Temă 1:Noțiuni generale privind activitatea de asigurări1.1. Esenţa economică a asigurărilor, tipurile şi funcţiile acestora Asigurarea reprezintă una dintre cele mai vechi categorii ale relaţiilor publice de producţie.Sensul iniţial al asigurării este legat de cuvântul „frică”. Expresia „asigurare” uneori se foloseşte cu sensul de susţinere într-o afacere, garanţia succesului într-un anumit domeniu etc. La momentul actual, acest termen tot mai des se foloseşte în calitate de instrument de protecţie a intereselor patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice. Formele iniţiale ale asigurării au apărut în antichitate. Încă din epoca orânduirii sclavagiste proprietarii de avere şi robi foloseau asigurarea ca metodă de protecţie împotriva forţelor naturii, a pierderilor în urma tâlhăriilor şi altor evenimente neprevăzute. Cele mai vechi reguli ale asigurării sunt descrise în una din cărţile lui Talmud. Dacă unul dintre ciobani îşi pierdea animalul, Talmud ordona altor ciobani să-i dea în schimb alt măgar, dar în nici un caz bani. Astfel, încă de atunci a fost elaborat principiul de bază: asigurarea este doar o protecţie contra riscului şi în nici un caz nu poate servi drept bază pentru îmbogăţire. La baza primelor forme ale asigurării a fost ajutorul reciproc colectiv, care era garantat prin obligaţii reciproce.       O dată cu dezvoltarea oraşelor şi apariţia localităţilor mari sporea şi pericolul de moarte sau deteriorare a averii în urma incendiilor sau altor dezastre şi astfel, este foarte clară tendinţa oamenilor de a se uni pentru a preveni pericolul, a lichida consecinţele acestuia, inclusiv prin metode economice. Astfel, în anul 1310 în oraşul Brugge (Germania) a fost înfiinţată „Camera de asigurare”, care se ocupa de protecţia intereselor patrimoniale ale negustorimii şi breslelor meşteşugăreşti. În epoca descoperirilor geografice se observă o dezvoltare vertiginoasă a transportului maritim şi comerţului internaţional. Apariţia noilor pieţe pentru comerţ sporeşte pericolul, totodată crescând necesitatea de protecţie a intereselor patrimoniale. Apar primele forme ale organizaţiilor de asigurare, la care participă diferiţi proprietari de avere. Aceste organizaţii au fost create în baza asigurării patrimoniale reciproce de către grupuri separate ale negustorimii sau proprietarilor de nave maritime. În cazul unei caravane de comerţ terestru sau a transportării pe cale maritimă, construcţiei sau producerii în comun oamenii se înţelegeau ca în caz de distrugere sau deteriorare a patrimoniului unuia dintre participanţii la această întreprindere comună, prejudiciul acestuia se împarte proporţional între toţi participanţii. Acesta era principiul asigurării reciproce. Pe lângă asigurarea imobilului ca obiect al activităţii de antreprenoriat se dezvolta şi asigurarea contra incendiului. Cea mai simplă formă a acestui tip de asigurare consta în crearea unui fond special pentru a-i ajuta pe cei, ai căror avere a ars sau a fost deteriorată. Astfel, după incendiul de la Londra din 1666, când acesta a distrus aproape tot centrul oraşului, a fost creată „Poliţa de asigurare contra incendiului” pentru asigurarea caselor şi

1

altor edificii. În 1667 în oraşul Cristiania (Oslo) a fot creată „Brand-casa” norvegiană. În decurs de câţiva ani în toată Europa au apărut o serie de organizaţii de asigurare.      Trebuie de menţionat că în cazul asigurării reciproce scopul participanţilor la astfel de comuniuni nu era obţinerea profitului din acest tip de activitate. Aceştia se ocupau doar de minimizarea daunelor, care ar putea apărea. Astăzi, un astfel de sistem există în domeniul asigurării maritime. Cu timpul, primele comuniuni de asigurare reciprocă au început să fie transformate în companii de asigurare comerciale profesioniste, care se dezvoltau pe principiile antreprenoriatului şi obţinerii de venit din acest tip de activităţi. Profitul acestora era compus dintr-un procent din prima de asigurare şi posibilitatea că evenimentele asigurate nu vor surveni. Pe măsura dezvoltării economice, creşterii intereselor patrimoniale sporea şi numărul de companii de asigurare, capitalul circulant al acestora şi investiţiile în alte ramuri ale economiei. La începutul anilor 60 secolul XVIII în Occident existau circa 100 de tipuri de asigurare a averii şi asigurare de persoane. Ideea asigurării satisfăcea complet necesităţile economiei care se dezvolta şi asigurarea s-a răspândit rapid în toate sferele de activitate. Formele şi metodele asigurării se modificau periodic în dependenţă de necesităţi. Spre exemplu, în 1706 a fost creată prima companie de asigurare de viaţă, iar în sec. XVIII-XIX a început apariţia unor noi tipuri de asigurare, cum sunt asigurarea animalelor, asigurarea contra furtului, asigurarea pierderilor financiare, asigurarea de accidente şi alte tipuri de asigurare. Experienţa acumulată de-a lungul anilor demonstrează că cu toate că calamităţile neprevăzute poartă un caracter întâmplător şi neuniform, numărul persoanelor afectate întotdeauna este mai mic decât numărul persoanelor sau organizaţiilor asigurate. În aceste condiţii distribuirea solidară a daunelor posibile între proprietarii de avere interesaţi aplanează semnificativ consecinţele calamităţilor. Cu cât numărul persoanelor participante în distribuirea daunelor este mai mare, cu atât mai mică este cota resurselor pentru fiecare participant. Astfel a apărut asigurarea, esenţa căreia constă în distribuirea închisă a daunelor între persoanele interesate. O formă mai primitivă a asigurării a fost asigurarea naturală. Odată cu creşterea relaţiilor monetare şi comerciale, asigurarea naturală a cedat locul asigurării în formă bănească.Distribuirea daunelor în formă bănească a lărgit şi a simplificat semnificativ posibilităţile de asigurare. Asigurarea s-a transformat într-o metodă universală de protecţie a averii persoanelor fizice şi juridice în cazul unor anumite evenimente (cazuri de asigurare) din contul fondurilor monetare formate din contribuţiile pentru asigurare (prime, plăţi). Adică, esenţa economică a asigurării constă în formarea de către asigurator a fondului de asigurare din contul primelor de asigurare ale persoanelor asigurate, destinat pentru efectuarea plăţilor de asigurare în beneficiul asiguraţilor în cazul apariţiei cazurilor de asigurare, stipulate în contract.

2

Din punct de vedere al perioadei actuale este necesar de a sublinia importanţa asigurării ca categorie economică independentă.Asigurarea reprezintă îmbinarea subiectivului şi obiectivului. Ea reflectă sfera necesară şi existentă a relaţiilor economice. Aceasta este o relaţie dintre stat, întreprinderi, organizaţiile de toate formele de proprietate, populaţie, companiile de asigurare. Caracterul obiectiv al asigurării s-a format în situaţia contradicţiilor existente dintre om şi natură, precum şi a contradicţiilor care apar în procesul de producţie şi diferite tipuri de fenomene şi evenimente. Aceasta este o contradicţie dintre posibilităţile dezvoltării societăţii şi dezvoltarea ca atare, diferite riscuri apărute în cazul încălcării dezvoltării tehnice a acestui proces. Activitatea publică a omului, viaţa şi experienţa acestuia permanent sunt însoţite de posibilitatea apariţiei calamităţilor, accidentelor, riscul apariţiei cărora se măreşte o dată cu dezvoltarea ştiinţei, tehnicii, producţiei. Rolul asigurării poate fi perceput corect în cazul analizei cadrului economic monetar al republicii, care include finanţele (bugetul de stat şi finanţele întreprinderilor), creditul şi asigurarea. Fiecare dintre aceste categorii economice are trăsături, esenţă, forme de manifestare, funcţii proprii. Categoria economică a asigurării se manifestă prin diferite ramuri, tipuri şi subtipuri ale asigurării. După conţinut şi provenienţă asigurarea diferă de finanţe şi credit. Asigurarea reprezintă o categorie economică independentă. Aceasta constituie un sistem de relaţii economice, care în primul rând, include formarea din contul aporturilor persoanelor fizice şi juridice a unui fond special de resurse şi, în al doilea rând, utilizarea acestuia pentru compensarea daunelor aduse averii în urma calamităţilor naturale şi accidentelor, precum şi pentru acordarea ajutorului cetăţenilor în cazul unor evenimente din viaţa acestora. Veriga iniţială de studiere a esenţei asigurării – distribuirea închisă a daunelor între persoanele interesate. Asigurarea reciprocă este un exemplu clasic de distribuire închisă a daunelor. În afară de aceasta, asigurarea întotdeauna este legată de posibilitatea de apariţie a unui caz de asigurare, adică caracteristica obligatorie a asigurării este caracterul probabil al relaţiilor. Utilizarea mijloacelor fondului de asigurare este legată de apariţia şi consecinţele cazurilor de asigurare. În calitate de categorie economică asigurarea reprezintă un sistem de relaţii economice, care include totalitatea formelor şi metodelor de formare a fondurilor de asigurare şi utilizarea acestora pentru compensarea daunelor în caz de apariţie a unor evenimente neprevăzute, precum şi pentru acordarea ajutorului în cazul unor evenimente apărute pe parcursul vieţii. Totodată, asigurarea presupune redistribuirea închisă a daunelor prin intermediul fondului specific de asigurare, format din primele de asigurare. În cadrul asigurării apar relaţii de redistribuire, legate de crearea şi utilizarea acestui fond, fapt care pe de o parte apropie asigurarea de finanţe, iar, pe de altă parte, scoate în evidenţă trăsăturile acesteia. Mişcarea

3

costului în formă monetară în asigurare depinde de probabilitatea de cauzare a daunelor în rezultatul apariţiei cazurilor de risc. Funcţiile asigurării şi conţinutul acesteia în calitate de categorie economică sunt corelate din punct de vedere organic.În calitate de funcţii de categorie economică  ale asigurării pot fi numite următoarele:

formarea fondului specific de asigurare în formă bănească; compensarea pagubelor şi asigurarea materială personală a cetăţenilor; prevenirea şi minimizarea daunelor.

Prima funcţie – formarea fondului specific de asigurare în formă bănească ca plăţi pentru riscul, pe care şi-l asumă companiile de asigurare. Crearea fondului poate fi efectuată atât obligatoriu, cât şi benevol.Funcţia de formare a fondului de asigurare în formă bănească este îndeplinită prin formarea sistemului fondurilor de rezervă, care asigură stabilitatea asigurării, garantarea plăţilor şi compensărilor. Dacă în cadrul băncilor comerciale acumularea fondurilor de la populaţie cu scopul, spre exemplu,acumulării mijloacelor băneşti are doar un caracter de economisire, atunci asigurarea prin intermediul funcţiei de formare a fondului de asigurare poartă un caracter de economisire şi de risc. În plan moral, fiecare participant la procesul de asigurare, spre exemplu asigurarea vieţii, este sigur de obţinerea asigurării materiale în caz de accident şi expirarea termenului contractului. În cazul asigurării patrimoniului prin intermediul funcţiei de formare a fondului de asigurare nu doar se rezolvă problema de compensare a valorii patrimoniului prejudiciat în limita sumelor şi condiţiilor asigurării prevăzute în contractul de asigurare, dar şi se creează condiţii pentru compensarea materială a valorii totale sau parţiale a patrimoniului prejudiciat. Tot prin intermediul acestei funcţii se rezolvă problema investirii mijloacelor temporar disponibile în structurile bancare sau alte structuri comerciale, a investirii mijloacelor băneşti în imobil, achiziţionării hârtiilor de valoare etc. O dată cu dezvoltarea pieţii asigurărilor, se va perfecţiona şi extinde mecanismul de utilizare a resurselor temporar disponibile. Va spori semnificaţia funcţiei de formare a fondurilor de asigurare specială.A doua funcţie a asigurării este compensarea pagubelor şi asigurarea materială personală a cetăţenilor. Doar persoanele fizice şi juridice care au participat la formarea fondului de asigurare au dreptul la plata pagubelor bunului. Compensarea pagubelor prin intermediul acestei funcţii persoanelor fizice şi juridice este efectuată doar în limitele contractelor de asigurare de bunuri. Ordinea de compensare a pagubelor este determinată de compania de asigurare, reieşind din condiţiile contractelor de asigurare şi este reglementată de stat (licenţierea activităţii de asigurare).A treia funcţie a asigurării – prevenirea cazului de asigurare şi minimizarea daunelor – presupune un set de măsuri preventive, inclusiv finanţarea evenimentelor pentru împiedicarea sau minimizarea consecinţelor negative ale accidentelor, calamităţilor naturale. Tot aici este inclusă şi impactul legal asupra asigurătorului, prevăzut de contractul de

4

asigurare, încheiat şi orientat spre managementul bunului asigurat. Măsurile asigurătorului de prevenire a cazului de risc şi minimizare a pagubelor poartă denumirea de măsuri de preventive. În scopul îndeplinirii acestei funcţii asigurătorul creează un fond de măsuri de preventive. Este în interesul asigurătorului să transmită o anumită sumă din mijloacele băneşti pentru măsurile de prevenire a pagubelor (spre exemplu, finanţarea măsurilor de prevenire a incendiilor: procurarea echipamentului de stingere a incendiului, instalarea dispozitivelor de control a emanărilor de căldură etc.), care vor contribui la păstrarea bunului asigurat. Cheltuielile asigurătorului pentru măsurile preventive sunt utile, deoarece permit economisirea semnificativă a mijloacelor băneşti la momentul achitării plăţii de asigurare, prevenind un incendiu sau orice altă situaţie de risc. Sursele de formare a fondului pentru măsuri preventive sunt defalcările din primele de asigurare.Asigurarea serveşte drept un factor important de stimulare a activităţii şi garantarea unui mod de viaţă sănătos, stimulează creşterea productivităţii muncii în conformitate cu investiţia personală în producţie şi asigurarea bunăstării proprii.

Clasele de asigurări A. Asigurările de viaţăTipurile de asigurări care au o bază contractuală:a) asigurările de viaţă, care includ: asigurarea la termen de supravieţuire, asigurarea de deces, asigurarea la termen de supravieţuire şi de deces (mixtă de viaţă), asigurarea de viaţă cu rambursarea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naştere;b) anuităţile;c) asigurările de viaţă suplimentare: asigurările de deces din accident, asigurările de vătămări corporale, asigurările de incapacitate permanentă de muncă din boală, asigurările de incapacitate permanentă de muncă din accident, asigurările de incapacitate temporară de muncă din boală, asigurările de incapacitate temporară de muncă din accident, asigurările de spitalizare, asigurările de cheltuieli medicale, asigurările de boli grave, asigurările de şomaj, cînd acestea sînt subscrise suplimentar unui contract de asigurare de viaţă;d) asigurările permanente de sănătate.Clasele de asigurări de viaţă(inclusiv transmiterea şi primirea în reasigurare):1. Asigurările de viaţă, anuităţile şi asigurările de viaţă suplimentare prevăzute în prezentul compartiment la lit.a)-d), cu excepţia celor prevăzute la pct.2 şi 3.2. Asigurările de căsătorie, asigurările de naştere.3. Asigurările de viaţă şi anuităţile care sînt legate de fondurile de investiţii, prevăzute în prezentul compartiment la lit.a) şi b). B. Asigurările generaleClasele de asigurări generale:

5

1. Asigurările de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesionale), pentru care se acordă:- despăgubiri financiare;- despăgubiri în natură;- despăgubiri mixte (financiare şi în natură);- despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul transportului.2. Asigurările de sănătate, pentru care se acordă:- despăgubiri financiare;- despăgubiri în natură;- despăgubiri mixte (financiare şi în natură).3. Asigurările de vehicule terestre (altele decît cele feroviare), care acoperă:- daunele survenite la vehiculele terestre cu motor;- daunele survenite la vehiculele terestre altele decît cele cu motor.4. Asigurările de vehicule de cale ferată, care acoperă:- daunele survenite la vehiculele de cale ferată care se deplasează sau transportă mărfuri ori persoane.5. Asigurările de nave aeriene, care acoperă:- daunele survenite la navele aeriene.6. Asigurările de nave maritime, lacustre şi fluviale, care acoperă:- daune survenite la navele fluviale;- daune survenite la navele lacustre;- daune survenite la navele maritime.7. Asigurările de bunuri în tranzit, care acoperă:- daunele suferite de mărfuri, bagaje şi de alte bunuri transportate.8. Asigurările de incendiu şi de alte calamităţi naturale, care acoperă:- daunele suferite de proprietăţi şi de bunuri (altele decît bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7) cauzate de:- incendiu;- explozie;- furtună;- alte fenomene naturale, în afara de furtună;- energie nucleară;- alunecări de teren.9. Alte asigurări de bunuri, care acoperă:- daunele suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decît bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), în cazul în care aceste daune sînt cauzate de furt, grindină sau îngheţ altele decît cele prevăzute la pct.8.10. Asigurările de răspundere civilă auto, care acoperă:- daunele ce rezultă din folosirea autovehiculelor (inclusiv răspunderea transportatorului).

6

11. Asigurările de răspundere civilă avia, care acoperă:- daunele care rezultă din folosirea navelor aeriene (inclusiv răspunderea transportatorului).12. Asigurările de răspundere civilă maritimă, lacustră şi fluvială, care acoperă:- daunele care rezultă din folosirea navelor maritime, lacustre şi fluviale (inclusiv răspunderea transportatorului).13. Asigurările de răspundere civilă generală, care acoperă:- daunele din prejudiciul produs terţilor altele decît cele menţionate la pct.10, 11 şi 12.14. Asigurările de credite, care acoperă următoarele riscuri:- insolvabilitatea;- creditul de export;- vînzarea în rate;- creditul ipotecar;- creditul agricol.15. Asigurările de garanţii pentru:- garanţiile directe;- garanţiile indirecte.16. Asigurările de pierderi financiare, care acoperă:- riscurile de şomaj;- insuficienţa veniturilor;- pierderile datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile;- nerealizarea beneficiilor;- riscurile aferente cheltuielilor curente;- cheltuielile comerciale neprevăzute;- deprecierea valorii de piaţă;- pierderile de rentă sau alte venituri similare;- pierderile comerciale indirecte, altele decît cele menţionate anterior;- pierderile financiare necomerciale;- alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.17. Asigurările de protecţie juridică, ce acoperă:- cheltuielile aferente procedurii judiciare şi alte cheltuieli cum ar fi: recuperarea pagubei suferite de asigurat într-o procedură civilă sau penală, apărarea ori reprezentarea asiguratului într-o procedură penală, administrativă sau împotriva unei reclamaţii îndreptate împotriva lui.18. Asigurările de asistenţă ale persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.Notă: Riscurile cuprinse într-o clasă nu pot fi incluse într-o altă clasă, cu excepţia riscurilor auxiliare. C. Riscurile auxiliare

7

Asigurătorul autorizat să subscrie un risc principal dintr-o clasă poate să subscrie riscuri cuprinse într-o altă clasă, fără ca licenţa să prevadă aceste riscuri, dacă ele:- sînt legate de riscul principal;- privesc obiectul care se află sub incidenţa riscului principal;- sînt garantate prin contractul care reglementează riscul principal. Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasele nr.14 “Asigurările de credite”, nr.15 “Asigurările de garanţii” şi nr.17 “Asigurările de protecţie juridică” nu pot fi considerate riscuri auxiliare pentru alte clase. Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasa nr.17 “Asigurările de protecţie juridică” pot fi considerate riscuri auxiliare clasei nr.18 “Asigurările de asistenţă” în cazul în care sînt legate de riscul principal şi în care riscul principal se referă numai la asistenţa furnizată persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.Asigurările de protecţie juridică pot fi considerate riscuri auxiliare cu respectarea prevederilor primului alineat al prezentului compartiment dacă litigiile sau riscurile care decurg din acestea sînt aferente utilizării navelor maritime. 

1.2. Rolul asigurărilor în economie şi formarea pieţei de asigurări în Republica Moldova Rolul şi locul asigurărilor în economie. Asigurarea reprezintă un sector strategic al economiei. În cadrul relaţiilor de piaţă antreprenorul are posibilitatea să-şi concentreze atenţia asupra problemelor legate de piaţă şi concurenţă, fiind convins că mijloacele de producţie şi obiectele muncii sunt protejate de risc din punct de vedere material. Anume asigurarea sporeşte potenţialul de investire şi permite mărirea averii naţiunii. Asigurarea serveşte ca factor important pentru stimularea activităţii economice în condiţiile economiei de piaţă, creează drepturi egale pentru toţi participanţii relaţiilor de piaţă, creează stimuli psihologici puternici pentru activitatea economică, tendinţa de obţinere a unui beneficiu, dorinţa de a risca şi de a te verifica pe tine însuţi.                        Creşterea nivelului de independenţă a producătorilor, formarea infrastructurii de piaţă, a relaţiilor contractuale, diminuarea sferei de influenţă a statului asupra dezvoltării proceselor de producere şi distribuire a bunurilor materiale, necesită o abordare nouă a utilizării mecanismului financiar-creditar în economie. În această privinţă, o importanţă deosebită prezintă problemele asigurării activităţii economice, ce ia în consideraţie interesele persoanelor particulare din ţară şi este orientată spre crearea unor condiţii egale de trecere la economia de piaţă. Această problemă are o importanţă teoretică şi practică majoră, pune în faţa ştiinţei economice probleme noi, soluţionarea cărora va permite îmbunătăţirea bazei ştiinţifice a măsurilor luate pentru dezvoltarea economiei, a orientării sociale a acesteia, aducerea la aceeaşi valoare a  fluxului de mărfuri şi a celui monetar, reţinerea proceselor

8

inflaţioniste şi reducerea deficitului bugetar. Este necesar să se formeze o piaţă naţională de asigurări, care ar reflecta circulaţia banilor, inclusiv fluxurile financiar-creditare. Primul pas în formarea pieţei naţionale de asigurări este considerată demonopolizarea reală a activităţii de asigurare, şi, prin urmare, creşterea rapidă a numărului de companii de asigurare alternative. Treptat se formează spaţiu economic pentru activitatea companiilor de asigurare. Se fondează o mulţime de companii de asigurare ce diferă după statut şi formă de proprietate. S-au ivit tipuri noi de asigurări din punct de vedere calitativ. Însă acest proces nu decurge uniform. Se simte povara greşelilor din trecut, lipsa unui sistem fiscal destul de flexibil, precum şi a unui sistem legislativ desăvârşit, care ar reglamenta relaţiile în asigurări. Fără existenţa unor acte legislative de nivel înalt ce priveşte ordinea organizării şi desfăşurării activităţii organizaţiilor de asigurări, nu este posibilă existenţa unei pieţe contemporane de asigurări. Fiecare dintre părţi trebuie să aibă posibilitatea de a obţine respectarea contractului de asigurare prin intermediul organelor de justiţie. Legislaţia reprezintă baza ordinei economice în domeniul asigurărilor, iar Statul, prin intermediul organelor împuternicite e necesar să conducă acest proces, prin adoptarea normelor legislative şi efectuarea controlului asupra executării acestora. O piaţă de asigurări deja formată nu poate exista fără concurenţă, care timp de mulţi ani a fost considerată de către economiştii sovietici drept un fenomen exclusiv dăunător sistemului capitalist. Concurenţa influenţează pozitiv caracterul şi dinamica activităţii economice, stimulând înnoirea şi lărgirea gamei serviciilor de asigurare, introducerea în procesul de asigurare a ultimelor descoperiri tehnico-ştiinţifice şi a celor mai noi metode de organizare şi conducere. Desigur, din punct de vedere tactic concurenţa este necesară, în special la etapa iniţială a lucrului cu clienţi noi, publicităţii active şi atragerii clientelei. Însă din punct de vedere strategic, este posibil ca cererea de asigurări în timpul apropiat să depăşească de zeci şi sute de ori posibilităţile financiare reale ale tuturor organizaţiilor de asigurări concurente.În calea spre o piaţă naţională de asigurări nu există soluţii simple. Ele sunt în strânsă legătură cu situaţia social-economică din republică, problemele denaţionalizării gospodăriilor, politica financiar-creditară şi structurală, asigurarea legislativă şi organizaţională a reformei economice. Trecerea la economia de piaţă contribuie la creşterea rolului asigurărilor în domeniul reproducerii sociale, lărgind considerabil sfera serviciilor de asigurare. Dezvoltarea relaţiilor de piaţă, când fiecare producător începe să acţioneze independent, măreşte rolul şi importanţa asigurărilor. În afară de aceasta, pe lângă rolul tradiţional – protejare împotriva calamităţilor naturale (cutremure de pământ, inundaţii, furtună, etc.), evenimentelor întâmplătoare cu caracter tehnic şi tehnologic (incendiu, accident, explozie, etc.); tot mai des sunt asigurate pierderile de pe urma diverselor fenomene criminale (furturi, atacuri banditeşti, furtul de autoturisme, etc.). Întreprinderile şi organizaţiile cu diverse forme de proprietate, în calitate de asiguraţi, nu necesită doar despăgubirea pierderilor

9

precum distrugerea sau prejudicierea mijloacelor fixe şi circulante, dar şi compensarea venitului pierdut sau a cheltuielilor suplimentare cauzate de stagnarea forţată a întreprinderii (furnizări nesistematice de materii prime, incapacitatea de plată a cumpărătorilor cu ridicata).Schimbările ce se petrec în economia de piaţă de asemenea vizează şi sfera asigurărilor de  persoane şi a proprietăţii cetăţenilor, fapt ce are legătură directă cu interesele patrimoniale ale populaţiei. Raportul dintre contractele de asigurare pe termen lung şi cele pe termen scurt, combinarea condiţiilor de asigurare riscante cu cele cumulative, nivelul dobânzii bancare pentru depunerea mijloacelor din asigurarea de viaţă, în conturi de depozit, evidenţa tendinţelor preţurilor şi luarea măsurilor antiinflaţioniste inevitabil devin obiecte ale politicii de asigurare în perioada de trecere la economia de piaţă. Creşte oferta la serviciile de asigurare, se formează treptat piaţa de asigurări. Formele benevole de asigurare sunt prioritare, deşi în unele sfere se păstrează, sau chiar se introduc asigurările obligatorii (spre exemplu asigurarea medicală şi altele). În cadrul economiei de piaţă asigurările reprezintă pe de o parte un mijloc de protejare a afacerilor şi patrimoniului cetăţenilor, iar pe de altă parte – o activitate comercială ce generează profituri. Veniturile organizaţiilor de asigurări constituie veniturile din activitatea de asigurare propriu-zisă, investirea fondurilor de asigurare temporar libere în sfera de producere, sfera neproductivă, acţiuni ale întreprinderilor, depozite bancare, etc. În condiţiile reformei economice radicale se simte necesitatea de apreciere ce reprezintă piaţa de asigurări contemporană şi care sunt caracteristicile ei. Piaţa de asigurări este o structură social-economică specifică, o sferă anumită a relaţiilor financiare, unde obiectul vânzării-cumpărării este protecţia asigurată, şi unde se formează cererea şi oferta acesteia. Baza obiectivă pentru dezvoltarea pieţei de asigurări este necesitatea asigurării continuităţii procesului de producţie prin oferirea ajutoarelor băneşti celor ce au suferit de pe urma survenirii evenimentelor nefavorabile neprevăzute. Această piaţă mai poate fi considerată o formă de organizare a relaţiilor băneşti ce ţin de formarea şi distribuirea fondului de asigurări pentru protecţia societăţii din punct de vedere al asigurărilor, totalitatea organizaţiilor de asigurări (asigurătorilor), care prestează acest tip de servicii. O condiţie necesară pentru existenţa pieţei de asigurări este existenţa cererii pentru serviciile de asigurare şi existenţa agenţilor de asigurări, capabili de a satisface această cerere. Trecerea economiei naţionale la economia de piaţă schimbă esenţial rolul şi locul agentului de asigurări în sistemul relaţiilor economice. Organizaţiile de asigurări se transformă în subiecte cu drepturi depline ale activităţii economice. O piaţă de asigurări ce funcţionează reprezintă un sistem integrat complicat, ce include diverse elemente structurale. Elementul primar al pieţei de asigurări îl reprezintă organizaţiile de asigurări. Izolarea economică a organizaţiei de asigurări se reflectă în izolarea deplină a resurselor acesteia, circulaţia lor independentă completă. Organizaţia de asigurări funcţionează în cadrul sistemului economic în calitate de subiect independent şi este inclusă într-un sistem

10

anumit de relaţii de producţie. Organizaţiile de asigurări economic adaptate stabilesc relaţii de reasigurare şi coasigurare cu alte organizaţii de asigurări. Economia de piaţă se bazează pe libertatea cetăţenilor de a alege. În principiu, fiecare poate decide singur cum să procedeze. Persoana poate să distribuie liber veniturile sale şi să decidă ce parte din acestea vor fi utilizate pentru consum, şi ce parte va fi economisită. În plus, persoana are libertatea de a încheia acorduri cu alte persoane. Toate acestea sunt luate în consideraţie de piaţa de asigurări, ce oferă un spectru larg de servicii de asigurări.Principiul de bază al economiei de piaţă este faptul că fluctuaţia liberă a cererii şi ofertei stimulează apariţia unor astfel de servicii de asigurare, care sunt necesare potenţialilor persoane asigurate. Formarea liberă a preţului, exprimată prin tarifele diverselor servicii de asigurare, creează condiţii de concurenţă între asigurători. Piaţa de asigurări îndeplineşte un rol de reglementare în condiţiile existenţei concurenţei economice. Însăşi concurenţa nu explică pe deplin succesul pe piaţa de asigurări. Acest succes depinde în mare măsură de asigurător, care motivează colaboratorii companiei să caute în permanenţă clienţi potenţiali noi, să perfecţioneze formele şi metodele de deservire în domeniul asigurărilor. Este foarte important, în special la etapa creării organizaţiilor de asigurări, ca asigurătorul să conducă personal toată activitatea internă şi externă, prin aceasta punând baza culturii de asigurare.Deciziile luate de către asigurător la semnarea poliţei de asigurare sunt bazate pe aşteptări, care sunt confirmate de practica socială. În condiţiile economiei de piaţă asigurătorul este conştient de faptul că el este dependent de modul în care va utiliza resursele fondului de asigurare pe care le are la dispoziţie. Asigurătorul joacă rolul de antreprenor, fiind persoana cointeresată, deoarece este responsabil în faţa co-proprietarilor întreprinderii de situaţia afacerilor, fapt menţionat în actele legislative corespunzătoare. Piaţa de asigurări reprezintă relaţiile economice cu privire la vânzarea-cumpărarea produsului de asigurare. Piaţa asigură o legătură limitată între persoana asigurată şi asigurător. Aici are loc recunoaşterea publică a serviciilor de asigurare. Legile economice de bază ale funcţionării pieţei de asigurări sunt legea costului şi cea a cererii şi ofertei.Piaţa de asigurări se formează pe parcursul formării economiei naţionale şi reprezintă un element integrant şi important al acesteia. Condiţiile pentru apariţia lor sunt diviziunea socială a muncii şi existenţa diverşilor proprietari – producători de bunuri separaţi. Raportul real dintre condiţiile date indică nivelul de dezvoltare al relaţiilor de piaţă. Piaţa de asigurări presupune independenţa subiecţiilor relaţiilor de piaţă, parteneriatul loial al acestora la vânzarea-cumpărarea serviciului de asigurare, un sistem dezvoltat al acestor relaţii.Legislaţia de stat, poziţionarea puterii politice influenţează activitatea comercială a asigurătorilor. Aceasta se exprimă prin influenţa legislativă asupra asigurătorilor prin elaborarea actelor normative corespunzătoare, ce reglementează activitatea de asigurare atât direct, cât şi indirect.

11

Un element al reglementării de stat a activităţii de asigurare este prevenirea înţelegerilor criminale, acordurilor, precum şi a activităţii organizaţiilor de asigurare în direcţia divizării pieţei cu scopul minimizării concurenţei, excluderea sau limitarea accesului pe piaţă a altor participanţi. Se consideră inadmisibilă folosirea mijloacelor şi metodelor concurenţei neloiale: mărirea sau micşorarea artificială a tarifelor, tentative de inducere în eroare a persoanei asigurate în urma informării subiective despre condiţiile tipului respectiv de asigurare dat sau a concurenţilor. Participanţii pieţei de asigurări sunt vânzătorii, cumpărătorii şi intermediarii, precum şi asociaţiile lor. În dependenţă de volumul cererii şi ofertei pentru serviciile de asigurare poate fi determinată piaţa internă, externă şi internaţională a asigurărilor. Piaţa internă a asigurărilor poate fi considerată piaţa locală, pe care există cerere pentru serviciile de asigurare, având tendinţa de a o satisface de anumiţi asigurători. Piaţa externă a asigurărilor este piaţa din afara graniţelor pieţei interne şi care include organizaţii de asigurare intercorelate atât în ţară, cât şi peste hotare.  Piaţa mondială a asigurărilor reprezintă cererea şi oferta pentru serviciile de asigurare la nivelul economiei mondiale.În calitate de pieţe internaţionale pot fi considerate pieţele locale ale asigurărilor, care se caracterizează prin capitalizarea înaltă a operaţiunilor de asigurare internaţionale (New York, Londra, Ţiurrich).Pentru concordarea intereselor şi rezolvarea problemelor comune ale organizaţiilor de asigurări există asociaţii de asigurare internaţionale (Asociaţia internaţională a asigurătorilor contra riscurilor tehnice, Asociaţia internaţională a asigurătorilor maritimi etc.).Cele mai mari peţi de asigurări se află în S.U.A., Anglia, Suedia, Germania, Franţa, Japonia şi Italia.Categoria vânzătorilor este compusă din persoane juridice specializate în oferirea serviciilor de asigurare – companiile de asigurări – asigurători.Cumpărătorii sunt persoane fizice şi juridice – cetăţeni, antreprenori, companii şi organizaţii, instituţii şi organizaţii de stat – persoane asigurate.Intermediarii dintre vânzători şi cumpărători sunt persoanele fizice şi juridice, care asigură alegerea reciprocă a cumpărătorului şi vânzătorului, şi a serviciului de asigurare respectiv – brokeri şi agenţi de asigurare.Toţi sunt personaje principale, însă nu prezintă totalitatea structurilor, organizaţiilor şi subiecţiilor, ce participă sau sunt cointeresaţi în activitatea de asigurare, care împreună formează o infrastructură unică a pieţei de asigurări, considerată un sistem de instituţii şi organizaţii, ce asigură circulaţia liberă a bunurilor şi serviciilor de asigurare pe piaţă.Intermediarii pe piaţa de asigurări sunt agenţii şi brokerii de asigurări. O importanţă majoră pentru piaţa de asigurări pentru astfel de servicii profesioniste o conferă anume existenţa unui număr mare de companii de asigurare, precum şi numărul mare de asigurători potenţiali,

12

care de altfel nu au competenţă, cunoştinţe şi deprinderi suficiente  pentru a se orienta de sine stătător pe piaţa de asigurări.Produsul specific oferit pe piaţa de asigurări este serviciul de asigurare. Preţul de consum al acestuia este acordarea protecţiei, sub formă de acoperire a poliţei de asigurare. Preţul serviciului de asigurare este reprezentat de tariful de asigurare. Preţul se formează pe bază competitivă, în dependenţă de cerere şi ofertă. Nivelul minim al preţului se stabileşte după principiul egalităţii între prima de asigurare, achitată de persoana asigurată şi plăţii sumelor şi despăgubirelor de asigurare; nivelul maxim se stabileşte în dependenţă de necesităţile persoanei asigurate. Dacă preţul serviciului de asigurare este mare, organizaţia de asigurare se poate afla într-o poziţie nefavorabilă în comparaţie cu concurenţii săi şi poate să piardă clienţii potenţiali. Preţul serviciilor unei organizaţii de asigurare concrete depinde de mărimea şi structura portofoliului de asigurări, calitatea activităţii de investiţii, mărimea cheltuielilor administrative, profitul aşteptat.Serviciul de asigurare este oferit pe bază de contract (în cazul asigurării benevole) sau în baza legislaţiei (în cazul asigurării obligatorii). Vânzarea-cumpărarea serviciului de asigurare se documentează prin încheierea contractului de asigurare, iar persoanei asigurate, drept confirmare, i se eliberează certificatul de asigurare (poliţa). Spectrul tipurilor de asigurare pe care le poate utiliza persoana asigurată reprezintă asortimentul pieţei de asigurare.Este important de evidenţiat schimbările esenţiale în caracterul serviciilor de asigurare, cauzate de aşa-numita explozie tehnologică, introducerea pe larg a electronicii şi automatizării. Cererea pe piaţă şi concurenţa dictează necesitatea continuării dezvoltării înzestrării tehnice a procesului de asigurare şi a întregii infrastructuri a organizaţiilor de asigurări (agenţii, reprezentanţe, filiale ale organizaţiei de asigurări).Dezvoltarea pe larg a relaţiilor de piaţă în Republica Moldova a schimbat esenţial situaţia în sfera asigurărilor deoarece În URSS asigurarea purta un caracter mai mult formal, iar în conştiinţa cetățenilor sovietici asigurarea nu prezenta un component obligatoriu al organizării vieţii.Analiza etapelor de formare a pieței naționale de asigurări. Începînd cu anii 20 a secolului trecut și pînă la finele anilor 80, în legătură cu schimbarea situației social-politice, sistemul de asigurări era monopolizat, iar organul de supraveghere a asigurărilor a fost anulat. În perioada dată  asigurările se efectuau de către organele de stat, direcțiile prioritare de activitate a cărora era asigurarea populației, deoarece în condițiile de exzistență a proprietății publice asupra mijloacelor de producție, asigurarea acestora nu se considera necesară în sistemul de asigurări de stat.În URSS asigurările aveau un caracter formal. În mentalitatea cetățenilor sovietici asigurările nu figurau ca o componentă obligatorie de organizare a vieții.Direcția Generală a asigurărilor de stat în URSS a fost Gosstah. Pînă în anul 1958 sistema Gosstrah a fost strict centralizată la nivelul URSS. Din 1958 o parte din sistemul Gosstrah a fost transmis sub jurisdicția ministerului de finanțe a Republicilor unionale. Din 1967 pînă în

13

1991 sistemul Gosstrah a fost deja organizat la nivel republican și se supunea Consiliului Gosstrah URSS, care la rîndul sau se supunea Ministerului de Finanțe a URSS.Activitatea de asigurări în conponența Ministerului de Finanțe era supusă în interesul bugetului de stat, predominau interesele dîn domeniul fiscal în detrimentul dezvoltării activității de asigurări. Statul își permitea să acopere deficitul bugetar prin retragerea grătuită a unor sume enorme din rezervele de asigurare. Asigurările au fost transformate într-o ramură auxziliară a sistemului financiar de stat.După destrămarea URSS în anul 1991 Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea ”Cu privire la măsurile urgente de demonopolizare a economiei naționale”. La 28 mai a aceluiași an, Guvernul a implimentat măsuri cu privire la perfecționarea și reglementarea activității de asigurări, ce a marcat începutul reorganizării Consiliului Gosstrah al Republicii Moldova și creărea societăților de asigurări pe principii de concurență.Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.296 din 12 iunie 1991 a fost  creat Serviciul de Stat pentru supravegherea asigurărilor pe lîngă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova. La 11 iulie 1991 a fost înregistrată prima companie de asigurări comercială „ASITO”.Începînd cu 1991, la prima etapă de formare a asigurărilor comerciale, în țară au început să apară și să se dezvolte primele organizații comerciale de asigurări. Însă în țară lipsea cadrul de reglementare a activității de asigurări.Etapa dată de formare a pieței se caracterizează prin lipsa aproape completă de surse proprii a organizațiilor de asigurări și capital social insuficient. Specificul acestei etape în general a fost determinată de situația economică a epocii de ”acumulare primitivă a capitalului”. Numărul organizațiilor de asigurări, care practic acordau clienților săi acoperire de asigurare clasică, era extrem de insuficient, iar gama serviciilor acordate de acestea era limitată.Primele de asigurare în 1992 au constituit 993,9 mii lei, iar despăgubirele de asigurare au fost de 482,4 mii lei sau 48,5% din suma primelor subscrise.În 1993, volumul primelor de asigurare au crescut brusc și sau majorat în comparație cu 1992 cu 6,9 mln. lei.Etapa a doua de formare a pieței de asigurări din Republica Moldova se poate de considerat perioada începînd cu 1993. Parlamentul Republicii Moldova la 15 iunie 1993 a adoptat legea nr. 1508-XII ”cu privire la asigurări”. Intrarea în vigoare a legii date a schimbat situația pe piața de asigurări dim Moldova. Au fost exact stabiliți parametrii de bază în activitatea de asigurări și cerințele cu privire la stabilitatea financiară în asigurări. Dacă ne referim la creșterea cantitativă a numărului de asigurători, atunci se poate de menționat, că perioada pînă la 1995 s-a marcat prin creșterea rapidă a numărului organizațiilor de asigurări. În perioada din 1991 pînă în 1995 numărul asigurătorilor înregistrați a atins cifra de 90, iar în 1996 au fost înregistrate încă 12 organizații de asigurări. În perioada dată, multe organizații de asigurări n-au rezistat concurenței și au fost închise, în așa fel încît la 31 decembrie 1996 în Pepublică funcționau 55 de organizații de asigurări.

14

În 1996 toate organizațiile de asigurări au majorat cuantumul primelor de asigurare subscrise și au constituit 97 mln. lei. Pe tipurile de asigurări binevole – 73,1 mln. lei sau 75,3% din suma totală a primelor de asigurare, inclusiv: asigurarea facultativă de persone – 40,6 mln. lei (41,8%); asigurarea facultativă de bunuri – 20,4 mln. lei (21,1%); altele asigurări binevole – 12 mln. lei (12,4%).  Pe asigurările obligatorii au fost subscrise 23,9 mln. lei sau 24,7% din suma totală a primelor subscrise. Liderii pieții pe primele de asigurare subscrise în anul 1996 au fost organizațiile de asigurări: ”Asito”, ”Asito-Trafic”, ”Moldova-Astrovaz”, ”Afes-M”, ”Orateh”, ”Seabeco-Asint”. Cota primelor de asigurare subscrise de companiile mari în suma totală a primelor de asigurare a constituit 83,7% .Ce se referă la tendința de formare a pieței de asigurări, etapa a doua de dezvoltare a acesteia se caracterizează prin continuarea de creștere extensivă în direcții ce puțin au comun cu asigurările clasice. Mai mult au fost practicate asigurările facultative de persoane și asigurările facultative de bunuri.Începutul etapei contemporane de formare a pieței de asigurări din Moldova poate fi considerată perioada din 1996 – 1997.La 10 iunie 1997, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 533 ” Cu privire la unele măsuri de reglementare a activității de asigurare” [3]. Provocarea schimbărilor în dezvoltarea asigurărilor a fost influiențată de condițiile externe din asigurări. Piața de asigurări s-a redus considerabil, iar concurența a crescut semnificativ. Organizațiile de asigurări au început să dezvolte afacerea în alte direcții. Concurența între asigurători s-a transferat pe segmentul asigurărilor de riscuri a persoanelor juridice și fizice, mai multă atenție a început să se atragă la asigurările de bunuri. Aceasta a fost facilitată de punerea în aplicare a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 484 ”cu privire la limitele cheltuielilor de asigurare ale agenţilor economici şi persoanelor fizice care practică activitatea de întreprinzător, permise ca deduceri de cheltuieli aferente activităţii de întreprinzător pentru scopuri fiscale” din 04 mai 1998, care a exclus din baza de impozitare cheltuielile întreprinderii cu privire la toate asigurările obligatorii și asigurările facultative de bunuri, mărfuri și răspundere; asigurarea angajaților contra accidente.Formarea sistemului național de asigurări necesită elaborarea și implimentarea unor măsuri de îmbunătățire a calității serviciilor de asigurări, ce presupune utilizarea potențialului intern a Republicii  și  oportunitățile investiționale proprii.Pentru realizarea scopului dat, este necesară organizarea unui sistem național de asigurări eficient și accilerarea dezvoltării unor asigurări sociale. Sfera de asigurări acoperă toate aspectele vieții umane, activitatea de producere și social-economică, îndeplinind funcțiile de compensare și cumulare.În condițiile economiei de trecere o importanță deosebită în industria de asigurări revine mai multor factori.În primul rînd, asigurarea prezintă securitate suplimentară multiplilor interese a persoanelor juridice și fizice, indiferent de caracterul și volumul măsurilor întreprinse de stat. În perioada

15

actuală povara cheltuielilor de lichidare a calamităților naturale și dezastrelor provocate de om, rămîn pe seama bugetului de stat, posibilitățile căruia, din motive obiective, sunt limitate.În al doilea rînd, utilizarea mecanizmului de asigurare în condițiile date asigură dezvoltarea rapidă a afacerii, îmbunătățăște tehnologiile de producție utilizate, ținănd cont de specificul ramurilor principale ale economiei din Moldova, climatul acesteia și localizarea geografică.Sistemul de asigurări contribuie la dezvoltarea sigură și durabilă a economiei țării, reprezentînd o bază suplimentară pentru sporirea securității populației, asigurarea bunurilor cetățenilor și entităților economice. În același timp dezvoltarea asigurărilor într-o mare măsură depinde de perfecționarea cadrului legal, eficiența politicilor fiscale și monetare a statului, calitatea supravegherii activității de asigurări și stabilitatea funcționării societăților de asigurări.Dezvoltarea modernă a pieței de asigurări din Republica Moldova.  La 13 septembrie 2004 prin Hotărârea Guvernului nr. 1012 ”cu privire la aprobarea Concepţiei şi obiectivelor dezvoltării şi consolidării pieţei asigurărilor în Moldova pe termen mediu”, a fost aprobat Planul de acțiuni pentru realizarea Concepţiei şi obiectivelor dezvoltării şi consolidării pieţei asigurărilor în Moldova pe termen mediu (2004-2007). Principalul scop al Concepţiei este formarea unei pieţe naţionale a asigurărilor stabile, valoroase şi funcţionale, capabilă să devină un instrument real în protejarea intereselor cetăţenilor, agenţilor economici şi statului.În rezultatul realizării eficiente a Concepției date, piața de asigurări din Moldova, statul și inclusiv consumatorii serviciilor de asigurări, au bineficiat de cadrul legal la nivel european în domeniul de asigurări, deoarece la momentul aprobării acesteia baza legislativă nu reglementa totalmente activitatea de asigurări. În același timp, Inspectoratul de Stat pentru supravegherea asigurărilor și fondurilor nestatale de pensii nu aveau suficientă autoritate. Din aceste considerente, una din cele mai importante sarcini a fost stabilită formarea unui organ de stat independent, împuternicit de funcții și drepturi similare Băncii Naționale din Moldova și Comisiei Naționale de valori mobiliare. Astfel, avînd în vedere, intenția Republicii Moldova de integrare economică prin adoptarea și punerea în aplicare a normelor economice și comerciale, ce operează în spațiul economic european, în scopul implimentării pe piața financiară a unui cadrul de reglementare prudentă și sistem de supraveghere echivalent cu cel din Uniunea Europeană, la 26 decembrie 2006 a fost semnată de către Parlamentul Republicii Moldova legea ”cu privire la asigurări” nr. 407 – XVI, care a fost publicată în Monitorul Oficial al RM la 06 aprilie 2007.Legea primită asigură conformitatea maximă a cerințelor legislației din Republica Moldova cu standardele europene, axate pe dezvoltarea unei piețe eficiente, stabile și prudente, precum și orientarea acesteia spre cooperarea în viitor cu autoritățile de supraveghere din alte state. Prin legea dată de asemenea a fost stabilită autoritatea de supraveghere de stat, și anume Comisia Națională a pieței financiare din Republica Moldova. O dată cu acestea, principalele obiective ale reglementării activității de asigurări dîn țară, sunt de a spori

16

eficiența activității de supraveghere în scopul protejării intereselor asiguraților, menținerea unui mediu concurențial favorabil pe piața de asigurări și dezvoltarea infrastructurii acesteia în conformitate cu practica internațională de organizare a activității de asigurări.Aprobarea noii legi ”cu privire la asigurări” a asigurat pieței de asigurări o infrastructură stabilă și un nivel înalt a cerințelor de pregătire profesională a cadrelor în sfera de asigurări.Concomitent cu aceste cerințe, de asemenea a fost realizat un nivel înalt de protecție a agenților economici și a cetățenilor de diferite grupuri de riscuri, îmbunătățirea calității și lărgirea spectrului serviciilor de asigurări; îmbunătățirea calitativă a competivității pieței naționale de asigurări și creșterea oportunităților investiționale; consolidarea procesului de integrare a pieței naționale de asigurări în sistemul internațional.Conform dispozițiilor tranzitorii ale noii legi ”cu privire la asigurări”, societățile de asigurări ce activau la momentul întrării în vigoare a acesteia au avut posibilitate de a continua activitatea de asigurări în baza licențelor primite anterior pînă la expirarea termenului acestora. De asemenea, acestea au avut posibilitatea de  a majora capitalul statutar pînă la valoarea minimă prevăzută de noua lege în termen de 5 ani, nivelul căruia în aprilie 2012 trebuia să atingă obligatoriu mărimea de 15 mln. lei pentru activitatea în clasele de asigurări generale, deci s-a stabilit aplicarea coeficientului 1, pentru activitatea de asigurări în clasele de asigurări pe termen lung de viață coeficientul stabilit este de 1,5 la nivelul minim aprobat și 2 pentru activitatea de reasigurare.Conceptele de bază adoptate în legea ”cu privire la asigurări” ce a intrat în vigoare în 2007 reglementează în special activitatea tuturor participanților profesioniști pe piața de asigurări, inclusiv intermediarilor în asigurări, care au început activitate din 2008 și către 2012 numărul acestora a constituit 77 de agenți economici, iar primele de asigurare subscrise de ei au atins nivelul de aproape 30% din suma totală a primelor brute de asigurare subscrise de piața de asigurări. În rezultatul modificărilor date în legislație, activitatea brokerilor în asigurări a fost supusă licențierii și au fost stabilite anumite cerințe în activitatea brokerilor și agenților de asigurare.O dată cu aprobarea legii „cu privire la asigurări” la 22.12.2006 a fost aprobată și apoi  publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova legea „cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule”, care a permis acumularea volumului de prime și majorarea acestora în produsul intern brut. Legea dată de asemenea prevede implimentarea sistemului unic automatizat a informației cu privire la asigurarea obligatorie a răspunderii civile auto, ce este o cerință obligatorie pentru promovarea produsului dat în spațiul european. Sistemul dat a fost pus în aplicare începând cu 01 februarie 2013. Formarea unei baze de date unice este una din sarcinele principale în dezvoltarea sistemului de asigurări obligatorii, care va  asigura o supraveghere eficientă a conformității cu legislația în vigoare (disponibilitatea poliței de asigurare, implimentarea sistemului bonus-malus,  excluderea polițelor false, etc) și facilita accesul persoanelor

17

cointeresate la informația cu privire la existența poliței de asigurare obligatorie pentru anumită unitate de transport.Președintele Parlamentului Republicii Moldova la 03 martie 2011 a aprobat legea nr.35 ”pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a pieţei financiare nebancare pe anii 2011–2014 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a pieţei financiare nebancare pe anii 2011–2014”. În scopul consolidării pieței de asigurări din Republica Moldova, principalul obiectiv în domeniului asigurărilor este formarea unei pieţe stabile şi transparente, bazată pe tehnologii moderne de asigurare, capabilă să protejeze interesele cetăţenilor şi ale agenţilor economici, precum şi să devină o sursă importantă de investiţii pentru dezvoltarea economiei ţării.Dezvoltarea cu succes a activității de asigurări este imposibilă în condiții naționale de auto- izolare, fără  utilizarea experienței internaționale.Diferite modele și soluții, practicate în domeniul asigurărilor în țările dezvoltate au fost implimentate și în Moldova. Directivele UE ce țin de licențierea activității de asigurări; stabilirea clasificării tipurilor de asigurări după riscurile asigurate și obiectul asigurării; cerințele diferențiate cu privire la mărimea capitalul statutar al asigurătorilor, în funcție de tipul de activitate în domeniul asigurărilor; și de asemenea: cerințele față de formarea și menținerea rezervelor de asigurare; respectarea marjei minime de solvabilitate a asigurătorului; cerințele față de activele ce se admit pentru acoperirea rezervelor tehnice și marjei minime de solvabilitate, au stat la baza elaborării actelor normative ce funcționează recent în industria asigurărilor din Moldova.În urma influienței schibărilor intense din ultimii ani au avut loc schimbări calitative pe piața de asigurări din Republica Moldova. A crescut cererea la serviciile de asigurări ce se petrece, fără îndoială, prin îmbunătățirea calității prestării acestora și implimentarea noilor tipuri de asigurări.Concluzii. În ultimii ani, s-a schimbat atitudinea societății față de asigurări, în primul rînd din partea organelor legislative și executive. A fost implimentată și continuă să se perfecționeze legislația în asigurări. A sosit timpul, cînd se înțelege că asigurările pot să influiențeze semnificativ procesele economice ce au loc în societate și din acestă cauză necesită susținere din partea statului. Au fost făcuți primii pași spre integrarea pieței de asigurări din Moldova cu piața internațională de asigurări.Dezvoltarea rapidă a industriei naționale de asigurări, ținând cont și de potențialul existent a altor segmente a pieței financiare din țară, a influiențat considerabil reformele economice din Moldova.

1.3.Terminologia utilizată în asigurăriL E G EA  cu privire la asigurări  nr. 407-XVI  din  21.12.2006 (Monitorul Oficial nr.47-49/213 din 06.04.2007) DISPOZIŢII GENERALE

18

Articolul 1. Noţiuni principaleÎn sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:activitate de asigurare – activitate care constă, în principal, din: oferirea, negocierea şi încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, efectuarea de acţiuni de regres şi de recuperare;activitate de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări – activitate care constă din prezentarea sau propunerea contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare, din alte acţiuni de pregătire a încheierii unor astfel de contracte, din încheierea lor, sau de contribuţie la gestionarea contractelor, în special în cazul solicitării de daune. Aceste activităţi nu se consideră de intermediere în asigurare şi/sau în reasigurare în cazul în care sînt îndeplinite de un asigurător sau de un angajat al lui care acţionează sub responsabilitatea asigurătorului. Nu se consideră activităţi de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări nici următoarele: furnizarea ocazională de informaţii, în contextul unor alte activităţi profesionale al căror scop nu rezidă în oferirea de asistenţă clienţilor în vederea încheierii sau administrării unui contract de asigurare şi/sau reasigurare, administrarea daunelor unui asigurător (reasigurător) la nivel profesional şi nici compensarea daunelor şi evaluarea de către un expert a solicitărilor de daune;actuar – persoană fizică specializată în evaluarea riscurilor financiare prin metode actuariale (statistice, matematice şi economice) titulară a unui certificat de calificare eliberat de autoritatea de supraveghere;acţionar semnificativ – persoană fizică sau persoană juridică ce exercită nemijlocit şi de una singură ori prin intermediul altor persoane fizice sau juridice, ori în colaborare cu ele, acţionînd în mod coordonat, drepturi aferente unor acţiuni de cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot ale asigurătorului (reasigurătorului);agent bancassurance – bancă comercială, asociaţie de economii şi împrumut sau organizaţie de microfinanţare, care în baza mandatului acordat de asigurător este în drept să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat;agent de asigurare – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate profesională în baza mandatului acordat de asigurător, avînd dreptul să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat, fără să aibă calitatea de asigurător, reasigurător, agent bancassurance sau de broker de asigurare şi/sau de reasigurare;asigurare – transfer al unui risc eventual, inclusiv al riscului unei pierderi financiare şi/sau al unei pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în conformitate cu contractul de asigurare;asigurat – persoană care are încheiat sau pentru care s-a încheiat un contract de asigurare cu asigurătorul;

19

asigurător (reasigurător) – persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care, în condiţiile prezentei legi, deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de asigurare (reasigurare);asistent în brokeraj – persoană fizică sau persoană juridică împuternicită printr-o procură, în baza unui contract cu un broker de asigurare şi/sau de reasigurare şi sub acoperirea contractului de răspundere civilă profesională a brokerului în cauză, să desfăşoare anumite activităţi necesare pentru îndeplinirea mandatului de brokeraj;asistenţă (assistance) – acordare de către asigurător (reasigurător) sau alte persoane juridice, în cadrul asigurărilor de persoane, a asistenţei asiguratului (beneficiarului) în caz de producere a riscului asigurat, care constă în organizarea prestării către asigurat (beneficiar) a serviciilor tehnice, medicale, financiare, juridice;autoritate de supraveghere – Comisia Naţională a Pieţei Financiare;broker de asigurare şi/sau de reasigurare – persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care, în condiţiile prezentei legi, negociază pentru clienţii săi persoane fizice sau persoane juridice, asiguraţi (reasiguraţi) sau potenţiali asiguraţi (reasiguraţi), încheierea de contracte de asigurare (reasigurare) şi care prestează servicii de consultanţă şi inspecţie de risc şi acordă asistenţă pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor, după caz;caz asigurat – risc asigurat, prevăzut în contractul de asigurare, a cărui producere conferă asiguratului dreptul de a fi indemnizat sau despăgubit de către asigurător;cheltuieli de achiziţie – cheltuieli ocazionate de încheierea contractelor de asigurare. Ele cuprind atît cheltuielile direct imputabile, precum comisioanele de achiziţie şi cheltuielile de deschidere de dosar sau de acceptare a contractelor de asigurare în portofoliu, cît şi cheltuielile indirect imputabile, precum cheltuielile de publicitate sau cheltuielile administrative legate de prelucrarea cererilor şi de eliberarea poliţelor de asigurare;coasigurare – operaţiune prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu acelaşi risc, fiecare asumîndu-şi o cotă-parte din el;contractant al asigurării – persoană care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare, fără a obţine calitatea de asigurat;corespondent – orice asigurător sau altă persoană juridică desemnată de către unul sau mai mulţi asigurători nerezidenţi ai Republicii Moldova, cu aprobarea prealabilă a Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, în scopul regularizării şi soluţionării cererilor de despăgubire rezultate din accidente de autovehicule produse pe teritoriul Republicii Moldova pentru care asigurătorul sau asigurătorii nerezidenţi au emis o poliţă de asigurare valabilă pe teritoriul Republicii Moldova;franşiză – parte din prejudiciu suportată de asigurat, care este stabilită în calitate de sumă fixă sau de procent din despăgubirea de asigurare ori din suma asigurată şi care este prevăzută în contractul de asigurare;

20

intermediar în asigurări – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate de intermediere în asigurări în schimbul unei remuneraţii şi are calitatea de broker de asigurare , agent de asigurare sau agent bancassurance;intermediar în reasigurări – broker de reasigurare care intermediază, în schimbul unei remuneraţii, în principal activitatea de reasigurare;mandat de brokeraj – contract de mandat încheiat între asigurat (reasigurat) sau potenţial asigurat (reasigurat), în calitate de client, şi brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare prin care se încredinţează acestuia din urmă negocierea încheierii contractelor de asigurare sau de reasigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor, după caz;participaţie calificată – deţinere directă sau indirectă a cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot în capitalul social al unui asigurător (reasigurător);participanţi profesionişti la piaţa asigurărilor – asigurător (reasigurător), intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări şi actuarul care desfăşoară activitate în temeiul prezentei legi;persoană cu funcţie de răspundere – persoană care, fiind învestită prin lege, statut sau act administrativ, îşi asumă obligaţii şi exercită de sine stătător sau în comun cu alte persoane atribuţii de dispoziţie în numele şi în contul asigurătorului, reasigurătorului sau brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare, şi anume: membru al consiliului societăţii, al organului executiv, al comisiei de cenzori, contabil-şef, conducător al filialei etc.;primă brută subscrisă – primă calculată de asigurător (reasigurător) conform unui contract de asigurare (reasigurare), înainte de deducerea oricăror sume din aceasta;primă netă subscrisă – primă brută calculată de asigurător (reasigurător) conform unui contract de asigurare (reasigurare) după deducerea părţii din prima transmisă în reasigurare;risc – eveniment inconvenient, posibil şi viitor care ar putea afecta bunurile, capacitatea de muncă, viaţa ori sănătatea persoanei;risc asigurat – fenomen, eveniment sau grup de fenomene sau evenimente prevăzute în contractul de asigurare care, odată produse, pot genera prejudicii bunurilor sau persoanei asigurate. (În asigurările de viaţă, fenomenul de supravieţuire şi fenomenul de deces se încadrează în noţiunea de risc asigurat);reasigurare – cedare parţială sau integrală a unor riscuri subscrise de un asigurător, denumit reasigurat (cedent), unui alt asigurător, denumit reasigurător (cesionar), care, la rîndul său, îşi asumă angajamentul să recupereze o parte corespunzătoare din despăgubirea de asigurare acordată;reasigurare proporţională – divizarea, proporţional repartizării riscului între părţile contractului de reasigurare, a sumei asigurate;reasigurare neproporţională – reasigurare prin care reasigurătorul (cesionarul) îşi asumă obligaţia de a efectua despăgubirea de asigurare, la producerea evenimentelor prevăzute în contractul de asigurare, în mărime ce depăşeşte reţinerea proprie a reasiguratului (cedentului);

21

reţinere proprie – partea din risc care rămîne în răspunderea asigurătorului după cedarea riscului în reasigurare;subagent – persoană fizică, alta decît conducătorul agentului de asigurare persoană juridică, avînd calitatea de angajat cu contract de muncă încheiat cu un agent de asigurare, care acţionează în numele acestuia şi sub acoperirea contractului de răspundere civilă a agentului de asigurare persoană juridică.

1.4. Organizarea activităţii de asigurări şi rolul Statului în această activitate.Cadrul juridic privind activitatea în domeniul asigurărilor, dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor dintre asigurători, asiguraţi şi terţe persoane este format din Constituţia Republicii Moldova, Codul civil al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova nr.407-XVI din 21 decembrie 2006 „Cu privire la asigurări”, alte acte legislative, acte normative ale Autorităţii de supraveghere a asigurărilor, acordurile internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte.Piaţa de asigurări, ca o parte componentă a pieţei financiare, este obiect de supraveghere şi control de către stat prin intermediul Autorităţii de supraveghere cu scopul de a garanta o funcţionare stabilă.În procesul asigurării participă două subiecte esenţiale: asigurătorul şi asiguratul.Asigurătorul este persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care deţine dreptul de a desfăşura activităţi de asigurare conform legislaţiei în vigoare.Asigurat este declarată persoana, care are încheiat un contract de asigurare cu asigurătorul şi a achitat sau va achita prima de asigurare conform condiţiilor prevăzute de acesta.Procesul de asigurare cuprinde transferarea riscului eventual, inclusiv al riscului unei pierderi financiare sau al unei pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în conformitate cu contractul de asigurare.Obiectul asigurării îl constituie interesele patrimoniale ce nu contravin legislaţiei Republicii Moldova, corelate cu:

persoana asiguratului sau a beneficiarului asigurării, cu viaţa, sănătatea şi capacitatea lor de muncă (asigurarea de persoane);

bunuri, credite şi garanţii, pierderi financiare ale persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice (asigurarea de bunuri);

răspunderea pe care asiguratul o poartă faţă de persoanele fizice sau persoanele juridice pentru prejudiciile cauzate lor (asigurarea de răspundere civilă).

Obiectul asigurării serveşte drept criteriu de clasificare a asigurărilor.După modul de efectuare, există două forme de asigurare: obligatorie şi benevolă (facultativă).În asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi, condiţiile şi modul lor de implementare se stabilesc prin lege.În asigurarea benevolă, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contract de asigurare. Condiţiile asigurărilor benevole sînt

22

stabilite de asigurător, în conformitate cu legislaţia şi cu actele normative ale Autorităţii de supraveghere în vigoare.Activitatea de asigurare poate fi desfăşurată exclusiv de către asigurători, sub formă de societate pe acţiuni de tip deschis, inclusiv cu investiţii străine, care deţin licenţă de activitate eliberată în condiţiile prevăzute de legislaţie.Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate fi înregistrat la Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale fără avizul Autorităţii de supraveghere a asigurărilor.Acţionari ai asigurătorului (reasigurătorului) pot fi persoane fizice şi persoane juridice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova, în condiţiile prevăzute de legea cu privire la asigurări şi ale altor acte legislative în vigoare.Capitalul statutar minim al asigurătorului (reasigurătorului) conform legislaţiei în vigoare este stabilit de 15 milioane lei, la care se aplică:

coeficientul 1 - pentru activitate de asigurări generale; coeficientul 1,5 - pentru activitate de asigurări de viaţă; coeficientul 2 - pentru activitate de reasigurare exclusivă.

Conform prevederilor legii cu privire la asigurări, la momentul înregistrării de stat, capitalul statutar al asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie depus integral de către acţionarii săi.Aporturile la capitalul statutar minim se depun integral în formă bănească atât la constituire, cât şi la majorare.Activitatea de asigurare se desfăşoară în cadrul a două categorii: “asigurări de viaţă” şi “asigurări generale”.Activitatea asigurătorului se desfăşoară în bază de licenţă, eliberată exclusiv pentru activitate în categoria “asigurări de viaţă” sau pentru activitate în categoria “asigurări generale”.Persoanele fizice şi persoanele juridice străine, apatrizii (fără cetăţenie), care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova au aceleaşi drepturi şi obligaţii în ceea ce priveşte negocierea, încheierea şi executarea contractelor de asigurare ca şi persoanele fizice şi persoanele juridice ale Republicii Moldova.În baza legii cu privire la asigurări, activitatea asigurătorului (reasigurătorului) se limitează la asigurare, reasigurare şi la operaţiunile ce rezultă direct din aceste acţiuni, exclusă fiind orice altă activitate comercială.Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să efectueze următoarele acţiuni ce rezultă din activitatea de asigurare sau reasigurare:

investirea şi fructificarea fondurilor şi rezervelor proprii şi celor atrase, a rezervelor tehnice în modul stabilit de actele normative ale Autorităţii de supraveghere;

acordarea de împrumuturi cu dobândă propriilor asiguraţi persoane fizice în limitele sumei de răscumpărare prevăzute în contractul de asigurare de viaţă, cu acumulare a capitalului respectiv.

23

Legea cu privire la asigurări prevede obligaţia asigurătorului (reasigurătorului) în cazurile modificărilor participaţiilor în capitalul social să informeze despre aceasta Autoritatea de supraveghere.În cazul dobândirii de către o persoană fizică sau juridică, direct sau indirect, individual sau în comun cu persoanele sale afiliate, a dreptului de proprietate sau în cazul dobândirii de către o persoană juridică a dreptului de administrare asupra participaţiilor calificate la capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului), asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să informeze despre aceasta Autoritatea de supraveghere în termen de 7 zile de la data efectuării tranzacţiei.Asigurătorii (reasigurătorii) prezintă anual Autorităţii de supraveghere informaţie detaliată despre identitatea acţionarilor semnificativi, numărul şi valoarea totală a acţiunilor deţinute, în modul şi în termenele stabilite prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere.Majorarea participaţiei calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) peste 20%, 33% sau 50% din acţiunile cu drept de vot ale acestuia şi, respectiv, reducerea sub aceste niveluri a participaţiei calificate se efectuează cu avizul prealabil al Autorităţii de supraveghere, în modul stabilit prin actele sale normative.Autoritatea de supraveghere este în drept să solicite, în limitele competenţei sale, prezentarea actelor de constituire şi a rapoartelor financiare de la fondatori, acţionari şi de la alte persoane juridice care intenţionează să obţină participaţii calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului), precum şi să solicite informaţii autorităţilor administraţiei publice privitor la stabilitatea financiară şi buna-credinţă a persoanelor menţionate.Asigurătorul (reasigurătorul) în scopul dirijării activităţii sale conform cadrului legislativ în acest domeniu este obligat să respecte următoarele norme specifice de prudenţă: 

organizarea şi desfăşurarea cu prudenţă şi profesionalism a activităţii, în concordanţă cu specificul şi amploarea ei;

încadrarea în activitate a unui număr suficient de persoane care să corespundă criteriilor de pregătire şi de competenţă profesională.

Pentru asigurările benevole practicate, asigurătorul este obligat să elaboreze: propriile condiţii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la

contractul de asigurare; propriile clauze de asigurare, care pot modifica condiţiile de asigurare, în funcţie de

opţiunea proprie sau de cea a asiguratului; propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare; propriile reglementări şi instrucţiuni de constatare şi lichidare a daunelor, în strictă

concordanţă cu prevederile cuprinse în condiţiile şi în clauzele de asigurare; reglementări interne privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice, în funcţie de

propriul sistem de evidenţă operativă, cu respectarea actelor normative emise de Autoritatea de supraveghere;

reglementări privind respectarea principiilor guvernării corporative.

24

Asigurătorul are următoarele obligaţii:1. Să ţină evidenţa contabilă şi operativă care să permită:

întocmirea rapoartelor solicitate de Autoritatea de supraveghere; analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări pentru a stabili dacă activitatea sa în

ansamblu este rentabilă.2. Să supravegheze activitatea unităţilor din subordine şi a agenţilor săi de asigurare astfel încât activitatea de asigurare pe care o desfăşoară să nu fie periclitată (depistate încălcări).3. Să-şi organizeze procedurile de control intern astfel încât să îndeplinească prevederile legale şi să prezinte Autorităţii de supraveghere toate documentele, situaţiile şi informaţiile solicitate de ea.4. Să întocmească situaţii financiare consolidate, în conformitate cu actele normative emise de către Autoritatea de supraveghere.5.  Să prezinte orice alte raportări financiare, în conformitate cu actele normative emise întru aplicarea legii cu privire la asigurări.6.  Să ţină un registru special al activelor, în conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări.7.  Să asigure auditarea situaţiilor financiare anuale de către o organizaţie de audit.În scopul menţinerii situaţiei financiare adecvate, legea cu privire la asigurări limitează răspunderea asigurătorului la preluarea riscurilor.Limita maximă a răspunderii asigurătorului (reasigurătorului) pentru un risc asigurat sau preluat în reasigurare nu poate depăşi 25% din valoarea capitalului propriu şi a rezervelor tehnice.Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să preia obligaţiile aferente riscului de asigurare (reasigurare) depăşind limita stabilită de actele normative în vigoare, cu condiţia ca partea excedentă a riscurilor legate de executarea obligaţiilor preluate să fie reasigurată.În cazul efectuării reasigurării la asigurătorul (reasigurătorul) nerezident al Republicii Moldova, reţinerea proprie a asigurătorului (reasigurătorului) rezident al Republicii Moldova trebuie să constituie cel puţin 20% din volumul total al obligaţiilor, cu condiţia respectării cerinţelor legii cu privire la asigurări la efectuarea acestor operaţii.Autoritatea de supraveghere are dreptul să stabilească cerinţe referitor la dezvăluirea informaţiilor privind existenţa de instrumente financiare derivate neincluse în raportul financiar al asigurătorului (reasigurătorului).Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare şi de reasigurare conform actelor normative în vigoare sunt obligaţi să elaboreze regulamente interne, care prevăd cerinţe minime privind respectarea următoarelor principii obligatorii ale guvernării corporative:1. Acţionarii semnificativi şi persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi de reasigurare vor corespunde cerinţelor stabilite prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere.

25

2.  Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi de reasigurare vor evita în activitatea lor relaţiile cu acţionarii sau cu persoanele cu funcţie de răspundere ale altor asigurători (reasigurători) şi brokeri de asigurare şi reasigurare care pot afecta în orice mod exercitarea obligaţiilor lor fiduciare faţă de asiguraţi.3.  Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi de reasigurare nu vor deţine mai mult decât o funcţie în cadrul societăţii în cazul în care cumulul de funcţii ar putea conduce la apariţia unor conflicte de interese.4.  Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) îşi vor exercita obligaţiile cu scopul de a asigura: suficienţa rezervelor tehnice şi matematice, menţinerea marjei minime a solvabilităţii şi îndeplinirea cerinţelor privind rezervele tehnice şi matematice, suficienţa în orice moment a lichidităţilor şi respectarea de către asigurător (reasigurător) a prevederilor actelor normative ale Autorităţii de supraveghere.5. Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare sau de reasigurare vor evita încheierea de tranzacţii cu persoane terţe (sau în beneficiul lor), care se află în relaţie de afiliere cu asigurătorul sau cu brokerul de asigurare şi reasigurare, în condiţii mai favorabile decât cele existente în mod general pentru celelalte persoane care nu se află cu aceştia în asemenea relaţii. Legea cu privire la asigurări prevede unele restricţii privind efectuarea tranzacţiilor de către asigurător (reasigurător):1. Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate investi mai mult de 15% din capitalul propriu în capitalul social al unei societăţi comerciale fără avizul prealabil al Autorităţii de supraveghere.2. Tranzacţiile de proporţii cu activele asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul scris al Autorităţii de supraveghere.3.  Asigurătorului (reasigurătorului) i se interzice:

să participe la capitalul social al persoanelor juridice cu una din formele juridice de organizare de societate în nume colectiv sau de societate în comandită;

să contracteze împrumuturi în cuantum ce depăşesc 10% din valoarea capitalului social fără avizul scris al Autorităţii de supraveghere.

4. Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat ca, în decursul a 5 zile, să informeze Autoritatea de supraveghere despre gajarea bunurilor sale, acordarea de garanţii sau preluarea unei alte obligaţii nereflectate în bilanţul contabil.Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul la constituirea filialelor (reprezentanţelor) ce se efectuează în modul prevăzut de legislaţie.Filiala (reprezentanţa) asigurătorului (reasigurătorului) îşi desfăşoară activitatea sub denumirea asigurătorului (reasigurătorului).

26

Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să aducă la cunoştinţă Autorităţii de supraveghere, în termen de 5 zile de la data adoptării, hotărârii adunării generale privind constituirea filialei sau reprezentanţei.Cum a fost menţionat, asigurătorul desfăşoară activitate în categoria ce a obţinut licenţă de activitate. La desfăşurarea de către asigurător a activităţii de asigurare de viaţă, legea cu privire la asigurări prevede următoarele obligaţii:1. Să efectueze, la finele anului, examinarea activităţii de asigurare de viaţă, inclusiv calcularea, conform principiilor fundamentale şi general acceptate ale calculului actuarial, a obligaţiilor aferente asigurărilor de viaţă şi a rezervelor matematice necesare, precum şi estimarea concordanţei dintre rezervele tehnice, matematice şi activele aferente.2. Să efectueze examinarea activităţii de asigurare de viaţă pentru orice perioadă, la cererea Autorităţii de supraveghere, conform condiţiilor stabilite de legea cu privire la asigurări.3.  Să furnizeze informaţii, documente şi detalii suplimentare, în forma pe care Autoritatea de supraveghere o consideră necesară, pentru evaluarea activelor şi a situaţiei sale financiare, după depunerea la Autoritatea de supraveghere a raportului privind asigurările de viaţă.Activele admise să acopere rezervele tehnice şi matematice în cazul asigurărilor de viaţă vor fi folosite doar în raport cu obligaţiile aferente acestor asigurări. Este interzisă grevarea unor astfel de active cu gaj sau ipotecă.Legea cu privire la asigurări permite desfăşurarea activităţii simultană în categoriile “asigurări de viaţă” şi “asigurări generale” numai în condiţiile separării acestor două activităţi, în conformitate cu prevederile legii şi cu actele normative ale Autorităţii de supraveghere.Activitatea de asigurare de viaţă şi activitatea de asigurare generală sunt gestionate separat pentru ca:

interesele deţinătorilor de poliţe de asigurare de viaţă şi, respectiv, de poliţe de asigurare generală să nu fie în nici un fel prejudiciate şi, în special, profitul înregistrat în una dintre cele două activităţi să nu fie folosit în beneficiul celeilalte activităţi decât în cazuri excepţionale şi cu aprobarea prealabilă a Autorităţii de supraveghere;

marjele de solvabilitate, stabilite în conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări  şi cu actele normative ale Autorităţii de supraveghere, pentru fiecare dintre cele două activităţi să fie calculate în mod independent, fără transfer de active de la o activitate la alta.

În cazul în care prin respectarea acestor condiţii rezultă că mai există active disponibile la una dintre cele două activităţi evidenţiate în mod distinct, aceste active pot fi folosite pentru cealaltă activitate, dar numai cu aprobarea prealabilă a Autorităţii de supraveghere.Contabilitatea asigurătorilor cu activitate simultană trebuie organizată astfel încât din înregistrări să derive sursele rezultatelor pentru fiecare dintre cele două activităţi. În acest scop, toate veniturile (în special primele încasate, plăţile de la reasigurători şi veniturile din

27

investirea activelor) şi toate cheltuielile (în special cele de plată a daunelor, sumele suplimentare pentru rezervele tehnice şi rezervele matematice, primele de reasigurare, cheltuielile operaţionale pentru activitatea respectivă) trebuie să fie reflectate potrivit originii lor.Cheltuielile comune ale celor două activităţi se înregistrează separat, pentru fiecare activitate, în conformitate cu o metodă de repartizare aprobată de către Autoritatea de supraveghere.În cazul în care una dintre cele două marje de solvabilitate disponibile este insuficientă, Autoritatea de supraveghere aplică, cu referinţă la activitatea la care se înregistrează deficienţe, măsuri de redresare.Asigurătorii care desfăşoară activitate simultană sunt obligaţi:

1. Să ţină pentru fiecare dintre cele două activităţi câte un registru special al activelor, în conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări.

2. Să transmită Autorităţii de supraveghere toate informaţiile, documentele şi raportările, a căror formă, al căror conţinut, ale căror detalii şi certificări sînt stabilite pentru fiecare activitate.

3. Să depună la Autoritatea de supraveghere, în termen de 3 luni de la încheierea anului financiar, separat pentru fiecare dintre cele două activităţi, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, la care să anexeze rapoartele de audiere, precum şi rapoartele financiare stabilite de Autoritatea de supraveghere.

Documentul juridic ce reglementează baza normativă între asigurător şi asigurat este contractul de asigurare, în baza căruia asigurătorul este obligat la survenirea cazului asigurat să efectueze plata de asigurare asiguratului sau altei persoane în favoarea căreia este încheiat contractul de asigurare.Contractul de asigurare se încheie în forma şi în modul stabilit de legislaţia civilă în vigoare.Contractul de asigurare trebuie să conţină următoarele clauze: numele sau denumirea părţilor contractante, numărul de identificare de stat, domiciliul sau sediul lor; obiectul asigurării; riscurile care se asigură; începutul şi durata asigurării; suma asigurată; prima de asigurare, locul şi termenele de plată; modalitatea de modificare, reziliere şi încetare a contractului; condiţiile de plată a despăgubirii de asigurare sau a indemnizaţiei de asigurare; drepturile şi obligaţiile părţilor; răspunderea părţilor; jurisdicţia soluţionării litigiilor şi alte clauze stabilite prin lege sau prin acordul părţilor.La încheierea contractului de asigurare asigurătorul selectează circumstanţele riscurilor în baza cărora are posibilitate de a evalua probabilitatea apariţiei evenimentului asigurat.Împrejurările riscante duc la producerea cazului asigurat. Producerea cazului asigurat înseamnă survenirea cazului asigurat.Cazul asigurat prezintă evenimentul, riscul asigurat la a cărei producere legislaţia sau contractul de asigurare prevede plata sumei asigurate sau a despăgubirii de asigurare.

28

Consecinţele cazului asigurat se exprimă în distrugerea integrală sau parţială a obiectului asigurării. La survenirea cazului asigurat cu bunurile asigurate, plata de asigurare (paguba) se achită sub formă de despăgubire de asigurare, iar la survenirea cazului asigurat cu persoanele asigurate plata de asigurare se achită sub formă de indemnizaţie de asigurare.În cazul asigurării de viaţă, indemnizaţia de asigurare se acordă sub formă de plată unică sau de plăţi periodice. Suma asigurată pentru asigurarea de deces poate să difere de suma asigurată pentru asigurarea de supravieţuire.Indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau, în caz de deces al acestuia, beneficiarului desemnat de el conform contractului de asigurare încheiat. Dacă nu s-a desemnat nici un beneficiar, indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor asiguratului în calitate de beneficiari.În cadrul asigurării de viaţă pentru care se constituie rezervă matematică, asiguratul poate să înceteze efectuarea plăţii primelor cu dreptul de a menţine contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l rezilia, solicitând restituirea rezervei constituite (suma de răscumpărare), conform contractului de asigurare.Legea cu privire la asigurări prevede, ca asiguratul care a încheiat contract de asigurare de viaţă individual trebuie să aibă la dispoziţie, de la data semnării contractului de către asigurător, o perioadă de 20 de zile în interiorul căreia să poată denunţa contractul în cauză. Aceste prevederi nu se aplică contractelor de asigurare de viaţă cu o durată de până la 6 luni inclusiv.Indemnizaţia de asigurare se datorează independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de către persoanele responsabile de producerea lui, precum şi de sumele primite de la alţi asigurători în temeiul unor alte contracte de asigurare. Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare cuvenită beneficiarului sau moştenitorului legal, după caz. În cazul asigurării de viaţă, cuantumul venitului investiţional aplicat la calcularea tarifelor de asigurare şi prevăzut în contractul de asigurare nu poate depăşi procentul anual stabilit prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere.Asiguratul persoană fizică poate, cu acordul asigurătorului, să beneficieze de un împrumut cu dobândă în limitele rezervei acumulate în cazul asigurării de viaţă.Conform prevederilor legii cu privire la asigurări, la rezilierea contractului de asigurare de viaţă, asigurătorul restituie asiguratului, conform contractului de asigurare, rezerva acumulată (suma de răscumpărare).La asigurarea de bunuri legea cu privire de asigurări prevede următoarele clauze contractuale specifice.Asigurarea de bunuri se poate efectua numai în beneficiul proprietarului de bunuri dacă legislaţia în vigoare sau contractul nu prevede altfel.

29

Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunurilor asigurate din momentul încheierii contractului de asigurare. În caz contrar, contractul este nul, în virtutea legii, în partea, din suma asigurată, care depăşeşte valoarea reală a bunurilor la momentul încheierii contractului.La încheierea contractului, asigurătorul are dreptul să examineze bunurile pentru a constata existenţa şi starea lor reală.Legea cu privire la asigurări obligă asiguratul să întreţină bunul asigurat în condiţii adecvate şi în conformitate cu stipulările stabilite în contract pentru a preveni producerea riscului asigurat. Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care este întreţinut bunul asigurat.Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului şi asiguratului şi nu poate depăşi valoarea bunurilor la data producerii evenimentului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului real suportat.În cazurile prevăzute în condiţiile de asigurare şi în contractul de asigurare, la producerea riscului, asiguratul este obligat să ia, pe seama asigurătorului şi în limitele sumei la care s-a făcut asigurarea, în funcţie de împrejurări, măsuri de limitare a pagubelor.În cazul în care s-a încheiat contract de asigurare pentru o sumă asigurată inferioară valorii bunului supus asigurării, despăgubirea cuvenită se reduce proporţional raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului dacă prin contract nu s-a convenit altfel.Dacă pentru acelaşi bun sînt încheiate mai multe contracte de asigurare care, în ansamblu, depăşesc valoarea reală a bunului, fiecare asigurător este obligat să plătească partea din prejudiciu egală cu raportul dintre suma asigurată prin contract şi valoarea totală a sumelor asigurate prin toate contractele, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului. Asiguratul are obligaţia să declare existenţa unor alte asigurări pentru acelaşi bun la diferiţi asigurători, atât la încheierea contractului de asigurare, cât şi pe parcursul executării lui.În cazul înstrăinării bunurilor asigurate, dobânditorul are opţiunea de a menţine valabilitatea contractului de asigurare sau de a-l rezilia în modul stabilit de legislaţia în vigoare.În cazul menţinerii valabilităţii contractului de asigurare, vânzătorul are obligaţia de a informa asigurătorul, în decursul a 10 zile de la data înstrăinării, despre înstrăinarea bunurilor asigurate. În caz contrar, contractul de asigurare se consideră reziliat în momentul înstrăinării bunurilor. Asigurătorul, la rândul său este obligat să recalcule prima de asigurare pentru noul asigurat şi să reducă sau, respectiv, să majoreze prima de asigurare pentru perioada neexpirată a contractului de asigurare.În cazul asigurării de bunuri, contractul de asigurare poate să prevadă aplicarea francizei, al cărei cuantum se stabileşte prin acordul comun al părţilor.La asigurarea răspunderii civile, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în temeiul legii faţă de terţe persoane păgubite şi pentru cheltuielile suportate de asigurat în proces civil.Prin contractul de asigurare, se poate include în asigurare şi răspunderea civilă a unei persoane, alta decât aceea care a încheiat contractul.

30

În cazul asigurării răspunderii civile, drepturile persoanei păgubite se exercită împotriva persoanei răspunzătoare de producerea pagubei.Asigurătorul poate fi chemat în judecată, de persoanele păgubite, în limitele obligaţiilor ce îi revin prin contractul de asigurare.Despăgubirea se stabileşte potrivit unui acord dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător, potrivit contractului de asigurare ori unei hotărâri judecătoreşti. Pentru stabilirea despăgubirii în cazul evenimentelor produse pe teritoriul Republicii Moldova, părţile sînt în drept, dacă nu ajung la înţelegere, să supună litigiul spre soluţionare unei instanţe de judecată din Republica Moldova.Asigurătorul plăteşte nemijlocit celui păgubit despăgubire (care nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului) în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta dovedeşte că l-a despăgubit pe cel păgubit dacă asigurătorul nu are dreptul la acţiune de regres faţă de asigurat.La asigurarea răspunderii civile, asigurătorul este în drept:

să participe, în lipsa asiguratului şi independent de voinţa lui, la examinarea circumstanţelor producerii cazului asigurat;

să prezinte instituţiilor de rigoare interpelări, adrese şi petiţii care ar viza circumstanţele cazului pretins asigurat.

La rezilierea contractului de asigurare de bunuri sau a contractului de asigurare de răspundere civilă din culpa asigurătorului conform prevederilor legii cu privire la asigurări  asiguratului i se restituie integral prima de asigurare. În alte cazuri, asigurătorul restituie asiguratului ori succesorilor lui primele de asigurare pentru lunile complete până la expirarea contractului, reţinând suma cheltuielilor efective de gestiune în funcţie de clasele de asigurare.Restituirea primelor de asigurare se efectuează numai în cazurile în care nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri de asigurare.Contractul de asigurare poate fi considerat nul în cazurile prevăzute de legislaţie sau dacă a fost încheiat:

în condiţii care contravin  legislaţiei în vigoare sau care defavorizează situaţia asiguratului în raport cu legislaţia în vigoare;

asupra unor bunuri declarate ca fiind obţinute ilicit, sechestrate sau arestate ori care urmează a fi confiscate în temeiul unei sentinţe judecătoreşti definitive;

cu o persoană neautorizată să încheie contracte în numele asigurătorului; după producerea evenimentului pentru care contractul de asigurare prevede plata

despăgubirii de asigurare sau a indemnizaţiei de asigurare.În cazul nulităţii absolute a contractului de asigurare, asigurătorul restituie integral asiguratului primele de asigurare încasate. Asigurătorul sau asiguratul poate pretinde la repararea prejudiciului cauzat prin contractul de asigurare declarat nul.

31

Nici o faptă a asigurătorului (reasigurătorului) ori a intermediarului în asigurări sau în reasigurări constând în încălcarea oricăror prevederi ale legii cu privire la asigurări sau a actelor normative ale Autorităţii de supraveghere, a cuantumului primelor de asigurare, precum şi a altor reglementări privind încheierea contractului de asigurare sau reasigurare, nu poate fi invocată (a se baza) de asigurător (reasigurător) pentru anularea contractului de asigurare sau de reasigurare.Specificul legislaţiei civile în sfera asigurărilor constă în aceia, că asigură egalitatea în drepturi a tuturor participanţilor afacerii în asigurări, dar cu prioritatea asiguratului. Aceasta demonstrează protejarea asiguratului din mai multe motive. În primul rând, particularităţile manifestării esenţei asigurării, care constă în faptul că asiguratul în momentul încheierii contractului de asigurare achită plata pentru asigurare, iar în schimb primeşte acoperirea de asigurare şi nu un produs cu acelaşi cost. În al doilea rând, asigurarea se diferă din cauza procedurilor complicate legate de calculele tarifelor de asigurare, despăgubirilor şi sumelor de asigurare şi este bazată pe o terminologie specifică ce complică înţelegerea documentelor de asigurare şi multe aspecte ale tranzacţiilor în asigurări de către asigurat, care este nepregătit. În al treilea rând, interesele asigurătorului sunt aparate de profesionişti, care activează în cadrul organizaţiilor de asigurări.În baza motivelor enumerate mai sus, sistemul legislaţiei civile garantează egalitatea drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractuale în asigurări prin prioritatea apărării intereselor asiguratului, fiindcă tranzacţiile în asigurări sunt unele dintre cele mai complicate tipuri de tranzacţii în afaceri pentru client.Obiectul asigurării poate fi asigurat în comun de câţiva asigurători, aceasta constituind o acţiune de coasigurare.În cazul coasigurării drepturile şi obligaţiile sunt repartizate între asigurători, potrivind unor corelări acceptate unanim.Pentru asigurarea unor riscuri mari şi deosebit de periculoase, coasigurătorii pot înfiinţa prin acorduri asociaţii de asigurare.Organizaţia de asigurare, care nu-şi acoperă obligaţiile asumate în contractele de asigurare din propriile mijloace şi rezerve, este obligată să garanteze îndeplinirea obligaţiilor faţă de asigurat pe calea reasigurării lor.Reasigurarea reprezintă un sistem de relaţii economice şi normative, în conformitate cu care asigurătorul, primind riscul în asigurare, transmite o parte din răspundere altor asigurători (reasigurători) în baza condiţiilor coordonate cu ei în scopul creării unui portofoliu de asigurări echilibrat, precum şi pentru asigurarea propriei stabilităţi financiare.Condiţiile constituirii asigurătorului, licenţierii şi încetării activităţii lui, prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul asigurărilor, sunt aplicabile reasigurătorului care efectuează reasigurarea ca gen de activitate.Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare în afara teritoriului ei poate fi efectuată nemijlocit către un reasigurător

32

nerezident al Republicii Moldova dacă acesta este un reasigurător autorizat şi supravegheat în ţara sa de reşedinţă. Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare către reasigurătorul menţionat nerezident al Republicii Moldova poate fi efectuată prin intermediul brokerului de reasigurare nerezident sau rezident al Republicii Moldova.Legea cu privire la asigurări reglementează procesul de efectuare a supravegherii pieţei de asigurări:

1. Supravegherea participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor se efectuează prin: control al documentelor; analize din oficiu şi inspecţii în teren; intervenţii în limita împuternicirilor atribuite prin prezenta legea cu privire la

asigurări.1. În cadrul supravegherii, Autoritatea de supraveghere solicită participanţilor

profesionişti la piaţa asigurărilor orice informaţie şi document pentru îndeplinirea eficientă a sarcinilor încredinţate sub acest aspect.

2. În vederea exercitării funcţiilor de control şi asigurării unei supravegheri eficiente, participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor, autorităţile publice, organizaţiile şi întreprinderile sînt obligate să prezinte Autorităţii de supraveghere orice informaţie sau document solicitat pentru executarea prevederilor legii cu privire la asigurări.

3. Inspecţiile în teren se efectuează de către Autoritatea de supraveghere, în conformitate cu procedura stabilită prin actele sale normative.

4. Participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor sînt obligaţi să colaboreze cu Autoritatea de supraveghere la atingerea obiectivelor controlului, să facă posibilă chestionarea oricărui angajat, să asigure accesul la toate documentele şi la alte surse de informaţie necesare controlului.

5. Persoana care efectuează controlul activităţii asigurătorului (reasigurătorului), brokerului de asigurare şi de reasigurare poartă răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru divulgarea informaţiilor, obţinute pe parcursul controlului, ce constituie secret al asigurării sau secret comercial.

6. Autorităţile publice care exercită controlul asigurătorilor (reasigurătorilor) şi brokerilor de asigurare sau de reasigurare, în limitele împuternicirilor prevăzute de actele legislative, vor comunica Autorităţii de supraveghere încălcările legislaţiei în domeniul asigurărilor.

7. Autoritatea de supraveghere, personalul ei poartă răspundere disciplinară, administrativă, civilă şi penală pentru deciziile şi acţiunile lor care au periclitat neîntemeiat activitatea asigurătorilor sau le-au cauzat prejudicii.

Asigurătorul (reasigurătorul), intermediarul în asigurări sau în reasigurări care încalcă prevederile legii cu privire la asigurări şi ale altor acte normative ce reglementează

33

activitatea de asigurare poartă răspundere în conformitate cu legislaţia civilă, administrativă şi penală.Încălcarea cu intenţie sau din culpă, prin acţiune sau inacţiune, a prevederilor legii cu privire la asigurări şi ale actelor normative ale Autorităţii de supraveghere se sancţionează cu:

limitarea operaţiunilor, prin aplicarea măsurilor prevăzute de legislaţie; amendă aplicabilă persoanelor cu funcţie de răspundere ale asigurătorului

(reasigurătorului) şi brokerului de asigurare; amendă de până la 0,3 la sută din capitalul social, aplicabilă asigurătorului

(reasigurătorului) şi brokerului de asigurare; suspendarea sau retragerea licenţei.

Amenzile se aplică prin decizia Autorităţii de supraveghere şi constituie venit la bugetul de stat.Decizia de sancţionare produce efecte din data comunicării persoanei sancţionate.Prejudiciile cauzate prin încălcarea legislaţiei ce reglementează activitatea de asigurare se repară în modul stabilit de legislaţia civilă.Reorganizarea asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul scris al Autorităţii de supraveghere. Asigurătorul (reasigurătorul) constituit prin reorganizare începe activitatea numai după obţinerea licenţei în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.Prin reorganizarea asigurătorului poate fi creată doar societate de asigurare. Asigurătorul intră în lichidare prin hotărârea adunării generale a acţionarilor sau prin hotărâre judecătorească, adoptate conform legislaţiei cu privire la insolvabilitate, precum şi în cazul prevăzut de legea cu privire la asigurări.Activitatea asigurătorului (reasigurătorului) conform legii cu privire la asigurări se supune unui audit anual extern efectuat de către o organizaţie de audit sau de către un auditor întreprinzător individual care deţine licenţă pentru activitate de audit în domeniul asigurărilor.Organizaţia de audit sau auditorul întreprinzător individual verifică situaţiile financiare anuale ale asigurătorului (reasigurătorului) în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu standardele de audit, armonizate la standardele internaţionale de audit, şi înaintează asigurătorului (reasigurătorului) actul de control privind situaţiile financiare anuale, însoţit de raportul de expertiză contabilă.Raportul de expertiză contabilă al organizaţiei de audit sau al auditorului întreprinzător individual este anexată la raportul anual al asigurătorului (reasigurătorului) şi se publică împreună cu acesta în conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări.

34