Tabloul General al Răspunderii Civile în Textele Noului Cod Civil

I. Concepția redactorilor Noului Cod Civil cu privire la structura răspunderii civile: dualitate sau unitate

1. Sediul legal al răspunderii civile

Niciuna dintre părțile contractante nu poate opta între acțiunea în răspundere civilă contractuală și acțiunea în răspundere civilă delictuală, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Cauzele generale exoneratoare de răspundere sunt: forța majoră cazul fortuit fapta victimei fapta terțului exercițiul normal al unui drept etc.

2. Concepția consacrată în Noul Cod Civil în raport cu teoria dualității și teoria unității răspunderii civile

Răspunderea civilă nu e definită de cod în general. Răspunderea civilă este obligația unei persoane de a repara prejudiciul injust sufert de către o altă persoană, prin vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale acesteia (o persoană răspunde civil atunci când este îndatorată să repare un prejudiciu cauzat altuia).

Răspunderea civilă delictuală este îndatorirea oricărei persoane de a repara integral toate prejudiciile cauzate altuia prin încălcarea obligației de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și de a nu aduce atingere drepturilor și intereseloe legitime ale altora.

Răspunderea civilă contractuală este îndatorirea oricărei persoane - parte într-un contract – de a repara prejudiciul cauzat celeilalte părți prin neexecutarea obligațiilor pe care le-a contractat.

Teoria dualității:

1

Între cele două categorii de răspundere este foarte ușor de a descoperi diferențe ireductibile:

există o opoziție radicală între lege și contract originea răspunderii delictuale se află în lege, cea a

răspunderii contractuale în contract răspunderea delictuală asigură respectarea legii (măsură de

ordine publică) răspunderea contractuală asigură respectarea voinței părților capacitatea delictuală are o sferă mai largă, iar reparația este

făcută întotdeauna integral răspunderea delictuală se antrenează cu sau fără culpă, iar

culpa trebuie dovedită, în materie contractuală doar în caz de culpă gravă se angajează răspunderea, culpă care este, de regulă, prezumată

Teoria unității:

Răspunderea civilă este întotdeauna delictuală. Legea și contractul, precum și obligațiile cărora le dau naștere, nu sunt în esență diferite. Încălcarea obligației inițiale, indiferent că este legală sau contractualăsau că prejudiciul este cauzat de către debitor sau de către un terț, este, întotdeauna, fără deosebire, un delict, o faptă ilicită, originea obligației încălcate fiind indiferentă.

Teoria mixtă (aplicată în dreptul român și în NCC):

Există o singură răspundere civilă, privită ca instituție juridică, având însă două regimuri. Cele două regimuri joacă un rol complementar. Regimul juridic al răspunderii delictuale este considerat ca fiind cel de drept comun, iar regimul juridic al răspunderii contractuale are caracter derogator.

! – Fagocitarea ( = înglobare, dar sună mai mișto) răspunderii contractuale de cea delictuală (ex. răspunderea profesioniștilor față de clienții lor se consideră ca fiind delictuală și nu contractuală).

Finalitatea și elementele esențiale sunt comune celor două răspunderi: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită, prejudiciu și culpă.

Cele două răspunderi nu se întemeiază pe culpe diferite, culpa constă întotdeauna în încălcarea unei obligații preexistente.

Răspunderea delictuală

2

Răspunderea delictuală este obligația generală a oricărei persoane de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

! Principiu – Răspunderea tuturor persoanelor care au discernământ pentru prejudiciile cauzate.

Alte cazuri de răspundere: răspunderea pt. prejudiciul cauzat de fapta altuia răspunderea păzitorului juridic pt prejudiciile cauzate de animalele sau

lucrurile aflate sub paza sa răspunderea pt prejudiciul cauzat de ruina edificiului răspunderea pt prejudiciile cauzate de produsele cu defecte

Răspunderea delictuală pt fapta proprie:

Condițiile pt.angajarea răspunderii: existența unui prejudiciu existența unei fapte ilicite existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu existenaț vinovăției autorului faptei prejudiciabile

Cauze exoneratoare de răspundere: legitimă apărare (preia definiția din codul penal) – în caz de depășire a

legitimei apărări se va naște obligația de a plăti o indemnizație adecvată și echitabilă numai dacă fapta constituie infracțiune

starea de necesitate – este obligat să repare prejudiciul cauzat potrivit regulilor aplicabile îmbogățirii fără justă cauză (atunci când e cazul) - !Este asimilată îmbogățirii fără justă cauză și divulgarea secretului comercial, dacă a fost impusă de împrejurări grave ce priveau sănătatea sau siguranța publică

atunci când cel ce a acționat prin depășirea legitimei apărări sau a stării de necesitate a săvârșit fapta în interesul unei terțe persoane, victima care a suferit prejudiciul are o acțiune împotriva terțului în temeiul îmbogățirii fără justă cauză

îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege caracterul ilicit al faptei este înlăturat și atunci când prejudiciul este

cauzat unei persoane printr-o activitate impusă ori permisă de lege sau desfășurată în executarea unui ordin al superiorului, dacă autorul faptei nu și-a putut da seama de caracterul ilicit al faptei sale săvârșite în asemenea împrejurări

exercitarea drepturilor subiective ale autorului (dar fără intențai de a vătăma pe altul – buna-credință în exercitarea bla bla bla)

3

Vinovăția autorului faptei ilicite sau prejudiciabile:

Persoana răspunde pentru faptele săvârșite cu intenție, praeterintenție sau culpă. Vinovăția autorului este o condiție necesară și constituie fundament al răspunderii delictuale.

Criterii de stabilire și apreciere a culpei: imprudența și neglijența trebuie apreciate subiectiv, concret – se va

compara comportamentul autorului faptei ilicite și prejudiciabile cu conduita sa obișnuită

criteriul obiectiv, abstract – bonus pater familias aprecierea se face pornind de la criteriul obiectiv, însă acest criteriu

trebuie completat cu unele elemente sau circumstanțe obiective externe – soluția din NCC – autorul va fi în culpă numai dacă se va proba că nu a avut prudența și diligența de care ar fi dat dovadă modelul uman abstract aflat în aceleași circumstanțe concrete

Angajarea răspunderii delictuale este condiționată de existența discernământului (existența capacității delictuale). Problema lipsei discernământului se pune în cazul minorilor și a persoanelor puse sub interdicție:

prezumție legală relativă a lipsei de discernământ în cazul minorilor sub 14 ani și a bolnavilor psihic puși sub interdicție

prezumție reltivă a capacității delictuale (discernământului) pt. persoanele peste 14 ani și cele cafre nus unt puse sub interdicție

starea de tulburare accidentală a minții duce la lipsa capacității delictuale (dacă e provocată – ex. beție voluntară, atunci tzeapă, răspunde fraieru)

răspunderea pt. prejudiciul cauzat altuia de un minor sau de o persoană pusă sub interdicție revine celui care în temeiul legii, al unui contract ori a unei hot. judecătorești esra obligat să-l supravegheze pe autorul acelui prejudiciu

lipsa discernământului nu îl scutește pe autorul prejudiciului de plata unei indemnizații către victimă ori de câte ori nu poate fi angajată răspunderea persoanei care avea, potrivit legii, îndatorirea de a-l supraveghea (nu sunt îndeplinite condițiile de a trage la răspundere), indemnizația va fi stabilită într-un cuantum echitabil, ținându-se seama de starea patrimonială a părților (instanța va avea în vedere două citerii: a) valoarea prejudiciului cauzat victimei b) situația patrimonială a părților)

obligația de indemnizare este una delictuală – răspundere delictuală subsidiară cu caracter obiectiv

Răspunderea solidară:

4

Atunci când prejudiciul a fost cauzat prin fapte ilicite simultane sau succesive ale mai multor persoane și nu se poate stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat exclusiv prin fapta uneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar față de victimă (solidaritate pasivă legală). Răspund în solidar cu autorul faptei care constituie cauza necesară, directă și principală a prejudiciului și autorii faptelor cu valoare de condiții cauzale, care au făcut posibilă fapta-cauză sau i-au asigurat ori agravat efectele dăunătoare (instigatori, complici, favorizatori, tăinuitori).

În cazul angajării răspunderii în situația în care la cauzarea sau mărirea prejudiciului a contribuit și fapta săvârșită cu vinovăție de către victimă, fapta terțului pentru care autorul nu este ținut să răspundă, forța majoră ori cazul fortuit, cel chemat să răspundă este îndatorat numai pro rata (pt. partea de prejudiciu pe care a cauzat-o prin fapta sa).

Răspunderea delictuală pentru fapta altuia

În VCC există 4 cazuri: răspunderea părinților pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori răspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de elevii și, respecti,

ucenicii monri aflați sub supravegherea lor persoanele fizice și juridice care au obligația legală sau și-au asumat

obligația de a organiza, dirija și controla activitatea unei persoane a cărei stare fizică, psihică sau socială face necesară sau măcar justifică o supraveghere mai specială

În NCC există 2 cazuri: principiul general de răspundere pentru prejudiciul cauzat altuia de un

minor sau de o persoană pusă sub interdicție în sarcina aceluia care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești avea obligația să-l supravegheze pe autorul faptei prejudiciabile

răspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de faptele ilicite ale prepușilor

5

Răspunderea persoanei care are obligația de a supravhegea un minor sau un interzis judecătorește pentru prejudiciul cauzat altuia prin fapta ilicită a

celui aflat sub supraveghere

Răspunderea subzistă chiar în cazul în care făptuitorul, fiind lipsit de discernământ, nu răspunde pentru fapta proprie.

Sfera persoanelor pentru care se răspunde: minori persoane puse sub interdicție nu se răspunde pt fapta persoanei majore lipsite de discernământ, dar care

nu este pusă sub interdicție

Sfera persoanelor răspunzătoare: VCC – părinții, cadrele didactice ți meseriașii NCC – răspunderea se angajează ope legis în sarcina tuturor persoanelor

care au obligația prevăzută de lege, stabilită printr-un contract sau printr-o hotărâre judecătorească de a supraveghea pe minorul sau persoana pusă sub interdicție

Fundamentul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de minori și interziși judecătoarește:

cel obligat la supreveghere este exonerat de răspundere numai dacă dovedește că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă – trebuie probată cauza străină care a pus-o pe persoana răspunzătoare în situația de a nu putea împiedica fapta prejudiciabilă (forța majoră, fapta victimei sau fapta unei terțe persoane)

este o răspundere obiectivă (nu contează culpa) răspunderea este principală, directă și autonomă, a cărei angajare nu

depinde de existența unei eventual răspunderi a autorului faptei ilicite și prejudiciabile și nici nu este grefată pe aceasta

Condițiile de existență a răspunderii

Condiții generale: existența unui prejudiciu cauzat altuia fapta ilicită a minorului sau interzisului judecătoresc raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu

Vinovăția sau culpa autorului faptei prejudiciabile nu e o condiție (știu că deja mă cam contrazic în ceea ce privește vinovăția... dar am scris doar ce a spus și moșu – ideea e, cred, că minoritatea și toate celelalte înlătură vinovăția, în

6

consecință, răspunderea nu se poate baza pe o vinovăție care, legal, nu prea poate să existe – mă bazez în explicație pe ceea ce știu de la penal...).

Persoana răspunzătoare va răspunde direct și independent pentru fapta altuia. Cei care răspund pt. o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparația față de cel prejudiciat.

Totodată, nu mai e necesară condiția comunității de locuință a autorului faptei cu persoana care este titularul obligației de supraveghere.

Răspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate prin faptele prepușilor

Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau scopul funcțiilor încredințate. Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii exercită direcția, suprevegherea ori controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

Comitentul nu răspunde dacă se dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor incredințate.

Condițiile de drept comun pe care victima trebuie să le dovedească: condițiile răspunderii civile delictuale:

o fapta ilicită a prepusului o prejudiciul suferito raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciuo vinovăția, culpa sau greșeala prepusului

NCC sunt necesare doar condițiile de răspundere obiectivă:o fapta ilicită a prepusuluio prejudiciul suferito reportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu

Răspunderea principală a comitentului este independentă de culpa și răspunderea prepusului, în consecință, victima îl va putea chema în judecată numai pe comitent. Comitentul are o acțiune în regres față de prepus atunci când se dovedește vinovăția prepusului (vinovăție proprie: a săvârșit fapta prejudiciabilă cu nerespectarea ordinelor și instrucțiunilor date de comitent, deviind de la funcțiile sale, acționând prin depășirea lor sau abuzând de acele funcții).

7

Condițiile speciale ale angajării răspunderii comitentului: raportul de prepușenie dintre autorul faptei prejudiciabile și persoana

responsabilă pt. prejudiciul astfel cauzat fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu să fie săvârșită de către prepus în

exercitarea funcțiilor de i-au fost încredințate de comitent

Între comitenți și prepuși se stabilesc raporturi de autoritate sau de subordonare. Pentru a fi în prezentța unui raport de prepușenie nu este necesar contractul direct și permanent al comitentului cu prepusul său, dar raportul de prepușenie este o stare de drept. Comitentul poate fi persoana fizică sau juridică, de drept public sau privat.

Comitentul răspunde în rpimul rând în ipoteza în care prepusul a săvârșit fapt ilicită și prejudiciabilă acționând în interesul comitentului, în limitele stricte ale funcțiilor încredințate și cu respectarea instrucțiunilor și ordinelor care i-au fost date. Comitentul va răspunde și pentru prejudiciul cauzat de prepus prin depășirea funcției și chiar prin exercițiul abuziv al acesteia, cu condiția ca fapta săvârșită să fie în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate sau cel puțin să fi existat aparența (teoria aparenței în drept) că prepusul a acționat, la momentul săvârșirii faptei prejudiciabile, în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate (victima trebuie să fie de bună-credință, adică să aibă o convingere fremă și deplină că prepusul a acționat sub îndrumarea, direcția, supravegherea și controlul comitentului, în limitele funcției încredinațte și în interesul acestuia (buna-credință a victimei se prezumă – prezumție relativă).

Fundamentul răspunderii comitentului:

Răspunderea este una obiectivă, fără culpă (se merge pe ideea de garanție). Ideea de garanție exprimă obligația comitentului de a garanta tuturor securitatea în legătură cu activitatea pe care o organizează prin asocierea cu prepușii și o conduce în interesul său direct și indirect, imediat sau mediat. Având obligația de garanție față de terți, comitentul își asumă implicit riscul sau pericolul păgubirii altora prin acea activitate, este ceea ce se numște riscul de activitate, ca o variantă concretă a riscului social. Răspunderea comitentului își are fundamentul în garanția obiectivă la care este obligat pentru riscul de activitate pe care îl induce în societate.

Răspunderea prepusului se fundamentează pe culpa sa dovedită, urmărindu-se sancționarea lui pentru vinovăția reținută în sarcina sa. Acțiunea în regres a comitentului va fi admisă numai atunci când comitentul va putea face dovada vinovăției sau culpei proprii a prepusului. Dacă vinovăția aparține în exclusivitate sau în parte comitentului, acșiunea în regres va fi respinsă sau, după caz, se va admite numai pro rata, proporțional cu vinovăția prepusului (în

8

principiu, pentru jumătate din reparația plătită de comitent victimei faptei prejudiciabile).

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de alte lucruri

Este formată din: răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului răspunderea celui care ocupă un imobil pentru prejudiciul cauzat prin

căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa. Este vorba de răspundere obiectivă (fără vinovăție sau culpă), fiind o garanție pentru comportamentul animalului și pentru riscul de activitate.

Înlăturarea răspunderii poate avea loc numai prin dovada forței majore, a faptei victimei sau a faptei unei terțe persoane. Răspunderea revine persoanei care are paza juridică a animalului care a cauzat prejudiciul și se poate angaja numai pentru anumalele care se află în paza juridică a unei persoane.

Are paza animaului sau a lucrului proprietarul sau cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau a unui contract ori chiar în fapt, exercită controlul și supravegherea aspura animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu. Exercitarea controlului și supravegherii asupra animalului sau a lucrului are loc în mod independent și în interes propriu.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri

Principiul general – Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa (paza juridică). Răspunderea se angajează pentru lucrurile care se află în paza juridică a unei persoane, iar persoana răspunzătoare este aceea care are calitatea de păzitor juridic al lucrului care a cauzat prejudiciul.

Răspunderea este obiectivă, fără culpă, având ca fundament ideea sau obligația de garanție, în sarcina păzitorului juridic, asupra „comportamentului” lucrului și pe ideea de risc de activitate. Exonerarea de răspunderea poate interveni atunci când prejudiciul se datorează exclusiv faptei victimei, faptei unui terț sau este urmarea forței majore.

Situația coliziunii unor vehicole sau în alte cazuri similare (situați în care nu se poate dovedi culpa):

9

fiecare păzitor juridic este obligat să repare prejudiciul suferit în urma coliziunii cu celălalt

sarcina reparării tuturor prejudiciilor suferite de păzitorii juridici ai vehicolelor în va reveni numai celui a cărui faptă culpabilă întrunește, față de ceilalți, condițiile forței majore

Paza juridică nu este exprimată doar prin dreptul de control și supraveghere (autoritate de drept), ci este puterea de a exercita în mod independent direcția, controlul și supravegherea lucrului sau animalului. Astfel, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucru sau animal revine doar celui care are paza juridică, păzitorul material putând fi tras la răspundere doar pentru fapta proprie.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului

Proprietarul unui edificiu sau al unei construcții de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părți din ele, dacă acestea au fost cauzate de lipsa întreținerii sau de un viciu de construcție.

Pentru runia edificiului răspunde doar proprietarul, chiar și atunci când edificiul se află în stăpânirea altei persoane pe temeiul unui drept real sau de creanță sau chiar dacă edificiul se află în stăpânirea unui posesor de bună sau rea-credință, care nu a dobândit încă dreptul prin uzucapiune.

Condițiile răspunderii: existența prejudiciului ruina edificiului ruina să aibă drept cauză lipsa de întreținere sau un viciu de construcție existența raportului de cauzalitate dintre ruina edificiului și prejudiciu

Răspunderea este directă și obiectivă, întemeiată pe ideea sau obligația de garanție.

Dispozițiile nu se aplică atunci când: ruina are o altă cauză decât lipsa de întreținere sau un viciu de construcție are loc dărâmarea voluntară a edificiului când ruina a fost provocată de un incendiu prejudiciul a fost cauzat exclusiv de fapta victimei sau a unui terț prejudiciul este urmare a forței majore (peste 18 ani )

Efectul răspunderii delictuale

10

Efectul constă în nașterea unui raport juridic obligațional între autorul prejudiciului sau persoana răspunzătoare și victimă. În cadrul acestui raport juridic, victima devine creditorul obligației de reparare a prejudiciului, iar persoana răspunzătoare devine debitorul acelei obligații.

Raportul obligațional în conținutul căruia se află dreptul creditorului, adică al celui prejudiciat, și îndatorirea corelativă de reparație, în sarcina persoanei răspunzătoare, se naște din momentul cauzării prejudiciului, când sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale.

Cei care răspund pentru unul și același prejudiciu sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat. Răspunderea se împarte proporțional cu contribuția fiecăruia sau cu intenția sau gravitatea culpei, dacă cele două criterii nu pot fi utilizate, obligația va fi repartizată în mod egal.

Principiile care guvernează dreptul și respectiv îndatorirea de reparare a prejudiciului

Principiul reparației integrale

Pentru ca reparația să fie integrală este necesar să fie înlăturate toate consecințele dăunătoare ale faptului care a generat prejudiciul. Repararea integrală presupune, în primul rând, să fie avută în vedere întinderea prejudiciului cert, prin prejudiciu cert înțelegând prejudiciul sigur în ceea ce privește existența și posibilitatea de evaluare.

Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care l-ar fi obținut în condiții obișnuite și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Este supus reparației și prejudiciul constând în pierderea unei șanse, prin pierderea unei șanse înțelegând pierderea posibilității unei persoane de a realiza un câștig sau de a evita o pagubă, ceea ce poate duce la un prejudiciu pentru persoana în cauză (ex. dacă Nițu ar fi împiedicat de David să ajungă la un casting pentru un concurs de Miss Plaja, atunci David chiar nu îi datorează nimic lui Nițu – iar Nițu ar trebui obligat de instanță să îi adreseze calde mulțumiri, dar dacă Radu Chiriță ar fi împiedicat să ajungă la o înfățișare în fața CEDO de Liviu Pop, care îl prinde pe hol și îi explică trei ore cum a făcut el facultatea asta, atunci Liviu Pop ar cam trebui să îl despăgubească).

Principiul reparării în natură a prejudiciului

11

Prejudiciul trebuie să fie reparat de regulă și cu prioritate în natură. Prejudicul poate fi atât material, cât și moral, ambele putând fi remediate (pe principiul că o paporniță cu bani te scoate și din cea mai neagră depresie...). Reparația patrimonială are ca finalitate compensarea, atenuarea sau alinarea durerilor fizice și suferințelor psihice ale victimelor.

În cazul prejudiciilor nepatrimoniale, la cererea persoanei lezate instanța de judecată va putea dispune:

încetarea imediată și interzicerea pentru viitor a încălcării dreptului victimei

obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare

obligarea autorului la îndeplinirea oricăror măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite, repararea prejudiciului, spre a ajunge la restabilirea dreptului încălcat

Repararea prin echivalent bănesc a prejudiciului

În situația în care reparația în natură nu este obiectiv posibilă ori victima nu este interesată să-i fie acordată de persoana răspunzătoare, repararea prejudiciului se face prin echivalent bănesc, cu titlu de despăgubiri. Stabilirea cuantumului despăgubirilor se poate face prin acordul părților (probabil în visele cele mai frumoase ale părților) sau poate fi făcută de instanță.

Cuantumul trebuie stabilit, dacă prin lege nu se prevede altfel, în raport cu valoarea prejudiciului la data producerii acestuia. Din momentul pronunțării hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, persoana răspunzătoare datorează și dobânzile aferente, deoarece numai din moomentul pronunțării hotărârii instanței creanța în despăgubire devine lichidă și exigibilă (din punctul meu de vedere e destul de nașpa faza... deci vine unu, se înfige cu mașina în mașina ta, nu are RCA, nu vrea să plătească. De aici vine distracția, te judeci cu el 7 ani, după care el îți plătește valoarea mașinii la prețul de atunci, fără dobânzi, fără nimic, preț pe care acum s-ar putea să îți mai poți lua un junghi de Dacia 1310, că 1300 e deja de colecție și e scumpă – mișto).

Stabilirea despăgubirilor în cazul prejudiciilor corporale

Prin prejudicii corporale se înțeleg atingerile aduse integrității corporale și sănătății unei persoane. Componenta corporală se repară prin despăgubiri bănești, iar componenta morală prin despăgubiri bănești și mijloace nepatrimoniale (îl poți blestema la Mama Omida pe banii lui și poți citi Psaltirea pe el...).

În cazul vătămării integrității corporale:

12

despăgubirea trebuie să cuprindă echivalentul din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este îpiedicat să-l dobândească, prin efectul pierderii sau diminuării capacității de muncă

despăgubirea se va stabili pa baza venitului mediu lunar net din muncă pe ultimul an sau pe baza venitului pe care l-ar fi putut obține având în vedere calificarea sa, iar dacă cel păgubit nu avea o calificare și nici un venit, atunci se va stabili pe baza salariului minim net pe economie

dacă păgubitul e minor și nu are venit, atunci despăgubirea se datorează doar de la data la care minorul și-ar fi încheiat pregătirea profesională, dacă are un venit, se va calcula în baza venitului aferent

victima mai are dreptul și la o despăgubire care să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și a celor de sporire a nevoilor de viață, precum și la acoperirea oricăror alte prejudicii materiale

instanța, atunci când este solicitată poate acorda o despăgubire provizorie pentru acoperirea nevoilor urgente

Acordarea de compensații bănești este posibilă numai în cazul prejudiciului nepatrimonial de agrement, fiind ignorate celelalte categorii de prejudicii nepatrimoniale cauzate prin vătămări aduse integrătății corporale sau sănătății (prejudicii estetice sau dureri fizice).

Stabilirea despăgubirilor în caz de deces al victimei. Problema reparării prejudiciilor prin ricoșeu sau reflectare

Cheltuielile pentru îngrijirea victimei se vor plăti acesteia, dacă încă mai trăiește și cheltuielile au fost suportate de ea, dacă nu, se vor plăti moștenitorilor, după regulile devoluțiunii succesorale legale sau a celei testamentare. Totodată, dacă victima a introdus deja acțiune în repararea prejudiciului moral, atunci acțiunea poate fi continuată de moștenitori (care se substituie în cauză – exact ca la divorțul din culpă exclusivă din NCC când moare partea care nu se afla în culpă). Dacă victima moare și nu e introdusă acțiunea, atunci dreptul nu intră în devoluțiunea succesorală sau testamentară, stingându-se (concluzia: dacă dă tiru în tine, trebuie să dai în judecată repede pe cine ai de dat).

! Dacă victima mai trăiește, i se pot acorda toate despăgubirile aferente.

Prejudiciile prin ricoșeu sunt acele prejudicii care sunt cauzate unor terțe persoane, victime indirecte, din cauza prejudiciului inițial cauzat în mod direct victimei imediate. Este victimă indirectă orice persoană care este legată printr-o relație de interes cu victima imediată și care, din cauza prejudiciului suferit de victima imediată, pierde un sprijin material sau este lezată în sentimentele ei de afecțiune față de aceasta:

13

cel ce a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății victimei sau, în caz de deces a acesteia, pentru înmormântare, are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde de fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli

au dreptul la reparație și victimele prin ricoșeu pentru întreținerea pierdută (în principiu, doar întreținerea care era obligatorie prin lege) prin decesul victimei imediate

la dreptul de întreținere se aplică prevederile din Codul familiei (rudele apropiate beneficiază de o prezumție relativă că între ele și victima imediată a existat o legătură strânsă de afecțiune)

existența interesului vătămat, caracterul său continuu, licit și moral sunt împrejurări de fapt care pot fi dovedite prin orice mijloace de probă

dreptul la întreținere se dobândește doar în cazul morții victimei

prejudiciile prin ricoșeu pot fi și morale

prejudiciul afectiv suferit de victimele prin ricoșeu poate fi reparat pe cale pecuniară numai dacă este obiectivat într-o durere sau suferință psihică (deci o profundă durere de măsea sau de fund nu se pune) încercată exclusiv din cauza decesului victimei imediate sau a conștientizării stării de degradare suferite de persoana apropiată (ex. copilul va sta pentru tot restul zilelor într-un cărucior cu rotile – pt. un părinte e o chestiune înnebunitoare)

Raportul dintre despăgubirea pentru prejudicii corporale și pensia de asigurări sociale sau ajutorul social

Dacă victima beneficia de pensie de asigurări social sau ajutor social, are dreptul să pretindă de la persoana răspunzătoare plata de despăgubiri numai în limita difernței dintre suma pe care o primește cu acest titlu și valoare integrală a prejudiciului. Aceeași soluție se aplică și victimelor prin ricoșeu.

Pentru ca acest soluție să fie aplicată de instanță trebuie ca ajutorul social sau pensia să fie efectiv acordate persoanei în cauză.

Modalități de plată a despăgubirilor

În funcție de împrejurări, persoana răspunzătoare poate fi obligată să plătească despăgubiri victimei, fie global, sub forma unei sume de banitotale ce trebuie achitată de îndată și integral, fie sub forma unor sume ce se plătesc periodic. Totodată, despăgubirile stabilite pentru prejudicii viitoare (indiferent dacă se plătesc global sau periodic), pot să fie modificate în cuantumul lor (în orice sens – pot fi mărite, micșorate sau suprimate) odată cu modificarea prejudiciului.

Dacă prejudiciul are caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă de prestații periodice.

14

Prescripția dreptului la acțiune în răspunderea civilă delictuală

dreptul la acțiune se prescrie în general în termen de 3 ani

dreptul la acțiune se prescrie în 10 ani:

o repararea prejudiciului moral sau material cauzat persoanei prin acte de barbarie, tortură, violență, agresiuni sexuale comise contra unui minor sau a unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra

o repararea prejudiciului cauzat mediului înconjurător

dacă fapta constituie infracțiune, iar termenul de prescripție al infracțiunii e mai mare decât cel prevăzut de legea civilă, atunci dreptul la acțiune se prescrie în termenul prevăzut de legea penală

Momentul în care începe să curgă prescirpția este data la care păgubitul a cunoscut sau a trebuit să cunoască paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

NCC prevede un caz special de suspendare a cursului prescripției – prescripția dreptului la acțiune cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori prin decesul unei persoane este suspendată până la stabilirea pensiei sau ajtuoarelor ce s-ar cuveni, în cadrul asigurărilor sociale, celui îndreptățit la reparație.

Răspunderea contractuală

Orice persoană trebuie să-și execute obligațiiel pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu-și îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu în condițiile legii. Niciunda dintr părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răsunderii contractuale pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin neexecutarea lato sensu și nejustificată, adică ilicită, a obligațiilor contractuale, spre a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.

Răspunderea contractuală este obligația debitorului contractual de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a prestațiilor la care este îndatorat față de acesta printr-un contract valabil încheiat.

Răspunderea contractuală este de două feluri: pentru fapta proprie și pentru fapta altuia. Răspunderea pentru fapta terților - dacă părțile nu convin altfel, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate din culpa persoanei de care se folosește pentru executarea obligațiilor contractuale.

15

Pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea condițiilor:

existența unei fapte contractuale ilicite existența unui prejudiciu cauzat creditorului raportul de cauzalitate dintre fapta contractuală ilicită și prejudiciul

creditorului condiția culpei debitorului este cerută numai atunci când fapta ilicită

contractuală constă în neexecutarea unei obligații contractuale de mijloace, de diligență și prudență

Răspunderea contractuală este una subiectivă, având ca fundament vinovăția prezumată a debitorului.

16