Subiectul 10.Motivul și scopul creației

Dumnezeu, potrivit credinței creștine a creat lumea cu un scop și dintr-un motiv anume. Acesta de a da lumii sens. Părinții au scos în evidență bunătatea lui Dumnezeu, ca motiv al creației și nu necesitatea ei. Această idee aparține și teologului rus V. Lossky.

Dumnezeu a creat lumea din bunătate, ca să facă parte și alte ființe la iubirea Lui intertrinitară.

Dacă Dumnezeu pe toate le-a creat din iubire, scopul lor este să se împărtășească de iubirea Lui, să ajungă la o participare deplină la aceasdtă iubire.

Dionisie Aeropagitul spune că: „Bunătatea toate le întoarce spre ea”Alții sfinți părinți (Maxim Mărturisitorul), văd în unirea deplină sensul mnișcării și al

timpului. Ființele au fost aduse la viață cu scopul de a realiza cu mișcarea lor, prin libera lor lucrare dobândirea existenței bune. Însă omul a fost lăsat pentru conducerea lumii în sensul comuniunii cu Dumnezeu. Numai omul poate fi martor slavei Lui, numai el se poate bucura în mod conștient de iubirea lui Dumnezeu. De aceea lumea are un caracter antropocentric și slujește ridicării noastre la sensul ultim al comuniunii finale cu Dumnezeu prin raționalitatea ei flexibilă prin sensurile pe care omul le poate urmării prin ea.

Lumea ca dar a lui Dumnezeu, și crucea pusă pe acest dar. Lumea a fost creată ca dar pentru oameni, viața este un dar de la Dumnezeu. Înțelepciunea, știința, bucuria, sunt daruri ale Lui.

Dumnezeu ne arată nouă iubirea Lui prin lumea ca dar, ca să realizeze un dialog progresiv în iubire cu noi. Dar și noi trebuie să-i întoarcem lui Dumnezeu un dar. Dar omul nu are ce să-i dea lui Dumnezeu de la sine. Tot ce poate să facă este să întoarcă o parte din darurile primite. Prin aceaste omul recunoaște că toate le are de la Dumnezeu ca dar și îi aparține Lui.

Lumea mai este necesară pentru om pentru creșterea lui spirituală, deci este tot un dar, fără de care omul nu ar putea crește și manifesta în iubire. Lumea are deci un caracter educativ.

Libertatea noastră este definitorie în relația noastră cu Dumnezeu. Prinn voință liberă noi înapoiem lui Dumnezeu talanții noștri înmilțiți.

Dar cel mai mare dar pe care cineva îl poate face lui Dumnezeu, este darul vieții sale. În dăruirea vieții noastre să facem sacrificiul suprem.

Dăruirea lucrurilor presupune și munca omului(pâinea, vinul, uleiu-sunt din munca omului).

Crucea= dezlipirea omului de bunuri. „Toate cele văzute se cer după cruce”.Crucea -----------------spre Dumnezeu

------------------spre oameni.Bunurile pentru oameni întăresc comuniunea între noi și oameni:„În dar ați luat în dar să dați”