Tamron SP 70-300mm f/4-5.6 Di VC USD

Pe data de 9 martie 2010, dl. Morio Ono, preşedintele şi şeful executiv al firmei Tamron Co. Ltd anunţa dezvoltarea unui teleobiectiv performant, 70-300mm f/4-5.6 cu stabilizare de imagine şi motor de focalizare ultrasonic. Noul model poate fi folosit atât pe DSLR, cât şi pe aparatele pe film. Acoperă o distanţă focală de 70-300 echivalent 35mm (full-frame), respectiv 105 – 480mm pe aparate APS-C. Noul obiectivul aniversar include o lentilă LD (Low Dispersion - lentile cu dispersie cromatică redusă) şi una XLD (Extra Low Dispersion) ambele fabricate din materiale speciale care previn apariţia aberaţiilor cromatice. Noutate absolută la Tamron o reprezintă însă motorul USD (Ultrasonic Silent Drive), motor ultrasonic creat de Tamron. Înzestrat şi cu sistemul de stabilizare proprietar Tamron, acest obiectiv are tot ceea ce îi trebuie pentru a deveni foarte popular printre fotografi.

SPECIFICAŢII SP: "Super Performance" – denumirea prin care Tamron face diferenţierea între obiectivele sale de vârf şi obiectivele „standard”. Tamron este o companie producătoare strict de produse optice şi ştie să îşi facă treaba. Toate obiectivele SP sunt foarte bine construite şi de o calitate optică superioară. Di: "Digitally Integrated" – obiectiv optimizat pentru a fi folosit pe aparate foto digitale SLR full-frame şi APS. Bineînţeles, obiectivul poate fi folosit şi pe aparate SLR pe film moderne (atenţie însă, nu deţine inel de diafragmă, deci inutil pe aparatele pe film vechi). VC: "Vibration Compensation" – numele pe care l-a dat Tamron sistemului de stabilizare. Cu ajutorul acestuia se pot folosi timpi de expunere mai lungi la o imagine clară. Sistemul VC lucrează extrem de bine. USD: "Ultra Sonic Drive" – motor ultrasonic care asigur un autofocus silenţios şi rapid.

XLD: "Extra Low Dispersion" – o lentilă folosită de Tamron la obiectivele sale de vârf pentru controlul aberaţiilor cromatice. Tamron afirmă că lentila XLD oferă rezultate excelente în ceea ce priveşte claritatea, contrastul şi calitatea generală a imaginii. Această lentilă este similară cu cea folosită de Canon la obiectivele sale legendare din seria „L”. Construcţie: 17 elemente în 12 grupuri Distanţă focală: 70-300mm pentru formatul de 35mm, echivalent 112mm – 480mm pentru APS-C Canon (factor de crop 1,6x) şi 105 – 450 pentru APS-C Nikon (factor de crop 1,5x). Luminozitate: f/4 - 5.6 Diafragmă minimă: f/32 - 45 Unghi de cuprindere: 34°21'-8°15' (35mm – full frame) Distanţă minimă de focalizare: 1,5m Raport maxim de mărire: 1:4 Număr lamele de diafragmă: 9 Diametru filtru: 62mm Lungime maximă: 151,1mm (obiectiv extins la maxim) Greutate: 765g Construcţie Din punct de vedere constructiv, Tamron SP 70-300mm f/4-5.6 Di VC USD este un obiectiv nu tocmai uşor, este voluminos, plasticul de calitate, la fel şi cauciucul inelului de zoom şi de focalizare. De menţionat că inelul de focalizare se află în spatele inelului de zoom, o noutate la Tamron. Parasolarul din material plastic este de asemenea unul pe măsura obiectivului. Acesta se prinde ferm de partea frontală, fără jocuri excesive. Devine un pic deranjant atunci când este pus invers pe obiectiv în vederea transportului. În primul rând, datorită dimensiunii sale dată de diametrul obiectivului (81,5mm), necesită un spaţiu de transport „generos”. În al doilea rând, montat în poziţie de transport, acoperă inelul de zoom, astfel încât adio rapiditate în fotografiere atunci când ţii obiectivul cu aparatul în geantă şi vrei să faci repede o poză folosind şi zoom-ul. Iar pentru a ţine obiectivul cu parasolarul montat în poziţia „de tragere” îţi trebuie o geanta sau rucsac într-adevăr mare. Din punct de vedere operaţional, obiectivul se prezintă excelent. Atât inelul de focalizare, cât şi inelul de zoom operează fin, fără joc. Inelul de zoom este suficient de ferm în rotire, fără a opune însă o rezistenţă mai mare sau mai mică în rotire. Baioneta este din metal, elementul frontal nu se roteşte la focalizare (excelent pentru folosirea filtrelor de polarizare şi graduale), obiectivul nu îşi modifică dimensiunea la focalizare. Se oferă o scală de distanţă, dar nu se indică distanţa hiperfocală (distanţa hiperfocală reprezintă distanţa la care trebuie focalizat un obiectiv pentru ca toate obiectele din imagine, apropiate sau depărtate, sa fie clare in fotografie). Butonul de autofocalizare şi butonul de stabilizare se află pe partea stângă, tipic pentru astfel de obiective. Ambele butoane sunt mai pronunţate decât de obicei, oferind astfel un acces mai bun.

Motorul ultrasonic USD Focalizare Focalizarea este suficient de rapidă şi mai ales silenţioasă (un mare salt pentru Tamron mai ales că majoritatea obiectivelor sale sunt cunoscute ca fiind mai „zgomotoase”). Datorită motorului ultrasonic, utilizatorul poate interveni în orice moment asupra focalizării.

Pe durata testului nu am constatat rateuri în focalizare. Totuşi au fost situaţii în care am simţit nevoia de o focalizare puţintel mai rapidă (un rol important îl joacă însă şi aparatul şi luminozitatea obiectivului – aşa că trebuie să recunosc, la luminozitatea oferită focalizarea este în regulă). Sistemul de stabilizare Sistemul de stabilizare de la Tamron cred că nu mai are nevoie de nici o prezentare. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acesta le spun că este unul dintre cele mai performante sisteme de stabilizare de pe piaţă la un preţ foarte accesibil. Faţă de modelele anterioare cu stabilizare de imagine, stabilizarea obiectivului Tamron SP 70-300mm f/4-5.6 Di VC USD lucrează vizibil mai diferit. Dacă la celelalte teleobiective se putea observa cum stabilizarea lucrează, la noul model acest lucru are loc mai „violent”, adică creează impresia că stabilizează instantaneu. După apăsarea pe jumătate a declanşatorului, imaginea îngheaţă imediat. Lucru ce poate păcăli fotograful. Modul cum lucrează o stabilizare de imagine se poate observa cel mai bine la capătul lung al obiectivului. am avut ocazia de a testa aproape toate obiectivele Tamron uzuale, inclusiv 18-270 şi 28-300 ambele cu VC (stabilizarea de la Tamron). Mi-a plăcut foarte mult faptul că puteam urmări modul în care stabilizarea „îngheţa” imaginea, eu putând alege momentul declanşării „optime”. La noul model dispare această senzaţie, această oportunitate. Stabilizarea lucrează mai rapid. Dar... apar unele dificultăţi mai ales la subiectele în mişcare, unde sistemul „păcăleşte” fotograful. Riscul de a declanşa exact în momentul în care sistemul de stabilizare lucrează din plin este mai mare. Cu siguranţă există o rezolvare a acestei mici probleme. Şi anume obişnuinţa. Cu cât cineva lucrează mai mult cu un obiectiv, cu atât ajunge să îl cunoască mai bine. Motiv pentru care sunt optimist. ☺ Partea îmbucurătoare este că din punct de vedere al eficienţei, sistemul a rămas acelaşi. Adică foarte eficient. Iar în combinaţie cu o mână liniştită şi subiecte statice, întrece până şi specificaţiile date de producător. Astfel se pot reuşi fotografii clare la o distanţă focală de 300mm chiar şi la timpi de expunere de 1/30s, cum se poate observa din imaginile date ca exemplu. Calitatea optică Calitatea optică este impresionantă. La 70mm, claritatea în centru este excelentă chiar de la o diafragmă de f/4. La f/8 se obţin fotografii foarte clare de la un capăt la altul a cadrului. Conform testelor de laborator se obţin rezultate bune chiar şi la diafragma de f/32 (nu că ar folosi cineva o astfel de diafragmă extremă, dar acest lucru spune multe despre calitatea optică a obiectivului). Claritatea oferită la distanţa focală de 70mm este peste medie până la f/16. La f/22 se menţină încă bună. La 135mm putem vorbi de valori bune spre excelent între f/8 şi f/11. Dar... valori bune se obţin şi la diafragme mai deschise, de f/5.6. Bineînţeles, obiectivul este perfect utilizabil şi la f/4.5. Pentru a înţelege mai bine, claritatea generală a unui obiectiv prin prisma unui grafic este dată de, să zicem, 4 categorii: slabă, mulţumitoare, bună şi excelentă. Asta pentru a nu crea confuzii printre cei care nu sunt obişnuiţi cu astfel de grafice. La 300mm, cea mai bună claritate se obţine la diafragme între f/8 şi f/16.

Foto 1

Timp de expunere: 1/640s Diafragmă: f/5 ISO 2500 Distanţă focală: 185mm

De menţionat, cea mai slabă claritate se situează undeva foarte aproape de mulţumitor (diafragmă f/45 şi distanţă focală de 300mm), iar cea mai bună la peste excelent (diafragmă f/11 şi distanţă focală 70mm).

În privinţa aberaţiilor cromatice, obiectivul se prezintă foarte bine. Acestea sunt mai accentuate la distanţa focală de 300mm, dar nu trebuie să ne îngrijoreze.

Asta în ceea ce priveşte testul de laborator, test pe care personal îl consider ca fiind suficient pentru a oferi o idee, dar numai o idee, asupra capacităţii optice a unui obiectiv. Cum aproape nici unul dintre noi nu foloseşte obiectivul în laborator, să trecem la partea practică, la testarea „în teren”. Utilizare

Pentru a putea testa un obiectiv trebuie să ai parte de subiecte... sau de oportunităţi. Ei bine, prima dată când am putu lua obiectivul la testat am avut ghinionul unei vremi capricioase, cu multă ploaie. Aşa că obiectivul a stat cuminte pe aparat timp de aproape o săptămână. Noroc cu nunta unui văr... Nu că aşi fi fost fotograful „oficial”. Între noi fie vorba, e mult mai distractiv sa mergi la un eveniment ca invitat, nu ca „angajat”. Dar mi-am zis că este o oportunitate bună să văd cum se descurcă obiectivul în lumina artificială din biserică, la lumina de afară şi în lumina din restaurant. Şi dacă tot nu am blitz pentru Nikon-ul meu, am împrumutat unul. Ca totul să pară cât mai haios, am optat pentru un SB-400. Aşadar, combinaţia dintre un D5000, un Tamron SP 70-300mm f/4-5.6 Di VC USD şi un SB-400 s-a dovedit pe de o parte foarte distractivă, pe de cealaltă parte suficientă pentru a face faţă unui eveniment de genul pozar de nuntă. Cu toate că unii se întrebau ce am pe aparat, un modul GPS sau un ... altceva. Aşi fi curios să ştiu la ce se gândea fotograful oficial când m-a văzut cu „monstrul”. Mă rog... Să revin la test. Obiectivul s-a comportat excelent. Am avut oarecare dificultăţi în focalizare numai în lumina „de discotecă” de la restaurant. Libertatea pe care un 70-300 ţi-o oferă este absolut fantastică. Bine, în spaţii închise se pretează numai la portrete...

Afară, în lumina zilei, chiar nici o problemă. Clar, culori frumoase, contrast bun.

Foto 2 Timp de expunere: 1/125s Diafragmă: f/8 ISO 400 Distanţă focală: 240mm

Foto 3 Blitz Timp de expunere: 1/60s Diafragmă: f/8 ISO 1800 Distanţă focală: 210mm

La interior, de asemenea, fără cusur (din partea obiectivului). Avantajul folosirii unui teleobiectiv la astfel de evenimente este faptul că nu deranjezi pe nimeni. Poţi fotografia atât persoanele din faţă, cât şi pe cele din spate dintr-un punct fix. Singurul neajuns în astfel de situaţii este că se bagă alţii în cadru. ☺

Restaurantul a fost călcâiul lui Ahile (pentru Tamron, se înţelege). Focalizarea a lucrat bine, până la întâlnirea unor condiţii mai vitrege: lumină artificială slabă, oameni în mişcare (dansând), contrast scăzut. Aici pot spune că am avut cele mai multe rateuri. Pe de o parte datorită spaţiului mai restrâns pentru un teleobiectiv, pe de altă parte datorită condiţiilor enumerate anterior. Şi nu în ultimul rând datorită „fotografului”. Au fost situaţii în care pur şi simplu nu am declanşat pentru că focalizarea nu făcea faţă. Sau pentru că în tumultul general s-a depăşit distanţa minimă de fotografiere. Aşadar, vina e împărţită... frăţeşte. În general m-am distrat bine, eu şi 70-300mm VC USD. A doua zi am predat obiectivul. Cu oarece părere de rău că nu am avut ocazia să îl testez mai mult şi mai bine. Asta s-a întâmplat pe 11.10.2010. Şi totuşi şansa mi-a surâs... Am mai primit o a doua oportunitate de testare. De data aceasta vremea a ţinut cu mine. Dar numai vremea. Între timp s-au dus subiectele. Aşa că mi-am luat traista cu trusa foto şi am dat o tură pe la grădina zoologică. Cum am mai spus, vreme frumoasă, culori de toamnă, posibilităţi de testare a sistemului de stabilizare cu duiumul... Într-adevăr, am avut ocazia să văd ce poate. Atât în lumină puternică (tocmai bună pentru a vedea cum se descurcă la capitolul aberaţii cromatice), cât şi în lumină slabă (excelent pentru a stoarce ultima picătură din sistemul de stabilizare). Pentru cine nu a mai fost de mult la grădina zoologică din Bucureşti: s-au schimbat multe. Începând de la preţul de intrare şi până la amenajările interioare şi animale. Pentru doritorii de eventuale teste de obiective şi aparate, recomand cu căldură zona destinată reptilelor şi zona de păsări exotice datorită luminii dificile pentru fotografiere. De asemenea, o adevărată provocare o reprezintă cuştile cu păsări de prada, pe de o parte datorită gardului de sârmă cam... neinspirat, cât şi datorită contrastului mare umbră lumină (de obicei păsările stau la umbră – aşadar reglare de măsura a luminii pe spot şi neapărat teleobiectiv puternic plus focalizare manuală). Dar să vedem imaginile...

Foto 4

Timp de expunere: 1/125s Diafragmă: f/7.1 ISO 360 Distanţă focală: 300mm Mod de măsurare a luminii: spot (punct)

Se poate observa comportamentul obiectivului la aberaţiile cromatice. Având în vedere diferenţa foarte mare de lumină dintre subiect şi fundal, rezultatul este unul foarte bun.

Timp de expunere: 1/25s Diafragmă: f/6.3 ISO 6400 Distanţă focală: 270mm Foto 5 Sistemul de stabilizare lucrează, şi lucrează foarte bine. Valoarea ISO este

mare deoarece lumina era foarte slabă. Dacă aşi fi folosit o valoare ISO mai mică riscam o fotografie mişcată (atât datorită tremuratului propriilor mâini, cât şi a mişcării subiectului).

Foto 6

Timp de expunere: 1/400s Diafragmă: f/5.6 ISO 1100 Distanţă focală: 300mm

Claritate bună şi la diafragma maximă de f/5.6 oferită la 300mm Şi bineînţeles, nelipsitul domn Struţ!

Timp de expunere: 1/1000s Diafragmă: f/7.1 ISO 200 Distanţă focală: 210mm Foto 7

Şi încă o încercare atât pentru aparat, cât mai ales pentru optica şi sistemul de stabilizare al obiectivului: Sala păsărilor exotice, unde lumina pare suficientă pentru ochiul omenesc şi pentru păsări, dar slabă pentru aparatura optică, mai ales dacă nu ai un obiectiv luminos. Şi de data aceasta, noul Tamron s-a descurcat mai mult decât onorabil.

Foto 8

Timp de expunere: 1/25s Diafragmă: f/6.3 ISO 6400 Distanţă focală: 300mm

Şi în încheierea vizitei la grădina zoologică, ultimele fotografii:

Timp de expunere: 1/320s Diafragmă: f/9 ISO 200 Distanţă focală: 300mm Foto 9 Iar pentru a vă face o idee a ceea ce înseamnă claritatea vă rog să acordaţi atenţie fotografiei următoare, de fapt o decupare din fotografia nr. 9 la o scară de peste 100%.

Crop Foto 9

Timp de expunere: 1/400s Diafragmă: f/8 ISO 200 Distanţă focală: 160mm

Concluzie: Obiectivul aniversar (60 de ani de la înfiinţarea firmei Tamron) nu a dezamăgit. Este robust, oferă o calitate optică foarte bună, un sistem de stabilizare performant şi mai ales plăcere în utilizare. Nu degeaba a fost declarat de către EISA (European Imaging and Sound Association) European Zoom Lens 2010 – 2010. Caracteristicile care au stat la baza distincţiei sunt: • Rezoluţie şi claritate foarte bună • Construcţie solidă şi dimensiuni compacte • Raport calitate preţ foarte bun • Un sistem de autofocalizare care aproape nu produce zgomot • O stabilizare de imagine foarte efectivă. Din punct de vedere personal, aşi adăuga însă şi aspecte mai puţin pozitive, cum ar fi: • Renunţarea la macro, fie el şi 1/2 (cum se oferea la modelul anterior de Tamron 70-300) • Imposibilitatea de a face zoom cu parasolarul montat invers • Greutatea un pic cam mare pentru cine doreşte să filmeze din mână (recomand trepiedul) • Un autofocus o idee mai rapidă, având în vedere că s-a renunţat la modul de macro Ups...

(1/15 s la distanţa focală de 300mm) E timpul să plec. Nu de alta, dar programul F64 s-a încheiat...