suport curs_managementul proiectelor europene
DESCRIPTION
Projects ManagementTRANSCRIPT
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
SUPORT CURS
MANAGEMENTUL
PROIECTELOR EUROPENE
Lect. univ.dr. Lilian Onescu
Bucureşti
2014
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
1
CUPRINS
CUPRINS
PREFAŢĂ.................................................................................................................................3
Modul 1- UNIUNEA EUROPEANĂ: istoric, instituţii şi politici.........................................5
1.1.Etapele de constituire şi afirmare a Uniunii Europene .............................................5
1.2. Instituţiile şi Organismele Uniunii Europene ..........................................................8
1.3. Politicile Uniunii Europene:...................................................................................13
Modul 2 - MANAGEMENTUL FINANCIAR AL INSTRUMENTELOR STRUCTURALE
– PRIVIND PROGRAMELE CU FINANŢARE EUROPEANĂ.......................................22
2.1. Particularităţi ale perioadelor de programare a instrumentelor structurale............25
2.2. Instrumentele structurale ale Uniunii Europene în perioada 2007-2013................35
2.3. Modificări ale fondurilor post-aderare faţă de cele de pre-aderare.......................40
2.4. Instrumentele structurale utilizate în România în perioada 2007-2013.................42
2.5. Instrumentele structurale ale Uniunii Europene în perioada 2014-2020...............48
2.6. Obiective ale Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020................................55
2.7.Instrumentele structurale utilizate în România în perioada 2014-2013..................75
2.7.1. Programul Operaţional Regional....................................................................78
2.7.2. Programul Operaţional Sectorial de Mediu.....................................................84
2.7.3. Programul Operaţional Sectorial Transporturi................................................85
2.7.4. Programul Operaţional Sectorial Competitivitate............................................87
2.7.5. Programul Operaţional Capital Uman.............................................................91
2.7.6. Programul Operaţional Capacitate Administrativă..........................................96
2.7.7. Programul Operaţional Asistenţă Tehnică.........................................................99
2.7.8 Programele Operaţionale în colaborare cu statele vecine, sub Obiectivul
„Cooperarea Teritorială Europeană”.................................................................................101
Modul 3 – MANAGEMENTUL PROIECTELOR – PARTICULARITĂŢI ALE
PROIECTELOR CU FINANŢARE EUROPENĂ..............................................................103
3.1. Proiectele, instrumente utilizate în vederea atingerii obiectivelor strategiei.......105
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
2
3.2. Tipuri de proiecte................................................................................................109
3.3. Durata de viaţă a unui proiect .............................................................................112
3.4. Managementul resurselor umane.........................................................................116
3.5. Particularităţi ale proiectelor cu finanţare europeană........................................121
3.5.1. Structura de management a unui Program Operaţional..............................121
3.5.2. Principiile programării şi implementării fondurilor nerambursabile.........123
3.5.3. Etapele specifice implementării unui proiect cu finanţare europeană.........124
3.6. Managementul riscului........................................................................................133
3.6.1. Factorii care conduc către expunerea la risc..............................................134
3.6.2. Etape parcurse în vederea diminuării efectelor riscului..............................135
Modul 4 – PROGRAME CU FINANŢARE NERAMBURSABILĂ ÎMPLEMENTATE ÎN
STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE................................................... 145
4.1. Experienţa Italiei..................................................................................................147
4.2. Experienţa Irlandei...............................................................................................150
4.3. Experienţa Finlandei............................................................................................152
4.4. Experienţa Spaniei................................................................................................156
4.5. Experienţele Greciei.............................................................................................159
4.6. Experienţa statelor care au aderat la Uniunea Europeană după 2004.................160
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................164
ANEXE
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
3
PREFAŢĂ
„Europa nu se va face dintr-o dată, nici printr-o
construcţie de ansamblu: ea se va face prin realizări
concrete, care să creeze, mai întâi, o solidaritate de fapt.”
Robert Schuman
Continent al unor popoare aspirând dintotdeauna la identitate naţională şi la afirmarea
lor economică, politică şi culturală, Europa a cunoscut o evoluţie conflictuală, caracterizată
de rivalităţi comerciale, coloniale şi războaie, ca manifestări ale naţionalismelor exacerbate
ce le-au dominat existenţa.
Ultimii ani au adus o dinamicã semnificativă la nivelul Uniunii Europene într-un
domeniu aflat încă în curs de consolidare - coeziunea teritorială. Conform Tratatului de la
Lisabona, coeziunea teritorială a devenit cea de-a treia dimensiune a politicii de coeziune, pe
lângă componenţa socială şi cea economică. Filozofia coeziunii teritoriale reprezintă
expresia unei dezvoltării echilibrate, coerente şi armonioase a teritoriului, sub aspectul
activităţilor economice, sociale, al dotărilor, al accesibilităţii şi al calităţii mediului, al
existenţei condiţiilor de viaţă şi de muncă echitabile pentru toţi cetăţenii, indiferent de locul
în care se află. Politica de coeziune teritorială urmărind diminuarea diferenţelor de
dezvoltare dintre regiunile geografice, dintre mediul urban şi cel rural, dintre centru şi
periferie, precum şi prevenirea amplificării discrepanţelor teritoriale.
Obiectivul coeziunii economice şi sociale a fost exprimat în Actul Unic European şi a
devenit realitate în 1988 prin adoptarea primului regulament care a dat naştere politicii de
coeziune. Tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa au reafirmat importanţa politicii, iar
sfera de aplicare a acesteia a fost chiar extinsă prin proiectul Tratatului de la Lisabona şi prin
dobândirea unei noi dimensiuni teritoriale. Politica de coeziune este o politică locală, care
atribuie un rol fiecărui teritoriu european, în sensul că nu reprezintă un obstacol în calea
repartizării activităţilor economice, putând deveni în schimb o sursă de dezvoltare în sine.
Teoriile economice recente confirmă această abordare prin numeroase studii de caz care
demonstrează faptul că geografia contează, dar politica regională poate schimba lucrurile.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
4
Având în vedere problematica abordată lucrarea se adresează deopotrivă studenţilor,
masteranzilor cât şi tuturor celor care doresc să acceseze fonduri nerambursabile, obiectivele
acesteia vizând: familiarizarea cititorului cu noţiunile specifice managementului cu fonduri
europene, înţelegerea conceptelor şi metodelor managementului de proiect, înţelegerea
liniilor prioritare ale programelor de finanţare şi ale criteriilor de eligibilitate şi de evaluare
ale propunerilor de proiect, înţelegerea evoluţiei obiectivelor Uniunii Europene de-a lungul
celor patru perioade de programare, deprinderea abilităţilor de planificare a proiectelor:
stabilirea obiectivelor, planificare activitati, bugetare, deprinderea abilităţilor pentru scrierea
unui proiect de succes, monitorizarea şi raportarea cu succes a activităţilor proiectului.
Lucrarea va sprijini cu certitudine pe toţi cei care, însuşindu-şi terminologia de
specialitate, vor putea pătrunde cu mult mai mare uşurinţă în păienjenişul procesului de
absorbţie al fondurilor europene.
Bucureşti, Februarie 2014
Autorul
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
5
Modul 1
UNIUNEA EUROPEANĂ: ISTORIC, INSTITUŢII ŞI POLITICI
Moto: „Dacă găseşti un drum fără obstacole,
probabil că drumul acela nu duce nicăieri”
John Fitzgerald Kennedy
1.1. Etapele de constituire şi afirmare a Uniunii Europene
UE este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care reuneşte 28 de ţări
europene şi acoperă aproape tot continentul.
Convenţional, istoria construcţiei Uniunii Europene întruneşte cîteva etape.
Prima etapă (1951–mijlocul anilor ’70), considerată şi „veacul de aur al
Comunităţii”. Perioada s-a manifestat prin constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui
şi Oţelului, constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii Europene a
Energiei Atomice, formarea Uniunii Vamale, formarea relativ reuşită a Pieţei Agrare Unice,
aderarea la CEE a trei noi membri: Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda. Formarea pieţei
comune a condus la transformarea monopolurilor naţionale în transnaţionale şi la trecerea
ţărilor membre de la economia de tip închis la cea de tip deschis.
18 aprilie 1951. La Paris, reprezentanţii Franţei, Italiei, RFG, Belgiei, Olandei şi
Luxemburgului au semnat Tratatul privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
(CECO). Tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 şi a expirat la 23 iulie 2002, fiind
încheiat pe o perioadă de 50 ani. CECO avea drept obiectiv crearea unei pieţe unice
sectoriale.
20-23 octombrie 1954. În baza acordurilor de la Paris, la Conferinţa de la Londra,
au fost precizate modalităţile de extindere a Pactului de la Bruxelles, transformat în Uniunea
Europei Occidentale ( UEO).
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
6
25 martie 1957. La Roma au fost semnate Tratatul de constituire a Comunităţii
Economice Europene (CEE) şi Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice (CEEA/ EURATOM). Misiunea CEE a constat în promovarea unei dezvoltări
armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în comunitate şi crearea temeliei unei
uniuni, asigurarea unui înalt nivel de angajare a forţei de muncă şi protecţie socială,
creşterea nivelului de trai etc. Mecanisme de realizare: Piaţa comună, Uniunea Vamală.
Instituţii: Parlamentul European, Consiliul de Miniştri, Comisia Comunităţii Europene,
Curtea de Justiţie.
4 ianuarie 1960. A fost semnată Convenţia de la Stockholm, care a pus bazele
Asociaţiei europene a liberului schimb (AELS).
30 iulie 1962. A intrat în vigoare Politica Agricolă Comună ( PAC).
1 iulie 1968. A fost constituită cu succes Uniunea Vamală.
22 aprilie 1970. A fost semnat Tratatul de la Luxemburg, care a permis lărgirea
competenţelor Parlamentului European.
9-10 decembrie 1974. Şi-a desfăşurat lucrările Summit-ul de la Paris. În cadrul lui s-
a luat decizia cu privire la reuniunile sistematice ale Consiliului European şi s-a propus
alegerea Adunării Europene (Parlamentului) prin sufragiu universal. S-a decis lansarea
Fondului European de dezvoltare regională (FEDER).
22 iulie 1975. A fost semnat Tratatul privind consolidarea puterilor bugetare ale
Adunării Europene şi crearea Curţii Europene de Auditori. Documentul a intrat în vigoare la
1 iunie 1977.
A doua etapă (mijlocul anilor ’70 – începutul anilor ’90), caracterizată prin
adoptarea programului de colaborare valutară şi constituirea unui mecanism eficient
de consultări. În această perioadă, a fost atestată criza cunoscută sub numele „scleroza
europeană”, care s-a caracterizat printr-un nivel diferenţiat de dezvoltare a ţărilor CEE şi a
statelor recent aderate. În această perioadă a fost adoptat Actul Unic European şi au
continuat eforturile de formare a Uniunii Europene.
6-7 iulie 1978. S-a desfăşurat Summit-ul de la Breme, la care s-a propus relansarea
cooperării monetare prin crearea unui sistem monetar european (SME).
13 martie 1979. A fost lansat SME.
17-28 februarie 1986. La Luxemburg şi la Haga a fost semnat Actul Unic European
(intrat în vigoare la 1 iulie 1987), care a adaptat tratatele de constituire a CEE.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
7
29 mai 1990. Au fost semnate acordurile de instituire a Băncii Europene pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare ( BERD).
19 iunie 1990. Au fost semnate acordurile Schengen.
9-10 decembrie 1991. La Consiliul European de la Maastricht a fost decisă crearea
Uniunii Europene în baza Comunităţii Europene.
A treia etapă (1992 - 2004), caracterizată prin constituirea şi evoluţia în
continuare a Uniunii Europene. A fost semnat Tratatul Uniunii Europene, s-a constituit
Uniunea Economică şi Monetară, trecîndu-se la valuta unică euro.
7 februarie 1992. Miniştrii de externe şi miniştrii de finanţe au semnat Tratatul de la
Maastricht (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993). Denumirea corectă a documentului este
“Tratatul Uniunii Europene”. Tratatul prevede formarea Uniunii Europene cu piaţă internă,
politici comune, uniune economică şi monetară, politică externă şi de securitate comună,
cooperare în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.
2 mai 1992. A fost semnat Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE).
26 martie 1995. A intrat în vigoare Convenţia Shengen.
13 -14 decembrie 1996. S-a convocat Summit-ul de la Dublin. A fost adoptat un
Pact de stabilitate, care prevedea aplicarea de către statele membre ale zonei euro a
programului de stabilitate şi aplicarea sancţiunilor financiare. Consiliul European a aprobat
noul mecanism al ratei de schimb şi crearea Institutului European Monetar.
16-17 iunie 1997. S-a convocat Consiliul European de la Amsterdam. A fost adoptat
documentul intrat în istorie sub denumirea Tratatul de la Amsterdam (semnat la 2 octombrie
1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999).
1-3 mai 1998. S-a aprobat decizia privind etapa finală a UEM.
1 ianuarie 1999. În etapa finală a UEM intră 11 ţări, care adoptă EURO.
26 februarie 2001. A fost semnat Tratatul de la Nisa care a intrat în vigoare la 1
februarie 2003.
1 ianuarie 2002. În cele 12 ţări participante la zona euro a intrat în circulaţie moneda
unică.
23 iulie 2002. A expirat Tratatul ce instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi
Oţelului, încheiat pe o perioadă de 50 de ani.
A patra etapă (2004 – 2007) - contemporană. În această perioadă a fost elaborată
Constituţia Europeană şi propus spre aprobare Tratatul de la Lisabona.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
8
29 octombrie 2004. La Roma a fost semnată Constituţia Europeană, ratificată de
Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania,
Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia şi Spania. Constituţia, care trebuia să intre în vigoare
la 1 noiembrie 2006, a fost respinsă în cadrul referendumurilor din Franţa şi Olanda. Pentru
a ieşi din impas, Comisia Europeana a propus să fie modificat Tratatul privind Uniunea
Europeană, în vigoare la etapa actuală, textul respectiv căpătînd denumirea de Tratatul de la
Lisabona.
13 decembrie 2007. A fost semnat noul tratat al Uniunii Europene – Tratatul de la
Lisabona care, conform prevederilor sale, trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009. Noul
Tratat are drept scop consolidarea capacităţii de funcţionare a UE prin sporirea eficienţei
instituţiilor comunitare. De asemenea, Tratatul prevede ameliorarea caracterului democratic
al UE prin extinderea competenţelor Parlamentului European şi introducerea Cărţii
Drepturilor Fundamentale în sistemul juridic comunitar. Pînă în prezent nu au fost
definitivate procedurile naţionale de aplicare a Tratatului de Republica Cehă, Polonia şi
Germania, iar Irlanda este unica ţară care încă nu a ratificat Tratatul de la Lisabona.
1.2. Instituţiile şi Organismele Uniunii Europene
1.2.1. Instituţiile Uniunii Europene
Parlamentul European (PE) are mai multe competenţe, mai importante fiind cele
consultative, de participare în elaborarea legislaţiei, de control asupra activităţii altor
instituţii comunitare, pentru desemnare şi confirmare în funcţii, de gestionare şi monitorizare
a executării bugetului.
Exercitînd competenţele consultative, PE îşi poate exprima opinia (de obicei, sub
formă de rezoluţii) cu privire la toate problemele ce vizează Uniunea Europeană, înaintînd-o
instituţiilor comunitare. Pe de altă parte, şi propunerile Comisiei către Consiliu sunt înaintate
Parlamentului European pentru o opinie consultativă. Parlamentul European poate sugera
modificări, poate amîna adoptarea unei hotărîri pentru a-şi formula propriile opinii ori poate
remite propunerile către comitetele sale specializate. PE este numit în mod neoficial
«instituţie cu trei locuri de şedere». Şedinţele plenare se desfăşoară la Strasbourg, membrii
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
9
Comitetelor parlamentare se întrunesc la Bruxelles, iar personalul administrativ, precum şi
Secretariatul General au sediul la Luxembourg.
Consiliul Uniunii Europene (sau Consiliul de Miniştri) este una dintre instituţiile
decizionale centrale ale Uniunii Europene şi dispune de competenţe legislative şi executive
importante. Consiliul, constituit în baza tratatelor adoptate în anii 50, exercită o funcţie
dublă în sistemul politic al UE: de instituţie a Comunităţii şi de forum pentru exprimarea
intereselor naţionale. Consiliul Uniunii Europene nu are analogii în întreaga lume. Membri
ai acestei instituţii sunt miniştrii guvernelor naţionale ale ţărilor UE. Participarea miniştrilor
se determină în baza problemelor discutate. De exemplu, dacă se discută o problemă ce ţine
de mediul ambiant, se întrunesc miniştrii ecologiei, şi acest Consiliu este numit Consiliu al
mediului.
Problemele ce vizează relaţiile UE cu restul lumii sunt reglementate de către Consiliul
pentru relaţii externe şi afaceri generale. Acest Consiliu are, însă, responsabilităţi mult mai
extinse pentru chestiuni de politica generală. Consiliul Uniunii Europene este instituţia în
cadrul căreia miniştrii satelor membre decid asupra legilor europene. Sediile sale se află la
Bruxelles şi la Strasbourg.
Comisia Europeană (CE) are un caracter supranaţional şi reprezintă organul executiv
al Uniunii Europene. Comisia îndeplineşte şi rolul de secretariat al Uniunii Europene,
angajînd pentru aceste activităţi funcţionari. Comisia Europeană a fost instituită prin tratatul
de fuziune de la Bruxelles (1967), moment în care înalta autoritate a Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului, Comisia Comunităţii Economice Europene şi Comisia Europeana
pentru Apărare au fost substituite de o comisie unică. Comisia Europeană este calificată
drept o forţă motrice a întregului sistem instituţional european, fiind organul executiv al
Uniunii Europene şi avînd rolul de a întocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea
acestora. Sediul Comisiei este la Bruxelles.
Acest „triunghi instituţional” elaborează politicile şi legile care se aplică pe întregul
teritoriu al UE. În principiu, Comisia propune legi noi, iar Parlamentul şi Consiliul le
adoptă. Comisia şi statele membre aplică aceste legi, iar Comisia asigură respectarea lor.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
10
Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) asigură interpretarea şi aplicarea conformă a
TUE. CEJ oferă garanţii juridice, necesare funcţionării legii în toate domeniile de activitate
ale Uniunii Europene, soluţionează divergenţele: dintre statele membre; dintre statele
membre şi Uniunea Europeană; dintre instituţiile Uniunii Europene; dintre Uniunea
Europeană şi persoane fizice sau juridice, inclusiv colaboratorii ei. Curtea elaborează
concluzii privitor la acordurile internaţionale, emite decizii preliminare pentru dosarele
transmise ei de către instanţele naţionale, deşi acestea nu au nici o forţă juridică. Tratatul
Uniunii Europene a conferit Curţii Europene de Justiţie autoritatea de a aplica amenzi
guvernelor statelor,membre pentru neconformarea cu dreptul Uniunii Europene şi de a
solicita guvernelor, care nu aplică dreptul european în mod corect, acoperirea daunelor
provocate. În activitatea sa, CEJ îndeplineşte rolul de:
„curte constituţională”, care analizează încălcările şi implementează dreptul
comunitar
„curte administrativă” în procesele intentate de persoane fizice sau juridice, care
doresc anularea unei legi a Uniunii Europene
„curte consultativă”, căreia instituţiile sau statele membre ale UE pot adresa petiţii
ce ţin de revizuirea juridică a acordurilor cu statele care nu sunt membre ale UE şi cu
organizaţiile internaţionale. Sediul CEJ este la Luxemburg.
Curtea Europeană de Auditori (CEA), numită uneori şi Curtea de Conturi, este un
organ al Uniunii Europene creat cu scopul de a realiza verificările de audit ale bugetului
Uniunii Europene şi ale bugetului instituţiilor acesteia. Acest organ verifică legalitatea şi
regularitatea veniturilor şi cheltuielilor Uniunii Europene prin intermediul controlului de
audit şi inspecţiilor. Scopul creării acestei instituţii a fost de a îmbunătăţi angajamentul
instituţional pentru o contabilizare mai sistematică. CEA examinează conturile tuturor
încasărilor şi cheltuielilor comunitare şi ale oricărui organism creat de UE. La sfîrşitul
fiecărui an financiar, Curtea de Auditori publică un raport anual cu privire la veniturile şi
cheltuielile efectuate în mod legal şi regulamentar. Raportul este examinat de Parlamentul
European înainte de a fi prezentat Comisiei. Sediul CEA se află la Luxemburg.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
11
1.2.2. Organismele Uniunii Europene
Comitetul Economic şi Social (CES), este un organ consultativ şi are calitatea de
garant al diferitelor grupuri sociale şi economice (antreprenori, sindicate, fermieri,
consumatori, etc.), interesele cărora sunt reprezentate în structura de conducere a Uniunii
Europene. CES este şi un forum de discuţii esenţiale cu privire la interesele comune în UE.
Este, în acelaşi timp, o formă de introducere a dialogului şi o platformă instituţională, care
oferă populaţiei implicate în viaţa economică şi socială a Europei posibilitatea de a participa
la procesul de adoptare a deciziilor în Uniune. Comitetul Economic şi Social realizează
prezentarea opiniilor Consiliului, Comisiei şi Parlamentului European, precum şi consultarea
în diferite domenii ale politicii UE.
Comitetul Regiunilor (CoR) este un instrument instituţional independent, care
reprezintă interesele autorităţilor regionale şi locale ale Uniunii Europene. CoR are rol
consultativ şi asigură conexiunea între autorităţile locale şi regionale şi instituţiile Uniunii
Europene. Existenţa Comitetului Regiunilor oferă reprezentanţilor autorităţilor locale şi
regionale posibilitatea de a-şi exprima opinia referitor la politica UE. CoR are dreptul de a
prezenta din proprie iniţiativă rapoarte, oferind reprezentanţilor structurilor regionale şi
locale posibilitatea să-şi expună opinia cu privire la orice aspect al integrării europene.
Conform Tratatului de la Amsterdam, numărul domeniilor, în care este obligatorie
consultarea CoR, a crescut. CoR are în atenţia sa problemele referitoare la angajarea forţei
de muncă, politica socială şi cea de mediu. Sediul CoR este la Bruxelles.
Banca Centrală Europeană (BCE) a înlocuit Institutul Monetar European (IME),
care a pregătit calea către cea de-a doua etapă a UEM şi pentru introducerea valutei comune.
BCE şi băncile centrale naţionale fac parte din Sistemul European al Băncilor Centrale
(SEBC). SEBC este responsabil de politica monetară comună a ţărilor din zona euro, de
conducerea operaţiunilor de schimb extern, de administrarea rezervelor oficiale de valută
străină şi de promovarea operării corecte a sistemelor de plată. BCE poate emite, în mod
independent, bancnotele „euro” cu scopul de a menţine stabilitatea sistemului financiar.
Obiectivul de bază al BCE este menţinerea stabilităţii preţurilor şi susţinerea politicilor
economice generale ale comunităţii, fără a prejudicia obiectivul stabilităţii preţurilor. În
acest mod, se păstrează un control strict asupra ratei inflaţiei. Scopul BCE este de a asigura,
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
12
de la an la an, o creştere a preţurilor cu mai puţin de 2%. BCE dispune de propriul buget şi
este verificată doar de Curtea Europeană de Auditori în ceea ce priveşte administrarea
eficientă a fondurilor. Îşi are sediul în Frankfurt pe Main.
Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) are menirea să ajute UE în realizarea
obiectivelor ce şi le-a propus, prin finanţarea proiectelor de divers gen. Sunt selectate
proiectele de interes public, care susţin integrarea europeană, asigură coeziunea dintre
dezvoltare, politică, economie şi sfera socială, bazată pe o economie inovaţională.
Activitatea BEI este non-profit, banca nu oferă sprijin financiar pentru salvarea sau
menţinerea cursului valutar. Pentru propria activitate, BEI nu utilizează fonduri din bugetul
UE. Aproximativ 90% din activităţile finanţate de BEI se desfăşoară în cadrul Uniunii
Europene, dar o parte semnificativă este oferită şi viitoarelor state membre. În acest sens,
BEI oferă un suport considerabil dezvoltării ţărilor din bazinul Mării Mediterane şi Mării
Caraibelor, Oceanului Pacific, Africii, precum şi Asiei şi Americii Latine. Sediul BEI este la
Luxemburg
1.2.3. Organisme specializate
Ombudsmanul European a instituţie a fost creat conform prevederilor Tratatului
Uniunii Europene de la Maastricht. Ombudsmanul este un intermediar între cetăţean şi
autorităţile UE. El are competenţa de a primi şi a investiga plîngerile cetăţenilor,
întreprinderilor şi instituţiilor, persoanelor fizice şi juridice cu domiciliu legal în ţările UE.
Ombudsmanul ajută la eliminarea problemelor provocate de administrarea proastă în
instituţiile europene, în alte structuri ale Uniunii, precum:
decizia incorectă a uneia dintre instituţiile europene sau a unora dintre organele
structurii care afectează drepturile cetăţeanului, organizaţiei sau ale întreprinderii
discriminarea după gen, rasă, vîrstă sau viză de reşedinţă
abuzul puterii
refuzul informaţiei solicitate unei instituţii europene
amînarea nemotivată a cercetării dosarului în instanţa europeană de justiţie
procedura de examinare incorectă în instanţa europeană de justiţie.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
13
Ombudsmanul poate fi contactat de orice persoană, instituţie ori întreprindere
amplasată pe teritoriul UE şi care consideră că a devenit o victimă a proastei administrări a
unei instituţii sau organizaţii a Uniunii Europene. În fiecare an, ombudsmanii prezintă
Parlamentului European un raport general cu toate cazurile investigate în această perioadă.
Sediul acestuia se află la Strasbourg.
Controlorul European pentru Protecţia Datelor (CEPD) este o autoritate
independentă. Responsabilul European pentru Protecţia Datelor monitorizează procesele de
colectare şi procesare a datelor cu caracter personal (spre exemplu, date medicale, adrese,
numere de telefon). Orice persoană, care consideră că datele sale cu caracter personal care
au fost colectate, prelucrate sau uilizate de o instituţie europeană sunt eronate sau au fost
dobandite ilegal, poate inainta o plîngere Responsabilului European pentru Protecţia Datelor
care este garantul european al protecţiei datelor personale. În cazul în care plîngerea este
întemeiată, Responsabilul European pentru Protecţia Datelor poate facilita trimiterea cazului
la Curtea de Justitie. CEPD îşi are sediul la Bruxelles.
Puterile şi responsabilităţile instituţiilor UE, precum şi normele şi procedurile pe care
trebuie să le urmeze sunt prevăzute în tratatele care stau la baza UE. Tratatele sunt aprobate
de preşedinţii şi prim-miniştrii tuturor ţărilor UE şi sunt ratificate ulterior de parlamentele
acestora din urmă.
1.3. Politicile Uniunii Europene:
Piaţa internă. Conceptul de „Piaţă Internă” desemnează stabilirea unei pieţe
europene unice, în care sunt asigurate cele patru libertăţi (libera circulaţie a bunurilor,
persoanelor, serviciilor şi capitalurilor), în conformitate cu prevederile tratatului. Prin
documentul „Carta Albă privind Piaţa Internă”, prezentat de Comisia Europeană în 1985, s-a
stabilit trecerea la piaţa internă, care conţinea unele acţiuni legislative referitoare la
eliminarea frontierelor fizice, eliminarea frontierelor tehnice şi eliminarea frontierelor
existente din cauza sistemelor de taxe. Conform Tratatului de la Roma, libera circulaţie a
serviciilor se referă la activităţi cu caracter industrial, comercial, artizanale şi activităţi ce ţin
de profesiile libere. Libera circulaţie a mărfurilor s-a finalizat la 1 iulie 1968.
Politica agricolă comună. Una dintre primele politici comune adoptate la
nivelul Comunităţii a fost Politica agricolă comună (PAC), determinată de numărul mare al
populaţiei ţărilor comunitare implicate în agricultură. Politica agricolă comună, bazată pe
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
14
trei principii de bază, interdependente, care nu pot fi aplicate separat este: crearea şi
păstrarea unei singure pieţe, în care produsele circulă liber, prin stabilirea unor preţuri
comune; respectarea noţiunii de preferinţă comunitară pentru mărfurile produse în interiorul
comunităţii; solidaritatea financiară.
Politica comună în domeniul pescuitului (PCP). Din octombrie 1970,
politica comună în domeniul pescuitului (PCP) se bazează pe organizarea comună a pieţelor.
Aceasta urmăreşte atingerea unui echilibru corect între cerere şi ofertă, în interesul
pescarilor şi al consumatorilor europeni. Obiectivele PCP sunt următoarele: protejarea
rezervelor de peşte împotriva pescuitului excesiv, garantarea unui anumit venit pentru
pescari, aprovizionarea periodică a consumatorilor şi a industriei de prelucrare la preţuri
rezonabile şi exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii din punct de vedere biologic,
ecologic şi economic.
Siguranţa alimentară. Obiectivul principal al politicii Uniunii Europene
privind siguranţa alimentară este atingerea celui mai înalt grad posibil de protecţie a sănătăţii
umane şi a intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte alimentele. În acest sens, UE
depune eforturi pentru a garanta siguranţa alimentelor şi etichetarea lor corespunzătoare,
ţinînd cont de diversitatea produselor, inclusiv cele tradiţionale, şi asigurînd în acelaşi timp
buna funcţionare a pieţei interne. Principiul de bază al politicii UE privind siguranţa
alimentară este aplicarea unei abordări integrate, de tipul „de la fermă la consumator", care
să acopere toate sectoarele lanţului alimentar – inclusiv producţia de furaje, sănătatea
plantelor şi animalelor, bunăstarea animalelor, producţia primară, procesarea alimentelor,
depozitarea, transportul, vînzarea cu amănuntul, precum şi importul şi exportul acestora.
Audiovizual şi Media. Obiectivele principale ale politicii UE în domeniul
adiovizualului sunt: constituirea unui spaţiu comun al informaţiei, inclusiv adoptarea unor
standarde comune; promovarea programelor televizate cu problematică europeană
complementare programelor naţionale existente; compatibilitatea reglementărilor statelor
membre în perspectiva dereglementării (sau reintroducerii reglementării) activităţilor de
radio şi televiziune.
Politica culturală. Tratatul de la Maastricht a stabilit că scopul activităţilor
în domeniul culturii este de a contribui la înflorirea culturii statelor membre, respectînd
diferenţele naţionale şi regionale şi înaintînd pe prim plan patrimoniul cultural comun. S-a
convenit să fie sprijinite următoarele direcţii: dezvoltarea şi difuzarea cunoştinţelor despre
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
15
cultura şi istoria popoarelor europene; conservarea şi protejarea moştenirii culturale de rang
european; schimbul cultural necomercial şi creaţia artistică şi literară, inclusiv sectorul
audiovizualului. Principiile intervenţiei comunitare în domeniul culturii sunt
complementaritatea şi subsidiaritatea. Obiectivele principale sunt: să contribuie la
dezvoltarea culturii statelor membre, respectînd în acelaşi timp diversitatea lor naţională şi
regională, şi să pună moştenirea culturală în centrul acţiunilor din domeniul cultural.
Acţiunea comunitară s-a concentrat asupra protecţiei moştenirii culturale care acoperă
proiectele pilot de conservare a moştenirii arhitecturale a Comunităţii.
Politica cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice. Principalul obiectiv
al UE în această sferă îl constituie dezvoltarea unei politici comune în domenii importante,
precum IT, tehnologia telecomunicaţiilor şi biotehnologie. Aceste politici constau în:
eliminarea dublării nejustificate a eforturilor în programele naţionale; îmbunătăţirea
eficienţei sau reducerea costurilor proiectelor naţionale şi comunitare prin împărţirea
sarcinilor sau, eventual, utilizarea în comun a resurselor; armonizarea treptată a procedurilor
de formulare şi implementare a politicii comunitare privind cercetarea; promovarea realizării
unei pieţe interne comune (de exemplu, formularea unor specificaţii şi standarde comune) şi
sprijinirea activităţii privind depăşirea graniţelor ştiinţifice şi tehnice în Europa; promovarea
proiectelor de cercetare potrivite în ceea ce priveşte problemele transfrontaliere (privind, de
exemplu, protecţia mediului şi sănătatea publică); reducerea diferenţei existente între
potenţialul privind cercetarea şi rezultatele specifice dobîndite de ţările UE şi, graţie
existenţei unei strategii comune de cercetare (cu fonduri sporite), menţinerea sau
redobîndirea competitivităţii Europei faţă de Statele Unite şi Japonia; drept rezultat,
sprijinirea reducerii şomajului în UE prin inovaţie şi noi tehnologii.
Politica în domeniul învăţămîntului, educaţiei şi instruirii. Tratatul de la
Maastricht a stabilit scopurile politicii în domeniu, şi anume: dezvoltarea aspectelor
europene în domeniul învăţămîntului, în special prin predarea şi promovarea limbilor
statelor-membre; stimularea mobilităţii studenţilor şi profesorilor, inclusiv prin
recunoaşterea diplomelor şi termenelor de învăţămînt; sprijinirea colaborării între instituţiile
de învăţămînt. Alte scopuri ale politicii în domeniu sunt: schimbul de informaţie şi
experienţă în problemele comune ale statelor membre; stimularea schimbului de tineret şi
cadre profesorale, specialişti în domeniul ştiinţelor umanistice; stimularea dezvoltării
învăţămîntului fără frecvenţă (la distanţă).
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
16
Combaterea fraudei. Uniunea Europeană are la dispoziţie o serie de
reglementări pentru combaterea fraudei sub toate aspectele: falsificare de bani, încălcarea
drepturilor de proprietate intelectuală, corupţia atît la nivelul Comunităţii, cît şi la nivel
internaţional.
Oficiul European de Luptă contra Fraudei (OLAF) are drept scop lupta împotriva
fraudei. Parte a Comisiei Europene, OLAF desfăşoară anchete în cadrul instituţiilor
europene şi în statele membre. OLAF duce o politică de “toleranţă zero” în ceea ce priveşte
corupţia în instituţiile europene şi demarează anchete chiar dacă sumele de bani implicate
sunt foarte mici. În plus, OLAF cooperează cu Comisia Europeană pentru a se asigura că
legile cu implicaţii financiare, chiar de la conceperea lor, înlătură posibilităţile de
fraudă.Politica în domeniul concurenţei.
Politica de concurenţă îşi propune să asigure eficienţa funcţionării economiei de
piaţă şi să împiedice apariţia eventualelor obstacole. În rapoartele anuale, Comisia
Europeană formulează scopurile fundamentale ale politicii UE în domeniul concurenţei,
optînd pentru o concurenţă onestă care să întărească eficienţa economiei, să creeze condiţii
favorabile pentru inovaţii şi progres tehnico-ştiinţific; concurenţă care să contribuie la
satisfacerea drepturilor consumatorilor, cărora să li se pună la dispoziţie mărfuri şi servicii în
condiţii mai favorabile; concurenţă care să conducă la dezvoltarea întreprinderilor mici şi
mijlocii. Instituţiile supranaţionale sunt responsabile de politica anti-monopol, iar structurile
competente ale ţărilor-membre le sprijină şi participă la schimbul de informaţie.
Politica vamală. Politica vamală comunitară se bazează pe aplicarea uniformă de
către administraţiile statelor membre a legislaţiei vamale, care cuprinde: Codul vamal
comunitar şi prevederile de aplicare a Codului Vamal, Nomenclatura combinată, Tariful
vamal comun, precum şi legislaţia aferentă ce depăşeşte sfera codului vamal. În timp ce
libera circulaţie a bunurilor este principala manifestare internă a uniunii vamale, Tariful
Vamal Comun (TVC) formează aspectul extern, deoarece face posibilă aplicarea uniformă a
taxelor vamale la produsele importate din alte ţări decît cele ale Uniunii Europene, indiferent
de ţara de destinaţie. Politica vamala reprezintă unul dintre fundamentele Uniunii şi este
esentială pentru existenţa pieţei unice, care nu poate funcţiona corect fara reguli comune
aplicate uniform la toate graniţele externe ale Comunităţii. Acest set de reguli formează
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
17
politica vamală şi reprezintă motivul pentru care cele 15 autorităţi vamale ale statele
membre lucrează ca o singură entitate.
Politica fiscală. La nivelul UE, politica fiscală este subordonată Tratatului de
înfiinţare a Comunităţii Europene, care prevede: eliminarea taxelor vamale între ţările
membre şi a oricăror altor măsuri cu efect similar; asigurarea liberei concurente în cadrul
pieţei comune. În plus, Tratatul de la Maastricht impune membrilor uniunii monetare
limitarea deficitelor bugetare la 3% din PIB, membrilor neparticipanţi la uniunea monetară
fiindu-le recomandat să evite deficitele substanţiale.
Politica energetică. Obiectivul pe care şi l-a propus politica energetică este de a
asigura aprovizionarea constantă a statelor membre ale Uniunii Europene cu energie ieftină,
suficientă şi nepoluantă.
Politica energetică a UE prevedea coordonarea preţurilor la purtătorii de energie şi
introducerea unor reguli comune privind tranzitul energiei electrice şi a gazului pe teritoriul
acestora. Politica energetică s-a plasat recent în centrul preocupărilor comunitare, după
problemele apărute în ultimii ani în livrarea agenţilor energetici din Rusia.
Politica industrial. Principalele sectoare industriale aflate sub incidenţa
politicii industriale sunt: industria siderurgică, industria constructoare de maşini, industria
uşoară, industria aeronautică, industria farmaceutică. Acţiunile întreprinse sunt direcţionate
spre accelerarea adaptării industriei la schimbările structurale, încurajarea mediului prielnic
iniţiativei şi dezvoltării întreprinderilor, în special al întreprinderilor mici şi mijlocii;
promovarea cooperării între întreprinderi; favorizarea unei exploatări eficiente a
potenţialului industrial al politicilor de inovare.
Politica în domeniul transporturilor. Competenţele UE în politica
transportului sunt: determinarea regulilor de transport internaţional, a regulilor de securitate,
abolirea discriminării în aplicarea tarifelor, studierea condiţiilor în care transportatorii
nerezidenţi pot activa în statele membre.
Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Coordonarea
acţiunilor în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (JAI) se efectuează prin intermediul
instituţiilor EUROPOL şi EUROJUST. Politicile comunitare în domeniul JAI se referă la
aspecte deosebit de sensibile pentru opinia publica – atît pentru cetăţeni, cît şi pentru
reprezentanţii structurilor de stat. Aceste politici se referă la controlul la frontiere, migraţia
ilegală, traficul cu droguri şi spălarea banilor, crima organizată, cooperarea în domeniul
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
18
poliţienesc şi judiciar, protecţia datelor şi recunoaşterea reciprocă a sentinţelor judiciare. Cea
mai importantă parte a politicilor comunitare din domeniul JAI este acquis-ul Schengen,
care prevede eliminarea controalelor la graniţele interne din UE.
Politica mediului. În problema mediului ambiant, UE dispune de un
mecanism de organizare constituit din standardizarea ecologică, aprecierea influenţei
diverşilor factori asupra mediului ambiant (de care se ocupă Agenţia Europeană a Mediului
– instrumentul de informare) şi instrumentul de finanţare – LIFE.
Protecţia consumatorilor. Uniunea Europeană recunoaşte un număr de cinci
drepturi de bază ale consumatorului, acceptate la nivel internaţional: dreptul la protecţia
sănătăţii şi securităţii; dreptul la protejarea intereselor financiare; dreptul la protejarea
intereselor legale; dreptul la reprezentare şi participare; dreptul la informaţie şi educaţie.
Aplicarea în practică a acestor drepturi teoretice are în vedere, în principal, două domenii:
- Informarea. Capacitatea consumatorului de a se autoproteja depinde direct de nivelul
de cunoştinţe. De aceea este imperativă îmbunătăţirea standardelor de informare în legatură
cu produsele de larg consum.
- Achiziţionarea. Pentru elaborarea acestei politici s-a pornit de la ideea conform
căreia cumpărătorul ar trebui să fie capabil: să evalueze caracteristicile de bază (felul,
calitatea, cantitatea, preţul) bunurilor şi serviciilor ce i se oferă, pentru a putea face o alegere
avizată dintre produsele şi serviciile aflate în competiţie; să folosească bunurile şi serviciile
în sigurantă şi în mod satisfăcător; să solicite reparaţii pentru orice vătămare fizică sau
pagubă cauzată de produsul sau serviciile achiziţionate.
Sănătatea publică. Prioritare în domeniul ocrotirii sănătăţii sunt acţiunile
statelor membre privind informarea populaţiei şi aplicarea măsurilor de profilaxie, precum şi
colaborarea dintre state în acest domeniu. Direcţiile de activitate ale UE prevăd
întreprinderea unor măsuri ce stabilesc standarde înalte ale calităţii şi securităţii în domeniul
medicinii organelor şi a substanţelor, obţinute din organismul uman, sînge şi derivate ale
sîngelui; adoptarea măsurilor în domeniile veterinare şi fitosanitare cu scopul de a proteja
sănătatea populaţiei; adoptarea unor măsuri stimulatoare, orientate către protejarea şi
îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor. În acest sens, UE a introdus Cardul european de asigurări
sociale de sănătate (CEASS), care asigură persoanelor din cele 27 de state membre ale
Uniunii Europene, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, accesul la serviciile
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
19
medicale în cursul vizitelor temporare în străinătate, ceea ce va permite clarificarea şi
facilitarea rambursării costurilor medicale pentru tratamentele în străinătate. Obiectivul
Parlamentului European este reducerea oamenilor infectaţi cu 20% pînă în 2020.
Dezvoltarea. Articolul 177 al Tratatului de constituire a Comunităţii Europene
prevede că "Politica comunitară va contribui la obiectivul dezvoltării şi consolidării
democraţiei şi statului de drept; va susţine în ţările în curs de dezvoltare: dezvoltarea
economică şi socială durabilă; integrarea uşoară şi treptată în economia mondială; campania
împotriva sărăciei." La obiectivele formulate ale politicii de dezvoltare se adaugă trei
obligaţii impuse Comunităţii şi statelor membre. Conform Articolului 178, Uniunea
Europeană trebuie să ţină cont de obiectivele dezvoltării în formularea politicilor sale ce pot
afecta ţările în curs de dezvoltare. Articolul 180 impune Uniunii Europene şi statelor
membre coordonarea politicilor de cooperare în domeniul dezvoltării, precum şi consultarea
reciprocă cu privire la programele de asistenţă. Conform Articolului 181, Uniunea
Europeană şi statele membre, în sfera corespunzatoare de competenţă, vor coopera cu ţările
terţe şi organizaţiile internaţionale competente.
Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi egalitate de şanse. UE are ca
scop crearea de locuri de muncă prin îmbunătăţirea cunoştinţelor, impulsionarea spiritului
inovativ şi competitivităţii întreprinderilor europene, realizarea de investiţii în resursele
umane şi, în acelaşi timp, asigurarea durabilităţii creşterii economice. UE a elaborat strategii
specifice pentru combaterea discriminării şi a xenofobiei, precum şi pentru promovarea
incluziunii sociale.
Drepturile omului. Uniunea Europeană combate rasismul, xenofobia şi alte tipuri
de discriminare bazate pe religie, sex, vîrstă, handicap sau orientare sexuală, acordînd o
atenţie deosebită respectării drepturilor omului în materie de azil şi imigrare. Uniunea are o
lungă tradiţie în a primi pe teritoriul său cetăţeni din alte ţări (fie că vin să caute un loc de
muncă, fie că îşi părăsesc ţara din cauza războaielor sau a persecuţiilor). Politica Uniunii
privind drepturile omului pune accentul pe drepturile civile, politice, economice, sociale şi
culturale. De asemenea, vizează promovarea drepturilor femeilor şi ale copiilor, precum şi
pe cele ale minorităţilor şi ale persoanelor strămutate.
Ajutorul umanitar. Uniunea Europeană este cunoscută ca fiind cel mai mare
furnizor de ajutor umanitar pentru ţările în curs de dezvoltare, în special cele din zona
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
20
Africii, a Caraibelor şi a Pacificului (ţările ACP) – multe dintre acestea fiind foste colonii ale
statelor membre ale Uniunii. Fondul European de Dezvoltare este practic o bază de colectare
a fondurilor de dezvoltare oferite de către statele membre pentru ţările ACP, fiind
administrată în mod separat faţă de bugetul general al Uniunii Europene. Politica Uniunii
Europeane este de a oferi ajutor umanitar în cazul crizelor care au loc în lume. În fiecare an
Comisia Europenă oferă fonduri de ajutorare în valoare de peste 7 miliarde euro.
Politica regională. Între regiunile Uniunii Europene, la fel ca şi între oamenii
care trăiesc acolo există inegalităţi din punct de vedere economic şi social. În vederea
stimulării activităţii economice în regiunile mai puţin favorizate, investiţiile sectorului privat
trebuie suplimentate de sprijinul public. O mare parte a acestui sprijin este asigurată de
statele membre, în baza schemelor naţionale de asistenţă regională. În acelaşi timp,
problemele sunt destul de mari pentru a fi alocat sprijin comunitar într-un efort combinat de
solidaritate care va face ca toate regiunile şi locuitorii lor să beneficieze integral de
avantajele Pieţii unice şi de Uniunea economică şi monetară. Acesta este scopul politicii
comunitare regionale.
Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC)
Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), împreună cu Politica Europeană şi
de Securitate Comună au fost definite în Tratatul de la Maastricht ca politici, care înglobează
toate problemele referitoare la securitatea Uniunii Europene, inclusiv stabilirea, în
perspectivă, a unei politici de apărare comune. Obiectivele PESC sunt următoarele:
salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale, a independenţei şi integrităţii
Uniunii în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite; consolidarea securităţii UE şi
a statelor membre; menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale (în baza
principiilor Cartei Naţiunilor Unite, Actului Final de la Helsinki şi Cartei de la Paris);
promovarea cooperării internaţionale şi dezvoltarea şi consolidarea democraţiei, a spiritului
legii şi respectului faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Extinderea. Serveşte interesele strategice ale UE de stabilitate, de securitate şi de
prevenire a conflictelor. Aceasta a ajutat la sporirea prosperităţii şi a oportunităţilor de
creştere economică, la îmbunătăţirea legăturilor cu axele vitale de transport şi energie şi la
creşterea influenţei UE în lume. În lumina recentelor provocări privind stabilitatea în estul
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
21
UE, punerea în aplicare în mod coerent a politicii de extindere devine mai importantă ca
oricînd. Actuala agendă de extindere cuprinde Balcanii de Vest şi Turcia.
Comisia continuă să ia măsuri pentru a concretiza perspectiva europeană pentru
cetăţenii şi societăţile din Balcanii de Vest. Dacă vor fi îndeplinite condiţiile stabilite,
Comisia poate propune, pentru fiecare ţară în parte, scutirea de obligaţia deţinerii unei vize
în cursul anului 2009.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
22
Modul 2
INSTRUMENTELE STRUCTURALE
SURSĂ DE FINANŢARE A PROGRAMELOR EUROPENE
Moto: „Politica de coeziune este «mâna vizibilă» a pieţei,
care urmăreşte să asigure o dezvoltare echilibrată şi durabilă, favorizând în
acelaşi timp integrarea economică în toate ţările Uniunii Europene în general”
Danuta Hübner1
Inspirată de voinţa statelor şi cetăţenilor Europei de a construi un viitor comun,
Uniunea Europeană, în forma sa actuală, este rezultatul unor ample procese de cooperare şi
integrare economică şi politică începute la 18 aprilie 1951, odată cu semnarea Tratatului
privind „Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului”. Celor şase membri iniţiali
(Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxembourg şi Olanda), li s-au alăturat, în şase valuri de
aderare desfăşurate pe o perioadă de aproape patru decenii, alţi douăzeci şi doi de membri,
culminând cu extinderea sa istorică de la 15 la 27 de membri, în 2004 şi 20072 (Anexa nr.1)
şi cu alăturarea Croaţiei de la 01 iulie 2013. Astfel a fost reunificat un continent divizat de
războiul rece timp de 45 de ani.
Aceste procese de integrare şi cooperare nu sunt considerate a fi încheiate nici în
prezent intrucât Uniunea Europeană este deschisă tuturor statelor europene care respectă
valorile sale şi se angajează să le promoveze în comun.
La început normele care reglementau relaţiile dintre statele membre au fost concepute
pentru o Uniune mult mai mică, o Uniune care nu se vedea nevoită să se confrunte cu
1 Danuta Hübner - membru al Comisiei Europene – responsabil cu Politica Regională;
2 Statele membre ale Uniunii Europene şi anul aderării lor :
- 1952: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos ;
- 1973: Danemarca, Irlanda, Regatul Unit ;
- 1981: Grecia;
- 1986: Portugalia, Spania ;
- 1995: Austria, Finlanda, Suedia ;
- 2004:Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria;
- 2007:Bulgaria, România ;
- 2013 : Coaţia
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
23
provocări globale cum ar fi recesiuna mondială, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă,
securitatea energetică sau criminalitatea transfrontalieră internaţională.
În prezent, statele membre ale Uniunii Europene se bucură de un mare număr de
beneficii: libera circulaţie a persoanelor, o piaţă liberă cu o monedă care facilitează şi
eficientizează comerţul, crearea de locuri de muncă, o ameliorare a drepturilor angajaţilor,
promovarea unui mediu mai curat.
Uniunea Europeană numără 493 de milioane de locuitori3, situându-se pe locul al
treilea în clasamentul mondial, după China şi India.
Procentul populaţiei mondiale ocupând ţările dezvoltate este în diminuare constantă –
de la 30 % în 1960 la 16 % în 20084. În prezent, în lume, patru din cinci persoane trăiesc în
ţări aflate în curs de dezvoltare. Pentru a ajuta ţările mai sărace, UE promovează dezvoltarea
globală şi este furnizorul principal, la nivel mondial, în ceea ce priveşte ajutorul pentru
dezvoltare.
Unul dintre obiectivele principale ale UE este progresul economic. În ultimii 50 de
ani, şi în special începând cu anii ′80, s-au făcut eforturi considerabile pentru înlăturarea
barierelor dintre economiile naţionale ale UE şi pentru crearea unei pieţe unice în care
bunurile, persoanele, capitalul şi serviciile să poată circula liber. Schimburile comerciale
între ţările UE au crescut considerabil şi, în acelaşi timp, UE a devenit o putere comercială la
nivel mondial.
Ambiţia UE este să devină cea mai dinamică economie bazată pe cunoaştere la nivel
mondial. Acest lucru presupune o investiţie considerabilă în cercetare (sursa cunoştinţelor
noi), educaţie şi formare, care permit populaţiei să aibă acces la aceste informaţii noi.
Tot atât de importantă este formarea forţei de muncă necesare în domeniul tehnologiei
informaţiei şi furnizarea într-un mod mai rapid şi mai uşor a accesului la internet pentru
şcoli, întreprinderi şi persoane fizice, la domiciliu.
O economie înfloritoare se bazează pe o populaţie cu activitate de muncă de lungă
durată, care îşi îmbunătăţeşte în mod constant competenţele pe durata activităţii
profesionale, Învăţare pe tot parcursul vieţii este cuvântul de ordine. În UE, numărul
3 Sursa: http://ec.europa.eu/publications/booklets/eu_glance/66/ro.doc
4 Sursa: http://ec.europa.eu/publications/booklets/eu_glance/66/index_ro.htm
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
24
adulţilor care participă la activităţile de formare a crescut, ajungând în 2009 la 9,6 % din
populaţia cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani5.
În anii ′50, mai mult de 20% din populaţia UE lucra în agricultură şi aproximativ 40 %
în industrie6. De atunci, rata angajărilor în domeniul agriculturii a scăzut, în timp ce numărul
locurilor de muncă în domeniul serviciilor a crescut. Până în 2004, mai mult de două treimi
din locurile de muncă din UE-25 s-au înregistrat în sectorul serviciilor. Procentul pentru
agricultură a fost de 5,0 %, iar pentru industrie, de 27,9%. Cifre recente arată că, în timp ce
nivelul ocupării forţei de muncă este în continuă creştere în domeniul serviciilor şi în
continuă scădere în domeniul agriculturii, numărul locurilor de muncă în industrie s-a
menţinut relativ stabil.
În 2006, 64,3% din populaţia aptă de muncă în UE-25 aveau un loc de muncă7.
Nivelul cel mai ridicat s-a înregistrat în Danemarca, iar cel mai scăzut în Polonia.
Acest nivel diferă, de asemenea, în funcţie de sex.
Cu toate că populaţia UE reprezintă doar 7% din populaţia mondială8, schimburile sale
comerciale cu celelalte părţi ale lumii reprezintă aproximativ o cincime din importurile şi
exporturile la nivel mondial.
Schimburile comerciale între ţările UE reprezintă două treimi din totalul schimburilor
comunitare, cu toate că nivelurile variază de la o ţară la alta. Piaţa unică a facilitat
schimburile între statele membre, astfel încât produsele, serviciile, capitalul şi persoanele au
libertate de circulaţie dincolo de graniţele naţionale.
În lupta sa pentru succes economic pe piaţa mondială, Uniunea Europeană se
confruntă cu rivali „tradiţionali” ca Japonia şi Statele Unite, precum şi cu alţii mai noi, cum
ar fi China şi India.
Sărăcia reprezintă încă o problemă globală, în ciuda progresului pe parcursul ultimelor
decenii. Mai mult de 1 miliard de persoane din întreaga lume, dintre care o treime în Africa
subsahariană, trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi.
Ca putere economică majoră, UE participă, prin schimburile comerciale şi ajutorul
oferit, la lupta împotriva sărăciei şi la promovarea dezvoltării globale. Uniunea caută să îşi
folosească influenţa în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului pentru a asigura faptul că
5 Sursa: ibidem
6 Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/labour_market/labour_market_policy/database
7 Sursa: http://ec.europa.eu/publications/booklets/eu_glance/66/index_ro.htm
8 Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-SF-11-004/EN/KS-SF-11-004-EN.PDF
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
25
schimburile mondiale sunt supuse unor practici echitabile şi că globalizarea prezintă
avantaje pentru toate naţiunile, inclusiv pentru cele mai sărace. Uniunea este cel mai mare
furnizor de ajutor pentru dezvoltare din lume.
De altfel, în Tratatul de la Lisabona sunt definite clar obiectivele şi valorile Uniunii
Europene privind pacea, democraţia, respectarea drepturilor omului, dreptatea, egalitatea,
statul de drept şi durabilitatea.
Tratatul garantează, între altele, că Uniunea Europeană:
- va oferi cetăţenilor un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie fără frontiere interne;
- va întreprinde activităţi în direcţii durabile a Europei pe baza unei creşteri economice
echilibrate şi a stabilităţii preţurilor, a unei economii sociale de piaţă extrem de competitive,
vizând ocuparea totală a forţei de muncă şi progres social, cu un înalt nivel de protecţie a
mediului;
- va lupta împotriva excluziunii sociale şi a discriminării, promovând justiţia şi
protecţia socială;
- va promova valorile Uniunii Europene în întreaga lume şi va contribui la asigurarea
păcii, securităţii, dezvoltării durabile a planetei, solidarităţii şi respectului între popoare,
comerţului liber şi echitabil şi eradicării sărăciei;
- va susţine coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între
statele membre;
- va susţine drepturile omului, în special a drepturile copilului, şi va contribui la
respectarea şi dezvoltarea dreptului internaţional, incluzând respectarea principiilor Cartei
Naţiunilor Unite.
2.1. Particularităţi ale perioadelor de programare a instrumentelor structurale
Anul 1975 dă startul unei politici regionale comune, odată cu înfiinţarea Fondului
European de Dezvoltare Regională (FEDR), care avea ca principal obiectiv acordarea de
sprijin financiar regiunilor mai puţin dezvoltate din ţările membre. Această iniţiativă a venit
pe fundalul accentuării dezechilibrelor regionale din cadrul Comunităţii, ca efect al aderării
Irlandei în 1973, ţară mai puţin dezvoltată decât statele fondatoare şi Anglia. În 1986
politica regională comună cunoaşte o transformare completă prin introducerea conceptului
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
26
de coeziune economică şi socială Acest concept înglobează principiile de bază ale politicii
regionale ale Uniunii Europene şi anume:
- solidaritatea – potrivit căruia, politica regională vizează avantajarea cetăţenilor şi a
regiunilor defavorizate economic şi social, raportat la media comunitară;
- coeziunea - potrivit căruia, toţi suntem beneficiarii reducerii disparităţilor între
regiunile dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltat.
Până la reforma politicii regionale din 1988, tuturor regiunilor mai puţin dezvoltate din
ţările membre (ex.: Sudul Italiei, Vestul Irlandei, Corsica, etc.) li s-a acordat asistenţă
comunitară care a îmbrăcat forma unor proiecte concrete, individuale, finanţate parţial de
către Comunitate, acordându-se sprijin comunitar între 20% - 75% din totalul investiţiilor9.
Trebuie însă menţionat că aceste iniţiative de sprijinire a politicilor regionale naţionale
au avut eficienţă redusă la nivel comunitar şi au contribuit într-o măsură foarte mică la
coeziunea economică şi socială. De aceea, s-a simţit nevoia unei reforme în cadrul acestei
politici, prin care s-au introdus patru principii de bază cu scopul de a spori eficienţa folosirii
fondurilor structurale:
- principiul concentrării, potrivit căruia activitatea de finanţare legată de politica
regională trebuia să se concentreze asupra regiunilor care întâmpină realmente mari
probleme;
- principiul întocmirii de programe, potrivit căruia fondurile vor fi alocate în cadrul
unor programe elaborate cu consultarea guvernelor ţărilor membre şi având la bază
respectarea criteriilor stabilite de Comisia Europeană;
- principiul adiţionalităţii, potrivit căruia rolul fondurilor comunitare este cel de a
suplimenta şi nu de a înlocui finanţarea naţională pentru dezvoltarea regională;
- principiul parteneriatului, care îndeamnă la o implicare activă a autorităţilor
regionale şi locale, alături de Comisie şi guvern, în tot procesul de planificare, adoptare a
deciziilor şi implementare a fondurilor structurale .
Între paşii importanţi realizaţi în evoluţia politicii regionale care şi-au pus amprenta
merită a fi semnalaţi amintim:
- perioada de programare 1989 -1993 (Anexa nr. 2), prima perioadă de programare a
fondurilor structurale, când s-au alocat 69 miliarde de euro pentru a sprijini cinci obiective
majore: promovarea dezvoltării şi adaptării structurale a regiunilor mai slab dezvoltate;
9 Sursa: http://www.fsenordest.ro/ManualdesprePoliticadeCoeziuneEconomicasiSocialainUE.pdf
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
27
transformarea regiunilor grav afectate de declinul industrial; combaterea şomajului pe
termen lung; facilitarea integrării ocupaţionale a tinerilor; promovarea dezvoltării zonelor
rurale;
- semnarea în 1992 a Tratatului de la Maastricht10
, a condus la costituirea Fondului de
Coeziune, special creat pentru a sprijini Irlanda, Grecia, Portugalia şi Spania;
- lansarea în 1995 a Instrumentului Financiar pentru Orientarea Pescuitului (IFOP)11
,
acesta fiind al patrulea fond structural.
- în perioada 1994-1999 (Anexa nr. 3), s-au alocat 155,1 miliarde euro pentru
Fondurile Structurale12
, fiind sprijinite şase obiective comunitare în cadrul programelor
iniţiate pe plan naţional, dar şi programe iniţiate de Comunitate. Au fost lansate 13 iniţiative
comunitare în 400 de programe;
- în 1999 s-a semnat, cu prilejul desfăşurării lucrărilor Consiliului European ce a avut
loc la Berlin, de către şefii de guverne ale Statelor Membre acordul politic numit Agenda
200013
. Agenda 2000, constituie baza pentru perioada de programare a Fondurilor
Structurale 2000-2006 (Anexa nr. 4). Se vorbeşte mai mult ca oricând despre descentralizare
şi despre reducerea disparităţilor între diferitele nivele de dezvoltare, în vederea maximizării
rezultatelor. Astfel, 93,5% din finanţarea structurală avea să se concentrează pe trei
obiective14
:
Obiectivul 1, care promova dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor a căror
dezvoltare era rămasă în urmă, prin asigurarea infrastructurii de bază care lipsea şi prin
încurajarea investiţiilor în activităţile economice. Obiectivul se adresa zonelor al căror PIB
pe locuitor nu depăşea 75% din media Comunităţii şi zonelor cu densitate a populaţiei
extrem de redusă. În total 22% din populaţia Uniunii locuieşte în cele 15 regiuni beneficiare
ale obiectivului. Asistenţa pentru Obiectivul 1 reprezintă aproximativ 69,7% (135,9 miliarde
euro) din totalul cheltuielilor;
Obiectivul 2, se adresa zonelor afectate de conversia economică şi socială (zone
rurale, sectoare industriale şi ale serviciilor aflate în declin, zonele în stagnare dependente de
pescuit), ale căror economii nu erau suficent dezvoltate şi diversificate. În total 18% din
10
Sursa: http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_21.pdf 11
Sursa: http://ec.europa.eu/fisheries/documentation/publications/ifop03_en.pdf 12
Sursa: http://ec.europa.eu/anti_fraud/reports/commission/2008/Report-RO.pdf 13
Sursa: http://europa.eu/legislation_summaries/enlargement/2004_and_2007_enlargement/l60001_en.htm 14
Agnew, J.A. 2000: How Manz Europes? The European Union, Eastward Enlargement and Uneven
Development. Progress in Human Geography, 2000, pag. 10;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
28
populaţia Uniunii beneficiare ale obiectivului. Asistenţa pentru Obiectivul 2 a primit
aproximativ 11,5% (22,5 miliarde euro) din totalul fondurilor;
Obiectivul 3, finanţat prin Fondul Social European, avea ca principal obiectv
adaptarea şi modernizarea politicilor naţionale şi ale Uniunii Europene şi a sistemelor pentru
angajarea forţei de muncă, educaţie şi instruire. Obiectivul avea în vedere capitolul privind
ocuparea forţei de muncă din Tratatul de la Amsterdam, „Strategie privind ocuparea forţei
de muncă”. Zonele eligibile ale acestui obiectiv sunt zonele neacoperite de Obiectivul 1. În
total asistenţa pentru Obiectivul 3 primeşte aproximativ 12,3% (24,05 miliarde euro) din
totalul fondurilor, iar împărţirea pe statele membre se baza, în principal, pe mărimea
populaţiei eligibile, situaţia ocupării forţei de muncă şi severitatea anumitor dificultăţi cum
ar fi excluderea socială, nivelurile de educaţie şi instruire, etc.
Urmărind sinteza realizată în tabelul nr. 2.1, se poate spune că fiecare Fond Structural
a contribuit la realizarea celor trei obiective:
Tabel nr. 2.1.
Tabel privind participarea instrumentelor financiare, aferente perioadei de programare
2000-2006, la îndeplinirea celor trei obiective
Obiectivul 1 Obiectivul 2 Obiectivul 3
Fondul European de Dezvoltare Regională □ □
Fondul Social European □ □ □
Secţiunea de Orientare a Fondului
European de Garantare şi Orientare pentru
Agricultură
□
Instrumentul Financiar de Orientare în
Domeniul Pescuitului
□
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/guidelines/pdf/orientations_mod_en.pdf
În afara acestor trei obiective, Fondurile Structurale contribuie cu 5,35% din bugetul
lor şi la finanţarea Iniţiativelor Comunitare15
. Acestea diferă de măsurile tipice Fondurilor
Structurale, în sensul că se concentrază pe unele obiective prioritare, comune, direct
identificate de Comisia Europeană. Pentru perioada 2000-2006 au existat 4 astfel de
obiective, fiecare fiind finanţat de un singur fond:
15
Sursa: European Commission 2002. Guide to the Chesion Fund 2000-2006. February 2000;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
29
Interreg III, finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (426 milioane
euro), promovează cooperarea peste frontiere (măsura A) şi transnaţională (măsura B) pentru
stimularea dezvoltării economice regionale şi încurajarea planificării regionaşe echilibrate.
O a treia măsură (C) cofinanţează, de asemenea, cooperarea interregională între partenerii
regionali, care nu au o graniţă comună, dar care au caracteristici socio-economice similare şi
sunt interesaţi de schimburile de experienţă. Proiectele trebuiau să corespundă cu obiectivele
Fondurilor Structurale şi să fie corelate cu instrumentele de sprijin extern ale Uniunii, cum
ar fi programele Meda, Tacis şi Phare;
Urban II, finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (108 milioane
euro), îşi concentra eforturile pe strategiile inovative care vizau recostrucţia oraşelor şi
zonelor urbane aflate în declin;
Leader+, finanţat din Secţiunea de Orientare a Fondului European de Garantare şi
Orientare pentru Agricultură (267 milioane euro), obiectivul viza sprijinirea actorilor locali
din zonele rurale în vederea implementării strategiilor integrate de dezvoltare rurală
durabilă;
Equal, finanţat din Fondul Social European (371 milioane euro), viza combaterea
tuturor categoriilor de discriminare şi inegalitate (bazate pe sărăcie, sex, origine etnică,
handicapuri, vârstă, religie, etc.), care reduc accesul la ocuparea locurilor de muncă.
În dorinţa de a asista ţările candidate din Europa Centrală şi de Est în pregătirea lor
pentru aderarea la Uniunea Europeană, Comisia Europeană a creat trei instrumente de pre-
aderare16
pentru perioada de programare 2000-2006, urmând ca după aderarea acestor ţări la
Uniunea Europeană fondurile de preaderare să fie înlocuite cu fondurile structurale. Între
fondurile de preaderare amintim:
Programul Phare, început în 198917
, a fost creat iniţial pentru a asista Ungaria şi
Polonia, însă, ca urmare a invitației făcute de Consiliul de la Copenhaga în 1993 țărilor din
Europa Centrală şi de Est să aplice pentru aderarea la comunitate, sprijinul PHARE a fost
reorientat în acest sens.
Scopul principal al programului l-a constituit dezvoltarea capacităţii instituţionale în
vederea asigurării unei corecte aplicări a legislaţiei europene, promovarea convergenţei şi a
16
Sursa: Commission of the European Comminities. 2003. General Report on Pre-acession Assistance
PHARE- ISPA-SAPARD, in 2001. Brussels, pag. 37; 17
Sursa: Commission of the European Comminities, 2004. General Report on Pre-acession Assistance
(PHARE- ISPA-SAPARD), in 2002. Brussels, pag. 25;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
30
politicii de coeziune economică şi socială şi finanţarea investiţiilor noi realizate în sectoare
prioritare precum infrastructura, sectorul social, dezvoltare economică.
Aceste orientări au fost îmbunătățite în 1999 odată cu crearea SAPARD și ISPA,
care au preluat dezvoltarea rurală și a agriculturii (SAPARD) și proiectele de infrastructură
în domeniile de mediu și transporturi (ISPA) permițând Phare să se concentreze asupra
priorităților cheie care nu erau acoperite de aceste domenii.
Până în 2000 şi țările din Balcanii Vestici (Albania, Republică Macedonă și Bosnia-
Herzegovina) au beneficiat, de asemenea, de asistenţa PHARE. Însă, din 2001 aceste țări au
primit asistenţă financiară prin programul CARDS (Community Assistance for
Reconstruction, Development and Stability in the Balkans)18
.
În final 2003, a reprezentat anul în care erau stabilite ţările nou aderate, definitivându-
se astfel şi alocările până la sfârşitul perioadei de programare 2000 -2006. România a ocupat
locul doi după Polonia în ceea ce priveşte ponderea sumelor alocate în total alocări:
Tabel nr. 2.2.
Alocările Uniunii Europene pentru programul PHARE, la nivelul anului 2003
- milioane euro –
Ţara Program
Naţional
Cooperare
Trans-naţională
Dezafectare
nucleară Total alocări
Bulgaria 99,00 28,00 61,90 188,90
Republica Cehă 95,20 19,00 114,20
Estonia 39,50 3,00 42,50
Ungaria 107,00 19,00 126,00
Letonia 45,60 3,00 48,60
Lituania 67,00 3,00 30,00 100,00
Polonia 402,80 56,00 458,80
România 272,10 11,00 283,10
Slovacia 57,10 12,00 25,00 94,10
Slovenia 37,90 7,00 44,90
Total alocări 1.223,20 161,00 116,90 1.501,10
Sursa: http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/financial-assistance/phare/programmes_en.htm
18
Sursa: http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/financial-assistance/cards/index_en.htm
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
31
Figura nr. 2.1.
Alocările Uniunii Europene pentru programul PHARE, la nivelul anului 2003
- milioane euro –
Sursa: prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de:
http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/financial-assistance/phare/programmes_types_en.htm
Programul Special de Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală
(SAPARD), început în 1999, are ca scop spijinirea eforturilor ţărilor candidate în vederea
aderării la Politica Agricolă Comună a Uniunii. Programul prevede o gamă largă de măsuri
privind ajustarea structurilor agricole, calitatea produselor alimentare şi protecţia
consumatorului, dezvoltarea rurală şi protecţia mediului.
Instrumentul Structural de Pre-Aderare(ISPA)19
, început în 1999, are ca scop
sprijinirea unui număr de zece state candidate, prin finanţarea parţială a proiectelor
referitoare la îmbunătăţirea protecţiei mediului şi infrastructurii de transport. Instrumentul
furnizează asistenţă în domeniul mediului în vederea alinierii la legislaţia europeană, precum
şi în domeniul transporturilor fiind încurajate proiectele de infrastructură care vizează
utilizarea metodelor durabile de mişcare a persoanelor şi bunurilor şi promovarea
interconectării între reţelele naţionale şi cele trans-europene. Pentru acest program Uniunea
Europeană a alocat, anual, pâna în anul 2003 pentru cele 10 ţări din Europa Centrală şi de
19
Sursa: http://europa.eu/legislation_summaries/enlargement/2004_and_2007_enlargement/l60022_en.htm
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
32
Est 1,1 miliarde euro. După 2004, alocările au crescut considerabil, numai pentru România
şi Bulgaria bugetul a fost de 452 milioane euro20
. Pentru perioada de programare 2007 –
2013 programul ISPA, redefinit ca Instrument pentru Asistenţă de Pre-Aderare (IPA),
continuă să acorde asistenţă, în valoare totală de 11,5 miliarde lei21
, ţărilor candidate la
Uniunea Europeană (Croaţia, Islanda, Macedonia, Montenegru şi Turcia), precum şi ţărilor
posibile candidate la Uniunea Europeană (Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Albania, Serbia).
Figura nr. 2.2.
Alocări ale UE pentru ţările candidate şi posibil candidate în perioada 2007 -2013
milioane euro
Sursa: prelucrare proprie pa baza datelor furnizate de:
http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/financial-assistance/planning-ipa_en.htm
România, care a demarat relaţiile de finanţare cu Uniunea Europeană în 1991,
principalul instrument de finanţare fiind programul PHARE, completat după 1999 de ISPA şi
SAPARD, a primit în perioada 1991 - 2006 asistenţă UE în valoare de aproximativ 6.810
milioane euro, astfel:
20
Sursa: http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/financial-assistance/ispa_en.htm
21
Sursa: http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/instrument-pre-accession _en. htm
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
33
Figura nr. 2.3.
Ponderea programelor de finanţare în totalul fondurilor alocate României
de către U.E în perioada 1991 – 2006
Sursa: prelucrare proprie pa baza datelor furnizate de:
http://ec.europa.eu/romania/documents/news/phare-well-_retrospectiva.pdf
- prin programul PHARE – 3.618 milioane euro, bani utilizaţi cu precădere în vederea
adoptării acquis-ului comunitar, atât prin îmbunătăţirea capacităţii administrative, cât şi prin
finanţarea investiţiilor aferente. Începând cu anul 2000 programul a susţinut investiţii pentru
Politica de Coeziune Economică şi Socială;
- prin programul ISPA – 875 milioane euro, pentru proiecte de infrastructură în
domeniul trasportului şi al mediului. Din aceste fonduri România a reuşit să absoarbă în
perioada 2000 – 2006, 50%;
- prin programul SAPARD - 2.317 milioane euro (din care pentru perioada de
programare 2000 – 2006, 1.521 milioane euro)22
, pentru atingerea standardelor europene în
domeniul producţiei agricole, al produselor alimentare, al protecţiei consumatorului, precum
şi în cel al dezvoltării durabile a zonelor rurale.
Din anul 2006, Guvernul a transformat Agenţia SAPARD (deşi Programul SAPARD a
fost finalizat în 2009), în Agenţia de Plăţi pentru dezvoltare Rurală (APDRP) în vederea
gestionării fondurilor europene aferente perioadei de programare 2007 – 2013, dar şi a
gestionării şi monitorizării proiectelor ce au fost finanţate prin Programul SAPARD, până în
decembrie 2013.
22
Suma de 1.521 miliane euro a putut fi plătită de ţara noastră pâna la sfârşitul anului 2009, România
obţinând de la Uniunea Europeană o prelungire a termenelor de plată cu un an.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
34
La 30 decembrie 2009, România avea 4.457 de proiecte finalizate, ceea ce a
reprezentat o absorbţie de aproximativ 90% din fondurile alocate23
.
Figura nr. 2.4
Capacitate de absorbţie a României pe Programul SAPARD,
în perioada de alocare 2000 - 2006
Sursa: prelucare proprie pe baza datelor furnizate de:
http://www.agroinfo.ro/articole-management-si-politica-agrara/final-sapard-in-romania.html
Făcând un bilanţ al perioadei de programare 2000 – 2006, la nivelul Uniunii Europene,
au fost cheltuiţi:
- 213 miliarde euro prin Fondurile Structurale în cadrul UE 15;
- 22 miliarde euro, ajutor de preaderare;
- 22 miliarde euro, pentru noile state membre24
.
Urmare a acestui efort financiar, la sfârşitul acestei perioade se constată o scădere
apreciabilă a diferenţelor între regiuni şi între statele membre, o creştere a schimburilor
comerciale, încurajarea cooperării europene, a parteneriatelor şi a reţelelor.
La ora actuală unul din obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene îl constituie
întărirea coeziunii economico–sociale prin reducerea disparităţilor regionale. Acesta este şi
23
Sursa: http://www.piataagricola.eu/finantare.htm
24
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag26/mag26_ro.pdf
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
35
motivul pentru care statele membre participă la o politică regională europeană finanţată din
fonduri europene, care conferă un sens concret şi imediat solidarităţii comunitare.
Fondurile europene nu reprezintă un scop în sine, ci instrumente de atingere a unor
obiective stabilite la nivelul Uniunii Europene, al statului membru al U.E., în baza unor
documente de implementare.
2.2. Instrumentele structurale ale Uniunii Europene în perioada 2007-2013
Uniunea Europeană este una dintre cele mai prospere regiuni la nivel mondial din
punct de vedere economic. Cu toate acestea, aşa cum arătam, existenţa unor disparităţi
privind prosperitatea şi productivitatea între statele membre determină slăbiciuni structurale
majore. Odată cu integrarea, în mai 2004 şi ianuarie 2007, a celor 12 noi state membre
aceste disparităţi s-au accentuat şi mai mult. Drept urmare, în vederea unei mai bune
funcţionări a Pieţei Unice Europene şi implicit în vederea creşterii copetitivităţii, Uniunea
Europeană promovează alături de politicile de protecţie a mediului şi de politica egalităţii de
şanse o politică de coeziune. În comparaţie cu Europa celor 15, aceste inegalităţi s-au dublat
în Europa celor 27, care acum posedă 268 de regiuni.
Inegalităţile între statele membre sunt complexe şi sunt datorate diferenţelor în ceea
ce priveşte: infrastructura, calitatea mediului înconjurător, şomajul şi abilităţile forţei de
muncă relevante pentru dezvoltare, mărimea şi diversitatea afacerilor, nivelurile de inovaţie
şi utilizarea tehnologiei în afaceri. Reducerea inegalităţilor contribuie la siguranţa că toate
regiunile şi grupurile sociale pot contribui şi beneficia de pe urma creşterii economice a
Uniunii Europene. Orice stat membru sau regiune cu PIB mai mic de 75% din media de la
nivel european primeşte în perioada 2007-2013 cel mai înalt nivel de finanţare prin
obiectivul de convergenţă al Politicii de Coeziune a întregii Uniuni Europene pentru 2007-
2013.
Ca urmare, Politica de Coeziune este una dintre cele mai importante politici ale
Uniunii Europene, responsabilităţile pentru această politică fiind împărţite între instituţiile
europene şi statele member, iar finanţarea se realizează prin intermediul a trei instrumente
structurale, fiecare având o destinaţie specifică25
:
25
Fuck Bernard, Lodovico Pizzati, 2003. European Integration, Regional Policy and Growth. Lessons and
prospects. World Bank Publications, Washington, D.C., pag. 12;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
36
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), a fost creat în 1975 şi a
devenit principalul instrument al politicii regionale a comunităţii. Fondul susţine dezvoltarea
economică durabilă la nivel regional şi local prin mobilizarea capacităţilor locale şi
diversificarea structurilor economice în domenii precum cercetarea şi dezvoltarea
tehnologică, inovarea şi antreprenoriatul, societatea informaţională, IMM-uri, protecţia
mediului, turism, energie, contribuind astfel la eliminarea dezechilibrelor regionale în
Comunitatea Europeană, reducerea diferenţei între nivelurile de dezvoltare a diferitelor
regiuni şi recuperarea decalajului de către regiunile mai puţin favorizate.
Fondul Social European (FSE), a fost înfiinţat în 1958 contribuie la sporirea
adaptabilităţii forţei de muncă şi a întreprinderilor, creşterea accesului pe piaţa forţei de
muncă, prevenirea şomajului, prelungirea vieţii active, combaterea discriminării;
Fondul de Coeziune (FC), a fost înfiinţat în 1992, ca urmare a Tratatului de la
Maastricht, pentru a finanţa proiecte în domeniul protecţiei mediului şi reţelelor de transport
trans-europene, proiecte în domeniul dezvoltării durabile, etc.. Fondul de Coeziune nu co-
finanţează programe, ci furnizează finanţare directă pentru proiecte individuale, care sunt
identificate de la început. Decizia de a finanţa un proiect este luată de către Comisie, în
acord cu Statul Membru beneficiar, în timp ce proiectele sunt administrate de autorităţi
naţionale şi supervizate de un Comitet de Monitorizare.
Fonduri complementare26
:
Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), înfiinţat
în 1958, are ca scop creşterea competitivitaţii în sectorul agricol, dezvoltarea mediului rural;
Fondul European pentru Pescuit (FEP), înfiinţat în 1993, investeşte în
dezvoltarea resurselor acvatice vii, în modernizarea ambarcaţiunilor de pescuit, etc.
Reducerea inegalităţilor dintre regiuni este foarte importantă astfel încât toţi să poată
contribui şi beneficia, mai ales acum când toate statele lumii se confruntă cu o acută criză
economică, de pe urma oportunităţilor oferite de Uniunea Europeană prin intermediul
instrumentelor structurale.
În fapt, instrumentele structurale au fost create în vederea implementării celor trei
obiective majore (Anexa nr. 5), ale politicii de coeziune economică şi socială a Uniunii
Europene pentru perioada 2007 – 201327
:
26
Sursa: http://www.euractiv.ro/Despre-instrumentele-structurale-ale-Uniunii-Europene.html;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
37
Obiectivul Converganţă, finanţat cu 81,7% (282.859 milioane euro) din bugetul
destinat fondurilor structurale şi de coeziune, din care 24,5% sunt destinate Fondului de
Coeziune. Obiectivul vizează îmbunătăţirea condiţiilor de creştere economică şi a factorii
care contribuie la o reală convergenţă pentru statele membre şi regiunile cel mai puţin
dezvoltate. Eligibile acestui obiectiv sunt 84 de regiuni situate în 18 state membre, şi care
însumează 154 de milioane de locuitori al căror PIB pe cap de locuitor este sub 75% din
media comunitară. Într-un sistem de suspendare progresivă a ajutorului („phasing out”),
acest obiectiv include, de asemenea, alte 16 regiuni care numără 16,4 milioane de locuitori şi
care dispun de un PIB care depăşeşte cu puţin pragul, ca urmare a efectului statistic al
extinderii Uniunii Europene28
.
Competitivitatea Regională şi Ocuparea Forţei de Muncă, obiectiv finanţat cu
15,8% (54.962 milioane euro). Obiectivul vizează consolidarea, competitivitatea şi
atractivitatea regiunilor, precum şi capacitatea de ocupare a forţei de muncă, printr-o
abordare duală. Aceasta constă, pe de o parte, în introducerea de programe de dezvoltare
pentru a ajuta regiunile să anticipeze şi să fie favorabile schimbărilor economice stimulând
inovarea, societatea bazată pe cunoaştere, spiritul antreprenorial şi protecţia mediului, iar pe
de altă parte, în creşterea numărului şi calităţii locurilor de muncă prin adaptarea forţei de
muncă şi prin efectuarea de investiţii în materie de resurse umane. Pentru acest obiectiv sunt
eligibile 68 de regiuni (19 state membre), ceea ce reprezintă 314 milioane de locuitori, 13
dintre acestea (19 milioane de locuitori), sunt în etapa de instituire progresivă a ajutorului
(„phasing in”) şi fac obiectul unor alocări financiare speciale datorită fostului lor statut de
regiuni sub incidenţa „Obiectivului 1”29
.
Cooperarea Teritorială Europeană este obiectivul finanţat cu doar 2,4% (8.721
milioane euro). Obiectivul urmăreşte să întărească cooperarea transfrontalieră datorită unor
iniţiative locale şi regionale realizate în comun, să consolideze cooperarea transnaţională
prin acţiuni menite să favorizeze dezvoltarea teritorială integrată şi să stimuleze cooperarea
interregională, precum şi schimbul de experienţă. Peste 181 de milioane de persoane (care
27
Marelii, Enrico 2007, „Specialisation and Convergence of European Regions”, The European Journal of
Comparative Economics, Vol. 4, n. 2, pag. 149; 28
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/object/index_ro.htm
29
Sursa: http://www.finantare.ro/pag1,Politica-regionala-a-Uniunii-Europene,id2.html
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
38
reprezintă 37,5% din populaţia totală a Uniunii Europene)30
trăiesc în zone transfrontaliere.
Toate regiunile şi toţi cetăţenii Uniunii fac parte din una dintre cele 13 zone de cooperare
transnaţională.
Tabel nr. 2.3.
Alocările fondurilor comunitare pe fiecare stat membru în perioada 2007-2013
ŢARA
OBIECTIVUL
TOTAL
mil euro Convergenţă
Competitivitate
regională şi
ocuparea forţei
de muncă
Cooperare
teritorială
europeană
Belgia 639 1.425 194 2.258
Bulgaria 6.674 0 179 6.853
Republica Cehă 25.884 419 389 26.692
Danemarca 0 510 103 613
Germania 16.080 9.409 851 26.340
Estonia 3.404 0 52 3.456
Irlanda 0 750 151 901
Grecia 19.575 635 210 20.420
Spania 26.181 8.477 559 35.217
Franţa 3.190 10.257 872 14.319
Italia 21.641 6.325 846 28.812
Cipru 213 399 28 640
Letonia 4.530 0 90 4.620
Lituania 6.776 0 109 6.885
Luxemburg 0 50 15 65
Ungaria 22.890 2.031 386 25.307
Malta 840 0 15 855
Ţările de Jos 0 1.660 247 1.907
Austria 177 1.027 257 1.461
Polonia 66.553 0 731 67.284
Portugalia 20.474 938 99 21.511
România 19.213 0 455 19.668
Slovenia 4.101 0 104 4.205
Slovacia 10.912 449 227 11.588
Finlanda 0 1.596 120 1.716
Suedia 0 1.626 265 1.891
Regatul Unit 2.912 6.979 722 10.613
Cooperare internaţională/reţele 0 0 445 445
Asistenţă tehnică 0 0 868
Total 282.859 54.962 8.721 347.410
30
Sursa: http://e-afaceri.co.cc/ghid-finantare/capitolul-1-politica-regionala-a-uniunii-europene/2.html
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
39
După aderarea României la Uniunea Europeană, începând din ianuarie 2007, politica
naţională pentru crearea de facilităţi este din ce în ce mai strâns racordată la politicile,
principiile, obiectivele şi reglementările comunitare în domeniu, Planul Naţional de
Dezvoltare (PND), fiind instrumentul fundamental prin care România va încerca să
recupereze rapid disparităţile de dezvoltare socio–economică faţă de Uniunea Europeană. Ca
urmare a încadrării în condiţiile celor trei obiective ale Uniunii Europene, România, poate
primi în perioada de alocare 2007-2013 din Fonduri Structurale şi de Coeziune transferuri
până la maxim 3,8% din valoarea PIB-ului naţional, mai exact 19,668 miliarde euro31
, din
care 12,661 miliarde euro reprezintă Fonduri Structurale în cadrul Obiectivului
"Convergenţă", 6,552 miliarde euro sunt alocate prin Fondul de Coeziune, iar 0,455 miliarde
euro sunt alocate Obiectivului „Cooperare Teritorială Europeană” (inclusiv transferurile la
Instrumentul pentru Asistenţă de Pre-Aderare- ISPA şi Instrumentul European de Vecinatate
şi Parteneriat - ENPI).
Figura nr. 2.5.
Ponderea alocărilor fondurilor comunitare în rândul statelor membre UE 27
în perioada de programare 2007 – 2013
31
Sursa: http://www.fonduri-ue.ro/csnr-172
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
40
Sumele alocate situează ţara noastră pe locul 9 (5,66%) în topul alocării fondurilor
comunitare între cele 27 state membre, pe primul loc situându-se Polonia cu 19,37% (67,284
miliarde euro), iar la polul opus Luxembourg cu 1,019% (0,065 miliarde euro).
La rândul lor, instrumentele structurale ale Uniunii Europene nu acţionează singure,
ele fiind cofinanţate, în cea mai mare parte din resursele publice ale statului membru, dar şi
din contribuţie financiară privată. Spre exemplu, în cadrul obiectivului Convergenţă32
, rata
maximă a contribuţiei comunitare este, la nivelul unui program operaţional, de 85%, atât
pentru Fondurile Structurale (FEDR, FSE), cât şi pentru Fondul de Coeziune.
2.3. Modificări ale fondurilor post-aderare faţă de cele de pre-aderare
În primul rând, în cadrul perioadei de programare 2007–2013, principiile de
intervenţie ale celor trei obiective, sunt aceleaşi ca pentru perioada 2000-2006, şi anume:
complementaritate, coerenţă, coordonare, conformitate şi adiţionalitate. În plus, sunt
introduse principii precum: proporţionalitatea, egalitatea între bărbaţi şi femei şi
nediscriminarea, dezvoltarea durabilă şi concentrarea fondurilor asupra priorităţilor de la
Lisabona.
În 2007-2013, Fondul de Coeziune nu mai funcţionează independent, ci face parte din
obiectivul convergenţă.
Noile obiective (Convergenţă, Competitivitate Regională şi Ocuparea Forţei de Muncă şi
Cooperare Teritorială Europeană), integrează misiunile vechilor obiective (1, 2 şi 3), precum
şi pe cele ale vechilor iniţiative comunitare: Interreg III, Equal şi Urban II.
Interreg III este reluat sub obiectivul Cooperare Teritorială Europeană, iar programele
Urban II şi Equal sunt integrate obiectivelor Convergenţă şi Cooperare Teritorială Europeană.
Programul Leader + şi Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA)
sunt înlocuite cu Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în timp ce
Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) devine Fondul European pentru
Pescuit (FEP). FEDR şi FEP, au, în perioada de programare 2007 - 2013, propriile lor baze
legale şi nu mai fac parte din politica de coeziune (Tabelul nr. 2.6).
În ceea ce privesc alocările:
32
Guvernul României, 2007: Programul de Convergenţă 2007-2013, Bucureşti;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
41
- pentru Obiectivul Convergenţă, dacă în perioada de programare anterioară (Obiectiv
1), erau alocate sume de până la 69,7%33
din totalul alocărilor, în actuala perioadă de
programare plafonul a crescut la 81,7%;
- pentru Obiectivul Competitivitate Regională şi Ocuparea Forţei de Muncă, dacă în
perioada de programare anterioară (Obiectiv 2), erau alocate sume de până la 11,5%34
din
totalul alocărilor, în actuala perioadă de programare plafonul a crescut la 15,8%;
- pentru Obiectivul Cooperare Teritorială Europeană, dacă în perioada de programare
anterioară (Obiectiv 3), erau alocate sume de până la 12,3%35
din totalul alocărilor, în
actuala perioadă de programare plafonul a scăzut la 2,4%;
- pentru activitatea de asistenţă tehnică, dacă în perioada anterioară de programare
puteu fi cheltuite sume de până la 0,25% din alocarea totală a programului, acum plafonul a
fost ridicat la 4% din totalul fiecărui program ce se încadrează în obiectivele Convergenţă şi
Competitivitate Regională şi Ocuparea Forţei de Muncă şi până la 6% din suma totală, pentru
programele legate de Cooperare Teritorială Europeană.
Tabel nr. 2.4.
Modificările survenite între perioadele de programare 2000-2006 şi 2007-2013
OBIECTIVE INSTRUMENTE
FINANCIARE OBIECTIVE
INSTRUMENTE
FINANCIARE
2000-2006 2007-2013
Fondul de Coeziune Fondul de Coeziune
CONVERGENŢA
Fondul de Coeziune
FEDR
FSE
OBIECTIV 1
regiuni întârziate în
privinţa dezvoltării
FEDR
FSE
FEOGA-Garantare
FEOGA-Orientare
OBIECTIV 2
zone în reconversie
economic şi socială
FEDR
FSE
Competitivitate
Regională şi Ocuparea
Forţei de Muncă
FEDR
FSE
OBIECTIV 3 Sisteme
de formare şi promovare
a ocupării forţei de
muncă
FSE Cooperare Teritorială
Europeană FEDR
Sursa: http://www.eufinantare.info/politica-coeziune.html
33
Sursa: http://www.fonduri-ue.ro/upload/GS-IMM5560.pdf
34
Sursa: http://ec.europa.eu/employment_social/esf/index_en.htm
35
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/fonds/index_ro.htm
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
42
Regula de finanţare a cunoscut şi ea modificări. Astfel dacă în perioada de programare
2000 – 2006 regula era N + 2 pentru toate statele U.E., în actuala perioadă de programare
regula este N +2 sau N + 3, ea având o aplicabilitate diferenţiată în funcţie de momentul
aderării36
. Regula presupune ca alocarea financiară pentru anul N trebuie să fie cheltuită şi
certificată de catre statele membre pâna în anul N +2/N+3 inclusiv. Regula se aplică la
nivelul fiecărui program operaţional şi nu la nivelul proiectelor şi necesită o monitorizare
atentă a cheltuielilor din partea autorităţilor de management şi a celei de certificare a plăţilor
pentru a se preveni pierderea banilor.
2.4. Instrumentele structurale utilizate în România în perioada 2007-2013
După 1989, în România au avut loc schimbări economice şi sociale fără precedent, cu
efecte majore asupra ţării şi a populaţiei. Integrarea crescândă în fluxurile economice
mondiale reprezintă un proces dinamic, iar România trebuie să fie pregătită să valorifice
potenţialele avantaje mai ales în contextul economic actual, când toate marile state ale lumii
se confruntă cu creşteri economice negative. România are acum oportunitatea, ca prin
intermediul Fondurilor Structurale să continue reforma economică, în vederea recuperării
decalajelor existente între regiunile sale şi cele ale celorlalte state europene.
Documentele de programare care stau la baza implementării Fondurilor Structurale la
nivel naţional sunt:
Planul Naţional de Dezvoltare 2007 – 2013 (P.N.D.)37
, reprezintă documentul de
planificare strategică şi programare financiară multianuală, care are ca scop orientarea şi
stimularea dezvoltării economice şi sociale a ţării pentru atingerea obiectivului de realizare a
coeziunii economice şi sociale. El are la bază o analiză atentă a situaţiei socio-economice a
ţării şi include domeniile prioritare de investiţii pe termen mediu, precum şi sursele
financiare pentru sprijinirea acestor investiţii.
Strategia PND 2007-2013 este structurată pe şase priorităţi naţionale de dezvoltare:
- creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere;
36
Pentru România, Bulgaria, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă,
slovacia, Slovenia şi Ungaria termenul de angajare a fondurilor alocate, stabilit de Comisia Uniunii Europene,
este la sfârşitul celui de-al treilea an N+3 în perioada 2007- 2010 şi N +2 în perioada 2011-2013. 37
Guvernul României, 2005: Programul Naţional de Dezvoltare 2007-2013, Bucureşti;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
43
- dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport;
- protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
- dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării şi a incluziunii sociale şi întărirea
capacităţii administrative;
- dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol;
- diminuarea disparităţilor de dezvoltare între regiunile ţării.
Limitarea numărului de priorităţi este de natură să asigure concentrarea resurselor
disponibile pe realizarea obiectivelor şi măsurilor cu impact maxim asupra reducerii decalajelor
faţă de UE şi a disparităţilor interne.
PND 2007-2013 a fost aprobat de Guvernul României în şedinţa sa din 22 decembrie
2005, dată la care s-a încheiat procesul de elaborare început în mai 2004.
Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007 - 2013 ( C.S.N.R.) este documentul
strategic prin care se stabilesc priorităţile de intervenţie ale Fondurilor Structurale şi de
Coeziune, având la bază priorităţile strategice stabilite în PND. El face legătura între
priorităţile naţionale de dezvoltare şi priorităţile la nivel european, mai puţin aspecte legate
de dezvoltare rurală şi pescuit, tributare Priorităţii numărul 5 a Planului Naţional de
Dezvoltare, acestea fiind susţinute prin Planul Naţional Strategic de Dezvoltare Rurală
(Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).
În ceea ce priveşte sprijinul financiar, dacă Planul Naţional de Dezvoltare este susţinut
prin întreaga paletă de instrumente financiare, prin programe de investiţii naţionale şi locale,
credite externe, fonduri europene de dezvoltare; Cadrul Strategic Naţional de Referinţă este
susţinut exclusiv din Fondurile Structurale şi de Coeziune.
Între obiectivele strategice ale CSNR se înscrie în primul rând reducerea disparităţilor
sociale şi de dezvoltare economică dintre România şi statele membre ale Uniunii Europene,
iar în al doilea rând, reducerea disparităţilor faţă de UE prin stimularea creşterii PIB-ului
până în anul 2015 cu 10%38
.
În acest sens, au fost identificate patru priorităţi tematice:
- dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene, prioritate pentru care s-au
alocat 60% din totalul fondurilor cominitare;
38
Guvernul României, 2007: Programul de Convergenţă 2007-2013, Bucureşti;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
44
- creşterea competitivităţii economiei româneşti pe termen lung, pentru soluţionarea
acestei prioriţăţi putând fi cheltuiţi 15% din banii alocaţi;
- dezvoltarea şi utilizarea mai eficientă a capitalului uman din România, prioritate
pentru care s-au alocat 20% din totalul alocărilor;
- consolidarea unei capacităţi administrative eficiente, cu 5% din totalul sumelor
allocate.
Implementarea acţiunilor strategice şi implicit accesarea efectivă a Instrumentelor
Structurale se realizează prin Programe Operaţionale (figura nr. 2.10), programe ce au ca
principală atribuţie coordonare implementării de proiecte cu efecte precum:
- creşterea productivităţii, a aptitudilor, capacităţii manageriale şi a producţiei;
- crearea unei baze de afaceri dinamice – o bază mai dezvoltată şi produse/servicii mai
performante;
- aplicaţii inovatoare ale cercetării şi dezvoltării în funcţie de oportunităţile pieţei;
- investiţii în infrastructură, pentru a creşte accesibilitatea;
- administrare publică şi privată eficientă;
- dezvoltare durabilă şi incluziune socială;
- dezvoltarea economiilor regionale.
Programele Operaţionale (P.O.), sunt programe prin intermediul cărora sunt
implementate elementele importante ale P.N.D. şi care asigură realizarea obiectivului
general al Strategiei Naţionale Regionale. Programele Operaţionale prezintă domeniile
majore de intervenţie care sunt cofinanţate de Fondurile Structurale şi de Coeziune.
Cadrul Strategic Naţional de Referinţă şi Programele Operaţionale au fost finalizate
într-o primă versiune şi aprobate de Guvern şi transmise Comisiei Europene, conform
angajamentelor asumate, în data de 20 aprilie 2006, în vederea demarării negocierilor de
natură tehnică.
Potrivit Cadrului Strategic Naţional de Referinţă, pentru perioada 2007-2013,
România a elaborat şapte programe operaţionale sub Obiectivul „Convergenţă” şi
colaborează cu ţările vecine şi state membre UE la elaborarea altor 11 programe
operaţionale sub Obiectivul „Cooperare Teritorială Europeană”.
Din punct de vedere structural C.S.N.R. este direct subordonat P.N.D., având
subordonate la rândul său instrumente prin care se realizează prevederile sale.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
45
Figura nr. 2.6.
Instrumente de finanţare în perioada de programare 2007 – 2013
PLANUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE
POLITICA DE
COEZIUNE
POLITICA COMUNĂ
DE PESCUIT POLITICA AGRICOLĂ
COMUNĂ
PLAN NAŢIONAL
STRATEGIC DE
PESCUIT
PLAN NAŢIONAL
STRATEGIC
DEZVOLTARE RURALĂ
PROGRAM
OPERAŢIONAL
PESCUIT
PROGRAM NAŢIONAL
DEZVOLTARE
RURALĂ
PO Mediu
PO Dezvoltare Regională
CADRUL STRATEGIC
NAŢIONAL DE
REFERINŢĂ
PLANUL NAŢIONAL
DE DEZVOLTARE
OBIECTIVUL
CONVERGENŢĂ
PO Transport
PO Creşterea
Competitivităţii
Economice
PO Asistenţă Tehnică
PO Dezvoltarea
Resurselor Umane
PO Dezvoltarea
Capacităţii
Administrative
OBIECTIVUL
COOPERARE TERITORIALĂ
EUROPEANĂ
PO Bazinul Mării
Negre
PO Spaţiul Sud-Est
European
PO Cooperare Transfrontalieră:
România – Ungaria
România – Bulgaria
România - Serbia
România– Ucraina-Moldova
Ungaria –Slovacia- România
PO Cooperare Inter-Regională:
INTERREG IV C
URBACT II
EPSON 2013 INTERRACT II
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
46
Fiecare program operaţional integra teme orizontale cheie care reflectau şi alte politici
ale Uniunii Europene, în special cea cu privire la protecţia mediului şi promovarea egalităţii
de şanse.
Figura nr. 2.7.
Contribuţia Uniunii Europene în total fonduri alocate pe fiecare
program operaţional în perioada 2007 -2013
Sursa: prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Cadrul Naţional Strategic de Referinţă 2007 - 2013
Figura nr. 2.8.
Ponderea alocărilor U.E. pe fiecare program operaţional
în total alocări în perioada 2007 – 2013
Sursa: prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Cadrul Naţional Strategic de Referinţă 2007 – 2013
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
47
În topul alocărilor s-a situat Programul Operaţional Sectorial Transport, deoarece
Uniunea Europeană viza înlesnirea circulaţiei internaţionale şi de tranzit prin asigurarea
unei conexiuni pentru portul Constanţa, precum şi creşterea tranzitului dinspre vestul şi
nordul Europei către estul şi sudul acesteia, iar la polul opus se situează Programul
Operaţional Asistenţă Tehnică, el beneficiind de sumele cele mai mici alocate întrucât are ca
obiectiv numai sprijinirea celorlalte programe operaţionale în procesul de implementare a
proiectelor lor.
Tabel nr. 2.5.
Autorităţile de Management responsabile cu implementarea
Programelor Operaţionale în perioada de programare 2007 – 2013
Sursa: prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Cadrul Naţional Strategic de Referinţă 2007 - 2013
Per ansamblu, se observă că pentru perioada de programare 2007 – 2013 aportul
Uniunii Europene în totalul fondurilor cu finanţare nerambursabilă este de aproximativ 83%,
PROGRAM
OPERAŢIONAL
(PO)
AUTORITATE DE
MANAGEMENT
FOND ALOCĂRI
-euro-
COORDONATOR - Ministerul Afacerilor Europene
Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS)
Dezvoltarea
Regională
Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului
FEDR
3.726.021.762
Infrastructură de
Mediu
Ministerul Mediului
şi Pădurii
FEDR 1.236.652.195
FC 3.275.817.943
Infrastructură de
Transport
Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii
FEDR 1.289.332.210
FC 3.276.605.085
Creşterea
Competitivităţii
Economice
Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de
Afaceri
FEDR 2.554.222.109
Dezvoltarea
Resurselor Umane
Ministerul Muncii, Familiei
şi Protecţiei Sociale FSE
3.476.144.996
Dezvoltarea
Capacităţii
Administrative
Ministerul Administraţiei şi
Internelor FSE 208.002.622
Asistenţă Tehnică Ministerul Afacerilor
Europene FEDR 170.237.790
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
48
cu mici diferenţe de la un program operaţional la altul, iar în cadrul programelor de la o axă
de finanţare la alta.
2.5. Instrumentele structurale ale Uniunii Europene în perioada 2014-2020
Pentru a maximiza impactul politicii în ceea ce priveşte realizarea priorităţilor
europene, Comisia propune, pentru perioada 2014-2020, consolidarea procesului de
programare strategică. Aceasta implică introducerea unui cadru strategic comun, a unor
contracte de parteneriat şi a unei liste de obiective tematice conforme cu Strategia Europa
2020 şi cu orientările integrate ale acesteia.
Comisia a propus mai multe schimbări importante ale modului în care politica de
coeziune este concepută şi pusă în aplicare, şi anume:
• concentrarea asupra priorităţilor Strategiei Europa 2020 de creştere inteligentă,
durabilă şi favorabilă incluziunii;
• recompensarea performanţelor;
• sprijinirea programării integrate;
• accentul pus pe rezultate – monitorizarea progreselor înregistrate în ceea ce priveşte
atingerea obiectivelor convenite;
• consolidarea coeziunii teritoriale; şi
• simplificarea aplicării.
Rolul instrumentelor financiare inovatoare va creşte, prin extinderea sferei de aplicare
a acestora, printr-o mai mare flexibilizare şi eficientizare a cadrelor de implementare a
acestora şi prin încurajarea utilizării acestora ca alternativă mai eficientă sau în completarea
granturilor tradiţionale. Cadru legal şi operaţional va fi mai solid, cu dispoziţii clare şi
simplificate privind principalele aspecte legate de punerea în aplicare, cum ar fi gestiunea
financiară a contribuţiilor UE sau combinarea instrumentelor financiare cu granturi.
Supuse criteriului fezabilităţii, instrumentele financiare pot fi aplicate întregului
spectru de obiective politice reflectate în cadrul programelor, în scopul investirii în proiecte
care fac dovada unei capacităţi de rambursare adecvate în situaţii de imperfecţiuni ale pieţei.
Acestea pot fi utilizate de către statele membre şi autorităţile de management fie ca
instrumente specifice, fie în baza unor modele predefinite pentru instrumentele naţionale sau
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
49
regionale care permit derularea eficientă a operaţiunilor în conformitate cu termenii şi
condiţiile standard propuse de Comisie. Autorităţile de management pot contribui la rândul
lor la instrumentele financiare stabilite la nivelul UE, cu resurse care vor fi rezervate pentru
investiţii, în conformitate cu programele în cauză.
Contractele de parteneriat, convenite la început între Comisie şi statele membre, vor
stabili contribuţia generală la nivel naţional, corelată cu obiectivele tematice şi cu
angajamentele legate de acţiuni concrete în vederea realizării obiectivelor Europa 2020.
Obiective clare şi măsurabile vor fi definite într-un cadru de performanţă.
Bugetul total propus pentru perioada 2014–2020 va fi de 376 miliarde EUR, şi va fi
alocat prin intermediul a cinci instrumente structurale, inclusiv fondurile pentru noua
facilitate „Conectarea Europei”, concepută în vederea creşterii numărului proiectelor
transfrontaliere în domeniile energiei, transporturilor şi tehnologiei informaţiei, astfel:
a) Fondul european de dezvoltare regional (FEDR) urmăreşte consolidarea
coeziunii economice, sociale şi teritoriale în cadrul Uniunii Europene prin corectarea
dezechilibrelor existente între regiunile acesteia.
FEDR sprijină dezvoltarea regională şi locală pentru a contribui la toate obiectivele
tematice, prin stabilirea unor priorităţi detaliate în vederea unui mai mare accent pus pe:
• cercetare şi dezvoltare, precum şi inovare;
• îmbunătăţirea accesului la informaţii şi a calităţii acestora, precum şi la tehnologiile
comunicaţiilor;
• schimbările climatice şi trecerea la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon;
• sprijinul comercial acordat IMM-urilor;
• serviciile de interes economic general;
• infrastructurile de telecomunicaţii, energie şi transport;
• consolidarea capacităţii instituţionale şi o administraţie publică eficientă;
• infrastructurile de sănătate, educaţie şi sociale;
• dezvoltarea urbană durabilă.
Fiecare regiune europeană poate beneficia de sprijin din partea FEDR şi FSE. Totuşi,
va exista o distincţie între regiunile mai puţin dezvoltate, regiunile de tranziţie şi regiunile
mai dezvoltate pentru a asigura concentrarea fondurilor potrivit nivelului produsului intern
brut (PIB).
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
50
Sprijinirea regiunilor mai puţin dezvoltate va rămâne o prioritate importantă a politicii
de coeziune. Procesul de recuperare a decalajului în cazul regiunilor mai puţin dezvoltate din
punct de vedere economic şi social va necesita eforturi susţinute pe termen lung. Această
categorie se referă la acele regiuni al căror PIB pe cap de locuitor este mai mic de 75% din
PIB-ul mediu al UE-27 (Anexa nr. 6).
Regiunile de tranziţie, reprezintă o nouă categorie de regiune introdusă pentru a
înlocui sistemul actual de eliminare progresivă şi de introducere progresivă a asistenţei.
Toate regiunile cu un PIB pe cap de locuitor între 75% şi 90% din media UE-27, for fi
considerate regiuni de tranziţie (Anexa nr. 6).
Regiunile mai dezvoltate. În timp ce intervenţiile în regiunile mai puţin dezvoltate vor
rămâne prioritatea politicii de coeziune, există provocări importante care privesc toate statele
membre, cum ar fi concurenţa globală în economia bazată pe cunoaştere şi trecerea la
economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Această categorie se referă la acele regiuni
al căror PIB pe cap de locuitor este mai mic de 90% din PIB-ul mediu al UE-27(Anexa nr.
6).
În plus, este creată o plasă de siguranţă pentru toate regiunile care au fost eligibile în
cadrul obiectivului de convergenţă din perioada 2007–2013, însă al căror PIB pe cap de
locuitor este mai mare de 75 % din PIB-ul mediu al UE-27. În ceea ce priveşte categoriile de
regiuni de tranziţie sau mai dezvoltate, acestea primesc o alocare din fondurile structurale
egală cu cel puţin două treimi din alocarea lor pentru 2007–2013.
Vor fi stabilite cote minime pentru FSE pentru fiecare categorie de regiuni (25%
pentru regiunile mai puţin dezvoltate; 40% pentru regiunile de tranziţie şi 52% pentru
regiunile mai dezvoltate), ducând la o cotă minima globală pentru FSE de 25 % din bugetul
alocat politicii de coeziune, adică 84 de miliarde EUR.
Fondul de coeziune va continua să sprijine statele membre al căror venit naţional brut
(VNB) pe cap de locuitor este mai mic de 90% din media UE-27 pentru realizarea de
investiţii în reţelele transeuropene de transport (TEN-T) şi în domeniul mediului. O parte din
bugetul Fondului de coeziune (10 miliarde EUR) va fi rezervată pentru finanţarea reţelelor
de transport de bază în cadrul facilităţii „Conectarea Europei”.
Experienţa cadrului financiar actual arată că multe state membre au dificultăţi în a
absorbi volume mari de fonduri UE într-o perioadă limitată de timp. Mai mult, situaţia
fiscală din unele state membre a îngreunat şi mai mult eliberarea fondurilor pentru a asigura
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
51
cofinanţarea naţională. În vederea facilitării absorbţiei fondurilor, Comisia propune o serie
de măsuri:
• stabilirea la 2,5 % din PIB a plafonului ratelor pentru alocările în domeniul
coeziunii;
• reducerea ratelor de cofinanţare la nivelul fiecărei axe prioritare din cadrul
programelor operaţionale la 75–85 % în regiunile mai puţin dezvoltate şi în regiunile
ultraperiferice; 75 % pentru programele europene de cooperare teritorială; 60 % în regiunile
de tranziţie şi 50 % în regiunile mai dezvoltate;
• includerea în contractele de parteneriat a anumitor condiţii cu privire la îmbunătăţirea
capacităţii administrative.
b) Fondul social european (FSE), reprezintă principalul instrument al Uniunii
Europene destinat investirii în oameni. Acesta conferă cetăţenilor europeni oportunităţi mai
mari de angajare, promovează o educaţie mai bună şi îmbunătăţeşte situaţia persoanelor
celor mai vulnerabile care se confruntă cu riscul de sărăcie.
Regulamentul propune ca FSE să vizeze patru obiective tematice în întreaga Uniune:
- promovarea ocupării forţei de muncă şi sprijinirea mobilităţii lucrătorilor;
- promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei;
- efectuarea de investiţii în domeniul educaţiei, al formării competenţelor şi al
învăţării pe tot parcursul vieţii;
- consolidarea capacităţii instituţionale şi a eficienţei administraţiei publice.
Totuşi, FSE ar trebui să contribuie, de asemenea, la realizarea altor obiective tematice,
cum ar fi susţinerea trecerii la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon,
neinfluenţabilă de schimbările climatice şi eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor, intensificarea utilizării tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor, consolidarea
cercetării, a dezvoltării tehnologice şi a inovării, precum şi creşterea competitivităţii
întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri).
În conformitate cu angajamentul UE faţă de creşterea favorabilă incluziunii, cel puţin
20 % din sumele allocate FSE ar trebui să fie utilizate pentru promovarea incluziunii sociale
şi combaterea sărăciei. În plus, în cadrul programelor, finanţarea ar trebui să se concentreze
asupra unui număr limitat de priorităţi de investiţii care stabilesc detaliile fiecărui obiectiv
tematic.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
52
Un accent deosebit este pus pe consolidării parteneriatelor şi a încurajării participării
active a artenerilor sociali şi a organizaţiilor neguvernamentale (ONG-uri) la investiţiile
FSE. Aceasta impune alocarea unui cuantum adecvat din resursele FSE pentru acţiunile de
consolidare a capacităţilor destinate partenerilor sociali şi ONG-urilor din regiunile mai
puţin dezvoltate.
c) Fondul de coeziune, sprijină statele membre al căror venit naţional brut (VNB) pe
cap de locuitor este mai mic de 90 % din media UE-27 pentru realizarea de investiţii în
reţelele de transport TEN-T şi în domeniul mediului.
În domeniul mediului, Fondul de coeziune va sprijini investiţiile în adaptarea la
schimbările climatice şi prevenirea riscurilor, investiţiile în sectoarele apei şi deşeurilor,
precum şi în mediul urban. În conformitate cu propunerile Comisiei privind cadrul financiar
multianual, investiţiile în energie sunt, de asemenea, eligibile pentru a beneficia de
contribuţie, cu condiţia ca acestea să aibă efecte pozitive asupra mediului. Prin urmare,
investiţiile în eficienţa energetică şi energia regenerabilă sunt, de asemenea, sprijinite. În
domeniul transporturilor, Fondul de coeziune va contribui la investiţiile în reţeaua
transeuropeană de transport, precum şi la cele în sisteme de transport cu emisii reduse de
dioxid de carbon şi în transportul urban.
În ansamblu, politica de coeziune reformată va pune la dispoziție până la 351,8
miliarde EUR pentru a se investi în regiunile, orașele și economia reală a Europei. Acesta va
fi principalul instrument de investiții al UE pentru a atinge obiectivele strategiei Europa
2020: crearea de locuri de muncă și generarea de creștere economică, abordarea problemei
schimbărilor climatice și a dependenței energetice, reducerea sărăciei și a excluziunii
sociale. La aceasta va contribui și definirea mai bună a priorităților-cheie ale Fondului
european de dezvoltare regională, cum ar fi sprijinul pentru întreprinderile mici și mijlocii,
obiectivul fiind de a dubla sprijinul, de la 70 la 140 de miliarde EUR pe durata celor 7 ani.
În toate fondurile structurale și de investiții europene care stimulează proiectele bune va
exista un grad mai mare de orientare spre rezultate, precum și o nouă rezervă de
performanță. În fine, în cadrul politicii de coeziune, al dezvoltării rurale și al fondului pentru
pescuit, eficiența va fi corelată, de asemenea, cu guvernanța economică pentru a încuraja
respectarea de către statele membre a recomandărilor UE din cadrul semestrului european.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
53
Tabel nr. 2.6.
Modificările survenite între perioadele de programare 2007-2013 şi 2014-2020
Arhitectura Politicii de coeziune
2007 - 2013 2014 - 2020
Obiective Fonduri Tinte Categorii de regiuni Fonduri
Convergenta
FEDR
FSE
FC
Investitii pentru
dezvoltare si locuri
de munca
- Regiuni mai putin
dezvoltate;
- Regiuni in tranzitie.
FEDR
FSE
FC
Competivitate si ocuparea
fortei de munca
FEDR
FSE
- Regiuni mai
dezvoltate.
FEDR
FSE
Cooperare teritoriala
europeana FEDR
Cooperare teritoriala
europeana FEDR
d) Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, este un instrument de
finanţare creat de Uniunea Europeană pentru implementarea Politicii Agricole Comune.
În România, Politica Agricolă Comună care are ca principale obiective: creşterea
competitivităţii agriculturii; gestionarea durabilă a resurselor naturale și schimbările
climatice; dezvoltarea rurală echilibrată, reducând decalajele economice şi sociale dintre
diverse zone ale ţării; este iplementată prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare
Rurală (PNDR).
Pentru perioada de programare 2014-2020,PNDR se va concentra pe un număr
restrâns de măsuri care vor aborda nevoile identificate pe baza analizei sectoriale, socio-
economice și de mediu, dar și a analizei SWOT pentru spațiul rural românesc și vor reflecta
direcțiile de acțiune în dezvoltarea agriculturii din România.
Concentrarea intervențiilor va urmări maximizarea impactului și simplificarea
procesului de accesare și adresarea problematicilor structurale ale exploatațiilor agricole.
În sectorul agricol valoarea medie a productivității muncii în agricultură este de numai
4,328 euro/persoană faţă de media europeană de 14,967 euro/persoană în anul 2012, în timp
ce în sectorul forestier decalajul faţă de media europeană este mai mic, înregistrând în 2012
următoarele valori: 8,608 euro/persoană pentru România şi 10,086 euro/persoană media
europeană. Drept urmare, în vederea creșterii competitivității au fost propuse următoarele
măsuri:
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
54
- investiții în active fizice – atât investiții noi, cât și modernizări în fermă, precum și
sisteme de irigații secundare la nivel de fermă;
- infrastructură de adaptare a agriculturii și silviculturii – drumuri de acces la
exploatații, instalații/infrastructuri de obținere a energiei din resurse regenerabile, instalațiile
de colectare, reciclare și tratament al apei.
- sprijin pentru înființarea exploatațiilor de către tinerii fermieri;
- încurajarea transferului de cunoștințe şi a inovării în agricultură, silvicultură şi în
zonele rurale prin sprijin pentru acțiuni de instruire și de informare (plecând de la o realitate
curentă care confirmă un procent de 2,5% din populaţia rurală instruită în domeniu agricol –
liceu sau învăţământ superior – faţă de media europeană de 29%);
- consolidarea legăturilor dintre agricultură, producție alimentară și silvicultură pe de o
parte și cercetare și inovare pe de altă parte (cooperare și grupuri operaționale PEI);
- gestionarea riscurilor în agricultură (fondul mutual).
- măsuri de agromediu și climă ce vizează susţinerea practicilor agricole favorabile
conservării mediului;
- măsura de agricultura ecologică ce are în vedere susţinerea pierderilor de venit
datorate utilizării metodelor şi tehnicilor specifice de cultivare în sistem ecologic;
- susținerea zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri
specifice;
- împădurirea și crearea de suprafețe împădurite;
- servicii de bază și reînnoirea satelor ce vizează construcția și reabilitarea drumurilor
comunale, a rețelei de alimentare cu apă potabilă și a rețelei de canalizare;
- sprijin pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor nonagricole în spaţiul rural;
- sprijin pentru investiţii în active fizice privind prelucrarea și comercializarea
produselor agricole;
Gestionarea durabilă a resurselor naturale şi combaterea schimbărilor climatice,
reprezintă un alt obiectiv important, în cadrul căruia acțiunile de intervenție vor fi
direcționate atât către refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de
agricultură și silvicultură, cât și către promovarea utilizării eficiente a resurselor şi
sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii reduse de carbon.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
55
Programul de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru România dispune de o alocare
financiară UE din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de 8,0156 miliarde de
euro.
e) Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), este noul fond
propus pentru finanțarea politicilor UE în domeniul pescuitului și al afacerilor maritime, în
perioada 2014-2020.
Noul fond:
- va sprijini pescarii în tranziția către un pescuit durabil
- va ajuta comunitățile din zonele de coastă să își diversifice economiile
- va finanța proiecte care creează noi locuri de muncă și îmbunătățesc calitatea vieții
în regiunile de coastă ale Europei
- va facilita accesul la finanțare.
Noul fond va participa, alături de resurse din bugetul național, la cofinanțarea
anumitor proiecte:
- fiecare țară va primi o parte din bugetul FEPAM, în funcție de dimensiunea
industriei pescuitului din țara respectivă.
- ulterior, autoritățile naționale vor întocmi un program operațional în care vor
preciza cum intenționează să cheltuie banii alocați.
- după ce Comisia aprobă programul, autoritățile naționale decid ce proiecte vor fi
finanțate.
- autoritățile naționale și Comisia vor răspunde împreună de implementarea
programului.
2.6. Obiectivele Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020
Europa 2020 reprezintă strategia UE de creştere economică pentru următorii zece ani.
Într-o lume aflată în permanentă schimbare, UE doreşte să devină o economie inteligentă,
durabilă şi favorabilă incluziunii. Aceste trei priorităţi se sprijină reciproc şi sunt în măsură
să ajute UE şi statele membre să obţină un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă, de
productivitate şi de coeziune socială. În practică, Uniunea a stabilit 11 obiective majore care
urmează să fie îndeplinite până în 2020:
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
56
a) Consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și a inovării
Obiectivul principal al Strategiei 2020 îl constituie „Îmbunătățirea condițiilor pentru
cercetare și dezvoltare, în special pentru ca nivelurile combinate ale investițiilor publice și
private din acest sector să ajungă la 3% din PIB.
Investițiile în cercetare și inovare sunt relevante pentru toate tipurile de regiuni din
UE. Totuși, principalul obiectiv al investițiilor va reflecta nivelul de dezvoltare: regiunile
cele mai dezvoltate pe plan tehnologic se vor concentra pe menținerea acestui avans, în timp
ce regiunile periferice vor încerca să recupereze decalajul și să se angajeze pe calea
excelenței.
Pentru a participa la Spațiul european de cercetare și pentru a dezvolta un mediu
propice inovării, atât pentru întreprinderi cât și pentru societatea civilă, regiunile mai puțin
dezvoltate și regiunile de tranziție ar trebui să se concentreze în mod special pe consolidarea
capacității lor de cercetare și de inovare și să favorizeze accesibilitatea cunoștințelor și
asimilarea cercetării și a inovării, punând accentul pe transferul de tehnologii sau pe co-
invenția de aplicații de tehnologie generică într-unul sau în mai multe domenii importante
ale economiei naționale/regionale, precum și să comercializeze rezultatele cercetării. În
cazul regiunilor mai dezvoltate, investițiile ar trebui să fie consacrate în principal promovării
unor noi întreprinderi tehnologice aflate în creștere rapidă și accelerării exploatării
economice și comerciale a rezultatelor cercetării și inovării.
Statele membre sunt încurajate să exploateze pe deplin sinergiile dintre investițiile în
cercetare și inovare și utilizarea FSE pentru a finanța modernizarea învățământului superior,
inclusiv dezvoltarea studiilor postuniversitare, îmbunătățirea aptitudinilor și a competențelor
studenților în materie de cercetare, formarea cercetătorilor, precum și activitățile de creare
de rețele și de parteneriate între centrele tehnologice și de cercetare, instituțiile de
învățământ superior și întreprinderi. FSE și FEDER pot cofinanța parteneriate între instituții
de învățământ, întreprinderi și institute de cercetare.
În ceea ce privește FEADR, în plus față de principiile generale descrise mai sus,
sprijinul ar trebui să se concentreze asupra promovării activităților de cercetare destinate să
răspundă nevoilor specifice ale agricultorilor și silvicultorilor, în special ale celor care
operează pe o scară mică, precum și asupra exploatării rezultatelor cercetării și a aplicării
inovațiilor în aceste sectoare. Noul parteneriat european pentru inovare (PEI) pentru
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
57
productivitatea și dezvoltarea durabilă a agriculturii va constitui un punct de plecare
important pentru a asigura legături mai bune între cercetare și practicile agricole, în special
prin intermediul rețelei PEI.
Măsurile propuse în cadrul provocării societale reprezentate de obiectivul specific intitulat
„Securitate alimentară, agricultură durabilă, cercetare marină și maritimă și bioeconomie” al
inițiativei Orizont 2020 ar trebui să întărească sinergiile cu politica de dezvoltare rurală și cu
Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime.
b) Îmbunătățirea accesului la tehnologiile informației și comunicațiilor, a
utilizării și a calității acestora
Agenda digitală pentru Europa vizează să asigure o creștere economică inteligentă,
durabilă și favorabilă incluziunii prin realizarea pieței unice în domeniul digital și prin
exploatarea potențialului în materie de inovare datorită internetului rapid și ultrarapid și
serviciilor și aplicațiilor interoperabile. Tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) sunt
un motor puternic de creștere economică, de inovare și de productivitate într-un mare număr
de domenii.
Tehnologiile generice esențiale bazate pe TIC sunt motoare de inovare puternice într-
un mare număr de sectoare economice și sociale. Investițiile în dezvoltarea de produse,
servicii și aplicații bazate pe TIC și în acțiunile legate de cerere ar trebui să se concentreze
asupra utilizării acestor tehnologii pentru a aborda provocările societale majore și
oportunitățile din domeniul social, precum sănătatea și schimbările demografice, eficiența
energetică, e-Guvernarea, precum și consolidarea capacității regionale de a planifica aceste
acțiuni în toate regiunile. Intervenția în acest domeniu ar trebui să urmărească întărirea
autonomiei cetățenilor, consolidarea competitivității întreprinderilor și a eficienței
administrațiilor publice, inclusiv o mai bună utilizare și partajare a datelor, sporirea
atractivității regiunilor față de alte regiuni ale lumii și evitarea delocalizării activității
economice și a depopulării zonelor mai puțin dezvoltate.
Ca regulă generală, sprijinul acordat prin intermediul instrumentelor de finanțare, ar
trebui să se axeze pe domenii insuficient deservite de investițiile private sau pe care piața nu
reușește să le acopere. În măsura posibilului, sprijinul ar trebui acordat prin intermediul
instrumentelor financiare. Ar trebui să se examineze în mod activ posibilitățile de a atrage
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
58
capital privat pentru investiții și dezvoltarea unor servicii inovatoare, prin îmbunătățirea
calității creditului cu ajutorul FEDER și în sinergie cu mecanismul Conectarea Europei.
Adoptarea unor modele de investiții pe termen lung ar trebui să fie în conformitate cu
orientările UE pe tema investițiilor în banda largă și respectarea normelor privind ajutoarele
de stat regionale ar trebui să consolideze inovarea și competitivitatea regională, să asigure un
nivel de concurență ridicat și să creeze condiții de concurență echitabile pentru toți actorii de
pe piață. Infrastructura astfel creată ar trebui să permită defalcarea serviciilor la nivelul
utilizatorilor finali, diferențierea serviciilor și independența cap-la-cap a operatorilor și a
furnizorilor de servicii.
c) Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor, a sectorului agricol
Întreprinderile mici și mijlocii constituie coloana vertebrală a economiei europene și
sunt principalele motoare ale creșterii, ale creării de locuri de muncă și ale coeziunii, oferind
două din trei locuri de muncă din sectorul privat și reprezentând 58% din valoarea adăugată
totală creată de întreprinderi în UE. Prin urmare, investiția în IMM-uri poate contribui în
mod semnificativ la creștere, la ocuparea forței de muncă și la coeziunea socială. IMM-urile
au de jucat un rol important în gestionarea schimbărilor structurale și a tranziției la o
economie globală bazată pe cunoaștere și în crearea de noi oportunități de ocupare a forței
de muncă. Pe cont propriu, IMM-urile nu sunt în măsură să creeze lanțuri de valori pe scară
largă și, prin urmare, trebuie să stabilească legături în interiorul și în afara regiunii lor de
origine.
În cazul FEDER, sunt vizate activităţi precum:
– investiția în spiritul antreprenorial, inclusiv punerea la dispoziție a capitalului de
pornire, a garanțiilor, a împrumuturilor, a capitalului de tip mezanin și a capitalului inițial
prin instrumente financiare, precum și acordarea de sprijin pentru dezvoltarea planurilor de
afaceri;
– investiția în exploatarea comercială a noilor idei și a rezultatelor cercetărilor și în
crearea unor întreprinderi orientate într-o mai mare măsură către cunoaștere, prin intervenții
adaptate nevoilor IMM-urilor în diferitele lor stadii de dezvoltare și de-a lungul întregului
lanț de valori din domeniul inovării;
– servicii de consiliere în domeniul afacerilor, în special pentru înființarea și transferul
de întreprinderi, accesul la noi piețe, strategia și monitorizarea în domeniul afacerilor,
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
59
transferul de tehnologie și previziunea tehnologică, precum și inovația orientată spre
utilizator și design sporind capacitatea de gestionare a inovării și încurajând dezvoltarea și
utilizarea unor astfel de servicii prin intermediul programelor de „bonuri pentru inovare”;
– sprijinirea dezvoltării instrumentelor online pentru a pune la dispoziție informații
precise și pentru a facilita procedurile de reglementare pentru IMM-uri;
– dezvoltarea de noi modele de afaceri, inclusiv noi lanțuri de valori și organizarea
activităților de marketing, în special pentru a favoriza internaționalizarea;
– dezvoltarea IMM-urilor în domeniile emergente legate de provocările europene și
regionale, cum ar fi industriile culturale și creative, noile forme de turism și serviciile
inovatoare care reflectă noile cerințe la nivelul societății sau produsele și serviciile legate de
îmbătrânirea demografică, de îngrijire și sănătate, de ecoinovație, de economia cu emisii
scăzute de carbon și de eficiența resurselor, inclusiv coordonarea cu domeniul achizițiilor
publice, în vederea accelerării pătrunderii pe piață a soluțiilor inovatoare pentru a face față
acestor provocări.
În cazul FEADR şi al FEPAM, intervențiile destinate să sporească competitivitatea
sectorului agricol vor contribui la asigurarea unei producții alimentare viabile în UE, vor
favoriza crearea și menținerea de locuri de muncă și vor stimula creșterea în zonele rurale.
Printre provocările speciale care urmează a fi abordate se numără dimensiunea exploatațiilor
agricole în anumite regiuni, care constituie un obstacol în calea competitivității, structura pe
categorii de vârstă a sectorului (doar aproximativ 6% din agricultori având vârste sub 35 de
ani) și necesitatea de a stimula productivitatea și eficiența pentru a face față concurenței din
partea țărilor terțe, creșterii costurilor de producție, volatilității pieței și provocărilor legate
de protecția mediului.
Sunt vizate activităţi precum:
- restructurarea exploatațiilor agricole care se confruntă cu probleme structurale
majore, în special prin investițiile în exploatație cu scopul de a îmbunătăți performanța unei
exploatații agricole sau de a sprijini viabilitatea și durabilitatea sa economică, prin investiții
legate de prelucrarea, comercializarea și dezvoltarea produselor agricole sau prin investiții în
infrastructurile necesare pentru dezvoltarea și adaptarea agriculturii;
- reînnoirea generațiilor în sectorul agricol, în special prin ajutoare pentru începerea
activității acordate tinerilor agricultori;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
60
- integrarea producătorilor primari în lanțul alimentar prin sprijinirea programelor de
calitate, prin promovarea pe piețele locale, prin cooperarea orizontală și verticală, prin
crearea de noi posibilități de comercializare și de constituire de rețele, prin dezvoltarea
circuitelor scurte de aprovizionare și prin înființarea de grupuri de producători;
- gestionarea riscurilor la nivelul exploatațiilor, printr-o serie de instrumente
destinate să-I ajute pe agricultori să gestioneze în mod eficace creșterea riscurilor economice
și a celor legate de mediu, inclusiv a bolilor animalelor și ale plantelor, și sprijinirea
investițiilor în favoarea acțiunilor preventive și de restaurare;
- dezvoltarea întreprinderilor, a competențelor în materie de gestionare a
întreprinderilor și a spiritului antreprenorial în sectoarele pescuitului și acvaculturii, în
vederea sporirii competitivității, a viabilității și a sustenabilității întreprinderilor din aceste
sectoare;
- introducerea sau dezvoltarea de produse, de procese, de tehnologii și de sisteme de
management și de organizare noi sau ameliorate la toate nivelurile lanțului de aprovizionare
în sectoarele pescuitului și acvaculturii, pentru a spori valoarea adăugată a produselor
pescărești și de acvacultură și pentru a reduce costurile de producție;
- îmbunătățirea organizării pieței în sectoarele pescuitului și acvaculturii.
Acțiunile din cadrul acestui obiectiv tematic ar trebui să completeze acțiunile finanțate
în cadrul programului UE pentru competitivitatea întreprinderilor și a IMM-urilor, care va
pune accentul pe instrumentele financiare și pe sprijinul pentru internaționalizarea
întreprinderilor, prin:
- îmbunătățirea accesului IMM-urilor la finanțare sub formă de capitaluri proprii și
datorii;
- crearea unei facilități de acordare de împrumuturi, pentru a oferi IMM-urilor
împrumuturi directe sau alte modalități de partajare a riscurilor cu intermediari financiari
pentru a acoperi împrumuturile;
- îmbunătățirea accesului la piețele de pe teritoriul UE și la cele mondiale;
- promovarea spiritului antreprenorial.
Aceste acțiuni vor include dezvoltarea competențelor și a atitudinilor antreprenoriale,
în special în rândul noilor antreprenori, al tinerilor, al femeilor și al grupurilor vulnerabile,
precum cel al persoanelor cu handicap.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
61
d) Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon în toate
sectoarele
În vederea atingerii obiectivului 2020 „Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
cu cel puțin 20% față de nivelurile din 1990 sau cu 30 %, dacă există condiții favorabile în
acest sens;creșterea ponderii energiilor din surse regenerabile în consumul final de energie
la 20% șirealizarea unei creșteri de 20% a eficienței energetice.”Fondurile care aparțin
CSC ar trebui să contribuie efectiv la realizarea obiectivelor în materie de climă și de
energie pentru anul 2020, în special a obiectivelor anuale obligatorii de reducere a emisiilor
de gaze cu efect de seră impuse statelor membre în perioada 2013–2020, în temeiul Deciziei
privind partajarea eforturilor. Totuși, sprijinul ar trebui să se concentreze nu numai asupra
obiectivelor pentru anul 2020, ci și asupra obiectivului de decarbonizare pe termen lung
pentru anul 2050. În special, investițiile ar trebui să evite blocajele, să ofere stimulente
pentru tehnologiile viitorului și să vizeze reducerea la minimum a costurilor de reducere a
emisiilor în perioada de patruzeci de ani anterioară anului 2050.
Acţiuni vizate:
Acțiuni finanţate prin FEDER și Fondul de coeziune:
- eficiența energetică și instalațiile de încălzire și răcire pe bază de energie din surse
regenerabile în clădirile publice, în special demonstrarea unor clădiri cu zero emisii și cu
consum negativ de energie, precum și renovarea capitală a clădirilor existente peste
nivelurile optime din punctul de vedere al costurilor;
– măsuri de eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile în IMM-
uri (inclusiv campanii de informare);
– tehnologii inovatoare în domeniul surselor regenerabile de energie, în special
tehnologiile menționate în Planul strategic privind tehnologiile energetice și în Perspectiva
energetică 2050, precum și biocombustibilii de a doua și a treia generație;
– sprijinirea producției energiei regenerabile maritime, inclusiv a energiei maremotrice
și a energiei valurilor;
– strategii integrate pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon și planuri de
acțiune în favoarea energiei durabile pentru zonele urbane, inclusiv sistemele de iluminat
public și rețelele inteligente.
Acțiuni finanţate prin FEADR:
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
62
– sporirea eficienței în ceea ce privește utilizarea energiei în domeniul agriculturii și al
prelucrării alimentelor, prin investiții în clădiri și în instalații mai eficiente din punct de
vedere energetic, precum și prin furnizarea de consiliere în materie de eficiență energetică;
– facilitarea furnizării și a utilizării surselor regenerabile de energie, a subproduselor, a
deșeurilor, a reziduurilor și a altor materii prime nealimentare, pentru a promova
bioeconomia prin: investiții în producția și în utilizarea energiei din surse regenerabile în
cadrul exploatației; proiecte-pilot pentru îmbunătățirea utilizării subproduselor;
- investiții în noi tehnologii forestiere pentru transformarea biomasei și investiții în
infrastructurile legate de energiile din surse regenerabile în zonele rurale;
- reducerea emisiilor de oxizi de azot și de metan din agricultură prin: sprijinul
pentru reducerea utilizării îngrășămintelor azotate; îmbunătățirea practicilor în materie de
gestionare a șeptelului (pentru tratarea deșeurilor animale) și sprijinul pentru o rotație a
culturilor mai ecologică;
– promovarea sechestrării carbonului și a reducerii emisiilor din sectoarele agriculturii
și silviculturii, prin: sisteme agrosilvice; plantarea și întreținerea pădurilor; gestionarea
ecologică a pădurilor noi și existente; crearea sau menținerea unor pășuni sănătoase și
menținerea turbăriilor.
Acțiune finanţată prin FEPAM:
– sprijinul pentru dezvoltarea unor tehnologii și a unor soluții cu emisii reduse de
carbon și consolidarea eficienței energetice a activităților de pescuit și de acvacultură,
inclusive a navelor de pescuit, a porturilor, a fermelor de acvacultură și a prelucrării
produselor pescărești și de acvacultură.
e) Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii și a gestionării
riscurilor
Carte albă intitulată „Adaptarea la schimbările climatice: către un cadru de acțiune la
niveleuropean” stabilește cadrul definit de UE în materie de adaptare la schimbările
climatice,inclusiv obiectivele și acțiunile. Comunicările intitulate „O abordare comunitară în
privința prevenirii dezastrelor naturale și a celor provocate de om” și „Consolidarea
răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecției civile și al asistenței umanitare”
stabilesc elementele-cheie ale abordării UE în materie de prevenire și de gestionare a
riscurilor.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
63
Acţiuni vizate:
Acțiuni finanţate prin FEDER și Fondul de coeziune:
– dezvoltarea unor strategii și a unor planuri de acțiune în vederea adaptării la
schimbările climatice și a elaborării unor planuri de prevenire și de gestionare a riscurilor la
nivelnațional, regional și local, precum și în vederea constituirii unei baze de cunoștințe și a
consolidării capacităților de observare a datelor, și stabilirea unor mecanisme pentru
schimbul de informații;
– creșterea investițiilor în adaptarea la schimbările climatice și în măsurile de
prevenire șide gestionare a riscurilor, inclusiv: în activitățile care vizează evitarea daunelor
și sporirea rezistenței mediului construit și a altor infrastructuri, protejarea sănătății umane,
reducerea presiunilor viitoare asupra resurselor de apă, investițiile în infrastructurile de
protecție împotriva inundațiilor și de protejare a zonelor costiere și reducerea vulnerabilității
ecosistemelor pentru a îmbunătăți capacitatea lor de rezistență și a permite o adaptare
ecosistemică la schimbările climatice;
– dezvoltarea de instrumente (sisteme de detectare și de alertă precoce, cartografierea
și evaluarea riscurilor) și creșterea investițiilor în sistemele de gestionare a catastrofelor,
pentru a îmbunătăți capacitatea de rezistență la catastrofe și prevenirea și gestionarea
riscurilor naturale, inclusiv a riscurilor legate de condițiile meteorologice (precum furtunile,
evenimentele climatice extreme, incendiile forestiere, secetele și inundațiile) și a riscurilor
geofizice (precum avalanșele, alunecările de teren, cutremurele, erupțiile vulcanice) și
pentru a sprijini răspunsurile societății la riscurile industriale (sisteme de alertă precoce,
cartografierea riscurilor).
Acțiuni finanţate prin FEADR:
– gestionarea durabilă a resurselor de apă, inclusiv utilizarea eficientă a apei (în ceea
ce privește ecosistemele), prin crearea unor zone de stocare a apei în exploatație; sprijinul
pentru practicile de cultură care implică utilizarea eficientă a resurselor de apă șiînființarea
și gestionarea unor centuri forestiere de protecție împotriva eroziunii;
– îmbunătățirea gestionării solurilor prin sprijinirea practicilor de prevenire a
degradării solurilor și a epuizării stocurilor de carbon din soluri, precum cultivarea
redusă,menținerea unui strat vegetal în timpul iernii, stabilirea unor sisteme agrosilvice
șicrearea de noi păduri;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
64
– consolidarea potențialului de adaptare la schimbările climatice și la boli și
prezervarea diversității genetice, în special prin sprijinirea varietăților de culturi și a raselor
de animale locale.
f) Protecţia mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor
Inițiativa emblematică intitulată „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor” își propune să creeze un cadru pentru politicile de sprijinire a tranziției către o
economie eficientă în ceea ce privește utilizarea resurselor și cu emisii reduse de carbon.
Orientările integrate se referă la necesitatea ca statele membre să decupleze creșterea
economică de utilizarea resurselor, transformând provocările legate de mediu în oportunități
de creștere și utilizând în mod eficient resursele lor naturale. Obiectivele specifice legate de
mediu sunt stabilite în acquis-ul UE în domeniul mediului și la nivelul UE.
Acţiuni vizate:
Acțiuni finanţate prin FEDER și Fondul de coeziune:
– investițiile în eficiența aprovizionării cu apă, a tratării apelor reziduale și a
reutilizării apei, inclusiv noile investiții destinate reducerii scurgerilor și punerii în aplicare a
planurilor de gestionare a bazinelor hidrografice;
– investițiile în gestionarea deșeurilor în conformitate cu ierarhia opțiunilor de
gestionare a deșeurilor, în special în reutilizare, în reciclare și, în cazul materialelor
nereciclabile, în recuperare;
– investițiile în infrastructura verde, inclusiv în siturile Natura 2000 și în alte teritorii,
pentru a favoriza protecția și restabilirea biodiversității și a serviciilor ecosistemice,
atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, protecția împotriva inundațiilor și a
incendiilor, protecția litoralului, protecția solurilor și alte măsuri de prevenire a riscurilor,
pentru a reduce fragmentarea zonelor naturale, a spori disponibilitatea apei și a restaura
siturile și habitatele puternic modificate;
– investițiile în acțiuni de reducere a poluării aerului legate de transporturi, în special
în programele de înlocuire sau de modernizare a parcurilor de autobuze, în programele de
stimulare a unor transporturi mai ecologice, în îmbunătățirea infrastructurilor de transport
publice și în promovarea unor forme alternative de transport.
Acțiuni finanţate prin FEADR:
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
65
– gestionarea durabilă a resurselor de apă, inclusiv utilizarea eficientă a apei (în ceea
ce privește ecosistemele), prin crearea unor zone de stocare a apei în exploatație; sprijinul
pentru practicile de cultură care implică utilizarea eficientă a resurselor de apă șiî nființarea
și gestionarea unor centuri forestiere de protecție împotriva eroziunii;
– investițiile în diversificarea economiilor locale prin protejarea și valorizarea
patrimoniului cultural și a siturilor naturale (atât în contexte rurale, cât și urbane);
– sprijinirea dezvoltării durabile integrate în mediul urban, inclusiv prin drenarea
urbană durabilă, prin măsuri de dezimpermeabilizare a solurilor, prin reabilitarea siturilor
contaminate și prin reabilitarea infrastructurii culturale.
Acțiuni finanţate prin FEADR:
–creșterea eficienței în ceea ce privește utilizarea apei în agricultură, prin investiții în
sisteme de irigare mai eficiente, prin consilierea privind utilizarea eficientă a apei și prin
prezervarea funcției de tampon și de filtru a solurilor;
– îmbunătățirea calității apei și a solurilor și contribuția la protejarea solurilor
împotriva eroziunii, a tasării, a salinizării, a alunecărilor de teren și a pierderilor de materii
organice.
Acțiuni finanţate prin FEPAM:
–investițiile în tranziția către un pescuit durabil din punct de vedere ecologic, în
conformitate cu obiectivele PCP privind exploatarea stocurilor de pește la nivelul producției
maxime durabile (MSY - Maximum Sustainable Yield) și eliminarea capturilor aruncate
înapoi în mare;
– investițiile în ecoinovare, de exemplu în unelte de pescuit mai selective și în alte
inovații care reduc impactul pescuitului și al acvaculturii asupra mediului;
– investițiile într-o acvacultură care oferă un nivel ridicat de protecție a mediului și
care asigură servicii de mediu;
– instrumentele de finanțare care vizează o mai bună respectare a regulilor PCP, un
mai bun control al pescuitului și îmbunătățirea sistemelor de furnizare și de acoperire a
datelor științifice referitoare la PCP;
– sprijinirea sectorului pescuitului și al acvaculturii, pentru a răspunde sensibilizării
consumatorilor și așteptărilor și interesului crescut al acestora în ceea ce privește produsele
provenite din surse durabile și obținute prin metode ecologice.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
66
g) Promovarea unor sisteme de transport durabile şi eliminarea blocajelor din
cadrul infrastructurilor reţelelor majore
Cartea albă privind politica în domeniul transporturilor stabilește o viziune pentru un
sistem de transport competitiv și eficient din punctul de vedere al utilizării resurselor,
subliniind că se solicită sectorului transporturilor o reducere a emisiilor de gaze cu efect de
seră de cel puțin 60% până în 2050, comparativ cu 1990. Aceasta înseamnă că fondurile vor
fi axate pe formele durabile de transport și pe investiții în domeniile cu cea mai mare valoare
adăugată europeană, rețelele transeuropene.
Acţiuni vizate FEDER și Fondul de Coeziune:
– infrastructură TEN-T de bază pentru transporturi rutiere, feroviare și maritime,
precum și moduri multimodale și interoperabile care să aducă beneficii nete ridicate pentru
societate;
– infrastructură feroviară TEN-T de bază, conectivitate secundară, modernizarea
rețelelor feroviare dense, Sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS)
și alte investiții în vederea îmbunătățirii interoperabilității, precum și consolidarea
capacităților de planificare, punere în aplicare și gestionare a proiectelor și de gestionare a
riscurilor și catastrofelor;
– stabilirea de tarife rutiere inovatoare, sisteme de taxare a utilizatorilor și de
gestionare a traficului și infrastructuri de alimentare pentru noile vehicule fără emisii de CO2
pentru transportul urban;
– concepte de mobilitate urbană integrate, durabile și accesibile în orașe, orașe-regiuni
și zone metropolitane, care să ducă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în special
prin planuri de transport urban durabil, inclusiv facilitarea utilizării transportului public, a
bicicletelor și a mersului pe jos;
– eliminarea blocajelor din căile navigabile interioare, minimizând modificările
semnificative ale albiilor râurilor și sprijinirea investițiilor în favoarea unei flote mai
ecologice, precum și a investițiilor în sistemele de informații fluviale.
h) Promovarea ocupării forţei de muncă şi sprijinirea mobilităţii forţei de muncă
În conformitate cu obiectivul tematic: „de a ridica la 75 % rata de ocupare a forței de
muncă pentru femeile și bărbații cu vârsta între 20 și 64 de ani, inclusiv printr-o mai mare
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
67
participare a tinerilor, lucrătorilor mai vârstnici și lucrătorilor cu un nivel scăzut de
calificare și printr-o mai bună integrare a migranților legali”;
statele membre ar trebui să se concentreze asupra contribuției la realizarea obiectivelor
lor naționale de ocupare a forței de muncă prin utilizarea fondurilor și, în special, a FSE,
pentru a susține politicile stabilite în Orientarea 7 a Orientărilor integrate Europa 2020
(orientarea 7 privind ocuparea forței de muncă). Accesul la angajare pentru persoanele aflate
în căutarea unui loc de muncă și pentru persoanele inactive, inclusiv inițiativele locale de
angajare și sprijinul pentru mobilitatea forței de muncă:
– măsuri active și preventive în ceea ce privește piața muncii, într-un stadiu incipient și
deschise tuturor, inclusiv pentru identificarea nevoilor individuale, servicii personalizate și
de orientare, cursuri de formare specifice și personalizate, validarea competențelor și a
calificărilor dobândite și plasarea personalului disponibilizat;
– anticipare și consiliere privind oportunitățile de ocupare a forței de muncă pe termen
lung, create de schimbările structurale pe piața forței de muncă, cum ar fi tranziția către o
economie cu emisii scăzute de carbon și care utilizează în mod eficient resursele și
sectoarele sănătății și îngrijirilor medicale;
– furnizarea de informații cu privire la oportunitățile de angajare existente pe piețele
europene ale muncii și la condițiile de viață și de muncă.
Sprijinul din partea FEADR ar trebui să se concentreze asupra creării de locuri de
muncă în regiunile rurale, care au în general o rată a ocupării forței de muncă mai mică decât
media:
- independentă și înființarea de întreprinderi, în special în sectoare care oferă noi
surse de creștere economică, precum economia ecologică, turismul durabil (inclusiv
economia vârstei a treia) și serviciile de sănătate și asistență socială;
– sprijinirea investițiilor în infrastructură pentru modernizarea serviciilor publice de
ocupare a forței de muncă facilitarea diversificării din sectorul agricol, crearea de noi
întreprinderi mici și sprijinirea altor forme de creare de locuri de muncă în zonele rurale, în
special prin ajutoare pentru înființarea de întreprinderi pentru microîntreprinderi neagricole
și întreprinderi mici în zonele rurale și prin investiții în activități neagricole în zonele rurale.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
68
i) Promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei
Inițiativa intitulată „Promovarea incluziunii sociale, în special prin reducerea
sărăciei, urmărindu-se eliminarea riscului de sărăcie și excludere pentru cel puțin 20 de
milioane de persoane” își propune să creeze un cadru pentru politicile de sprijinire a unei
coordonări mai bune între educație, sistemele de protecție socială și politicile active în
domeniul pieței forței de muncă pentru a asigura tranziția pe piața forței de muncă a
persoanelor celor mai defavorizate, în conformitate cu recomandarea Comisiei privind
incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii. Ajutorul pentru venit acordat
prin intermediul FSE ar trebui să fie finanțat doar ca o măsură suplimentară, ca parte a unei
căi integrate de abordare a pieței muncii, și ar trebui să fie limitat în timp la durata măsurilor
de activare. Sistemele publice de ocupare a forței de muncă ar putea fi sprijinite doar ca o
măsură de tranziție, cu scopul principal de a-i înzestra pe cetățeni cu aptitudinile,
competențele și calificările necesare pentru reintegrarea pe piața forței de muncă.
Fondurile pot fi utilizate pentru acțiuni precum:
- parcursuri integrate care să combine diverse tipuri de măsuri în favoarea inserției
profesionale, precum sprijin personalizat, consiliere, îndrumare, accesul la învățământul
general și la formare profesională, precum și accesul la servicii, îndeosebi servicii medicale
și sociale, îngrijirea copiilor și servicii de internet;
– modernizarea sistemelor de protecție socială, inclusiv proiectarea și punerea în
aplicare a reformelor care să îmbunătățească rentabilitatea și adecvarea prestațiilor sociale și
a alocațiilor de șomaj, regimurile de venituri minime și sistemele de pensii, asistența
medicală și serviciile sociale, limitând la maximum, în același timp, factorii de descurajare a
muncii și situațiile fără ieșire;
- accesul la servicii, în special servicii de ajutor și de asistență socială și servicii de
îngrijire medicală (inclusiv asistența medicală preventivă, educația sanitară și siguranța
pacienților);
– eliminarea segregării în domeniul educației, promovarea învățământului preșcolar,
combaterea abandonului școlar și asigurarea unei tranziții reușite de la școală la activitatea
profesională;
-acțiuni specifice care vizează persoanele expuse riscului de discriminare și persoanele
cu handicap și boli cronice, în vederea creșterii participării acestora pe piața muncii, a
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
69
consolidării incluziunii sociale a acestora și a reducerii inegalităților pe planul nivelului de
calificare și al situației sanitare;
- sporirea accesului la asistență medicală convenabilă, durabilă și de înaltă calitate, în
vederea reducerii inegalităților în materie de sănătate, a sprijinirii acțiunilor preventive în
domeniul sănătății și a promovării inițiativei e-Sănătate, inclusiv prin acțiuni specifice
focalizate pe grupuri deosebit de vulnerabile;
– sporirea accesului la servicii sociale abordabile, durabile și de înaltă calitate, cum ar
fi serviciile de ocupare a forței de muncă și de formare, serviciile pentru persoanele fără
adăpost, serviciile de îngrijire extrașcolare, serviciile de îngrijire a copiilor și de îngrijire pe
termen lung;
– servicii specifice de educație și îngrijire pentru învățământul preșcolar, inclusiv
abordări integrate care să combine servicii de îngrijire a copiilor, de învățământ, de sănătate
și de sprijin parental, punându-se un accent deosebit pe prevenirea plasării copiilor în
instituții;
– accesul la servicii online pentru a promova integrarea în societatea informațională;
– sprijin pentru tranziția de la asistența instituțională la servicii de îngrijire de
proximitate pentru copiii care nu beneficiază de îngrijire părintească, persoanele cu
handicap, persoanele în vârstă și persoanele cu tulburări mintale, cu accent pe integrarea
între serviciile medicale și cele sociale;
- consolidarea capacităților și a structurilor de sprijin pentru promovarea
întreprinderilor sociale, în special prin educarea și formarea spiritului antreprenorial social,
constituirea de rețele, dezvoltarea strategiilor naționale sau regionale în parteneriat cu
principalele părți interesate și furnizarea unor servicii de dezvoltare a întreprinderilor și a
unui acces mai ușor la finanțare;
– mobilizarea fondurilor pentru sprijinirea inițiativelor în domeniul economiei sociale
și al antreprenoriatului social.
j) Investiţiile în educaţie, competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii
Obiectivul: „Îmbunătățirea nivelurilor de educație, în special cu scopul de a reduce
rata abandonului școlar sub 10% și creșterea procentului din populația în vârstă de 30-34
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
70
de ani care a absolvit instituții de învățământ terțiar sau echivalente la cel puțin 40 %”, va
fi atins prin:
Reducerea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământ
preșcolar, primar și secundar de bună calitate:
-sprijin specific pentru punerea în aplicare a unor politici bazate pe dovezi, exhaustive
și coerente de reducere a abandonului școlar timpuriu, care să acopere prevenirea,
intervenția timpurie și compensațiile precum școlile care oferă a doua șansă și să încurajeze
frecventarea centrelor educative publice nesegregate;
- consolidarea capacităților profesorilor, ale formatorilor, ale directorilor de școli și ale
personalului, introducerea unor sisteme de asigurare a calității și de monitorizare,
dezvoltarea conținutului educațional, inclusiv a utilizării TIC, dezvoltarea de sprijinirea unor
sisteme de învățare care vizează să ajute copiii și tinerii cu dificultăți de învățare pentru a
permite integrarea acestora în sistemul educațional general;
- sprijinirea tranziției de la școlile specializate pentru persoanele cu handicap la școlile
obișnuite.
Îmbunătățirea calității, a eficienței și a deschiderii învățământului terțiar și a celui
echivalent în vederea creșterii nivelului de participare și absolvire:
- sprijin specific pentru studenți individuali, mai ales din grupurile slab reprezentate
și vulnerabile pentru a frecventa învățământul terțiar și deschiderea învățământului superior
pentru cursanți netradiționali, precum și sprijinirea adulților care studiază;
- investiții în elaborarea unor noi metode de predare și dezvoltarea și utilizarea de
tehnologii inovatoare, inclusiv resurse educaționale deschise, pentru furnizarea unui conținut
educațional de înaltă calitate, inclusiv formarea și întărirea capacităților pentru profesori și
cercetători;
- asistență pentru sporirea relevanței programelor de învățământ superior cu privire la
nevoile pieței forței de muncă, inclusiv prin încurajarea soluționării problemelor, a
creativității și a dezvoltării competențelor antreprenoriale;
- crearea și consolidarea unor parteneriate între învățământul superior, întreprinderi și
sectorul de cercetare.
Sporirea accesului la învățarea pe tot parcursul vieții, actualizarea competențelor și
a aptitudinilor forței de muncă și sporirea pertinenței pe piața muncii a sistemelor de
învățământ și de formare profesională:
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
71
- punerea în aplicare a strategiilor de învățare pe tot parcursul vieții pentru forța de
muncă, în cooperare cu partenerii sociali, inclusiv formarea și dezvoltarea competențelor și
îmbunătățirea competențelor transversale ale forței de muncă, cum ar fi limbile străine,
competențele digitale și spiritul antreprenorial;
- adaptarea învățământului și formării profesionale (EFP) la cererea de pe piața forței
de muncă, prin dezvoltarea învățării în cadrul EFP, inclusiv a programelor de ucenicie, și
prin încurajarea întreprinderilor să primească mai mulți stagiari;
- promovarea sistemelor de asigurare a calității în învățământul și formarea
profesională, în conformitate cu recomandarea privind Cadrul european de referință pentru
asigurarea calității;
- parcursuri flexibile între sectoarele învățământului și formării și între învățământ și
muncă, în special prin învățare și orientare profesională, programe de stagiu, sisteme pentru
validarea și recunoașterea competențelor dobândite, a cadrelor de calificare naționale și a
sistemelor de credit asociate, cum ar fi Sistemul european de credite pentru educație și
formare profesională (ECVET) și Sistemul European de Credite Transferabile (ECTS);
- sprijin pentru activități demonstrative care să promoveze transferul de cunoștințe
între agricultori cu privire la noi practici din acest sector, precum și de informații și
schimburi și vizite pe termen scurt în cadrul UE, pentru promovarea schimbului de bune
practici de gestiune agricolă și forestieră; și încurajare pentru învățarea pe tot parcursul vieții
și formarea profesională în zonele rurale, în general (în afara cursurilor sau formării
furnizate în mod obișnuit în învățământul liceal și universitar), cum ar fi formarea
profesională în administrarea afacerilor sau dobândirea unor alte competențe necesare pentru
a-și diversifica activitatea în afara sectorului agricol.
k) Consolidarea capacităţii instituţionale şi asigurarea unei administraţii publice
eficiente
Consolidarea capacității instituționale și administrative la toate nivelurile și în toate
domeniile și promovarea principiilor bunei guvernanțe este importantă pentru sprijinirea
modificărilor structurale. Reducerea sarcinii normative și administrative și promovarea unor
standard ridicate de transparență, integritate și responsabilitate în cadrul administrației
publice contribuie, de asemenea, la creșterea productivității și consolidează competitivitatea.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
72
În această privință, prioritatea trebui să o constituie reducerea sarcinii administrative asupra
cetățenilor și întreprinderilor și creșterea transparenței, integrității și calității administrației
publice, precum și a eficienței acesteia în furnizarea serviciilor publice în toate domeniile
(inclusiv prin îmbunătățirea competențelor în materie de dezvoltare a politicilor, inovații
organizaționale, e-guvernanță și achiziții publice de soluții inovatoare).
Acțiunile din cadrul acestui obiectiv tematic se concentrează asupra sporirii eficienței
administrațiilor publice ca parte din reforma administrației publice și a sectorului public.
Aceasta necesită o abordare integrată în gestionarea blocajelor instituționale din
administrație în ansamblu, mai degrabă decât concentrarea asupra sectoarelor și proiectelor
individuale și/sau asupra ratelor de absorbire a fondurilor. Acțiunile abordează capacitatea
de planificare strategică, culegerea de informații și activitățile legate de evaluare, inclusiv
strategiile de gestionare bazate pe rezultate, resursele umane, capacitatea de a pune în
aplicare legislația UE, precum și capacitatea de punere în aplicare a reformelor și a
programelor de investiții în sectorul public și de a reduce povara administrativă. Acțiunile se
concentrează asupra blocajelor, precum și asupra creării de capacități pentru a face față
noilor sarcini, inclusiv sarcinilor asociate cu integrarea atenuării schimbărilor climatice și a
adaptării la acestea în cadrul programelor. În plus, capacitatea organismelor implicate în
furnizarea de programe de fonduri poate fi consolidată prin „asistența tehnică” disponibilă.
l) Cooperarea transfrontalieră, transnațională și interregională în cadrul
FEDER
l.1) Cooperarea transfrontalieră, transnațională și interregională în cadrul FEDER
Zonele transfrontaliere și transnaționale care au caracteristici geografice majore
commune (lacuri, râuri, bazine maritime sau lanțuri muntoase) ar trebui să sprijine
gestionarea comună și promovarea resurselor naturale ale acestora, să protejeze
biodiversitatea și serviciile ecosistemice, să dezvolte o gestionare integrată a riscurilor
naturale transfrontaliere, să abordeze poluarea acestor zone și să pună în aplicare măsuri
comune de adaptare la schimbările climatice și de prevenire și gestionare a riscurilor, în
special în ceea ce privește protecția împotriva inundațiilor și apărarea de coastă.
Pentru a atinge o masă critică, cooperarea poate fi deosebit de eficientă în domeniul
cercetării și al inovării și în domeniul TIC, prin sprijinirea clusterelor inovatoare, a centrelor
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
73
de competență și a incubatoarelor de afaceri, precum și a conexiunilor inteligente între
sectorul întreprinderilor și centrele de cercetare și de învățământ superior. Ar trebui să se
promoveze, de asemenea, dezvoltarea unor abordări comune de specializare inteligentă și a
instalațiilor și platformelor de coinvestiție pentru partenerii regionali. Sprijinirea
parteneriatelor între instituțiile de învățământ și a schimburilor de studenți și de cadre
didactice poate contribui, de asemenea, la atingerea unei mase critice.
Economiile de scară care pot fi obținute prin cooperarea transfrontalieră și
transnațională sunt relevante pentru investițiile legate de utilizarea în comun a serviciilor
publice comune, în special în materie de deșeuri și de tratare a apei, infrastructură sanitară,
instalații și echipamente pentru sectorul educației, accesibilitate, infrastructură socială, TIC,
infrastructură de cercetare și inovare, infrastructuri ecologice, sisteme de gestionare a
catastrofelor și servicii de urgență. Promovarea cooperării „flexibile” în aceste domenii
(asigurări de sănătate, elaborarea de programe educaționale și de formare comune, sisteme
de armonizare și de emitere a biletelor sau introducerea de noi conexiuni în transportul
public, proceduri de evaluare a riscurilor) poate contribui la realizarea de economii
suplimentare și îmbunătăți calitatea vieții.
În domeniul infrastructurii rețelelor transfrontaliere, programele de cooperare
transnațională s-ar putea concentra asupra furnizării de sprijin pentru o planificare coerentă a
infrastructurii de transport (inclusiv pentru TEN-T) și dezvoltarea modurilor de transport
ecologice și interoperabile în zone geografice mai întinse. Cooperarea transfrontalieră, în
special în regiunile mai puțin dezvoltate, ar putea să se concentreze asupra legăturilor
transfrontaliere deficiente care acționează ca blocaje ale fluxurilor de transport. Dezvoltarea
rețelelor electrice pentru a permite o absorbție mai mare a electricității produse din surse
regenerabile ar putea fi îmbunătățită atât prin cooperare transnațională cât și transfrontalieră
în domeniul investițiilor în anumite secțiuni ale rețelelor de infrastructură.
O problemă specifică pentru cooperarea transfrontalieră este consolidarea serviciilor
pieței forței de muncă transfrontaliere pentru încurajarea mobilității lucrătorilor la nivel
transfrontalier. Acest lucru poate fi realizat prin promovarea platformelor de căutare a unui
loc de muncă sau prin centrele de consiliere transfrontaliere, precum și prin cooperarea între
sindicate, servicii de ocupare a forței de muncă și alte părți interesate de pe piața forței de
muncă. Sprijinirea elaborării unor proceduri simple și rapide de recunoaștere reciprocă a
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
74
calificărilor și acordurile în domeniul fiscal, social și al asigurărilor de sănătate, precum și
alte aspecte legate de locul de muncă sunt fundamentale.
Cooperarea interregională ar trebui să vizeze consolidarea eficienței politicii de
coeziune prin încurajarea schimbului de experiență între regiuni și orașe, pentru a ameliora
elaborarea și punerea în aplicare a programelor operaționale în cadrul obiectivului privind
investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă. Aceasta ar trebui să promoveze, în
special, cooperarea între clusterele inovatoare care desfășoară activități intense de cercetare
și schimburi și instituțiile de cercetare, pe baza inițiativelor „Regiunile cunoașterii” și
„Potențialul de cercetare în regiunile de convergență și cele ultraperiferice” din cadrul celui
de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare.
Îmbunătățirea guvernanței este, de asemenea, un aspect important al programelor
transnaționale și transfrontaliere, în special cele care abordează criminalitatea
transfrontalieră și securitatea, inclusiv finanțarea consolidării capacităților în sistemele
vamale. Anumite acțiuni ar trebui să completeze acțiunile finanțate de Fondul pentru
securitate internă, inclusiv ameliorarea cooperării polițienești, schimbul de informații și
accesul la acestea, prevenirea criminalității și combaterea criminalității transfrontaliere și a
criminalității grave și organizate, în general, precum și buna guvernare și lupta împotriva
corupției.
UE trebuie să profite de situația specifică și geostrategică a regiunilor sale
ultraperiferice, în zonele geografice respective (Atlantic, zona Caraibelor și Oceanul Indian)
și să le integreze pe deplin în politicile sale. Astfel, cooperarea teritorială care implică
regiunile ultraperiferice ar trebui îmbunătățită, consolidată și încurajată.
l.2) Cooperarea transnațională în cadrul FSE
FSE sprijină cooperarea transnațională între parteneri la nivel național și/sau regional
din cel puțin două state membre, în scopul de a consolida eficiența politicilor susținute de
FSE prin intermediul învățării reciproce. Cooperarea transnațională poate implica diverse
părți interesate, precum organismele de drept public, organismele intermediare, partenerii
sociali, organizațiile neguvernamentale. Cooperarea transnațională poate acoperi toate
domeniile care intră în sfera de aplicare a FSE, cu toate acestea, cea mai mare valoare
adăugată de învățare reciprocă se află în domeniile identificate în recomandările Consiliului.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
75
Statele membre pot opta să coopereze în mod flexibil și, în acest caz, ele pot selecta temele
pentru activitățile transnaționale și stabili anumite mecanisme de implementare adecvate
care să corespundă cel mai bine nevoilor lor. În plus, Comisia va facilita activitățile
transnaționale prin învățarea reciprocă și prin acțiuni coordonate sau comune într-un număr
limitat de teme aprobate de Comitetul FSE. În acest scop, Comisia utilizează o platformă la
nivelul UE pentru facilitarea schimbului de experiență, consolidarea capacităților și
colaborarea în rețea, precum și pentru difuzarea rezultatelor relevante. De asemenea,
Comisia va dezvolta un cadru de aplicare coordonată, inclusiv criterii comune de
eligibilitate, tipuri de acțiuni și calendarele acestora, precum și abordări metodologice
comune pentru monitorizare și evaluare, cu scopul de a stimula potențialul de cooperare
transnațională și de a optimiza eficiența intervențiilor relevante.
2.7. Instrumentele structurale utilizate în România în perioada 2014-2020
Pentru România, fondurile europene vor reprezenta şi în perioada următoare unul
dintre cele mai importante instrumente ce vor fi utilizate pentru reducerea disparităţilor
regionale, precum şi promovarea creşterii economice la nivel regional şi local, consolidarea
competitivităţi şi creşterea ocupării forţei de muncă, obiective de referinţă la nivelul Uniunii
Europene.
Concret, au fost identificate următoarele provocări care necesită investiții strategice
pentru a îndepărta obstacolele din calea dezvoltării și pentru a debloca potențialul economic
al țării:
Competitivitatea. Nivelul general al activității economice din România se menține
foarte scăzut. O analiză a nivelului, structurii și performanței sectoriale arată clar faptul că
problema competitivității reprezintă o provocare pentru România:
- dependența actuală a ocupării forței de muncă de o agricultură cu valoare adăugată
foarte scăzută, în care micile ferme reprezintă o cotă foarte mare (aproape 93 % din numărul
total al fermelor), cu orientare redusă spre piață, nivel scăzut de productivitate și dotare
tehnică, suprafețe mari de livezi în declin (peste 50 %);
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
76
- cultura antreprenorială așa cum este reflectată de densitatea relativ scăzută a
afacerilor în toate regiunile cu excepția regiunii București‐Ilfov, precum și orientarea către
activități cu valoare adăugată redusă;
- niveluri de productivitate necompetitive la nivel internațional în multe domenii
industriale;
- slaba reprezentare actuală a serviciilor cu valoare adăugată semnificativă în cadrul
economiei;
- fragmentarea, standardizarea excesivă, utilizarea ineficientă a resurselor în mediile
românești de cercetare și dezvoltare și academice, precum și absența unei strategii pentru
dezvoltarea instituțiilor cu activități intense de cercetare.
Oamenii și societatea. În România sunt mari diferențe de avere, oportunitate,
educație, competențe, sănătate și, în multe zone, acestea s‐au intensificat în ultimul deceniu.
Aceste diferențe au un caracter profund teritorial, cu variații pronunțate între regiuni, precum
și între zonele urbane și cele rurale.
România are o densitate foarte scăzută a ocupării forței de muncă, în special în zona
rurală3 (În 2012, zona rurală a României s‐a extins la 207.522 km2 (87,1 % din teritoriul
României), fiind locuită de 45,0 % din populația României (sursa: Institutul Național de
Statistică, 2012). Zona rurală este definită în Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului
și urbanismul și în Legea 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
naţional. Zona rurală este definită prin desemnarea comunelor (unități NUTS 5) ca localități
rurale, iar statisticile referitoare la zona rurală sunt agregate de la acest nivel. Zone mari din
țară nu dispun de o piață funcțională a forței de muncă și, prin urmare, numeroși tineri nu
sunt nici angajați, nici în curs de educare sau formare.
Marea provocare constă în a restabili performanța sistemului educațional și, în
contextul unei cereri foarte scăzute de forță de muncă, în a face educația atractivă. Pe lângă
crearea unei infrastructuri educaționale moderne și bine dotate, trebuie rezolvate aspectele
legate de extinderea accesului la educația timpurie, combaterea abandonului școlar timpuriu,
creșterea relevanței educației și formării pentru nevoile pieței forței de muncă și deschiderea
accesului la învățământul terțiar și la învățarea pe tot parcursul vieții.
Infrastructura. Creșterea economică a României este împiedicată de infrastructura
subdezvoltată și depășită. Deși România este poziționată pe rute importante care leagă
Europa Centrală de Marea Neagră și Caucaz, infrastructura sa de transport este
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
77
subdezvoltată față de volumul de bunuri și numărul de pasageri ce tranzitează teritoriul
românesc, iar accesibilitatea rămâne o barieră majoră pentru dezvoltarea economică
regională. Conectivitatea prin toate modurile de transport nu este optimă din cauza întârzierii
investițiilor, precum și a deficiențelor administrative legate de întreținerea și funcționarea
infrastructurii. În ceea ce privește infrastructura TIC, reţelele în bandă largă de bază ar
trebui să fie disponibile la nivel naţional până în 2015 ca rezultat al inițiativelor existente,
deși numărul de conectări rămâne scăzut. În plus, România se confruntă cu dificultăți
deosebite în ceea ce privește extinderea Accesului de Generație Următoare (NGA) în zonele
rurale unde, în absența unei intervenții publice, se estimează că, până în 2020, mai puțin de
50 % dintre gospodării vor fi acoperite cu infrastructură cu viteze de peste 30Mbps.
Resursele. România este bine înzestrată din punct de vedere al resurselor
disponibile, dintre care o parte semnificativă este reprezentată de resursele regenerabile și
are în acelaşi timp potenţial de extindere a acestora. Romania se bazează mult mai puțin pe
energie importată (21,7 % în 2010) decât UE 27 (52,7 %).
Eficiența sistemelor românești de producere, transport și distribuție a energiei electrice
(fie din surse regenerabile precum energia eoliană sau solară, fie, pe de altă parte, a energia
nucleare și a celei produse de turbine cu gaz) este aproape de media UE. Eficiența utilizării
energiei este scăzută, în principal din cauza clădirilor rezidențiale și publice care sunt prost
izolate și a ineficienței sistemelor centralizate de transport și distribuție a energiei termice.
România se confruntă cu o serie de riscuri naturale de mediu sau datorate intervenției
umane, care eprezintă o amenințare pentru cetățenii, infrastructura și resursele naturale ale
României. Riscurile datorate schimbărilor climatice sau exacerbate de acestea au avut un
impact major în ultimul deceniu; inundațiile, incendiile de pădure și seceta recurentă au
determinat pierderi și daune de amploare în toată țara. În unele cazuri, gravitatea acestora a
depășit capacitatea națională de răspuns.
Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată continuă să fie una
dintre cele mai importante priorități de ameliorare a standardelor de viață din România, în
special în zonele rurale.
Gestionarea deșeurilor este încă departe de standardele europene, având niveluri
reduse de reutilizare, reciclare și valorificare energetică. Până în 2017, România are la
dispoziție o perioadă de tranziție pentru a elimina treptat depozitele de deșeuri care nu sunt
conforme.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
78
România este bogată în active naturale, dar calitatea mediului și biodiversitatea rămân
sub presiunea procesului natural, precum și a activității economice. Există o nevoie
stringentă de a îmbunătății protecția mediului și de a trece la practici mai durabile în
agricultură, construcții, industriile extractive și, în general, în afaceri.
Administrația și guvernarea. România este caracterizată încă de o slabă capacitate
administrativă a instituțiilor publice și de o predispoziție către birocrație și reglementări
exagerate care au o influență puternică asupra competitivității mediului său de afaceri. În
pofida eforturilor de a implementa politici publice viguroase în România, mai sunt necesare
urgent reforme care să amelioreze calitatea administrației publice. România a luat
numeroase măsuri pentru a crea un sistem juridic puternic, independent și respectat. Deși
s‐au făcut progrese în multe zone, sunt încă necesare măsuri de consolidare instituțională,
reformă și modernizare. Absența unui sistem eficient de cadastru reprezintă un obstacol
semnificativ pentru dezvoltarea și implementarea infrastructurii, consolidarea si dezvoltarea
proprietății.
În vederea diminuării acestor probleme, pentru perioada 2014 - 2020, bugetul alocat
Romaniei este de 39,88 miliarde euro, fonduri structurale, de coeziune și fonduri pentru
agricultură (Anexa nr. 7); banii urmând a fi gestionaţi prin următoarele programe
operaţionale (Anexa nr. 8):
2.7.1. Programul Operaţional Regional (POR)
Este programul care implementeazã elemente importante ale Strategiei Naţionale de
Dezvoltare Regională a PND, contribuind, alături de celelalte Programe Operaţionale
Sectoriale, la realizarea obiectivului general al Strategiei Naţional Regionale, anume
diminuarea disparităţilor dintre regiunile României şi statele membre ale Uniunii Europene.
În comparaţie cu UE 28 regiunile României sunt printre cele mai puţin dezvoltate, astfel că
vor fi necesari mulţi ani şi resurse semnificative pentru atingerea convergenţei cu celelalte
state membre.
Obiectivul general al POR constă in „creșterea competitivității economice și
îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea
dezvoltării mediului de afaceri, a condițiilor infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
79
dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să
valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic”.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (fost: Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Turismului; Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi
Locuinţelor) a fost desemnat Autoritate de Management pentru Programul Operaţional
Regional.
Strategia Programului Operațional Regional 2014- 2020 ţine cont de priorităţile
perioadei anterioare referitoare la diferite:
- tipuri de infrastructuri – de transport,
- educațională,
- de sănătate
completate cu priorități noi impuse de necesitatea modernizării economiei
românești, în concordanță cu politica de coeziune a UE și cu țintele de atins în contextul
Strategiei UE 2020, privind investițiile în tehnologii moderne, servicii și creșterea
competitivității.
De aceea, POR 2014 – 2020 nu vizează doar regiunile sau zonele cele mai sărace
ale ţării în scopul recuperării decalajelor de dezvoltare, ci se adresează și regiunilor mai
dezvoltate, pentru a le valorifica potențialul competitiv, într-o măsură cât mai mare.
Între obiectivele specifice ale politicii de dezvoltare regională amintim:
- diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării
echilibrate şi pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare întârziată), preîntâmpinarea
producerii de noi dezechilibre;
- crearea şi dezvoltarea entităţilor de inovare şi transfer tehnologic în vederea creşterii
capacităţii acestora de a realiza servicii tehnologice specifice pentru a stimula iniţiativele
inovative, susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor inovative;
- sprijinirea dezvoltării firmelor în vederea creșterii competitivității economiilor
regionale și creării de locuri de muncă;
- îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice;
- creșterea rolului economic și social al orașelor;
- valorificarea economică durabilă a potențialului turistic cultural și natural al
regiunilor;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
80
- creşterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale si urbane situate în proximitatea
retelei TEN-T;
- dezvoltarea accesibilităţii şi calităţii serviciilor sociale şi medicale acordate şi
stimularea trecerii de serviciile instituţionalizate la serviciile acordate în cadrul comunităţii;
- îmbunătățirea condițiilor infrastructurii educaționale pentru asigurarea premiselor
materiale necesare unui proces educațional la nivel european;
- reducerea concentrării spaţiale a sărăciei, prin asigurarea unor condiţii proprii de
locuit pentru comunităţile defavorizate, precum şi prin asigurarea acestora cu servicii de
bază - medicale, educaţionale, sociale în vederea creşterii gradului de ocupare şi incluziune
socială a acestora;
- dezvoltarea gradului de acoperire geografică și incluziune a înregistrării
proprietăților în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară.
Principiile care au stat la baza elaborării politicilor de dezvoltare regională sunt:
- descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental,
spre cel al comunităţilor regionale;
- parteneriatul între toţi actorii implicaţi în domeniul dezvoltării regionale;
- planificarea, proces de utilizare a resurselor (prin intermediul programelor si
proiectelor) în vederea atingerii unor obiective stabilite;
- cofinanţare, contribuţia financiară a diverşilor actori implicaţi în realizarea
programelor şi proiectelor de dezvoltare regională.
De asemenea la baza stabilirii strategiei şi a obiectivelor programului a stat o atentă
analiză a situaţiei economice şi sociale a celor opt regiuni de dezvoltare, analiză din care s-
au desprins următoarele:
puncte tari:
- nivel relativ ridicat de educaţie, îndeosebi în Regiunile cu vechi centre universitare
de tradiţie (Vest, Bucureşti-Ilfov, Nord-Vest, Centru);
- reţea urbană densă, în special în Regiunile Centru (51 oraşe) şi Sud (43 oraşe);
- concentrarea investiţiilor străine directe în jurul oraşului Bucureşti (regiunile
Bucureşti-Ilfov, Sud-Est), cu efecte de difuzare a creşterii în zonele învecinate;
- resurse turistice diversificate în toate regiunile, incluzând oraşe culturale, spa, turism
itinerant sporturi de iarnă şi extreme în toate regiunile;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
81
puncte slabe:
- grad ridicat de dependenţă de agricultură în toate regiunile, şi în special în Nord-Est,
Sud şi Sud-Vest;
- semnale clare de creştere a disparităţilor socio-economice în zone tradiţional
subdezvoltate ale ţării;
- infrastructura publică socială deteriorată sau nemodernizată (sanatate, infrastructura
serviciilor sociale, educaţie);
- accesibilitate redusă la reţeaua naţională/europeană de transport pentru majoritatea
regiunilor din cauza lipsei de întreţinere a drumurilor judeţene;
- lipsa infrastructurii urbane moderne (apă, canalizare, drumuri modernizate,
iluminare publică), care afectează negativ interesul investitorilor străini.
- îmbătrânirea şi scăderea populaţiei;
- riscul depopulării în anumite areale urbane;
- necorelarea mecanismelor fiscale cu procesul de descentralizare a responsabilităţilor
administrative de la nivel central către autorităţile locale, etc.
Programul Operaţional Regional (POR) include toate cele 8 Regiuni de Dezvoltare
ale României, stabilite prin Legea nr. 151/1998 a dezvoltării regionale, modificată prin
Legea nr. 315/2004, cu respectarea Regulamentului CE Nr. 1059/2003, referitor la stabilirea
unui sistem comun de clasificare statistică a unităţilor teritoriale.
Figura nr. 2.9.
Regiunile de dezvoltare ale României
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
82
Tabel nr. 2.7.
Structura administrativă şi regională a României
NUTS39
I
NUTS II
NUTS III
SUPRAFAŢA
(km²)
POPULAŢIA
(nr. persoane)
ROMÂNIA
1. Regiunea
Nord-Est
Bacău 6.621 722.961
Botoşani 4.986 459.195
Iaşi 5.476 821.621
Neamţ 5.896 570.367
Suceava 8.554 705.202
Vaslui 5.318 459.255
2. Regiunea
Sud-Est
Brăila 4.766 371749
Buzău 6.103 495.878
Constanţa 7.071 713.825
Galaţi 4.466 621.161
Tulcea 8.499 253.419
Vrancea 4.857 394.286
3. Regiunea
Sud-Muntenia
Argeş 6.826 647.437
Călăraşi 5.088 318.588
Dâmboviţa 4.054 538.126
Giurgiu 3.526 288.018
Ialomiţa 4.453 293.102
Prahova 4.716 829.026
Teleorman 5.790 427.745
4. Regiunea
Sud-Vest
Oltenia
Dolj 7.414 720.554
Gorj 5.602 386.097
Mehedinţi 4.933 305.901
Olt 5.498 488.176
Vâlcea 5.765 416.908
5. Regiunea
Vest-România
Arad 7.754 460.466
Caraş-Severin 8.520 332.688
Hunedoara 7.063 484.767
Timiş 8.697 661.593
6. Regiunea
Nord-Vest
Bihor 7.544 596.961
Bistriţa-Năsăud 5.355 318.558
Cluj 6.674 686.825
Maramureş 6.304 516.562
Satu Mare 4.418 371.759
Sălaj 3.864 247.796
7. Regiunea
Centru
Alba 6.242 382.971
Braşov 5.363 596.140
Covasna 3.710 223.878
Harghita 6.639 328.547
Mureş 6.714 584.089
Sibiu 5.432 423.535
8. Regiunea
Bucureşti-Ilfov
Ilfov 1.583 280.037
Municipiul Bucureşti 238 1.927.559
39
NUTS – Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
83
Aşa cum se observă din tabelul anterior, Regiunile de Dezvoltare sunt unităţi teritorial
- statistice, alcătuite din 4-7 judeţe (cu excepţia Regiunii Bucureşti-Ilfov), prin asocierea
liberă a Consiliilor Judeţene. Ele corespund nivelului NUTS II potrivit clasificării
EUROSTAT şi reprezintă cadrul de colectare a datelor statistice specifice la nivel teritorial
NUTS II.
Beneficiari ai fondurilor nerambursabile în cadrul acestui program operaţional pot fi:
- Autorităţile administraţiei publice (primării, consilii locale, consilii judeţene);
- Instituţiile publice, cum ar fi cele de sănătate, instituţiile academice, serviciile de
intervenţie în situaţii de urgenţă;
- Organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri);
- Companiile private, în special IMM-urile şi microîntreprinderile.
Dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor ţării se va realiza printr-o abordare
integrată, bazată pe o combinare a investiţiilor publice în infrastructura locală, politici active
de stimulare a activităţilor de afaceri şi sprijinirea valorificării resurselor locale, pe
următoarele axe prioritare:
Axa 1 - Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice şi a inovării e, precum şi
prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor şi a antreprenoriatului;
Axa 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijloci;
Axa 3 - Eficientă energetică în clădiri publice;
Axa 4 - Dezvoltare Urbană;
Axa 5 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului;
Axa 6 - Promovarea sistemelor de transport durabile;
Axa prioritara 7 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale;
Axa prioritară 9 - Investiţii în educaţie, competenţe şi învăţare pe tot parcursul
vieţii.
Concret, urmare a implementării acestui program operaţional sunt vizate a fi obţinute
următoarele rezultate specifice:
peste 800 km de drumuri judeţene – reabilitate/construite/ modernizate;
peste 200 km de şosele de centură – reabilitate/construite/ modernizate;
50 de centre de sănătate reabilitate sau modernizate;
510 unităţi mobile pentru situaţii de urgenţă – echipate;
3.000 de noi locuri de muncă, prin sprijinirea microîntreprinderilor;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
84
4.000 de noi locuri de muncă în cadrul infrastructurii de afaceri sprijinite;
500 de ha de spaţii industriale reabilitate;
50 de clădiri de patrimoniu reabilitate;
50 de proiecte de investiţii pentru dezvoltarea potentialului turistic al zonelor
naturale;
400 de şcoli reabilitate sau modernizate.
Printr-o susţinută promovare a acţiunilor ce vor contribui la îmbunătăţirea standardelor
de siguranţă, la reducerea efectelor negative asupra mediului, la diminuarea schimbărilor
climatice, la îmbunătăţirea infrastructurii de transport, programul va realiza o
complementaritate a acţiunilor regionale cu cele sectoriale.
2.7.2. Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS – M)
Reprezintă documentul de programare a Fondurilor Structurale şi de Coeziune care
stabileşte strategia de alocare a fondurilor europene în vederea dezvoltării sectorului de
mediu în România.
POS Mediu continuă programele de dezvoltare a infrastructurii de mediu la nivel
naţional care au fost iniţiate în cadrul asistenţei de pre-aderare, în particular Phare şi ISPA şi
pe cele din perioada 2007-2013. De altfel, având în vedere că România se confruntă cu
aspecte care influenţează calitatea vieţii populaţiei, POS Mediu este cel mai important
program de asistenţă financiară în domeniul protecţiei mediului. În 2007, numai 52% din
populaţia ţării avea acces la sistemele de apă potabilă şi canalizare, deşeurile erau colectate
şi depozitate necorespunzător, sistemele de termoficare învechite, numeroase specii de
plante şi animale pe cale de dispariţie, resursele naturale exploatate în exces, albiile râurilor
îndiguite neadecvat. În actuala perioadă de programare sunt finanţate proiecte care au în
vedere sisteme de alimentare cu apă, staţii de epurare, sisteme de canalizare, conservarea
naturii, retehnologizarea sistemelor de termoficare vechi, protecţia împotriva inundaţiilor şi
alunecărilor de teren, etc.
Programul se bazează pe obiectivele şi priorităţile politicilor de mediu şi de dezvoltare
a infrastructurii Uniunii Europene, având ca obiectiv global îmbunătăţirea standardelor de
viaţă ale populaţiei şi a standardelor de mediu şi, în acelaşi timp, contribuie substanţial la
realizarea angajamentelor de aderare şi la respectarea legislaţiei de mediu, ceea ce ar trebui
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
85
să se concretizeze în servicii publice eficiente, cu luarea în considerare a principiului
dezvoltării durabile şi a principiului „poluatorul plăteşte”.
Autoritatea de Management pentru POS Mediu este departamentul din cadrul
Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice
- Organismul Intermediar Bacău - Regiunea 1 Nord-Est
- Organismul Intermediar Galaţi - Regiunea 2 Sud-Est
- Organismul Intermediar Piteşti - Regiunea 3 Sud-Muntenia
- Organismul Intermediar Craiova - Regiunea 4 Sud-Vest
- Organismul Intermediar Timişoara - Regiunea 5 Vest
- Organismul Intermediar Cluj-Napoca - Regiunea 6 Nord-Vest
- Organismul Intermediar Sibiu - Regiunea 7 Centru
- Organismul Intermediar Bucureşti - Regiunea 8 Bucureşti – Ilfov
Urmare a implementării acestui program se să se obţină următoarele rezultate:
- 70% din populaţia Românieie va fi racordată la sistemele de apă şi canalizare la
nivel regional;
- colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile se va aplica pe scară largă şi vor exista
depozite ecologice în 30 de judeţe. Pentru alte 7 judeţe există, deja, depozite ecologice;
- se va reduce semnificativ poluarea cauzată de sistemele centralizate de termoficare;
- 240 de arii naturale protejate vor avea planuri de management, iar 60% din
suprafaţa ariilor naturale protejate va beneficia de măsuri de conservare;
- va fi eliminat riscul de inundaţii pentru 1,5 milioane persoane din localităţile
expuse inundaţiilor.
2.7.3. Programul Operaţional Sectorial Transporturi
Ţinând cont de necesitatea României de a reduce disparităţile de dezvoltare economică
şi social comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, precum şi de faptul că
un sistem de transport eficient, durabil, flexibil şi sigur poate fi considerat o precondiţie
esenţială pentru dezvoltarea economică, obiectivul global al Programului Operaţional
Sectorial Transport îl reprezintă promovarea în România a unui sistem de transport durabil,
care să permită deplasarea rapidă, eficientă şi în condiţii de siguranţă a persoanelor şi
bunurilor, la servicii de un nivel superior, corespunzător standardelor europene.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
86
De asemenea, obiectivele specifice urmăresc:
- promovarea în România a transporturilor internaţionale şi de tranzit pentru persoane
şi mărfuri, asigurând conexiuni eficiente pentru Portul Constanţa, precum şi transportul de
tranzit dinspre Uniunea Europeană către sud, prin modernizarea şi dezvoltarea axelor
prioritare TEN-T, aplicând măsurile necesare pentru protecţia mediului;
- promovarea transportului eficient al persoanelor şi mărfurilor între regiunile din
România, precum şi transferul din zonele mai îndepărtate către axele prioritare de transport,
prin modernizarea şi dezvoltarea reţelelor TEN-T şi naţionale, conform principiilor de
dezvoltare durabilă;
- promovarea dezvoltării unui sistem de transport echilibrat pe moduri/tipuri de
transport, bazat pe avantajul competitiv al fiecărui mod de transport, încurajând dezvoltarea
transportului feroviar, naval şi intermodal.
Reţeaua trans-Europeană de transport (TEN-T) joacă un rol crucial în asigurarea
libertăţii de mişcare a pasagerilor şi bunurilor în Uniunea Europeană. Aceasta include toate
modurile de transport şi suportă aproximativ jumatate din traficul de pasageri şi marfă. Unul
din obiectivele importante în ceea ce priveşte crearea unei reţele intermodale, este asigurarea
alegerii celui mai potrvit mod de transport pentru fiecare etapă a călătoriei.
Construcţia reţelei trans-Europene de transport reprezintă un factor major pentru
stimularea competitivităţii economice şi dezvoltării durabile a Uniunii Europene care
contribuie la implementarea şi dezvoltarea Pieţei Interne, precum şi la creşterea coeziunii
economice şi sociale.
În 2020, TEN-T va include:
- 89.500 Km de drumuri;
- 94.000 Km de cale ferată, incluzând aproximativ 20.000 Km de linii de mare
viteză, pe care să se circule cu o viteză de cel puţin 200 Km/h;
- sistemul de căi navigabile interioare se va masura 11.250 Km, care vor include
210 porturi fluviale.
Reţeaua TEN-T va include, de asemenea, un număr de:
- 294 de porturi maritime;
- 366 de aeroporturi.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
87
Finalizarea reţelei TEN-T va avea un impact major atât prin reducerea timpului
calătoriei pentru pasageri şi bunuri, cât şi prin diminuarea semnificativă a gradului de
poluare.
Principalii beneficiari ai Programului Operational Sectorial Transport sunt:
- administraţiile naţionale ale infrastructurilor de transport feroviare, rutiere şi navale,
- administraţiile naţionale şi regionale ale infrastructurii aeroportuare.
Ca urmare a implementării acestui program, a modernizării infrastructurii de transport,
va creşte competitivitatea produselor manufacturate, a serviciilor atât la nivelul României cât
şi la nivelul regiunilor Uniunii Europene.
Mai exact, implementarea acestui proiect la nivel naţional va avea ca finalitate:
- redirecţionarea capitalului pentru investiţii în localităţile care acum se confruntă cu
dificultăţi de acces sau care se confruntă cu o congestionare excesivă a traficului;
- facilitarea cooperării între întreprinzători aflaţi în regiuni diferite;
- dezvoltarea unui sistem logistic performant cu costuri scăzute pentru furnizori şi
distribuitori deopotrivă;
- favorizarea accesului întreprinzătorilor pe noi pieţe;
- îmbunătăţirea serviciilor de transport oferite clienţilor, etc.
2.7.4. Programul Operaţional Competitivitate (POC)
Se încadrează în prevederile Regulamentului (CE) nr.1303/2013 privind dispozițiile
comune și Regulamentele specifice ale Fondurilor Europene Structurale și de Investiții
(FESI) 2014‐2020, adoptate în decembrie 2013. Sunt avute în vedere și Recomandările
specific de țară 2013 (CSR), adoptate de Consiliu și, de asemenea, Documentul de poziție
(CPP) pentru utilizarea FESI 2014‐2020 în România al serviciilor Comisiei Europene.
Programului se bazează pe Acordul de parteneriat, în timp ce analiza de nevoi și provocări,
precum abordarea strategică sunt corelate cu documentele strategice relevante la nivel
național.
Astfel, POC este elaborat pentru a răspunde recomandărilor în ceea ce privește
aplicarea măsurilor structurale pentru promovarea creșterii economice și a competitivității,
având în vedere că România se confruntă cu o serie de provocări în ceea ce privește
competitivitatea economică, având o productivitate scăzută în industrie și servicii. Provocări
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
88
majore includ infrastructura subdezvoltată de transport și TIC, un mediu de afaceri fragil și
sprijin redus pentru cercetare, dezvoltare și inovare (CDI).
POC își propune să sprijine intervenții în domeniile TIC și CDI. În același timp,
programul este menit să fie unul dintre factorii‐cheie care să răspundă nevoilor de
intervenție în ceea ce privește îmbunătățirea accesului și utilizării de tehnologii
informaționale și de comunicare de calitate, precum și consolidarea cercetării, dezvoltării
tehnologice și inovării, cu scopul de promovare a competitivității economice și dezvoltării
locale.
Capacitatea de CDI a instituțiilor din România de a se integra în mod eficient în
rețelele europene și internaționale trebuie să fie consolidată. Eforturi paralele sunt necesare
pentru a crește capacitatea administrativă și pentru a eficientiza guvernanța sectorială.
În acest sens, este nevoie de cooperare cu universitățile pentru a orienta cercetători
calificați către sectoarele prioritare și instituțiile de CDI.
Trei direcții principale de investiții în CDI sunt menționate în Documentul de poziție
al CE, toate fiind reflectate în Acordul de parteneriat și în acest program operațional:
- Creșterea cercetării CDI private, cu scopul de a stimula inovăre la nivelul
operatorilor economici.
- Sprijinirea infrastructurilor de CD și a capacității de a dezvolta centre de excelență,
bazate pe clustere de competitivitate existente sau viitoare și conectate cu centre de CDI în
cadrul unor poli de creștere.
- Promovarea unui mediu favorabil inovării în mediul de afaceri, prin dezvoltarea de
produse și servicii, transfer tehnologic, crearea de rețele și clustere.
În conformitate cu obiectivele Strategiei UE 2020, performanța asumată de România
este o tinta de 2% din PIB pentru finanțarea CDI (1% din PIB cheltuieli publice și 1% din
PIB cheltuieli din surse private). În anul 2011, România a investit în CDI doar 0,48% din
PIB, 80% din investiții fiind realizate de către sectorul public. În scopul de a atinge
obiectivul Strategiei Europa 2020 (2% din PIB până în 2020), este necesară o schimbare de
comportament. O serie de studii indică, totuși, un nivel relativ ridicat de inovare în rândul
actorilor economici din România, sugerând astfel o nevoie de a privi dincolo de cifrele
oficiale privind cheltuielile CDI pentru a înțelege pe deplin situația.
În privința distribuției în teritoriu, cheltuielile și forța de muncă angajate în domeniul
CD specifice agenților economici (36%) și statului (41%) sunt puternic concentrate în zona
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
89
București Ilfov; doar cheltuielile și forța de muncă angajate în domeniul CD în instituțiile de
învățământ superior (22%) au o distribuție teritorială mai amplă.
Competitivitate si TIC.
Agenda Digitala pentru Europa, o inițiativă emblematică a Strategiei Europa 2020,
subliniază importanța conectivității în bandă largă pentru creștere și inovare europeană și
pentru incluziunea socială și ocuparea forței de muncă. Agenda digital stabilește obiective
ambițioase de acoperire și de viteză și solicită statelor membre să ia măsuri, inclusiv
dispoziții legislative, pentru a facilita investițiile în bandă largă.
Obiectivele Agendei Digitale și poziția României față de aceste obiective este
prezentată în tabelul de mai jos. Se poate observa că România înregistrează anumite
diferențe în comparație cu obiectivele UE în ceea ce privește accesul în bandă largă NGA,
utilizarea generală a internetului și alfabetizarea digitală, reflectate în deficite semnificative
în utilizarea e‐comerț de întreprinderi și cetățeni.
Investițiile în TIC trebuie să contribuie la îndeplinirea obiectivelor generale ale
competitivității economice și îmbunătățirea nivelului de trai pentru cetățeni. Obiectivele și
nevoile în ceea ce privește dezvoltarea sectorului TIC din România sunt orientate spre trei
domenii principale:
- administrația publica și modernizare acesteia,
- sectorul privat și sprijin pentru competitivitate
- populația în general, prin asigurarea accesului la resurse TIC și incluziunea digitală.
O componentă orizontală o reprezintă securitatea cibernetică.
Două mari domenii de interes sunt identificate în CPP CE:
- extinderea dezvoltării infrastructurii în bandă largă și lansarea rețelelor de mare
viteză
- dezvoltarea de produse și servicii TIC (de exemplu, e‐learning, e‐sănătate,
e‐cultură) și aplicații de afaceri (de exemplu, e‐commerce) și a cererii de TIC.
E‐comert, TIC si CDI.
Potrivit datelor EUROSTAT, in Romaina valoarea procentului de populatie cu varste
intre 16‐74 de ani care au utilizat intrenetul in anul 2012 pentru a procura bunuri si servicii
de uz personal a fost de doar 5%, mai scazuta decat cea inregistrata in anul 2011 (6%). In
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
90
general, cresterea inregistrata in acest sector este foarte mica; cresterea a inceput in anul
2006 cand doar 1% din populatie a utilizat internetul pentru cumparaturi online si a
inregistrat un trend fluctuant de‐a lungul urmatorilor ani. In ceea ce priveste comentul
electronic transnational (cu alte state membre UE), in perioada 2008‐2012, Romania a
inregistrat in mod constant o valoare de 1%. Doar 0,7% din valoarea totala a pietei cu
amanuntul s‐a derulat electronic.
Infrastructura in banda larga rapida si ultra‐rapida. Infrastructura digitală este
extrem de importanta, pentru că aceasta sta la baza implementarii de echipamente TIC, a
utilizarii oricarora dintre serviciile de e‐guvernare sau la încheierea de tranzacții online.
Beneficiile și impactul dezvoltarii infrastructurii se resimt la nivelul tuturor obiectivelor
Agendei Digitale. Agenda Digitala pentru România în domeniul serviciilor de bandă largă și
a infrastructurii de servicii digitale prevede îmbunătățirea accesului la zone îndepărtate, atât
pentru a sprijini accesul la internet al populației defavorizate, precum și pentru a asigura
accesul și posibilitatea de a conecta echipamentele TIC utilizate pentru gestionarea și
monitorizarea etc. producerea de energie din surse regenerabile la Internet. În același timp,
dezvoltarea infrastructurii de servicii digitale are ca scop facilitarea incluziunii sociale,
creșterea alfabetizarii digitale, atât prin oferirea de acces la Internet și calculatoare, cat și
prin acordarea de sprijin pentru facilitatori ai procesului de învățare (cum ar fi profesori,
bibliotecari, ITC reprezentanți în telecentrele set‐up în țară).
Începând cu anul 2010, UE a introdus Accesul de Generatie Viitoare (NGA) printre
obiectivele‐cheie de performanță pentru punerea în aplicare a Agendei Digitale. Acest tip de
conexiune este promovată prin asigurarea accesului la Internet pentru o serie de echipamente
TIC performante, împreună cu utilizarea serviciilor publice online cele mai sofisticate,
într‐un mod uniform din punct de vedere geografic.
Obiectivele UE, asumate, de asemenea, de către România, sunt ambițioase și necesită
munca în parteneriat și implicarea tuturor actorilor din sector.
Având în vedere starea actuală a investițiilor în infrastructură pentru rețele de
comunicații în bandă largă, precum și perspectivele de consolidare a pieței și dezvoltarea de
parteneriate între operatori cu scopul de a moderniza infrastructurile de acces, fara ca statul
sa intrevina, se estimează că, până în 2020, aproximativ 90% din gospodăriile din mediul
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
91
urban vor avea acces la comunicații fixe de tip NGA, capabile să asigure viteze de acces la
internet de 100 Mbps.
În ceea ce privește mediul rural, se estimează că în cazul în care statul nu intervine
direct pentru finanțarea infrastructurilor de acces, ritmul de dezvoltare a rețelelor NGA, va
rămâne scăzut. Prin urmare, este acceptat de către industria din domeniu, care până în 2020,
ponderea gospodăriilor rurale cu acces la servicii de comunicații fixe cu o viteză mai mare
de 30 Mbps, nu va depăși 50%, în timp ce ponderea gospodăriilor cu o viteză de acces la
Internet mai mare decât 100Mbps nu va depăși 20%.
Promovarea cererii de servicii de bandă largă de nouă generație ‐ existența unei cereri
consistente pentru serviciile NGA care asigură un raport ridicat de utilizare a infrastructurii ‐
este o condiție esențială pentru dezvoltarea acestor rețele. Încurajarea cererii de servicii
poate fi realizată printr‐o serie de măsuri publice, cum ar fi: implementarea de platforme
dedicate pentru servicii/informații, punerea în aplicare a stimulentelor fiscale, creșterea
nivelului de educație în utilizarea calculatoarelor, oferind subvenții pentru achiziționarea de
echipamente IT, etc.
O altă modalitate de a sprijini dezvoltarea rețelelor de acces NGA în zonele rurale este
de a încuraja autoritățile locale să implementeze proiecte locale, cu finanțare de la bugetul
de stat sau al UE, inclusiv prin oferirea de sprijin logistic și financiar pentru gestionarea unor
astfel de proiecte.
2.7.5. Programul Operaţional Capital Uman (POCU)
Cu intervenţii integrate planificate în domeniul ocupării forţei de muncă, al educaţiei şi
incluziunii sociale, POCU va funcţiona ca un mijloc de stimulare a creşterii economice şi a
coeziunii şi, de asemenea, va susţine atingerea obiectivelor stabilite în cadrul altor provocări
de dezvoltare ‐ competitivitate, infrastructură, administrare şi guvernanţă ‐ contribuind astfel
la îndeplinirea obiectivelor asumate de România în contextul Strategiei Europa 2020 pentru
o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.
Ocuparea forţei de muncă
Creşterea gradului de participare pe piaţa muncii a populaţiei şi reducerea disparităţilor
în ocupare în funcţie de vârstă, sex şi regiune sunt obiective importante pe care România
trebuie să le aibă în vedere pentru obţinerea creşterii economice şi a coeziunii sociale.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
92
În conformitate cu obiectivul Strategiei Europa 2020 de a obţine o rată de ocupare de
75% până în 2020, România şi‐a asumat obiectivul naţional de a atinge o rată de ocupare de
70% (pentru categoria de vârstă 20‐64 de ani) până în 2020. Realizarea acestui obiectiv
ambiţios ar necesita o combinaţie complex de politici care ar avea ca scop atât creşterea
cererii de forţă de muncă (alături de intervenţiile prevăzute pentru provocările în materie de
competitivitate şi infrastructură), cât şi îmbunătăţirea nivelului de calificare a populaţiei şi
extinderea oportunităţilor pentru categoriile vulnerabile şi defavorizate, care au şanse mici
de angajare.
Intervenţiile POCU în domeniul ocupării forţei de muncă vor viza atât îmbunătăţirea
situaţiei actuale de pe piaţa muncii, cât şi crearea condiţiilor necesare pentru a obţine
creştere economică.
POCU va contribui la atingerea obiectivului stabilit la nivelul Acordului de Parteneriat
prin:
- Îmbunătăţirea răspunsului pieţei forţei de muncă la nevoile în schimbare şi
provocările unei economii în creştere;
- Încurajarea antreprenoriatului şi crearea de întreprinderi, cu un accent special pe
sectoarele emergente şi de creştere, astfel cum sunt identificate în Strategia Naţională
privind Competitivitatea 2014‐2020;
- Creşterea participării tinerilor pe piaţa forţei de muncă, cu un accent pe tinerii din
categoria NEET (care nu au un loc de muncă, nu urmează un program educaţional sau de
formare);
- Îmbunătăţirea participării pe piaţa forţei de muncă a categoriilor defavorizate şi
reducerea ratei şomajului pentru toate categoriile de lucrători;
- Rata scăzută de ocupare a forţei de muncă la nivel naţional (63,8% în 2012,
comparativ cu 68,5% pentru UE‐27) reflectă atât deficitul de oportunităţi de angajare,
precum şi structura economică actuală (aproximativ 2,1 milioane de persoane desfăşoară o
activitate independentă, iar 1,4 milioane desfăşoară o activitate neremunerată, în cadrul
familiei). Nivelul ridicat al economiei informale (estimat la aproximativ 29,6% din PIB în
2012), deşi constă în mare parte din venituri neraportate, contribuie la situaţia actuală.
Distribuţia inegală a ocupării forţei de muncă este, de asemenea, o provocare
importantă, cu disparităţi însemnate între ratele regionale de ocupare (diferenţă de 11,5%
între cea mai mare rată de ocupare a forţei de muncă, înregistrată în regiunea de Nord‐Est, şi
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
93
cea mai mică rată, în regiunea Centru, de doar 53,4% în 2012). Disparităţi importante pot fi
observate, de asemenea, între zonele urbane şi cele rurale, unde rata de ocupare a forţei de
muncă în mediul rural ‐ deşi a rămas mai ridicată decât în mediul urban (rata de ocupare de
65,7% în 2012, comparativ cu 62,5 % în mediul urban) ‐ a înregistrat o scădere
semnificativă în timpul recesiunii, de asemenea, în contextul migraţiei de la o activitate
salariată către o activitate neremunerată în cadrul familiei.
Distribuţia locurilor de muncă reflectă în mare parte modelul activităţii economice
sectoriale. Agricultura rămâne în toate regiunile o activitate extinsă (deşi productivitatea şi
contribuţia la PIB sunt destul de mici), cu excepţia zonei Bucureşti‐Ilfov, care reprezintă
doar 1,5% din forţa de muncă din sectorul agricol la nivel naţional. Analiza coeficientului de
localizare, care indică specializarea în activitatea economică, arată o dependenţă puternică
de agricultură pentru regiunile Nord‐Est, Sud Muntenia şi Sud‐Vest Oltenia. Pe de altă parte,
în timp ce toate regiunile au o componentă industrială semnificativă, regiunile Vest şi Centru
prezintă cel mai intens grad de industrializare. Regiunea Bucureşti‐Ilfov are un rol dominant
în serviciile cu o valoare adăugată mai mare, care reprezintă punctul central al creşterii
economice la nivel european.
Sectorul public, din punctul de vedere al angajatorului (cu aproximativ 11% din totalul
ocupării forţei de muncă) şi al consumatorului, are o distribuţie relative uniformă în toate
regiunile, cu excepţia regiunii Nord‐Est – în ceea ce priveşte educaţia, sănătatea şi asistenţa
socială – ceea ce poate reflecta existenţa unei mari disparităţi socio‐economice.
Incluziunea socială
Incluziunea socială şi combaterea sărăciei sunt parte integrantă a politicilor UE care
urmăresc promovarea unei dezvoltări echilibrate şi coeziunea socială la nivelul întregului
teritoriu european. Reducerea discrepanţelor existente în ceea ce priveşte dezvoltarea
economică şi socială necesită un efort susţinut şi o combinaţie complexă de intervenţii care
trebuie să vizeze însăşi esenţa problemelor, în loc de soluţii de suprafaţă.
Intervenţiile propuse în cadrul POCU vor contribui la atingerea obiectivului Acordului
de Parteneriat şi celor ale Strategiei naţionale pentru incluziune socială şi combaterea
sărăciei, Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparținând
minorității romilor pentru perioada 2012‐2020 şi Strategiei Naţionale de Sănătate, prin:
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
94
- Promovarea (integrată a) incluziunii şi reducerea incidenţei sărăciei pentru
minoritatea romă şi alte comunităţi defavorizate din mediul urban şi rural;
- Dezvoltarea unei culturi pro‐active, a participării, responsabilităţii şi prin
combaterea stereotipurilor şi a discriminării;
- Promovarea antreprenoriatului social şi dezvoltarea economiei sociale;
- Îmbunătăţirea accesului la servicii de sănătate, sociale şi alte servicii de bază
accesibile şi de calitate.
În prezent, cea mai mare parte a serviciilor la nivel de comunitate sunt furnizate sub
responsabilitatea autorităţilor locale, implicarea sectorului neguvernamental fiind inegală la
nivel teritorial (58% din ONG‐urile care activează în domeniul social sunt concentrate în 3
regiuni ‐ Bucureşti‐Ilfov, Centru şi Nord‐Vest), doar 20% din ONG‐uri fiind prezente în
zonele rurale, atât în ceea ce priveşte serviciile primare, cât şi cele specializate. Se va
încuraja o implicare mai activă a sectorului ONG‐urilor, împreună cu valorificarea
cunoştinţelor de specialitate existente, precum şi aplicarea unor soluţii inovatoare, unor
forme flexibile de ocupare a forţei de muncă şi parteneriate.
Economia socială este un instrument important în asigurarea succesului intervenţiilor
dedicate grupurilor vulnerabile şi comunităţilor defavorizate şi pentru promovarea
incluziunii. În acest sens, se va exploata potenţialul economiei sociale de sprijinire a
integrării pe piaţa muncii a categoriilor vulnerabile şi a trecerii la modele de afaceri,
împreună cu rolul său în crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea serviciilor locale acolo
unde piaţa sau mecanismele publice nu au succes.
Va exista susţinere în ceea ce priveşte constituirea şi dezvoltarea de entităţi sociale,
precum şi pentru instruirea personalului şi consilierea oferită întreprinderilor, pentru a
asigura durabilitatea operaţiunilor şi a rezultatelor. De asemenea, legislaţia aplicabilă în
acest domeniu va fi revizuită şi adaptată, pentru a permite dezvoltarea acestui sector.
Educaţie şi competenţe
Creşterea nivelului general de educaţie a populaţiei este o condiţie importantă pentru
asigurarea creşterii economice durabile şi a coeziunii sociale.
Având rezultate sub mediile europene în învăţământul obligatoriu, cu o rată ridicată de
nefrecventare a învăţământului obligatoriu şi o rata ridicată de abandon şcolar timpuriu, în
special în rândul categoriilor vulnerabile, o participare scăzută la învăţământul terţiar şi la
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
95
învăţarea pe tot parcursul vieţii, performanţele României în domeniul educaţiei rămân
nesatisfăcătoare.
În conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020 în domeniul educaţiei şi
reflectând reformele educaţionale şi priorităţile stabilite prin legea învăţământului, România
şi‐a asumat prin Programul Naţional de Reformă următoarele obiective naţionale până în
2020: o rată de 11,3% a abandonului şcolar timpuriu, o rată de 26,7% a populaţiei cu studii
terţiare şi un obiectiv de 10% în ceea ce priveşte participarea la activităţi de învăţare pe tot
parcursul vieţii (pentru populaţia cu vârste cuprinse între 25‐64 de ani).
Intervenţiile propuse în cadrul POCU vor contribui la îndeplinirea obiectivului
Acordului de Parteneriat şi a celor ale Strategiei naţionale de reducere a abandonului şcolar
timpuriu, ale Strategiei naţionale pentru învăţământ terţiar şi ale Strategiei naţionale pentru
învăţarea pe tot parcursul vieţii, prin:
- Creşterea ratelor de retenţie în sistemele de educaţie şi formare profesională initial;
- Îmbunătăţirea ratei de participare la educaţie pentru categoriile vulnerabile expuse
riscului de excluziune;
- Îmbunătăţirea accesului la învăţământul terţiar, a calităţii şi eficacităţii acestuia;
- Îmbunătăţirea relevanţei formării pentru piaţa forţei de muncă;
- Creşterea relevanţei şi accesului la educaţie şi formare profesională pe tot parcursul
vieţii.
Sănătatea
Promovarea unei stări bune de sănătate este o parte integrantă a Strategiei Europa
2020, strategia UE de creştere economică pe 10 ani. Mai precis, politica de sănătate este
importantă pentru obiectivele strategiei Europa 2020 pentru o creştere inteligentă şi
favorabilă incluziunii, deoarece: menţinerea unei populaţii sănătoase şi active pentru mai
mult timp are un impact pozitiv asupra productivităţii şi competitivităţii o inovarea poate
ajuta la crearea unui sector al sănătăţii mai sustenabil şi la găsirea de noi tratamente
medicale sectorul sănătăţii joacă un rol important în îmbunătăţirea competenţelor şi crearea
de locuri de muncă, deoarece include 1 din 10 lucrători cu cea mai mare calificare din UE cu
o creştere preconizată de 45% a numărului de persoane cu vârste mai mari sau egale cu 65
de ani în următorii 20 de ani, în centrul dezbaterii politice se va afla finanţarea costurilor în
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
96
creştere de asistenţă medicală şi accesul la o viaţă demnă şi independentă pentru persoanele
în vârstă.
Dintre cele 7 iniţiative emblematice ale Strategiei Europa 2020, cele mai relevante 4
pentru sănătatea publică sunt:
- O Uniune a inovării,
- O agenda digitală pentru Europa,
- O agendă pentru noi competenţe şi locuri de muncă şi
- Platforma europeană de combatere a sărăciei. Dintre cele patru iniţiative, FSE şi PO
Capital Uman se concentrează în principal pe ultimele două11.
În conformitate cu Strategia Europa 2020, Strategia Naţională privind sănătatea
2014‐2020 prevede: „O naţiune de oameni sănătoşi şi productivi, prin accesul la servicii de
calitate de prevenire, curative şi de reabilitare, prin utilizarea eficientă şi eficace a
resurselor disponibile şi promovarea standardelor ridicate şi a celor mai bune practici”
Sectorul sănătăţii reprezintă, de asemenea, un pilon important în abordarea
multidimensională privind reducerea sărăciei şi a excluziunii sociale, cu un effect de pârghie
asupra categoriilor vulnerabile şi a comunităţilor defavorizate
Măsurile din cadrul POCU vor avea ca scop îmbunătăţirea accesului la îngrijire
medicală primară şi tratamente, inclusiv îngrijirea medicală de urgenţă şi primară. Se va
încuraja dezvoltarea unor servicii de sănătate şi asistenţă socială integrate, în special la nivel
de comunitate (de asemenea, cu implicarea sectorului ONG). Eforturile vor avea ca scop
reducerea presiunii la nivelul asistenţei medicale terţiare prin dezvoltarea serviciilor la nivel
de comunitate şi a celor prevăzute în ambulatoriu, de asemenea, prin promovarea utilizării
telemedicinei şi a altor tipuri de sisteme electronice. Măsurile din acest domeniu vor fi
corelate cu intervenţii planificate în cadrul Programului Operaţional Regional şi Programului
Naţional de Dezvoltare Rurală (pentru dezvoltarea infrastructurii medicale şi sociale) şi a PO
Competitivitate (în raport cu soluţiile electronice şi bazate pe TIC).
2.7.6. Programul Operaţional Capacitate Administrativă
Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative a fost elaborat pentru a
contribui în mod substanţial la punerea în practică a priorităţii tematice „Consolidarea unei
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
97
capacităţi administrative eficiente”, stabilită în Cadrul Strategic Naţional de Referinţă
(CSNR).
Administrația publică este un vector important în asigurarea bunei guvernări, în
reglementarea, promovarea și implementarea de politici și măsuri pentru a crea un mediu
propice dezvoltării economice pe termen mediu și lung
Progrese de realizat în vederea consolidării capacităţii administrative:
- reforma administraţiei publice (raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea
mediului de afaceri; realizarea - cu sprijinul Băncii Mondiale - a unei analize funcţionale
pentru eficientizarea administraţiei publice centrale; implementarea Strategiei pentru o
reglementare mai bună şi a planului de acţiune aferent);
- reforma sistemului judiciar (adoptarea noilor coduri civil, penal, de procedură
civilă şi penală, îmbunătăţirea managementului instanţelor şi a infrastructurii sistemului
judiciar)
Capacitatea administrației publice din România a fost evaluată în contextul mai multor
analize și rapoarte, realizate atât la nivel național cât și la nivel european. În Analiza anuală
a creșterii pentru 2014, elaborată de Comisia Europeană se mențin cinci priorități pe termen
mediu ca și în anul precedent (2012), PO CA adresând prioritatea nr. 5, respectiv
modernizarea administrației publice, prin:
-suport pentru implementarea, pe scară mai largă, a serviciilor de e-guvernare și
intensificarea utilizării TIC de către administrațiile publice, inclusiv pentru sistemele de
colectare a impozitelor și pentru ghișeele unice;
-simplificarea și reducerea birocrației atât pentru cetățeni cât și pentru mediul de
afaceri, prin introducerea unor procese și a unor regimuri de reglementare mai puțin stricte.
PO CA este structurat pe trei axe prioritare și are rolul de a contribui la crearea unei
administrații publice moderne capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică a țării, prin
intermediul unor servicii publice, investiții și reglementări de calitate, contribuind la
atingerea obiectivelor strategiei 2020. Pentru a putea îndeplini acest rol, o administrație
modernă are nevoie de resurse umane competente și bine gestionate, un management
eficient și transparent al cheltuielilor publice, o structură instituțional-administrativă
adecvată, precum și de proceduri clare, simple și predictibile de funcționare.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
98
O astfel de administrație trebuie să fie capabilă să ofere decidenților politici
instrumentele necesare fundamentării și implementării unor politici publice în interesul
cetățenilor.
Axa prioritară 1 - Guvernare eficientă, predictibilă și transparentă.
Exemple de acțiuni care vor fi sprijinite în cadrul acestei axe prioritare:
- Dezvoltarea și implementarea de politici și strategii eficiente la toate nivelurile
administrative;
- Dezvoltarea și implementarea de sisteme și proceduri pentru coordonarea
strategiilor (naționale/sectoriale/locale) și a politicilor publice;
- Dezvoltarea și implementarea de mecanisme de monitorizare și evaluare a
politicilor publice și a strategiilor aflate în implementare/implementate;
- Dezvoltarea de sisteme și instrumente moderne de management pentru creșterea
performanței instituțiilor publice de la toate nivelurile administrative (de exemplu
dezvoltarea și implementarea managementului calității în instituțiile publice, dezvoltarea și
implementarea managementului bazat pe performanță, management prin obiective, bugetare
pe programe, managementul riscului);
- Dezvoltarea și implementarea de mecanisme de eficientizare a cheltuielilor în
autoritățile și instituțiile publice;
- Intensificarea implicării actorilor relevanți în procesul de luare a deciziilor;
- Dezvoltarea de mecanisme de consultare și participare a părților interesate în
procesul decizional;
- Eficientizarea procesului de consultare a actorilor interesați;
- Asigurarea transparenței procesului decizional, inclusiv prin campanii de
conștientizare;
- Dezvoltarea și implementarea de măsuri pentru asigurarea unui cadru strategic
integrat care să ofere o gestiune modernă a resurselor umane în sectorul public;
- Dezvoltarea și implementarea de măsuri privind reducerea corupției (ex. organizarea
de campanii de educaţie publică, realizarea de sondaje privind percepţia publică în materie
de corupţie, analize, studii etc.).
Axa prioritară 2 - Administrație accesibilă
Exemple de acțiuni care vor fi sprijinite în cadrul acestei axe prioritare:
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
99
- Acțiuni de raționalizare (simplificare legislativă) și de creștere a calității actelor
normative ce vizează serviciile publice;
- Identificarea și promovarea bunelor practici referitoare la simplificarea și
gestionarea serviciilor publice ;
- Dezvoltarea, actualizarea, monitorizarea și evaluarea standardelor de cost și de
calitate pentru toate serviciile publice;
- Evaluarea proceselor și a procedurilor de lucru interne utilizate şi
simplificarea/actualizarea acestora pentru reducerea timpilor de furnizare a serviciilor și
creșterea eficienței acestora;
- Dezvoltarea sistemelor și mecanismelor de management al performanței, de
monitorizare și evaluare a gestionarii serviciilor publice;
- Dezvoltarea și promovarea implementării sistemelor de ghișeu unic (one-stop-
shop);
- Dezvoltarea, introducerea și sprijinul pentru utilizarea instrumentelor TIC (sisteme
IT – dezvoltarea de software și baze de date);
- Utilizarea standardelor de cost elaborate pentru serviciile publice;
- Îmbunătățirea comunicării inter și intra-instituționale cu privire la gestionarea
serviciilor publice;
- Creșterea transparenței privind atât obligațiile și drepturile instituțiilor publice, cât
și drepturile și obligațiile beneficiarilor privind serviciile publice (ex. dezvoltarea de carte
ale diverselor servicii publice, ghiduri pentru beneficiarii serviciilor publice)
2.7.7. Programul Operaţional Asistenţă Tehnică
Pentru a asigura utilizarea cât mai eficientă a instrumentelor structurale, conform
acquis-ului comunitar şi politicilor din domeniu, fiecare Stat Membru are obligaţia să
monitorizeze, să evalueze şi să controleze efectuarea cheltuielilor din instrumentele
structurale, precum şi să informeze şi să facă publice informaţii cu privire la asistenţa
financiară şi la sistemul de implementare. Astfel, PO- AT reprezintă un program de asistenţă
tehnică complementar axelor prioritare de asistenţă tehnică ce însoţesc fiecare program
operaţional, care va acţiona ca un instrument pentru coordonarea Politicii de Coeziune,
asigurând astfel o abordare comună şi coerentă.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
100
Programul Operaţional Asistenţă Tehnică a fost pregătit de către Ministerul
Finanţelor, de comun acord cu ministerele de linie în calitatea lor de autorităţi de
management pentru celelalte programe operaţionale, iar implementarea programului este în
responsabilitatea Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Asistenţă
Tehnică, rol îndeplinit de către Direcţia Asistenţă Tehnică din cadrul Autorităţii pentru
Coordonarea Instrumentelor Structurale.
Strategia POAT are la bază angajamentele asumate de către Guvernul României prin
intermediul Documentului de Poziţie Complementar pentru Capitolul 21 “Politica regională
şi coordonarea instrumentelor structurale” şi progresele înregistrate în implementarea
Planului Unic de Acţiuni pentru îmbunătăţirea sistemelor de gestionare a fondurilor acordate
României de Uniunea Europeană (fonduri de pre-aderare şi instrumente structurale), adoptat
de către Guvern în 2005 cu modificările ulterioare. În elaborarea POAT s-au avut în vedere
proiectele finanţate din programele de pre-aderare având drept obiectiv consolidarea
capacităţii administrative pentru gestionarea fondurilor nerambursabile ale Uniunii
Europene.
Obiectivele, axele prioritare şi domeniile majore de intervenţie propuse sunt orizontale
şi au fost împarţite între Programul Operaţional Asistenţă Tehnică şi restul programelor
operaţionale pe baza principiilor complementarităţii, subsidiarităţii şi coerenţei logice, cu
respectarea liniilor directoare privind sistemul de implementare a instrumentelor structurale.
Axele prioritare de asistenta tehnică din cadrul fiecărui program operaţional vor oferi
asistenţa specifică pentru pregatirea de proiecte, monitorizare, evaluare şi control, precum şi
pentru activităţi de comunicare, asigurând o publicitate corespunzătoare, în conformitate cu
specificitatea fiecărui program operaţional. Această asistenţă specifică va fi completată de
asistenţa de tip orizontal care răspunde necesităţilor comune tuturor structurilor şi actorilor
implicaţi în gestiunea şi implementarea instrumentelor structurale, prin dezvoltarea unui
sistem unic de management al informaţiei capabil să furnizeze informaţii transparente cu
privire la absorbţia fondurilor, precum şi prin activităţi care au ca scop conştientizarea de
către public a rolului sprijinului comunitar şi înţelegerea în ansamblu a intervenţiilor
instrumentelor structurale.
De altfel, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică are drept obiectiv asigurarea unui
proces de implementare a instrumentelor structurale în România în conformitate cu
principiile şi regulile de parteneriat, programare, evaluare, management, inclusiv
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
101
management financiar, monitorizare şi control pe baza responsabilităţilor împărţite între
Statele Membre şi Comisia Europeană, în concordanţă cu prevederile stipulate în
Regulamentul General.
Împreună cu celelalte programe operaţionale, Programul Operaţional Asistenţă
Tehnică va contribui semnificativ la realizarea priorităţii tematice stabilite prin Cadrul
Strategic Naţional de Referinţă, şi anume „Consolidarea unei Capacităţi Administrative
Eficiente”.
2.7.8. Programul Operaţional Cooperare Teritorială Europeană
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice gestionează participarea
României la 11 programe de cooperare teritorială europeană.
Specificul Programelor de Cooperare Teritorială Europeană presupune cooperarea
regiunilor din România cu regiuni din statele vecine (în cadrul cooperării transfrontaliere),
cu regiunile dintr-un anumit spaţiu geografic (în cadrul cooperării transnaţionale), precum şi
cu regiuni din orice stat membru al Uniunii Europene (în cadrul cooperării interregionale),
prin intermediul unor proiecte gestionate şi administrate în comun de partenerii din statele
participante.
Specificul programelor de cooperare teritorială:
- Principiile de implementare ale acestor programe sunt cooperarea între statele
participante în programe (toate proiectele trebuie să fie dezvoltate şi implementate în
comun), competitivitatea deschisă (în cadrul unor apeluri de propuneri de proiecte comune)
şi selecţia proiectelor în cadrul comitetelor de monitorizare/ selecţie (din care fac parte
reprezentanţi din toate statele participante la program).
- Proiectele sunt comune, fiind necesar un număr minim de parteneri care provin din
statele participante la program.
- Partenerii trebuie să desemneze un lider de proiect, care este responsabil pentru:
reprezentarea partenerilor în relaţia cu structurile de gestionare a programului, transferul
contribuţiei F.E.D.R. către beneficiarii participanţi la operaţiune şi coordonarea dezvoltării şi
implementării proiectului.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
102
- Domeniile care pot primi finantare in cadrul programelor C.T.E. vizează:
dezvoltarea urbană (integrată), transportul, infrastructura de frontieră, I.T., mediu, energie,
educaţie, antrepreneuriat, cultură, social, sănătate, cercetare-dezvoltare, resurse umane.
Programe Operaţionale de Cooperare Transfrontalieră finanţate prin Fondul European
de Dezvoltare Regională:
- România-Bulgaria - Autoritate Comună de Management;
- Ungaria – România, Autoritate de Management – în Ungaria;
- Sud-Estul Europei (SEE), Autoritate de Management – în Ungaria;
- INTERREG IVC, Autoritate de Management – în Franţa;
- URBACT II , Autoritate de Management – în Franţa;
- Programul ESPON 2013 – Reţeaua europeană de observare a dezvoltării şi coeziunii
teritoriale, Autoritate de Management – Ministerul Internelor şi Amenajării Teritoriului din
Marele Ducat al Luxembourgului Direcţia de Amenajare a Teritoriului;
- Programul Operaţional INTERACT 2007-2013, Autoritate de Management –
Autoritatea de Management în Slovacia
Programe Operaţionale de Cooperare Transfrontalieră finanţate prin
Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI):
- Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova - Autoritate
Comună de Management;
- Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2007-2013 - Autoritate
Comună de Management;
- Programul Operaţional Comun Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2007-2013) -
Autoritatea Comună de Management se află în Ungaria.
Politica Uniunii Europene are ca scop promovarea unei economii competitive și
eficiente (în termeni de utilizare a resurselor), bazată pe creștere inteligentă, durabilă și
favorabilă incluziunii, în contextul provocărilor globale actuale. În acest sens, redresarea
economiei și a sistemului financiar, precum și îmbunătățirea mediului de afaceri, în scopul
de a stimula productivitatea într-o manieră durabilă și favorabilă incluziunii, este văzută ca o
condiție necesară pentru asigurarea unei creșteri economice pe termen lung.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
103
Modul 3
MANAGEMENTUL PROIECTELOR
PARTICULARITĂŢI ALE PROIECTELOR CU
FINANŢARE EUROPENĂ
„Conducerea aduce viziune, credinţă şi curaj.
Viziunea arată lucrurile ce trebuie făcute, credinţa ne ajută să credem
că acele lucruri pot fi făcute, iar curajul ne determină să le ducem la bun sfârşit.”
Lorne Sanny
Aşa cum afirmam în primul capitol, la început managementul proiectelor era
considerat un domeniu relativ simplu şi istoria ne oferă exemple de proiecte celebre,
complexe, sofisticate, derulate de-a lungul multor ani, care au produs rezultate remarcabile,
cum ar fi construirea Marelui Zid Chinezesc, proiecte care nu au necesitat cunoştinţe în
domeniul gestionării proiectelor.
La origine, cuvântul proiect provine din latinescul projectum al verbului projicere (a
arunca ceva înainte) format din prefixul pro-(care indică ceva ce precede acțiunea următoare
a cuvântului în timp) și rădăcina iacere (a arunca). Astfel, rădăcina latină sugerează
mișcarea, o traiectorie, o anume relație cu spațiul și timpul. Procesul implicat presupune un
punct de plecare folosit ca o bază, de unde cineva se aruncă înainte, către un scop. Conceptul
de proiect apare mult mai târziu, în secolul al XV-lea, când Filippo Brunelleschi a primit
sarcina desăvârșirii catedralei din Florența prin adăugarea unui dom. Înainte să înceapă, el a
elaborat o schiță (progetto sau plan) a domului, folosind diverse perspective pentru a oferi o
reprezentare geometrică a viitoarei structuri. Literatura engleză a adoptat termenul de proiect
referindu-se la „un plan a ceva ce trebuie întreprins” și nu efectiv la „actul îndeplinirii
acestui plan”.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
104
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române40
termenul de proiect are mai
multe înţelesuri, fiind interesante următoarele:
plan sau intenţie de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru;
prima formă a unui plan (economic, social, financiar etc.) care urmează să fie
discutat şi aprobat pentru a primi un caracter oficial şi a fi pus în aplicare.
lucrare tehnică executată pe baza unei teme date şi care cuprinde cadrul tehnic,
desenele, justificarea utilităţii obiectului proiectat, amplasarea lui.
După al doilea război mondial, intensificarea competiţiei economice la nivel global a
impus un nou mod de a concepe dezvoltarea în termeni de proiect. Accentul se pune pe
elaborarea şi implementarea strategiilor coerente de dezvoltare, pe planificare şi organizare,
deci pe proiect. În România, începând cu anul 2002, la baza fundamentării bugetului
naţional şi implicit a bugetelor ministerelor, au stat strategia, programele şi proiectele.
Această tendinţă este cu atât mai pregnantă la nivelul Uniunii Europene unde, sub impactul
necesităţilor de integrare, managementul proiectelor tinde să devină principala formă de
existenţă în mediul economic.
Proiectele au devenit atât de complicate, de diversificate şi de complexe, încât s-a creat
şi o oarecare temere în jurul lor. Ca şi în alte domenii, teama provine de cele mai multe ori
din neştiinţă. Stanley E. Portney susţinea că „principiile managementului proiectului sunt
simple, iar cea mai complexă tehnică necesită maxim 10 minute pentru a fi asimilată”41
.
Lăsând la o parte gluma, dacă este abordat cu profesionalism, managementul proiectelor,
mai ales în zilele noastre când asistăm la răsturnări de situaţii peste noapte, atât pe plan
politic cât mai ales economic, nu este o activitate tocmai simplă. Dacă spre exemplu avem
de gestionat un proiect care presupune câteva zeci sau chiar sute de activităţi, dependente
una de cealaltă, în sensul că începutul lor depinde de încheierea cu succes a altora, atunci
când resursele (materiale, umane, financiare), trebuie alocate în momente de timp diferite, în
cantităţi diferite, când finanţarea provine din mai multe surse, cînd există parteneri cu
diverse grade de implicare, când echipa de proiect este constituită din membrii altor
departamente ale organizaţiei, când o parte din activităţi este subcontractată către terţi,
40
Sursa: www.dexonline.ro
41
Stanley E. Portney, Project Management for Dummies, Wiley Publishing, Inc. 2001, p.2
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
105
managementul proiectelor începe să devină o activitate cât se poate de complexă şi de
riguroasă.
Pe măsură ce mediul de afaceri a devenit din ce în ce mai complex, atât pe plan
mondial cât şi în ţara noastră, folosirea echipelor de lucru interdisciplinare a devenit o
necesitate, ce a schimbat radical mediul de muncă. Aceste schimbări au alimentat nevoia de
proiecte complexe, apărând astfel necesitatea unui management de proiecte mai sofisticat,
mai cuprinzător. De fapt, organizaţiile din ziua de astăzi recunosc faptul că, pentru a avea cât
mai multe avantaje competitive şi pentru a genera răspunsurile competitive corespunzătoare,
trebuie să cunoască şi să folosească tehnicile moderne ale managementului de proiect.
Printre avantajele utilizării unui management al proiectelor performant amintim:
- creşterea calităţii produselor/serviciilor oferite;
- creşterea profitului;
- îmbunătăţirea productivităţii;
- micşorarea duratei etapelor de dezvoltare;
- reducerea costurilor de cercetare-dezvoltare;
- creşterea gradului de satisfacţie şi motivare a salariaţilor;
- un control mai eficient asupra resurselor (materiale, financiare, umane şi
informaţionale);
- coordonarea mai bună a activităţilor;
- creşterea promptitudinii în execuţie, livrare;
- îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii;
- creşterea capacităţii de implementare a schimbării din interiorul organizaţiilor, etc.
3.1. Proiectele, instrumente utilizate în vederea atingerii obiectivelor
strategiei
Cuvântul proiect a devenit unul dintre cele mai utilizate sintagme ale mediului de
afaceri intrând astfel în vocabularul uzual al limbii române. Aceasta se datorează unei
explozii reale de proiecte la nivelul economiei mondiale, tendinţa fiind chiar mai pregnantă
la nivelul Uniunii Europene. Proiectele de orice tip, mari sau mici, de anvergură sau la scară
mai redusă reprezintă modalitatea prin care organizaţiile supravieţuiesc în mediul economic
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
106
actual, iar în România, această tendinţă a devenit dominantă, mai ales în contextul creat de
integrarea în Uniunea Europeană.
Abordarea proiectelor se face în contextul unui anumit program, program care la
rândul său se circumscrie unei strategii, iar strategia stă la baza unui scop (formare
profesională, cucerirea sau menţinerea pieţei de desfacere, modernizare tehnologică,
cercetare, dezvoltare economică, etc.). Indiferent de anvergura proiectului, că se desfăşoară
la nivel naţional sau la nivelul unei singure organizaţii, respectarea interdependenţei între
strategie – program – proiect (figura nr. 3.1), alături de calitatea resurselor utilizate conduc
la recunoaşterea pe piaţă a rezultatelor.
Figura nr. 3.1.
Interdependenţa Strategie – Program – Proiecte – Activităţi
Sursa: prelucrare proprie bazată pe succesiunea logică a relaţiei: scop-strategie-program-proiect
SCOP
STRATEGIE
PROGRAM
PROIECT
PROIECT
PROIECT
PROIECT
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
A
C
T
I
V
I
T
A
T
E
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
107
De asemenea, în vederea atingerii scopului organizaţia trebuie să stabilească paşii de
urmat, mai exact obiectivele care conduc la rezolvarea problemei, iar cel mai important
lucru legat de obiectiv este să avem unul SMART42
:
S – specific = specific, presupune că obiectivul este unul clar, el răspunzând la
întrebări precum: cine, ce, când, unde, cum este rezultatul la nivelul beneficiarilor. Sunt
definite cu claritate obiectivele proiectului pe baza unor criterii, în relaţie directă cu scopul
obiectivului;
M - measurable = măsurabil, presupune ca rezultatele obiectivelor să poată fi
măsurabile;
A – achievable = tangibile, abordabile, este un obiectiv care poate fi în general atins
şi care ne aproprie de atingerea scopului (poate organizaţia să îl atingă);
R – realistic = realist, dispune organizaţia de resursele necesare astfel încât scopul
să fie atins în timpul scontat;
T – timely = încadrat în timp, există un termen limită de realizare a obiectivului
respectiv.
Este deosebit de important să fim atenţi când stabilim obiectivele astfel încât acestea
să nu fie confundate cu activităţile. Acestea din urmă sunt paşii ce trebuiesc făcuţi pentru
îndeplinirea obiectivelor şi care:
- abordează o problemă specifică (definită ca o problemă cu ţintă clară, o problemă
care motivează, este rezolvabilă şi căreia i se pot identifica resurse în vederea rezolvării);
- urmăresc atingerea unor obiective specifice;
- au termen specific de începere şi încheiere;
- dispun de resurse limitate.
În fapt, un proiect reprezintă un grup de activităţi relaţionate în mod organizat în
vederea îndeplinirii unui scop, el poate apărea ca urmare a unei propuneri pentru finanţare
sau a unei decizii a conducerii unei organizaţii, de asemenea poate fi urmare a unor
oportunităţi sau ameninţări din partea concurenţei.
Altfel spus managementul proiectelor presupune o muncă susţinută, ghidată pe un plan
riguros întocmit pe baza următoarelor caracteristici:
- timp limitat - începutul şi sfârşitul proiectului sunt bine delimitate;
- obiective precise - clar formulate;
42
Sursa: http://managementul.ro/obiective-smart/
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
108
- rezultate concrete - măsurabile, unice(proiectul livrează un produs sau un serviciu
nou, unic, irepetabil);
- plan riguros - stabilit înainte de începerea proiectului;
- activităţi interdependente - intercondiţionate;
- resurse limitate: resurse financiare (buget prestabilit), resurse umane, resurse
materiale (echipamente, dotări, sedii, materii prime şi materiale), prestigiu;
- schimbare - derularea proiectului produce categoric o schimbare faţă de starea
iniţială;
- risc - acţiunile şi procesele specifice sunt caracterizate întotdeauna de un grad de
risc, iar riscul trebuie identificat încă din faza de proiectare astfel încât rezultatul final să nu
fie afectat;
- metodologia specifică;
- se încadrează într-o - strategie de dezvoltare.
Conluzionând putem spune că managementul proiectelor reprezintă un mod de a
acţiona pe baza unui plan riguros, în vederea atingerii unor obiective, formulate cât mai
limpede posibil, într-o perioadă de timp şi cu resurse limitate, având la bază principiile
fundamentale43
ale managementului proiectelor:
- principiul angajamentului, conform căruia între finanţator şi instituţia care
implementează proiectul trebuie să existe, încă de la începutul parteneriatului, un
angajament echitabil astfel încât fiecare parte să cunoască procesele şi riscurile asociate
proiectului, fiind dispuşi să-şi asume responsabilităţile, riscurile şi de ce nu un eventual eşec;
- principiul strategiei, potrivit căruia orice proiect trebuie să aibe la bază o strategie;
- principiul interdependenţei, potrivit căruia între: aria de cuprinderea a proiectului,
calitatea proiectată a produsului final, timpul alocat şi bugetul stabilit trebuie şă existe o
relaţie de interdependenţă, toate cele patru elemente trebuie să fie realizabile şi să se reflecte
unul pe celălalt. Cu alte cuvinte, orice modificare a unuia antrenează modificări ale
celorlalte;
- principiul canalului unic de comunicare, conform căruia între finanţator şi
managerul proiectului trebuie să existe un singur canal de comunicare, astfel încât să fie
43
Widwman R. Max. Fundamental Principles of Project Management. AEW Services, Vancouver, 2000
http://www.pmforum.org/library/papers/2000/pm1stprn_wideman.pdf
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
109
evitată transmiterea eronată a informaţiilor, dar fără a exclude principiul transparenţei sau pe
cel al accesului neîngrădit la informaţie;
- principiul mediului de lucru stimulativ, reprezintă responsabilitatea managerului de
proiect de a crea pentru membrii echipei, un mediu de lucru stimulativ care să exploateze
întreg potenţialul acestora;
- principiul controlului, conform căruia orice proiect trebuie să se desfăşoare conform
procedurilor elaborate înainte de începerea sa, proceduri prin care se stabileşte cum trebuie
făcut un anumit lucru şi de către cine;
- principiul succesului predefinit, potrivit căruia criteriile de succes sunt stabilite încă
de la început atât în ceea ce priveşte derularea (respectarea limitelor de timp, respectarea
bugetului), cât şi în ceea ce priveşte produsul final (calitate, eficienţă, standarde tehnice).
Astăzi, accent deosebit în cadrul activităţilor se pune pe resursa umană şi implicit pe
informaţie. Dacă acum două decenii resursele materiale deţineau supremaţia, acum asistăm
la o răsturnare a scării de valori, economia bazată pe cunoaştere reprezintând economia
viitorului.
3.2. Tipuri de proiecte
Proiectele au o serie de caracteristici care se definesc şi se adaptează progresiv pe
parcursul desfăşurării proiectului. Aceste caracteristici se regăsesc, într-o măsură mai mare
sau mai mică, în fiecare dintre proiecte, indiferent de mărimea lor şi se concretizează în
următoarele elemente fundamentale:
unicitatea rezultatului - în primul rând, caracterul de noutate al rezultatului
produs implică un anumit grad de necunoscut, caracteristic pentru orice lucru care nu s-a
mai făcut înainte;
durata limitată - deoarece proiectele au date clare de început şi de sfârşit, anumite
elemente organizatorice capătă un caracter temporar, fiind croite special pentru a îndeplini
obiectivele specifice ale proiectului. De exemplu, echipa de lucru este constituită doar pe
durata proiectului, iar bugetul de resurse și responsabilitățile manageriale sunt angajate strict
în raport cu obiectivele proiectului;
mărimea proiectului – deoarece reprezintă măsura costurilor unui proiect.
Aceasta este un indicator pe baza căruia se poate aprecia utilitatea folosirii managementului
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
110
proiectului. Această caracteristică mai are în vedere şi componenţa temporală, în sensul
necesarului de resurse financiare sau umane pe toată perioada de derulare a proiectului;
gradul de inovare şi complexitatea proiectelor – depind de o serie de criterii, cum
ar fi: caracterul de noutate al proiectului, mărimea proiectului, implicațiile sociale, riscul în
atingerea obiectivului proiectului etc. Un proiect rămâne complex chiar dacă unul sau mai
multe criterii au valoare scăzută, atâta timp cât altele au valoare ridicată. Cu cât
complexitatea proiectului este mai mare, cu atât trebuie investit mai mult în activitatea de
management a proiectului, ridicând astfel costurile acestuia.
O cunoaştere a acestor caracteristici este deosebit de importantă, deoarece permite o
abordare diferenţiată a proiectelor, conducând astfel la un mod de organizare diferit, la o
stabilire judicioasă a obiectivelor, la alegerea optimă a resurselor materiale şi umane din
cadrul proiectului în funcţie de specificitatea sa.
În literature de specialitate există o foarte mare varietate de proiecte. Orice încercare
de epuizare a subiectului va avea întotdeauna dezavantajul limitării. O primă clasificare44
a
proiectelor ia în considerare o serie de caracteristici ale lor cum ar fi amploarea, domeniul de
activitate și mărimea lor:
după amploarea lor, există proiecte: organizaţionale, locale (localitate, judeţ,
grup de judeţe), naţionale, regionale (proiectul este de interes pentru mai multe judeţe din
regiunea geografică respectivă), internaţional;
după domeniul obiectivului şi activităţilor proiectului, sunt: proiecte industrial,
proiecte sociale, proiecte comerciale, proiecte cultural, proiecte de protecţie a mediului,
proiecte ştiinţifice (de cercetare); proiecte educaţionale, proiecte de management;
după mărimea lor:
- proiecte mici: acest tip de proiecte au termene de maxim un an, au valori reduse,
permit angajările part–time, au cerinţe tehnologice modeste și permit o urmărire directă
zilnică;
- proiecte medii: au termene cuprinse între doi și trei ani, cu valori medii, în care sunt
permise atât angajările part-time, cât și full-time, au cerinţe tehnologice medii, iar urmărirea
lor se realizează prin raportări periodice;
44 Sursa: Scarlat, C., Galoiu, H. Manual de instruire avansată în managementul proiectelor. Editura: Institutul
Naţional de Administraţie, Bucureşti, 2002
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
111
- proiecte mari: au termene lungi, mai mult de trei-cinci ani, au o valoare ridicată și
permit numai angajări full-time, au cerinţe tehnologice performante, apelează la instrumente
şi programe specifice, iar urmărirea lor se realizează prin raportări de control;
O altă tipologie a proiectelor poate fi concepută pornind de la două elemente: tipul de
produs (tangibil, entitate fizică, şi intangibil, cu valoare abstractă, intelectuală) şi tipul de
activitate (fizică sau intelectuală). Prin combinarea acestor criterii se pot obţine patru tipuri
de proiecte45
:
a) produs tangibil şi muncă fizică (exemplul standard fiind dat de proiectele de
construcţii). Astfel de proiecte prezintă următoarele caracteristici:
- activităţile presupuse de proiect sunt în mare aceleaşi, eforturile sunt repetate;
- sursele de variaţie sunt reduse;
- resursele sunt previzibile;
- costurile implicate sunt relativ mari;
b) produs intangibil şi muncă fizică (exemplu standard: revizuirea unor politici sau
proceduri). Caracteristicile de bază ale acestui tip de proiect sunt:
- se bazează pe un model anterior;
- modelului anterior i se aduc doar modificări, corecţii sau îmbunătăţiri;
- resursele sunt previzibile;
- costurile sunt relativ mici, necesare doar pentru a opera aceste modificări şi
pentru a multiplica noul produs;
c) produs tangibil şi muncă intelectuală (exemplu standard: proiecte de dezvoltare a
unor noi produse, proiecte de investiţii). Ca şi caracteristici pot fi menţionate:
- nu se bazează pe un model sau pe un lucru deja existent;
- eforturile nu se repetă, abordările sunt multiple;
- resursele nu sunt atât de previzibile, nu pot fi anticipate în mod riguros;
- costurile variază;
d) produs intangibil şi muncă intelectuală (exemplu standard: proiecte de cercetare şi
dezvoltare). Aceste proiecte:
- presupun muncă de creaţie şi inovaţie;
- eforturile nu sunt standardizate de la o etapă la alta a proiectului, ci diferă
considerabil;
45
Sursa: http://www.maxwideman.com/papers/success/success.pdf
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
112
- presupun muncă de explorare;
- nu se bazează pe ceva existent;
- resursele utilizate sunt imprevizibile;
- costurile sunt imprevizibile şi, de obicei, mari.
Într-o amordare mai concisă, în funcţie de destinaţie, proiectele pot fi46
:
proiecte de investiţii (construcţia unei clădiri noi, restaurarea unui monument
istoric, retehnologizarea unei bănci);
proiecte de cercetare și dezvoltare (dezvoltarea unui produs nou, a unei noi
tehnologii, elaborarea unui nou software),
proiecte de organizare (introducerea unui nou concept de marketing, introducerea
managementului proiectelor ca formă alternativă de conducere, lărgirea segmentului de
piaţă).
În concluzie putem spune că toate proiectele, indiferent de tiparul în care sunt
încadrate, depind de o multitudine de factori (durata definirii proiectului şi costurile aferente,
volumul informaţiilor şi gradul lor de detaliere, timpul necesar pentru documentare, gradul
de implicare şi specializare a echipei şi a managerului de proiect) care, până la urmă, conduc
la reuşita unui proiect.
3.3. Durata de viaţă a unui proiect
Proiectele se realizează într-o succesiune de etape, ele au ca punct de plecare
documentul strategic de dezvoltare al organizaţiei, document din care se desprinde ideea de
proiect într-un anumit domeniu (fie că este vorba despre infrastructură, mediu, turism sau
resurse umane). Ulterior ideea desprinsă este implementată şi evaluată astfel încât să se
creeze condiţiile necesare pentru realizarea unor acţiuni viitoare de dezvoltare.
Dacă avem în vedere un proiect obişnuit vom avea de-a face cu următoarea succesiune
a etapelor în cadrul unui proiect, de altfel această succesiune este valabilă şi pentru fiecare
subproiect sau activitate din cadrul proiectului:
Formularea, conceperea ideii de proiect. Toate proiectele iau naştere ca urmare a
conştientizării unei nevoi, a unei probleme ce necesită rezolvare. Este faza în care factorii de
decizie ai unei organizaţii trebuie să răspundă la întrebări precum:
- problema ivită este una reală, corect identificată;
46
Sursa: Mariana Mocanu, Carmen Schuster. Managementul proiectelor . Editură: All Beck, Bucureşti, 2004
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
113
- rezolvarea acestei probleme reprezintă o prioritate şi se încadrează în planul strategic
de dezvoltare al organizaţiei;
- proiectul trebuie derulat acum, sau la o dată ulerioară;
- ideia de proiect şi modalităţile de soluţionare a problemei sunt cele mai oportune;
- organizaţia dispune de resursele necesare implementării proiectului.
Scopul acestei faze îl reprezintă definirea elementelor caracteristice ale proiectului,
absolut necesare în luarea deciziei de demarare a proiectului sau nu. Dacă un singur răspuns
la întrebările de mai sus este de tipul nu sau nu ştiu înseamnă că ideea de proiect trebuie
regândită, iar dacă la majoritatea întrebărilor răspunsul este negativ atunci ideea de proiect
trebuie abandonată.
Planificarea, presupune:
- stabilirea cadrului general, informarea cu privire la planul general în care se înscrie
proiectul;
- stabilirea obiectivului general şi ale celor specifice proiectului;
- analiza situaţiei, raţiunile pentru care este propus proiectul respectiv, precum şi
rezultatele aşteptate;
- stabilirea bugetului şi identificarea surselor de finanţare;
- eşalonarea în timp a activităţilor, stabilirea datelor de început, sfârşit, precum şi a
relaţiilor de interdependenţă dintre acestea;
- planificarea unui program cadru de alocare a resurselor, stabilirea modului în care
sunt alocate resursele necesare desfăşurării fiecărei activităţi;
- riscurile cu care se poate confrunta proiectul şi modalităţile de contracarare a lor;
- componenţa echipei care derulează proiectul;
- indicatori de performanţă ai proiectului.
În această etapă este de dorit a fi implicaţi câţi mai mulţi angajaţi, chiar dacă vor face
sau nu parte din echipa proiectului, aceştia pot identifica marea majoritate a problemelor.
Declanşarea proiectului. Este faza în care pe baza proiectului întocmit se
alcătuieşte efectiv echipa care va implementa proiectul. Un rol deosebit de important în
această fază revine managerului de proiect, el având menirea de a repartiza atribuţiile şi
responsabilităţile fiecărui membru în cadrul proiectului. Managerul de proiect trebuie să
perceapă întotdeauna în ansamblu. Dacă se va implica în fiecare activitate în procesele de
rutină şi nu va avea capacitatea de a delega sarcinile, apoi de a monitoriza şi superviza
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
114
execuţia lor, atunci se va pierde în lucruri mărunte pirzând direcţia strategică. Specialiştii
susţin că nu este indicat ca managerul de proiect să provină din sfera de activitate în care se
desfăşoară proiectul, deoarece aceştia cunoscând foarte bine domeniul, au tendinţa de a se
implica prea mult în munca membrilor echipei.
Derularea proiectului. Este faza de execuţie propriu-zisă a proiectului, este etapa
în care planul proiectului dă testul de trecere. Este etapa în care buna implementare a
proiectului depinde de corecta gestionare a factorilor perturbatori interni sau externi
organizaţiei. Este etapa în care proiecte foarte bine planificate şi implementate pot înregistra
eşec datorită unor factori externi incontrolabili, cu atât mai mult pericolul poate creşte dacă
avem de gestionat un proiect prost planificat.
Monitorizarea proiectului. Reprezintă etapa în care sunt colectate şi analizate
informaţiile cu privire la activităţile proiectului. Este etapa, în care se urmăreşte
conformitatea activităţilor întreprinse cu ceea ce este prevăzut în plan. Sunt avute în vedere:
respectarea obiectivelor proiectului, coordonarea şi organizarea, luarea deciziilor,
monitorizarea şi evaluarea, menţinerea contactelor cu partenerii, delegarea
responsabilităţilor, formarea echipei, managementul resurselor umane şi orice altceva ce
poate interveni. Monitorizarea acestor activităţi necesită abilităţi şi dedicare. Deşi se spune
că „numai nebunii controlează lucrurile în ordine, geniul se descurcă şi în haos”47
în realitate
a ţine lucrurile în ordine necesită tot atâta talent, mai ales atunci când sunt implicaţi oameni
şi trebuie împărtăşite informaţii. Monitorizarea ne ajută să efectuăm o verificare regulată a
ceea ce facem în mod curent, informaţiile putând reprezenta atât indicatori de tip cantitativ
(sunt cei mai uşor de măsurat: număr de persoane implicate, rata de utilizare a unui serviciu,
număr de ore pe zi pentru o anumită activitate, etc), cât şi indicatori de tip calitativi (sunt cei
care nu măsoară cât de mult se face, ci cât de bine sau cât de bun este produsul sau
serviciul)48
. Dacă nu sunt colectate date pe tot parcursul desfăşurării proiectului cum se
poate aprecia la sfârşitul acestuia dacă este bine sau nu ceea ce s-a făcut. Dacă nu dispune de
informaţii suficiente, managerul proiectului va fi nevoit să-şi amintească sau şi mai rău să
inventeze date, situaţie în care corectitudinea şi transparenţa vor avea de suferit.
47
Sursa: Radu Paraschivescu. Creierul diabolic din umbră: faţa ascunsă a globalizării. „Noua ordine
mondială” http://gandeste.org/globalizare/creierul-diabolic-din-umbra-fata-ascunsa-a-globalizarii-noua-ordine-
mondiala-este-deja-intr-un-stadiu-avansat-de-implementare/10781
48
McCollum James K., Bănacu Cristian. 2007. Management de proiect – o abordare practică. Project
management – a practical approach. Editura Universitară, Bucureşti.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
115
Figura nr. 3.2.
Durata de viaţă a unui proiect
Sursa: prelucrare proprie bazată pe succesiunea etapelor în cadrul unui proiect obişnuit
Închiderea proiectului şi acceptarea oficială a acestuia. Este etapa în care
managerul de proiect:
- informează partenerii în legătură cu închiderea proiectului;
- întocmeşte şi înaintează rapoartele finale, în speţă raportul narativ49
şi cel financiar50
;
- relizează o evaluare a proiectului pentru uz intern;
- evidenţiază performanţele şi subliniază eventualele ţinte neatinse;
- anunţă public închiderea proiectului şi rezultatele proiectului.
Imediat după încheierea unui proiect sau chiar din fazele terminale ale acestuia poate
începe prima fază din ciclul de viaţă al altui proiect. Mai ales în cadrul organizaţiilor care
lucrează pe bază de proiecte, continuitatea acestora reprezintă o primă condiţie în succesul
afacerii.
49
Raportul narativ - trebuie să fie o prezentare fidelă a modului în care s-a derulat proiectul, cu accent pe
elementele de interes pentru actorii externi organizaţiei, mai ales pentru finanţatori. 50
Raportul financiar – trebuie să prezinte prinpr-o modalitate clară şi precisă cum anume au fost utilizate
fondurile.
Formularea,
conceperea ideii
de proiect
ETAPELE
PROIECTULUI
Declanşarea
proiectului
Planificarea Închiderea
proiectului
Monitorizarea
proiectului
Derularea
proiectului
1
2
3
6
5
4
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
116
3.4. Managementul resurselor umane
Într-un proiect fiecare resursă apare limitată sub aspect cantitativ. Mici modificări aplicate
anumitor resurse pot avea un impact mare asupra altora sau invers. Astfel, previziunea nevoilor de
resurse umane reprezintă esenţa asigurării calităţii rezultatelor. Implicarea totală a fiecărui membru a
echipei permite ca abilităţile pe care acesta le are să fie utilizate în beneficiul proiectului.
Actorii cheie din fiecare proiect sunt:
- managerul proiectului - persoana responsabilă pentru conducerea proiectului;
- echipa proiectului – grupul care realizează munca de proiect.
a) Managerul de proiect, este acea persoană care are capabilităţii decizionale, care
prezintă autoritatea de a corela activităţi din cadrul proiectului de a urmări şi asuma
rezultate, în contextul satisfacerii exigenţelor consumatorilor proiectului, de a realiza
angajamente şi de a aplica constrângeri. Practica însă a demonstrate că, de cele mai multe
ori, persoanele investite cu responsabilitatea unei conduceri de proiect nu conștientizează
faptul că sunt manageri; în acelaşi timp, există multe persoane care se confundă cu
managerul de proiect, dar care nu exercită nici unul dintre atributele acestui rol, deoarece nu au
primit mandatul oficial necesar în contextul unei asemenea activităţi.
Managerul de proiecte nu trebuie să fie confundat cu managementul organizaţiei,
dacă primul are un personal contractat pe o perioadă temporară şi limitări mult mai clare
referitoare la termene, bugete, atribuţii, cel de-al doilea are, în general, personal angajat pe o
perioadă nedeterminată şi termene de finalizare mai puţin restrictive.
De asemenea trebuie făcută o distincţie clară între managerul de proiect şi directorul
de program, în condiţiile folosirii uzuale şi, uneori, improprii, a acestor termeni. Directorul
de program are atribuţii mult mai complexe, ce depăşesc cu mult stadiul coordonării unei
grupări de proiecte intercorelate. Conducerea unui program presupune în primul rând cu o
stabilire precisă a cerinţelor unei afaceri, la un nivel strategic, care dezvoltă un drum critic,
denumit program, menit să satisfacă nevoile organizaţiei, în mod optim. Abordările acestui
fenomen sunt multiple, în funcţie de cultura managerială asimilată şi de pregătirea
profesională specifică pe care o dobândesc conducătorii. Scopul şi obiectivele organizaţiei
pot fi sintetizate într-un plan strategic al organizaţiei care evidenţiază modul în care fiecare
program sau proiect se conectează la modelul standard de ansamblu. Astfel, una dintre
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
117
diferenţele majore dintre managerul de proiect şi cel de program constă în nivelul la care se
amplasează abilităţile persoanei care îndeplineşte rolul respectiv. Directorul de program
trebuie să poarte negocieri cu investitorii, căutând să echilibreze interesele nuanţate ale
acestora, la un nivel mult mai ridicat decât poate înfrunta un manager de proiect. Trăgând o
primă concluzie, putem afirma că directorii de programe sunt cei care coordonează
managerii de proiecte.
Dacă subiectele care îi preocupă pe managerii de proiect sunt cele incluse în tematica
şi în planul de lucru al proiectului, iar abordarea lor este de natură practică, concretă,
directorul de program trebuie să organizeze tematica preocupărilor sale în aşa fel încât
aceasta să se conecteze cu misiunea organizaţiei şi să realizeze activităţile care concordă cu
planul strategic al organizaţiei şi care se dovedeşte a fi unul fezabil. În proiectele de mică
anvergură, nu se poate discuta despre luxul de a avea şi un director de program şi un
manager de proiect, amândouă rolurile fiind îndeplinite de a o singură persoană, care,
inevitabil, acţionează asupra oricărei perturbaţii sau probleme ivite. Coordonarea unui
program depăşeşte orice proces de management al proiectelor, prin adăugarea de noi
obiective ale afacerii, obiective operaţionale, prin includerea de riscuri strategice, integrarea
finalităţilor de activitate, crearea de interdependenţe şi a unei interfeţe între management şi
procesele efective.
Managerii de proiect au atribuţii de natură tactică, ei îşi concentrează activitatea pe
comunicarea cu investitorii în ceea ce priveşte livrarea rezultatelor previzionate, conform
traseului stabilit pentru proiect şi a planurilor existente. Necesitatea unei abordări de natură
tactică fiind indispensabilă definiţiei proiectului, care presupune un efort unic, de a asambla
debutul şi finalul unor activităţi. Directorii de program, prin natura funcţiei pe care o
îndeplinesc, trebuie să depăşească nivelul de performanţă al oricărui manager de proiect,
coordonator, la rândul său, de alţi manageri de subproiecte. Activitatea sa este, prin
excelenţă, strategică.
Nivelele de conducere ale unui proiect formează o structură ierarhizată numită
structură de conducere a proiectului. Această structură are o existenţă temporară şi încetează
odată cu finalizarea proiectului. În această structură apar două nivele de conducere:
- conducerea generală a proiectului;
- conducerea activităţilor proiectului (operativă).
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
118
Dacă conducerea generală a unui proiect urmăreşte desfăşurarea proiectului în toate
fazele sale, conducerea activităţilor proiectului asigură realizarea obiectivelor proiectului în
termenul prevăzut şi conform bugetului specificat, aceasta din urmă fiind realizată de
managerul proiectului.
Managerul de proiect trebuie numit cât mai devreme, chiar în faza de concepţie a
proiectului şi trebuie să deţină efectiv calităţi de lider. Din păcate, o definiţie care să
delimiteze clar rolurile managerului de proiect încă nu a fost elaborată, dar specialiştii şi
practicienii au convenit asupra unor atribuţii, ce pot fi identificate pentru toţi conducătorii
analizaţi:
responsabilitatea pentru proiect – deşi este un termen destul de nebulos, poate
avea semnificaţii variate pentru indivizi diferiţi. Concise Oxford English Dictionary explică
responsabilitatea ca fiind „autoritate, abilitatea de a acţiona independent şi de a lua decizii”.
Într-adevăr, responsabilitatea constituie principalul atribut la unui manager de proiect;
asumarea rezultatelor proiectului. Un alt atribut ce poate defini un manager de
proiect este asumarea şi estimarea rezultatelor unei acţiuni concertate. Managerul de proiect
răspunde în faţa finanţatorilor pentru furnizarea rezultatelor globale şi parţiale previzionate.
Rezultatele trebuie să fie măsurabile/cuantificabile, iar managerul trebuie să fie abilitat pe
deplin pentru a răspunde de livrarea acestora;
autoritatea de a executa proiectul - cu finalitatea rezultatelor aşteptate, atributul
cheie al managementului de proiect îl constituie autoritatea de a realiza proiectul, ceea ce
presupune capacitate de a induce sau de a influenţa comportamente sau acţiuni. În timp ce
managerul de proiect însumează responsabilităţile decizionale în interiorul proiectului şi îşi
asumă rezultatele obţinute, el trebuie, de asemenea, să dovedească abilitatea organizaţională
de a asigura disponibilitatea resurselor şi de a solicita schimbările de comportament care
sunt critice. Autoritatea poate îmbrăca variate forme, dacă ea derivă din poziţia ierarhică
deţinută, din profesionalismul dovedit, din influenţa exercitată în cadrul organizaţiei.
Managerul de proiect este responsabil cu toate activităţile care se desfăşoară şi care
privesc bunul mers al activităţilor legate de proiect. Dacă proiectul începe şi se descoperă
mai târziu că sfera de cuprindere nu este clarificată, managerul de proiect este răspunzător.
Dacă proiectul pune în aplicare un plan de lucru slab, managerul de proiect este răspunzător.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
119
Managerul de proiect nu este un simplu executant de activităţi, el trebuie să înţeleagă
obiectivele organizaţiei care au generat proiectul, pentru a putea lua decizii relevante pe
parcursul fiecărei etape.
Experienţa arată că abordarea strict tehnică a managementului de proiect poate
conduce în cel mai bun caz la realizarea unor produse sau servicii performante, dar care nu
neapărat îndeplinesc scopul organizaţiei. Așa numitul „conştientizarea obiectivului afacerii”
tinde să devină un criteriu de selecţie foarte important la alegerea unui manager de proiect.
Dacă ar fi să realizăm o sinteză a celor prezentate mai sus, atunci între calităţile unui
manager de proiect eficient trebuie să regăsim:
- o gândire tehnologică a aspectelor tehnice ale proiectului (directorul de proiect nu
trebuie să fie un specialist în tehnologia proiectului întrucât riscă să se implice în amănunte
tehnice în detrimentul actului de conducere);
- o bună înţelegere a aspectelor economice ale proiectului;
- cunoaşterea modalităţilor de conducere a personalului (alcătuirea şi motivarea
echipei, tehnici de interviu, salarizare, premiere, cunoaşterea legislaţiei în domeniul
proiectului;
- competenţe în planificare şi control;
- experienţă în conducerea proiectelor;
- competenţe financiare;
- abilităţi în procurarea materialelor;
- calităţi în asigurarea unei bune comunicări interpersonale.
- răspunderea realizării proiectului.
Pentru aceasta managerul de proiect trebuie să aibă dreptul de a decide asupra
colaboratorilor din echipa de proiect.
b) Echipa de proiect. Cea mai mare parte a muncii umane este prestată în
echipe, eremiţii sunt destul de rari51
, chiar şi cei mai solitari artişti, scriitori sau pictori
depind de ceilalţi pentru ca munca lor să fie eficientă: scriitorul de un editor şi o editură, o
tipografie, o librărie, pictorul de o galerie unde să-şi expună tablourile şi aşa mai departe.
Altfel spus, chiar dacă mitul eroului sau luptătorului singuratic este în continuare în mare
vogă într-o societate individualistă, dacă analizăm cu atenţie faptele considerate la prima
51
Sursa: Peter Druker. Societatea postcapitalistă. Lucrare apărută în 1993, tradusă şi publicată în limba
română în 1999 la Editura Image, Bucureşti.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
120
vedere a fi individuale constatăm că ele sunt de fapt rezultatul efortului depus de o întreagă
echipă. Oricât de impresionaţi am fi de realizările marilor personalităţi, fie ei lideri puternici
sau inovatori care şi-au asumat riscuri considerabile, mai devreme sau mai târziu constatăm
că ei fac parte dintr-o echipă. Drept urmare, o echipă este un grup în care prin eforturi
individuale rezultă o performanţă ce este superioară sumei input-urilor individuale, cu
condiţia ca toţi membrii ei să:
- posede pregătire, aptitudini, abilităţi şi cunoştinţe diferite dar care se completează;
- lucreaze împreună şi să coopereaze între ei;
- să dorească realizarea aceloraşi obiective;
- să susţină şi să se sprijine reciproc;
- să comunice în interiorul echipei.
Întrucât individul este limitat în posibilităţile sale fizice şi intelectuale, un factor
determinant pentru eficienţa unei echipe de proiect este ca, pentru fiecare membru al
echipei, să se formuleze roluri şi sarcini concrete precum şi timpul de lucru.
Echipa este un grup special de lucru care trebuie organizat şi coordonat în mod
diferit decât celelalte grupuri; echipele sunt formate din indivizi care lucrează alături de
ceilalţi într-un mediu concurenţial dar nu sunt în concurenţă cu celelalte echipe din
organizaţie ci sunt în concurenţă cu risipa, cu rebuturile, cu nerespectarea termenelor, cu
munca inutilă, lipsită de valoare, cu productivitatea scăzută, dar şi în concurenţă cu ceilalţi
actori de pe piaţă.
Succesul unei echipe de proiect se bazează pe câteva principii comune:
• încrederea comună în valoarea şi posibilitarea atingerii obiectivelor echipei;
• conştientizarea necesităţii contribuţiei fiecărui individ pentru succesul echipei
• cultivarea unui mediu colaborativ, în care membri sunt încurajaţi să îşi
împărtăşească gândurile, ideile şi temerile;
• crearea unui mediu de învîţare prin susţinerea membrilor juniori;
• recompensarea rezultatelor remarcabile ale echipei (pe căi financiare sau non-
financiare)
• sărbătorirea succeselor, etc.
Una dintre cele mai eficiente structuri ale unei echipe de proiect este descrisă în
figura nr. 3.3.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
121
Figura nr. 3.3.
Model de structură a unei echipe de proiect
Sursa: http://www.asecib.ase.ro/mttp/Capitolul_1.pdf
Cele mai valoroase culturi se dezvoltă când membri echipei conştientizează că
fiecare individ contribuie cu valori în cadrul proiectului.
3.5. Particularităţi ale proiectelor cu finanţare europeană
Provocările potenţiale cu privire la fondurile structurale şi de coeziune ţin de
capacitatea structurilor instituţionale şi administrative de a gestiona aceste fonduri, de
îmbunătăţire a capitalului fizic şi uman necesar utilizării fondurilor, de posibilităţile
autorităţilor centrale şi locale de a participa la co-finanţarea proiectului finanţat din fonduri
europene.
3.5.1. Structura de management a unui Program Operaţional.
Toate Programele Operaţionale, conform reglementărilor legislative au prevăzută o
structură de management similară52
:
52
Guvernul României, 2006. Fondurile Structurale în UE. Ghidul actorilor dezvoltării regionale. Bucureşti;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
122
a) Comisia Europeană – este autoritatea executivă a Uniunii Europene, care iniţiază şi
implementează programele şi politicile autorităţilor bugetare şi legislative ale UE.
b) Autoriatea de Certificare şi Plată – este structura organizatorică din cadrul
Ministerului Finanţelor, ea fiind instituţia responsabilă cu certificarea sumelor regăsite în
declaraţiile de cheltuieli transmise la Comisia Europeană şi pentru primirea fondurilor
transferate României din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social
European şi Fondul de Coeziune şi asigurarea transferului acestora către beneficiari, precum
şi a fondurilor de prefinanţare şi cofinanţare aferente acestora din fonduri alocate de la
bugetul de stat.
c) Autoritatea de Management – conform cerinţelor Uniunii Europene fiecare
Program Operaţional este coordonat de către o Autoritate de Management, care, de altfel,
este responsabilă cu întreg procesul de implementare a programului, după cum urmează:
- se asigură că proiectele au fost selectate conform criteriilor stabilite;
- verifică prin intermediul activităţii de monitorizare şi control faptic concordanţa
dintre cheltuielile cofinanţate şi regulile comunitare şi naţionale;
- realizează raportări periodice cu privire la activităţile realizate în cadrul programului
şi se asigură că au fost respectate cerinţele de informare şi publicitate ale instrumentelor
structurale.
d) Organism Intermediar – Autoritatea de management poate delega anumite
responsabilităţi unuia sau mai multor organisme intermediare. Acestea au responsabilitatea,
în cea mai mare parte, de a monitoriza şi evalua proiectele individuale.
e) Comitet de evaluare – este un organism fără personalitate juridică, creat la nivelul
Autorităţii de Management/Organismului Intermediar, care are ca scop evaluarea proiectelor
depuse de solicitanţi.
f) Comitet de Monitorizare – organism fără personalitate juridică, implementat de
statele membre pentru fiecare program operaţional, având atribuţii de decizie şi funcţii de
monitorizare şi supervizare a calităţii implementării programului de care răspunde. El este
cel care urmăreşte realizarea obiectivelor programelor printr-o eficientă utilizare a resurselor
alocate.
g) Beneficiarii – sunt instituţiile care aplică şi implementează proiecte individuale sau
scheme de grant cofinanţate din Fondurile Structurale şi de Coeziune în cadrul unui Program
Operaţional. Beneficiarii pot fi instituţii ale administraţiei publice centrale sau locale,
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
123
organizaţii neguvernamentale (ONG-uri) sau parteneri din sectorul privat în funcţie de
specificul operaţiunilor finanţate prin programul respectiv.
Legăturile şi intercondiţionările existente în interiorul acestei structuri de
management sunt prezentate prin intermediul schemei următoare:
Figura nr. 3.4.
Legăturile existente între structurile de management în cadrul unui program operaţional
Sursa: prelucrare proprie bazată pe circuitul documentelor în cadrul unui proiect cu finanţare nerambursabilă
3.5.2. Principiile programării şi implementării fondurilor nerambursabile.
Programarea şi implementarea fondurilor structurare au ca punct de plecare
fundamentul a cinci principii:
Comisia Europeană
Autoritatea de
management
Autoritatea de
certificare şi plată
Comitet de
monitorizare
Comitet de
evaluare
criterii
Organism
intermediar
aprobare
Beneficiar
rapoarte
plăţi
Propuneri
proiecte
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
124
- principiul concentrării pe obiectivele prioritare în vederea dezvoltării53
, potrivit
căruia concentrarea trebuie să se facă pe acele teritorii sau populaţii ce se confruntă cu mari
dificultăţi, astfel încât să se stabilească un număr limitat de domenii de intervenţie;
- principiul programării sau al coerenţei interne, este cel mai laborios, respectarea lui
necesitând o perioadă îndelungată de timp întrucât are ca finalitate elaborarea de programe
multianuale de dezvoltare, ca urmare a unei decizii luate în parteneriat;
- principiul adiţionalităţii sau al coerenţei externe, potrivit căruia ajutorul provenit
din fondurile structurale să aibe un caracter adiţional şi nu de înlocuire a resurselor deja
angajate de către autorităţile naţionale, regionale şi locale în vederea dezvoltării regiunilor
lor şi a pieţei muncii;
- principiul parteneriatului, potrivit căruia între Comisia Europeană şi autorităţile de
management fie ele la nivel naţional, regional sau local există o strânsă colaborare;
- principiul subsidiarităţii, stabilit prin Tratatul de la Maastricht din 1992 şi care
presupune ca o autoritate situată la nivel de vârf să nu intervină dacă un obiectiv poate fi
realizat corespunzător la un nivel inferior. Consecinţa cea mai importantă a acestui principiu
este aceea că rămâne la latitudinea autorităţii de management, desemnată de către statul
membru, să selecţioneze şi monitorizeze proiectele ce vor primi finanţare.
3.5.3. Etapele specifice implementării unui proiect cu finanţare europeană
Trecerea la un nou tip de societate, la o economie bazată pe cunoştinţe, amplifică
nevoia organizaţiilor din toate domeniile de activitate de a iniţia, planifica şi desfăşura
proiecte. Considerate până nu demult o excepţie în viaţa organizaţiilor, proiectele tind în
etapa actuală să dea un nou sens organizaţiei însăşi.
În anul 1992, Comisia Europeană adopta un set de instrumente necesare pentru
elaborarea şi managementul unui proiect, numit „Managementul Ciclului de Proiect”54
.
Potrivit acestora distingem următoarele etape:
- Identificarea, reprezintă procesul de realizare a propunerilor de proiect şi depunerea
lor de către potenţialii beneficiari la organismele intermediare din cadrul fiecărui program;
53
Armenia, Androniceanu (coord.), 2006, „Managementul Proiectelor cu Finanţare Europeană – Metodologii
de elaborare”, Editura Universitară, Bucureşti; 54
Victor, Radu (coord.), 2008, „Managementul Proiectelor”, Editura Universitară, Bucureşti;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
125
- Evaluarea, presupune analizarea tuturor propunerilor de proiect depuse pe baza
criteriilor specifice fiecărui program, axe prioritare, domeniu de intervenţie sau operaţiune,
acordându-se câte un punctaj;
- Ierarhizarea şi Selecţia, constă în comunicarea punctajelor acordate în etapa
anterioară şi aprobarea listei cu proiectele selectate pentru finanţare;
- Negocierea şi Semnarea, etapă ce are ca finalitate semnarea contractului de finanţare
de către beneficiar şi autoritatea de management;
- Implementarea şi Monitorizarea, etape pe parcursul cărora se vor realiza activităţile
propuse de către beneficiar, în timp ce autoritatea de management pe baza rapoartelor va
urmări respectarea contractului;
- Evaluarea finală, are ca scop urmărirea respectării de către beneficiar a tuturor
detaliilor trecute în proiectul iniţial, precum şi contribuţia investiţiei la realizarea
obiectivelor generale şi specifice ale programului operaţional.
Figura nr. 3.5.
Etapele Managementului ciclului de proiect
Sursa: prelucrare proprie bazată pe succesiunea etapelor în cadrul unui proiect cu finanţare europeană
Obţinerea unei finanţări nerambursabile poate fi o oportunitate pe termen mediu pentru
organizaţie. În cele mai multe cazuri, obţinerea unei finanţări trebuie să reprezinte o sursă de
dezvoltare a organizaţiei, iar procesul prin care managementul instituţiei se implică în
IDENTIFICARE
IMPLEMENTARE
ŞI
MONITORIZARE
EVALUAREA FINALĂ
NEGOCIEREA
ŞI
SEMNAREA
IERAHIZARE
ŞI
SELECŢIE
EVALUARE
Managementul
Ciclului de
Proiect
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
126
obţinerea finanţării trebuie să fie unul paralel activităţilor operaţionale ale organizaţiei
bazate pe resurse proprii.
În plus, în cazul României, necesitatea recuperării decalajelor faţă de ţările dezvoltate
combinată cu şansa de a beneficia de ajutorul finanţărilor nerambursabile ale U.E prin
intermediul Fondurilor Structurale, vor accentua nevoia crescândă de profesionalizare a
managementului proiectelor.
În vederea pregătirii pentru a aplica la diferite fonduri cu finanţare nerambursabilă
derulate prin programele Uniuniii Europene, o organizaţie trebuie să cunoască următoarele
elemente cu caracter general, elemente suplimentare unui proiect finanţat din surse proprii:
formularul standard, este o prezenţă obligatorie. Complexitatea şi amploarea
managementului proiectelor au determinat apariţia unui element de noutate: proiectele nu
mai sunt finanţate decât pe baza unei propuneri scrise, pe baza unei cereri de finanţare; cel
puţin, la nivelul Uniunii Europene, aceasta este singura modalitate prin care pot fi accesate
fondurile comunitare;
finanţările sunt acordate în scopul promovării unei anumite politici a Uniunii
Europene, drept urmare, obiectivele finanţatorului se resfrâng asupra organizaţiei aplicante,
dacă cele două obiective generale nu corespund, propunerea nu va fi eligibilă;
bugetul alocat proiectului, tocmai pentru că este vorba de o finanţare
nerambursabilă, reprezintă mai degrabă o constrângere decât obiectiv. Pentru acest tip de
finanţare, principala provocare o constituie cum să exploatezi la maxim un buget dat şi cum
să atingi obiectivul propus cu efortul cel mai mic posibil;
performanţa, în cadrul managementului proiectelor europene, se realizează în
momentul în care există un echilibru între: resursa fixă prestabilită (bugetul fix), timpul
limitat, procedurile de implemantare ale proiectului impuse de Uniunea Europeană;
faţă de proiectele obişnuite, comerciale, în cazul proiectelor cu finanţare europeană,
datorită anvergurii rezultatelor scontate, o importanţă deosebită se acordă etapelor de
stabilire a obiectivelor şi de redactare a propunerii de proiect;
consultarea documentaţiei pusă la dispoziţie de finanţator (Ghidul finanţatorului,
Ghidul solicitantului), precum şi înţelegerea obiectivelor sursei de finanţare constituie tot
atâtea etape suplimentare, faţă de proiectele comerciale;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
127
obiectivul finanţatorului nu-l va constitui niciodată recuperarea investiţiei, ci
promovarea unei politici, de aici derivă şi accentul pus pe durabilitatea rezultatelor, pe
metodele de diseminare şi promovare a acestora.
După ce s-a familiarizat cu aceste informaţii de tip general, aplicantul, în vederea
obţinerii finanţării nerambursabile, va avea de parcurs următoarele etape:
a) organizaţia trebuie să se asigure că îndeplineşte condiţiile de eligibilitate
generale, între condiţiile generale amintim:
- activitatea principală să fie orientată spre producţie sau servicii;
- cel puţin pentru un an înainte de aplicare organizaţia să fi avut profit;
- să fie la zi cu plata datoriilor fiscale;
- să nu fie în stare de faliment.
b) în momentul apariţiei programului de finanţare pentru care organizaţia
desfăşoară o activitate eligibilă, se trece la cea de-a doua etapă:
- procurarea şi analiza atentă a ghidului de finanţare (în cazul finanţărilor Uniunii
Europene, acest ghid apara cu aproximativ două luni înainte de data limită de depunere a
documentaţiei de finanţare, excepţie face programul FEADR în cadrul căruia sunt sesiuni
lunare de depunere a proiectelor);
- realizarea unei antiteze între obiectivele organizaţiei şi cele specifice ale programului
de finanţare;
- identificarea sumei decontate prin program şi identificarea sumelor de cofinanţare;
- alcătuirea echipei de lucru care va întocmi documentaţia de finanţare sau apelarea la
o firmă de consultanţă;
- realizarea propriu-zisă a documentaţiei de finanţare.
c) depunerea documentaţiei de finanţare şi aşteptarea deciziei finale. Autoritate de
Management este cea care stabileşte componentele unui dosar de finanţare, ele fiind definite
de fiecare dintre acestea în Ghidurile Solicitantului. În acest sens, în cadrul ghidului este
inclus formatul de cerere de finanţare pentru tipul respectiv de proiect, în care sunt precizate
informaţiile şi documentele care trebuie furnizate de catre solicitanţii finanţărilor.
În principal, un dosar de finanţare trebuie să cuprindă:
Formularul cererii de finanţare completat, în care se regăsesc:
Informaţii privind solicitantul;
Date despre proiect;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
128
Concordanţa cu politicile UE şi legislaţia;
Bugetul proiectului / Surse de Finanţare, etc.
Documente anexe cererii de finanţare, conform cu Ghidul Solicitantului pentru
axa prioritară sau domeniul respectiv. Exemple:
Statut sau documente de asociere;
Bilanţurile oficiale pe ultimii ani;
Adeverinţa că solicitantul nu are datorii la bugetul de stat;
Cazierul fiscal al reprezentantului legal al solicitantului si al reprezentantului
tehnic;
Aviz de mediu, analiza impactului de mediu;
Autorizaţia de construcţie;
Documente de confirmare a contribuţiei solicitantului;
Plan de afaceri, studiu de fezabilitate, analiza cost – beneficiu;
Proiectul tehnic;
CV-urile persoanelor implicate în managementul implementării proiectului etc.
Activităţile legate de depunerea, selecţia şi evaluarea proiectelor au la bază proceduri
clare şi precise care urmăresc ca procesul în ansamblul său să fie simplu, să evite duplicarea
sarcinilor, să fie flexibil şi să aibă o durată rezonabilă.
În apelurile de proiecte pentru fiecare operaţiune şi în cadrul ghidurilor solicitanţilor
sunt detaliate tipurile de depuneri de proiecte şi specificul acestora, precum şi criteriile de
evaluare. Autorităţile de Management/Organismele Intermediare, realizează următoarele
evaluări:
a) Verificarea conformităţii administrative, constă în verificarea:
Corectitudinii completării cererii de finanţare;
Prezentării tuturor documentelor solicitate în cererea de propuneri de proiecte;
Formatului corespunzător al documentelor solicitate;
Respectării termenului de depunere, conform cererii de propuneri;
Cererile care nu sunt conforme se resping şi solicitantul este informat despre aceasta
şi despre motivele respingerii. Cererile care sunt conforme sunt acceptate mai departe pentru
verificarea eligibilităţii, iar solicitantul este informat despre aceasta.
b) Verificarea eligibilităţii
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
129
OI/AM verifică eligibilitatea pe baza criteriilor specifice de eligibilitate pentru
fiecare operaţiune. Se verifică eligibilitatea solicitantului, eligibilitatea activităţilor,
eligibilitatea proiectului şi eligibilitatea cheltuielilor, după cum au fost menţionate în Ghidul
solicitantului;
OI/AM poate solicita clarificări suplimentare;
Cererile care nu sunt conforme se resping şi solicitantul este informat despre aceasta
şi despre motivele respingerii. Cererile care sunt conforme sunt acceptate mai departe pentru
evaluarea tehnică, financiară şi economică, cu informarea solicitantului.
c) Evaluarea tehnică, financiară şi economică
Un comitet de evaluare/selecţie alcătuit din experţi interni şi/sau externi şi condus de
OI/AM, va efectua evaluarea economică şi tehnică privind sustenabilitatea şi viabilitatea
proiectului precum şi evaluarea financiară a proiectului.
Criteriile de evaluare pot fi de tipul:
Relevanţa proiectului – definirea clară a obiectivelor proiectului şi măsura în care
acestea contribuie la atingerea obiectivelor axei prioritare sau domeniului de intervenţie şi la
atingerea obiectivelor Programului Operaţional.
Calitatea şi coerenţa proiectului;
Maturitatea proiectului - cât de pregătit din punct de vedere tehnic este proiectul
pentru a începe implementarea efectivă (are toate studiile, calendarul de activităţi este
previzionat realist, are planificare financiara, există resursele sau sunt aduse asigurări cu
privire la obţinerea lor – inclusiv resurse pentru cofinanţare şi resurse de personal).
Sustenabilitatea proiectului;
Capacitatea instituţională a solicitantului sau, după caz, capacitatea solicitantului
de implementare a proiectului.
Aceste criterii variază ca formulare de la un program operaţional la altul şi de la un
domeniu major de intervenţie la altul. În functie de tipologia şi complexitatea proiectelor,
criteriile de selecţie sunt detaliate şi explicitate la lansarea apelului de proiecte.
Evaluarea/selecţia proiectelor se face pe baza unei grile de evaluare şi se acordă
punctaje pentru criteriile/subcriteriile specificate în grilă şi comunicate în Ghiduri. Condiţiile
de acceptare a proiectelor pentru finanţare sunt, de asemenea, comunicate în Ghiduri şi sunt
în concordanţă cu tipul de cerere de propuneri de proiecte şi cu tipurile de beneficiari pentru
fiecare operaţiune.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
130
Punctajul obţinut la evaluarea tehnică şi financiară este hotărâtor pentru selecţia
proiectelor.
În cazul cererilor de propuneri de proiecte cu termen limită de depunere, selecţia se
face în ordinea descrescătoare a punctajelor în limita bugetului disponibil;
În cazul cererilor de propuneri de proiecte cu depunere continuă vor fi selectate
proiecte care întrunesc un punctaj minim impus, până la epuizarea pachetului financiar
alocat.
Pentru proiectele de infrastructură, evaluarea include şi analiza proiectului tehnic. În
această etapă se urmăreşte concordanţa proiectului tehnic propus cu cererea de finantare şi
studiul de fezabilitate. Proiectul poate fi admis fără modificări, cu modificări sau poate fi
respins în cazul în care soluţia tehnică este cu totul diferită faţă de soluţia prezentată în
cadrul studiului de fezabilitate şi în cadrul cererii de finanţare.
Totuşi, între toate aceste faze cea de redactare a documentaţiei pe baza căreia se
realizează proiectul, indiferent de aria sa de cuprindere, de produsul final, de buget, de
durată, ocupă poziţia de primă mărime. Această fază are o importanţă cu atât mai mare cu
cât, la nivelul Uniunii Europene, accesul la fondurile comunitare se realizează, aşa cum am
subliniat deja, exclusiv prin intermediul propunerilor de proiecte. Dacă această etapă este
tratată cu superficialitate aplicantul se poate confrunta cu un eşec din cel puţin două puncte
de vedere:
incorecta planificare. Percepţia conform căreia managementul proiectelor este o
abordare rigidă, care se bazează pe munţi de documentaţie, ceea ce conduce la inhibarea
imaginaţiei, a creativităţii, a inovaţiei şi favorizează într-un mod inflexibil şi rigid,
planificarea face parte din bagajul neprofesioniştilor, sau al începătorilor;
nerealismul datelor trecute în documentaţie. De multe ori, mai ales când se
întocmeşte o documentaţie în vederea accesării de fonduri nerambursabile, există tendinţa de
a multiplica numărul de activităţi, de a exagera atunci când este expusă capacitatea tehnică şi
managerială a organizaţiei aplicante, de a dubla informaţiile cu privire la contribuţia proprie
sub formă de muncă voluntară, doar de dragul de a câştiga proiectul, pentru al face mai
atractiv şi ai creşte punctajul de evaluare.
În linii generale pentru a fi eligibil un proiect cu finanţare europeană trebuie să
prezinte următoarele caracteristici55
:
55
Sursa: http://www.minind.ro/imm/fonduri_structurale/domeniul_imm/Standardizare_011009.pdf
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
131
participativ – participarea pe lângă autorităţile publice locale şi a diverselor
organizaţii interesate în beneficiile implementării proiectului (fondurile structurale, în
perioada de programare 2007 -2013, funcţionează pe principiul alocării de fonduri din trei
surse: bugetul Uniunii Europene, bugetul autorităţilor locale şi participare privată);
analizat profund - decizia de implicare în proiect ar trebui să fie bazată pe analizele
fezabilităţii, costurilor estimate şi consultărilor sociale;
acceptat – beneficiarul proiectului trebuie să încheie un acord de cooperare agreat
de toate părţile implicate în proiect – în special pentru proiecte ce vizează sisteme de
drumuri;
necesar – pentru faza de început proiectul trebuie să se bazeze pe analize detaliate a
opţiunilor – cercetarea iniţială a fezabilităţii. Proiectul ar trebui să ia in considerare
capacitatea de absorbţie locală şi regională existentă, să aibă un impact regional particular şi
să contribuie la creşterea potenţialului de dezvoltare a regiunii;
profitabil – proiectul ar trebui să fie bazat pe calcule realistice cu privire la
capacitatea financiară şi de implementare a beneficiarului şi să fie profitabil din punct de
vedere economic şi financiar;
fezabil – proiectul ar trebui să se bazeze pe disponibilitatea resurselor umane şi
financiare, să aibă obiective clare, rezultate realistice şi uşor verificabile şi un lider care să
fie beneficiarul şi responsabilul realizării lui;
promovabil – comunitatea căruia proiectul i se adresează, trebuie să fie informată
despre scopul proiectului care vizează îmbunatăţirea condiţiilor de viaţă din cadrul acesteia,
contribuind pe ansamblu la dezvoltarea regiunii (promovarea activităţilor poate fi facută în
diferite forme: contact cu publicul general, media şi alte autorităţi locale la diferite nivele a
sistemului administrativ, precum şi cu intreprinzători);
bine localizat – proiectul ar trebui să aibă o localizare specificată, care ar permite în
avans, identificarea oportunităţilor şi riscurilor de realizare.
Este deosebit de important a se face diferenţierea între program şi proiect. Programul
fiind cel care este compus din mai multe proiecte (spre exemplu în cadrul Programului
Operaţional de Mediu unul din obiective îl reprezintă „Extinderea şi modernizarea
sistemelor de apă şi apă uzată”56
, iar în cadrul acestui program, pentru obiectivul respectiv,
56
Sursa: http://www.posmediu.ro/upload/pages/StadiuproiectePOSMediu_2010_final.pdf
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
132
se pot depune proiecte, în fiecare dintre acestea fiind identificate probleme şi soluţii care se
încadrează în obiectivul programului).
Figura nr. 3.6.
Etapele unui proiect cu finanţare nerambursabilă
Sursa: prelucrare proprie bazată pe succesiunea etapelor în cadrul unui proiect cu finanţare nerambursabilă
O provocare majoră a perioadei următoare o reprezintă internalizarea capacităţii de
evaluare şi monitorizare, pentru a scădea dependenţa de asistenţa tehnică externă, foarte
scumpă, şi care nu permite acumulări prea mari de memorie instituţională. Un prim pas este
acela de formare, mai ales cea de tip la locul de muncă şi nu cea teoretică, necesară şi ea de
altfel. Un al doilea pas este acela de externalizare graduală către instituţii de cercetare–
evaluare–monitorizare autohtone. Acest pas nu trebuie văzut ca un rabat de la calitate, ci
trebuie gândit ca un progres firesc spre capacităţi independente de evaluare şi monitorizare,
localizate în sectorul privat sau cel neguvernamental de tip ONG.
Specialiştii spun că un proiect are succes, atunci când acesta continuă să producă
beneficii grupurilor ţintă pentru o perioadă mai îndelungată, după ce s-a încheiat principala
parte a asistenţei donatorilor.
Autoritatea de
Management
lansează cerea de
ofertă
ETAPELE
PROIECTULUI
Monitorizarea de
către Autoritatea de
Management
Potenţialii
beneficiari studiază
ghidul de finanţare
Evaluarea finală de
către Autoritatea de
Management
Semnarea
contractului de
finanţare
Autoritatea de
Management
selectează, evaluează
şi aprobă/ respinge
dosarul de finanţare
Potenţialii
beneficiari
elaboreză
proiectul
Potenţialii beneficiari
depun cererea de
finanţare la
Autoritatea de
Management
Implementarea
proiectului de către
beneficiar
1
2
3
4
5
9
7
6
8
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
133
3.6. Managementul riscului
În mod tradiţional, riscul este definit prin scoaterea în evidenţă a aspectelor negative,
prin prezentarea efectelor lor negative în atingerea obiectivelor şi bineînţeles asupra
evoluţiei întregii organizaţii. De exemplu dicţionarul englez defineşte riscul ca fiind
„posibilitatea de a suferi o pierdere”57
.
În fapt, riscul reprezintă o masură a cantităţii de incertitudine, provenită din absenţa
informaţiilor, cunoştinţelor sau înţelegerii referitor la rezultatul unei acţiuni, decizii sau unui
eveniment. Riscul mai poate fi definit ca un eveniment nedorit, neprevăzut care are şanse să
apară pe parcursul derulării proiectului dar care nu este planificat.
Nici un proiect nu se derulează 100% conform planului, ceea ce, în anumite limite, nu
reprezintă un element negativ. În momentul implementării proiectului echipa de lucru
constată că proiectul conceput iniţial necesită corecţii, îmbunătăţiri, pentru a ţine pasul cu
schimbările care intervin în mediul real de existenţă al proiectului. Planul reprezintă de
obicei o previziune vis-a-vis de paşii care trebuie parcurşi, o previziune care poate să nu mai
corespundă prezentului. O planificare riguroasă nu exclude flexibilitatea, dinamismul,
atitudinea favorabilă faţă de schimbare.
Riscul poate interveni, aşadar, ca urmare a intervenţiei un lucru neplanificat sau că un
lucru planificat nu se desfaşoară potrivit planificării. Din moment ce este imposibil să
anticipăm cu toată certitudinea viitorul, toate proiectele includ o nota de risc. Cu toate
acestea, se apreciaza ca riscul este cu atât mai mare cu cât:
- proiectul durează mai mult;
- intervalul de timp dintre faza de planificare şi faza de execuţie este mai extins;
- experienţa managerului de proiect, a echipei de proiect şi a organizaţiei este mai
restrânsă;
- metodologia şi tehnologia la care se face apel pentru derularea proiectului este mai
nouă şi mai puţin cunoscută58
;
- organizaţia se află tot timpul în căutarea de noi pieţe şi de noi parteneri.
Suma riscurilor reprezintă pierderi asociate unor evoluţii adverse ale rezultatelor, ele
fiind într-o continuă diversificare, atât datorită efectelor globalizării mondiale, cât şi datorită
57
Sursa : http://www.websters-online-dictionary.org/definitions/risk
58
Stanley E. Portny, Project Management for Dummies, Wiley Publishing, Inc. 2001, p.258;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
134
informatizării activităţii economice. Riscul se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei
legi de probabilitate59
pentru cheltuielile făcute şi rezultatele prognozate, probabilitate
cunoscută de managerul proiectului.
3.6.1. Factorii care conduc către expunerea la risc
Pe de altă parte fenomenul de incertitudine poate fi contracarat prin acţiuni al căror
efect conduc la stabilitate şi siguranţă. În general, reuşita unui proiect depinde de capacitatea
organizaţiei de a elimina sau reduce la maximum efectele acţiunii unor factori interni sau
externi:
a) Factorii interni, sunt cel mai uşor de administrat:
- evaluarea eronată a resurselor necesare implementării proiectului (materiale,
financiare, umane, informaţii);
- proasta alegere a echipei de lucru, din punctul de vedere al profesionalismului,
experienţei şi competenţelor;
- oamenii care au fost desemnaţi să facă parte din echipa de proiect au şi alte
angajamente, fie în cadrul altor proiecte, fie în cadrul muncii de rutină;
- ineficienţă organizatorică şi managerială în derularea proiectului respectiv (slaba
colaborare între echipele desemnate să implementeze diferitele activităţi din cadrul
proiectului, ezitări în luarea deciziilor, competiţia în detrimentul muncii în echipă). Se poate
întâmpla ca echipa să fie alcătuită din membrii care nu au mai lucrat împreună, oameni care
au stiluri de muncă diferite, sau care abordează problema din unghiuri diferite; în plus, există
situaţii când datorită termenului limită al proiectului între membrii echipei să nu se dezvolte
spiritul de echipă, să îţi armonizeze stilurile de lucru;
- urmare a unei proaste delegări a competenţelor, responsabilitatea membrilor echipei
în cadrul proiectului este difuză; mai mult decât atât nu se ştie exact cine conduce lucrarea
managerul funcţional (directorul general al organizaţiei), sau managerul de proiect, acesta
din urmă neavând la dispoziţie instrumentele de motivare aflate la dispoziţia managerului
funcţional (propuneri de avansare, creşteri salariale), el poate numai să i le propună
managerului funcţional;
59
Probabilitatea - se referă la şansele de apariţie a unui risc. Riscurile având o probabilitate de apariţie
cuprinsă între 0 şi 100%. Orice eveniment riscant care are o probabilitate zero, deci care nu va apare, nu trebuie
luat în considerare ca risc şi invers, orice eveniment fie el cu grad mic de risc (cu impact minor asupra
rezultatelor proiectului), dar cu o probabilitate mare de apariţie trebuie luat în calcul.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
135
- obţinerea finanţării pe baza unei cereri întocmită numai din dorinţa de a obţine
finanţarea, fără a reflecta însă necesităţile reale (obiective greu de atins, planificare
nerealistă a timpului, subdimensionarea bugetului).
b) Factori externi, reprezintă un proces mai complicat, deoarece aceştia nu ţin de
organizaţie, iar contracararea lor necesită o viziune mai amplă, ce nu ţine strict de
managementul proiectului:
- influenţe economice externe (dezechilibre economice, căderea monedei naţionale,
schimbarea cursului valutar într-un sens nefavorabil pentru moneda în care se derulează
proiectul);
- nesusţinerea din punct de vedere politic a proiectelor de interes naţional;
- interferenţa grupurilor de interese;
- reacţia negativă a celor avectaţi negativ de desfăşurarea proiectului;
- nepotrivirea culturală între obiectivele, activităţile proiectului şi mediul în care se
desfăşoară, apărută ca urmare a necunoaşterii valorilor, cutumelor locului respectiv;
- dispariţia problemei pentru care a fost creat proiectul iniţial;
- factorii naturali (dezastre naturale, războaie).
Riscul în domeniul proiectelor este inevitabil. Aplicarea fiecărui proiect se bazează pe
consumuri certe de resurse şi pe estimări viitoare, incerte nesigure, referitoare la politici
economice, fiscale, sociale, ecologice, fapt ce face ca decidentul să se afle, el însuşi, într-o
stare de incertitudine atunci când stabileşte varianta optimă de proiect60
.
3.6.2. Etape parcurse în vederea diminuării efectelor riscului
Având în vedere cele de mai sus, putem afirma fără reţinere că managementul
riscurilor reprezintă unul dintre cele mai importante domenii ale managementului
proiectelor, identificarea şi buna gestionare a riscurilor presupunând următoarele etape:.
a) Descrierea corectă a contextului în care urmează să fie implementat proiectul
(politic, economic, social, cultural, etc.), acesta fiind de regulă sursa a o serie de riscuri
imprevizibile şi greu de gestionat. Este etapa în care se traduc informaţiile cu privire la
obiectivele şi resursele organizaţiei într-o adevărată hartă a riscului. Acum sunt consultaţi
60
Vasilescu Ion, Pregătirea, Evaluarea şi Auditul Proiectelor, ediţia a II a,Editura Eficon Press, Bucureşti,
2006, p.33
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
136
beneficiarii direcţi (reprezentanţii grupului ţintă) ai proiectului, altfel proiectul s-ar putea să
nu rezolve o problemă reală ci numai una imaginară.
b) Identificarea riscurilor. Pentru a şti ce trebuie să prevină, un manager de proiect
trebuie să identifice mai întâi eventualele riscuri, literatura de specialitate oferind în acest
sens mai multe modalităţi:
Brainstorming61
- în cadrul unei sesiuni de brainstorming (30 – 45 min.), participă 5
-15 persoane care au legătură cu proiectul, acestora fiindu-le solicitat să numească riscurile
la care se gândesc în legătură cu proiectul în care sunt implicaţi. Este etapa în care nu se fac
evaluări ale elementelor enumerate, în care nu se discută nimic, este etapa în care
moderatorul pur şi simplu trece în revistă ideile participanţilor pe o coală de flipchart. Pe
masură ce participanţii văd ideile listate se vor gândi la alte idei, iar fiecare nouă idee va
stimula alta din partea altcuiva, fiind, în final înşirate multe idei legate de riscurile posibile.
Tehnica Delphi62
- este asemănătoare cu brainstorming-ul, diferenţa constând în
faptul că de această dată participanţii nu se cunosc, ori acest lucru va conduce la o mai mare
stimulare a fluxului de idei. La început moderatorul prezintă participanţilor un chestionar ce
are drept scop solicitarea ideilor participanţilor cu privire la riscurile legate de proiect.
Răspunsurile participanţilor sunt clasificate şi lămurite de către mediator. Lista, astfel
întocmită, va circula printre participanţi în vederea completării. Participanţii îşi pot schimba
părerea, dar trebuie să motiveze de ce a făcut acest lucru. După câteva cicluri se obţine
consensul şi se ajunge la o listă detaliată a posibilelor riscuri.
Metoda biletelelor Crawford – faţă de tehnicile prezentate anterior, are avantajul
major că poate duce la un număr mare de idei într-un timp foarte scurt, fără a necesita, un
mediator puternic. În acest caz, mediatorul va repeta aceeaşi întrebare de zece ori, fiecare
participant trebuind să treacă pe biletele diferite răspunsuri diferite de fiecare dată.
Metoda analogiei – este o metodă foarte simplă, care constă în crearea unei analogii
între cunoştinţele pur teoretice şi din planul de management al riscurilor din cadrul altor
proiecte asemănătoare. Prin compararea a două sau mai multe proiecte, se pot desprinde
61
Brainstorming-ul, ca tehnică a fost propusă prima dată de Osborn A. F. în 1957 şi a fost dezvoltată cu scopul
de a depăşi unele dificultăţi cu care grupurile se confruntă când trebuie să rezolve probleme.
62
Tehnica Delphi, a fost pusă la punct, în perioada 1964 – 1965, de O. Helmer de la trustul Rand Corporation
din Santa Monica, California, S.U.A. Tehnica a apărut ca o alternativă mai performantă a „metodei
comitetului”, care consta în purtarea de discuţii în mai multe runde, în vederea alegerii unei soluţii, într-un
comitet.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
137
caracteristici asemănătoare care vor face mai uşoară identificarea riscurilor în cadrul noului
proiect. Sunt studiate problemele cu care s-au confruntat alte proiecte similare şi modul în
care ele au fost soluţionate.
Metoda Checklist – este, de asemenea o metodă simplă, care presupune întocmirea
unor liste de control ce cuprind surse potenţiale de risc, cum ar fi: condiţii de mediu,
rezultatele aşteptate, personalul, modificări ale obiectivelor, erorile şi omisiunile de
proiectare şi execuţie, estimările costurilor şi a termenelor de execuţie, modificarea
legislaţiei, schimbări în economie, tehnologie, relaţii cu sindicatele, etc.
Revizuirea documentaţiei - presupune revizuirea tuturor materialelor proiectului
generate până în momentul analizei riscurilor. O deosebită importanţă, în cadrul acestei
metode, o constituie studieriea Graficului Gantt63
, acesta fiind documentul care are
capacitatea de a oferi o primă „imagine” asupra desfăşurării în timp a proiectului. Chiar dacă
activităţile nu sunt prezentate într-o ordine logică, simpla privire a graficului dă posibilitatea
managerului să descopere în mod rapid neconcordanţele dintre activităţile ce urmează a fi
întreprinse.
Discuţii cu experţii - sunt consultaţi cât mai mulţi experţi din domeniul de activitate
al proiectului, discuţiile cu aceştia putând fi de mare ajutor în luarea deciziilor, în sensul
evitării rezolvării de probleme ivite pe parcursul derulării altor proiecte.
Analiza SWOT64
– este un instrument de analiză a potenţialului unei entităţi (individ,
grup, organizaţie) de a duce la bun sfârşit un proiect. Analiza SWOT, este cea care arată
dacă punctele forte ale organizaţiei sunt suficiente şi pot fi valorificate în oportunităţi,
aceasta înseamnând că organizaţia are capacitatea de a duce la bun sfârşit proiectul, în sens
contrar, dacă acest lucru nu este posibil sau dacă punctele slabe tind să se materializeze în
ameninţări la adresa proiectului, atunci capacitatea organizaţională în privinţa proiectului
este pusă sub semnul întrebării.
63
Graficul Gantt – denumit astfel după Henry Gantt, cel care a folosit pentru prima oară acestă metodă de
planificare a activităţilor unui proiect în 1900. Graficul, reprezintă modalitate de de prezentare a acivităţilor în
funcţie de timp şi resurse. O activitate reprezintă totalul lucrărilor necesare pentru a pleca dintr-un punct şi a
ajunge în timp la un altul. Evenimentele sunt descrise fie ca punct de pornire, fie ca punct final pentru una sau
mai multe activităţi.
64 Analiza SWOT surprinde elementele esenţiale interne şi externe organizaţiei. Astfel, pe plan intern, se
identifică punctele tari (S) şi cele slabe (W), iar pe plan extern oportunităţile (O) şi ameninţările (T) existente.
Dacă aspectele interne sunt direct controlabile de către echipa de proiect, cele externe nu pot fi influenţate ele
având în general un caracter potenţial (de probabilitate, nu există la momentul analizei).
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
138
c) Analiza şi ierarhizarea riscurilor. În această fază sunt luate în considerare riscurile
identificate în etapa anterioară şi se realizează o cuantificare aprofundată a acestora.
Analizele actuale dedicate managementului riscului evidentiază faptul că, spre deosebire de
abordările tradiţionale - axate cu preponderenţă pe acţiuni de contracarare - cele moderne se
focalizează pe acţiuni de anticipare, simulare, predicţie a riscului, realizănd tranziţia de la a
reacţiona - a contracara, la a acţiona - a întâmpina. În plus, astfel de analize subliniază
următorul aspect: riscul nu reprezintă un lucru în totalitate negativ, ci reuneşte atât aspecte
pozitive, cât şi negative. Astăzi, riscul este un concept ce nu pune accent atât de mult la
evenimente cu impact potenţial negativ, ci pe consecinţele incertitudinii şi pe modificările ce
pot interveni pe parcurs.
Dacă până nu demult literatura de specialitate realiza o clasificare a tipurilor de analiză
a riscurilor după gradul de intensitate al acestora (neglijabil, mic, mediu, mare, catastrofal),
astăzi odată cu conştientizarea impactului riscurilor asupra derulării proiectelor şi în speţă
asupra obiectivelor propuse, asistăm la o adevărată explozie a metodelor şi tehnicilor de
analiză şi prevenire a riscurilor:
Analiza cost – beneficii, caracterizată prin introducerea în ecuaţia evaluării
riscurilor a factorului "costuri măsuri de securitate" şi ierarhizarea lor funcţie de raportul:
costuri măsuri de securitate/prejudiciu apărat;
Determinarea valorii aşteptate, este cea mai simplă metodă de cuantificare a
riscurilor. Conform acestei metode valoarea aşteptată (VA), este calculată ca produsul dintre
probabilitatea de apariţie a riscului (P) şi efectul apariţiei fenomenului (E).
Deşi este o metodă simplă, gradul mare de subiectivism utilizat în estimarea
probabilităţilor, face ca această metodă să nu fie cea mai indicată în analiza riscurilor, mai
ales dacă avem de estimat riscurile ce pot să apară în derularea unui proiect de anvergură;
Simulările, constituie o metodă avansată de cuantificare a riscurilor. Simularea
utilizează un model al unui sistem pentru a analiza performanţele sau comportamentul
sistemului. Spre exempu, simularea Monte Carlo65
se bazează pe utilizarea unui număr mare
de variabile aleatoare, a unor algoritmi interactivi şi existenţa unor paşi bine determinaţi în
65 Metoda Monte Carlo - apariţia metodei este plasată în jurul anului 1944. Această metodă a cunoscut
multe interpretări, a primit definiţii variate, prin urmare a parcurs un lung şi controversat proces de formare şi
dezvoltare. Ceea ce recomandă utilizarea acestei metode în rezolvarea unei game variate de probleme este
faptul că, pentru a obţine cel mai bun rezultat, este necesar un efort de calcul mic în comparaţie cu dificultatea
problemei.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
139
vederea atingerii obiectivului presupus. Mai exact, metoda, pleacă de la scenarii ipotetice
vizând schimbările pieţei, şi reevaluează instrumentele cu ajutorul tehnicii de calcul
parcurgând succesiv următoarele etape:
(1) determinarea variabilelor sau componentelor semnificative ale modelului;
(2) determinarea unei măsuri a eficacităţii pe care o au variabilele modelului studiat;
(3) schiţarea distribuţiilor de probabilitate cumulată ale modelului;
(4) stabilirea şirurilor de numere aleatoare care sunt într-o corespondenţă directă cu
distribuţiile de probabilitate cumulată ale fiecărei variabile;
(5) determinarea soluţiilor posibile ale problemei, pe baza examinării rezultatelor
obţinute;
(6) generarea unui set de numere aleatoare folosind tabelele de numere aleatoare;
(7) determinarea valorilor fiecărei variabile utilizând fiecare număr aleator şi
distribuţia de probabilitate;
(8) determinarea valorii variabile funcţionale de performanţă;
(9) reluarea încercărilor de la etapele 6 şi 8 pentru fiecare soluţie posibilă;
(10) luarea deciziei cu privire la soluţia optimă, pe baza rezultatelor obţinute.
Această tehnică simulează realizarea obiectivelor de un număr mare de ori furnizând o
distribuţie statistică a rezultatelor.
Folosirea arborilor de decizie. Sunt multe situaţii în care putem evalua dacă un
factor de risc e important şi dacă e, ce acţiuni trebuie urmate. Multe asemenea decizii vor
limita sau vor afecta viitoarele decizii şi, în fiecare punct, e important să privim în viitor
pentru a vedea cum poate o decizie să afecteze profitabilitatea proiectului. Analiza unui
arbore de decizie constă în evaluarea beneficiului aşteptat luând-o pe fiecare ramură a unui
punct de decizie. Avantajul folosirii arborilor de decizie constă în posibilitatea extinderii lui
cu uşurinţă de la o verigă a proiectului la întreg ansamlul său.
Pe lângă analiza riscurilor realizată înainte de începerea oricărui proiect specialiştii,
deopotrivă teoreticieni şi practicieni, recomandă efectuarea unei analize a riscurilor post
proiect (Post Project Risk Review) pentru a trage învăţăminte utile viitoarelor proiecte.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
140
Metoda PRINCE66
, consideră că riscurile standard provin din şase direcţii:
managementul de proiect, echipa de proiect, natura proiectului, maturitatea organizaţiei,
clientul şi contractul, furnizori de terţă parte.
Pentru fiecare din cele şase direcţii se construieşte un tabel conţinând o descriere a
pragului de risc, în termeni de risc scăzut, risc mare, ce ţin de direcţia respectivă şi o scară
de ponderi. După întocmirea tabelului se totalizează scorul (prin înmulţirea scorului cu
ponderea), dacă:
- factorul de risc este egal cu 2,00 atunci proiectul are un risc scazut;
- factorul de risc este între 2,01 şi 2,20 atunci proiectul are un risc moderat;
- factorul de risc este între 2,21 şi 2,60 atunci proiectul are un risc mare;
- factorul de risc este mai mare de 2,60 atunci proiectul are un risc foarte mare.
Diagrama PERT67
, este utilizată în planificarea unor activităţi de mare
complexitate, ce utilizează reţele grafice cu o desfăşurare logică şi corectă. De obicei metoda
este folosită în vedere optimizării folosirii timpului şi a costurilor în programele de
dezvoltare şi introducere a produselor noi. Activităţile sunt planificate într-o succesiune
logică şi încadrate într-un sistem de termene parţiale astfel încât programul să fie finalizat
cât mai repede şi cu costurile cele mai mici. Metoda oferă posibilitatea detectării în timp util
a abaterilor de la program, realizând imediat o evaluare a consecinţele acestor abateri. Drept
urmare, responsabilii programului pot stabili locurile critice, periculoase şi pot lua la timp
măsurile necesare asigurării termenelor şi costurilor pentru un anumit obiectiv.
Diagrama PERT conţine informaţii despre activităţile dintr-un proiect, perioadele de
timp alocate pentru fiecare şi dependenţele dintre ele. În fapt Diagrama PERT este o reţea de
noduri (fiecare nod este un eveniment notat cu o literă) conectate de linii direcţionale sau
66
Metoda PRINCE2 - Projects IN Controlled Environments 2 – a fost implementată pentru prima dată de
Biroul Britanic de Comerț Guvernamental (OGC–Office of Government Commerce). Guvernul britanic
împreună cu OGC a dezvoltat pe parcursul a peste 25 de ani mai multe best practices în project management –
PRINCE2, program management– MSP și IT Service Management – ITIL. Este o metodă structurată în
vederea gestiunii efective şi eficiente a proiectelor. Este o abordare generică, considerată Best Practice, pentru
gestiunea tuturor tipurilor de proiecte, devenind standardul universal-valabil pentru organizarea, gestionarea şi
controlul proiectelor.
Aplicată pe scară largă atât în sectorul public cât și în cel privat, această abordare eficientă și centrată pe
procese s-a extins din Marea Britanie în țări precum Olanda, Italia, Australia și India..
67
Diagrama PERT (Program Evaluation Review Technique), a fost folosit pentru prima oară în anii ’50 de
forţele armate ale S.U.A. pentru a coordona programul submarinului atomic Polaris.
Similar Diagramei PERT este Metoda Drumului Critic (Critical Path Method), aceasta din urmă fiind
creată pentru domeniul privat. Drumul critic reprezintă însuşirea activităţilor succesive, care însumează timpul
total cel mai lung. Orice decalare de termen pe drumul critic atrage decalarea termenului final şi implicit
creşterea costurilor.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
141
vectori (direcţia lor arată ordinea de deşfăşurare a sarcinilor). Nu trebuiesc omise din
diagramă evenimentele de genul obţinerea unei aprobări, aceasta deşi numai o simplă
semnătură, uneori poate dura şi o săptămână, dând astfel peste cap întreg programul.
Pentru optimizarea timpului sunt introduse în sistem trei variante posibile de realizare
în timp a fiecărei activităţi:
- Durata de timp optimă, este durata de timp cea mai scurtă, notată în model cu litera a;
- Durata de timp pesimistă, este durata de timp cea mai lungă, notată în model cu litera b;
- Durata de timp probabilă, este durata de timp realizată în condiţii normale, notată în
model cu litera m.
Conform acestor notaţii modelul arată că durata de timp ce trebuie luată în calcul,
numită durata medie, şi notată în model cu litera „t” va fi determinată pe baza formulei:
t = a + 4m + b
În funcţie de obiectivul urmărit în proiect, se for utiliza evaluările cele mai adecvate
activităţilor specifice acestuia.
a) Elaborarea planului de management al riscului.
Având în vedere faptul că managementul riscurilor se desfasoară pe toata perioada de
viaţă a unui proiect, trebuie să existe o modalitate de organizare şi documentare a riscurilor,
pe parcursul înaintării proiectului putând fi adaugate informaţii suplimentare cu privire la
evenimentele riscante identificate. Astfel, tot ceea ce a fost sintetizat anterior capătă o formă
concretă prin elaborarea planului de management al riscului.
Aşadar planul include alături de tot ceea ce s-a întreprins în etapele anterioare
(descrierea contextului în care urmează să fie implementat proiectul, tehnicile de identificare
a riscurilor, metodele de analiză a riscurilor) şi strategia ce urmează a fi aplicată:
strategia de acceptare a riscului, aplicabilă atunci când managerul de proiect decide
că riscul nu va avea un impact prea mare asupra atingerii obiectivului proiectului;
strategia de evitare a riscului, presupune schimbarea planului iniţial de acţiune
astfel încât să să se evite riscul;
strategia privind transferul riscului, presupune angajarea unei terţe persoane cu
abilităţi în gestionarea riscului;
strategia de reducere a riscurilor, este cel mai frecvent utilizată. Între modalităţile
de diminuare a riscurilor cel mai des folosite în practică sunt:
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
142
- programarea, utilizată cu succes atunci cînd riscul ţine de termenele de execuţie. O
programare logică a lucrărilor prin intermediul graficelor de reţea poate diminua
considerabil riscul;
- reproiectarea activităţilor, utilizată în cazul în care se descoperă neconcordanţe între
activităţile programului. O reprogramare a membrilor echipei, a fluxurilor informaţionale, a
graficelor de aprovizionare, etc, pot conduce dacă nu la eliminarea riscului măcar la o
diminuare considerabilă a efectelor acestuia;
- instruirea, perfecţionarea, utilizate în cazul în care riscul ţine de securitatea muncii
sau de calitatea produselor. Prin instruirea şi conştientizarea personalului pot fi evitate
situaţii precum producerea unor accidente de muncă sau creşterea numărului de produse
rebut;
- repartizarea riscului, în sensul împărţirii responsabilităţii privind diminuarea riscului
tuturor părţilor implicate, astfel încât prin delegarea responsabilităţii membri echipei vor
deveni mult mai interesaţi în corecta gestionare a riscului.
b) Monitorizarea rezultatelor şi îmbunătăţirea planului iniţial.
Este etapa în care sunt monitorizate şi controlate riscurile identificate, se identifică noi
riscuri, se execută planul de management al riscului şi se evaluează eficienţa acestuia asupra
desfăşurării şi rezultatelor proiectelor.
Există organizaţii pentru care activitatea de monitorizare a riscului presupune
acceptarea riscului cu condiţia menţinerii sale sub o permanenta supraveghere. Parametrul
supravegheat cu precădere este probabilitatea, deoarece strategia monitorizării se aplică în
cazul riscurilor cu impact semnificativ, dar cu probabilitate mică de apariţie. În esenţă,
pentru aceste organizaţii, strategia de monitorizare presupune o amânare a luării măsurilor
de control până în momentul în care circumstanţele determină o creştere a probabilităţii de
apariţie a riscurilor supuse acestui tratament. Avantajul aplicării unei astfel de abordări
constă în utilizarea resurselor disponibile la un moment dat numai pentru riscurile cu
expunere mare, iar dezavantajul, în faptul că întârzierea în tratarea riscului poate diminua
şansele de reuşită ale proiectului.
Timpul a demonstrat că experienţa organizaţiilor care au preferat să acţioneze asupra
riscului numai în momentul apariţiei acestuia, mergând pe principiul „ce o fi o fi”, nu a fost
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
143
întotdeauna încununată de succes; în schimb organizaţiile care au optat pentru soluţionarea
riscurilor în momentul descoperirii acestuia au câştigat lupta.
De altfel, ţinând cont de faptul că toate aceste etape interacţionează între ele pe
parcursul derulării proiectului, fiecare apărând, cel puţin o dată, clasificarea de mai sus nu
este singulară. În funcţie de specificul proiectului, dar şi de viziunea managerului de proiect,
există proiecte în care aceste etape se suprapun, aşa este şi cazul, spre exemplu al etapelor de
identificare şi analiză a riscurilor, care sunt tratate de unii manageri de proiect într-o singură
etapă şi anume evaluarea riscurilor (caz în care riscul odată identificat este şi analizat); dar şi
proiecte în care o etapă este divizată, aşa cum este cazul etapei de monitorizare a riscurilor
şi îmbunătăţirea planului de management al riscului, fiecare dintre cele două activităţi fiind
tratate distinct.
Un lucru este cert, pe tot parcursul vieţii unui proiect managerii se confruntă cu tot
felul de sarcini şi responsabilităţi, întâmplându-se adesea să nu le poată realiza pe toate.
Pentru a atenua senzaţia că sunt depăşiţi de probleme, managerii trebuie să aibă în vedere
stabilirea de priorităţi pentru acele sarcini care sunt cu adevărat importante, ca şi pentru
situaţiile urgente. La baza procesul stabilirii de priorităţilor pot sta mai multe tehnici:
Regula lui Pareto 20/8068
, astăzi, aplicabilă în foarte multe domenii:
- în comerţ - 20% dintre clienţi generează 80% din venituri;
- în sectorul productiv - 20% dintre greşelile de producţie generează 80% din
returnările produselor;
- în mass–media - 20% dintre ziare cuprind 80% din noutăţi;
- în leadership - în 20% din timpul unei şedinţe se iau 80% dintre decizii, etc.
În ceea ce priveşte implementarea unui proiect 20% din muncă (10% la începutul
proiectului şi 10% la sfârşitul proiectului), consumă 80% din timp şi resurse, iar 20% din
eforturi generează 80% din efecte. Drept urmare nu este suficient ca managerul să
muncească inteligent, ci să lucreze inteligent, dar la lucrurile cu adevărat importante, altfel
totul se poate transforma într-o banală pierdere de timp.
68 În 1906 economistul italian Vilfredo Pareto a creat o formulă matematică pentru a descrie distribuţia
inegalăa bogăţiei cetăţenilor din ţara sa, astfel el a observat că 20% dintre oameni deţin 80% din avere. Ulterior
acesta a fost denumită Regula lui Pareto sau Legea lui Pareto. La sfârşitul anilor ’40 dr. Joseph M. Juran
având la bază această regulă, pe care el a denumit-o Principiul lui Pareto, aintrodus noţiunile de „puţinul
esenţial” şi „mulţimea fără valoare”. Cu alte cuvinte: „puţinul” (20%), reprezintă esenţialul, iar „mulţimea”
(80%), reprezintă partea mai puţin valoroasă.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
144
Metoda ABC, conform căreia un manager de succes trebuie să parcurgă următorii
paşi:
- întocmirea unei liste cu toate sarcinile ce le va avea de îndeplinit, indiferent de
ordinea lor;
- împărţirea sarcinilor enumerate în listă în funcţie de importanţa lor:
categoria A - sarcinile cele mai importante şi nu pot fi delegate unui alt membru
din echipă,
categoria B - lucruri importante, dar care pot fi delegate,
categoria C – lucruri puţin importante ce pot fi duse la bun sfârşit, cu aceleaşi
rezultate, de un alt membru al echipei;
- planificarea sarcinilor pe zile. Ponderea acestor categorii de sarcini variază în funcţie
de nivelul ierarhic. Este firesc ca la nivelele ierarhice inferioare să se regăsească o pondere
mai mare a sarcinilor de tip C, în timp ce managerii de la nivelele ierarhice superioare să se
concentreze pe rezolvarea sarcinilor de tip A, să delege sarcinile de tip B şi să scape de
sarcinile de tip C. Făcând o medie, managerul de proiect ar trebui să aibă planificat zilnic: o
sarcină de tip A (pentru rezolvarea căreia să aloce aproximativ 3 ore), 2 sau 3 sarcini de tip
B (pentru rezolvarea cărora ar trebui să aloce aproximativ 1 oră), iar în ceea ce priveşte
sarcinile de tip C, ar trebui să nu-şi aloce mai mult 45 minute pentru rezolvarea acestora.
În concluzie putem spune că proiectele nu trebuie derulate numai de dragul de a lucra
la un proiect, pentru că aşa este moda, sau pentru a câştiga nişte bani că tot sunt
nerambursabili. Proiectul trebuie armonizat cu strategia de dezvoltare a organizaţiei, ceea ce
presupune ca stabilirea ideii şi a obiectivului de proiect să fie făcută înaintea identificării
sursei de finanţare.
Practica a demonstrat însă contrariul a ceea ce recomandă teoreticienii, de obicei
angajaţii unei organizaţii mai întâi aud de existenţa unei surse de finanţare şi după aceea se
gândesc la un proiect care să se potrivescă, măcar în linii mari, obiectivelor respectivei surse
de finanţare. Drept urmare, obiectivele proiectului nu sunt concepute în funcţie de
necesităţile de dezvoltare ale organizaţiei, ci organizaţia se „străduieşte” să îşi ajusteze
obiectivele pentru ca acestea să coincidă cu cele ale finanţatorului.
Noile condiţii economice impun, mai mult ca oricând din partea organizaţiilor,
procese de transformare dintre cele mai radicale. Gestiunea acestor schimbări, în absenţa
unui management al riscului coerent şi consistent în tehnici şi metode care şi-au dovedit
viabilitatea, poate conduce la rezultate radical diferite de cele aşteptate.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
145
Modul 4
PROGRAME CU FINANŢARE NERAMBURSABILĂ
ÎMPLEMENTATE ÎN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE
Moto: „Regiunile care cunosc succesul sunt cele care îmbrăţişează
deschiderea, oferindu-le locuitorilor prosperitate economică şi bunăstare socială,
precum şi posibilitatea de a-şi valorifica talentele. Într-o epocă a globalizării, Europa
are nevoie de creativitatea şi abilităţile regiunilor sale mai mult decât oricând”.
José Manuel Barroso,
Începuturile unei politici la nivel european poate fi identificată către anul 1957, când
cele şase state membre au semnat Tratatul de la Roma. La acea perioadă Italia constata că
există disparităţi considerabile între nivelurile de prosperitate ale diferitelor regiuni, drept
urmare s-a înfiinţat, ca un instrument al politicii regionale, Banca Europenă de Investiţii.
Fenomenul a luat amploare abia după negocierile de aderare ale Danemarcei, Irlandei şi
Marii Britanii, în 1973. Zonele rurale atât din Danemarca cât şi din Irlanda se confruntau cu
probleme de rămânere în urmă ca dezvoltare faţă de zonele similare din alte state membre
ale Uniunii Europene, astfel că acestea au obţinut o Directivă a Zonelor Defavorizate la
nivel european favorizând zonele montane, zonele depopulate şi alte zone defavorizate. Pe
partea cealaltă, Marea Britanie se confrunta cu probleme de reconversie industrială în
regiunile miniere de cărbuni şi oţelari, probleme cu care se confruntau şi regiunile
carbonifere puternic industrializate din Lorena, Franţa, din sudul Belgiei şi din regiunea
Ruhr. Toate aceste probleme au avut drept finalitate înfiinţarea Fondului European de
Dezvoltare Regională (FEDR), în scopul corectării principalelor decalaje din Comunitate
rezultate din preponderenţa agriculturii, din schimbările industriale sau şomajul structural.
După aderare, Marea Britanie a devenit a doua beneficiară a FEDR, după Italia, promovarea
inovaţiei şi a dezvoltării infrastructurilor au fost principalele obiective ale FEDR la acel
moment.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
146
Aderarea Greciei în 1981 şi a Portugaliei şi Spaniei în 1986 a sporit substanţial
disparităţile regionale din Uniune. Astfel, a fost luată decizia de mărire a fondului, iar
politica regională a fost inclusă ca o competenţă oficială a Uniunii Europene, prin Actul
Unic European. În perioada anilor ′80 având drept model exemplele inovative din Marea
Britanie şi, în special, din Scoţia, s-a trecut la realizarea de strategii şi planuri de dezvoltare
regională, ca bază pentru programele Uniunii Europene din întreaga Europă.
Dezbaterile vis-a-vis de cei care câştigă şi cei care pierd, s-au intensificat după
aderarea ţărilor mediteraneene la Piaţa Unică Europeană în vederea facilitării liberei mişcări
a bunurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă, evidenţiindu-se faptul că regiunile mai
slabe reprezintă un risc. Astfel, s-a trecut la coordonarea diferitelor Fonduri Structurale:
Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul European de
Orientare şi Garantare pentru Agricultură. Reglementările aprobate în 1988 s-au regăsit în
cinci obiective generale şi au fost implementate în perioada 1989-1993.
Cu toate acestea statele mai sărace nu erau mulţumite de metodele de redistribuire a
fondurilor. Mai mult, pregătirile pentru Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la
Maastricht), lansează ideea de uniune monetară, aceasta reprezentând faza următoare a
procesului de integrare. Este etapa în care a fost înfiinţat un Fond de Coeziune care vizează
furnizarea de fonduri pentru dezvoltarea economică prin proiecte de îmbunătăţire a
transportului şi mediului, astfel încât Statele Membre să ajungă în faza finală a Uniunii
Economice şi Monetare. De această dată reglementările revizuite au fost implementate în
perioada de programare 1994 - 1999.
Chiar dacă Uniunea Europeană s-a extins în diferite etape după 1970, invitaţia de
aderare lansată către ţările din Europa Centrală şi de Est reprezintă o provocare datorită
nivelelor diferite de dezvoltare faţă de ţările din vest, precum şi datorită sistemelor sociale şi
economice diferite. Când s-a introdus programarea fondurilor structurale, statele membre cu
sisteme de guvernare avansate precum Marea Britanie, Olanda, ţările nordice, au avut un
atuu important, fiind deja obijnuite cu acest mod de planificare. Extinderea modelului de
planificare strategică in vederea utilizarii fondurilor s-a făcut cu unele dificultăţi, generate
atât de suprapunerile şi necoordonările dintre programele de dezvoltare regională şi cele
locale, precum Planurile locale de acţiune pentru mediu, Strategiile de dezvoltare rurală, cât
şi de faptul că ţarile est europene au fost conduse timp de cincizeci de ani după un model
socialist care a lăsat urme greu de remodelat.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
147
4.1. Experienţa Italiei
În Italia spre exemplu, în prima perioadă de programare (1988 – 1993), s-au cheltuit
numai 72% din fondurile comunitare alocate. În a doua perioadă de programare (1994 -
1999), fondurile alocate programelor operaţionale regionale, care însumau jumătate din
totalul fondurilor, au trebuit să fie redirecţionate către programele naţionale, regiunile
dovedindu-se incapabile să utilizeze aceste resurse.
Situaţia s-a îmbunătăţit numai după înfiinţarea în 1997 a DPS69
(Dipartamento per
politiche di sviluppo e coesione - Departamentul pentru politica de dezvoltare şi coeziune).
DPS a folosit politicile europene pentru a promova reforma politicilor publice interne şi a
relizat programarea pentru perioada 2000 – 2006, ocazie cu care a reformulat strategia de
dezvoltare a sudului Italiei.
Strategia de dezvoltare a sudului, a pornit, pe de o parte, de la faptul că resursele
naturale locale nu au fost valorificate şi pe de altă parte, de la faptul că nu s-au exploatat
oportunităţile de dezvoltare şi creştere a IMM-urilor din zonă. Punctele forte trebuiesc
identificate la nivel local şi lăsaţi să fie dezvoltaţi de către actorii locali şi nu impuşi din
exterior. O importanţă deosebită s-a acordat proiectelor locale cunoscute sub numele de
Territorial Pacts (Pacturi Teritoriale). Acestea, vizează stimularea de parteneriate, numite
coaliţii, pe un anumit teritoriu şi promovarea unor proiecte comune între diferiţi actori
publici şi privaţi: municipalităţi şi provincii, întreprinderi, sindicate, bănci. Fiecărui membru
îi revinea de realizat o sarcină în cadrul proiectului ce urma a fi realizat în comun. De
exemplu, administraţia avea sarcina să dezvolte procedurile necesare şi cadrul de
reglementare necesar, întreprinderile asigurau know-how, forţa de muncă necesară şi alte
necesităţi specifice, sindicatele reprezentau interfaţa pentru relaţiile de muncă, iar băncile
favorizau obţinerea creditelor necesare. Până în 2001 au fost încheiate 130 de pacturi care au
implicat 2000 de autorităţi municipale, acoperind 40% din teritoriul italian şi o treime din
populaţia ţării. Astăzi, 85% din autorităţile locale sunt antrenate în aceste programe.
Între exemplele demne de luat în calcul amintim:
„Reţeaua zonelor delicate”, proiect lansat în 1999 în şapte regiuni din Italia şi o
regiune din Spania, având ca principal obiectiv crearea de porţi IT de acces capabile să ofere
consultanţă şi asistenţă online. Dacă activitatea de consultanţă include domenii precum:
69
Institutul European din România, 2007. Impactul fondurilor structurale – aspecte calitative. Colecţia de
studii I.E.R., nr. 20, pag. 21;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
148
turism, comerţ, educaţie şi training vocaţional, poliţia şi protecţia civilă, locuri de muncă
etc.; asistenţa online include: e-mail, videoconferinţa sau programe multimedia, servicii
pentru grupuri diferite de populaţie, taxe sau asistenţa de sindicat, teleworking şi chiar
participarea la programele europene;
Aceste site-uri au fost concepute pentru publicul larg şi sunt uşor de folosit. Costul
total al proiectului a fost de 598.000 euro, din care contribuţia UE – 362.000 euro70
;
„Un calculator în fiecare casă”, proiect iniţiat pentru zona Basilicata, unde accesul la
internet este insuficient răspândit. Obiectivul programului costând în înlesnirea accesului
populaţiei la diferitele servicii publice prin transmisia online a documentelor, proiectul a
vizat acordarea de facilităţi în vederea achiziţionării de calculatoare, oferirea gratuită a 120
de ore de internet pe an pentru fiecare gospodărie, oferirea de cursuri de utilizare a
calculatoarelor, acces la servicii administrative online etc. Ca urmare a implementării
proiectului: 37% din familiile din zonă au un calculator în casă, 31% din familii au acces la
internet, 40 de firme şi-au creat portal web, 180 de firme îşi vând produsele prin intermediul
comerţului electronic, etc. Costul total al proiectului a fost de 39.950.000 euro, din care
contribuţia UE – 15.900.000 euro71
;
„SINTER & NET Spa”72
, proiectul a constat în crearea unui centru de cercetare şi
training bazat pe maximizarea cunoştinţelor comerciale şi tehnice esenţial companiilor
industriale în etapele de început şi dezvoltare. Centrul de cercetare se concentrează pe
probleme legate de finanţare, automatizare şi control al proceselor producţiei, menţinând,
pentru asigurarea succesului în acest proiect, legăturile strânse cu centrele universitare şi
cele de cercetare specializate. Costul total al proiectului a fost de 516.548 euro, din care
contribuţia UE – 474.572 euro;
„LISEM”, proiectul a avut ca scop: stimularea creării de noi firme în domeniul noilor
informaţii şi tehnologii informaţionale, şi ajutarea întreprinderilor mici şi mijlocii existente
să câştige o mai bună comandă a acestor tehnologii, ca o metodă de asigurare a dezvoltării
lor. LISEM, este un laborator de intervenţii pentru dezvoltare economică a regiunii
Mirafiori, un incubator al afacerilor creat pentru suportul companiilor în momentul delicat al
70
Sursa: http://www.mie.ro/euroimm/index.php
71
Sursa: http://www.ismb.edu.ro/Subpagini/Buletin/posdru_5.pdf
72
Sursa: http://it.linkedin.com/in/jollymind
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
149
începerii unei afaceri. Inovaţia este susţinută prin oferirea de premii celor mai creative
planuri şi idei de afaceri73
. Costul total al proiectului a fost de 42.930.000 euro, din care
contribuţia UE – 10.730.000 euro;
„Stiri Interreg”, proiectul a fost iniţiat în 1998 în regiunea italiană Friuli-Venezia
Giulia, unde apare bilunar ziarul minorităţilor din Italia, conţinut în cinci publicaţii regionale
din Italia. Obiectivul proiectului a constat în realizarea unei informări permanente a
cititorilor asupra noutăţilor din domeniul cooperării transfrontaliere, precum şi asupra
planurilor avute în vedere. Concret informaţiile sunt transmise atât prin intermediul presei
scrise, caz în care articolele sunt traduse şi în germană deoarece sunt publicate şi în ziarele
din Austria, cât şi prin intermediul audio-vizualului. Costul total al proiectului a fost de
438.988 euro, din care contribuţia UE – 219.494 euro74
;
„Generaţia multimedia”, proiect susţinut de către autorităţile din Umbria în vederea
construirii unui centru de producţie multimedia, capabil să ofere instruire în domeniul
tehnologiilor multimedia şi să dezvolte propriile producţii multimedia, precum şi crearea
unei biblioteci multimedia dotată cu un sistem de căutare avansat al datelor. Biblioteca
funcţionează şi ca un observator european pentru produse şi servicii interactive şi pentru
piaţa multimedia. Costul total al proiectului a fost de 18.679.000 euro, din care contribuţia
UE – 15.000.000 euro;
„Noile tehnologii în slujba patrimoniului naţional”, proiectul a vizat punerea în
valoare a patrimoniului cultural al oraşelor Catania şi Lecce. Astfel, universităţile celor două
oraşe au iniţiat un proiect bazat pe folosirea comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei.
Universitatea din Catania a restaurat un număr de clădiri vechi pentru transformarea lor în
muzee, a creat o reţea de internet de mare viteză ce face legătura între universitate şi aceste
muzee, pentru a asigura o mai bună circulaţie a informaţiei legată de operele şi colecţiile
expuse, în unele muzee există chiar şi un “teatru virtual” cu animaţii şi inlustraţii online.
Universitatea din Lecce a lansat activităţi similare, punând accent pe un număr de
specialităţi ştiinţifice, precum tehnicile de datare cu carbon, studiu a papirusurilor, acum un
centru complet computerizate. Proiectul a primit ajutor de finanţare din partea FEDR şi a
FSE, costul total fiind de 34.579.000 euro, din care contribuţia UE – 17.485.148 euro.
73
Sursa: http://www.lisem.it/_incubatore/06_conc_startcup.htm
74
Sursa: http://www.mie.ro/euroimm/index.php?id2=0608
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
150
4.2. Experienţa Irlandei
Irlanda, după 20 de ani de dependenţă faţă de asistenţa comunitară, a încetat, din
2006, să mai fie un recipient major de fonduri structurale. In acest caz, fondurile structurale
nu au venit să umple un gol, ci au fost dirijate pentru a susţine diferitele planuri deja
existente de investiţii publice. Programarea fondurilor structurale, care a impus elaborarea
PND şi a celorlalte programe operaţionale, a avut meritul să unească toate planurile sub o
logică comună şi să instituie un sistem de stabilire a priorităţilor pentru investiţii, care erau
deficitare.
Instituţiile irlandeze însărcinate să asigure implementarea programelor, în majoritate
agenţii guvernamentale sau organizaţii publice, având reţele de birouri şi puncte de acces pe
tot cuprinsul ţării şi lucrând în majoritate cu personal stabil, aveau o experienţă practică în
gestionarea de programe, acordarea de granturi şi furnizarea de asistenţă. Expansiunea
resurselor financiare, creată de fondurile structurale şi de coeziune, a crescut mult numărul
programelor care trebuiau implementate. Efortul suplimentar a fost preluat prin angajarea
mai multor persoane şi prin subcontractare. Personalul cu experienţă a ramas însă să poarte
responsabilitatea evaluării şi selecţiei proiectelor ce urmau a fi finanţate. Au fost constituite
departamente speciale, jucând rolul actualelor Autorităţi de Management, câte unul pentru
fiecare program operaţional. Sistemul a urmărit două criterii majore, coerenţa şi
economicitatea. Depatamentul finanţelor, o autoritate puternică şi respectată în sistemul
administrativ irlandez, a preluat rolul de coordonator general pentru fondurile structurale şi
pe cel de autoritate de plăţi. Autoritatea de plăţi a fost asimilată în sistemul de audit intern
existent, pentru a scurta circuitul documentelor de plată.
Esenţial în economia sistemului creat în Irlanda a fost faptul că nu a existat niciodată o
administraţie paralelă care să se ocupe numai de fondurile structurale şi de coeziune.
Funcţiile respective au fost preluate cât mai mult posibil de către structurile existente şi
numai acolo unde responsabilităţile cereau o autorizare specială, au fost create
departamentele speciale în ministere.
Departamentul de finanţe, coordonatorul asistenţei structurale în Irlanda, şi-a propus să
utilizeze la nivelul maxim posibil fondurile europene şi să diminueze corespunzător
presiunea asupra finanţărilor naţionale. Pentru aceasta a fost adoptat un principiu, potrivit
căruia nici o cheltuială publică eligibilă pentru fondurile structurale şi de coeziune nu putea
să fie finanţată exclusiv din surse naţionale. Departamentele guvernamentale care desfăşurau
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
151
proiecte de investiţii posibil de a fi finanţate din fonduri europene au fost obligate să ia în
considerare componenta co-finanţare. Regula a fost relativ uşor de impus, deoarece în caz
contrar, Departamentul de finanţe avea dreptul să blocheze realizarea programelor în cauză.
Principiul a funcţionat până în 2002, când finanţele publice irlandeze au devenit suficient de
puternice pentru a putea prelua singure o parte din povara financiară pentru unele investiţii
publice.
Sistemul irlandez este opusul soluţiilor aplicate în Grecia şi în Portugalia75
, iar mai
recent, în toate noile state membre, unde structurile necesare pentru managementul şi
implementarea asistenţei structurale formează practic mini-administraţii paralele, cu reguli şi
proceduri diferite de cele naţionale. Astfel, apar frecvent incompatibilităţi, necorelări şi
întârzieri, sistemul paralel fiind şi mai costisitor, datorită numărului mare de funcţionari
publici angajaţi în plus.
Între exemplele demne de luat în calcul amintim :
„Îmbunătăţirea reţelei de telecomunicaţii în Irlanda”, proiectul a avut drept
principal obiectiv compensarea dezavantajele izolării geografice a Irlandei cu ajutorul
telecomunicaţiilor şi a fost implementat în perioada 1994 - 1999. Guvernul Irlandei, U.E.
prin intermediul Fondurilor Structurale şi Telecom Eireann au investit pentru construirea
unei infrastructuri eficiente de telecomunicaţii şi pentru modernizarea serviciilor poştale.
Rezultatul s-a concretizat în crearea celui mai performant model de transfer asincron
(ATM), existent la nivel european, prin crearea unei infrastructuri de telecomunicaţii din
care aproximativ 70% este reţea digitalizată şi prin modernizarea şi extinderea serviciilor
poştale76
. Costul total al proiectului a fost de 53.267.400 euro, din care contribuţia UE –
31.700.000 euro;
„Longfort IT”, programul LEADER a ajutat la creşterea competitivităţii în regiunea
rurală Longfort, suportând dezvoltarea strategică a sectorului comunicaţiilor şi tehnologiei
informaţiilor. Acţiunile implementate au inclus integrarea cursurilor de IT&C în şcoli,
crearea unui colegiu de instruire în utilizarea computerului, dezvoltarea unui centru de
afaceri şi instalarea unui server de internet în biblioteca districtului. În 1997 s-a construit un
grup de lucru, a cărui responsibilitate consta în identificarea perspectivelor legate de
folosirea tehnologiilor avansate de comunicaţii. În urma unui sondaj amănunţit, următoarele
75
Calm McClements, 2006. The Irish Experience in Structural Funds. ADEPT Training (Ecorys), Rotterdam;
76
Powell Benjamin, 2003. Markets Created a Pot of Gold in Ireland. Fox News online, april 15;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
152
acţiuni au fost întreprinse: realizarea unei baze de date şi a unui site de internet “Longfort on
line”; un serviciu on-line pentru fermieri; o bază de date comercială pentru oameni de
afaceri; un program de training mobil, ce presupune instalarea pe rând în mai multe sate a
unui număr de 11 calculatoare pentru şase săptămâni, ajutând astfel 30 de persoane să înveţe
noţiuni IT de bază. Costul total al proiectului a fost de 45.970 euro, din care contribuţia UE
35.800 euro;
„E-commerce şi comunicaţii”. În 2002 guvernul Irlandei şi-a stabilit ca obiectiv
înscrierea Irlandei între primele zece ţări ale OCDE pentru conectivitatea broadband, în
următorii 5 ani. Realizarea acestui obiectiv presupunea crearea unei infrastructuri pe întreaga
suprafaţă a ţării până la sfârşitul anului 2003. Drept urmare sudul şi estul Irlandei, până la
sfârşitul anului 2003, beneficia de o infrastructură stabilă, asigurată de trei investitori,
centralele telefonice locale au fost înlocuite cu unele digitale. Până la sfârşitul perioadei de
programare, toate oraşele din regiune, cu o populaţie mai mare de 1500 de persoane va
dispune de o infrastructură avansată de telecomunicaţii. Costul total al proiectului a fost de
87.560.000 euro, din care contribuţia UE – 43.780.000 euro;
„Lough Key – Reuşita turismului în Irlanda”. Lough Key este unul dintre cele mai
întinse şi pitoreşti parcuri forestiere din Irlanda, acoperind 324 de hectare din coasta de vest
a acesteia şi situându-se la 40 de km sud-est de Sligo. Priveliştea spectaculoasă, fauna
salbatică, cladirile istorice şi insulele au atras şi încă atrag mulţi vizitatori. Dezvoltarea
majoră a obiectivului a devenit posibilă datorită accesării fondurilor europene, înlesnind
adaptarea atracţiillor turistice unice la nevoile vizitatorilor secolului XXI, prin intermediul
noului centru de activităţi interactive şi de petrecere a timpului liber. Experienţa din Lough
Key permite vizitatorilor să descopere şi să se bucure de istorie, ecologie şi natură. Costul
total al proiectului a fost de 6.3000.000 euro, din care contribuţia UE – 4.725.000 euro.
4.3. Experienţa Finlandei
Finlanda alături de Austria şi Irlanda, se arăta într-un raport al Comisiei Europene
realizat la finele anului 2007, era o ţară de succes în ceea ce priveşte gradul de absorbţie a
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
153
fondurilor europene, întrucât a avut capacitatea de a atrage 85% din cât şi-a propus. Între
exemplele de bună practică77
, o importanţă deosebită o au:
„Multipolis Network”, programul consta într-o colaborare transfrontalieră pentru
inovaţie între Finlanda şi Suedia, de altfel strategia proiectului Multipolis a presupus crearea
unor platforme de sprijin unde diferite companii şi organizaţii să coopereze în vederea
sprijinirii şi dezvoltării inovaţiilor. În final au fost lansate o serie de proiecte-pilot în care
firmele au căutat potenţiali clienţi şi parteneri de cealalată parte a frontierei. Costul total al
proiectului a fost de 279.000 euro, din care contribuţia UE – 139.500 euro.
„Proiectul BERNET (Baltic Eutrophication Regional Network)”, este un proiect
“soft”, o platformă creată în vederea facilitării schimbului de informaţii referitoare la
problemele existente şi la posibilele soluţii la aceste probleme. Proiectul a fost lansat în 1999
prin cooperarea a şapte regiuni aferente Mării Baltice şi a fost finanţat de FEDR78
,
Programul PHARE şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului din Danemarca. Costul
total al proiectului a fost de 1.300.000 euro, din care contribuţia UE : FEDR – 974.000
euro, PHARE – 118.000 euro;
„Urban Pilot Project (UPP) în Helsinki”79
, proiectul a avut ca obiectiv renovarea
clădirii istorice Lasipalatsi, construită în 1936 şi transformarea ei într-un centru multimedia.
Acum Centrul găzduieşte peste 20 de companii, cu mai mult de 200 de angajaţi şi mai mult
de 100.000 de vizitatori pe lună. Centrul mai oferă acces liber la tehnologiile moderne,
inclusiv 20 de staţii conectate la internet, echipamente şi facilităţi pentru producătorii video
şi media, o bibliotecă publică şi o librărie şi multe alte facilităţi. Costul total al proiectului a
fost de 9.000.000 euro, din care contribuţia UE 2.700.000 euro;
„Learn in the Net”, proiectul a avut ca principal obiectiv dezvoltarea know-how-
ului şi folosirea învăţământului bazat pe web în sud-estul Finlandei, ţinând cont de faptul că
populaţia din această regiune nu are un nivel ridicat de educaţie80
, lipsesc instituţiile de
77
Sursa: Finland`s Structural Funds Strategy 2007 – 2013; 78
Sursa: http://danciucurova.wgz.ro/menu/ghid-accesare-fonduri
79
Sursa: http://www.wearehelsinki.fi/urban-coworking-from-shared-offices-to-smart-cities
80
În Finlanda, învăţământul este obligatoriu pentru copiii în vârstă de 7–16 ani. Din clasa a-II-a este deja
obligatoriu învăţarea (pe lângă suedeză, a –II-a limbă oficială în stat) o limba străină de circulaţie mondială (se
preferă limba engleză). Acest lucru determină, practic, că aproape întreagă populaţie a Finlandei, indiferent de
pregătirea finală a cetăţeanului, să vorbească, cel puţin o limbă străină de circulaţie mondială. După vârsta de
16 ani, învăţămâtul este facultativ, elevul putând opta, fie pentru 3-4 ani studii secundare (liceu), fie pentru o
şcoală profesională de 2 -5 ani. În Finlanda există 21 de Universităţi şi Institute de Învăţământ superior,
frecventate de peste 140.000 de studenţi (din care 52 % femei). 56% din populaţia Finlandei a absolvit şcoala
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
154
învăţământ superior şi economia are o structură simplă. Proiectul a contribuit la dezvoltarea
educaţiei în regiune, în special la nivel universitar şi a ajutat la reducerea diviziunii digitale
între regiune şi restul ţării.
„Virtual Kainuu”, proiectul a vizat îmbunătăţirea perspectivelor economice ale
regiunii Kainuu prin oferirea de internet şi platforme de tehnologia informaţiei
antreprenorilor şi publicului larg, având în vedere că aceasta se află la o distanţă
considerabilă de capitală şi alte zone metropolitane, fapt care a dus practic la izolarea sa. De
asemenea, proiectul mai viza atragerea oamenilor în acea zonă şi creşterea oportunităţilor
profesionale pentru tinerii absolvenţi. Au fost dezvoltate o varietate de servicii, ca de
exemplu: un sistem on-line de rezervare a camerelor de hotel, un sistem de comandă on-line
pentru un producător de haine, noi servicii universitare pe internet, etc. Costul total al
proiectului a fost de 789.500 euro, din care contribuţia UE 300.550 euro;
„Koillismaa Information Network”. Autorităţile din Koillismaa au trasat o strategie
de dezvoltare bazată pe tehnologia informaţiei, turism, resurse naturale şi administraţie
publică, pentru a duce la bun sfârşit această strategie, autorităţile locale au construit Reţeaua
Informaţională Koillismaa (Koillismaa Information Network). A fost folosită tehnologia
ATM (Asynchronous Transfer Mode), care asigură servicii de bandă largă rapide şi stabile
pentru transferul digital de sunete, fax, date, imagini şi video. Multe profesii bazate pe
tehnologie şi industria informatică s-au dezvoltat rapid, iar conexiunile rapide asigurate de
reţeaua informaţională au încurajat companiile să-şi stabilească activitaţile în zonă. Turismul
a avut un rol important în creşterea veniturilor provenite din tehnologia informaţiei. Costul
total al proiectului a fost de 1.682.000 euro, din care contribuţia UE 589.000 euro;
„e-Commerce pentru IMM-uri”, afost un proiect pentru dezvoltarea know-how-ului
privind comerţul electronic, care a avut drept scop încurajarea abilităţilor legate de e-
Business, ajutând la crearea de noi oportunităţi pentru IMM-uri. În regiunea Oulu de Sud cel
mai mare obstacol în folosirea eficientă a reţelelor informaţionale pentru comerţul electronic
o reprezenta lipsa calificărilor şi a educaţiei. Între obiectivele proiectului se înumărau şi:
crearea unui centru de studiu despre comerţul electronic, să asigure o pregătire în domeniul
comerţului electronic care să fie în strânsă legătură cu necesităţile întreprinderilor, alcătuirea
secundară (liceu) sau profesională, iar 13% universitatea sau un institut de învăţământ superior.În Finlanda,
învăţământul pentru cetăţenii finlandezi, de toate gradele, este gratuit.
Sursa: http://www.dce.gov.ro/Materiale/Indrumar_afaceri/Indrumar_afaceri_Finlanda.pdf
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
155
unei reţele de instructori în domeniul e-biz ,creşterea competitivităţii firmelor regionale pe
piaţa internă şi internaţională, crearea de noi oportunităţi pentru pregătirea în domeniul e-
Business. Proiectul a fost implementat de Politehnica din Ostrobothnia Centrală între
1 septembrie 2000 şi 11 noiembrie 2002 şi a avut două părţi, în prima parte a fost înfiinţat un
centru de pregătire în domeniul comerţului electronic, iar în cea de-a doua parte s-a trecut la
instruirea directorilor şi a personalului în domeniul comerţului electronic. Printre rezultatele
proiectului se numără: crearea unui centru de pregătire în comerţul electronic în regiunea
Oulu de Sud, creşterea cunoştinţelor şi aptitudinilor legate de comerţul electronic în regiune,
aplicarea noilor cunoştinţe în cadrul IMM-urilor locale. Costul total al proiectului a fost de
253.000 euro, din care contribuţia UE 115.000 euro;
„Oraşul Informaţional”, proiectul a plecat de la premisa că administraţia publică din
Finlanda avea să se confrunte cu o problemă majoră, când peste 130.000 de angajaţi aveau
să iasă la pensie. Realizând că tehnologia informaţiei poate juca un rol important în
rezolvarea acestei probleme, aceasta având capacitatea de a procesa mai eficient
informaţiile, oraşul Oulu avea să fie printre primele oraşe în care se dezvoltă acest nou tip de
administraţie. Drept urmare s-a implementat „Programul Societatea Informaţională Oulu”,
un proiect care implică întreaga administraţie a oraşului. Între obiectivele programului
amintim: crearea unui mediu operaţional, cu infrastructura corespunzătoare, pentru
dezvoltarea societăţii informaţionale, crearea unui sistem de control pentru utilizarea
tehnologiei informaţiei în furnizarea serviciilor; accesibilitatea societăţii informaţionale prin
educaţie, crearea de modele operaţionale pentru cooperarea cu grupuri de interes exterioare.
Costul total al proiectului a fost de 467.000 euro, din care contribuţia UE 186.000 euro81
;
„Proiectul Octopus”, proiectul are drept scop crearea unui mediu inovativ pentru
dezvoltarea şi testarea de noi aplicaţii mobile. Aticipând că în anii următori tehnologia
broadband va duce la creşterea semnificativă a ratelor de transfer pentru comunicaţiile
mobile şi va deschide nenumărate oportunităţi pentru dezvoltarea de noi produse şi servicii
proiectul şi-a propus printre obiectivele sale: dezvoltarea şi testarea rapidă a aplicaţiilor
mobile prin implementarea unei platforme de dezvoltare şi testare accesibile şi gratuite în
regiunea Oulu, să menţină competitivitatea regională prin crearea unui mediu favorabil
inovaţiilor şi dezvoltării aplicaţiilor mobile şi a serviciilor, crearea de oportunităţi pentru a
aduce la zi educaţia din domeniul aplicaţiilor mobile. Proiectul este împărţit în două
81
Sursa: http://eufinantare.info/succes.html
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
156
programe: primul program presupune construirea platformei de dezvoltare şi testare , iar cel
de-al doilea consta în implementare şi calificare. Programul Octopus oferă instituţiilor de
învăţământ şi de cercetare oportunitatea de a conduce cercetări, de a dezvolta şi a aduce la zi
educaţia şi de a crea noi programe educaţionale.
Finalitatea programului a constat în: creşterea competitivităţii în regiune, crearea de
noi locuri de muncă, crearea de noi companii care continuă programul Octopus, crearea de
noi aplicaţii şi servicii inovative, orientate spre utilizator. Costul total al proiectului a fost de
3.966.000 euro, din care contribuţia UE 1.766.000 euro82
;
„Fereastra către societatea informaţională în centrul Helsinki-ului”, proiectul a avut
ca principal obiectiv finalizarea renovării clădirii Lasipalatsi, monument de importanţă
naţională, până în 1998. În urma acestei acţiuni, oraşul s-a îmbogăţit cu o facilitate media,
unul din scopurile principale ale noii facilităţi fiind promovarea tehnologiilor de internet.
Pentru aceasta, mai multe puncte de acces la internet au fost plasate în diferite locaţii din
clădire, permiţând navigarea pe internet sau citirea e-mail-ului în timpul servirii unei cafele,
există şi o bibliotecă care oferă atât servicii tradiţionale, cât şi o serie de servicii bazate pe
web. Pe lângă acestea, diverse studiouri de televiziune au închiriat birouri în clădire, există o
varietate de magazine cu produse IT şi non-IT, un centru media de 400 m2, un nou
cinematograf, precum şi o galerie de artă. Costul total al proiectului a fost de 9.000.000 euro,
din care contribuţia UE 2.700.000 euro.
4.4. Experienţa Spaniei
Spania alături de Portugalia, Grecia şi Irlanda este unul dintre cei patru mari
beneficiari de fonduri structurale şi de coeziune alături de Obiectivul 183
.
În perioada de programare 1994-1999, fondurile au condus la creşterea suplimentară a
indicatorilor economici precum: venitul, ocuparea forţei de muncă, volumul investiţiilor
private pentru cele zece regiuni asistate. Acestea au asigurat o creştere anuală de un procent
şi o creştere suplimentară pe toată perioada de programare de şase procente. Ocuparea forţei
de muncă a crescut anual cu câte 27.000 de noi locuri de muncă, totalizând 300.000 de noi
82
Sursa: http://www.avantaje.ro/Relatii/Finante-Bani/Afaceri-de-success-cu-bani-europeni-569173?p=2
83
Angel de la Fuente, 2003. The Effect of Structural Fund spending on the Spanish Regions: an Assessment
of the 1994 -1999 Obiective 1 CFS. Instituto de Analisis Economico, april;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
157
locuri de muncă pe aceeaşi perioadă. În final diferenţele între venitul pe cap de locuitor din
regiunile asistate şi restul Spaniei s-au redus cu 20% până la sfârşitul perioadei.
Fondurile comunitare au fost cheltuite pe trei domenii majore: infrastructură cu o
medie pe regiuni de 45% din totalul fondurilor alocate, pentru dezvoltarea capitalului uman,
cu o medie pe regiuni de 34% şi pentru sprijinirea afacerilor, cu o medie pe regiuni de 21%.
În perioada 2004 - 2006, Spania se afla în topul clasamentului ţărilor care au primit cei
mai mulţi bani din fonduri structurale pentru proiectele mari de investiţii (17,8%)84
, fiind
urmată de Italia, care a primit 14% din aceste fonduri şi respectiv Germania cu 13,6%. În
aceeaşi perioadă atrăgând şi 13,4% din totalul fodurilor pentru agricultură.
Unul din proiectele de succes l-a constituit transformarea a două cladiri, care vreme
de mai bine de 100 de ani au aparţinut unei garnizoane militare din Barcelona, în spaţii
destinate mediului universitar. Mai exact, două cladiri uriaşe amplasate pe o suprafata de
60.000 mp chiar în centrul Barcelonei, care au aparţinut armatei spaniole şi care au fost
abandonate in 1992, odată cu reorganizarea din sectorul militar spaniol au revenit în
patrimoniul municipalităţii. Aceasta, la rândul ei, le-a cedat renumitei Universităţi “Pompeu
Fabra”. Chiar dacă iniţial s-a intenţionat demolarea celor 2 clădiri şi construirea unora noi şi
moderne, după lungi dezbateri s-a ajuns la decizia de a le reorganiza doar în interior, astfel
încât să fie adaptate nevoilor de studiu ale studenţilor. Astăzi, peste 3000 de studenţi învaţă
în cele 2 clădiri, reamenajate cu bani europeni alocaţi din Fondul European de Dezvoltare
Regională.
Un alt proiect de succes l-a constituit şi proiectul Centros Tutelados, lansat de
guvernul basc în 1992. Proiectul a vizat realizarea unei reţele tehnologice în vederea
promovării noilor tehnologii şi a creării de noi locuri de muncă. Au fost create şapte centre
tehnologice cu 850 de angajaţi, în mare majoritate tineri, 36% dintre ei fiind femei. La
început centrele au identificat domeniile ce aveau să permită industriei locale să se dezvolte,
s-au familiarizat cu ultimele tehnologii din domeniile respective (în medie perioada de
studiu s-a extins pe doi ani) şi au trecut la punerea lor în practică în cadrul întreprinderilor
din regiune. A fost instruit personalul aferent a 450 de IMM-uri direct la locul lor de muncă,
iar în paralel au fost desfăşurate 79 de cursuri pentru angajaţii a încă 900 de întreprinderi. În
final implementarea acestui proiect a condus la crearea a 7.000 de noi locuri de muncă. Spre
84
Sursa: http://euobserver.com/9/24824
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
158
exemplu la Irizar85
, o întreprindere aflată în aceea perioadă în declin economic, au fost
create între 1991-1997 aproximativ 230 locuri de muncă şi alte 150 în perioada imediat
următoare, angajări determinate de creşterea volumului vânzărilor, pentru ca la sfârşitul
anului 2011 compania a ajuns la o cifră de afaceri de 500 milioane euro şi un număr de
3.380 angajaţi în cele şase puncte de producţie:
Figura nr.4.1.
Evoluţia vânzărilor - compania Irizar – în perioada 1991 – 2011
milioane euro
Sursa:prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de: http://www.irizar.com/esp/presentacion.htm
În general, la baza succesului Spaniei au stat trei elemente:
- buna planificare şi programare a utilizării fondurilor europene,
- calitatea resurselor umane implicate în gestionarea fondurilor,
- structura instituţională, care a ţinut cont de specificul naţional al administraţiei
publice.
Atragerea de fonduri europene, a constituit pentru Spania o premisă de creştere
economică continuă. Astfel, dacă în 1985 Produsul Intern Brut era la un nivel de 8.000
85
Grupul Irizar este unul din cele mai importante firme constructoare de autocare, care deţine aproximativ
40% din cota de piaţă, ocupând locul doi în Europa. Principalul său colaborator îl reprezintă compania Scania,
dar şi cu Volvo, Mercedes-Benz, etc.
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
159
euro/loc (71% din media UE), în 2005 acest nivel a crescut la 23.000 euro/locuitor (99% din
media UE 25).86
De altfel, Spania alături de Irlanda, a fost considerată una din ţările care a folosit cel
mai eficient resursele comunitare alocate.
4.5. Experienţele Greciei
Odată cu lansarea pachetului fondurilor structurale şi de coeziune în 1994, în valoare
de 153 miliarde de euro, Grecia s-a orientat spre proiecte puţine, dar de anvergură.
Fiind una dintre cele mai căutate destinaţii de către turiştii din toată lumea, datorită
monumentelor sale antice şi a legendelor greceşti cunoscute de toţi, dar nu în ultimul rând
datorită poziţiei sale geografice: nenumărate staţiuni turistice situate pe malul Mării
Mediterane, Ministrerul grec al economiei a accesat fonduri europene pentru dezvoltarea
turismului, accentul fiind pus pe modernizarea hotelurilor şi transformarea pensiunilor
tradiţionale, învechite, în noi hoteluri. Au fost sporite facilităţile oferite de hotelurile deja
existente (băi complet echipate, aparate de aer condiţionat în fiecare cameră, înlocuirea
mobilierului vechi cu unul modern, redecorarea camerelor), s-au dezvoltat bazele de
agrement la fiecare hotel în parte: piscine, terenuri de sport. De asemenea au fost amenajate
săli de conferinţă, spaţii speciale pentru copii, săli pentru talasoterapie, saune, etc. Vechile
pensiuni, amplasate în partea veche a oraşelor, multe dintre ele figurând chiar pe lista
monumentelor istorice, au fost transformate în hoteluri moderne, pastrându-se linia
arhitecturală a zonei unde erau amplasate. Au fost modernizate 85 de hoteluri (ceea ce a
însemnat schimbarea a 32.481 de paturi), au fost transformate 28 de pensiuni tradiţionale în
hoteluri (684 de noi paturi). În procesul de modernizare au fost create 622 de locuri de
muncă temporare, iar prin transformarea pensiunilor s-au creat 218 locuri de muncă. Costul
total al proiectului a fost de 175.596.000 euro, din care contribuţia UE (FEDR) 32.998.000
euro.
Conştienţi de faptul că modernizarea capacităţii de cazare nu reprezintă unica condiţie
în procesul de dezvoltarea a turismului, grecii au construit, tot cu sprijinul fondurilor
86
În perioada 1985 – 2005, Spania a cheltuit fonduri comunitate în valoare totală de 211 miliarde euro, ceea
ce a reprezentat un aport mediu anual de 0,8% la Produsul Intern Brut. Aceste creşteri au atins nivele mai mari
în perioadele: 1985-1990 (primii 5 ani de apartenenţă a Spaniei la UE) şi 1997 – 2005 (perioadă în care a
coincis cu integrarea Spaniei în Uniunea Economică şi Monetară)
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
160
europene, o autostradă de 680 kilometri ce străbate ţara de la vest la est (de pe coasta Mării
Ionice până la graniţa cu Turcia)87
, fapt ce a condus la o reducere considerabilă a timpului de
transversare a ţării (până la inaugurarea autostrăzii călătoria dura 13 ore, iar după inaugurare
doar 5 ore).
Un alt proiect de anvergură l-a constituit construcţia podului Rio-Antirio88
, al cărui
proiect a fost realizat încă de la jumătatea anilor ’90, primele lucrări au început în 1998,
construirea podului efectiv a început în 2000 şi abia trei ani mai târziu s-a trecut la realizarea
benzilor de circulaţie şi a cablurilor de susţinere a podului. În mai 2004, anul în care Grecia a
găzduit Jocurile Olimpice, s-a trecut la construcţia trotuarelor şi la amplasarea grilajelor de
protecţie. Podul a fost în sfârşit inaugurat pe 7 august 2004, cu doar o săptămână înaintea
startului jocurilor de la Atena, şi primii oameni care au calcat pe noul pod au fost purtătorii
flăcării olimpice. Noul pod a costat in total 630 de milioane de euro, majoritatea banilor
venind din Fondul European de Dezvoltare Regionala.
4.6. Experienţa statelor care au aderat la Uniunea Europeană după 2004
Ungaria s-a confruntat, în primii ani după aderare, cu probleme în ceea ce priveşte
capacitatea de absorbţie a fondurilor europene. Una din cele mai acute probleme o costituia
disparitatea regională. În ciuda planului de dezvoltare la nivel naţional aferent anilor 2004 –
2006, adoptat de autorităţile locale, calitatea vieţii în regiunile cele mai sărace nu s-a
ameliorat, ba mai mult diferenţa dintre regiunile mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate
s-a adâncit şi mai mult. Cele mai multe fonduri au fost absorbite de Budapesta şi regiunile
învecinate, în timp ce regiunea de est a Ungariei a rămas cu mult în urmă.
Slovacia secondată de Cehia şi Polonia sunt campioanele erorilor în calcule privind
absorbţia fondurilor europene. Toate trei au prognozat un grad de absorbţie al fondurilor
europene de aproape trei ori mai mare faţă de realitate. Mai exact, Slovacia spera la o
absorbţie de aproape patru ori mai mare decât cea obţinută la finele perioadei 2004 - 2006.
La sfârşitul anului 2005, slovaci sperau să atragă 426 mil. euro, în timp ce valoarea reală a
plăţilor a fost de numai 112 mil. euro, iar polonezii care sperau să atragă 2 mld. euro au
reuşit să absoarbă doar 766 mil. euro.
87
Sursa: http://tentea.ec.europa.eu/en/ten-t_projects/30_priority_projects/priority_project_7/
88
Sursa: http://www.drgeorgepc.com/ArtRionAntirionBridge.html
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
161
Cauzele unei astfel de situaţii sunt multiple. Potrivit specialiştilor, dificultăţile s-au
justificat prin lipsa de experienţă a acestor state în gestionarea fondurilor europene, dar şi
prin cerinţele complexe impuse de Comisia Europeană. De asemenea, motivele se regăsesc
şi în acţiunile lente ale instituţiilor specializate în analiza proiectelor, birocraţia excesivă şi
supercentralizată, dar şi în procesul lent de formare a personalului specializat în
problematica fondurilor structurale.
În Cehia sistemul de management şi de implementare a asistenţei structurale a fost
pus, în perioada de programare 2000-2006, sub un imperativ asemănător cu al Irlandei,
guvernul de la Praga propunându-şi să nu rateze nici o oportunitate. Totuşi datele au indicat
că rezultatele finale şi beneficiile nu au putut fi comparate cu cele ale Irlandei. O cauză a
absorbţiei modeste a fondurilor, a reprezentat-o şi numărul scăzut de proiecte pregătite
pentru finanţare. Datorită acestui fapt, proiectele mari au demarat în general în al doilea an,
primul an fiind folosit pentru elaborarea proiectelor şi pregătirea implementării. Estimările
pentru perioada de programare 2007-2013 indică o distribuţie similară a cheltuirii fondurilor,
cu o creştere mai pronunţată în anul 2009 şi un maxim în perioada 2012-2013.
Dintre toate experienţele, cazul Poloniei este cel mai apropiat de al României. În cazul
ambelor state, agricultura deţinând o pondere semnificativă în cardul economiei naţionale.
Deşi agricultorii deţin suprafeţe întinse de pământ ei produc mai mult pentru consumul
propriu şi mai puţin pentru piaţă. Potrivit Comisiei Europene, Polonia şi-a ameliorat
mecanismele de atragere a fondurilor (la sfîrşitul anului 2006 atrăgea 816 milioane de euro).
Unităţile teritoriale de auto-guvernare (provenite din procesul de descentralizare), au fost cel
mai mare grup de beneficiari ai fondurilor UE. Comunele au fost promotorii proiectelor
europene, beneficiind de infrastructura de bază. Pe lângă administraţia publică, care acoperă
74%89
din beneficiari, finanţarea UE s-a bucurat de mare interes şi în sectorul de afaceri.
Planul de dezvoltare rurală adoptat de această ţară a condus la creşterea profitabilităţii
fermelor mici, care au devenit ulterior unităţi agricole viabile şi competitive pentru piaţa
europeană, conforme cu standardele agricole ale Uniunii Europene.
Spre deosebire de România, Polonia a beneficiat încă din 2004 de fondurile europene,
datorită faptului că au devenit membri UE mai devreme cu aproape trei ani (la 1 mai 2004).
Progresele înregistrate în absorbţia de fonduri structurale în perioada 2004-2006 au fost
evaluate pozitiv, valoarea totală a cererilor depuse plasând la acea vreme Polonia pe a treia
89
Sursa: http://www.funduszeeuropejskie.gov_eng.pdf
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
162
poziţie în rândul noilor state membre, în spatele Slovaciei şi Republicii Cehe. Polonia a
menţinut un nivel mediu de absorbţie în primii doi ani de la aderarea la UE, beneficiind de
sprijin în valoare de aproape 6 miliarde de euro, corespunzătoare la 68% din totalul
fondurilor alocate pentru perioada 2004-2006, depăşind Slovacia şi Republica Cehă. În plus,
programe precum Programul Operaţional Regional şi Resurse Umane, care au avut proiecte
cu valoare mai mică şi al căror proces de punere în aplicare a fost descentralizat şi a avut loc
la nivel regional, au constituit practic cea mai bună utilizare a fondurilor UE, ceea ce s-a
întâmplat şi în cazul Programului Operaţional Regional din România. Peste 75.00090
de
proiecte au obţinut co-finanţare până la sfârşitul anului 2006, potrivit comunicatului
Ministerului Dezvoltării Regionale din Polonia. Faptul că infrastructura a fost programul cel
mai accesat a creat un mediu favorabil pentru dezvoltarea economiei poloneze. Aceasta a
condus la o îmbunătăţire semnificativă a pieţei forţei de muncă, prin crearea de noi locuri de
muncă, care s-au cuplat cu modificări pozitive în structura sectorială a economiei (scăderea
ponderii agriculturii şi creşterea sectoarelor industriei şi al serviciilor).
Pentru perioada 2007 – 2013, Programele Operaţionale au fost construite astfel încât
activităţile întreprinse să se completeze reciproc, complementaritatea având loc între
programele operaţionale la nivel naţional şi programele operaţionale regionale. Specialiştii
polonezi care s-au ocupat de elaborarea şi negocierea documentelor de finanţare cu Comisia
Europeană au realizat după prima perioadă de finanţare 2004-2006 următorul fenomen:
creşterea disparităţilor regionale apare în acelaşi timp cu creşterea economică adusă de
fondurile UE. De aceea, aceștia au negociat cu Comisia Europeană un pachet special pentru
fiecare regiune (16 Programe Operaţionale Regionale) şi au proiectat un program special
pentru estul Poloniei, programe care sunt mult mai focusate pe nevoile regiunilor şi care ar
trebui să creeze posibilitatea de a accelera dezvoltarea şi a reduce disparităţile dintre
regiunile poloneze.
Pentru perioada 2007-2013 Poloniei i-au fost alocate 68 de miliarde de euro din
fonduri europene, dar întregul pachet depăşeşte mai mult de 100 de miliarde de euro, având
în vedere puterea de co-finanţare a guvernului polonez. Polonia a fost în măsură să distribuie
cea mai mare parte a sumelor la care a avut acces semnând deja contracte pentru 65%91
din
90
Sursa: http://www.funduszeeuropejskie.gov.pl/dzialaniapromocyjne/documents/polska_fundusze_eng.pdf
91
Sursa: http://adevarul.ro/news/elzbieta-bienkowska/index.html
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
163
fonduri, iar restul au fost alocați pentru proiecte majore. Succesul polonez se traduce prin
600 km de de cale ferată, autostrăzi, şi investiţii masive în educaţie, IT, sănătate, etc..
În 2008 şi 2009, criza economică globală a afectat Europa şi efectele ei negative s-au
simţit, de asemenea, în Polonia. În aceste condiţii guvernul polonez a decis să crească rata de
absorbţie a fondurilor europene, pe care le-a utilizat eficient, păstrând cu atenţie echilibrul
dintre fondurile UE şi fondurile naţionale de cofinanţare din buget, iar rezultatul s-a reflectat
în creşterea economică din timpul crizei. Plăţile pentru proiectele europene au fost efectuate
integral de la bugetul central, aşeptând apoi rambursările din partea Comisiei Europene.
Polonia a decis să accelereze procesul, prin efectuarea de plăţi în avans, nu numai pentru
instituţiile publice şi autorităţile locale, ci şi pentru companii private.
În rest, în ciuda unor previziuni foarte optimiste, cele zece state care au aderat la
Uniunea Europeană în 2004, s-au confruntat cu probleme serioase în ceea ce priveşte
absorbţia fondurilor europene care le-au fost alocate pentru perioada de programare 2004 –
2006. Primul an de după aderare dovedindu-se a fi cel mai dificil, din punct de vedere al
accesării fondurilor comunitare, pentru ţările din spaţiul Europei centrale şi de est (situaţie
cu care de altfel se confruntă şi România în perioada de programare 2007-2013).
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
164
BIBLIOGRAFIE
[1] Angelescu Coralia, Cristian Socol, Aura Gabriela Socol: Politici economice.
Editura Economică, Bucureşti, 2009;
[2] Bache Ian, George Stephen. Politics in the European Union. 2nd Ed. Oxford:
Oxford University Press, 2006;
[3] Bal Ana (coordonator). Scenarii privind evoluţiile comunitare în domeniul
competitivităţii, politicii de coeziune şi politicii de dezvoltare regional. Studii de Strategii şi
Politici (SPOS 2007), Institutul European din România, Bucureşti, decembrie 2007;
[4] Baltador Lia, Schiffer Josef, Hausmann, Baltador Mihai. Managementul
proiectului. Editura Universitară, Bucureşti, 2007;
[5] Brezeanu Petre. Finanţe europene. Colecţia Oeconomica. Editura CH Beck,
Bucureşti, 2007;
[6] Calm McClements. The Irish Experience in Structural Funds. ADEPT Training
(Ecorys), Rotterdam, 2006;
[7] Caraiani Gheorghe (coordonator). Acquisul comunitar şi politica sectorială în
domeniul transpoturilor ăn UE. Publishing House, Bucureşti, 2006;
[8] Comisia Europeană, Fondul Social European-50 de ani de investiţii în oameni,
Luxemburg, 2007, lucrare disponibilă on-line la: http://ec.europa.eu
[9] Comisia Europeană. EU candidate and pre-accession countries economic
quarterly, ianuarie 2010, lucrare disponibilă on-line la: http://ec.europa.eu;
[10] Dinu Marin, Socol Cristian. Fundamentarea şi coordonarea politicilor
economice în Uniunea Europeană. Bucuresti : Editura Economica, Bucureşti, 2006;
[11] Esposti R., S. Bussoletti. Impact of Objective 1 funds on regional growth
convergence in the European Union: A panel-data approach. Regional Studies, 42(2), pag.
159 -173, 2008;
[12] Florescu Daniela, Operational programmes management the particulars in
Romania. În: Global Conference on Business and Finance Research, Proceedings, volume 5,
number 1, The Institute for Business and Finance Research, pag. 346 – 351, Kailua-Kona,
Hawai, January 2010, ISSN 1941-9589;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
165
[13] Florescu Daniela, Determining the connection between the total value of
projects sumitted and total value of approved into the Sectoral Operational programme of
Environment. În: 17th International Economic Conference – IECS 2010 The Economic
World Destiny Crisis and Globalization, Editura Universităţii Lucian Blaga, pag.266- 273,
Sibiu, 2010, ISBN 978-973-739-987-8;
[14] Florescu Daniela, Determining the connection between the total value of projects
sumitted and total value of approved in the process of acceses European Funds in Romania,
În: Global Conference on Business and Finance Research, Proceedings, The Institute for
Business and Finance Research, volume 5, number 2, pag. 92 – 98, San Jose, Costa Rica,
2010, ISSN 1941-9589;
[15] Florescu Daniela, Romania's ability to attract Structural Funds in comparison
with other member states of the European Union and determining the connection between
the total projects submitted and total projects approved. Business Excellence (Vol.1), pag.
182- 186, Editura Infomarket Publishing House, Braşov, 2010, ISBN 978-973-1747-23-1;
[16] Florescu Daniela, Analysis of absorption capacity of the European Funds in
Romania. În: Economie Teoretică şi Aplicată. Supliment, Editura A.S.E., pag. 457- 472,
Bucureşti, 2010, ISSN 1841-8678;
[17] Florescu Daniela, The determinant elements in the process of accesing structural
and cohesion funds. În : 18th International Economic Conference – IECS 2011 – Crises after
the crisis. Inquiries from a national, european and global perspective. Editura Universităţii
Lucian Blaga, pag. 297- 302, Sibiu, 2011, ISBN 978-606-12-0139-6;
[18] Florescu Daniela, The testing of the connection’s intensity and of the dependence
significance between the economic idicators in the sectoral operational programme for
transport. în UFB Riview Finance & Banking International Monetary & Financial Sistem,
an 2, nr. 7-8, Editura Universitară, pag. 88 – 100, Bucureşti, 2012, ISSN: 2247-031X;
[19] Florescu Daniela, The testing of the connection’s intensity and of the dependence
significance between the allocations value, the solicited value through the submitted
projects, the value of the approved projects, the values of the contracted ones and the
absorption capacity in the Operational Programme Administrative Capacity Development.
În : 19th International Economic Conference – IECS 2012 – He persistence of the global
economic crisis: causes, implications, solutions. Editura Universităţii Lucian Blaga, pag.
333- 339, Sibiu, 2012, ISBN 978-606-12-0323-9;
[20] Florescu Daniela, Managementul proiectelor cu finanţare europenă, , Ed. CH
Beck, Bucuresti, 2012;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
166
[21] Florescu Daniela, Analysis of public investments made in innovation research
and development in romania. În : în 20th International Economic Conference of Sibiu IECS
2013 – Post crisis economy: challenges and opportunities.. Editura Universităţii Lucian
Blaga, pag. 731-737, Sibiu, 2013, ISSN 2344-1682;
[22] Fota Dionysius, Băcescu Marius. Criza economică din România anului 2009,
Editura Universitară, 2009;
[23] Ghica Luciana Alexandra. Enciclopedia Uniunii Europene. Ediţia a III-a, Editura
Meronia, Bucureşti, 2007;
[24] Institute for Economic Research (IFO). A Study on EU Spending, Rotterdam, 24
June 2008;
[25] Lefter Cornelia. Tratatul de aderare a României la Uniunea Europenă. Editura
Best Publishing, Bucureşti, 2006;
[26] McCollum James K., Bănacu Cristian. Management de proiect – o abordare
practică. Project management – a practical approach. Editura Universitară, Bucureşti,
2007;
[27] Mcgiffen P.Steven. Uniunea Europeană. Ghid critic. Regia autonomă-Monitorul
Oficial, Bucureşti, 2007;
[28] Miron Dumitru, Folcuţ Ovidiu. Economia integrării europene. Editura
Universitară, Bucureşti, 2008;
[29] Nicolescu Ovidiu, Verboncu Ion. Fundamentele Managementului Organizaţiei.
Editura Universitară, Bucureşti, 2008;
[30] Onescu Lilian, Florescu Daniela: Finanţarea proiectelor europene, Editura
Economică, Bucuresti, 2013;
[31] Onescu Lilian, Florescu Daniela: Financing of European Projects, Editura
Economică, Bucuresti, 2013;
[32] Radu Victor (coord). Managementul Proiectelor. Editura Universitară,
Bucureşti, 2008;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
167
Legislaţie:
REGULAMENTUL (UE, EURATOM) NR. 1311/2013 AL CONSILIULUI din 2
decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014 – 2020,
Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1299/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind dispozitii specifice pentru sprijinul
din partea Fondului european de dezvoltare regionala pentru obiectivul de cooperare
teritoriala europeana, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1300/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune si de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1084/2006, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1301/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare
regionala si dispozitiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investitiile pentru
crestere economica si locuri de munca si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006,
Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1302/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr.
1082/2006 privind o grupare europeana de cooperare teritoriala (GECT) in ceea ce priveste
clarificarea, simplificarea si imbunatatirea constituirii si functionarii unor astfel de grupari,
Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1303/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispozitii comune privind
Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european, Fondul de coeziune,
Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si
afaceri maritime, precum si de stabilire a unor dispozitii generale privind Fondul european
de dezvoltare regionala, Fondul social european, Fondul de coeziune si Fondul european
pentru pescuit si afaceri maritime si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al
Consiliului, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1304/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european si de abrogare
a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe
20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1305/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurala
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
168
acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR) si de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe
20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1306/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind finantarea, gestionarea si
monitorizarea politicii agricole comune si de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78,
(CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 si (CE) nr.
485/2008 ale Consiliului, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1310/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor dispozitii tranzitorii
privind sprijinul pentru dezvoltare rurala acordat din Fondul european agricol pentru
dezvoltare rurala (FEADR), de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 al
Parlamentului European si al Consiliului in ceea ce priveste resursele si repartizarea acestora
pentru anul 2014 si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului si a
Regulamentelor (UE) nr. 1307/2013, (UE) nr. 1306/2013 si (UE) nr. 1308/2013 ale
Parlamentului European si ale Consiliului in ceea ce priveste aplicarea acestora in anul 2014,
Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1288/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de instituire a actiunii „Erasmus +”:
Programul Uniunii pentru educatie, formare, tineret si sport si de abrogare a Deciziilor nr.
1719/2006/CE, nr. 1720/2006/CE si nr. 1298/2008/CE EUROPEAN SI AL CONSILIULUI
din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare si inovare (2014-
2020) – Orizont 2020 si de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE, Publicat in Jurnalul
Oficial al UE pe 20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1290/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de stabilire a normelor de participare si
diseminare pentru „Programul-cadru pentru cercetare si inovare (2014-2020) – „Orizont
2020” si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1906/2006, Publicat in Jurnalul Oficial al
UE pe 20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1293/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 privind instituirea unui program pentru mediu
si politici climatice (LIFE) si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 614/2007;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1295/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 privind instituirea programului „Europa
creativa” (2014-2020) si de abrogare a Deciziilor nr. 1718/2006/CE, nr. 1855/2006/CE si nr.
1041/2009/CE, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
169
REGULAMENTUL (UE) NR. 1296/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 privind Programul Uniunii Europene pentru
ocuparea fortei de munca si inovare sociala („EaSI”) si de abrogare a Deciziei nr.
283/2010/UE de instituire a unui instrument european de microfinantare Progress pentru
ocuparea fortei de munca si incluziune sociala, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe
20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1316/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de instituire a Mecanismului pentru
Interconectarea Europei, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 913/2010 si de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 680/2007 si (CE) nr. 67/2010, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe
20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1316/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de instituire a Mecanismului pentru
Interconectarea Europei, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 913/2010 si de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 680/2007 si (CE) nr. 67/2010, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe
20.12.2013;
REGULAMENTUL (UE) NR. 1287/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de instituire a unui program pentru
competitivitatea intreprinderilor si a intreprinderilor mici si mijlocii (COSME) (2014 –
2020) si de abrogare a Deciziei nr. 1639/2006/CE, , Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe
20.12.2013;
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
172
Anexa nr.2
FONDURI STRUCTURALE 1989 - 1993
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index2_en.htm
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
173
Anexa nr. 3
FONDURILE STRUCTURALE 1994 - 1999
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index3_en.htm
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
174
Anexa nr. 4
FONDURILE STRUCTURALE 2000 – 2006
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index4_en.htm
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
175
Anexa nr. 5
FONDURILE STRUCTURALE 2007 - 2013
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index5_en.htm
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
176
ANEXA nr. 5
LEGENDĂ
Obiectivul „Convergenţă”
Regiunile de nivel NUTS 2 cu un PIB (produs intern brut) pe cap de locuitor sub
75% din media comunitară sunt eligibile pentru obiectivul „Convergenţă”:
Nr.
crt. ŢARA REGIUNILE DE NIVEL NUTS 2
1 Bulgaria întreg teritoriul
2 Republica
Cehă
Střední Čechy, Jihozápad, Severozápad, Severovýchod, Jihovýchod,
Střední Morava, Moravskoslezsko
3 Germania Brandenburg-Nordost, Mecklenburg-Vorpommern, Chemnitz,
Dresden, Dessau, Magdeburg, Thüringen
4 Estonia întreg teritoriul
5 Grecia Anatoliki Makedonia, Thraki, Thessalia, Ipeiros, Ionia Nisia, Dytiki
Ellada, Peloponnisos, Voreio Aigaio, Kriti
6 Spania Andalucía, Castilla-La Mancha, Extremadura, Galicia
7 Franţa Guadeloupe, Guyane, Martinique, Réunion
8 Ungaria Közép-Dunántúl, Nyugat-Dunántúl, Dél-Dunántúl, Észak-
Magyarország, Észak-Alföld, Dél-Alföld
9 Italia Calabria, Campania, Puglia, Sicilia
10 Letonia întreg teritoriul
11 Lituania întreg teritoriul
12 Malta întreaga insulă
13 Polonia întreg teritoriul
14 Portugalia Norte, Centro, Alentejo, Região Autónoma dos Açores
15 România întreg teritoriul
16 Slovenia întreg teritoriul
17 Slovacia Západné Slovensko, Stredné Slovensko, Východné Slovensko
18 Regatul Unit Cornwall and Isles of Scilly, West Wales and the Valleys Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index5_en.htm
Regiunile care ar fi fost eligibile pentru obiectivul „Convergenţă”, în cazul în care
plafonul ar fi rămas la 75 % din PIB-ul mediu pentru Uniunea Europeană cu 15 state
membre, şi nu pentru Uniunea Europeană cu 25 state membre, beneficiază de un sistem de
suspendare progresivă a ajutorului (numit „phasing out”):
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
177
Nr.
crt. ŢARA REGIUNILE DE NIVEL NUTS 2
1 Belgia Province du Hainaut
2 Germania Brandenburg-Südwest, Lüneburg, Leipzig, Halle
3 Grecia Kentriki Makedonia, Dytiki Makedonia, Attiki
4 Spania Ciudad Autónoma de Ceuta, Ciudad Autónoma de Melilla, Principado
de Asturias, Región de Murcia
5 Austria Burgenland
6 Portugalia Algarve
7 Italia Basilicata
8 Regatul Unit Highlands and Islands Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index5_en.htm
Obiectivul „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă”
Regiunile care nu se află sub incidenţa obiectivului „Convergenţă” şi care nu
beneficiază de o susţinere tranzitorie (regiuni de nivel NUTS 1 sau NUTS 2, în funcţie de
statele membre) îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru obiectivul „Competitivitate şi
ocuparea forţei de muncă”.
Regiunile de nivel NUTS 2 care se aflau sub incidenţa fostului Obiectiv 1, dar al
căror PIB depăşeşte 75% din PIB-ul mediu pentru Uniunea Europeană cu 15 state membre,
beneficiază de susţinere tranzitorie până în anul 2013.
Regiuni eligibile pentru suţinere tranzitorie, aflate sub incidenţa obiectivului
„Competitivitate şi ocuparea forţei de muncă”:
Nr.
crt. Ţara Regiunile sub obiectivul - Competitivitate şi ocuparea forţei de muncă
1 Irlanda Border, Midland and Western
2 Grecia Sterea Ellada, Notio Aigaio
3 Spania Canarias, Castilla y León, Comunidad Valenciana
4 Italia Sardegna
5 Cipru întreg teritoriul
6 Ungaria Közép-Magyarország
7 Portugalia Região Autónoma da Madeira
8 Finlanda Itä-Suomi
9 Regatul Unit Merseyside, South Yorkshire Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index5_en.htm
MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE
178
ANEXA nr. 6
FONDURILE STRUCTURALE 2014 - 2020
Sursa: http://www.fonduri-structurale.ro