcinii şi tulpinii

Thanatephorus

Rhizoctonia forme binucleate Ceratobasidiales Sclerotium cu specia Sclerotium rolfsii arsura sudică la multe culturi

Aethalium

Phylum BASIDIOMYCOTA

Basidiomycetes micromicete şi macromicete sau ciuperci cu pălărie şi picior. Sporii sexuaţi denumiţi basidiospori sunt spori exogeni produşi la exteriorul basidiei. Ei pot fi unici sau patru basidiospori diferenţiaţi sexual.

66

Ordinul Ustilaginales cuprinde ciuperci care produc plantelor de cultură boli cunoscute popular sub denumirea de tăciuni şi măluri. Basidia poate fi fragmentată sau neseptată. Prezintă promiceliu cu teliospori. Sunt produşi numai teliospori şi basidiospori. Genurile: Ustilago cauzează tăciuni Ustilago zeae sau U. maydis cauzează tăciunele comun al porumbului, Ustilago tritici cauzează tăciunele zburător al grâului, Ustilago nuda cauzează tăciunele zburător al orzului, Ustilago avenae cauzează tăciunele zburător al ovăzului; Tilletia cauzează măluri Tilletia caries, Tilletia foetida, Tilletia triticoides, Tilletia intermedia cauzează mălura comună a grâului, Tilletia indica (patogen de carantină) cauzează mălura parţială a grâului Tilletia controversa (sin. T. nanifica) cauzează mălura pitică a grâului; Urocystis cu mai multe specii

Urocystis occulta cauzează tăciunele frunzelor de secară, Urocystis cepulae cauzează tăciunele frunzelor de ceapă şi Urocystis tritici cauzează tăciunele frunzelor de grâu; Sorosporium cu specia Sorosporium holci-sorghi cauzează tăciunele inflorescenţelor la porumb; Sphacelotheca cu specia Sphacelotheca reiliana cauzează tăciunele inflorescenţei sorgului.

Ordinul Uredinales cuprinde ciuperci care produc plantelor de cultură boli cunoscute popular sub denumirea de rugini. Basidia fragmentată. Produce mai multe tipuri de spori denumiţi: picnospori, ecidiospori, uredospori, teliospori şi basidiospori. Uredosporii asigură răspândirea în timpul perioadei de vegetaţie. Sunt paraziţi obligaţi.

Genurile: Cronartium Gymnosporangium

Hemileia cu specia Hemileia vastatrix cauzează rugina arborelui de cafea Melampsora cu speciile Melampsora lini care cauzează rugin inului şi Melampsora medousae cauzează rugina plopului şi coniferelor; Phakopsora, cu specia Phakopsora pachyrrhizi cauzează rugina soiei; Phragmidium cu speciile Phragmidium disciflorum sau P. mucronatum cauzează rugina trandafirului şi Phragmidium rubi-idaei cauzează rugina zmeurului şi murului;

Puccinia cu mai multe specii Puccinia recondita cauzează rugina brună a grâului, Puccinia striiformis sau P. glumarum cauzează rugina galbenă a grâului, Puccinia graminis cu mai multe forme specializate cauzează rugina neagră a gramineelor. Se cunosc: Puccinia graminis f. sp. tritici specializate cauzează rugina neagră a grâului, Puccinia graminis f. sp. hordei cauzează rugina neagră a orzului,

67

Puccinia gramini f. sp. secalis cauzează rugina neagră a secarei, Puccinia graminis f. sp. avenae cauzează rugina neagră a ovăzului, Puccinia coronata cauzează rugina coronată a ovăzului, Puccinia hordei cauzează rugina brună pitică a orzului, Puccinia helianthi cauzează rugina florii-soarelui. Uromyces cu specia Uromyces appendiculatus cauzează rugina fasolei. Corecţii ale încadrărilor sistematice au mai fost realizate după

index fungorum.

2.4.3. Tipuri de aparate vegetative. Înmulţirea asexuată şi sexuată

la ciupercile fitopatogene Gimnoplastul este cel mai simplu aparat vegetativ, format din masă citoplasmatică fără formă precisă, deoarece prezintă o membrană foarte subţire şi nucleu. Se dezvoltă intracelular luând forma celulei pe care o parazitează. Se întâlneşte la fam. Olpidiaceae, clasa Chytridiomycetes, Phylum Chytridiomycota. Plasmodiul este reprezentat de o masă citoplasmatică în care se regăsesc mai mulţi nuclei. Se întâlneşte la fam. Plasmodiophoraceae, clasa Plasmodiophoromycetes . Dermatoplastul este o celulă cu toate elementele constitutive: membrană, citoplasmă şi nucleu. Membrana conferă dermatoplastului o formă fixă. Dermatoplastul se întâlneşte la ciupercile inferioare din clasa Oomycetes şi Phylum Ascomycota. Sifonoplastul este caracteristic ciupercilor din clasa Oomycetes şi clasa Zygomycetes. Sifonoplastul este format din din filamente miceliene, simple sau ramificate, continui, neseptate prin pereţi transversali, conţinând numeroşi nuclei, răspândiţi în citoplasmă . Talul filamentos este format din filamente miceliene simple sau ramificate împărţite prin pereţi transversali (septe). Fiecare compartiment reprezintă o celulă, cu un nucleu. Celulele vecine sunt în legătură între ele prin filamentele de citoplasmă, care ies prin porii septelor.

Talul filamentos şi sifonoplastul mai sunt denumite şi miceliu, iar filamentele care îl alcătuiesc poartă numele de hife miceliene. Talul filamentos se întâlneşte la ciupercile din Phylum Ascomycota şi la ciupercile din Phylum Basidiomycota (ord. Uredinales şi Ustilaginales). Talul masiv este cel mai evoluat tip de aparat vegetativ şi este alcătuit din filamente septate care sunt întreţesute mai lax sau mai dens, formând ţesuturi false numite plectenchime. Talul masiv se întâlneşte la ciupercile evoluate din Phylum Basidiomycota.

68

Fig.4: Tipuri de aparate vegetative la ciupercile fitopatogene a) gimnoplst; b) plasmodiu; c) dermatoplast; d) sifonoplast; e) tal filamentos, f) tal filamentos dikariont; g) tal masiv Clasificarea ciupercilor se face în mai multe categorii taxonomice (Regn, Phylum sau încrengătură, subphylum sau subîncrengătură, clasă, subclasă, ordin, familie, subfamilie, gen, specie, formă specializată, rasă) pe baza caracterelor sporilor (morfologie, mod de formare, structură), pe baza caracteristicilor miceliului pe baza unor analize genetice, a virulenţei etc. Pe lângă aparatul vegetativ o ciupercă mai prezintă partea de înmulţire asexuată, dar şi partea de înmulţire sexuată. Partea de înmulţire asexuată asigură înmulţirea şi răspândirea ciupercilor în timpul perioadei de vegetaţie şi reprezintă faza haploidă de existenţă a unei ciuperci fitopatogene. Se cunosc mai multe forme de înmulţire asexuată la ciuperci funcţie de încadrarea lor sistematică. Astfel se cunosc zoosporii, sporangioforii cu sporangi sau sporangioforii cu zoosporangi la ciupercile Oomycetes, conidioforii cu conidii, picnidiile cu picnospori, lagărele subcuticulare de conidiofori şi conidii denumite acervuli etc.

Partea de înmulţire sexuată asigură trecerea ciupercii de la o generaţie la alta şi reprezintă procesul complex de trecere de la faza haploidă la faza diploidă şi apoi revenirea la faza haploidă. Procesul de sexualitate poate fi o gametogamie (unirea celulelor cu funcţie sexuală), o heterogametangiogamie-unirea unor ţesuturi (asociaţii de celule) care îndeplinesc o funcţie sexuală cum ar fi anteridia (gametangiul mascul) şi oogonul (gametangiul femel) la Oomycetes şi anteridia (gametangiul mascul) şi ascogonul (gametangiul femel) la ciupercile din Phylum Ascomycota sau o somatogamie ca la ciupercile din Phylum Basidiomycota.

69

Sunt ciuperci care nu prezintă nici parte de înmulţire asexuată dar nici sexuată. La ele înmulţirea se face pe cale vegetativă.

Aparatul vegetativ al ciupercilor inferioare, Plasmodiophoromycetes este un plasmodiu şi care au un mod de parazitare intracelular.

2.4.4. -Hernia rădăcinilor de varză-Plasmodiophora brassicae Woron.

Simptome. Pe rădăcini şi uneori la baza tulpinii apar porţiuni

hipertrofiate care alternează cu porţiuni subţiri (Foto 25 şi 26). În câmp plantele bolnave se recunosc uşor pe timp secetos deoarece se ofilesc, rădăcinile putrezesc, planta nu formează căpăţână sau aceasta nu se dezvoltă şi moare.

-atac la var Foto 26: Secţiune prin rădăcini afectate de hernia rădăcinilor de varză

Foto25:Plasmodiophora brassicae

2.4.5. Caracterele generale ale Oomycetelor

Aparatul vegetativ al ciupercilor încadrate în Oomycetes este un sifonoplast constituit din hife ramificate în care se află masa citoplasmatică în care plutesc mai mulţi nuclei. Hifele miceliene se pot dezvolta şi intracelular ca la genul Pythium, dar de cele mai multe ori se dezvoltă intercelular trimiţând în interiorul celulelor haustori sau sugători de diverse forme şi care preiau substanţele gata elaborate în celule prin osmoză. Înmulţirea asexuată se realizează prin zoospori uni- sau biflagelaţi, care se formează la cele inferioare prin transformarea holocarpică a aparatului vegetativ (gimnoplst, plasmodiu) într-un organ de fructificare. Oomycetele superioare cu excepţia genului Pythium, unde înmulţirea asexuată se face prin zoospori, se înmulţesc asexuat prin fructificaţii ce poartă denumirea de sporangiofori şi care poartă zoosporangi.

Aceste fructificaţii se formează de regulă pe partea inferioară a frunzelor în dreptul petelor de decolorare ce apar ca urmare a activităţii parazitare.

70

Modul de ramificare al sporangioforilor, forma zoosporangilor, cât şi ce rezultă din germinarea lor dă specificitate şi ajută la identificarea speciilor de ciuperci. Înmulţirea sexuată la ciupercile Oomycetes superioare procesul sexual este o heterogametangiogamie (rezultă din copularea anteridiei cu oogonul) al cărei produs este un oospor situat intra- sau intercelular în ţesutul parazitat.

Ciupercile Oomycetes sunt haplobionte, adică au putere patogenă în faza de n cromosomi, iar diplofaza sau diplobiontul este reprezentat de oospori care au în nucleu 2n cromosomi şi nu au putere patogenă decât după reducerea cromatică. În continuare se va prezenta clasificarea ciupercilor Oomycetes (Tabelul 2), tipurile de fructificaţii asexuate după care aceste ciuperci pot fi recunoscute microscopic (Fig.2) Tabelul 2 Clasificarea ciupercilor

Clasa Ordinul Familia Genul Plasmodiopho-romycetes

Plasmodiopho-rales

Plasmodiophoraceae

Plasmodiophora Spongospora

Oomycetes Peronosporales

Pythiaceae Pythium Phytophthora

Peronosporaceae Sclerospora Plasmopara Peronospora Pseudoperonospora Bremia

Albuginaceae Albugo (Cystopus) Fig. 5: Tipuri de fructificaţii asexuate la ciupercile Oomycetes

A) Pythium; B,C) Phytophthora; D) Sclerospora; E) Peronospora; F) Plasmopara; G) Bremia; H) Basidiospora; I) Albugo (Cystopus).

71

2.4.5.1. -Căderea (putregaiul) plăntuţelor-Pythium debaryanum Hesse

Boala este cu acţiune acută şi se manifestă prin apariţia la început a unor pete brune în zona hipocotilară (Foto 27a). Ţesuturile din dreptul zonelor brunificate se subţiază, se înmoaie, rezistenţa mecanică a lor scade foarte mult, iar plantele cad la supraţa solului de unde şi denumirea boli de căderea plăntuţelor.

a)căderea plăntuţelor la tutun b) căderea plăntuţelor la ardei

Foto 27 a şi b: Pythium debaryanum-căderea plăntuţelor

Patogenul este Pythium debaryanum Hesse. În cazul porumbului atacul este realizat de ciuperca Pythium aphanidermatum.

2.4.5.2. -Mana cartofului-Phytophthora infestans (Mont.) de Bary Simptome. Mana cartofului se manifestă atât pe organele aeriene

(frunze, peţioluri, tulpini), cât şi pe tuberculi (Foto 28, 29, 30).

Foto 28: Phytophthora infestans atac pe frunze

a) atac în vatră b) Detaliu pe o singură plantă Foto 29 a şi b: Phytophthora infestans

72

a) b) a) atac pe tuberculi la exterior b) în secţiune

Foto 30 a şi b: Phytophthora infestans

Descriere microscopică. Phytophthora infestans (Mont.) de Bary prezintă un miceliu albicios care se dezvoltă în spaţiile intercelulare din ţesuturile frunzei. Puful alb de pe faţa inferioară a foliolelor (în dreptul haloului gălbui din jurul petelor) este reprezentat de fructificaţiile asexuate ale ciupercii, adică sporangiofori şi zoosporangi caduci. Sporangioforii ies prin stomate izolaţi sau grupaţi în fascicule şi sunt ramificaţi monopodial altern în partea superioară prezentând 2-4 ramuri, sunt hialini, subţiri şi cu o creştere continuă. La capătul fiecărei ramificaţii se prinde direct câte un zoosporange. Zoosporangele ajuns la maturitate se desprinde de ramificaţia sporangioforului care continuă să crească formând un nou zoosporange. Zoosporangii au formă ovoidă sau limoniformă şi sunt prevăzute cu o papilă terminală şi măsoară 22-32x16-24 µm (Foto 31).

Foto 31: Phytophthora infestans-sporangiofori şi zoosporangi. Aspecte microscopice

73

2.4.5.3. -Mana tomatelor- Phytophthora infestans (Mont.) de Bary

Simptome. Pe frunze şi tulpini apar simptome asemănătoare cu cele produse de Phytophthora infestans la cartof.

Foto 32: Phytophthora infestans la tomate

2.4.5.4. -Putregaiul rădăcinii, tulpinii şi fructelor- Phytophthora parasitica Dast.

Simptome. Atacul pe rădăcini începe prin brunificarea vârfului rădăcinii care progresează de-a lungul vaselor conducătoare ce se brunifică. Când infecţia rădăcinilor se produce într-o fază mai avansată, boala evoluează lent până la începutul coacerii fructelor când planta se ofileşte brusc. Pe baza tulpinii apar pete întinse, verzi-cenuşii şi apoi brun-cenuşii, iar fasciculele conduc[toare se brunifică. De-a lungul tulpinii apar leziuni de culoare verde închis sau brune, iar ţesuturile din interior se brunifică şi apar dezorganizate. Ţesutul medular se brunifică şi se deshidratează, ducând la apariţia unor goluri care dau tulpinii aspect tubular (Foto 33).

Foto 33: Phytophthora parasitica la tomate

74

2.4.5.5. -Albumeala cruciferelor-Cystopus candidus (Pers.) Lév. (Sin. Albugo candida Kze.)

Albumeala sau impropriu denumită rugina albă a cruciferelor se întâlneşte pe numeroase plante cultivate şi spontane ca: varză, conopidă, ridichi, rapiţă, traista ciobanului. Simptomele bolii. Ciuperca atacă organele tinere ale plantelor aflate în creştere (frunze, tulpini, inflorescenţe) deformându-le. La locul de infecţie apar pe faţa superioară a frunzelor pete gălbui, iar pe faţa inferioară în dreptul petelor se formează pustule ovale de 2-3x1-2 mm albe strălucitoare, acoperite de cuticulă. Prin ruperea cuticulei, pustulele devin pufoase datorită formării în masă a sporangilor. Organele atacate sunt deformate. Florile rămân sterile sau formează seminţe puţine, şiştave şi cu facultate germinativă mică. Culturile semincere sunt mai puternic afectate în urma atacului acestei ciuperci, decât culturile normale. Patogenul este ciuperca Albugo candida Kze (sin. Cystopus candidus (Pers.) Lév.

Descriere microscopică. Pe miceliul ciupercii care se dezvoltă intercelular se formează lagăre de sporangiofori cu sporangi, acoperite de cuticulă (pustulele albe pe organele atacate). Sporangioforii sunt simpli, mai subţiaţi la bază şi uşor măciucaţi la vârf, sunt hialini, iar prin ştrangulări repetate în partea lor superioară se formează zoosporangi dispuşi în lanţuri. Zoosporangii sunt unicelulari, sferici sau puţin aplatizaţi, hialini de 14-16x16-20 µm, legaţi între ei printr-un disc de gelatină ce poartă denumirea de disjunctor. Din germinarea lor rezultă în medie 4-16 zoospori biciliaţi ce sunt eliberaţi prin tubul germinal (Foto 36 şi Fig. 6)

Foto 34: Cystopus candidus Fig. 6:Fructificaţii asexuate detaliu

fructificatii asexuate zoospori biciliaţi (Z), Oospor (O), Sporangiofori (Sp), zoosporangi,

Oosporii se formează în tulpini şi fructe, mai rar în frunze. Oosporul

este sferic de 30-57 µm şi învelit de trei membrane: endospor, exospor şi epispor.

75

2.4.5.6. - Mana viţei de vie -Plasmopara viticola (B et C) Berl. et De Toni

Simptome. Ciuperca atacă toate organele verzi ale viţei de vie: frunze, lăstari ierbacei, cârcei, flori, ciorchini şi boabe. Atacul ciupercii pe frunze se manifestă după ce suprafaţa frunzelor a depăşit 20-25 cm2, până ce acestea îmbătrânesc. Patografia bolii pe frunze constă în: -apariţia de pete undelemnii pe partea superioară a frunzelor;-apariţia pufului de sporangiofori şi zoosporangi pe dosul frunzelor (vezi Foto 35a şi 35b).

a) b)

Foto 35 a şi b: Plasmopara viticola-

pete undelemnii a) şi puf de sporangiofori şi zoosporangi pe dosul frunzelor -apariţia fenomenului de brunificare sau arsura frunzelor; -apariţia pe frunzele mature a petelor în mozaic. Atacul pe boabe prezintă două forme de manifestare în funcţie de fenofaza de dezvoltare a acestora.

a) Putregaiul cenuşiu sau rot gris apare pe boabele tinere, infecţia având loc eşalonat din momentul înfloririi până în momentul în care boabele au atins dimensiunea de 3 mm în diametru, în anii ploioşi (Foto 36).

Foto 36: Plasmopara viticola-atac pe boabe-putregaiul cenuşiu

76

b) Putregaiul brun sau rot brun apare pe boabele cu dimensiuni mai mari de 3 mm şi până ce acestea ating 2/3 din mărimea normală specifică soiului. În acestă fenofază infecţia se produce prin stomatele deschise ale pedunculului bobului.

Stomatele fiind închise ciuperca se dezvoltă în interiorul bobului consumând apa şi substanţele gata elaborate ceea ce duce la brunificarea, zbârcirea, putrezirea şi scuturarea boabelor (Foto 37).

Foto 37: Plasmopara viticola-atac pe boabe-putregaiul brun Patogenul este Plasmopara viticola (B. et C.) Berl et de Toni, fam.

Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes, Phylum Oomycota, Regnul Chromista. Descrierea microscopică. Aparatul vegetativ al ciupercii este reprezentat de un sifonoplast ramificat, cu conţinut granular incolor sau alb-gălbui de 6-9 µm grosime, ce se dezvoltă intercelular în interiorul ţesuturilor atacate ale plantei gazdă. El este prevăzut la capătul ramificaţiilor care ajung în interiorul celulelor cu organe de absorbţie denumite haustori, ce au formă globuloasă sau sferică, sunt incolori sau uşor gălbui, izolaţi sau grupaţi, de dimensiuni 6-10 µm în diametru şi cu o membrană de 1,5-2 µm grosime.

În camerele substomatice iau naştere pe miceliu nişte protuberanţe care ies prin stomate, se alungesc şi se ramifică, dând naştere la sporangiofori de 300-1200 µm înălţime, erecţi, hialini, la bază mai umflaţi (12-15 µm ), la vârf mai subţiri (5-9 µm), ramificaţi monopodial altern în partea superioară, cu ramurile perpendiculare, terminaţiile de ordinul III fiind cele mai multe trei sterigme grupate în formă de cruce, mai rar 1-2 sau 3-6, lungimea sterigmelor fiind de 6-14 (9) µm, iar grosimea la baza sterigmelor 1-1,5 µm.

La capătul sterigmelor se prind zoosporangi caduci, incolori sau uşor gălbui, al căror rol este de a răspândi patogenul în cursul perioadei de vegetaţie. În faza premergătoare maturizării zoosporangii nematuri au formă sferoidală şi conţinutul translucid; pe măsura maturizării, dimensiunile zoosporangilor cresc, iar conţinutul lor devine granular, forma devine ovală, apoi oval-elipsoidală, cu o papilă la locul de inserţie pe sterigmă. Zoosporangii au dimensiuni variabile, între 14-30x10-18 µm. Pe suprafaţa lor se observă o serie de verucozităţi ornamentale (Foto 38).

Din germinaţia zoosporangilor iau naştere zoosporii reniformi şi biflagelaţi, cu flagelii inegali, fără membrană propriu-zisă, de 6,3-10,6 (9,8) µm.

77

Zoosporii se deplasează prin picăturile de apă cu ajutorul flagelilor până ajung în dreptul stomatelor, îşi retrag flagelii şi dau naştere unui filament de infecţie, care pătrunde prin stomată în interiorul plantei gazdă (Foto 41). Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, în ţesuturile plantelor atacate se diferenţiază gametangiile ciupercii respectiv oogoanele şi anteridiile, din care rezultă oosporul protejat de endospor, exospor, membrană primară şi membrană secundară.

Foto 38: Plasmopara viticola sporangiofori şi zoosporangi Aspecte microscopice

Foto 39: Modul de pătrundere al filamentului de infecţie produs de zoospori prin stomată

2.4.5.7. - Mana florii-soarelui -

Plasmopara helianthi Novot. var. helianthi Novot. Plasmopara halstedii Farl. Simptome. Caracteristic pentru plantele bolnave este inhibarea creşterii

şi apariţia fenomenului de nanism sau de piticire datorită însuşirii de chemotactism care presupune afectarea de către ciupercă a vârfurilor de creştere ale plantei şi a ţesuturilor tinere ale frunzelor.

78

40) 41)

41) 42)

43) 44)

Foto 40 şi 42: Plasmopara helianthi- fenomen de nanism Foto 41: Plasmopara helianthi-aspect de varză Foto 43: Puf de sporangiofori şi zoosporangi pe dosul frunzelor în dreptul petelor

2.4.5.8. - Mana sfeclei - Peronospora farinosa Fr. f. sp. betae Byford Boala se manifestă pe frunze prin apariţia unor pete de decolorare, iar

pe dosul frunzelor în dreptul petelor apare un puf de culoare cenuşiu vineţie (Foto 44).

Patogenul este Peronospora farinosa Fr. f. sp. betae Byford, fam. Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes, Phylum Oomycota, Regnul Chromista.

79

Foto 44: Mana sfeclei pe frunză de sfeclă Fig. 7: Sporangiofori şi sporangi

Descrierea microscopică. Aparatul vegetativ al cipercii este un

sifonoplast, care se dezvoltă intercelular şi se hrăneşte prin haustorii pe care îi trimite în celule. După o perioadă de incubaţie, prin stomatele de pe partea inferioară a limbului ies buchete de sporangiofori dicotomic ramificaţi, pe ale căror terminaţii ce au două sterigme inegale apar sporangi ovali, hialini, de 18-28x6-27 µm (Fig.7). În urma procesului de sexualitate, în ţesuturile necrozate de la colet, se obsevă şi oosporii ciupercii de 22-45µm în diametru.

2.4.5.9. - Mana cucurbitaceelor- Pseudoperonospora cubensis (Berk. et Curt.) Rostow

Simptome. Pe faţa superioară a frunzelor atacate apar pete neregulate, colţuroase, delimitate de nervurile frunzelor, de culoare galbenă (Foto 47) apoi brună. În dreptul petelor pe partea inferioară apare un puf cenuşiu-violaceu. Astfel, frunzele mănate se usucă, devin sfărâmicioase, iar fructele rămân mici şi nu ajung la maturitate.

Patogenul este Pseudoperonospora cubensis (Berk. et Curt.) Rostow-fam. Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes, Phylum Oomycota, Regnul Chromista.

Foto 45: Pseudoperonospora cubensis Fig. 8: Sporangiofori, atac pe frunze de castraveţi zoospor si oospor

80

Descriere microscopică. Aparatul vegetativ al ciupercii este un sifonoplast, ce se dezvoltă intercelular şi la sfârşitul perioadei de incubaţie, prin stomatele de pe partea inferioară a frunzei, ies grupuri de sifonoplaşti (2-3), dicotomic ramificaţi, ce susţin zoosporangi eliptici de 18-28x12-20 µm, de culoare violacee (Fig.8). La sfârşitul procesului sexuat (oogamie) în interiorul ţesuturilor necrozate pot fi puşi în evidenţă oospori sferici de 36-43,5 µm în diametru.

2.4.5.10. -Mana tutunului- Peronospora tabacina Adam.

Simptome. În primele stadii de vegetaţie, pe cotiledoane apar pete circulare, galbene, difuze, iar axul hipocotil se alungeşte. Pe răsadurile mai mari mana se observă prin îndoirea vârfului frunzuliţelor care se acoperă în scurt timp cu un puf cenuşiu-albăstrui, se îngălbenesc şi putrezesc. În câmp atacul este intens în culturile amplasate pe terenuri umede sau dacă acestea se găsesc în luncile râurilor. Pe frunze apar pete galbene, difuze, foarte mari, care prin confluere pot acoperi porţiuni mari de limb. Pe partea inferioară a frunzelor petele sunt acoperite de o eflorescenţă cenuşie-albăstruie sau violacee. Ţesuturile parazitate se necrozează şi apoi se usucă (Foto 48). Foto 46: Peronospora tabacina Fig. 9: Sporangiofori şi sporangi

pe frunză de tutun de Peronospora tabacina Patogenul este Peronospora tabacina Adam., fam. Peronosporaceae,

ord. Oomycetales, cl. Oomycetes, Phylum Oomycota, Regnul Chromista.

Descriere microscopică. Aparatul vegetativ al ciupercii este un sifonoplast care se dezvoltă intercelular şi după o perioadă de incubaţie de 5-7 zile, grupuri de sifonoplaşti ies prin stomatele de pe partea inferioară a limbului. Aceşti sifonoplaşti sunt ramificaţi dicotomic de mai multe ori, sunt foarte lungi (400-750 µm) şi susţin sporangi ovoizi de 15-20x12-18 µm (Fig. 9). Sifonoplaştii sunt la început de culoare albicioasă, apoi devin cenuşii-violacei. Sporangii duşi de vânt vor ajunge pe alte frunze umede, germinează,

81

formează filamente ce dau infecţii secundare. Evoluţia atacului este favorizată de temperaturi între 17-24 oC, umiditate atmosferică de 80% şi dacă frunzele sunt umezite de ploaie sau ceaţă cel puţin o oră. În urma procesului de sexualitate, în ţesuturile necrozate se obsevă oospori cu pereţi groşi, globuloşi, de 35-60 µm în diametru.

2.4.5.11. -Mana lucernei - Peronospora aestivalis Syd.

Simptome. Pe foliolele de lucernă apar pete neregulate, translucide, gălbui, în dreptul cărora pe faţa inferioară apare o eflorescenţă alb-cenuşie. Foliolele se îngălbenesc şi se usucă (Foto 49).

Patogenul. Peronospora aestivalis Syd., fam. Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes, Phylum Oomycota, Regnul Chromista. Descriere microscopică. Aparatul vegetativ al cipercii este un sifonoplast, care se dezvoltă intercelular şi după o perioadă de incubaţie formează pe faţa inferioară a foliolelor grupuri de sporangiofori dicotomic ramificaţi, ce susţin sporangi ovoizi, gălbui de 12-37x9-28 µm. În ţesuturile necrozate ale frunzelor se găsesc şi oosporii ciupercii. Ciuperca rezistă de la un an la altul sub formă de oospori în plantele atacate, prin a căror germinare este asigurată infecţia primară, iar infecţiile secundare sunt produse de miceliile apărute din sporangi susţinuţi de sporangiofori. Temperaturile ridicate dublate de ploi sunt factori favorizanţi ai răspândirii patogenului.

Foto 47: Peronospora aestivalis atac în cultură de lucernă la Cervina Segarcea

Dolj 2004 (original)

2.4.5.12. - Mana trifoiului - Peronospora sp. Simptome. Boala se manifestă pe frunze prin apariţia unor pete gălbui, fără un contur bine delimitat, în dreptul cărora pe faţa inferioară apare o eflorescenţă cenuşie-plumburie care este formată din sporangioforii şi sporangii ciupercii. Plantele rămân slab dezvoltate, cu peţioluri şi foliole decolorate care vor cădea prematur.

82

Patogeni pot fi Peronospora trifoliorum de By (după Goidanich), P. pratensis Gäum., P. trifolii-hibridii Gäum. (după Docea şi Severin), P. trifolii minoris şi P. trifolii arvensis Syd., fam Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes, Phylum Oomycota, Regnul Chromista. Primele trei specii sunt citate pe speciile genului Trifolium cultivate, iar ultimile două pe trifoiul din flora spontană.

Foto 48: Sporangiofori şi sporangi de Peronospora trifoliorum

Sifonoplastul se dezvoltă intercelular şi trimite în interiorul celulelor haustori foarte numeroşi, aglomeraţi sub formă de ghem în celule. Pe parte inferioară a foliolelor apar prin stomate sifonoplaşti lungi de 300-400 µm repetat dicotomic ramificaţi în treimea superioară, pe sterigme inegale prinzându-se sporangi eliptici de 18-24x15-18 µm ce vor da naştere la micelii de infecţie (Foto 48). Când folilolele se usucă, în ţesuturi se pot observa şi oosporii globuloşi, de culoare închisă, opaci.

2.4.5.13. -Mana cepei- Peronospora destructor (Berk.) Casp.

Boala apare în toate culturile de ceapă atunci când vremea este ploiasă şi rece şi este foarte păgubitoare în special pentru culturile de seminceri de ceapă. Simptome. Boala se manifestă pe frunze, tulpini florale şi bulbi. Pe frunze apar la început pete de decolorare, galbene, care se măresc până cuprind zone din ce în ce mai mari din limbul frunzei. Ulterior petele se acopăr cu un puf cenuşiu-violaceu constituit din sporangiofori şi sporangi. Frunzele se înmoaie, se usucă şi cad la pământ. Bulbii atacaţi rămân mici şi putrezesc parţial sau total în timpul păstrării (Foto 49). În semincerii de ceapă pe tijele florale apar pete de brunificare difuze acoperite cu fructificaţiile ciupercii. Se observă ulterior curbarea tijelor florale şi înnegrirea lor cât şi a inflorescenţelor atât datorită ciupercii care parazitează planta cât şi datorită ciupercilor saprofite, în special Alternaria care le invadează.

83

Foto 49: Peronospora destructor Fig. 10: Sporangiofori şi sporangi pe semincer de ceapă

Patogenul este Peronospora destructor (Berk.) Casp., fam

Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes, Phylum Oomycota, Regnul Chromista care prezintă un sifonoplast intercelular cu haustori şi trimite în afara ţesutului parazitat sporangiofori ramificaţi dicotomic, pe sterigmele inegale prizându-se sporangi ovoizi, gălbui-violacei de 37-54x24-30 µm (Fig.10). Ciuperca diferenţiază gametangi din copularea cărora rezultă oospori.

2.4.5.14. -Mana cruciferelor-Peronospora brassicae Gäum. Simptome. Boala se manifestă atât pe plăntuţele din răsadniţă cât şi în câmp, în faza de 2-3 frunze când se observă apariţia unor pete galben-brune, de 2-4 mm dimensiune, delimitate de nervurile secundare, pe faţa superioară a frunzelor şi corespunzător pe dosul frunzelor un puf alb-cenuşiu de sporangiofori şi sporangi. Frunzele bolnave se brunifică şi se usucă (Foto 50). Foto50: Peronospora brassicae la varză Fig.11: Sporangiofori şi sporangi

84

Patogenul - Peronospora brassicae Gäum., fam Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes, Phylum Oomycota, Regnul Chromista prezintă un miceliu intercelular prevăzut cu haustori şi care trimite în afară prin stomate pe dosul frunzelor sporangiofori ramificaţi dicotomic, terminaţiile ramificaţiilor fiind două sterigme inegale, arcuite şi ascuţite de care se prind sporangi ovoizi, gălbui hialini, unicelulari de 19-30x18-25 µm (Fig.11). Ciuperca diferenţiază gametangii din unirea cărora rezultă oosporii (forma de rezistenţă a ciupercii).

2.4.5.15. -Mana spanacului-Peronospora spinaciae (Grev.) Laub.

Simptome. Pe frunzele de spanac apar pete de decolorare (Foto 51) în dreptul cărora pe dosul frunzelor apare un puf de culoare cenuşie-violacee (Foto 52). El este reprezentat de sporangioforii şi sporangii ciupercii. Ulterior se constată că frunzele se brunifică şi se usucă.

Patogenul este ciuperca Peronospora spinaciae (Grev.) Laub. Prezintă un miceliu ce se dezvoltă intercelular şi care trimite în interiorul celulelor haustori prin care preia substanţele gata elaborate. Prin stomate ies în afară pe dosul frunzelor sporangiofori ramificaţi dicotomic în treimea superioară, terminaţiile de ordinul III prezentând două sterigme inegale de care se prind sporangi (Fig.12). Temperatura optimă de germinare a sporangilor este de 22-25 oC.

Foto 51: Pete de decolorare Foto 52: Puf de Fig.12: sporangiofori şi sporangi sporangiofori şi sporangi

2.4.5.16. - Mana salatei - Bremia lactucae Regel Simptome. Boala se manifestă pe frunzele care vin în contact cu solul.

Pe faţa superioară a frunzelor apar pete colţuroase, delimitate de nervuri, gălbui la început, care ulterior se brunifică (Foto 55). Pe partea inferioară a frunzelor, corespunzător petelor se formează un puf fin, albicios, alcătuit din sporangioforii şi sporangii ciupercii. Frunzele bolnave se brunifică şi se usucă sau putrezesc în condiţii de umiditate excesivă.

85

Foto 54: Bremia lactucae-Sporangiofori şi sporangi Foto 53: Mana salatei

Patogenul-este Bremia lactucae Regel., fam Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes, Phylum Oomycota, Regnul Chromista Ciuperca prezintă un miceliu intercelular de tip sifonoplast ce parazitează celulele prin intermediul haustorilor cu care extrage substanţele de care are nevoie pentru propriul metabolism. Sporangioforii sunt ramificaţi dicotomic în treimea superioară, terminaţiile de ordinul trei fiind lăţite sub formă de palmă sau de cupă şi prezentând pe margini 4-5 sterigme scurte şi ascuţite pe care se prind sporangi sferici, unicelulari, de 16-22x15-20 µm (Foto 56).

REŢINEM că hernia rădăcinilor de varză este produsă de ciuperca

Plasmodiophora brassicae un patogen specific de sol, iar râia neagră buba neagră sau cancerul cartofului este o boală produsă de ciuperca Synchytrium endobioticum, patogen înscris în lista de carantină fitosanitară şi care afecteză în principal tuberculii, pe care produce tumori buretoase brun-negricioase, dar poate afecta şi stolonii, baza tulpinii şi frunzele care vin în contact cu solul. Fructificaţiile care asigură rezistenţa în timp şi totodată perpetuarea bolii sunt akinetosporangii, organe de fructificare de 50-70 µm înveliţi în trei membrane: endospor, exospor şi epispor. În interior prezintă circa 200-300 de nuclei care vor deveni zoospori.

Bolile produse de ciupercile Oomycets sunt denumite mane şi ele produc simptome caracteristice cum ar fi apariţia petelor undelemnii cu dimensiuni de la 0,5-2 cm pe faţa superioară a frunzelor, apariţia pe dosul frunzelor a fructificaţiilor asexuate ale ciupercii reprezentate de sporangiofori şi spoprangi sau zoosporangi sub forma unui puf sau gazon de culoare albă sau violacee, brunificarea, necroza sau arsura frunzelor. Excepţie fac albumeala cruciferelor şi căderea plăntuţelor. Principalele genuri din Oomycetes sunt: Albugo sau Cystopus, Pythium, Phytophthora,

86

Plasmopara, Pseudoperonospora, Peronospora, Sclerospora şi Bremia. Speciile cele mai reprezentative din genurile mai sus menţionate sunt:

Albugo candida sau Cystopus candidus care cauzează albumeala cruciferelor sau după alţi autori rugina albă a cruciferelor;

Pythium debaryanum cauzează căderea plăntuţelor la legume; Pythium aphanidermatum cauzează căderea plăntuţelor la porumb; Pythium ultimum Phytophthora infestans cauzează mana cartofului şi mana tomatelor; Phytophthora parasitica cauzează mana de sol a tomatelor; Phytophthora capsici cauzează mana ardeiului; Phytophthora cambivora Phytophthora syringae cauzează mana liliacului; Plasmopara helianthi var helianthi cauzează mana florii-soarelui; Plasmopara viticola cauzează mana viţei-de-vie; Pseudoperonospora cubensis cauzează mana castraveţilor; Pseudoperonospora humului cauzează mana hameiului; Pseudoperonospora canabina cauzează mana cânepii; Peronospora tabacina cauzează mana tutunului; Peronospora destructor cauzează mana cepei; Peronospora alii cauzează mana usturoiului; Peronospora porum cauzează mana prazului; Peronospora arborescens cauzează mana macului; Peronospora pisi cauzează mana mazării; Peronospora trifolii cauzează mana trifoiului; Peronospora aestivalis cauzează mana lucernei; Peronospora brassicae cauzează mana verzei; Peronospora spinaciae cauzează mana spanacului; Sclerospora graminicola cauzează mana gramineelor; Bremia lactucae cauzează mana salatei. OBSERVAŢIE Recunoaşterea genurilor se face după observarea

microscopică a fructificaţiilor asexuate repectiv după arhitetura sporangioforilor şi forma, culoarea şi structura sporangilor sau a zosporangilor deoarece ei dau specificitate şi nu după forma oosporilor care sunt foarte asemănători.

87

TEST DE EVALUARE Ce fel de boală este râia neagră a cartofului şi cum o recunoaşteţi? Răspuns:

Râia neagră este o boală de carantină fitosanitară şi ea se recunoaşte după tumorile mari de culoare negricioasă cu aspect buretos, de dimensiuni comparabile cu 1/3, 1/2 sau chiar dimensiunea unui tubercul întreg, tumori pe care le produce pe tuberculi în special, dar şi pe baza tulpinii, stoloni şi pe frunzele care vin în contact cu solul. În tumori se formează akinetosporangii ciupercii de 50-70 mµ dimensiune, înconjuraţi în cele trei membrane: endospor, exospor şi epispor şi cu circa 200 de nuclei în interior

TEST DE EVALUARE Ce fel de boală este hernia rădăcinilor de varză? Dar căderea

plăntuţelor? Prezentaţi sumar simptomele şi patogenul sau natura cauzală.


1) Principalele genuri ale clasei Oomycetes sunt? a) Albugo (Cystopus), Phytophthora, Plasmopara, Peronospora; b) Phytophthora, Plasmopara, Pperonospora; c) Albugo, Phytophthora, Plasmopara, Peronospora, Pseudoperonospora; d) Albugo, Pythium, Phytophthora, Plasmopara, Peronospora, Pseudoperonospora e) Albugo (Cystopus), Pythium, Phytophthora, Plasmopara, Peronospora, Pseudoperonospora, Sclerospora,Basidiospora, Bremia Răspuns: e)

De rezolvat 2) Ce tip de fructificaţii se examinează microscopic pentru recunoaşterea genurilor şi respectiv a speciilor din Oomycetes? a) Forma şi dispunerea oosporilor; b) Forma şi arhitectura sporangioforilor şi zoosporangilor;

c) Forma şi arhitectura sporangioforilor şi sporangilor sau a sporangioforilor şi zoosporangilor

d) Forma şi arhitectura ascelor cu ascospori; e) Forma şi dispunerea conidioforilor şi coniidiilor sau a picnidiilor cu picnospori Răspuns: .......................

88

Descrie-ţi simptomatologia şi natura cauzală a herniei rădăcinilor de varză. Descrie-ţi simptomatologia şi natura cauzală a bolii denumită râia neagră, buba neagră sau cancerul cartofului.

Care sunt caracterele generale ale ciupercilor din clasa Oomycetes? Cum recunoaşteţi mana cartofului? Descrieţi patogenul şi încadrarea lui

sistematică. Cum se manifestă mana tomatelor? Dar mana de sol a tomatelor. Care

sunt patogenii cauzatori? Descrieţi simtomele de manifestare ale manei viţei-de-vie şi patogenul

cauzator. Care sunt elementele de recunoaştere microscopică ale ciupercii Plasmopara viticola?

Descrieţi simptomele de manifestare ale manei florii-soarelui şi prezentaţi descrierea microscopică a ciupercii Plasmopara helianthi Novot. var. helianthi Novot.

Care sunt principalele specii ale genului Peronospora şi ce boli produc ele? Descrieţi pe scurt principalele mane produse de speciile genului Peronospora.

Care sunt caracteristicile microscopice de recunoaştere ale ciupercilor din genul Peronospora?

Descrieţi mana salatei şi caracteristicile microscopice ale genului Bremia.

89

TEMA 4 2.5. Caracterele generale ale ciupercilor din Încrengătura sau Phylum Chytridiomycota şi Încrengătura sau Phylum Ascomycota Unitatea de învăţare 1:

a)Prezentarea ciupercii Synchytrium endobioticum; b)Prezentarea ciupercilor din Ordinele Taphrinales şi Erysiphales.

Cunoaşterea şi identificarea genurilor şi speciilor din aceste ordine. Prezentarea principalelor făinări ale plantelor de cultură produse de ciuperci din familia Erysiphaceae - Obiectivele temei : -Prezentarea diferitelor tipuri de miceliu, fructificaţii asexuate şi sexuate ale genurilor şi speciilor din Familia Erysiphaceae -Recunoaşterea microscopică a tipurilor de fructificaţii sexuate (cleistotetii sau cleistocarpi) şi asexuate, observarea tipurilor de simptome produse şi recunoşterea făinărilor produse; -Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de bolile plantelor


Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie adresat studenţilor anului II Agricultură ID Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate, prevenire şi combatere, EUC 2010, ISBN 973-8043-87-5; Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală, Editura SITECH, Craiova, ISBN 973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5; Paraschivu, A. M.- 2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a naturii lor cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1; Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în taxonomia ciupercilor

Editura Universităţi „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi- ISBN (10) 973-703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-

144-0; Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec-2006-Atlas de Fitopatologie trilingv, ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei Române; Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;

90

Rezumatul temei Încrengătura sau Phylum Chytridiomycota încadrează familia

Synchytriaceae în care este cuprinsă specia Synchytrium endobioticum, patogen de carantină fitosanitară şi care produce râia neagră, buba neagră sau canceul cartofului. Ciuperca Synchytrium endobioticum afecteză în principal tuberculii, pe care produce tumori buretoase brun-negricioase, dar poate afecta şi stolonii, baza tulpinii şi frunzele care vin în contact cu solul. Fructificaţiile care asigură rezistenţa în timp şi totodată perpetuarea bolii sunt akinetosporangii, organe de fructificare de 50-70 µm înveliţi în trei membrane: endospor, exospor şi epispor. În interior prezintă circa 200-300 de nuclei care vor deveni zoospori.

Încrengătura sau Phylum Ascomycota cuprinde cca. 28.500 specii (Isaac 1992) care în marea lor majoritate sunt saprofite, dar printre ele se află şi specii parazite care produc boli grave (făinări, putregaiuri, cancere, etc.) la plante.

Aparatul vegetativ al acestor ciuperci este un tal filamentos alcătuit din hife ramificate şi septate cu excepţia ciupercilor din familia Saccharomycetaceae (drojdii) al căror aparat vegetativ este un dermatoplast.

Miceliul primar este de lungă durată, iar miceliul secundar este de scurtă durată. Excepţie fac ciupercile din ord. Taphrinales la care, miceliul secundar (dicariotic) este de lungă durată, iar miceliul primar este de scurtă durată.

Organele de rezistenţă ale Ascomicetelor sunt: strome, scleroţi, miceliul de rezistenţă şi rizomorfe (cordoanele rizomorfe).

Înmulţirea asexuată a ciupercilor din Ascomycotina se realizează prin organe de înmulţire asexuată reprezentate de conidii propriu-zise, care se formează pe miceliul primar haploid. Conidiile reprezintă şi organe de propagare a ciupercilor.

Conidiile prezintă o mare diversitate în ceea ce priveşte forma, dimensiunea şi culoarea. Ele se pot forma direct pe filamente miceliene sau se pot forma pe suporţi speciali numiţi conidiofori. Caracteristic pentru aceste ciuperci este faptul că una şi aceeaşi specie poate avea mai multe forme conidiene. Morfologia conidiilor reprezintă criteriul important de identificare a genurilor şi speciilor. Conidiile se pot forma pe conidiofori izolaţi sau grupaţi în coremii (ca la genul Graphium), sporodochii ca la speciile: Monilinia fructigena, Monilinia laxa, Fusarium coeruleum, acervuli ca la speciile: Coccomyces hiemalis, Gnomonia juglandis, Fabraea maculata, Colletotrichum lindemuthianum, Colletotrichum lagenarium (C. oligochaetum) şi picnidii ca la speciile: Polystigma rubrum, Septoria tritici, Septoria helianthi, Septoria lycopersici, Septoria chrysanthemi, Septoria ampelina, genurile Phyllosticta, Phoma, Macrophoma, Cicinnobolus, Coniothyrium, Ascochyta, Diplodia, Diplodina, Uromyces şi Puccinia prima formă de fructificare, etc. De reţinut că genurile Uromyces şi Puccinia deşi au aceeaşi formă de fructificare asexuată (picnidia cu picnospori) fac parte din încrengătura Basidiomycota.

Înmulţirea sexuată se realizează cel mai frecvent prin ascogamie (heterogametangiogamie), care constă în fuzionarea conţinutului anteridiei cu al ascogonului. La alte specii nu se mai diferenţiază organe sexuale, procesul

91

fecundaţiei constând în unirea filamentelor vegetative, înmulţire cunoscută sub numele de somatogamie.

Produsul înmulţirii sexuate este asca în care de obicei se formează 8 ascospori. La majoritetea speciilor ascele se formează în corpuri sporifere numite ascofructe. La toate ciupercile din această grupare taxonomică, cu excepţia celor din ord. Taphrinales, ascele se găsesc închise în fructificaţii denumite ascofructe. După forma şi structura lor ascofructele sunt de mai multe tipuri: cleistotecii sau cleistocarpi, peritecii şi apotecii.

Ciclul biologic al ciupercilor ascomicotine cuprinde în general un stadiu anamorf (asexuat, imperfect) şi un stadiu telemorf (sexuat, perfect). La un număr mare de ascomicotine stadiul asexuat este parazitar, pe când cel sexuat este saprofit şi se dezvoltă pe resturi de plante.

2.5.1. -Râia neagră a cartofului

(cancerul, racul sau buba neagră a cartofului)- Synchytrium endobioticum (Schilb.) Perc. Simptome. Râia neagră se manifestă pe organele subterane ale cartofului, cu excepţia rădăcinilor şi, foarte rar pe tulpinile aeriene şi pe frunzele care vin în contact cu solul. Pe tuberculi şi pe stoloni apar tumori caracteristice, coraliforme, de dimensiuni variabile (Foto 55).

Patogenul este Synchytrium endobioticum (Schilb.) Perc. din fam. Syncytriaceae, ord. Chytridiales, cl. Chytridiomycetes, Încr. Sau phylum Chytridiomycota, Regnul Fungi.

Ciuperca face parte din categoria paraziţilor obligaţi. În tumorile de toamnă se formează organele de rezistenţă ale ciupercii-akinetosporangii. Ei pot fi puşi în evidenţă fie prin secţionarea, fie prin macerarea tumorilor negre.

Foto 55: Synchytrium endobioticum Foto 56: Akinetosporangii tumori pe tuberculi şi baza tulpinii ciupercii Descrierea microscopică. Akinetosporangii sunt sferici sau ovoizi de 50-70 µm în diametru, gălbui-brunii şi au un conţinut nucleoplasmatic granulos, învelit în trei membrane distincte (Foto 56):

92

-endosporul sau intina este membrana internă, subţire şi elastică, foarte apropiată de următoarea membrană, aproape lipită; -exosporul sau exina-membrana mijlocie, groasă de 1-2 μm foarte evidentă şi de culoare brun-închis; -episporul-membrana externă, are formă neregulată (văluroasă) şi provine din resturile conţinutului protoplasmatic şi învelişul celulei prazitate.

2.5.2. Organele de rezistenţă ale Ascomicetelor Acestea sunt: strome, scleroţi, miceliul de rezistenţă şi rizomorfe

(cordoanele rizomorfe). Stroma este alcătuită din împletirea dezordonată a filamentelor

miceliene, formându-se o masă crustoasă pe suprafaţa organelor atacate, iar în interiorul acestei formaţiuni se formează fructificaţiile ciupercii (Exemplu: ciuperca Polystigma rubrum care produce pătarea roşie a frunzelor de prun).

Scleroţii sunt formaţi prin îndesirea puternică a filamentelor miceliene având structură compactă. Scleroţii au formă diferită, consistenţă dură şi culoare închisă, ei putând fi capabili să reziste perioade îndelungate în condiţii de mediu nefavorabile şi să regenereze miceliul vegetativ al ciupercii. Scleroţii sunt organe de rezistenţă specifice întâlnite la ciupercile Sclerotinia sclerotiorum, Sclerotinia minor, Claviceps purpurea etc.

Miceliul de rezistenţă este constituit din filamente miceliene, care au suferit o serie de modificări în vedrea unei rezistenţe sporite cum ar fi: îngroşarea membranei, conţinut mai mare în substanţe de rezervă, conţinut redus de apă. Miceliul de rezistenţă iernează ca saprofit în scoarţă, fructe etc. aşa cum este cazul unor specii de Fusarium, Pythium, Rhizoctonia, Monilinia. Miceliul de rezistenţă poate să ierneze ca parazit în organele plantelor aşa cum se întâmplă la unele specii de Uncinula, Venturia, Taphrina.

Rizomorfele sau cordoanele rizomorfe sunt rezultate prin împletirea relativ laxă a filamentelor miceliene formându-se astfel cordoane sau benzi având aspectul unor sfori sau frânghii de culoare brun-albicioasă, care pot să aibă o lungime de câţiva metri sau chiar zeci de metri (30 m). Această formă de rezistenţă este întâlnită la ciupercile care atacă rădăcinile, cum ar fi Rosellinia necatrix, care produce putregaiul alb al rădăcinilor de viţă de vie sau Armillaria mellea, care produce putregaiul alb al rădăcinilor la pomii fructiferi sau diferiţi arbori.

Înmulţirea asexuată a ciupercilor din Ascomycotina se realizează prin organe de înmulţire asexuată reprezentate de conidii propriu-zise, care se formează pe miceliul primar haploid. Conidiile reprezintă şi organe de propagare a ciupercilor.

Conidiile prezintă o mare diversitate în ceea ce priveşte forma, dimensiunea şi culoarea. Ele se pot forma direct pe filamente miceliene sau se pot forma pe suporţi speciali numiţi conidiofori. Caracteristic pentru aceste ciuperci este faptul că una şi aceeaşi specie poate avea mai multe forme conidiene. Morfologia conidiilor reprezintă criteriul important de identificare a genurilor şi speciilor. Conidiile se pot forma pe conidiofori izolaţi sau grupaţi în coremii, sporodochii, acervuli şi picnidii.

93

Coremia are în general aspect de coloană şi este alcătuită din conidiofori grupaţi în mănunchiuri strâns legate, fiecare conidiofor având o conidie în vârf (ca la genul Graphium).

Acervulul este format în lagăre subcuticulare sau subepidermice, cu conidiofori scurţi dispuşi pe hife strâns împletite, conidiile fiind eliberate prin ruperea epidermei. Acervuli întâlnim la speciile de ciuperci Coccomyces hiemalis, Gnomonia juglandis, Fabraea maculata, Colletotrichum lindemuthianum, Colletotrichum lagenarium (C. oligochaetum).

Picnidia este o formaţiune de fructificare asexuată, care are formă globuloasă sau de pungă şi se formează în interiorul ţesuturilor vegetale parazitate de ciupercă. În interior se găsesc conidiofori scurţi, formaţi pe o membrană sporogenă, iar în vârful conidioforilor se află spori numiţi picnospori sau picnoconidii. La partea superioară picnidia prezintă un orificiu denumit osteol prin care sunt eliberaţi picnosporii sau picnoconidiile. Interiorul picnidiei este căptuşit cu numeroşi picnospori. Exemple de specii de ciuperci la care întâlnim ca organ de fructificare asexuată picnidii: Polystigma rubrum, Septoria tritici, Septoria helianthi, Septoria lycopersici, Septoria chrysanthemi, Septoria ampelina, genurile Phyllosticta, Phoma, Macrophoma, Cicinnobolus, Coniothyrium, Ascochyta, Diplodia, Diplodina, Uromyces şi Puccinia prima formă de fructificare, etc. De reţinut că genurile Uromyces şi Puccinia deşi au aceeaşi formă de fructificare asexuată (picnidia cu picnospori) fac parte din încrengătura Basidiomycota.

Sporodochia are aspectul unei perniţe şi este formată din aglomerarea hifelor miceliene la suprafaţa organelor atacate. Pe suprafaţa hifelor se diferenţiază conidiofori scurţi şi conidii singulare sau înlănţuite. Exemple de specii de ciuperci la care întâlnim sporodochii: Monilinia fructigena, Monilinia laxa, Fusarium coeruleum.

Înmulţirea sexuată se realizează cel mai frecvent prin ascogamie (heterogametangiogamie), care constă în fuzionarea conţinutului anteridiei cu al ascogonului. La alte specii nu se mai diferenţiază organe sexuale, procesul fecundaţiei constând în unirea filamentelor vegetative, înmulţire cunoscută sub numele de somatogamie.

Produsul înmulţirii sexuate este asca în care de obicei se formează 8 ascospori. La majoritetea speciilor ascele se formează în corpuri sporifere numite ascofructe. La toate ciupercile din această grupare taxonomică, cu excepţia celor din ord. Taphrinales, ascele se găsesc închise în fructificaţii denumite ascofructe (Fig. 13).

După forma şi structura lor ascofructele sunt de mai multe tipuri: cleistotecii sau cleistocarpi, peritecii şi apotecii.

Ciclul biologic al ciupercilor ascomicotine cuprinde în general un stadiu anamorf (asexuat, imperfect) şi un stadiu telemorf (sexuat, perfect). La un număr mare de ascomicotine stadiul asexuat este parazitar, pe când cel sexuat este saprofit şi se dezvoltă pe resturi de plante.

94

Fig. 13: Diverse tipuri de Ascofructe la ciupercile Ascomicete

Tabelul 3

Clasificarea ciupercilor fitopatogene: încrengătura Ascomycota REGNUL FUNGI ÎNCRENGĂTURA CLASA ORDINUL

ASCOMYCOTA

Archiascomycetes (Taphrinomycetes)

Taphrinles Neolectales Schizosaccharomycetales Pneumocystidales

Saccharomycetes Saccharomycetales Endomycetales Dipodascales

Ascomycetes Subclasa Discomycetes

Rhytismales Leotiales (Sclerotiniales) Pezizales

Majoritatea ordinelor de ciuperci lichenizate

Caliciales Lecanorales Ostropales Peltigerales Teloschistales ş.a.

Subclasa Plectomycetes

Eurotiales Onygenales

Subclasa Pyrenomycetes (Sphaeriales)

Diaporthales Ophiostomales Xylariales Hypocreales

95

Clavicipitales Phyllachorales Sordariales

Subclasa Loculoascomycetes

Dothideales Pleosporales Melanommatales

Erysiphles Laboulbeniomycetes Laboulbeniales Ascomicete conidiale Coelomycetes Hyphomycetes

La majoritatea acestor ciuperci, ascele şi ascosporii transmit boala de la

un an la altul şi produc infecţii primare, iar conidiile răspândesc boala în cursul perioadei de vegetaţie producând infecţii secundare.

2.5.3. Ordinul Taphrinales Ciupercile cuprinse în acest ordin prezintă câteva caractere prin care se

deosebesc de celelalte Ascomicotine. Aceste caractere sunt: -aparatul vegetativ de lungă durată este un miceliu dikariont; -nu prezintă organe de înmulţire asexuată (conidii);

ascele nu sunt închise în ascofructe, ele se formează libere pe suprafaţa substratului atacat sub forma unui strat himenial.

Familia Taphrinaceae 2.5.3.1. -Hurlupii sau cocoşeii -Taphrina pruni (Puck) Tul. Simptome. Ciuperca atacă fructele tinere ale speciilor genului Prunus

imediat după formare. Acestea capătă o culoare galben-verzuie şi sunt mult mai mari decât fructele sănătoase. Mezocarpul este hipertrofiat, iar endocarpul atrofiat. Fructele sunt alungite, turtite şi uneori răsucite într-o spirală largă, suprafaţa lor fiind zbârcită, de culoare cenuşie, apoi brun-violacee şi acoperită de un strat fin de asce cu ascospori (Foto 57).

Patogenul Taphrina pruni (Puck) Tul. este o ciupercă la care ascele se formează libere pe suprafaţa fructelor, sunt cilindrice, rotunjite la vârf, cu dimensiuni de 30 -60x7-l5µm, fixate pe o celulă suport ovoidală. În ască se găsesc iniţial 8 ascospori care au proprietatea de a înmugurii în interiorul ascei (Foto 58).

Foto 57: Hurlupi sau cocoşei Foto 58: Asce cu ascospori la suprafaţa substratului atacat

96

2.5.3.2. -Băşicarea frunzelor de piersic-Taphrina deformans (Berk.) Tul.

Este cea mai păgubitoare boală a piersicului şi se manifestă cu intensitate mare în anii cu umiditate ridicată şi temperaturi mai coborâte, în momentul dezmuguririi. Simptome. Atacul se manifestă pe ramuri tinere, flori, fructe, dar mai frecvent pe frunze. Primăvara timpuriu, spre sfârşitul lunii mai, frunzele tinere sunt băşicate parţial sau total. Pe partea superioară frunzele prezintă convexităţi, gofrări, încreţiri, cărora pe dosul frunzelor le corespund concavităţi sau adâncituri ca rezultat al hipertrofierii puternice a parenchimului dintre nervuri. Frunzele bolnave sunt mai mari decât cele sănătoase şi au marginile îndoite şi răsucite către nervura mediană (Foto 59).

Foto 59: Taphrina deformans Foto60: Frunză băşicată Începutul băşicării frunzelor

Foto 61 şi 62: Taphrina deformans Frunze băşicate şi înroşite

97

Foto 63: Taphrina deformans Foto 64: Taphrina deformans Frunze băşicate şi înroşite Fructe afectate de băşicare

Foto 65: Asce cu ascospori la suprafaţa substratului atacat

Frunzele au la început o culoare roşietică datorită acumulării de antociani, apoi devin gălbui sau albicioase, casante şi adunate ca un buchet către vârful lăstarilor.

În dreptul porţiunilor băşicate, pe partea inferioară a frunzelor apare un strat catifelat, cu aspect brumat format din asce cu ascospori. Frunzele bolnave cad în luna iunie şi pomii desfrunziţi sunt sensibili la ger ca urmare a necoacerii lemnului. De asemenea nu se diferenţiază muguri de rod.

Patogenul este Taphrina deformans (Berk.) Tul., prezintă ascele scurte, cilindrice sau ovoide cu dimensiui de 25 -43x8-l4 µm, uşor ascuţite, uneori la vârf şi rotunjite. Celula bazală este bine dezvoltată. Ascosporii sunt sferici, gălbui cu dimensiuni de 3-5 µm şi ei pot să înmugurească în ască (Foto 65).

2.5.4. Ordinul Erysiphales Ciupercile din acest ordin prezintă în general miceliu care se dezvoltă

ectoparazit (la suprafaţa organelor atacate). Ascofructele sunt complet închise şi se numesc cleistotecii sau

cleistocarpi, formându-se fie la suprafaţă, fie în profunzime, în miceliu.

2.5.4.1. Caracterele ciupercilor din Familia Erysiphaceae Ciupercile cuprinse în această familie sunt parazite obligate şi au miceliul ectoparazit, în afară de speciile cuprinse în genurile Leveillula şi Phyllactinia. Ciupercile Erysiphaceae produc boli numite făinări.

Înmulţirea asexuată se face prin conidii de tip Oidium care se formează prin creşterea continuţ şi diviziunea repetată a conidioforului.

98

Conidiile de tip Oidium sunt unicelulare, simple, hialine, elipsoidale, puţin trunchiate la ambele extremităţi şi dispuse în lanţ (catenulate), fiind tipul de conidii cel mai frecvent întâlnit.

La genurile Leveillula şi Phyllactinia conidiile sunt solitare de tip oidiopsis sau ovariopsis şi respectiv ovulariopsis, două variante ale primului tip de conidii.

Înmulţirea sexuată. Se realizează prin procesul de gametagiogamie în urma căruia iau naştere hifele ascogene pe care se formeaz[ ascele protejate de ascofructe (cleistotecii sau cleistocarpi). Cleistoteciile sau cleistocarpii sunt complet închise, brune, prevăzute cu apendici şi cuprind una sau mai multe asce cu câte 8 ascospori. Ele apar pe suprafaţa substratului sub forma unor puncte mici negre, uşor vizibile.

Pentru determinarea genurilor din familia Erysiphaceae se folosesc următoarele criterii:

1. Numărul de asce dintr-o cleistotecie; 2. Forma apendicilor; 3. Tipul de conidii; 4. Numărul de ascospori din ască. Pe baza numărului de asce dintr-o cleistotecie genurile de ciuperci

Erysiphaceae se clasifică în două grupe: monoasce şi poliasce. În funcţie de celelalte criterii amintite maio sus se pot identifica mai

bine genurile şi respectiv speciile aparţinând genului respectiv. În cele ce urmează sunt prezentate elementele de recunoaştere pentru

fiecare gen în parte. Monoasce

- Genul Sphaerotheca (fig.14) -o singură ască în cleistotecie sau în cleistocarp sau în ascofruct

-8 ascospori în ască -apendicii cleitoteciei simpli

-conidii de tip Oidium Fig 14

-Genul Podosphaera (fig.15) -apendici ramificaţi dicotomic la partea terminală -conidii de tip Oidium -8 ascospori în asc Fig 15

99

-Genul Podosphaera (foto. 66)

-apendici ramificaţi dicotomic la partea terminală -conidii de tip Oidium -8 ascospori în ască

Foto 66

Poliasce

-Genul Erysiphe (fig.16) -apendici simpli -tip connidian Oidium -ascofruct sau cleistotecie poliască

-8 ascospori în ască

Fig. 16

-Genul Leveillula(fig.16)

-tip conidian Oidiopsis sau Ovariopsis

-apendici simpli -ascofruct sau cleistotecie poliască

-2 ascospori în ască

Fig 17

-Genul Microsphaera (fig 18)

- apendici ramificaţi dicotomic la partea terminlă

-ascofruct sau cleistotecie poliască - tip conidian Oidium

- 4-8 ascospori în ască Fig 18

100

Fig 19

- Genul Uncinula (fig 19) - apendici răsuciţi în spirală la

partea terminală sau la vârf -ascofruct sau cleistotecie poliască

- tip conidian Oidium - 4-8ascospori în ască

Fig 19

-Genul Phyllactinia (fig. 20)

-apendici rigizi, ţepoşi, umflaţi bază

-ascofruct sau cleistotecie poliască - tipconidian Ovulariopsis

-2-4 ascospori în ască

Fig 20

- Genul Phyllactinia (foto 67) -apendici rigizi, ţepoşi, umflaţi la bază

-ascofruct sau cleistotecie poliască - tipconidian Ovulariopsis

-2-4 ascospori în ască Foto 67

101

Erysiphaceae monoasce Genul Sphaerotheca 2.5.4.1.1.-Făinarea cucurbitaceelor- Sphaerotheca fuliginea (Schlecht.)Sahn.

Această ciupercă produce făinarea cucurbitaceelor fiind prezentă în

culturile de dovleci, castraveţi şi în mică măsură în culturile de pepeni galbeni şi verzi.

Simptome. Boala se manifestă pe ambele feţe ale frunzelor, mai frecvent pe cea superioară, sub forma unor zone mari neregulate, albicioase, cu aspect pâslos. Invelişul pâslos (miceliul ciupercii) devine pulverulent, datorită formării conidioforilor şi conidiilor ciupercii (Foto 68 a şi b).

a) b)

Foto 68 a şi b: Sphaerotheca fuliginea- a) atac pe frunze de castraveţi b) atac pe frunze de pepeni galbeni

Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, uneori apar în pâsla miceliană puncte mici, negricioase (cleistoteciile ciupercii), iar frunzele atacate se vestejesc, se brunifică şi se usucă.

Patogenul-Sphaerotheca fulginea (Schlecht.) Sahn este ciuperca cea mai frecvent întâlnită pentru producerea făinării cucurbitaceelor. Conidiile sunt de tip Oidium cu dimensiuni de 20-23x12-18 µm şi transmit boala în timpul perioadei de vegetaţie.

Cleistoteciile sunt globuloase, brune prevăzute cu apendici simpli, având dimensiuni de 60-100 µm, rezistă peste iarnă şi transmit infecţia de la un an la altul. În cleistotecie sau cleistocarp se formează o singură ască cu 8 ascospori unicelulari, incolori.

2.5.4.1.2. - Făinarea piersicului - Sphaerotheca pannosa (Wallr.) Lev. var. persicae Woron; anamorfa sau form conidiană Oidium leucoconium Desm.

Simptomae. Ciuperca atacă frecvent frunzele tinere şi lăstarii verzi de

piersic. Pe frunzele tinere de la vârful lăstarilor apare pâsla miceliană de culoare albă, care reprezintă miceliul ectoparazit al ciupercii, care poate ocupa întregul limb, deformând şi uscând frunzele. Pe frunzele bine dezvoltate, atacul

102

se manifestă prin apariţia pâslei miceliene, la început albă, iar mai târziu alb-cenuşie. Pe lăstari atacul se manifestă în toate fazele de dezvoltare prin apariţia unor zone albicioase, care apoi devin pâsloase, învelind lăstarii ca într-un manşon (Fig 21). Lăstarii atacaţi se îndoaie la vârf, se vestejesc şi se usucă. Pe fructe atacul se manifestă prin determinarea unor crăpături şi deformări ale acestora.

Patogenul Sphaerotheca pannosa (Wallr.) Lev. var. persicae Woron; anamorfa sau form conidiană Oidium leucoconium Desm. este o ciupercă la care cleistoteciile apar foarte rar în condiţiile ţării noastre. Cleistoteciile conţin o singură ască globuloasă cu dimensiuni de 64-125,4x64-114 µm, cu câte 6-8 ascospori. Apendicii cu care sunt prevăzute cleistoteciile sunt scurţi, simpli, septaţi (Foto 69). Conidiile sunt dispuse în lanţuri, sunt unicelulare, elipsoidale, rotunjite la capete cu dimensiuni cuprinse între 17- 24,5x9-16,2 µm.

Foto 69 Cleistotecie cu apendici simpli şi ască cu 8

ascospori Cf. şi lanţ de conidii

Fig 21. Sphaerotheca pannosa var. persicae atac la piersic 2.5.4.1.3. - Făinarea trandafirilor - Sphaerotheca pannosa (Wallr.) Lev. var. rosae Woron; anamorfa sau form conidiană Oidium leucoconium Desm.

Simpome. Atacul se manifestă pe frunze, boboci florali, ramuri tinere şi chiar pe fructe, începând din primăvară până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a trandafirilor. Pe frunze, boala se manifestă sub forma unei pâsle miceliene de culoare albă ce acoperă zone neregulate din suprafaţa limbului. Miceliul ectoparazit capătă aspect pulverulent în momentul fructificării asexuate a ciupercii şi poate cuprinde lăstarii sau mai ales bobocii florali.

103

Bobocii florali sunt înveliţi parţial sau total într-o pâslă albicioasă care le împiedică deschiderea, florile formate rămân mici cu petale deformate şi acoperite de pete violacee sau brun-închis (Foto 70).

Pe ramurile tinere boala se manifestă prin prezenţa unei pâsle groase dispuse pe o parte sau de jur împrejurul ramurii. Spre toamnă în pâsla de pe ramuri se formează nişte puncte mici, galbene la început apoi brune, care reprezintă cleistoteciile ciupercii (Foto72).

În cazul unui atac puternic, boala apare şi pe fructe care se deformează şi crapă. Foto 70:Sphaerotheca pannosa Foto71: cleistotecie Foto 72:Lăstar cu var. Rosae şi ască cu ascospori cleistotecii atac pe bobocii florali

Patogenul este Sphaerotheca pannosa (Wallr.) Lev. var. rosae Woron; este o ciupercă la care partea asexuată este reprezentată de fructificaţii asexuate de tip Oidium cu dimensiuni de 16,9- 29,1x10,4-14,3 µm. Cleistoteciile sunt globuloase, prevăzute cu apendici simpli şi lungi şi conţin o singură ască cu câte 8 ascospori (Foto 71). Ciuperca iernează sub formă de miceliul de rezistenţă la suprafaţa ramurilor sau în interiorul mugurilor şi sub formă de cleistotecii (Foto 72).

2.5.4.1.4. - Făinarea mărului - Podosphaera leucotricha (Ell. et. Ev.) Salm., anamorfa sau form conidiană Oidium farinosum Cke. Boala este frecvent întâlnită la măr îndeosebi la cultivarele sensibile Ionathan, Idared şi mai rar la păr. Simptome. Sunt atacate frunzele, lăstarii tineri, florile şi mai rar fructele, intensitatea bolii fiind deosebită în cursul lunii mai. Atacul pe frunze se manifestă în special pe cele de la periferia coroanei, acestea fiind acoperite cu o pâslă miceliană fină, albicioasă la început, apoi uşor gălbuie şi pulverulentă, ca urmare a formării conidioforilor şi conidiilor ciupercii (Foto 73b). Frunzele atacate sunt mult mai mici, se îngroaşă, se răsucesc spre faţa superioară, devin casante, se usucă şi cad de timpuriu (Foto 73a). Lăstarii tineri atacaţi sunt acoperiţi de aceeaşi pâslă fină, albicioasă, care mai târziu devine pulverulentă, iar spre toamnă ia aspectul unui manşon. Spre sfârşitul verii şi începutul toamnei în pâsla de pe lăstari se observă numeroase

104

punctişoare mici, brun-negricioase care sunt cleistoteciile ciupercii. Lăstarii atacaţi rămân nedezvoltaţi, se brunifică şi se usucă.

a) b)

c) Foto 73 a), b), c): Podosphaera leucotricha atac pe frunze, lăstari şi flori.

Atacul pe flori este cel mai păgubitor (Foto 73c). Organele florale (sepale, petale) sunt deformate, înguste şi acoperite de o pulbere albă-gălbuie. Florile atacate se brunifică şi se usucă. Boala poate fi observată şi pe fructele tinere care se prezintă acoperite de o pâslă albicioasă, sub care ţesuturile se brunifică. Patogenul-Podosphaera leucotricha (Ell. et. Ev.) Salm. f. c. Oidium farinosum Cke. prezintă conidiofori simpli, lungi pe care se formează conidii de tip Oidium, cilindrice, unicelulare, trunchiate uşor la capete, cu dimensiuni de 16-27x10-17 µm. Cleistoteciile (sau cleistocarpii) sunt sferice sau uşor turtite prevăzute, cu apendici rigizi, simpli, rareori dicotomic ramificaţi la vârf. În cleistotecie se formează o singură ască ovoidă care conţine 8 ascospori elipsoidali, uniceleulari, hialini cu dimensiuni de 22-26 x12-15 µm (Foto 74 şi 75).

Peste iarnă ciuperca rezistă fie sub formă de miceliu de rezistenţă, localizat între solzii mugurilor sau la suprafaţa lăstarilor, fie sub formă de cleistotecii, (atunci când acestea se formează).

105

Foto: 75

Foto.75.Apendicii ciupercii Foto: 74 Cleistotecie cu o ască cu 8 ascospori Podosphaera leucotricha

Erysiphaceae poliasce

2.5.4.1.5. - Făinarea gramineelor - Blumeria (sin. Erysiphe) graminis D.C.anamorfa sau forma conidiană Oidium monilioides Link

Simptome. Pe frunze, teci, tulpini şi uneori pe spic apar insule pâsloase, prăfoase, proeminente, de culoare alb-cenuşiu, formate din miceliul, conidioforii şi conidiile ciupercii. Deseori aceste insule de pâslă se măresc, se contopesc şi acoperă porţiuni mari din organele atacate (Foto 76).

Într-o fază avansată a bolii, învelişul pâslos capătă o nuanţă galbenă-brunie şi se formează cleistoteciilor ciupercii, presărate în pâslă sub forma unor punctişoare negricioase (Foto 77).

Patogenul este Blumeria (sin. Erysiphe) graminis D.C. anamorfa sau forma conidiană Oidium monilioides Link prezintă conidiofori cilindrici, conidii unicelulare, ovale, trunchiate (în formă de butoiaş) incolore, cu dimensiuni 20-30x8-16 µm (Foto 78). Cleistoteciile sunt globuloase, aproape sferice prevăzute cu numeroşi apendici simpli, flexoşi, incolori (Fig. 22)

În cleistotecii se găsesc 9-30 asce cilindrice, fiecare cu câte 4-8 ascospori eliptici, cu dimensiuni de 20-30x10-13 µm.

Foto 76 : Blumeria graminis a) atac pe frunze;

106

Foto 77: Atac pe spic cu formare de cleistotecii sau cleistocarpi (fructificaţiile sexuate ale ciupercii)

Foto 78: Oidium monilioides Fig. 22: Cleistotecii de Blumeria

2.5.4.1.6. - Făinarea sfeclei -Erysiphe betae (Vanha) Weltzien

Simptome. Boala se manifestă pe frunze, în lunile iulie-august, sub forma unei pâsle albe prăfoase de culoare albă, alcătuită din miceliul ciupercii, conidiofori şi conidii. Atacul este mai frecvent pe partea superioră a frunzelor (Foto 79). Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie se observă pe suprafaţa pâslei albicioase, cleistoteciile ciupercii sub forma unor punctişoare brun-negricioase. Patogenul este Erysiphe betae (Vanha) Weltzien fam. Erysiphaceae, ord. Erysiphales, cl. Pyrenomycetes, încr. Ascomycota, f. c. Oidium sp. prezintă conidii unicelulare, ovale, albicioase, dispuse în lanţuri cu dimensiuni de 30-40x15-18 µm.

107

Cleistoteciile au formă sferică, uşor turtită la bază şi prezintă numeroşi apendici simpli. În interiorul lor se formează mai multe asce cu câte 4-6 ascospori unicelulari, ovali cu dimensiuni de 18-22x12-26 µm.

Foto 79: Erysiphe betae: atac pe frunze de sfeclă de zahăr

2.5.4.1.7. - Făinarea europeană a agrişului -Microsphaera grossulariae (Wallr.) Lev Simptome. Boala se manifestă pe frunze şi foarte rar pe fructe şi lăstari, prin apariţia unor zone mari albicioase, la început pâsloase (miceliul ciupercii), apoi pulverulente, ca urmare a formării conidiilor (Foto 80).

Foto 80: Făinarea agrişului (stânga) şi coacăzului (dreapta) În cazul acestei boli, pâsla de pe organele atacate nu devine brună nici

după formarea cleistoteciilor, caracteristică prin care se deosebeşte de făinarea americană.

Patogenul Microsphaera grossulariae (Wallr.) Lev, prezintă cleistotecii globuloase, de culoare brun închisă cu un diametru care variază între 65-130 µm. În fiecare cleistotecie se găsesc 4-10 asce cu câte 4-8

108

ascospori unicelulari. La suprafaţă, cleistoteciile prezintă numeroşi apendici, scurţi, multidicotomic ramificaţi la capăt şi dispuşi numai în regiunea de mijloc a cleistoteciei (Fig 23).

Fig 23. Microsphaera grossularie cleistotecie cu asce şi ascospori

2.5.4.1.8. - Făinarea viţei-de-vie - Uncinula necator (Schw.) Burr

anamorfa sau forma conidiană Oidium tuckeri Berk Făinarea este considerată una dintre cele mai păgubitoare boli ale viţei-de-vie. Simptome. Atacul se manifestă pe frunze, lăstari, inflorescenţe, ciorchini şi boabe. Pe frunze, atacul se manifestă prin apariţia pe ambele feţe ale limbului, a unei pâsle fine, albe-cenuşii, care ocupă zone neregulate, izolate sau confluente (Foto 81). Pe lăstari apare aceeaşi pâslă micelieană ca şi pe frunze.

După puţin timp pe suprafaţa pâslei miceliene se formează conidioforii şi conidiile ciupercii. Toamna, pe faţa superioară şi pe cea inferioară a frunzelor apar punctişoare mici, la început gălbui, apoi brun-negricioase, care reprezintă cleistoteciile sau cleistocarpii ciupercii. Foto 81 Foto 82 Foto 83

Foto81, 82, 83, 84: Uncinula necator

atac pe frunze şi boabe Diverse stadii de evoluţie ale atacului până la

crăparea pieliţei bobului Foto84--

109

Forma de atac pe boabe este foarte frecventă şi foarte păgubitoare.

Boabele infectate sunt acoperite de obicei pe toată suprafaţa, de o pâslă fină, albă cenuşie, sub care pieliţa apare de culoare cenuşie brunie (Foto82 şi 83). Boabele atacate nu se mai dezvoltă, rămân mici şi acre. În fază avansată a bolii, are loc crăparea boabelor, mustul se scurge, iar sâmburii devin vizibili (Foto 84). Boabele crăpate putrezesc pe vreme umedă, sau se usucă pe vreme uscată. Într-o plantaţie de viţă de vie puternic afectată de făinare se percepe un miros înţepător de mucegai (de peşte alterat).

Patogenul este Uncinula necator (Schw.) Burr, anamorfa sau forma conidiană Oidium tuckeri Berk prezintă conidii incolore, cilindro-ovoidale cu dimensiuni de 20-36 x14-18 µm (Fig. 24-dreapta). Cleistoteciile sau cleistocarpii au o culoare gălbuie la început, pentru ca la maturitate să devină brun negricioasă. La suprafaţa cleistoteciilor se găsesc numeroşi apendici, lungi cu extremitatea răsucită în formă de spirală (Fig.24-mijloc). În cleistotecii se formează mai multe asce care conţin 4-8 ascospori elipsoidali, unicelulari, hialini cu dimensiuni de 15-18x9-11µm (Fig. 24-stânga).

Fig. 24 Fructificaţiile ciupercii Uncinula necator: ască cu ascospori (st), cleistotecie cu apendici uncinulaţi (mij), conidiofori cu conidii Oidium (dr.)

Reţinem că în Familia Erysiphaceae sunt cuprinse genuri şi specii de ciuperci care produc plantelor de cultură boli cunoscute popular sub denumirea de făinări sau oidium. Genurile se împart în două grupe importante în funcţie de numărul ascelor cu ascospori din ascofruct sau din cleistotecie sau cleistocarp respectiv în monoasce şi poliasce. Genurile monoasce sunt: Sphaerotheca şi Podosphaera, iar cele poliasce sunt: Blumeria, Erysiphe, Microsphaera, Uncinula, Sawadea, Leveillula, Phyllactinia, Trichocladia. Speciile cele mai răspândite şi totodată cele mai cunoscute sunt:

Sphaerotheca fuliginea cu anamorfa Oidium erysiphoides care produce făinarea cucurbitaceelor împreună cu Erysiphe cichoracearum;

Sphaerotheca pannosa var. rosae cu forma conidiană Oidium leucoconium care produce făinarea trandafirului;

Sphaerotheca pannosa var. persicae cu anamorfa sau forma conidiană Oidium leucoconium care produce făinarea piersicului;

Sphaerotheca mors-uvae cu anamorfa sau forma conidiană Oidium care cauzează făinarea americană a agrişului şi coacăzului;

110

Sphaerotheca humuli cu anamorfa sau forma conidiană Oidium erysiphoides cauzează făinarea hameiului.

Podosphaera leucotricha cu anamorfa sau forma conidiană Oidium farinosum care cauzează făinarea mărului;

Podosphaera oxycanthae cu anamorfa sau forma conidiană Oidium crataegi cauzează făinarea speciilor din genurile (Crataegus, Cydonia, Sorbus);

Podosphaera tridactyla cu anamorfa sau forma conidiană Oidium passerini cauzează făinarea speciilor din genul Prunus.

Genul Blumeria cu speciile: Blumeria (sin. Erysip he) graminis f. sp. Tritici cu anamorfa sau forma conidiană Oidium monilioides cauzează făinarea grâului Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. avenae cauzează făinarea ovăzului Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. hordei cauzează făinarea orzului; Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. secalis cauzează făinarea secarei;

Genul Erysiphe cu speciile: Erysiphe betae cu anamorfa Oidium cauzează făinarea sfeclei; Erysiphe umbeliferrum cauzează făinarea umbeliferelor Erysiphe cichoracearum cu anamorfa Oidium cauzează făinarea

castraveţilor, făinarea florii-soarelui; Erysiphe trifolii cauzeazensieă făinarea trifoiului; Erysiphe pisi cauzează făinarea mazării; Genul Microsphaera cu speciile:

Microsphaera alphitoides (sin. M. Abbreviata) cu anamorfa Oidium alphitoides cauzează făinarea stejarului; Microsphaera begoniae cauzează făinarea speciilor de Begonia; Microsphaera berberis cauzează făinarea mahoniei; Microsphaera grossulariae cauzează făinarea europeană a agrişului şi coacăzului; Microsphaera polonica cu anamorfa Oidium hortensiae cauzează făinarea hortensiei; Genul Uncinula cu speciile: Uncinula necator cu anamorfa Oidium tuckeri cauzează făinarea viţei-de-vie; Uncinula prunastri cauzează făinarea porumbarului Prunus spinosa; Uncinula salicis cauzează făinarea sălciilor;

Genul Sawadea cu specia Sawadea bicornis cauzează făinarea speciilor de arţar (Acer campestre,

A. negundo, A. platanoides, A. pseudoplatanus, A. tataricum). Genul Leveillula cu speciile: Leveillula solanacearum/ Leveillula taurica f. lycopersici cu anamorfa

Oidiopsis taurica cauzează făinarea tomatelor; Leveillula solanacearum f. capsici cauzează făinarea ardeiului; Leveillula solanacearum f. melongenae cauzează făinarea vinetelor; Genul Phyllactinia cu specia Phyllactinia guttata cu anamorfa Ovulariopsis cauzează făinarea

alunului; Genul Trichocladia cu specia Trichocladia astragali.

111

Observaţie: Natura cauzală pentru fiecare boală în parte trebuie corect diagnosticată prin examen microscopic. Unele specii de ciuperci se pot identifica după anamorfa ciupercii sau forma coniană (forma, arhitectura, dispunerea, culoarea, dimensiunile, prezenţa sau absenţa septelor la conidiofori şi conidii, la picnidiile cu picnospori, la acervuli) sau după telemorfa ciupercii sau după forma specifică a fructificaţiilor sexuate (asce cu ascospori, ascofructe-cleistotecii sau cleistocarpi, peritecii cu asce şi ascospori, apotecii). La speciile care produc făinări se ţine cont şi de prezenţa sau absenţa formei de fructificare sexuată (prezenţa sau absenţa cleistoteciilor sau cleistocarpilor, forma şi dispunerea apendicilor, numărul ascosporilor din ască, tipul conidian). Unitatea de învăţare 2 Prezentarea principalelor boli produse de ciuperci din genurile Gibberella, Claviceps, Colletotrichum, Khuskia, Diaporthe, Gnomonia, Gaeumannomyces, Mycosphaerella, Phaeosphaeria, Septoria, Cercospora, Fulvia (sin. Cladosporium), Stigmina, Cochliobolus, Didymella, Pyrenophora, Setosphaeria (sin. Exerohilum), Leptosphaeria Ordinul Hypocreales Familia Nectriaceae 2.5.5. -Înflorirea parazitară a boabelor de porumb- Giberella fujikuroi (Saw.) Wr. f.c. Fusarium moniliforme ( Sheld.)

Simptome. Forma de manifestare cea mai păgubitoare şi mai frecventă a bolii este cea de pe ştiuleţi. Atacul ciupercii începe de la vârful ştiuletului şi progresează spre bază, boabele de la mijlocul ştiuletului crapă şi amidonul din ele rămâne liber. După aspectul de floricele pe care îl capătă boabele, boala a primit denumirea de ,,înflorirea albă parazitară” (Foto 85). Boabele atacate se deosebesc de cele sănătoase prin aceea că au conţinutul colorat în roz, sunt lipsite de luciu, zbârcite şi şiştave.

În condiţii de umiditate ridicată, atât în câmp cât şi în depozite, pe suprafaţa boabelor atacate se dezvoltă miceliul ciupercii, cu aspect de pânză densă, pulverulentă, de culoare alb-roză, care reprezintă fructificaţiile asexuate ale ciupercii.

Foto 85 Fig. 25

Gibberella fujikuroi atac pe boabe de porumb (st.) şi fructificaţii (dr.) Macro- şi microconidii şi asce cu ascospori

112

Când atacul se manifestă pe plăntuţele din câmp, la baza tulpinii şi pe rădăcini apare miceliu ciupercii, de culoare alb-roz, iar în final plăntuţele infectate putrezesc şi mor. Patogenul este Giberella fujikuroi (Saw.) Wr. f.c. Fusarium moniliforme (Sheld.) şi face parte din familia Nectriaceae, ordinul Hypocreales, subclasa Hypocreomycetidae, clasa Sordariomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Ciuperca prezintă conidiofori foarte scurţi ce se diferenţiază puţin de pe miceliu şi prezintă conidii de tip Fusarium ( macro şi microconidii). Macroconidiile sunt hialine, fusiforme, ascuţite la cele două extremităţi şi puţin curbate, cu 3-6 septe, de dimensiuni cuprinse între 41,4x4,3 µm (Fig. 25). Microconidiile sunt hialine, unicelulare, ovale de 10,5x4,2 µm, dispuse în lanţuri. Această ciupercă formează rar peritecii. 2.5.6. -Putregaiul tulpinilor şi ştiuleţilor de porumb- Gibberella zeae (Schv.) cu anamorfa sau forma conidiană Fusarium roseum f. sp. cerealis graminearum (Schv.)

Simptome. Ciuperca atacă plantele de porumb în toate fazele de vegetaţie. Plantele pot fi distruse înainte de răsărire când semănăturile s-au efectuat pe sol infectat sau când s-a folosit sămânţă infectată. Pe rădăcinile embrionare şi pe cotiledoanele lor se observă un înveliş micelian alb-gălbui sau roz. În timpul când se formează mătasea plantele bolnave se recunosc uşor după culoarea galbenă apoi brună a primelor 2-3 internodii şi prezenţa pâslei miceliene alb-roze din jurul nodurilor. Rădăcinile putrezesc şi se înroşesc, plantele se smulg cu uşurinţă din pământ, iar măduva descompusă are o culoare roşietică (Foto 87 şi 88). Forma de manifestare a bolii cea mai frecventă şi mai păgubitoare apare pe ştiuleţi, în timpul perioadei de maturare, dar şi în timpul perioadei de depozitare a acestora.

Atacul începe de la vârful ştiuleţilor şi progresează spre bază, pâsla miceliană care îl înveleşte are o coloraţie roz, iar boabele capătă culoarea vişiniu-roşietic.

Pănuşile şi restul de mătase se lipesc de ştiulete, iar pe suprafaţa lor se dezvoltă aceeaşi pâslă miceliană (Foto 86).

Foto 86 Foto 87

113

Foto 88 Fig. 26

Fusarium graminearum atac pe ştiulete, tulpină, baza tulpinii şi fructificaţii. Macro şi microconidii tip Fusarium şi asce cu ascospori.

Patogenul este Gibberella zeae (Schv.) f.c. Fusarium graminearum (Schv) face parte din familia Nectriaceae, ordinul Hypocreales, subclasa Hypocreomycetidae, clasa Sordariomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Prezintă conidiofori foarte scurţi pe care se formează două feluri de conidii: microconidii şi macroconidii. Macroconidiile sunt hialine, fusiforme, uşor curbate, cu 3-5 septe şi măsoară 30-60x4-6 µm (Fig 26). Periteciile apar primăvara, pe resturile de plante rămase pe câmp, au formă sferică sau ovoidă, culoare neagră, prevăzute cu un gât, cu dimensiuni de 200-300x170-220 µm. Cele două specii Fusarium produc micotoxine foarte periculoase care pot fi precursoarele cancerului la om şi ele se numesc DON (deoxinivalenol), zearalenol şi zearalenon. 2.5.7. - Cornul, cornuşa sau pintenul secarei – Claviceps purpurea (Fr.) Tul. Simptome. Boala apare pe spice în perioada înfloritului şi maturităţii spicelor. Din florile infectate ale spicului se scurge un lichid vâscos dulceag. În aceste picături se găsesc sporii asexuaţi ai ciupercii.

În locul cariopselor, patogenul formează scleroţi de 2-4 cm lungime şi 3-6 mm grosime, care au o structură densă fiind alcătuiţi din plectenchime (Fig 27).

La exterior lor se găseşte paraplectenchimul foarte dens, de culoare neagră-violacee, iar la interior prosoplectenchimul de culoare albă. Scleroţii conţin alcaloizi foarte toxici pentru om şi animale cum ar fi: cornutina, ergotina, ergotoxina, dar care sunt foarte importanţi pentru industria farmaceutică.

114

Sclerot germinat Spic cu scleroţi

Peritecie cu asce şi ascospori

Fig. 27: Claviceps purpurea Atac pe spic de secară Patogenul este Claviceps purpurea (Fr.) Tul., fam. Clavicipitaceae, Ord. Hypocreales, cl. Pyrenomycetes, clasa Sordariomycetes, phylum sau încr. Ascomycota, Regnul Fungi, f.c. Sphacelia segetum Lév. În timpul primăverii, din scleroţii rămaşi în sol care au suportat variaţiile de temperatură din iarnă, apar 10-30 prelungiri de 2-4 cm lungime şi 1-2 mm lăţime ce se termină cu nişte formaţiuni globuloase roz-roşietice. Acestea constituie ascostroma ciupercii în care se găsesc dispuse periferic periteciile în formă de butelii, de 275-300x80-110 µm. Ascele sunt cilindrice, hialine de 69-90x2,5-4,5 µm, cu câte 8 ascospori filamentoşi, hialini, de 50-84x1,5 µm (Fig. 27). Ascosporii produc infecţii primare la florile de secară şi ca urmare în locul ovarelor apre o masă miceliană de pe care se scurge un lichid dulceag ce conţine conidiile unicelulare, hialine de 4-7 x 2-4 µm. 2.5.8. -Antracnoza fasolei - Colletotrichum lindemuthianum (Sacc. et Magn.) Br. et Cav. Este considerată cea mai răspândită şi mai păgubitoare boală a fasolei, întâlnită în special în zonele cu umiditate ridicată şi în anii ploioşi în care suma precipitaţiilor depăşeşte 600 mm.

În Europa este cunoscută încă din 1875, iar la noi a fost semnalată de profesorul Traian Săvulescu în anul 1928 în Starea fitosanitară. Pierderile de producţie pot fi cuprinse între 5-15% funcţie de an, zonă, sursă de infecţie, timp, spaţiu şi tehnologia aplicată. Simptome. Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei, în toate fazele de dezvoltare şi uneori chiar pe rădăcini mai ales atunci când sămânţa este infectată. La plăntuţele abia răsărite, mai ales pe cotiledoane pot să apară pete brun-negricioase, circulare sau ovale, uşor adâncite în ţesut.

115

În faza de maturitate a plantelor boala poate să se manifeste pe frunze, tulpini, păstăi şi boabe. Pe frunze apar pete de culoare brun-gălbuie de formă neregulată sau ovală şi dimensiuni diferite dispuse între nervuri. Ele sunt cufundate în ţesut şi sunt mărginite de o dungă subţire brun-roşcată. La început petele sunt izolate, însă ulterior ele confluează ocupând suprafeţe din ce în ce mai mari din limbul frunzei, care se brunifică şi se usucă. Sub acţiunea presiunii dinamice a vânturilor sau alternanţa vânt-arşiţă ţesuturile se rup şi frunzele par sfâşiate şi perforate. Pe tulpini apar aceleaşi pete de brunificare, cufundate în ţesut, mici la început, care confluează şi formează dungi de culoare brun-închisă. Întrucât sunt afectate vasele conducătoare partea extremă a plantei se îngălbeneşte şi se usucă. Tulpinile se frâng cu uurinţă sub aciunea vânturilor. Pe păstăi pot să apară aceleaşi pete brun-gălbui, circulare sau ovale, cufundate în ţesut, mărginite de un halou de culoare roşietică (Foto 89 şi 90).

Foto 89: Antracnoza fasolei pe păstăi

Foto 90: Antracnoza fasolei pe păstăi Pe suprafaţa adâncită a petelor apar într-o fază mai avansată de evoluţie a procesului de patogeneză numeroase punctişoare de culoare roză, apoi de brună, reprezentând fructificaţiile asexuate ale ciupercii-acervulii. Infecţia

116

poate ajunge de la păstăi la boabe, care vor rămâne incomplet dezvoltate, zbârcite sau chiar normal dezvoltate, dar cu tegumentul acoperit de pete brune cu marginea difuză. Patogenul este Colletotrichum lindemuthianum (Sacc. et Magn.) Br. et Cav., ord. Phyllachorales, subclasa Incertae sedis, cl. Sordariomycetes, încr. Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii este un tal filamentos ce se dezvoltă intercelular, el fiind la început hialin, apoi brun. Subcuticular se formează mici strome brune, pe care apar acervulii ciupercii, care sunt lagre subcuticulare de conidiofori şi conidii. Conidioforii sunt cilindrici de 45-55 µm şi susţin conidii unicelulare, hialine ovale sau uşor curbate de 15-19x3-5 µm cu membrana netedă şi mucilaginoasă (Foto 91). În acervuli, printre conidiofori se găsesc ţepi bruni, drepţi, rigizi, ascuţiţi la vârf, pluricelulari de 50-100 µm şi care au rolul de a împinge în sus cuticula şi a contribui astfel la ruperea ei în momentul ajungerii la maturitate a conidiilor. Prin ridicarea cuticulei în sus se crează un spaţiu de protecţie la început pentru fructificaţiile asexuate, după care cuticula îşi pierde elasticitatea, se deshidratează şi sub acţiunea de împingere în sus a ţepilor în perioada de creştere ea se rupe şi sunt eliberate astfel conidiile.

Foto 91: Lagăr subcuticular de conidiofori şi conidii (acervul) aparţinând

ciupercii Colletotrichum lindemuthianum Transmitere-răspândire. Ciuperca se transmite de la un an la altul atât prin intermediul resturilor vegetale infectate rămase pe sol cât şi prin intermediul miceliului ce se regăseşte în sămânţă. Aceasta din urmă este calea cea mai frecventă şi cea mai sigură de transmitere a ciupercii. În timpul perioadei de vegetaţie răspândirea ciupercii se realizează prin intermediul conidiilor, transportate de vânt sau de picăturile de ploaie pe alte organe verzi, unde realizează noi infecţii secundare în condiţii de temperaturi cuprinse între 15-25 oC şi umiditate suficientă (picături de apă pe frunze sau roua de dimineaţă). Boala este frecventă pe cultivarele de fasole oloagă Gratiot, Progres, cel mai rezistent dovedindu-se a fi cultivarul Michigan. Cultivarul Vera omologat în anul 1996 are o rezistenţă mijlocie faţă de această boală. Prevenire şi combatere. Măsurile preventive obligatorii sunt: folosirea de sămânţă sănătoasă, certificată sau în caz contrar alegerea la masă a seminţelor pentru a se înlătura seminţele cu simptome şi respective cu miceliul ciupercii; asolament de 4 ani; adunarea resturilor vegetale infectate; arături adnci pentru încorporarea resturilor vegetale infectate şi reducerea substanţială a sursei de infecţie.

117

În cazul culturilor destinate consumului se recomandă un tratament după răsărire şi unul înainte de înflorit, iar în loturile semincere se mai fac două tratamente, la sfârşitul înfloritului şi un tratament la formarea păstăilor. Aceste tratamente se aplică după criteriul fenologic. Dacă însă vrem să fim mai exigenţi putem aplica tratamentele în funcţie de PED, de criteriul biologic al ciupercii în funcţie de ciclul evolutiv, corelat cu criteriul ecologic, respectiv evoluţia factorilor temperatură şi umiditate şi aceste criterii suprapuse peste fenologia plantelor de fasole (criteriul fenologic). Pentru tratamente se pot folosi unele dintre următoarele produse: Gr. C: Tiuram 75 PU-0,2% (t.p. 10 z); Captadin 50 PU-0,25% (t.p. 14 z); Captan 50 WP-0,25% (t.p. 14 z); Captan 80 WP-0,16% (t.p. 14 z); Merpan 50 WP-0,25% (t.p. 14 z); Merpan 80 WDG-0,15%; Gr. K: Euparen 50 WP-0,2%.

2.5.9.-Antracnoza cucurbitaceelor – Colletotrichum orbiculare (sin. Colletotrichum lagenarium (Pass) Ell. et Halst, Sin. Colletotrichum oligochaetum Cav.) Este cea mai frecventă şi cea mai păgubitoare boală a cucurbitaceelor (castraveţi, pepeni galbeni, pepeni verzi, dovleci). Simptome. Boala se poate manifesta imediat după răsărire, pe cotiledoane şi hipocotil prin apariţia de pete de culoare galben-verzuie, apoi brune, adâncite în ţesuturi, care în condiţii favorabile atacului, determină moartea plăntuţelor. La frunzele adevărate, petele au culoare brun-roşcată, pot conflua între ele şi cuprind porţiuni mari din limbul frunzelor, care se usucă parţial sau total. Datorită atacului are loc defolierea treptată a plantelor. Cele mai frecvente şi mai păgubitoare atacuri sunt cele de pe fructe. Pe suprafaţa lor apar pete circulare de 1-4 cm în diametru, la început superficiale, de culoare verde palidă, apoase, apoi adâncite în pericarp şi de culoare cărămizie sau portocalie (Foto 86 şi 87). Foto 86 şi 87: Colletotrichum orbiculare atac pe melonida de cucurbitaceae Fig. 28: Acervul

118

Culoarea cărămizie sau portocalie apare numai pe vreme umedă şi ea este dată practic de formarea fructificaţiilor asexuate reprezentate de lagăre subcuticulare de conidiofori şi conidii, care rup cuticula şi devin aparente, având aspectul unor punctişoare plate cărăizii dispuse în cercuri concentrice şi care sunt acervulii ciupercii.

În cazul castraveţilor, fructificaţiile ciupercii apar mai rar decât la pepeni, în schimb se constată apariţia pe suprafaţa petelor a unui exudat galben-brun, răşinos, care se întăreşte în contact cu aerul. Patogenul este Colletotrichum orbiculare (sin.Colletotrichum lagenarium (Pass.) Ell. et Halst., sin. Colletotricum oligochaetum Cav.), ord. Phyllachorales, subclasa Incertae sedis, cl. Sordariomycetes, încr. Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular şi pe el se formează, lagăre subcuticulare de conidiofori şi conidii denumite şi acervuli (Fig. 28). Conidioforii sunt simpli, hialini, cilindrici, lungi de 60-70 µm şi poartă în vârf conidii ovoide sau cilindrice, unicelulare, hialine, de 13-18x4-6 µm. Printre conidiofori se găsesc câte 3-5 ţepi bruni, simpli de 60-140x4 µm. Temperatura poate fi condiderată ca un factor important în evoluţia patogenului. Astfel, temperaturi de 24-26 oC şi umiditate moderată pot fi considerate ca optime, temperaturi de 6 oC sunt considerate ca minime pentru evoluţia patogenului, iar temperaturi de 34 oC sunt considerate maxime. De fapt interacţiunea factorilor de mediu este foarte complexă, iar matricea de calcul a evoluţiei ciupercii este corelată pozitiv cu complexitatea evoluţiei factorilor de mediu. La temperatura optimă de dezvoltare germinarea conidiilor are loc după 8 ore în prezenţa picăturilor de apă pe organele plantelor atacate, la 24 de ore germinaţia conidiilor a ajuns la 41%, iar după 48 de ore germinaţia conidiilor poate ajunge la 81%. Transmitere-răspândire. În timpul perioadei de vegetaţie ciuperca se transmite prin intermediul conidiilor eliberate din acervul şi răspândite cu ajutorul stropilor de ploaie, cu ajutorul insectelor sau prin intermediul vântului.

Perioada de incubaţie este de 3-4 zile la plantele tinere în condiţii favorabile de evoluţie şi dezvoltare şi de 5-8 zile la plantele mature, perioadă după care apar noi pete de antracnoză. Ciuperca iernează sub formă de miceliu şi de conidii în resturile vegetale de la suprafaţa solului sau din sol. Ciuperca se mai poate transmite prin sau pe seminţe.

Prevenire şi combatere. Se recomandă strângerea şi arderea s-au îngroparea resturilor vegetale, asolament sau rotaţii de 3-4 ani pentru cucurbitacee, precum şi amplasarea acestor culturi pe sole drenate care nu reţin apa din ploi sau apa de irigaţie.

Sămânţa folosită pentru semănat trebuie să fie sănătoasă, dezinfectată termic sau chimic.

În cazul unor atacuri semnificative ale ciupercii manifestate în timpul perioadei de vegetaţie, mai ales atunci când se depăşeşte PED se pot efectua tratamente cu unul din produsele: Dithane M 75 WG-0,2%; Dithane M 45-0,2%; Nemispor 80 WP -0,2%; Vondozeb-0,2% (t.p. 14 z).

119

2.5.10. - Putregaiul uscat al ştiuleţilor de porumb- Khuskia oryzae [sin. Nigrospora oryzae (BerK. et Br.) Petch.]

Boala este cunoscută în toate zonele în care se cultivă porumbul şi realizează pagube de 1-2% din producţie în toamnele ploioase la porumbul din câmp cât şi la cel depozitat. Simptome. Ciuperca atacă ştiuleţii care nu sunt bine înveliţi în pănuşi în faza de maturare a acestora sau pe cei dezveliţi de păsări. Ştiuleţii atacaţi prezintă un putregai uscat al rahisului, ceea ce face ca aceştia să devină sfărâmicioşi (Foto 94 şi 95). Aceşti ştiuleţi sunt mai uşori decât cei sănătoşi, rahisul lor devine moale, capătă o culoare cenuşie-negricioasă şi nu rămân intacte decât fibrele lemnoase. Boabele joacă în alveole, sunt şiştave, fără luciu, sunt uşoare şi cu facultatea germinativă scăzută şi nu pot fi separate mecanic. În alveolele de pe rahis, cât şi la baza boabelor se observă miceliul de culoare cenuşie şi fructificaţia asexuată a ciupercii reprezentată de o mulţime de spori de culoare neagră. Foto 95

Foto 94 Fig. 29

Ştiulete atacat de Nigrospora oryzae şi fructificaţiile ciupercii Patogenul este ciuperca Khuskia oryzae (sin. Nigrospora oryzae (BerK. et Br.) Petch.) fam. Trichosphaeriaceae, ord. Trichosphaeriales, subclasa Incertae sedis, cl. Sordariomycetes, phylum Acomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii este un tal ramificat de culoare cenuşie pe care se formează spori negri, turtiţi sau globuloşi, cu episporul neted, de 12-15 µm în diametru (Fig. 29). Când atacul ciupercii are loc în timpul depozitării boabele nu sunt afectate, sunt distruse doar ţesuturile rahisului. Răspândirea ciupercii este realizată de molia cerealelor Sitotroga cerealella. Sporii ciupercii se prind de aripile franjurate ale moliei şi sunt depuşi pe ştiuleţii dezgoliţi de păsări sau pe ştiuleţii care nu sunt bine înveliţi în pănuşi ca o caracteristică genetică a hibridului. Aşa se explică de ce hibrizii cu tiuleţii cu vârful dezvelit sunt mai sensibili mai ales în toamnele ploioase. Sporii pot reziste în natură până la doi ani şi germinează în condiţii de umiditate ridicată şi temperaturi cuprinse între 10-30 oC.

120

2.5.11. -Pătarea brună şi frângerea tulpinilor de floarea-soarelui- Diaporthe helianthi Munt.-Cvetk. Mihalj. et Petr. Anamorfa sau f.c. Phomopsis helianthi Munt.-Cvetk. Mihalj. et Petr. Sunflower stem canker (engl.) Boala a fost semnalată pentru prima dată în anul 1980 în culturile de floarea-soarelui din Voivodina-Iugoslavia de Mihaljcevic şi colab.; ulterior a fost pusă în evidenţă în Ungaria de Németh şi colab., 1981, în Bulgaria de Gheorghiev, 1982 şi Franţa Lamarque, 1985 În zona Şimnic boala a fost observată şi descrisă de Paraschivu, M.-1991 care a determinat grade de atac ale ciupercii de până la 50,4% la HS70 în 1986 şi de 66,4% la HS 1216 în anul 1987. În prezent, în România, boala este semnalată în toate zonele cultivatoare de floarea-soarelui, iar pagubele înregistrate sunt variabile ele fiind în strânsă corelaţie cu factorii de mediu, cu sensibilitatea sau rezistenţa cultivarului, cu existenţa sursei de infecţie şi cu tehnologia aplicată. Simptome. Boala se manifestă pe frunze, peţioluri, tulpini şi calatidii. Pe frunze apar pete mari brune, lamina se usucă şi infecţia înaintează spre nervura mediană. Pe peţioluri, în special în jurul punctelor de inserţie pe tulpină, apar petele caracteristice de culoare mai deschisă în comparaţie cu cele de la Phoma mcdonaldii Boerema, cu care se confundă adesea (Foto 96); petele sunt lipsite de luciu metalic, au marginile difuze şi prezintă leziuni şi suberificări.

Foto 96: Pătarea brună şi frângerea tulpinilor de floarea-soarelui Phomopsis helianthi pătarea brună în zona prinderii peţiolului pe tulpină şi

fenomenul de comensalism cu Phoma macdonaldii (Original)

121

Foto 97: Pătarea brună şi frângerea tulpinilor de floarea-soarelui

Phomopsis helianthi aspect de la S.C.D.A. Şimnic-Craiova (Original)

În dreptul petelor ţesuturile putrezesc slăbind rezistenţa tulpinilor şi determinând frângerea la locul de atac (Foto 97). Peţiolurile afectate se răsucesc, căpătând un aspect de ars. Simptomele apar de la a doua pereche de frunze până la frunza a 11-a. Pe tulpini apar pete brune mari, pe care în partea lor centrală se formează picnidiile brun-negre. Calatidiile afectate prezintă pete mari, brune pe partea inferioară, ajungând până la achene. Producâia acestor plante este redusă şi de calitate inferioară, achenele având un conţinut în ulei scăzut şi raportul dintre acizii graşi mult modificat. Foarte sensibile s-au dovedit cultivarele Record, F 80, F90. Patogenul este Diaporthe helianthi Muntanola Cvetkovic Mihaljcevic et Petrov. cu anamorfa Phomopsis helianthi Muntanola Cvetkovic Mihaljcevic et Petrov fam. Diaporthaceae, ord. Diaporthales, subclasa Sordariomycetidae, cl. Sordariomycetes, phylum sau încr. Ascomycota, Regnul Fungi. Ciuperca prezintă un tal filamentos cu creştere rapidă şi extindere radiară în ţesuturile parazitate. După 10-14 zile apar picnidiile ciupercii, cufundate iniţial în substrat, cu timpul proeminente şi cu o picătură mucilaginoasă în vârf, de culoare albă-gălbuie. Picnidiile conţin numeroşi stilospori sau spori beta, filiformi, drepţi, sau curbaţi, hialini, neseptaţi, de 12,5-20x1-2 m. Pe vreme umedă picnosporii sunt eliminaţi sub forma unor cordoane subţiri, vizibile cu ochiul liber. Picnosporii sau picnoconidiile de tip alfa, caracteristici genului Phomopsis, sunt foarte rari, hialini, ovali, unicelulari, de 5-11x2-3 m. Forma sexuată a ciupercii Diaporthe helianthi reprezentată de peritecii cu asce şi ascospori a fost pusă în evidenţă de Ciurea în anul 1983. În resturile vegetale din straturile superficiale ale solului până în primăvara următoare se diferenţiază periteciile negre, sferice, de 145-210 m, cu gât lung ce conţin în interior asce măciucat-cilindrice, hialine, de 45-75x5-7,5 m. În interiorul ascelor se află câte 8 ascospori bicelulari, hialini, fuzoidali de 10-12,5x2,5 m. După maturarea ascosporilor ace]tia sunt puşi în libertate prin osteolul periteciei, incluşi în picături mucilaginoase albe. Constantele termice ale patogenului sunt reprezentate de pragul termic inferior la 14 oC, pragul de sporulare la 18 oC, cu optimum la 26 oC, iar pragul termic superior la 32 oC.

122

Constanta dezvoltării patogenului Diaporthe helianthi este de 252 oC (K=252 oC), calculată după formula lui Blunck, iar durata dezvoltării este de 21-63 zile, în funcţie de momentul realizării constantei K. În funcţie de acest parametru se poate aproxima momentul eliberării primilor ascospori din asce şi respectiv momentul aproximativ al realizării primelor infecţii a plantelor cu ciuperca Diaporthe helianthi. În funcţie de acest aspect se pot avertiza tratamentele chimice pentru prevenirea şi combaterea pătării brune şi frângerea tulpinilor de floarea soarelui. Un aspect important este şi cel reprezentat de rezistenţa plantelor faţă de patogenul Diaporthe helianthi care s-a constatat că este corelată cu rezistenţa la Macrophomina phaseoli şi Phoma macdonaldii (Vrânceanu şi colab., 1983). Ord. Diaporthales Fam. Gnomoniaceae 2.5.12. - Antracnoza nucului -Gnomonia juglandis (DC) Trov. Anamorfa sau f. c. Marsonina juglandis (Lib.) Mang. Simptomele bolii. Boala se manifestă pe foliole, fructe lăstari şi peţioluri. Pe foliole se formează pete brune ce ajung la 1-2 cm în diametru. Ele confluează cu uşurinţă ocupând toată suprafaţa foliolei (Fig.30). Pe dosul foliolelor, în dreptul petelor apar mici puncte negre dispuse aproximativ în cercuri concentrice, ele reprezentând fructificaţiile asexuate ale ciupercii, adică acervulii. Fructele atacate au pe pericarp (coaja verde) pete brune adâncite în ţesut. Atacul poate ajunge până la cotiledoane (miez) pe care le înnegreşte.

Fig. 30: Gnomonia juglandis atac pe frunze de nuc

123

Patogenul este ciuperca Gnomonia juglandis (DC) Trov. f. c. Marssonina juglandis (Lib.) Mang, fam. Gnomoniaceae, ord. Diaporthales, cl. Sordariomycetes, Phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Descriere microscopică. Ciuperca prezintă un miceliu intercelular ce fructifică asexuat lagăre subcuticulare de conidiofori drepţi, scurţi şi deşi pe care se prind conidii bicelulare, hialin-gălbui, fusiforme şi puţin curbate de 19-28 x 5µm (Fig. 31). Înmulţirea sexuată a ciupercii se realizează prin gametangiogamie, din unirea gametangilor rezultând hife ascogene în interiorul unei peritecii cu gât lung (Fig.32). Ascele sunt cilindrice, iar ascosporii sunt gălbui-hialini, bicelulari.

Fig 31: Acervul la Gnomonia juglandis Fig 32: Peritecie cu gât lung cu asce şi ascospori

2.5.13. Înnegrirea şi îngenuncherea plantelor grâu- Gaeumannomyces graminis (sin. Ophiobolus graminis)

Boala afectează sistemul radicular şi coletul. Numele original atribuit acestei ciuperci (Ophiobolus graminis) a fost folosit o perioadă îndelungată de timp, până când sistematicienii au atătat că actuala denumire este cea corectă (Gaeumannomyces graminis). Boala se manifestă în majoritatea zonelor cerealiere ale globului.În România a fost semnalată pentru prima dată în 1935 de E. Rădulescu şi apoi s-a răspândit în toată ţara, culminând cu anul 1970 când pierderile au atins 60-70% în lanurile cu monocultură de mulţi ani.

Simptome. Primele simptome se observă la tinerele plăntuţe imediat după răsărire, acestea fiind pitice şi având frunzele de culoare galbenă. Atacul pe rădăcini începe încă din toamnă când se observă brunificarea acestora şi tendinţa de înaintare a patogenului către baza tulpinii. Baza tulpinii de-a lungul internodurilor se înnegrşte datorită miceliului brun al ciupercii şi apariţiei periteciilor punctiforme, negricioase, între teacă şi pai. Plantele atacate se smulg foarte uşor şi prezintă rădăcini complet descompuse (Foto.98). Atacul se manifestă în vetre de dimensiuni variabile (Foto.99), care pot varia de la câţiva metri la câţiva metri în diametru. În faza premergătoare înspicării plantele prezintă o uşoară decolorate şi diminuare a taliei cu 10-15 cm. După ieşirea din teacă spicele sunt complet albe şi boabele şiştave (Foto.100).

124

Foto. 98 Foto.99 Foto. 100

După site-ul http://WWW.apsnet.org/education/LessonsPlantPath/TakeAll

Patogenul-Gaeumannomyces graminis (sin. Ophiobolus graminis) var. tritici, familia Magnaporthaceae, ordinal Incertae sedis, subclasa Sordariomycetidae, clasa Sordariomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi.

Ciclul biologic şi Epidemiologia. Miceliul ciupercii se găseşte în lumenul paiului sub forma unei ţesături fine cenuşii şi formează între teacă şi pai pe nodurile bazale ale tulpinii o stromă deasă negricioasă. După înspicarea plantelor atacate, în această stromă se formeză periteciile care sunt globuloase, cu peretele gros şi de culoare neagră şi prezintă un rostru care străbate teaca frunzei sub forma unei proeminenţe. Periteciile au 300-500 µm în diametru şi conţin asce cilindrice de 60-120 x 10-15 µm. Ascosporii sunt filiformi, luricelulari, iniţial hialini, apoi uşor brun cu dimensiuni între 50-90 x 3-5 µm. Ciuperca se permanentizează sub formă de miceliu saprofit şi ca peritecii cu asce cu ascospori pe resturile vegetale incomplet încorporate sub brazdă. Când rădăcinile plantelor susceptibile cresc în vecinătatea resturilor vegetale infectate miceliul colonizează rădăcinile plantei şi procesul infecţios se declanşază, ducând în final la moartea rădăcinilor şi implicit a plantei (Foto 101, 102, 103). Gravitatea bolii poate fi accentuată de monocultura de 2-5 ani, umiditatea în exces, desimea exagerată a plantelor, fertilizarea cu azot în doze mari. Reacţia acidă a solului, prezenţa în cultură a unor garminee din flora spontană şi a samulastrei pe care rezistă patogenul de la un an la altul sunt, de asemenea, factori care contribuie la agravarea bolii.

Foto. 101 Foto. 102 Foto. 103 După site-ul http://WWW.apsnet.org/education/LessonsPlantPath/TakeAll

Vectori/Plante gazdă.Patogenul este specializat pentru grâu, ovăz, triticale, precum şi o serie de graminee spontane.

125

Importanţă. Pierderile pot fi însemnate în zonele unde se parctică monocultura de grâu, în special acolo unde tehnologia aplicată include lucrări minime ale solului sau zero tillage.

Ordinul Dothideales Familia Dothideaceae 2.5.14. - Antracnoza mazărei-Mycosphaerella pinodes (Berk. Et Blox) Niessl, anamorfa sau forma conidiană Ascochyta pinodes (Br. Et Bl.) Simptome. Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei: frunze, tulpini şi păstăi. Pe frunze, imediat după răsărire, apar pete circulare, de culoare cafenie închis, fiind de regulă izolate. Pe tulpină şi peţiol, petele sunt adâncite în ţesuturi şi dispuse longitudinal, având o culoare brun închis, cu marginea de culoare mai închisă şi mai uşor ridicată. Forma caracteristică de manifestare a bolii apare pe păstăi, sub forma unor pete circulare sau neregulate, izolate sau confluente, brun deschise, conturate de un brâu roşcat (Fig. 33). Dacă infecţia are loc mai târziu, după formarea boabelor miceliul ciupercii ajunge şi pe seminţe, boala manifestându-se sub forma unor pete de culoare închisă sau galbenă deschisă, cu marginea difuză. În dreptul ţesuturilor atacate, apar în cursul perioadei de vegetaţie, punctişoare mici cafenii deschis sau negricioase, care reprezintă picnidiile ciupercii (Fig.33). Pe resturile de plante bolnave, frunze, se formează peste iarnă periteciile ciupercii, sub forma unor punctişoare mici negre. Picnidie cu picnospori

Fig.33: Mycosphaerella pinodes atac pe plantă de mazăre

Patogenul este Mycosphaerella pinodes (Berk. et Blox) Niessl, f.c. Ascochyta pinodes (Br. et Bl.) prezintă picnidii aproape sferice, de culoare brun închis, prevăzute cu un por de deschidere numit osteol.

126

În interiorul lor se formează numeroşi picnospori, incolori, cilindrici, bicelulari, cu vârfurile rotunjite, cu dimensiuni care variază între 9,5-19x 3,5-5 µm (Fig. 33). Periteciile sunt negricioase, sferice sau uşor turtite, conţin numeroase asce cu câte 8 ascospori bicelulari, hialini, cu dimensiuni de 15-22x5-8 µm.

2.5.15. - Pătarea roşie a frunzelor de căpşuni – Mycosphaerella fragariae (Tul.) Lind. Anamorfa sau forma conidiană Ramularia tulasnei Sacc. şi Anamorfa

sau forma conidiană Septoria fragariae (Lib.) Desm. Simptome. Atacul se manifestă pe limb, peţiol şi pedunculii florali prin

apariţia unor pete mici, mai mult sau mai puţin circulare, izolate sau grupate, distribuite neregulat. La început petele au culoare roşietică, mai târziu devin cenuşii albicioase în partea centrală, cu o margine de culoare roşie-violacee sau brună, în funcţie de soi şi de vârsta frunzelor (Fig 34). Primăvara şi vara când timpul este umed, pe faţa superioară a frunzelor, în dreptul petelor, apare un puf de culoare albicioasă, constituit din fascicule de conidiofori şi conidii (Anamorfa sau forma conidiană Ramularia tulasnei Sacc.) (Fig. 34).

Toamna în dreptul petelor se formează picnidiile cu picnospori sub forma unor punctişoare mici brune (Anamorfa sau forma conidiană Septoria fragarie (Lib.) Desm.).

Fig. 34: Mycosphaerella fragariae atac pe frunză de căpşun

Forma conidiană Ramularia tulasnei

Patogenul este Mycosphaerella fragariae (Tul.) Lind. prezintă două

forme de înmulţire asexuată f.c. Ramularia tulasnei Sacc. şi f.c. Septoria fragariae (Lib.) Desm.

Genul Mycosphaerella face parte din familia Mycosphaerellaceae, ordinul Mycosphaerellales, clasa Dothideomycetes, subphylum Pezizomycotina, phylum sau încrengătura Ascomycota, Regnul Fungi. Prima formă conidiană numită Ramularia tulasnei Sacc. apare primăvara şi vara şi este reprezentată prin conidiofori şi conidii (Fig. 34).

127

Conidioforii sunt drepţi, cilindrici, simpli sau puţin ramificaţi la vârf, septaţi, incolori, dispuşi în tufe. Conidiile sunt incolore, la început ovoide apoi cilindrice drepte sau puţin arcuite. Conidiile tinere sunt unicelulare iar cele mature prezintă 1-3 pereţi transversali. Dimensiunile conidiilor variază între 15-55 x 2-5 µm (Fig. 34 ) A doua formă de înmulţire asexuată o reprezintă forma conidiană Septoria fragarie (Lib.) Desm. şi apare sub formă de picnidii care se formează spre toamnă. În picnidii se găsesc numeroşi picnospori hialini, filamentoşi , cu dimensiuni de 25-30 x 4-5 µm, prevăzuţi cu 1-3 septe. În frunzele bolnave se formează în primăvara următoare peritecii negricioase cufundate în substrat, care conţin numeroase asce cu câte 8 ascospori, ovoizi, hialini, bicelulari, cu celule inegale şi dimensiuni de 13-15x3-4 µm.

2.5.16. - Pătarea brună a frunzelor de grâu - Mycosphaerella graminicola cu anamorfa Septoria tritici Rob. et Desm. Boala se manifestă destul de frecvent în zona de sud a ţării, mai ales în anii mai ploioşi şi cu temperaturi mai scăzute. Condiţii favorabile pentru evoluţia acestei boli au fost în anul 2001. Pierderile sunt variabile dependente de an, zonă geografic, rezistenţa cultivarului, sursa de infecţie şi se cifrează între 3-5%, dar pot ajunge şi la 10-15% (Paraschivu, date personale). Simptome. Boala poate să apară încă din toamnă când pe frunzele bazale se observă pete ovale verzi-gălbui, apoi brune ce se extind şi confluează. În interiorul petelor se formează punctişoare mici negre globuloase (Foto 104 şi 107). Foto 104: Septoria tritici simptomul de atac. Pata de brunificare şi punctişoarele negre Fig. 35: Picnidie cu picnospori care reprezintă picnidiile cu picnospori;

128

a b c Foto 105: Picnospori de Foto 106: Efectele atacului Foto 107: Picnidii cu picnospori Septoria tritici speciei Septoria tritici În primăvară boala avansează de pe frunzele bazale către cele superioare, observându-se pe acestea din urmă apariţia unor pete de formă eliptică, la început de decolorare, apoi brune, iar mai târziu cu aspect cenuşiu, înconjurate de un halou de culoare brună. Dimensiunea petelor este varibiă de la 1,2-2 cm lungime până la 2-4 mm fiind delimitate de două nervuri apropiate sau ocupând ţesutul dintre trei nervuri alăturate (Foto 106). În interiorul petelor într-o fază mai avansată de evoluţie a bolii, apar punctişoare negre globuloase, cufundate în ţesut, dispuse în şiruri paralele de-a lungul nervurilor şi care reprezintă picnidiile cu picnospori ale ciupercii, adică fructificaţiile asexuate. Patogenul este anamorfa Septoria tritici Rob. et Desm. fam. Mycosphaerellaceae, ord. Mycosphaerellales, phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Telemorfa ciupercii este Mycosphaerella graminicola. Descriere microscopică. Aparatul vegetativ al ciupercii este un tal filamentos intercelular care iniţial este hialin, iar la maturitate brun. Pe acest tal filamentos, cufundate în ţesut se formează picnidiile globuloase de 80-150 µm dimensiune şi care conţin în interior numeroşi picnospori gălbui-hialini, pluricelulari, filamentoşi, cu 3-7 septe, mai mult sau mai puţin rotunjiţi la capete şi de 39-70x1,7-2,5 µm Fig. 35 şi Foto 105. La partea apicală picnidiile prezintă un por numit osteol, prin care sunt eliberaţi în afară picnosporii când au ajuns la maturitate în vederea realizării de noi infecţii secundare. Transmitere-răspândire. Septoria tritici rezistă de la un an la altul prin intermediul picnidiilor cu picnospori sau prin intermediul miceliului de rezistenţă care se găsesc în sau pe resturile vegetale ale plantelor infectate până toamna. În timpul perioadei de vegetaţie răspândirea ciupercii se face prin intermediul picnosporilor. Aceştia germinează în limite largi de temperatură (2-32 oC) cu un optim cuprins între 22-26 oC şi după 7-16 zile începe formarea noilor fructificaţii ce poate dura 11-15 zile. În cazul în care există condiţii favorabile de umiditate ridicată se pot forma 4-9 generaţii de picnidii cu

129

picnospori. Un an deosebit de favorabil pentru evoluţia patogenului Septoria tritici a fost anul 2004 de altfel şi un an foarte bun pentru realizarea producţiei de grâu 4300-6500 kg/ha şi chiar 7300 kg/ha pe anumite sole. La S.C.D.A. Caracal în anul 2009 pe o suprafaţă de 250 ha Septoria tritici a determinat uscarea a 4 şi 5 frunze bazale ceea ce a dus la obţinerea unei producţii de 3000 kg/ha faţă de un potenţial de 4500-5000 kg/ha. Prevenire şi combatere. Măsurile preventive ca: adunarea resturilor vegetale atacate sau încorporarea lor în sol, în cazuri extreme arderea lor, rotaţiile de 3-4 ani fără cereale păioase, evitarea fertilizării excesive cu azot, duc la reducerea pericolului de răspândire şi atac al ciupercii. Tratarea seminţelor cu fungicide de contact sau cu produse sistemice şi efectuare de tratamente (cel puţin două în timpul perioadei de vegetaţie) constituie metode de combatere a ciupercii. Rezistenţa cultivarelor de grâu faţă de Septoria tritici constituie o altă cale prin care se poate controla septorioza. Astfel, cultivarul Crina omologat în 2001 este sensibil la septorioză, iar Esenţial este mijlociu de sensibil la septorioză. Cultivarele Colina şi Ulpia sunt mijlociu de rezistente, Dropia şi Prospect sunt mijlociu de sensibile, iar Delia este sensibil la septorioză. 2.5.17. Pătarea brună a glumelor şi spicelor de grâu - Phaeosphaeria nodorum cu anamorfa Stagonospora (Septoria) nodorum

Simptome. Stagonospora (Septoria) nodorum se deosebeşte de Septoria tritici prin aspectul petelor de infecţie, care sunt elipsoidale, cu contur regulat sau sinuos, prezintă la centru o porţiune de 1 - 2,5 mm colorată în brun - negricios.Ţesuturile atacate de Septoria nodorum se necrozează înainte de apariţia picnidiilor. Pe pai şi pe spic se formează pete brun închis în care se găsesc picnidiile negre; în cazuri grave, spicele sunt cuprinse în totalitate de atac. Patogenul poate trece de pe spic pe boabe care devin şiştave, MMB-ul şi facultatea germinativă scad, iar pe tegument se observă picnidiile care pot transmite infecţia. Patogenul – Phaeosphaeria nodorum cu anamorfa Stagonospora (Septoria) nodorum, familia Phaeosphaeriaceae, ordinal Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, clasa Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi.

Ciclul biologic şi Epidemiologia. Miceliul se dezvoltă în spaţiile intercelulare ale plantei gazdă şi este hialin în stadiul tânăr şi brun la maturitate. Picnidiile sunt globuloase sau piriforme, de 60 - 170 m în diametru şi conţin picnospori pluricelulari (cu 2 - 3 septe), hialini, mai scurţi şi mai groşi ca la Septoria tritici, cu dimensiuni de 18 - 40 x 3 - 4,5 m.

130

Fig. 36:Aspect microscopic coparativ între picnidia şi picnosporii

aparţinând speciei Septoria tritici (A) şi picnidia şi picnosporii aparţinând speciei Stagonospora (Septoria) nodorum (B)

Periteciile sunt globuloase, de culoare neagră, iar ascele sunt cilindrice cu 8 ascospori fusiformi, tetracelulari, bruni, de 20 - 30 x 5 – 6 m. Infecţiile cu Septoria nodorum se realizează când temperatura variază între 20o-27o C, în condiţii de umiditate şi vânt şi necesită aproximativ 16 ore, iar în aproximativ 10-12 zile pentru apariţia ascosporilor. Picnosporii şi ascosporii care au germinat pe suprafaţa umedă a frumzei pătrund în aceasta fie prin stomate, fie direct prin ţesutul epidermal. Umiditatea este absolut necesară pentru parcurgerea tuturor etapelor infecţiei: germinare, penetrare, dezvoltarea miceliului şi formarea picnidiilor. Ciuperca are capacitatea de a elibera produşi toxici care distrug celulele plantei în timpul procesului infecţios.

Vectori/Plante gazdă. Transmiterea patogenului se face prin resturile de plante atacate pe care se găseşte miceliul şi picnidiile şi în mod frecvent prin picnidiile şi miceliul de pe seminţe. O altă cale de permanentizare o constituie gramineele din flora spontană pe care se formează picnidii cu picnospori.

Importanţă. Nivelul pierderilor depinde de susceptibilitatea cultivarului, condiţia climatică şi disponibilitatea inoculului (samulastra de grâu, resturi vegetale, seminţe infectate), putând ajunge la 30%.

2.5.18.-Pătarea frunzelor de floarea-soarelui- Septoria helianthi Ell. et. Kell. Simptome. Boala apare numai pe frunze începând cu cele cotiledonale şi continuând cu frunzele bazale şi mai rar pe cele superioare, mai ales în primăverile ploiase. Simptomele de manifestare ale bolii constau în apariţia unor pete de decolorare circulare sau colţuroase de 0,5-2 cm, delimitate de un halou de culoare brună şi situate între nervuri (Fig. 37). Fig. 37: Septoria helianthi atac pe frunze de floarea- soarelui

131

Iniţial petele sunt înconjurate de o aureolă galbenă-verzuie. Ulterior culoarea petelor devine brun-gălbuie sau brun deschis. În interiorul petelor mai târziu se observă formarea unor punctişoare negre globuloase, care reprezintă fructificaţiile asexuate ale ciupercii. Petele sunt izolate şi răspândite mai ales spre vârful limbului şi spre margini, devenind ulterior confluente. Cu cât numărul petelor este mai mare, cu atât mai rapid intervine uscarea parţială sau totală în special a frunzelor bazale care devin casante şi cad de timpuriu, fapt ce atrage după sine scăderea producţiei de seminţe şi obţinerea de seminţe seci. Patogenul este ciuperca Septoria helianthi Ell. et. Kell. fam. Mycosphaerellaceae, ord. Capnodiales, subclasa Dothideomycetidae, cl. Dothideomycetes, încr. Ascomycota, Regnul Fungi. Descriere microscopică. Aparatul vegetativ al ciupercii este reprezentat de un tal filamentos ramificat, septat şi hialin care se dezvoltă în spaţiile intercelulare ale mezofilului frunzelor pe care le parazitează. Pe acest tal filamentos, cufundate în mezofil se formează picnidiile puţin evidente, de obicei epifile şi erumpente la maturitate, globuloase, puţin turtite, brun-negricioase de 85-180 µm dimensiune şi care conţin în interior numeroşi picnospori gălbui-hialini, pluricelulari, filiformi sau cilindric-alungiţi, îngustaţi la capătul superior, uşor curbaţi, cu 3-7 septe, frecvent cu picături de ulei i de 30-70x2-3,5 µm (Fig. 37). La partea apicală picnidiile prezintă osteolul prin care sunt eliberaţi în afară picnosporii când au ajuns la maturitate în vederea realizării de noi infecţii secundare. Transmitere-răspândire. Ciuperca Septoria helianthi se transmite de la un an la altul prin intermediul picnosporilor formaţi în picnidiile care rezistă peste iarnă pe resturile vegetale infectate din anul precedent sau prin intermediul picnosporilor ajunşi accidental în timpul perioadei de vegetaţie pe suprafaţa seminţelor. Sursă de infecţie poate fi şi samulastra infectată. În condiţii de prezenţă a picăturilor de apă pe frunze, picnosporii germinează filamente de infecţie care pătrund ulterior în frunze realizând infecţii. Prevenire şi combatere. Măsurile de combatere integrată privind folosirea de sămânţă hibridă certificată, tratarea seminţelor, asolament, tratamente în timpul perioadei de vegetaie la avertizare sau la depăşirea PED, adunarea resturilor vegetale şi arderea sau îngroparea lor constituie tot atâtea măsuri eficiente şi în combaterea acestei ciuperci. În cursul perioadei de vegetaţie nu se recomandă efectuarea de tratamente chimice deoarece ele nu se justifică economic, doar în ani cu condiţii de favorabilitate extremă. 2.5.19.-Pătarea albă a frunzelor de tomate sau septorioza tomatelor- Septoria lycopersici Speg. Boala este foarte frecvent în culturile de tomate în anii ploioşi. Simptome. Boala se manifestă în câmp pe frunze, tulpini şi mai rar pe fructe. Pe frunze, în special pe cele bazale, începând cu primele faze de vegetaţie ale plăntuţelor şi până toamna târziu apar pete circulare, de 1-4 mm, la început brune apoi albicioase şi înconjurate de un inel de culoare brună de 0,5-1 mm lăţime (Foto 108 şi 109). În dreptul petelor în interiorul zonei albicioase apar puncte negre globuloase, cufundate în ţesut care reprezintă

132

picnidiile cu picnospori ale ciupercii (Foto 110). Când umiditatea în mediul înconjurător creşte (precipitaţii abundente şi U% peste 85%) petele se înmulţesc rapid, se unesc între ele putând ocupa suprafeţe mari din limbul frunzei care se usucă parţial sau total. În general uscarea începe de la baza plantelor şi continuă uneori până în vârf. Pete de brunificare pot să apară şi pe tulpină în interiorul cărora se observă punctişoarele negre globuloase, ce reprezintă picnidiile cu picnospori. Patogenul este ciuperca Septoria lycopersici Speg. fam. Mycosphaerellaceae, ord. Capnodiales, subclasa Dothideomycetidae, cl. Dothideomycetes, încr. Ascomycota, Regnul Fungi. Descriere microscopică. Aparatul vegetativ al ciupercii este reprezentat de un tal filamentos ramificat, septat şi hialin care se dezvoltă în spaţiile intercelulare ale mezofilului frunzelor pe care le parazitează. Pe acest tal filamentos, cufundate în mezofil se formează picnidiile sferice sau globuloase, de 90-150 µm dimensiune şi care conţin în interior numeroşi picnospori gălbui-hialini, pluricelulari, filamentoşi, uşor curbaţi, cu 3-7 septe, de 30-120x2-4 µm (Fig. 38). La partea apicală picnidiile prezintă osteolul prin care sunt eliberaţi în afară picnosporii când au ajuns la maturitate în vederea realizării de noi infecţii secundare în condiţii de temperaturi cuprinse între 15-28 oC şi umiditate ridicată. De la un ciclu de vegetaţie la altul se transmite prin resturile vegetale infectate.

Foto 108: Septoria lycopersici-atac pe foliola frunzei de tomate

Foto 109: Septoria lycopersici-atac pe foliola frunzei de tomate (detaliu)

133

Foto. 110: Septoria lycopersici pe Fig. 38: Picnidie cu picnospori frunze de tomate-picnidii cu picnospori detaliu mărit Transmitere-răspândire. Transmiterea ciupercii de la un an la altul se realizează prin intermediul picnosporilor formaţi în picnidii şi care pot rezista între 21-27 luni. Primăvara după maturarea picnidiilor şi respectiv eliberarea picnosporilor, la valori ale temperaturii cuprinse între 3-32 oC, picnosporii germinează formând un filament de infecţie care pătrunde prin stomate realizând infecţia. În timpul perioadei de vegetaţie răspândirea ciupercii se realizează tot prin intermediul picnosporilor care sunt transportaţi de vânt, de picăturile de ploaie sau de apa de irigaţie, de la o plantă la alta sau de la un etaj de frunze la altul. Atunci când umiditatea atmosferică este de peste 90%, dimineaţa se formează picături de rouă, iar temperatura este cuprinsă între 20-27 oC, infecţiile se succed rapid şi după 12 zile sau chiar mai puţin apar noi picnidii cu picnospori. Cercetările efectuate în cazul acestei ciuperci au scos în evidenţă prezenţa a două rase fiziologice, iar rezistenţa cultivarelor este foarte variabilă. Cercul plantelor gazdă al ciupercii este format din: vinete, cartof, laur, zârnă, petunii şi păpălău (Physalis), motiv pentru care transmiterea şi răspândirea ciupercii este foarte lejeră în natură şi trebuie să se ţină cont de existenţa acestor plante în preajmă. Prevenire şi combatere. Măsurile preventive constau în igienă culturală: adunarea resturilor vegetale din câmp şi răsadniţă şi arderea sau îngroparea lor, dezinfecţia răsadniţelor cu formol 2,5%, sortarea răsadurilor la trasplantare, îndepărtarea frunzelor bazale care prezintă simptome de atac, pentru a stopa răspândirea de la baza plantei către vârful acesteia, cât şi în lateral, la alte plante. Dintre cultivare, Dacia şi Ioana (hibrid) s-au dovedit a fi mijlociu rezistente la septorioză. În condiţii de mediu de mare favorabilitate când atacul este puternic, la avertizare sau la depăşirea PED se vor realiza tratamente cu unul dintre fungicidele din grupele: Gr. C: Antracol 70 WP-0,2% (t.p. 7 z); Dithane 75WG-0,2% (t.p. 14 z); Dithane M 45-0,2% (t.p. 14 z); Nemispor 80 WP-2 kg/ha; Vondozeb-0,2% (t.p. 14 z); Vondozeb 75 DG-0,2% (t.p. 14 z); Polyram Combi-0,2% (t.p. 21 z); Polyram DF-0,2% (t.p. 21 z); Trimangol 80 PU-0,2% (t.p. 28 %); Gr. D: Bavistin DF-0,05% (0,5 kg/ha); Goldazim 500 SC-0,05% (0,5 l/ha); Gr. F: Bravo 500 SC-0,4% (t.p. 7 z); Captadin 50 PU-0,2% (t.p. 21 z); Captan 50 WP-

134

0,2% (t.p. 21 z); Captan 80 Wp-0,125% (t.p.21 z); Folpan 50 WP-0,2%; Merpan 50 WP-0,2% (t.p. 21 z); Gr. L: Labilite 70 WP-0,2% (t.p. 28 z); Shavit F 72 WP-2 kg/ha (0,2%); Atenţie-se recomnadă alternarea fungicidelor cu substaţa activă aparţinând altor grupe în vederea evitării apariţiei rezistenţei la fungicide.

Genul Cercospora. Ciupercile din acest gen parazitează specii cultivate

şi spontane: cereale, plante tehnice şi ornamentale, pomi, legume, buruieni. Simptomul principal apare pe frunze sub forma unor pete mici, isolate, circulare care apoi cresc şi devin confluente, acoperind Frunze mari din frunză, pătare urmtă de îngălbenirea şi apoi brunificarea şi uscarea frunzelor. Genul Cercospora are ca telemorfă genul Mycosphaerella, din familia Mycosphaerellaceae, ordinul Mycosphaerellales, subclasa Dothideomycetidae, clasa Ascomycetes, Phylum sau încrengătura Ascomycota (Agrios, 2005; Index Fungorum 2001) Cercospora produce o toxină denumită cercosporină care distruge celulele plantelor prin producerea de oxygen atomic activ şi care cauzează ruperea membranelor celulare şi pierderi de electroliţi din celulă (Agrios, 2005). Dintre cele mai representative specii ale genului menţionăm: Cercospora zeae-maydis Tehon & E.Z. Daniels- cercosporioza porumbului;

C. sorghi Ellis&Everth-cercosporioza sorgului; C. oryzae Miyake-cercosporioza orezului;

C. arachidicola Hori-cercosporioza arahidelor; C. beticola Sacc.-cercosporioza sfeclei;

C. humuli Sacc.-cercosporioza hameiului; C. kikuchii Tak. Matsumoto &Tomoy.) M.W. Gardner- cercosporioza soiei; C. medicaginis Ellis &Evert-cercosporioza lucernei;

C. nicotianeae Ellis &Evert-cercosporioza tutunului; C. personata (Berk. & M.A. Curtis) Ellis-cercosporioza arahidelor; C. solanicola G.F. Atk.-cercosporioza cartofului; C. apii Fresen-cercosporioza ţelinei; C. carotae (Pass.) Kazn.&Siemaszko-cercosporioza morcovului; C. armoracie Sacc.-cercosporioza hreanului; C. brassicicola Henn.-cercosporioza cruciferelor; C. capsici Heald &F.A. Wolf-cercosporioza ardeiului; C. lactucae Henn.-cercosporioza salatei; C. melongenae Wells şi C. solani-melongenae Chupp-cercosporioza vinetelor.

2.5.20.-Pătarea frunzelor de sfeclă sau cercosporioza- Cercospora beticola Sacc.

Este considerată una dintre cele mai grave boli ale sfeclei datorită evoluţiei rapide şi distrugerii foliajului plantelor în timp relativ scurt. Boala produsă de această ciupercă este specifică zonelor climatice caracterizate printr-

135

un climat ceva mai umed, la noi fiind specifică pentru zonele cu suma precipitaţiilor ce depăşesc 600 mm annual, condiţii întâlnite în judeţele: Cluj, Maramureş, Bihor, Timiş, Braşov. În Câmpia Dunării este favorizată apariţia bolii datorită irigării prin aspersiune. Simptome. Boala se manifestă de obicei începând cu luna iulie şi continuă în luna august, când pe frunzele de sfeclă se observă apărând nişte pete de culoare galbenă, apoi brună şi în final cenuşii, colţuroase sau rotunjite şi care sunt înconjurate de un halou de culoare brun-roşietică (Foto 111). Ţesutul din dreptul petelor este puţin cufundat şi pe suprafaţa lui se formează pe vreme umedă un strat subţire constituit din fructificaţiile asexuate ale ciupercii, respectiv conidiofori şi conidii. Într-un stadiu mai avansat al patogenezei se constată că ţesutul din dreptul petelor îşi pierde elasticitatea şi rezistenţa mecanică şi sub acţiunea dinamică a vântului se rupe dând aspectul de frunze ciuruite. Când condiţiile de mediu sunt foarte favorabile numărul petelor de pe frunze este foarte mare, fapt ce duce la reducerea substanţială a suprafeţei fotosintetic active şi se înregistrează uscarea parţială sau totală a frunzelor. Petele pot să apară şi pe peţioluri, cu deosebirea că forma lor este mai alungită. Sub acţiunea patogenă a ciupercii scade capacitatea de asimilaţie a aparatului foliar, rădăcinile stagneză în creştere şi au un conţinut scăzut de zahăr. Boala se poate manifesta şi la culturile de semniceri determinând obţinerea de glomerule mici sau chiar uscarea tulpinilor florifere.

Fig. 39: Cercospora beticola

Conidiofori şi conidii Foto 111: Cercospora beticola pe frunză de sfeclă de zahăr

Patogenul este ciuperca Cercospora beticola Sacc., fam.

Mycosphaerellaceae, ord. Capnodiales, subclasa Dothideomycetidae cl. Dothideomycetes, phylum sau încrengătura Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii are o dezvoltare intercelulară şi trimite în afară prin stomate mănunchiuri de conidiofori simpli, scuri, neseptaţi, bruni, în vârful cărora se prind conidii. Acestea sunt hialine, lungi, drepte sau uşor curbate, subţiate la vârf, mai îngroşate şi rotunjite la bază, prevăzute cu 2-10 septe şi

136

dimensiuni cuprinse între 50-160x3-4 µm (Fig. 39). Când condiţiile de mediu sunt favorabile, adică temperatura este cuprinsă între 26-32 oC, iar UR este de 60-90%, filamentele de infecţie se formează în 15-18 ore. Ciclul patogenezei durează între 8-21 de zile, funcţie de condiţiile climatice, iar în condiţiile irigării prin aspersiune ciclul are 7 zile. În funcţie de condiţiile climatice ale anului, de rezistenţa cultivarului, de aprovizionarea cu macro- şi microelemente a solului şi de sistemul de protecţie aplicat culturii, pierderea de producţie poate fi de 20-30%, iar cea de zahăr poate ajunge de la 25-50%, mai ales atunci când infecţiile se produc spre sfârşitul lunii iunie. Transmitere-răspândire. Ciclul ciupercii este reluat în anul următor de conidiile formate pe stromele conidifere, care se formează pe frunzele rămase în câmp şi care sunt foarte rezistente la frigul din timpul iernii. În timpul perioadei de vegetaţie răspândirea ciupercii se realizează prin intermediul conidiilor care se formează pe suprafaţa petelor. Prevenire şi combatere. În cazul culturilor de sfeclă se recomandă un asolament de 4-5 ani precum şi izolarea în spaţiu la cel puţin 1000 de m a loturilor semincere faţă de culturile de sfeclă de 1 an. Întrucât ciuperca poate ataca şi alte plante din fam. Chenopodiaceae, este bine ca prin lucrările de îngrijire, culturile de sfeclă să fie curate de buruieni pentru a nu permite închiderea ciclului ciupercii şi menţinerea sursei de infecţie. În timpul perioadei de vegetaţie se pot face tratamente cu unul dintre fungicidele: Gr. B: Brestanid 50-0,5 kg pc/ha în 400 l apă la 1 tratament; trat. 2 la interval de 21 de zile; Gr. D: Bavistin DF-0,3 kg/ha; Bavistin 50 WP-0,3 kg/ha (t.p. 21 z); Bavistin FL-0,3 kg/ha (t.p. 21 z); Derosal 50 SC-0,3 l/ha; Derosal 50 WP-0,3 kg/ha; Kolfugo 25 SC suspensie-0,6-0,9 l/ha (t.p. 18 z); Benlate 50 WP-0,3 kg/ha (t.p. 21 z); Topsin 70 PU-0,3 kg/ha (t.p. 18 z); Topsin M 70 WP-0,3 kg/ha (t.p. 18 z); Topsin MULV-0,5-1 l/ha (t.p. 21 z); Gr. F: Bravo 500 SC-1,5-2 l/ha (t.p. 7 z); Mycoguard 500 SC-4 l/ha; Gr. J: Baycor 300 EC-2 l/ha (t.p. 28 z); Impact 125 SC-0,5-l/ha 2 trat. la 42 de zile); Punch 40 EC-0,2 l/ha; Score 250 EC-0,3 l/ha-2 trat. în 300 l apă/ha; Sumi 8 12,5 WP-0,5 kg/ha; Gr. L: Alert-0,5 l/ha; Alto Combi 420-0,5 l/ha; Brestan 60 WP-0,5 kg/ha (t.p. 40 z); Rias 300 EC-0,3 l/ha; Tango-0,75 l/ha; Tango Super-1 l/ha; Se va ţine seama şi de reacţia cultivarelor faţă de principalii patogeni (tabelul nr. 3): Tabelul 4 Rezistenţa hibrizilor de sfeclă de zahăr omologaţi în 2002 faţă de atacul patogenilor

Hibridul Cercospora beticola

Erysiphe betae

Beet necrotic yellow vein virus

Asteria mijlociu, tolerant

sensibil -

Bianca tolerant - tolerant Cronos tolerant - rezistent Davis mijlociu,

tolerant mijlociu, tolerant

-

137

Graf tolerant - tolerant Luxomon sensibil - - Sirio tolerant sensibil - Takt tolerant - - Tower sensibil mijlociu,

tolerant -

2.5.21. - Pătarea cafenie a frunzelor de tomate -

Fulvia fulva (Cooke) Ciferri (sin. Cladosporium fulvum Cooke) Această boală a fost descrisă pentru prima dată în anul 1939 în serele de la Nucet din judeţul Dâmbovia, apoi la cele de la Codlea, Grozăveşti, Băneasa, Işalsera, cât şi în o serie de solarii. Este o boală tipică pentru spaţii protejate cu sticlă sau cu folie fiind favorizată de condiţiile de microclimat specific ce se realizează în aceste spaţii şi ne referim la umiditatea atmosferică ridicată şi temperatura ridicată şi relativ constantă ce se realizează. Simptome. Boala se manifestă cel mai adesea pe frunze, dar poate în cazuri de maximă favorabilitate să se manifeste şi pe tulpini şi fructele tinere. Pe frunzele situate la baza plantelor de tomate apar primele simptome sub forma unor pete de culoare galbenă la început, care apoi devin galbene-brune şi în final brune-roşietice. Forma petelor poate fi variabilă, de cele mai multe ori ovală şi dimensiuni de la 0,5-2 cm. Variabilitatea formei şi dimensiunilor rezidă din faptul că petele pot să conflueze între ele şi să rezulte diverse forme şi mărimi. În dreptul petelor, dar pe partea inferioară a frunzelor apar fructificaţiile asexuate ale ciupercii reprezentate de conidiofori şi conidii, sub forma unui puf catifelat brun-violaceu sau cafeniu (Foto 112 a şi b). Ţesuturile afectate se brunifică şi se usucă. Când condiţiile de mediu sunt prielnice bolii, frunzele puternic afectate se usucă începând de la bază către etajele superioare, plantele sunt debilitate, fructele stagnează în creştere şi dezvoltare, se colorează înainte de a ajunge la mărimea corespunzătoare cultivarului şi au gustul depreciat ca urmare a împiedicării translocării asimilatelor din frunze către fructe, datorită consumului realizat de ciupercă în procesul de patogeneză, cât şi toxinelor elaborate care conduc la uscarea ţesuturilor afectate.

138

a) b)

Foto 112 a şi b: Fulvia fulva atac pe frunză de tomate şi detaliu pe foliolă

Patogenul este Fulvia fulva (Cooke) Ciferri, (sin. Cladosporium fulvum Cooke), fam. Mycosphaerellaceae, ord. Capnodiales, subclasa Dothideomycetidae cl. Dothideomycetes, phylum sau încrengătura Ascomycota, Regnul Fungi.

Miceliul ciupercii are o dezvoltare intercelulară şi trimite în afară prin stomate mănunchiuri de conidiofori simpli sau ramificaţi, bruni-măslinii, septaţi de 110-140x4-6 µm. La partea superioară a conidioforilor se formează conidiile sferice, ovoide, elipsoidale sau cilindrice, de dimensiuni cuprinse între 7-32x4-12 µm, formate din 1-3 celule majoritatea fiind bicelulare (Fig. 40). Răspândirea ciupercii este realizată de miceliul de rezistenţă sau cu ajutorul conidiilor aflate pe resturile vegetale sau după părerea altor autori chiar şi prin intermediul seminţelor. Înmulţirea şi evoluţia rapidă a ciupercii este favorizată de temperaturi de peste 22 oC, UR maximă de peste 95%, nebulozitate mare, picături de apă sau rouă pe frunze şi aerisire slabă la nivelul plantelor. Conidii Conidiofori Fig. 40: Conidioforii şi conidiile ciupercii Fulvia fulva

139

Au fost identificate numeroase rase fiziologice ale ciupercii care au fost grupate în 5 grupe şi anume: A, B, C, E, F. Pentru împiedicarea instalării acestei ciuperci, dar şi a altora, în tehnologie se recomandă eliminarea frunzelor bazale pentru o mai bună aerisire a culturii şi utilizarea irigării pe brazde sau prin picurare. S-au dovedit a fi rezistente la acestă ciupercă cultivarele: Abundo, Bellina, Rianto, Rovato, Solara, Sonatino, Viola, rezistenţă conferită de gene majore de hipersensibilitate-Cf-de conţinutul scăzut de zahăr şi de concentraţiile scăzute ale unor aminoacizi. Surse de rezistenţă pentru ciuperca Fulvia au fost găsite în Lycopersicum parvifolium, Solanum penelii, Purdue 135. Gene de rezistenţă faţă de patogenul Fulvia au mai fost identificate şi în hibrizii: Apollo F1, Cristal F1, Gabor F1, Marfa F1, Sayor F1.

2.5.22. - Ciuruirea frunzelor de sâmburoase - Stigmina carpophila (sin. Coryneum beijerinckii sau Clasterosporium carpophillum (Lév.) Aderh.) Ciuperca atacă toate sâmburoasele, atacul manifestându-se pe piersic, cais, zarzăr, cireş, vişin, prun, migdal şi diferite alte specii ale genului Prunus, mai ales pe pomii neîngrijiţi (netăiaţi, netrataţi corespunzător). Boala produsă de ciuperca mai sus menţionată a fost pentru prima dată observată în Franţa în anul 1953. Ulterior ea a cuprins toate zonele ocupate cu speciile mai sus menţionate. Simptome. Boala se manifestă pe frunze, fructe şi lăstarii tineri. Pe frunze apar, în lunile mai-iunie, pete circulare de 1-4 mm în diametru, înconjurate de un halou de culoare brună, centrul petei fiind de culoare cenuşie. Ulterior, pe marginea haloului ţesutul cu pata se desprinde sub acţiunea dinamică a vântului şi lasă locul unui orificiu de unde şi denumirea de "ciuruire" dată bolii (Foto 113 şi Fig. 41). Pe fructe apar mici proeminenţe de circa 1 mm în diametru, înconjurate de un halou roşietic-violaceu (la piersic, zarzăr şi cais). Fructele care prezintă numeroase proieminenţe au o suprafaţă aspră la pipăit, un aspect comercial ce lasă de dorit şi un gust fad (Fig. 41).

Foto 113 Fig41.atac pe frunze si fructe piersic Desprinderea ţesutului Conidiile ciupercii afectat de ciupercă Pe lăstarii verzi, în jurul mugurilor, scoarţa se brunifică, crapă şi apar uşoare ulceraţii ce fac ca mugurii să se usuce. Uneori ramurile tinere se deformează, apar umflături, ulceraţii, cancere deschise, prin care se produc scurgeri abundente de gome. Atacul pe lăstari este foarte periculos, întrucât

140

duce la uscarea şi degarnisirea pomilor. Scurgeri gomoase se constată aproape la toţi pomii sâmburoşi, însă în cazul unui atac de Stigmina carpophila, acestea sunt mult mai abundente, fapt ce duce la epuizarea rapidă a pomilor. Patogenul este ciuperca Stigmina carpophila (sin. Coryneum beijerinckii Oud.), fam. Incertae sedis, Ord. Dothideales, subclasa Dothideomycetidae, cl. Dothideomycetes, phylum sau încr. Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii formează în ţesuturile subepidermale mici strome pe care apar fructificaţiile, care ies la suprafaţă prin ruperea epidermei. Conidioforii sunt unicelulari sau cu 1-2 septe, poartă în vârf conidii oval-cilindrice, cu 2-6 pereţi transversali. Conidiile măsoară 23-62x9-18 µm (Foto 114). Transmitere-răspândire. Conidiile răspândesc patogenul în timpul perioadei de vegetaţie, germinând la temperaturi cuprinse între 2-24 oC şi pot rezista în timpul iernii sub scoarţa ramurilor, lăstarilor, mugurilor sau în gomele din crăpăturile scoarţei ramurilor. Ciuperca mai poate ierna şi sub formă de miceliu de rezistenţă în scoarţa ramurilor. Atacul acestei ciuperci este puternic mai ales în primăverile umede ce urmează după ierni blânde care au permis miceliului sau conidiilor să reziste peste iarnă, păstrându-şi viabilitatea nealterată. Infecţiile sunt favorizate de existenţa porţilor de intrare pentru patogen, reprezentate de leziunile produse pe scoara ramurilor sau a lăstarilor de căderile de grindină sau de atacul insectelor. Prevenire şi combatere. În vederea eliminării sursei de infecţie se recomandă efectuarea tăierilor de rodire şi de înlăturare a ramurilor şi lăstarilor atacaţi de ciupercă şi apoi adunarea şi arderea lor. După efectuarea tăierilor se recomandă efectuarea unui tratament cu sulfat de cupru 4-5%, iar rănile mari se vor proteja cu mastic sau cu vopsea. Tratamentele chimice pentru combaterea ciupercii trebuiesc efectuate iarna, primăvara şi vara la fel ca la combaterea moniliozei.

2.5.23. - Pătarea frunzelor şi putrezirea cărbunoasă a ştiuletelui –

Cochliobolus carbonum, Drechslera zeicola (Stout) Subram et Jain, sin. Helminthosporium carbonum Ullstrup, Nisikado et Miyake, Bipolaris zeicola (Stout) Shoem Boala a fost observată şi descrisă prima dată pe continentul Nord American, mai ales în zona Cordonului Porumbului (Corn Belt) unde pagubele înregistrate au fost substanţiale. Ulterior ea s-a răspândit şi în ţări de pe continentul European, cum ar fi Iugoslavia, Ungaria, mai ales datorită schimbului de materal biologic realizat între ţările de pe cele două continente. Pentru România este considerată ca boală de carantină fitosanitară. Simptome. Boala se manifestă pe frunze şi pănuşi, pe care apar pete circulare, ovale sau neregulate de dimensiuni cuprinse între 3-15 mm, de culoare cenuşie. La plantele mature, petele sunt ovale de 2-5x0,5 cm cafenii deschis sau brune-ciocolatii, cu zonalităţăţi concentrice (Foto115, 116).

141

Ştiuleţii atacaţi capătă o culoare neagră cărbunoasă şi de cele mai multe ori sunt distruşi în totalitate. Pe organele afectate de ciupercă respectiv pe frunze, teaca frunzelor, pănuşi şi ştiuleţi apar abundent fructificaţiile asexuate ale ciupercii reprezentate de conidiofori şi conidii, sub forma unui gazon de culoare brun-negricioasă. Patogenul este ciuperca Cochliobolus carbonum, Bipolaris zeicola (Stout) Shoem), Drechslera zeicola (Stout) Subram et Jain (sin Helminthosporium carbonum Ullstrup, Nisikado et Miyake, fam. Pleosporaceae, ord. Pleosporales, cl. Dothideomycetes, Phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii are dezvoltare intercelulară şi trimite în afară prin stomate sau direct la suprafaţa substratului atacat conidiofori solitari sau grupaţi în mănunchiuri (buchete) drepţi sau flexuoşi, bruni sau bruni-olivacei, de 250x5-8 µm, pe care se prind conidii fusiforme uşor curbate, mai îngroşate la mijloc şi îngustate către capete şi cu vârfurile rotunjite, pluricelulare prezentând 2-12 septe transversale (obişnuit 7-8 septe) şi au dimensiuni de 25-100x7-18 µm (majoritatea conidiilor având 60-80x14-16 µm (Fig. 42). Foto115 Foto116 Foto115, 116: Drechslera zeicola Fig. 42 Conidiofori şi conidii de Atac pe frunze de porumb Drechslera zeicola Culoarea conidiilor este brună măslinie celulele de la capetele conidiilor fiind mai deschise la culoare decât cele de la mijloc. Fructificaţiile sexuate obţinute "in vitro" pe mediu artificial de cultură sunt negre, elipsoidale până la globuloase; ascele sunt cilindrice şi conţin ascospori filiformi, incolori, septaţi (5-9 septe), dispui helicoidal de 182-300x6,4-9,6 µm şi aparţin ciupercii Cochliobolus carbonum Nelson.

142

2.5.24. - Pătarea şi arsura frunzelor de porumb – Cochliobolus heterostropus, Bipolaris maydis (Nisikado) Shoem.), Drechslera maydis (Nisikado) Subram et Jain (sin. Helminthosporium maydis Nish. Et Miyake Boala se manifestă pe frunze prin apariţia unor pete alungite de formă dreptunghiulară sau elipsoidală, de culoare cafenie deschisă sau galbenă, uneori cu o margine fină purpurie situate între nervuri (Foto 117, 118). Dimensiunile petelor sunt mai mici decât cele caracteristice pătării cenuşii şi ele ating dimensiuni cuprinse între 3-4 cm lungime şi 0,5-1 cm lăţime. Foto117 Foto118

Foto117, 118-Drechlera maydis Fig. 43 Conidiofori şi conidii

Atac pe frunze deporumb; aparţinând speciei Drechlera maydis În condiţii favorabile de umiditate şi temperatură, pe suprafaţa petelor se formează fructificaţiile asexuate ale ciupercii reprezentate de conidiofori şi conidii. Acestea apar sub forma unui gazon fin de culoare brun-închis. Patogenul este Cochliobolus heterostropus, Bipolaris maydis (Nisikado) Shoem.), Drechslera maydis (Nisikado) Subram et Jain (sin. Helminthosporium maydis Nish. Et Miyake, fam. Pleosporaceae, ord. Pleosporales, cl. Dothideomycetes, Phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Descriere microscopică. Conidioforii sunt curbaţi de 120-170 µm, au culoare olivacee, de ei prinzându-se conidii fusiforme, deseori curbate , cu capete rotunjite prevăzute cu 3-13 septe transversale şi de dimensiuni cuprinse între 30-115x10-17 µm (Fig. 43). Forma perfectă a ciupercii este Cochliobolus heterostropus Drechsler (sin. Ophiobolus heterostropus Drechsler) şi se caracterizează prin peritecii de culoare neagră de 400-600 µm în diametru, prevăzute cu rostru. Ascele de dimensiuni cuprinse între 160-180x24-28 µm conţin 4-8 ascospori pluricelulari prevăzuţi cu 5-9 septe transversale de 130-140x6-7 µm, de culoare fumurie deschisă.

143

Rolul important în răspândirea patogenului în natură revine conidiilor. De altfel ciuperca prezintă şi două rase şi anume rasa O şi rasa T. Descrise rasa O şi rasa T nu diferă în mărime, formă şi culoare a structurilor lor de înmulţire, dar sunt separabile pe baza patogenităţii lor. Rasa O a lui Helminthosporium maydis a fost prima rasă descrisă în timp ce rasa T nu era cunoscută. Rar rasa O a cauzat mai mult ocazional pagube localizate. Ea poate ataca porumbul cu citoplasmă Texas mascul sterilă şi porumbul cu citoplasmă normală cu virulenţă egală. Rar acestă rasă atacă ştiuleţii. Rasa T este neobişnuit de virulentă pe porumbul cu citoplasmă mascul sterilă de tip Texas, dar în general cauzează numai o parazitare slabă pe porumbul cu citoplasmă normală. Această diferenţiere pronunţată a susceptibilităţii este controlată citoplasmatic. Oarecare variabilitate în reacţia la infecţie cu rasa T este evidentă în porumbul cu citoplasmă mascul sterilă de tip Texas faţă de porumbul cu citoplasmă normală, dar acestă variaţie pare a fi controlată de gene nucleare ale celulelor gazdă şi nu de citoplasmă. Deoarece rasa T a lui Drechslera maydis atacă ştiuleţii, ea poate fi diseminată pe şi între boabele porumbului. Rasei T a fost pentru prima dată observată în SUA în 1969. Rasa T este posibil să fi pătruns în SUA indirect sau direct prin sămânţă sau este posibil să fi apărut ca mutaţie a rasei O.

Prevenire şi combatere. Combaterea pătării şi arsurii frunzelor de porumb cauzată de rasa O a lui Drechslera maydis poate fi cel mai bine realizată prin cultivarea hibrizilor rezistenţi. Rezistenţa faţă de această rasă pare a fi controlată în anumite linii de de un număr mare de gene (gene multiple), în altele de o singură genă recesivă. Controlul rasei T a lui Drechslera maydis poate fi realizat utilizând hibrizi cu citoplasmă normală. Există surse androsterile rezistente la rasa T care pot fi încorporate în linii consangvinizate şi hibrizi. Producerea de sămânţă cu citoplsmă normală necesită detaşarea cu mâna sau prin procedee mecanice a paniculelor la plantele semănate în rânduri de pe linia mamă mai bine decât bazat pe androsterilitatea formelor parentale. Stropirea cu fungicide este recomandată în cazul unor atacuri puternice mai ales în câmpurile pentru înmulţirea liniilor consangvinizate, a loturilor pentru obţinere de sămânţă hibridă sau în cazul porumbului zaharat. Familia Dothideaceae

2.5.25. - Putrezirea coletului la tomate - Didymella lycopersici

Simptome. Atacul ciupercii afectează toate organele plantelor, rădăcini, tulpini, frunze şi fructe, însă cele mai mari pagube se înregistrează când sunt atacate rădăcinile şi baza tulpinii. Rădăcinile atacate przintă pete brune-închis în dreptul cărora esuturile putrezesc uscat. Pe tulpini, la bază, apar pete brune-negricioase de 5-6 cm lungime sau chiar un inel de putregai uscat în dreptul căruia se văd puncte mici negre care reprezintă picnidiile cu picnospori ale ciupercii (Fig. 44).

144

Fig. 44: Didymella lycopersici atac pe plantă de tomat şi fructificaţia

reprezentată de picnidia cu picnospori

Atacul pe tulpini porneşte de la micile răni produse la copilire, ţesuturile se colorează în brun, se scufundă şi crapă, iar scoarţa se poate desprinde parţial de ţesuturile lemnoase.

În culturile de câmp, atacul poate fi semnalat chiar pe cozile fructelor şi pe fructe. Acestea prezintă pete brune, umede, cu cercuri concentrice, cu ţesuturi brune în pulpa ce în final putrezeşte. Seminţele din astfel de fructe vor fi infectate şi ar putea fi o sursă de infecţie pentru culturile anului următor. În centrul zonelor brunificate se observă puncte mici, negre, reprezentate de fructificaţiile ciupercii.

Patogenul este Didymella lycopersici, Familia Incetae sedis, ordinul Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, clasa Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi.

Transmitere-răspândire. Transmiterea ciupercii de la un an la altul se realizează fie prin intermediul picnosporilor, fie prin intermediul ascosporilor (sporii de rezistenţă ai ciupercii formaţi în peritecii) care se regăsesc în resturile vegetale. Ciuperca se mai transmite prin intermediul seminţelor infectate, în special a celor recoltate de la fructele bolnave şi din care se vor obţine plăntuţe deja infectate. Infecţia se realizează prin pătrunderea ciupercii prin stomate sau direct, la o umiditate atmosferică de 85-90% şi o temperatură cuprinsă între 18-21 oC.

2.5.26. - Sfâşierea frunzelor de orz - Pyrenophora graminea (Rabh.)Ito et Kuribay, f.c. Drechslera (Helminthosporium) gramineum (Rabenh.)

Sfâşierea frunzelor de orz este o boală foarte păgubitoare, care se întâlneşte atât la orzul de toamnă cât şi la cel de primăvară.

Simptome. Boala se manifestă la început pe primele frunze ale plantei de orz, sub forma unor pete înguste, care iniţial au culoare gălbuie, dar cu timpul devin brun închise.

Ţesutul din dreptul dungilor ca urmare a scăderii rezistenţei mecanice, sub acţiunea dinamică a vântului, se usucă şi se rupe pe o anumită porţiune sau pe toată lungimea dungii, producându-se o sfâşiere a frunzelor (Foto119).

145

Pyrenophora graminea Foto 119: Atac pe frunze de orz Fig. 45: Conidiofori şi conidii

Sunt atacate şi tecile pe care apar dungi alungite, mai puţin caracteristice.

Pe suprafaţa petelor apare un puf fin şi negricios alcătuit din conodioforii şi conidiile ciupercii.

Patogenul Pyrenophora graminea (Rabh.)Ito et Kuribay, familia Pleosporaceae, ordinul Pleosporales, clasa Ascomycetes, Phylum sau încrengătura Ascomycota, Regnul Fungi, f.c. Drechslera (Helminthosporium) gramineum (Rabenh.) prezintă conidiofori simpli, drepţi, septaţi, bruni. Conidiile se formează câte una la vârful conidioforilor, au culoare galbenă brunie, prezintă 1-7 septe, cu dimensiuni de 80-110x12-20 µm (Fig. 45). 2.5.27. - Pătarea cenuşie a frunzelor de porumb sau helminthosporioza sau arsura frunzelor sau sfâşierea frunzelor de porumb - Setosphaeria turcica, Exserohilum turcicum, Bipolaris turcica, Drechslera turcica (sin. Helminthosporium turcicum Pass.) Are o dezvoltare deosebită în zonele şi respectiv în anii cu climat umed şi cald. Pierderile de producţie cauzate de această boală sunt foarte variabile, dependente de interacţiunea factorilor: condiţii climatice, tipul rezistenţei hibrizilor cu sau fără permitere fructificării ciupercii, tehnologia aplicată şi existenţa sursei de infecţie. Boala poate să apară în cultură principală (cazul anului 2002, dar şi a multor altora, cu perioade ploioase spre sfârşitul perioadei de vegetaţie) şi mai ales în cultură succesivă. Simptome. Boala se manifestă cel mai adesea pe frunze, dar în anumite condiţii poate să apară şi pe teaca frunzelor şi pe pănuşi. Primele simptome constau în apariţia pe frunzele de porumb a unor pete lenticulare sau ovale

146

dispuse în direcţia nervurilor de culoare cenuşie-verzuie de unde şi denumirea de pătarea cenuşie, iar mai târziu galben-ocracee sau cafenie deschis, delimitate de o linie brună uşor observabilă (Foto 120, 121,123). Dimensiunile petelor la începutul patogenezei variază de la 1-2 cm lungime şi 3-5 mm lăţime şi pot ajunge până la 15-20 cm lungime şi 2-4 cm lăţime Foto 120, 121, 122, 123). Foto 120 Foto 121

Foto.122

Foto 120, 121,122: Exserohilum turcicum simptome de atac

Foto 123: Exserohilum turcicum simptome de atac

147

Foto 124: Exserohilum turcicum atac pe porumb: detaliu, în câmp Inoculare artificială la S.C. A. Şimnic (original).

Fig. 46: Conidioforii şi conidiile Ciupercii Exserohilum turcicum

Petele apar întâi izolate pe frunzele bazale şi pe măsura înaintării în vegetaţie numărul leziunilor creşte până când în condiţii de favorabilitate aproape toate frunzele plantelor susceptibile sunt acoperite cu ele, iar suprafaţa ţesuturilor rămase verzi scade foarte mult. Plantele atcate apar ca moarte şi culoarea lor este foarte asemănătoare cu culoarea gri produsă de frig. Pe suprafaţa petelor, în condiţii de umiditate şi temperatură corespunzătoare apare un gazon de culoare brun-cenuşie reprezentat de fructificaţiile asexuate ale ciupercii respectiv conidioforii şi conidiile (Foto 122). În cazul unor condiţii extrem de favorabile când se produc atacuri extreme, frunzele de porumb se usucă şi se sfâşie longitudinal de unde şi denumirea de sfâşierea frunzelor, ducând la scăderea producţiei şi la şiştăvirea boabelor. Lanurile de porumb puternic atacate par arse de unde şi denumirea de arsura frunzelor şi se aseamănă cu cele afectate de căderea timpurie a brumei (Foto 124). De regulă infecţiile se produc începând cu faza de 7-8 frunze şi ele continuă până la uscarea frunzelor.

148

Patogenul este ciuperca Exserohilum turcicum (Pass.) Leonard et Suggs Setosphaeria turcica, Bipolaris turcica, Drechslera turcica (Pass.) Subram et Jain sin. Helminthosporium turcicum Pass., fam. Pleosporaceae, ord. Pleosporales, cl. Dothideomycetes, Phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular în parenchimul frunzelor şi trimite în afară prin stomate mănunchiuri de 2-6 conidiofori cilindrici, pluricelulari, simpli de culoare brun deschis. Conidiile sunt pluricelulare (cu 1-9 septe transversale. Ele sunt naviculiforme, fusiforme sau eliptice cu episporul gros, brun verzui neted. Dimensiunile conidiilor variază de la 80-150x20-24 µm (Fig. 46). Forma perfectă a ciupercii a fost obţinută în laborator de către Luttrell şi a fost denumită Trichometasphaeria turcica. Transmitere-răspândire. Ciuperca iernează pe frunzele de porumb infectate rămase ca resturi vegetale în câmp sau în depozitele de furaje şi în timpul iernii conidiile se formează pe miceliul localizat în şi pe vechile leziuni. Noile conidii formate sunt luate de vânt şi duse pe frunzele de porumb aflate în creştere şi dacă umiditatea este prezentă, conidiile germinează, penetrază ţesutul frunzelor şi astfel provoacă boala. Conidiile pot fi transportate în timpul toamnei la distanţe variabile funcţie de intensitatea vântului, contribuind astfel în anul următor la apariţia unor epidemii. Germinaţia şi penetrarea are loc când apa liberă este prezentă pe frunze după 6-18 ore şi când temperatura este cuprinsă între 18-27oC. Leziunile sunt identificate la 7-12 zile după infecţie şi noile conidii se formează, ele continuând ciclul bolii. Răspândirea ciupercii în timpul perioadei de vegetaţie are loc prin intermediul noilor conidii care dau naştere la un filament de infecţie care pătrunde prin stomate sau lizează celulele epidermice realizând infecţa. Temperatura optimă de evoluţie este de 25-30 oC, temperatura minimă este de 5-8 oC, iar cea maximă de 33-35 oC. Durata de incubaţie este de 7 zile la temperatura de 29 oC şi de 9 zile la temperatura de 22 oC. Prevenire şi combatere. Cea mai eficientă şi folositoare măsură de combatere a pătării cenuşii, arsurii şi sfâşierii frunzelor de porumb este cultivarea hibrizilor rezistenţi. Procurarea hibrizilor rezistenţi se poate realiza de la diferite staţiuni de cercetări sau firme specializate în producerea seminţelor hibride de porumb. Rezistenţa la acestă boală este de două tipuri: rezistenţă monogenică, calitativă, controlată de o singură genă şi care determină apariţia unor leziuni mici, numeroase, clorotice, absenţa ofilirii, inhibarea aproape completă a sporulării ciupercii şi rezistenţă cantitativă, poligenică controlată de mai multe gene minore, care determină număr redus de leziuni. În primul caz ca sursă de rezistenţă se poate folosi Ladyfinger sau HD SC, iar în cel de-al doilea caz ca surse de rezistenţă pot fi folosite: GE-440, CI-90 A, CI-86 A; CI-93 A, Wh-4971, CI-28 A, L 97 (Tuxpeno), CI-90 A-(M14xL 97-autopolenizare), Oh-40, Nd-28 Ht, B 14 Ht, A 635 Ht, A632 Ht, B 14 AHt, VaHtht, W 143. Combaterea bolii se poate realiza şi prin stropiri cu produse sistemice atunci când se depăşeşte PED reprezentat de un atac cu intensitate de 25%, mai ales când trebuiesc protejate linii sau hibrizi valoroşi. Tratarea seminţei sau

149

rotaţia culturilor nu au efect asupra bolii. Acolo unde se practică lucrări minime ale solului boala este mult mai severă decât în solele unde culturile sunt menţinute curate de buruieni şi resturile vegetale sunt încorporate cu arătura.

2.5.28. -Pătarea brună (Alternarioza) a frunzelor, tulpinilor şi calatidiilorde floarea-soarelui - Alternaria sp. Alternarioza a fost considerată până nu de mult o boală de mai mică importanţă, însă de când s-a trecut la recoltarea mecanizată în urma căreia pe sol rămân foare multe resturi vegetale, boala s-a extins şi produce pagube destul de mari prin debilitarea plantelor în urma distrugerii parţiale a fasciculelor de vase conducătoare. În literatura de specialitate (Smith I. şi col., 1988) se menţionează faptul că boala este gravă şi a apărut în România şi Iugoslavia. Ea a fost studiată de Allen şi col.(1983), de H. Iliescu şi col. (1983), iar în Iugoslavia de M. Acimovic (1987). În România Alternaria helianthi a fost semnalată pentru prima dată în anul 1973, apoi în 1974 în judeţul Constanţa, după care şi în alte judeţe din sudul şi vestul ţării (Hulea şi col., 1973,1975,1984,1987,1988). Simptome. Patogenii produc pe organele aeriene (cotiledoane, frunze, tulpini, calatidii) pete negre în dreptul cărora ţesutrile putrezesc şi în condiţii deosebit de favorabile patogenilor, ace]tia pot produce chiar frângerea tulpinilor. Pe cotiledoane apar pete necrotice, mai întâi pe margini apoi şi spre centru. Frunzele atacate au pete negre, cu un uşor halou de decolorare, pete de diferite dimensiuni ce pot conflua şi în acest caz ocupă suprafeţe mari din limb acoperite pe vreme umedă cu un puf negru. Pe tulpini, iniţial apar pete negre ce prin unire dau naştere la striuri longitudinale necrotice. Calatidiile infectate şi bracteele lor au la început pete de decolorare, apoi brune, iar în final brune-negricioase, adâncite în ţesuturi (Foto 125). Alternaria helianthi produce pete mai mari şi mai alungite. Foto 125: Alternaria spp. Fig. 47: Ciclul evolutiv al ciupercii Simptome pe capitul de floarea-soarelui

Patogenul este Alternaria zinniae M.B.Ellis şi Alternaria helianthi

(Hansf.) Tubaki şi Nishihara fam. Pleosporaceae, ord. Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, cl. Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi.

150

Talul filamentos al patogenilor prezintă hife brun-negricioase, ramificate, pe care apar conidiofori bruni de 150x5-10 µm, ce susţin la A. zinniae (Fig. 48 a) o conidie muriformă cu 5-12 septe transversale şi 1-2 septe longitudinale prevăzute cu un cioc foarte ascuţit şi au dimensiuni de 36,6-236,4x8-22 µm (inclusiv ciocul). Alternaria helianthi are un tal filamentos brun-închis, de pe care la exteriorul organelor atacate, ies conidioforii izolaţi sau în grupe de 2-3, brun-deschis, simpli sau ramificaţi purtând în vârf câte o conidie mare de 74x9 µm cilindrică sau măciucată, drept sau curbată, brună în diferite nuanţe. Conidiile prezintă 5-12 septe transversale şi 1-3 longitudinale sau oblice, cu strangulări în dreptul septelor (Fig. 48 b). În 1991 în Iugoslavia, M. Acimovic mai semnalează şi pe A. heliantinfeciens.

Fig. 48 Alternaria zinniae (a) şi Foto 126: Alternaria alternata conidii Alternaria helianthi (b) Conidiofori şi conidii Conidiofori şi conidii Alternaria alternata (Fr.) Keissler (sin A. tenuis Ness) a fost semnalată ca patogenă pe frunze, bractee şi receptaculul de floarea-soarelui (Foto 126). Este parazită pe cartof şi saprofită pe ţesuturi vegetale în declin. Este destul de frecventă. Patogenii iernează în resturile vegetale ca miceliu saprofit sau sub formă de conidii care în primăvară vor produce infecţii primare. Transmitere-răspândire. Transmiterea patogenilor de la un an la altul este asigurată de miceliul saprofit sau de conidii. Pe organele infectate primar apar zone concentrice formate din conidiofori şi conidii ce vor răspândi patogenul pe toată perioada de vegetaţie (Fig. 47). 2.5.29. -Arsura (uscarea) frunzelor de grâu – Alternaria triticina Prasada et Prabhu Apare mai ales când înainte de recoltarea grâului vremea este umedă şi călduroasă cu UR ridicată cuprinsă între 75-100%. Boala se manifestă în special pe frunzele bazale, în culturile mai dese, acolo unde aerisirea lasă de dorit, prin apariţia unor pete mici cu contur neregulat, gălbui-ruginii, înconjurate de o zonă galben deschis. Cu timpul petele se măresc (1-1,5 cm lungime), devin fusiforme sau ovale, de culoarea paiului uscat, se unesc, iar frunzele se usucă parţial sau total, începând de la vârful limbului. Seminţele sunt şiştave, uneori colorate în brun pe toată suprafaţa lor. În anumiţi ani în culturile semincere pe seminţe în dreptul embrionului pot să apară pete mici, brune sau negre, de formă neregulată care determină apariţia înnegririi

151

embrionului sau black-point. De regulă petele sunt superficiale limitându-se doar la tegument. Seminţele de grâu cu embrionul înnegrit au procentul de germinaţie mult scăzut şi la un atac de peste 10% făina obţinută din astfel de seminţe este de calitate inferioară şi are culoare negricioasă. Patogenul este Alternaria triticina Prasada et Prabhu, fam. Pleosporaceae, ord. Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, cl. Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular în ţesuturile frunzelor sau tegumentul seminţelor. Miceliul trimite în afară prin stomate conidiofori izolaţi sau grupaţi în mănunchiuri, septaţi, bruni-măslinii de care se prind conidii ovale, neregulat ovale, izolate sau în lanţuri scurte septate transversal şi longitudinal, brune-măslinii de 13-80x5-25 µm.

2.5.30. - Alternarioza tomatelor - Alternaria dauci (Kühn J.W. Groves et Skolko f.spec. solani (Ell. et Mart.) Neerg, sin. Alternaria porri (Ell) Neerg, f. sp. solani (Ell. et Mart.) Neerg Boala se poate manifesta atât în câmp cât şi în solarii sau sere unde produce pagube însemnate la culturile de tomate, ardei, cartof, vinete, tutun, mai ales în condiţii de umiditate ridicată şi temperaturi între 26-32 oC. Simptome. Boala se manifestă în funcie de existenţa sursei de infecţie şi de favorabilitatea condiţiilor de mediu în toate fenofazele de vegetaţie ale plantelor, începând cu fenofaza de răsad când simptomele constau în pete alungite, cu aspect neregulat de culoare brun-închis şi care cuprind partea bazală a tulpinii de jur-împrejur, simptom denumit şi putregaiul în formă de guler. Cea mai frecventă manifestare a bolii are loc însă pe frunzele bazale pe care apar pete izolate, circulare, brune, zonate concentric. În condiţii favorabile petele confluează, iar frunzele se usucă parţial sau în totalitate. Aceleaşi pete apar şi pe frunzele de cartof sau vinete. Pe tulpini, peţioluri şi pedunculi la tomate pot să apară pete ovoidale concentrice, brun-negricioase. Infecţiile pe fructe apar sub forma unor pete mici, de formă circulară, adâncite în ţesut, mai frecvente în zona de prindere a pedunculului (Foto127).

Foto 127: Alternaria dauci f. sp. solani atac la tomate

Ulterior petele devin negricioase, lucioase şi se observă o zonare concentrică ce este specifică acestui patogen.

152

La suprafaţa ţesuturilor afectate se formeaz fructificaţiile asexuate ale ciupercii reprezentate de conidiofori şi conidii sub forma unui puf de culoare negricioasă. Patogenul este Alternaria dauci (Kühn J.W. Groves et Skolko f. spec. solani (Ell. et Mart.) Neerg, (sin. Alternaria porri (Ell)Neerg, f. sp. solani (Ell. et Mart.) Neerg), fam. Pleosporaceae, ord. Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, cl. Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular şi trimite în afara ţesutului atacat conidiofori bruni, simpli, septaţi în vârful cărora se formează conidii brun negricoase înlănţuite, în formă de pară, septate longitudinal, dar şi transversal una sau două septe longitudinale. Transmitere-răspândire. Ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de miceliu de rezistenţă şi sub formă de condii (-32 oC), în resturile vegetale infectate, iar vara poate rezista la temperaturi de până la 45 oC. Infecţiile primare sunt realizate de filamentele de infecţie ce rezultă din germinarea conidiilor ce au trecut peste iarnă, iar infecţiile secundare de conidiile apărute pe suprafaţa ţesuturilor infectate şi ajunse în picăturile de apă sau de rouă unde germinează şi la rândul lor emit filament de infecţie ce poate pătrunde activ (enzimatic) sau pasiv prin răni accidentale sau prin stomate. Temperaturile extreme de evoluţie sunt 2-35 oC.

2.5.31. -Putrezirea fructelor şi seminţelor de ardei-Alternaria tenuis Auct. Boala poate să apară atât în câmp cât şi în solarii. Simptome. Pe fructele de ardei pot să apară pete mici, circulare, de culoare galben-verzuie, umede şi moi. Marginile petelor sunt precis conturate, iar ţesuturile din dreptul acestora sunt uşor adâncite. Treptat leziunile se măresc şi capătă o culoare brun-neagră. Leziunile avansate sunt depresionare şi în condiţii de umiditate atmosferică ridicată, la suprafaţa acestora se dezvoltă o masă densă de conidiofori şi conidii (fructificaţiile asexuate ale ciupercii) de culoare gri-olivacee (Fig. 49). Miceliul ciupercii pătrunde în interiorul fructelor şi afectează seminţele care sunt acoperite de un mucegai de culoare gri-închis. Uneori, mai ales la ardeiul gras are loc înmuierea şi putrezirea fructelor care se extinde rapid de la vârf către bază şi care intervine ca urmare a unui dezechilibru hidric, iar mai t`rziu pe aceste ţesuturi se dezvoltă un puf negricios-catifelat datorită invadării lor de către ciuperci saprofite aparţinând genului Alternaria. Conidii tip Alternaria Fig. 49 :Alternaria capsici-annui atac la ardei

153

Patogenul este Alternaria alternata sau Alternaria capsici-annui Săvul

et Sandu sau Alternaria tenuis Auct., fam. Pleosporaceae, ord. Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, cl. Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular, iar la suprafaţa ţesutului atacat apar conidiofori bruni, simpli, septaţi în vârful cărora se formează conidii pal brune sau brun luminoase înlănţuite, în formă de pară, septate longitudinal, dar şi transversal (3-7 septe transversale) una sau două septe longitudinale (Fig. 49). Dimensiunea conidiilor este de 20-63x9-18 µm. 2.5.32.-Alternarioza cucurbitaceelor- Alternaria cucumerina (Ellis et Everharr) Elliot Boala apare mai frecvent în culturile de pepeni galbeni şi pepeni verzi din câmp, dar se poate manifesta şi la castraveţi, dovlecei şi dovleci. Simptome. Boala se manifestă prin apariţia pe frunze cel mai adesea, iar la pepenii verzi şi pe peţiolul frunzelor, pe tulpini şi lăstari a unor pete mici la început de 1-2 mm în diametru, de culoare gălbuie, mai târziu acestea crescând în dimensiuni până la 1-1,5 cm, pete precis delimitate care devin brun închise şi sunt zonate concentric (Foto 128 şi 129). Foto128 Alternaria cucumerina atac la: pepeni galbeni Foto 129: la pepeni verzi În condiţii favorabile de evoluţie petele se extind, confluează, ocupând zone din ce în ce mai mari din limbul frunzelor care ulterior se usucă parţial sau total influenţând ritmul de creştere al fructelor, dimensiunea şi calitatea acestora. Pe suprafaţa petelor se dezvoltă puful de culoare brun-închis de conidiofori şi conidii. În unele cazuri pe fructele imature pot să apară pete circulare cufundate în ţesut asemănător cu petele de antracnoză cu diferenţa că pe suprafaţa acestora apare puful de culoare brun închis de conidiofori şi conidii şi nu acervuli de culoare cărămizie. Patogenul este Alternaria cucumerina (Ellis et Everharr) Elliot, fam. Pleosporaceae, ord. Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, cl. Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular, iar fructificaţiile asexuate sunt reprezentate de conidiofori şi conidii sunt de tip Alternaria.

154

2.5.33. -Alternarioza cepei şi prazului -

Alternaria porri (Ell. et Neerg) Simptome. Boala se manifestă pe frunzele de ceapă sau de praz prin apariţia unor pete mici, albicioase care se alungesc şi centrul lor capătă o culoare brun-roşietică.

În condiţii favorabile pentru evoluţia bolii, pe ţesuturile din dreptul petelor se formează conidioforii şi conidiile ciupercii, de culoare brun-negricioasă. În final petele confluează şi sub aciune patogenă a ciupercii, cât şi a dezechilibrului hidric ce are loc în ţesuturile atacate frunzele se usucă. Atacul poate avea loc şi pe bulbi, la partea superioară a acestora sau pe tunicile externe determinând brunificarea şi putrezirea acestora. Patogenul este Alternaria porri (Ell. et Neerg), fam. Pleosporaceae, ord. Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, cl. Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular, în frunzele de ceapă sau de praz sau pe şi în bulbi, iar fructificaţiile asexuate reprezentate de conidiofori şi conidii de culoare brun-închis sunt de tip Alternaria.

2.5.34. -Pătarea neagră a frunzelor de varză şi conopidă- Alternaria brassicae (Berk.) Sacc. Simptome. Boala se poate manifesta în toate fazele de dezvoltare ale plantelor. În unele cazuri primele simptome pot fi observate imediat după răsărire. Pe hipocotil pot să apară pete liniare necrotice, brun-negricioase, de 1-2 mm lungime, iar pe cotiledoane se pot observa uneori pete necrotice, izolate sau confluente, neregulate sau circulare, de circa 1 mm în diametru. Pe frunze boala se manifestă sub forma unor pete circulare sau elipsoidale, ce pot ajunge până la 1 cm sau chiar mai mult în diametru şi au culoare brun-cenuşie. Frunzele puternic afectate de boală se îngălbenesc şi se usucă parţial sau total. Uneori petele realizate de ciupercă sunt înconjurate de o zonă de ţesut galben (Fig. 50). Fructificaţii tip Alternaria Fig. 50: Alternaria brassicae pe frunză de varză şi pe inflorescenţă de conopidă

155

Pe nervurile principale ale frunzelor, pe peţioluri şi tulpini, petele au o formă alungită, liniară şi sunt dispuse longitudinal. Pe inflorescenţele de conopidă ciuperca produce pete brun-negricioase, care cu timpul capătă o nuanţă oliv, punctiforme sau de dimensiuni mai mari, ce pot acoperi parţial sau total inflorescenţa. La suprafaţa organelor atacate se observă apariţia fructificaţiilor asexuate ale ciupercii respectiv conidioforii şi conidiile. Patogenul este ciuperca Alternaria brassicae (Berk.) Sacc., fam. Pleosporaceae, ord. Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, cl. Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular, în frunzele de varză sau de conopidă sau pe inflorescenţe, iar fructificaţiile asexuate reprezentate de conidiofori şi conidii de culoare brun-închis sunt de tip Alternaria. 2.5.35. -Putregaiul negru al rapiţei- Leptosphaeria maculans f. c. Phoma lingam Cultura de rapiţă în viitorul apropiat va cunoaşte o extindere apreciabilă a suprafeţelor, dar şi a importanţei economice mai ales ca urmare a folosirii seminţelor de rapiţă la extragerea uleiului prin presare la rece care este un excelent biocombustibil pentru motoare Diessel. De pe suprafaţa de 1 ha se poate obţine cantitatea de 1000 l biocombustibil, 1900 kg materie vegetală, 173 kg glicerină, la o producţie de circa 3000 kg/ha. Având în vedere aceste aspecte este imperios necesar să protejăm cultura de atacul unor patogeni foarte periculoşi care pot reduce foarte mult producţia printre care se numără şi Leptosphaeria maculans f. c. Phoma lingam. Simptomele pot apărea pe rapiţă încă din toamnă. Pe cotiledoane pot să apară pete mici, superficiale, verzi albicioase de 2-3 mm în diametru. Pe frunze şi tulpini apar pete ovale sau rotunde de 5-15 mm în dreptul cărora ciuperca formează punctişoare negre globuloase ce reprezintă picnidiile cu picnospori (Foto 130, 132 şi Foto 133). Plăntuţele afectate de putregai apar strangulate (Foto131). La plantele mature, baza tulpinii este putrezită sub frunzele afectate. Putregaiul instalat în zona bazală poate favoriza frângerea tulpinii şi cauzează întotdeauna moartea plantelor de la începutul iernii şi până la sfârşitul înfloritului. Pe tulpini necrozele se dezvoltă progresiv şi rezultatul este frângerea şi căderea tulpinilor (Foto 131 şi 133).

Foto 130 Foto 131

156

Foto 132 Foto 133

Foto 130, 131,132.133: Leptosphaeria maculans f. c. Phoma lingam-atac pe plante de rapiţă-pe frunze şi tulpini-

mulţimea de puctişoare negre reprezintă picnidiile cu picnospori Patogenul este ciuperca Leptosphaeria maculans f. c. Phoma lingam care face parte din fam. Leptosphaeriaceae, ord. Pleosporales, cl. Dothideomycetes, încr. Ascomycota, Regnul Fungi. Transmitere-răspândire. Ciuperca poate rezista în sol 3-4 ani. De la un an la altul ciuperca se transmite prin intermediul ascosporilor formaţi în peritecii pe resturile vegetale, iar inoculul primar ia naştere din germinarea lor. Răspândirea ciupercii la diatanţe mari se realizează cu ajutorul vântului, iar pe plantele învecinate, de plescăiala sau împroşcarea picăturilor de ploaie care împrăştie sporii. După germinarea ascosporilor, miceliul primar pătrunde în vasele conducătoare ale plantei gazdă unde se dezvoltă. Primele simptome reprezentate de petele mici apar după 15 zile de incubaţie. Umiditatea mare favorizează sporularea pe leziuni a ciupercii (formarea picnidiilor şi picnosporilor). Răspândirea fructificaţiilor de plecăiala sau împroşcarea stropilor de ploaie poate cauza contaminări secundare. Procesul de necrozare a ţesuturilor atacate este favorizat de producerea unui mare număr de toxine. Periteciile se pot forma toamna începând cu luna septembrie până la început de noiembrie, în condiţii de temperatură medie de 15 oC, ploaie, rouă şi expunerea miceliului la lumină. Ascosporii sunt răspândiţi când ascele se deschid în ploaie. Dispersarea ascosporilor poate continua între 4 până la 6 ore după stoparea ploii. Combatere. Adunarea şi îngroparea resturilor vegetale constituie principala măsură de reducere a sursei de infecţie (lumina favorizează formarea periteciilor). În timpul perioadei de vegetaţie se recomandă înlăturarea plantelor atacate şi îngroparea lor. Folosirea cultivarelor tolerante ar putea constitui o măsură importantă de reducere a pierderilor şi mai ales a unei seminţe sănătoase deoarece ciuperca se poate transmite prin intermediul tegumentului seminţelor. Tratarea seminţelor cu produse sistemice poate reprezenta o măsură de reducere a atacului.

157

Reţinem că în în unitatea de învăţare 2 au fost prezentate ciupercile din genurile: Gibberella, Claviceps, Colletotrichum, Khuskia, Diaporthe, Gnomonia, Gaeumannomyces, Mycosphaerella, Phaeosphaeria, Septoria, Cercospora, Fulvia (sin. Cladosporium), Stigmina, Cochliobolus, Didymella, Pyrenophora, Setosphaeria (sin. Exerohilum), Alternaria, Leptosphaeria. Sunt cuprinse aici speciile care produc înflorirea albă parazitară a boabelor de porumb, pătări ale frunzelor de diverse culori, forme şi dimensiuni la diverse specii de plante, categorie la care intră şi septoriozele plantelor, antracnoze, cornul secării, putregaiuri sau putreziri ale diverselor organe şi la diverse specii de plante, ciuruiri ale frunzelor, alternarioze diverse. Pierderile cauzate de aceste boli sunt foarte variabile şi ele depind de condiţiile anului, de sursa de infecţie, de rezistenţa cultivarului, de tehnologia aplicată, de prezenţa sau absenţa dăunătorilor, de gradul de îmburuienare etc. Speciile cele mai frecvente şi bolile produse de ele sunt: -Giberella fujikuroi f.c. Fusarium moniliforme cauzează Înflorirea albă parazitară a boabelor de porumb; -Gibberella zeae f.c. Fusarium roseum f. sp. cerealis graminearum cauzează Putregaiul tulpinilor şi ştiuleţilor de porumb. -Claviceps purpurea cauzează Cornul, cornuşa sau pintenul secarei; -Colletotrichum lindemuthianum cauzează Antracnoza fasolei; -Colletotrichum orbiculare (sin. Colletotrichum lagenarium, sin. Colletotrichum oligochaetum ) cauzează Antracnoza cucurbitaceelor; -Khuskia oryzae (sin. Nigrospora oryzae) cauzează Putregaiul uscat al ştiuleţilor de porumb; -Diaporthe helianthi f.c. Phomopsis helianthi cauzează Pătarea brună şi frângerea tulpinilor de floarea-soarelui; -Gnomonia juglandis F. c. Marsonina juglandis cauzează Antracnoza nucului -Gaeumannomyces graminis (sin. Ophiobolus graminis) cauzează Înnegrirea şi îngenuncherea plantelor grâu -Mycosphaerella pinodes, f.c. Ascochyta pinodes cauzează Antracnoza mazărei; -Mycosphaerella fragariae f.c. Ramularia tulasnei şi f.c. Septoria fragariae cauzează Pătarea roşie a frunzelor de căpşuni -Mycosphaerella graminicola cu anamorfa Septoria tritici cauzează Pătarea brună a frunzelor de grâu - -Phaeosphaeria nodorum cu anamorfa Stagonospora (Septoria) nodorum cauzează Pătarea brună a glumelor şi spicelor de grâu; -Septoria helianthi cauzează Pătarea frunzelor de floarea-soarelui- -Septoria lycopersici cauzează Pătarea albă a frunzelor de tomate sau septorioza tomatelor; -Cercospora beticola cauzează Pătarea frunzelor de sfeclă sau cercosporioza; -Fulvia fulva (sin. Cladosporium fulvum) cauzează Pătarea cafenie a frunzelor de tomate;

158

-Stigmina carpophila (sin. Coryneum beijerinckii sau Clasterosporium carpophillum cauzează Ciuruirea frunzelor de sâmburoase: -Cochliobolus carbonum, Drechslera zeicola, sin. Helminthosporium carbonum, Bipolaris zeicola cauzează Pătarea frunzelor şi putrezirea cărbunoasă a ştiuletelui; -Cochliobolus heterostropus, Bipolaris maydis, Drechslera maydis (sin. Helminthosporium maydis) cauzează Pătarea şi arsura frunzelor de porumb -Didymella lycopersici cauzează Putrezirea coletului la tomate -Setosphaeria turcica, Exserohilum turcicum, Bipolaris turcica, Drechslera turcica (sin. Helminthosporium turcicum) cauzează Pătarea cenuşie a frunzelor de porumb sau helminthosporioza sau arsura frunzelor sau sfâşierea frunzelor de porumb; -Alternaria sp. cauzează Pătarea brună (Alternarioza) a frunzelor, tulpinilor şi calatidiilor de floarea-soarelui- -Alternaria triticina cauzează Arsura (uscarea) frunzelor de grâu; -Alternaria dauci f.spec. solani sin. Alternaria porri f. sp. solani cauzează Alternarioza tomatelor; -Alternaria tenuis cauzează Putrezirea fructelor şi seminţelor de ardei; -Alternaria cucumerina cauzează Alternarioza cucurbitaceelor; - Alternaria porri cauzează Alternarioza cepei şi prazului; -Alternaria brassicae cauzează . Pătarea neagră a frunzelor de varză şi conopidă; -Leptosphaeria maculans f. c. Phoma lingam cauzează Putregaiul negru al rapiţei;

Observaţie: Natura cauzală pentru fiecare boală în parte trebuie corect diagnosticată prin examen microscopic. Unele specii de ciuperci se pot identifica după anamorfa ciupercii sau forma conidiană (forma, arhitectura, dispunerea, culoarea, dimensiunile, prezenţa sau absenţa septelor la conidiofori şi conidii, la picnidiile cu picnospori, la acervuli) sau după telemorfa ciupercii sau după forma specifică a fructificaţiilor sexuate (ascofructe-peritecii cu asce şi ascospori şi scleroţii). Unitatea de învăţare 3 Prezentarea principalelor boli produse de ciuperci din genurile Venturia sau Endostigme, Polystigma, Coccomyces, Botryotinia, Botrytis, Sclerotinia, Monilinia Diplocarpon, Sclerotium, Stenocarpella Încr. Ascomycota, Clasa Dothideomycetes Ordinul Pleosporales, Familia Venturiaceae

2.5.36. -Pătarea cafenie a frunzelor, fructelor şi rapănul ramurilor de măr - Venturia inaequalis (Cke) Wint. (sin. Endostigme inaqualis-(Cke.) Syd), f.c. Fusicladium dendriticum (Wallr.) Fuck. Această boală este cea mai cunoscută şi mai gravă boală a mărului. Simptome. Ciuperca atacă organele tinere ale plantei, cum ar fi frunze, sepalele florilor, lăstarii tineri şi fructe.

159

Pe frunze apar pete mai mult sau mai puţin circulare, de culoare cenuşie, care prezintă un punct central de culoare mai închisă. Petele devin verzi-măslinii sau brun-negricioase datorită formării fructificaţiilor ciupercii, conidiofori şi conidii. Datorită prezenţei fructificaţiilor asexuate petele au un aspect catifelat (Foto 126). Pe lăstarii tineri, boala se manifestă prin pete asemănătoare cu cele de frunze. Ţesuturile din dreptul petelor mor şi iau aspectul unor băşicuţe mici, care crapă neregulat şi se exfoliază, prezentând simptomul caracteristic de rapăn al merilor. Foto 134

Foto137

Foto135

Foto 138

Foto 136

Foto134 şi 135:Venturia inaequalis atac pe fructe şi frunze; Foto136: fructificaţii asexuate formate din conidiofori şi conidii piriforme; Foto137: peritecie cu asce şi ascospori; Foto138: ascospori liberi şi în ască

Fructele pot fi atacate în toate fazele de dezvoltare, boala manifestându-

se prin apariţia de pete circulare, de culoare brun-negricioasă, izolate sau confluente. Mai târziu, ţesuturile din dreptul petelor se suberifică şi capătă un aspect crustos, având o culoare cenuşie negricioasă (Foto 134 şi 135)

Patogenul este Venturia inaequalis (Cke) Wint. (sin. Endostigme inaqualis-(Cke.) Syd), familia Venturiaceae, ordinul Pleosporales, clasa Dothideomycetes, subphylum Pezizomyctina, phylum Ascomycota, Regnul Fungi, f.c. Fusicladium dendriticum (Wallr.) Fuck prezintă conidiofori scurţi, simpli, mai subţiri spre vârf, unde se formează conidii una după alta (Foto136). Conidiile sunt piriforme, la început unicelulare, apoi bicelulare, de culoare verde măslinie cu dimensiuni de 16-30 x 6-9 µm.

160

Periteciile sunt globuloase, prevăzute cu ţepi rigizi, bruni, în jurul porului de deschidere (Foto137). În interiorul periteciilor se formează numeroase asce care conţin câte 8 ascospori, bicelulari cu celule inegale (Foto 138). 2.5.37. - Pătarea cafenie a frunzelor, fructelor şi rapănul ramurilor de păr- Venturia pirina (Aderh.) Syd. (sin. Endostigme pirina) (Aderh.) Syd), f.c. Fusicladium pirinum (Lib.) Fuck Simptome. Boala se manifestă pe frunze, lăstari şi fructe. Frunzele pot fi atacate în toate fazele de dezvoltare prin apariţia pe ambele feţe ale limbului a unor pete mai mult sau mai puţin circulare, de culoare verde măslinie la unele soiuri de păr sau negricioase la alte soiuri de păr, fiind de obicei izolate (Fig.51).

Spre deosebire de măr, la peri, atacul pe lăstari este mult mai frecvent şi mai caracteristic. La început, pe suprafaţa lăstarilor apar pete asemănătoare cu cele de pe frunze, iar mai târziu stratul de suber din dreptul petelor se ridică, crapă în partea superioară şi dă aspectul caracteristic, răpănos lăstarilor atacaţi (Fig.51). Atacul pe fructele tinere se prezintă sub forma unor pete măslinii negricioase, de dimensiuni mici, iar la fructele mai dezvoltate ţesuturile din dreptul petelor se întăresc, crapă, din care cauză uneori fructele rămân deformate (Fig.51). Fig. 51: Venturia pirina atac pe frunze, fructe şi ramuri; fructificaţiile asexuate

şi sexuate ale ciupercii Patogenul Venturia pirina (Aderh.) Syd. (sin. Endostigme pirina-

(Aderh.) Syd), familia Venturiaceae, ordinul Pleosporales, clasa Dothideomycetes, subphylum Pezizomyctina, phylum Ascomycota, Regnul Fungi, f.c. Fusicladium pirinum (Lib.) Fuck prezintă conidiofori simpli, măslinii, noduroşi în jumătatea superioară cu dimensiuni de 30-75x3,5-6,5 µm. Pe fiecare nod al conidioforului se formează câte o conidie piriformă la început unicelulară, apoi bicelulară cu dimensiuni de 13-45x5-10 µm (Fig.51).

161

Periteciile sunt sferice sau alungite şi conţin numeroase asce, în fiecare ască se formează câte 8 ascospori bicelulari cu dimensiuni de 14-20x5-8 µm (Fig 51).

2.5.38. Genurile Penicillium şi Aspergillus Genurile Penicillium şi Aspergillus grupează specii de mucegaiuri care

se pot regăsi pe alimente, pe fructe, pe material degradabile sau în sol. Unele specii cuprinse în genurile mai sus amintite produc antibiotice sau toxine cu importanţă economic şi care sunt folosite în industiile fermentative: panificaţie, lactate, bere, vin etc.

Genurile Penicillium şi Aspergillus se pot identifica după fructificaţiile asexuate formate din conidiofori cu fialide cu lanţuri lungi formate din fialospori. Ele sunt încadrate sistematic în fam. Trichocomaceae, ord. Eurotiales, subclasa Eurotiomycetidae, clasa Eurotiomycetes, subîncrengătura Pezizomycotina, încrengătura Ascomycota, regnul Fungi

2.5.38.1. Genul Penicillium (Foto139) încadrează următoarele specii

reprezentative: Penicillium chrysogenum var chrysogenum Thom, Penicillium

expansum Link, Penicillium italicum Wehmer, Penicillium dangeardii Pitt, Penicillium camembertii Thom, Penicillium roqueforti Thom.

Foto139: conidiofori cu fialide cu lanţuri lungi formate din fialospori sau conidia la Penicillium sp.

Penicillium chrysogenum var. chrysogenum poate fi izolată de pe

alimente, nutreţuri, seminţe, fructe, hârtie, din sol şi chiar din aer. Ea produce antibioticul denumit penicilină. Mediul de cultură pe care se poate înmulţi este Czapek-agar şi Extract de malţ-agar 2% (MEA 2%), iar temperature recomandată este de 25 oC. După circa 10 zile dimensiune coloniei poate fi de

162

4-5 cm. Miceliul creşte rapid, este alb-cenuşiu, iar sporulaţia este verde-albăstruie sau verde-gălbuie care ulterior devine cenuşie. Reversul coloniei poate fi galben până la brun-gălbui, uneori brun-roşcat. Picăturile de exudat care se formează pe suprafaţa coloniei sunt de culoare galben-deshis până la galben-închis. Conidioforii sunt de 200-1000x3-4,5 µm, cu ramificaţii divergente, metulele sunt grupate câte 3 până la 5, de 8-15x2,5-4 µm. Fialidele sunt grupate câte 4-7, cilindrice de 8-12x2 µm, iar fialosporii sunt unicelulari, cu formă globuloasă, de 2,5-4x2,2-3,8 µm şi sunt dispuşi în lanţuri.

Penicillium expansum se poate dezvolta de la -6 oC la 0 oC, dar creşterea optimă se realizează la 28 oC. Pote rezista până la maximum 35 oC. Este o specie care secretă clavacină detectată în mere ţi pere afectate de putregiul brun. A mai fost izolat de pe tomate şi căpşuni. Apare rar pe cereale dr fervent pe carne şi produse din carne. Pe acest subtract secretă micotoxine de tipul patulinei şi citrininei (Dan şi colsb , 1999).

Penicillium italicum Wehmer produce boala cunoscută sub denumirea de putrezirea albastră a citricelor. Acest mucegai poate fi izolat şi de pe tomate sau din sucuri de fructe. Se dezvoltă la temperature cuprinse între -3 şi 24 oC, cu un optim cuprins între 22-24 oC. Conidioforii sunt terverticilaţi, septaţi, netezi, de 200-400 µm. Fialidele sunt cilindrice, de 10-14 µm. Fialosporii sunt unicelulari înlănţuiţi, cu suprafaţa netedă, iniţial cilindrici, iar la maturitate cu formă elipsoidală de 3-5 µm.

Penicillium dangeardii Pitt este o specie foarte importantă deoarece se poate folosi în biopreparate pentru combaterea ciupercilor Sclerotinia sclerotiorum care cuzează putregaiul alb şi Verticillium sp. care cauzează verticiloza plantelor.

Se recunoşte după conidioforii erecţi, de 24-250x1,5-2,5 µm. Metulele sunt câte 2-3-(4) în verticile, de 10-15x1,7-2 µm. Fialidele sunt de la 2 la 7, lanceolate, de 8-12x1,7-2,5 µm. Conidiile sunt de culoare brun-verzuie, subglobuloase până la eliptice, de 2,2-3,5x2,0-2,5 µm.

Telemorfa specifică acestei specii este Talaromyces flavus. Ea formează numeroşi ascomi care pot avea culoare galbenă, roz până la roşu-purpuriu, globuloşi, după 2 săptămâni pot avea diametrul de 200-700 µm. Ascele sunt lat elipsoidale până la globuloase , cu diametrul de 8-11x7,5-9,0 µm, cu câte 8 ascospori. Ascosporii sunt de culoare galbenă până la roşie, lat-elipsoidali, cu diametrul de 3,5-5x2,5-3,2 µm, cu pereţii îngroşaţi, echinulaţi. T. flavus poate acţiona c hiperparzit pe scleroţii ciupercii patogene producând deteriorarea hifelor şi granularea citoplasmei. Ciuperca produce talaronă o enzimă glucozidază care catalizează oxidarea glucozei în gluconat şi peroxide de hydrogen, distrugând scleroţii. De asemenea mai produce şi vermiculită metabolit a cărui acţiune nu este încă elucidată (Şesan şi Crişan, 1998).

Penicillium camembertii Thom este o specie folosită în procesul de

preparare a brânzeturilor de tip Camembert, Bri, Neufchatel. Tulpinile sălbatice pot produce alterarea brânzeturilor care nu se doresc maturate cu ajutorul mucegaiurilor. A fost izolat şi de pe carne (Dan şi colab, 1999). Miceliul aerian este floculos, până la 1 cm înălţime, iniţial alb, ulterior poate rămâne de culoare albăsau devine gălbui, mai rar roz, verzui sau cenuşiu.

163

Conidioforii sunt lungi până la 500 µm şi laţi de 2,5-4 µm bi- până la terverticilaţi. Suprafaţa conidioforului poate fi rugoasă şi ornamental, rr netedă. Metulele sunt de 8-14x2,5-3µm formând 3-6 fialide, cu aspect lageniform, cu gâtul scurt de 10-13x2,5 µm. Conidiile sunt globuloase până la subglobuloase sau lat elipsoidale, de 4,0-5,0x3,0-4,5 µm, hyaline sau verzui şi se formează în lanţuri. Penicillium roqueforti Thom, este utilizat în industria brâzeturilor de Roquefort. Se poate dezvolta la temperaturi scăzute chiar de refrigerare şi la valori ale pH cuprinse între 3,0-10,5. Produce enzyme lipolitice şi proteolitice. Poate produce alterarea alimentelor depozitate la rece brânzeturi, carne produse din carne. A fost semnalat pe cereal (orez, orz), migdale, mazăre uscată, chiar şi pe legume proaspete. Se reunoaşte după conidioforii ter- până la quaterverticilaţi, de 100-200x4,0-6,5 µm. Suprafaţa conidioforului prezintă verucozităţi doar la bază al unele isolate. Metulele sunt de 10-15x3,0-4,5 µm, cu pereţi rugoşi, cu câte 4-7 fialide, lageniforme, cu gâtul scurt, de 8-12x3,0-3,5 µm. Conidiile sunt dispuse catenulate în coloane scurte, globuloasepână la subglobuloase, de culoare verzuie, cu pereţi cu suprafaţa netedă de 4-7 µm. În culture bătrâne formează scleroţi, de culoare albă, consistenţă moale cu diametrul de 50-100 µm. 2.5.38.2. Genul Aspergillus prezintă conidiofori formaţi dintr-o celulă bazală, frecvent fără septe care se termină cu o veziculă. Pe veziculă se prind fialide, direct (uniseriatsau în verticile pe metule (biseriat). Conidiile pot fi dispuse grupat în coloane sau divergente radiar. Speciile cele mai reprezentative ale genului sunt: Aspergillus niger Tiegh, Aspergillus oryzae (Ahlb.) E. Cohn şi Aspergillus nidulans (Eidam) G. Winter (Foto 140).

Foto 140: Fructificaţii asexuate Aspergillus sp.

(science photo library) Aspergillus niger Tiegh este o specie larg răspândită în sol, pe resturi

vegetale în descompunere, pe rădăcini, pe tuberuli, seminţe şi fructe depozitate în pivniţe sau săli de fabricaţie. Colonia se dezvoltă destul de rapid fiind format

164

din miceliul catifelat al ciupercii, de culoare albă sau gălbuie. Miceliul este septat, hialin şi se dezvoltă atât în substratul mediului de cultură cât şi aerian. Conidioforii sunt neseptaţi şi se dezvoltă de obicei direct din substrat, au înălţimea de 200-400 µm şi diametrul de 7-10 µm. Conidioforii sunt netezi, la bază hialini, iar spre bază se colorează galben sau brun. Capul conidial are 300-1000 µm. Vezicula este mare, sferică sau globuloasă, cu diametrul de 20-60 µm, hialină sau brun-gălbuie. După desprinderea fialidelor suprafaţa veziculelor devine rugoasă. Fialidele se dezvoltă radiar pe întreaga suprafaţă a veziculei şi sunt dispuse în două rânduri:

-fialide primare, lungi de 20-30x6-8 µm şi colorate brun; -fialide secundare mult mi scurte, de 6-10x2-3 µm. Fialosporii se dezvoltă în lanţuri lungi, bazipetal din fialidele secundare.

Au formă sferică sau globuloasă, de 2,5-5 µm, sunt iniţial netezi, iar la maturitate devin rugoşi şi prezintă striaţii superficial neregulate; sunt coloraţi brun-închis, brun-roşcat sau negru (Foto 141). Acestă specie poate produce putregaiul negru al strugurilor în verile foaarte calde şi secetoase. Combaterea se poate face cu fungicide cum ar fi: Bravo 500 SC, Champion 50, Folicur EM WP 50, Swich 32,5, Bavistin LF, Benlate 50 WP, Topsin M 70 în doză de 1-2 kg/ha.

În silvicultură, pentru că se poate transmite prin sămânţă şi poate avea effect negativ asupra plantulelor se recomandă tratarea seminţelor.

Foto 141: Fructificaţii asexuate ale specie Aspergillus niger

(science photo library) Aspergillus oryzae (Ahlb.) E. Cohn este o specie cu o intensă activitate

enzimatică motiv pentru are este folosit pentru obţinerea prepratului enzimtic de tip koji. Acesta este utilizat pentru zaharificarea plămezilor amidonoase din orez şi obţinerea de băuturi fermentate (sake). Poate produce acidul kojic şi maltorizina cu efect neurotoxic la bovine.

Aspergillus nidulans (Eidam) G. Winter se regăseşte pe cartof, pe seminţele cerealelor (ovăz, grâu, porumb, orez), citrice şi seminţe depozitate (bumbac). Acestă specie elaborează sterigmatocistină (nidulină) patogenă pentru om şi animale.

165

Capul conidial este de culoare galben-verzuie, columnar şi biseriat. Conidioforii sunt de culoare brună, de 60-130 µm, cu suprafaţa netedă. Veziculele sunt mai mult sau mai puţin globuloase, cu suprafaţa rugoasă, cu diametrul de 3,0-3,5 µm (Foto 142).

Foto 142: Fructificaţii asexuate ale specie Aspergillus nidulans

(science photo library)

Telemorfa este Emericella nidulans. Ascomii numeroşi, globuloşi sau subglobuloşi, cu diametru de 100-300 µm. Ascele conţin 8 ascospori globuloşi de culoare roşie purpurie, cu suprafaţa netedă şi creste ecuatoriale. Dimensiunea ascosporilor este de 3,0-4,0x3,2-3,5 µm. 2.5.39. - Pătarea roşie a frunzelor de prun - Polystigma rubrum (Pers.) DC., f.c. Polystigmina rubra (Desm.) Sacc. Apare frecvent în anii cu primăveri umede, pe prun, corcoduş şi porumbar. Simptomele bolii. Pătarea roşie a frunzelor apare spre sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, în anii în care se înregistrează cantităţi mari de precipitaţii. Ca exemplu pot fi citaţi anii 1991 şi 1999 care au favorizat prin condiţiile de mediu, în mod deosebit, evoluţia bolii. Această boală se recunoaşte cu uşurinţă după petele circulare gălbui-portocalii cu aspect cerat, de 3-20 mm în diametru care apar pe frunze. Cu timpul petele se înroşesc, căpătând o nuanţă cărămizie, iar porţiunea parazitată se bombează uşor spre partea inferioară a frunzelor, unde petele prezintă mici formaţiuni punctiforme, mai închise la culoare, care sunt osteolele picnidiilor patogenului (Foto 143).

Patogenul este Polystigma rubrum (Pers.) DC. fam. Phyllachoraceae, ord. Phyllachorales, cl. Sordariomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi, f.c. Polystigmina rubra (Desm.) Sacc. Miceliul ciupercii este pigmentat şi formează în ţesuturile parazitate strome puternic colorate în care se diferenţiază picnidii cu picnospori (Fig 52).

166

Foto 143: Polystigma rubrum Fig. 52: picnidie cu picnospori; peritecie cu asce şi atac pe frunze de prun; ascospori Picnosporii sunt hialini sub formă de cârjă şi au 15-30x1,5-2,5µm.

Picnidiile au dimensiuni între 110-234 µm. Prin intermediul picnosporilor eliminaţi pe partea inferioară a frunzelor sub forma unui strat gelatinos, ciuperca se răspândeşte în timpul perioadei de vegetaţie. Răspândirea picnosporilor este realizată de insecte, picăturile de ploaie şi rafalele de vânt care şi antrenează de pe frunzele parazitate pe cele sănătoase. În timpul iernii, în interiorul picnidiilor golite se formează un filament ascogonal, iar în primăvară apar peritecii cu asce şi ascospori unicelulari ovoizi, gălbui hialini. Ord. Helotiales Fam. Dermataceae 2.5.40. - Antracnoza frunzelor de cireş şi vişin – Coccomyces hiemalis Higg. Este considerată drept una dintre cele mai păgubitoare boli ale cireşului şi vişinului în pepiniere. Simptomele bolii. Ciuperca atacă frunzele, mai rar ramurile şi fructele. Pe frunze apar numeroase pete punctiforme purpurii sau de culoare brună, de 1-3 mm în dimetru. Ţesuturile dintre pete se îngălbenesc şi cu cât numărul petelor este mai mare fac ca toată frunza să devină galbenă, cu pete purpurii. Frunzele se desprind de pe lăstari începând cu sfârşitul lunii august. Pe partea inferioară a frunzelor în dreptul petelor se observă apariţia unei fructificaţii de culoare albiciosă formată din lagărele subcuticulare de conidii ale ciupercii (acervuli) care sunt fructificaţiile asexuate (Foto 144). Atacul se extinde cu rapiditate în anii ploioşi manifestându-se pe frunzele şi ramurile superioare, astfel încât puieţii din pepiniere sau pomii din plantaţiile tinere sunt desfrunziţi prematur, cu excepţia câtorva frunze din vârf. Patogenul este Cocomyces hiemalis Hegg. (sin. Blumeriella japii Rehm. V. Arx.), fam. Dermataceae, ord. Helotiales, clasa Ascomycetes, subphylum Pezizomycotina, Phylum Ascomycota, Regnul Fungi, f.c. Cylindrosporium padi Karst.

167

Fig. 53:Acervul de Coccomyces hiemalis

Foto 144: Coccomyces hiemalis atac pe frunze de cireş

Ciuperca formează pe partea inferioară a frunzelor atacate nişte perniţe pseudostromatice (acervuli) pe care apar conidii hialine, cu 1-2 pereţi transversali, alungite şi puţin curbate, uşor mai îngroşate şi rotunjite la bază şi mai ascuţite spre vârf, de 48-75x2,5-4,5 µm pe conidiofori scurţi şi hialini (Fig 53). Conidiile asigură infecţii secundare repetate în timpul perioadei de vegetaţie pe frunze şi ramuri,ele germinând în picăturile de apă la temperaturi de 21-26 oC. Patogenul iernează sub forma unui miceliu scleroţial format în scoarţa ramurilor şi pe frunzele atacate. În primăvară, pe ramuri miceliul scleroţial formează un număr mare de conidii ce asigură infecţiile primare pe frunze. Ciuperca mai formează primăvara, pe lângă conidii şi apotecii cu asce şi ascospori care asigură de asemenea infecţiile primare. Rolul formei sexuate a ciupercii în iernarea ciupercii, respectiv al apoteciilor cu asce şi ascospori a fost studiat de către MINOIU (1971), care a arătat că în funcţie de temperatură, perioada de incubaţie durează între 8-15 zile. Anii cu ierni blânde şi cu primăveri şi veri ploioase pot favoriza apariţia unor atacuri puternice ale ciupercii. Ord. Helotiales Fam. Dermataceae 2.5.41. -Pătarea brună a frunzelor de gutui (entomosporioza)- Fabraea maculata (Lév.) Atk. , F.c. Entomosporium maculatum Simptomele bolii. Boala se manifestă pe frunze şi rareori pe lăstari şi pe fructe.

Pe limbul frunzelor apar pete circulare, mai întâi gălbui-crem, apoi roşietice de 2-10 mm în diametru răspândite neuniform (Foto 145). Ele pot să conflueze cu uşurinţă ocupând suprafeţe mari din suprafaţa frunzei, fapt ce duce la reducerea activităţii fotosintetice.

În centrul petei, pe partea superioră a frunzelor se observă 1-2 puncte reliefate, crustoase, de culoare neagră, care reprezintă acervulii ciupercii (lagăre subcuticulare de conidiofori şi conidii).

168

Pe fructe boala se manifestă prin apariţia de pete asemănătoare cu cele de pe frunze, iar când atacul este puternic fructele crapă creându-se astfel porţi de intrare pentru alţi patogeni cum ar fi de exemplu Monilinia fructigena care produce putrezirea fructelor.

Fig 54: Acervul de Fabraea maculata

Foto 145: Fabraea maculata atac pe frunze şi fructe de gutui

Patogenul este Fabraea maculata (Lév.) Atk. (sin. Diplocarpon soraueri (Kleb) Nannf., fam. Dermataceae, ord. Helotiales, suclasa Leotiomycetidae, cl. Leotiomycetes, f.c. Entomosporium maculatum Lév.

Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular. Conidioforii şi conidiile se formează pe nişte strome care apar subcuticular şi ies în evidenţă ca nişte punctişoare negre, prin ruperea epidermei.

Conidiile sunt hialine tetracelulare cu celulele dispuse în formă de cruce. Celulele laterale cât şi cea din vârf se termină cu câte un cil lung (Fig 54).

Conidiile măsoară 18-25 x 6-12 µm. Celula bazală se prinde pe conidiofor; conidioforii sunt scurţi, cilindrici şi pluricelulari.

Pe frunzele căzute la baza gutuiului în condiţii de saprofitism, ciuperca fructifică sexuat apotecii cu asce şi ascospori bicelulari, cu celule neegale; ei au dimensiuni cuprinse între 18-20 x 6-7 µm.

Maturarea ascosporilor şi eliberarea lor din asce are loc aproximativ în cursul lunii mai, funcţie de condiţiile anului şi realizează infecţii. Infecţii pe frunze mai pot produce conidiile apărute din miceliul de sub scoarţa lăstarilor. Ord. Helotiales, Fam. Sclerotiniaceae

Genul Botrytis încadrează specii patogene pe un număr mare de plante gazdă din categoria culturilor de camp, a plantelor ornamentale, a plantelor legumicole, a plantelor cultivate în sere, a fructelor şi seminţelor depozitate. Miceliul este de culoare cenuşie, abundant, cu conidiofori ramificaţi, cu cellule apicale rotunjite, pe care se găsesc grupate sub formă de ciorchine conidii mari. Ca organe de rezistenţă ciupercile din acest gen formează scleroţi de culoare neagră şi consistenţă tare. Acet gen rezistă în sol sub formă de miceliu, iar în organele bolnave, sub formă de scleroţi.

169

Simptomele produse de speciile genului Botrytis pot fi diferite de la căderea plăntuţelor, la putregaiul cenuşiu al bulbilor şi a altor organe subterane (tuberculi, rădăcini), putregaiul tulpinilor, ramurilor, frunzelor, pătarea şi brunificarea florilor, putregaiul florilor şi fructelor. Speciile cele mai cunoscute sunt:

Botrytis alii putregaiul cenuşiu al bulbililor de usturoi şi a seminţelor de Allium;

Botrytis anthophila putregaiul cenuşiu al trifoiului întâlnit pe seminţe, dar şi în câmp;

Botrytis cinerea Pers. cauzează putregaiul cenuşiu la viţa-de-vie, căpşun, plante ornamentale;

Botrytis fabae determină pătarea brună a speciilor de Vicia; Botrytis ricini cauzează putregiul cenuşiu al capsulelor de ricin; Botrytis tulipae cauzează putregaiul cenuşiu al bulbilor de lalele şi putregaiul cenuşiu al lalelor (frunze şi perigonul florilor). Se manifestă un interes din ce în ce mai mare pentru studiul mijloacelor

biologice de proteţie a plantelor faţă de atacul speciilor genului Botrytis şi în special faţă de atacul speciei Botrytis cinerea, mai ales al utilizării ciuperilor antagoniste din genul Trichoderma sau utilizând Ulocladium atrum. 2.5.42. - Putregaiul cenuşiu al strugurilor - Botryotinia fuckeliana (De Bary)Whetz , F.c. Botrytis fuckeliana Buchw. Boala se poate manifesta cu foarte mare intensitate în toamnele ploioase când strugurii se află în ultima fază de coacere şi când pierderile de recoltă pot fi cuprinse între 30-70-80%. O importanţă economică deosebită prezintă şi manifestarea bolii în serele de forţat materialul de plantat viticol şi în pepiniere. Simptomele bolii. În funcţie de locul şi fenofaza de vegetaţie a plantelor de viţă de vie, cât şi de evoluţia condiţiilor anului şi simptomele bolii diferă. Astfel dacă boala se manifestă în serele de forţat viţe butaşii pot prezenta la nivelul scoarţei un puf cenuşiu, alcătuit din conidioforii şi conidiile ciupercii. Scoarţa este putrezită şi pe suprafaţa acesteia apar numeroşi scleroţi. Alteori, formarea scleroţilor are loc între altoi şi portaltoi, fapt ce împiedică formarea calusului şi deci sudarea sau reuşita altoirii. Boala se poate manifesta şi în şcolile de viţe unde este împiedicată dezvoltarea normală a frunzuliţelor, a lăstarilor şi se distruge calusul format între altoi şi portaltoi. În plantaţiile tinere sau pe rod, boala se poate manifesta pe frunze, lăstari şi ciorchini, miceliul şi fructificaţiile asexuate constituind sursă de infecţie a strugurilor spre toamnă.

Manifestarea cea mai cunoscută a bolii apare însă pe boabe, după ce se acumulează suficient zahăr, ciuperca fiind zaharofilă. Pieliţa bobului se brunifică, se desprinde cu multă uşurinţă de pe pulpă şi întregul bob este acoperit cu o fuctificaţie cenuşie abundentă. Ciuperca cuprinde cu rapiditate întregul ciorchine, care putrezeşte (Foto 146 şi 147).

170

Foto 146 şi 147: Botryotinia fuckeliana -atac pe boabele de struguri

În anumite zone geografice din ţara noastră (Cotnari, Pietroasele) sau în Franţa (Campagne, Boedeaux, valea Rinului), ciuperca produce aşa-numitul "putregai nobil". În urma infecţiilor târzii şi în toamnele călduroase şi secetoase, miceliul ciupercii consumă o parte din apa din boabe, sporind concentraţia în zahăr a ţesuturilor. Temperaturile ridicate stopează acţiunea patogenă a ciupercii, care nu mai fructifică, iar pieliţa boabelor se stafideşte şi capătă o culoare vineţie. Mustul obţinut are o aromă deosebit de plăcută, iar concentraţia ridicată în zahăr de peste 240-260 g/l duce la obţinerea unor vinuri de o calitate deosebită. Este recunoscută calitatea vinurilor obţinute în Podgoria de la Cotnari, care cu Grasa de Cotnari, Tămâiosa românească a obţinut mai multe medalii internaţionale la concursurile la care a participat. Dimitrie Cantemir a lăsat posterităţii următoarele versuri care sunt afişate la intrarea în cramă, scoţând în evidenţă încă de atunci calitatea vinului de Cotnari: "Puţin ca tot ce este bun Şi bun ca tot ce este rar Aşa e vinul de Cotnar." Expoziţia sudică pe circa 150 de ha şi solul de tip rendzină, bogat în Ca2+ precum şi anii cu putregai nobil permit realizarea unor exporturi de vin foarte avantajoase. Patogenul este Botryotinia fuckeliana (De Bary) Whetz, fam. Sclerotiniaceae, Ord. Helotiales, subclasa Leotiomzcetidae, cl. Leotiomzcetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi, f.c. Bortytis fuckeliana Buchw.

171

Foto 148: Botrytis fukeliana conidiofori şi conidii

Miceliul ciupercii trăieşte intercelular şi fructifică asexuat conidiofori multiseptaţi, ramificaţi în partea superioară monopodial altern şi poartă pe sterigme asemănătoare unor noduli, conidii unicelulare, ovoide grupate în formă de ciorchine (Foto 148). Dimensiunile conidiilor variază între 9-15 x 6-10 µm. Temperatura optimă de dezvoltare este cuprinsă între 22-26 oC, umiditatea să fie în exces (precipitaţii, umiditate relativă), nebulozitate.

Pe organele atacate ciuperca formează microscleroţi sub forma cărora iernează. În primăvară, după germinarea scleroţilor apar fie conidii, fie apotecii cu asce şi ascospori (mai rar). Forma cu scleroţi poartă denumirea de Sclerotium durum.

Ascosporii sunt unicelulari, elipsoidali şi hialini, de 8-10 x 3,5-4 mµ. 2.5.43. - Putregaiul cenuşiu al tulpinilor şi calatidiilor de floarea-soarelui - Botrytis cinerea Pers. Putregaiul cenuşiu se manifestă la multe plante de cultură. Are un areal foarte întins de cuprindere pentru cultura de floarea-soarelui, fiind semnalată în ţări cum ar fi S.U.A., Franţa, Italia, Spania, Tunisia, Turcia, Portugalia, Ungaria, Polonia, Serbia, Bulgaria, Canada, Argentina. În ţara noastră, prima semnalare a putregaiului cenuşiu a fost realizată de Ana Hulea în 1940 într-un câmp experimental de la Băneasa, unde s-a înregistrat un puternic atac pe calatidii. Mai sunt semnalate pierderile de circa 85% din calatidii în Moldova, în anii 1976, 1984-1985, în judeţul Bihor, în Teleorman şi Constanţa, la hibrizii F80, F206. Pierderi importante se înregistrează mai ales în anii ploioşi, cu cantităţi pluviometrice mari spre perioada de recoltare a florii-soarelui. Astfel s-a întâmplat în anul 1997 şi 1998 când pierderile cauzate de putregaiul cenuşiu în zona judeţului Dolj au fost cuprinse între 25-30%, fapt ce a influenţat şi calitatea uleiului. Simptome. Boala poate afecta toate organele plantelor. În faza de plantulă, atacul provine din sămânţa bolnavă şi se manifestă prin decolorare, pierderea turgescenţei frunzelor, răsucirea, înmuierea şi putrezirea lor. Plantulele afectate se acoperă, în condiţii de umiditate ridicată, cu un puf

172

cenuşiu, format din conidioforii şi conidiile ciupercii. Atacul pe tulpini se manifestă prin simptome asemănătoare celor produse de Sclerotinia sclerotiorum, cu deosebirea că, în condiţii de umiditate atmosferică crescută, zonele atacate de Botrytis cinerea se acoperă cu un miceliu cenuşiu, dens, prăfos, datorit prezenţei conidioforilor şi conidiilor. În dreptul zonelor afectate, vasele conducătoare sunt obturate, determinând vestejirea şi pierderea plantelor. Cel mai important şi păgubitor este atacul la nivelul calatidiilor, care se manifestă iniţial prin leziuni brune pe parea inferioară a calatidiului, pe bractee şi în centrul receptaculului (Foto 149. Foarte susceptibile la atac sunt elementele florale bătrâne, polenul vârstnic şi bracteele. În condiţii de umiditate atmosferică ridicată, în dreptul petelor caracteristice se constată o puternică producere de conidiofori şi conidii, ţesuturile atacate se înmoaie şi putrezesc. Achenele care iau naştere în calatidiile bolnave sunt deformate, purtătoare de pete, cu conţinutul şiştav, gust amar, desprinzându-se foarte uşor din alveole. Sunt mai susceptibile la atac plantele de floarea-soarelui cu suprafaţa receptacului inflorescenei mai bombată, comparativ cu cele mai plane (Zimmer şi Hoes, 1978). Foto 141: Botrytis cinerea Fig. 55: Ciclul evolutiv la Botrytis cinerea Putregaiul cenuşiu pe capitul de floarea-soarelui Patogenul este ciuperca Botrytis cinerea Pers.

Aparatul vegetativ al ciupercii este un tal filamentos ramificat, cu dezvoltare intercelulară, având un bogat conţinut granular în celule şi ocupă în general zona vaselor conducătoare, producând ofilirea plantelor. Patogenul secretă enzime capabile să dizolve celuloza şi lignina din membranele celulare. Ciuperca rezistă la temperaturi joase, păstrându-şi viabilitatea până la temperaturi de -11 oC; în dezvoltarea sa normală prezintă numeroase forme evolutive succesive: miceliu, conidii, scleroţi, care îi asigură o conservare de lungă durată. Pe organele atacate, se dezvoltă miceliul abundent, pe care se evidenţiază conidiofori, ce apar ca o eflorescenţă cenuşie, fiind lungi, bruni, groşi la bază şi mai subţiri şi hialini spre vârf. În treimea lor superioară se ramifică, iar pe ramificaţii apar mici proeminenţe ce susţin numeroase conidii grupate în ciorchine. Conidiile sunt unicelulare, sferice sau eliptice de 9-15x6,5-10 m prevăzute cu o membrană dublă, incoloră iniial apoi gălbuie.

173

Aceste conidii sunt foarte rezistente, ele asigurând pentru anul următor potenţialul infecţios al solului. Uneori, în interiorul calatidiilor afectate se formează microscleroţi până la 1 mm în diametru. Pentru Botrytis cinerea nu a fost încă semnalată forma perfectă. Transmitere-răspândire. Ciclul de viaţă al ciupercii începe primăvara devreme; patogenul prezent pe resturile vegetale rămase în sol, infectează plantele din cultură, în care miceliul se extinde şi dă naştere la conidiofori cu conidii. Conidiile sunt răspândite mai ales prin intermediul vântului, prin insecte sau prin unele lucrări agrotehnice; ajungând pe alte plante, germinează, formând un filament care pătrunde în ţesuturile plantei parazitate, producând alte infecţii. Noi infecţii pot apărea şi pe rădăcini, ca urmare a antrenării conidiilor la nivelul solului prin apa de ploaie sau irigaţie. Transmiterea ciupercii de la un an la altul se face prin resturile vegetale din sol rămase după recoltare şi prin seminţele infectate sau infestate. În cursul perioadei de vegetaţie, transmiterea se realizează prin conidiile răspândite de pe plantele bolnave pe cele sănătoase sau de microscleroţi. Conidiile şi miceliul se pot conserva sub pricarpul achenelor (1-3 ani longevitate), pot ierna în sămânţa infectată şi reiau ciclul biologic în primăvară, dacă nu se tratează seminele înainte de semănat (Fig. 55). Respectarea cu stricteţe a tuturor verigilor prevăzute în tehnologia de cultură a florii-soarelui poate preveni atacul patogenului. Tratarea seminţelor cu fungicide sistemice, care se face obligatoriu pentru ceilalţi patogeni, este eficace şi împotriva lui Botrytis cinerea. Culturilor semincere trebuie să li se asigure o izolare parţială de cel puţin 500 m faţă de alte culturi de floarea-soarelui sau faţă de culturi cu plante din cercul de gazde ale patogenului. Literatura de specialitate subliniază unele încercări de utilizare a ciupercilor antagoniste şi microparazite ca mijloc biologic de inhibare a patogenului Botrytis cinerea, cum sunt: Trichoderma viride, Trichothecium roseum, Gliocladium roseum (Coley-Smith, 1980) şi Coniothyrium minitans (Ervio, 1965). Au fost selectate până acum, in vitro, o serie de izolate de Trichoderma viride puternic antagoniste faţă de B. cinerea, punând în evidenţă modificările microscopice care se produc în zona de interferenţă dintre antagonist şi patogen. Din izolatele de T. viride selectate s-au obţinut eşantioane de biopreparate, care s-au dovedit eficace în tratarea seminţelor pentru reducere putregaiului cenuşiu, ca şi a celui alb. Biopreparatele obţinute din Trichoderma viride se pot recomanda pentru tratarea seminţelor în doze de 1-2Kg/t, precum şi amestecuri de biopreparate (1-2 Kg/t) şi fungicide specifice, selective (1-2Kg/t).

Genul Trichoderma grupează specii de ciuperci care se dezvoltă bine pe lemnul în descompunere: Trichoderma viridae Pers. ex S.F. Gray. Coloniile pe care le formează acestă specie sunt de culoare verde şi au miros de camfor sau de nucă de cocos, iar după 7 zile formează clamidospori hialini. Conidioforii sunt verticilaţi neregulat, cu fialide lageniforme. Cele mai cunoscute specii ale genului Trichoderma sunt Trichoderma viridae –prezintă conidia cu asperităţi; T. harzianum – prezintă conidii globuloase, cu suprafaţa netedă; T. koningii-prezintă conidii elipsoidale şi hife subţiri; T. hamatum - prezintă conidii elipsoidale şi hife late, terminate cu apendii sterili.

174

Telemorfa ciupercii Trichoderma este genul Hypocrea, familia Hypocreaceae, ordinul Hypocreales, subclasa Sordariomxcetidae, clasa Ascomycetes, phylum sau încrengătura Ascomycota. Trichoderma viride inhibă dezvoltarea unor ciuperci din sol: Rhizoctonia solani Kühn, Phytophthora nicotianae var. parasitica (Dastur) G.M. Waterh., Pythium sp., Rhizopus sp., Sclerotium rolfsii Sacc. Ceea ce a determinat o intensificare a cercetărilor în domeniul utilizării ciupercilor antagoniste în protecţia plantelor (Şesan, 2005). 2.5.44. - Putregaiul alb al florii soarelui - Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) De Bary Simptome. Putregaiul alb la floarea-soarelui se manifestă la colet (baza tulpinii) şi pe părţile aeriene (tulpină, calatidiu). Manifestarea bolii la colet este mai frecventă în prima parte a vegetaţiei, dar poate să apară şi eşalonat, ca urmare a germinării treptate a scleroţilor. În porţiunea bazală a tulpinii, la suprafaţa solului şi în sol, la diverse înălţimi ale tulpinii, la nivelul peţiolurilor frunzelor, a frunzelor sau chiar pe calatidiu se observă decolorarea, brunificarea, înmuierea şi subţierea ţesutului (Foto 150,151,152,153,154). Porţiunea afectată, mai mult sau mai puţin extinsă, se acoperă pe vreme umedă cu un mucegai alb, dens, cu aspect de vată. La suprafaţă, dar de cele mai multe ori în interiorul ţesuturilor bolnave se formează mici formaţiuni negre cărbunoase de diferite forme şi dimensiuni care reprezintă scleroţii ciupercii (Foto 151). Pe vreme secetoasă se observă decolorarea şi brunificarea porţiunii afectate de boală fără ca pe suprafaţă să se formeze miceliu şi scleroţi, aceştia putând fi găsiţi în măduvă. Foto 150 Foto 151 Foto 152 Foto 153 Foto 154

175

Sclerotinia sclerotiorum Tipuri de atac: la capitul, tulpină şi colet (Original)

Când boala se manifestă pe tulpină aproape de jumătatea înălţimii sau chiar mai sus, aceasta se rupe, lăsând să se observe împrăştiate vasele conducătoare lemnoase care mai rămân intacte. În rest, măduva şi vasele conducătoare liberiene sunt distruse de ciupercă, la locul de rupere observându-se scleroţii formaţi. Calatidiul putrezit se disociază, se rupe în bucăţi şi cade pe sol, în vârful tulpinii rămânând un smoc de fascicule vasculare cu aspect de mătură (Foto 154).

În măduvă se formează scleroţi de diferite forme şi dimensiuni, cei formaţi între achene se unesc şi formează o reţea asemănătoare unui fagure. Seminţele (achenele) infectate prezintă tegumentul decolorat, crăpat, sămânţa şiştavă sau brunificată, cu gust amar.

Patogenul este Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary., sin. Whetzelinia sclerotiorum (Lib.) Korf et Dumond, fam. Sclerotiniaceae, ord. Helotiales, subclasa Loetiomycetidae, cl. Leotiomycetes, phylum Ascomycota Regnul Fungi. Ciuperca formează un miceliu septat, incolor, care se dezvoltă la suprafaţa şi in interiorul ţesuturilor. Organele de rezistenţă sunt reprezentate de scleroţi care prezintă o structură ce rezultă din împletirea diferenţiată a hifelor miceliene ce formează plectenchime: paraplectenchimul la exterior de culoare neagră cărbunoasă rezultat al unei împletiri dense şi strânse a hifelor miceliene cu rol de protecţie şi la interior prosoplectenchimul de culoare albă, un plectenchim mai lax, întreţesut cu rol generativ, din care în primăvară vor rezulta apoteciile de culoare gălbuie în număr variabil de la 1-11. Apotecia este tapetată cu un strat de asce de 130-138 x 8-10 µm, printre care se găsesc numeroase parafize filiforme sau măciucate. În interiorul ascelor se formează câte 8 ascospori unicelulari, hialini, ovoizi sau eliptici de 9-13x4-6,5 µm. Piciorul apoteciei are 1-5 cm susţinând apotecia la nivelul solului. Ascosporii eliberaţi din ască sunt transportaţi de curenţii de aer pe partea aeriană a plantelor unde îşi păstrează viabilitatea până la 60 de zile dacă temperatura oscilează între 20-25 oC. La temperatura de 25 oC infecţia are loc după 4 ore de la contaminare. Sclerotinia sclerotiorum, ciupercă polifagă atacă mai mult de 46 de specii de plante. Pe lângă floarea-soarelui, dintre plantele de cultură mai sunt atacate: soia, cucurbitaceele, inul, cânepa, rădăcinoasele, salata, fasolea, mazărea, bobul. Dintre plantele spontane sunt atacate Sonchus, Cirsium, Xanthium, Convolvulus, Amaranthus, Lappa etc. Acest aspect îngreuiază mult combaterea acestei ciuperci.

Moniliozele pomilor fructiferi

Sunt boli foarte păgubitoare, fiind frecvente în toate livezile, dar mai ales în cele neîngrijite. Moniliozele apar la toţi arborii şi arbuştii fructiferi din familia Rosaceae, prin diferitele specii ale genului Monilinia. Monilinia fructigena este întâlnită în general pe toţi pomii fructiferi seminţoşi, atacuri apreciabile înregistrându-se la măr, păr şi fructele mature de gutui.

176

Monilinia laxa care atacă pomii fructiferi sâmburoşi printre care mai intens cireşul, vişinul, caisul, prunul, piersicul, migdalul. Monilinia linhartiana care atacă numai fructele de gutui după legare, deci atacă numai fructele tinere de gutui. 2.5.45. -Monilioza sau putregaiul brun, putregaiul negru şi mumifierea fructelor la pomii fructiferi seminţoşi – Monilinia fructigena (Aderh et Ruhl) Honney F.c. Monilia fructigena Simptome. Boala se manifestă pe ramurile tinere, pe frunze, pe flori şi fructele aflate în diverse faze de dezvoltare. Primăvara, în timpul înfloritului ramurile tinere se vestejesc, frunzele şi florile se brunifică şi se usucă.

Atât pe scoarţa ramurilor afectate, cât şi pe flori apar sporodochiile ciupercii (mici perniţe de culoare cenuşie-gălbuie alcătuite din împletiri de hife miceliene, conidioforii şi conidiile ciupercii). Când fructele au ajuns aproape de maturitate pe suprafaţa lor pot să apară pete brune de formă circulară care se întind în suprafaţă şi în profunzimea pulpei fructului. În scurt timp fructele putrezesc parţial sau în totalitate şi cad din pom.Dacă vremea este umedă şi călduroasă pe suprafaţa petelor brune apar sporodochiile ciupercii sub forma unor perniţe de mucegai de culoare albă, rotunde, de dimensiuni variabile, dispuse circular, situate la distanţe aproximativ egale. Acest aspect al bolii poartă denumirea de putregaiul brun (Foto 155). Această formă de manifestare a bolii poate fi confundată cu simptomele atacului produs de Glomerella cingulata cu deosebirea că petele sunt mai mici, de culoare brun închis şi cufundate în ţesut. Această ciupercă produce putregaiul amar al fructelor. Al doilea mod de manifestare al bolii este reprezentat de putregaiul negru al fructelor mature care apare atunci când vremea este ploioasă şi rece (Foto 155).

Fructele cuprinse putrezesc în totalitate, au culoare neagră mată, cad din pom şi nu prezintă pe suprafaţă sporodochii, factorul limitativ fiind temperatura scăzută. Această formă de manifestare a bolii poate fi întâlnită şi în depozite.

Al treilea mod de manifestare a bolii este reprezentat de mumifierea fructelor care apare atunci când vremea este ploioasă şi călduroasă şi favorizează instalarea putregaiului brun după care se instalează o vreme secetoasă şi călduroasă (Foto 156). În aceste condiţii pieliţa fructului crapă, fructele se brunifică, se deshidrateză, se zbârcesc, se mumifiază şi rămân prinse de lăstar pe timpul iernii.

Foto 155 Monilinia fructigena Foto156: mumifierea fructelor putregaiul brun, putregaiul negru

177

Al patrulea mod de manifestare este reprezentat de putregaiul inimii la

fructele cu canalul stipelar deschis ce se observă la exterior printr-o pată de brunificare la locul de inserţie a codiţei, fie în partea opusă.

Patogenul este Monilinia fructigena (Aderh. et Ruhl) Honey, fam. Sclerotiniaceae, ord. Helotiales, subclasa Leotiomycetidae, cl. Leotiomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi, f.c. Monilia fructigena Pers. Miceliul ciupercii este un tal filamentos cu dezvoltare intercelulară şi care la suprafaţa cojii fructului formează sporodochii de culoare gălbuie cenuşie, de forma unor perniţe formate din aglomerări de filamente miceliene la capătul cărora se formează conidiofori scurţi, de care se prind lanţuri simple sau ramificate de conidii. Conidiile sunt gălbui-hialine, în formă de lămâie, prezentând câte un mucron la fiecare capăt, având pori germinativi pe suprafaţă şi dimensiuni cuprinse între 12-34x9-15 µm. Raportul lungime/lăţime este cuprins între 1,33 şi 2,27 cu o medie de 1,9 sau aproximativ 2 (Foto 157).

Foto 157:Lanţuri de conidii de Monilinia fructigena

Iernarea ciupercii are loc sub formă de miceliu de rezistenţă localizat sub scoarţa ramurilor, sub formă de sporodochii pe fructele mumifiate şi sub formă de scleroţi în interiorul fructelor mumifiate.

După două ierni consecutive, în primăvara celui de-al treilea an scleroţii formaţi în interiorul fructelor mumifiate vor germina şi vor emite apotecii în formă de pâlnie, lung pedunculate cu diametrul de 3-5 mm, ce conţin asce cilindrice hialine de 120-180x9-12 µm cu câte 8 ascospori unicelulari, ovali şi hialini de 10-12x5-7 µm.

Ascosporii asigură infecţiile primare din trei în trei ani la nivelul frunzelor, florilor, lăstarilor şi mai târziu chiar a fructelor tinere de dimensiunea unei alune. Infecţii primare mai pot produce conidiile de pe sporodochii sau miceliul de rezistenţă.

178

2.5.46. -Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor la pomii fructiferi sâmburoşi - Monilinia laxa (Aderh etRuhl) Honney F.c. Monilia laxa (Ehrenb) Sacc. Boala se manifestă la pomii fructiferi sâmburoşi, fiind mai păgubitoare la prun, cireş, vişin, corcoduş, cais, piersic, porumbar şi migdal. Simptome. Poate fi observată pe ramuri frunze, flori şi fructe mai ales în primăverile reci şi ploioase când poate realiza pierderi însemnate. Ramurile cu frunze şi flori se brunifică, se vestejesc şi se usucă. Frunzele brunificate şi uscate rămân prinse pe lăstar sau pe ramură, iar vârful se îndoaie sub formă de cârlig. Această manifestare a bolii este cunoscută sub denumirea de „boala stindardului” sau „arsura moniliană”. Fructele tinere se zbârcesc, se brunifică şi cad, fenomen ce uneori poate fi confundat cu căderea fiziologică. Pe fructele mature poate să apară putregaiul brun când pulpa se brunifică, putrezeşte şi pe suprafaţă apar fructificaţiile ciupercii de forma sporodochiilor dispuse haotic de culoare gălbui-cenuşie şi care pe suprafaţa lor poartă fructificaţiile asexuate ale ciupercii formate din conidiofori şi lanţuri de conidii. Aceste fructe cad din pom fiind putrezite. Mumifierea fructelor se produce când după instalarea putregaiului brun vremea devine secetoasă şi călduroasă. Prezenţa sporodochiilor pe fructe duce mai ales la prun la perforarea epicarpului, sucul concentrat în zahăr se scurge la suprafaţa fructelor, ele se zbârcesc, se deshidratează, se usucă şi se lipesc mai multe între ele formând pachete sau ciochini şi rămân lipite de ramuri mai mulţi ani (Foto 158). În anul 1998 la Staţiunea pomicolă Caracal producţia de fructe la prun a fost complet distrusă de această boală. Foto158:Monilinia laxa atac pe fructe de prun; Fig. 56: lanţuri de conidii Patogenul este Monilinia laxa (Aderh. et Ruhl.) Honey, fam. Sclerotiniaceae, ord. Helotiales, subclasa Leotiomycetidae, cl. Leotiomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi, f.c. Monilia laxa (Ehrenb.) Sacc. Miceliul ciupercii este intercelular şi fructifică sporodochii de culoare gălbui-cenuşie pe suprafaţa cărora se formează conidiofori şi lanţuri de conidii limoniforme. Ele sunt gălbui hialine, prevăzute cu doi mucroni la capete, prezintă mai mulţi pori germinativi pe suprafaţă şi au 12-15x10 µm (Fig. 56). Raportul lungime lăţime este de 1,2-1,5, observându-se că sunt mai mici, dar şi mai bombate decât conidiile de la Monilinia fructigena. După circa doi ani pe fructele mumifiate apar apoteciile cu asce şi ascospori care reiau ciclul ciupercii în primăvară. Reluarea ciclului se poate

179

realiza şi prin conidiile de pe sporodochii sau prin miceliul de rezistenţă ce se localizează în fructele mumifiate sau sub scoarţa ramurilor. Uneori miceliul de rezistenţă poate pătrunde până la flori, trecând prin pedunculul acestora şi realizând mari pagube. Apariţia bolii este favorizată de înţepăturile insectelor (Cydia (sin. Laspeyresia) funebrana, Ragoletis cerasi) de prezenţa unor leziuni produse de grindină şi ciuperci fitopatogene (Coryneum, Fusicladium). 2.5.47. -Monilioza sau mumifierea fructelor tinere de gutui- Monilinia linhartiana (Prill. et Delacr.) Honney F. c. Monilia linhartiana Prill. et Delacr. Apariţia bolii este favorizată de primăverile reci şi umede. Simptome. Boala se manifestă pe frunze, flori, fructe şi ramuri tinere. Pe frunzele tinere, în zona nervurilor principale ţesutul se brunifică începând de la baza către vârf (Foto 159). Dacă sunt întrunite condiţii optime pentru evoluţia ciupercii pe suprafaţa ţesuturilor brunificate se dezvoltă o pâslă miceliană de culoare gălbui-cenuşie sau crem care este formată din conidioforii şi conidiile ciupercii.

Miceliul ajuns în interiorul ovarelor formează scleroţi sau stromă sclerotiformă, fapt ce determină blocarea creşterii fructelor, brunificarea, zbârcirea şi căderea lor.

Patogenul este Monilinia linhartiana (Prill. et Delacr.) Honney, fam. Sclerotiniaceae, ord. Helotiales, subclasa Leotiomycetidae, cl. Leotiomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi, f. c. Monilia linhartiana Prill. et Delacr.

Foto159: Monilinia linhartiana atac pe frunze şi fructe tinere de gutui Pe stromele subcuticulare rezultate din împletirea filamentelor miceliene ciuperca fructifică asexuat conidiofori şi conidii. Conidiile sunt unicelulare, gălbui-hialine au formă de lămâie şi sunt prinse în lanţuri simple sau ramificate, între conidii interpunându-se un disc de gelatină ce poartă denumirea de disjunctor. Dimensiunea conidiilor variază între 10-20x9-14 µm. Iernarea ciupercii se realizează fie ca miceliu de rezistenţă în sau sub scoarţa ramurilor, fie prin stromele scleroţiale formate în interiorul fructelor tinere.

180

După doi ani, scleroţii germinează, apar apoteciile cu asce şi ascospori, aceştia contaminând şi infectând frunzele în primăvară. La fructele mature de gutui se manifestă putregaiul brun produs de Monilinia fructigena a cărui patogeneză a fost deja descrisă. 2.5.48. - Monilinia fructicola

Importanţă • Organism de carantină înscris în Anexa I, secţiunea 1 din H.G. 563/2007. • Plante gazdă: pomii fructiferi: piersic, cais, prun, cireş şi într-un grad mai mic, măr şi păr • Monilinia fructicola supravietuieşte peste iarnă în fructele infectate şi uscate, în tesuturile infectate de pe lăstari, in cancerele de pe ramuri.

Simptome pe ramuri • Ramurile purtătoare de flori infectate sunt invadate de miceliul ciupercii, formându-se la suprafata lor leziuni concave de culoare brună. • In condiţii de umiditate, pe leziuni şi florile atacate, se formează fructificaţii conidiene de culoare gri (Foto 160, 161, 162).

Simptome pe flori • Florile se brunifică si se ofilesc apoi se usucă şi pot rămâne în pom (Foto 163).

Simptome pe fructe • Pe fructe apar mai întâi pete rotunde de culoare brună. • In condiţii de umiditate mare, petele se extind cu repeziciune, cuprind tot fructul şi pe ele apar pustule conidiene de culoare gri (Foto 164 şi 165). Aspecte ale atacului patogenului Monilinia fructicola • In condiţii de umiditate redusă, pustulele nu mai apar, iar fructul întreg se usucă şi se mumifiază. • Atentie! Monilinia fructicola poate fi deosebită de celelalte specii de monilioze (Monilinia fructigena şi Monilinia laxa), doar prin teste de laborator (medii de cultură, PCR) Principalele diferenţe între Monilinia fructicola, Monilinia fructigena şi Monilinia laxa: • Pustulele conidiene sunt gri la Monilinia fructicola şi Monilinia laxa şi bej la Monilinia fructigena, mai ales in momentul aparitiei; • Diametrul hifelor este mai mic la Monilinia fructicola şi Monilinia laxa şi mai mare la Monilinia fructigena; • Coloniile au marginea întreagă la Monilinia fructicola şi Monilinia fructigena şi lobată la Monilinia laxa.

Foto 160 Foto 161

181

Foto 162 Foto 163

Foto 164 Foto 165 Fam. Dermateaceae 2.5.49. - Pătarea neagră a frunzelor de trandafir - Diplocarpon rosae Wolf., F. c. Marssonia rosae (Lieb.) Died. Simptomele bolii. Pe faţa superioară a foliolelor apar bine evidenţiate pete circulare negricioase cu nuanţă violacee, cu marginile radiar brodate, de dimensiuni cuprinse de la 2-15 mm (Foto 166). Petele pot să conflueze, acoperind mari suprafeţe din foliole care se îngălbenesc şi cad prematur (în luna iulie).

Foto 166: Pătarea neagră a frunzelor de trandafir Fig. 57 Conidii de Diplocarpon rosae

Patogenul este Diplocarpon rosae Wolf., fam Dermateaceae, ord. Helotiales, cl. Ascomycetes, subclasa Discomycetidae, Phylum Ascomycota, Regnul Fungi, F. c. Marssonia rosae (Lieb.) Died.

182

Miceliul ciupercii este colorat în brun şi formează sub cuticulă strome negricioase în care se diferenţiază lagăre de conidiofori cu macro- şi microconidii (Fig 57). Macroconidiile se prind pe conidiofori scurţi sunt bicelulare şi au dimensiuni cuprinse între 18-20x5-6 µm. Microconidiile au numai 2-3 µm. Pe foliolele căzute la baza trandafirului ciuperca fructifică sexuat apotecii cu asce şi ascospori bicelulari de 20-25x5-6 µm.

Ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistenţă cât şi prin apoteciile cu asce şi ascospori din folilolele căzute pe sol. 2.5.50.-Putrezirea cărbunoasă a tulpinilor de floarea-soarelui-Sclerotium bataticola Taub. Această boală este una dintre cele mai recente, fiind semnalată în America şi Argentina în perioada 1964-1967. În Europa este semnalată în Iugoslavia (M. Acimovic). În zona SCDA Şimnic Craiova a boala a fost semnalată şi monitorizată de Paraschivu în perioada 1984-1990. Simptome. Atacul se localizează pe rădăcină, colet, tulpină, în măduv, dezorganizând ţesuturile. Boala se observă sporadic în lanuri unde apar plante ce se vestejesc parţial sau total şi prezintă zone albicioase la baza tulpinii şi pe rădăcini. Tulpinile afectate sunt înconjurate puternic de patogen, putrezesc, coaja lor se rupe sub presiune; uneori simptomele nu sunt aparente până în faza de înflorire; ţesuturile dezorganizate, în special măduva tulpinii, se transformă într-o masă spongioasă, conţinând din abundenţă o substanţă gomoasă (Foto 167).

Fig. 58: Ciclul evolutiv al ciupercii

Foto167: Sclerotium bataticola-atac pe plantă de floarea-soarelui (original) Pe toate ţesuturile atacate şi în măduva tulpinii, patogenul se dezvoltă abundent şi formează numeroşi microscleroţi bruni până la negri.

183

Atacul determină maturarea prematură a plantelor, urmată de scăderea recoltei şi a calităţii seminţelor, mai ales prin reducerea conţinutului de ulei. Uneori ciuperca dă naştere la picnidii sferice, cu picnospori mici, ovali, mucronaţi la extemităţi; la noi în ţară nu a fost încă descrisă forma picnidiană. Patogenul este ciuperca Macrophomina phaseoli (Maubl.) Ashby cu forma scleroţială Sclerotium bataticola Taub., fam. Incertae sedis, subclasa Incertae sedis, cl. Ascomycetes, încr. Ascomycota, Regnul Fungi. Ciuperca având un echipament enzimatic foarte bogat este cunoscută ca polifagă pe o mulţime de plante cultivate şi spontane (100 specii). Patogenul este considerat un parazit de debilitare şi după instalarea sa, amplifică şi urgentează fenomenul de uscare prematură. Pe organele atacate ciuperca al cărui aparat vegetativ este un tal filamentos, formează picnidii izolate, negre, sferice din care sunt eliminaţi picnospori mici, ovali, ce prezintă mucroni la ambele capete. Pe toate zonele afectate, dar şi în profunzimea măduvei tulpinii, ciuperca formează o multitudine de microscleroţi ce iernează pe resturile vegetale. Transmitere-răspândire. Transmiterea patogenului de la un an la altul se face numai prin microscleroţi, care în anul următor pot da naştere la micelii de infecţie pe plantele din cultura următoare (Fig. 58). Dintre plantele parazitate de acest patogen, în afară de floarea-soarelui, mai sunt: soia, porumbul, fasolea şi numeroase specii de buruieni. Factorii favorizanţi ai bolii sunt: umiditatea redusă a solului, desimea mare a plantelor în cultură, cu implicaţii în competiţia pentru apă, cantitatea ridicată de azot din sol, prezenţa buruienilor în lanuri; toţi aceşti factori sunt nefavorabili pentru plantele de floarea-soarelui şi determină ofilirea şi uscarea, precum şi creşterea sensibilităţii lor la boală (Zazzerini şi colab., 1985). Prevenire şi combatere. Măsurile sunt asemănătoare cu cele recomandate pentru Sclerotinia sclerotiorum: carantină fitosanitară, rotaţie raţională, alegerea premergătoarelor neatacate de acest patogen şi evitarea celor susceptibile cum ar fi: porumbul, soia, fasolea, lucernă, ricin, grâu. M. Acimovic (1962) precizează că cea mai neindicată premergătoare pentru floarea-soarelui este lucerna, pe care acest patogen se înmulţeşte nestingherit. 2.5.51. Putregaiul uscat al tulpinilor şi ştiuleţilor de porumb Stenocarpella maydis (Berk.) B. Sutton (sin. Diplodia maydis (Berk.)Sacc., Diplodia zeae(Schw.)Lév.) Prima descriere a bolii a fost fcută în anul 1902 în S.U.A., unde realizează de altfel şi cele mai importante pierderi. Pentru micşorarea pierderilor cauzate de această boală s-a făcut un intens program de ameliorare a hibrizilor de porumb pentru includerea genelor de rezistenţă. Se mai întâlneşte în Australia, Africa, America de Sud, iar în Europa în ţări cum ar fi: Italia, Franţa, Germania, Ucraina, Rusia. Pentru România este considerată ca o boală de carantină. Simptome. Boala se manifestă cel mai evident pe plantele mature, mai ales la nivelul internodurilor tulpinii, care prezintă pete ce se colorează în verde-galben sau în brun, ţesuturile tulpinii în aceste zone devenind spongioase

184

(Foto 168). Măduva este decolorată şi se descompune, rămânând intacte doar vasele conducătoare. Întrucât este afectată circulaţia sevei, frunzele plantelor bolnave capătă o culoare verde-cenuşie asemănător afectării acestora de către temperaturile scăzute sau brumele timpurii. Sub greutatea părţii aeriene, în timpul rafalelor de vânt sau ploie, tulpinile se frâng datorită procesului de putrezire parazitară ce are loc la baza tulpinii. Pe teaca frunzelor pot să apară pete roşii-purpurii până la brun-închis, care pot cuprinde nodurile sau porţiunile bazale ale internodurilor. La nivelul ştiuleilor infectaţi se observă în funcţie de momentul realizării infecţiei simptome diferenţiate. Astfel, când infecţia se produce mai devreme are loc lipirea strânsă a pănuşilor de ştiulete şi dezvoltarea unei pâsle miceliene de culoare albă, formată din miceliul ciupercii care pătrunde până în rahis. Ştiuleţii rămân mici şi devin bruni-cenuşii. Când infecţia se produce mai târziu, simptomele constau în apariţia unei pâsle miceliene albicioasă care de asemenea pătrunde în rahis. Boabele au un aspect uscat, devin sfărâmicioase şi se constată distrugerea embrionului. Foto 168 : Diplodia maydis Fig. 59: Picnidie cu picnospori Pe şi în tulpină-picnidii cu picnospori Detaliu Patogenul este ciuperca Stenocarpella maydis (Berk.) B. Sutton (sin. Diplodia maydis (Berk.) Sacc., Diplodia zeae (Schw.) Lév.), familie, ordin, clasă Incetae sedis, phylum Ascomycota Regnul Fungi

Miceliul ciupercii este un tal filamentos ramificat, albicios sau cenuşiu-bruniu ce se dezvoltă intercelular în interiorul rahisului şi fructifică asexuat picnidii globuloase sau turtite de culoare brună până la neagră, prevăzute cu un rostru la capătul căruia se află osteolul. Dimensiunea picnidiilor este de 150-300 µm, iar în interiorul lor se formează două tipuri de picnospori ce se prind pe conidiofori simpli ascuţiţi: picnospori oval-alungiţi (cei mai numeroşi), de regulă bicelulari, drepţi sau uşor curbaţi, măslinii până la bruni, de 16-31x5-6 µm şi picnospori filiformi, hialini de dimensiuni cuprinde între 25-35x1-2 µm (Fig. 59). Transmitere-răspândire. Ciuperca se răspândeşte de la un an la altul fie prin intermediul miceliului de rezistenţă, fie prin intermediul picnosporilor

185

care îşi pot păstra viabilitatea un interval de timp de circa 2-3 ani. Infecţiile primare au loc prin germinarea picnosporilor, emiterea filamentului de infecţie şi pătrunderea acestuia fie în rădăcinile coronare, fie prin stomatele frunzelor bazale. Frevenţă mai mare a patogenului se înregistrează când plantele sunt sensibilizate datorită aplicării îngrăşămintelor cu azot în exces, datorită porţilor de intrare produse de larvele dăunătorului Ostrinia nubilalis sau de leziunile mecanice cauzate de presiunile dinamice ale vântului sau de grindină. Se recomandă menţinerea controlului strict al porumbului şi a măsurilor de carantină externă pentru împiedicarea pătrunderii în ţară a acestui patogen extrem de periculos. Reţinem că în unitatea de învăţare 3 au fost prezentate principalele boli produse de ciupercile din genurile Venturia sau Endostigme, Polystigma, Coccomyces, Botryotinia, Botrytis, Sclerotinia, Monilinia Diplocarpon, Sclerotium, Stenocarpella Principalele specii cuprinse descrise şi bolile produse necesare a fi reţinute au fost: -Venturia inaequalis (sin. Endostigme inaqualis), f.c. Fusicladium dendriticum cauzează Pătarea cafenie a frunzelor, fructelor şi rapănul ramurilor de măr; -Venturia pirina (sin. Endostigme pirina), f.c. Fusicladium pirinum cauzează Pătarea cafenie a frunzelor, fructelor şi rapănul ramurilor de păr; -Putregaiurile produse de specii ale genurilor Penicillium şi Aspergillus; -Polystigma rubrum, f.c. Polystigmina rubra cauzează Pătarea roşie a frunzelor de prun; -Coccomyces hiemalis cauzează Antracnoza frunzelor de cireş şi vişin; -Fabraea maculata, F.c. Entomosporium maculatum cauzează Pătarea brună a frunzelor de gutui (entomosporioza); -Botryotinia fuckeliana, F.c. Botrytis fuckeliana cauzează Putregaiul cenuşiu al strugurilor; -Botrytis cinerea cauzează Putregaiul cenuşiu al tulpinilor şi calatidiilor de floarea-soarelui -Sclerotinia sclerotiorum cauzează Putregaiul alb al florii soarelui; -Monilinia fructigena F.c. Monilia fructigena cauzează Monilioza sau putregaiul brun, putregaiul negru şi mumifierea fructelor la pomii fructiferi seminţoşi -Monilinia laxa, F.c. Monilia laxa cauzează Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor la pomii fructiferi sâmburoşi; -Monilinia linhartiana, F. c. Monilia linhartiana cauzează Monilioza sau mumifierea fructelor tinere de gutui; -Diplocarpon rosae, F. c. Marssonia rosae cauzează Pătarea neagră a frunzelor de trandafir -Sclerotium bataticola cauzează Putrezirea cărbunoasă a tulpinilor de floarea-soarelui;

186

-Stenocarpella maydis (sin. Diplodia maydis, Diplodia zeae) cauzează Putregaiul uscat al tulpinilor şi ştiuleţilor de porumb. Simptomele principale pe care le realizează aceste ciuperci în procesul de patogeneză sunt: pătările de diverse culori ale frunzelor (pătarea cafenie, pătarea roşie, pătarea neagră), alteori pătări ale fructelor şi chiar ramurilor, putregaiuri de diverse forme, culori şi cu consistenţe diferite (putregaiurile produse de speciile Penicillium şi Aspergillus, putregaiul cenuşiu şi putregaiul alb, moniliozele, putrezirea cărbunoasă şi putregaiul uscat). La fiecare dintre bolile prezentate vom reţine descrierea simptomelor principale, vom reţine natura cauzală precum şi caracteristicile importante de recunoaşter a formei de fructificare asexuată cât şi sexuată.

Observaţie: Natura cauzală pentru fiecare boală în parte trebuie corect diagnosticată prin examen microscopic sau chiar prin creştere pe mediu sau la cameră umedă. Unele specii de ciuperci se pot identifica după anamorfa ciupercii sau forma conidiană (forma, arhitectura, dispunerea, culoarea, dimensiunile, prezenţa sau absenţa septelor la conidiofori şi conidii, la picnidiile cu picnospori, la acervuli) sau după telemorfa ciupercii sau după forma specifică a fructificaţiilor sexuate (asce cu ascospori, ascofructe-peritecii cu asce şi ascospori şi apotecii).

187

TEST DE EVALUARE Care sunt formele de rezistenţă ale ciupercilor Ascomicete ?

REZOLVARE Formele de rezistenţă ale ciupecilor Ascomicete sunt: ascele cu ascospori formate fie libere la suprafaţa ţesutului atacat fie în ascofructe complet închise de formă sferică aşa cum sunt cleistoteciile sau cleistocarpii, fie formate în peritecii (ascofructe prevăzute cu un orificiu denumit osteol) fie formate în ascofructe în form de pâlnie denumite apotecii. Alte forme de rezistenţă ale ciupercilor ascomicete mai pot fi miceliul de rezistenţă, stroma, sclerotul şi cordoanele rizomorfe.

TEST DE EVALUARE

Care sunt principalele caractere ale ciupercilor Ascomicete?


1.Care sunt principalele genuri de ciuperci din Familia Erysiphaceae? a) Oidium leucoconium, Ooidium monilioides, Oidium farinosum;

b) Genuri poliasce: Blumeria, Erysiphe, Uncinula, Phyllactinia, Leveillula, Sawadea; c) Oidium fragariae, Oidium abelmoschi, Oidium tuckeri; d) Taphrina deformans, Taphrina pruni, Taphrina insititiae; e) Genuri monoasce: Sphaerotheca şi Podosphaera; Rezolvare: e şi b De rezolvat 1.Care sunt principalele specii de ciuperci din Familia Erysiphaceae? a) Sphaerotheca pannosa var rosae, Sphaerotheca pannosa var. Persicae, Sphaerotheca fuliginea; b) Podosphaera leucotricha, Podosphaera oxycanthae,

188

Podosphaera tridactyla; c) Blumeria graminis, Erysiphe betae, Erysiphe umbeliferarum; d) Uncinula necator, Phyllactinia corylea, Leveillula taurica; e) Microsphaera grossulariae, Sawadea bicornis. Rezolvare Clasificaţi ciupercile Ascomicete în funcţie de criteriile care le

consideraţi cele mai semnificative. Care sunt genurile şi speciile de ciuperci cele mai importante din Phylum Ascomycota? Care sunt caracterele generale ale ciupercilor cuprinse în familia Erysiphaceae? Care sunt principalele genuri şi specii din familia Erysiphaceae? Ce tipuri de boli cauzează plantelor de cultură ciupercile Erysiphaceae? Care sunt principalele specii de ciuperci din familia Erysiphaceae şi ce boli produc? Ce ciuperci din ordinul Taphrinales cunoaşteţi, ce boli produc şi care sunt pagubele aproximative produse?

189

TEST DE EVALUARE Care sunt ciupercile care produc septoriozele plantelor de cultură? Enumeraţi-le, denumiţi corect boala produsă şi descrieţi principalele simptome.

Exerciţii Exemplu rezolvat 1. Care este patogenul care produce Pătarea cenuşie a frunzelor de porumb sau helminthosporioza sau arsura frunzelor sau sfâşierea frunzelor de porumb; a) Bipolaris maydis;

b) Helminthosporium teres; c) Setosphaeria turcica; d) Bipolaris turcica; e) Pyrenophora teres; Rezolvare: c) şi d)

De rezolvat 1. Care este natura cauzală a bolii denumită Pătarea brună a glumelor

şi spicelor de grâu a) Glomerella cingulata; b) Monilinia laxa; c) Phaeosphaeria nodorum; d) Stagonospora (Septoria) nodorum; e) Monilinia fructicola. Rezolvare:

190

TEST DE EVALUARE Care sunt formele de rezistenţă ale ciupercilor Ascomicete prezentate în

unitatea de învăţare 3? REZOLVARE

Formele de rezistenţă ale ciupecilor Ascomicete prezentate în unitatea de învăţare 3 sunt: periteciile cu asce şi ascospori (ascofructe prevăzute cu un orificiu denumit osteol şi care la rândul lui este protejat de un smoc de ţepi bruni) fie apoteciile (ascofructe în formă de pâlnie care au pereţii căptuşiţi cu asce cu ascospori. Alte forme de rezistenţă ale ciupercilor ascomicete mai pot fi miceliul de rezistenţă, stroma, sclerotul şi cordoanele rizomorfe.

TEST DE EVALUARE Care sunt ciupercile care produc pătări ale frunzelor, fructelor şi rapănul ramurilor la măr şi păr? Enumeraţi-le, denumiţi corect boala produsă şi descrieţi principalele simptome.

Exerciţii Exemplu rezolvat 1. Care este patogenul care produce putregaiul cenuşiu al tulpinilor şi calatidiilor de floarea-soarelui?

a) Bipolaris maydis; b) Helminthosporium teres; c) Botrytis cinerea; d) Glomerella cingulata; e) Pyrenophora teres; Rezolvare: c) De rezolvat 1. Care sunt ciupercile care produc moniliozele pomilor fructiferi? a) Glomerella cingulata; b) Monilinia laxa; c) Monilinia fructigena; d) Monilinia linhartiana; e) Monilinia fructicola. Rezolvare:

191

Întrebări Care sunt ciupercile care produc septorioze plantelor de cultură. Prezentaţi speciile reprezentative ale genului Septoria. Care sunt ciupercile care produc antracnoze plantelor de cultură? Ce alte boli reprezentative aţi mai reţinut şi care este natura lor cauzală? Care este patogenul care produce monilioza pomilor fructiferi seminţoşi? Dar monilioza pomilor fructiferi sâmburoşi cine o produce? Cum le diferenţiaţi şi cât de importante pot fi? Pot fi confundate cu alte efecte ale factorilor naturali de mediu? Ce alte ciuperci ascomicotine cunoaşteţi şi ce boli produc? Care sunt pagubele cauzate şi care este impactul asupra mediului înconjurător ? Care sunt restricţiile care apar la efectuarea tratamentelor? Cum se manifestă fuzariozele, care sunt patogenii cauzatori şi ce toxine produc? Seminţele infectate cu speciile Fusarium sunt recomandate în hrana animalelor? Care sunt speciile reprezentative din genul Penicillium? Care sunt speciile reprezentative din genul Aspergillus? Care este tipul fructificaţiilor asexuate specifice genurilor Penicillium şi Aspergillus?

Câte monilioze cunoaşteţi, care sunt patogenii cauzatori, ce simptomatologie realizează şi care este pierderea de recoltă posibilă. Care este patogenul care produce sfâşierea frunzelor de orz? Pentru combaterea făinărilor se recomandă produse sistemice, organice şi pe bază de sulf. Pentru protecţia mediului înconjurător şi acumularea în cantităţi cât mai mici a rezidiilor toxice ce produs aţi recomanda? Cum se recunoaşte pătarea roşie a frunzelor de prun? Care este patogenul cauzator? Faceţi descrierea lui microscopică. Descrieţi pătarea brună a frunzelor de gutui, antracnoza frunzelor de cireş, antracnoza nucului, precizaţi care sunt patogenii cauzatori şi realizaţi descrierea lor microscopică. Descrieţi putregaiul alb şi putregaiul cenuşiu la floarea-soarelui. Care sunt patogenii cauzatori?

192

Tema nr. 5 2.6. Caracterele generale ale ciupercilor din

Phylum Basidiomycota Unităţi de învăţare : 1. Caracterele generale ale ciupercilor din clasa Ustilaginomycetes. Genuri şi specii reprezentative şi boli produse

2. Caracterele generale ale ciupercilor din clasa

Urediniomycetes. Genuri şi specii reprezentative şi boli produse

Obiectivele temei : -Prezentarea caracterelor generale ale ciupercilor micromicete cuprinse în Phylum Basidiomycota, clasificarea acestor ciuperci -Cunoaşterea tăciunilor zburători (Ustilago tritici, Ustilago nuda, Ustilago avenae) a tăciunelui îmbrăcat al orzului (Ustilago hordei), a tăciunelui comun al porumbului (Ustilago zeae sau Ustilago maydis), a tăciunelui inflorescenţelor de porumb (Sorosporium holci-sorghi) -Cunoaşterea speciilor de ciuperci care produc mălurile grâului: mălura comună (Tilletia caries, T. foetida, T. intermedia, T. triticoides) şi mălura pitică (Tilletia controversa sau T. nanifica). -Cunoaşterea speciilor de ciuperci care produc ruginile plantelor -Înţelegerea tipurilor de simptome pe care patogenii cazatori ai ruginilor plantelor le produc în timpul patogenezei şi a modului de realizare a infecţiilor; -Înţelegerea cunoşterii tipurilor de simptome externe un rol hotărâtor în identificarea şi diagnosticarea bolilor produse de ciupercile uredinale; -Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de rugini plantelor afectate.

Timpul alocat temei : 5 ore

Bibliografie selectivă recomandată :

Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie pentru studenţii anului II Agricultură ID Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate, prevenire şi combatere, EUC 2010, ISBN 973-8043-87-5; Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală, Editura SITECH, Craiova, ISBN 973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5; Paraschivu, A. M.-2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a naturii lor cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1; Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în taxonomia ciupercilor Editura Universităţi „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi-ISBN (10) 973-703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-144-0;

193

Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec-2006-Atlas de Fitopatologie trilingv, ISBN 973-27-1311-9,

Editura Academiei Române; Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;

Rezumatul temei

Ciupercile din încrengătura Basidiomycota sunt cele mai evoluate, fiind

caracterizate prin prezenţa bazidiei (organ omolog ascei, întâlnită la ciupercile din încr. Ascomycota). Pe bazidie se formează spori externi-bazidiospori- care, de regulă, sunt diferenţiaţi din punct de vedere sexual. Aparatul vegetativ se prezintă sub forma unui tal filamentos, simplu sau ramificat, sau sub forma unui tal masiv. Talul filamentos se prezintă sub forma unui miceliu primar, care apare în urma germinării bazidiosporilor şi care îşi păstrează caracterul de sex imprimat de aceştia. Acest miceliu primar este format din celule cu câte un singur nucleu haploidal şi este, în general, de scurtă durată şi saprofit (excepţie fac ciupercile din ordinul Uredinales). Miceliul secundar este alcătuit din celule binucleate şi apare după efectuarea procesului de plasmogamie. Acest miceliu, în dicariofază, este de lungă durată şi parazit. Miceliul secundar ce ia parte la alcătuirea carpoforilor, şi care formează diferite ţesuturi pseudoparenchimatice specializate pentru îndeplinirea anumitor funcţiuni, poartă numele de miceliu terţiar; obişnuit, el se încheie prin formarea basidiilor unde are loc definitivarea procesului de sexualitate prin kariogamie. Înmulţirea asexuată. Are loc prin conidii (picnospori) care se formează în picnidii (la ord. Uredinales) sau prin celule de înmugurire ce poartă diferite denumiri. Înmulţirea sexuată. Este o somatogamie. De multe ori miceliul secundar prezintă nişte formaţiuni - cârlige caracteristice, care fac legătura între două celule învecinate ale aceluiaşi filament.

Basidiile au o formă alungită şi pot fi continui (holobasidii) sau pot fi septate (fragmobazidii), în care caz porţiunea bazală se numeşte hipobazidie, iar porţiunea superioară epibazidie

Ord. Ustilaginales. Ciupercile parazite cuprinse în acest ordin produc la plante boli cunoscute sub numele de tăciuni şi măluri. Spre deosebire de uredinale, parazite obligate, unele ustilaginale mai păstrează un scurt stadiu saprofit, putând fi cultivate pe medii artificiale de pământ. Aparatul vegetativ este un tal filamentos saprofit şi de scurtă durată în haplofază şi parazit şi de lungă durată în dicariofază. Miceliul primar haploidal este reprezentat prin bazidiospori, care sunt diferenţiaţi sexual (sporedii). Miceliul secundar se încheie cu formarea clamidosporilor sau a teliosporilor, care sunt bazidii sclerificate. Ciupercile din acest ordin au fost grupate în familiile Ustilaginaceae şi Tilletiaceae. Din familia Ustilaginaceae fac parte ciupercile care produc tăciuni şi sunt grupate în genurile: Ustilago (Foto 150), Sphacelotheca şi Sorosporium (Foto 151). Din familia Tilletiaceae fac parte ciuperci care produc măluri şi

194

tăciuni de frunze şi sunt grupate în genurile: Tilletia (Foto 152), Entyloma şi Urocystis.

Ordinul Uredinales. Aceste ciuperci produc boli la plante cunoscute sub numele de rugini. Aparatul vegetativ este endoparazit intercelular, atât în haplofază cât şi în dicariofază. Atât în celulele miceliului, cât şi în spori se găsesc pigmenţi ce dau lagărelor o culoare caracteristică de rugină. Cele 450 specii parazite la noi, pe circa 1200 plante-gazdă, au fost descrise de Tr. Săvulescu în lucrarea Monografia uredinalelor (1953). Miceliul primar haploidal provine din germinarea bazidiosporilor diferenţiaţi sexual. Pe acest miceliu ciupercile formează picnidii cu picnospori, care vor păstra acelaşi caracter de sex pe care-l are miceliul primar care i-a generat. Din germinaţia picnosporilor vor rezulta micelii primare haploidale, parazite, de acelaşi sex ca şi picnosporii din care provin. Înmulţirea sexuată începe cu procesul de plasmogamie, care se realizează când două celule, doi picnospori sau o celulă şi un picnospor diferenţiate ca sex copulează rezultând miceliul, parazit în dicariofază şi de lungă durată. Pe miceliul secundar, în fructificaţii numite ecidii, ciupercile Uredinales formează ecidiospori. Ecidiile se prezintă sub forma unor lagăre (Caeoma), sau sunt de forma unor cupe (Aecidium) sau mameloane (Roestelia). În ecidii, sporii sunt dispuşi în şiruri paralele. Mai târziu, pe miceliul secundar se formează spori unicelulari şi binucleaţi denumiţi uredospori sau spori de vârf care au rol foarte important în propagare. Miceliul secundar îşi încheie vegetaţia cu formarea basidiilor sclerificate care poartă numele de teliospori, sub forma cărora ciupercile, de obicei, iernează. În primăvară, în urma procesului de meioză (reducere cromatică), pe fiecare celulă a teliosporului se formează epibasidii septate în celule, care pe sterigme poartă bazidiospori diferenţiaţi din punct de vedere sexual. Unele ciuperci uredinale monofage parazitează o singură specie de plantă-gazdă (ciuperci autoice), iar altele polifage, două sau mai multe specii de plantă-gazdă: pe o specie formează picnospori şi ecidiospori, iar pe a doua, uredospori şi teleutospori (ciuperci heteroice). Ciupercile cu toate tipurile de spori se numesc macrociclice, iar celelalte, microciclice. Împărţirea în familii a ord. Uredinales, după Tr. Săvulescu (1953), se face ţinând seama de prezenţa sau absenţa pedunculilor teliosporilor sau teleutosporilor. Genurile care aparţin familiei Pucciniaceae sunt caracterizate prin numărul de celule ce le au teliosporii: Uromyces Link.-încadrează specii cu teliospori unicelulari, autoice, parazite pe plante din familia Leguminoseae şi specii heteroice, care formează stadiul ecidian pe plante din familia Euphorbiaceae şi pustulele cu uredospori şi teliospori pe plante din familia Caryophyllaceae; Puccinia Pers. (Foto153), cuprinde specii autoice şi heteroice cu teliospori bicelulari. Sunt specii de foarte mare interes teoretic şi practic aici fiind încadrate speciile care produc rugini la cereale şi la alte plante; Triphragmium Link. Teliosporii sunt tricelulari; Phragmidium Link. Teliosporii (Foto154), sunt alcătuiţi din trei sau mai multe celule aşezate longitudinal. Fiecare celulă are 2-3 pori germinativi

195

dispuşi lateral. Episporul este verucos; pedicelul este lung, de obicei hialin gălbui şi prezintă o umflătură la bază.

2.6. Caracterele generale ale ciupercilor din Phylum Basidiomycota

Ciupercile din această încrengătură sunt cele mai evoluate, fiind caracterizate prin prezenţa bazidiei (organ omolog ascei, întâlnită la ciupercile din încr. Ascomycota). Pe bazidie se formează spori externi-bazidiospori- care, de regulă, sunt diferenţiaţi din punct de vedere sexual. Aparatul vegetativ se prezintă sub forma unui tal filamentos, simplu sau ramificat, sau sub forma unui tal masiv. Talul filamentos se prezintă sub forma unui miceliu primar, care apare în urma germinării bazidiosporilor şi care îşi păstrează caracterul de sex imprimat de aceştia. Acest miceliu primar este format din celule cu câte un singur nucleu haploidal şi este, în general, de scurtă durată şi saprofit (excepţie fac ciupercile din ordinul Uredinales). Miceliul secundar este alcătuit din celule binucleate şi apare după efectuarea procesului de plasmogamie. Acest miceliu, în dicariofază, este de lungă durată şi parazit. Miceliul secundar ce ia parte la alcătuirea carpoforilor, şi care formează diferite ţesuturi pseudoparenchimatice specializate pentru îndeplinirea anumitor funcţiuni, poartă numele de miceliu terţiar; obişnuit, el se încheie prin formarea basidiilor unde are loc definitivarea procesului de sexualitate prin kariogamie. Înmulţirea asexuată. Are loc prin conidii (picnospori) care se formează în picnidii (la ord. Uredinales) sau prin celule de înmugurire ce poartă diferite denumiri. Înmulţirea sexuată. Este o somatogamie. De multe ori miceliul secundar prezintă nişte formaţiuni - cârlige caracteristice, care fac legătura între două celule învecinate ale aceluiaşi filament. Basidiile au o formă alungită şi pot fi continui (holobasidii) sau pot fi septate (fragmobazidii), în care caz porţiunea bazală se numeşte hipobazidie, iar porţiunea superioară epibazidie (Fig.79).

196

Fig. 60: Ciclul biologic al ciupercilor din Phylum Basidiomycota

În bazidie se definitivează procesul de sexualitate prin kariogamie şi tot în ea are loc reducerea cromatică, acest organ fiind, ca şi asca, o celulă zeugit şi gonotocont. Bazidiile alcătuiesc un strat fertil numit himeniu, care apare liber sau în fructificaţii speciale ce se numesc basidiofructe. La unele ciuperci bazidiile se sclerifică şi joacă rol de organe de rezistenţă. Aceste sclerobazidii poartă numele de clamidospori (ord. Ustilaginales) sau teleutospori (ord. Uredinales). Clasificarea ciupercilor Bazidiomicete (cele mai importante d.p.d.v. agricol) este prezentată în tabelul 6.

Tabelul 6 Clasificarea generală a ciupercilor din Phylum Basidiomycota Clasa Ordinul Familia Genul

Ustilaginomycetes

Ustilaginales Ustilaginaceae Ustilago, Sphacelotheca

Tilletiaceae Tilletia, Urocystis, Entyloma

Urediniomycetes Uredinales Pucciniaceae Puccinia, Uromyces,

Cumminsiella, Gimnosporangim,

Tranzschelia, Phragmidium

Melampsoraceae

Melampsora, Melampsorella,

Cronartium

197

Phylum Basidiomycota. Bazidiomicetele se caracterizează printr-o reproducere sexuată începând cu formarea celulelor mamă (bazidiile) ce produc celule externe (bazidiosporii). Bazidiile sunt fragmentate sau nefragmentate. Basidia se formează pornind de la sporii de rezistenţă (probazidii) corespunzând teliosporilor Ustilaginalelor sau Uredinalelor.

Identificarea Hymenomycetelor este fondată pe anatomia fructificării: formă, poziţie şi dezvoltare. Unele dintre ele (Aphyllophorales) dezvoltă o suprafaţă himenială cu creştere indefinită, altele (Agaricales) prezintă un himeniu cu creştere limitată, definită chiar de la începutul dezvoltării. Numeroase Autobasidiomycetes atacă rădăcinile şi baza tulpinii plantelor erbacee (Rhizoctonia, Sclerotium) sau a plantelor lemnoase (Armillaria, Fomes). Alături de speciile din Hymenomycetes care au o aptitudine parazitară marcantă, altele nu atacă decât lemnul mort şi arborii bolnavi, care sunt penetraţi adesea de răni-clasa Gasteromycetes.

2.6.1. Caracterele generale ale ciupercilor din clasa

Ustilaginomycetes. Genuri şi specii reprezentative şi boli produse

Cel mai important ordin ale clasei Ustilaginomycetes este Ordinul Ustilaginales. Ord. Ustilaginales. Ciupercile parazite cuprinse în acest ordin produc la plante boli cunoscute sub numele de tăciuni şi măluri. Spre deosebire de uredinale, parazite obligate, unele ustilaginale mai păstrează un scurt stadiu saprofit, putând fi cultivate pe medii artificiale de pământ. Aparatul vegetativ este un tal filamentos saprofit şi de scurtă durată în haplofază şi parazit şi de lungă durată în dicariofază. Miceliul primar haploidal este reprezentat prin bazidiospori, care sunt diferenţiaţi sexual (sporedii). Miceliul secundar se încheie cu formarea clamidosporilor sau a teliosporilor, care sunt bazidii sclerificate. Ciupercile din acest ordin au fost grupate în familiile Ustilaginaceae şi Tilletiaceae. Din familia Ustilaginaceae fac parte ciupercile care produc tăciuni şi sunt grupate în genurile: Ustilago (Foto 169), Sphacelotheca şi Sorosporium (Foto 170). Din familia Tilletiaceae fac parte ciuperci care produc măluri şi tăciuni de frunze şi sunt grupate în genurile: Tilletia (Foto 171), Entyloma şi Urocystis.

Foto 169: Ustilago maydis (teliospori sau clamidospori)

Aspect microscopic

198

Foto 170: Sorosporium holci-sorghi (glomerul de teliospori)

Aspect microscopic

Foto 171: Tilletia caries şi Tilletia foetida (teliospori)

Aspect microscopic

2.6.1.1. – Tăciunele zburător al grâului - Ustilago tritici (Pers.) Jens

Simptome. Principalul simptom al bolii este reprezentat de distrugerea tuturor componentelor spicului cu excepţia rahisului şi înlocuirea lor cu o masă prăfoasă brun-negricioasă de teliospori, masă învelită la început într-o membrană fină, subţire, alb-argintie şi uşor friabilă (Foto 172).Contaminarea şi infecţia sunt florale.

Foto 172: Ustilago tritici Foto 173: Ustilago tritici Atac pe plantă de grâu Teliospori-aspect microscopic

199

Patogenul este Ustilago tritici (Pers.) Jens., fam Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cl. Ustilaginomycetes, Phylum Basidiomycota.

Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular şi formează teliospori de circa 4-9 µm cu episporul brun prevăzut cu 50-60 de echinulaţii pe partea convexă (superioară) şi aproximativ acelaşi număr de echinulaţii pe partea concavă. Echinulaţiile sunt mai dese sau mai rare şi se regăsesc pe toată suprafaţa teliosporilor. Ei au o formă de pălărie de ciupercă în miniatură oval alungită, cu o scobitură pe partea inferioară cu care se prind de hifa miceliană (Foto 173).

2.6.1.2. - Tăciunele zburător al orzului - Ustilago nuda (Jensen) Rostrup

Simptome. Plantele infectate ies mai repede din burduf, având distruse toate componentele spicului cu excepţia rahisului şi sunt înlocuite cu o masă prăfoasă brun-negricioasă de teliospori, masă învelită la început într-o membrană fină, subţire, alb-argintie şi uşor friabilă (Foto 174).

Foto 174: Ustilago nuda Foto 175: Ustilago nuda-teliospori- Atac pe plante de orz Aspect microscopic

Patogenul este Ustilago nuda (Jensen.) Rostrup, fam Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cl. Ustilaginomycetes, Phylum Basidiomycota, Regnul Fungi.

Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular şi formează teliospori de circa 4-9 µm cu episporul brun-măsliniu prevăzut cu 50-60 de echinulaţii pe partea convexă (superioară) şi aproximativ acelaşi număr de echinulaţii pe partea concavă. Echinulaţiile pot fi mai dese sau mai rare. Teliosporii au formă de pălărie de ciupercă în miniatură, oval alungită sau de paraşută, cu o scobitură pe partea inferioară cu care se prinde de hifa miceliană (Foto 175).

2.6.1.3. - Tăciunele zburător al ovăzului -

Ustilago avenae (Pers.) Rostr.

Paniculele bolnave sunt erecte, cu ramificaţiile puţin răsfrânte şi cu spiculeţele distruse, transformate într-o masă prăfoasă de teliospori de culoare brună-negricioasă. Glumele, în funcţie de virulenţa atacului, pot fi distruse total sau parţial (Foto 176).

200

Foto176: Plantă de ovăz atacată Foto 177: Teliospori sau clamidospori de Ustilago avenae de Ustilago avenae-aspect microscopic

Patogenul este Ustilago avenae (Pers.) Rostr., fam. Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cl. Ustilaginomycetes, Phylum Basidiomycota, Regnul Fungi.

Teliosporii ciupercii sunt sferici sau elipsoidali, au membrana echinulată, culoare brună şi au dimensiuni de 5-9 µm. Forma este asemănătoare cu pălăria unei ciuperci în miniatură, cu a unei paraşute rotunde sau cu a unui fruct de zmeură în miniatură mai aplatizat (Foto 177). Teliosporii acestei ciuperci sunt foarte asemănători cu cei descrişi la speciile Ustilago tritici sau Ustilago nuda.

2.6.1.4. - Tăciunele îmbrăcat al orzului - Ustilago hordei (Pers.) Lagerh

Simptome. Plantele afectate de boală au o înălţime ceva mai redusă comparativ cu plantele sănătoase, înspică mai devreme, dar spicele sunt erecte, mici, parţial ieşite din teaca ultimei frunze. Simptomul important însă se observă la nivelul boabelor al căror conţinut este distrus şi înlocuit cu o masă brun-neagriciosă, tare, compactă (aglutinată) de teliospori acoperită de un înveliş fin argintiu, lucios. Deoarece forma spicului se păstrează doar în linii mari, aristele se observă că devin albicioase şi se strâng într-un smoc la vârful spicului (Foto 178). Patogenul este Ustilago hordei (Pers.) Lagerh, fam. Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cl. Ustilaginomycetes, Phylum Basidiomycota, Regnul Fungi.

Foto178: Ustilago hordei Foto179: Ustilago hordei Plantă de orz atacată Teliosporii ciupercii-aspect microscopic

201

Teliosporii ciupercii sunt de forma pălăriei unei ciuperci în miniatură,

cu o zonă convexă puternic bombată cu membrana netedă şi de culoare brună, iar la parte inferioară prezintă marginea rotunjită şi o zonă concavă ca o depresiune, locul de prindere al teliosporului de hifa miceliană (Foto 179).

2.6.1.5. – Tăciunele comun al porumbului - Ustilago maydis (DC) Corda

Simptome. Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei, respectiv pe tulpini, ştiuleţi (Foto180), panicule şi chiar pe frunze sau la inserţia acestora (Foto 181). Prezenţa bolii se recunoaşte pe tulpini prin apariţia mai ales la nivelul nodurilor a unor gale sau pungi de dimensiuni variabile de la câţiva centimetri până la 20 de cm şi care la început sunt învelite într-o membrană de culoare albă.

Foto 180: Ustilago maydis atac Foto 181: Ustilago maydis atac pe ştiulete la inserţia frunzelor

Patogenul este Ustilago maydis (DC) Corda [sin. U. zeae (Beckm.)

Ung.], fam. Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cl. Ustilaginomycetes, Phylum Basidiomycota, Regnul Fungi.

Foto 182: Teliospori de Ustilago maydis

Infecţiile sunt realizate de teliosporii ciupercii care sunt sferici, de

culoare brună, cu membrana prevăzută cu o reţea fină de creste aproape hialine de formă mai mult sau mai puţin hexagonală şi cu numeroase echinulaţii 100-140 situate în interiorul reţelei de creste.

202

La partea inferioară există o zonă depresionară prevăzută şi ea cu echinulaţii, zona de prindere pe hifa miceliană. Dimensiunile sunt de la 7-11,5 µm (Foto 182).

2.6.1.6. - Tăciunele prăfos al inflorescenţelor

de porumb sau tăciunele ştiuleţilor şi paniculelor - Sorosporium holci-sorghi f. zeae (Pass.) Săvul.

Simptome. Boala se manifestă în fenofaza apariţiei inflorescenţelor,

afectând atât paniculele cât şi ştiuleţii. În unele cazuri pot fi afectaţi mugurii axilari şi foarte rar frunzele. Inflorescenţele sunt distruse parţial sau total şi transformate într-o masă prăfoasă brun-negricioasă de teliospori (Fig. 61). Când umiditatea este ridicată paniculele se deformează, în sensul că bracteele florilor atacate au formă de frunze sau de pănuşi şi sunt dispuse pe ramificaţiile paniculului sub forma unor ştiuleţi în miniatură, dar care în interiorul lor diferenţiază masa prăfoasă de teliospori.

<-Atac pe panicul Atac pe ştiulete ->

<-Teliosporii ciupercii

Fig. 61: Sorosporium holci- sorghi atac pe ştiulete şi panicul de porumb

Patogenul este Sorosporium holci sorghi f. zeae (Pass.) Săvul., fam.

Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cl. Ustilaginomycetes, Phylum Basidiomycota, Regnul Fungi.

Teliosporii ciupercii au o formă poliedrică, membrana bun-roşietică puternic echinulată şi prezintă pe suprafaţă mai multe zone concave sau alveolare. Zonele alveolare joacă rol de ventuză şi împreună cu echinulaţiile permit prinderea a 100-300 teliospori sau clamidospori într-un glomerul. Dimensiunile teliosporilor sunt cuprinse între 9-12x8-10 µm (Foto 175).

Primăvara, teliosporii germinează dând naştere la epibazidii tetracelulare pe care se formează iniţial patru bazidiospori hialini, ovoizi care pot înmuguri formând blastospori.

203

Foto 183: Teliospori de Sorosporium holci sorghi în glomerul

2.6.1.7. - Mălura comună a grâului - Tilletia sp.

În fenofaza de coacere în lapte ceară se observă culoarea cenu]iu-vineţie

a boabelor, faptul că ele sunt mai lungi şi mai bombate, cu şănţuleţul ventral mai puţin evident decât la boabele sănătoase, iar conţinutul este transformat într-o masă prăfoasă neagră de teliospori, care datorită sintezei de trimetilamină emană un puternic miros de peşte alterat. Chiar şi spicele au o formă diferită în sensul că toate spiculeţele sunt fertile şi mai ales toate florile dintr-un spiculeţ leagă (Foto 184). Rezultă că în fiecare spiculeţ vor fi trei boabe, ceea ce face ca spicele să fie mai răsfirate, cu glumele şi paleile mai îndepărtate, boabele mai evidente şi cu ariste fragile (Fig 63).

În aparatul de treier al combinei boabele mălurate sunt sfărâmate, iar teliosporii sunt împrăştiaţi în masa de seminţe realizând contaminarea seminală (Fig 62).

Fig.63: Spiculeţ cu trei boabe fructificate,

mălurate

Fig.62: Ciclul evolutiv la Tilletia caries: 1) spic mălurat, 2) bob mălurat cu membrana ruptă; 3) ajungerea teliosporilor pe smocul de perişori; 4) infecţie germinală; 5) teliospori germinaţi cu bazidiospori în H.

204

Foto 184: plantă de grâu atacată Foto 185:Teliospori de de Tilletia caries Tilletia caries şi Tilletia foetida

Patogenii sunt reprezentaţi de următoarele specii de ciuperci- Tilletia

caries (DC) Tul. (sin. Tilletia tritici Foto 184, 185 şi fig. 64), Tilletia triticoides Săvul., Tilletia intermedia Gassner, Tilletia foetida (Bauer) Liro (sin. Tilletia foetens) (Foto 185 şi Fig. 64), fam. Tilletiaceae, ord. Ustilaginales, cl. Ustilaginomycetes, Phylum Basidiomycota, Regnul Fungi . Fig. 64: Aspecte microscopice ale

teliosporilor 1) Teliospori de Tilletia foetida 2) Teliospori de Tilletia triticoides

3) Teliospori de Tilletia intermedia 4) Teliospori de Tilletia caries 5) Teliospori de Tilletia controversa

205

Fig. 65: Modul de germinare al teliosporilor pe epibasidie -a) bazidiospori formaţi pe epibazidie sau pe promiceliu în forma literei H -b, c) filamente miceliene şi sporedii -d) miceliu perlat

Pentru a realiza infecţii teliosporii au nevoie de întuneric, temperaturi de

16-18 oC şi umiditate moderată.

2.6.1.8. - Mălura pitică a grâului - Tilletia controversa Kühn (sin. Tilletia nanifica) Este o boală de carantină fitosanitară. Simptome. Boala se manifestă prin două simptome importante şi

anume: piticirea accentuată a plantelor bolnave a căror înălţime ajunge doar la 25-30 cm şi înlocuirea conţinutului bobului cu o masă prăfoasă neagră de teliospori.

Forma boabelor, care este aproape ovală cu şănţuleţul ventral foarte estompat, aproape lipsă, cu spicele foarte răsfirate datorită formei ovale a boabelor, cu un număr redus de spiculeţe în spic şi cu o capacitate ridicată de înfrăţire, 16-20 de fraţi (Foto 178).

Foto 186: Tilletia controversa (sin. T. nanifica) atac pe plante de grâu

206

Patogenul este Tilletia controversa Kühn (sin. Tilletia nanifica), fam. Tilletiaceae, ord. Ustilaginales, cl. Ustilaginomycetes, Phylum Basidiomycota, Regnul Fungi.

Teliosporii sau clamidosporii ciupercii au formă sferică, dimensiuni de 20-25 µm, episporul reticulat cu o reţea de creste sub forma ochiurilor hexagonale sau pentagonale în număr de 35-65, înălţimea crestelor fiind de 1,5-2,5 µm şi acoperiţi cu un strat gelatinos de 1,5-4 µm grosime. Infecţia este germinală şi necesită 5-7 oC, lumină şi umiditate moderată (Fig.64).

TILLETIA INDICA .

Tilletia indica - organism de carantină prevăzut în Anexa nr. I, Partea A, Secţiunea I din Hotărârea Guvernului 563/2007, necunoscut că apare în nici o parte a Comunităţii Europene şi relevant pentru întreaga Comunitate.

Eradicarea devine practic imposibilă din cauza sporilor care pot rămâne mult timp viabili în sol. Pierderile provocate de acest organism dăunător pot avea un impact economic serios asupra culturilor speciilor menţionate.

Obiective: -stabilirea prezenţei sau absenţei organismului de carantină Tilletia indica prin monitorizarea producţiei interne de seminţe şi boabe din genurile Triticum, Secale şi X Triticosecale; -prevenirea introducerii în România a organismului Tilletia indica prin monitorizarea importului de seminţe şi boabe din genurile Triticum, Secale şi X Triticosecale;

Plante vizate -seminţe şi boabe din genurile: Triticum, Secale şi X Triticosecale originare din România; -seminţe din genurile: Triticum, Secale şi X Triticosecale originare din Afganistan, India, Iran, Irak, Mexic, Nepal, Pakistan, Africa de Sud si SUA, unde Tilletia indica Mitra este cunoscută că apare; -boabe din genurile: Triticum, Secale şi X Triticosecale originare din Afganistan, India, Iran, Irak, Mexic, Nepal, Pakistan, Africa de Sud si SUA, unde Tilletia indica Mitra este cunoscută că apare;

Simptome Pe plante, simptomele se manifestă în funcţie de climat, fiind mai

vizibile când înflorirea are loc în condiţiile unui climat blând şi umed. Patogenul provoacă reducerea dimensiunilor spicelor şi a numărului de spiculeţe. Plantele infectate pot manifesta nanism. Tilletia indica arareori, infectează mai mult de câteva spiculeţe dintr-un spic şi, atunci seminţele infectate nu sunt umflate. Sporii ciupercii conţin o masă de spori maron sau negri şi au un miros caracteristic de peşte în descompunere, la fel ca şi cei de Tilletia tritici, Tilletia foetida şi Tilletia controversa. Boabele sunt parţial distruse. Atacul începe de la nivelul hilului, se întinde de-a lungul suturii, lăsând endospermul intact, dar acoperit de învelişul total sau parţial deschis al seminţei.

207

In cazul unui atac slab, printr-o atentă examinare la binocular, se poate vedea doar un singur punct negru, mic sub embrion de o parte a suturii. In cazul unui atac sever: -ţesuturile de-a lungul suturii şi endospermul învecinat, sunt înlocuite de spori; -glumele se separă, boabele infectate fiind uşor de observat. Glumele şi boabele pot să cadă pe pământ. Vor fi efectuate observaţii - în perioada de vegetaţie de la formarea boabelor până la coacere şi la recoltare in cazul producţiei interne; - pe tot parcursul anului in cazul importului.

A) In cazul observării simptomelor în perioada de vegetaţie se prelevează spice cu simptome alcătuind o probă pe parcelă.

B) In cazul monitorizarii productiei interne si importului de seminte si boabe din genurile Triticum, Secale si X Triticosecale, pentru un lot de 25 tone se va preleva o proba de 1 kg.

Prelevarea probelor pentru verificare se face astfel:

- din saci (sau alte containere de capacitate similară, uniforme ca mărime):

Nr.saci Nr.probe primare > 5 saci min.5

6-30 5 31-400 10 <401 80

- din oricare altfel de containere

Cantit. (kg) Nr.probe primare/ Cantit. >500 min.5 probe primare

501-3000 1 proba primara / 300 kg (min.5 probe primare)

3001-20000 1 proba primara / 500 kg (min.10 probe primare)

< 20001 1 proba primara / 700 kg (min.40 probe primare)

Probele primare:

-sunt probele prelevate dintr-un loc ales în mod aleatoriu din sac,/container etc. cu ajutorul sondelor; -trebuie să conţină suficient material pentru a constitui proba de laborator; -prin combinare şi amestecare constituie proba compusă, din care se ridică proba de laborator de 1 Kg.

208

Reţinem că în familia Ustilaginomycetes este cuprins Ordinul Ustilaginales. Ciupercile parazite cuprinse în acest ordin produc la plante boli cunoscute sub numele de tăciuni şi măluri şi care pot produce pierderi mari de producţie culturilor agricole şi numai. Sunt cuprinse aici speciile care produc tăciuni zburători, tăciuni îmbrăcaţi, tăciunele comun al porumbului, tăciunele inflorescenţelor de porumb, tăciunii frunzelor, mălurile grâului, orzului, secării. Spre deosebire de uredinale, parazite obligate, unele ustilaginale mai păstrează un scurt stadiu saprofit, putând fi cultivate pe medii artificiale de pământ. Aparatul vegetativ este un tal filamentos saprofit şi de scurtă durată în haplofază şi parazit şi de lungă durată în dicariofază. Miceliul primar haploidal este reprezentat prin bazidiospori, care sunt diferenţiaţi sexual (sporedii). Miceliul secundar se încheie cu formarea clamidosporilor sau a teliosporilor, care sunt bazidii sclerificate. Ciupercile din acest ordin au fost grupate în familiile Ustilaginaceae şi Tilletiaceae. Din familia Ustilaginaceae fac parte ciupercile care produc tăciuni şi sunt grupate în genurile: Ustilago, Sphacelotheca şi Sorosporium. Din familia Tilletiaceae fac parte ciuperci care produc măluri şi tăciuni de frunze şi sunt grupate în genurile: Tilletia, Entyloma şi Urocystis. În genurile Ustilago, Sorosporium şi Tilletia sunt cuprinse umătoarele specii mai reprezentative:

Ustilago tritici-tăciunele zburător al grâului Ustilago nuda- tăciunele zburător al orzului Ustilago avenae- tăciunele zburător al ovăzului Ustilago hordei-tăciunele îmbrăcat al orzului Ustilago laevis sau U. Köleri-tăciunele îmbrăcat al ovăzului Ustilago zeae sau U. Maydis -tăciunele comun al porumbului Sorosporium holci-sorghi-tăciunele prăfos al inflorescenţelor de

porumb Tilletia caries, T. foetida, T. triticoides şi T. intermedia-mălura comună

a grâului Tilletia controversa sau T. nanifica- mălura pitică a grâului.

Amintim aici şi Tilletia indica patogen de carantină fitosanitară neidentificat pe teritoriul României, dar foarte important atât pentru românia cât şi pentru Uniunea Europeană.

Pierderile cauzate de aceste boli sunt foarte variabile şi ele depind de condiţiile anului, de sursa de infecţie, de contaminare, tipul de infecţie şi încărcătura infecţioasă pe plantă, de rezistenţa cultivarului, de tehnologia aplicată etc.

Observaţie: Natura cauzală pentru fiecare boală în parte trebuie corect

diagnosticată prin examen microscopic. Speciile de ciuperci se pot identifica după simptome, dar cel mai adesea după examenul microscopic al teliosporilor observându-se forma, arhitectura, dispunerea, culoarea, dimensiunile, prezenţa sau absenţa echinulaţiilor, a crestelor, a formei şi dimensiunii ochiurilor pentru cele care produc tăciuni şi măluri.

209

2.6.2. Caracterele generale ale ciupercilor din clasa Urediniomycetes. Genuri şi specii reprezentative şi boli produse Cel mai important ordin ale clasei Urediniomycetes este Ordinul

Uredinales. Ordinul Uredinales. Aceste ciuperci produc boli la plante cunoscute

sub numele de rugini. Aparatul vegetativ este endoparazit intercelular, atât în haplofază cât şi în dicariofază. Atât în celulele miceliului, cât şi în spori se găsesc pigmenţi ce dau lagărelor o culoare caracteristică de rugină. Cele 450 specii parazite la noi, pe circa 1200 plante-gazdă, au fost descrise de Tr. Săvulescu în lucrarea Monografia uredinalelor (1953). Miceliul primar haploidal provine din germinarea bazidiosporilor diferenţiaţi sexual. Pe acest miceliu ciupercile formează picnidii cu picnospori, care vor păstra acelaşi caracter de sex pe care-l are miceliul primar care i-a generat. Din germinaţia picnosporilor vor rezulta micelii primare haploidale, parazite, de acelaşi sex ca şi picnosporii din care provin. Înmulţirea sexuată începe cu procesul de plasmogamie, care se realizează când două celule, doi picnospori sau o celulă şi un picnospor diferenţiate ca sex copulează rezultând miceliul, parazit în dicariofază şi de lungă durată. Pe miceliul secundar, în fructificaţii numite ecidii, ciupercile Uredinales formează ecidiospori. Ecidiile se prezintă sub forma unor lagăre (Caeoma), sau sunt de forma unor cupe (Aecidium) sau mameloane (Roestelia). În ecidii, sporii sunt dispuşi în şiruri paralele. Mai târziu, pe miceliul secundar se formează spori unicelulari şi binucleaţi denumiţi uredospori sau spori de vârf care au rol foarte important în propagare. Miceliul secundar îşi încheie vegetaţia cu formarea basidiilor sclerificate care poartă numele de teliospori, sub forma cărora ciupercile, de obicei, iernează. În primăvară, în urma procesului de meioză (reducere cromatică), pe fiecare celulă a teliosporului se formează epibasidii septate în celule, care pe sterigme poartă bazidiospori diferenţiaţi din punct de vedere sexual. Unele ciuperci uredinale monofage parazitează o singură specie de plantă-gazdă (ciuperci autoice), iar altele polifage, două sau mai multe specii de plantă-gazdă: pe o specie formează picnospori şi ecidiospori, iar pe a doua, uredospori şi teleutospori (ciuperci heteroice). Ciupercile cu toate tipurile de spori se numesc macrociclice, iar celelalte, microciclice. Împărţirea în familii a ord. Uredinales, după Tr. Săvulescu (1953), se face ţinând seama de prezenţa sau absenţa pedunculilor teliosporilor sau teleutosporilor. Genurile care aparţin familiei Pucciniaceae sunt caracterizate prin numărul de celule ce le au teliosporii: Uromyces Link.-încadrează specii cu teliospori unicelulari, autoice, parazite pe plante din familia Leguminoseae şi specii heteroice, care formează stadiul ecidian pe plante din familia Euphorbiaceae şi pustulele cu uredospori şi teliospori pe plante din familia Caryophyllaceae; Puccinia Pers. (Foto187), cuprinde specii autoice şi heteroice cu teliospori bicelulari. Sunt specii de foarte mare interes teoretic şi practic aici fiind încadrate speciile care produc rugini la cereale şi la alte plante; Triphragmium Link. Teliosporii sunt tricelulari;

210

Phragmidium Link. Teliosporii (Foto188), sunt alcătuiţi din cinci-şapte sau mai multe celule aşezate longitudinal. Fiecare celulă are 2-3 pori germinativi dispuşi lateral. Episporul este verucos; pedicelul este lung, de obicei hialin gălbui şi prezintă o umflătură la bază.

Foto 187: Puccinia sp. teliospori sau teleutospori

Foto 188: Phragmidium sp. (teliospori sau teleutospori grupaţi în pustulă)

Aspect microscopic

Ordinul Uredinales Fam. Pucciniaceae

2.6.2.1. - Rugina fasolei -Uromyces appendiculatus (Pers.) Link

Simptome. Specia este macrociclică şi autoică. Stadiul cel mai uşor observabil al bolii este stadiul de pustule cu uredospori sau stadiul de uredopustule, care apare aproximativ în lunile iunie sau iulie şi când pe suprafaţa superioară a frunzelor se constată apariţia unor pete de decolorare şi cu nuanţă de îngălbenire în dreptul cărora pe dosul frunzelor apar pustulele de

211

culoare brun-roşcată de uredospori (Foto 189 şi Fig. 66)). Mai târziu, aproximativ în cursul lunii august, pe suprafaţa superioară a frunzelor se observă apariţia unor pete clorotice, aureolate, iar pe dosul frunzelor printre pustulele de culoare brun-roşcată de uredospori, apar pustulele pulverulente, de culoare neagră de teliospori. Prezenţa celor două tipuri de pustule pulverulente, a miceliului parazit intercelular, ruperea cuticulei şi modificarea metabolismului în plantă duce la apariţia fenomenului de uscare parţială sau totală a frunzelor şi şiştăvirea boabelor şi scăderea producţiei.

Foto 189: Uromyces appendiculatus Simptome de manifestare, uredospori şi teliospori Fig. 66: Rugina fasolei

Patogenul este Uromyces appendiculatus (Pers.) Link., fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, Phyllum. Basidiomycota, Regnul Fungi .

Ciuperca este o specie macrociclică şi autoică, adică întreg ciclul cu cele cinci categorii de spori se desfăşoară pe plantele de fasole.Picnidiile sunt sferice sau globuloase, cufundate în ţesuturile frunzelor pe partea superioară, au 100-140 µm şi cu parafize în jurul porului de evacuare a picnosporilor. Ecidiile au formă de urnă larg deschisă cu peridia cupulată şi cu ecidiospori poliedrici, elipsoidali sau alungiţi.Uredosporii sunt unicelulari, bruni, echinulaţi, ovali şi prezintă în zona centrală priviţi din lateral o cocavitate foarte evidentă la microscopul electonic. La partea inferioară se prinde filamentul micelian care la maturitate se răsuceşte şi prin strangulare, se deshidratează şi apoi se rupe punând în libertate uredosporul care are rolul de a răspândi ciuperca în timpul perioadei de vegetaţie. Dimensiunile sunt de 18-22x18-20 µm (Foto 190).

Foto 190: Uredospor de Uromyces appendiculatus

212

Teliosporii sunt tot unicelulari, bruni, ovali, cu o papilă rotunjită hemisferică la partea superioară şi cu un pedicel scurt, gălbui hialin, care prin răsucire, deshidratare şi strangulare permite desprinderea teliosporului din pustulă în momentul ruperii cuticulei (Foto 191). În zona centrală se observă două depresiuni aproape reniforme şi care în microscopul obişnuit dau impresia că membrana ar fi mai îngroşată pe margini, dar adevărul este că forma teliosporului este specifică. Dimensiunile variază de la 24-32x20-26 µm.

Foto 191: Teliospor de Uromyces appendiculatus

2.6.2.2. - Rugina brună a grâului - Puccinia recondita (Rob. et Desm.)

Simptome. Poartă denumirea de rugina brună datorită stadiului cel mai dezvoltat realizat pe frunze şi anume apariţia pustulelor circulare sau ovale, mici (1-2x0,5-0,8 mm) de culoare brună ruginie (Foto 192), risipite neuniform pe ambele feţe ale frunzelor, mai frecvent pe faţa superioară, care în condiţii favorabile aproape că acoperă faţa superioară a frunzelor, mai rar pe teci, pe tulpini şi niciodată pe spice. Aceste pustule (uredosori), frecvente de la înfrăţire până la maturitatea spicului şi care apar atât toamna cât şi în lunile mai-iulie, prin ruperea epidermei devin prăfoase şi conţin uredospori, organele de propagare ale ruginii brune în timpul perioadei de vegetaţie, cât şi organe de rezistenţă.La unele cultivare de grâu, pe frunze, în loc de pustule, se observă pete necrotice datorită reacţiei de hipersensibilitate. Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, când plantele de grâu încep să se îngălbenească, pe faţa inferioară a frunzelor, pe teci şi pe tulpini apar pustule negre subepidermice de teliospori. Acestea devin prăfoase după maturarea teliosporilor când are loc şi ruperea cuticulei.

Fig.67: Uredospori Fig. 68: Teliospori Foto 192:Puccinia recondita pe grâu

213

Patogenul este Puccinia recondita Rob. et Desm. f. sp. tritici (sin. Puccinia triticina), fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, Phyllum. Basidiomycota, Regnul Fungi .

În general, ciuperca este cunoscută ca o specie heteroică şi macrociclică realizând stadiul picnidian şi ecidian pe specii de Isopyrum fumarioides sau pe Thalictrum, însă la noi în ţară specia se comportă ca microciclică şi autoică.

Uredosporii ciupercii sunt unicelulari, sferici, au episporul echinulat, culoarea este galben-portocalie, au dimensiuni cuprinse între 20-28x18-24 µm şi prezintă la partea inferioară un pedicel hialin care la maturarea uredosporilor se răsuceşte, întrerupând orice schimb de substanţe cu restul miceliului şi se desprinde din pustulă fiind luat de vânt (Fig. 67). Se asigură astfel răspândirea ciupercii în timpul perioadei de vegetaţie. Este de altfel stadiul cel mai dezvoltat al ciupercii, cel mai periculos şi de la culoarea ruginie a pustulelor vine şi denumirea bolii. O altă denumire a acestei boli este şi rugina frunzei sau rugina limbului, reieşind din această denumire care sunt organele cele mai afectate de această boală şi subînţelegându-se oarecum şi mărimea pierderior ce se pot înregistra (3-5% în medie, putând ajunge până la 20%) .

Teliosporii sunt bicelulari, celula apicală poate avea vârful drept sau oblic, trunchiat şi culoare brun-închisă, iar celula bazală este de culoare brun-deschisă şi mai îngustată la bază. La partea inferioară a teliosporului se prinde pedicelul hialin care la maturitatea teliosporilor se răsuceşte şi se rupe, iar prin ruperea cuticulei teliosporii sunt eliberaţi din pustulă, ei reprezentând forma de rezistenţă a ciupercii. Ei pot rezista în sol 2-3 ani. Au dimensiuni de 30-55x12-20 µm (Fig. 68).

2.6.2.3. - Rugina galbenă a grâului -

Puccinia striiformis West. (P. glumarum)

Simptome. În toamnă atacul este sporadic şi se manifestă prin apariţia la vârful frunzelor a unor uredopustule galbene. Primăvara în aprilie, mai şi începutul lunii iunie atacul se observă pe toate organele aeriene, limbul frunzelor, teci, tulpini, glume, rahis, ariste şi chiar pe cariopse. Pe aceste organe apar pustule mici de 0,5-1x0,3-0,5 mm, dreptunghiulare, galbene-portocalii, conţinând uredospori.

O caracteristică prin care se deosebeşte rugina galbenă de cea brună este dispoziţia uredopustulelor pe limbul foliar în şiruri paralele între nervuri şi însoţite de zone clorotice liniare (Foto 193).

Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie apar striuri scurte, de linii punctate negre, paralele constituite din lagăre de teliospori (pe aceleaşi organe ca şi uredopustulele, uneori după secerat pe mirişte), care străpung epiderma ţesuturilor, mărind suprafaţa de evaporare a apei, producând astfel uscarea rapidă a frunzelor şi şiştăvirea accentuată a cariopselor.

Patogenul estze. Puccinia striiformis West. (sin. P. glumarum), fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota, Regnul Fungi.

Ciuperca este o specie microciclică sau hemiformă şi autoică, lipsind faza ecidiană. Uredosporii sunt unicelulari, sferici sau aproape sferici, galben-portocalii, de 18-30x18-26 µm, cu episporul fin echinulat şi cu o depresiune în

214

zona centrală. La partea inferioară prezintă un pedicel hialin, răsucit şi uşor friabil cu ajutorul căruia se face legătura cu miceliul ciupercii.

a) b)

Foto 193: a) Pustule de uredospori b) Pustule de uredospori pe frun (detaliu ) şi boabe (privire ansamblu şi detaliu)

După ruperea pedicelului şi a cuticulei, uredosporii sunt puşi în libertate

şi sunt luaţi de vânt (Fig.69). Teliosporii sunt bicelulari, cu membrana netedă, bruni, de dimensiuni cuprinse între 30-70x12-24 µm şi prevăzuţi cu un peduncul scurt (Fig. 70).

Fig. 69: Stadiul de uredospori Fig. 70: Stadiul de teliospori Puccinia striiformis

Puccinia striiformis prezintă 5 forme specializate: f. sp. tritici-pe grâu, f. sp. hordei-pe orz, f. sp. secalis-pe secară, f. sp. agropyri-pe pir şi f. sp. elymi-ce este semnalată ca parazită pe Aynaldia villosa şi alte graminee din flora spontană, precum şi 13 rase fiziologice, dintre care cea mai răspândită este rasa 20 A, împărţite pe 3 grupuri corespunzătoare celor 3 epidemii ce au avut loc în perioada 1960-1989.

215

2.6.2.4. - Rugina neagră a grâului -

Puccinia graminis f. sp. tritici Pers. Simptome. Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei, dar îndeosebi pe tulpină (de unde şi denumirea de rugina paiului), apoi pe teci şi pe ambele feţe ale limbului foliar, pe rahis, glume, ariste şi chiar pe bob, prin apariţia unor pustule liniare de uredospori (de unde denumirea de rugina liniară) de culoare galben-portocalie de circa 2-3 mm lungime, putând ajunge chiar la 10-12 mm în cazul confluării pustulelor. Apariţia pustulelor de uredospori are loc începând cu faza de înspicare, iar într-o fază mai avansată, când grâul virează spre galben, încep să apară pustulele de culoare neagră de teliospori. Acestea apar cu precădere pe pai, se unesc mai multe cap la cap şi ajung la aceleaşi dimensiuni ca şi pustulele de uredospori. Stadiul pustulelor de teliospori este atât de dezvoltat încât uneori paiul aproape că are suprafaţa ocupată de numeroase linii negre întrerupte ce înconjoară paiul de jur împrejur, dând impresia de pai înnegrit în loc de pai galben. La toate pustulele se observă ruperea epidermei, dar mai ales la cele de teliospori care capătă un aspect prăfos negru strălucitor. Din cauza epidermei rupte marginile pustulelor nu sunt drepte, regulate (Foto 194).

Foto 194: Puccinia graminis pustule liniara de teliospori-ruperea epidermei

Întrucât instalarea bolii are loc de la etajul superior către baza plantei, datorită ruperii epidermei se intensifică transpiraţia şi respiraţia, se modifică substanţial metabolismul apei în plantă şi se reduce asimilaţia clorofiliană. Manifestarea bolii este şi mai gravă atunci când ea se suprapune peste seceta atmosferică ce se resimte în mulţi ani în zona noastră. Se obţin în felul acesta seminţe şiştave, iar producţia scade considerabil şi va avea o masă hectolitrică scăzută şi masa a o mie de boabe mică. De asemenea, va fi influenţată calitatea seminţelor pentru panificaţie, practic obţinându-se un grâu de proastă calitate şi cu producţie scăzută la unitatea de suprafaţă. Acestea sunt stadiile de pustule de uredospori şi pustule de teliospori. Dar specia este macrociclică şi heteroică şi realizează stadiul picnidian şi ecidian pe frunzele de Berberis vulgaris, B. canadensis, B. dactylophylla şi Mahonia aquifolium. Pe frunzele de Berberis vulgaris sau a celorlalte gazde intermediare, primăvara devreme apar pete galbene la început, apoi portocalii-roşietice, în dreptul cărora pe partea superioară a frunzelor se formează picnidii cu picnospori, iar pe dosul frunzelor, tot în dreptul petelor ecidii cu ecidiospori.

216

Patogenul este Puccinia graminis Pers., fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota, Regnul Fungi. Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular şi pe Berberis vulgaris (dracilă) formează picnidii de 100-140x80-110 µm şi parafize la osteol de 45-60x2,5-3 µm. Picnosporii sunt sferici, gălbui-hialini de 1,5-2 µm în diametru. Ecidiile se deschid pe partea inferioară a frunzelor, prezintă o peridie groasă cu marginile răsfrânte peste suprafaţa limbului, au 250-300 µm lăţime, o înălţime de 450-520 µm şi conţin ecidiospori unicelulari, elipsoidali, sferici sau poliedrici, netezi sau turtiţi de 20-25x20-22,5 µm. Uredosporii sunt ruginii, unicelulari, scurt pedunculaţi, eliptici, echinulaţi, galben portocalii, de 20-45x12-23 µm (Fig. 71). Teliosporii sunt bicelulari, lung pedunculaţi, măciucaţi, rotunjiţi sau ascuţiţi la vârf, cu membrana puternic îngroşată, bruni şi au dimensiuni cuprinse între 27-63x14-25 µm (Fig 72).

Fig. 71: Puccinia graminis f. sp. tritici uredospori; Fig. 72: Teliospori În lume, Puccinia graminis prezintă peste 300 de rase fiziologice, în România fiind identificate 12 rase dintre care cele mai importante sunt rasa 34, urmată de rasele 21 şi 14. Ciuperca Puccinia graminis are 6 forme specializate: 1-f. sp. secalis Erikss. et Henn., 2- f. sp. tritici Erikss. et Henn., 3-f. sp. avenae Erikss. et Henn., 4-f. sp. hordei Erikss. et Henn.,5-f. sp. airae Erikss. et Henn. (pe Deschampsia); 6-f. sp. agrostis Erikss. et Henn. Distrugerea gazdelor intermediare şi promovarea în cultură a cultivarelor rezistente pot contribui substanţial la reducerea pagubelor cauzate de această boală.

2.6.2.5. - Rugina coronată a ovăzului - Puccinia coronata var. avenae (Cda.) Fraser et Ledâ

Simptome. Boala se manifestă pe frunze în fenofaza de apariţie a paniculelor sau în faza de umplere a boabelor prin apariţia de pete mici, ovale sau circulare, răspândite neuniform, izolate sau confluente. În aceste pete, pe faţa superioară a frunzelor se deschid uredopustulele de culoare galben-portocalie care sunt iniţial subepidermice, apoi devin pulverulente (Foto 195). După recoltarea ovăzului uredosporii se dezvoltă din abundenţă pe samulastră. Mai târziu, în jurul uredopustulelor apar teliopustulele care se deschid tot pe

217

faţa superioară a limbului, dar sunt de culoare neagră sau negre-violacei, înconjurate de o zonă galbenă.

Fig. 73: Puccinia coronata Uredospori (st.) şi teliospori

(dr.) Foto195: Puccinia coronata Atac pe frunze de ovăzului

Patogenul este Puccinia coronata var. avenae (Cda) Fraser et Led., fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota, Regnul Fungi.

Ciuperca este o specie macrociclică şi heteroică ce îşi dezvoltă stadiul picnidian şi ecidian pe frunze, fructe, peţioluri şi lăstari tineri de Rhamnus catharctica, ce serveşte drept gazdă intermediară. Pe organele atacate, apar în primăvară (mai-iunie) pete gălbui sau roşietice, în dreptul cărora se deschid picnidiile pe faţa superioară a limbului frunzelor şi ecidiile pe faţa inferioară. Picnidiile sunt sferice, subepidermale şi conţin numeroşi picnospori. Ecidiile conţin ecidiospori sferici, verucoşi cu conţinut portocaliu. Ei asigură primele infecţii pe plantele de ovăz. Uredosporii sunt unicelulari, sferici sau ovali, de 18-30 x14-24 µm, gălbui şi echinulaţi. Teliosporii sunt bicelulari, alungiţi, pedunculaţi, de 34-56x13-20 µm, cu membrană brună-roşietică. Caracteristică pentru aceştia este prezenţa unor prelungiri conice la celula superioară, dispuse în formă de coroană (Fig. 73). Ciuperca prezintă forme specializate şi peste 300 de rase fiziologice.

2.6.2.6. - Rugina porumbului -

Puccinia sorghi Schwein., sin. Puccinia maydis Ber

Simptome. Patogenul atacă târziu, spre sfârşitul perioadei de vegetaţie a plantelor (august-septembrie), când pe frunze apar pete gălbui, între nervuri, vizibile pe ambele feţe ale limbului. În dreptul petelor, subepidermic, se formează lagăre de uredospori eliptice de 1 mm lungime, de culoare brună-deschis, risipite neuniform sau grupate, conţinând uredospori. Ceva mai târziu

218

apar lagărele cu teliospori, brune-negricioase care pot produce în frunză crăpături pline cu un praf negru (Fig. 74).

Ca urmare a unui atac puternic, frunzele se usucă şi se sfâşie. Uneori se pot forma teliopustule şi pe teci, mai rar pe tulpini.

Patogenul este Puccinia sorghi Schw., fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota, Regnul Fungi.

-Uredospori -Teliospori

Fig. 74: Puccinia sorghi mod de atac pe frunză de porumb

Ciuperca este heteroică şi macrociclică, dezvoltând stadiul picnidian şi

ecidian pe frunze de Oxalis sp. Până în prezent nu au fost găsite în natură, în condiţiile ţării noastre, aceste stadii ale ciupercii pe gazda intermediară, încât Puccinia sorghi se comportă ca o specie cu ciclul incomplet. Uredosporii sunt sferici, unicelulari, cu membrana de culoare brun-deschis, echinulaţi, de 23-30x22-25 µm. Teliosporii sunt bicelulari, alungiţi, bruni, cu celula superioară rotunjită sau puţin ascuţită, de 28-50 x15-24 µm (Fig. 74).

2.6.2.7. - Rugina florii-soarelui -Puccinia helianthi Schw.

Simptome. Boala apare primăvara, pe frunzele tinere sub forma unor pete mici, circulare galbene sau de decolorare. În interiorul ţesutului afectat pe partea superioară a frunzelor se formează picnidiile cu picnospori, iar pe dosul frunzelor se formează ecidiile cu ecidiospori. Acest stadiu de multe ori trece neobservat sau pagubele realizate sunt neînsemnate. Începând cu fenofaza înfloririi, în cursul verii şi spre toamnă pe frunzele mature apar pe partea superioară pete mici, puctiforme de decolorare sau de îngălbenire, în dreptul cărora pe dosul frunzelor se formează pustule pulverulente circulare sau alungite de culoare brun-ruginie de uredospori, iar mai târziu pustule pulverulente de culoare neagră de teleutospori sau teliospori (Fig 75).

219

---uredospori ---teliospori Fig. 75: Puccinia helianthi Foto 196: Teliospori grupaţi în pustule Atac pe frunză de floarea-soarelui şi teliospor singur- aspect microscopic uredospori şi teliospori detaliu Aceste pustule în unii ani cuprind frunzele în totalitate şi prin multitudinea modificărilor care au loc referitoare la modificarea metabolismului apei în plantă, modificarea respiraţiei şi evapotranspiraţiei ca urmare a ruperii cuticulei în dreptul pustulelor cât şi parazitismului obligat exercitat de ciupercă frunzele se usucă prematur, rămân prinse pe tulpină şi devin sfărâmicioase. Pustulele de uredospori şi respectiv cele de teliospori mai pot fi întâlnite pe tulpini, peţioluri, chiar şi pe bracteele calatidiilor. Plantele puternic atacate se maturează mai repede datorită apariţiei senescenţei premature a ţesuturilor şi dau producţii inferioare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Patogenul este ciuperca Puccinia helianthi Schw. Din familia Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota, Regnul Fungi. Ciuperca este macrociclică şi autoică, adică formează toate cele cinci categorii de spori pe plantele de floarea-soarelui. Aparatul vegetativ este reprezentat de un tal filamentos ramificat, gălbui sau hialin ce se dezvoltă intercelular, în parenchimul organelor atacate şi se hrăneşte prin haustorii ce pătrund în celule. După circa 8-11 zile cu preponderenţă pe partea superioară a frunzelor se formează picnidiile în grupuri sau izolate, de culoare galbenă-aurie în interiorul lor formându-se picnosporii. Din copularea picnosporilor iau naştere filamente întreţesute, pe care se formează ecidiile cu ecidiospori, rezultatul procesului de somatogamie. Ecidiile se formează pe dosul frunzelor după circa 17-25 de zile. În interiorul ecidiilor se formează ecidiosporii elipsoidali sau poligonali, de culoare galben-portocalie, catenulaţi şi binucleaţi. După maturarea ecidiosporilor, aceştia sunt eliberaţi din ecidie şi cu ajutorul vântului sunt transportaţi pe alte organe sau alte plante sănătoase unde în condiţii de umiditate dau naştere la un filament de infecţie, ce pătrunde prin stomate în ţesuturile mezofilului şi realizează infecţia, adică locul unde se va forma o pustulă pulverulentă de uredospori. La sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie, pe frunzele plantelor atacate se formează uredosorii pulverulenţi, de culoare brună. Uredosporii sunt sporii

220

de vară ei având rolul de a asigura răsândirea ciupercii în timpul perioadei de vegetaţie de la o plantă la alta, de la un lan la altul, uneori pe suprafeţe foarte mari. Ei sunt unicelulari, sferici sau ovoizi, cu membrana echinulată, pedicelaţi, au culoare brun-deschis, de dimensiuni cuprinse între 22-34x18-24 m şi doi pori de germinare pe suprafaţă. Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, printre uredosori, iau naştere teliosorii pulverulenţi de culoare cafenie-închis sau brun-negricioasă, grupaţi compact sau izolaţi de circa 1-2 mm lungime şi 0,8-1mm lăţime. Teliosporii sunt categoria de spori care ajută la recunoaşterea speciei, reprezintă forma de rezistenţă a ciupercii şi totodată faza diploidă din ciclul de viaţă. Ei reprezintă hipobasidia sclerificată. Teliosporii sunt de culoare brună până la brun-închis, au formă elipsoidală, ovoidă sau măciucată, rotunjiţi la capete, sunt bicelulari cu celulele aproape egale, sunt uşor strangulaţi la mijloc, pedicelaţi, celula apicală prezentând o papilă evidentă, uşor vizibilă în câmpul microscopic, gălbui hialină, iar celula inferioară este mai subţiată spre locul de prindere pe pedicel care este hialin şi fragil (Foto 196). Rezistenţa genetică la această boală este conferită de genele RR linkate cu cele de tip Pl1, Pl2, Pl3, Pl4. De asemenea combaterea biologică se poate realiza prin utilizarea hiperparazitului Eudarluca caricis (Fr.) O. Eriks, citat în Argentina (Kranz, 1973).

2.6.2.8. - Rugina frunzelor de prun -

Tranzschelia pruni- spinosae (Pers.) Diet

Boala se manifestă cel mai adesea pe prun, dar în anumiţi ani poate fi găsită şi pe frunzele de cais, piersic şi chiar migdal.

Simptome. Boala se manifestă pe frunzele de prun spre sfârşitul verii, începutul toamnei, când pe partea superioară a frunzelor se observă pete de îngălbenire de 1-2 mm în dreptul cărora pe dosul frunzelor se formează pustule prăfoase de uredospori de culoare brună şi pustule de teliospori de culoare brun-închisă dispuse neregulat (Fig. 76). Prezenţa unui mare număr de pustule pe dosul frunzelor duce la îngălbenirea, brunificarea, uscarea şi desfrunzirea prematură a pomilor fapt ce afectează cantitatea de fructe, calitatea, rezistenţa la iernare şi producţia anului următor. Patogenul este Tranzschelia pruni spinosae (Pers.) Diet, fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota, Regnul Fungi. Ciuperca amintită mai sus este macrociclică şi heteroică, realizând stadiul de picnidii cu picnospori şi ecidii cu ecidiospori pe gazdele intermediare speciile genului Anemone (A. ranunculoides, A. coronaria).

221

Foto197: Tranzschelia pruni-spinosae-

teliospori- aspect microscopic-detaliu

Fig. 76:Tranzschelia pruni-spinosae- atac pe frunze de prun-uredospori şi teliospori

După maturarea ecidiosporilor, aceştia sunt transportaţi de vânt pe frunzele de prun unde realizează infecţii şi după o perioadă de 50-70 de zile de incubaţie apar pustulele de culoare brună de uredospori. Uredosporii sunt unicelulari, ovali sau piriformi, au episporul echinulat, prezintă o zonă concavă centrală, iar la bază se prinde un pedicel uşor friabil şi răsucit care face legătura cu miceliul ciupercii. Dimensiunile sunt de 18-42x10-20 µm. Ei au rolul de a răspândi ciuperca în timpul perioadei de vegetaţie de la un pom la altul şi de la o specie la alta (Fig 76). Prunus spinosa poate constitui o sursă extrem de importantă în răspândirea acestei ciuperci mai ales în plantaţiile de prun, dar nu numai. Rezistenţa în timp a uredosporilor poate fi de la 50 de zile la un an. Teliosporii apar în pustule prăfoase, au membrana puternic echinulată, au două celule mai mult sau mai puţin rotunjite, cu o depresiune pe suprafaţă. La bază prezintă un pedicel surt, hialin şi uşor friabil (Foto 197). De altfel, prinderea celulelor între ele este foarte slabă celulele desprinzându-se cu uşurinţă una de alta putând constitui fiecare individual sursă de infecţie.

2.6.2.9. - Rugina trandafirului - Phragmidium disciflorum (Tode) J. F. James

Simptome. Boala apare primăvara pe frunze, ramurile tinere, pe stipuşoare, peţioluri, pedunculi florali şi muguri sub forma picnidiilor cu picnospori şi ecidiilor cu ecidiospori de tip Caeoma. Ecidiile au o culoare portocalie. După stadiul picnidian şi ecidian, aproximativ spre sfârşitul lunii mai, pe faţa superioară a frnzelor apar pete galbene, colţuroase, izolate în dreptul cărora pe dosul frunzelor apar pustulele prăfoase de culoare portocalie de uredospori. Din cauza patogenezei realizată de ciupercă încă din acest stadiu multe frunze se îngălbenesc, se usucă şi cad. Începând cu luna iunie şi până

222

către toamnă, pe dosul frunzelor apar pustule prăfoase bine reliefate de culoare neagră strălucitoare de teliospori (Foto 198).

Foto 198: Pustule de uredospori şi de teleutosori pe dosul frunzelor de trandafir

Patogenul este Phragmidium disciflorum (Tode) J. F. James, fam.

Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota, Regnul Fungi. Ciuperca este macrociclică şi autoică.

Picnidiile sunt epifile, plane, gălbui, lipsite de parafize la osteol (porul de deschidere), iar ecidiile sunt de tip Caeoma, de culoare portocalie, conţin ecidiospori sferici, elipsoidali, catenulaţi, cu episporul incolor, fin verucos de dimensiuni cuprinse între 20-28x18-21 µm. Ecidiile sunt înconjurate de parafize, erecte şi măciucate.

Uredosorii sunt hipofili şi sunt înconjuraţi de parafize curbate spre interior şi măciucate.

Uredosporii sunt sferici, ovali sau elipsoidali şi echinulaţi, au 20-28x16-21 µm.

Teliosorii sunt şi ei tot hipofili, iar în interiorul lor se formează teliosporii ce prezintă 6-8 celule, cu membrana brun-întunecată şi neregulat verucoasă, cu pedicelul gălbui-hialin, uneori mai lung decât sporul şi îngroşat la bază; sporul se termină cu o papilă mai lungă sau mai scurtă şi gălbui-hialină (Foto 199 şi 200).

Dimensiunile teliosporilor sunt cuprinse între 65-110x25-40 µm. Ciuperca iernează ca miceliu în ramurile tinere şi invadează mugurii primăvara.

Foto 199, 200: Phragmidium disciflorum teliospori detaliu.

223

2.6.2.10. - Rugina zmeurului şi murului - Phragmidium rubi-idaei (Pers.) Winter

Boala este prezentă atât pe zmeurul şi murul sălbatic cât şi pe cel din plantaţii. Simptome. Primăvara, pe partea superioară a frunzelor de zmeur şi mur apar pete galbene cu puncte portocalii care sunt picnidiile cu picnospori. Pe partea inferioară a frunzelor apar ecidiile cu ecidiospori de culoare galben-portocalie. Aceste ecidii pot să apară şi pe peţioluri şi lăstari care sub influenţa atacului se deformează. La începutul verii se observă pe faţa inferioară a frunzelor, pe peţioluri şi lăstari, pustule mici prăfoase de culoare galben-portocalie care pot ocupa întreaga suprafaţă, fapt ce duce la îngălbenirea şi căderea frunzelor. Spre sfârşitul verii, printre pustulele de uredospori apar pustulele prăfoase de teliospori de culoare neagră strălucitoare. Uneori, suprafaţa inferioară a frunzelor se înnegreşte datorită prezenţei pustulelor de teliospori (Fig. 77).

Patogenul este Phragmidium rubi-idaei (Pers.) Winter, fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota, Regnul Fungi. Ciuperca este o specie macrociclică şi autoică. De-a lungul ciclului evolutiv formează picnidii cu picnospori unicelulari şi hialini, ecidii cu ecidiospori sferici sau ovoizi, echinulaţi şi de culoare portocalie, uredosori cu uredospori sferici sau ovoizi, unicelulari, echinulaţi şi gălbui, pustule de culoare neagră de teliospori bruni, cilindrici, septaţi (3-10 septe) cu pedicelul lung şi dilatat spre bază, cu membrana verucoasă, papilă hialină ca un cioc la vârf. Dimensiunile sunt de 60-120x25-35 µm (Fig. 77).

Rugina zmeurului şi murului mai poate fi produsă de Phragmidium violaceum, Phragmidium bulbosum, Phragmidium rubi-sexatilis specii macrociclice şi autoice. ---4.-Parafize ---3.-Teliospori

---2.- Uredospori

1. Lăstar de zmeur atacat

Fig.77: Rugina zmeurului

224

Reţinem Cel mai important ordin ale clasei Urediniomycetes este Ordinul

Uredinales. Ciupercile cuprinse produc boli la plante cunoscute sub numele de rugini. Aparatul vegetativ este endoparazit intercelular, atât în haplofază cât şi în dicariofază. Atât în celulele miceliului, cât şi în spori se găsesc pigmenţi ce dau lagărelor o culoare caracteristică de rugină. Cele 450 specii parazite la noi, pe circa 1200 plante-gazdă, au fost descrise de Tr. Săvulescu în lucrarea Monografia uredinalelor (1953). Miceliul primar haploidal provine din germinarea bazidiosporilor diferenţiaţi sexual. Pe acest miceliu ciupercile formează picnidii cu picnospori, care vor păstra acelaşi caracter de sex pe care-l are miceliul primar care i-a generat. Din germinaţia picnosporilor vor rezulta micelii primare haploidale, parazite, de acelaşi sex ca şi picnosporii din care provin. Înmulţirea sexuată începe cu procesul de plasmogamie, care se realizează când două celule, doi picnospori sau o celulă şi un picnospor diferenţiate ca sex copulează rezultând miceliul, parazit în dicariofază şi de lungă durată. Pe miceliul secundar, în fructificaţii numite ecidii, ciupercile Uredinales formează ecidiospori. Ecidiile se prezintă sub forma unor lagăre (Caeoma), sau sunt de forma unor cupe (Aecidium) sau mameloane (Roestelia). În ecidii, sporii sunt dispuşi în şiruri paralele. Mai târziu, pe miceliul secundar se formează spori unicelulari şi binucleaţi denumiţi uredospori sau spori de vârf care au rol foarte important în propagare. Miceliul secundar îşi încheie vegetaţia cu formarea basidiilor sclerificate care poartă numele de teliospori, sub forma cărora ciupercile, de obicei, iernează. În primăvară, în urma procesului de meioză (reducere cromatică), pe fiecare celulă a teliosporului se formează epibasidii septate în celule, care pe sterigme poartă bazidiospori diferenţiaţi din punct de vedere sexual. Unele ciuperci uredinale monofage parazitează o singură specie de plantă-gazdă (ciuperci autoice), iar altele polifage, două sau mai multe specii de plantă-gazdă: pe o specie formează picnospori şi ecidiospori, iar pe a doua, uredospori şi teleutospori (ciuperci heteroice). Ciupercile cu toate tipurile de spori se numesc macrociclice, iar celelalte, microciclice. Împărţirea în familii a ord. Uredinales, după Tr. Săvulescu (1953), se face ţinând seama de prezenţa sau absenţa pedunculilor teliosporilor sau teleutosporilor. Genurile care aparţin familiei Pucciniaceae sunt caracterizate prin numărul de celule ce le au teliosporii: Uromyces Link.-încadrează specii cu teliospori unicelulari, autoice, parazite pe plante din familia Leguminoseae şi specii heteroice, care formează stadiul ecidian pe plante din familia Euphorbiaceae şi pustulele cu uredospori şi teliospori pe plante din familia Caryophyllaceae; Puccinia Pers. (Foto153), cuprinde specii autoice şi heteroice cu teliospori bicelulari. Sunt specii de foarte mare interes teoretic şi practic aici fiind încadrate speciile care produc rugini la cereale şi la alte plante; Triphragmium Link. Teliosporii sunt tricelulari; Phragmidium Link. Teliosporii (Foto154), sunt alcătuiţi din trei sau mai multe celule aşezate longitudinal. Fiecare celulă are 2-3 pori germinativi

225

dispuşi lateral. Episporul este verucos; pedicelul este lung, de obicei hialin gălbui şi prezintă o umflătură la bază.

Observaţie: Natura cauzală pentru fiecare boală în parte trebuie

corect diagnosticată prin examen microscopic. Speciile de ciuperci se pot identifica după simptome, dar cel mai adesea după examenul microscopic al teliosporilor observându-se forma, arhitectura, dispunerea, culoarea, dimensiunile, prezenţa sau absenţa septelor. În cazul ciupercilor care produc rugini se pot observa categoriile de spori formate, dar identificarea propriu-zisă tot după forma teliosporilor se realizează, doar aceşti spori având specificitate.

226

TEST DE EVALUARE 1.Care sunt ciupercile care produc tăciuni şi măluri plantelor de cultură? Răspuns:

Ciupercile care produc tăciuni plantelor de cultură sunt : Ustilago tritici-tăciunele zburător al grâului Ustilago nuda- tăciunele zburător al orzului Ustilago avenae- tăciunele zburător al ovăzului Ustilago hordei-tăciunele îmbrăcat al orzului Ustilago laevis sau U. Köleri-tăciunele îmbrăcat al ovăzului Ustilago zeae sau U. Maydis -tăciunele comun al porumbului Sorosporium holci-sorghi-tăciunele prăfos al inflorescenţelor de

porumb Tilletia caries, T. foetida, T. triticoides şi T. intermedia-mălura

comună a grâului Tilletia controversa sau T. nanifica- mălura pitică a grâului. Tilletia indica - patogen de carantină fitosanitară.

TEST DE EVALUARE 2. Câte forme de tăciuni cunoaşteţi? Denumiţi tăciunii cei mai frecvenţi

şi natura lor cauzală.

Exerciţii Câte forme de măluri cunoaşteţi? a) mălura comună a grâului b) mălura pitică a grâului ; c) mălura înaltă ; d) mălura orzului ; e) tăciunele zburător al grâului Răspuns: a), b) c), d). Care sunt criteriile de diferenţiere a mălurii comune de mălura pitică a

grâului? a) Înălţimea plantelor; b) Numărul de fraţi; c) Forma boabelor; d) Forma teliosporilor e) Dispunerea spiculeţelor în spic; Răspuns :

227

TEST DE EVALUARE

1.Care sunt ciupercile care produc rugini plantelor de cultură? Răspuns:

Ciupercile care produc rugini plantelor de cultură sunt : Uromyces appendiculatus-cauzează rugina fasolei Puccinia recondita-cauzează rugina brună a grâului Puccinia striiformis-cauzează rugina galbenă a grâului Puccinia graminis f. sp. tritici-cauzează rugina neagră a grâului Puccinia graminis f. sp. secalis-cauzează rugina neagră a secarei Puccinia graminis f. sp. hordei-cauzează rugina neagră a orzului Puccinia graminis f. sp.avenae-cauzează rugina neagră a ovăzului Puccinia coronata-cauzează rugina coronată a ovăzului Puccinia sorghi-cauzează rugina porumbului Puccinia helianthi-cauzează rugina florii-soarelui Tranyschelia pruni-spinosae-cauzează rugina prunului Phragmidium disciflorum-cauzează rugina trandafirului Phragmidium rubi-idaei-cauzează rugina zmeurului şi murului

TEST DE EVALUARE

2. Cum diferenţiaţi ruginile grâului?

Exerciţii Câte forme de spori formează uredinalele macrociclice? a) Picnospori formaţi în picnidii ; b) Ecidiospori formaţi în ecidii c) Uredospori formaţi în pustule de uredospori d) Teliospori formaţi în pustule de teliospori e) Basidiospori formaţi pe epibasidie Răspuns: a), b) c), d), e). Care sunt ruginile grâului? a) Rugina brună a grâului b) Rugina galbenă ; c) Rugina neagră ; d) Rugina coronată ;

228

e) Rugina brună pitică ; Răspuns : Care sunt caracterele generale ale ciupercilor din Phylum

Bazidiomycota? Cum se pot recunoaşte speciile genului Tilletia? Prin ce se caracterizează simptomatologia mălurilor? Câte tipuri de spori formează ciupercile ustilaginale? Care sunt speciile de ciuperci care produc rugini? Ce rugini ale plantelor de cultură cunoaşteţi? Prin ce se caracterizează aceste boli, simptomatologic sau altfel zis cum

le recunoaşteţi? Care sunt categoriile de spori pe care le realizează ciupercile din ordinul

Uredinales? Descrieţi câteva boli produse de ciuperci din ordinul Ustilaginales. Descrieţi câteva boli produse de ciuperci din ordinul Uredinales. Descrieţi simptomatologia de la rugina fasolei. Care este patogenul şi

cum se recunoaşte microscopic? Care sunt ruginile grâului? Cum deosebim ruginile grâului, care sunt patogenii cauzatori şi cum se

recunosc microscopic? Cum se recunoaşte rugina coronată a ovăzului şi care este patogenul

cauzator? Faceţi o descriere microscopică a ciupercii. Cum se recunoaşte rugina florii-soarelui şi care este patogenul cauzator?

Faceţi o descriere microscopică a patogenului. Cum se recunoaşte rugina porumbului şi care este patogenul cauzator?

Faceţi o descriere microscopică a ciupercii. Cum se recunoaşte rugina prunului şi care este patogenul cauzator?

Faceţi o descriere microscopică a ciupercii. Care este simptomatologia specifică pentru rugina trandafirului?

Care este patogenul cauzator al ruginii trandafirului şi cum se recunoaşte el microscopic? Care este simptomatologia specifică pentru rugina zmeurului şi murului? Care este patogenul cauzator al ruginii zmeurului şi murului şi cum se recunoaşte el microscopic?

Încercaţi să recunoaşteţi după siptomatologia prezentată în poze cât mai multe boli.

229

TEST RECAPITULATIV 1. Dimensiunile virusurilor sunt cuprinse între: a) 17-2000 µm b) 17-1720 mµm c) 300-500 µm d) 1-2 µm e) 20-30 µm 2. Care sunt însuşirile virusurilor care sunt legate de dimensiunile lor foarte mici a) Electronomicroscopicitatea ; b) Ultrafiltrabilitatea; c) Multiplicarea. d) Sarcina eletrică; e) Rezistenţa la herborizare 32 de ani; 3. Virusurile la plante se transmit : a) direct; b) prin vectori: vermi, râme, păsări etc.:

c) prin afide, cicade, nematozi, altoire, ciuperci de sol; d) prin polen, sol şi contact direct între plante;

e) prin apă şi vînt;

4. Simptome produse de virusuri în procesul de patogeneză sunt: a) virescenţa; b) mozaicul, cloroza, pătarea inelară; c) piticirea sau nanismul, atrofia, hipertrofia; d) putrezirea uscată; e) putregaiul moale; 5. Ce fel de boli sunt micoplasmozele? a) boli sistemice b) boli circulative; c) cu acţiune generalizată; d) cu acţiune cronică; e) cu acţiune localizată; 6. Traheobacteriozele sunt boli ale: a) frunzelor; b) rădăcinilor; c) ale vaselor conducătoare; d) ale tulpinilor e) ale fructelor, 7. Traheomicozele sunt boli: a) ale seminţelor; b) ale fructelor; c) cu acţiune localizată, dar cu efect generalizat; d) infecţioase;

230

e) fiziologice; 8. Căderea plăntuţelor este o boală: a) cu acţiune localizată; b) cu acţiune cronică; c) cu acţiune acută; d) cu acţiune localizată, dar cu efect generalizat; e) cu acţiune letală; 9. Mana florii-soarelui produce următoarele tipuri de simptome: a) piticire sau nanism şi aspect de „varză”; b) pete undelemnii şi simptome mascate; c) piticire sau nanism, aspect de „varză”, pete undelemnii şi simptome mascate d) nici unul dintre simptome; e) pătarea şi arsura frunzelor; 10.) Mana viţei-de-vie este produsă de ciuperca: a) Plasmopara helianthi var. helianthi; b) Peronoplasmopara cubensis; c) Plasmopara viticola; d) Pseudoperonospora humuli e) Peronospora pisi 11) Enumeraţi câteva dintre speciile genului Peronospora şi denumiţi bolile pe care le produc?

a) b) c) d) e) 12. Care sunt caracteristicile microscopice de recunoaştere ale ciupercilor din genul Peronospora? a) forma şi dimensiunea oosporilor; b) forma apendicilor; c) ramificaţia monopodială a sporangioforilor; d) ramificaţia dicotomică a sporangioforilor şi forma sporangilor; e) dimensiunea şi forma zoosporangilor; 13. Mana cartofului este produsă de ciuperca: a) Peronospora tabacina; b) Pseudoperonospora humuli; c) Phytophthora infestans; d) Peronospora destructor; e) Peronoplasmopara cubensis;

231

14. Care este patogenul care produce mana salatei? a) Peronospora destructor; b) Peronospora porum; c) Brermia lactucae; d) Peronospora pisi; e) Peronospora aestivalis; 15. Mana salatei se recunoaşte după :

a) pete colţuroase galbene delimitate de nervuri; b)pete colţuroase brune delimitate de nervuri; c) puful fin de culoare albă de pe dosul frunzelor reprezentat de sporangiofori şi sporangi; d) aspectul microscopic al fructificaţiilor asexuate; e) aspectul macroscopic al oosporilor; 16. Caracteristicile microscopice ale genului Bremia sunt:

a) miceliul este ectoparazit; b) miceliul este un sifonoplast intercelular; c) sporangioforii sunt ramificaţi dicotomic în treimea superioară d) terminaţiile de ordinul trei sunt lăţite sub formă de palmă sau de cupă şi prezintă pe margini 4-5 sterigme scurte şi ascuţite pe care se prind sporangi sferici, unicelulari; e) sporangioforii sunt ramificaţi monopodial altern, terminaţiile de ordinul trei sunt reprezentate de două sterigme arcuite şi ascuţite pe care se prind zoosporangi caduci; 17. Principalele genuri de ciuperci din familia Erysiphaceae sunt:

a) Peronospora şi Bremia; b) Plasmopara şi Pseudoperonospora; c) Sphaerotheca şi Podosphaera; d) Blumeria şi Erysiphe; e) Microsphaera, Uncinula, Phyllactinia, Leveillula; 18. Criteriile după care se clasifică genurile de ciuperci din familia Erysiphaceae sunt: a) tipul cleistoteciei sau a cleistocarpului; b) tipul şi forma apendicilor, forma conidiană; c) numărul ascosporilor din ască; d) lungimea filamentului de infecţie; e) tipul şi forma sporangilor; 19. Principalele genuri de ciuperci din familia Erysiphaceae sunt: a) polivore; b)polivoltine; c) monoasce; d) pleomorfe;

232

e) poliasce; 20. Principalele specii de ciuperci din familia Erysiphaceae sunt: a) Taphrina pruni, Taphrina deformans; b) Taphrina insititiae; c) Blumeria graminis; d) Sphaerotheca fuliginea, Erysiphe cichoracearum; e) Podosphaera leucotricha, Uncinula necator; 21. Monilioza pomilor fructiferi seminţoşi se recunoaşte după următoarele simptome: a) putregaiul brun al fructelor; b) arsura moniliană, putregaiul brun, putregaiul negru şi mumifierea fructelor; c) arsura moniliană, putregaiul brun şi mumifierea fructelor d) căderea fructelor putrezite; e) formarea sporodochiilor de forma unor unor ciuperci în miniatură de culoare crem, grupate în cercuri concentrice pe fructele cu putregai negru; 22. Monilioza pomilor fructiferi sâmburoşi se recunoaşte după următoarele simptome: a) putregaiul brun al fructelor; b) putregaiul brun şi mumifierea fructelor; c) arsura moniliană, putregaiul brun şi mumifierea fructelor; d) formarea sporodochiilor de forma unor ciuperci în miniatură de culoare crem, dispuse haotic pe fructele cu putregai brun şi pe fructele mumifiate

f) Dispunerea concentrică a sporodochiilor. 23. Fuzariozele produse de ciupercile Fusarium moniliforme şi Fusarium graminearum sunt boli comune pentru: a) grâu şi porumb; b) grâu, porumb şi rapiţă c) pentru nici una dintre aceste plante. d) floarea-soarelui şi rapiţă; e) tomate, 24. Fuzariozele produc următoarele tipuri de simtome: a) putrezirea sistemului radicular şi a bazei tulpinii; b) putrezirea seminţelor; c) putrezirea sistemului radicular, a bazei tulpinii, putrezirea seminţelor; d) putrezirea şi frămiţarea rahisului stiuletelui; e) desprinderea boabelor de pe rahis; 25. Care sunt patogenii cauzatori ai fuzariozelor porumbului?

233

a)Drechslera turcica şi Stenocarpella maydis; b) Fusarium moniliforme şi Fusarium graminearum; c) Drechslera maydis şi Drechslera carbonum; d) Setosphaeria sau Exherohilum turcicum; e) Stagonospora nodorum 26.Ce toxine produc ciupercile Gibberella fujikuroi şi Gibberella zeae? a) patulin; b) gibereline; c) Nu produc; d) ochratoxine; e) aflatoxine; 27. Seminţele infectate cu speciile Fusarium sunt recomandate în hrana animalelor? a) Da; b) Nu; c) Depinde de an; d) Da, dacă sunt măcinate; e) Da, dacă sunt măcinate şi făina fiartă. 28. Care este patogenul care produce sfâşierea frunzelor de orz? a) Pyrenophora teres; b) Pyrenophora graminea cu f.c. Drechslera (Helminthosporium) gramineum; c) Drechslera (Helminthosporium) turcicum; d) Pyrenophora teres cu f.c. Drechslera (Helminthosporium) teres;

f) Helminthosporium victoriae.

29. Câte forme de tăciuni cunoaşteţi? a) tăciunii zburători la grîu, orz şi ovăz ; b) tăciunele comun al porumbului ; c) tăciunii îmbrăcaţi d) tăciunele inflorescenţelor de porumb e) tăciunele prăfos al grâului ;

30. Septoria tritici şi Phaeosphaeria nodorum sunt: a) Septoriozele grâului; b) prima anamorfa cea de-a doua telemorfa patogenilor care produc septoriozele grâului; c) ciuperci saprofite; d) ciuperci parazite; e) ciuperci cu mod de nutriţie heterotrof. 31. Care sunt caracterele generale ale ciupercilor Bazidiomicete?

234

32. Care sunt tipurile de mălură cunoscute de d-voastră ? a) mălura coronată a ovăzului ; b) mălura comună a grâului ; c) mălura pitică a orzului ; d) mălura brună a grâului e) mălura galbenă a grâului;

33. Care sunt cele două simptome importante de recunoaştere a mălurii pitice ?

a) forma şi dimensiunea teliosporilor sau a clamidosporilor ; b) înălţimea plantelor; c) înlocuirea conţinutului bobului cu o masă negră de teliospori ; d) înălţimea crestelor ; e) numărul ochiurilor de pe suprafaţa teliosporilor sau a

clamidosporilor

34. Speciile genului Tilletia pot fi recunoscute după : a) forma şi dimensiunile teliosporilor ; b) forma şi dimensiunea apendicilor ; c) forma şi dimeniunea conidiilor ; d) forma şi dimensiunea conidioforilor ; e) arhitectura sporangioforilor ;

35. Contaminarea şi infecţia la tăciunii zburători este:

a) florală ; b) germinală ; c) seminală ; d) locală e) sistemică

36. Contaminarea şi infecţia la mălura comună este:

a) florală ; b) germinală ; c) seminală ; d) locală ; e) sistemică.

37. Tăciunii zburători produc

a) putrezirea boabelor; b) distrugerea spiculeţelor şi înlocuirea lor cu o masă neagră, prăfoasă de teliospori; c) distrugerea rahisului; d) distrugerea spiculeţelor fără afectarea rahisului; e) distrugerea frunzelor şi tulpinii; 38. Tăciunii îmbrăcaţi produc

a) putrezirea boabelor;

235

b) distrugerea spiculeţelor şi înlocuirea lor cu o masă neagră, prăfoasă de teliospori; c) distrugerea boabelor şi înlocuirea lor cu o masă neagră, prăfoasă de teliospori sau clamidospori; d) distrugerea spiculeţelor fără afectarea rahisului; e) distrugerea frunzelor şi tulpinii; 39. Care este patogenul care produce rugina florii-soarelui?

a) Uromyces striatus; b) Puccinia recondita; c) Puccinia helianthi; d) Puccinia sorghi; e) Uromyces pisi; 40. Rugina prunului este cauzată de

a) Polystigma rubrum; b) Puccinia sorghi; c) Puccinia helianthi; d)Tranzschelia pruni-spinosae; e) Taphrina pruni; 41. Rugina prunului este o rugină:

a) macrociclică; b) microciclică; c) autoică; d) heteroică; e) macrociclică şi heteroică; 42. Ciupercile uredinale formează următoarele categorii de spori

a) conidiofori cu conidii; b) picnidii cu picnospori, ecidii cu ecidiospori; c) lagăre subcuticulare de conidiofori şi conidii; d) pustule de uredospori; e) pustule de teliospori, basidiospori; 43. Ruginile grâului sunt:

a) rugina brună; b) rugina coronată; c) rugina galbenă; d) rugina brună pitică; e) rugina neagră; 44. Phragmidium disciflorum sau Phragmidium mucronatum se recunoaşte după:

a) pustulele de uredospori; b) pustulele de teliospori; c) forma teliosporilor; d) ecidiile cu ecidiospori;

236

e) picnidiile cu picnospori; 45. Rugina trandafirului se recunoaşte după următoarele simptome

a) pustulele de uredospori; b) pustulele de teliospori; c) forma teliosporilor; d) ecidiile cu ecidiospori; e) picnidiile cu picnospori;

tema 1 noŢiuni generale despre bolile plantelor unităţi … · la leguminoase pentru boabe, la...

Documents