Conştientizare kinestezică prin metoda Alexander

Asistent universitar Smîdu Neluţa

Departamentul de educaţie fizică şi sport, A.S.E. Bucureşti

Alexander Method-A Way to use Kinesthesia in order to become Conscions of our body

Alexander tehnique teachesus how to properly make use of our own body: how to move , how to keep our bach straight, how to breathe, to learn, to organize our concentration& attention, and especially how to master/ control our relations in stressful situations. Frederick Matthias Alexander brings forth the idea that „ the way of thinking is at basis of any action and it determines contraction or relaxion.The way we feel is not what we are, and what we are it not necessarily what we seem to be. The objectives of this tehniques are: improving coordination&balance, reducing muscular tension, reducing pain, tireness, and problems connected to certain affections. It is addressed to everybody, young or old, sportsmen or sedentary, men or women.

Tehnica Alexander este o metoda de eliberare a tensiunilor fizice si psihice pe care le-am acumulat de-a lungul vietii. Deseori, nu constientizam aceste tensiuni pana cand nu ne imbolnavim si nu mai suntem in stare sa ne continuam activitatea. Ele pot avea o mare contributie la aparitia durerilor de cap, de spate, a problemelor cardiace, a artritei si a depresiei, precum si a unei intregi game de suferinte. Daca acestor tensiuni musculare neconstientizate li se permite sa se permanentizeze, ele pot sa ne afecteze calitatea vietii prin accelerarea procesului de imbatranire si scaderea vitalitati.

Nu este o terapie, ci un mod de educare somatica. Poate fi numit si reeducare psihomotorie. Principalul scop este acela de a renunta la automatisme, adica la obiceiurile gresite, bine inradacinate, pe care le avem multi dintre noi. Pentru aceasta trebuie adoptat un mecanism de inhibitie ce consta in oprirea constienta a unei actiuni obisnuite sau automatice, urmand a fi inlocuita cu alta, adecvata. Desi initial a fost dezvoltata pentru actori, tehnica este recomandata tuturor persoanelor, indiferent de varsta, care sufera in special de dureri de spate sau au probleme cu respiratia. Femeile insarcinate isi gasesc echilibrul cu noile schimbari ce intervin in constitutia lor, iar schimbarile fizice pe care aceasta perioada a vietii le presupune sunt suportate mai usor. Creste performanta intr-un spectru larg de activitati, de la cele atletice sau artistice pana la tratarea unor boli. Restabilirea gradata a relatiei naturale dintre cap, gat si coloana este o sursa de sanatate. Astfel, persoanele devin mai calme, mai increzatoare, dispun de mai multa energie, rezista mai usor in situatiile stresante si gandesc cu mai multa claritate.

. Tehnica Alexander poate fi aplicata in general in orice pozitie (sezand, intins pe spate, stand in picioare, mergand, ridicand) si in orice activitate zilnica care implica folosirea propriului corp. TA nu inseamna o serie de tratamente sau exercitii ci mai curand un mod de re-educare a mintii si a corpului.

Aceasta tehnica se invata de peste un secol in tari precum SUA, Australia, Anglia, Germania, Elvetia si este foarte apreciata in cercuri educationale, teatrale si muzicale ca o metoda de “re-educare” psiho-fizica. In tot acest timp numeroase personalitati si-au exprimat public increderea si atasamentul fata de acesta tehnica. Printre ei se numara: Actori/actrite: Paul Newman, Jeremy Irons, Robin Williams, Gwyneth Paltrow, Christopher Reeve, William Hurt, Keanu Reeves, Hillary Swank, Patrick Stewart, Kevin Kline, Julie Andrews; muzicieni: Paul McCartney, Sting, Julian Bream, Yehudi Menuhin, James Galway, Sir Colin Davis; altii: George Bernard Shaw, Aldous Huxley, Frederick Perls (fondatorul terapiei Gestalt),

Moshe Feldenkra is (fondatorul metodei Feldenkrais), Dr. Andrew Weil, Jacqueline Kennedy Onassis.

Numele tehnicii vine de la actorul australian F. M. Alexander (1869-1955), care si-a intrerupt brusc cariera atunci cand si-a pierdut vocea.

Frederick Matthias Alexander s-a născut în 1869 în Wynyard, Tasmania. A fost un copil bolnăvicios, cu puţine şanse de supravieţuire şi a supravieţuit datorită dragostei şi grijei mamei sale. In copilărie a învăţat despre agricultură şi animale, şi a dezoltat o pasiune pentru cai pe care a păstrat-o toată viaţa. Din cauza presiunii financiare a fost nevoit să părăsească casa părintească şi să lucreze în mina. În timpul liber a început să înveţe singur vioara şi să ia parte în reprezentaţii dramatice de amatori. A descoperit că avea talent în dramă şi a decis să urmeze cariera de actor. Cu banii economisiţi s-a mutat in Melbourne ca să-şi urmeze talentul. În Melbourne a început să-şi dezvolte un stil particular de interpretare, dând recitaluri dramatice din mari opere de arte, în special Sheakspeare, şi a avut un succes considerabil.

Totuşi probleme repetate cu respiraţia, pierderea vocii si vitalitate scăzută îl obligau la perioade lungi de odihnă şi ameninţau să-i ruineze cariera de recitator. . Alexander a căutat ajutorul doctorilor şi al profesorilor de muzică, a studiat diverse metode disponibile la vremea respectiva – vechi si noi- dar nimic nu părea să dea rezultate. Majoritatea oamenilor ar fi căutat o nouă carieră, dar Alexander era un individ extraordinar. El a decis că dacă nimeni nu-i poate spune care e cauza problemei sale, trebuie să descopere el însuşi. Aşa a început căutarea lui in descoperirea funcţionării. Lipsit de alta posibilitate de a se exprima, Alexander a inceput sa-si studieze miscarile obiectiv, intr-o camera plina de oglinzi. Asa a descoperit discrepanta dintre ce facea si ce credea ca face: corpul sau se incorda in anumite puncte, iar coloana era solicitata in mod nejustificat. A inceput sa faca o serie de exercitii care sa-i detensioneze spatele, dupa principiul ca, reducand tensiunea din ceafa, capul nu mai apasa coloana, iar aceasta se relaxeaza.

Alexander sustine ca “modul de a gandi se afla la baza oricarei actiuni si el determina contractia sau relaxarea. Felul in care ne simtim nu este ceea ce suntem si ceea ce suntem nu e neaparat ceea ce parem”.

Beneficiile Tehnicii Alexander

Pentru sănătate si forma fizica îmbunătăţită

1. Ajuta la inlaturarea deficientelor legate de postura 2. Creste rezilienta si vitalitatea; imbunatateste coordonarea si miscarea 3. Inlatura problemele musculare si cele legate de incheieturi 4. Imbunatateste capacitatea de refacere dupa accidentari sau operatii 5. Respiratia si vorbirea devin mai usoare 6. Miscare in general devine mai libera, mai usoara, mai placuta 7. Imbunatateste rezistenta la stres si dureri

Pentru sport şi performanţă

1. Creste claritatea de perceptie a miscarii permitand gestionarea tracului de scena 2. Creste flexibilitatea, miscarea cu gratie si fara un efort suplimentar 3. Înlesneste capacitatea de concentrare si echilibrul fara a deveni rigid 4. Dezvolta spontaneitatea si creste capacitatea de a stapani stresul 5. Ofera posibilitatea de a intra in forma in mod constient si consecvent

Pentru dezvoltare personală

1. Inlesneste autocunoasterea si ofera o fundatie indispensabila pentru autodisciplina 2. Dezvolta creativitatea 3. Dezvolta increderea si stapanirea de sine

Tehnica Alexander ne învaţă cum să ne utilizăm în mod corect propiul corp: cum să ne mişcăm, să stăm drepţi, să respirăm, să învăţăm, cum ne organizăm concentrarea şi atenţia şi mai ales cum ne stăpânim reacţiile în situaţii solicitante. Conform tehnicii lui Alexander restabilirea unei relaţii naturale între cap, gât şi coloana vertebrală este o condiţie esenţială pentru calitatea tuturor mişcărilor. Toate persoanele sunt afectate de obiceiuri greşite (automatisme) ale corpului, ale respiraţiei, mişcărilor şi tensiunilor musculare. Aceste automatisme antrenează o serie de probleme: dureri de spate sau de cap, oboseală, dificultăţi respiratorii, pierderea mobilităţii, afectarea capacităţii de a învăţa şi de a reacţiona la stres. Aceste obiceiuri greşite sunt cauzate în mare parte de viaţa sedentară, caracteristica societăţii contemporane şi activităţile pe care le deprindem încă din copilărie, precum scrisul, care necesită un efort neuromuscular intens şi determină adoptarea unor poziţii foarte tensionate. De aceea , atunci când crisparea nu este conştietizată şi dispersată, organismul se adaptează la aceasta.Tehnica Alexander ne învată să observăm comportamentele posturale care pot dăuna echilibrului corpului. Corpul este supus expansiunii şi contracţiei depinzând de mulţi factori, unii mentali, alţii emoţionali şi alţii fizici, care sunt în relaţie unul cu altul într-un mod subtil. Unii din aceşti factori pot fi aduşi mai mult sub controlul conştiinţei. Un factor principal care are o influenţă majoră în activarea tendinţei de expansiune este modul în care capul este susţinut în vârful coloanei. Atunci când capul este blocat într-o poziţie fixă cu multa tensiune nenecesară, greutatea lui – aproximativ 5 kg la un adult - începe să apese în jos pe coloana cervicală. Aceasta apoi afectează restul coloanei şi cauzează un colaps general. Pentru a contracara acest colaps, muşchii încep să se rigidizeze în anumite regiuni ca abdomenul, partea lombară, pieptul, gâtul şi umerii. Chiar oamenii sănătoşi, care arată bine fizic, pot folosi mai multă tensiune decât e necesară să se susţină şi să se mişte. Dacă, pe de altă parte, capul are libertatea să aibă poziţia lui naturală, atunci coloana funcţionează la lungimea ei naturală şi susţine corpul. Odată ce corpul este susţinut, muşchii care au fost substituiţi se pot descleşta şi o stare generală de eliberare, uşurare şi libertate de mişcare este simţită. Cu un bun profesor, o astfel de experienţă poate fi trăită aproape imediat. Totuşi, nu putem depinde mereu de un profesor şi mai devreme sau mai târziu trebuie să găsim ceva care funcţionează pentru noi înşine. Chiar după ce cineva a experimentat efectul acestei relaţii între cap şi coloana vertebrală, schimbarea vechiului obicei nu este uşoară. Să luăm de exemplu un muzician. Aspectul fizic de a cânta la un instrument implică o serie complexă de mişcări. Mişcările nu sunt esenţial diferite de cele întrebuinţate în alte activităţi; sunt mişcări ale braţelor, mâinilor, degetelor şi ale mecanismului de respiraţie. Deşi complexe, ele nu sunt complicate; necomplicate deoarece capacitatea corpului de a repeta mişcări învăţate este foarte eficientă. Poate funcţiona în ciuda

excesului de tensiune sau a slăbirii tonusului muscular, dar în general plăteşte un preţ pentru asta. Dificultatea experimentată de mulţi oameni, nu neapărat muzicieni, care suferă de o durere legată de mişcări repetate, este deseori cauzată de faptul că aceste mişcări au fost învăţate contractând anumite grupuri de muşchi. Aceasta se întâmplă sub nivelul conştient al simţului. De fiecare dată când mişcarea este repetată, prin asociaţie (inconştientă) se repetă şi contracţia; cele două au devenit atât de legate în percepţia noastră senzorială că nu mai e posibil să separăm mişcarea necesară de contracţia nenecesară. Aprecierea noastră senzorială nu este sigură. Alexander a descoperit când a început să se studieze că aprecirea lui senzorială a ceea ce se întîmpla în corpul lui nu era corectă. Oamenii cred că stau, se mişcă, îşi folosesc braţele într-un mod normal. Ei nu asociază dificultăţile pe care le au cu modul în care fac lucrurile. Feedbackul senzorial, sau simţul kinestetic, înregistrează numai schimbări, nu funcţionează obiectiv. Alt motiv este forţa obişnuinţei. Obişnuinţa este un fel de condiţionare a creierului nostru şi a reţelei neuronale să lucreze într-un anumit mod. Aceste obişnuinţe există undeva în aria dintre stimul şi răspuns. Privit din acest punct de vedere, în cazul muzicianului, se poate spune că stimulul este dorinţa sau intenţia să cânte la un instrument şi răspunsul este un amestec de activitate musculară şi mişcări necesare şi nenecesare. Numai gândul cântării este de ajuns să declanşeze o serie întreagă de obişnuinţe: blocarea umerilor, încordarea braţelor, încleştarea maxilarului, strângerea abdomenului, etc, Ca un program de calculator, sau mai rău ca un virus de calculator, odată activat urmează supus, orbeşte, fiecare etapă a drumului dinainte stabilit. Schimbarea atitudinii care este necesară pentru a permite acestor schimbări să ia loc este dificil de pus în practică, deşi este uşor de înţeles ca şi concept. Este legată de ceea ce Alexander a numit “end-gaining” (“concentrarea pe rezultat”). End-gaining înseamnă că atenţia este concentrată pe atingerea unui rezultat într-o anumită activitate în detrimentul participării la procesul (mijloacele) prin care rezultatul este atins. Conceptele lui Alexander de “end-gaining” şi “attending to the means-whereby” (“urmărirea mijloacelor”) sunt foarte apropiate de anumite concepte indice ca “mindfulness” sau “being in moment”. Paralela cu Zen Buddhism sau Taoism este frapantă, dar nu voi extinde aici această discuţie. Aş dori să discut în mai mult detaliu problema cântării la un instrument muzical în lumina a ceea ce a fost discutat mai sus, cu referinţă la anumite dificultăţi deosebite şi cauzele lor specifice. Fiecare instrument solicită intr-un anumit fel cântăreţul. Violoniştii şi flautiştii, de exemplu, trebuie să-şi ţină braţele şi mâinile în anumite poziţii neobişnuite în timp ce cântă şi suferă frecvent de dureri şi rigiditate în braţe, umeri şi spate. Modelul inerent este acela de “a ţine ceva sus” (holding something up) şi ei deseori pierd “legătura cu pământul” (grounding), unde susţinerea corpului şi a greutăţii ce o cară (rucsac, valiză, cumpărături) este experimentată ca un răspuns natural la gravitaţie. (Aceasta este o experienţă pe care un profesor o poate da uşor unui elev, deşi nu e uşor de a o găsi singur.) Când acest răspuns natural la gravitaţie nu funcţionează, muşchi care nu sînt făcuţi pentru susţinerea posturii încep să se încordeze pentru a susţine corpul. Rezultatul este durere şi rigiditate. Cântăreţii la bas, pe de altă parte, au tendinţa de a-şi încorda pieptul şi umerii. Arată ca şi cum ar fi traşi în jos de gravitaţie şi nu găsesc reacţia antigravitaţională în sus. Cântăreţii vocali şi instrumentali au deseori probleme cu respiraţia. Deşi există variaţii subiective, legate de fiecare persoană şi instrument, tiparul general este de a încerca să “producă” respiraţia cu tensiune excesivă în loc de a permite respiraţiei să se mişte liber în interiorul şi exteriorul corpului. Învăţarea tehnicii implică câteva nivele de înţelegere, pe care le voi grupa în trei secţiuni:

A lăsa să treacă; A lăsa să fie; A lăsa să facă (Letting go; Letting be; Letting do) Majoritatea oamenilor reţin exces de tensiune musculară în corp. Pentru a începe să învăţăm despre noi înşine, instrumentul nostru- corpul- trebuie să fie mai liber. Aceasta înseamnă eliberare de tensiune musculară. Profesorii de Tehnica Alexander încep de obicei o lecţie ajutând elevul să elibereze tensiunea excesivă în poziţii şi mişcări foarte simple: statul pe scaun, în picioare, culcat sau mersul. Odată ce uşurarea de tensiune musculară excesivă este produsă, o nouă percepţie a corpului începe să apară, un nou feedback mai exact despre poziţia relativă a părţilor corpului şi gradul de tensiune musculară folosit, se instaurează. În timp ce această percepţie se dezvoltă, devine clar că gradul de tensiune musculară depinde de stările noastre emoţionale şi mentale; acestea nu sunt separate, ci sunt părţi ale întregului. O nouă percepţie a sinelui nostru ca fiinţă umană potenţial integrată cere un nou mod de activitate cerebrală şi un nou mod de gândire. Prima etapă în acest nou mod de gândire este de a învăţa să oprim banda gândurilor. Opritul gândurilor este o stare definită şi uşor de recunoscut, în care “suntem” pur şi simplu. Nu facem nimic, nu gândim despre lucruri- ci suntem; alerţi, receptivi la impresii, dar făra a reacţiona. Din acest punct o nouă coordonare poate apărea. Cheia coordonării este relaţia dintre părţile corpului şi modul în care aceasta este animată. Corpul nu este construit ca pietre de construcţie, una deasupra celeilalte, ci mai mult ca un pod suspendat. Părţile corpului tind să tragă una de alta, creând un spaţiu în încheieturi şi o calitate dinamică şi de expansiune. Deoarece suntem vertebrate, cea mai importantă dintre acestea este incheietura dintre cap şi coloană. Capul conduce, corpul urmează. Dacă cineva urmăreşte o pisică sau un copil în mişcare, e clar că dupa ce ceva le trezeşte atenţia, capul începe să se mişte întâi şi corpul urmează. Capul, nu gâtul. Pe măsură ce această conştientizare creşte, începem să observăm şi forţa obişnuinţei. Noi reacţionăm continuu la stimuli în mod automat, ci nu funcţionăm conştient. Putem supravieţui în acest mod, şi putem chiar fii plini de succes; dar nu e tot ceea ce e posibil pentru o fiinţă umană. În opera sa “The Ascent of Man” Jacob Bronowski scrie: “Noi suntem unicul experiment al naturii care poate demonstra că inteligenţa raţională e mai utilă decât reflexul. .In Om, creierul trebuie să fie un instrument de pregătire înainte să fie un instrument de acţiune.” Un om poate alege. Pentru a alege, trebuie să facem un stop între stimul şi răspuns: acesta e singurul loc unde alegerea e posibilă – altfel un proces chimic începe şi neuronii se încarcă cu forţă. Există o parte a minţii, o funcţie superioară a creierului uman, unde se iau deciziile. A începe să devenim conştienţi de asta e o mare responsabilitate; nu mai putem să dăm vina pe alţii sau pe circumstanţe pentru dificultaţile noastre. Un om poate lua decizii. Ierarhia funcţionării începe să ia formă: stimul – pauză – alegere - decizie. Pentru a pune în practică o decizie, aceasta trebuie să devină intenţie. Intenţia este o forţă foarte puternică; începe să activeze sistemul nervos şi să declanşeze impulsuri nervoase în muşchi. Această forţă traversează corpul de-a lungul anumitor căi şi în anumite direcţii. E posibil să învăţăm să canalizăm această forţă animatoare în mod conştient. La acest nivel de conştientizare, viaţa devine proces -alegere, decizie, acţiune- în fiecare moment. O anumită stare de prezenţă apare în care ne percepem ca aici, acum. Această calitate, palpabilă şi de recunoscut- aduce o nouă calitate în viaţa cuiva. Este de asemenea de recunoscut în alţii: o numim prezenţă. În interpretare aduce totul la viaţă. Interpretul devine un intermediar între lumea invisibilă a intenţiei creatoare, expresia emoţiei şi audienţă. Prezenţa cere prezenţă, şi în acest mod un eveniment special poate lua loc în timpul unei reprezentaţii.

A invata tehnica Alexander echivaleaza intr-o oarecare masura cu a invata orice alta tehnica. De aceea, este nevoie de un profesor, cel putin la inceput. Lectiile nu sunt deloc dureroase, pentru ca nu exista nicio urma de agresivitate, ba din contra, lectiile te ajuta sa te eliberezi de tensiune si de obiceiurile daunatoare. In timpul lectiei, profesorul iti va studia postura si tiparul miscarilor, privindu-te in diferite ipostaze si asezandu-si mainile pe gatul, umerii si spatele tau. Astfel isi va da seama ce anume este gresit in felul in care te misti si respiri si va corecta aceste greseli ghidandu-te cu mainile sale si explicandu-ti in ce costa comportamentul corect si sanatos.Evident, profesorul nu poate decat sa iti explice si sa te corecteze, depinde de tine sa pui in practica, zi de zi, ceea ce ai invatat. Tehnica Alexander ne poate fi utila tuturor, insa este recomandata in special actorilor, muzicienilor, atletilor, celor care sufera din cauza unor rani repetate sau de boli provocate de miscarile repetitive, celor care au dureri de cap, de spate si de gat, celor care stau foarte mult la birou. Deosebit de utile sunt lectiile si pentru femeile insarcinate care pot invata cum sa sustina greutatea tot mai mare a copilului, cum sa evite durerile de spate si picioare si cum sa suporte mai bine travaliul si nasterea prin pozitii si miscari speciale. Cei mai receptivi sunt copiii, pe care lectiile ii invata cum sa pastreze postura frumoasa pe care o au, sau cum sa-si imbunatateasca postura daca au deviatii ale coloanei vertebrale, cum sunt scolioza si lordoza. De ce avem nevoie de astfel de exercitii? Cea mai buna imagine a felului in care stresul ne afecteaza trupul e felul cum reactionam la un zgomot neasteptat de puternic: aducand umerii in sus si capul intre ei. Apoi, "vertebrele se taseaza, indiferent ca mergem la sala sau nu si chiar si dansatorii au probleme", de aceea e nevoie de un set de exercitii speciale pentru coloana. Dincolo de relaxarea coloanei, tehnica Alexander are numeroase alte efecte pozitive, sustin specialistii. Respiratia si vorbirea devin mai usoare, miscarile in general devin mai naturale, creste rezistenta la stres si dureri, se dezvolta creativitatea, se amelioreaza fobiile, gandirea devine mai clara, iar unii spun ca au castigat chiar un centimetru in inaltime! Din pacate, la noi nu exista cursuri de "Alexander technique", nici macar pentru dansatori si nu e recomandabil ca exercitiile sa fie invatate de unul singur. BIBLIOGRAFIE Brennan ,R. –Vindecare prin metoda Alexander, Editura Teora ,Bucuresti 2003

8. Imbunatateste rezistenta la stres si dureri

Pentru sport şi performanţă

6. Creste claritatea de perceptie a miscarii permitand gestionarea tracului de scena 7. Creste flexibilitatea, miscarea cu gratie si fara un efort suplimentar 8. Înlesneste capacitatea de concentrare si echilibrul fara a deveni rigid 9. Dezvolta spontaneitatea si creste capacitatea de a stapani stresul 10. Ofera posibilitatea de a intra in forma in mod constient si consecvent

Pentru dezvoltare personală

4. Inlesneste autocunoasterea si ofera o fundatie indispensabila pentru autodisciplina 5. Dezvolta creativitatea 6. Dezvolta increderea si stapanirea de sine

Tehnica Alexander ne învaţă cum să ne utilizăm în mod corect propiul corp: cum să ne mişcăm, să stăm drepţi, să respirăm, să învăţăm, cum ne organizăm concentrarea şi atenţia şi mai ales cum ne stăpânim reacţiile în situaţii solicitante. Conform tehnicii lui Alexander restabilirea unei relaţii naturale între cap, gât şi coloana vertebrală este o condiţie esenţială pentru calitatea tuturor mişcărilor. Toate persoanele sunt afectate de obiceiuri greşite (automatisme) ale corpului, ale respiraţiei, mişcărilor şi tensiunilor musculare. Aceste automatisme antrenează o serie de probleme: dureri de spate sau de cap, oboseală, dificultăţi respiratorii, pierderea mobilităţii, afectarea capacităţii de a învăţa şi de a reacţiona la stres. Aceste obiceiuri greşite sunt cauzate în mare parte de viaţa sedentară, caracteristica societăţii contemporane şi activităţile pe care le deprindem încă din copilărie, precum scrisul, care necesită un efort neuromuscular intens şi determină adoptarea unor poziţii foarte tensionate. De aceea , atunci când crisparea nu este conştietizată şi dispersată, organismul se adaptează la aceasta.Tehnica Alexander ne învată să observăm comportamentele posturale care pot dăuna echilibrului corpului. Corpul este supus expansiunii şi contracţiei depinzând de mulţi factori, unii mentali, alţii emoţionali şi alţii fizici, care sunt în relaţie unul cu altul într-un mod subtil. Unii din aceşti factori pot fi aduşi mai mult sub controlul conştiinţei. Un factor principal care are o influenţă majoră în activarea tendinţei de expansiune este modul în care capul este susţinut în vârful coloanei. Atunci când capul este blocat într-o poziţie fixă cu multa tensiune nenecesară, greutatea lui – aproximativ 5 kg la un adult - începe să apese în jos pe coloana cervicală. Aceasta apoi afectează restul coloanei şi cauzează un colaps general. Pentru a contracara acest colaps, muşchii încep să se rigidizeze în anumite regiuni ca abdomenul, partea lombară, pieptul, gâtul şi umerii. Chiar oamenii sănătoşi, care arată bine fizic, pot folosi mai multă tensiune decât e necesară să se susţină şi să se mişte. Dacă, pe de altă parte, capul are libertatea să aibă poziţia lui naturală, atunci coloana funcţionează la lungimea ei naturală şi susţine corpul. Odată ce corpul este susţinut, muşchii care au fost substituiţi se pot descleşta şi o stare generală de eliberare, uşurare şi libertate de mişcare este simţită. Cu un bun profesor, o astfel de experienţă poate fi trăită aproape imediat. Totuşi, nu putem depinde mereu de un profesor şi mai devreme sau mai târziu trebuie să găsim ceva care funcţionează pentru noi înşine.

Chiar după ce cineva a experimentat efectul acestei relaţii între cap şi coloana vertebrală, schimbarea vechiului obicei nu este uşoară. Să luăm de exemplu un muzician. Aspectul fizic de a cânta la un instrument implică o serie complexă de mişcări. Mişcările nu sunt esenţial diferite de cele întrebuinţate în alte activităţi; sunt mişcări ale braţelor, mâinilor, degetelor şi ale mecanismului de respiraţie. Deşi complexe, ele nu sunt complicate; necomplicate deoarece capacitatea corpului de a repeta mişcări învăţate este foarte eficientă. Poate funcţiona în ciuda excesului de tensiune sau a slăbirii tonusului muscular, dar în general plăteşte un preţ pentru asta. Dificultatea experimentată de mulţi oameni, nu neapărat muzicieni, care suferă de o durere legată de mişcări repetate, este deseori cauzată de faptul că aceste mişcări au fost învăţate contractând anumite grupuri de muşchi. Aceasta se întâmplă sub nivelul conştient al simţului. De fiecare dată când mişcarea este repetată, prin asociaţie (inconştientă) se repetă şi contracţia; cele două au devenit atât de legate în percepţia noastră senzorială că nu mai e posibil să separăm mişcarea necesară de contracţia nenecesară. Aprecierea noastră senzorială nu este sigură. Alexander a descoperit când a început să se studieze că aprecirea lui senzorială a ceea ce se întîmpla în corpul lui nu era corectă. Oamenii cred că stau, se mişcă, îşi folosesc braţele într-un mod normal. Ei nu asociază dificultăţile pe care le au cu modul în care fac lucrurile. Feedbackul senzorial, sau simţul kinestetic, înregistrează numai schimbări, nu funcţionează obiectiv. Alt motiv este forţa obişnuinţei. Obişnuinţa este un fel de condiţionare a creierului nostru şi a reţelei neuronale să lucreze într-un anumit mod. Aceste obişnuinţe există undeva în aria dintre stimul şi răspuns. Privit din acest punct de vedere, în cazul muzicianului, se poate spune că stimulul este dorinţa sau intenţia să cânte la un instrument şi răspunsul este un amestec de activitate musculară şi mişcări necesare şi nenecesare. Numai gândul cântării este de ajuns să declanşeze o serie întreagă de obişnuinţe: blocarea umerilor, încordarea braţelor, încleştarea maxilarului, strângerea abdomenului, etc, Ca un program de calculator, sau mai rău ca un virus de calculator, odată activat urmează supus, orbeşte, fiecare etapă a drumului dinainte stabilit. Schimbarea atitudinii care este necesară pentru a permite acestor schimbări să ia loc este dificil de pus în practică, deşi este uşor de înţeles ca şi concept. Este legată de ceea ce Alexander a numit “end-gaining” (“concentrarea pe rezultat”). End-gaining înseamnă că atenţia este concentrată pe atingerea unui rezultat într-o anumită activitate în detrimentul participării la procesul (mijloacele) prin care rezultatul este atins. Conceptele lui Alexander de “end-gaining” şi “attending to the means-whereby” (“urmărirea mijloacelor”) sunt foarte apropiate de anumite concepte indice ca “mindfulness” sau “being in moment”. Paralela cu Zen Buddhism sau Taoism este frapantă, dar nu voi extinde aici această discuţie. Aş dori să discut în mai mult detaliu problema cântării la un instrument muzical în lumina a ceea ce a fost discutat mai sus, cu referinţă la anumite dificultăţi deosebite şi cauzele lor specifice. Fiecare instrument solicită intr-un anumit fel cântăreţul. Violoniştii şi flautiştii, de exemplu, trebuie să-şi ţină braţele şi mâinile în anumite poziţii neobişnuite în timp ce cântă şi suferă frecvent de dureri şi rigiditate în braţe, umeri şi spate. Modelul inerent este acela de “a ţine ceva sus” (holding something up) şi ei deseori pierd “legătura cu pământul” (grounding), unde susţinerea corpului şi a greutăţii ce o cară (rucsac, valiză, cumpărături) este experimentată ca un răspuns natural la gravitaţie. (Aceasta este o experienţă pe care un profesor o poate da uşor unui elev, deşi nu e uşor de a o găsi singur.) Când acest răspuns natural la gravitaţie nu funcţionează, muşchi care nu sînt făcuţi pentru susţinerea posturii încep să se încordeze pentru a susţine corpul. Rezultatul este durere şi rigiditate. Cântăreţii la bas, pe de altă parte, au tendinţa de a-şi încorda pieptul şi umerii. Arată ca şi cum ar fi traşi în jos de gravitaţie şi nu găsesc reacţia antigravitaţională în sus.

Cântăreţii vocali şi instrumentali au deseori probleme cu respiraţia. Deşi există variaţii subiective, legate de fiecare persoană şi instrument, tiparul general este de a încerca să “producă” respiraţia cu tensiune excesivă în loc de a permite respiraţiei să se mişte liber în interiorul şi exteriorul corpului. Învăţarea tehnicii implică câteva nivele de înţelegere, pe care le voi grupa în trei secţiuni: A lăsa să treacă; A lăsa să fie; A lăsa să facă (Letting go; Letting be; Letting do) Majoritatea oamenilor reţin exces de tensiune musculară în corp. Pentru a începe să învăţăm despre noi înşine, instrumentul nostru- corpul- trebuie să fie mai liber. Aceasta înseamnă eliberare de tensiune musculară. Profesorii de Tehnica Alexander încep de obicei o lecţie ajutând elevul să elibereze tensiunea excesivă în poziţii şi mişcări foarte simple: statul pe scaun, în picioare, culcat sau mersul. Odată ce uşurarea de tensiune musculară excesivă este produsă, o nouă percepţie a corpului începe să apară, un nou feedback mai exact despre poziţia relativă a părţilor corpului şi gradul de tensiune musculară folosit, se instaurează. În timp ce această percepţie se dezvoltă, devine clar că gradul de tensiune musculară depinde de stările noastre emoţionale şi mentale; acestea nu sunt separate, ci sunt părţi ale întregului. O nouă percepţie a sinelui nostru ca fiinţă umană potenţial integrată cere un nou mod de activitate cerebrală şi un nou mod de gândire. Prima etapă în acest nou mod de gândire este de a învăţa să oprim banda gândurilor. Opritul gândurilor este o stare definită şi uşor de recunoscut, în care “suntem” pur şi simplu. Nu facem nimic, nu gândim despre lucruri- ci suntem; alerţi, receptivi la impresii, dar făra a reacţiona. Din acest punct o nouă coordonare poate apărea. Cheia coordonării este relaţia dintre părţile corpului şi modul în care aceasta este animată. Corpul nu este construit ca pietre de construcţie, una deasupra celeilalte, ci mai mult ca un pod suspendat. Părţile corpului tind să tragă una de alta, creând un spaţiu în încheieturi şi o calitate dinamică şi de expansiune. Deoarece suntem vertebrate, cea mai importantă dintre acestea este incheietura dintre cap şi coloană. Capul conduce, corpul urmează. Dacă cineva urmăreşte o pisică sau un copil în mişcare, e clar că dupa ce ceva le trezeşte atenţia, capul începe să se mişte întâi şi corpul urmează. Capul, nu gâtul. Pe măsură ce această conştientizare creşte, începem să observăm şi forţa obişnuinţei. Noi reacţionăm continuu la stimuli în mod automat, ci nu funcţionăm conştient. Putem supravieţui în acest mod, şi putem chiar fii plini de succes; dar nu e tot ceea ce e posibil pentru o fiinţă umană. În opera sa “The Ascent of Man” Jacob Bronowski scrie: “Noi suntem unicul experiment al naturii care poate demonstra că inteligenţa raţională e mai utilă decât reflexul. .In Om, creierul trebuie să fie un instrument de pregătire înainte să fie un instrument de acţiune.” Un om poate alege. Pentru a alege, trebuie să facem un stop între stimul şi răspuns: acesta e singurul loc unde alegerea e posibilă – altfel un proces chimic începe şi neuronii se încarcă cu forţă. Există o parte a minţii, o funcţie superioară a creierului uman, unde se iau deciziile. A începe să devenim conştienţi de asta e o mare responsabilitate; nu mai putem să dăm vina pe alţii sau pe circumstanţe pentru dificultaţile noastre. Un om poate lua decizii. Ierarhia funcţionării începe să ia formă: stimul – pauză – alegere - decizie. Pentru a pune în practică o decizie, aceasta trebuie să devină intenţie. Intenţia este o forţă foarte puternică; începe să activeze sistemul nervos şi să declanşeze impulsuri nervoase în muşchi. Această forţă traversează corpul de-a lungul anumitor căi şi în anumite direcţii. E posibil să învăţăm să

canalizăm această forţă animatoare în mod conştient. La acest nivel de conştientizare, viaţa devine proces -alegere, decizie, acţiune- în fiecare moment. O anumită stare de prezenţă apare în care ne percepem ca aici, acum. Această calitate, palpabilă şi de recunoscut- aduce o nouă calitate în viaţa cuiva. Este de asemenea de recunoscut în alţii: o numim prezenţă. În interpretare aduce totul la viaţă. Interpretul devine un intermediar între lumea invisibilă a intenţiei creatoare, expresia emoţiei şi audienţă. Prezenţa cere prezenţă, şi în acest mod un eveniment special poate lua loc în timpul unei reprezentaţii. A invata tehnica Alexander echivaleaza intr-o oarecare masura cu a invata orice alta tehnica. De aceea, este nevoie de un profesor, cel putin la inceput. Lectiile nu sunt deloc dureroase, pentru ca nu exista nicio urma de agresivitate, ba din contra, lectiile te ajuta sa te eliberezi de tensiune si de obiceiurile daunatoare. In timpul lectiei, profesorul iti va studia postura si tiparul miscarilor, privindu-te in diferite ipostaze si asezandu-si mainile pe gatul, umerii si spatele tau. Astfel isi va da seama ce anume este gresit in felul in care te misti si respiri si va corecta aceste greseli ghidandu-te cu mainile sale si explicandu-ti in ce costa comportamentul corect si sanatos.Evident, profesorul nu poate decat sa iti explice si sa te corecteze, depinde de tine sa pui in practica, zi de zi, ceea ce ai invatat. Tehnica Alexander ne poate fi utila tuturor, insa este recomandata in special actorilor, muzicienilor, atletilor, celor care sufera din cauza unor rani repetate sau de boli provocate de miscarile repetitive, celor care au dureri de cap, de spate si de gat, celor care stau foarte mult la birou. Deosebit de utile sunt lectiile si pentru femeile insarcinate care pot invata cum sa sustina greutatea tot mai mare a copilului, cum sa evite durerile de spate si picioare si cum sa suporte mai bine travaliul si nasterea prin pozitii si miscari speciale. Cei mai receptivi sunt copiii, pe care lectiile ii invata cum sa pastreze postura frumoasa pe care o au, sau cum sa-si imbunatateasca postura daca au deviatii ale coloanei vertebrale, cum sunt scolioza si lordoza. De ce avem nevoie de astfel de exercitii? Cea mai buna imagine a felului in care stresul ne afecteaza trupul e felul cum reactionam la un zgomot neasteptat de puternic: aducand umerii in sus si capul intre ei. Apoi, "vertebrele se taseaza, indiferent ca mergem la sala sau nu si chiar si dansatorii au probleme", de aceea e nevoie de un set de exercitii speciale pentru coloana. Dincolo de relaxarea coloanei, tehnica Alexander are numeroase alte efecte pozitive, sustin specialistii. Respiratia si vorbirea devin mai usoare, miscarile in general devin mai naturale, creste rezistenta la stres si dureri, se dezvolta creativitatea, se amelioreaza fobiile, gandirea devine mai clara, iar unii spun ca au castigat chiar un centimetru in inaltime! Din pacate, la noi nu exista cursuri de "Alexander technique", nici macar pentru dansatori si nu e recomandabil ca exercitiile sa fie invatate de unul singur. Te-ai gandit vreodata ca modul in care iti utilizezi corpul poate contribui la mentinerea sau degradarea propiei sanatati? Ei bine, a sta drept sau a respira corect, precum si stapanirea reactiilor in situatii sociale are o foarte mare importanta. Tehnica Alexander, una dintre cele mai respectate metode de reeducare psihofizica, ne invata sa observam comportamentele posturale care pot dauna echilibrului corpului. Conform inventatorului tehnicii, Frederick Matthias Alexander, aceasta functioneaza prin restabilirea unei relatii naturale intre cap, gat si coloana vertebrala. Chiar si oamenii sanatosi, care arata bine fizic, pot folosi mai multa tensiune decat este necesara sa se sustina si sa se miste. De multe ori, scaunele din locurile publice ne obliga sa ne incordam anumiti muschi si sa-i relaxam pe cei care nu trebuie.

Cum a luat nastere Frederick Matthias Alexander este un actor australian care si-a vazut cariera amenintata atunci cand raguseala permanenta si problemele de respiratie de care suferea au inceput sa-i afecteze prestatiile. Deoarece doctorii nu reuseau sa identifice o cauza fiziologica, actorul a inceput sa se autotesteze, dandu-si seama, dupa multe cercetari, ca, de fapt, problema era el. Astfel, cu ajutorul oglinzilor, Frederick si-a analizat intens postura si tehnica vocala. Dupa zece ani, a reusit sa scape de obiceiurile gresite ale pozitiei corpului, care ii afectau calitatea vocii. In timp, metoda a fost perfectionata, iar descoperirea lui s-a dovedit mai mult decat o simpla modalitate de imbunatatire a calitatii vocale. Disparitia durerii, cresterea increderii, o stare mai buna de sanatate, liniste interioara, capacitate sporita de invatare, cresterea mobilitatii si a capacitatii respiratorii sunt doar cateva dintre beneficiile pe care tehnica Alexander le aduce practicantilor. De asemenea, a dat rezultate foarte bune in ameliorarea calitatii vietii pacientilor bolnavi de Parkinson. Nu este o terapie, ci un mod de educare somatica. Poate fi numit si reeducare psihomotorie. Principalul scop este acela de a renunta la automatisme, adica la obiceiurile gresite, bine inradacinate, pe care le avem multi dintre noi. Pentru aceasta trebuie adoptat un mecanism de inhibitie ce consta in oprirea constienta a unei actiuni obisnuite sau automatice, urmand a fi inlocuita cu alta, adecvata. Desi initial a fost dezvoltata pentru actori, tehnica este recomandata tuturor persoanelor, indiferent de varsta, care sufera in special de dureri de spate sau au probleme cu respiratia. Femeile insarcinate isi gasesc echilibrul cu noile schimbari ce intervin in constitutia lor, iar schimbarile fizice pe care aceasta perioada a vietii le presupune sunt suportate mai usor. Creste performanta intr-un spectru larg de activitati, de la cele atletice sau artistice pana la tratarea unor boli. Restabilirea gradata a relatiei naturale dintre cap, gat si coloana este o sursa de sanatate. Astfel, persoanele devin mai calme, mai increzatoare, dispun de mai multa energie, rezista mai usor in situatiile stresante si gandesc cu mai multa claritate. Inca nu a aparut in Romania Alexander sustine ca “modul de a gandi se afla la baza oricarei actiuni si el determina contractia sau relaxarea. Felul in care ne simtim nu este ceea ce suntem si ceea ce suntem nu e neaparat ceea ce parem”. Acum, metoda este folosita in orice companie de dans contemporan din Occident, iar vedete celebre precum Paul McCartney, Jeremy Irons, Hillary Swank sau Sting sunt doar cativa dintre cei care practica cu incredere tehnica Alexander. Paul Newman a declarat ca pe el l-a ajutat sa doarma mai bine. Metoda nu a ajuns pana acum la noi in tara, dar, avand in vedere popularitatea de care se bucura, acest lucru este foarte probabil sa se intample curand. Nu este o terapie, ci un mod de educare somatica. Poate fi numit si reeducare psihomotorie. Principalul scop este acela de a renunta la automatisme, adica la obiceiurile gresite, bine inradacinate, pe care le avem multi dintre noi. Pentru aceasta trebuie adoptat un mecanism de inhibitie ce consta in oprirea constienta a unei actiuni obisnuite sau automatice, urmand a fi inlocuita cu alta, adecvata. Desi initial a fost dezvoltata pentru actori, tehnica este recomandata tuturor persoanelor, indiferent de varsta, care sufera in special de dureri de spate sau au probleme cu respiratia. Femeile insarcinate isi gasesc echilibrul cu noile schimbari ce

intervin in constitutia lor, iar schimbarile fizice pe care aceasta perioada a vietii le presupune sunt suportate mai usor. Creste performanta intr-un spectru larg de activitati, de la cele atletice sau artistice pana la tratarea unor boli. Restabilirea gradata a relatiei naturale dintre cap, gat si coloana este o sursa de sanatate. Astfel, persoanele devin mai calme, mai increzatoare, dispun de mai multa energie, rezista mai usor in situatiile stresante si gandesc cu mai multa claritate.

Vindecare prin metoda Alexander

Tehnica Alexander este o metoda de eliberare a tensiunilor fizice si psihice pe care le-am acumulat de-a lungul vietii. Deseori, nu constientizam aceste tensiuni pana cand nu ne imbolnavim si nu mai suntem in stare sa ne continuam activitatea. Ele pot avea o mare contributie la aparitia durerilor de cap, de spate, a problemelor cardiace, a artritei si a depresiei, precum si a unei intregi game de suferinte. Daca acestor tensiuni musculare neconstientizate li se permite sa se permanentizeze, ele pot sa ne afecteze calitatea vietii prin accelerarea procesului de imbatranire si scaderea vitalitati.

Exemplu de exercitiu: Trebuie sa tinem bratele pe aceeasi linie, paralel cu solul, sa le miscam dintr-o parte in alta, pastrand intotdeauna capul in mijloc si ducand bratele ca o paleta, de la stanga la dreapta. Avem nevoie de concentrare, iar ritmul miscarilor este foarte lent, pentru a constientiza miscarile si a pastra distanta dintre brate. Mai multa libertate de miscare, vioiciune, incredere in sine si putere, mai putina durere si stres, o stare generala mai buna, o tinuta mai frumoasa, respiratie imbunatatita, senzatie de calm. Sunt lucruri pe care cu totii ni le dorim. Sunt lucruri pe care le putem obtine folosind tehnica Alexander, care te invata cum sa iti folosesti mai bine corpul: cum sa te misti, cum sa respiri, cum sa stai, cum sa inveti, cum sa iti concentrezi atentia si, mai ales, cum sa-ti alegi reactiile in situatii dificile. Tehnica ii apartine lui Frederick Matthias Alexander, un actor specializat pe recitarea din Shakespeare. Aflat in plina "glorie", Alexander a inceput sa-si piarda vocea: in timpul spectacolelor vorbea din ce in ce mai greu si abia daca reusea sa-si termine reprezentatiile. Medicii l-au asigurat ca nu exista o cauza fizica si i-au recomandat repaos. In timpul perioadelor de odihna, vocea actorului revenea si nu mai apareau probleme pana in momentul cand urca din nou pe scena. Intrigat de acest fapt, Alexander a inceput sa recite pentru sine, in oglinda si si-a studiat postura. A observat ca, in timp ce recita, lua o postura incorecta care ii afecta laringele. Acelasi comportament incorect aparea si in vorbirea normala, dar datorita stresului provocat de scena, el se agrava in timpul spectacolelor. Opt ani i-a luat lui Alexander sa invete cum sa-si controleze corpul si sa puna la punct tehnica ce ii poarta numele. Tehnica Alexander te invata cum sa iesi din tiparele pe care singur ti le-ai creat, studiind felul in care gandirea este transformata in miscare. Telul este acela de a restabili relatia naturala dintre cap, gat si spate, "miezul" corpului, care da putere membrelor si ofera mediul necesar respiratiei si functionarii organelor interne. O functionare ideala a ansamblului cap-gat-spate este prezenta la copii. Cu timpul, datorita posturii gresite, cream tipare care strica acest echilibru prezent in copilarie.

In timp ce inveti cum sa aduci armonia in relatia cap-gat-spate, devii constient de propriul corp, de spatiul in care te misti si de propriul comportament, asa incat poti rupe tiparele gresite dupa care te misti si respiri, tipare care, in timp, duc la tensiune musculara, probleme respiratorii si stress. A invata tehnica Alexander echivaleaza intr-o oarecare masura cu a invata orice alta tehnica. De aceea, este nevoie de un profesor, cel putin la inceput. Lectiile nu sunt deloc dureroase, pentru ca nu exista nicio urma de agresivitate, ba din contra, lectiile te ajuta sa te eliberezi de tensiune si de obiceiurile daunatoare. In timpul lectiei, profesorul iti va studia postura si tiparul miscarilor, privindu-te in diferite ipostaze si asezandu-si mainile pe gatul, umerii si spatele tau. Astfel isi va da seama ce anume este gresit in felul in care te misti si respiri si va corecta aceste greseli ghidandu-te cu mainile sale si explicandu-ti in ce costa comportamentul corect si sanatos. Evident, profesorul nu poate decat sa iti explice si sa te corecteze, depinde de tine sa pui in practica, zi de zi, ceea ce ai invatat. Tehnica Alexander ne poate fi utila tuturor, insa este recomandata in special actorilor, muzicienilor, atletilor, celor care sufera din cauza unor rani repetate sau de boli provocate de miscarile repetitive, celor care au dureri de cap, de spate si de gat, celor care stau foarte mult la birou. Deosebit de utile sunt lectiile si pentru femeile insarcinate care pot invata cum sa sustina greutatea tot mai mare a copilului, cum sa evite durerile de spate si picioare si cum sa suporte mai bine travaliul si nasterea prin pozitii si miscari speciale. Cei mai receptivi sunt copiii, pe care lectiile ii invata cum sa pastreze postura frumoasa pe care o au, sau cum sa-si imbunatateasca postura daca au deviatii ale coloanei vertebrale, cum sunt scolioza si lordoza.

Ii recunosti dupa perna ortopedica (sau placa) pe care o cara in tren, avion sau autobuz. In locul fotoliilor moi din teatre ar prefera sa stea pe o banca din lemn, iar cand eticheta le permite, adopta postura lui Buda, cu picioarele incrucisate.

Nu e vorba de un grup de masochisti, ci de oameni constienti de importanta coloanei vertebrale si convinsi de faptul ca o postura corecta inseamna un stil de viata mult mai bun.

Adeptii tehnicii Alexander ies, intr-adevar, in evidenta prin comparatie cu noi ceilalti, care stam oricum, ne aplecam peste birouri sau ne cuibarim in fotolii, crezand ca acesta e un semn de libertate si lipsa de inhibitii. De fapt, mai comod nu inseamna si mai bine, spun ei si mentorul lor F.M. Alexander, un actor care a trait la inceputul secolului XX. Scaunele din locurile publice ne incurajeaza sa ne incordam anumiti muschi si sa ii relaxam pe cei care nu trebuie. Si, dincolo de dureri de spate, umeri sau gat, rezultatul e adesea o postura digratioasa insotita de un stres in plus. Tehnica Alexander e folosita de oameni din lumea spectacolului, cantareti, actori, sportivi, dansatori, dar si oratori sau persoane care au avut accidente.

Andreea Capitanescu, dansatoare si coregraf, a invatat aceasta tehnica de la profesorul de dans contemporan Martin Sonderkamp, pe care l-a intalnit acum doi ani la un workshop in Belgrad. "Sunt exercitii pentru zona cervicala si lombara, pe care unii coregrafi le folosesc la inceputul orei, fiindca ajuta la mobilitatea coloanei vertebrale". Una dintre regulile cele mai importante e ca nicio miscare nu are voie sa dauneze coloanei: lucrezi atat cat iti permite corpul, la cea mai mica durere te opresti. Andreea da un exemplu: "Tinand bratele pe aceeasi linie, paralel cu solul, te misti dintr-o parte in alta, pastrand intotdeauna capul in mijloc si ducand bratele ca o paleta, de la stanga la dreapta". Se lucreaza la niveluri de inaltime, cu bratele, cu umerii, fiindca orice parte a corpului e in legatura cu coloana. E nevoie si de o anume concentrare, iar ritmul e foarte lent, pentru a constientiza miscarile si a pastra distanta dintre brate. De ce avem nevoie de astfel de exercitii? Cea mai buna imagine a felului in care stresul ne afecteaza trupul e felul cum reactionam la un zgomot neasteptat de puternic: aducand umerii in sus si capul intre ei. Apoi, "vertebrele se taseaza, indiferent ca mergem la sala sau nu si chiar si dansatorii au probleme", spune Andreea, de aceea e nevoie de un set de exercitii speciale pentru coloana. Dincolo de relaxarea coloanei, tehnica Alexander are numeroase alte efecte pozitive, sustin specialistii. Respiratia si vorbirea devin mai usoare, miscarile in general devin mai naturale, creste rezistenta la stres si dureri, se dezvolta creativitatea, se amelioreaza fobiile, gandirea devine mai clara, iar unii spun ca au castigat chiar un centimetru in inaltime! In Occident tehnica e folosita in orice companie de dans contemporan, dar toti, indiferent de profesie, ar trebui sa ne respectam trupul, nu sa-l "omoram", adauga Andreea. Din pacate, la noi nu exista cursuri de "Alexander technique", nici macar pentru dansatori si nu e recomandabil ca exercitiile sa fie invatate de unul singur. Numele tehnicii vine de la actorul australian F. M. Alexander (1869-1955), care si-a intrerupt brusc cariera atunci cand si-a pierdut vocea. Lipsit de alta posibilitate de a se exprima, Alexander a inceput sa-si studieze miscarile obiectiv, intr-o camera plina de oglinzi. Asa a descoperit discrepanta dintre ce facea si ce credea ca face: corpul sau se incorda in anumite puncte, iar coloana era solicitata in mod nejustificat. A inceput sa faca o serie de exercitii care sa-i detensioneze spatele, dupa principiul ca, reducand tensiunea din ceafa, capul nu mai apasa coloana, iar aceasta se relaxeaza. Alexander sustinea, de fapt, un lucru revolutionar: modul de a gandi e la baza oricarei actiuni (miscari) si el determina contractia sau relaxarea. Felul in care ne simtim nu e ceea ce suntem si ceea ce suntem nu e neaparat ceea ce parem. Tehnica Alexander se invata de peste un secol in tari precum SUA, Australia, Anglia, Germania, Elvetia si este foarte apreciata ca o metoda de reeducare psihofizica, nu numai printre profesionistii miscarii, ci si printre oratori si, mai nou, oameni obisnuiti. De-a lungul timpului Aldous Huxley, G.B. Shaw, Paul McCartney, Jeremy Irons, Hillary Swank si Sting s-au declarat fani, iar Paul Newman a sustinut ca "the Alexander technique" l-a ajutat sa doarma mai bine. Totusi, se pare ca rezultatul depinde de imaginea de sine, datele culturale si gradul de inhibitie. Frederick Matthias Alexander s-a născut în 1869 în Wynyard, Tasmania. A fost un copil bolnăvicios, cu puţine şanse de supravieţuire şi a supravieţuit datorită dragostei şi grijei

mamei sale. In copilărie a învăţat despre agricultură şi animale, şi a dezoltat o pasiune pentru cai pe care a păstrat-o toată viaţa. Din cauza presiunii financiare a fost nevoit să părăsească casa părintească şi să lucreze în mina. În timpul liber a început să înveţe singur vioara şi să ia parte în reprezentaţii dramatice de amatori. A descoperit că avea talent în dramă şi a decis să urmeze cariera de actor. Cu banii economisiţi s-a mutat in Melbourne ca să-şi urmeze talentul. În Melbourne a început să-şi dezvolte un stil particular de interpretare, dând recitaluri dramatice din mari opere de arte, în special Sheakspeare, şi a avut un succes considerabil. Totuşi probleme repetate cu respiraţia, pierderea vocii si vitalitate scăzută îl obligau la perioade lungi de odihnă şi ameninţau să-i ruineze cariera de recitator. Alexander a căutat ajutorul doctorilor şi al profesorilor de muzică, a studiat diverse metode disponibile la vremea respectiva – vechi si noi- dar nimic nu părea să dea rezultate. Majoritatea oamenilor ar fi căutat o nouă carieră, dar Alexander era un individ extraordinar. El a decis că dacă nimeni nu-i poate spune care e cauza problemei sale, trebuie să descopere el însuşi. Aşa a început căutarea lui in descoperirea funcţionării organismului uman care avea să conducă la ceea ce e acum cunoscut ca Tehnica Alexander. În timpul unei perioade de aproximativ 10 ani Alexander a continuat să-şi rafineze şi dezvolte metoda, integrând-o gradual in meseria lui în teatru. Multi oameni au devenit dornici sa invete metoda lui – original fiind axată pe respiratie si producerea vocii, şi în scurt timp reputatia lui s-a răspândit. Tehnica lui de “vînzare” era sa călătoreasca cu o mică trupă de actori şi să dea reprezentaţii în diverse locuri în Australia şi Noua Zeelandă, iar apoi să-şi facă publicitate pentru lecţii de elocuţie şi respiraţie în ziarul local. În acest mod, a devenit în curând foarte căutat. După un timp a devenit evident că descoperirea lui era mai mult decât numai o altă metodă de producerea vocii. Elevii lui au reportat o îmbunăţire generală în sănătate şi stare de bine, şi mulţi doctori au început să-i trimită pacienţi. Un doctor foarte renumit în Sydney, Steward McKay, a început să se intereseze în metoda lui Alexander şi i-a spus: “If your teaching is sound, I'll make you; but if it's not, I'll break you. “ ( Dacă metoda ta e solidă, te voi face renumit; dar dacă nu e, te voi distruge.) Alexander a acceptat provocarea şi a început să-i dea lecţii lui McKay. Doctorul a fost atît de impresionat de ceea ce Alexander a făcut cu el şi cu alţi pacienţi trimişi la el, încît l-a convins să meargă la Londra. El a susţinut că descoperirea lui Alexander e importantă pentru umanitate, şi dacă rămîne în Australia (la vremea aceea foarte izolata în lumea occidentala) descoperirea lui va muri cu el. Alexander a urmat sfatul lui şi în 1904 s-a mutat în Londra. Societatea medicală din Londra nu s-a lăsat sensibilizată de metoda lui Alexander, dar mediul dramatic a fost atras instantaneu. În anii de început Alexander obişnuia să meargă din teatru în teatru în zona centrală a Londrei, dând lecţii actorilor şi actriţelor înainte de a intra pe scenă. Astfel a devenit “la moda” în societatea londoneză. După izbucnirea războiului în 1914, Alexander s-a mutat în SUA şi a avut succes şi acolo. Când s-a reântors în Anglia, a fost convins de elevii lui să deschidă o şcoală pentru copii şi în 1931 a început primul training pentru profesori de Tehnica Alexander. Ambele şcoli au continuat pîna la începerea celui de-al doilea război mondial, când a plecat din nou în SUA. După război el a redeschis cursul pentru profesori în Londra, dar în 1947, la vârsta de 78 de ani, a căzut şi a avut un atac celebral. Partea stângă a feţei lui a paralizat şi a pierdut controlul braţului şi piciorului

stâng. În acest timp el dăduse Guvernul din Africa de Sud în judecată pentru calomnie, deoarece fusese acuzat de frauda într-o publicaţie oficială. El a câştigat cazul împotriva Guvernului sud african şi pînă în 1949 şi-a revenit complet din accidentul cerebral. El a continuat să dea lecţii pînă în 1955 când, la vîrsta de 86 de ani, a murit. Descoperirea Ce descoperire a făcut Alexander atunci, care trezeşte şi acum interesul oamenilor din lumea întreagă, în special în artele dramatice? Care sunt aspectele fizice şi psihologice care contribuie la ceea ce Alexander numea “buna folosire” (“good use”) de sine? Spun “aspecte” în sensul că sunt diverse moduri de a privi la ceea ce nu e în realitate separat: sunt parţi ale unui întreg, chiar dacă nu sunt din plin integrate. Alexander a spus mai târziu că a avut noroc că dificultatea lui particulară a fost în regiunea capului şi gâtului (el avea obiceiul de a-şi împinge în jos larinxul când vorbea cauzând astfel o scurtare şi o îngustare a spatelui) deoarece asta a condus la descoperirea unui principiu important. Corpul este supus expansiunii şi contracţiei depinzând de mulţi factori, unii mentali, alţii emoţionali şi alţii fizici, care sunt în relaţie unul cu altul într-un mod subtil. Unii din aceşti factori pot fi aduşi mai mult sub controlul conştiinţei. Un factor principal care are o influenţă majoră în activarea tendinţei de expansiune este modul în care capul este susţinut în vârful coloanei. Atunci când capul este blocat într-o poziţie fixă cu multa tensiune nenecesară, greutatea lui – aproximativ 5 kg la un adult- începe să apese în jos pe coloana cervicală. Aceasta apoi afectează restul coloanei, şi cauzează un colaps general. Pentru a contracara acest colaps, muşchii încep să se rigidizeze în anumite regiuni ca abdomenul, partea lombară, pieptul, gâtul şi umerii. Chiar oamenii sănătoşi, care arată bine fizic, pot folosi mai multă tensiune decât e necesară să se susţină şi să se mişte. Dacă, pe de altă parte, capul are libertatea să aibă poziţia lui naturală, atunci coloana funcţionează la lungimea ei naturală şi susţine corpul. Odată ce corpul este susţinut, muşchii care au fost substituiţi se pot descleşta şi o stare generală de eliberare, uşurare şi libertate de mişcare este simţită. Cu un bun profesor, o astfel de experienţă poate fi trăită aproape imediat. Totuşi, nu putem depinde mereu de un profesor şi mai devreme sau mai târziu trebuie să găsim ceva care funcţionează pentru noi înşine. Chiar după ce cineva a experimentat efectul acestei relaţii între cap şi coloana vertebrală, schimbarea vechiului obicei nu este uşoară. Să luăm de exemplu un muzician. Aspectul fizic de a cânta la un instrument implică o serie complexă de mişcări. Mişcările nu sunt esenţial diferite de cele întrebuinţate în alte activităţi; sunt mişcări ale braţelor, mâinilor, degetelor şi ale mecanismului de respiraţie. Deşi complexe, ele nu sunt complicate; necomplicate deoarece capacitatea corpului de a repeta mişcări învăţate este foarte eficientă. Poate funcţiona în ciuda excesului de tensiune sau a slăbirii tonusului muscular, dar în general plăteşte un preţ pentru asta. Dificultatea experimentată de mulţi oameni, nu neapărat muzicieni, care suferă de o durere legată de mişcări repetate, este deseori cauzată de faptul că aceste mişcări au fost învăţate contractând anumite grupuri de muşchi. Aceasta se întâmplă sub

nivelul conştient al simţului. De fiecare dată când mişcarea este repetată, prin asociaţie (inconştientă) se repetă şi contracţia; cele două au devenit atât de legate în percepţia noastră senzorială că nu mai e posibil să separăm mişcarea necesară de contracţia nenecesară. Apreciere senzorială defectuosă Aprecierea noastră senzorială nu este sigură. Alexander a descoperit când a început să se studieze că aprecirea lui senzorială a ceea ce se întîmpla în corpul lui nu era corectă. Văd asta în fiecare zi în lecţiile mele. Oamenii cred că stau, se mişcă, îşi folosesc braţele într-un mod normal. Ei nu asociază dificultăţile pe care le au cu modul în care fac lucrurile. Feedbackul senzorial, sau simţul kinestetic, înregistrează numai schimbări, nu funcţionează obiectiv. Forţa obişnuinţei Alt motiv este forţa obişnuinţei. Obişnuinţa este un fel de condiţionare a creierului nostru şi a reţelei neuronale să lucreze într-un anumit mod. Aceste obişnuinţe există undeva în aria dintre stimul şi răspuns. Privit din acest punct de vedere, în cazul muzicianului, se poate spune că stimulusul este dorinţa sau intenţia să cânte la un instrument şi răspunsul este un amestec de activitate musculară şi mişcări necesare şi nenecesare. Numai gândul cântării este de ajuns să declanşeze o serie întreagă de obişnuinţe: blocarea umerilor, încordarea braţelor, încleştarea maxilarului, strângerea abdomenului, etc, Ca un program de calculator, sau mai rău ca un virus de calculator, odată activat urmează supus, orbeşte, fiecare etapă a drumului dinainte stabilit. A spune “Nu” sau a fi deschis mai multor opţiuni Ironic, poate, ieşirea din acest labirint e simplă; simplă, dar nu uşoară. În loc de a încerca să “rescrie programul” în timp ce rulează (ca să continuăm cu analogia calculatorului) prin noi ordine: “relaxează umerii, fă asta cu mâinile, asta cu braţele, respiră în acest mod, mişcă-te aşa” etc., persoana trebuie să refuze să ruleze programul. Când stimulusul de a acţiona este simţit persoana trebuie să spună simplu “Nu” şi, prin mijloacele acestei decizii conştiente, se eliberează de toate răspunsurile condiţionate. În termenii analogiei cu calculatorul, există două moduri de a răspunde la stimul: primul mod, cel mai comun şi care nu necesită o decizie conştientă, este de a rula programul în timp ce anumite circuite sunt închise potrivit cu un model predeterminat; al doilea mod, care poate fi numai conştient, este de a răspunde la stimulus păstrând în acelaşi timp circuitele deschise. Aceasta cere un grad înalt de activitate interioară. Este trăit ca o stare de pregătire fără un obiectiv deosebit: un fel de flux de posibilităţi – ca şi când persoana e pregătită pentru orice, nu numai pentru sarcina actuală: a fi deschis mai multor opţiuni. În această stare e posibil să se facă o legătură între vigilenţa mentală şi cea senzoriala astfel încât persoana devine conştientă de propria prezenţă: de sine însuşi, de mediu, de atracţia obişnuinţei şi de posibilitatea noului. Astfel de experienţe sunt dobândite printr-un proces de muncă interioară. Asta nu înseamnă că persoana nu face nimic. Din contră, o eliberează să facă ceva ce n-a făcut înainte, dacă alege, sau să facă ceva într-un mod nou. Şi, extraordinar, poate descoperi că sub toate aceste straturi acumulate de tensiune si obişnuinţe, noul, nestricatul, “corectul” e deja acolo şi ştie

cum să meargă, cum să stea, cum să respire sau cum să mişte braţele, mâinile şi degetele. Sau cum un pianist spune: “ Nu trebuie să mă gândesc ce să fac cu braţele şi mâinile, doar cânt”. Provocarea e de a găsi acest mod de acţiune nu numai în parametrii muzicii ci şi în viaţa curentă. Un nou mod de a gândi Schimbarea atitudinii care este necesară pentru a permite acestor schimbări să ia loc este dificil de pus în practică, deşi este uşor de înţeles ca şi concept. Este legată de ceea ce Alexander a numit “end-gaining” (“concentrarea pe rezultat”). End-gaining înseamnă că atenţia este concentrată pe atingerea unui rezultat într-o anumită activitate în detrimentul participării la procesul (mijloacele) prin care rezultatul este atins. Conceptele lui Alexander de “end-gaining” şi “attending to the means-whereby” (“urmărirea mijloacelor”) sunt foarte apropiate de anumite concepte indice ca “mindfulness” sau “being in moment”. Paralela cu Zen Buddhism sau Taoism este frapantă, dar nu voi extinde aici această discuţie. Care este relevanţa tehnicii Alexander pentru Artele dramatice? Un artist dramatic îşi foloseşte corpul ca şi instrument de exprimare. Pentru un actor, producerea eficientă a vocii depinde de funcţionarea eficientă a întregului organism. Un bun dansator are nevoie să înţeleagă mecanica mişcării nu numai în termeni de impresie vizuală ci şi din interior, adică prin conştientizarea încheieturilor şi a gradului de tensiune musculară. Un muzician trebuie să facă unele mişcări obişnuite şi unele neobişnuite, uneori implicând multă forţă şi dinamism, alteori implicând multă subtilitate şi delicateţe. Pentru toţi artiştii dramatici, corpul este mijlocul de expresie. Aplicarea la muzică Aş dori să discut în mai mult detaliu problema cântării la un instrument muzical în lumina a ceea ce a fost discutat mai sus, cu referinţă la anumite dificultăţi deosebite şi cauzele lor specifice. Fiecare instrument solicită intr-un anumit fel cântăreţul. Violoniştii şi flautiştii, de exemplu, trebuie să-şi ţină braţele şi mâinile în anumite poziţii neobişnuite în timp ce cântă şi suferă frecvent de dureri şi rigiditate în braţe, umeri şi spate. Modelul inerent este acela de “a ţine ceva sus” (holding something up) şi ei deseori pierd “legătura cu pământul” (grounding), unde susţinerea corpului şi a greutăţii ce o cară (rucsac, valiză, cumpărături) este experimentată ca un răspuns natural la gravitaţie. (Aceasta este o experienţă pe care un profesor o poate da uşor unui elev, deşi nu e uşor de a o găsi singur.) Când acest răspuns natural la gravitaţie nu funcţionează, muşchi care nu sînt făcuţi pentru susţinerea posturii încep să se încordeze pentru a susţine corpul. Rezultatul este durere şi rigiditate. Cântăreţii la bas, pe de altă parte, au tendinţa de a-şi încorda pieptul şi umerii. Arată ca şi cum ar fi traşi în jos de gravitaţie şi nu găsesc reacţia antigravitaţională în sus. Cântăreţii vocali şi instrumentali au deseori probleme cu respiraţia. Deşi există variaţii subiective, legate de fiecare persoană şi instrument, tiparul general este de a încerca

să “producă” respiraţia cu tensiune excesivă în loc de a permite respiraţiei să se mişte liber în interiorul şi exteriorul corpului. Învăţarea tehnicii implică câteva nivele de înţelegere, pe care le voi grupa în trei secţiuni. A lăsa să treacă; A lăsa să fie; A lăsa să facă (Letting go; Letting be; Letting do) Majoritatea oamenilor reţin excess de tensiune musculară în corp. Pentru a începe să învăţăm despre noi înşine, instrumentul nostru- corpul- trebuie să fie mai liber. Aceasta înseamnă eliberare de tensiune musculară. Profesorii de Tehnica Alexander încep de obicei o lecţie ajutând elevul să elibereze tensiunea excesivă în poziţii şi mişcări foarte simple: statul pe scaun, în picioare, culcat sau mersul. Odată ce uşurarea de tensiune musculară excesivă este produsă, o nouă percepţie a corpului începe să apară, un nou feedback mai exact despre poziţia relativă a părţilor corpului şi gradul de tensiune musculară folosit, se instaurează. În timp ce această percepţie se dezvoltă, devine clar că gradul de tensiune musculară depinde de stările noastre emoţionale şi mentale; acestea nu sunt separate, ci sunt părţi ale întregului. O nouă percepţie a sinelui nostru ca fiinţă umană potenţial integrată cere un nou mod de activitate cerebrală şi un nou mod de gândire. Prima etapă în acest nou mod de gândire este de a învăţa să oprim banda gândurilor. Opritul gândurilor este o stare definită şi uşor de recunoscut, în care “suntem” pur şi simplu. Nu facem nimic, nu gândim despre lucruri- ci suntem; alerţi, receptivi la impresii, dar făra a reacţiona. Din acest punct o nouă co-ordonare poate apărea. Cheia coordonării este relaţia dintre părţile corpului şi modul în care aceasta este animată. Corpul nu este construit ca pietre de construcţie, una deasupra celeilalte, ci mai mult ca un pod suspendat. Părţile corpului tind să tragă una de alta, creând un spaţiu în încheieturi şi o calitate dinamică şi de expansiune. Deoarece suntem vertebrate, cea mai importantă dintre acestea este incheietura dintre cap şi coloană. Capul conduce, corpul urmează. Dacă cineva urmăreşte o pisică sau un copil în mişcare, e clar că dupa ce ceva le trezeşte atenţia, capul începe să se mişte întâi şi corpul urmează. Capul, nu gâtul. Pe măsură ce această conştientizare creşte, începem să observăm şi forţa obişnuinţei. Noi reacţionăm continuu la stimuli în mod automat, ci nu funcţionăm conştient. Putem supravieţui în acest mod, şi putem chiar fii plini de succes; dar nu e tot ceea ce e posibil pentru o fiinţă umană. În opera sa “The Ascent of Man” Jacob Bronowski scrie: “Noi suntem unicul experiment al naturii care poate demonstra că inteligenţa raţională e mai utilă decât reflexul. ..In Om, creierul trebuie să fie un instrument de pregătire înainte să fie un instrument de acţiune.”

Un om poate alege. Pentru a alege, trebuie să facem un stop între stimul şi răspuns: acesta e singurul loc unde alegerea e posibilă – altfel un proces chimic începe şi neuronii se încarcă cu forţă. Există o parte a minţii, o funcţie superioară a creierului uman, unde se iau deciziile. A începe să devenim conştienţi de asta e o mare responsabilitate; nu mai putem să dăm vina pe alţii sau pe circumstanţe pentru dificultaţile noastre. Un om poate lua decizii. Ierarhia funcţionării începe să ia formă: stimul – pauză – alegere - decizie. Pentru a pune în practică o decizie, aceasta trebuie să devină intenţie. Intenţia este o forţă foarte puternică; începe să activeze sistemul nervos şi să declanşeze impulsuri nervoase în muşchi. Această forţă traversează corpul de-a lungul anumitor căi şi în anumite direcţii. E posibil să învăţăm să canalizăm această forţă animatoare în mod conştient. La acest nivel de conştientizare, viaţa devine proces -alegere, decizie, acţiune- în fiecare moment. O anumită stare de prezenţă apare în care ne percepem ca aici, acum. Această calitate, palpabilă şi de recunoscut- aduce o nouă calitate în viaţa cuiva. Este de asemenea de recunoscut în alţii: o numim prezenţă. În interpretare aduce totul la viaţă. Interpretul devine un intermediar între lumea invisibilă a intenţiei creatoare, expresia emoţiei şi audienţă. Prezenţa cere prezenţă, şi în acest mod un eveniment special poate lua loc în timpul unei reprezentaţii. Prezentare Tehnica Alexander ne invata cum sa ne utilizam in mod corect propriul corp: cum sa ne miscam, sa stam drepti, sa respiram, sa invatam, cum ne organizam concentrarea si atentia si mai ales, cum ne stapanim reactiile in situatii solicitante. Tehnica functioneaza prin restabilirea unei relatii naturale intre cap, gat si coloana vertebrala– conditie esentiala pentru calitatea tuturor miscarilor corpului. Conform actorului Frederick Matthias Alexander, creatorul acestei tehnici, modul in care ne utilizam corpul poate contribui la mentinerea sanatatii sau, din contra, la degradarea acesteia.Ori, toate persoanele sunt afectate de obiceiuri gresite (automatisme) ale pozitiei corpului, alerespiratiei, miscarilor si tensiunii musculare. Aceste obiceiuri gresite antreneaza o serie deprobleme: dureri de spate sau de cap, oboseala, dificultati respiratorii, pierderea mobilitatii,afectarea capacitatii de a invata si de a reactiona la stres. Cauzele acestor obiceiuri gresite sunt in mare parte viata sedentara caracteristica societatiicontemporane si activitatile pe care le deprindem inca din copilarie, precum scrisul, carenecesita un efort neuromuscular intens si determina adoptarea unor pozitii foarte tensionate. Dar, atunci cand crisparea nu este constientizata si dispersata, organismul se adapteaza laaceasta. De aceea, tehnica Alexander ne invata sa observam comportamentele posturale carepot dauna echilibrului corpului. Pentru aceasta, trebuie adoptat un mecanism de inhibitie care consta in oprirea constienta a unei actiuni obisnuite sau automatice, urmand a fi inlocuita cualta mai adecvata. Restabilirea gradata a relatiei naturale dintre cap, gat si coloana este o sursa de sanatate.Efectele pe termen lung sunt cresterea energiei si a rezistentei, relaxarea si cresterea vigilentei, disparitia durerilor. De asemenea, persoanele devine mai calme, mai increzatoare,dispun de mai multa energie, gandesc cu mai multa claritate, isi revin mai repede si rezistamai usor in situatiile stresante.

Istoric Fondatorul acestei tehnici este actorul australian Frederick Matthias Alexander. Acesta se confrunta deseori cu raguseala in timpul prestatiilor sale, problema ce risca sa ii incheie cariera. Intrucat medicii nu reuseau sa identifice o cauza fiziologica, actorul isi dadu seama ca el este problema si incepu, cu ajutorul oglinzilor, sa isi analizeze intens postura si tehnicasa vocala. A avut nevoie de 10 ani pentru a scapa de obiceiurile gresite ale pozitiei corpului,care ii afectau calitatea vocii. Curand, alti actori au inceput sa il consulte pentru probleme care le amenintau cariera. In1904, Alexander se stabili in Londra, unde avea o clientela mai numeroasa. Printrepersoanele care l-au consultat in urmatorii 50 ani, se numara si oameni de stiinta care au apreciat aceasta tehnica ca fiind bine fondata (de exemplu, Charles Sherrington, consideratdrept fondatorul neurologiei moderne). Incepand din 1930, Alexander incepu sa predea aceasta tehnica atat in Europa cat si in Statele Unite, pana la moartea sa in 1955. Trei ani mai tarziu, a luat fiinta asociatia STAT (Society of Teachers of the AlexanderTechnique), principalul organism care coordoneaza programele de calificare. In prezent, senumara peste 2500 practicieni in intreaga lume, in special in Europa, America de Nord siAustralia. Tehnica face parte din programul de studii al unor scoli de muzica si teatru. Matthias Alexander este recunoscut drept un adevarat pioner in tehnicile de constientizarecorporala. Beneficii Libertate de miscare, disparitia durerii, capacitate sporita de invatare, cresterea increderii, stare mai buna de sanatate, liniste interioara - iata doar cateva dintre beneficiile tehnicii Alexander. In plus, tehnica ajuta si la: ameliorarea calitatii vietii pacientilor cu boala Parkinson cresterea capacitatii respiratorii ameliorarea echilibrului reducerea simptomelor lombalgiei cronice cresterea mobilitatii Tehnica Alexander contribuie la cresterea performantei intr-un spectru larg de activitati umane, de la performantele atletice sau artistice pana la tratarea unei boli sau afectiuni. Cuajutorul ei, oricine isi poate redobandi libertatea si usurinta miscarii, prin constientizarea siapoi renuntarea la obiceiurile gresite ale pozitiei corpului. Tehnica Alexander nu este o terapie, ci un mod de educare somatica, care poate fi numit sireeducare posturala sau reeducare psihomotorie. Deoarece are drept scop renuntarea laobiceiurile gresite bine inradacinate, tehnica cere timp si necesita o participare activa si sustinuta din partea elevului. Chiar daca tehnica este apreciata in mod deosebit de actori, ea se adreseaza tuturor, tineri saubatrani, sportivi sau sedentari, barbati sau femei. Obiectivele sale sunt ameliorareacoordinarii si a echilibrului, reducerea tensiunii musculare, reducerea durerii, a oboselii si aproblemelor legate de unele afectiuni.

ar exista si o varianta mai simpla, mai comoda, care te va ajuta sa ai grija de corpul tau. Este vorba despre tehnica Alexander, care te poate invata sa-ti schimbi obiceiurile de viata, in asa fel incat trupul tau sa fie mai relaxat. Consta in tehnici simple care iti redau libertatea de miscare, echilibrul si coordonarea miscarilor.

Tehnica Alexander este o metoda care te ajuta sa-ti descoperi echilibrul interior prin eliberarea tensiunilor inutile.

Cine a inventat aceasta tehnica de relaxare?

Actorul australian Frederick Mathias Alexander (1869 - 1955) a observat ca, la un moment, a inceput sa aiba probleme cu vocea, mai ales cand era pe scena. Ce a descoperit el observandu-si multa vreme corpul cu ajutorul oglinzilor? Ca atunci cand trebuia sa joace avea tendinta de a-si incorda muschii de la gat. Aceasta postura ii tragea capul in acelasi timp spre spate si in jos, fapt care dezvolta o tensiune pe corzile vocale. Miscarea este aproape imperceptibila, dar odata ce a observat-o, a putut sa o corecteze, salvandu-si glasul. Cu timpul, a dezvoltat aceasta tehnica de relaxare care te ajuta sa traiesti in armonie cu tot trupul. Pentru a invata cum sa pastrezi echilibrul vital intre cap, gat si sira spinarii (indiferent de activitatea pe care o realizezi), trebuie sa observi cu atentie care sunt punctele tensionate si sa le corectezi.

Poate fi aplicata atunci cand stam jos, cand stam in picioare, cand mergem, cand ne ridicam, trebuie doar sa invatam metoda. Studiile arata ca aceasta tehnica alternativa este recomandata urmatoarelor categorii de persoane: GRAVIDELOR. Le ajuta pe femeile insarcinate sa-si gaseasca echilibrul cu noul trup si sa treaca mai usor prin schimbarile fizice pe care aceasta perioada a vietii lor le presupune.

CU DURERI CRONICE. Durerea este un semnal transmis de organism, care transmite faptul ca exista o rana sau o tensiune. Raspunsul trupului se manifesta prin contractii musculare, rasuflare greoaie, cresterea ritmului batailor inimii si postura fizica chinuita. Tehnica Alexander te invata sa remediezi tensiunea musculara.

CU DURERI DE SPATE. Cel mai des este utilizata aceasta tehnica pentru a le usura conditia celor cu dureri cronice de spate.

Tehnica Alexander - renuntarea la automatisme

Inca nu a aparut in Romania Alexander sustine ca “modul de a gandi se afla la baza oricarei actiuni si el determina contractia sau relaxarea. Felul in care ne simtim nu este ceea ce suntem si ceea ce suntem nu e neaparat ceea ce parem”. Acum, metoda este folosita in orice companie de dans contemporan din Occident, iar vedete celebre precum Paul McCartney, Jeremy Irons, Hillary Swank sau Sting sunt doar cativa dintre cei care practica cu incredere tehnica Alexander. Paul Newman a declarat ca pe el l-a ajutat sa doarma mai bine. Metoda nu a ajuns pana acum la noi in tara, dar, avand in vedere popularitatea de care se bucura, acest lucru este foarte probabil sa se intample curand.

Ajuta la corectarea posturii si a modului în care se misca o persoana pentru a reduce eforturile si a diminua încordarea muschilor, îmbunatatind astfel starea generala de sanatate. Tehnica Alexander ne învata cum sa ne utilizam în mod corect propriul corp: cum sa ne miscam, sa stam drepti, sa respiram, sa învatam, cum sa ne organizam concentrarea si atentia si mai ales, cum sa ne stapanim reactiile în situatii solicitante.

Tehnica functioneaza prin restabilirea unei relatii naturale între cap, gat si coloana vertebrala – conditie esentiala pentru calitatea tuturor miscarilor corpului. Pentru aceasta, trebuie adoptat un mecanism de inhibitie care consta în oprirea constienta a unei actiuni obisnuite sau automatice, urmand a fi înlocuita cu alta mai adecvata.

Restabilirea gradata a relatiei naturale dintre cap, gat si coloana este o sursa de sanatate. Efectele pe termen lung sunt cresterea energiei si a rezistentei, relaxarea si cresterea vigilentei, disparitia durerilor.

De asemenea, persoanele devin mai calme, mai încrezatoare, dispun de mai multa energie, gandesc cu mai multa claritate, îsi revin mai repede si rezista mai usor în situatiile stresante.